Sistemul de protecție a

copiilor

10.ianuarie 2024

Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

Autor: Izba Parascovia

1
Pe parcursul ultimelor două decenii, Republica Moldova s-a aflat în proces de tranziţie,
de la dominaţia sistemului sovietic la economia de piaţă. Printre rezultatele acestei
tranziţii a fost şi migraţia unui număr semnificativ de moldoveni în ţările din Europa de
Vest şi în Rusia în căutarea oportunităţilor de muncă. Estimările indică un număr de mai
bine de 330,000 sau o pătrime din populaţia Republicii Moldova care este economic
activă.

Acest exod a avut drept consecinţă faptul că 20% din copiii din Moldova au unul sau
ambii părinţi peste hotare, ceea ce a fost recunoscut, începând cu anul 2006, drept una
din problemele majore ale ţării. Există o preocupare aparte pentru problemele legate
de protecţie, strategii de îngrijire şi tutelă, custodie şi reprezentare legală a acestor
grupuri de copii, precum şi a altor categorii de copii rămași fără îngrijire părintească
[11].

Conform datelor Biroului Național de Statistică, numărul copiilor rămași fără ocrotire
părintească a crescut practic de două ori. Ponderea copiilor rămași fără ocrotire
părintească este mai mare la copiii de 7-10 ani și 11-15 ani. Motivul principal pentru
care copiii au rămas fără îngrijire părintească este plecarea în străinătate a unicului sau
a ambilor părinți – 56% dintre cazuri, 17% - decăderea din drepturi părintești și 14% -
părinți inapți de a întreține și educa propriii copii [12].

În aceste circumstanţe, vorbind despre familiile aflate în dificultate, trebuie menţionat

faptul că acest fenomen apare şi se dezvoltă într-un climat social de cele mai multe ori
negativ. Odată ce familia pierde încrederea în viitor, apare comportamentul de
delăsare, neimplicare – „lenea socială” caracteristică atât familiei, cât şi comunităţii în
care se află aceasta.

Printre cele mai importante cauze ale problemelor cu care se confruntă familiile putem
identifica două categorii: pe de o parte, cauzele de natură funcţională – sărăcia şi
migraţia, iar pe de altă parte, cauzele de natură axiologică – mentalitate şi atitudine faţă
de familie, lipsa unei educaţii adecvate privind întemeierea unei familii, creşterea
copiilor etc. [9, p. 10].

Prin urmare vom da o notă de claritate termenului de copil aflat în situaţie de risc sau
aflat în dificultate. În Legea nr. 140 din 14.06.2013 cu privire la protecția specială a
copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți, noțiunea de copil aflat în
situaţie de risc are următoarea semnificație, copil în privinţa căruia, ca urmare a
evaluării, se constată una sau mai multe din situaţiile prevăzute la art. 8, precum:
2
 a) copiii sunt supuşi violenţei;
b) copiii sunt neglijaţi;
c) copiii practică vagabondajul, cerşitul, prostituţia;
d) copiii sunt lipsiţi de îngrijire şi supraveghere din partea părinţilor din cauza
absenţei acestora de la domiciliu din motive necunoscute;
e) părinţii copiilor au decedat;
f) copiii trăiesc în stradă, au fugit ori au fost alungaţi de acasă;
g) părinţii copiilor refuză să-şi exercite obligaţiile părinteşti privind creşterea şi
îngrijirea copilului;
h) copiii au fost abandonaţi de părinţi;
i) în privința unuia dintre părinții copilului este instituită o măsură de ocrotire
judiciară (ocrotire provizorie, curatelă sau tutelă);
j) copiii sunt victime ale infracţiunilor [7].

Specialiştii din domeniul protecţiei sociale a copilului aflat în dificultate înţeleg prin
noţiunea de „copil aflat în dificultate”, copilul ce provine din familii social-vulnerabile,
cuprinzând în această categorie copiii pentru care este necesară o măsură de protecţie
socială [13].

Copiii în dificultate sunt cei cărora li se încalcă vreunul dintre drepturile lor. Într-o
familie aflată în dificultate şi copilul se află întro situaţie dificilă, fiind de cele mai multe
ori lipsit de grija şi educaţia adecvată [9, p. 10].

La sfârşitul anului 2016 în evidenţa Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor

copilului erau 522 copii rămaşi fără ocrotire părintească, 1677 de copii separaţi de
părinţi. Din ei: 1251 de copii – în plasament planificat (40 copii din aceştia erau rămaşi
temporar fără ocrotire părintească, 442 copii – rămaşi fără ocrotire părintească, iar
1132 de copii aveau unicul/ambii părinţi plecaţi peste hotare.

Pe parcursul anului 2017 au fost luaţi în evidenţă 36 de copii rămaşi temporar fără
ocrotire părintească şi 98 de copii rămaşi fără ocrotire părintească. Din cei 98 de copii
rămaşi fără ocrotire părintească, la 64 de copii părinţii au fost decăzuţi din drepturi
părinteşti, la 31 de copii, au decedat părinţii, iar la 2 copii, părinţii au fost declaraţi
incapabili. Fiecărui din aceşti copii i-a fost instituită o formă potrivită de protecţie, cazul
fiind monitorizat de autoritatea tutelară până la soluţionare definitivă [10, p. 6].

Potrivit legii, statul are obligaţia de a proteja copilul rămas fără ocrotirea părintească, în
cazurile de deces al părinţilor, de decădere a lor din drepturile părinteşti, de abandon,

3
de declarare a părinţilor ca fiind incapabili, de boală sau absenţă îndelungată, de
eschivare de la educaţia copiilor, de la apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime,
inclusiv în cazul refuzului părinţilor de a-şi lua copiii din instituţiile educative, curative
sau din alte instituţii în care se află aceştia, precum şi în alte cazuri de lipsă a grijii
părinteşti [1, p.16]. În acest context putem susține, că, conform articolul 67 al Codului
Familiei din Republica Moldova, părinţii pot fi decăzuţi din drepturile părinteşti dacă:

a) se eschivează de la exercitarea obligaţiilor părinteşti, inclusiv de la plata pensiei

de întreţinere;
b) refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituţie curativă, educativă,
dintr-o instituţie de asistenţă socială sau alta similară; c) fac abuz de drepturile
părinteşti;
c) se comportă cu cruzime faţă de copil, aplicând violenţa fizică sau psihică,
atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului;
d) prin comportare amorală, influenţează negativ asupra copilului;
e) suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie;
f) au săvârşit infracţiuni premeditate contra vieţii şi sănătăţii copiilor sau a soţului;
precum şi
g) în alte cazuri când aceasta o cer interesele copilului.

Trebuie de remarcat faptul că instanţa judecătorească în baza articolului 71 alin. (1)

poate hotărî luarea copilului de la părinţi, fără decăderea acestora din drepturile
părinteşti, la cererea autorităţii tutelare, dacă aflarea copilului împreună cu părinţii
prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea lui, şi asigurarea protecţiei copilului de către
autoritatea tutelară teritorială. Iar în cazuri excepţionale, în temeiul articolului 71 alin.
(2), dacă există un pericol iminent pentru viaţa, sănătatea sau inviolabilitatea copilului,
autoritatea tutelară locală poate decide luarea copilului de la părinţi, comunicând acest
fapt procurorului în termen de cel mult 24 de ore [2].

Autorităţile tutelare trebuie să întreprindă măsurile necesare pentru identificarea

timpurie a tuturor situaţiilor de risc care pot determina separarea copiilor de părinţi, să
acorde familiilor servicii şi asistenţă specializată în scopul facilitării integrării lor sociale,
inclusiv pentru a spori capacităţile părinţilor de a depăşi situaţia lor. Obiectivul
primordial al acestor servicii specializate este reintegrarea copilului în familia lui
biologică şi, dacă nu este posibil, în familia lui extinsă [1, p.16].

Având în vedere că familia reprezintă grupul fundamental al societății și mediul natural

pentru creșterea, bunăstarea și protecția copiilor, eforturile trebuie îndreptate în
4
special către familie. Fiecare copil și tânăr trebuie să trăiască într-un mediu stimulant,
protectiv și afectuos, care să îi permită să își atingă potențialul maxim. Copiii lipsiți de
îngrijire părintească sau aflați în îngrijire necorespunzătoare sunt în mod aparte expuși
riscului de a le fi negat un astfel de mediu favorabil creșterii.

Statul trebuie să asigure familiilor acces la forme de sprijin în calitatea lor de furnizori
de îngrijire. Statul are rolul, prin intermediul autorităților sale competente, de a veghea
la siguranța, bunăstarea și dezvoltarea tuturor copiilor plasați în îngrijire alternativă și
de a analiza periodic caracterul adecvat al organizării îngrijirii oferite [8, p.8].

Astfel, articolul 47 din Constituția Repubilicii Moldova garantează fiecărui cetățean

dreptul la asistență și protecție socială. Acesta prevede că „Statul este obligat să ia
măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi
bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea
medicală, precum şi serviciile sociale necesare”. În articolul 49 (alin. 3) este stipulat că
toate preocupările privind întreţinerea, instruirea şi educaţia copiilor orfani şi a celor
lipsiţi de ocrotirea părinţilor revin statului şi societăţii. Statul stimulează şi sprijină
activitatea de binefacere faţă de aceşti copii [3].

Conform prevederilor Liniilor Directoare ONU pentru îngrijirea alternativă a copiilor,

stipulate şi în Convenţia cu privire la drepturile copilului, sistemul de protecţie a
copilului aflat în dificultate trebuie să-şi îndrepte eforturile în mod prioritar spre „a
permite copilului să rămână sau să se întoarcă în îngrijirea părinţilor lui sau, atunci când
este cazul, a altor membri apropiaţi ai familiei” (Art. II (A) 3).

Rolul statului, precum şi al societăţii civile în acest sens, este unul extrem de important,
deoarece „În cazul în care propria familie a copilului nu este în măsură, chiar şi cu sprijin
adecvat, să-i ofere îngrijirea necesară, abandonând şi respingând copilul, statul este
responsabil pentru protejarea drepturilor copilului şi asigurarea îngrijirii alternative
adecvate, cu sau prin intermediul autorităţilor locale competente şi organizaţiilor
societăţii civile autorizate în mod corespunzător” (Art. II (A) 5).

În Republica Moldova, drepturile copilului la protecţie şi la un mediu familial sunt

consemnate în Codul Familiei, Legea privind asistenţa socială şi în alte regulamente,
norme şi standard, ce susţin dezvoltarea organizaţiilor prestatoare de servicii sociale
sau care promovează calitatea serviciilor [9, p. 5].

Sistemul de protecție socială a copilului din Republica Moldova prevede diverse măsuri
de susținere a copiilor aflați în dificultate. Astfel, conform prevederilor Legii nr.140 din
5
14.06.2013 „Privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor
separați de părinți”, există două tipuri de plasament: de urgenţă şi planificat.
Plasamentul de urgenţă presupune plasamentul copilului a cărui viaţă sau sănătate sunt
în pericol iminent, indiferent de mediul în care acesta se află, pentru o perioadă de
până la 72 de ore, cu posibilitatea prelungirii termenului de plasament până la 45 de
zile. Copiii pot fi plasaţi de urgenţă în:

a) familia rudelor sau a altor persoane cu care a stabilit relaţii apropiate (vecini,
prieteni de familie etc.);
b) servicii de plasament de tip familial;
c) servicii de plasament de tip rezidenţial.

Plasamentul planificat al copilului se efectuează conform dispoziţiei autorităţii tutelare

teritoriale, cu avizul autorităţii tutelare locale şi numai în baza avizului pozitiv al
Comisiei pentru protecţia copilului aflat în dificultate.

Copiii pot fi plasaţi în:

a) serviciul de tutelă/curatelă;
b) serviciul de plasament de tip familial (casă de copii de tip familial, asistenţă
parentală profesionistă);
c) serviciul de plasament de tip rezidenţial (casă comunitară, centru de plasament
temporar, alt tip de instituţie rezidenţială) [7].

Astfel, în conformitate cu datele prezentate de Direcţia municipală pentru protecţia

drepturilor copilului, în anul 2018, de plasament planificat au beneficiat 1176 copii, din
ei:

1. tutelă/curatelă – 887 copii;

2. serviciul de asistenţă parentală profesionistă – 19 copii;
3. centre de plasament pentru copii, de stat (4) – 62 copii;
4. centre de plasament pentru copii, private (6) – 127 copii;
5. casa comunitară pentru copii în situație de risc – 10 copii;
6. casa comunitară pentru copii cu dizabilități severe – 10 copii;
7. gimnaziul-internat nr. 3 – 61 copii [14].

Codul familiei nr.1316 din 26.10.2000, prin articolul 142, specifică faptul că
tutela/curatela se instituie asupra copiilor rămaşi fără ocrotire părintească în scopul
educaţiei şi instruirii acestora, precum şi al apărării drepturilor şi intereselor lor

6
legitime. Tutela se instituie asupra copiilor care nu au atins vârsta de 14 ani. La
atingerea vârstei de 14 ani, tutela se transformă în curatelă, fără adoptarea de către
autoritatea tutelară a unei hotărâri suplimentare. Curatela se instituie asupra copiilor în
vârstă de la 14 la 18 ani. Tutela și curatela asupra copiilor rămaşi temporar fără ocrotire
părintească, copiilor rămaşi fără ocrotire părintească se instituie prin dispoziţia
autorităţii tutelare teritoriale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 140/2013 privind
protecţia specială a copiilor aflaţi în situaţii de risc şi a copiilor separaţi de părinţi [2] .

Pe parcursul anului 2016 în familia extinsă, cu instituirea tutelei / curatelei, au fost

re/integraţi 196 de copii, 29 de copii au fost plasaţi sub tutelă / curatelă la terţe
persoane. Astfel, la finele anului 2017 erau în total 887 copii ocrotiţi prin tutelă /
curatelă, dintre care 360 copii primesc indemnizaţii lunare de stat [10, p. 8]. Adopția
este o formă specială de protecţie a copilului, aplicată în interesul superior al copilului,
prin care se stabileşte filiaţia între copilul adoptat şi adoptator, precum şi legăturile de
rudenie între copilul adoptat şi rudele adoptatorului, definește Legea nr.99 din
28.05.2010 „privind regimul juridic al adopției’’.

Unul dintre principiile de bază ale adopţiei potrivit legislaţiei Republicii Moldova este
„Principiul interesului superior al copilului”. Consacrarea acestui principiu este urmarea
firească a faptului că scopul adopţiei este acela de a asigura protecţia intereselor
patrimoniale şi nepatrimoniale ale copiilor lipsiţi de ocrotirea părintească sau de o
ocrotire corespunzătoare [1, p. 20].

Tot pentru respectarea interesului superior al minorului, în cadrul procedurii adopţiei se

iau măsurile necesare pentru ca fraţii să fie încredinţaţi împreună. Încredinţarea
separată a fraţilor în vederea adopţiei, precum şi adopţia acestora de către persoane
sau familii diferite se poate face numai dacă acest lucru este în interesul lor superior. De
asemenea, se dă prioritate adopţiei naţionale faţă de cea internaţională, pentru a
asigura continuitatea în creşterea şi în educarea copilului, ţinându-se cont de originea
etnică, culturală şi lingvistică.

Un moment crucial în procesul adopţiei, definit prin articolul 20 din această lege,
reglementează stabilirea statutului de copil adoptabil. Astfel, punctul 2 al acestui articol
pune una din cele mai importante sarcini faţă de autorităţile tutelare, să determine într-
un termen de 6 luni statutul de adoptabilitate al copilului şi să-l pună la evidenţă.
Termenul de 6 luni este unul de graţie care este, de fapt, acordat părinţilor şi rudelor
apropiate să integreze copilul în familiile lor. În caz contrar, statul, urmărind protecţia
lui, poate să îl propună pentru adopţie.
7
De asemenea în procesul adopţiei este foarte important consimţământul copilului.
Pentru aceasta, autoritatea teritorială solicită consimțământul copilului ținând cont de
vârsta şi de gradul de maturitate, precum şi de opiniile, dorinţele şi sentimentele lui. În
procesul potrivirii adoptatorului, copilul care a împlinit vârsta de 10 ani, la solicitarea
autorităţii teritoriale de la domiciliul său, în mod obligatoriu trebuie să-şi exprime
consimțământul în scris [ibidem, p. 21].

Potrivit articolului 12 din această lege adopţia este permisă numai persoanelor care au
capacitate deplină de exerciţiu, au atins vârsta de 25 de ani şi sunt cu cel puţin 18 ani
mai în vârstă decât cel pe care doresc să-l adopte, dar nu cu mai mult de 48 de ani. În
cazul adopţiei este suficient ca doar unul dintre soţi să aibă împlinită vârsta de 25 de ani
[6].

În anul 2017 au fost adoptaţi 23 de copii din evidenţa autorităţii tutelare teritoriale
Chişinău, dintre care 16 copii (10 fete şi 6 băieţi) – adoptaţi de către familii cu domiciliul
în Republica Moldova şi 7 copii (4 fete şi 3 băieţi) – adoptaţi de către cetăţeni străini.
Astfel, numărul copiilor adoptaţi, aflaţi la evidenţa DMPDC, era la 31.12.2016 de 416
[10, p. 8].

În Republica Moldova au devenit cunoscute casele de copii de tip familial. Acestea

reprezintă o instituţie creată în baza unei familii în scopul întreţinerii parţiale şi
educaţiei copiilor orfani şi a celor rămaşi fără ocrotire părintească. Această instituţie
poate găzdui de la trei până la şapte copii cu vârste de până la 14 ani. Numărul total al
copiilor plasaţi în casa de copii spre îngrijire şi al copiilor proprii nu depăşeşte 7
persoane [1, p. 17].

Potrivit datelor prezentate în raportul anual al Direcţiei municipale pentru protecţia

drepturilor copilului pentru anul 2016, numărul caselor de copii de tip familial (CCTF)
este în descreştere. Spre exemplu, în anul 2010 în municipiu erau 4 CCTF, cu 14 copii în
ele, în 2011 – 4 case, cu 19 copii, în 2012 – 3 case, cu 21 de copii, în 2013 au rămas 2
CCTF, cu 11 copii, în 2014 – 1 CCTF, cu 6 copii, în 2015 – 1 CCTF, cu 4 copii şi în 2016 – 1
CCTF, cu 4 copii, care a activat până la 01.06.2016, când a fost suspendată activitatea, la
cererea părintelui-educator [10, p. 9].

Asistenţa parentală profesionistă (APP) este un serviciu social specializat, care oferă
copiilor îngrijire familială substitutivă în familia unui asistent parental profesionist [5].

APP este un serviciu intermediar între instituţie şi familie. Suportul se acordă copiilor
privaţi temporar sau permanent de mediul lor familial sau ale căror necesităţi nu pot fi
8
satisfăcute de către familiile lor biologice, copiilor ce pot fi expuşi riscului de a fi traficaţi
sau abuzaţi de către părinţi sau reprezentanţi legali, copiilor care au mai puţin de 14 ani
şi au săvârşit o infracţiune penală pentru care nu poartă răspundere penală şi nu pot fi
traşi la răspundere, fiind expuşi situaţiilor de risc [1, p. 19].

Potrivit datelor prezentate în raportul anual al Direcţiei municipale pentru protecţia

drepturilor copilului pe parcursul anului 2017 40 de asistenţi parentali profesionişti au
asistat 50 de copiii. La sfârşitul anului 2016 numărul de unităţi în Serviciul de asistenţă
parentală profesionistă din mun. Chişinău era de 34, care aveau în plasament 32 de
copii cu vârsta cuprinsă între 0-17 ani [10, p. 9].

Prevederile legale referitoare la îngrijirea de tip rezidențial sunt conținute în Legea nr.
140 din 14.06.2013 care prezintă tipologia serviciilor rezidențiale de plasament (case
comunitare, centre de plasament temporar, etc.) și procedurile pentru plasamentul
copiilor în acest tip de îngrijire. Un alt act normativ este Codul Educației care
reglementează regimul și organizarea unităților educaționale cu componentă
rezidențială pentru diferite grupuri de copii, și anume copii fără ocrotire părintească sau
copii orfani (școliinternat), copii cu afecțiuni cronice (instituții educaționale tip
sanatoriu) și copii cu cerințe educaționale speciale (școli-internat speciale, școli
auxiliare) [4, p.29].

Prin urmare, Legea nr. 140 din 14.06.2013 prevede că separarea copilului de familie
poate avea loc numai în ultimă instanță. Conform legii, oricărui copil lipsit de ocrotire
părintească trebuie să i se desemneze un reprezentant legal sau un alt adult responsabil
sau o instituție publică competentă [ibidem, p. 18].

Bineînţeles, nimeni nu poate substitui părintele, nimeni nu poate înlocui dragostea şi

mângâierea mamei, capacitatea ei de a înţelege ce se petrece în sufletul lui. Relaţia
părinte-copil este una specială, cu precădere în perioada de formare a personalităţii.
Copilul devine personalitate integrală în plan moral, intelectual, spiritual, afectiv-
motivaţional însuşind valorile, principiile şi normele în cadrul familiei şi mediului social
în care se dezvoltă. De aceea, familia trebuie să asigure copilului un mediu sănătos de
formare şi dezvoltare.

9
 STUDIU DE CAZ
A. Date generale referitoare la copil şi familie

Numele şi prenumele: S.D.

Data naşterii: 2007

Sex: masculin

Data înscrierii în şcoală: 2014

Diagnosticul cu care a venit în şcoală: deficienţă mintală moderată, întârziere în

dezvoltarea

limbajului, dislalie simplă

Vârsta părinţilor la naşterea copilului: tatăl 41, mama 36

Pregătirea şcolară şi ocupaţia: tatăl-studii medii-şomer; mama-femeie de serviciu

Structura familiei: dezorganizată

Componenţa familiei: tatăl, mama, o fată şi doi băieţi

Venitul familiei: scăzut

Condiţii de locuit: casă cu două camere

Condiţii materiale asigurate copilului: bune (alimentaţie, îmbrăcăminte, jucării,

rechizite)

Climatul familial: nefavorabil, relaţii tensionate între părinţi, băiatul este lăsat în grija
mamei

Locul copilului în familie: comportamentul băiatului în familie este satisfăcător, tatăl

neglijându-l, neavând timp pentru el

Gradul de integrare al copilului în familie: neglijat

Colaborarea familiei cu şcoala: bună

Antecedente personale: sarcina şi naşterea au decurs fără evenimente deosebite;

copilul a

10
trecut prin aproape toate fazele de boli ale copilăriei şi nu a avut boli sau accidente

semnificative pentru diagnosticul actual

Antecedente familiale: niciunul dintre părinţi nu are un asemenea diagnostic de

deficienţă

mintală moderată

Când a apărut deficienţa: a fost depistată la câţiva ani de la naştere

Ce măsuri au fost iniţiate: încă din preşcolaritate a frecventat grădiniţa, iar din 2015 a
fost

înscris la clasa pregătitoare din cadrul Centrului Şcolar De Educaţie Incluzivă Roşiorii de

Vede.

B. Dezvoltarea individuală actuală

Dezvoltarea fizică şi starea sănătăţii

Înălţimea şi greutatea:corespund vârstei cronologice

Starea generală a sănătăţii: din punct de vedere somatic, starea sănătăţii este bună;
examenul

neuropsihiatric a evidenţiat deficienţă mintală moderată, dislalie simplă

Starea auzului: bună

Starea văzului: bună

Psihomotricitate

Schema corporală: recunoaşte organizarea corporală pe propriul corp şi al altora,

recunoaşte

segmentele drepte/stângi ale propriului corp, recunoaşte detalii ale schemei corporale

Orientarea spaţială: operează cu noţiunile: sus/jos, lângă, pe sub, înăuntru,

închis/deschis,

distinge mărimea obiectelor mare /mic, se orientează în plan grafic

Orientare temporală: recunoaşte părţile zilei, enumeră zilele săptămânii, enumeră

11
anotimpurile

Lateralitatea: dreaptă

Coordonarea motorie: coordonarea bimanuală şi oculo-manuală este bună,

coordonarea

instructaj verbal-motricitate este bună

Gesturile/mişcările: merge, aleargă, sare, ţopăie, stă într-un picior, prinde mingea,
coboară

scara alternând picioarele; prezintă bună rezistenţă la efort conform vârstei

Deplasarea: se deplasează singur

Procesele intelectuale

Percepţia şi reprezentările: diferenţiază stimuli tactili, gustativi-olfactivi, diferenţiază

caracteristici ale stimulilor auditivi şi vizuali, deosebeşte mai mult de 7 culori,

recunoaşte şi

denumeşte figurile geometrice: (pătrat, triunghi, cerc)

Atenţia: este stabilă, capacitate de concentrare este bună pentru perioade lungi de
timp,

rezistenţă la factori perturbatori

Memoria:memorează rapid, durata de păstrare a cunoştinţelor este relativ lungă,

reactualizarea cunoştinţelor se face cu dificultate

Limbaj: vocabularul este bine dezvoltat, pronunţie deficitară a fonemului: ”F”;

Comunicare: din punct de vedere al comunicării verbale şi nonverbale se exprimă în

propoziţii simple incorecte din punct de vedere gramatical, alcătuieşte propoziţii simple
cu

cuvinte date, nu desparte cuvinte în silabe, nu alcătuieşte propoziţii dezvoltate cu

cuvinte

12
date, nu povesteşte după imagini, nu foloseşte formulele de salut la începerea şi
terminarea

cursurilor sau când întâlneşte persoane noi, iniţiează o conversaţie dar nu o finalizează,

cunoaşte numele părinţilor, fraţilor, prietenilor.

Gândirea: nivel preoperaţional – deficienţă mintală moderată

Imaginaţia: reproductivă, bine dezvoltată

Însuşirile personalităţii şi integrarea socio-afectivă

Temperamentul: energic, mobil, vioi, rar impulsiv.

Caracterul: conştiinţa de sine este bine dezvoltată, este cooperant şi inegal în

activitatea de

tip şcolar

Aptitudinile: pentru activităţile plastice şi muzicale

Afectivitatea: afectuos, cu empatie faţă de colegi

Relaţii interpersonale: este cooperant, sociabil, prietenos, iniţiază relaţii de

întrajutorare,

ascultă sarcinile date de adult, nerefuzându-le, se joacă cu colegii

Poziţia şi rolul copilului în grup: stabileşte cu uşurinţă relaţii cu colegii şi adulţii; în

activităţile de grup se joacă singur sau cu partenerii, folosind jucării; colaborează în joc,

respectă regulile jocului şi regulile simple de convieţuire socială

Gradul de integrare în colectivul grupei: integrat în colectiv

Manifestări ale copilului în activitate

Motivaţia: prezintă predominant motivaţie externă, reacţionează la recompense

materiale şi

mai puţin laudative; prezintă şi motivaţie internă, doreşte să înveţe, manifestă

curiozitate de

cunoaştere
13
Interese şi preocupări zilnice: nu au forme evidente

Capacitatea de efort voluntar: acţionează în conformitate cu scopuri simple, concrete în

mod

dirijat, preponderent

Deprinderi de autonomie personală: are însuşite deprinderile elementare de

autoservire; se

spală singur pe mâini, foloseşte prosop; se îmbracă şi se dezbracă singur, se încalţă

singur şi

îşi leagă şireturile

Deprinderi de autonomie socială: în clasă şi în şcoală se orientează singur; necesită

însoţitor

în spaţiul public

Atitudinea faţă de sarcini/activitate: prezintă interes pentru activităţi, lucrează cu

atenţie,

îngrijit, are iniţiativă;

Mod de îndeplinire a sarcinilor: lucrează dar finalizează totdeauna activitatea;

îndeplineşte

sarcinile accesibile în mod disciplinat; necesită supraveghere;

Jocul: se antrenează în jocuri fie singur, fie cu parteneri, colaborează în joc, respectă
regulile

jocului; jocuri preferate: jocuri de explorare şi manipulare, jocuri de imitaţie

motrică/verbală,

jocuri de construcţie, jocuri de expresie verbală/mimico-gestuală, jocuri de mişcare,

jocuri de

rol, jocuri cu subiecte din viaţa cotidiană, jocuri de cooperare/competiţie

Timpul liber: are nevoie să fie antrenat în activităţi educative-stimulative

Reacţia la succes/eşec: se bucură-se supără

14
Adaptarea la activitatea de la grupă/regimul scolii: s-a adaptat uşor la cerinţele
regimului

de şcoală, are un comportament civilizat cu personalul şcolii

Rezultate în activitatea de învăţare:

- activităţi plastice : pictează, colorează respectând reperele date, decupează după

contur;

- activităţi muzicale: percepe şi diferenţiază zgomote, voci, sunete muzicale;

diferenţiază

sunetele unor instrumente muzicale (fluier, pian, vioară, tobă, chitară); deosebeşte

intensitatea sunetelor (tare, încet); poate să danseze pe ritmul unei melodii simple

- activităţi matematice: selectează/grupează/compară/ordonează obiecte; denumeşte

categoria obiectelor grupate; compune un întreg din părţi componente; numără în

concentrul 1-10; asociază numărul cu mulţimea de elemente corespunzătoare

- activităţi de prelexie/pregrafie: execută linii drepte: verticale, orizontale şi oblice;

cercuri, ovale, bucle, spirale; execută un desen figurativ după şablon (fructe, flori,

animale) ; redă semnele grafice (bastonaş, punct, linii oblice);

- activităţi de comunicare: iniţiează o conversaţie dar nu o finalizează, recunoaşte şi

numeşte numele părinţilor, fraţilor, prietenilor; recunoaşte şi denumeşte fructe,

legume,

animale domestice şi sălbatice, mijloace de transport

Activităţi de terapie specifică în care este /are nevoie să fie inclus copilul:este

cuprins în activităţi de terapie logopedică pentru corectarea dislaliei simple.

Decalaj între vârsta cronologică/mintală/a limbajului/a motricităţii

Vârsta cronologică: 8.5 (8ani.5luni)

Vârsta mintală: 6.14 (6ani. 2luni)

15
Vârsta socializare: 6.79 (6ani.8luni)

Vârsta limbajului: 6. 48 (6ani.5luni)

Vârsta motrică: 6.87 (6ani. 9luni)

Clasificarea handicapului mintal : IQ: 46 - deficienţă mintală moderată

Interpretarea rezultatelor obţinute la probele aplicate

Subiectul provine dintr-o familie dezorganizată, relaţii tensionate între părinţii. S.D.

locuieşte cu tata, mama şi fraţii.

Rezultate la proba vârsta psihologică a limbajului

Subiectul S.D. este cu doi ani şi trei luni sub nivelul vârstei cronologice. Subiectul S.D.

este diagnosticat cu deficienţă mintală moderată, a beneficiat de şcolarizare timpurie,

frecventând grădiniţa, la şcoala specială, unde pe parcursul şedinţelor de terapiei

logopedică,

aceste tulburări de limbaj s-au ameliorat semnificativ. De asemenea, s-a structurat şi

afectivitatea prin comunicare şi interrelaţionare în cadrul grupului.

Rezultate la proba de vorbire independent

S.D. are un vocabular bine dezvoltat, utilizează o gamă variată de mijloace de

comunicare, predominând dorinţa de interacţiune verbală cu ceilalţi şi de cunoaştere.

Subiectul

enumeră şi descrie activităţi cotidiene, demonstrând dorinţa pentru cunoaştere şi

interes pentru

mediul înconjurător. Subiectul vorbeşte în propoziţii simple. Discursul este coerent fără

deviaţii de la subiect, dar incorect din punct de vedere gramatical.

C. Progamul de Intervenţie Personalizat pentru copilul S.D.

Având în vedere nivelul de dezvoltare al subiectului S.D. în momentul de faţa şi ţinând

16
cont de aspectele pozitive, competenţele, dar şi deficitele, în plan secundar, a fost
întocmit un

Program de Intervenţie Personalizat pentru dezvoltarea deprinderilor de comunicare şi

socializare.

Dintre competenţe, deficitele şi nevoile copilului putem indica următoarele:

- înclinaţie pentru activităţi plastice şi muzicale;

- participă cu plăcere la activităţi plastice şi muzicale;

- posibilităţi bune de comunicare orală, gestuală şi expresivă;

- pronunţie deficitară a fonemului ”F”;

- relaţionare bună cu cei din jur;

- motivare bună pentru activitatea sub formă de joc;

- participarea cu interes la jocuri de rol de tipul vorbitor–ascultător

- participarea la dialoguri scurte, în situaţii de comunicare uzuală;

- nevoie de afecţiune, înţelegere, sprijin permanent din partea celorlalţi;

- nevoia de integrare, de modele socio-umane diverse;

- interes pentru activitatea de învăţare;

Programul întocmit vizează următoarele coordonate, în general:

- abilitarea subiectului pe planurile limbajului şi comportamentului socio-afectiv, astfel

încât să devină apt pentru activitatea şcolară şi socială, în general;

- dezvoltarea potenţialităţilor psihice de învăţare ale subiectului şi a ritmului propriu de

achiziţie în contexte situaţionale variate, exploatând resursele tuturor factorilor

educativi.

La aplicarea programului au participat următoarele persoane:

- profesor de psihopedagogie specială

17
 - învățător educator

- profesor psihopedagog

PROGRAM DE INTERVENŢIE PERSONALIZAT

Obiective:

- Impostarea, consolidarea şi automatizarea fonemului ”F”;

- Formarea capacităţii de diferenţiere fonematică corectă;

- Reproducerea şi întelegerea structurii silabice;

- Receptarea de mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute;

- Dezvoltarea comunicării orale în diverse situaţii de comunicare;

- Exprimarea de mesaje orale în diverse situaţii de comunicare;

- Dezvoltarea motricităţii fine.

Profesor de psihopedagogie specială: P. Maria

Data elaborării P.I.P.: 1 octombrie 2015– 22 iunie 2016

Obiectiv Conținuturi METODE ŞI PERIOAD CRITERII METO

e A DE ŞI
MIJLOACE MINIMALE
DE DE INSTR
DE
UMEN
INTERVE APRECIERE
REALIZARE TE
NŢIE A
DE
PROGRESE
EVAL
LOR
UARE

-să -execiţii de imitare a demonstra Octombr -identifică Evalua

identifice sunetelor din ţia ie - şi re
şi orală
natură în şoaptă, în -explicaţia Noiembr reproduce
să ritm prelungit; ie - 4 din
-
reproduc
-exerciţii-joc cu conversaţi 2015 5 sunete
ă
onomatopee : “Trenl şi
18
sunete Vântul”, “Fă ca a emise
emise de ursuleţul”, ”Puişori
-exerciţiul de diferite
diferite veniţi la mine”, “Se
instrument
aude ploaia”, “Să
instrume e
nte facem ca şarpele,
albina…”,

”Cântecul
-să
greieraşului”, -repetă
repete Evalua
”Deschide bătăile
re
bătăile
urechea bine”. auzite şi orală
auzite şi
respectă
să
Decembr ritmul
respecte - exerciţii-joc: “Cum
ie 2015
bate toba?”, “Ce
ritmul
se aude/” (sunet,
zgomot), “Ghiceşte
- - execută
- să
cine te-a strigat”. demonstra corect
execute
ţia Evalua
exerciţiile
corect re
-explicaţia de
orală
exerciţii
-exerciţiul gimnastică
de - suflatul în lumânare,
batistă, apă cu -imitaţia respiratori
gimnasti
e
că paiul, etc.
Ianuarie
respirato - umflatul balonului, -
rie aburirea oglinzii, - execută
Februari
corect Evalua
mirositul e
re
exerciţiile
-să florilor, inspirare şi 2016 orală
- de
execute expirare alternativă
demonstra
gimnastică
corect pe nas, pe ţia
a
19
exerciţii gură, cu pauze -explicaţia aparatului
de stabilite;
- articulator
gimnasti - execiţii de pronunţie conversaţi
că prelungită a unei a

a vocale, de -exerciţiul
aparatul
numărat pe parcursul -batistă
ui
unei expiraţii etc.
-lumânare
articulat
- exerciţii pentru
or -pai
gimnastica
-balon
maxilarelor: mişcarea
maxilarului inferior la -oglindă
stânga şi la dreapta, Octombr
ie -
coborârea şi ridicarea Evalua
maxiloarului Noiembr re
-pronunţă
ie - orală
liber şi cu rezistenţă; corect
- să 2015
- exerciţii pentru fonemul
pronunţe
gimnastica buzelor: ”F” în
corect
sugerea cu buzele silabe
fonemul
strâns lipite,
-exerciţiul
”F” în
scoaterea aerului prin
silabe -imitaţia
buzele uşor
- Decembr
deschise, acoperirea
impostarea ie 2015
dinţilor inferiori -pronunţă Evalua
sunetului re
- să cu buza superioară şi corect
orală
pronunţe invers, mişcarea deficitar fonemul

corect buzei inferioare la ”F” în

fonemul stânga şi la dreapta, cuvinte

”F” în vibrarea buzelor etc.

cuvinte
20
 - exerciţii pentru
gimnastica limbii:
- Ianuarie
scoaterea şi retragerea consolidar -
-să -desparte
limbii, limba în ea
despartă Februari cu
Evalua
formă de săgeată, sunetului e
cuvinte ajutor re
lopată, atingerea
care deficitar 2016 cuvintele orală
dinţilor inferiori şi
conţin în silabe
superiori cu limba,
fonemul
limba în formă de
“F”, în
săgeată se ridică şi
silabe
sterge palataldur şi Evalua
moale, şterge dinţii, re
-explicaţia
orală
buzele, se mişcă
-joc
-să stânga-dreapta
didactic
pronunţe
atingând comisurile,
clar şi limba afară se -pronunţă
corect clar şi
ridică în sus, coboară
cuvinte în jos spre barbă -imagini corect
care cuvinte Evalua
etc. -explicaţia
re
conţin
- exerciţii de -exerciţiul orală
fonemul
consolidare şi fixare a
-joc
“F”
fonemului ”F”; didactic -
alcătuieşte
- exerciţii cu silabe -imagini
directe şi inverse cu propoziţii
cu 4
- să sunetul
alcătuias din 5
impostat şi gama
că cuvinte
vocalică (scurt şi
propoziţi date
prelungit);
i cu
21
cuvinte -exerciţii cu sunetul
care impostat în poziţie

conţin intervocalică: afa, ifi,

-
fonemul efe;
automatiza
“F” - structuri silabice cu rea
ritm: fa – fa, fa – sunetului

fa – fa, fi –fi , fi – fi – fi; -explicaţia

- exerciţii în combinaţii -exerciţiul

consonantice

sau cu diftongi: fra, fre.

fri,fro, fru, far,

- să fir, foi, fac etc;

alcătuias
- exerciţii de
că
diferenţiere a
propoziţi fonemelor
-
i
”F” şi ”V” la nivel de alcătuieşte
dezvoltat silabă: fa – va,
propoziţii
e cu
fe – ve, fu – vu, fi – vi, cu 4
cuvinte af-av, ifi-ivi, fia-via etc.
din 5
date
- exerciţii-joc de cuvinte
diferenţiere: “Cine
date Evalua
face așa?”, ”Focul și re
vântul”, ”Păsările orală

şi automobiul”;
- să
povestea - exerciţii-joc de
scă despărţire în silabe, a -explicaţia

după cuvintelor care conţin -exerciţiul

imagini fonemul “F”:
- joc -

22
“Silabe vesele”. didactic povesteşte
după
-exerciţii-joc: “De-a -planşe
şcolarii”, “Cine imagini
-imagini
utilizând
spune mai multe
cuvinte?”. propoziţii

- exerciţii de dezvoltate
pronunţare a
fonemului

”F” în diferite poziţii:

iniţial, median

şi final;

-exerciţii pronunţare
clară şi corectă a

cuvintelor care conţin

fonemul “F”: far,

fag, foc, foi, fin, fată,

fază, frică, afin,

moft etc

-exercţiu-joc: “Jocul
cuvintelor”,

”Ghiceşte cine te-a

strigat?”.

-exerciţii pentru
alcătuirea unor

propoziţii pe bază de
imagini (cuvinte

care conţin fonemul

“F” );

23
 -exerciţii-joc: “Jocul
cuvintelor”,

“Cuvinte şi propoziţii”.

-exerciţii de dezvoltare
a unor

propoziţii simple;

-exerciţii-joc: “Jocul
cuvintelor”,“Câte

cuvinte am spus?”, “
Mai spune

ceva!”.

-exerciţii de povestire
după imagini,

memorare de poezii,
cântece, ghicitori

etc.

- să scrie - exerciţii de scriere

corect corectă a semnelor

(semnele grafice;
-scrie
grafice) - exerciţii de trasare a corect
Evalua
litere elementelor
semene re
-exerciţiul
de tipar grafice; grafice,
practi
- Febuarie
- exerciţii de adoptare trasează că
demonstra -
a poziţiei corecte
ţia elemente
Aprilie
şi comode pentru scris; grafice
2016
- exerciţii de scriere a
unor elemente

24
 grafice pregătitoare,
care să faciliteze

scrierea literelor şi
scriere în duct

continuu;

- să - exersarea unor
formulez formule de salut, de
e
adresare, prezentare şi
clar şi solicitare,
corect Mai -
adecvate contextului
Iunie
enunţuri -exerciţiul -defineşte Evalua
- dialoguri în diferite
2016 corect re
verbale contexte, reale -
orală
demonstra 4 din 5
potrivite sau simulate, pe teme
ţia noţiun
unor de interes
-explicaţia
situaţii - jocuri de rol: ”La
de doctor”,

comunic ”Telefonul”,“La piaţă”,

are ”În parc”, ”La

uzuală cumpărături”, “Cum

spun eu şi cum

spui tu?”, “Ce ştii

despre?”.

Analiza progresului obţinut prin aplicarea Programului de Intervenţie

Personalizat şi recomandări pentru activitatea viitoare

Evaluarea rezultatelor s-a realizat prin completarea fişei de evaluare Portage, după
aplicarea
25
Programului de Intervenţie Personalizat, elaborat pentru corectarea tulburărilor de
limbaj,

stimularea comunicării şi a comportamentului social la copilul S.D.

Rezultatul evaluării a evidenţiat o serie de ameliorări, astfel:

Vârsta cronologică: 9 (9ani.0luni)

Vârsta mintală: 6.76 (6ani.8luni)

Vârsta socializare:7.98 (7ani.10luni)

Vârsta limbajului: 7.06 (7ani.1luni)

Vârsta motrică: 7.37 (7ani.4luni)

11

Clasificarea handicapului mintal : IQ: 49 - deficienţă mintală moderată, dislalie

simplă

S-a constatat o îmbunătăţire a deprinderilor de comunicare şi o ameliorare a

tulburărilor de

limbaj (respectiv corectarea dislaliei). S.D. reuşeşte să pronunţe fonemul “F”, reuşeşte
să

alcătuiască propoziţii dezvoltate şi să povestească după imagini. De asemenea, copilul

identifică şi

reproduce sunete emise de diferite instrumente, repetă bătăile auzite dar nu respectă
ritmul,

desparte cuvinte în silabe. La nivel comportamental şi social a câştigat în relaţionarea cu

colegii,

cadrele didactice şi familia, dobândind astfel cunoştinţe despre rolurile sociale.

Toate activităţile s-au desfăşurat atât sub formă de joc, cât şi de învăţare. De
asemenea, S.D.

26
necesită susţinere, încurajare şi supraveghere în cadrul unor activităţi complexe.

În cadrul tuturor activităţilor instructiv-educative, S.D. necesită stimulare pozitivă

pentru

dezvoltarea motivaţiei intrinseci, privind activitatea educaţional-terapeutică.

Se recomandă continuarea programului de terapie atât la nivelul comunicării pentru

recuperarea tulburărilor de limbaj, cât şi la nivel comportamental şi social.

Totodată, se impun activităţi periodice de schimb de informaţii în cadrul echipei ce

cuprinde

toţi factorii educativi din şcoală şi familie, cu scopul obţinerii unui caracter unitar al
intervenţiei

asupra copilului S.D.

27
Republica MoldovaPARLAMENTULLEGE Nr. 338
din 15.12.1994

privind drepturile copilului

Publicat : 02.03.1995 în Monitorul Oficial Nr. 13 art Nr : 127

MODIFICAT
LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare 09.09.16
LP107 din 11.05.12, MO120-125/15.06.12 art.396
LP143-XVI din 02.06.06, MO98-101/30.06.06 art.455
LP1001-XV din 19.04.02, MO71/06.06.02 art.571

Parlamentul adoptă prezenta lege.

Ocrotirea de către stat şi societate a copilului, familiei şi maternităţii constituite în
Republica Moldova o preocupare politică, socială şi economică de prim ordin.
Prezenta lege stabileşte statutul juridic al copilului ca subiect independent, prevede
asigurarea sănătăţii fizice şi spirituale a copilului, formarea conştiinţei lui civice pe baza
valorilor naţionale şi general-umane, acordarea unei griji deosebite şi protecţii sociale
copiilor lipsiţi temporar sau permanent de anturajul familiei sau care se află în alte
condiţii nefavorabile sau extreme.

