Universitatea din ..................................

Facultatea de Ştiinţe
Master - Administraţie publică şi dezvoltare comunitară
Grupa - ................................... (An studiu - 2019-2020)

Disciplina: „PROTECȚIA DREPTURILOR CETĂȚEANULUI”

Lector univ. dr. .....................................

REFERAT
Tema - “PROTECȚIA MINORILOR”

Elaborat: Masterand .....................................

2
 Ocrotirea minorului reprezintă acea instituţie juridică ce cuprinde ansamblul
drepturilor şi obligaţiilor acordate, respectiv impuse de lege anumitor persoane sau
organe. Cadrul legal asigură, într-o măsură mai largă – respectarea, promovarea şi
garantarea drepturilor copilului printr-o serie de măsuri ce privesc identitatea, dreptul
la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie, creşterea sa în condiţii care să-i
permită dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală şi socială, dreptul la protecţie
alternativă, asistenţă medicală specială etc.
Ocrotirea minorului se realizează sub trei forme:
a) ocrotirea minorului de către părinţi (ocrotirea părintească);
b) ocrotirea minorului prin tutelă;
c) ocrotirea minorului în cazuri speciale.

Rolul principal în ocrotirea minorului îl are familia, intervenţia statului şi a

colectivităţilor locale având un caracter subsidiar, numai în măsura în care protecţia
copilului în propria familie nu este posibilă sau nu este în interesul acestuia. În acest
caz, instituţiile specializate ale statului au obligaţia de a interveni prin măsuri de
protecţie alternativă a copilului şi de a sprijini sau de a prelua integral, prin măsuri cu
caracter temporar sau permanent sarcina ocrotirii acestuia.
Legea(1) privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului corelează legislaţia
noastră internă în materie, cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care
a subliniat că, pentru un copil, faptul de a trăi împreună cu părinţii săi reprezintă o
componentă fundamentală a vieţii de familie astfel încât plasarea acestuia într-o
instituţie de ocrotire socială reprezintă, în sine, o ingerinţă în viaţa familială a celor
interesaţi. Curtea Europeana a drepturilor omului a mai decis că asemenea măsuri
trebuie să aibă un caracter temporar, cu posibilitatea suspendării lor, pentru a nu fi
pierdută din vedere posibilitatea realizării reuniunii copilului cu părinţii săi.

Măsurile de protecţie specială (2) a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de

ocrotirea părinţilor săi, sunt urmatoarele:
a) plasamentul;
b) plasamentul în regim de urgenţă;
c) supravegherea specializată.

Copilul beneficiază de protecţia specială până la dobândirea capacităţii de

exerciţiu (3). Ulterior, dacă tânărul îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de
zi, la cerere se acordă protecţia specială pe durata continuării studiilor până la vârsta de
26 de ani. Dacă tânărului i s-a oferit un loc de muncă şi/sau locuinţă iar acesta fie le-a
refuzat, fie le-a pierdut din motive imputabile lui - nu va mai beneficia de aceste
măsuri.

1 – Legea 272/2004
2 – Reglementate de Art. 59 din Legea nr. 272/2004
3 - Art. 55 din Legea nr. 272/2004

2
 În cazul copiilor care au săvârşit fapte penale însă minoritatea îi exonerează de
răspundere se vor aplica măsurile educative. Acestea sunt:
a) mustrarea;
b) libertatea supravegheata;
c) internarea într-un centru de reeducare;
d) internarea într-un institut medical-educativ.

Măsurile de protecţie specială au un caracter subsidiar, autorităţile administraţiei

publice locale având obligaţia de a sprijini părinţii sau reprezentantul legal al copilului
prin servicii diversificate corespunzător nevoilor copilului. Intervenţia statului este
complementară, "statul asigură protecţia copilului şi garantează respectarea tuturor
drepturilor sale" (4), indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politica,
naţionalitate, apartenenţă etnică sau origine socială, situaţie materială, etc.

Legea defineşte protecţia specială a copilului ca fiind “ansamblul măsurilor,

prestaţiilor şi serviciilor destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau
definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor
sale, nu poate fi lăsat în grija acestora." (5)
Observăm că definiţia cuprinde şi categoriile de copii aflaţi în dificultate cărora
urmează a le fi protejate interesele prin intermediul unor măsuri speciale.

Legislația națională (6) detaliază aceste categorii ca fiind:

a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul

drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor
părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când
nu a putut fi instituită tutela;
b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija
părinţilor din motive neimputabile acestora;
c) copilul abuzat sau neglijat;
d) copilul găsit sau copilul abandonat de către mamă în unităţi sanitare;
e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde
penal.

