Abuzul si neglijarea copilului

Share |

Abuzul asupra copilului poate fi definit ca fiind comportamentul menit, in mod intentionat, sa cauzeze injurii fizice sau psihice unui minor dependent (Rotariu, 1996). A abuza inseamna a folosi forta pentru a incerca dominarea unui copil, constrangerea acestuia sa savarseasca lucruri periculoase, pe care nu doreste sa le faca, expunerea la unele situatii periculoase sau percepute de el ca periculoase. Orice actiune care produce vatamari corporale sau tulburari psiho-emotionale reprezinta un abuz. 1. Diferite forme de abuz si de neglijare a copilului. Modalitatile in care se pot comite abuzuri asupra copiilor pot fi foarte diferite: batai, pedepse fizice severe, ridiculizare sau degradare repetata, abuz sexual. Modul in care copilul este valorizat de catre o societate se reflecta in preocuparea pe care aceasta o are pentru ca drepturile copilului sa fie respectate si implementate in toate domeniile vietii sociale, fie ele publice ori private. In ultima decada, noteaza Rotariu (1996), efectele socio-economice negative ale tranzitiei au condus la degradarea rapida si substantiala a nivelului de trai a unei proportii din ce in ce mai ridicate a populatiei, fiind afectate in special familiile cu copii. Abuzul copilului sau maltratarea lui reprezinta toate formele de rele tratamente fizice si sau emotionale, abuz sexual, neglijare sau tratament neglijent, exploatare comerciala sau de alt tip, ale caror consecinte sunt daune actuale sau potentiale aduse sanatatii copilului, supravietuirii, dezvoltarii sau demnitatii lui, in contextul unei relatii de raspundere, incredere sau putere. Clasificarea abuzurilor in abuz fizic, psihic, economic si sexual este artificiala pentru ca, de fapt, exista o impletire a diferitelor forme de abuz (Rotariu, 1996). Abuzul fizic are si consecinte psihice, abuzul sexual este insotit de efecte fizice si psihice asupra copilului, abuzul economic poate deveni abuz fizic (daca munca depaseste capacitatea fizica a copilului), emotional (mai ales daca munca este umilitoare) sau sexual (prostitutia, pornografia), subliniaza Rotariu (1996). Abuzul fizic asupra copilului reprezinta actiunea sau lipsa de actiune (singulara sau repetata) din partea unui parinte sau a unei persoane aflata in pozitia de raspundere, putere sau incredere care are drept consecinta vatamarea fizica actuala sau potentiala (def. OMS, Fact Sheet, 1999). Abuzul fizic poate fi considerat minor cand se constata existenta unor suprafete de piele inrosita sau leziuni usoare si major cand este vorba de fracturi sau arsuri. In aceasta categorie este inclusa si exploatarea copilului prin supunerea la munci fizice dificile care-i depasesc puterile (Rotariu, 1996). Abuzul fizic presupune pedepse ca: asezarea in genunchi a copilului, legarea lui, lovirea, ranirea, otravirea, intoxicarea etc. Abuzul emotional reprezinta esecul adultului, de care copilul este foarte legat, de a oferi un mediu de dezvoltare corespunzator sau/si acte comportamentale care pot dauna dezvoltarii fizice, mentale, spirituale, morale sau sociale (def. OMS, Fact Sheet, 1999). Abuzul psihologic/emotional