Capitolul I
PRINCIPII GENERALE

Articolul 1. Baza juridică

(1) Drepturile şi obligaţiunile copilului sînt reglementate de prezenta lege şi de alte
acte legislative.
(2) În conformitate cu prezenta lege, o persoană este considerată copil din momentul
naşterii pînă la vîrsta de 18 ani.
Articolul 2. Organele de ocrotire a drepturilor şi intereselor
copilului
(1) Statul garantează fiecărui copil dreptul la un nivel de viaţă adecvat dezvoltării sale
fizice, intelectuale, spirituale şi sociale. Statul întreprinde acţiuni în vederea acordării de
ajutor părinţilor, precum şi altor persoane responsabile de educaţia şi dezvoltarea
copiilor.
(2) Protecţia drepturilor copilului este asigurată de organele competente respective şi
28
de organele de drept.
[Art.2 al.(2) modificat prin LP1001 din 19.04.02, MO71-74/06.06.02 art. 571]
Articolul 3. Egalitatea în drepturi a copiilor
Toţi copiii sînt egali în drepturi fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică,
sex, limbă, religie, dizabilitate, convingeri, avere sau origine socială.
[Art.3 modificat prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare
09.09.16]

Capitolul II
DREPTURILE FUNDAMENTALE ALE COPILULUI

Articolul 4. Dreptul la viaţă

(1) Dreptul copilului la viaţă şi la inviolabilitatea fizică şi psihică este garantat.
(2) Nici un copil nu poate fi supus torturii, pedepselor sau tratamentelor crude,
inumane sau degradante.
(3) Statul recunoaşte dreptul copilului la folosirea celor mai bune tehnologii de
tratament şi recuperare, profilaxie a bolilor.
(4) În cazul în care părinţii refuză asistenţa medicală pentru copilul bolnav, aceasta se
acordă contrar voinţei lor, la decizia consiliului de medici, luată în prezenţa
reprezentantului puterii.
(5) În conformitate cu legislaţia, statul asigură mamei, în perioada pre- şi postnatală,
condiţii necesare pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului, pentru alimentarea lui
raţională şi inofensivă, asistenţă medicală calificată şi gratuită, organizarea măsurilor de
profilaxie a bolilor, de propagare a unui mod de viaţă sănătos.
Articolul 5. Dreptul copilului la un nume şi la o cetăţenie
(1) Din momentul naşterii copilul are dreptul la un nume şi este înregistrat conform
prevederilor Codului căsătoriei şi familiei.
(2) Fiecare copil are dreptul la o cetăţenie. Temeiul şi condiţiile de dobîndire şi
schimbare a cetăţeniei copilului sînt stabilite de legislaţie.
Articolul 6. Dreptul la inviolabilitatea persoanei, la protecţie
împotriva violenţei fizice şi psihice
Statul ocroteşte inviolabilitatea persoanei copilului, protejîndu-l de orice formă de
exploatare, discriminare, violenţă fizică şi psihică, neadmiţînd comportarea plină de
cruzime, grosolană, dispreţuitoare, insultele şi maltratările, antrenarea în acţiuni
criminale, iniţierea în consumul de băuturi alcoolice, folosirea ilicită de substanţe
stupefiante şi psihotrope, practicarea jocurilor de noroc, cerşetoriei, incitarea sau
constrîngerea de a practica orice activitate sexuală ilegală, exploatarea în scopul
29
prostituţiei sau al altei practici sexuale ilegale, în pornografie şi în materiale cu caracter
pornografic inclusiv din partea părinţilor sau persoanelor subrogatorii legale, rudelor.
Articolul 7. Dreptul la apărarea demnităţii şi onoarei
Fiecare copil are dreptul la apărarea demnităţii şi onoarei. Atentatul la onoarea şi
demnitatea copilului se pedepseşte în conformitate cu legislaţia.
Articolul 8. Dreptul la libertatea gîndirii şi conştiinţei
(1) Dreptul copilului la libertatea gîndirii, la opinie, precum şi la confesiune nu pot fi
încălcate sub nici o formă.
(2) Statul garantează copilului, capabil să-şi formuleze opiniile, dreptul de a-şi
exprima liber aceste opinii asupra oricărei probleme care îl priveşte. De opinia copilului
care a atins vîrsta de 10 ani se va ţine cont, în mod obligatoriu, dacă aceasta nu
contravine intereselor lui.
[Art.8 al.(2) modificat prin LP1001 din 19.04.02, MO71-74/06.06.02 art. 571]
(3) În acest scop copilului i se dă posibilitatea de a fi audiat în cursul dezbaterilor
judiciare sau administrative care-l privesc, fie direct, fie prinr-un reprezentant sau organ
corespunzător, în conformitate cu legislaţia.
(4) Nici un copil nu poate fi constrîns să împărtăşească o opinie sau alta, să adere la o
religie sau alta contrar convigerilor sale. Libertatea conştiinţei copilului este garantată
de către stat, ea trebuie să se manifeste în spiritul toleranţei religioase şi respectul
reciproc.
(5) Părinţii sau persoanele subrogatorii legale au dreptul să educe copilul conform
propriilor convingeri.
Articolul 9. Dreptul la dezvoltarea capacităţilor intelectuale
Statul asigură tuturor copiilor posibilităţi şi condiţii egale pentru însuşirea valorilor
culturale, susţine înfiinţarea diferitelor instituţii de stat şi obşteşti care contribuie la
dezvoltarea capacităţilor creative ale copiilor, asigură accesul lor la aceste instituţii,
sprijină în conformitate cu legislaţia editarea ziarelor, revistelor şi cărţilor pentru copii,
turnarea filmelor, prezentarea emisiunilor radiofonice şi televizate pentru copii.
Articolul 10. Dreptul la învăţătură
(1) Fiecare copil are dreptul la instruire gratuită în limba de stat sau în altă limbă în
şcoli de cultură generală, la continuarea studiilor în şcoli tehnico-profesionale, licee,
colegii, instituţii de învăţămînt superior, în conformitate cu legislaţia.
(2) Copiii cu dizabilități au dreptul la instruire în şcoli speciale care funcţionează în
conformitate cu regulamentele respective.
[Art.10 al.(2) modificat prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în
vigoare 09.09.16]
30
 (3) Copiii orfani şi copiii rămaşi fără îngrijire părintească au dreptul la instruire şi la
întreţinere gratuite în toate instituţiile de învăţămînt.
Articolul 11. Dreptul la muncă
(1) Copilul are dreptul la muncă independentă în corespundere cu posibilităţile lui de
vîrstă, starea sănătăţii şi pregătirea profesională, fiind remunerat în conformitate cu
legislaţia muncii.
(2) Cu acordul părinţilor sau persoanelor subrogatorii legale copiii sînt admişi la
muncă în măsura puterilor, îmbinînd munca cu învăţătura de la vîrsta de 14 ani.
Organele de stat creează rezerve de locuri de muncă pentru copii, servicii speciale
pentru angajarea lor.
(3) Statul protejează copilul de exploatare economică şi de executarea oricărei munci,
ce prezintă pericol pentru sănătatea lui ori serveşte drept piedică în procesul de
instruire, sau prejudiciază dezvoltarea lui fizică, intelectuală, spirituală şi socială.
(4) Participarea la muncă a copiilor se realizează prin crearea de către stat a unei
reţele adecvate de întreprinderi şi servicii.
[Art.11 al.(4) modificat prin LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în
vigoare 09.09.16]
(5) Antrenarea forţată sub orice formă a copilului în cîmpul muncii atrage răspundere
juridică.
Articolul 12. Dreptul la odihnă
(1) Fiecare copil are dreptul la odihnă şi timp liber, dreptul de a participa la jocuri şi la
activităţi recreative proprii vîrstei sale. Poate participa de asemenea la viaţa culturală şi
artistică.
(2) Statul stimulează şi susţine material crearea unei reţele largi de instituţii
extraşcolare, edificii sportive, stadioane, cluburi, tabere de odihnă şi alte obiective ce
contribuie la întremarea sănătăţii copiilor, stabileşte înlesniri pentru frecventarea
instituţiilor de cultură şi învăţămînt, a celor sportive de întremare şi a bazelor de odihnă
în timpul vacanţei.
Articolul 13. Dreptul la asociere în organizaţii obşteşti
(1) Copiii au dreptul să se asocieze în organizaţii obşteşti în conformitate cu legislaţia.
(2) Statul acordă ajutor material organizaţiilor obşteşti ale copiilor, pune la dispoziţia
lor localuri, le acordă înlesniri fiscale.
(3) Se interzice implicarea copiilor în activitatea politică şi asocierea lor în partide
politice.
Articolul 14. Obligaţiunile copilului
Copilul este obligat să conştientizeze şi să respecte ordinea publică şi normele de
31
convieţuire, să preţuiească atît tradiţiile şi valorile culturale naţionale, cît şi cele
general-umane, să acumuleze cunoştinţe şi să se pregătească pentru o activitate utilă,
să manifeste o atitudine grijulie faţă de părinţi, mediul ambiant, proprietatea publică şi
privată.

Capitolul III
FAMILIA ŞI COPILUL

Articolul 15. Obligaţiunea părinţilor de a naşte un copil

sănătos
(1) Persoanele care depun cerere de căsătorie, la solicitare, pot efectua un examen
medical gratuit, în scopul depistării bolilor sau a agenţilor patogeni ce pot fi transmişi
copiilor, cu acordul informat al lor. Rezultatele examinării se comunică numai persoanei
examinate. Depistarea oricărei boli sau a agenţilor patogeni nu poate exclude căsătoria.
În caz de depistare a dereglărilor genetice, care pot conduce la boli ereditare grave, nu
se recomandă naşterea copilului.
[Art.15 al.(1) modificat prin LP107 din 11.05.12, MO120-125/15.06.12 art.396]
(2) Femeia gravidă îndeplineşte necondiţionat indicaţiile medicilor pentru asigurarea
dezvoltării normale a fătului. Se recomandă abţinerea de la consumul alcoolului,
niocotinei şi drogurilor în perioada gravităţii.
(3) Părinţii sînt obligaţi să respecte recomandările medicilor privind asigurarea
dezvoltării normale a copilului în perioada pre- şi postnatală. Respectarea tuturor
cerinţelor medicilor este stimulată de stat.
(4) Statul asigură persoanelor care se căsătoresc, precum şi familiilor tinere, condiţii
necesare de examinare medicală.
[Art.15 modificat prin LP143 din 02.06.06, MO98-101/30.06.06 art.455; al.(3)-(5)
devin al.(2)-(4)]
Articolul 16. Dreptul la abitaţie în familie
Fieare copil are dreptul să locuiască în familie, să-şi cunoască părinţii, să beneficieze
de grija lor, să coabiteze cu aceştia, cu excepţia cazurilor în care despărţirea de un
părinte sau de ambii părinţi este necesară în interesul copilului.
Articolul 17. Drepturile copilului care locuieşte separat
de părinţi
Copilul separat de un părinte sau de ambii părinţi, care locuieşte în Republica
Moldova sau în orice altă ţară, are dreptul să întreţină relaţii personale şi contacte
directe regulate cu cei doi părinţi ai săi, dacă aceasta nu contravine intereselor lui.
Articolul 18. Răspunderea familiei pentru copil
32
 (1) Ambii părinţi, în egală măsură, sau persoanele subrogatorii legale poartă
răspunderea principală pentru dezvoltarea fizică, intelectuală, spirituală şi socială a
copilului, ţinînd cont în primul rînd de interesele acestuia.
(2) Părinţii sau persoanele subrogatorii legale poartă răspundere juridică pentru lipsa
de supraveghere permanentă a copiilor de vîrstă fragedă şi preşcolară.
(3) Dacă ambii părinţi sau unul din ei, precum şi persoanele subrogatorii legale, nu-şi
îndeplinesc obligaţiunile faţă de copil sau abuzează de drepturile lor paterne, copilul are
dreptul de a sesiza organele de tutelă şi curatelă, precum şi de drept, pentru a-şi apăra
drepturile şi interesele.
(4) În cazul în care copilul este întreţinut în instituţie de stat pentru copii, cauza fiind
abandonarea sau îmbolnăvirea acestuia ca urmare a nerespectării recomandărilor
medicilor, ambii părinţi vor compensa cheltuielile pentru întreţinerea lui în
conformitate cu legislaţia.
Articolul 19. Dreptul la spaţiu locativ
(1) Copiii, membri ai familiei locatarului, au aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi membri ai
familiei la folosirea spaţiului locativ, iar copiii, membri ai familiei proprietarului
locuinţei, au aceleaşi drepturi la folosirea şi moştenirea acesteia.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale asigură întreţinerea şi reparaţia
locuinţelor copiilor orfani şi celor rămaşi fără îngrijire părintească pînă la majorat.
(3) Copiilor care revin dintr-o instituţie de stat pentru copii, de la rude, persoane
subrogatorii legale li se atribuie peste rînd spaţiu locativ, dacă e imposibilă instalarea lor
în locuinţa ocupată anterior.
Articolul 20. Dreptul la proprietate
Fiecare copil are dreptul la proprietate. Dreptul copilului la proprietate este garantat.
Copilul beneficiază de dreptul la proprietate în limitele şi în modul stabilite de legislaţie.
Articolul 21. Ocrotirea familiei de către stat
(1) Familia şi copiii beneficiază de protecţie şi ajutor special pentru realizarea
drepturilor lor.
(2) Statul acordă sprijin familiei la întreţinerea şi educaţia copiilor, garantează plata
indemnizaţiilor la naşterea copilului, acordă alte ajutoare şi compensaţii prevăzute de
legislaţie.

Capitolul IV
COPILUL ÎN CONDIŢII NEFAVORABILE ŞI EXTREME

Articolul 22. Ocrotirea copiilor orfani şi a copiilor rămaşi

fără îngrijire părintească
33
 (1) Copiii, care temporar sau permanent sînt lipsiţi de mediul familiei sau care, în
propriul lor interes, nu pot fi lăsat în acest mediu, se bucură de protecţie şi ajutor
special din partea statului, conform legislaţiei.
(2) Copiii orfani şi copiii rămaşi fără îngrijure părintească sînt înfiaţi sau plasaţi în altă
familie sau în instituţie de stat pentru copii.
(3) Adopţia de către cetăţenii străini se înfăptuieşte în conformitate cu legislaţia în
cazul în care nu poate fi găsită o soluţie potrivită în Republica Moldova. La alegerea
soluţiei se va ţine seama de necesitatea de asigurare a unei continuităţi în educarea
copilului, de originea sa etnică, religioasă, culturală, lingvistică şi de dorinţa copilului.
Articolul 23. Întreţinerea copiilor în instituţii de stat pentru
copii
(1) În cazul în care nu este posibil plasamentul copilului rămas fără familie într-o altă
familie, el este instituţionalizat în casa de copii sau în altă instituţie similară, aflîndu-se
la întreţinere deplină de către stat. Instituţionalizarea se înfăptuieşte în conformitate cu
legislaţia.
(2) Copiilor instituţionalizaţi li se creează toate condiţiile pentru dezvoltarea fizică,
intelectuală şi spirituală, pentru păstrarea limbii materne, culturii, tradiţiilor şi
obiceiurilor naţionale, cultivîndu-le, totodată, deprinderi pentru o viaţă independentă.
Articolul 24. Drepturile copiilor cu dizabilităţi
(1) Statul asigură copiilor cu dizabilităţi, în egală măsură cu alţi copii, dreptul la
protecţie socială, asistenţă medicală, reabilitare, educaţie, muncă, acces la mediul fizic,
tehnologiile şi sistemele informaţionale, de comunicare, precum şi la alte utilităţi şi
servicii la care are acces publicul larg, pentru a se putea bucura de o viaţă decentă în
condiţii care să le faciliteze participarea activă la viaţa socială.
(2) Statul asigură copiilor cu dizabilităţi dreptul de a beneficia de prestaţii şi servicii
sociale.
[Art.24 în redacția LP201 din 28.07.16, MO293-305/09.09.16 art.630; în vigoare
09.09.16]
Articolul 25. Drepturile copiilor aflaţi în situaţii excepţionale
(1) Copiilor aflaţi în situaţii excepţionale (accidente, calamităţi naturale, epidemii,
război etc.) statul le acordă ajutor urgent şi gratuit, întreprinde măsuri de neamînat
pentru evacuarea lor din zona de pericol şi reunirea cu familia.
(2) În caz de pierdere a părinţilor copilului beneficiază de protecţie socială din partea
statului, precum şi de privilegii prevăzute de legislaţie.
Articolul 26. Interzicerea antrenării copiilor
în acţiuni militare
34
 Se interzice antrenarea copiilor în acţiuni militare, precum şi propagarea războiului şi
violenţei în rîndurile copiilor.
Articolul 27. Dreptul copilului la statut de refugiat
(1) Statul întreprinde măsuri necesare pentru a asigura copilului, care doreşte să
obţină statutul de refugiat sau este considerat ca refugiat, conform regulilor şi
procedurilor de drept internaţional sau naţional, atît celui însoţit, cît şi celui neînsoţit de
părinţi sau oricare altă persoană, protecţia şi ajutorul umanitar necesar.
(2) Statul acordă, în caz de necesitate, sprijin organizaţiilor în atribuţiile cărora intră
protecţia acestor categorii de copii.
Articolul 28. Ocrotirea drepturilor copilului în cazul tragerii
la răspundere a acestuia
(1) Statul apără dreptul copilului la libertatea personală.
(2) Reţinerea sau arestarea copilului sînt aplicate doar ca măsuri excepţionale şi
numai în cazurile prevăzute de legislaţie. În cazul reţinerii sau arestării copilului, părinţii
sau persoanele subrogatorii legale ale acestuia sînt informaţi de îndată.
(3) Copiii reţinuţi sau arestaţi sînt ţinuţi sub arest separat de adulţi şi de copiii
condamnaţi.
(4) Nici pedeapsa capitală, nici închisoarea pe viaţă nu pot fi aplicate pentru
infracţiunile comise de persoana sub vîrsta de 18 ani.
(5) În procesul dezbaterilor judiciare în care figurează copii este obligatorie
participarea apărătorului şi pedagogului. La examinarea de către instanţa de judecată a
litigiului privind educaţia copilului este obligatorie participarea autorităţii tutelare.
[Art.28 al.(5) modificat prin LP1001 din 19.04.02, MO71/06.06.02 art. 571]
Articolul 29. Ocrotirea drepturilor copilului în instituţiile
educative speciale
(1) Repartizarea copilului în instituţii educative speciale se face numai conform
hotărîrii judecătoreşti la propunerea organelor de resort respective de pe lîngă
autorităţile administraţiei publice locale.
(2) Copilul care se află într-o instituţie educativă specială are dreptul la tratament
uman, ocrotire a sănătăţii, instruire generală sau profesională, întrevedere cu părinţii,
rudele şi alte persoane interesate, la concediu, corespondenţă.
(3) O condiţie obligatorie a deţinerii copiilor în instituţii educative speciale este
reeducarea în vederea revenirii lor la un mod normal de viaţă.
Articolul 30. Ocrotirea copilului de răpire, vînzare şi trafic
Statul ia toate măsurile necesare pentru a preveni răpirea, vînzarea şi traficul de copii
în orice scop şi în orice formă.
35
Capitolul V
COLABORAREA INTERNAŢIONALĂ

Articolul 31. Colaborarea internaţională

(1) Statul asigură realizarea colaborării internaţionale în domeniul ocrotirii drepturilor
copilului prin intermediul structurilor statale şi nestatale.
(2) Dacă acordul internaţional la care Republica Moldova este parte stabileşte alte
reguli decît cele care se conţin în prezenta lege, se aplică regulile acordului
internaţional.

Capitolul VI
RĂSPUNDEREA PENTRU ÎNCĂLCAREA LEGII ŞI
CONTROLUL ASUPRA APLICĂRII EI

Articolul 32. Răspunderea pentru încălcarea legii

Persoanele fizice şi juridice care s-au făcut vinovate de încălcarea prezentei legi sînt
trase la răspundere în modul stabilit de legislaţie.
Articolul 33. Controlul asupra aplicării legii
Controlul asupra aplicării prezentei legi se exercită de către organele de stat
împuternicite în acest scop prin legislaţie.

PREŞEDINTELE
PARLAMENTULUI Petru LUCINSCHI

Chişinău, 15 decembrie 1993.

Nr. 338-XIII.

36
Abrevieri

APL – Administrația publică locală

ANOFM – Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă

ATOFM – Agenția Teritorială pentru Ocuparea Forței de Muncă

CDPD – Convenția pentru drepturile persoanelor cu dizabilități

CES – Cerințe educaționale speciale

CREI – Centrul de Resurse pentru Educație Incluzivă

CMI – Comisia Multidisciplinară Intrașcolară

CNDDCM – Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă

CREMV – Consiliul Republican de Expertiză Medicală a Vitalității

CREPOR – Centrul Republican Experimental Protezare,

Ortopedie și Reabilitare

D/SASPF – Direcția /Secția de Asistență Socială și Protecție a Familiei

MMPSF – Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei

OMS – Organizația Mondială a Sănătății

ONU – Organizația Națiunilor Unite

PEI – Plan educațional individualizat

SAP – Serviciul de Asistență Psihopedagogică

Introducere

Un studiu recent efectuat de Organizația Mondială a Sănătății1 a relevat că în lume sunt peste un
miliard de persoane cu dizabilități, ceea ce reprezintă aproximativ 15% din populația totală mondială.
Aproape 200 de milioane din aceste persoane suportă dificultăți majore în diferite aspecte ale vieții
lor. Persoanele cu dizabilități au, în general, o stare a sănătății mai precară, un nivel de instruire mai
modest, mai puține oportunități economice și un nivel semnificativ mai mare al sărăciei decît
persoanele fără dizabilități. Aceasta se datorează în mare parte lipsei sau insuficienței de servicii
disponibile pentru ele și barierelor multiple cu care ele se confruntă în viața cotidiană. În Moldova,
statistica oficială prezintă date despre 179 800 de persoane cu diferit grad de dizabilitate, inclusiv
aproximativ 14 000 copii2. Mulți din ei nu activează în cîmpul muncii, trăiesc sub minimumul de
existență și se confruntă cu stigmatizarea și discriminarea în majoritatea aspectelor vieții.
1 World report on disability 2011 © World Health Organization 2011, vezi: http://whqlibdoc.
who.int/publications/2011/9789240685215_eng.pdf
2 Raportul social anual 2011 al MMPSF, pag. 148, vezi:http://www.mmpsf.gov.md/file/rapoarte/RSA%202011%2020.07.12MMPSF.pdf
37
Odată cu ratificarea Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CDPD), Republica
Moldova și-a asumat responsabilitatea să asigure ca drepturile persoanelor cu dizabilități să fie
respectate, promovate și protejate în aceeași măsură ca drepturile celorlalți membri ai societății. O
mare parte din obligațiile pozitive care sunt impuse de CDPD revin administrației locale de nivelul unu
și doi, dat fiind faptul că însăși filosofia și standardul introdus de Convenție constau în asigurarea
disponibilității serviciilor și mecanismelor de protecție la nivel local, comunitar. Fără a diminua
importanța și obligația legiuitorului și a Guvernului de a adopta modificările legislative, civile și politice
și de a elabora politicile de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități, totuși partea economică și
socială a obligațiilor și implementarea efectivă a acestora revin APL. În condițiile economice actuale,
dar și din cauza procesului lent de descentralizare a administrației publice în republică, îndeplinirea
acestor obligații este o provocare pentru APL.

Prezentul ghid a fost elaborat de Keystone Human Services International Moldova Association în
cadrul proiectului „Convenția ONU – garant al prevenirii discriminării persoanelor cu dizabilități”,
susținut financiar de Programul „Egalitate și participare civică” al Fundației Soros-Moldova.

Ghidul vine să ajute administrația publică locală, prestatorii de servicii și societatea civilă în înțelegerea
obligațiilor pe care le impune Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată
de Republica Moldova în iulie 2010. Aceste obligații reies și din cadrul legislativ care vine să transpună
cerințele Convenției la nivel național – în special prin Strategia de incluziune socială a persoanelor cu
dizabilități și prin Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

Ghidul este alcătuit din două capitole. În primul capitol sunt analizate contextul istoric al elaborării
CDPD, noua paradigmă a dizabilității și cadrul legal pentru implementarea Convenției în Republica
Moldova. Capitolul doi include analiza detaliată a structurii și conținutului Convenției și explicația
modalității de implementare de către APL a articolelor care definesc prevederi transversale (care
asigură realizarea tuturor drepturilor) și a articolelor cu prevederi specifice.

38
CAPITOLUL I

Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități: aspecte generale

1.1. Scurt istoric

Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CDPD)3 este un tratat internațional în

domeniul drepturilor omului, destinat să protejeze drepturile și demnitatea persoanelor cu dizabilități.

CDPD a apărut, fiind recunoscută necesitatea unui instrument specific internațional pentru protecția
drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Cu toate că tratatele majore internaționale privind drepturile omului existente la sfîrșitul secolului XX –
cum ar fi Declarația universală a drepturilor omului, Convenția europeană a drepturilor omului – se
aplicau universal tuturor oamenilor, inclusiv persoanelor cu dizabilități, în practică totuși a fost evaluat,
printr-un studiu efectuat la comanda Comisarului Înalt ONU pentru Drepturile Omului, că legislația
existentă nu asigura efectiv respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Pe 19 decembrie 2001, Comitetul al 3-lea al Adunării Generale a ONU a aprobat comitetul ad-hoc
(AHC) care a purces la elaborarea Convenției, iar la sesiunea a 8-a, în august 2006, a fost aprobat
proiectul Convenției.

O trăsătură specifică procesului de elaborare a textului Convenției, între 2002 și 2006, a fost
participarea absolut excepțională a organizațiilor societății civile la acest proces, care au format un
grup consultativ “International Disability Caucus”. În 2006, peste 800 de organizații ale persoanelor cu
dizabilități erau prezente în această alianță.

1.2. Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități şi noua paradigmă a dizabilității

Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități a reafirmat noua paradigmă a dizabilității, care
este bazată pe modelul social.

Paradigmă – un mod general de a vedea lucrurile și valorile într-o comunitate anumită și într-o epocă
istorică anumită; paradigma este schimbată atunci cînd se schimbă felul în care societatea organizează
și înțelege realitatea.
3
Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi a fost adoptată la New York de Adunarea
Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, a fost deschisă spre semnare la 30
martie 2007 şi semnată de Republica Moldova la 30 martie 2007, ratificată prin Legea nr.
166/09.07.2010, publicată în Monitorul Oficial al RM nr. 126-128/428 din 23 iulie 2010.

Astfel, dacă,potrivit paradigmei vechi (modelul medical), dizabilitatea era considerată o boală
(maladie), o stare patologică a unei persoane, care, de fapt, și constituia rădăcina tuturor problemelor
cu care se confrunta persoana dată, atunci paradigma nouă afirmă că dizabilitatea este o situație care
rezultă din interacțiunea unei persoane cu anumite deficiențe și cu bariere ce țin de atitudine sau de

39
mediul înconjurător(modelul social). Anume acestea din urmă împiedică participarea deplină a
persoanelor cu dizabilități la viața socială în condiții egale cu alți cetățeni. Figura 1 demonstrează
elocvent diferențele dintre cele două paradigme.
În vechea paradigmă
(modelul medical) Dizabilitate/Invaliditate =Maladie

Dizabilitate/Invaliditate = Deficiență3

În noua paradigmă
+ Factori contextuali
(modelul social)
sau personali (de ex. studiile persoanei)/bariere externe

(fizice, atitudinale, legale)

Figura 1. Paradigmele dizabilităţii

Exemplu de aplicare a paradigmelor dizabilității

Situație: Vadim este un băiat care are deficienţe locomotorii ale membrelor inferioare. El nu se poate
deplasa singur, din această cauză nu poate merge la şcoală.

Paradigma veche: Vadim este invalid, de aceea nu poate merge la şcoală.

Soluția: El este bolnav. Noi nu putem corecta situaţia. Unica soluţie este ca pedagogii să vină la el
acasă şi să facă lecţii.

Paradigma nouă: Vadim are o deficienţă locomotorie a membrelor inferioare. El nu merge la şcoală,
deoarece nu are un scaun rulant, nu are transport pentru a se deplasa de acasă pînă la şcoală, şcoala
nu are rampă de acces şi el nu poate intra în clădire, clasa în care învaţă este situată la etajul doi, nu
dispune de o bancă adaptată etc.

Soluția: Vadim are o deficienţă locomotorie, iar clădirea şcolii nu îi este accesibilă. Administraţia
publică locală împreună cu direcţia şcolii vor crea condiţii pentru a asigura dreptul acestui copil la
educaţie: îl vor ajuta să obţină un scaun rulant, vor asigura transportul lui Vadim pînă la şcoală, vor
adapta mediul în şcoală la cerinţele specifice ale lui Vadim: vor construi o rampă, vor lărgi uşile la
întrare, vor cumpăra o bancă adaptată, vor schimba clasa lui Vadim la etajul unu etc.

Dizabilitatea se poate manifesta atît la nivel de funcționalitate, cît și la nivel de limitări în anumite
activități. Un exemplu de dizabilitate la nivel de funcționalitate ar fi incapacitatea de deplasare
independentă din cauza deficienței locomotorii a membrelor inferioare. Conform noii paradigme,
problema constă nu în deficiența locomotorie, ci în lipsa unui scaun rulant, care ar permite deplasarea
independentă. Principiile date sunt puse la baza noii metodologii de determinare a dizabilității în
Republica Moldova, fapt care reformează atît abordarea dizabilității, cît și sistemul instituțional de
evaluare a dizabilității [Consiliul Republican de Expertiză Medicală a Vitalității (CREMV) în Consiliul
Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă (CNDDCM)]. Conform noii scheme,

3 Deficiență – absență sau insuficiență a anumitor facultăți fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale (auz, văz etc.).
40
evaluarea formală a gradului de dizabilitate ia în considerație atît maladia, limitările de funcționalitate,
cît și restricțiile de participare din cauza barierelor existente (factori contextuali) 4.

Noua paradigmă a dizabilității este în conformitate și cu principiul incluziunii sociale a persoanelor cu

dizabilități. Menționăm că noțiunea de incluziune socială nicidecum nu este egală cu noțiunea de
integrare socială. Astfel, dacă integrarea socială presupune acceptarea persoanei cu dizabilitate în
mediul participativ în societate (școală, locul de muncă, locuri publice), atunci incluziunea socială
înseamnă modificarea însăși a societății, a atitudinilor, tradițiilor, valorilor, regulilor comunității spre o
acceptare a diversității. Schematic, diferența între integrare și incluziune socială ar putea fi ilustrată în
felul următor (vezi figura 2):

Integrare socială

Incluziune socială

Figura 2.

Așadar, noua paradigmă a dizabilității, pe care se bazează Convenția ONU privind drepturile
persoanelor cu dizabilități, promovează următoarele principii:

• problema nu constă în deficiența fizică sau mintală a persoanei, ci în barierele și dizabilitatea

care apar la interacțiune, într-un anumit anturaj, în societate;

• persoanele cu dizabilități nu sunt un obiect al carității, ci un subiect al dreptului, în egală

măsură cu celelalte persoane;

• persoanele cu dizabilități nu necesită caritate, ci abilitare și împuternicire pentru a-și exercita

de sine stătător drepturile;

• persoanele cu dizabilități trebuie să fie incluse pe deplin în societate și să participe activ la viața
socială.

1.3. Cadrul legal pentru implementarea CDPD în Republica Moldova

4 Hotărîrea Guvernului RM nr. 65 din 23.01.2013cu privire la determinarea dizabilității și capacității de muncă.
41
Cadrul legal pentru implementarea CDPD este asigurat de Constituția Republicii Moldova, de coduri,
care conțin prevederi generale și specifice aplicabile persoanelor cu dizabilități, inclusiv
responsabilitatea pentru încălcarea drepturilor lor, și de legislația specifică îndreptată spre asigurarea
incluziunii sociale și asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Aceste acte legislative specifice
sunt Strategia de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități (2010-2013) și Legea privind
incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități. De asemenea au importanță actele legislative care
reglementează activitatea autorităților locale și cadrul normativ al serviciilor sociale. În continuare vom
descrie documentele normative în vigoare în Republica Moldova.

Strategia de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități (2010-2013) – Legea nr. 169 din
09.07.2010. Documentul respectiv include obiectivele de bază ale țării în domeniul incluziunii sociale a
persoanelor cu dizabilități, și anume:

• racordarea cadrului legislativ-normativ național la standardele europene și internaționale

privind protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități;

• reorganizarea structurilor și instituțiilor responsabile de coordonarea sistemului de incluziune

socială a persoanelor cu dizabilități;

• elaborarea și aprobarea metodologiei/criteriilor noi privind determinarea dizabilității la copii și

adulți;

• diversificarea serviciilor sociale destinate persoanelor cu dizabilități;

• instituirea serviciilor medico-sociale de intervenție timpurie;

• adaptarea programelor educaționale la necesitățile speciale ale copiilor cu dizabilități;

• dezvoltarea unui mecanism eficient de acordare a serviciilor de orientare, formare și reabilitare

profesională persoanelor cu dizabilități;

• adaptarea infrastructurii sociale la necesitățile persoanelor cu dizabilități;

• informarea publicului larg privind procesul de implementare a Strategiei.

Acțiuni conform Strategiei date vor fi continuate și după 2013, după o evaluare a implementării
acesteia.

Legea nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități. Acest document
cuprinde unsprezece capitole. Dispozițiile sale prevăd asigurarea drepturilor persoanelor cu dizabilități
în egală măsură cu alți cetățeni. Legea introduce pentru prima dată în legislația națională noțiuni
specifice din CDPD precum accesibilitatea, designul universal și adaptarea rezonabilă. Ea conține o
serie de prevederi privind politica de stat în domeniul accesibilității (art. 17), proiectarea și construirea
obiectelor infrastructurii sociale cu respectarea necesităților persoanelor cu dizabilități (art.18),
amenajarea obiectelor infrastructurii sociale pentru a putea fi folosite de către persoanele cu
dizabilități (art.19), asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la mijloacele de transport în comun
(art. 20), amenajarea încăperilor de locuit pentru a putea fi folosite de către persoanele cu dizabilități

42
(art. 21), asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la obiectele culturale, turistice și la
complexele (sălile) sportive (art. 23), accesul la informare prin toate mijloacele (art. 25). Prevederile
specifice din Convenție și din legislația națională vor fi relatate în continuare la capitolele relevante.

Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi stabilește, de asemenea, că persoanele

cu funcții de răspundere, întreprinderile, instituțiile și organizațiile cu orice formă de proprietate care
nu îndeplinesc prevederile legale privind eliminarea barierelor existente și amenajarea adecvată a
obiectelor infrastructurii sociale (clădiri, transport, telecomunicații etc.) conform normativelor în
vigoare poartă răspundere în conformitate cu Codul contravențional5. Articolul 56 din lege prevede
competențele APL în politica de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități; în virtutea acestui
articol, autoritățile APL sunt obligate:

1) să realizeze, în colaborare cu reprezentanții societății civile, politica de asistență socială

a persoanelor cu dizabilități și să asigure aplicarea legislației la nivel teritorial;

2) să asigure asistența socială a persoanelor cu dizabilități prin intermediul structurilor APL

(secțiile/direcțiile de asistență socială și protecție a familiei, de învățămînt, cultură, sport) și de
către alte organe ale statului, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare;

3) să analizeze și să evalueze problemele sociale ale persoanelor cu dizabilități pe teritoriul

arondat și, în baza rezultatelor obținute, să aprobe și să dezvolte programe locale de asistență
socială pentru această categorie de persoane, să exercite controlul asupra realizării acestora;

4) să înființeze, independent sau în parteneriat cu reprezentanții societății civile, servicii

sociale primare și servicii sociale specializate pentru persoanele cu dizabilități, asigurînd
resursele umane, materiale și financiare necesare pentru buna lor funcționare;

5) să stabilească facilități suplimentare pentru persoanele cu dizabilități privind accesul la

serviciile medicale, sociale, comerciale, de transport, de telecomunicații și la alte tipuri de servicii
sociale.

La elaborarea și aprobarea programelor locale de incluziune socială, autoritățile administrației publice

locale se vor consulta cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, cu Consiliul național pentru
drepturile persoanelor cu dizabilități și cu reprezentanții societății civile în scopul evaluării impactului
acestor programe asupra sistemului de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități.

Legea nr. 436 din 28.12.2006 privind administrația publică locală. Implementarea de către APL a
prevederilor Convenției este influențată de procesul actual de descentralizare, care are particularitățile
sale. Implementarea strategiei de descentralizare implică direct și descentralizarea mecanismelor
asigurării serviciilor sociale.

5 Codul contravențional al R. Moldova:art. 47, de exemplu, stabileşte că împiedicarea accesului în secția de votare se sancționează cu
amendă de la 20 la 30 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 50 de unități convenționale aplicată
persoanei cu funcție de răspundere cu privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3
luni pînă la un an. Art. 67 alin. (5) prevede că împiedicarea sub orice formă a accesului în clădirile din imediata apropiere a locului de
desfăşurare a întrunirilor publice se sancționează cu amendă de la 40 la 50 de unități convenționale. Art. 71 alin. (1) prevede
sancționarea persoanei cu funcție de răspundere pentru încălcarea prevederilor privind accesul la informație şi cu privire la petiționare
cu amendă de la 40 la 50 de unități convenționale
43
Abordarea strategiei sectoriale de descentralizare din domeniul social prin prisma drepturilor omului și
a dimensiunii de gen vizează respectarea principiului accesibilității pentru toate persoanele la
gama/infrastructura serviciilor dezvoltate, cu accent pe evaluarea nevoilor acestora, și dezvoltarea
serviciilor ce corespund nevoilor specifice dizabilității beneficiarilor.

Legea privind administraţia publică locală, în art. 14, stabilește competențele de bază ale consiliilor
locale. Astfel, APL este responsabilă pentru următoarele:

• decide asupra lucrărilor de proiectare, construcție, întreținere și modernizare a drumurilor,

podurilor, fondului locativ în condițiile Legii cu privire la locuințe, precum și a întregii
infrastructuri economice, sociale și de agrement de interes local;

• aprobă bugetul local, modul de utilizare a fondului de rezervă, precum și a fondurilor speciale,
aprobă împrumuturile și contul de încheiere a exercițiului bugetar; operează modificări în
bugetul local;

• contribuie la organizarea de activități culturale, artistice, sportive și de agrement de interes

local; înființează și organizează tîrguri, piețe, parcuri și locuri de distracție și agrement, baze
sportive și asigură buna funcționare a acestora – în această privință autoritățile APL vor ține cont
de principiile de nediscriminare și de participare descrise anterior – activitățile de interes local
trebuie să fie comune, și nu separate(așa ca festivaluri și măsuri publice de caritate special
pentru persoane cu dizabilități);

• contribuie la realizarea măsurilor de protecție și asistență socială, asigură protecția drepturilor

copilului; decide punerea la evidență a persoanelor socialmente vulnerabile care au nevoie de
îmbunătățirea condițiilor locative; înființează și asigură funcționarea unor instituții de binefacere
de interes local.

Evident, aceste responsabilități expuse în lege se referă la toate persoanele din comunitate, inclusiv la
cele cu dizabilități. În paragrafele următoare vom descrie acțiunile ce trebuie întreprinse de APL în
contextul implementării Legii privind administrația publică locală și a CDPD.

Legea privind administraţia publică locală prevede că primarul este responsabil pentru coordonarea
acestor acțiuni. Conform art. 29 din legea sus-numită, primarul poartă responsabilitate de asemenea
pentru următoarele:

• exercitarea, în numele consiliului local, a funcțiilor de autoritate tutelară, supravegherea

activității tutorilor și curatorilor;

• coordonarea activității de asistență socială privind copiii, persoanele în etate, invalizii, familiile
cu mulți copii, familiile afectate de violența domestică, alte categorii de persoane social
vulnerabile, sprijină activitatea asociațiilor obștești de utilitate publică din sat (comună), oraș
(municipiu);

• asigurarea elaborării planului general de urbanism și a documentației de urbanism și

amenajare a teritoriului și prezentarea lor spre aprobare consiliului local, în condițiile legii;

44
 • constatarea încălcărilor legislației în vigoare comise de persoane fizice și juridice în teritoriul
administrat, luarea măsurilor pentru înlăturarea sau curmarea acestora și, după caz, sesizarea
organelor de drept, acestea fiind obligate să reacționeze cu promptitudine, în condițiile legii, la
solicitările primarului.

Cadrul normativ privind serviciile sociale. În perioada 2010-2012, Guvernul a acordat o atenție
deosebită reglementării și pilotării serviciilor sociale comunitare pentru persoanele cu dizabilități în
vederea realizării prevederilor Convenției. Pentru implementarea Programului național privind crearea
sistemului integrat de servicii sociale pentru anii 2008-2012 (Hotărîrea Guvernului nr. 1512 din
31.12.2008), prin Ordinul nr. 353 din 15.12.2011 al Ministrului Muncii, Protecției Sociale și Familiei a
fost aprobat Nomenclatorul serviciilor sociale. Nomenclatorul definește toate tipurile de servicii
sociale din Republica Moldova, beneficiarii acestor servicii, modalitățile de asistență acordată
beneficiarilor, structura orientativă de personal de specialitate pentru fiecare tip de serviciu, precum și
informații privind reglementarea serviciilor existente.

Conform Nomenclatorului serviciilor sociale, rezultă că din 40 tipuri de servicii sociale existente la
moment în Republica Moldova, 17 tipuri sunt concepute exclusiv pentru persoane cu dizabilități (copii
și adulți), ceea ce reprezintă circa 42% din tipologia serviciilor sociale. Autoritățile trebuie să țină cont
că și alte 13 tipuri de servicii sociale ar putea fi accesate de către persoanele cu dizabilități în cazul în
care acestea s-ar afla într-o situație de dificultate specifică, caracteristică și altor grupuri vulnerabile
(de exemplu perioadă de adaptare post-dezinstituționalizare, trafic de ființe umane, abuz familial,
vîrstă înaintată, HIV, TBC etc.).

Menționăm că și în legislația națională sunt obligații care trebuie îndeplinite imediat (de exemplu
prevederile de combatere a discriminării) și obligații care trebuie executate progresiv, conform
strategiilor naționale și locale (vezi descrierea tipurilor de obligații din Convenție).

1.4. Structura şi conținutul Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități

Textul Convenției este structurat pe compartimente. Fiecare articol are titlu. Limbajul în care este
scrisă CDPD este destul de accesibil, fapt ce permite înțelegerea conținutului acestui document inclusiv
de către persoane cu dizabilități. Convenția este alcătuită din preambul (introducere) și 40 de articole.
În continuare vom reda pe scurt conținutul CDPD.

Preambulul (partea introductivă) descrie contextul Convenției, necesitatea acesteia și conține niște
declarații de principiu. Importantă în preambul este recunoașterea conceptului evolutiv al dizabilității,
dar și definirea noțiunii de dizabilitate în conceptul social [Preambul,lit. (e)].

Articolul 1 indică scopul Convenției, care constă în „a promova, proteja și asigura exercitarea deplină și
în condiții de egalitate a tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului de către toate
persoanele cu dizabilități și de a promova respectul pentru demnitatea lor intrinsecă” 6. De asemenea,
articolul 1 conține o definiție a persoanelor cu dizabilități, care este deschisă completărilor, luînd în
considerație aspectul evolutiv al dizabilității, dar și complexitatea vieții și a barierelor existente. Astfel,
persoanele cu dizabilități „includ acele persoane care au deficiențe fizice, mentale, intelectuale sau

6 Demnitate intrinsecă – demnitate pe care o are o persoană de la sine înțeles, care este proprie oricărei persoane (n. red.).
45
senzoriale de durată, deficiențe care, în interacțiune cu diverse bariere, pot îngrădi participarea
deplină și efectivă a persoanelor în societate, în condiții de egalitate cu ceilalți”.

Articolul 2 prezintă definițiile unor noțiuni foarte importante în domeniul realizării drepturilor
persoanelor cu dizabilități – comunicare, limbaj, discriminare pe criterii de dizabilitate, adaptare
rezonabilă și design universal. Fiecare dintre aceste noțiuni va fi descrisă în detaliu în continuare, la
capitolele respective.

Articolul 3 enumeră principiile generale ale Convenției, care sunt:

a) respectarea demnității inalienabile, a autonomiei individuale, inclusiv a libertății de a

face propriile alegeri, și a independenței persoanelor;

b) nediscriminarea;

c) participarea și incluziunea deplină și efectivă în societate;

d) respectul pentru diversitate și acceptarea persoanelor cu dizabilități ca parte a

diversității umane și a umanității;

e) egalitatea de șanse;

f) accesibilitatea;

g) egalitatea între bărbați și femei;

h) respectul pentru capacitățile de evoluție ale copiilor cu dizabilități și respectul pentru

dreptul copiilor cu dizabilități de a-și păstra propria identitate.

Majoritatea principiilor sunt aplicate și în alte acte internaționale. Specifice pentru CDPD sunt
principiile (d) și (h). În linii generale, principiul (d) – respectul pentru diversitate și acceptarea
persoanelor cu dizabilități ca parte a diversității umane și a umanității – reafirmă paradigma socială a
dizabilității. Acest principiu este unul esențial, inovator și ne îndeamnă să renunțăm la înțelegerea
simplistă – doar în alb și negru – a normalității. Dizabilitatea ca stare permanentă trebuie acceptată ca
normalitate, trebuie respectată, în cele mai diferite forme ale ei – fizică, senzorială, intelectuală sau
mintală. Conform acestui principiu, în comun cu principiul (c), apare și cerința de a asigura „obiectivul
de aur” al Convenției – incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități.

Principiul (h) afirmă capacitățile de evoluție ale copiilor cu dizabilități și dreptul lor la identitatea
personală.

Articolul 4 prevede obligațiile generale ale statului, care constau în efectuarea modificărilor legislative
necesare la nivel central și local, asigurarea reală a drepturilor persoanelor cu dizabilități, măsuri
pentru eliminarea discriminării acestui grup de persoane și altele. Este menționat expres că asigurarea
și promovarea drepturilor persoanelor cu dezabilități trebuie să fie incluse în politici și programe
naționale și locale.

46
CDPD impune statului două tipuri de obligații: de rezultat și de acțiune. Obligațiile de rezultat
(asigurarea drepturilor civile și politice, cum ar fi dreptul la vot, dreptul la capacitate juridică, dreptul la
căsătorie, dreptul la nediscriminare etc.) trebuie îndeplinite imediat după ratificare. Acest lucru poate
fi efectuat prin modificări legislative care să elimine prevederile discriminatorii ce limitează anumite
drepturi ale persoanelor cu dizabilități. Moldova a recunoscut aceste drepturi prin Legea incluziunii
sociale (2012). Urmează ajustarea cadrului legislativ (Codul electoral, Codul familiei, Codul civil, alte
acte normative) la Legea incluziunii sociale.

Obligațiile de acțiune (asigurarea drepturilor social economice – dreptul la sănătate, reabilitare,

protecție socială etc.), conform Convenției, trebuie să fie realizate progresiv de către stat, în măsura
maxim posibilă în funcție de posibilitățile statului. În acest sens, Convenția face referință la obligațiile
autorităților pentru realizarea drepturilor economice, sociale și culturale 7. Obligația de acțiune
presupune asigurarea unui minim de bază accesibil imediat (componentă de rezultat) și elaborarea
unui plan cu termeni concreți de acțiune și alte măsuri adecvate, îndreptate spre realizarea deplină a
drepturilor sociale, economice și culturale (componenta de acțiune).

