Abuzul și neglijarea copilului

Numele și prenumele autorului: Cozma Maria-Lavinia

Specializare: Asistență socială
Anul de studiu: I
Grupa: 6
Disciplina: Etică și integritate academică
Email: cozmalavinia333@yahoo.com

Rezumat

Orice formă de abuz este gravă, însă există diverse grade de gravitate. Abuzul poate fi de
scurtă sau lungă durată, asociat cu situații particulare sau cronice. În unele cazuri, abuzul este
doar de un tip, iar în altele se poate ca toate formele de abuz sunt prezente. În toate cazurile, abuzul
poate fi asociat cu lipsa de cunoaștere a nevoilor de bază ale copilului cu respingerea și/sau
indiferența.
Unor părinți le lipsește efectiv abilitatea de a se angaja într-o relație pozitivă cu copiii lor
și de a acorda prioritate nevoilor copilului, cu consecințe majore asupra copilului și ajutorului
pe care îl poate oferi oricare dintre noi sau societatea, în general, copiilor aflați în aceste situații.
Consecințele abuzurilor pot fi directe, cu efecte asupra dezvoltării copilului și pe termen
lung. Cele mai comune consecințe directe sunt arsurile, contuziile, plăgile, fracturile,
tulburările alimentare, de somn, comportamentale, depresia, fobiile etc.
Consecințele cu efecte asupra dezvoltării copilului sunt tulburările de comportament,
scăderea performanței la școală, scăderea abilitaților cognitive, apariția unor tendințe
antisociale, violente sau char infracționale.
Pe termen lung, consecințele se pot vedea sub forma unor blocaje în comunicarea cu cei
din jur, izolare afectivă și socială, comunicare dificilă, personalitate adultă deficitară. Din
păcate nu există o metodă eficientă, încă , de prevenție și de evitare a abuzurilor. O posibilitate ar fi
implicarea asistenților sociali în toate aspectele legate de apariția și creșterea unui copil în cadrul unei
familii, dar și acest model poate fi exploatat de abuzatori, chiar din rândul asistenților sociali.

Cuvinte cheie: forme de abuz, neglijarea copilului, consecințe ale abuzatorilor

Introducere
Abuzul şi neglijarea copiilor continuă să fie două subiecte sensibile ale agendei publice,
asupra cărora atenţia şi eforturile autorităţilor, dar şi cele ale actorilor relevanţi din mediul non-
guvernamental vor continua să se îndrepte cu aceeaşi preocupare. Nevoia armonizării acestui efort
comun trebuie să rămână o prioritate, având în vedere efectele grave pe termen lung, pe care actele de
violenţă săvârşite asupra unui copil, le pot avea asupra dezvoltării sale viitoare şi a comportamentului
său de adult, în ansamblul regulilor de convieţuire socială.
Analiza pertinentă şi de substanţă a diverselor forme pe care violenţa asupra copiilor le
îmbracă, la nivelul societăţii româneşti, aduce în prim plan modul în care copiii şi adulţii percep
fenomenul violenţei, consecinţele acestuia sau cauzalităţile care stau la baza unui astfel de
comportament
Pe de altă parte, concluziile desprinse din licenţă sunt de natură să ofere noi instrumente de
lucru, autorităţilor abilitate, în vederea conturării politicilor viitoare adresate acestui domeniu. În
acelaşi timp oferă dimensiuni de dezvoltare unor măsuri concrete şi orientate, care să asigure o

1
prevenire reală şi o corectare, pe măsură, a cauzelor care pot favoriza perpetuarea manifestărilor
violente faţă de copii. Mai mult, realizareaanalizei calitative şi cantitative a fenomenului abuzului şi
neglijării copilului, nu numai în cadrul propriei familii dar şi al şcolii sau comunităţii în care acesta
trăieşte şi se dezvoltă , reprezintă obiectivul de a se adresa direct, unor problematici deosebit de
sensibile.