se refera la izolarea fortata a copilului, neacordarea suportului emotional, terorizarea, refuzul de a ajuta copilul la solicitarea acestuia, degradarea, devalorizarea, umilirea sau exploatarea morala, denigrarea, coruperea minorului prin invatarea sau recompensarea comportamentelor rasiste, imorale sau criminale (Rotariu, 1996). Comportamentul inadecvat (ignorare, desconsiderare, refuzul de a-l ajuta, etichetari negative) exercitat de adulti asupra copilului are efecte negative asupra personalitatii in formare a copilului. Astfel, produce daune sau reduce in mod substantial potentialul de dezvoltare psihica si de creativitate, precum si facultatile si procesele mentale ale acestuia. Alexandrescu G. si Munteanu D. (2005) sunt de parere ca abuzul sexual asupra copilului este un fenomen nou cu care se confrunta specialistii si opinia publica, in general. Este greu de estimat incidenta acestui fenomen, mai ales din cauza faptului ca acesta nu este raportat de obicei din cauza mentalitatii parintilor sau a persoanelor care ingrijesc copiii, conform careia trebuie pastrat secretul presiunilor exercitate de abuzator si, nu in ultimul rand, din cauza faptului ca opinia publica nu este inca pregatita pentru a reactiona in astfel de cazuri. Abuzul sexual se concretizeaza prin supuneri la practici de penetrare orala, genitala sau anala, molestare de natura sexuala, cu contact genital sau fara, exploatare sexuala. Se poate vorbi despre violenta sexualizata sau exploatare sexuala atunci cand un adult se foloseste de increderea, inocenta, dependenta sau imposibilitatea de aparare a unui copil sau adolescent, pentru a-si satisface dorintele sexuale. Gama formelor de abuz sexual asupra copiilor porneste de la incidente minore ca expunerea la bancuri, clisee verbale obscene, obligarea copilului sa priveasca persoane dezbracate pana la abuzul sexual prelungit si sever incluzand contactul sexual. Abuzul sexual reprezinta implicarea copilului intr-o activitate sexuala pe care el nu o intelege, pentru care nu are capacitatea de a-si da incuviintarea, pentru care nu este pregatit din punct de vedere al dezvoltarii sau care incalca legile ori tabuurile sociale. Aceiasi autori, amintiti mai sus, considera ca abuzul economic este atragerea, convingerea sau obligarea copilului sa desfasoare activitati aducatoare de venit (cel putin partial sau indirect), de aceste venituri beneficiind si unii adulti, apropiati ai copilului. Neglijarea, considerata de unii specialisti ca o forma de abuz, este considerata incapacitatea sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a-i asigura nevoile biologice, emotionale, de dezvoltare fizica sau psihica, precum si limitarea accesului la educatie. Efectele abuzului asupra unui copil sunt devastatoare. Daca cele pe termen scurt sunt mai usor de analizat si de prevazut (vatamari corporale), cele pe termen lung sunt mai greu de observat si se intervine mai greu asupra lor. Efectele sunt diferite si sunt adaptate in functie de varsta copilului, de personalitatea lui, de natura incidentului si a relatiei in care se afla cu abuzatorul. Abuzul provoaca blocaje ale gandirii, tulburari instinctuale - de somn, de alimentatie, hipervigilenta, reactii de surprindere exagerata, frica, panica, iritabilitate (Zamfir, 1997). Cu timpul aceste modificari pot influenta modul de a fi al persoanei abuzate, personalitatea si sistemul valoric. Educatia, schimbarea mentalitatii (de multe ori, a lovi un copil este considerat un gest normal de al determina sa asculte de sau bataia este rupta din rai, altfel spus, este un mod de educare) contribuie la prevenirea abuzului. Prin educatie se pot oferi atat o modalitate de a castiga o intelegere adecvata a fenomenului, cat si dobandirea unor deprinderi de a face fata situatiilor problema (Zamfir, 1997). Societatea romaneasca nu este suficient de informata asupra consecintelor abuzului asupra dezvoltarii copilului. Preluarea modelelor familiale traditionale in care bataia copiilor este un mijloc de educare este un alt factor, cu atat mai mult in cazul parintilor ce au fost abuzati in copilarie. Familia este apreciata la nivelul societatii noastre ca o structura

inchisa. Violenta domestica este un fapt despre care nu trebuie discutat in afara familiei, si atat timp cat legile nu sunt incalcate flagrant, nimeni nu are dreptul sa intervina.