Îndeplinirea obligaţiilor impuse de către Convenţie autorităţilor presupune necesitatea implicării

persoanelor cu dizabilităţi în elaborarea politicilor şi programelor la nivel central şi local (CDPD, art. 4).
Pentru aceasta consiliile locale vor organiza consultări cu organizaţiile şi cu persoanele individuale cu
dizabilităţi şi vor stabili o modalitate de consultare şi de contact continuu cu acestea pentru decizii
importante în asigurarea incluziunii sociale

Articolul 5 (Egalitatea și nediscriminarea) dispune că toate persoanele sunt egale în fața legii și au
dreptul, fără discriminare, la protecție și beneficii egale din partea legii. Pentru a promova egalitatea și
a elimina discriminarea, statele semnatare ale Convenției vor lua toate măsurile necesare pentru a
garanta o acomodare rezonabilă.

Noțiunea de acomodare rezonabilă este definită în articolul 2 al CDPD și se referă la „modificările și

ajustările necesare și adecvate, care nu impun un efort disproporționat sau nejustificat atunci când
este necesar într-un caz particular, pentru a permite persoanelor cu dizabilități să se bucure sau să-și
exercite, în condiții de egalitate cu ceilalți, toate drepturile și libertățile fundamentale ale omului”.
Conceptul de acomodare rezonabilă este aplicat în toate domeniile, inclusiv în cîmpul de muncă, în
educație, în justiție, în mediul social.

Articolul 6 (Femei cu dizabilități) și articolul 7 (Copii cu dizabilități) conțin recunoașterea de către

statele semnatare a faptului că aceste categorii de persoane sunt supuse cel mai frecvent discriminării
și asumarea obligației de a lua„măsuri pentru a se asigura că acestea beneficiază de toate drepturile și
libertățile fundamentale ale omului”.

Articolul 8 (Sensibilizarea societății) formulează necesitatea sensibilizării societății în legătură cu

persoanele cu dizabilități și a cultivării respectului față de drepturile lor, precum și necesitatea
combaterii „stereotipurilor, prejudecăților și practicilor dăunătoare la adresa persoanelor cu
dizabilități”.

7 După cum sunt descrise în Comentariul general nr. 3 și Comentariul general nr. 5 ale Comitetului ONU pentru drepturile economice,
sociale și culturale, obligatorii pentru RM.
47
Articolul 9 (Accesibilitatea) impune măsuri necesare pentru asigurarea accesului persoanelor cu
dizabilități, în condiții de egalitate cu ceilalți, la mediul fizic, la transport, informație și mijloace de
comunicare, inclusiv la tehnologiile și sistemele informaționale și de comunicații și la alte utilități și
servicii la care are acces publicul larg atât în zonele urbane, cât și rurale. Acest fapt va permite
persoanelor cu dizabilități să ducă o viata independentă și să participe deplin la toate aspectele vieții.

Articolul 10 (Dreptul la viață) specifică faptul că fiecare ființă umană are dreptul inalienabil la viață și
că statele semnatare au obligația de a lua „toate măsurile necesare”, ca să asigure exercitarea acestui
drept de către persoanele cu dizabilități în condiții de egalitate cu ceilalți cetățeni.

Articolul 11 (Situații de risc și urgențe umanitare) stabilește obligația țărilor semnatare de a lua „toate
măsurile necesare pentru a asigura protecția și siguranța persoanelor cu dizabilități în situații de risc,
inclusiv în situații de conflict armat, de urgențe umanitare și de dezastre naturale”.

Articolul 12 (Egalitate în fața legii) formulează dreptul persoanelor cu dizabilități de a fi recunoscute,

oriunde s-ar afla, ca persoane cu drepturi în fața legii (adică persoane cu capacitate juridică), de a se
bucura de asistență juridică în condiții de egalitate cu ceilalți, în toate aspectele vieții.

Articolul 13 (Accesul la justiție) garantează accesul real la justiție al persoanelor cu dizabilități în

condiții de egalitate cu ceilalți, inclusiv prin acomodarea procedurilor, pentru a le facilita un rol activ ca
participanți direcți și indirecți, inclusiv ca martori, în toate procedurile judiciare, inclusiv în etapa de
investigație și alte etape preliminare.

Articolul 14 (Libertatea și siguranța persoanei) prevede dreptul persoanelor cu dizabilități, în condiții

de egalitate cu ceilalți, la libertate și siguranță și că existența unei dizabilități nu va justifica în niciun
caz privațiunea de libertate.

Articolul 15 (Protecția împotriva torturii și altor pedepse sau tratamente dure, inumane ori
degradante) stabilește că nimeni nu poate fi supus torturii și altor pedepse sau tratamente dure,
inumane ori degradante. În special, nimeni nu poate fi supus experimentelor medicale sau științifice
fără acordul său liber exprimat.

Articolul 16 (Protecția împotriva exploatării, violenței sau abuzului) specifică necesitatea de a se lua
toate măsurile corespunzătoare legislative, administrative, sociale, educaționale și de altă natură
pentru a preveni situațiile în care persoanele cu dizabilităti, la domiciliu sau în afara lui, sunt supuse
exploatării, violenței sau abuzului, inclusiv pe bază de gen.

Articolul 17 (Protejarea integrității persoanei) formulează dreptul persoanelor cu dizabilități la

integritatea fizică și mintală.

Articolul 18 (Dreptul la circulație liberă și cetățenie) prevede dreptul persoanelor cu dizabilități de a

circula liber, dreptul de a-și alege liber reședința și dreptul la o cetățenie, în condiții de egalitate cu
ceilalți.

48
Articolul 19 (Viața independentă și integrarea în societate) recunoaște dreptul persoanelor cu
dizabilități de „a trăi în comunitate, cu șanse egale cu ale celorlalți”, de a alege unde și cu cine să
locuiască și că ele nu sunt obligate să trăiască într-un anume mediu de viață.

Articolul 20 (Mobilitatea personală) susține necesitatea de a lua măsuri eficiente pentru a asigura
mobilitatea personală și independența cât mai mare a persoanelor cu dizabilități.

Articolul 21 (Libertatea de expresie și opinie și accesul la informație) conține necesitatea impunerii

unor măsuri eficiente pentru a asigura exercitarea de către persoanele cu dizabilități a dreptului la
libertatea de exprimare și opinie, inclusiv dreptul de a căuta, primi și împărtăși informații și idei, în
condiții egale cu ceilalți, prin toate formele de comunicare, la alegerea lor.

Articolul 22 (Dreptul la viață privată) dispune că nici o persoană cu dizabilități, indiferent de locul sau
de tipul de reședință, nu va fi supusă amestecurilor arbitrare sau ilegale în viața privată, familia, casa
sau corespondența sa și nu va fi supusă atacurilor care lezează onoarea și reputația. Persoanele cu
dizabilități au dreptul la protecție din partea legii împotriva acestor amestecuri sau atacuri.

Articolul 23 (Dreptul la casă și familie) impune măsuri eficiente și corespunzătoare pentru eliminarea
discriminării persoanelor cu dizabilități în toate aspectele legate de căsătorie, familie, calitatea de
părinte și relațiile interpersonale.

Articolul 24 (Educația) recunoaște dreptul persoanelor cu dizabilități la educație și impune necesitatea

asigurării de către stat a unui sistem de învățământ incluziv, la toate nivelele de instruire continuă.

Articolul 25 (Sănătatea) consfințește dreptul persoanelor cu dizabilități la servicii medicale de calitate,

fără discriminare în temeiul dizabilității.

Articolul 26 (Abilitarea și reabilitarea) afirmă obligația statului de a lua „măsuri eficiente și

corespunzătoare, inclusiv prin sprijinul reciproc între persoane cu aceleași probleme, pentru a permite
persoanelor cu dizabilități să obțină și să își mențină maximum de autonomie, să își dezvolte pe deplin
potențialul fizic, mintal, social și profesional și să realizeze o deplină integrare și participare în toate
aspectele vieții”.

Articolul 27 (Munca și încadrarea în muncă) recunoaște dreptul la muncă al persoanelor cu

dizabilități, în condiții de egalitate cu ceilalți; aceasta include dreptul de a câștiga bani prin munca pe
care persoana cu dizabilitați o alege liber, în condițiile în care piața forței de muncă și mediul de lucru
sunt deschise și accesibile persoanelor cu dizabilități.

Articolul 28 (Standarde de trai adecvate și protecția socială) recunoaște dreptul persoanelor cu

dizabilități la un nivel de trai adecvat pentru ele și familiile lor, inclusiv alimentație, îmbrăcăminte și
locuință adecvată, precum și la îmbunătățirea continuă a condițiilor de trai. Statele semnatare vor lua
măsurile corespunzătoare pentru a asigura și promova realizarea acestui drept, fără discriminare pe
bază de dizabilitate.

Articolul 29 (Participarea la viața politică și publică) afirmă necesitatea asigurării posibilității

persoanelor cu dizabilități de a participa eficient și deplin la viața politică și publică, în condiții egale cu

49
ceilalți, direct sau prin intermediul reprezentanților liber aleși, inclusiv dreptul și oportunitatea
persoanelor cu dizabilități de a vota și de a fi alese.

Articolul 30 (Participarea la viața culturală, activități recreative, timp liber și sport) recunoaște
dreptul persoanelor cu dizabilități de a participa la viața culturală, în condiții egale cu ceilalți. În acest
context se va asigura accesul la materialele culturale, la programele de televiziune, filme, teatru și alte
activități culturale, în formate accesibile.

Articolul 31 (Statistici și colectarea datelor) exprimă necesitatea de colectare de către stat a datelor
statistice și de cercetare despre persoanele cu dizabilități. Acest fapt este necesar pentru a asigura
formularea și implementarea politicilor care să conducă la aplicarea efectivă a Convenției. Aceste date
trebuie să fie colectate cu respectarea confidențialității, conform Legii privind

protecția datelor cu caracter personal, inclusiv prin măsuri de depersonalizare.

Articolul 32 (Cooperarea internațională) recunoaște importanța cooperării internaționale și a

promovării acesteia, pentru a susține eforturile naționale pentru realizarea obiectivelor și scopurilor
prezentei Convenții

Articolul 33 (Implementarea și monitorizarea națională) stabilește modalitatea de implementare a

Convenției, inclusiv modalitatea de monitorizare a acțiunilor statului printr-un mecanism independent,
inclusiv prin intermediul organizațiilor persoanelor cu dizabilități și al societății civile.

Articolele 34-40 (mecanismul international de monitorizare) descriu mecanismele de raportare

stabilite de Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități. Astfel, statele semnatare vor
raporta acestui comitet despre implementarea Convenției la un interval de doi ani după ratificare
(raportul inițial) și la cel puțin patru ani periodic. Conform articolului 36, Comitetul evaluează
rapoartele și emite recomandări. Comitetul raportează Adunării Generale a ONU o dată la doi ani. În
noiembrie 2012, Republica Moldova a elaborat și a trimis raportul inițial către Comitet privind
succesele măsurilor de implementare a CDPD (http://www.particip.gov.md/ proiectview.php?
l=ro&idd=539).

Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități are un Protocol opțional, care pînă la moment
nu a fost semnat de Republica Moldova. Acest Protocol opțional include mecanismul de reclamații
(plîngeri) individuale și de grup ale cetățenilor din statele semnatare privind încălcarea drepturilor
persoanelor cu dizabilități prevăzute de CDPD.

Capitolul 2

Implementarea CDPD la nivel de comunitate

În prezentul capitol vom analiza detaliat modalitățile de implementare de către APL a prevederilor
unor articole din CDPD, și anume: a) articolele care definesc prevederi transversale și obligații specifice
pentru asigurarea tututor drepturilor persoanelor cu dizabilități, și b) articolele care prevăd drepturile

50
persoanelor cu dizabilități la trai în comunitate, la educație, la muncă și la egalitate în fața legii. Aceste
drepturi generează obligații specifice ale autorităților, și pentru asigurarea lor efectivă este important
să fie înțelese și abordate corect.

2.1. Asigurarea dreptului la egalitate şi nediscriminare

CDPD, articolul 5 – Egalitatea şi nediscriminarea

2. Statele părţi vor interzice toate tipurile de discriminare pe criterii de dizabilitate şi vor garanta
tuturor persoanelor cu dizabilităţi protecţie juridică egală şi efectivă împotriva discriminării de orice fel.

Dreptul la egalitate și nedescriminare al persoanei cu dizabilitate – prevăzut în art. 5 alin. (2) din CDPD
– este atît un drept în sine, cît și un procedeu transversal de asigurare a faptului că persoanele cu
dizabilități se pot bucura de aceleași drepturi concrete și la același standard, ca și ceilalți membri ai
societății.

Discriminarea pe bază de dizabilitate este definită în articolul 2 al Convenției și înseamnă „orice

diferențiere, excludere sau restricție pe criterii de dizabilitate, care are ca scop sau efect diminuarea
sau prejudicierea recunoașterii, beneficiului sau exercitării în condiții de egalitate cu ceilalți a tuturor
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în domeniul politic, economic, social, cultural, civil
sau în orice alt domeniu. Termenul include toate formele de discriminare, inclusiv refuzul de a asigura
o adaptare rezonabilă”.

Exemple de discriminare pe bază de dizabilitate:

• Refuzul de a include copiii cu dizabilități în școlile generale

• Interdicția de a vota impusă persoanelor cu dizabilități

• Interdicția impusă persoanelor cu dizabilități de a se căsători și de a avea copii

• Privarea persoanelor cu dizabilități de capacitatea juridică

Legislația națională protejează persoanele cu dizabilități de discriminare prin prevederile din

Constituție8, Legea nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități 9,
Legea nr. 198 din 26.07.2007 cu privire la asistența juridică garantată de stat, Codul de procedură civilă
și Codul de procedură penală.

Dizabilitatea ca criteriu de discriminare este menționată expres în articolul 1 al Legii nr. 121 cu privire
la asigurarea egalității10. Persoanele care discriminează sunt pasibile de pedeapsă conform legislației.

Asigurarea egalității și nediscriminării este o obligație de rezultat (imediată).

8 Constituția RM, art. 16 alin. (2), art. 20 alin.(1) şi (2).

9 Legea nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, art. 8 și art. 10, art. 6 alin. (2), art. 8 alin. (8), art. 19
alin. (2), art. 27 alin. (6) lit. a), art. 29 alin. (2), art. 33 alin. (7) lit. a), art. 35 alin.(2), vezi:http://lex.justice.md/index.php?action=view&vi
ew=doc&lang=1&id=344149
10 Legeanr. 121 din 25.05.2012 cu privire la asigurarea egalității, http://lex.justice.md/index.
php?action=view&view=doc&lang=1&id=34336
51
Administrația publică locală, de comun acord cu societatea civilă, are un rol deosebit de mare în
asigurarea dreptului persoanelor cu dizabilități la egalitate și nediscriminare. În acest context
menționăm unele acțiuni ce pot fi întreprinse la nivel de comunitate în vederea asigurării acestui drept
și a prevenirii discriminării pe bază de dizabilitate.

Asigurarea dreptului persoanelor cu dizabilități la egalitate şi nediscriminare: acțiuni ce pot fi

întreprinse de APL

• Asigurarea eficientă a drepturilor omului – sociale, economice, civile și politice – la același

standard pentru toate persoanele, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. În cazul persoanelor
cu dizabilități, aceste drepturi vor fi asigurate doar dacă se va ține cont de nevoile specifice ale
acestui grup de persoane.

• Implementarea măsurilor la nivel local pentru asigurarea acomodării rezonabile în toate

domeniile (neacordarea acomodării rezonabile se consideră discriminare).

• Elaborarea planurilor locale de implementare a Convenției, care vor include activități de

dezinstituționalizare, de dezvoltare a serviciilor sociale în funcție de nevoile persoanelor cu
dizabilități, de incluziune a persoanelor cu dizabilități în instituții educaționale și în cîmpul
muncii, de protecție efectivă contra discriminării.

• Asigurarea aplicării în practică a prevederilor Convenției ca act juridic superior, conform

prevederilor Constituției RM, pentru neadmiterea sau interzicerea aplicării normelor legale
discriminatorii (de exemplu acționarea în judecată pentru lipsirea capacității de exercițiu, acțiuni
îndreptate spre instituționalizare forțată sau tratament forțat, neadmiterea la vot etc.).

• Revizuirea și eliminarea prevederilor discriminatorii din diverse reglementări subordonate legii

(regulamente ale instituțiilor locale, instrucțiuni, ordine, decizii ale APL). În special, vor fi
eliminate prevederile privind limitările arbitrare la angajarea la muncă (apt/inapt), la acordarea
serviciilor educaționale, sociale, medicale sau balneo-sanitare.

• Crearea unor mecanisme de reclamații pentru examinarea plîngerilor privind actele de

discriminare și luarea unor măsuri în vederea pedepsirii persoanelor care comit acte
discriminatorii.

• Conlucrarea și adresarea, la necesitate, către Oficiul Avocatului Parlamentar 11 (Centrul pentru

Drepturile Omului), Consiliul Național Antidiscriminare, organismele internaționale, organizațiile
societății civile și societățile de persoane cu dizabilități.

• Promovarea principiilor nediscriminatorii în instituțiile comunitare. În acest scop este necesară

instruirea funcționarilor publici, a directorilor de instituții cu privire la principiile nediscriminării.

• Sesizarea organelor de drept în cazurile de discriminare a persoanelor cu dizabilități.

• Implicarea societății civile în luarea deciziilor și în procesul de protecție contra discriminării

persoanelor cu dizabilități
11 www.ombudsman.md
52
Totodată, administrația publică locală, de comun cu societatea civilă, trebuie să fie foarte precaută
pentru a nu prejudicia drepturile persoanelor cu dizabilități. Astfel, este categoric interzisă tolerarea
sau nepedepsirea cazurilor de discriminare pe motiv de dizabilitate, cum ar fi:

• interzicerea includerii copiilor cu dizabilități în instituțiile de învățămînt de către direcțiile de

învățămînt, directorii de instituții de învățămînt general, părinții sau rudele copiilor;

• refuzul de a da alocațiile bănești sau corespondența unei persoane cu semne de dizabilitate

intelectuală;

• refuzul de angajare pe bază de dizabilitate sau de vîrstă, fără evaluarea obiectivă a capacităților
conform cerințelor postului;

• neacordarea acomodării rezonabile.

2.2. Asigurarea dreptului persoanelor cu dizabilități la abilitare şi reabilitare

CDPD, articolul 26 – Abilitare şi reabilitare

1. Statele părţi vor lua măsurile eficiente şi adecvate, inclusiv prin sprijinul reciproc între persoane cu
aceleaşi probleme, pentru a permite persoanelor cu dizabilităţi să obţină şi să-şi menţină maximum de
autonomie, să-şi dezvolte pe deplin potenţialul fizic, mintal, social şi profesional şi să realizeze o
deplină integrare şi participare în toate aspectele vieţii. În acest scop, statele părţi vor organiza,
consolida şi extinde servicii şi programe de abilitare şi reabilitare complexe, în special în domeniul
sănătăţii, încadrării în muncă, educaţiei şi serviciilor sociale…

Dreptul persoanelor cu dizabilități la abilitare și la reabilitare este prevăzut în articolul 26 al CDPD. În

conformitate cu acest articol, statele semnatare trebuie să întreprindă acțiuni concrete, pentru ca
persoanele cu dizabilități să obțină o autonomie maximă și să se încadreze eficient în diferite domenii
ale vieții: educație, sănătate, cîmpul muncii, servicii sociale.

Pentru a pătrunde mai bine conținutul acestui articol, vom prezenta diferența de sens dintre noțiunile
„abilitare” și „reabilitare”. Astfel, prin noțiunea de abilitare, noi subînțelegem dezvoltarea
deprinderilor şi abilităţilor persoanelor cu dizabilităţi în vederea asigurării unui mod de viaţă cît mai
apropiat de cel al altor oameni care locuiesc în comunitate.

Tipuri de abilitare:

• Dezvoltarea deprinderilor de îngrijire personală de către persoane cu dizabilități (deprinderi de

igienă personală, îmbrăcarea/dezbrăcarea, mersul la veceu etc.)

• Dezvoltarea abilităților de mobilitate (folosirea bastonului, câinilorghid, a scaunelor rulante

etc.)

• Dezvoltarea abilităților de orientare în spațiu (în casă, gospodărie, comunitate etc.)

• Dezvoltarea abilităților de comunicare (limbaj mimico-gestual, alfabet Braille, deprinderi tactile

și de articulare etc.)
53
 • Dezvoltarea abilităților de gospodărire (prepararea bucatelor, îngrijirea grădinii, îngrijirea
animalelor etc.)

• Alte abilități în funcție de nevoile persoanelor cu dizabilități

Persoanele cu dizabilități au diferite nevoi de abilitare și necesită diferite tipuri de suport. Tipurile de
suport necesare vor fi determinate de către asistentul social sau de echipa multidisciplinară doar în
baza planificării centrate pe persoană. Astfel, în cazul unor probleme de deplasare, echipa
multidisciplinară va include în programul individual de dezvoltare al persoanei cu dizabilități acțiuni
orientate spre dezvoltarea abilităților de mobilitate, de exemplu folosirea bastonului, a cîinilor-ghid, a
scaunelor rulante etc. În cazul unor probleme de comunicare, echipa multidisciplinară va recomanda
măsuri orientate spre însușirea altor modalități și tehnici de comunicare, ca limbajul mimico-gestual,
deprinderile tactile și de articulare etc.

Prin noțiunea de reabilitare subînțelegem măsurile îndreptate spre recăpătarea de către persoanele cu
dizabilităţi a funcţionalităţii şi a abilităţii de participare deplină. Măsurile de reabilitare trebuie
începute cît mai timpuriu și sunt aplicate odată cu sau imediat după tratamente medicale specifice.
Reabilitarea, ca și abilitarea, se efectuează în funcție de nevoile persoanei cu dizabilități și poate
include programe de recăpătare a funcționalității fizice, reabilitare psihologică, profesională și altele.

Abilitarea și reabilitarea se fac în paralel și trebuie începute de la o etapă cît mai timpurie sau imediat
după un tratament medical. Este de menționat că abilitarea și reabilitarea nicidecum nu se limitează la
restabilirea stării de sănătate a persoanelor. Ele presupun acțiuni complexe orientate atît spre
restabilirea fizică, cît și spre restabilirea stării psihologice a persoanei, încadrarea în instituțiile
educaționale, serviciile sociale și în cîmpul muncii. Conform experților în domeniu, autoritățile „vor
organiza, consolida și extinde servicii și programe de abilitare și reabilitare complexe” 1213.

Toate măsurile de abilitare și reabilitare sunt efectuate cu consimțămîntul persoanei, care, în

conformitate cu articolul 26 din CDPD, nu reprezintă un obiect al intervențiilor specialiștilor, ci este un
subiect abilitat și împuternicit să ia decizii referitor la corpul și viața sa14.

Intervențiile orientate spre abilitarea și reabilitarea persoanelor cu dizabilități vor fi efectuate într-un
volum suficient, astfel ca, odată cu eliminarea barierelor și factorilor externi (așa cum sunt barierele
fizice, atitudinale, legale etc.), să permită participarea deplină a persoanelor cu dizabilități la viața
socială în egală măsură cu alte persoane. În programele de abilitare, adesea pot fi atrase și instruite
persoane din cercul apropiat al persoanei cu dizabilitate, pentru ca ele să capete abilități specifice de
comunicare, de îngrijire/asistare etc.

Autoritățile locale de nivelul unu și doi vor întreprinde următoarele măsuri pentru asigurarea abilitării
și reabilitării persoanelor cu dizabilități:

12 Anna Lawson, „The United Nations Convention on the Rights of Persons with Disabilities: New era or false dawn?” Syracuse Journal of
International Law and Comerce 34: (Spring
13 ): 563-619.
14 Gideon Mandesi, Rehabilitation International. Health and Rehabilitation, document distribuit la Seminarul din Golf pe CDPD la Doha,
Qatar (18-20 iunie 2006).
54
 • vor informa persoanele cu dizabilități și le vor referi la oficiile teritoriale ale CNDDCM în
vederea stabilirii gradului de dizabilitate și a nevoilor de abilitare și reabilitare;

• vor conlucra cu CNDDCM, CREPOR, serviciile medicale și sociale de nivel național și local în
vederea implementării planului individualizat de asistență pentru reabilitare și incluziune socială.
În acest scop, administrațiile publice locale se vor informa despre programele naționale și vor
obține echipamentele și serviciile necesare pentru reabilitarea persoanelor cu dizabilități. În
acest context menționăm că, în baza Regulamentului cu privire la modul de asigurare a unor
categorii de cetăţeni cu mijloace ajutătoare tehnice, autoritățile publice locale se pot adresa
direcțiilor/secțiilor de asistență socială din raion pentru a obține aceste mijloace tehnice. De
asemenea, în baza programelor Ministerului Sănătății, autoritățile publice locale pot obține, prin
intermediul serviciilor medicale primare și specializate (instituțiile medico-sanitare specializate),
articole și echipamente specializate de reabilitare [proteze oculare, proteze auditive, mijloace
tiflotehnice (pentru nevăzători), mijloace optice etc.] pentru persoanele cu dizabilități;

• vor dezvolta servicii de reabilitare și de abilitare în funcție de necesități, mai aproape de locul
de trai al persoanelor date;

• vor planifica în bugetele locale surse financiare suficiente pentru serviciile sociale necesare în
vederea abilitării și reabilitării persoanelor cu dizabilități;

• vor referi persoanele cu dizabilități la servicii medicale și sociale în conformitate cu nevoile

acestora;

• vor ajuta persoanele cu dizabilități să-și restabiliească abilitățile vocaționale și să se încadreze

în muncă;

• vor asigura persoanele cu dizabilități cu foi pentru reabilitare balneară;

• vor colabora cu autoritățile centrale (Ministerul Educației, Ministerul Muncii, Protecției Sociale
și Familiei, Ministerul Sănătății), sindicatele, societățile persoanelor cu dizabilități la
implementarea programelor de instruire și re/abilitare profesională, vocațională, medicală etc.;

• vor colabora cu societatea civilă la identificarea surselor financiare complementare și a

serviciilor sociale necesare pentru realizarea planului individualizat de asistență pentru
reabilitare.

2.3. Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la mediul fizic, la transport, informație şi

mijloace de comunicare. Mobilitatea personală

CDPD, articolul 9 – Accesibilitate

1. Pentru a da persoanelor cu dizabilităţi posibilitatea să trăiască independent şi să participe pe deplin

la toate aspectele vieţii, Statele părţi vor lua măsurile adecvate pentru a asigura acestor persoane
accesul, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la mediul fizic, la transport, informaţie şi mijloace de
comunicare, inclusiv la tehnologiile şi sistemele informatice şi de comunicaţii şi la alte facilităţi şi
servicii deschise sau furnizate publicului, atât în zonele urbane, cât şi în cele rurale. Aceste măsuri, care
55
includ identificarea şi eliminarea obstacolelor şi barierelor faţă de accesul deplin, trebuie aplicate,
printre altele, la:

(a) clădiri, drumuri, mijloace de transport şi alte facilităţi interioare sau exterioare, inclusiv şcoli,
locuinţe, unităţi medicale şi locuri de muncă;

(b) serviciile de informare, comunicaţii şi de altă natură, inclusiv serviciile electronice şi de urgenţă.

Accesibilitatea și mobilitatea personală sunt atît prevederi transversale, absolut necesare pentru
realizarea fiecăruia dintre drepturile specifice, cît și drepturi în sine. Aceste drepturi sunt asigurate prin
articolele 9 și 20 ale Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Asigurarea accesibilității și mobilității este foarte importantă, deoarece permite persoanelor cu

dizabilități să ducă un mod de viață cît mai independent, reducînd la minimul posibil intervenția altor
persoane în viața privată a acestora.

Noțiunea de accesibilitate este complementară noțiunilor de „acomodare rezonabilă”, „design

universal”, „mobilitate personală”, „tehnologii de asistare” și „comunicare”. În acest context, pentru a
înțelege mai bine ce înseamnă asigurarea accesibilității, vom analiza conținutul noțiunilor de mai sus.

Prin design universal noi subînțelegem proiectarea produselor, mediului, programelor şi serviciilor,
astfel încît să poată fi utilizate de către toate persoanele, pe cît este posibil, fără să fie nevoie de o
adaptare sau de o proiectare specializată. Designul universal nu exclude dispozitivele de asistare
pentru anumite grupuri de persoane cu dizabilități, atunci cînd este necesar. Spre exemplu, accesul
persoanelor cu dizabilități și fără dizabilități la o clădire este necesar de a fi prevăzut încă la etapa de
proiectare a acesteia.

Asigurarea mobilității personale presupune abilitarea independenţei maxime de mişcare a persoanei,

asigurarea cu dispozitive specializate de mobilitate la preţuri accesibile, instruirea şi reabilitarea
persoanelor pentru folosirea la maxim a posibilităţilor de mobilitate personală.

Tehnologiile de asistare și de adaptare sunt dispozitivele folosite pentru a asista persoanele cu

dizabilităţi să-şi exercite drepturile în diferite medii şi domenii. Aceste tehnologii măresc gradul de
independență și le permit să îndeplinească activități pe care nu le pot îndeplini în mod obișnuit din
cauza unei deficiențe. Ele pot fi obiecte uzuale modificate conform necesităților (de asistare) sau
dispozitive special elaborate pentru diferite dizabilități – scaune rulante, aparate auditive, dispozitive
speciale de introducere a textului electronic (în loc de tastatură și șoricel la computer), softuri sau
dispozitive de transformare text-voce (textul în voce sau vocea în text) și altele.

În sensul Convenției, termenul „comunicare” include limbaje de comunicare verbală și nonverbală,

comunicarea prin text scris, text în alfabet Braille15, comunicarea tactilă, tipărirea cu corp mare de
literă, mijloace multimedia accesibile, precum și modalități de exprimare în scris, audio, în limbaj
simplu, prin cititor uman și moduri augmentative și alternative, mijloace și formate de comunicare,

15 Alfabetul Braille este un sistem de scriere folosit de persoanele cu deficiențe de vedere.

Literele sunt compuse din puncte ieșite în relief care pot fi simțite cu ajutorul degetelor. Sistemul a fost creat de Louis Braille în 1825.
(Citat după Wikipedia)
56
inclusiv informație accesibilă și tehnologie de comunicare. Noțiunea „limbaj” cuprinde limbajele
vorbite, mimico-gestuale și alte forme de limbaj nonverbal16.

Asigurarea accesibilității și mobilității personale conform cerințelor Convenției presupune

implementarea a patru componente principale:

1. Accesul fizic (clădiri, drumuri, transport, instituții, locuri de agrement în aer liber, dar și școli,
instituții medicale, locuri de muncă etc.). Asigurarea accesului fizic este legată de înlăturarea
barierelor fizice și asigurarea cu tehnologii de asistare și de adaptare.

2. Accesul la informație (comunicare și alte servicii, inclusiv servicii electronice și de urgență).

3. Mijloacele de asistență şi de adaptare specifice.

4. Accesibilitatea în domenii specifice – educație, cîmpul muncii, justiție.

2.3.1. Accesul la clădiri şi infrastructura socială

Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la clădiri și obiecte de infrastructură presupune

respectarea de către autorități a unor cerințe de conformitate obligatorii față de toate clădirile și
instituțiile publice și private în care sunt prestate servicii publice.

În acest sens, Republica Moldova a adoptat prevederi legale specifice, astfel, articolul 17 alin. (3) al
Legii privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități dispune: „Proiectarea și dezvoltarea
bunurilor, serviciilor, echipamentelor și utilităților se fac în baza designului universal, care presupune o
adaptare minimă și la cel mai scăzut cost al acestora, astfel încît ele să răspundă nevoilor specifice ale
persoanelor cu dizabilități”. La fel, sunt aprobate standarde și normative în construcții pentru
accesibilitatea fizică.

Asigurarea accesului la clădiri. Întru asigurarea accesului fizic la clădiri, autoritățile publice vor ține
cont de cel puțin patru tipuri de dizabilități majore – fizice, senzoriale (inclusiv slab văzători și
nevăzători), mintale și cognitive.

În vederea asigurării accesului fizic al persoanelor cu dizabilități locomotorii la clădiri, APL sunt obligate
să întreprindă următoarele măsuri:

• să evalueze clădirile publice din teritoriul administrat din perspectiva gradului de asigurare a
accesibilității persoanelor cu dizabilități;

• să fixeze termenele de executare de către persoanele fizice și juridice – proprietari ai acestor

clădiri și de către arendașii de încăperi – a lucrărilor de dotare a clădirilor cu dispozitive care să
asigure accesul în ele a persoanelor cu dizabilități;

• să prevadă în mod obligatoriu în certificatele de urbanism acordate pentru proiectarea

clădirilor publice, blocurilor locative, precum și pentru reconstrucția celor existente (cu excepția

16 Vezi definiția în articolul 2 al CDPD: „Limbaj include limbajele vorbite şi ale semnelor şi alte forme de limbaje nonverbale”.
57
 caselor individuale), indiferent de forma lor de proprietate, cerințele privind asigurarea accesului
în ele a persoanelor cu mobilitate redusă;

• să nu elibereze certificate de urbanism și autorizații de construire a clădirilor, dacă în

documentația de proiect nu este prevăzută asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități;

• să nu permită recepția finală a clădirilor dacă acestea nu asigură accesul persoanelor cu

dizabilități17;

• să verifice dacă rampele de acces, ascensoarele18 și WC-urile corespund standardelor tehnice

prevăzute în normativul în construcții „Accesibilitatea clădirilor și construcțiilor pentru
persoanele cu dizabilități”19 și în Codul practic în construcții „Reguli pentru proiectarea accesului
persoanelor cu handicap în clădirile industriale și civile”20;

• să aprobe sarcinile de proiectare „în modul stabilit numai cu avizul pozitiv al organelor
teritoriale de protecție socială și cu luarea în considerare a opiniilor asociațiilor obștești de
invalizi”21.

Pentru asigurarea accesului la clădiri și infrastructură pentru persoanele cu alte tipuri de dizabilități
decît cele locomotorii, APL vor asigura:

• inscripțiile de pe frontispiciile și indicatoarele specifice ale instituțiilor în text cu caractere de

format mare, folosirea simbolurilor (de exemplu simbolul crucii sau toiagul lui Esculap 22pentru
instituțiile medicale), pentru ca persoanele slabvăzătoare și cele cu dizabilități intelectuale să
poată găsi ușor instituția;

• panouri informative și indicatoare în Braille pentru nevăzători;

•notificări speciale în cazul evenimentelor în unele localuri, care presupun

un nivel ridicat de zgomot sau lumini clipitoare sau o ambianță cu parfumuri, sau servirea unor
alimente dăunătoare pentru persoanele cu alergii, pentru a preveni persoanele cărora le sunt
contraindicate asemenea condiții.

Autoritățile publice locale vor ține cont de faptul că acomodarea rezonabilă și designul universal sunt
niște avantaje acordate prin lege persoanelor cu dizabilități, care trebuie respectate. Cheltuielile
adiționale nu reprezintă un motiv pentru a refuza acomodarea rezonabilă și designul universal.
Conform CDPD și legislației naționale în vigoare, refuzul de asigurare a accesibilității prin acomodare
rezonabilă poate fi egal cu discriminarea (art. 5 din CDPD, Legea nr. 60 din 30.03.2012 privind

17 Dispoziția Guvernului RM nr. 26 din 20.07.2001.

18 Hotărîrea Guvernului RM nr. 1252/10.11.2008 cu privire la aprobarea Reglementării tehnice „Stabilirea condițiilor de plasare pe piață a
ascensoarelor”.
19 NCM C.01.06 – 2007 (MCH 3.02-05-2003), http://www.mdrc.gov.md/libview. php?l=ro&idc=53&id=2446&t=/Normative-in-
constructii/Normative-tehnice/ACCESIBILITATEA-CLADIRILOR-SI-CONSTRUCTIILOR-PENTRU-PERSOANELE-CU-DIZABILITATI-NCMC0106-
2007-MCH-302-05-2003EDITIE
20 CP C.01.02 – 2003, http://www.mdrc.gov.md/libview.php?l=ro&idc=53&id=2447&t=/
Normative-in-constructii/Normative-tehnice/REGULI-PENTRU-PROIECTAREA-ACCESULUIPERSOANELOR-CU-HANDICAP-IN-CLADIRILE-
INDUSTRIALE-SI-CIVILE-CP-C0102-2003-EDITIEOFICIALA
21 NCM C.01.06-2007, pct. 4.2.
22 Toiagul lui Esculap – un baston pe care este încolăcit un șarpe, este simbolul medicinei și farmacologiei: .
58
incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, Legea nr.121 din 25.05.2012 cu privire la asigurarea
egalității).

„În cazul în care obiectele de menire socială, din motive tehnice, nu pot fi amenajate astfel încît să fie
accesibile persoanelor cu dizabilități cu respectarea normativelor în vigoare [adică impun un efort
disproporționat sau nejustificat – n.n.], autoritățile administrației publice locale, asociațiile obștești și
persoanele juridice de drept public sau de drept privat trebuie să întreprindă măsuri corespunzătoare
pentru adaptarea rezonabilă a obiectelor în cauză la necesitățile persoanelor cu dizabilități” [art. 19
alin. (2) al Legii privind incluziunea socială]23. Codul contravențional prevede răspundere
administrativă pentru autorizarea construcțiilor în cazul cînd se încalcă legislația și documentele
normative în construcții24.

Studiile în domeniu arată că considerarea la nivel de proiect a concepției de design universal nu

mărește costurile construcțiilor cu mai mult de 1%.

Asigurarea accesului la drumuri şi transport. Autoritățile publice locale vor lua toate măsurile
necesare pentru a asigura accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii la drumuri și la transport. În
acest scop, ele vor cere de la serviciile municipale, transportatori și prestatorii de alte servicii ca
unitățile de transport public, în comun sau individual (autobuze, maxi-taxi, taxi), indiferent de tipul de
proprietate, să fie dotate cu dispozitive speciale sau posibilități tehnice de asigurare a transportării
persoanelor cu dizabilități. Dacă asigurarea tuturor mijloacelor de transport cu dispozitive speciale nu
este posibilă, atunci autoritățile publice locale vor avea grijă să folosească la maximum unitățile de
transport dotate cu mijloace speciale, alcătuind un orar de transportare rezonabil. Totodată,
autoritățile pot amenaja cel puțin o unitate de taxi cu dispozitive speciale, care să poată deservi
comenzile efectuate de către persoanele cu dizabilități.

La nivel legislativ, Republica Moldova are cerințe foarte concrete pentru asigurarea accesului la
transport pentru persoanele cu dizabilități (art. 20 al Legii nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea
socială a persoanelor cu dizabilități). Acestea urmează a fi implementate la nivel local, inclusiv prin
cerințe normative.

Exemplu de bune practici: primăria Chișinău a asigurat locuitorii capitalei cu troleibuze noi dotate cu
rampe speciale de acces pentru utilizatorii de scaune rulante. Deplasarea unităților dotate cu
dispozitive speciale conform unui grafic rezonabil pe parcursul zilei asigură deplasarea persoanelor cu
dizabilități în conformitate cu nevoile lor. De rînd cu aceasta, în troleibuze sunt anunțate stațiile cu
voce tare și există cerințe speciale pentru limitarea zgomotului și a muzicii.

Autoritățile publice locale vor asigura locuri de parcare în spațiile publice pentru mijloacele de
transport ale persoanelor cu dizabilități. În acest scop, parcările special rezervate pentru persoanele cu
dizabilități vor fi amenajate cu indicatoare corespunzătoare: „La parcajele deschise individuale lîngă
instituțiile de deservire trebuie separate minim 10% din locuri (dar nu mai puțin de un loc) pentru
mijloacele de transport ale persoanelor cu dizabilități. Aceste locuri trebuie să fie marcate cu semne,

23 Legea nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, art. 19 alin. (2).
24 Codul contravențional al Republicii Moldova, art. 177.
59
adoptate în practica internatională”25 (conform criteriilor din normativul în construcții NCM C.01.06 –
2007).

Accesul limitat al persoanelor cu dizabilităţi la serviciile de transport din cauza lipsei mijloacelor
speciale este discriminare [art. 5 alin. (4) şi art. 9 alin.(1) din CDPD şi expres în art. 20 alin. (2) al Legii
nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi]. Toate companiile
prestatoare de servicii de transport (inclusiv taxi) au obligaţia de a asigura măcar o unitate special
amenajată. Pe lîngă asigurarea efectivă a accesului pasagerului, dispozitivele de mobilitate se
transportă gratuit (art. 20 al Legii nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu
dizabilităţi).

O atenție deosebită va fi acordată amenajării trotuarelor și trecerilor de pietoni în vederea

accesibilizării lor pentru persoanele în scaun rulant sau nevăzători. În acest scop, trecerile de pe un
trotuar pe altul sau de pe trotuar pe stradă vor fi plane, fără ridicături, iar lățimea trotuarului va
permite trecerea cu scaunul rulant. În scopul asigurării accesibilității pentru persoanele cu deficiențe
de văz, semafoarele și trecerile de pietoni vor fi amenajate cu semnale sonore.

2.3.2. Accesul la informație şi mijloacele de comunicare

Accesul persoanelor cu dizabilități la informație este foarte important, inclusiv pentru realizarea altor
drepturi. Pe lîngă accesul la informație în cadrul accesibilității generale, acest drept este prevăzut
expres și în articolul 21 al CDPD – dreptul la libertatea de exprimare și opinie și accesul la informație.

Persoanele care au necesități specifice de acces la informație sunt: persoanele cu dizabilități de văz,
persoanele cu dizabilități de auz, persoanele cu dizabilități intelectuale sau cognitive, persoanele cu
dizabilități de motricitate (nu pot ține sau răsfoi publicațiile), alte persoane care pot întîmpina bariere
în accesarea informației. În vederea asigurării accesului persoanelor date la informație, autoritățile
trebuie să elaboreze normative de adaptare a sistemelor informaționale și de comunicații la cerințele
lor, precum și cele de utilizare a modurilor alternative de comunicare în cadrul acestor sisteme
(sistemul Braille, varianta sonoră, limbajul mimico-gestual etc.).

Totodată, autoritățile vor înainta cerințe față de prestatorii de servicii informaționale publici și privați
pentru a asigura accesibilitatea informației, inclusiv prin translarea mimico-gestuală a emisiunilor
televizate și editarea literaturii și periodicelor în moduri alternative. Vor introduce cerințe față de web-
site-urile publice și private, conform Hotărîrii Guvernului nr. 188 din 03.04.2012 privind paginile
oficiale ale autorităților administrației publice în rețeaua Internet.

„Pentru a asigura posibilitatea accesului persoanelor cu disabilități la pagina-web oficială, trebuie

aplicate recomandările WAI cel putin la nivelul A (Web Accessibility Initiative) (a se vedea
www.w3.org/WAI/)”26. În acest sens, paginile web ale autorităților trebuie să treacă validarea cu
instrumentul special online http://validator.w3.org, care evaluează dacă sunt întrunite condițiile
necesare de accesibilitate a paginii.Deasemenea, autoritățile vor folosi resurse conexe pentru
asigurarea accesului la informație – asistenți personali, translatori personali, voluntari ș.a.
25 NCM C.01.06 - 2007, p. 6, http://www.mdrc.gov.md/public/files/NCM_C.01.06-2007.pdf
26 Hotărîrea Guvernului nr. 188 din 03.04.2012 privind paginile oficiale ale autorităților administrației publice în rețeaua Internet, Cap. IV,
Secțiunea 1 „Cerințe privind compatibilitatea”, pct. 50-51.
60
Unele procedee de accesibilizare a informației prin prezentarea ei în format alternativ (care poate fi
accesat și de către persoane cu dizabilități) sunt:

• tiparul cu litere mari (mărimea literelor de la 16 în sus);

• programe/softuri care citesc informația de pe ecran (transformarea textului în audio);

• alfabetul Braille;

• format audio-carte etc.;

• subtitrarea;

• traducerea in limbajul mimico-gestual pe ecran în fereastră mică;

• servicii descriptive video (DVS) – o formă de citire descriptivă a imaginii arătate la moment, fără
a interfera cu banda sonoră a materialului video (de exemplu poziția obiectelor în imagine,
îmbrăcămintea personajelor etc.). Materialele se pregătesc pentru persoanele cu deficiențe de
văz;

• telecomunicarea (TTY) – asigurarea telefoniei speciale pentru persoanele cu deficiențe de auz.

Unele dintre aceste procedee nu necesită o reglementare specifică și pot fi realizate, la cererea APL, de
către specialiști – programatori, administratori de rețele, specialiști editorialiști și tipografi,
interprețide limbaj mimicogestual (din societățile persoanelor cu deficiențe de auz) etc.

Deoarece art. 25 alin. 2 al Legii nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu
dizabilități menționează că „statul, prin intermediul Ministerului Tehnologiei Informației și
Comunicațiilor și al altor autorități publice competente, promovează accesul persoanelor cu dizabilități
la informație și la mijloacele de informare în masă, precum și la tehnologia informației și la
comunicațiile electronice”27, este importantă colaborarea și consultarea specialiștilor referitor la
soluțiile tehnice informaționale – în special Î.S. „Centrul de Telecomunicații Speciale” (http://cts.md),
care a fost creată prin Hotărîrea Guvernului nr. 735 din 11 iunie 2002 „Cu privire la sistemele speciale
de telecomunicații ale Republicii Moldova”, pentru a respecta cerințele de securitate informațională, a
asigura funcționarea și dezvoltarea sistemelor informaționale și de telecomunicații statale protejate.

Drept exemplu de bune practici a asigurării accesului la informare și comunicare pot servi banii de
hârtie din Canada, care sunt confecționați cu semne tactile speciale bazate pe Braille, pentru ca
persoanele cu dizabilități de vedere să înțeleagă singure ce bancnote țin în mînă.

2.3.3 Asigurarea mijloacelor de asistență şi de adaptare specifice

CDPD, articolul 20 – Mobilitatea personală

Statele părţi vor lua măsuri eficiente pentru a asigura o mobilitate personală, în cel mai înalt grad
posibil de independenţă a persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv prin:

27 Legea nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, art. 20.
61
 (a) facilitarea mobilităţii persoanelor cu dizabilităţi în modul şi în momentul ales de acestea şi la un
cost accesibil;

(b) facilitarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la mijloace, dispozitive de mobilitate, tehnologii

de asistare şi forme active de asistenţă şi de intermediere de calitate, inclusiv prin punerea
acestora la dispoziţia lor, la un cost accesibil;

(c) furnizarea de formare pentru dezvoltarea de abilităţi de mobilitate a persoanelor cu dizabilităţi

şi pentru personalul specializat care lucrează cu persoanele cu dizabilităţi;

(d) încurajarea entităţilor care produc dispozitive de sprijin pentru mobilitate, dispozitive şi
tehnologii de asistare, să ţină cont de toate aspectele legate de mobilitatea persoanelor cu
dizabilităţi.