Beneficiarii prevederilor legislative sunt copiii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul

României, copiii cetăţeni români aflaţi în străinătate, copiii apatrizi aflaţi pe teritoriul
României, copiii care solicită sau beneficiază de vreo formă de protecţie în condiţiile
reglementărilor privind statutul şi regimul refugiaţilor în România precum şi copii
străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă constatate, în condiţiile legii,
de către autorităţile române competente.

4 - Art. 5 pct. 4 din Legea nr. 272/2004

5 - Art. 54 din Legea nr. 272/2004
6 - Art. 60 din Legea nr. 272/2004

2
Măsurile de protecţie specială a copilului sunt:

Plasamentul

Experienţa istorică a demonstrat că „familia este ,irevocabil, mediul cel mai

prielnic creşterii şi dezvoltării copilului”. Ea oferă copilului mediul uman cu orientarea
constantă cea mai ridicată pentru asigurarea bunăstării lui, creând nu numai condiţiile
materiale, dar şi pe cele psihosfective şi sociale necesare dezvoltării şi formării
copilului pentru viaţa matură. Părinţii sunt asociaţi cu „dragostea”, afecţiunea” şi
„securitatea”. Cei mai mulţi îşi îndeplinesc cu succes rolul de părinte, asigurând un
mediu corespunzător dezvoltării copiilor, prin adoptarea stilului lor de viaţă şi a
comportamentului în funcţie de nevoile copilului , pe care le consideră prioritare în
luarea deciziilor în cadrul familiei.
Dar există şi situaţii în care parinţii nu pot sau nu vor să-şi asume această
responsabilitate din cauza dezechilibrului dintre nevoi şi resursele existente, problema
tot mai accentuată în ultimul timp care are ca şi rezultat multitudinea de copii
abandonaţi încă de la naştere în maternităţi care pot deveni mai apoi copii ai străzii sau
încredinţaţi autorităţior locale.
Una dintre cele mai bune soluţii pentru copii care sunt separaţi de familia lor
naturala este şi plasamentul familial.
Plasamentul copilului lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi
constituie o măsură de protecţie specială, cu caracter temporar ce poate fi dispusă după
caz, la: o persoană sau familie, un asistent maternal sau un serviciu de tip rezidenţial.
Persoana sau familia care primeste un copil in plasament trebuie sa aibă
domiciliul în Romania si sa fie evaluată de catre directia generala de asistenta sociala
si protectia copilului cu privire la garantiile morale si conditiile materiale pe care
trebuie sa le indeplineasca pentru a primi un copil in plasament.
Plasamentul este o încercare de a creea un mediu mai pozitiv atât pentru copil,
cât şi pentru reebilitarea familiei. Dintre categoriile de copiii care pot fi daţi în
plasament fac parte:
- copiii neglijaţi sau expuşi abuzurilor din partea parinţilor;
- copiii din familiiile incapabile de a face faţa problemelor cu care se confruntă;

Plasamentul în regim de urgenţă

Plasamentul copilului in regim de urgenta este o masura de protectie speciala, cu

caracter temporar, care se stabileste in situatia copilului abuzat sau neglijat, precum si
in situatia copilului gasit sau a celui abandonat in unitati sanitare.
Pe toata durata plasamentului in regim de urgenta se suspenda de drept exercitiul
drepturilor parintesti, pana cand instanta judecatoreasca va decide cu privire la
mentinerea sau la inlocuirea acestei masuri si cu privire la exercitarea drepturilor
parintesti. Pe perioada suspendarii, drepturile si obligatiile parintesti privitoare la

2
persoana copilului sunt exercitate si, respectiv, sunt indeplinite de catre persoana,
familia, asistentul maternal sau de catre seful serviciului de tip rezidential care a primit
copilul in plasament in regim de urgenta, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt
exercitate si, respectiv, sunt indeplinite de catre presedintele consiliului judetean,
respectiv de catre primarul sectorului municipiului Bucuresti.
Plasamentul familial a cunoscut o evoluţie diferită în ţările dezvoltate.
Diferenţele între ţările din Uniunea Europeană sunt foarte mari, astfel din totalul de
copii aflaţi în afara familiei în Irlanda 73% sunt în plasament familial, ceilalţi fiind în
plasament institutional; în Franţa 57% , iar în Spania 12%; în Anglia raportul dintre
plasamentul instituţional şi cel familial este de 40 la 40 % , în Olanda şi Danemarca
acest raport este de 50 la 50. (7)