Principalele forme de violenţă asupra copilului sunt: abuzul, neglijarea, exploatarea şi traficul
de copii.
Abuzul este definit în Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
(art.89, alin.1) şi poate îmbrăca diferite forme, fiind clasificat ca abuz fizic, emoţional, psihologic,
sexual şi economic (HG nr 49/2011, anexa 1, cap. II.2.1. Definiții operaționale).
Abuzul fizic constă în vătămarea corporală a copilului în cadrul interacţiunii, singulare sau
repetate, cu o persoană aflată în poziţie de răspundere, putere sau în relaţie de încredere cu acesta,
fiind un rezultat al unor acte intenţionate care produc suferinţă copilului în prezent sau în viitor.
Abuzul emoţional constă în expunerea repetată a copilului la situaţii al căror impact emoţional
depăşeşte capacitatea sa de integrare psihologică. Abuzul emoţional vine din partea unui adult care se
află în relaţie de încredere, răspundere sau putere cu copilul. În mod concret, aceste acte pot fi umiliri
verbale şi non-verbale, intimidări, ameninţări, terorizări, restrângeri ale libertăţii de acţiune, denigrări,
acuzaţii nedrepte, discriminări, ridiculizări şi alte atitudini ostile sau de respingere faţă de copil.
Abuzul sexual reprezintă implicarea unui copil sau adolescent minor dependent şi imatur din
punct de vedere al dezvoltării psiho-sexuale în activităţi sexuale pe care nu este în măsură să le
înţeleagă, care sunt nepotrivite pentru vârsta sa sau pentru dezvoltarea sa psiho-sexuală, activităţi
sexuale pe care le suportă fiind constrâns prin violenţă sau seducţie ori care transgresează tabu- urile
sociale legate de rolurile familiale; aceste activităţi includ, de regulă, contact fizic, cu sau fără
penetrare sexuală.

Părăsirea copilului/abandonul de familie reprezintă cea mai gravă formă de neglijare.

Exploatarea copiilor corespunde definiţiei exploatării unei persoane din Legea nr.678/2001
privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane (art.2 pct.2), iar definițiile operaționale sunt
menționate în HG nr. 49/2011, anexa 1, cap. II.2.1.
- Exploatarea sexuală a copiilor reprezintă o practică prin intermediul căreia o persoană, de
regulă un adult, obţine o gratificaţie sexuală, un câştig financiar sau o avansare, abuzând
de/exploatând sexualitatea unui copil, încălcând drepturile acestuia la demnitate, egalitate, autonomie
şi bunăstare fizică şi psihică; exemple: prostituţia, turismul sexual, comerţul cu căsătorii (inclusiv prin
poştă), pornografia, striptease-ul.
- Exploatarea copilului prin muncă corespunde definiţiei celor mai grave forme de muncă a
copilului din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii (ILO) nr.182/1999 privind interzicerea
celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor (art.3),
ratificată prin Legea nr.203/2000, precum şi în prevederile Convenţiei ILO nr.138 privind vârsta
minimă de angajare.
Abuzul şi neglijarea copiilor continuă să fie două subiecte sensibile ale agendei publice,
asupra cărora atenţia şi eforturile autorităţilor, dar şi cele ale actorilor relevanţi din mediul non-
guvernamental vor continua să se îndrepte cu aceeaşi preocupare. Nevoia armonizării acestui efort
comun trebuie să rămână o prioritate, având în vedere efectele grave pe termen lung, pe care actele de
violenţă săvârşite asupra unui copil, le pot avea asupra dezvoltării sale viitoare şi a comportamentului
său de adult, în ansamblul regulilor de convieţuire socială.
Analiza pertinentă şi de substanţă a diverselor forme pe care violenţa asupra copiilor le
îmbracă, la nivelul societăţii româneşti, aduce în prim plan modul în care copiii şi adulţii percep
fenomenul violenţei, consecinţele acestuia sau cauzalităţile care stau la baza unui astfel de
comportament.