Deoarece dizabilitatea poate fi de diferite tipuri (fizică, mintală, intelectuală, senzorială), și mijloacele
de asistență sunt în corespundere cu cerințele specifice ale persoanelor cu dizabilități și au menirea de
a asigura independența maximală a persoanelor date.

Mijloacele de asistență și de adaptare specifice trebuie asigurate la nivel raional și local prin
intermediul secțiilor/direcțiilor de asistența socială și la nivel național de către instituțiile specializate
ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale (CREPOR) și ale Ministerului Sănătății conform
regulamentelor, planurilor și programelor naționale28;29.

Mijloace de mobilitate personală:

- Scaune rulante

- Dispozitive de balanță și cadre pentru umblat

- Bastoane

- Mijloace prostetice (membre prostetice) - Câini-ghid

Mijloace de asistență pentru deficiențe de văz:

- Materiale Braille

- Programe de recunoaștere optica a caracterelor (OCR)

- Cititori de ecrane, ecrane Braille reînnoibile - Procedee de mărire digitală a ecranului (zoom)

Mijloace de asistența pentru deficiențe de auz:

- Aparate auditive

- Sisteme alternative și augmentative de comunicare (AAC)

28 Hotărîrea Guvernului nr. 567 din 26.07.2011 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de asigurare a unor categorii de
cetățeni cu mijloace ajutătoare tehnice.
29 Planul de acțiuni privind asigurarea gratuită a persoanelor cu deficiențe de auz din republică cu aparate auditive în anii 2006-2007.
62
Alte mijloace specifice:

- Măsuri de accesibilitate a computerului (dispozitive specifice de accesare și culegere a

informației – claviaturi și șoricei speciali, mijloace de utilizare a calculatorului cu ajutorul
mișcărilor capului, pleoapelor și chiar cu ajutorul undelor electrice ale creierului)

- Sisteme speciale de alarmă personală urgentă – sisteme de indicatoare automate de cădere,

electrozi automatizați la distanță a ritmului cardiac etc.

Persoanele cu dizabilități trebuie asigurate cu instruirea necesară pentru folosirea mijloacelor de

asistență specifice, ca măsură de abilitare și reabilitare și ca măsură de acces la educație și încadrare în
muncă. Prin aceleași procedee și tehnologii asistive se asigură și libertatea de expresie şi opinie, și
accesul la informație, prevăzute în art. 21 al Convenției. În legislația națională ele sunt asigurate de
Constituție: „Oricărui cetățean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum și libertatea
exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil (subl. n.)”30, de Legea nr. 1069 din
22.06.2000 cu privire la informatică: „Persoanele care creează și furnizează produse informatice sau
care prestează servicii informatice sînt obligate: a) să asigure și să garanteze utilizatorilor de produse și
servicii că acestea nu sînt de natură să afecteze drepturile omului”31, și de art. 25 alin. (1)-(8) din Legea
nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități 32.

2.3.4. Asigurarea accesibilității în domenii specifice – în cîmpul muncii, educație, justiție

Accesul la muncă

Incluziunea persoanelor cu dizabilități în cîmpul muncii presupune un șir de măsuri și o politică

națională specială (vezi capitolul respectiv). Cerințele legislative, politica pentru stimularea accesului la
piața muncii și strategiile specifice de abilitare, reabilitare și instruire vocațională sunt elemente
obligatorii pentru implementarea efectivă a cerințelor CDPD.

Acomodarea rezonabilă la locul de muncă, ca instrument de acces, este un element-cheie în procesul

de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități. Pentru realizarea incluziunii sociale acomodarea
rezonabilă trebuie oferită, după posibilitate, în cîmpul general de muncă. Neacordarea acomodării
rezonabile se consideră discriminare.

Acomodarea rezonabilă poate fi diferită, potrivit necesităților specifice individuale ale persoanei:

- adaptarea mesei/locului de lucru – înălțime, ordinea așezării obiectelor etc.;

- adaptarea orarului și regimului de pauză;

- căi de acces specifice;

- măsuri protective specifice dizabilității.

Accesul la educație

30 Constituția RM, art. 32 alin. (1), (2), art. 34 alin (1), (2).
31 Legea nr.1069 din 22.06.2000, art. 14 alin.(1), vezi:http://www.registru.md/img/law/ legi/1069_2000-06-22_md.pdf
32 Legea nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, art. 25.
63
Măsurile specifice asigurării accesului la educația incluzivă și specială sunt descrise în compartimentul
corespunzător (vezi Secțiunea 2.5).

În același timp, acomodarea rezonabilă a clădirilor instituțiilor de învățămînt, a spațiilor de recreare

sunt procedee indispensabile în realizarea dreptului la educație. Adaptarea curriculumului, a
metodelor didactice specifice și individualizarea procesului educațional trebuie folosite pe larg în
procesul de asigurare a accesului la educație apersoanelor cu dizabilități. La necesitate, se pot folosi la
maxim procedeele asistive de acces liber la informație și metodele alternative de comunicare, pentru a
asigura eficiența procesului educațional pentru copiii și persoanele cu dizabilități senzoriale (de văz,
auz, tactile etc.).

Asigurarea unei ambianțe tolerante și respectuoase în școli, de asemenea, ține de acomodarea

rezonabilă și accesul la educație.

Accesul la justiție

Suportul necesar și acomodarea rezonabilă pentru accesul la justiție constituie un drept fundamental.
Suportul pentru luarea deciziilor trebuie asigurat ca măsură de acces la justiție și preîntîmpinare a
limitării capacității juridice a persoanei (vezi Secțiunea 2.7).

Răspunderea pentru neîndeplinirea obligațiilor privind

asigurarea

accesibilității

Persoanele cu funcţii de răspundere, întreprinderile, instituţiile şi

organizaţiile indiferent de forma de proprietate, care nu
îndeplinesc prevederile prezentei legi în ceea ce priveşte
eliminarea barierelor existente şi amenajarea adecvată,
conform normativelor în vigoare, a clădirilor, instalaţiilor şi
încăperilor, inclusiv a celor de locuit, a mijloacelor de transport
în comun, a mijloacelor de informare şi de telecomunicaţii, a
obiectivelor culturale, turistice, a complexelor (sălilor) sportive şi
a altor obiecte ale infrastructurii sociale pentru a asigura
accesul la ele şi utilizarea lor de către persoanele cu dizabilităţi
poartă răspundere în conformitate cu Codul contravenţional.

(Legea nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea

socială a persoanelor cu dizabilități)

2.4. Asigurarea dreptului la trai independent şi în comunitate

CDPD, articolul 19 – Viață independentă şi integrare în

comunitate

64
 Statele părți la această Convenție recunosc dreptul egal al
tuturor persoanelor cu dizabilități de a trăi în comunitate, cu
șanse egale cu ale celorlalți, și vor lua măsuri eficiente și
adecvate pentru a se asigura că persoanele cu dizabilități se
bucură pe deplin de acest drept și de deplina integrare în
comunitate și participare la viața acesteia, inclusiv asigurându-
se că:

(a) persoanele cu dizabilități au posibilitatea de a-și alege

locul de reședință, unde și cu cine să trăiască, în condiții de
egalitate cu ceilalți, și nu sunt obligate să trăiască într-un
anume mediu de viață;

(b) persoanele cu dizabilități au acces la o gamă de servicii la

domiciliu, rezidențiale și alte servicii comunitare de suport,
inclusiv la asistență personală necesară vieții și integrării în
comunitate, ca și pentru prevenirea izolării sau segregării de
comunitate;

(c) serviciile și facilitățile comunitare pentru populație în

general sunt disponibile în aceeași măsură persoanelor cu
dizabilități și răspund nevoilor acestora.

Articolul 19 al CDPD prevede că statul recunoaște „dreptul egal al tuturor persoanelor cu dizabilități”
să trăiască în comunitate, având „șanse egale” cu ale celorlalți membri ai comunității.

În Moldova, doar în instituțiile rezidențiale din subordinea MMPSF sunt aproximativ 3 mii de adulți și
copii cu dizabilități33, în special psihosociale și intelectuale. Aceste date includ copiii instituționalizați în
instituțiile educaționale auxiliare sau speciale din subordinea Ministerului Educației (vezi Secțiunea
2.5) și rezidenții din azilurile pentru persoane în etate și cu dizabilități din subordinea autorităților
locale de nivelul II.

Implementarea cu succes a obligațiilor pentru asigurarea acestui drept creează precondiții sănătoase și
obligatorii pentru realizarea a cîtorva alte drepturi: dreptul la un standard adecvat de trai și protecție
socială (art. 28 al CDPD), dreptul la viața personală (art. 22 al CDPD) și dreptul la domiciliu și familie
(art. 23 al CDPD).

Prevederile articolului 19 al CDPD impun cele mai voluminoase obligații pe umerii autorităților publice
centrale și locale. Autoritățile statului sunt responsabile pentru a asigura și facilita exercitarea deplină
a acestui drept, asigurând faptul că persoanele cu dizabilități nu sunt obligate să trăiască în instituții,
au acces la asistența la domiciliu și servicii în comunitate pentru a preveni izolarea sau separarea de

33 Conform datelor din Raportul social anual 2011, în internatele pentru maturi din subordinea MMPSF – 2052 persoane și 606 în
internate pentru copii. (La sfîrșitul anului 2011, în Casa-internat pentru copii cu deficiențe mintale din or. Hîncești se aflau în plasament
338 de beneficiari. La sfîrșitul anului 2011, în Casa-internat pentru copii cu deficiențe mintale din or. Orhei se aflau în plasament 268 de
beneficiari.) Vezi: http://www.mmpsf.gov.md/ file/rapoarte/RSA%202011%2020.07.12MMPSF.pdf
65
comunitate, au acces egal la serviciile pentru populația generală și că aceste servicii corespund
cerințelor persoanelor cu dizabilități.

În termeni practici, articolul 19 al CDPD impune trei obligații de bază:

I. prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități II. crearea serviciilor de suport

în comunitate

III. dezinstituționalizarea graduală a persoanelor din instituțiile rezidențiale existente.

În continuare ne propunem descrierea activităților specifice fiecărei dintre cele trei obligații expuse
mai sus. Menționăm că, pentru realizarea obiectivelor trasate în contextul asigurării drepturilor
persoanelor cu dizabilități, specialiștii de la direcțiile/secțiilede asistență socială și protecție a familiei
sunt obligați să gestioneze cazurile beneficiarilor la toate etapele, conform procedurilor legale și
utilizînd instrumentele de lucru aprobate:

• managementul de caz, aprobat prin Ordinul Ministrului Protecției Sociale, Familiei și Copilului
nr. 71 din 3 octombrie 2008. Managementul de caz reprezintă metodologia prin intermediul
căreia asistentul social evaluează nevoile beneficiarului și ale familiei lui în colaborare cu ei,
coordonează, monitorizează, evaluează și susține beneficiarul pentru ca acesta să beneficieze de
serviciile sociale necesare și de restabilirea funcționalității sociale.

• mecanismul de referire a cazului în sistemul de servicii sociale, aprobat prin Ordinul

Ministrului Protecției Sociale, Familiei și Copilului nr. 55 din 12 iulie 2009.

• metodologia de planificare strategică în domeniul dezvoltării serviciilor sociale, aprobată prin

Ordinul Ministrului Muncii, Protecției Sociale și Familiei nr. 204 din 12 decembrie 2010. (Vezi:
http://www. mpsfc.gov.md/file/documente%20interne/MMPSF%20Metodologia. pdf).

I. Prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități

Pentru prevenirea instituționalizării trebuie depuse toate eforturile de susținere a persoanelor cu

dizabilități și a familiilor acestora. Crearea serviciilor de suport în comunitate va fi o măsură decisivă
pentru prevenirea instituționalizării. Pentru prevenirea instituționalizării autoritățile locale vor
întreprinde acțiunile următoare:

• Instruirea angajaților tuturor structurilor autorităților publice locale de nivelul unu și doi
conform cerințelor CDPD – referitor la prevenirea instituționalizării ca opțiune și formă de protecție
a persoanelor cu dizabilități. În acest sens, specialistul pe problemele persoanelor cu dizabilități din
cadrul direcției/secției de asistență socială și protecție a familiei (D/SASPF) din teritoriu va elabora
un plan de instruire privind aspectele menționate.

• Informarea familiilor referitor la drepturile persoanelor cu dizabilități și ale familiilor acestora,

precum și ale persoanelor care îngrijesc persoane cu dizabilități. Asigurarea acestui proces la nivel
de comunitate se efectuează prin intermediul actorilor principali: asistentul social comunitar,
primarul/viceprimarul/secretarul, medicul, polițistul de sector, cadrele didactice din instituțiile de

66
 învățămînt. La nivel de raion, această sarcină revine angajaților din cadrul D/SASPF, precum și altor
reprezentanți ai structurilor desconcentrate în teritoriu.

• Accesarea tuturor formelor existente de protecție socială a persoanelor cu dizabilități şi a

familiilor acestora:

- asigurările sociale34;

- alocațiile sociale de stat pentru persoane cu dizabilități35;

- alocațiile pentru îngrijire36;

- alocațiile lunare de stat37;

- compensații pentru transport38;

- compensație anuală pentru deservire cu transport39;

- ajutorul social și ajutorul pentru perioada rece a anului40;

- serviciul de îngrijire socială la domiciliu;

- cantinele de ajutor social;

- serviciul asistență socială comunitară;

- ajutor umanitar41;

- ajutor material42;

- serviciile de reabilitare/recuperare în cadrul instituțiilor specializate43; - asistent personal44.

Prestațiile sociale, cu excepția ajutorului social/ajutorului pentru perioada rece a anului și a ajutorului
material, beneficiarii le accesează prin intermediul specialiștilor din raion – D/SASPF (specialistul pe
problemele persoanelor cu dizabilități) și Casa Teritorială de Asigurări Sociale (front office/inspectorul
de sector). În ceea ce privește ajutorul social/ajutorul pentru perioada rece a anului și ajutorul
material, acestea sunt accesate prin intermediul asistentului social din comunitate, la fel ca și serviciile
sociale comunitare.

34 În conformitate cu prevederile Legii nr. 156-XIV din 14.10.1998 privind pensiile de asigurări sociale de stat.
35 Legea nr. 499-XIV din 14.07.1999.
36 Legea nr. 499-XIV din 14.07.1999.
37 Legea nr. 121-XV din 3 mai 2001.
38 Legea nr. 60 din 30 martie 2012.
39 Hotărîrea Guvernului nr. 1268 din 21.11.2007 „Cu privire la compensarea cheltuielilor de deservire cu transport a persoanelor cu
dizabilități ale aparatului locomotor”.
40 Legea cu privire la ajutorul social, nr.133-XVI din 13 iunie 2008.
41 Legea nr. 1491 din 28.11.2002.
42 Legea nr. 827 din 18.02.2000.
43 Hotărîrea Guvernului RM nr. 372 din 06.05.2010.
44 Hotărîrea Guvernului RM nr. 314 din 23.05.2012
67
Celelalte servicii specializate sunt accesate de către persoanele cu dizabilități cu sprijinul asistentului
social comunitar, conform necesităților identificate în urma evaluării complexe și acțiunilor planificate
în planul individual de asistență, necesare pentru depășirea situației de dificultate. • Crearea şi
funcționarea serviciilor specializate de suport în comunitate (vezi următoarea secțiune). Potrivit
prevederilor legale4546, APL de nivelul I și II au sarcina de a dezvolta servicii sociale conform
necesităților identificate în parteneriat cu societatea civilă și de a asigura funcționalitatea acestora.
Sarcina cea mai mare în identificarea necesităților de servicii sociale în comunitate îi revine asistentului
social în comun cu primarul. Ulterior, procedura de creare a serviciilor se desfășoară în conformitate
cu pașii stabiliți în legislație.

• Prevenirea şi rezolvarea conflictelor sociale în familiile cu persoane cu dizabilități sunt de

asemenea activități care contribuie indirect la prevenirea intituționalizării. Asistentul social
împreună cu membrii echipei multidisciplinare (polițistul de sector, medicul ș.a.) sunt obligați să
colecteze informații cu privire la persoanele cu dizabilități și familiile în care aceștia locuiesc. În
scopul prevenirii, depășirii sau soluționării conflictelor apărute, asistentul social va aplica
instrumentele de lucru (managementul de caz și mecanismul de referire a cazului în sistemul de
servicii sociale etc.) și va atragealți specialiști, în funcție de necesități și complexitatea problemelor
cu care se confruntă.

• Asigurarea cu spațiu locativ a persoanei supuse riscului de instituționalizare. Realizarea

acestei prevederi legale47este în sarcina structurilor specializate ale APL (direcția locativ-comunală
etc.), o altă soluție este să se apeleze la parteneriate publice-private.

• Asigurarea cu servicii la domiciliu pentru persoanele cu dizabilități. Se realizează prin

intermediul lucrătorului social și a asistentului personal, ca rezultat al identificării necesităților
individuale ale persoanei. Durata prestării acestor servicii se stabilește în planul individualizat de
asistență de către asistentul social și membrii echipei multidisciplinare. Evaluarea necesităților și
planificarea acestor servicii se efectuează de către managerii serviciilor date în funcție de solicitările
depuse de către solicitanți/ membrii familiiilor/reprezentanții legali la asistentul social și de
mijloacele financiare disponibile.

• Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la serviciile medicale primare și supraveghere

medicală (tratament de susținere) în comunitate. Pentru asigurarea necesităților medicale
persoanele cu dizabilități beneficiază de vizite la domiciliu efectuate de către personalul medical din
comunitate conform necesităților individuale.

• Măsuri generale de reabilitare şi incluziune socială conform recomandărilor specialiștilor

Centrului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă. În temeiul
recomandărilor CNDDCM din programul individual de reabilitare și incluziune socială, asistentul
social, de comun acord cu membrii echipei multidisciplinare (domeniile: medical, educațional și
profesional de la locul de trai al persoanei cu dizabilități), stabilește volumul necesar de servicii

45 Legea nr. 547 din 23.12.2003; Legea nr. 123 din 18.06.2010 și Legea nr. 436 din
46 .12.2006.
47 Legea nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități conține, în art. 22, prevederi despre satisfacerea
nevoilor locative ale persoanelor cu dizabilități la nivel comunitar.
68
 conform competențelor, reieșind din particularitățile individuale ale persoanei monitorizate.
Concomitent, managerul de caz este obligat să respecte prevederile legale în ceea ce privește
procedura de revizuire și monitorizare a gradului de implementare a acestui plan.

Pentru a reuși o incluziune socială eficientă a persoanelor cu dizabilități în comunitate, este necesar de
informat populația din comunitate despre dreptul persoanelor cu dizabilități de a trăi în comunitate.
Informarea se efectuează prin intermediul tuturor instituțiilor din raza unității administrativ teritoriale,
al membrilor echipei multidisciplinare, al voluntarilor etc. În acest sens se vor utiliza toate resursele
disponibile: specialiști, panouri informative, materiale informative, mass-media etc. Masura dată este
utilă și pentru lupta cu stigmatizarea şi discriminarea persoanelor cu dizabilități, deoarece
promovează o percepție pozitivă a persoanelor cu dizabilități în comunitate. Pentru realizarea acestui
obiectiv, administrația publică locală va organiza diferite campanii de sensibilizarea opiniei publice cu
privire la drepturile acestui grup de persoane, măsuri educative cu suportul specialiștilor din asistența
socială și medicală, din învățămînt, biserică. Un instrument eficient care poate fi aplicat de către
asistentul social este mobilizarea comunității.

Pentru eficientizarea prevenirii instituționalizării persoanelor cu dizabilități se încurajează colaborarea

cu organizații specializate ale societății civile și cu organizații ale persoanelor cu dizabilități. Cheia
succesului în reformele lansate este axată pe parteneriatele publice private. În acest sens,
reprezentanții APL de nivelul unu și doi (primari/viceprimari; D/SASPF; ATOFM; instituții medicale și de
învățămînt etc.), în comun cu societatea civilă (parteneri de dezvoltare, voluntari, organizații; agenți
economici etc.), vor încheiea acorduri de colaborare în vederea desfășurării diferitor activități
socioculturale; acorduri de prestare de servicii etc.

Activitatea îndreptată spre colectarea documentaţiei pentru argumentarea plasării în instituţie

rezidenţială este în dezacord cu prevederile CDPD. Toate eforturile trebuie să fie îndreptate, pentru
prevenirea instituţionalizării, consolidarea şi suportul familiei, asigurarea traiului separat cu suport la
necesitate şi crearea serviciilor conform recomandărilor prezentului capitol.

Lipsa de persoane care îngrijesc sau motivul de „pericol social” nu poate servi ca argument decisiv
pentru instituţionalizarea persoanei. În lipsa asistenţilor naturali (din familie), serviciile de îngrijire
trebuie asigurate de către autorităţi în localitatea persoanei. „Pericolul social” trebuie evaluat ca
pentru populaţia generală şi contracarat la necesitate conform legislaţiei generale, proporţional cu
faptele comise sau evaluării obiective a riscului iminent.

II. Servicii sociale de suport în comunitate pentru persoanele cu dizabilități

Serviciile sociale reprezintă ansamblul de măsuri și activități realizate pentru satisfacerea necesităților
sociale ale persoanei sau familiei, în scopul depășirii unor situații de dificultate, precum și de prevenire
a marginalizării și excluziunii sociale. Dezvoltarea serviciilor sociale a devenit unul dintre obiectivele-
cheie în realizarea politicii naționale de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități.

În articolul 3 al Legii cu privire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități nr. 60 din 30.03.2012
se afirmă că măsurile prevăzute în lege duc la „dezvoltarea serviciilor sociale adecvate necesităților

69
persoanelor cu dizabilități”48, iar în punctul 22 al Strategiei cu privire la incluziunea socială a
persoanelor cu dizabilități (2010-2013) se prevede că „în vederea diversificării serviciilor sociale
destinate persoanelor cu dizabilități”, se vor întreprinde următoarele măsuri: „…crearea și asigurarea
durabilității serviciilor sociale destinate persoanelor cu dizabilități: locuințe protejate, case
comunitare, asistență parentală profesionistă pentru copiii cu dizabilități, plasament de tip familial
pentru adulți cu dizabilități mintale, asistent personal”49 etc.

În vederea creării serviciilor sociale adecvate la nivel local, APL va întreprinde următoarele acțiuni:

• va identifica şi va estima numărul beneficiarilor în localitate şi în raion. Procesul de

identificare a persoanei/familiei aflate în dificultate va fi realizat de către asistentul social. Pentru
aceasta, asistentul social va colabora activ cu comunitatea și cu instituțiile din comunitate: primăria,
școala, grădinița, poliția, medicul de familie, organizațiile neguvernamentale active în domeniul
asistenței sociale și altele. Aceste instituții vor colecta informații despre numărul persoanelor cu
dizabilități și despre necesitățile lor și ale familiilor acestora. În temeiul informațiilor din
comunitate, D/SASPF va estima numărul acestora în raion.

• va efectua evaluarea multidisciplinară a volumului de suport necesar, în colaborare cu secțiile

și direcțiile medicale, de educație și de asistență socială. În temeiul cazurilor complexe identificate
în comunitate de către asistentul social, prin interacțiune cu beneficiarul, familia acestuia, rețeaua
lui socială, instituțiile relevante și membrii echipei multidisciplinare, se vor stabili necesitățile din
comunitate, precum și spectrul de probleme care urmează a fi soluționate atît sectorial, cît și
intersectorial.

În acest sens, ar fi potrivită crearea unui grup de lucru intersectorial (şefi ai subdiviziunilor menţionate)
la nivel de raion, condus de președintele raionului sau de vicepreședintele pe probleme sociale, care
va decide soluții concrete cu delimitarea clară a atribuțiilor și aprecierea volumului de suport.

• va efectua planificarea, crearea şi dezvoltărea serviciilor sociale destinate persoanelor cu

dizabilități. Este important ca, în procesul de planificare, să se facă referire la Regulamentul privind
redirecţionarea resurselor financiare în cadrul reformării instituţiilor rezidenţiale pentru copiii şi
tinerii în instituţii rezidenţiale şi cu risc de instituţio- nalizare50. Acest Regulament stabilește modul
de redirecționare a resurselor financiare în procesul reformării instituțiilor rezidențiale și acordarea
unui pachet minim de servicii sociale și de servicii de educație incluzivă beneficiarilor, conține
reglementări privind pachetul minim de servicii sociale și servicii de educație incluzivă,
determinarea costului serviciilor sociale și а serviciilor de educație incluzivă pentru un beneficiar,
planificarea mijloacelor financiare pentru serviciile respective, precum și competența autorităților
publice. D/SASPF, în temeiul cartografierii serviciilor existente și necesităților identificate la nivel de
raion, cu accent sporit pe necesitățile comunității, va elabora un plan strategic de dezvoltare a
serviciilor sociale în scopul asigurării serviciilor de calitate și al menținerii persoanei în familia

48 Legea nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, art. 3 alin. (2) lit. (g).
49 Legea nr. 169 din 09.07.2010 pentru aprobarea Strategiei de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități (2010-2013), pct. 22, vezi:
http://lex.justice.md/index.php?action=view& view=doc&lang=1&id=336276
50 Hotărîrea Guvernului nr. 351 din 29 mai 2012, Regulament privind redirecționarea resurselor financiare în cadrul reformării instituțiilor
rezidențiale, http://lex.justice.md/index.php? action=view&view=doc&lang=1&id=343471
70
 bilologică/extinsă și în comunitate. În acest sens, D/SASPF va colabora cu direcția de
planificare/economico-finaciară din cadrul consiliului raional/municipal, la planificarea mijloacelor
financiare necesare. De asemenea, este important de a antrena familiile și beneficiarii în procesul
de evaluare.

Cadrul normativ pentru servicii de suport pentru copiii și adulții cu dizabilități, adoptat de Guvern,
stabilește următoarele tipuri de servicii sociale specializate pentru suportul persoanelor cu
dizabilități în comunitate:

• serviciul „Locuință protejată”51 este un serviciu de plasament care acordă suport adulților cu
dizabilități mintale ușoare, oferindu-le spațiu locativ și asistență socială periodică pentru a le
asigura condiții minime de existență și autonomie socială;

• serviciul social „Casă comunitară”52 este un serviciu de plasament pentru adulții și copiii cu
dizabilități severe și profunde cu un grad înalt de dependență. Serviciul „Casă comunitară”
presupune îngrijire specializată, fiind prestat la nivel de comunitate de către o echipă de specialiști
cu profil sociomedical. Serviciul are drept scop oferirea unui suport continuu pentru a facilita
creșterea capacității lor de a se integra în comunitate și familie, creșterea capacităților de
autodeservire și socializare a beneficiarilor;

• „Centrul comunitar de sănătate mintală” reprezintă un serviciu medicosocial distinct, care

oferă persoanelor cu probleme de sănătate mintală asistența și reabilitare psihosocială, sprijin și
mediere în relațiile cu familia și comunitatea;

• serviciul „Asistență parentală profesionistă” (APP)52 oferă copilului îngrijire familială

substitutivă și este prestat la nivel local, fiind instituit pe lîngă Secția de Asistență Socială și
Protecție a Familiei/Direcția pentru ocrotirea și protecția minorilor din mun. Chișinău;

• serviciul „Asistent personal”53 vine în ajutorul persoanelor cu dizabilități care nu se pot

descurca singure în viața de zi cu zi și servește drept alternativă pentru sistemul rezidențial din
Republica Moldova. Asistentul personal este persoana care supraveghează, acorda asistență și
îngrijire copilului sau adultului cu dizabilități grave;

• „Echipa mobilă”54 este un serviciu comunitar de suport pentru persoanele cu dizabilități și

familiile acestora, creat la nivel de raion în cadrul Secției de asistență socială și protecție a familiei.
Rolul „echipei mobile” este de a presta individualizat servicii sociale, medicale, psihologice și alte
servicii la domiciliu beneficiarilor care nu au acces la servicii specializate. Scopul primar al „echipei
mobile” este prevenirea instituționalizării copiilor cu dizabilități și contribuirea la integrarea socială
a acestora;

51 Hotărîrea Guvernului RM nr. 711 din 09.08.2010.

52 Hotărîrea Guvernului RM nr. 936 din 08.10.2010. 52 Hotărîrea Guvernului RM nr. 55 din
30.01.2012.
53 Hotărîrea Guvernului RM nr. 314 din 23.05.2012.
54 Hotărîrea Guvernului RM nr. 722 din 22.09.2011.
71
 • serviciul social „Respiro”5556 – scopul serviciului este acordarea asistenței specializate timp de
24 de ore persoanelor cu dizabilități severe pe o perioadă de maximum 30 de zile pe an, timp în
care familiile, rudele sau persoanele care le îngrijesc beneficiază de o perioadă de repaus.

Exemplu de bune practici

Serviciul social „Echipa mobilă”, prestat de Secția Asistență

Socială și Protecție a Familiei Ialoveni, este un serviciu comunitar
de suport pentru persoanele cu dizabilități și familiile lor al cărui
scop este prevenirea instituționalizării și facilitarea integrării
sociale a persoanelor cu dizabilități. Serviciile prestate de „Echipa
mobilă” sunt servicii cu caracter social, medical, psihologic și alte
tipuri de servicii specializate prestate la domiciliu cu implicarea
activă și capacitarea56 familiei beneficiarului.

În perioada martie 2010 – mai 2012, „Echipa mobilă” Ialoveni a

cuprins în activitatea sa 22 din cele 32 de localități din raion. S-au
prestat servicii cu caracter social, medical, psihologic și alte tipuri
de servicii specializate petru 52 de copii din localitățile raionului.

III. Dezinstituționalizarea graduală a persoanelor din instituțiile rezidențiale existente

Din 2007 Republica Moldova a inițiat procesul de reformare a sistemului rezidențial prin aprobarea
Strategiei naționale și a Planului de acțiuni privind reforma sistemului rezidențial de îngrijire a copilului
pe anii 2007201257. Conform Raportului de monitorizare privind implementarea Strategiei date, 11
instituții rezidențiale au fost închise în perioada 2007-2012. Numărul copiilor din instituții s-a redus, în
această perioadă, cu 54%, ceea ce corespunde unui număr de 6450 de copii, care s-au întors în
familii58.

Dezvoltarea serviciilor sociale a devenit un obiectiv-cheie al politicii naționale în domeniul protecției

sociale a persoanelor cu dizabilități, care presupune dezvoltarea procesului de dezinstituționalizare
prin prisma creării serviciilor sociale alternative.

Regulamentul privind redirecţionarea resurselor financiare în cadrul reformării instituţiilor rezidenţiale,

aprobat prin Hotărîrea Guvernuluinr. 351 din 29.05.2012, stabilește pachetul minim de servicii sociale
și de servicii de educație incluzivă, care sunt o continuitate logică a procesului de
dezinstituționalizare59.

55 Hotărîrea Guvernului RM nr. 413 din 14.06.2012

56 A capacita - a pune pe cineva în situația de a putea îndeplini o acțiune (DEX 2009).
57 Hotărîrea Guvernului RM nr. 784 din 9 iulie 2007 „Pentru aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiuni privind reforma
sistemului rezidențial de îngrijire a copilului pe anii 2007-2012, vezi: http://lex.justice.md/index.php?
action=view&view=doc&lang=1&id=324 556
58 Raport de monitorizare privind implementarea Hotărîrii Guvernului nr. 784 din 9 iulie 2007 „Pentru aprobarea Strategiei naționale și a
Planului de acțiuni privind reforma sistemului rezidențial de îngrijire a copilului pe anii 2007-2012; www.justice.gov.md/.../Strategii%20
si%20planur
59 Hotărîrea de Guvern nr. 351 din 29.05.2012 pentru aprobarea Regulamentului privind redirecționarea resurselor financiare în cadrul
reformării instituțiilor rezidențiale.
72
Prin ordinul MMPSF a fost aprobat Ghidul practic privind evaluarea, dezinstituţionalizarea şi
incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi mintale60, care acordă suport metodologic autorităților
publice centrale și locale și altor participanți importanți la procesul de tranziție de la îngrijirea
instituțională către cea din cadrul comunității.

În acest context, specificăm acțiunile pe care trebuie să le întreprindă autoritățile publice locale și
raionale:

• identificarea persoanelor din localitate aflate în instituții rezidențiale (internate

psihoneurologice, case-internat pentru copii cu deficiențe mintale, instituții sociale pentru persoane
în etate și cu dizabilități, centre pentru copii cu cerințe educative speciale, instituții rezidențiale din
competența autorităților locale). În acest sens, APL – în comun cu D/SASPF, cu participarea directă a
specialiștilor pentru protecția drepturilor copiilor, a specialiștilor pe problemele persoanelor cu
dizabilități/ etate și asistenților sociali, (după caz) a societății civile – colaborează activ cu
administrația instituțiilor rezidențiale, (după caz) cu membrii familiilor în vederea identificării
persoanelor plasate în servicii rezidențiale.

• evaluarea multidisciplinară individuală a necesităților de suport ale persoanelor cu dizabilități

care urmează a fi dezinstituționalizate. În scopul evaluării necesităților reale ale benficiarului,
specialiștii din cadrul instituției rezidențiale/partenerii de implementare aplică metodologia de
evaluare complexă a necesităților individuale ale beneficiarului și evaluarea complexă a
necesităților familiei biologice/extinse/comunității etc. La acest proces participă nemijlocit
specialiștii pentru protecția drepturilor copiilor/specialiștii pe problemele persoanelor cu
dizabilități/în etate, asistenții sociali, primarul, după caz societatea civilă în scopul efectuării unei
evaluări obiective și al stabilirii paletei de servicii (medicale, sociale etc.) necesare (vezi
managementul de caz; mecanismul de referire a beneficiarului în sistemul de servicii sociale).

• elaborarea planurilor individuale de dezinstituționalizare şi incluziune socială. Această

activitate se desfășoară potrivit necesităților individuale identificate și volumului de servicii
necesare, conform procedurilor existente, cu implicarea nemijlocită a actorilor menționați mai sus,
stabilirea concretă a sarcinilor, volumului de servicii, termenelor de realizare și responsabililor.

• implementarea acțiunilor din Planul național de acțiuni privind reforma sistemului rezidențial
de îngrijire a copilului are loc conform prevederilor legale și instrumentelor de lucru menționate
mai sus.

• crearea, ajustarea, completarea pachetului minim de servicii sociale pentru persoanele cu

dizabilități prestat în comunitate (vezi mai sus).

• planificarea resurselor se face conform procedurilor descrise mai sus, inclusiv prin colaborarea
APL cu direcția planificare/economico-finaciară din cadrul consiliului raional/municipal. În cazul
copiilor și tinerilor, instrumentul legal optim este Hotărârea Guvernului nr. 351 din 29 mai 2012,
prin care a fost aprobat Regulamentul privind redirecţionarea resurselor financiare în cadrul

60 Ghid practic privind evalarea, dezinstituţionalizarea şi incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi,

http://www.mpsfc.gov.md/file/ordine/ORDIN_ghid_practic.pdf
73
 reformării instituţiilor rezidenţiale. Acest document stabilește modul de redirecționare a resurselor
financiare în procesul reformării instituțiilor rezidențiale și acordarea unui pachet minim de servicii
sociale și servicii de educație incluzivă beneficiarilor. De asemenea, conține reglementări privind
determinarea costului serviciilor sociale și а serviciilor de educație incluzivă pentru un beneficiar,
planificarea mijloacelor financiare pentru serviciile respective.

IMPORTANT! Este necesară planificarea mijloacelor financiare pentru serviciile sociale și serviciile de
educație incluzivă. La etapa elaborării Cadrului bugetar pe termen mediu, la stabilirea raporturilor
interbugetare (bugetul de stat cu bugetele unităților administrativ-teritoriale), precum și la etapa
inițierii proiectului bugetului de stat pe anul financiar următor, Ministerul Finanțelor estimează
cheltuielile necesare pentru prestarea serviciilor sociale și de educație incluzivă pentru beneficiarii cu
cerințe educaționale speciale, în baza numărului de beneficiari pe fiecare categorie, tip de serviciu,
unitate administrativ-teritorială, informație furnizată în modul stabilit de către Ministerul Educației, în
comun cu Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei.

Datele despre numărul copiilor propuși spre dezinstituționalizare, precum și tipurile de servicii sociale
și de servicii de educație incluzivă se prezintă, în modul stabilit, Ministerului Muncii, Protecției Sociale
și Familiei și Ministerului Educației de către secția/direcția de asistență socială și protecție a familiei și,
respectiv, de către direcția generală de învățământ, tineret și sport din cadrul fiecărei unități
administrativ-teritoriale și de către instituțiile rezidențiale care au început procesul de
dezinstituționalizare (extras din HG nr. 351 din 29 mai 2012)61.

Ca exemplu de bune practici ale procesului de dezinstituționalizare aducem rezultatele proiectului

„Comunitate incluzivă – Moldova” realizat în cadrul parteneriatului MMPSF și AO Keystone Moldova.
În perioada 2010-2013, cu suportul proiectului nominalizat din Casa-internat pentru copii cu deficiențe
mintale din Orhei au fost dezinstituționalizați 73 de copii şi adulți: 43 din ei au fost reintegrați în
familiile biologice, 14 copii au beneficiat de serviciul „Casa comunitară”, 10 tineri –de serviciul
„Locuință protejată”, 3 persoane – de APP și 3 adulți – de serviciul „Plasament familial specializat”, s-a
prevenit plasarea a 44 de copii în Casa-internat pentru copii cu deficiențe mintale din Orhei.

2.5. Asigurarea dreptului la educație

CDPD, articolul 24 – Educația

Statele părți recunosc dreptul persoanelor cu dizabilități la educație. În vederea realizării acestui drept,
fără discriminare și cu respectarea principiului egalității de șanse, statele părți vor asigura un sistem
educațional incluziv la toate nivelurile, precum și formarea continuă, îndreptată spre:

(a) dezvoltarea pe deplin a potențialului uman, a simțului demnității și a propriei valori,

consolidarea respectului pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului și pentru
diversitatea umană;

(b)dezvoltarea personalității, talentelor și creativității proprii persoanelor cu dizabilități, precum și

a abilităților lor mentale și fizice, la potențial maxim;
61 Hotărîrea de Guvernnr. 351 din 29.05.2012 pentru aprobarea Regulamentului privind redirecționarea resurselor financiare în cadrul
reformării instituțiilor rezidențiale.
74
 (c) a da posibilitatea persoanelor cu dizabilități să participe efectiv la o societate liberă.

CDPD, în art. 24, recunoaște dreptul tuturor persoanelor cu dizabilități la o educație incluzivă în
sistemul general de învățămînt. În acest sens, statul are obligația de a asigura:

1. accesul persoanelor cu dizabilități la învățămînt gratuit general, primar și secundar calitativ în

comunitățile lor, în măsură egală cu ceilalți membri ai comunității;

2. accesul persoanelor cu dizabilități la educație prin asigurarea cu suportul adecvat [art. 24 alin.
(2) lit. (d) din CDPD] la toate nivelele de educație, în dependență de necesitățile lor educaționale,
fiind efectuate acomodările necesare. Acest suport poate lua forme variate și complexe, în funcție
de necesitățile individuale (cadru didactic de sprijin, serviciile centruluiu de resurse pentru educație
incluzivă etc.).

Unicele abateri vizînd educația incluzivă pentru persoanele cu dizabilități pot fi justificate doar de
contraindicațiile medicale care fac imposibilă aflarea persoanei în sala de clasă sau nevoile specifice
de comunicare pentru copiii cu dizabilități sensoriale.

Conform datelor de la Biroul Național de Statistică pentru anul 2012, în Moldova sunt 14 735 de copii
cu diferite grade de dizabilitate62. Conform Raportulului BNS „Educația în Republica Moldova.
Publicație statistică pentru anul 2011/2012”, 2107 copii cu dizabilități sunt incluși în educația
preșcolară în 33 de instituții cu grupe specializate și incluzive63, 2549 de copii – în instituții speciale și
auxiliare64, 1600 de copii erau instruiți la domiciliu, 1604 copii cu necesități speciale – în 291 de
instituții generale de învățământ cu servicii de suport, 139 de elevi cu deficiențe de văz și de auz își
făceau studiile în 2 școli de meserii specializate6465. Este ușor de calculat că aproape jumătate din copiii
cu dizabilități încă nu se regăsesc în sistemul de educație formală.

Cadrul legal

Politicile naționale care pun baza acțiunilor pentru asigurarea dreptului la educația incluzivă pentru
persoanele cu dizabilități în Moldova sunt:

• Hotărîrea Guvernului privind aprobarea strategiei naționale „Educație pentru toți” pentru anii
2004-2015, nr. 410 din 04.04.2003;

• Strategia consolidată de dezvoltare a învățămîntului pentru anii 20112015, aprobată prin

Hotărîrea Guvernului nr. 523 din 11.07.201 și Planul consolidat de acțiuni pentru sectorul educației
(2011-2015), aprobat prin Ordinul Ministrului Educațieinr. 849 din 29 noiembrie 2010;

• Programul de dezvoltare a educației incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011-2020,

aprobat pin Hotărîrea Guvernului nr.523 din 11.07.2011.

Caracteristicile principiale ale educației incluzive, impuse de Convenție, țin de:

62 BNS, Situaţia copiilor în Republica Moldova în anul 2012, http://www.statistica.md/print. php?l=ro&idc=168&id=4096

63 Raportul BNS „Educația în Republica Moldova. Publicație statistică, 2011/2012”, p. 41, http://
www.statistica.md/public/files/publicatii_electronice/Educatia/Educatia_RM_2012.pdf 64 Ibidem, p. 54.
64 Date pentru 2011/2012 din Nota informativă a Ministerului Educației nr. 02/15-611 din
65 .09.12.
75
 • valorificarea deplină a potențialului fiecărui student/elev, în locul unei ierarhii de capacități
cognitive;

• participarea activă a studenților/elevilor în procesul de învățare, în locul accentuării

cunoștințelor la o anumită disciplină;

• curriculum individualizat (parte a planului educațional individualizat), bazat pe punctele forte

ale copilului/persoanei cu dizabilități, pe necesitățile educaționale, o instruire diferențiată și
individualizată, în locul unei curricule separate pentru cei mai „incapabili”;

• profesori informați și competenți, care includ, și nu exclud elevii/ studenții.

Refuzul de a înscrie un copil cu dizabilităţi mintale sau fizice într-o instituţie de învăţământ pe motivul
lipsei de pregătire a cadrelor didactice sau la insistenţa asociaţiei părinţilor este considerat
discriminare şi încălcare a dreptului constituţional la educaţie şi se pedepseşte conform legislaţiei în
vigoare.

Pentru realizarea cu succes a principiilor educației incluzive administrația publică locală, de rînd cu alți
actori-cheie din comunitate, au responsabilitatea de a informa familiile în care sunt copii cu dizabilități
despre drepturile copiilor și persoanelor cu dizabilități la educație incluzivă, precum și să sensibilizeze
societatea, creînd astfel un cadru prielnic pentru incluziunea educațională. De asemenea este necesar
de asigurat formarea şi abilitarea cadrelor didactice în spiritul educației incluzive – formarea inițială
și instruirea continuă66.

În procesul de instruire, e necesar de asigurat următoarele condiții:

• Adaptarea/modificarea curriculei.

• Adaptarea fizică a clădirilor instituțiilor de învățământ

• Crearea unei ambianțe tolerante și incluzive atît în sălile de clasă, cît și în locurile auxiliare și de
recreare, inclusiv prin regulamente interne care să combată discriminarea copiilor/studenților cu
dizabilități.

• Contracararea stigmatizării și discriminării copiilor/studenților cu dizabilități din partea

managerilor, cadrelor didactice din instituțiile educaționale și părinților.

• Colaborarea între autoritățile din sistemul educațional de diferite niveluri pentru suport
metodologic în referirea și evaluarea copiilor cu dizabilități și la elaborarea planurilor educaționale
individualizate (PEI).

• Colaborarea intersectorială (în special secțiile/direcțiile educație, sănătate și cele de asistență

socială) pentru implementarea adecvată a suportului social și educațional individualizat.

• Monitorizarea și evaluarea incluziunii educaționale a copiilor cu cerințe educaționale speciale.

66 Prin cursul ”Educația incluzivă” – componentă obligatorie în formarea inițială a cadrelor didactice la nivelurile învățămîntului superior
şi mediu de specialitate. Modulul „Educația incluzivă” este implementat în colegii şi universități, la specialitățile cu profil pedagogic,
începînd cu 1 septembrie 2012 în universități pentru ciclurile I şi II şi în colegiile pedagogice pentru anul IV.
76
 • Sprijinirea și facilitarea includerii tinerilor cu dizabilități în cadrul instituțiilor de învățământ
secundar profesional și mediu de specialitate (colegii) în conformitate cu Ordinul Ministrului
Educației (nr. 606 din 30 iunie 2010), care prevede facilități pentru persoanele cu dizabilități:

- 15% din numărul total de locuri la fiecare meserie/specialitate, prevăzute în planul de

înmatriculare cu finanțare bugetară;

- scutirea de taxa de studii, - burse de studii; - cazare gratuită.

Pentru a difuza bunele practici în domeniul educației incluzive, se recomandă conlucrarea şi crearea
de parteneriate cu societatea civilă şi cu organismele internaționale: UNICEF, Parteneriate pentru
Fiecare Copil, CCF Moldova, AO Lumos, Keystone Moldova, Centrul „Speranța”, AO „Femeia şi
copilul – protecție şi sprijin” etc.

Exemplu de bune practici – Proiectul „Acces egal la educație” realizat de AO Keystone Moldova în
parteneriat cu Ministerul Educației și cu autoritățile publice locale. Obiectivul proiectului – asigurarea
accesului la educație al tuturor copiilor, inclusiv al celor cu cerințe educaționale speciale. În 2010-
2013, grație proiectului dat, în 22 de școli din țară a fost pilotată metodologia privind implementarea
principiilor educației inclusive. Au fost deschise 15 centre de resurse pentru educația incluzivă; 232 de
copii cu cerințe educaționale specilale au beneficiat de suport, pentru 160 din acești copii au fost
elaborate planuri educaționale indvidualizate; 189 de copii au beneficiat de cadrul didactic de sprijin,
171 – de centre de resurse pentru educația incluziva, iar 69 de copii au beneficiat de adaptări
curriculare la unele obiecte de studiu.