Măsura supravegherii specializate

Supravegherea specializată constituie o măsură specială de protecţie a copilului

care a săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal. În această situaţie, Comisia
pentru protecţia copilului va lua măsura, dacă există acordul părinţilor sau al
reprezentantului legal, în caz contrar, supravegherea specializată fiind dispusă de
instanţa judecătorească. Comisia va lua în acest sens o măsură educativă la sesizarea
oricărei persoane, a procurorului, organelor de poliţie sau chiar a părinţilor copilului.
În cazul stabilirii măsurii libertăţii supravegheate, comisia va putea încredinţa copilul
spre supraveghere Serviciului public specializat pentru protecţia copilului.
Monitorizarea împrejurărilor care au stat la baza luării măsurii se realizează de către
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, prin verificări trimestriale.
În cazul schimbării acestor împrejurări, Direcţia va sesiza de îndată Comisia pentru
protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească în vederea
modificării/încetării măsurii. Masura supravegherii specializate constă ȋn mentinerea
copilului in familia sa, sub conditia respectarii de catre acesta a unor obligatii, cum ar
fi:
a) frecventarea cursurilor scolare;
b) utilizarea unor servicii de ingrijire de zi;
c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;
d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legaturi cu
anumite persoane.

Aspecte procedurale speciale privind măsurile de protecţie a copilului

Legiuitorul a prevăzut în această materie, pe lângă competenţa specială a

tribunalului pentru minori şi familie, reguli de procedură în acord cu specificul şi
celeritatea măsurilor arătate anterior.

7 - Cartea albă a copilului- Bucureşti 1997, p 153

2
 Ȋn prezent există numai o instanță specializată pentru aspecte procedurale
speciale și anume, Tribunalul pentru Minori şi Familie de la Braşov.
Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a fost înfiinţat prin Ordinul nr.
3142/C/22 noiembrie 2004 al Ministrului Justiţiei şi a început să funcţioneze la data de
22 noiembrie 2004. În prezent, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov rămâne
singura instanţă specializată din România, cu competenţe atât în materie civilă, în ceea
ce priveşte litigiile de familie şi ocrotirea minorului, cât şi în materie penală, în
privinţa infracţiunilor (aflate în competenţa materială a tribunalului) săvârşite de către
minori sau asupra cel puţin unei victime minore.
Totuși ȋn viitor se are ȋn vedere ȋnființarea și a altor tribunale pentru minori și
familie. Tribunalul pentru minori şi familie, va avea personalitate juridică distinctă, în
cadrul tribunalelor de drept comun vor funcţiona secţii sau complete specializate.
Astfel, orientarea legiuitorului nostru ţine seama de reglementările existente în cele
mai multe ţări europene, fără a putea vorbi însă de o soluţie uniformă în spaţiul
judiciar al Uniunii Europene.
Tribunalele pentru minori şi familie judecă, în primă instanţă următoarele cauze:
1. În materie civilă, cauzele referitoare la drepturile, obligaţiile şi interesele
legitime privind persoana minorilor, decăderea din drepturile părinteşti; cererile
privind nulitatea sau desfacerea căsătoriei; cererile pentru încuviinţarea, nulitatea sau
desfacerea adopţiei, precum şi cauzele privind raporturile de familie;
2. În materie penală, infracţiuni săvârşite de minori sau asupra minorilor.
Hotărârile prin care se soluţionează fondul cauzei se pronunţă în ziua în care au
luat sfârşit dezbaterile, nefiind posibilă amânarea pronunţării ca în dreptul comun, ci
numai prin excepţie, pentru maximum două zile.
Hotărârea instanţei de fond este executorie - fără îndeplinirea altor formalităţi şi
se atacă numai cu recurs. Spre deosebire de dreptul comun, unde termenul de recurs
este de 15 zile, în această materie a fost scurtat la 10 zile de la comunicarea hotărârii
care, se comunică părţilor în maximum 10 zile de la pronunţare. Cauzele care privesc
măsurile speciale privind protecţia minorilor sunt scutite de taxa judiciară de timbru şi
de timbru judiciar.

Încetarea măsurilor de protecţie specială

Pentru încetarea uneia dintre măsurile de protecţie specială prevăzute la art. 55

din lege, prin reintegrarea copilului în familia sa, serviciul public de asistenţă socială
sau Direcţia generală de asistenţă socială - în cazul sectoarelor municipiului Bucureşti,
de la domiciliul copilului sau de la reşedinţa părinţilor, are obligaţia de a întocmi
rapoarte lunare pe o perioadă de cel puţin 3 luni (conform art. 70 din lege) prin care să
se urmărească evoluţia dezvoltării copilului, respectiv modul în care părinţii îşi
exercită drepturile şi îşi îndeplinesc obligaţiile cu privire la copil. În cazul copilului
care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal se va întocmi un raport şi din partea
serviciului de reintegrare şi supraveghere de pe lângă instanţa judecătorească.
Măsura încredinţării sau plasamentul copilului încetează de drept odată cu
dobândirea capacităţii depline de exerciţiu de către acesta. La cererea copilului, acesta

2
poate rămâne în centrele de plasament ori la familia substitutivă, până la împlinirea
vârstei de 26 de ani dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi.