Marea majoritatea a copiilor participanţi la focus grupuri se raportează la comportamentele

violente (indiferent că este vorba de violenţă fizică, verbală sau psihologică) ţinând conte de
următoarele dimensiuni /următorii factori:

2
 1. Factori ce ţin socializarea agresorului, cu un accent important pus pe socializarea primară,
„cei şapte ani de acasă”. Sunt importante în acest caz elemente precum modele şi valorile familiale –
„ceea ce copilul învaţă de la părinţi”.
2. În cazul cadrelor didactice, acestea apelează la violenţă pentru „a disciplina”, în contextul
în care „nu ştiu alte metode”.
3. Factori ce ţin de anturaj /grup de prieteni şi presiunea acestuia asupra copilului, în special
în rândul adolescenţilor şi tinerilor: „Anturajul este de vină de cele mai multe ori, copilul poate fi
mielușel cu părinţii şi când iese afară din casă înjură şi face de toate. Părinţii nu au de unde sa știe,
căci nu-l văd”.
4. Factori agravanţi /care exacerbează probleme deja existente: consum de alcool, dificultăţi
materiale, plecarea unui părinte, sau mai grav, a ambilor părinţi, în străinătate (prin pierderea
„controlului asupra copilului”) etc.
Consecinţele violenţei asupra copilului
Violenţa poate avea consecinţe imediate şi/sau pe termen lung asupra sănătăţii, dezvoltării şi
bunăstării copilului.
Pe termen lung, consecinţele se răsfrâng şi asupra vieţii de adult, fiind reflectate de
dificultatea de a dezvolta sau menţine relaţii intime cu sexul opus sau chiar relaţii sociale în general,
de a-şi găsi un loc de muncă stabil, de a avea atitudinile şi abilităţile necesare unui părinte suficient de
bun s.a.
Nu numai actul în sine al violenţei are consecinţe, ci şi contextul în care aceasta se produce.
De obicei, are loc o interacţiune între mai mulţi factori de risc care conduc la apariţia consecinţelor și
creşterea impactului. Intervievarea/audierea repetată a copilului ulterior descoperirii actului de
violenţă poate, de asemenea, revictimiza copilul.
Consecinţele se reflectă asupra dezvoltării copilului atât pe plan afectiv, cât şi asupra
celorlalte aspecte ale dezvoltării şi asupra adaptării şcolare.
• Pe plan afectiv: ataşament atipic (dezorganizat), carenţe afective, emoţionalitate negative,
agresivitate, stima de sine redusă etc.
• Pe planul celorlalte aspecte ale dezvoltării: retard al creşterii, întârzieri în dezvoltarea
motorie, cognitivă şi de limbaj, competenţe sociale reduse ş.a.
• Pe planul adaptării şcolare: performanţe şcolare reduse, dificultăţi de învăţare, abandon
școlar.
1.6.1) Consecinţele produse de abuzul fizic
Abuzul fizic poate avea consecinţe fizice, neurologice şi poate conduce la apariţia unei boli,
fracturi, dizabilităţi şi chiar a decesului. De asemenea, conduce frecvent la instalarea unor
comportamente agresive, probleme emoţionale şi de comportament şi la dificultăţi de învăţare şi de
diminuare a performanţelor şcolare. Contextul în care se produce abuzul fizic poate fi în familie,
instituţii diverse (de ex. şcoală, centru de reeducare, centru de plasament), în comunitate (de ex. pe
stradă) şi chiar societal
1.6.2) Consecinţele produse de abuzul emoţional
Abuzul emoţional susţinut are mai ales consecinţe pe termen lung asupra dezvoltării copilului,
sănătăţii sale mintale, comportamentului şi stimei de sine. Contextele producerii acestui tip de abuz
sunt de regulă cele legate de violenţa domestică/în familie, de adulţii cu probleme de sănătate mintală
şi de părinţii cu abilităţi parentale scăzute.
1.6.3) Consecinţele produse de abuzul sexual
Abuzul sexual este deseori recunoscut prin comportamente autoagresive, depresii, pierderea
stimei de sine şi comportament sexual inadecvat vârstei copilului. Severitatea impactului este cu atât
mai mare cu cât abuzul are o durată şi intensitate mai mari, cu cât copilul este mai mare ca vârstă,
dacă există o componentă de premeditare, ameninţare, coerciţie, sadism etc. În cazul abuzului sexual,
odată ce copilul l-a recunoscut şi dezvăluit, este vitală prezenţa unui adult, mai ales a unui părinte
protector sau a unei persoane de îngrijire, în care copilul are încredere şi îl ajută să facă faţă acestei
experienţe dramatice şi să înţeleagă ce i s-a întâmplat, oferindu-i sprijin şi protecţie.
1.6.4) Consecinţele produse de neglijare
Neglijarea severă mai ales a copiilor de vârstă mică afectează major creşterea şi dezvoltarea
fizică şi intelectuală a copilului, iar în cazurile extreme poate conduce la spitalizarea, instalarea unei
dizabilităţi şi/sau decesul copilului.