Regulamentul privind redirecţionarea resurselor financiare în cadrul reformării instituţiilor rezidenţiale

specifică pachetul minim de servicii de suport educațional în școlile incluzive 67:

• Serviciul municipal/raional de asistență psihopedagogică este un serviciu de educație

specializat, creat prin decizia consiliului municipal/ raional în subordinea direcției de învățământ
raionale/municipale, care include mai mulți specialiști și activează după un regulament aprobat de
autoritățile administrației publice locale, conform competențelor. Începînd cu 01.01.2013, în toate
unitățile administrativ-teritoriale de nivelul II au fost create servicii de asistență psihopedagogică
raionale/municipale, la fel a fost creată Comisia Republicană de Asistență Psihopedagogică.

• Asigurarea accesului la educație de calitate a copiilor cu dizabilități îi revine Comisiei

multidisciplinare intraşcolare (CMI), a cărei componență este aprobată de consiliul profesoral al
școlii și validată prin ordinul directorului. Atribuțiile specialiștilor CMI constau în determinarea și
evaluarea inițială a copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES), la necesitate, referirea la SAP,
constituirea echipelor PEI, elaborarea și implementarea PEI, dezvoltarea serviciilor de suport etc.

Comisia multidisciplinară intrașcolară se formează din specialiști care reprezintă instituția de

învățămînt și administrația publică locală. Astfel, din componența CMI fac parte:

- directorul instituției de învățămînt

67 Hotărîrea de Guvern nr. 351 din 29.05.2012 pentru aprobarea Regulamentului privind redirecționarea resurselor financiare în cadrul
reformării instituțiilor rezidențiale.
77
 - directorul adjunct/ directorii adjuncți

- coordonatorul Centrului de Resurse pentru Educația Incluzivă

- cadrul didactic de sprijin

- un psihopedagog sau un cadru didactic competent, cu experiență de lucru cu copiii cu CES ori
diriginți ai claselor în care învață copiii cu CES

- psihologul școlar

- logopedul

- asistentul medical

- asistentul social din comunitate.

• Dezvoltarea serviciului de cadru didactic de sprijin (CDS). Cadrul didactic de sprijin oferă
suport conform necesităților de învățare pentru beneficiari – copiii cu cerințe educaționale speciale,
școlarizați în instituțiile de învățămînt general, prin colaborare profesională cu cadrele didactice de
la clasă, părinți și colegi ai copiilor cu CES. Cadrul didactic de sprijin asistă cadrele didactice în
procesul de predare/învățare/evaluare a copiilor cu cerințe educaționale speciale, oferă suport
copiilor în procesul de învățare și oferă suport la pregătirea temelor de acasă în cadrul Centrului de
Resurse pentru Educație Incluzivă (CREI).

• Serviciile de suport oferite de instituția de învățămînt general se realizează în conformitate cu

necesitățile copilului, la recomandarea Serviciului de asistență psihopedagogică, în baza planului
educațional individualizat.

• Centrul de resurse pentru educație incluzivă se constituie în cadrul Serviciului raional de

asistență psihopedagogică și în cadrul instituțiilor de învățământ preșcolar, primar și secundar
general cu practici incluzive. Centrul de resurse pentru educație incluzivă este un serviciu de
asistență a beneficiarilor cu cerințe educaționale speciale pentru asigurarea organizării activităților
specifice de abilitare/reabilitare a dezvoltării copiilor cu cerințe educaționale speciale în baza
necesităților specifice descrise în PEI.

Exemplu de bune practici: în vederea facilitării accesului la studii universitare a studenților cu

dizabilități de vedere, cu sprijinul Programului Tempus, a fost creat Centrul de Suport „Fără Bariere” în
cadrul Universității de Stat din Moldova. La Centrul de Suport, studenții și elevii cu dizabilități de
vedere beneficiază de servicii de scanare la comandă a cărților, manualelor sau a oricăror altor
materiale, de convertirea materialelor în diferite formate accesibile (audio etc.), de internet gratuit, de
imprimare în format Braille, precum și în scris plat (obișnuit).

2.6. Asigurarea dreptului la muncă şi angajare

CDPD, articolul 27 – Munca şi încadrarea în muncă

78
Statele părţi recunosc dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a munci în condiţii de egalitate cu ceilalţi;
aceasta include dreptul la oportunitatea de a-şi câştiga existenţa prin exercitarea unei activităţi liber
alese sau acceptate pe piaţa muncii, într-un mediu de lucru deschis, incluziv şi accesibil persoanelor cu
dizabilităţi. Statele părţi vor proteja şi vor promova dreptul la muncă, inclusiv pentru cei care
dobândesc o dizabilitate pe durata angajării, prin luarea de măsuri adecvate, inclusiv de ordin
legislativ [...].

Articolul 27 din Convenție cere autorităților să ia măsuri adecvate pentru excluderea discriminării
persoanelor cu dizabilități în toate aspectele de încadrare în muncă (recrutarea, angajarea,
menținerea, promovarea, condițiile de muncă, de plată și de promovare) și de a le proteja de
exploatare.

De asemenea, se impune dezvoltarea oportunităților de angajare și de carieră pentru persoanele cu

dizabilități, inclusiv prin stimularea parteneriatelor, antreprenoriatului, prin angajarea în sfera publică
și prin politici de stimulare a angajării acestor persoane în sectorul privat.

Pe lîngă aceasta, trebuie asigurată instruirea vocațională efectivă și scheme de ghidare, abilitare
pentru folosirea drepturilor de asociere și reprezentare în organizații sindicale în condiții de egalitate
cu ceilalți.

CDPD cere incluziunea persoanelor cu dizabilităţi în cîmpul general al muncii, inclusiv prin politici
speciale de stimulare a angajatorilor, prin încurajarea activităţilor independente de antreprenoriat.

CDPD cere anularea practicilor vicioase de „ateliere protejate” şi întreprinderi ale societăţilor
persoanelor cu dizabilităţi, care nu sunt rentabile fără „stimulente” – o practică devalorizantă şi
discriminatorie faţă de aceste persoane.

Republica Moldova a adoptat cadrul legal pentru a stimula incluziunea persoanelor cu dizabilități în
cîmpul muncii. Este foarte important ca autoritățile de toate nivelele să asigure aplicareasa adecvată.

• Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități exprimă politica statului de

stimularea angajării persoanelor cu dizabilități: „Angajatorii, indiferent de forma de organizare
juridică, care conform schemei de încadrare a personalului au 20 de angajați și mai mult, creează
sau rezervează locuri de muncă și angajează în muncă persoane cu dizabilități într-un procent de
cel puțin 5 la sută din numărul total de salariați“.68

• Legea privind ocuparea forței de muncă și protecția socială a persoanelor aflate în căutarea
unui loc de muncă, nr. 102-XV din 13.03.2003, care garantează persoanelor cu dizabilități care
sunt în căutarea unui loc de muncă dreptul de a beneficia de măsuri active de stimulare a
ocupării forței de muncă, prestate de ANOFM: informare, consultare profesională, mediere a
muncii, orientare și formare profesională.

• Conform art. 103 alin. (7) al Codului fiscal, TVA nu se aplică materiei prime, materialelor,
articolelor de completare și accesoriilor necesare procesului de producție, importate de

68 Legea nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, Cap. V, vezi: http://lex.justice.md/index.php?
action=view&view=doc&lang=1&id=343361
79
 organizațiileși întreprinderile societăților orbilor, societăților surzilor și societăților invalizilor,
conform listei și în modul stabilit de Guvern.

• Concomitent, începînd cu anul 2012, în baza art. 4 alin. (18) lit. b) din Legea pentru punerea în
aplicare a Titlului III al Codului fiscal, nr. 1417 din 17.12.1997, organizațiile și întreprinderile
societăților orbilor, societăților surzilor și societăților invalizilor, conform listei aprobate de
Guvern, sunt scutite de plata către buget a taxei pe valoarea adăugată aferente mărfurilor
produse și serviciilor prestate.

Autoritățile publice centrale, prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă,
vin să susțină prevederile impuse de legislație: în 2012 au fost instituite 43 de unități de personal în
cadrul agențiilor teritoriale pentru ocuparea forței de muncă. Aceste unități suplimentare de personal
vor fi responsabile de prestarea serviciilor de ocupare și protecție în caz de șomaj al persoanelor cu
dizabilități. La nivel raional, este foarte importantă stabilirea legăturilor dintre direcțiile/secțiile de
asistență socială și agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în vederea respectării
dreptului la muncă al persoanelor cu dizabilități.

Pentru facilitarea incluziunii persoanelor cu dizabilități în cîmpul muncii, administrația publică trebuie
să informeze agenții economici despre dreptul persoanelor cu dizabilități la muncă și angajare,
dreptul la acomodare rezonabilă, precum și să asigure protecția împotriva discriminării la angajare
prin stabilirea mecanismelor locale de plângeri, prin conlucrarea cu inspecția muncii, Consiliul Național
Antidiscriminare și organele de drept. Este importantă identificarea și responsabilizarea agenților
economici care încalcă legislația în vigoare privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități. În
vederea realizării activităților de mai sus este binevenită cooperarea administrației publice cu
organizațiile persoanelor cu dizabilități și societatea civilă. Este necesar de promovat încadrarea în
muncă a persoanelor cu dizabilități, utilizînd diferite modalități:

• serviciil de orientare și formare profesională;

• organizarea tîrgurilor de locuri de muncă;

• informarea persoanelor cu dizabilități despre piața muncii;

• servicii de mediere electronică, inclusiv prin accesarea portalului www.angajat.md;

www.angajat.md;

• suport din partea statului acordat întreprinderilor specializate ale organizațiilor obștești, în
cadrul cărora activează 50% și mai multe persoane cu dizabilități din totalul angajaților.

Refuzul automat de angajare, fără probă de concurs, prin asumare că candidatul persoană cu
dizabilităţi nu este capabil de a îndeplini o oarecare funcţie este discriminatoriu şi încalcă prevederile
Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, la fel şi refuzul de a angaja din motivul lipsei
acomodării rezonabile la locul de muncă. Povara demonstrării imposibilităţii de a asigura acomodarea
rezonabilă cade în sarcina angajatorului.

80
Exemplu de bune practici de angajare a persoanelor cu dizabilități: cazul lui Ion Gojenevschi, care a
petrecut 31 de ani în diferite instituții rezidențiale. În anul 2012, grație proiectului „Comunitate
incluzivă – Moldova”, realizat în cadrul parteneriatului MMPSF și AO Keystone Moldova, el a fost
dezinstituționalizat. Părăsind Casa-internat pentru copii cu deficiențe mintale din Orhei, a acceptat
ajutorul Serviciului „Locuință protejată” din Călărași. Încă fiind în instituție, și-a descoperit talentul de a
repara încălțăminte, lucru pe care îl făcea cu plăcere pentru colegii lui. Venit în comunitate, nu a ezitat
să se angajeze la o cizmărie. Deși inițial proprietarul atelierului l-a tratat cu neîncredere, în curînd a
ajuns să fie foarte mulțumit, apreciind faptul ca Ion își face lucrul rapid și calitativ. Acum Ion are un vis
– să-și deschidă propria cizmărie.

2.7. Asigurarea dreptului la capacitate juridică deplină

CDPD, articolul 12 – Egalitate în fața legii

1. Statele părţi reafirmă că persoanele cu dizabilităţi au dreptul la recunoaşterea, oriunde s-ar afla, a
capacităţii lor juridice.

Articolul 12 din CDPD enunță dreptul fiecărei persoane cu dizabilitate de a fi recunoscută în calitate de
subiect de drept, oriunde s-ar afla. Potrivit articolului 12 alin. (2) al CDPD, statul recunoaște că
persoanele cu dizabilități beneficiază de capacitate juridică69 în condiții de egalitate cu celelalte
persoane, în toate domeniile vieții. Această prevedere implică și capacitatea de exercițiu.

Dreptul la capacitate juridică este foarte important pentru respectarea egalității și asigurarea unui șir
de alte drepturi fundamentale: dreptul de a semna contracte de muncă, acte juridice, inclusiv cu
implicații de proprietăți și financiare, dreptul de a se căsători, dreptul la vot, dreptul la consimțămînt
informat etc. Fiind lipsită de capacitatea juridică, persoana cu dizabilitate, conform legislației
naționale, este lipsită automat de drepturile enumerate mai sus.

Măsura de protecție numită tutelă este un sistem de substituție a deciziilor, astfel capacitatea de
exercițiu a persoanei, prin hotărîre judecătorească, este substituită cu cea a tutorelui, care încheie
acte juridice în numele persoanei declarate incapabile.

Tutela (sistemul de substituție) a generat încălcări grave, cu consecințe dezastruoase pentru persoana
lipsită de capacitate juridică, în special în cazurile cînd abuzatorul este chiar tutorele. Lipsirea de
capacitate este folosită deseori, abuziv, drept mijloc pentru plasarea persoanelor tutelate în instituții,
deposedarea lor de bunuri sau controlul asupra opiniilor sau preferințelor acestora.

CDPD stabilește că persoanele cu dizabilități trebuie asigurate cu suport în exercitarea capacității lor
juridice [art. 12 alin.(3)], inclusiv în administrarea mijloacelor financiare proprii [art. 12 alin. (5)].
Aceasta înseamnă că trebuie abolită practica vicioasă și discriminatorie de lipsire de capacitatea
juridică (un drept universal și fundamental al omului) prin instalarea tutelei și că trebuie introdus
sistemul de suport pentru luarea deciziilor pentru persoanele care au nevoie de acest suport, fără a
lipsi persoana cu dezabilități de statutul capacității juridice, indiferent de gravitatea dizabilității
acesteia.
69 Capacitatea juridică este noțiunea care exprimă capacitatea persoanei de a avea drepturi și obligații în raporturile juridice.
Capacitatea juridică se împarte în capacitate de exercițiu și capacitate de folosință.
81
Suportul trebuie să fie relevant, proporțional necesităților individuale ale persoanei – de la foarte
puțin pînă la considerabil în cazurile dizabilităților multiple și/sau intelectuale severe. Însă este necesar
de asigurat la maximum autonomia; dorințele, voința și preferințele persoanei în cauză trebuie
respectate, și nu substituite de către un tutore în așa-zisul „interes” al persoanei.

Legea nr. 60 din 30.03.2012 privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități dispune că
„persoanele cu dizabilități au dreptul să fie recunoscute oriunde s-ar afla ca persoane cu drepturi în
fața legii. Persoanele cu dizabilități beneficiază de capacitate juridică în egală măsură cu celelalte
persoane în toate aspectele vieții și, după caz, de măsuri de protecție și asistență juridică în exercitarea
capacității juridice, prevăzute de legislația în vigoare” [art. 8 alin. (1) și (2)].

În același timp, Contituția RM și alte acte normative garantează accesul tuturor la justiție și la asistență
juridică, inclusiv persoanelor cu dizabilități70.

Un grup de lucru interministerial lucrează pentru a propune modificările legislative necesare reformării
sistemului de tutelă în Republica Moldova.

Propunerile de modificare a cadrului legislativ presupun:

• recunoașterea suporterilor naturali, neformali în familie, comunitate;

• crearea unui serviciu de suporteri formali în cadrul unei autorități care va înlocui autoritatea
tutelară (pentru adulți) și va asigura cu suport doar persoanele care nu au suport natural;

• crearea unei comisii de evaluare multidisciplinară, în loc de expertiza psihiatrică prealabilă,

comisie care va asigura suportul pentru anumite decizii importante și va evalua dacă există abuz
sau influență neloială din partea suporterului sau a părților terțe în cazul acestor decizii.

Obligația autorităților de a asigura dreptul la capacitatea juridică (CDPD, art. 12) și dreptul la acces la
justiție (CDPD, art. 13) ale tuturor persoanelor cu dizabilități presupune în esență:

1. abolirea practicii de lipsire de capacitatea juridică (de exercițiu);

2. asigurarea cu suport în luarea deciziilor informale și formale, păstrînd și respectînd autonomia,

voința și preferința persoanei, și nu substituind decizia „în interesele” acesteia;

3. asigurarea cu protecție juridică deplină, la aceleași standarde, ca și pentru persoanele fără

dizabilități, inclusiv folosind, la necesitate, măsuri speciale de asistență și adaptare și de
comunicare71.

70 Conform art. 15 și art.16 alin.(2) din Constituție, „cetățenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi de libertățile consacrate
prin Constituție şi prin alte legi şi au obligațiile prevăzute de acestea. Toți cetățenii Republicii Moldova sînt egali în fața legii şi a
autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de
origine socială”. „Orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătoreşti competente împotriva actelor
care violează drepturile, libertățile şi interesele sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiție” [art. 20 alin. (1) şi alin. (2)].
Art. 46 din Constituție garantează dreptul la proprietatea privată şi protecția acesteia, iar art. 55 stabileşte că „orice persoană îşi exercită
drepturile şi libertățile constituționale cu bună-credință, fără să încalce drepturile şi libertățile altora”.
71 Utilizarea interpretului sau a formei scrise în proces pentru participanții cu dizabilități este prevăzută în art. 219 al Codului de
procedură civilă. În Republica Moldova activează 8 interpreți mimico-gestuali din cadrul Asociației Surzilor din RM, autorizați de
Ministerul Justiției, care acordă servicii în mod gratuit.
82
Acțiunile concrete vizînd cele expuse mai sus țin de:

• identificarea și asigurarea cu suport în decizii a persoanelor cu dizabilități care necesită, însă nu

au suportul natural;

• crearea de servicii formale de suport în decizii la necesitate (suporteri sau tutori asigurați de
către autoritățile locale). Actualmente – în cadrul normativ general al asistenței sociale, medicale și
juridice. Ulterior – va fi ajustat cadrul normativ pentru servicii specializate de suport în decizii;

• suportul membrilor familiei și persoanelor din cercul de încredere al persoanei pentru suportul
natural în luarea deciziilor în viața de zi cu zi;

• informarea tutorilor și suporterilor despre drepturile persoanelor cu dizabilități, stimularea

creării relațiilor de încredere, neadmiterea impunerii unui suport sau a unei persoane nedorite de
către persoana cu dizabilități;

• informarea lucrătorilor, autorităților și societății referitor la dreptul tuturor persoanelor cu

dizabilități la capacitatea juridică deplină și inadmisibilitatea lipsirii de capacitatea de exercițiu;

• folosirea maximală a resurselor existente pentru suportul în decizii – familiile, asistenții

personali, voluntariatul, societatea civilă, sfera neformală;

• stimularea suportului de grup neformal în comunitate (în unele cazuri, practic doar oferirea
localului pentru întîlniri și activități simple) atît pentru persoane cu dizabilități, cît și pentru
suporteri, membrii familiilor etc., abilitarea suporterilor;

• acțiuni pentru rezolvarea conflictelor în familiile și comunitățile unde locuiesc persoane cu

dizabilități;

• suport în rezolvarea diferitor situații vitale, probleme financiare, relații cu autoritățile, serviciile
sociale, serviciile medicale etc.;

• programe specializate de lucru cu copiii și adulții cu comportamente provocatoare, inclusiv în

conlucrare cu organizațiile societății civile;

• stimularea și sprijinirea creării organizațiilor persoanelor cu diferite dizabilități;

• conlucrarea cu organizațiile neguvernamentale și internaționale;

• măsuri administrative la nivel central – autoritate de monitorizare și control pentru suport în

decizii, notariate, bănci, autorități la diferite nivele;

• asigurarea cu asistența juridică necesară la aceleași standarde ca pentru persoanele fără

dizabilități, asigurînd, la necesitate, mijloace specifice de asistență și adaptare. Această asistență se
asigură inclusiv prin asistența juridică garantată de stat72. Utilizarea interpretului sau a formei scrise
în proces pentru participanții cu dizabilități este prevăzută în art. 219 al Codului de procedură civilă.

72 Prin Legea nr. 198 din 26.07.2007 cu privire la asistența juridică garantată de stat, este garantat accesul liber şi egal la asistență
juridică, inclusiv persoanelor declarate incapabile sau limitate în capacitatea de exercițiu [art. 19 lit. d)].
83
 În Republica Moldova lucrează 8 interpreți de limbaj mimico-gestual de la Asociația Surzilor din RM,
autorizați de Ministerul Justiției, care acordă servicii în mod gratuit;

• anularea practicilor ilegale de pregătire a actelor necesare pentru lipsire de capacitate și

plasare în internate, precum și reprezentarea de către serviciile sociale a autorităților în favoarea
lipsirii de capacitate în instanțele de judecată. Scopul principal al autorităților și direcțiilor sociale
este de a asigura în primul rînd suport, de a preveni instituționalizarea și abuzul față de persoanele
din grupuri vulnerabile;

• programe specializate de lucru cu copiii și adulții cu comportamente provocatoare, inclusiv în

conlucrare cu organizațiile societății civile.

Un exemplu de bune practici în asigurarea dreptului la capacitate juridică deplină este Suedia, unde
nu se practică lipsirea de capacitatea de exercițiu de mai mulți ani. Ombudsmanul personal reprezintă
serviciul de suport pentru decizii – un mediator între persoana ce primește suport și
autorități.Ombudsmanii personali acordă suport persoanelor cu dizabilități mentale în diferite domenii
ale vieții – gestionarea financiară, legătura cu serviciile sociale, serviciile medicale. Deși ombudsmanii
personali acționează foarte asemănător cu sistemele de „manager de caz”, ei sunt totuși independenți
de autoritățile locale și centrale și sunt ghidați în activitatea lor numai de dorințele și indicațiile
clientului (persoanei cu dizabilități).

Un studiu guvernamental a arătat și fezabilitatea economică a sistemului – ombudsmanii personali

aduc economii la buget de 80 000 Euro per persoană în 5 ani. Majoritatea economiilor se fac pe seama
serviciilor medicale, sociale, juridice.

Relația între ombudsmanul personal și client este bazată pe încredere și este foarte flexibilă și
individualizată. Un ombudsman deservește în mediu 25 de persoane.

2.8. Asigurarea creşterii gradului de conştientizare

CDPD, articolul 8 – Creşterea gradului de conştientizare

1. Statele părţi se angajează să adopte măsuri imediate,

eficiente şi adecvate pentru:

(a) creşterea gradului de conştientizare în societate,

inclusiv la nivelul familiei, în legătură cu persoanele cu
dizabilităţi şi pentru promovarea respectării drepturilor şi
demnităţii acestora;

(b) combaterea stereotipurilor, prejudecăţilor şi

practicilor dăunătoare la adresa persoanelor cu
dizabilităţi, inclusiv cele pe criterii de sex şi vârstă, în toate
domeniile vieţii;

(c) promovarea recunoaşterii capacităţilor şi

84
 contribuţiilor persoanelor cu dizabilităţi.

Pentru valorificarea în plan social a noii paradigme a dizabilității, Convenția privind drepturile
persoanelor cu dizabilități, prin articolul său 8, impune statelor semnatare luărea unor măsuri concrete
privind creșterea gradului de conștientizare și promovarea drepturilor și demnității persoanelor cu
dizabilități.

În acest context, autoritățile publice au responsabilitatea de a lua măsuri eficiente și adecvate pentru:

• creșterea gradului de conștientizare în societate, inclusiv la nivelul familiei, cu privire la

problemele persoanelor cu dizabilități și pentru promovarea respectării drepturilor și demnității
acestora;

• combaterea stereotipurilor, prejudecăților și practicilor dăunătoare la adresa persoanelor cu

dizabilități, inclusiv cele pe criterii de sex și vârstă, în toate domeniile vieții;

• promovarea recunoașterii capacităților și contribuțiilor persoanelor cu dizabilități (persoanele

cu dizabilități mintale trebuie să fie ajutate să își asume și ele roluri valorizante, ca acestea să le
aducă viața cât mai aproape de normalitate).

Pentru atingerea obectivelor menționate mai sus administrația publică va întreprinde următoarele:

• va iniția şi dezvolta campanii publice eficiente, menite să încurajeze receptivitatea față de

drepturile persoanelor cu dizabilități, să încurajeze percepțiile pozitive și sensibilizarea societății
într-un grad mai mare cu privire la persoanele cu dizabilități, să promoveze recunoașterea
calificărilor, meritelor și abilităților persoanelor cu dizabilități și a contribuției acestora la locul de
muncă și pe piața muncii. O importanță deosebită trebuie de acordat promovării unei atitudini de
respect față de drepturile persoanelor cu dizabilități la toate nivelele sistemului de educație;

• deoarece mass-media contribuie într-o măsură covîrșitoare la formarea opiniei publice, va

colabora cu posturile radio şi TV, cu jurnaliştii de la ziare şi reviste, bloggerii pentru a încuraja
difuzarea informației menite să ajusteze imaginea persoanelor cu dizabilități la rigorile Convenției.

Este foarte importantă utilizarea corectă a terminologiei privind dizabilitatea, astfel ca să nu lezeze
demnitatea persoanelor cu dizabilități și să corespundă noii paradigme a dizabilității. Tabelul de mai
jos vine să aducă unele recomandări.

Termenii recomandați privind persoanele cu dizabilități73

În loc de: Folosiți:

Surd Persoană cu deficiențe de auz

și/sau de vorbire
Bîlbîit

73 Sursa: Comunicarea cu şi despre persoanele cu dizabilităţi. Ghid pentru jurnalişti. Keystone Human Services International Moldova
Association, Programul „Comunitate incluzivă – Moldova”. Recomandăm ghidul dat pentru jurnaliştii din mass-media regională şi
locală.
85
 Surdomut

Orb Nevăzător

Semiorb Slabvăzător

Chior Persoană cu deficiență de

vedere

Viguros

Sănătos Persoană fără dizabilități

Normal

Infirm

Şchiop Persoană cu deficiențe

locomotorii sau cu deficiențe
Calic de mobilitate
Diform

Invalid Beteag Persoană cu dizabilități

Handicap Dificultate Dizabilitate

Persoană la cărucior sau în

Utilizator de scaun rulant
scaun cu rotile

„Victimă” a paraliziei cerebrale Are o paralizie cerebrală. Are

distrofie musculară.
„Chinuită” de distrofie
musculară. Are o dizabilitate uşoară.

„Suferă” de un handicap uşor.

Psih
Dizabilitate mintală sau
Debil intelectuală Cu dificultăți de
învățare sau
Nesănătos la cap
memorare
Puțin la minte

La fel, nu sunt binevenite mesajele de compătimire în mass-media cu privire la persoanele cu

dizabilități. Protecția excesivă a societății poate fi de asemenea stigmatizantă.

86
POLITICILE DE PROTECȚIE A DREPTURILOR COPIILOR CU DIZABILITĂȚI DIN REPUBLICA MOLDOVA

În contextul îmbunătățirii sistemului de protecție a drepturilor copiilor cu dizabilități, Republica

Moldova odată cu ratificarea CDPD, a promovat politici sociale în conformitate cu standardele
europene:

• Strategia de incluziune socială a persoanelor cu dizabilități pentru anii 2010-2013

(aprobată prin Legea nr. 169-XVIII din 09.07.2010)

• Legea serviciilor sociale (nr. 123 din 18.06.2010)

• Legea privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități (nr.60-XIX din 30.03.2012)

• Legea privind protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de
părinți (nr. 140 din 14.06.2014)

• Strategia pentru protecția copilului pe anii 2014-2020 (HG nr. 434 din 10.06.2014)

• Codul Educaţiei al Republicii Moldova nr.152 din 17.07.2014

• Programul de dezvoltare a educației incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011-

2020 (aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 523 din 11.07.2011)

Cadrul de politici aprobat reprezintă platforma de promovare a reformelor în domeniul protecției

drepturilor copiilor cu dizabilități, care pune accent pe prevenirea separării copiilor de mediul familial,
acordarea serviciilor de asistență și suport copiilor și asigurarea accesului la servicii la nivel de
comunitate. În pofida faptului că cadru de politici este dezvoltat, ținând cont de prevederile ambelor
Convenții (CDC si CDPD), implementarea politicilor rămâne a fi tărăgănată sau amânată din mai multe
motive.

Deși toate documentele se bazează pe principiul interesul superior al copilului, analiza realizată în
cadrul acestui studiu arată că acest principiu nu are o aplicabilitate practică. La nivel de comunitate
87
copii cu dizabilități nu au acces la toate serviciile comunitare, nu beneficiază de prestații sociale în baza
nevoilor individuale, nu sunt consultați în procesul de elaborarea a planurilor individuale de asistență
și au posibilități limitate de exprimare a opiniilor, de depunere a reclamațiilor și plângerilor.

Referindu-ne la asigurarea participării copilului la luarea deciziilor care îi privesc, ținând cont de
vârsta și de gradul lor de maturitate, autoritățile publice locale centrale și locale responsabile de
dezvoltarea și implementarea politicilor de protecție a copiilor cu dizabilități, de cele mai dese ori, nu
iau în considerare părerile și opiniile copiilor cu dizabilități. În cazul copiilor cu dizabilități intelectuale
vârsta, gradul de maturitate reprezintă criterii specifice, iar măsuri adaptate la cerințele speciale ale
copiilor cu dizabilități nu sunt aplicate. Din aceste considerente, în majoritatea cazurilor, copii cu
dizabilități sunt excluși din procesele de luare a deciziilor care îi afectează, opinia lor fiind neglijată și
ignorată de autorități.

Dreptul la nediscriminare pe motiv de dizabilitate sau vârstă este reflectat în legislația națională, însă,
respectarea acestui drept este imposibilă la momentul de față. Accesibilitatea rămâne o problemă-
cheie atât pentru Republica Moldova, cât și pentru majoritatea statelor membre ale UE. Motivele
discriminării cu care se confruntă copiii cu dizabilități, în special fetele cu dizabilități sunt rareori
recunoscute de către autorități. Republica Moldova duce lipsă de studii și cercetări care ar prezenta
rezultatele monitorizării și a datelor privind cazurile de încălcare a drepturilor copiilor cu dizabilități
care ar putea ajuta defini măsuri mai eficiente.

Dreptul la viața de familie este recunoscut pe scară largă în legislațiile statelor membre ale UE,
inclusiv și în legislația RM. Cu toate acestea, respectarea priorității privind creșterea și educarea
copilului cu dizabilități în familie nu este susținută suficient de către autorități. Părinții copiilor cu
dizabilități nu sunt suficient de bine informați, instruiți privind metodele specifice de acordare a
suportului în funcție de dizabilitate și nevoile individuale. Totodată, în Republica Moldova încă
prevalează abordarea medicală a dizabilități și din primele zile după nașterea unui copil cu dizabilități,
în instituțiile medicale, mai sunt cazuri când părinții sunt încurajați să lase copilul la îngrijire
instituțională, decât să-i ofere asistență și suport în familie. Cu părere de rău, această practică
sovietică mai persistă și în prezent, și în pofida promovării dreptului copilului de a avea o familie, mai
sunt specialiștii în domeniul protecției copilului care recomandă îngrijire de tip instituțional, decât
îngrijire și suport bazat pe familie și comunitate. În aceste condiții, fără asistență adecvată, familiile cu
dificultăți renunță foarte ușor la responsabilitatea lor și optează pentru instituționalizare. Evaluările
copiilor cu dizabilități din instituțiile rezidențiale arată că majoritatea copiilor cu dizabilități “uitați” în
instituțiile rezidențiale au fost plasați îndată după naștere74. Unele studii arată că în Europa de Est şi
în fosta Uniune Sovietică numărul copiilor plasaţi sub îngrijire de tip instituţional (regiunea ECE/CSI)
este în scădere, însă UNICEF a avertizat asupra faptului că, dacă se ia în considerare scăderea
natalităţii, proporţia copiilor plasaţi în instituţii este, de fapt, mai ridicată. UNICEF a subliniat faptul că
în special copiii cu o dizabilitate reală sau percepută „se confruntă cu un risc mai mare decât al

74 Raportul de evaluare a copiilor cu dizabilități din Casa internat pentru copii cu

deficiențe mintale Orhei (băieți) realizat în anul 2008 și 2012
88
celorlalţi de a fi instituţionalizaţi şi de a rămâne astfel pentru perioade lungi, unii dintre ei chiar pe
durata întregii vieţi”75.

Dreptul la diverse forme de asistență și suport (financiară, asistență socială, asistență medicală,
servicii de recuperare și reabilitare, etc.), atât pentru copiii cu dizabilități, cât și pentru familiile lor este
recunoscut în legislația națională și în normele de reglementare. Cu toate acestea, în cele mai multe
cazuri asistența și suportul oferit este insuficient. Criza economică afectează în mod direct calitatea
serviciilor sociale și cuantumul prestațiilor sociale. În asemenea situații, familiile care au în
componența sa copii cu dizabilități au un grad mai înalt de vulnerabilitate, deoarece unul dintre
părinți, în special mamele sunt nevoite să sisteze activitatea de muncă, fiind obligate să ofere asistență
și suport copilului cu dizabilitate. Întreruperea activității de muncă a unuia dintre părinți conduce la
reducerea veniturilor în familie și la reducerea stagiului de cotizare în cadrul sistemului de asigurare
socială. Atât în Republica Moldova, cât și în alte state membre ale UE (România, Bulgaria, Cehia,
Lituania, Polonia Croația, etc.) accesul la asistență socială și prestații sociale sunt adesea percepute nu
ca o protecție care să permită instrument de respectare a drepturilor copiilor cu dizabilități, ci mai
degrabă ca o măsură de constrângeri bugetare10. În rezultat, menționăm că în Republica Moldova
politicile de incluziune socială, promovarea și dezvoltarea serviciilor calitative pentru copii cu
dizabilități depind în mare măsură de posibilitățile bugetului de stat și bugetul unităților
administrativteritoriale care este unul auster, de aceea sunt necesare măsuri de eficientizare a
resurselor financiare alocate domeniului de asistență și protecție socială copiilor, astfel încât să fie
asigurate respectarea drepturilor fundamentale ale copiilor.

Asigurarea protecției copiilor cu dizabilități împotriva violenței, neglijării și exploatării reprezintă o

provocare pentru Republica Moldova și pentru alte țări membre ale UE, deoarece dizabilitatea este un
criteriu care favorizează ca acest fenomen să ia amploare, iar mecanisme eficiente, specifice de
prevenire și combatere a violenței, abuzului, neglijării practic nu există sau sunt la etape inițiale de
implementare. Copilul cu dizabilitate severă sau accentuată, de multe ori este în imposibilitate de
denunțare a cazurilor de violență, din lipsa gradului redus de înțelegere și exprimare, din lipsa
metodelor și tehnicilor adaptate în limbaj ușor de înțeles și din lipsa de interes și responsabilitate a
părinților, persoanelor de suport sau a autorităților de a denunța cazurile de violență, neglijare și
exploatare a copiilor cu dizabilități. În plus, un Studiu al ONU privind violenţa asupra copiilor a
descoperit că, în instituţii, copiii cu dizabilități erau expuşi unui risc semnificativ mai mare de a fi supuşi
tuturor formelor de abuz decât semenii lor crescuţi în cadrul familiei. Alte rapoarte au evidenţiat cazuri
de abuz fizic şi sexual, utilizarea paturilor-cuşti şi a altor forme de constrângere fizică, absenţa
activităţilor de recuperare şi a altor activităţi terapeutice, excesul de medicamente şi încălcările
dreptului la intimitate şi viaţă de familie. Unele rapoarte au dezvăluit condiţii inumane de trai, cum ar
fi lipsa încălzirii, malnutriţie, condiţii sanitare neigienice şi clădiri prost întreţinute din alte puncte de
vedere76.Violența asupra copiilor cu dizabilități reprezintă o provocare aparte de interes deosebit
pentru autoritățile responsabile de protecția copilului. Lipsa de date sistematice și dificultatea copiilor
cu dizabilități victime ale violenței de a raporta abuzurile nu permit o imagine de ansamblu a situației

75 At Home or in a Home? Formal Care and Adoption of Children in

Eastern Europe and Central Asia realized by UNICEF 2010 10 Raportul
mondial privind dizabilitatea/București 2012
89
care este strict necesară pentru adoptarea de politici și măsuri adecvate de combatere a fenomenului
în rândul copiilor cu dizabilități.

Republica Moldova ca toate statele membre ale UE recunoaște dreptul la educație a tuturor copiilor.
Ratificarea Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi din Republica Moldova a
impulsionat schimbări ulterioare în sistemul educaţional, şi anume în promovarea educaţiei incluzive.
Ratificarea acestui document presupune reformarea politicii statului în domeniul dizabilităţii. Ca
urmare, au fost aprobate Strategia de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi (2010-2013) şi
Programul de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011-2020, aprobat
prin Hotărârea Guvernului nr. 523 din 11.07.2011. Educaţia incluzivă, în sensul prezentului Program,
prevede schimbarea şi adaptarea continuă a sistemului educaţional pentru a răspunde diversităţii
copiilor şi nevoilor ce decurg din aceasta, pentru a oferi o educaţie de calitate tuturor în contexte
integrate şi în medii de învăţare comună77. În acest context, menționăm că asigurarea dreptului la
educație a copiilor cu dizabilități a devenit o prerogativă a instituțiilor specializate în domeniul
protecției copilului, în special al Ministerului Educației. Astfel, drept rezultat al implementării Strategiei
de reformare a sistemului rezidențial, în perioada 20072012, numărul copiilor din sistemul rezidențial
s-a redus cu circa 62%78, această reformă fiind continuată și în prezent având la bază Strategia de
protecție a copilului pentru anii 2014-2020. Totodată este foarte important de evidențiat că asigurarea
accesului egal la educație a tuturor copiilor a implicat dezvoltarea serviciilor de suport pentru a
promova și implementa educația incluzivă în instituțiile educaționale din comunitate: servicii de
asistență psihopedagogică, centre de resurse pentru educație incluzivă, cadre didactice de sprijin care
au drept scop incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale, inclusiv a copiilor cu dizabilități în
şcolile generale. Aceste servicii sunt extrem de importante și necesită a fi menținute și îmbunătățite
continuu, deoarece asigurarea dreptului la educație a copiilor cu dizabilități nu poate fi realizată fără
servicii de suport.

În pofida faptului că Republica Moldova a atins rezultate majore în vederea asigurării dreptului la
educație a copiilor cu dizabilități, posibilitatea de a ajunge la grădiniță sau la școala a unor copii cu
dizabilități severe și accentuate rămâne foarte dificil de aplicat în practică. Grădinițele și școlile din
unele localități rămân în mare parte inaccesibile copiilor cu dizabilități severe și accentuate, în timp ce
în alte comunități instituțiile educaționale au resurse și sprijin insuficient pentru asigurarea educației
incluzive.

76 Orientări europene comune de tranziție de la îngrijirea instituțională la ce din

cadrul comunității disponibil pe:
http://www.deinstitutionalisationguide.eu
77 Angela Cara. Implementarea educației incluzive în Republica Moldova. Studiu de
politici publice. Chișinău 2014 , pag. 6
78 Ibidem
90
În vederea asigurării incluziunii sociale a copiilor cu dizabilități bazată pe respectarea tuturor
drepturilor menționate mai sus, Republica Moldova în cursul său european trebuie să țină cont de
principalele documente strategice aprobate la nivel European ca de exemplu: Strategia pentru
persoanele cu dizabilități 2010-202079 și a Programului UE 2020 în ceea ce privește educația și
formarea profesională8081, Rezoluția Consiliului Europei din 2003 privind egalitatea de șanse pentru
elevii și studenții cu dizabilități care abordează problema accesului la educație a copiilor cu
dizabilități82, Rezoluția Parlamentului European din 2010 privind mobilitatea și incluziunea copiilor cu
dizabilități care pune accent pe necesitatea asigurării respectării depline a drepturilor copilului, inclusiv
dreptul la educație și dreptul de a participa la viața comunității83.

2020

Practici pozitive în asigurarea implementării politicilor de protecție a copilului în România și

Bulgaria (state membre UE)

A fost creată o structură instituțională independentă la nivel național în domeniul protecției

drepturilor copiilor: în România - Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și
Adopție; în Bulgaria – Agenția de Stat pentru Protecția Copilului . Acesta structură instituțională a fost
foarte necesară pentru implementarea politicilor în domeniul protecției drepturilor copilului și
implementarea reformelor. Noua structură are menirea de coordonare a tuturor instituțiilor
responsabile de dezvoltare, promovare și implementare a reformelor în domeniul protecției copilului
implicând actori din diverse domenii (educație, sănătate, protecție socială, sistem judiciar, sistemul
afacerilor interne, domeniul ocupării si securității muncii, etc.). Coordonarea politicilor sociale și de
protecție a copilului sub responsabilitatea unei structuri unice la nivel național a fost un pas extrem de
important pentru a asigura o strategie coerentă și punerea în aplicare a reformelor, în special ca
răspuns la rezistența spre schimbare a ministerelor de resort implicate în promovarea reformelor din
domeniul protecției copilului.

79 Area of action 5 of the Commission Communication European Disability Strategy

2010-2020: A Renewed Commitment to a Barrier-Free Europe COM(2010) 636 final.
80 Council Conclusions of 12 May 2009 on a strategic framework for European
cooperation in education and training (‘ET 2020’), 2009/C 119/02, OJ C
81 /2, of 28 May 2005
82 Council Resolution of 5 May 2003 on equal opportunities for pupils and students
with disabilities in education and training, 2003/C 134/04
83 European Parliament Resolution of 25 October 2011 on mobility and inclusion of
people with disabilities and the European Disability Strategy 2010-
91
A fost creat un sistem unic informațional în domeniul protecției copilului în ambele state membre
UE (România și Bulgaria). Acest sistem are scop principal monitorizarea situației copilului aflat în
sistemul de protecție socială. Totodată, datorită acestui sistem Structura Națională de Protecția a
Copilului poate urmări în mod eficient mișcarea copilului în sistemul de servicii sociale, spectrul de
servicii de care a beneficiat și evident că poate estima serviciile sociale pentru copilul beneficiar al
sistemului de protecție. Datorită sistemului unic informațional, există posibilități de obținere a datelor
și informațiilor despre serviciile prestate copiilor și familiilor, precum și date statistice despre profilul
beneficiarilor de servicii. Chiar dacă în ambele țări nu sunt încă pe deplin funcționale, dar mai necesită
îmbunătățiri, sistemele informaționale contribuie în mod eficient la furnizarea de date statistice
actualizate, viabile în domeniul protecției copilului – date statistice strict necesare pentru elaborarea și
dezvoltarea politicilor si costurilor privind implementarea acestora.

În baza acestor constatări, studiul propune recomandări pentru autoritățile responsabile de reforme
în vederea îmbunătățirii politicilor de protecție a drepturilor copiilor cu dizabilități din Republica
Moldova, ținând cont în special de experiența României și Bulgariei în calitate de state membre ale UE
care au similarități de reforme ale sistemului de protecție a copilului bazat pe criteriul dizabilitate și
drepturile fundamentale ale copilului:

RECOMANDĂRI GENERALE ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI DREPTRUILOR COPIILOR

Consolidarea la nivel național a unui cadru de monitorizare a protecției drepturilor copilului în baza
CDC și CPPD de către toate autoritățile și instituțiile responsabile de protecția copilului. În prezent în
Republica Moldova elaborarea și implementarea politicilor de protecție a copilului sunt realizate
fragmentat de diferite autorități guvernamentale (Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei
(MMPSF), Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Interne,
etc.). Conform legislației există două entități naționale responsabile de coordonarea politicilor în
domeniul protecției drepturilor copilului: 1).Potrivit prevederilor Legii nr. 140 din 14.06.2013 privind
protecția specială a copiilor aflați în situație de risc și a copiilor separați de părinți, autoritatea
centrală pentru protecția copilului este Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei care este
abilitat să elaboreze, promoveze și să monitorizeze realizarea politicii statului în domeniul protecției
copilului. Însă mecanismul de conlucrare a acestei autorități cu alte ministere este încă unul anevoios
și nu există alte prevederi care ar menționa gradul de superioritate al Ministerului muncii, protecției
sociale și familiei în raport cu alte ministere. În plus, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei are
în subordinea sa instituții sociale care prestează servicii copiilor cu dizabilități ceea ce contravine
obiectivelor autorității centrale de protecție a copilului, deoarece nu exista echitate între serviciile
prestate de către structurile teritoriale de asistență socială sau prestatorii privați și serviciile prestate
de către instituțiile subordonate Ministerului. În termeni de monitorizare a respectării drepturilor
copiilor în instituțiile rezidențiale ale Ministerului și a calității serviciilor prestate în aceste instituții
există conflictul de interes al Ministerului care nu ar aduce critici și cazuri de încălcare a drepturilor
copiilor cu dizabilități din instituțiile din subordinea sa. 2).Al doilea organ guvernamental menit să
asigure elaborarea și implementarea politicilor de protecție a drepturilor copilului și familiei este
Consiliul național pentru protecția drepturilor copilului care activează în baza Regulamentului
92
aprobat prin Hotărâre de Guvern nr. 409 din 09.04.1998. Componența Consiliului este desemnată de
Guvern și include reprezentanți ai autorităţilor publice centrale, precum şi reprezentanţi ai
organismelor internaţionale şi ONG-lor naţionale care activează în domeniul protecției drepturilor
copilului. Consiliul instituie grupuri de lucru (permanente și pe termen limitat) pentru elaborarea
monitorizarea și evaluarea implementării politicilor de protecție a drepturilor copiilor.

Dezvoltarea unui sistem de integrare a datelor din Sistemul Unic Automatizat care este în proces de
dezvoltare de către MMPSF cu datele altor sisteme informaționale ale autorităților cu competențe în
domeniul protecției copilului. La moment Republica Moldova se confruntă cu o problemă foarte mare
în vederea obținerii datelor statistice care vizează copii beneficiari ai sistemului de protecție socială.
Datele statistice sunt foarte estimative și nu reflectă situația reală a copilului. Cu referire la situația
copiilor cu dizabilități nu există o coordonare a datelor copiilor cu dizabilități operate de către
instituțiile medicale și instituțiile sociale.

Angajarea specialiștilor în domeniul protecției copilului la nivel de comunitate care va asigura

atribuțiile autorității tutelare locale potrivit prevederilor Legii nr. 140 din 14.06.2013. În prezent
aceste atribuții sunt delegate asistenților sociali comunitari, însă conform fișelor de post și multitudinii
sarcinilor îndeplinite de către asistenții sociali comunitari asigurarea managementului de caz al
copiilor, inclusiv a celor cu dizabilități, rămâne neacoperită. Din aceste considerente există necesitatea
implementării Legii nr. 140 din 14.06.2013, art. 6 potrivit căruia autoritățile publice locale sunt
responsabile de angajarea specialist în protecția drepturilor copilului.