Principiile ce guvernează măsurile de ocrotire specială

Sunt stabilite o serie de principii (8) aplicabile în materie care, bineînţeles, se

completează şi chiar se suprapun cu o parte a principiilor ocrotirii părinteşti. Acestea
sunt:
a) respectarea și promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului;
b) egalitatea șanselor și nediscriminarea
c) responsabilizarea părinților cu privire la exercitarea drepturilor și îndeplinirea
obligațiilor părintești;
d) primordialitatea responsabilității părinților cu privire la respectarea și
garantarea drepturilor copilului;
e) descentralizarea serviciilor de protecție a copilului, intervenția multisectorială
și parteneriatul dintre instituțiile publice și organismele private autorizate;
f) asigurarea unei îngrijiri individualizate și personalizate pentru fiecare copil;
g) respectarea demnității copilului;
h) ascultarea opiniei copilului și luarea în considerare a acesteia, ținând cont de
vârsta și de gradul său de maturitate;
i) asigurarea stabilității și continuității în îngrijirea, creșterea și educarea
copilului, ținând cont de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică,
în cazul luării unei măsuri de protecție;
j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
k) asigurarea protecției împotriva abuzului, neglijării, exploatării și oricărei
forme de violență asupra copilului;
l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în
corelație cu ansamblul reglementărilor din această materie.

Instituţiile şi serviciile cu atribuţii în protecţia copilului

Instituţii la nivel central sunt:

a) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

Este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate
juridică, aflat în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

8 - Art. 6 al Legii nr.272/2004

2
 b) Avocatul Poporului.
Potrivit art. 112 din Legea nr. 272/2004 actualizată şi această instituţie veghează la
apărarea drepturilor şi libertăţilor copilului în raporturile acestuia cu instituţiile
publice, cu scopul de a îmbunătăţii şi promova condiţia copilului. Art. 58 din
Constituţia României prevede că Avocatul Poporului este numit pentru apărarea
drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice.

Instituţii şi servicii la nivel local privind protecția copilului sunt urmatoarele:

a) Comisia pentru drepturilor copilului

Este organul de specialitate al Consiliului Judeţean, respectiv al Consiliului local al
sectorului municipiului Bucureşti, fără personalitate juridică, cu activitate decizională
în materia protecţiei şi promovării drepturilor copilului.

b) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Aceasta este o instituţie publică, cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea
consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului
Bucureşti, înfiinţată prin reorganizarea Serviciului public specializat pentru protecţia
copilului. Aceasta se înfiinţează prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a
consiliului local al sectoarelor municipiului Bucureşti.

c) Serviciile publice de asistenţă socială organizate la nivelul municipiilor şi

oraselor.
Organismele private autorizate sunt persoane juridice de drept privat, fără scop
patrimonial, constituite şi acreditate în condiţiile legii. Aceste organisme private se
constituie prin hotărâre judecătorească, având avizul prealabil al Departamentului
pentru Protecţia Copilului şi al Ministerului Educaţiei Naţionale. Ele vor putea
organiza servicii de prevenire a separării copilului de familia sa şi de protecţie specială
a copilului numai pe baza unei licenţe de funcţionare eliberate de Autoritatea Naţională
pentru Protecţia Drepturilor Copilului. Autoritatea Naţională pentru Protecţia
Drepturilor Copilului efectuează inspecţii periodice cu privire la modul în care acestea
respectă standardele minime obligatorii elaborate de aceeaşi instituţie pentru serviciile
de prevenire a separării copilului de familia sa precum şi pentru serviciile de protecţie
specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi.

2
 BIBLIOGRAFIE

1. Dan Lupaşcu, „Dreptul familiei”, Editura Rosetti, Bucureşti, 2005;

2. Doina Balahur, „Protecţia drepturilor copilului ca principiu al asistenţei sociale”,

Editura All Beck, Bucureşti, 20001;

3. Irina Moroianu Zlătescu, Emil Marinache, Rodica Şerbănescu, „Drepturile Copilului

şi tânărului”, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti;

4. Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului -

Consolidarea din data de 22 august 2018 ce are la bază republicarea din Monitorul
Oficial, Partea I nr. 159 din 05 martie 2014. Include modificările aduse prin
următoarele acte: OUG 65/2014; L 131/2014; L 52/2016. Ultimul amendament în 08
aprilie 2016