3
Întrebarea principală
Ce este abuzul asupra copilului și neglijarea copilului?
Care este diferența dintre abuzul asupra copilului și neglijarea copilului?

Definiri conceptuale
Termenul de abuz se poate defini din mai multe puncte de vedere:
În sens general, în dicționarul explicativ al limbii române, abuzul este definit ca încălcare a legitatii,
faptă ilegală.
Din punct de vedere medical, abuzul este o acţiune sau inacţiune, care, fiind orientată asupra
copilului, îi afectează sănătatea fizico-psihică și are consecințe negative temporare sau definitive.
Abuzul asupra copilului poate fi definit ca fiind comportamentul menit, în mod intenționat, să cauzeze
injurii fizice sau psihice unui minor dependent.
Neglijenţa. Termenul de neglijenţă descrie situaţiile în care copilul care are nevoie de hrană,
care are nevoie de îngrijiri, de igienă, de supraveghere, de protecţie din partea adultului, nu primeşte
corespunzător îngrijirile indispensabile dezvoltării lui armonioase.

Abordări actuale ale temei studiate

În 2021, au fost semnalate 16.000 de cazuri de abuz, neglijare sau exploatare a copiilor, dintre care
14.000 în familie, a anunțat ministrul familiei.
Iar dintre acestea, peste 14.000 s-au petrecut în familii. Nu putem închide ochii la suferinţele copiilor
din întreaga lume, care sunt victime ale abuzului de orice fel - fizic, mental sau emoţional. Am copii şi
nu pot să-mi imaginez cum un părinte şi-ar putea lovi copilul vreodată. Dar, din păcate, trebuie să
acceptăm că asta este în continuare o realitate tristă în multe case, în anumite medii, iar datoria
noastră, a autorităţilor, este să ne folosim întreaga pricepere pentru a găsi soluţii ca astfel de situaţii să
fie excepţiile.
Un copil bătut este un copil care va avea de suferit toată viaţa. Palma de azi o va simţi la fel şi peste
ani! Pentru că trauma din anii în care a înţeles că nu găseşte niciun sprijin în cei în care îşi pusese
toate speranţele se va regăsi în nesiguranţe sale ca adult. Să ne gândim la asta nu doar azi, ci în fiecare
zi.
Cea mai frecvent întâlnită formă de pedeapsă este interzicerea unor lucruri care le fac plăcere,
în special interdicţia de a părăsi locuinţa: „Când greşesc, nu mă mai lasă să ies afară” (A.M, 12).
Interdicţia variază ca durată de la câteva zile la câteva săptămâni.
Cea mai gravă formă de penalizare a copiilor menţionată este pedeapsa corporală. Bătaia nu
reprezintă, în percepţia părinţilor o formă de abuz ci o corecţie necesară în scop educativ. Totuşi
frecvenţa şi gravitatea bătăilor diferă mult de la un caz la altul, de la „mă bate rău de tot, când se
enervează mă ia de par, mă aruncă, dă cu pumnii, cu picioarele” (A. B., băiat, 12) până la “îmi mai dă
câte o palmă, mă mai ceartă, dar rar”. (C.T, băiat, 13) Alteori copiii nu sunt bătuţi, dar sunt ameninţaţi
pentru “a se cuminţi”. Ameninţarea cu instituţionalizarea şi părăsirea domiciliului este eficientă, după
cum relatează o mamă:“le zic ca le fac acte pentru “Cireşarii” şi dacă văd că sunt răi, îi opreşte acolo”
(C.V, 37).
Neglijarea în familie pare să fie un fenomen destul de răspândit. Mulţi dintre copii declară că
li s-a întâmplat să fie lăsaţi singuri acasă mai multe zile. Fenomenul este mai răspândit în cadrul
familiilor numeroase.
În general, abuzul se produce cu o frecvenţă mai mare şi în forme mai grave în cazul băieţilor
şi este mai probabil să se producă în familiile în care există probleme (violenţă verbală şi fizică,
alcoolism). În formele grave este mai frecvent în familiile cu mulţi copii.
Abuzul psihologic are o răspândire mai largă decât cel fizic. Este un lucru aproape obişnuit
atât în familie, cât şi la şcoală sau în grupul de prieteni. Cearta, insultele, ameninţările, interdicţia unor
lucruri care le fac copiilor plăcere sunt cele mai frecvente abuzuri.

