În ultimii ani, în Republica Moldova au avut loc unele progrese în domeniul

protecţiei drepturilor copilului şi a familiei: a fost creat serviciul de asistenţă

socială comunitară, au fost dezvoltate servicii pentru copiii aflaţi în dificultate. În
ciuda acestor realizări relevante, Republica Moldova continuă să se confrunte cu
problema abandonului copiilor. În aceste circumstanţe, această ediție a Monitorul
Social vine cu o sinteză a situaţiei instituţiei familiei, abandonului copiilor şi a
modalităţilor de adopţie aplicate în R. Moldova, valorificând simultan rolul
familiei în societate.

Fiecare copil are dreptul să locuiască în familie, să-şi cunoască părinţii, să

beneficieze de grija lor, să coabiteze cu aceştia, cu excepţia cazurilor în care
despărţirea de un părinte sau de ambii părinţi este necesară în interesul copilului.

Copilul are dreptul la o familie în care el să poată fi iubit, să fie sub protecţie
părintească, să i se asigure bunăstarea.

Deşi în Republica Moldova există copii abandonaţi şi rămaşi fără ocrotirea

părintească, barierele birocratice existente în procedura de adopţie a copilului
reduc din şansele acestuia de a avea o familie până la împlinirea vârstei de majorat.
Un alt impediment în dezvoltarea adopţiei în Republica Moldova este şi starea
financiară necorespunzătoare a potenţialilor adoptatori cu cerinţele necesare a fi
îndeplinite pentru procedura de adopţie. Or, una din condiţiile de bază pentru
atestarea adoptatorilor este ca aceştia să dispună de garanţiile morale şi materiale
necesare care să le permită să îngrijească copilul - un lucru firesc, de altfel.

Cu toate acestea, procedura de stabilire a plăţii indemnizaţiilor pentru copiii

adoptaţi şi cei aflaţi sub tutelă este dificilă, deoarece, în conformitate cu legislaţia
în vigoare4 , se efectuează de către administraţiile publice locale (primăriile
oraşelor sau municipiilor, satelor sau comunelor şi Comitetul executiv al unităţii
teritoriale autonome Găgăuzia (GagauzYeri) din bugetele unităţilor administrativ-
teritoriale respective, care nu sunt, după cum se ştie, atât de eficace gestionate,
fiind absent principiul subsidiarităţii şi delegarea funcţiilor la nivel local. De
regulă, birocraţia predomină. Respectiv, adopţia şi tutela asupra unui copil devine
nu doar o responsabilitate pentru părinţii adoptatori şi cei tutelari, ci o sarcină
economică şi o dificultate birocratică pentru aceştia, ce serveşte în fond drept
motiv de a nu adopta un copil.
 Termenii de referinţă pentru evaluarea tutelei se referă la situaţia copiilor din
instituţiile rezidenţiale, a copiilor în asistenţă parentală profesionistă şi în
plasamente pre-adoptive, a copiilor sub tutelă oficială, a copiilor rămaşi fără
îngrijire părintească adecvată, copiilor abandonaţi, copiilor lăsaţi de către părinţii
migranţi, copiilor sub tutelă neoficială temporară sau de lungă durată sau în
plasament sub tutelă în familia extinsă sau la rude, copiilor luaţi din familie ca
măsură de protecţie a copilului şi copiilor în conflict cu legea şi copiilor neînsoţiţi.

După cum este stipulat în Liniile Directoare ONU cu privire la îngrijirea

alternativă a copiilor, copiii rămaşi fără îngrijire părintească sunt toţi copiii cărora
nu li s-a acordat îngrijire din partea cel puţin unuia dintre părinţi pe timp de noapte,
indiferent din ce motive şi în ce circumstanţe47, inclusiv copiii care trăiesc în
stradă, rămaşi orfani ca urmare a decesului părinţilor, aflaţi în îngrijire rezidenţială
sau sub alte forme alternative de îngrijire, precum şi copiii separaţi de familiile lor,
fie voluntar sau involuntar. Termenul de copii rămaşi fără îngrijire părintească
adecvată folosit în acest raport, vizează copiii lipsiţi totalmente de îngrijire
părintească şi cei care au parte de îngrijire neadecvată, cum ar fi: copiii neglijaţi
şi/sau abuzaţi în propriile familii, copiii abandonaţi sau lăsaţi de părinţi, copiii
neînsoţiţi etc.48 Aceste definiţii înlesnesc înţelegerea categoriilor de copii care
sunt invocate în prezenta evaluare. Legislaţia Republicii Moldova nu oferă o
definiţie specifică a „copiilor rămaşi fără îngrijire părintească adecvată”. Totuşi,
Legea 14049 face referinţă la două categorii: 1. Copiii în situaţie de risc – include
următoarele categorii de copii: copiii supuşi violenţei; copiii neglijaţi; copiii care
practică vagabondajul, cerşitul, prostituţia; copiii lipsiţi de îngrijire şi supraveghere
din partea părinţilor din cauza absenţei acestora de la domiciliu din motive
necunoscute; copii ai căror părinţii au decedat; copiii care trăiesc în stradă, au fugit
ori au fost alungaţi de acasă; copii ai căror părinţii refuză să-şi exercite obligaţiile
părinteşti privind creşterea şi îngrijirea copilului; copii care au fost abandonaţi de
părinţi; copii ai căror părinţi au fost declaraţi ca fiind incapabili printr-o hotărîre
judecătorească. 2. Copiii separaţi de părinţi – în această categorie legea vizează în
special copiii lipsiţi efectiv de grija părinţilor în situaţii determinate de absenţa
acestora, inclusiv în cazul plecării părinţilor la muncă peste hotare, copiii luaţi de
la părinţi din cauza existenţei pericolului iminent pentru viaţa sau sănătatea
acestora, precum şi copiii cărora li s-a stabilit statutul de copii rămaşi temporar sau
definitiv fără ocrotire părintească. Cazurile speciale ale copiilor în situaţie de risc
sau ale celor lipsiţi de îngrijire părintească adecvată şi care necesită o îngrijire
alternativă, pot include copiii în conflict cu legea, copiii neînsoţiţi şi copiii ai căror
părinţi se află peste hotare (nu este specificat dacă unul sau ambii părinți).
Legislaţia Republicii Moldova prevede acordarea protecţiei speciale pentru aceste
categorii de copii.