2. Factori de risc privind abuzul si neglijarea copilului. Riscul este mai crescut pe masura ce societatea devine mai mobila si au loc schimbari structurale in familii din cauza divortului si a separarii. De asemenea, riscul abuzului creste si din cauza accentuarii saraciei, a anumitor boli cronice, situatii de criza sau din cauza abuzului de substante. Nu putem omite alte riscuri cum ar fi: perpetuarea modelului abuziv, lipsa educatiei si ignoranta cu privire la abuz, varsta tanara a parintilor, numarul mare de copii in familie (Zamfir, 1997). In ceea ce priveste victima, sunt mai predispusi copiii rebeli, hiperactivi, retardati. Nu trebuie uitata vulnerabilitatea crescuta si capacitatea redusa de autoaparare a copilului in general. Din cauza varstei, copiii au o capacitate redusa de anticipare a unor acte comportamentale proprii sau ale adultilor, capacitate redusa de intelegere a efectelor, a consecintelor unor actiuni proprii sau ale altor persoane. Copiii care sunt abuzati sau care trec prin perioade repetate de abuz, se simt vinovati, incapabili sa reactioneze. Victimele se considera responsabile pentru abuz, le este frica de adultul abuzator, de faptul ca nu vor fi crezute sau ca, in cazul in care ar face public abuzul, vor fi pedepsite. De aceea, in foarte multe cazuri, victimele nu recunosc excesul de putere al celor mari. Adultii care au fost victime ale abuzului afirma ca ar fi fost scutiti de aceasta experienta daca la vremea respectiva le-ar fi fost furnizate informatii despre caracterul criminal al comportamentului abuzatorilor. In urma cercetarilor, s-a constatat ca, daca victimele potentiale opun rezistenta sau plang, majoritatea abuzatorilor se opresc si cauta o alta victima.

3. Metode de preventie a abuzului asupra copilului. Rezolvarea problemei copiilor abuzati se realizeaza printr-o colaborare stransa intre specialisti (asistenti sociali, medici, asistenti de ocrotire, psihologi, politie si instante de judecata, specialisti angajati ai diferitelor departamente), iar competentele lor sunt foarte clar stabilite. O strategie coerenta de prevenire, combatere si recuperare a copiilor abuzati trebuie sa contina o legislatie completa cuprinzand legi in masura sa intervina in cazul abuzului, o clara definire a institutiilor si a specialistilor cu responsabilitati precise. De asemenea, sunt necesare proceduri de interventie adecvata in diferite situatii, pregatirea si formarea de specialisti, un sistem institutional care sa ofere sprijin si securitate in situatiile de criza (Zamfir, 1997). In scopul preventiei, se pune problema dezvoltarii unor programe de sensibilizare a comunitatilor si a colectivitatilor la problematica abuzului si neglijarii, a consecintelor si a combaterii acestora. Actiunile preventive presupun in cadrul programelor scolare: sensibilizarea copiilor, parintilor, profesorilor, opiniei publice, comunitatii, profesionistilor implicati. O importanta deosebita ar putea avea constientizarea problematicii abuzului in randul copiilor din scoli. Aceste programe de preventie trebuie sa aiba ca obiectiv o crestere a competentei sociale. Programele de preventie de la nivelul scolilor trebuie sa puna accentul pe intelegerea de catre copii a diferitelor tipuri de abuz, achizitionarea de deprinderi sociale pentru a face fata eventualelor situatii de risc, iar in cazul in care deja exista astfel de situatii, curajul de a face dezvaluiri. Aceste programe la nivelul scolii sunt importante, deoarece este stiut faptul ca doua treimi dintre victime sunt de varsta scolara. Majoritatea parintilor considera dificil sa le vorbeasca copiilor despre abuz, deoarece cred ca ar putea sa ii inspaimante inutil. Pe de alta parte, daca ne referim la faptul ca exista multe cazuri in care abuzul se produce chiar in familie, ar fi semnificativ si necesar ca scolile sa furnizeze aceasta veriga vitala. Programele scolare de prevenire a abuzului sunt eficiente si atractive datorita faptului

ca au o acoperire foarte mare, ele putand fi aplicate unui numar foarte mare de copii si intr-un mod eficient din punctul de vedere al costului. Copiii reprezinta o populatie pentru care invatarea este o activitate esentiala.

4. Promovarea competentei sociale. Competenta social este un model al comportamentului social care d Indivizi capabili s produc efecte dorite asupra altor indivizi. Dupa Serge Moscovici (1998), competenta social are 10 componente, 10 procese psihologice evidentiate de mai multe persoane, procese care ar trebui s creeze un comportament social corect. Cele zece componente sunt: asertivitatea, gratificatia, sprijinul, Comunicarea verbala, empatia, cooperarea, atentia acordata celorlalti, cunoasterea, rezolvarea de probleme, prezentarea sinelui (Moscovici, 1998). Competenta sociala se afla la baza functionarii efective a multor sfere ale vietii umane si influenteaza semnificativ stima de sine si adaptarea psihologica. Promovarea competentei sociale presupune satisfacerea nevoii de servicii pentru copii de catre societate, in special atunci cand parintii sunt absenti, dependenti, saraci, violenti sau incapabili sa isi ajute proprii copii (Zamfir E., Zamfir C, 1995). Pe langa familie, scolii ii revine un rol important in educatia si protectia copilului. Programele de preventie ar putea viza profesorii; obiectivele acestor programe ar putea sa fie, pe de o parte, pregatirea profesorilor pentru a deveni buni parinti si, pe de alta parte, crearea competentelor necesare pentru a-i invata pe copii cum sa puna capat abuzului, daca acesta are loc, sa stie sa opuna rezistenta in situatii de risc, sau sa intrerupa ciclul abuzului.