4
 Din declaraţiile părinţilor, dar şi ale copiilor, şcoala pare să fie mediul în care se produc cele
mai multe abuzuri. O asemenea concluzie trebuie privită cu precauţie întrucât este posibil ca nu
frecvenţa ci recunoaşterea abuzurilor să fie mai mare în acest caz. Familia rămâne un mediu relativ
închis, abuzul în cadrul ei putând fi subdeclarat.
Abuzul în grupul de prieteni este mai răspândit la copiii de vârste mai mari, proveniţi din familii
numeroase sau cu probleme. În acest caz explicaţia pare să fie un cerc vicios abuziv, în principal
reproducerea comportamentului violent.

Opinii personale. Răspunsuri la întrebarea principală

1. Ce este abuzul asupra copilului și neglijarea copilului?

Abuzul pentru copii este când un copil este rănit . Acest lucru se poate întâmpla în trei
moduri. Acestea sunt fizice abuz, abuz emoțional și sexual abuz . Abuzul fizic include lovirea,
lovirea, arderea, lovirea, etc. Abuzul emoțional este atunci când un copil este amenințat, certat, izolat,
terorizat, corupt și chiar ignorat. Acest lucru face ca copilul sa se simta nedorit si nemilos. Abuzul
emoțional poate fi la fel de dureros ca abuzul fizic pentru un copil și poate afecta negativ. Impactul
acestor abuzuri poate fi văzut în viața ulterioară, chiar și după ce copilul devine adult. Abuzul sexual
este o altă formă de abuz în cazul în care un copil mai în vârstă sau un adult se implică în activități
sexuale cu un copil. Aceste experiențe pot fi traumatizante pentru copil. În cele mai multe cazuri,
copiii mici cred că sunt responsabili pentru acest act și se simt deprimați.
Neglijarea copilului este atunci când nu i se dă copilului ceea ce are nevoie . De exemplu,
dragostea, protecția, securitatea, educația, hrana nutritivă, medicina, hainele ar trebui să fie date unui
copil. La fel ca abuzul, acest lucru poate fi înțeles și în diferite categorii. Fenicale neglijare este atunci
când copilului nu i se oferă nevoi de bază cum ar fi hainele, adăposturile, alimentele etc. Neglijarea
emoțională este atunci când copilul este ignorat de îngrijitor . Un astfel de copil nu primește dragoste,
atenție, sprijin și încurajare. Educația neglijare este atunci când copilului nu i se oferă o educație bună.
Dacă părintele nu trimite copilul la școală, dar îl ține pe copil la domiciliu pentru a ajuta, aceasta este
o formă de neglijare. În cele din urmă, neglijarea mediului este momentul în care copilului i se refuză
oportunitățile.Imaginați-vă că un anumit copil este calificat la sport. Dacă copilul nu primește ocazia
și mijloacele necesare pentru a-și dezvolta abilitățile, atunci aceasta este și o formă de neglijență. Spre
deosebire de abuzul asupra copiilor, este dificil să se identifice neglijarea, deoarece nu este foarte
explicită. Cu toate acestea, abuzul și neglijarea copiilor au un impact negativ asupra copilului și
asupra creșterii acestuia.
Copii străzii sunt cel mai bun exemplu pentru neglijarea copilului.

2. Care este diferența dintre abuzul copilului și neglijarea acestuia?

Abuzarea de către copii rănește un copil într-o manieră fizică, emoțională sau sexuală.
Neglijarea copiilor este atunci când un copil este neglijat, fără iubire și atenție, educație și nutriție etc.
Abuzul față de copii este mai explicit decât neglijarea copilului.
Atât abuzul asupra copilului, cât și neglijarea copilului au capacitatea de a dăuna creșterii copilului.