RECOMANDĂRI SPECIFICE ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI COPIILOR CU DIZABILITĂȚI

În vederea recunoașterii principiului interesul superior al copilului, se recomandă consultarea

sistematică a opiniei copiilor cu dizabilități în toate deciziile care îi afectează. Unele state membre ale
UE (cum ar fi Suedia și Regatul Unit) au introdus evaluări de impact a politicilor din domeniul protecției
copiilor. Aceste evaluări sunt realizate cu implicarea nemijlocită a copiilor. În acest sens, Republica
Moldova ar avea nevoie de un Ghid privind metodologia și instrumentele de realizare a studiilor de
impact al politicilor. Întru asigurarea principiului interesul superior copilului, în cazul copiilor cu
dizabilități instrumentele de evaluare necesită a fi adaptate la nevoile individuale a copilului.

În domeniul nediscriminării copiilor cu dizabilități, Republica Moldova urmează să asigure un cadru

legal și de politici cuprinzătoare la nivel național pentru protecția copiilor cu dizabilități prin elaborarea
de dispoziții specifice privind discriminarea pe motive de dizabilitate, precum și discriminarea prin
asociere cu o persoană cu dizabilitate în cadrul tuturor instituțiilor publice. Asigurarea implementării
legislației naționale privind egalitatea de șanse cu accent pe copii cu dizabilități severe și accentuate.
Promovarea implementării de către autoritățile publice locale a conceptului de adaptare rezonabilă
pentru asigurarea accesului fizic al persoanelor cu dizabilități în clădirile publice și promovarea imaginii
pozitive și a rolurilor sociale valorizante a persoanelor cu dizabilități.

În vederea asigurării participării tuturor copiilor la luarea deciziilor indiferent de gradul de severitate
al dizabilității, factorii de decizie trebuie să-și adapteze tehnicile și metodele de lucru astfel încât să nu

93
neglijeze dreptul la participare a copiilor cu dizabilități în luarea deciziilor care îi privesc ținând seama
de nivelul de dezvoltare al capacităților copiilor, inclusiv a copiilor cu dizabilități severe, cu scopul de a
avea principiul aplicat la toate procesele decizionale care îi afectează. Orice nouă legislație privind
justiția în interesul copilului ar trebui să includă luarea în considerare a capacității copilului cu
dizabilitate de a fi audiat în cadrul procedurilor judiciare care îi privesc.

În vederea asigurării dreptului la familie sau la servicii de tip familie a copiilor cu dizabilități,
Republica Moldova urmează să continue dezinstituționalizarea copiilor cu dizabilități și închiderea
instituțiilor rezidențiale mari care nu corespund standardelor minime de calitate. Ratificând CDPD,
statul s-a angajat să respecte Articolul 19 care stipulează dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a „trăi
în cadrul comunităţii, având posibilitatea de a exercita alegeri pe o poziţie de egalitate cu ceilalţi” şi va
dezvolta „o gamă de servicii la domiciliu, rezidenţiale şi alte servicii comunitare de sprijin, inclusiv de
asistenţă personală necesară pentru a sprijini viaţa şi integrarea în comunitate, prevenirea izolării şi a
segregării”. În vederea implementării CDC, Republica Moldova prin Articolul 18 se obligă să asigure
părinţilor asistenţa corespunzătoare în îndeplinirea îndatoririlor parentale şi să dezvolte servicii în
acest sens. Atunci când părinţii nu sunt capabili să ofere îngrijirea adecvată, copilul are dreptul de a
beneficia de servicii sociale de tip familial.

În vederea asigurării serviciilor de asistență și suport copiilor cu dizabilități și familiilor acestora se

recomandă elaborarea și aprobarea de către Guvern a Standardelor minime obligatorii privind
managementul de caz în domeniul protecţiei drepturilor copilului. Aprobarea Standardelor minime
prin Hotărâre de Guvern va obliga coordonarea tuturor activităţilor de asistenţă socială şi protecţie
specială desfăşurate în interesul superior al copilului de către profesionişti din diferite servicii sau
instituţii publice şi private. La moment există un mecanism intersectorial de coordonare, dar acesta
este fragmentat pe diverse domenii și nu este aplicat uniform în toate unitățile administrativ-
teritoriale. Standardele minime obligatorii privind managementul de caz vor asigura coerența,
coordonarea, eficacitatea și creșterea accesibilității copiilor cu dizabilități și familiilor lor la servicii de
asistență și suport.

În vederea asigurării protecției copiilor cu dizabilități împotriva violenței, neglijării și exploatării se

recomandă dezvoltarea în colaborare cu experţi naţionali şi internaţionali a unui set de indicatori
integraţi cu referire la copilul-victimă și la copilul-abuzator, ceea ce ar permite identificarea cazurilor
de violență, introducerea datelor în sistemul unic informațional care ar asigura monitorizarea continuă
a cazurilor de violență. Totodată se recomandă crearea unui grup de lucru în cadrul Consiliului
Național de Protecție a Drepturilor Copiilor care va avea în componență și copii cu dizabilități care va fi
responsabil de examinarea situațiile de violență, neglijare și exploatare a copiilor cu dizabilități, în
special în instituțiile rezidențiale. În vederea soluționării acestei probleme stringente, în Republica
Moldova a fost aprobată Hotărârea de Guvern nr. 270 din 08.04.2014 cu privire aplicarea
Instrucţiunilor privind mecanismul intersectorial de cooperare pentru identificarea, evaluarea,
referirea, asistenţa şi monitorizarea copiilor victime şi potenţiale victime ale violenţei, neglijării,
exploatării şi traficului. Cu toate acestea, la nivel de comunitate specialiștii în domeniul protecției
copilului nu dispun de suficiente capacități și abilități practice de aplicare a acestor instrucțiuni. În
plus, este necesar de instituit metode diversificate de depunere a plângerilor și reclamațiilor cu privire

94
la cazurile de violență, neglijare și exploatare de către copii cu dizabilități; adaptarea metodelor de
depunere a plângerilor și reclamațiilor în limbaj ușor de înțeles pentru persoanele cu dizabilități
intelectuale și instruirea copiilor cu dizabilități despre modalitățile de aplicare a acestor metode. De
asemenea extrem de importante sunt continuarea campaniilor de sociale de sensibilizare a comunităţii
cu privire la cazurile de violență, neglijare și exploatare a copiilor și motivarea societăți de a sesiza
cazurile identificate la nivel de comunitate sau la nivel de instituție.

În vederea asigurării dreptului la educația a copiilor cu dizabilități se recomandă elaborarea

pachetului de servicii standard pentru copii cu dizabilități, a costurilor acestor pachete de servicii și a
mecanismului de finanțare în vederea asigurării unui suport eficient și direcționat copiilor cu cerințe
educaționale speciale, inclusiv a celor cu dizabilități; asigurarea accesibilității mediului fizic pentru toți
copii, inclusiv cei cu dizabilități locomotorii prin construcția rampelor, adaptarea întrărilor, a spațiilor
cu destinație comună (veceu, cantină, sală de sport, bibliotecă etc.); adaptarea mediului fizic din clase (
bănci și table reglabile , echipament conform nevoilor individuale a copiilor cu dizabilități, etc. Pentru
eficientizarea utilizării resurselor financiare destinate serviciilor de suport pentru asigurarea dreptului
la educație a tuturor copiilor este necesar de stabilit la nivel național un mecanism de monitorizare a
cheltuielilor destinate educaţiei incluzive la nivelul instituţiilor de învăţământ, pentru a nu permite
utilizarea resurselor alocate educaţiei incluzive în alte scopuri.

SERVICII ȘI BUNE PRACTICI DE INCLUZIUNE SOCIALĂ A COPIILOR CU DIZABILITĂȚI

A. Situația din Republica Moldova

Potrivit Legii cu privire la serviciile sociale nr.123 din 18.06.2010 copiii din familii defavorizate şi
vulnerabile (inclusiv și copii cu dizabilități) pot avea acces la servicii sociale de diferite tipuri: primare,
specializate şi cu specializare înaltă. Prin Ordinul Ministrului MMPSF nr.353 din 15.12.2011 a fost
aprobat„Nomenclatorul serviciilor sociale”, conform căruia copii cu dizabilități pot beneficia de
următoarele servicii:

Servicii primare Servicii specializate Servicii cu specializare înaltă (în

subordinea MMPSF)
(dezvoltate de către APL I și (dezvoltate de către APL I și II și
organizații neguvernamentale) organizațiile
neguvernamentale)

95
Asistență socială comunitară*
Centru comunitar de asistență
socială*
Centru de asistență socială a Casa-internat pentru
copii cu
copilului și familiei*
deficiențe mintale**
Centru de zi pentru copii în

situație de risc*
Centrul Republican
Centru de zi pentru copii cu
Experimental,
dizabilități
Protezare, Ortopedie și
Centru de plasament temporar
Reabilitare**
pentru copii în situație de risc
Asistență parentală
profesionistă

Casă de copii de tip familie

Casă comunitară pentru copii

cu dizabilități

Casă comunitară pentru copii în

situație de risc

Respiro pentru
persoane cu

dizabilități și familiile lor

Echipa Mobilă

Asistență personală

Sprijin familial

*Serviciile menționate cu acest semn nu au aprobate încă Regulament de funcționare și Standarde

minime de calitate.

** Serviciile menționate cu acest semn nu au aprobate Standarde minime de calitate

Serviciile sociale specializate sunt localizate neuniform pe teritoriul Republicii Moldova, astfel încât
există unități administrativ teritoriale care nu dispun de nici un tip de servicii sociale specializate. Nu
există un mecanism național de coordonare a dezvoltării serviciilor sociale la nivelul unităților
administrativ-teritoriale. Majoritatea serviciilor sociale specializate sunt dezvoltate în colaborare cu
organizațiile neguvernamentale din sursele financiare ale donatorilor, iar durabilitatea funcționării
unor servicii este în risc major.

96
Calitatea serviciilor prestate și respectarea drepturilor copiilor cu dizabilități nu poate fi analizată,
evaluată în toate cazurile, deoarece serviciile sociale specializate și cu specializare înaltă care nu
dispun de Standarde minime de calitate, în unele cazuri nu există nici Regulamente de organizare și
funcționare a serviciilor. În pofida faptului ca a fost creat Consiliul Național de Acreditare a
Prestatorilor de Servicii Sociale, până în prezent nu există o claritate la modalitatea de acreditare a
prestatorilor în cazul serviciilor care nu dispun de Regulamente și Standarde, de asemenea nu există o
claritate privind modalitatea de acreditare a serviciilor cu specializare înaltă din subordinea MMPSF,
deoarece Consiliul, de asemenea este o instituție subordonată Ministerului, aici existând un conflict de
interese.

Finanțarea serviciilor sociale în conformitate cu noile modificări operate la Legea nr. 397-XV din
16.10.2003 privind finanțele publice locale, potrivit cărora volumul de finanțare a serviciilor sociale la
nivel local va depinde strict de prioritățile autoritățile publice locale. Cu părere de rău, din cauza
multitudinii de probleme existente la nivel local și din cauza sărăciei accesul la servicii sociale este
perceput de către autorități nu ca prioritate privind respectarea drepturilor copiilor cu dizabilități, ci
ca constrângere a bugetului. În aceste condiții unele servicii sunt în risc sporit de a rămâne fără
finanțare sau cu finanțare limitată, haotică, deoarece nu există standarde de cost pentru pachet minim
de servicii garantat de stat pentru copii cu dizabilități.

Existența serviciilor de îngrijire a copiilor cu dizabilități în instituții rezidențiale de tip vechi. Cu toate că
rezultatele studiilor naționale și europene arată că instituția rezidențială are un impact negativ asupra
dezvoltării copiilor cu dizabilități, eforturile autorităților centrale privind dezinstituționalizarea nu au
întotdeauna susținere financiară și suportul autorităților locale în vederea dezvoltării serviciilor
alternative.

Practici pozitive din RM privind dezinstituționalizarea copiilor cu dizabilități mintale severe

Din anul 2008 până în prezent la nivel național este implementat Programul “Comunitate
Incluzivă-Moldova” de către A.O. Keystone Moldova în parteneriat cu Ministerul Muncii,
Protecției Sociale și Familiei din sursele financiare ale Fundațiilor pentru o Societate Deschisă și a
Fundației Soros Moldova. Scopul programului este de a contribui la reformele promovate de stat
în domeniul protecției sociale a persoanelor cu dizabilități. Programul este axat pe acordarea
suportului autorităților publice în dezvoltarea serviciilor comunitare axate pe necesităţile
persoanelor cu dezabilități şi ale familiilor acestora; b) dezvoltarea cadrului legislativ normativ
pentru reglementarea serviciilor comunitare destinate persoanelor cu dizabilităţi; c) dezvoltarea
mediului comunitar prietenos prin schimbarea atitudinilor şi comportamentelor populaţiei cu
privire la persoanele cu dizabilităţi. Grație implementării acestui Program au fost obținute
următoarele rezultate:

• 124 de persoane dezinstituționalizate dintr-o instituție rezidențială pentru copii din

subordinea MMPSF în familiile biologice sau extinse, în servicii de tip familial sau în servicii
97
comunitare de plasament.  În cazul a 47 de copii a fost prevenită instituționalizarea prin
acordarea de suport individualizat familiilor și copiilor cu dizabilități.

• În vederea asigurării incluziunii în comunitate a persoanelor dezinstituționalizate au fost

dezvoltate servicii de: Asistență parentală profesionistă pentru copii cu dizabilității (5 copii cu
dizabilități plasați), 8 Case comunitare pentru persoane cu dizabilități (44 de persoane plasate),
servicii de sprijin familial pentru 100 de copii cu dizabilități din familii biologice sau extinse și
servicii de educație incluzivă dezvoltate în 22 de comunități.

• În vederea prevenirii separării copiilor cu dizabilități de familie, în cadrul Programului au

fost dezvoltate servicii de Echipă mobilă în 17 raioane pentru acordarea asistenței si suportul
copiilor cu dizabilități la domiciliu, a fost dezvoltat serviciul Respiro în 5 raioane pentru plasament
temporar periodic a copiilor cu dizabilități severe în servicii de plasament specializat pentru ca
membrii familiei sau persoanele de suport sa poate beneficia de un răgaz de 30 de zile pe an.

Toate serviciile dezvoltate de autoritățile publice locale de nivel II în colaborare cu Keystone

Moldova din sursele financiare ale Fundațiilor pentru o Societate Deschisă și Fundației Soros
Moldova, au obținut resurse financiare de la bugetul de stat pentru acoperirea cheltuielilor
operaționale. La moment aceste servicii funcționează în cadrul structurilor de asistență socială și
protecție a familiei la nivel de raion84.

În afară de serviciile sociale, copii cu dizabilități din RM mai pot beneficia de servicii medico-sociale și
educaționale. Serviciile medico-sociale includ următoarele tipuri de servicii:

Servicii de intervenție timpurie Servicii rezidențiale de Servicii de reabilitare și

plasament a copiilor cu recuperare
dizabilități de vârstă fragedă
(în subordinea Ministerului
(în subordinea Ministerului
Sănătății și organizații (în subordinea Ministerului

neguvernamentale) Sănătății și DMPDC) Sănătății)

Centrele perinatologice Centrul de plasament temporar Centrele de

și reabilitare pentru copii mun. reabilitare și
Centrele medicilor de familie
Bălți Centrul de plasament și recuperare (Ceadâr-
A.O. Centrul “Tony Hawks” reabilitare pentru copii de Lunga, Chișinău,

84 www.keystonemoldova.md
98
A.O. Centrul “Voinicel” vârsta fragedă mun. Chișinău Sergheevca)

A.O. Centrul “Pro Familia” Centrul municipal de plasament Serviciile de diagnosticare și

(ASCODE) și reabilitare pentru copii de reabilitare din cadrul
vârsta fragedă (în subordinea spitalelor de psihiatrie din
DMPDC) mun. Chișinău și Bălți

Centrele regionale de
sănătate mintală

Actualmente în Republica Moldova serviciile de intervenţie timpurie pentru copiii cu dizabilităţi şi cei
expuşi riscului mare cu vârstă cuprinsă între 0 şi 3 ani sunt oferite doar în municipiile Chişinău şi Bălţi,
precum şi în raionul Criuleni şi Ungheni. Astfel, doar cca 200-300 de copii cu vârsta între 0 şi 3 ani
beneficiază de Servicii de intervenţie timpurie în instituţiile Ministerului Sănătăţii, iar ONG-urile includ
în sistemul său aproximativ 230 de copii de vârsta 0-3 ani. În realitate numărul estimat al copiilor cu
vârsta de 0-3 ani din Republica Moldova care necesită Servicii de intervenţie timpurie este de circa
1563585. Intervenţia timpurie constituie o modalitate eficientă de prevenire a abandonului şi
instituţionalizării copilului. Serviciile de intervenţie timpurie îşi propun să contribuie la depistarea cât
mai timpurie a întârzierilor de dezvoltare, pentru a le putea compensate şi, de asemenea, pentru a
preveni agravarea lor. Menirea acestor servicii este de a-l ajuta pe copil în realizarea maximă a
potenţialului său de dezvoltare fizică, cognitivă, socio-afectivă, comunicativă, a capacităţii de adaptare
prin acordarea serviciilor de asistență logopedică, kinetoterapie, servicii psihopedagogice, psihologice
etc.

Serviciile perinatologice din țară nu dispun de echipament modern și specialiști calificați. Se impune
instruirea/reinstruirea a personalului care activează în centrele perinatologice și în centrele medicilor
de familie care ar putea oferi servicii de intervenţie timpurie.

Posibilităţile de includere a copiilor cu dizabilităţi în sistemul de reabilitare/recuperare de stat sunt

extrem de reduse întrucât Centrul de Reabilitare pentru copii „Sergheevca”, Centrul de Recuperare
pentru Copii „Ciadâr-Lunga” și Centrul republican de reabilitare Chișinău sunt foarte solicitate, astfel
încât copii cu dizabilități sunt nevoiți să aștepte perioade în șir în rând până când serviciile devin
disponibile. Serviciile de recuperare de stat, ar putea fi suplimentate de serviciile oferite de sectorul
neguvernamental. Finanţarea încă constituie o problemă de bază pentru mulţi prestatori
neguvernamentali.

Finanțarea serviciilor medicale acordate copiilor cu dizabilităţi de către instituţiile de stat și unele
instituțiile private sunt finanţate de Compania Naţională de Asigurări Medicale (CNAM) sau de la
Bugetul de Stat. Prestatorul de servicii medicale trebuie să fie acreditat pentru a putea accesa
finanțare din cadrul CNAM. De regula, prestatorii de servicii neguvernamentali se bazează pe o

85 www.particip.gov.md/public/.../ro_1012_NOTA-INFORMATIVa-final.do
99
abordare medico-socială, acordând atât servicii medicale, cât și sociale, pe când contractarea de către
CNAM este posibilă numai în cazul serviciilor medicale. În aceste condiții prestatorii privați de servicii
sunt în situația de dependență față de finanțator sau sunt în situația oferirii serviciilor contra plată.

Pentru asigurarea accesului copiilor cu dizabilități la servicii educaționale de suport pentru a asigura
dreptul la educație, Guvernul RM a aprobat Strategia de dezvoltare a educației „Educația 2020”
(Hotărârea de Guvern nr. 944 din 14.09.2014) și Programul de dezvoltare a educației incluzive în
Republica Moldova pentru anii 2011-2020 (Hotărârea de Guvern nr. 523 din 11.07.2011). Întru
asigurarea implementării acestor documente de politici și întru facilitarea accesului la educație a
copiilor cu cerințe educaționale speciale, inclusiv a copiilor cu dizabilități, în Republica Moldova au fost
dezvoltate următoarele servicii:

Centru Republican de Asistență Servicii de Asistență Servicii de Educație Incluzivă

Psihopedagogică (CRAP) Psihopedagogică (la nivel de instituție de

învățământ )
(în subordinea Ministerului (la nivel de raion în subordinea
administrativă a Subdiviziunii
Educației)
raionale/municipale cu atribuţii
în domeniul învățământului şi în

subordinea metodologică – a

Centrului Republican de
Asistenţă Psihopedagogică.)

Coordonează metodologic Scopul Serviciului este Centre de resurse – cu

serviciul de asistenţă
psihopedagogică
raional/municipal.
Misiunea Centrului constă în
asigurarea dreptului la educaţie
de calitate pentru toţi copiii.
organizarea evaluării şi
acordarea asistenţei
psihopedagogice la
nivel raional/municipal.
Misiunea Serviciului constă în
asigurarea dreptului la educaţie
de calitate tuturor copiilor la
nivel de raion/municipiu.
scopul de a organiza și
desfășura asistenţa
psihopedagogică la nivel de
instituție de învățământ.
Cadre didactice de sprijin -
este integrat într-o instituție
de învăţământ cu scopul de
a favoriza integrarea şi
incluziunea copilului cu
cerinţe educaționale
speciale în școală sau

100
 grădiniță.

Astfel, în ultimii 3 ani, în instituțiile de învățământ din țară, au fost create 497 de centre de resurse
pentru educație incluzivă cu servicii de suport pentru copiii cu cerințe educaționale speciale, în care
activează 341 de specialiști și 603 cadre didactice de sprijin. Aceste servicii de suport permit ca circa
9000 de copii cu cerințe educaționale speciale să învețe în școala din comunitate și să se bucure de
dreptul de a crește împreună cu frații și surorile, alături de părinți86.Cu toate acestea, încă mai sunt
copii cu dizabilități care continuă să învețe în instituțiile rezidențiale (școli-internat speciale sau școli
internat auxiliare). În scopul continuării dezinstituționalizării și promovării serviciilor de educație
incluzivă, Ministerul Educației a emis la 19 decembrie 2014 Ordinul nr. 125 cu privire la transformarea
instituțiilor de tip rezidențial și a instituțiilor de învățământ special. Acest ordin se bazează și pe
continuarea practicilor educaţiei incluzive, implementate în cadrul sistemului educaţional din
Republica Moldova de către autoritățile publice cu suportul organizațiilor societății civile care au avut
un impact pozitiv asupra mediului şi sistemelor şcolare, asupra atitudinilor tuturor actorilor implicaţi în
implementarea educaţiei incluzive: cadre didactice, manageri şcolari, părinţi, elevi, întreaga
comunitate.

Cu toate că au fost depuse eforturi considerabile în vederea dezvoltării serviciilor educaționale pentru
toți copii, mai sunt încă unele bariere care împiedică atât autoritățile centrale cât și cele locale să
dezvolte servicii de înaltă calitate. Accesibilitatea fizică constituie un impediment pentru asigurarea
educației incluzive a copiilor cu dizabilități locomotorii. Instituțiile de învățământ primar și secundar
general nu dispun de suficiente resurse financiare pentru construcția rampelor de acces, adaptarea
grupurilor sanitare, sălilor de clasă și a mobilierului. La nivel de comunitare și la nivel de instituție
școlară încă predomină atitudinea discriminatoare și rezistența față de elevii cu dizabilități din partea
elevilor tipici, cadrelor didactice și părinților. Administraţia instituţiilor de învăţământ primar şi
secundar general nu au capacităţi suficiente în managementul resurselor financiare, din aceste
considerente există lacune la implementarea bugetelor destinate serviciilor de educaţie incluzivă.
Mecanismul de conlucrare a organelor locale de specialitate în domeniul învățământului și în domeniul
finanţelor este defectuos în vederea planificării şi implementării resurselor alocate pentru educaţia
incluzivă.

B. Situația în țările Uniunii Europene

Analiza sistemului de servicii sociale prestate copiilor cu dizabilități în țările membre ale UE rezultă în
existența a trei mari tipuri de servicii sociale:

86 http://www.edu.md/ro/evenimentele-saptaminii/progresele-inregistrate-in-domeniul-educa-iei-incluzive---
discutatela-o-conferin-a-na-ionala-16902/
101
 • Servicii comunitare de suport adresate copiilor cu dizabilități severe fizice și mintale
care au un grad înalt de dependență sau necesită supraveghere continuă;

• Servicii de creșă socială și educație timpurie adresate în special copiilor de vârstă

preșcolară (0-6

ani);

• Servicii comunitare de plasament (servicii de tip familial sau servicii de tip rezidențial
în baza unor locuințe sociale) adresate copiilor cu dizabilități rămăși fără îngrijire
părintească87.

Serviciile comunitare de suport. În majoritatea țărilor UE88 serviciile de suport includ serviciile prestate
copiilor cu dizabilități la domiciliu și serviciile din comunitate: (asistență personală, servicii de
transport, servicii terapeutice, de reabilitare în centre comunitare de zi, servicii de informare și
consiliere psihologică, servicii de auto-determinare si auto-reprezentare, servicii respiro, servicii de
asistență medicală, etc.). Toate aceste tipuri de servicii sunt reglementate la nivel național cu implicare
nemijlocită a două structuri guvernamentale: domeniul sănătate și domeniul protecție socială.

Responsabilitatea pentru planificarea, organizarea și într-o anumită măsură, finanțarea serviciilor este
în majoritatea cazurilor descentralizată și îi revine autorităților regionale și locale. În unele țări ca de
exemplu Anglia, Scoția și Suedia dezvoltarea serviciilor pentru copii cu dizabilități, în majoritatea
cazurilor se bazează pe parteneriate între instituțiile sociale și cele de sănătate locale. Astfel, o parte
din serviciile de suport sunt susținute financiar din domeniul sănătate, iar o altă parte de servicii – din
domeniul social.

Prestatori de servicii de suport în majoritatea țărilor UE sunt atât prestatori publici, cât și prestatori
privați. În cazul prestatorilor privați, aceștia sunt contractați de către autoritățile publice pentru
prestare de servicii. Atât prestatorii publici, cît și cei privați au drepturi egale de participare la tendere
pentru obținerea fondurilor publice pentru prestarea serviciilor.

Serviciile de creșă socială și educație timpurie adresate în special copiilor de vârstă preșcolară (0-6
ani) sunt concepute atât pentru a permite părinților să se angajeze în câmpul muncii, cît și să ofere un
spectru larg de servicii copiilor cu dizabilități de vârstă preșcolară pentru a stimula dezvoltarea, a oferi
servicii de recuperare și reabilitare și nu în ultimul rând servicii educaționale. În țările UE există o
varietate de modalități de prestare a serviciilor de creșă și educație timpurie: de la existența unor
centre publice sau private pentru copii cu dizabilități separat, până la acordarea serviciilor specializate
în centre sau în creșe/grădinițe generale. Aceste servicii pot fi oferite pentru câteva ore pe zi sau
pentru durata întregii zile. De asemenea, în unele țări există servicii de educație timpurie și pentru
“părinte-copil”.

87 European Commission / DG for Employment Social Affairs and Inclusion: “Study on social services for general
interest” October 2011
88 Analiza este bazată pe situația serviciilor sociale din 22 țări ale UE (Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca,
Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Olanda, Norvegia, Polonia, România,
Slovacia, Spania, Suedia și Marea Britanie.
102
Cadrul legal și normativ privind dezvoltarea și prestarea serviciilor de creșă și educație timpurie a
copiilor cu dizabilități constituie o responsabilitate a autorităților centrale. Austria și Belgia sunt o
excepție, deoarece cadrul legal și normativ este o responsabilitate a guvernelor la nivel local. În
Germania, Italia, Spania și Marea Britanie responsabilitățile de reglementare a serviciilor de creșă și
educație timpurie sunt divizate la diferite niveluri: central, regional, local.

În multe țări analizate în acest studiu furnizarea serviciilor de creșă și educație timpurie este o
responsabilitate a guvernelor regionale și locale. De asemenea, rolul părinților este destul de mare. Ei
sunt implicați în tot procesul de dezvoltare și furnizare a serviciilor.

Finanțarea serviciilor de creșă și educație timpurie constituie pentru majoritatea țărilor UE o

responsabilitate publică. Cu toate acestea pot solicita fonduri de la stat pentru prestarea serviciilor și
prestatori privați nonprofit care întrunesc mai multe criterii stabilite de autorități. Există două
modalități de finanțare a serviciilor de creșă și educație timpurie a persoanelor cu dizabilități: a)
finanțarea prestatorului de servicii în dependență de număr de copii beneficiari ai serviciilor în baza
costurilor standard per copil și b) alocarea unor prestații bănești părinților în baza cererilor depuse
pentru a acoperi toate cheltuielile sau numai o parte din cheltuieli pentru servicii. Prestațiile bănești,
de regulă, se acordă familiilor în dependență de starea materială și veniturile familiei. Rezultatele
analizei arată că serviciile adresate copiilor de până la 3 ani sunt gratuite în majoritatea țărilor, iar
pentru copii de vârsta 3-6 ani, costul serviciilor sunt acoperite de către stat de la 60% în unele țări
până la 80-90% în altele. Părinții suplimentează cealaltă parte a costului serviciilor care de regula sunt
servicii de alimentare.

Servicii comunitare de plasament (servicii de tip familial sau servicii de tip rezidențial în baza unor
locuințe sociale) reprezintă serviciile sociale alternative instituționalizării copiilor cu dizabilități. În
pofida faptului că nu există statistici clare cu privire la numărul copiilor cu dizabilități care beneficiază
de servicii comunitare de plasament, un studiu efectuat în 2010 de către Eurochild estimează că
aproximativ în jur de 1% din copiii UE sunt în servicii comunitare de plasament. Această rată variază
între țări. În Letonia în jurul valorii de 2,2% din copii sunt servicii de plasament, în Suedia aproximativ
0,66% , iar în România - aproximativ 1,6%89. În serviciile de tip familial se includ serviciile de asistență
parentală profesionistă, adopția și tutela ca formă de protecție. Prin serviciile comunitare de tip
rezidențial nou se au în vedere: case comunitare, centre de plasament temporar și case de copii de tip
familie.

Aceste tipuri de servicii s-au dezvoltat în paralel cu implementarea politicilor de dezinstituționalizare,

astfel încât copii cu dizabilități care nu aveau nici o legătură cu familia biologică sau extinsă sunt plasați
în servicii de plasament în comunitate pentru a facilita incluziunea socială a acestora. Astfel, pe lângă
serviciile de asistență si suport de care beneficiază în case sau centre de plasament, ei sunt și
beneficiari ai serviciilor publice din comunitate.

Reglementarea serviciilor comunitare în bază de familie și în bază de locuințe sociale în majoritatea

țărilor UE sunt reglementate la nivel național. Prestatori de servicii pot fi atât publici, cât și privați. De

89 Eurochild / National surveys on children in alternative care, 2010

103
asemenea există și modele de prestare a serviciilor de plasament în locuințe în baza parteneriatelor
publice private.

Finanțarea serviciilor de plasament este mixtă. Pentru copii cu dizabilități fără îngrijire părintească,
finanțarea este o responsabilitate a statului, în cazul copiilor cu dizabilități care provin din familii,
statul acoperă o parte din cheltuieli, iar familia suplimentează costurile de întreținere. Suplimentarea
costurilor de către familie se realizează în baza evaluării venitului familiei.

Drept rezultat al analizei serviciilor prestate copiilor cu dizabilități în țările UE putem menționa
următoarele constatări esențiale care ar putea avea o influență asupra dezvoltării sistemului de
servicii adresate copiilor cu dizabilități din RM:

• În țările UE există o diversitate mare de servicii sociale pentru copii cu dizabilități și

familiile acestora, dezvoltate în conformitate cu principiile drepturilor copiilor stipulate în
ambele Convenții (CDC și CDPD).

• O prioritate pentru majoritatea țărilor UE constituie dezinstituționalizarea copiilor cu

dizabilități și dezvoltarea serviciilor sociale alternative de tip familial și serviciile comunitare.

• Majoritatea țărilor UE depun eforturi considerabile pentru instituirea legală a

interdicțiilor de instituționalizare a copiilor cu vârste de 0-3 ani, inclusiv a copiilor cu
dizabilități. Dezvoltarea continuă a serviciilor de tip familial pentru această categorie de copii
– drept prioritate a statelor membre.

• Pentru țările membre ale UE promovarea politicilor de dezvoltare a resurselor umane

care lucrează cu și pentru copiii cu dizabilități reprezintă asigurarea standardelor de calitate al
serviciilor întru asigurarea incluziunii sociale și acordarea suportului centrat pe copil, familie și
nevoile lor.

• În majoritatea țărilor UE, prestatori de servicii sunt atât publici, cât și privați. Acces la
fondurile publice disponibile pentru prestarea serviciilor o au toți prestatorii. Există practica
contractării prestatorilor de servicii în baza tenderelor organizate, astfel, având șanse egale de
prestate a serviciilor toți prestatorii. Concurența dintre prestatori asigură prestarea serviciilor
calitative.

• Cu toate că în majoritatea statelor UE există un mecanism clar de finanțare al serviciilor

sociale, există dificultăți financiare pentru asigurarea copiilor cu dizabilități cu mijloace
ajutătoare tehnice, în unele țări există probleme de accesibilitate fizică a instituțiilor publice,
acces limitat la serviciile de sănătate, de educație și formare profesională. Statele membre au
nevoie de suport financiar suplimentar din fonduri europene pentru asigurarea finanțării
serviciilor în perioada de tranziție de la instituții rezidențiale la sistem de servicii comunitare.

• Datele statistice cu privire la copii cu dizabilități dezagregate pe vârstă, gen, cauza a

dizabilității, mediu, copii în instituții, in servicii alternative, etc. sunt foarte estimative. Nu
există un set unic de indicatori de colectare a datelor la nivelul tuturor țărilor UE. Datele
statistice fiind foarte importante pentru dezvoltarea politicilor și serviciilor.
104
 • Serviciile cu specializare înaltă pentru copii cu dizabilități severe multiple sunt mai puțin
dezvoltate din cauza costurilor înalte. Astfel, copii cu dizabilități severe în multe țări din UE
rămân a fi unul din grupurile cele mai excluse social, fiind izolați la domiciliu sau in instituții.

• În unele țări ale UE încă mai predomină un grad înalt de stigmatizare și discriminare a
copiilor pe motive de dizabilitate. Astfel, serviciile și acțiunile de prevenire a discriminării și
schimbării atitudinii populației față de copii cu dizabilități nu sunt îndeajuns promovate la nivel
UE.

Practici pozitive în dezvoltarea serviciilor pentru copii cu dizabilități în țările UE

Un sistem de servicii sociale bazat pe: statistici veridice, management de caz standardizat,
planificare centrată pe copil, resurse umane calificate și costuri bazate pe progrese și calitate.

Un sistem viabil de servicii sociale într-o țară care a ratificat CDC și CDPD are la bază: Date statistice
veridice despre copii cu dizabilități (0- 18 ani). Înregistrarea și evidența copilului cu dizabilități în
sistemul de servicii, responsabil de protecția copilului cu dizabilități este un singur specialist /
manager de caz care monitorizează și evaluează în permanență cazul. Planificarea serviciilor pentru
copilul cu dizabilități (servicii medicale, sociale, intervenție timpurie, educaționale, de recuperare,
etc.) în baza nevoilor individuale ale copilului și în baza unui pachet minim de servicii. Referirea/
conectarea copilului sau familiei cu prestatorii de servicii pentru asigurarea serviciilor de sănătate, de
educație, de asistență și suport, de incluziune socială bazate pe drepturile copilului. Monitorizarea
copilului în sistemul de servicii care se face periodic în dependență de nevoi și serviciile planificate.
Evaluarea progreselor și calității serviciilor prestate – se face atât din perspectiva autorităților
responsabile de evaluarea serviciilor, cât și în baza opiniei copilului sau a familiei.

RECOMANDĂRI PENTRU DEZVOLTAREA UNUI SISTEM EFICIENT DE SERVICII

PENTRU COPII CU DIZABILITĂȚI DIN RM

În vederea consolidării sistemului de servicii sociale se recomandă:

• Aprobarea Regulamentelor de organizare și funcționare și a Standardelor minime de

calitate pentru serviciile sociale funcționale pilotate și sunt în proces de reglementare.

105
 • Revizuirea clasificării serviciilor sociale în Nomenclatorului de servicii sociale în
conformitate cu prevederile Legii serviciilor sociale nr. 123 din 18.06.2010. Totodată există
necesitatea elaborării unor criterii suplimentare de divizare a serviciilor sociale specializate și
cele cu specializate înaltă în baza unor standarde minime de calitate. La moment tipologia
serviciilor sociale specializate și cu specializare înaltă au drept criteriu de baza – prestatorul de
serviciu, fiind considerate cu specializare înaltă doar serviciile din subordinea MMPSF.

• Elaborarea pachetului minim de servicii: primare, specializate și cu specializare înaltă

acordate copiilor cu dizabilități, iar în baza acestor pachete minime de servicii elaborarea
standardelor de cost. La moment costurile serviciilor sunt foarte exhaustive, bazate pe norme
de cheltuieli în bani care nu corespund cu normele în produse (alimentare, igienice,
îmbrăcăminte, încălțăminte, etc.)90.

• Elaborarea de către unitățile administrativ teritoriale a Strategiilor de dezvoltare a

serviciilor sociale în baza evaluării nevoilor și în baza politicilor naționale de incluziune socială.

• Descentralizarea serviciilor din subordinea MMPSF, deoarece în subordinea Ministerului

sunt servicii sociale care contravin misiunii și atribuțiilor MMPSF. Asigurarea echității
modalităților de finanțare , evaluare și acreditare a serviciilor sociale prestate copiilor cu
dizabilități.

• Instituirea unui sistem de finanțare a serviciilor sociale mixt, bazat pe programe care va
cuprinde atât resurse ale bugetului central, cât și ale celor locale, și care să asigure
sustenabilitatea financiară a prestării serviciilor sociale, concomitent cu atingerea obiectivelor
politicilor publice naționale.

• Dezvoltarea resurselor umane în domeniul serviciilor sociale axat pe pregătire inițială și

continuă, evaluare și promovare în baza competențelor și performanțelor.

În vederea consolidării sistemului de servicii medico-sociale se recomandă:

• Aprobarea Regulamentului și a Standardelor de calitate a serviciilor de intervenție

timpurie și promovarea dezvoltării acestor servicii la nivel de fiecare raion. Finanțarea
serviciilor de intervenție timpurie din bugetul CNAM.

• Dotarea și modernizarea serviciilor de perinatologie din țară, în special cele din centrele
raionale. Totodată, dezvoltarea și motivarea resurselor umane în domeniu.

• Diversificarea și multiplicarea la nivel de raion a serviciilor de reabilitare și recuperare a

copiilor cu dizabilități fizice.

În vederea consolidării sistemului de servicii educaționale se recomandă:

90 Prevederile Hotărârii de Guvern nr. 520 nu corespunde cu prevederile HG nr. 506.

106
 • Extinderea serviciilor de educație incluzivă și a practicilor pozitive în toate comunitățile
pentru asigurarea accesului egal la educație tuturor copiilor indiferent de gradul de severitate
al dizabilității.

• Identificarea resurselor financiare suplimentare pentru asigurarea accesului fizic în

instituțiile educaționale și dotarea cu mijloace ajutătoare tehnice pentru copii cu dizabilități
senzoriale.

• Prevenirea și combaterea discriminării copiilor cu dizabilități atât la nivel de

comunitate, cât și la nivel de instituție de învățământ.

• Dezvoltarea serviciilor de educație incluzivă în instituțiile preșcolare pentru a spori

accesul copiilor cu dizabilități la serviciile educaționale timpurii.

ANEXĂ

Articole din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi
(CDPD) care sunt axate pe accesul copiilor cu dizabilități la trai în comunitate și la servicii calitative

În studiu se face referire la Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu
Dizabilităţi (CDPD). Articolul 7 al Convenției se referă nemijlocit la Copii cu dizabilități și stipulează că
“Statele care au ratificat Convenția vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura exercitarea de
către copiii cu dizabilităţi, în măsură egală cu alţi copii, a tuturor drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului. În toate acţiunile referitoare la copiii cu dizabilităţi se va ţine cont în primul
rând de interesul suprem al copilului. Statele vor asigura dreptul la libera exprimarea de către copii cu
dizabilităţi a opiniilor cu privire la lucrurile care îi afectează, opiniile fiind luate în consideraţie în
conformitate cu vârsta şi maturitatea acestora, în măsură egală cu alţi copii, şi li se va oferi asistenţă
corespunzătoare vârstei şi dizabilităţii, pentru exercitarea acestui drept.

Cu toate că CDPD nu este unicul instrument internaţional privitor la drepturile omului, acesta este
singurul document ce recunoaşte în mod explicit dreptul de a trăi în comunitate. Articolul 19 al
Convenției, solicită statelor să garanteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la serviciile din cadrul
comunităţii „necesare pentru a sprijini traiul şi incluziunea în cadrul comunităţii; şi să prevină izolarea
sau segregarea faţă de comunitate”. Acest deziderat nu poate fi atins, dacă ţările continuă să plaseze
copii cu dizabilități în îngrijire instituţională. CDPD priveşte o grupă largă de persoane: copii şi adulţi cu
dizabilităţi, persoane cu problem de sănătate mintală şi persoane în etate cu dizabilităţi. De asemenea,
poate fi argumentat faptul că obligaţia de a asigura traiul fiecărei persoane în comunitate, având
opţiuni egale cu ale altora, se extinde şi asupra altor grupe de populație. Articolul 19 - Viaţă
independentă şi integrare în comunitate

Statele părţi la prezenta Convenţie recunosc dreptul egal al tuturor persoanelor cu dizabilități de a trăi
în comunitate, având o libertate de alegere egală cu a celorlalte persoane, şi iau măsuri eficiente şi

107
adecvate pentru a facilita accesul lor deplin la acest drept, precum şi integrarea şi participarea lor în
cadrul comunităţii, asigurându-se că:

• Persoanele cu dizabilități au posibilitatea de a-şi alege, în condiţii egale cu celelalte

persoane, locul de reşedinţă, precum şi unde şi cu cine să locuiască şi nu sunt obligate să
trăiască intr-un anumit mediu;

• Persoanele cu dizabilități au acces la o gamă de servicii la domiciliu, rezidenţiale şi la

alte servicii comunitare de suport, inclusiv la asistenţa personală necesară pentru a sprijini
viaţa şi integrarea în comunitate, prevenirea izolării şi a segregării faţă de aceasta;

• Serviciile şi instituțiile publice ale comunităţii sunt, de asemenea, disponibile

persoanelor cu dizabilități în condiţii egale cu celelalte persoane şi răspund nevoilor lor.

Prin Articolul 24 al Convenției – Educaţia, statele semnatare recunosc dreptul persoanelor cu

dizabilităţi la educaţie. În scopul realizării acestui drept fără discriminare şi în baza posibilităţilor egale,
Statele asigură un sistem de învăţământ incluziv, la toate nivelele de instruire continuă. Pentru
realizarea acestui drept, Statele vor asigura că persoanele cu dizabilităţi nu sunt excluse din sistemul
general de învăţământ, iar copiii cu dizabilităţi nu sunt excluşi din sistemul gratuit de învăţământ
primar obligatoriu sau din sistemul de învăţământ secundar, în temeiul dizabilităţii; persoanele cu
dizabilităţi au acces la învăţământ gratuit general, primar şi secundar calitativ, având posibilităţi egale
cu alţi membri ai comunităţii în care locuiesc, ţinându-se cont de necesităţile individuale; persoanele
cu dizabilităţi primesc susţinerea necesară, în cadrul sistemului de învăţământ general, pentru
facilitarea procesului de educaţie eficientă.

Articolul 25 – Sănătatea se axează pe dreptul persoanelor cu dizabilităţi la servicii medicale, de cel mai
înalt standard, fără discriminare în temeiul dizabilităţii. Statele vor lua măsurile necesare pentru a
garanta accesul persoanelor cu dizabilităţi la serviciile medicale corespunzătoare vârstei, inclusiv la
serviciile de recuperare a sănătăţii. În special, Statele vor: oferi persoanelor cu dizabilităţi acelaşi
pachet de servicii de asistenţă medicală de calitate, ca şi altor persoane; oferi acele servicii medicale
care sunt necesare persoanelor cu dizabilităţi, nemijlocit din cauza dizabilităţii lor, inclusiv
diagnosticarea timpurie, şi intervenţia în caz de necesitate şi servicii cu scopul de a reduce la minimum
şi a preveni apariţia dizabilităţii în rândul copiilor; oferi servicii medicale cât mai aproape de locul de
trai al persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv în localităţile rurale; vor interzice discriminarea, persoanelor
cu dizabilităţi în ce priveşte asigurarea medicală şi asigurarea vieţii, dacă aceasta din urmă este
permisă de legislaţia naţională, şi aceste servicii se vor oferi într-o manieră corectă şi rezonabilă.