5. Argumente in favoarea preventiei abuzului asupra copilului Pe fondul unei vulnerabilitati biologice primare, al riscului genetic si al unui temperament dificil, daca exista un mediu pozitiv sau se introduc deprinderi parentale si resurse necesare in cadrul programelor de preventie, atunci se produc rezultate normale in dezvoltarea copilului. In cazul unor conditii de stres sau de risc in copilarie si adolescenta (dezavantaje din punct de vedere al apartenentei la o minoritate etnica, economica sau sociala, stres si dezorganizare familiala, contexte educationale neadecvate, saracie, abuz, neglijare, disciplina dura, respingere, neadaptare sociala), se produc vulnerabilitati emergente, deficite de competenta nespecifice (sociale, academice, de autocontrol), stima de sine redusa, sentiment redus al eficacitatii proprii, deficiente ale deprinderilor de comportament. Programele de preventie pot avea rezultate pozitive. Unul dintre programele de preventie il constituie programul ESPACE, program adaptat la programul american Child Assault Prevention Project (Proiectul de prevenire a abuzului copilului). Acest program exista in Quebec din 1985 si este difuzat in toate gradinitele si scolile primare, precum si adultilor (parinti si personal din scoli). Scopul acestui program este prevenirea abuzului comis impotriva copiilor, iar pentru atingerea acestui scop programul are urmatoarele obiective si modalitati de realizare a acestora (in Ghid de interventie in situatiile de maltratare ale copilului Campania Rupeti tacerea!):

- scaderea vulnerabilitatii copiilor copiii sunt informati asupra drepturilor pe care le au, asupra strategiilor care sa le permita sa faca fata abuzurilor, sunt incurajati sa coopereze cu ceilalti copii; - formarea de abilitati de aparare impotriva abuzului copiii sunt invitati sa participe activ la atelier si sa invete tehnici de autoaparare; - informarea adultilor implicati (parinti, profesori, personal administrativ, personalul de serviciu, profesionisti din mediul scolar sau din gradinita) asupra activitatilor pentru copii, oferindu-le o descriere detaliata a atelierului copiilor inainte ca acesta sa aiba loc; - sensibilizarea adultilor in legatura cu responsabilitatile lor parintii, personalul din scoli sunt informati despre abuz si prevenirea acestuia, activitatile de prevenire pentru scoala si pentru acasa. Toate aceste informatii ii ajuta pe adulti sa identifice care este rolul fiecaruia in prevenirea abuzului si ii ajuta sa actioneze in interesul copilului; - abilitatea adultilor pentru a recunoaste situatiile de abuz identificarea unui copil abuzat, informatiile privind semnalarea unui caz catre directia de protectie a copilului devine obligatorie atat pentru un parinte, cat si pentru un profesionist care intra in contact cu copilul.

Bibliografie 1. Alexandrescu, G., Munteanu, D., (coord), 2005, Drepturile copilului: intre principii si realitate, Organizatia Salvati Copiii, Bucuresti: Speed Promotion 2. Moscovici, S., 1998, Psihologia sociala a relatiilor cu celalalt, Editura Polirom, Iasi 3. Rotariu, T., (coord.), 1996, Expunerea minorilor la abuz si neglijare in jud. Cluj, Word Vision, Cluj 4. Zamfir, C., Zamfir, E., 1997, Pentru o societate centrata pe copil, Institutul de Cercetare a Calitatii Vietii, Bucuresti 5. Zamfir, E., Zamfir, C., 1995, Politici sociale, Ed. Alternative, Bucuresti

Autor: Blejan Maria Liliana