Concluzii:

Abuzul afectează dezvoltarea copilului, efectele abuzului sunt profunde şi nefaste,însoţind

individul de-a lungul vieţii sale. Cunoaşterea şi înţelegerea nevoilor copilului de către părinţii şi
adulţii cu care el interacţionează, necesită relaţionarea corectă cu acesta, precum șisesizarea unor
posibile trume, cu scopul de a acţiona profilactic şi terapeutic.Din cauza înmulţirii cazurilor de abuz
asupra copiilor în societatea românească,acordarea unei importanţe relativ scăzute acestui subiect,
precum şi numărul redus alspecialiştilor în acest domeniu, există necesitatea de a face cunoscută
problematica abuzuluiasupra copilului, a consecinţelor pe care le are asupra acestuia şi mai ales
identificarea unor metode de prevenire şi intervenţie eficiente în formarea unor specialişti care să
intervină înrezolvarea unor astfel de cazuri. Consilierea şi recuperarea copiilor victime ale abuzului
reprezintă o garanţie pentru unviitor adult echilibrat şi adaptat şi previne perpetuarea

5
comportamentului abuziv. Abuzulnecesită intervenţie şi recuperare psihologică, medicală şi socială
specializată, realizată de oechipă formată din specialişti care utilizează tehnici specifice.

Intervenţia psihologică este aplicată în urma stabilirii unor programe de intervenţie, înfuncţie
de diagnosticul sau situaţia conflictuală, de vârstă, nevoile şi caracteristicile psihosociale ale
copilului.Consilierea copiilor are scopul optimizării, autocunoaşterii şi dezvoltării personale sauscopul
prevenţiei şi remiterii problemelor emoţionale, cognitive şi de comportament.Consilierea psihologică
individuală şi de grup a copiilor sau a familiei, informarea părinţilor cu privire la posibilităţile de
reintegrare în mediul de tip familial, instrumentarea echipeiterapeutice cu metode de predare şi tehnici
de implementare a programelor de recuperare,conştientizare asupra beneficiilor continuităţii
activităţilor desfăşurate în cadrul centrului.Intervenţiile psihoterapeutice, psihoterapie suportivă,
analiză tranzacţională, terapieintegrativă, terapie cognitiv-comportamentală, gestalt terapie metode şi
tehnici de relaxare,sunt aplicate în funcţie de problematica psihoemiţională, relaţională a fiecărui copil
victimă aunui abuz.Abuzatorul trebuie să înţeleagă gravitatea faptelor sale, să răspundă pentru ele,
pentrua preveni perpetuarea comportamentului abuziv. Acesta trebuie să dezvolte capacitatea
deempatie cu victima şi să înţeleagă consecinţele actelor sale pentru a evita perpetuareaabuzului.
Copiii au nevoie să li se recunoască valorile, să fie recompensaţi pentru realizărilelor, înţeleşi atunci
când greşesc şi trebuie ajutaţi şi sprijiniţi să găsească soluţii potrivite pentru problemele cu care se
confruntă. Evitând violenţa şi pedepsele nejustificate, copilul poate fieducat cu tact şi răbdare.

Bibliografie
Cărți:
1. Ancuţa, M., Canila, A., Constantin, M., Moisii, G., Tatarasanu, M., Toma, C., (2005), Stop
violenţa în familie/ Stopping Domestic Violence (Romanian Version), Lumen, Iaşi
2.Balahur, D., (2001), Protecţia drepturilor copilului ca principiu al asistenţei sociale, Editura
All Beck
Legislație și rapoarte
1. Convenţia Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a
abuzurilor sexuale, 2007
2. Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei
Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989
3. Convenţia împotriva torturii şi altor tratamente crude, inumane sau degradante, 10
decembrie 1984
Articole și reviste
1. Dâmboeanu, C., (2009), Forme şi particularităţi ale abuzului fizic săvârşit de părinţi asupra
copiilor în Revista Română de Sociologie, serie nouă, anul XX, nr. 5–6, p. 427– 443,
Bucureşti
2. Dumitru, A., Acriş, C., (2005), Violenţă şi abuz asupra copilului. Implicaţii pentru munca
socială din instituţii în Revista de Asistenţă Socială, Nr. 1-2/2005