Articole din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului (CDC) care sunt
axate pe accesul copiilor cu dizabilități la trai în comunitate și la servicii calitative

108
CDC stipulează că „pentru dezvoltarea deplină şi armonioasă a personalităţii sale” copilul trebuie să
„crească într-un mediu de tip familial, într-o atmosferă caracterizată de fericire, iubire şi înţelegere”.
Mai mult, CDC descrie o serie de drepturi ale copilului care, luate în ansamblu, sugerează faptul că
majoritatea copiilor ar trebui să locuiască şi să fie îngrijiţi de familiile în mijlocul cărora s-au născut
(Articolele 9 şi 7). Creşterea copiilor este responsabilitatea de primă importanţă a părinţilor iar
responsabilitatea statului este să îi sprijine pe părinţi, astfel încât aceştia să îşi poată îndeplini
îndatoririle. Atunci când părinţii nu sunt capabili să ofere îngrijirea adecvată, copilul are dreptul de a fi
îngrijit de o familie substitutivă (Articolul 18). Copiii au dreptul la protecţie împotriva suferinţei şi
abuzului (Articolul 19), au dreptul la educaţie, (Articolul 28) şi la servicii medicale adecvate (Articolul
24). Potrivit Articolul 23 – Drepturile copiilor cu dizabilități statele vor asigura „condiţii care
garantează demnitatea, încurajează încrederea în forţele proprii şi facilitează participarea activă a
copilului în cadrul comunităţii”. Statele recunosc dreptul copiilor cu dizabilități de a beneficia de
servicii speciale si încurajează si asigură, în măsura resurselor disponibile, la cerere, copiilor cu
dizabilități care îndeplinesc condițiile prevăzute si celor care îi au in îngrijire, servicii adaptate situației
copilului si situației părinților sau a celor cărora le este încredințat. Recunoscând nevoile speciale ale
copiilor cu dizabilități, statele vor susține asigurarea accesului efectiv al copiilor cu dizabilități la
educație, formare profesionala, servicii medicale, recuperare, pregătire in vederea ocupării unui loc de
munca, activități recreative, de o maniera care să asigure deplina integrare socială si dezvoltare
individuală a copiilor, inclusiv dezvoltarea lor culturală și spirituală.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) – prevederi generale

Ţările semnatare ale CEDO au obligaţia de a garanta respectarea drepturilor omului pentru toate
persoanele incluse în competenţa lor juridică. Convenţia are o mare însemnătate, întrucât are forţă
juridică obligatorie, iar atunci când un drept este încălcat, se pot aplica sancţiuni. Articolul 3 prevede
că „nici o persoană nu poate fi supusă torturii, nici pedepselor şi tratamentelor inumane sau
degradante”, fără excepţii. Încălcarea acestui articol se poate produce atunci când practicile unei
instituţii au un asemenea impact asupra vieţii unei persoane, încât acest prag este atins. Articolul 8 al
CEDO garantează dreptul la respect faţă de viaţa particulară şi cea de familie şi solicită ca orice
imixtiune în acest drept exercitată de o autoritate publică să fie justificată prin conformitatea cu legea
şi necesitatea din cadrul unei societăţi democratice. Acest articol poate fi aplicat, de exemplu, în
situaţiile în care copiii sunt separaţi de familie în mod arbitrar sau în care plasamentul împiedică
posibilitatea copilului de a păstra contactul cu familia.

109
Republica Moldova

PARLAMENTUL

LEGE Nr. LP60/2012

din 30.03.2012

privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi

Publicat : 27.07.2012 în MONITORUL OFICIAL Nr. 155-159 art. 508 Data intrării în vigoare

MODIFICAT

LP304 din 30.11.18, MO480-485/14.12.18 art.802; în vigoare 01.01.19

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Obiectul legii

Prezenta lege reglementează drepturile persoanelor cu dizabilităţi în vederea incluziunii

sociale a acestora, garantării posibilităţii participării lor în toate domeniile vieţii fără discriminare, la

un nivel identic cu ceilalţi membri ai societăţii, avînd ca bază respectarea drepturilor şi libertăţilor

fundamentale ale omului.

Articolul 2. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, noţiunile principale se definesc după cum urmează:

persoană cu dizabilităţi – persoană cu deficienţe fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale,

deficienţe care, în interacţiune cu diverse bariere/obstacole, pot îngrădi participarea ei deplină şi

eficientă la viaţa societăţii în condiţii de egalitate cu celelalte persoane;

dizabilitate – termen generic pentru afectări/deficienţe, limitări de activitate şi restricţii de

participare, care denotă aspectele negative ale interacţiunii dintre individ (care are o problemă de

sănătate) şi factorii contextuali în care se regăseşte (factorii de mediu şi cei personali);

capacitate de muncă – raportul dintre posibilităţile biologice individuale şi solicitarea

110
profesională; este determinată de abilităţile fizice şi intelectuale, precum şi de nivelul de integrare

socioprofesională, care ţine de pregătire şi de experienţă;

incluziune socială – ansamblu de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei

sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sportului, ocrotirii sănătăţii, informării şi

comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, precum şi din alte domenii destinate integrării

persoanelor cu dizabilităţi în societate;

intervenţie timpurie (pentru copii) – proces de anticipare, identificare şi întreprindere a

măsurilor eficiente pentru copil şi familie în scop de a minimaliza impactul şi consecinţele potenţial

negative ale stării patologice a copilului şi de a contribui substanţial la sănătatea şi dezvoltarea

acestuia;

asistenţă personală – servicii individualizate de asistentă (în domeniile protecţiei sociale,

muncii, asistenţei medicale, instructiv-educativ, informaţional, accesului la infrastructură ş.a.) ce

răspund nevoii de mobilitate şi altor nevoi ale copilului sau adultului cu dizabilităţi severe, care

necesită sprijin în procesul de integrare în societate, oferite în baza unui program individual de

reabilitare şi incluziune socială şi a evaluării iniţiale sau complexe;

adaptare rezonabilă – modificările şi ajustările necesare şi adecvate, care nu impun un efort

disproporţionat sau nejustificat atunci cînd este necesar, pentru a permite persoanelor cu dizabilităţi

să se bucure sau să-şi exercite, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, toate drepturile şi libertăţile

fundamentale ale omului;

design universal – proiectarea produselor, mediului, programelor şi serviciilor astfel încît să

poată fi utilizate de către toate persoanele, pe cît este posibil, fără să fie nevoie de o adaptare sau de

o proiectare specială. Designul universal nu va exclude dispozitivele de asistare pentru anumite

grupuri de persoane cu dizabilităţi atunci cînd este necesar;

standard adecvat de viaţă – protejarea şi promovarea dreptului persoanelor cu dizabilităţi la o

alimentaţie, îmbrăcăminte şi locuinţă adecvate în condiţii de egalitate cu ceilalţi cetăţeni, fără

discriminare pe criterii de dizabilitate;

accesibilitate – ansamblu de măsuri şi lucrări de adaptare a mediului fizic, transporturilor,

111
precum şi a mediului informaţional şi comunicaţional, incluzînd tehnologiile şi sistemele

informaţionale şi comunicaţiile, conform necesităţilor persoanelor cu dizabilităţi, factor esenţial de

exercitare a drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor persoanelor cu dizabilităţi în societate;

program individual de reabilitare şi incluziune socială – document elaborat de Consiliul

Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă sau de structurile sale teritoriale,

în care sînt stabilite recomandările generale privind activităţile şi serviciile de care persoana cu

dizabilităţi are nevoie în procesul de incluziune socială;

reabilitare medicală – complex de măsuri din domeniul medical, acordate la toate etapele de

asistenţă medicală (primară, secundară şi terţiară) persoanelor cu disfuncţionalităţi şi dizabilităţi,

orientate spre menţinerea sănătăţii şi a calităţii vieţii persoanelor în cauză, spre prevenirea apariţiei

sau reducerea dizabilităţilor prin aplicarea coordonată şi combinată a diverselor metode de

recuperare medicală, funcţională şi psihică;

reabilitare profesională – complex de măsuri medicale, profesionale, sociale şi pedagogice

orientate spre recuperarea sau compensarea funcţiilor dereglate ale organismului şi capacităţii de

muncă a persoanei cu dizabilităţi care, din cauza stării de sănătate în interacţiune cu diverse

obstacole, nu îşi poate desfăşura activitatea de muncă conform calificării;

loc de muncă protejat – spaţiul aferent activităţii profesionale a persoanei cu dizabilităţi, care

cuprinde locul de lucru din clădirea instituţiei şi orice alt loc din interiorul instituţiei, precum şi din

afara ei, la care persoana cu dizabilităţi are acces în timpul exercitării sarcinilor sale de lucru,

adaptat nevoilor acesteia, inclusiv echipamentul şi căile de acces;

întreprinderi specializate – întreprinderile şi organizaţiile al căror capital statutar este deţinut

în proporţie de 100% de societăţile şi asociaţiile obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi, create

pentru realizarea scopurilor statutare proprii, în cadrul cărora 50% şi mai mult din numărul total al

lucrătorilor angajaţi sînt persoane cu dizabilităţi. La întreprinderi specializate se atribuie, de

asemenea, atelierele şi secţiile de ergoterapie, fără statut juridic, din cadrul instituţiilor sociale şi

medicale, care au dreptul să desfăşoare activităţi economice independente, respectînd legislaţia în

vigoare.
112
Articolul 3. Scopul şi obiectivele legii

(1) Scopul prezentei legi este de a stabili garanţii, a proteja şi promova drepturile persoanelor

cu dizabilităţi şi ale familiilor acestora.

(2) Măsurile prevăzute de prezenta lege conduc la realizarea următoarelor obiective:

a) prevenirea apariţiei dizabilităţii;

b) reabilitarea persoanelor cu dizabilităţi;

c) participarea activă a persoanelor cu dizabilităţi la viaţa comunităţii;

d) creşterea gradului de ocupare a persoanelor cu dizabilităţi;

e) creşterea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi şi a familiilor acestora;

f) stimularea participării pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi;

g) dezvoltarea serviciilor sociale adecvate nevoilor persoanelor cu dizabilităţi;

h) crearea şi asigurarea condiţiilor adecvate de educaţie, instruire şi pregătire profesională a

persoanelor cu dizabilităţi;

i) evitarea sau eliminarea oricăror forme de discriminare a persoanelor cu dizabilităţi.

Articolul 4. Sfera de acţiune a prezentei legi

Acţiunea prezentei legi se extinde asupra persoanelor cu dizabilităţi cetăţeni ai Republicii

Moldova sau cetăţeni străini avînd domiciliul legal în Republica Moldova în condiţiile legii.

Articolul 5. Principiile de aplicare a prevederilor prezentei legi

Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi au la bază următoarele principii:

a) respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului;

b) egalitatea de şanse;

c) egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă;

d) solidaritatea socială;

e) nediscriminarea;

f) parteneriatul;

g) libertatea opţiunii şi controlul sau decizia asupra propriei vieţi, asupra serviciilor şi formelor

de suport de care beneficiază;

113
h) respectarea demnităţii inalienabile, a autonomiei individuale, a libertăţii de a face propriile

alegeri şi a independenţei persoanei;

i) acceptarea persoanelor cu dizabilităţi ca parte a diversităţii umane şi a umanităţii;

j) participarea şi integrarea deplină şi efectivă în societate;

k) accesibilitatea;

l) egalitatea în drepturi a femeilor şi bărbaţilor;

m) respectarea capacităţilor de dezvoltare ale copiilor cu dizabilităţi şi a dreptului acestora de

a-şi păstra propria identitate.

Articolul 6. Legislaţia privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi

(1) Legislaţia privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi se bazează pe Constituţia

Republicii Moldova şi se constituie din prezenta lege şi alte acte legislative şi normative cu privire la

măsurile de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi.

(2) Statul deţine responsabilitatea pentru elaborarea politicilor naţionale de prevenire şi

tratament al dizabilităţilor, de reabilitare, adaptare rezonabilă şi incluziune socială a persoanelor cu

dizabilităţi, respectînd drepturile şi obligaţiile părţilor (ale statului, pe de o parte, şi ale

beneficiarilor, pe de altă parte), asigură, în colaborare cu organele abilitate, cu organizaţiile

responsabile şi nemijlocit cu beneficiarii, implementarea obiectivelor legale, stipulează drepturile şi

obligaţiile părţilor.

Articolul 7. Participarea persoanelor cu dizabilităţi la viaţa politică şi la viaţa publică

(1) Persoanele cu dizabilităţi pot participa efectiv şi deplin la viaţa politică şi cea publică în

condiţii de egalitate cu ceilalţi cetăţeni.

(2) Statul asigură persoanelor cu dizabilităţi:

a) drepturi politice şi posibilitatea de a beneficia de acestea în condiţii de egalitate cu ceilalţi;

b) dreptul şi oportunitatea de a alege şi de a fi alese;

c) dreptul la proceduri şi materiale de vot adecvate, accesibile şi uşor de înţeles şi de utilizat

(implementarea modalităţilor alternative de vot);

d) dreptul de a-şi exprima opţiunea prin vot secret la alegeri şi referendumuri, fără intimidare;
114
e) dreptul de a deţine efectiv un mandat de persoană aleasă şi de a îndeplini orice funcţie

publică la nivel executiv sau legislativ, facilitînd utilizarea tehnologiilor noi şi de asistare, acolo unde

este cazul;

f) dreptul de exprimare liberă a voinţei ca alegători şi, în acest scop, dacă este cazul şi la

solicitare, permite asistarea acestora la vot de către o persoană la alegerea lor;

g) dreptul la libera formare a opiniei cu privire la partidele politice şi candidaţii electorali,

inclusiv prin organizarea de dezbateri electorale şi emisiuni radio-televizate în limbaj mimicogestual,

prin tipărirea de materiale electorale cu utilizarea sistemelor de scriere folosite de

persoanele cu deficienţe de vedere, prin utilizarea altor instrumente de informare accesibile

persoanelor cu dizabilităţi.

(3) Drepturile persoanelor cu dizabilităţi de a participa la viaţa politică şi cea publică sînt

reglementate prin acte normative speciale.

Articolul 8. Egalitatea şi nondiscriminarea persoanelor cu dizabilităţi

(1) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul să fie recunoscute, oriunde s-ar afla, ca persoane cu

drepturi egale în faţa legii.

(2) Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de capacitate juridică în egală măsură cu celelalte

persoane în toate aspectele vieţii, iar după caz, şi de măsuri de protecţie şi asistenţă juridică în

exercitarea capacităţii juridice, prevăzute de legislaţia în vigoare.

(3) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul inalienabil la respectarea demnităţii umane indiferent

de dizabilitate sau altă stare de sănătate, indiferent de rasă, naţionalitate, originea etnică, limbă,

religie, sex, orientarea sexuală, opinie, apartenenţa politică, avere, originea socială sau orice alt

motiv.

(4) Persoanele cu dizabilităţi se bucură de toate drepturile civile, politice, sociale, economice şi

culturale, precum şi de libertăţile fundamentale consfinţite prin Constituţia Republicii Moldova, prin

Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (ratificată prin Legea nr. 166 din 9 iulie

2010), prin prezenta lege şi alte acte normative.

(5) Persoanele cu dizabilităţi, pe lîngă drepturi egale cu ale celorlalte persoane, au obligaţii şi

115
responsabilităţi egale, prevăzute de legislaţia Republicii Moldova.

(6) Discriminarea persoanelor cu dizabilităţi constînd în orice deosebire, excludere,

marginalizare, limitare sau preferinţă, precum şi în refuzul de creare a condiţiilor favorabile şi de

adaptare rezonabilă, care conduc la imposibilitatea sau complicarea recunoaşterii, îndeplinirii sau

folosirii drepturilor civile, politice, economice, sociale sau culturale, este interzisă şi se pedepseşte

conform legislaţiei în vigoare.

(7) Statul, prin intermediul structurilor responsabile din cadrul autorităţilor publice centrale şi

locale şi al instituţiilor specializate în apărarea drepturilor omului (Avocatul Poporului), asigură

dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a beneficia de capacitate juridică în egală măsură cu celelalte

persoane, în toate aspectele vieţii şi le garantează acestora protecţie juridică egală şi eficientă

contra discriminării pe orice temei.

(8) Pentru asigurarea egalităţii şi eliminarea discriminării persoanelor cu dizabilităţi, statul

promovează măsuri de adaptare rezonabilă.

(9) Măsurile specifice necesare pentru a accelera sau a obţine egalitatea de facto a persoanelor

cu dizabilităţi nu vor fi considerate o discriminare.

(10) Minorii cu dizabilităţi se bucură pe deplin de toate drepturile şi libertăţile fundamentale

ale omului în condiţii de egalitate cu ceilalţi copii.

(11) În toate acţiunile care privesc copiii cu dizabilităţi va fi luat în considerare cu prioritate

interesul superior al copilului.

(12) Statul întreprinde măsuri pentru a se asigura că toate categoriile de persoane cu

dizabilităţi, inclusiv femeile şi fetele cu dizabilităţi, nu sînt supuse discriminărilor multiple şi

beneficiază de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

(13) Statul garantează excluderea oricărei forme de discriminare pe criteriu de dizabilitate.

Articolul 9. Dreptul la proprietate, la gestionarea veniturilor şi a altor bunuri personale

(1) Autorităţile publice centrale şi locale întreprind măsuri adecvate şi eficiente pentru a

asigura dreptul egal al persoanelor cu dizabilităţi de a deţine sau moşteni proprietăţi, de a-şi

gestiona propriile venituri şi de a avea acces egal la împrumuturi bancare, ipoteci şi alte forme de
116
credit financiar, beneficiind, după caz, de protecţie şi asistenţă juridică în exercitarea acestor

drepturi, şi se asigură că persoanele cu dizabilităţi nu sînt deposedate în mod arbitrar de bunurile

lor.

(2) În cazul în care persoana cu dizabilităţi, indiferent de vîrstă, este în imposibilitate de a-şi

administra bunurile personale, aceasta are dreptul la protecţie şi asistenţa juridică conform

legislaţiei în vigoare.

Articolul 10. Apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi răspunderea pentru

încălcarea acestora

(1) Apărarea drepturilor, intereselor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi

se face în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(2) Respectarea prevederilor Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi de

către autorităţile publice centrale şi locale, de către instituţii şi întreprinderi indiferent de tipul de

proprietate, de către asociaţiile obşteşti şi persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelele este

asigurată de societatea civilă şi de Avocatul Poporului conform legislaţiei în vigoare.

(3) Persoanele cu dizabilităţi se bucură de asistenţă juridică în toate domeniile vieţii în condiţii

de egalitate cu ceilalţi cetăţeni.

(4) Persoanele cu funcţii de răspundere şi toate persoanele vinovate de încălcarea drepturilor,

intereselor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi poartă răspundere conform

legislaţiei în vigoare.

Articolul 11. Sensibilizarea societăţii

(1) În scopul cultivării respectului pentru drepturile şi demnitatea persoanelor cu dizabilităţi,

statul, persoanele juridice de drept public şi de drept privat şi organizaţiile neguvernamentale

întreprind măsuri de sensibilizare a societăţii.

(2) Statul, persoanele juridice de drept public sau de drept privat şi organizaţiile

neguvernamentale:

a) promovează o percepţie pozitivă şi un rol social activ al persoanelor cu dizabilităţi;

b) cultivă, la toate nivelele sistemului de învăţămînt, inclusiv la copiii de vîrstă fragedă, o

117
atitudine respectuoasă faţă de drepturile persoanelor cu dizabilităţi;

c) promovează recunoaşterea deprinderilor, meritelor şi abilităţilor persoanelor cu dizabilităţi,

cît şi a contribuţiei aduse de acestea la locurile lor de muncă;

d) încurajează instituţiile mass-media să relateze despre persoanele cu dizabilităţi de o manieră

care ar contribui la incluziunea lor socială;

e) promovează programe de sensibilizare a opiniei publice cu privire la persoanele cu

dizabilităţi şi drepturile acestora.

Capitolul II

DETERMINAREA DIZABILITĂŢII

Articolul 12. Instituţia responsabilă de determinarea dizabilităţii

(1) Dizabilitatea la copiii în vîrstă de pînă la 18 ani şi la persoanele adulte este determinată de

Consiliul Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă (în continuare –

Consiliul) sau structurile sale teritoriale, instituţie subordonată Ministerului Sănătății, Muncii și

Protecției Sociale.

(2) Competenţele de bază ale Consiliului sînt:

a) determinarea dizabilităţii şi a capacităţii de muncă a persoanei;

b) întocmirea programului individual de reabilitare şi incluziune socială;

c) stabilirea circumstanţelor/cauzei care au condus la dizabilitate şi a duratei dizabilităţii;

d) stabilirea caracterului muncii şi a condiţiilor de muncă ale persoanei cu dizabilităţi;

e) asigurarea evidenţei electronice şi pe suport de hîrtie a persoanelor expertizate;

f) întocmirea şi eliberarea certificatului privind gradul de dizabilitate.

(3) Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Consiliului se aprobă de Guvern.

(4) Persoanele care nu sînt de acord cu decizia de încadrare în grad de dizabilitate au dreptul

de a o contesta la Comisia de litigii, un organ colegial consultativ înfiinţat pe lîngă Ministerul

Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Deciziile Comisiei de litigii pot fi contestate în modul stabilit

de lege.

(5) Componenţa nominală şi regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de litigii se

118
aprobă de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Articolul 13. Procedura de determinare a dizabilităţii

(1) Dizabilitatea se determină de către Consiliu sau structurile sale teritoriale în baza

următoarelor acte:

a) formularul de trimitere al instituţiei medico-sanitare la care persoana este înregistrată,

eliberat numai după aplicarea măsurilor adecvate de diagnosticare, tratament şi reabilitare, în cazul

în care există indicii evidente ale dereglărilor funcţionale ale organismului, cauzate de boli, de

consecinţele unor traume sau patologii;

b) actele de studii, documentele ce atestă instruiri, calificări, recalificări;

c) în cazul persoanelor angajate în cîmpul muncii, formularul completat şi eliberat de instituţia

în care persoana este angajată, care să conţină caracteristica persoanei şi a funcţiei deţinute,

condiţiile de la locul de muncă, toate funcţiile vacante din cadrul instituţiei şi cerinţele faţă de

acestea;

d) în cazul nou-născuţilor, al preşcolarilor, al elevilor şi al studenţilor, formularul completat şi

eliberat, după caz, de serviciul de intervenţie timpurie, de serviciul asistenţă psihopedagogică, de

instituţia preşcolară sau de instituţia de învăţămînt, care să conţină date privind starea sănătăţii

persoanei, caracteristica persoanei şi a condiţiilor ei de studii, alte circumstanţe ale procesului

instructiv-educativ;

e) în cazul persoanelor aflate la evidenţa structurilor teritoriale de asistenţă socială, de

asigurări sociale sau de ocupare a forţei de muncă şi care se prezintă la expertiză pentru prima dată

sau în mod repetat (reexpertizare), formularul completat şi eliberat de structurile menţionate privind

prestaţiile şi serviciile sociale de care persoana beneficiază. În cazul existenţei accesului la sistemele

informaţionale ale structurilor menţionate, Consiliul şi structurile sale teritoriale vor accesa datele

necesare în mod electronic.

(2) Instrucţiunea privind modul de determinare a dizabilităţii se aprobă de Guvern.

Articolul 14. Factori şi criterii de bază pentru determinarea dizabilităţii

(1) La determinarea dizabilităţii se va ţine cont de factorii medicali, psihopedagogici, habituali,

119
profesionali, precum şi de alţi factori sociali.

(2) Drept criterii de bază pentru determinarea dizabilităţii servesc:

a) capacitatea de a studia şi de a se instrui;

b) capacităţile intelectuale şi comportamentul;

c) capacitatea de autoservire şi de autoîngrijire;

d) capacităţile de comunicare (vederea, auzul, vorbirea) şi de adaptare situaţională;

e) capacităţile locomotorii şi dexteritatea;

f) capacitatea de muncă păstrată şi capacitatea vitală a organismului;

g) capacitatea de participare la viaţa socială şi profesională – determinată de deficienţe fizice,

mintale, intelectuale sau senzoriale de lungă durată.

Articolul 15. Determinarea dizabilităţii la copiii în vîrstă de pînă la 18 ani

(1) Dizabilitatea la copiii în vîrstă de pînă la 18 ani se determină pornind de la gravitatea

deficienţelor funcţionale individuale provocate de afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări

de activitate şi restricţii de participare exprimate în raport cu funcţionarea psihosocială

corespunzătoare vîrstei şi este de trei grade: severă, accentuată şi medie.

(2) Dizabilitatea severă se acordă copiilor care au, în raport cu vîrsta, capacitatea de

autoîngrijire încă neformată sau pierdută, respectiv, au un grad ridicat de dependenţă fizică sau

psihică. Autonomia persoanei este foarte scăzută din cauza limitării severe în activitate. Copilul

necesită îngrijire şi supraveghere permanentă din partea unei alte persoane.

(3) Dizabilitatea accentuată se acordă copiilor la care incapacitatea de a desfăşura activităţi

potrivit rolului social corespunzător dezvoltării şi vîrstei se datorează unor limitări funcţionale

importante motorii, senzoriale, neuropsihice sau metabolice rezultate din afecţiuni severe, în stadii

înaintate, cu complicaţii ale unor aparate şi sisteme.

(4) Dizabilitatea medie se acordă copiilor care au capacitatea de prestaţie fizică (motorie,

metabolică) sau intelectuală redusă, corespunzînd unei deficienţe funcţionale scăzute, ceea ce

conduce la limitări în activitate, în raport cu aşteptările corespunzătoare vîrstei.

120
(5) Criteriile de determinare a dizabilităţii la copiii în vîrstă de pînă la 18 ani se aprobă printrun ordin
comun al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale şi Ministerului Educației,

Culturii și Cercetării.

(6) Pînă la expirarea termenului pentru care a fost stabilită reexpertizarea copilului cu

dizabilităţi, gradele de severitate I, II şi III se echivalează, în mod corespunzător, cu dizabilitatea

severă, dizabilitatea accentuată şi dizabilitatea medie.

Articolul 16. Determinarea dizabilităţii la persoanele adulte

(1) Dizabilitatea la persoanele adulte se determină pornind de la gravitatea deficienţelor

funcţionale individuale provocate de afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi

restricţii de participare exprimate în raport cu solicitarea socioprofesională (păstrarea capacităţii de

muncă) şi este de trei grade: severă, accentuată şi medie. Păstrarea capacităţii de muncă se

evaluează în procente, cu un interval procentual de 5%:

a) dizabilitatea severă se caracterizează prin deficienţe funcţionale severe provocate de

afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar

capacitatea de muncă este păstrată într-un interval procentual de 0–20%;

b) dizabilitatea accentuată se caracterizează prin deficienţe funcţionale accentuate provocate

de afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar

capacitatea de muncă este păstrată într-un interval procentual de 25–40%;

c) dizabilitatea medie se caracterizează prin deficienţe funcţionale medii provocate de

afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar

capacitatea de muncă este păstrată într-un interval procentual de 45–60%.

(2) Persoanele cu deficienţe funcţionale uşoare provocate de afecţiuni, defecte, traume şi avînd

capacitatea de muncă păstrată într-un interval procentual de 65–100% sînt considerate apte de

muncă, respectiv nu sînt încadrate în grad de dizabilitate.

(3) La determinarea dizabilității persoanelor încadrate în cîmpul muncii, inclusiv a copiilor cu

vîrsta cuprinsă între 15 și 18 ani, Consiliul și structurile sale teritoriale iau în considerare studiile,

funcția deținută, condițiile de muncă și elaborează recomandări pentru exercitarea în continuare a

121
activităților de muncă.

(4) În cazul persoanelor care din cauza stării de sănătate nu îşi pot exercita în continuare

activitatea conform calificării profesionale şi al persoanelor care nu deţin o calificare profesională

sau nu sînt încadrate în cîmpul muncii, Consiliul sau structurile sale teritoriale elaborează

recomandări pentru exercitarea altor activităţi apropiate calificării pe care o deţin ori care nu

necesită calificare profesională sau eliberează recomandări organelor teritoriale pentru ocuparea

forţei de muncă şi instituţiilor de reabilitare solicitînd servicii de orientare, formare profesională, de

reabilitare medicală, profesională, alte servicii prestate de instituţiile respective.

(5) Persoanele cu dizabilităţi care în procesul expertizării şi determinării dizabilităţii au primit

recomandări privind serviciile de orientare şi formare profesională, de reabilitare medicală şi

profesională sînt expertizate în mod repetat după perioada în care au beneficiat de serviciile

respective.

(6) În cazul persoanelor care au atins vîrsta standard de pensionare şi, după caz, al persoanelor

care din cauza unor dereglări funcţionale grave ale organismului nu sînt capabile să-şi exercite

activitatea conform calificării pe care o deţin, nici să exercite o altă activitate care nu necesită

calificare profesională, nici să-şi însuşească o nouă calificare prin orientare şi formare profesională,

prin reabilitare medicală şi profesională, gradul de dizabilitate se determină pe baza criteriilor

medico-sociale şi psihologice fără stabilirea capacităţii de muncă în valoare procentuală.

(7) La persoanele adulte, dizabilitatea poate apărea ca urmare a:

a) unei afecţiuni generale;

b) unei afecţiuni congenitale sau din copilărie;

c) unei boli profesionale;

d) unui accident de muncă;

e) participării la lichidarea avariei de la CAE de la Cernobîl;

f) serviciului militar sau a celui special.

(8) Criteriile de determinare a dizabilităţii la persoanele adulte se aprobă printr-un ordin al

Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

122
(9) Pînă la expirarea termenului pentru care s-a stabilit reexpertizarea persoanei cu dizabilităţi

sau în cazul gradelor de invaliditate fără termen, invaliditatea de gradele I, II şi III se echivalează, în

mod corespunzător, cu dizabilitatea severă, dizabilitatea accentuată şi dizabilitatea medie.

(10) Persoanele care deţin un grad de invaliditate fără termen au dreptul să se adreseze

Consiliului pentru reexaminare şi determinarea dizabilităţii în conformitate cu noile criterii.

Capitolul III

ACCESIBILITATEA

Articolul 17. Politica de stat în domeniul accesibilităţii

(1) În scopul asigurării unei vieţi independente persoanelor cu dizabilităţi, autorităţile publice

centrale şi locale, organizaţiile nonguvernamentale, agenţii economici, indiferent de forma de

organizare juridică, în funcţie de competenţele lor funcţionale, evaluează situaţia în domeniu şi

întreprind măsuri concrete pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilităţi, în condiţii de

egalitate cu ceilalţi, la mediul fizic, la transport, la informaţie şi la mijloacele de comunicare, inclusiv

la tehnologia informaţiei şi la comunicaţiile electronice, la alte utilităţi şi servicii deschise sau

furnizate publicului, atît în localităţile urbane, cît şi în localităţile rurale, în conformitate cu

normativele în vigoare.

(2) Identificarea şi eliminarea obstacolelor/barierelor faţă de accesul deplin al persoanelor cu

dizabilităţi trebuie aplicate în special la clădiri, drumuri, mijloace de transport şi alte utilităţi

interioare şi exterioare, inclusiv şcoli, case, instituţii publice şi locuri de muncă, la serviciile de

informare şi comunicare, inclusiv serviciile electronice şi de urgenţă, de asemenea la alte utilităţi şi

servicii publice.

(3) Proiectarea şi dezvoltarea bunurilor, serviciilor, echipamentelor şi utilităţilor se fac în baza

designului universal, care presupune o adaptare minimă şi la cel mai scăzut cost al acestora, astfel

încît ele să răspundă nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilităţi.

Articolul 18. Proiectarea şi construcţia obiectelor infrastructurii sociale adaptate necesităţilor

persoanelor cu dizabilităţi

(1) Nu se admite proiectarea şi construirea centrelor populate, formarea cartierelor de locuit,

123
elaborarea soluţiilor de proiect, construcţia şi reconstrucţia clădirilor, instalaţiilor, complexelor şi

comunicaţiilor, de asemenea producerea sau achiziţia mijloacelor de transport public urban, a

mijloacelor de informare şi de telecomunicaţii fără amenajarea acestor obiective şi mijloace în aşa

mod încît persoanele cu dizabilităţi să aibă acces la ele şi să le poată utiliza.

(2) Autorităţile responsabile au obligaţia să autorizeze funcţionarea obiectelor de utilitate

publică specificate la alin. (1) numai în condiţiile respectării normativelor în domeniu, astfel încît

persoanele cu dizabilităţi să aibă la ele un acces neîngrădit.

Articolul 19. Amenajarea obiectelor infrastructurii sociale pentru a putea fi folosite

de către persoanele cu dizabilităţi

(1) Obiectele de menire socială trebuie să fie amenajate într-un mod care să le facă accesibile

pentru persoanele cu dizabilităţi: dotate cu căi de acces şi instalate cu respectarea actelor normative

în vigoare vizînd domeniul respectiv.

(2) În cazul în care obiectele de menire socială, din motive tehnice, nu pot fi amenajate astfel

încît să fie accesibile persoanelor cu dizabilităţi cu respectarea normativelor în vigoare, autorităţile

administraţiei publice locale, asociaţiile obşteşti şi persoanele juridice de drept public sau de drept

privat trebuie să întreprindă măsuri corespunzătoare pentru adaptarea rezonabilă a obiectelor în

cauză la necesităţile persoanelor cu dizabilităţi.

(3) Normativele de adaptare a obiectivelor infrastructurii sociale la necesităţile persoanelor cu

dizabilităţi se aprobă de organul naţional de dirijare în construcţii.

(4) Realizarea prevederilor prezentului articol este pusă în sarcina organului naţional de

dirijare în construcţii, a autorităţilor administraţiei publice locale, a agenţilor economici indiferent

de forma de proprietate şi cu participarea asociaţiilor obşteşti.

Articolul 20. Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la mijloacele de transport

în comun

(1) Pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu dizabilităţi la transport şi călătorii,

Ministerul Economiei și Infrastructurii, alte autorităţi publice centrale şi locale, agenţii economici

indiferent de forma de proprietate, cu participarea asociaţiilor obşteşti, au obligaţia de a:

124
a) adapta mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie;

b) reutila autovehiculele conform necesităţilor persoanelor cu dizabilităţi locomotorii (ghidarea

manuală);

c) adapta staţiile mijloacelor de transport în comun, inclusiv marcarea prin pavaj tactil a

spaţiilor de acces spre uşa de intrare în mijlocul de transport;

d) monta panouri de afişaj corespunzătoare nevoilor persoanelor cu dizabilităţi vizuale şi

auditive în mijloacele de transport public;

e) imprima cu caractere mari şi în culori contrastante rutele şi indicativele mijloacelor de

transport public urban;

f) adapta trecerile de pietoni şi intersecţiile străzilor şi drumurilor publice corespunzător cu

nevoile persoanelor cu dizabilităţi vizuale şi auditive;

g) monta sistemele de semnalizare sonoră şi vizuală la intersecţiile cu trafic intens.

(2) Toţi operatorii de taxi au obligaţia să asigure cel puţin o maşină adaptată transportului

persoanelor cu dizabilităţi care utilizează fotoliul rulant. Constituie discriminare refuzul

conducătorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu dizabilităţi şi al dispozitivului de mers.

Dispozitivul este transportat gratuit, fară aplicarea unor taxe suplimentare.

(3) Administratorii infrastructurii feroviare au obligaţia să adapteze cel puţin un vagon şi

staţiile principale de tren pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilităţi care utilizează fotoliul

rulant şi să marcheze prin pavaj tactil contrastant căile spre peroanele de îmbarcare, ghişee sau alte

utilităţi.

(4) Administratorii infrastructurii de transport avia au obligaţia să asigure însoţirea

persoanelor cu dizabilităţi astfel încît acestea să aibă acces şi să se poată folosi de transportul

aerian, iar administratorii infrastructurii aeroportuare au obligaţia să adapteze spaţiile principale de

utilitate publică pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilităţi care utilizează fotoliul rulant şi

să marcheze prin pavaj tactil contrastant căile spre ghişeele de îmbarcare sau alte utilităţi.

(5) Cîinele ghid care însoţeşte persoana cu dizabilităţi are acces liber şi gratuit în toate locurile

publice şi în mijloacele de transport.

125
(6) Autorităţile administraţiei publice locale şi persoanele juridice de drept public sau de drept

privat trebuie să adapteze, să rezerve şi să semnalizeze prin semnul internaţional cel puţin 4% din

numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de 2 locuri, pentru parcarea gratuită a

mijloacelor de transport pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii în spaţiile de parcare de pe lîngă

clădirile de utilitate publică, precum şi în cele organizate.

(7) Persoanele cu dizabilităţi locomotorii beneficiază, la cerere, de permis pentru locurile

gratuite de parcare gestionate de autorităţile administraţiei publice locale. Autovehiculul care

transportă o persoană cu dizabilităţi locomotorii posesoare de permis beneficiază de parcare

gratuită.

(8) Permisele prevăzute la alin. (7) se eliberează de către autorităţile administraţiei publice

locale.

(9) Normativele de adaptare a mijloacelor de transport şi a infrastructurii drumurilor la

necesităţile persoanelor cu dizabilităţi se aprobă de către Guvern.

Articolul 21. Amenajarea încăperilor de locuit pentru a putea fi folosite de către persoanele

cu dizabilităţi

(1) Încăperile de locuit ocupate de persoane cu dizabilităţi sau de familiile care au în

componenţa lor o persoană cu dizabilităţi sînt utilate cu mijloace şi dispozitive speciale în

conformitate cu recomandările din programul individual de reabilitare şi incluziune socială a

persoanei cu dizabilităţi şi cu procedurile, criteriile stabilite de autorităţile responsabile.

(2) Utilarea încăperilor de locuit este pusă în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale,

a întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor în administrarea cărora se află fondul locativ.

Utilarea caselor de locuit individuale este pusă în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale

şi se face în modul stabilit, cu participarea reprezentanţilor asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu

dizabilităţi. Autorităţile responsabile elaborează şi aprobă proceduri şi programe proprii, inclusiv

stabilesc criterii de selectare a beneficiarilor de servicii de utilare a încăperilor/locuinţelor pe baza

evaluării necesităţilor, a condiţiilor materiale şi de trai ale acestora.

(3) Proprietarii de spaţii hoteliere au obligaţia să adapteze cel puţin o cameră pentru găzduirea
126
persoanei cu dizabilităţi care utilizează fotoliul rulant, de asemenea să monteze panouri de afişaj

corespunzătoare nevoilor persoanelor cu dizabilităţi vizuale şi auditive.

(4) La achiziţia şi instalarea ascensoarelor în blocurile locative şi în instituţiile publice,

autorităţile responsabile şi agenţii economici vor ţine cont de dotarea acestora cu afişaj scris în

sistem Braille sau alte moduri alternative de comunicare.

(5) Normativele de adaptare a locuinţelor la necesităţile persoanelor cu dizabilităţi se aprobă

de către Guvern.

Articolul 22. Satisfacerea nevoilor locative ale persoanelor cu dizabilităţi

(1) Asigurarea cu spaţiu locativ şi îmbunătăţirea condiţiilor locative ale persoanelor cu

dizabilităţi se face conform legislaţiei în vigoare, iar evidenţa acestor persoane se asigură de către

autorităţile publice locale de la locul de trai al persoanei cu dizabilităţi.

(2) La întocmirea listelor de evidenţă a persoanelor cu nevoi locative de către autorităţile

publice locale, persoanele cu dizabilităţi vor fi incluse pe o listă separată.

(3) La repartizarea locuinţelor, autorităţile publice locale, întreprinderile, instituţiile sau

organizaţiile, după caz, vor ţine cont de necesităţile persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv apropierea

de locul de muncă, de locul de trai al rudelor lor şi/sau de sediul instituţiei de reabilitare, cu

respectarea principiului accesibilităţii sau al adaptării rezonabile.

(4) Persoanelor cu dizabilităţi, conform indicaţiilor medicale şi ţinînd cont de doleanţele

acestora, în măsura posibilităţilor, li se oferă încăperi de locuit la etajele de jos, iar cei care au

apartamente la etajele de sus au dreptul să ceară un schimb cu apartamente la etajele inferioare.

(5) Locuinţele repartizate persoanelor cu dizabilităţi trebuie să corespundă cerinţelor tehnicosanitare

determinate de starea sănătăţii lor.

(6) În schimbul spaţiului locativ constînd dintr-un apartament, persoana cu dizabilităţi poate

solicita autorităţilor publice locale de la locul de trai atribuirea unui lot de teren pentru construcţia

unei locuinţe individuale.

(7) Realizarea prevederilor prezentului articol este pusă în sarcina autorităţilor publice locale

care elaborează şi aprobă proceduri şi programe proprii, ce ţin inclusiv de construcţia locuinţelor

127
sociale.

Articolul 23. Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la obiectivele culturale, turistice

şi la complexele (sălile) sportive

(1) Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Agenţia Turismului, alte structuri competente

ale autorităţilor publice centrale şi locale au obligaţia să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi

la valorile culturale, la obiectivele de patrimoniu, turistice, sportive şi la locurile de petrecere a

timpului liber.

(2) În vederea asigurării accesului persoanelor cu dizabilităţi la cultură, sport şi turism,

autorităţile publice centrale şi locale, asociaţiile obşteşti şi persoanele juridice de drept public sau

de drept privat au obligaţia să ia următoarele masuri specifice:

a) să sprijine participarea persoanelor cu dizabilităţi şi a familiilor acestora la manifestările

culturale, sportive şi turistice;

b) să organizeze, în colaborare sau în parteneriat cu persoane juridice, publice ori private,

manifestări şi activităţi culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber;

c) să asigure condiţii pentru practicarea sportului de către persoanele cu dizabilităţi;

d) să sprijine activitatea organizaţiilor sportive ale persoanelor cu dizabilităţi.

(3) Autorităţile publice locale asigură persoanelor cu dizabilităţi accesul gratuit sau cu

reducere de preţ la obiectivele culturale, turistice şi la complexele (sălile) sportive.

(4) Asociaţiile obşteşti, instituţiile, organizaţiile şi persoanele juridice de drept public sau de

drept privat care prestează servicii culturale, turistice sau sportive au obligaţia să asigure accesul

gratuit al persoanelor cu dizabilităţi la aceste servicii în proporţie de cel puţin 2% din numărul total

de locuri.

Articolul 24. Participarea întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor la realizarea politicii

de stat de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi

Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi persoanele juridice de drept public sau de drept

privat alocă mijloace pentru finanţarea construcţiilor, pentru procurarea utilajului necesar

obiectivelor social-culturale şi complexelor (sălilor) sportive, pentru întreţinerea acestora, pentru

128
producerea de mărfuri şi prestarea de servicii, pentru procurarea mijloacelor de transport în

vederea satisfacerii nevoilor persoanelor cu dizabilităţi.

Articolul 25. Accesul la informare

(1) Statul recunoaşte şi promovează limbajul mimico-gestual şi alte moduri alternative de

comunicare în calitate de mijloace de comunicare între persoane.

(2) Statul, prin intermediul Ministerului Economiei și Infrastructurii şi al altor autorităţi publice

competente, promovează accesul persoanelor cu dizabilităţi la informaţie şi la mijloacele de

informare în masă, precum şi la tehnologia informaţiei şi la comunicaţiile electronice.

(3) Statul, prin intermediul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, al altor autorităţi

publice centrale şi locale competente şi al agenţilor economici, asigură, în conformitate cu legislaţia

în vigoare, editarea, prin sisteme alternative de comunicare (în sistem Braille, în variantă sonoră, în

limbaj simplu şi uşor de înţeles etc.) a literaturii artistice, a manualelor şcolare, a altor materiale

didactice şi mijloace de instruire.

(4) Autorităţile publice şi instituţiile publice au obligaţia să-şi facă accesibile paginile web

pentru persoanele cu dizabilităţi în conformitate cu liniile directoare internaţionale în materie de

accesibilitate.

(5) La achiziţia de echipamente şi softuri, instituţiile publice vor avea în vedere respectarea

criteriului de accesibilitate.

(6) Agenţii economici care prestează servicii de comunicare şi informare oferă persoanelor cu

dizabilităţi reduceri la achitarea serviciilor respective.

(7) Autorităţile publice coordonează cu Asociaţia Surzilor din Republica Moldova şi angajează

cu contract, în caz de necesitate, un interpret mimico-gestual care va asigura comunicarea între

autorităţi şi persoanele cu deficienţe de auz.

(8) Normativele de adaptare a sistemelor informaţionale şi de comunicaţii la necesităţile

persoanelor cu dizabilităţi, precum şi cele de utilizare a modurilor alternative de comunicare

(sistemul Braille, varianta sonoră, limbajul mimico-gestual etc.) în cadrul acestor sisteme, se aprobă

de către Guvern.
129
Articolul 26. Răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind asigurarea

accesibilităţii

Persoanele cu funcţii de răspundere, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile indiferent de

forma de proprietate, care nu îndeplinesc prevederile prezentei legi în ceea ce priveşte eliminarea

barierelor existente şi amenajarea adecvată, conform normativelor în vigoare, a clădirilor,

instalaţiilor şi încăperilor, inclusiv a celor de locuit, a mijloacelor de transport în comun, a

mijloacelor de informare şi de telecomunicaţii, a obiectivelor culturale, turistice, a complexelor

(sălilor) sportive şi a altor obiecte ale infrastructurii sociale pentru a asigura accesul la ele şi

utilizarea lor de către persoanele cu dizabilităţi poartă răspundere în conformitate cu Codul

contravenţional.

Capitolul IV

EDUCAREA, INSTRUIREA ŞI PREGĂTIREA PROFESIONALĂ

A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI

Articolul 27. Asigurarea condiţiilor necesare pentru educarea, instruirea şi pregătirea

profesională a persoanelor cu dizabilităţi

(1) Persoanele cu dizabilităţi au acces liber la sistemul educaţional de toate nivelele în condiţii

de egalitate cu ceilalţi cetăţeni.

(2) Dreptul la educaţie nu poate fi îngrădit pe motivul dificultăţilor de învăţare sau al altor

dificultăţi cauzate de anumite dizabilităţi.

(3) Statul, prin intermediul autorităţilor şi instituţiilor responsabile, garantează persoanelor cu

dizabilităţi condiţiile necesare pentru educaţie, instruire, pregătirea profesională, formarea

vocaţională şi formarea continuă, pe tot parcursul vieţii, fără discriminare şi în condiţii de egalitate

cu ceilalţi cetăţeni.

(4) Statul, prin intermediul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării şi altor autorităţi

publice centrale şi locale competente, asigură accesul persoanelor cu dizabilităţi la educaţia

preşcolară, şcolară şi extraşcolară pentru a obţine studii medii generale, studii medii de specialitate

şi studii superioare adaptate necesităţilor individuale, în conformitate cu programul individual de

130
reabilitare şi incluziune socială.

(5) Statul, prin intermediul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării şi altor autorităţi

publice centrale şi locale competente, întreprinde măsuri adecvate pentru angajarea de profesori,

inclusiv profesori cu dizabilităţi, calificaţi în limbajul mimico-gestual şi/sau în sistemul Braille, în alte

moduri alternative de comunicare, şi pentru formarea profesioniştilor în domeniul instruirii

persoanelor cu dizabilităţi şi a personalului care lucrează cu aceste persoane la toate nivelele

educaţionale.

(6) Autorităţile publice responsabile şi instituţiile de învăţămînt asigură:

a) adaptarea rezonabilă a condiţiilor de învăţare la nevoile individuale ale persoanelor cu

dizabilităţi;

b) facilitarea învăţării modurilor alternative de comunicare, a caracterelor Braille, a sistemelor

alternative de scriere, de orientare, a aptitudinilor motrice, precum şi facilitarea sprijinului reciproc

şi îndrumării reciproce între persoanele cu aceleaşi probleme;

c) facilitarea învăţării limbajului mimico-gestual şi promovarea identităţii lingvistice a

persoanelor cu deficienţe de auz;

d) educaţia persoanelor, şi mai ales a copiilor, cu deficienţe de vedere, de auz sau cu

surdocecitate prin cele mai adecvate şi individualizate programe şi limbaje, căi şi modalităţi, precum

şi în medii care să le favorizeze o maximă dezvoltare şcolară şi socială;

e) condiţii pentru dezvoltarea şi promovarea unui sistem de învăţămînt incluziv;

f) crearea în instituţiile de învăţămînt de toate nivelele a serviciilor de suport pentru

persoanele cu dizabilităţi şi/sau dotarea acestor instituţii cu echipamentul necesar pentru susţinerea

şi favorizarea educaţiei incluzive a persoanelor cu dizabilităţi.

(7) Ministerul Educației, Culturii și Cercetării şi instituţiile de învăţămînt, împreună cu

reprezentanţii asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi, stabilesc, anual, facilităţi pentru

instruirea persoanelor cu dizabilităţi.

Articolul 28. Asigurarea educaţiei preşcolare a copiilor cu dizabilităţi

(1) În scopul oferirii unor posibilităţi reale de educaţie a copiilor cu dizabilităţi de vîrstă
131
preşcolară şi acordării ajutorului necesar vizînd reabilitarea lor, Ministerul Educației, Culturii și

Cercetării şi autorităţile administraţiei publice locale creează în instituţiile preşcolare condiţii

favorabile pentru aflarea în ele a acestor copii.

(2) În cazul copiilor cu dizabilităţi severe a căror stare de sănătate exclude aflarea în instituţiile

preşcolare, procesul educaţional este asigurat, la cererea părinţilor, de către autorităţile

administraţiei publice locale prin forme alternative de educaţie sau prin diverse servicii sociale

comunitare şi specializate sau, după caz, aceştia sînt referiţi către serviciile cu specializare înaltă.

Articolul 29. Accesul la studiile generale (gimnaziale, liceale), studiile medii de

specialitate şi studiile superioare

(1) Persoanele cu dizabilităţi urmează studiile generale, studiile medii de specialitate şi studiile

superioare în instituţii de învăţămînt în modul stabilit de Guvern.

(2) În vederea asigurării accesului copiilor cu dizabilităţi la serviciile educaţionale, aceştia sînt

asiguraţi, în caz de necesitate, cu cadre didactice de sprijin/asistenţi personali/alte servicii de suport

şi/sau cu adaptare rezonabilă.

(3) Pentru copiii cu dizabilităţi aflaţi la tratament sau recuperare în instituţii medico-sanitare

sau balneosanatoriale o perioadă mai lungă sînt create condiţii pentru continuarea studiilor în cadrul

acestor instituţii.

(4) În cazul în care persoanele cu dizabilităţi susţin examenele de admitere şi se află pe

aceleaşi poziţii cu ceilalţi pretendenţi (note, numărul de puncte etc.), acestea sînt admise în

instituţiile de învăţămînt cu prioritate.

(5) Din numărul total de locuri prevăzute de instituţiile de învăţămînt în planul de înmatriculare

cu finanţare bugetară (la fiecare specialitate/domeniu de formare profesională, formă de învăţămînt

şi nivel educaţional), 15 la sută vor fi atribuite abiturienţilor cu dizabilităţi, iar în cazul în care nu

există cereri din partea acestora sau numărul lor este sub cota indicată, locurile rămase vor fi

completate pe baza principiului general.

(6) Persoanele cu dizabilităţi, inclusiv copiii, beneficiază de burse sociale în condiţiile legislaţiei

în vigoare.
132
(7) Statul garantează plasarea în cîmpul muncii a tinerilor specialişti cu dizabilităţi care au

absolvit instituţii de învăţămînt superior şi mediu de specialitate cu finanţare bugetară.

Articolul 30. Educarea şi instruirea copiilor cu dizabilităţi la domiciliu

În cazul în care nu este posibilă educarea şi instruirea copiilor cu dizabilităţi în instituţii de

învăţămînt, la recomandarea medicilor de profil/serviciilor medicale şi cu acordul părinţilor, educaţia

şi instruirea se desfăşoară la domiciliu, conform unui plan de învăţămînt pentru instruirea

individuală la domiciliu.

Articolul 31. Educarea extraşcolară a copiilor cu dizabilităţi

Pentru dezvoltarea multilaterală a copiilor cu dizabilităţi, pentru educarea la ei a spiritului civic

activ, a interesului faţă de muncă, pentru familiarizarea lor cu realizările ştiinţei, tehnicii, artei şi

sportului, autorităţile administraţiei publice locale şi asociaţiile obşteşti organizează pentru aceşti

copii activităţi extraşcolare şi extracurriculare.

Articolul 32. Pregătirea profesională, ridicarea nivelului profesional şi instruirea

persoanelor cu dizabilităţi

(1) Pregătirea profesională şi ridicarea nivelului profesional al persoanelor cu dizabilităţi se

face în instituţii de învăţămînt, în întreprinderi specializate, în întreprinderi sociale de inserţie şi la

locurile de muncă protejate, conform programului individual de reabilitare şi incluziune socială.

(2) Pregătirea profesională, ridicarea nivelului profesional şi instruirea persoanelor cu

dizabilităţi se realizează sub diferite forme, inclusiv învăţămînt de zi, învăţămînt seral, învăţămînt cu

frecvenţă redusă, învăţămînt la distanţă, învăţare individuală, învăţare în cadrul grupurilor, în clase

speciale şi conform planurilor de învăţămînt individuale, inclusiv instruirea la domiciliu sau în cadrul

programelor de educaţie nonformală.

(3) Statul, prin intermediul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, altor autorităţi publice

centrale şi locale competente, garantează asigurarea persoanelor cu dizabilităţi cu material didactic

şi instructiv, inclusiv cu material pentru nevăzători (în sistem Braille), pentru slabvăzători (cu litere

pronunţate), literatură în variantă sonoră, inclusiv cu sisteme auditive pentru învăţarea în grup,

asigurarea transpunerii în limbaj mimico-gestual pentru persoanele cu deficienţe de auz, în perioada

133
pregătirii profesionale (inclusiv în perioada orientării, formării şi reabilitării profesionale), a

educaţiei, instruirii şi perfecţionării, conform legislaţiei.

(4) Ministerul Educației, Culturii și Cercetării elaborează şi aprobă programe-cadru individuale

de educare şi instruire a persoanelor cu dizabilităţi.

(5) Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, împreună cu şcolile de conducători auto,

elaborează curricula şi programul de instruire adaptat şi organizează instruirea teoretico-practică a

candidaţilor la obţinerea permisului de conducere a unui autovehicul din rîndul persoanelor cu

dizabilităţi de diferite categorii, inclusiv a celor cu dizabilităţi locomotorii (ghidare manuală).

Capitolul V

INTEGRAREA ÎN CÎMPUL MUNCII A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI

Articolul 33. Dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilităţi

(1) Dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilităţi este garantat.

(2) Persoanele cu dizabilităţi se bucură de toate drepturile stabilite în Codul muncii şi în

celelalte acte normative din domeniu. Nimeni nu poate limita dreptul la muncă al persoanelor cu

dizabilităţi decît în baza prevederilor legislaţiei în vigoare.

(3) Se interzice discriminarea pe criterii de dizabilitate referitor la toate aspectele şi formele de

încadrare în muncă, inclusiv la condiţiile de recrutare, plasare, angajare şi desfăşurare a activităţii

de muncă, la avansarea în carieră, la condiţiile de sănătate şi securitate la locul de muncă.

(4) În vederea realizării dreptului la muncă, persoanelor cu dizabilităţi li se oferă posibilitatea

de a activa în cadrul oricărei întreprinderi, instituţii, organizaţii, inclusiv în cadrul întreprinderilor

specializate, secţiilor şi sectoarelor specializate, dacă sînt întrunite condiţiile stabilite de lege.

(5) Nu se admite concedierea persoanei care urmează cursuri de reabilitare medicală,

profesională ori socială în instituţiile corespunzătoare, indiferent de perioada de aflare în aceste

instituţii.

(6) Persoanele cu dizabilităţi au acces liber la informaţiile privind ofertele de pe piaţa muncii şi

au şanse egale în ocuparea locurilor de muncă.

(7) Pentru a asigura integrarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi, angajatorii

134
întreprind următoarele măsuri specifice:

a) adaptarea rezonabilă la locul de muncă;

b) proiectarea şi adaptarea locurilor de muncă astfel încît acestea să devină accesibile

persoanelor cu dizabilităţi;

c) furnizarea de noi tehnologii şi dispozitive de asistenţă, de instrumente şi echipamente care

să permită persoanelor cu dizabilităţi obţinerea şi menţinerea locului de muncă;

d) furnizarea de instruiri şi a sprijinului adecvat pentru aceste persoane.

(8) Autorităţile publice centrale şi locale responsabile vor acorda angajatorilor suportul necesar

pentru realizarea măsurilor prevăzute la alin. (7) în limitele competenţelor lor funcţionale.

Articolul 34. Plasarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi

(1) Plasarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi se realizează fără discriminare,

respectînd prevederile legislaţiei în vigoare.

(2) Persoanele cu dizabilităţi se încadrează în muncă conform pregătirii lor profesionale şi a

capacităţii lor de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de dizabilitate şi conform

recomandărilor conţinute în programul individual de reabilitare şi incluziune socială, emis de

Consiliu sau structurile sale teritoriale.

(3) Angajarea persoanei cu dizabilităţi în muncă se realizează în următoarele forme:

a) la întreprinderi, instituţii şi organizaţii în condiţii obişnuite;

b) la domiciliu;

c) la întreprinderi specializate;

d) la întreprinderile sociale de inserţie.

(4) Angajatorii, indiferent de forma de organizare juridică, care conform schemei de încadrare

a personalului au 20 de angajaţi şi mai mult, creează sau rezervează locuri de muncă şi angajează în

muncă persoane cu dizabilităţi într-un procent de cel puţin 5 la sută din numărul total de salariaţi.

Totodată, angajatorii asigură evidenţa cererilor (a documentelor anexate la acestea) ale persoanelor

cu dizabilităţi care s-au adresat pentru a fi angajate în muncă într-un registru separat de strictă

evidenţă, care va conţine înscrisuri privind deciziile de angajare sau refuz, cauzele refuzului,
135
contestaţiile etc.

(5) Angajatorii informează obligatoriu agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă

despre:

a) locurile de muncă create şi/sau rezervate pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi, în

termen de 5 zile de la data la care au fost create/rezervate;

b) ocuparea de către persoanele cu dizabilităţi a locurilor de muncă care au fost

create/rezervate, în termen de 3 zile de la data la care au fost ocupate.

(6) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, împreună cu autorităţile publice

centrale şi locale responsabile şi cu participarea asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi, a

sindicatelor şi patronatelor, va elabora anual programe de plasare în cîmpul muncii a persoanelor cu

dizabilităţi.

(7) Angajatorii care încalcă prevederile alin. (4) şi (5) pe parcursul unui an financiar sînt

sancţionaţi în conformitate cu Codul contravenţional.

Articolul 35. Munca la domiciliu

(1) Persoanele cu dizabilităţi pot practica munca la domiciliu.

(2) Persoanele cu dizabilităţi angajate la domiciliu beneficiază din partea angajatorului de

transportul la şi de la domiciliu al materiilor prime şi materialelor necesare în activitate şi al

produselor finite, precum şi de adaptare rezonabilă, după caz.

(3) Autorităţile administraţiei publice locale acordă facilităţi persoanelor cu dizabilităţi în

practicarea muncii la domiciliu, precum şi în deschiderea unor întreprinderi individuale.

Articolul 36. Întreprinderile specializate

(1) Societăţile şi asociaţiile obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi creează întreprinderi

specializate şi/sau întreprinderi sociale de inserţie care angajează în muncă persoane cu dizabilităţi.

(2) Statul subvenţionează parţial procurarea utilajului şi a materiei prime, crearea locurilor de

muncă, de asemenea compensează parţial contribuţiile de asigurări sociale de stat achitate de către

întreprinderile specializate ale Societăţii Invalizilor din Republica Moldova, Societăţii Orbilor din

Republica Moldova şi Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova, precum şi de către întreprinderile
136
sociale de inserţie al căror capital social este deţinut în proporţie de 100% de societăţile şi

asociaţiile obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi, create pentru realizarea scopurilor statutare

proprii, în cadrul cărora 50% şi mai mult din numărul total al lucrătorilor angajaţi sînt persoane cu

dizabilităţi. Mijloacele financiare respective sînt aprobate anual prin legea bugetului de stat.

(3) Întreprinderile specializate şi întreprinderile sociale de inserţie prevăzute la alin. (2) se

scutesc de impozite şi taxe conform legislaţiei în vigoare.

(4) Întreprinderile specializate ale asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi şi

întreprinderile sociale de inserţie prevăzute la alin. (2), în colaborare cu agenţiile teritoriale pentru

ocuparea forţei de muncă, întreprind, după caz, măsuri pentru identificarea şi plasarea angajaţilor

acestor întreprinderi în condiţii de muncă obişnuite, conform legislaţiei.

Articolul 37. Obligaţiile angajatorilor privind plasarea în cîmpul muncii a persoanelor

care şi-au pierdut capacitatea de muncă

(1) Conform recomandărilor Consiliului sau structurilor sale teritoriale, persoana cu dizabilităţi

este plasată în cîmpul muncii la angajatorul în a cărui întreprindere/instituţie aceasta şi-a pierdut

parţial capacitatea de muncă.

(2) Angajatorul este obligat să repartizeze locurile de muncă disponibile ori să creeze locuri de

muncă noi pentru a plasa în cîmpul muncii persoanele care şi-au pierdut parţial capacitatea de

muncă în urma unui accident de muncă la angajatorul respectiv sau care au contractat o boală

profesională în urma căreia au fost recunoscute drept persoane cu dizabilităţi.

(3) În cazul în care lipsesc condiţiile pentru continuarea activităţii de muncă a persoanelor care

şi-au pierdut parţial capacitatea de muncă la acelaşi angajator, plasarea lor în cîmpul muncii se

realizează prin intermediul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi asociaţiilor

obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi.

(4) Angajatorii care încalcă prevederile alin. (1) şi (2) sînt sancţionaţi în conformitate cu Codul

contravenţional.

(5) Salariaţilor cărora li s-a evaluat procentul capacităţii de muncă păstrată ca urmare a unui

accident de muncă sau a unei boli profesionale li se plăteşte, din contul întreprinderii/instituţiei care
137
poartă vina, despăgubiri şi indemnizaţii unice în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Articolul 38. Durata timpului de muncă şi normele de producţie pentru persoanele

cu dizabilităţi

(1) Pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate, în cazul în care ele nu beneficiază de

facilităţi mai mari, se stabileşte o durată redusă a timpului de muncă, de 30 de ore pe săptămînă,

cuantumul retribuirii muncii fiind egal cu cel stabilit pentru salariaţii cu durata normală a timpului

de muncă.

(2) Munca suplimentară, munca în zilele de repaus săptămînal şi munca pe timp de noapte

prestate de către persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate se permit doar cu consimţămîntul

persoanelor în cauză, dacă aceste munci nu le sînt contraindicate de medici.

(3) Angajatorii, de comun acord cu comitetele sindicale, au dreptul de a reduce normele de

muncă pentru persoanele cu dizabilităţi.

Articolul 39. Concediile persoanelor cu dizabilităţi

(1) Pentru persoanele cu dizabilităţi severe angajate în muncă, în cazul în care acestea nu

beneficiază de facilităţi mai mari, se stabileşte un concediu anual cu o durată de 40 de zile

calendaristice, iar pentru persoanele cu dizabilităţi accentuate – un concediu anual cu o durată de

32 de zile calendaristice.

(2) La solicitarea persoanei cu dizabilităţi, angajatorul îi poate acorda un concediu suplimentar

fără plată cu o durată de pînă la 60 de zile calendaristice.

Articolul 40. Orientarea, formarea şi reabilitarea profesională a persoanelor

cu dizabilităţi

(1) Persoanele cu dizabilităţi în vîrstă aptă de muncă, care doresc să se integreze sau să se

reintegreze în cîmpul muncii au acces la orientarea, formarea şi reabilitarea profesională, indiferent

de tipul şi gradul de dizabilitate.

(2) Persoanele cu dizabilităţi participă activ la procesul de evaluare a procentului capacităţii de

muncă şi la procesul de orientare, formare şi reabilitare profesională, au acces la informare şi la

alegerea activităţii potrivit dorinţelor şi aptitudinilor proprii.

138
(3) Serviciile de orientare şi formare profesională sînt oferite de organul teritorial pentru

ocuparea forţei de muncă conform programului individual de reabilitare şi incluziune socială a

persoanei cu dizabilităţi.

(4) Beneficiază de orientare şi formare profesională persoana cu dizabilităţi care este

şcolarizată şi are vîrsta corespunzătoare pentru integrarea profesională, persoana care nu are un loc

de muncă, cea care nu are experienţă profesională sau cea care, deşi încadrată în muncă, i se

recomandă recalificarea profesională în conformitate cu programul individual de reabilitare şi

incluziune socială, după caz.

(5) Serviciile de reabilitare profesională sînt oferite de Centrul Republican Experimental de

Protezare, Ortopedie şi Reabilitare şi de instituţiile şi centrele de reabilitare specializate, în

conformitate cu recomandările conţinute în programul individual de reabilitare şi incluziune socială.

(6) Beneficiază de reabilitare profesională persoana angajată în muncă sau, după caz, persoana

căreia i s-a propus un loc de muncă însă, din cauza stării de sănătate în interacţiune cu diverse

obstacole, nu-şi poate desfăşura activitatea de muncă conform calificării şi necesită restabilirea,

recuperarea sau compensarea funcţiilor dereglate ale organismului şi a capacităţii de muncă.

(7) Persoana cu dizabilităţi sau, după caz, familia acesteia este principalul factor de decizie

privind orientarea, formarea şi reabilitarea profesională.

(8) Mijloacele financiare necesare pentru orientarea, formarea şi reabilitarea profesională a

persoanelor cu dizabilităţi se alocă din bugetul de stat, prin intermediul instituţiilor responsabile, în

modul stabilit de legislaţia în vigoare.

(9) În vederea asigurării procesului de evaluare a procentului capacităţii de muncă, cît şi a

procesului de orientare, formare şi reabilitare profesională a persoanelor cu dizabilităţi, autorităţile

publice responsabile au obligaţia să ia următoarele masuri specifice:

a) să realizeze şi/sau să diversifice programele privind orientarea, formarea şi reabilitarea

profesională a persoanelor cu dizabilităţi;

b) să coreleze orientarea, formarea şi reabilitarea profesională a persoanelor cu dizabilităţi cu

cerinţele pieţei muncii;

139
c) să creeze condiţii pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi la evaluarea procentului

capacităţii lor de muncă, cît şi la orientarea, formarea şi reabilitarea lor profesională în orice

meserie, în funcţie de abilităţile personale.

Capitolul VI

SĂNĂTATEA, RECUPERAREA MEDICALĂ ŞI SOCIALĂ A PERSOANELOR

CU DIZABILITĂŢI

Articolul 41. Prevenirea dizabilităţii

(1) În scopul prevenirii apariţiei dizabilităţii în rîndul populaţiei, instituţiile medico-sanitare,

autorităţile publice centrale şi locale, persoanele juridice de drept public sau de drept privat,

antreprenorii individuali care folosesc munca salariată, alte structuri implicate sînt obligate să ia

măsuri medicale şi sociale orientate spre:

a) diagnosticarea, tratamentul, reabilitarea şi profilaxia primară a maladiilor;

b) menţinerea şi ocrotirea sănătăţii populaţiei;

c) crearea şi menţinerea unor condiţii igienice favorabile pentru viaţă şi muncă;

d) salubritatea mediului înconjurător;

e) propagarea odihnei active şi a culturii fizice în masă;

f) alimentaţia raţională şi educaţia sanitară a populaţiei.

(2) Statul, prin autorităţile competente ale administraţiei publice centrale şi locale, este obligat

să asigure informarea accesibilă şi gratuită a publicului despre serviciile medico-sociale oferite în

vederea reducerii la minimum şi a prevenirii apariţiei dizabilităţii în rîndul copiilor, adulţilor şi al

persoanelor în etate.

Articolul 42. Dreptul la ocrotirea sănătăţii

(1) Statul garantează dreptul persoanelor cu dizabilităţi la o atitudine respectuoasă şi umană

din partea prestatorilor de servicii din domeniul sănătăţii, fără nicio discriminare pe criterii de

dizabilitate.

(2) Persoanele cu dizabilităţi se bucură de toate drepturile şi îşi asumă toate responsabilităţile

prevăzute prin actele normative din domeniul ocrotirii sănătăţii.

140
(3) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la:

a) asistenţă medicală oportună şi calitativă în cadrul sistemului asigurărilor obligatorii de

asistenţă medicală;

b) alegerea prestatorului de servicii medicale primare şi a medicului de familie;

c) tratament şi îngrijire medicală individuală;

d) asistenţă medicală pe întreg teritoriul republicii, în comunitate (la locul de trai) şi în

instituţiile medico-sanitare specializate în cazul în care, conform indicaţiilor medicale, asistenţa

medicală ambulatorie este ineficientă sau indisponibilă;

e) servicii medicale în volumul şi calitatea prevăzute de Programul unic al asigurării obligatorii

de asistenţă medicală;

f) asistenţă medicală, în cazul în care sînt cetăţeni ai Republicii Moldova aflaţi peste hotarele

ţării, în conformitate cu tratatele şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(4) Se interzice discriminarea persoanelor cu dizabilităţi în ce priveşte asistenţa medicală,

asigurarea medicală (obligatorie şi facultativă), asigurarea de viaţă, examenul medical complex

anual, măsurile de profilaxie, educaţia sanitară şi obţinerea informaţiilor cu caracter personal

despre starea sănătăţii.

(5) În cadrul asistenţei medicale, persoanele cu dizabilităţi beneficiază, de asemenea, de vizite

la domiciliu, avînd drept scop satisfacerea deplină a tuturor necesităţilor socio-medicale ale

acestora, necesităţi determinate de tipul şi gradul de dizabilitate, în conformitate cu legislaţia în

vigoare.

(6) În cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, Guvernul are calitatea de asigurat

pentru persoanele încadrate în grad de dizabilitate, precum şi pentru unele categorii de îngrijitori, în

conformitate cu legislaţia în vigoare.

(7) Persoanele cu dizabilităţi sînt implicate în procesul de luare a deciziilor cu privire la starea

sănătăţii personale în toate cazurile, cu excepţia cazurilor în care există o ameninţare gravă pentru

sănătatea sau viaţa lor.

(8) Persoanele cu dizabilităţi îşi oferă consimţămîntul privind intervenţia medicală în mod
141
personal, perfectînd acordul informat sau refuzul benevol în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(9) Instituţiile medico-sanitare publice efectuează anual examenul medical complex al

persoanelor cu dizabilităţi conform prevederilor Programului unic al asigurării obligatorii de

asistenţă medicală.

(10) În cazul persoanelor imobilizate la pat, examenul medical al medicului de familie,

examenele medicilor specialişti şi investigaţiile posibile se efectuează la domiciliul persoanei.

(11) În timpul examenului medical şi al tratamentului, persoana cu dizabilităţi are dreptul să

solicite informaţii despre procedurile medicale ce i se aplică, despre riscul potenţial pe care îl

comportă şi eficacitatea lor terapeutică, despre metodele de alternativă, de asemenea despre

diagnosticul, pronosticul şi evoluţia tratamentului şi despre recomandările profilactice în format

accesibil.

(12) La acordarea asistenţei medicale femeilor cu dizabilităţi sînt luate în considerare

necesităţile speciale ale acestora, inclusiv tratamentul ginecologic şi consilierea privind planificarea

familială şi sănătatea reproductivă.

(13) Suplimentar faţă de serviciile prevăzute în cadrul Programului unic al asigurării obligatorii

de asistenţă medicală, autorităţile administraţiei publice locale vor oferi persoanelor cu dizabilităţi şi

alte servicii de sănătate, inclusiv de protezare dentară gratuită sau cu reducere de preţ, în limita

mijloacelor financiare disponibile.

Articolul 43. Reabilitarea medicală şi socială a persoanelor cu dizabilităţi

(1) Autorităţile publice centrale şi locale organizează şi contribuie la formarea şi dezvoltarea

sistemului de reabilitare medicală şi socială a persoanelor cu dizabilităţi pentru a le ajuta să atingă

şi să menţină un nivel optim de activitate fizică, intelectuală, psihică şi/sau socială, oferindu-le

concomitent mijloace pentru schimbarea modului de viaţă şi obţinerea unei independenţe mai mari.

(2) Instituţiile medico-sanitare specializate asigură persoanele cu dizabilităţi cu articole şi

echipamente specializate de reabilitare (proteze oculare, proteze auditive, mijloace tiflotehnice,

mijloace optice etc.) în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(3) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la reabilitare balneosanatorială gratuită sau cu plată

142
parţială, dacă aceasta este prevăzut în programul individual de reabilitare şi incluziune socială, şi se

face conform regulamentului aprobat de Guvern.

(4) Persoanele cu maladii incurabile în stadii avansate sau terminale au dreptul la servicii de

îngrijire paliativă, care prevăd satisfacerea nevoilor fizice, psihice, emoţionale şi spirituale ale

bolnavilor şi familiilor acestora.

(5) Orice persoană cu dizabilităţi are dreptul la reducerea suferinţei şi atenuarea durerii prin

toate metodele şi mijloacele legale disponibile, determinate de nivelul actual al ştiinţei medicale şi

de posibilităţile reale ale prestatorului de servicii medicale.

(6) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul să beneficieze, în caz de necesitate, de servicii de

îngrijire medicală la domiciliu, prestate în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

(7) Mijloacele financiare necesare pentru realizarea prevederilor prezentului articol se alocă

din contul şi în limita mijloacelor prevăzute în bugetele autorităţilor publice centrale şi locale.

Articolul 44. Intervenţia timpurie

(1) Serviciile de intervenţie timpurie sînt servicii medico-sociale oferite copiilor în vederea

dezvoltării fizice, inclusiv a vederii şi auzului, dezvoltării cognitive, dezvoltării comunicării,

dezvoltării sociale, dezvoltării psiho-emoţionale şi a celei adaptive.

(2) Serviciile de intervenţie timpurie sînt oferite de instituţiile medico-sanitare şi de

organizaţiile specializate în domeniul prestării serviciilor medico-sociale, indiferent de tipul de

proprietate şi forma juridică de organizare, care activează în conformitate cu legislaţia.

(3) Serviciile de intervenţie timpurie se realizează de către un personal calificat, în volum

maximal adaptat nevoilor copilului, într-un mediu familial şi comunitar firesc.

(4) Finanţarea serviciilor de intervenţie timpurie se asigură din mijloacele fondurilor asigurării

obligatorii de asistenţă medicală sau, după caz, din granturi, donaţii şi alte surse conform legislaţiei

în vigoare.

(5) Regulamentul-cadru de activitate şi standardele minime de calitate ale serviciilor de

intervenţie timpurie se aprobă de către Guvern.

Articolul 45. Programul individual de reabilitare şi incluziune socială a persoanei

143
cu dizabilităţi

(1) Reabilitarea şi incluziunea socială a persoanei cu dizabilităţi se realizează în corespundere

cu recomandările generale din programul individual de reabilitare şi incluziune socială întocmit de

Consiliu sau structurile sale teritoriale, precum şi în baza activităţilor şi serviciilor specifice

elaborate şi oferite de autorităţile responsabile din domeniile medical, social, educaţional şi

profesional de la locul de trai al persoanei.

(2) În programul individual de reabilitare şi incluziune socială elaborat pentru persoana cu

dizabilităţi sînt stabilite recomandări generale privind activităţile şi serviciile din domeniile medical,

social, educaţional şi profesional de care persoana are nevoie în procesul de incluziune socială.

(3) Autorităţile responsabile din domeniile medical, social, educaţional şi profesional de la locul

de trai al persoanei cu dizabilităţi, în baza recomandărilor generale din programul individual de

reabilitare şi incluziune socială, elaborează şi execută activităţile şi serviciile specifice pentru

persoana în cauză.

(4) Programul individual de reabilitare şi incluziune socială, precum şi activităţile şi serviciile

menţionate la alin. (3) sînt executorii pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru organele de stat

corespunzătoare, de asemenea pentru întreprinderi, instituţii, organizaţii şi agenţii economici

indiferent de forma de proprietate.

Capitolul VII

PROTECŢIA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI

Articolul 46. Asigurarea socială a persoanelor cu dizabilităţi

(1) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la prestaţii de asigurări sociale în conformitate cu

prevederile legislaţiei în vigoare.

(2) Dacă nu întrunesc condiţiile pentru acordarea prestaţiilor de asigurări sociale, persoanele

cu dizabilităţi beneficiază de prestaţii de asistenţă socială în conformitate cu prevederile legislaţiei

în vigoare.

(3) Evidenţa persoanelor cu dizabilităţi beneficiari de prestaţii de asigurări sociale se

efectuează de către Casa Naţională de Asigurări Sociale şi structurile sale teritoriale.

144
Articolul 47. Asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi

(1) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la asistenţă socială în conformitate cu prevederile

legislaţiei în vigoare.

(2) Asistenţa socială se asigură sub formă de prestaţii sociale şi servicii sociale.

Articolul 48. Prestaţii de asistenţă socială oferite persoanelor cu dizabilităţi

(1) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la indemnizaţii, alocaţii, compensaţii, ajutoare sociale

şi la alte tipuri de prestaţii de asistenţă socială, în scopul minimalizării efectelor sau înlăturării

consecinţelor riscurilor sociale.

(2) Finanţarea prestaţiilor de asistenţă socială se realizează din bugetul de stat și din bugetele

locale conform legislaţiei în vigoare.

(3) Evidenţa persoanelor cu dizabilităţi beneficiari de prestaţii de asistenţă socială se

efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale, în cazul prestaţiilor achitate din

bugetele locale, sau de către Casa Naţională de Asigurări Sociale şi structurile sale teritoriale, în

cazul prestaţiilor achitate din bugetul de stat.

(4) Modul de acordare a prestaţiilor de asistenţă socială se stabileşte prin acte normative

speciale.

Articolul 49. Compensaţia pentru serviciile de transport

(1) Compensaţia pentru călătoriile în transportul în comun urban, suburban şi interurban (cu

excepţia taximetrelor) și compensaţia anuală pentru cheltuielile legate de serviciile de transport

formează compensația pentru serviciile de transport.

(2) Compensaţia pentru serviciile de transport se acordă persoanelor cu dizabilităţi locomotorii,

persoanelor cu dizabilități severe şi accentuate, copiilor cu dizabilităţi, precum şi persoanelor care

însoţesc persoane cu dizabilități severe sau copii cu dizabilităţi, cel puțin o dată în trimestru, la locul

de reşedinţă, din bugetul de stat, prin transferuri cu destinaţie specială către bugetele unităţilor

administrativ-teritoriale de nivelul al doilea.

(3) Persoanele cu dizabilități ale aparatului locomotor pot alege, la cerere, în schimbul

compensației prevăzute la alin. (2), dreptul de a importa, o dată la 5 ani, cu scutire de drepturi de
145
import, un mijloc de transport destinat transportării lor, clasificat la poziția tarifară 8703 (cu

capacitatea cilindrică a motorului de pînă la 2500 cm3

inclusiv), indiferent de termenul de

exploatare, conform prevederilor Codului vamal, ale Codului fiscal și ale Legii nr. 1380/1997 cu

privire la tariful vamal.

Se permite conducerea mijloacelor de transport introduse în condițiile menționate la art. 124

alin. (14) lit. a) din Codul fiscal, art. 28 lit. z) prima liniuță din Legea nr. 1380/1997 cu privire la

tariful vamal și art. 20 alin. (41

) lit. a) din Codul vamal doar de către persoanele cu dizabilități ale

aparatului locomotor sau de către persoanele abilitate cu atribuții de însoțire/îngrijire a acestora, în

condițiile stabilite de Guvern. Conducerea mijloacelor de transport destinate transportării

persoanelor cu dizabilități de către alte persoane decît cele menționate mai sus și fără respectarea

condițiilor stabilite de Guvern, pe perioada aflării acestora în posesia și folosința persoanelor cu

dizabilități ale aparatului locomotor, se sancționează conform legislației în vigoare.

[Art.49 al.(3) în redacția LP304 din 30.11.18, MO480-485/14.12.18 art.802; în vigoare

01.01.19]

(4) Modul de acordare și mărimile compensației, care diferă în funcție de categoria

beneficiarilor și de locul de trai (raioane/municipii), se stabilesc de către Guvern.

Articolul 50. Facilităţi oferite persoanelor cu dizabilităţi

(1) Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de diverse facilităţi sub formă de scutiri şi reduceri în

conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

(2) Facilităţile vizează în special domeniile: prestări de servicii, procurare de bunuri, perfectare

de acte şi achitarea diverselor contribuţii (taxe, impozite).

(3) Modul de oferire a facilităţilor este stabilit prin acte normative speciale.

Articolul 51. Asigurarea persoanelor cu dizabilităţi cu mijloace ajutătoare tehnice

Persoanele cu dizabilităţi au dreptul de a fi asiguraţi gratuit sau cu plată parţială cu mijloace

ajutătoare tehnice, în baza prescripţiilor medicale, acestea fiind furnizate de către Centrul
146
Republican Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare şi de alte instituţii specializate în modul

stabilit de Guvern.

Articolul 52. Serviciile sociale

(1) În vederea reabilitării şi incluziunii sociale, persoanele cu dizabilităţi beneficiază de servicii

sociale primare, specializate şi cu specializare înaltă, în conformitate cu prevederile legislaţiei în

vigoare.

(2) Tipul serviciului social de care urmează să beneficieze persoana cu dizabilităţi este

determinat de recomandările ce se conţin în programul individual de reabilitare şi incluziune socială

al acesteia şi se bazează pe evaluarea iniţială şi/sau complexă a persoanei/familiei, realizată de către

asistentul social angajat de structura teritorială de asistenţă socială pentru a activa în cadrul

primăriei şi de către echipa multidisciplinară, şi adaptat la necesităţile persoanei în cauză.

(3) La prestarea serviciilor sociale adresate persoanelor cu dizabilităţi, prestatorii vor asigura

implicarea personalului calificat, precum şi a voluntarilor, reieşind din necesităţile individuale ale

persoanelor cu dizabilităţi.

(4) Evidenţa persoanelor cu dizabilităţi beneficiari ai serviciilor sociale se efectuează de către

autorităţile administraţiei publice locale, structurile teritoriale de asistenţă socială şi de prestatori.

(5) Modul de acordare a serviciilor sociale este stabilit prin acte normative speciale.

Articolul 53. Serviciul de îngrijire socială la domiciliu şi serviciul de asistenţă personală

(1) Structura teritorială de asistenţă socială prestează următoarele servicii sociale:

a) serviciul de îngrijire socială la domiciliu – pentru persoanele cu dizabilităţi lipsite de suport

din partea copiilor, din partea familiei extinse, cît şi din partea altor persoane (prietenilor, rudelor,

vecinilor), care au nevoie de ajutorul unei alte persoane conform recomandărilor din programul

individual de reabilitare şi incluziune socială şi conform evaluării complexe a persoanei/familiei,

realizată de asistentul social angajat de structura teritorială de asistenţă socială pentru primărie şi

de echipa multidisciplinară;

b) serviciul de asistenţă personală – pentru persoanele cu dizabilităţi severe care necesită

îngrijire, însoţire şi supraveghere permanentă din partea unei alte persoane în procesul integrării lor
147
în societate (în domeniile protecţiei sociale, muncii, asistenţei medicale, instructiv-educativ,

informaţional, al accesului la infrastructură etc.), conform recomandărilor din programul individual

de reabilitare şi incluziune socială şi conform evaluării complexe a persoanei/familiei, realizată de

asistentul social angajat de structura teritorială de asistenţă socială pentru primărie şi de echipa

multidisciplinară.

(2) Serviciul de îngrijire socială la domiciliu este prestat de către lucrătorul social.

(3) Serviciul de asistenţă personală este prestat de către asistentul personal.

(4) Autorităţile administraţiei publice locale sînt responsabile de angajarea în muncă a

lucrătorilor sociali şi a asistenţilor personali, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

(5) Instruirea lucrătorilor sociali şi a asistenţilor personali se va efectua de către instituţiile

responsabile în baza unei curricule elaborate şi aprobate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției

Sociale.

(6) Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor de îngrijire socială la domiciliu şi de

asistenţă personală, precum şi norma de muncă a lucrătorilor sociali şi a asistenţilor personali sînt

aprobate de Guvern.

(7) Beneficiarii serviciilor sociale specificate la alin. (1) lit. a) şi b) pot alege, la cerere, în

schimbul serviciilor menţionate, dreptul de a beneficia de o alocaţie pentru îngrijire, însoţire şi

supraveghere în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

Capitolul VIII

AUTORITĂŢILE RESPONSABILE DE INCLUZIUNEA SOCIALĂ

A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI

Articolul 54. Consiliul naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi

(1) Monitorizarea implementării şi promovării politicii naţionale privind incluziunea socială a

persoanelor cu dizabilităţi este realizată de Consiliul naţional pentru drepturile persoanelor cu

dizabilităţi.

(2) Consiliul naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi este un organ colegial

consultativ, instituit cu scopul de a monitoriza implementarea şi promovarea politicii de stat în

148
domeniu (acte normative, strategii, programe, planuri de acţiuni etc.) şi a Convenţiei ONU privind

drepturile persoanelor cu dizabilităţi, de a asigura pentru această categorie de populaţie posibilităţi

egale de realizare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale la un nivel identic cu ceilalţi membri ai

societăţii.

(3) În componenţa Consiliului naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi intră

reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, ai organizaţiilor neguvernamentale, precum

şi reprezentanţi ai organizaţiilor obşteşti a căror sferă de activitate include problemele persoanelor

cu dizabilităţi.

(4) Preşedinte al Consiliului naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi este un

viceprim-ministru responsabil de domeniul social, iar vicepreşedinte este ministrul sănătății, muncii

și protecției sociale.

(5) Secretariatul Consiliului naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi este numit de

către Guvern în scopul realizării obiectivelor specificate la alin. (2) în diferite sectoare şi la diferite

nivele administrative.

(6) Componenţa nominală şi regulamentul de activitate al Consiliului naţional pentru drepturile

persoanelor cu dizabilităţi se aprobă de către Guvern.

Articolul 55. Autorităţile administraţiei publice centrale

(1) Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale este organul central de specialitate al

administraţiei publice abilitat să elaboreze, promoveze şi realizeze politica statului în domeniul

protecţiei sociale a persoanelor cu dizabilităţi, de asemenea să asigure coordonarea şi evaluarea

funcţionalităţii sistemului de incluziune socială a acestor persoane.

(2) Celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale sînt responsabile de incluziunea

socială a persoanelor cu dizabilităţi în limita competenţelor lor funcţionale, în conformitate cu

prevederile legislaţiei în vigoare.

(3) La elaborarea politicii de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi, Ministerul Sănătății,

Muncii și Protecției Sociale şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale se consultă cu

Consiliul naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi cu reprezentanţii societăţii civile.

149
(4) La elaborarea şi aprobarea politicilor sectoriale, celelalte autorităţi ale administraţiei

publice centrale se consultă cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, cu Consiliul naţional

pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi cu reprezentanţii societăţii civile în scopul evaluării

impactului acestor politici asupra sistemului de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi.

(5) În procesul evaluării funcţionării sistemului de incluziune socială a persoanelor cu

dizabilităţi, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale solicită suport, informaţii, rapoarte din

partea autorităţilor publice centrale şi locale, a Consiliului naţional pentru drepturile persoanelor cu

dizabilităţi, din partea societăţii civile şi a altor actori implicaţi în proces.

Articolul 56. Autorităţile administraţiei publice locale

(1) Autorităţile administraţiei publice locale, în colaborare cu reprezentanţii societăţii civile,

realizează politica de asistenţă socială a persoanelor cu dizabilităţi şi asigură aplicarea legislaţiei la

nivel teritorial.

(2) Asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi este asigurată de către autorităţile

administraţiei publice locale prin intermediul structurilor sale (secţiile/direcţiile de asistenţă socială

şi protecţie a familiei, de învăţămînt, cultură, sport) şi de către alte organe ale statului, în

conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

(3) Autorităţile administraţiei publice locale:

a) analizează şi evaluează problemele sociale ale persoanelor cu dizabilităţi pe teritoriul

1. arondat şi, în baza rezultatelor obţinute, aprobă şi dezvoltă programe locale de asistenţă
socială
2. pentru această categorie de persoane, exercită controlul asupra realizării acestora;
b) înfiinţează, independent sau în parteneriat cu reprezentanţii societăţii civile, servicii sociale
3. primare şi servicii sociale specializate pentru persoanele cu dizabilităţi, asigurînd resursele
umane,
4. materiale şi financiare necesare pentru buna lor funcţionare;
c) pot stabili facilităţi suplimentare pentru persoanele cu dizabilităţi privind accesul la
5. serviciile medicale, sociale, comerciale, de transport, de telecomunicaţii şi la alte tipuri de
servicii
6. sociale.

(4) La elaborarea şi aprobarea programelor locale de incluziune socială, autorităţile

administraţiei publice locale se consultă cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale,

150
Consiliul naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi cu reprezentanţii societăţii civile în

scopul evaluării impactului acestor programe asupra sistemului de incluziune socială a persoanelor

cu dizabilităţi.

Capitolul IX

ASOCIAŢIILE OBŞTEŞTI ALE PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI

Articolul 57. Dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a crea asociaţii obşteşti

(1) În scopul ocrotirii drepturilor şi intereselor lor, în vederea acordării de sprijin reciproc şi
d) prestării unor servicii, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele care le reprezintă au dreptul de a
crea
e) asociaţii obşteşti în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
f) (2) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul să adere la asociaţii obşteşti pentru a fi reprezentate la
g) nivel internaţional, naţional, regional şi local.
h) (3) Autorităţile administraţiei publice locale acordă sprijin asociaţiilor obşteşti ale persoanelor
i) cu dizabilităţi şi organizaţiilor ce le reprezintă interesele, inclusiv punîndu-le la dispoziţie sedii şi
j) echipament necesar pentru desfăşurarea activităţii.

Articolul 58. Repartizarea locuinţelor construite din mijloacele asociaţiilor obşteşti ale

persoanelor cu dizabilităţi

Locuinţele construite sau procurate de către asociaţiile obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi

din mijloace proprii nu se înstrăinează, iar repartizarea lor rămîne la latitudinea asociaţiilor în

cauză, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Articolul 59. Relaţiile externe ale asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi

(1) În funcţie de prevederile statutului propriu, asociaţiile obşteşti ale persoanelor cu

dizabilităţi pot să adere la asociaţii naţionale şi internaţionale, pot să întreţină relaţii directe cu

aceste asociaţii, de asemenea pot să încheie cu ele acorduri de colaborare în conformitate cu

legislaţia naţională şi internaţională în vigoare.

(2) Statul recunoaşte dreptul asociaţiilor persoanelor cu dizabilităţi de a reprezenta persoanele

cu dizabilităţi la nivel naţional, regional şi local, rolul consultativ al acestor asociaţii în luarea

deciziilor referitoare la problemele persoanelor pe care le reprezintă, de asemenea participarea

acestor asociaţii la promovarea politicii în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi.

Capitolul X
151
DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 60

(1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării, cu excepţia:

a) articolelor 12–16, care se pun în aplicare de la 1 ianuarie 2013;

b) articolului 44 şi articolului 53 alineatul (1) litera b), care se pun în aplicare de la 1 ianuarie

2013;

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Legea nr. 821-XII din 24 decembrie

1991 privind protecţia socială a invalizilor şi Hotărîrea Parlamentului nr. 822-XII din 24 decembrie

1991 pentru punerea în aplicare a Legii privind protecţia socială a invalizilor.

Articolul 61

În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul:

a) va elabora şi va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în

concordanţă cu prezenta lege;

b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Marian LUPU

Nr. 60. Chişinău, 30 martie 2012

Republica Moldova

PARLAMENTUL

LEGE Nr. 60
din 30-03-2012

privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi

Publicat : 27-07-2012 în Monitorul Oficial Nr. 155-159 art. 508

MODIFICAT

LP304 din 30.11.18, MO480-485/14.12.18 art.802; în vigoare 01.01.19

152
Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

Articolul 1. Obiectul legii

Prezenta lege reglementează drepturile persoanelor cu dizabilităţi în vederea incluziunii sociale a

acestora, garantării posibilităţii participării lor în toate domeniile vieţii fără discriminare, la un nivel
identic cu ceilalţi membri ai societăţii, avînd ca bază respectarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului.

Articolul 2. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, noţiunile principale se definesc după cum urmează:

persoană cu dizabilităţi – persoană cu deficienţe fizice, mintale, intelectuale sau senzoriale, deficienţe
care, în interacţiune cu diverse bariere/obstacole, pot îngrădi participarea ei deplină şi eficientă la
viaţa societăţii în condiţii de egalitate cu celelalte persoane;

dizabilitate – termen generic pentru afectări/deficienţe, limitări de activitate şi restricţii de participare,

care denotă aspectele negative ale interacţiunii dintre individ (care are o problemă de sănătate) şi
factorii contextuali în care se regăseşte (factorii de mediu şi cei personali);

capacitate de muncă – raportul dintre posibilităţile biologice individuale şi solicitarea profesională;

este determinată de abilităţile fizice şi intelectuale, precum şi de nivelul de integrare
socioprofesională, care ţine de pregătire şi de experienţă;

incluziune socială – ansamblu de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale,
ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sportului, ocrotirii sănătăţii, informării şi comunicării,
mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, precum şi din alte domenii destinate integrării persoanelor cu
dizabilităţi în societate;

intervenţie timpurie (pentru copii) – proces de anticipare, identificare şi întreprindere a măsurilor

eficiente pentru copil şi familie în scop de a minimaliza impactul şi consecinţele potenţial negative ale
stării patologice a copilului şi de a contribui substanţial la sănătatea şi dezvoltarea acestuia;

asistenţă personală – servicii individualizate de asistentă (în domeniile protecţiei sociale, muncii,
asistenţei medicale, instructiv-educativ, informaţional, accesului la infrastructură ş.a.) ce răspund
nevoii de mobilitate şi altor nevoi ale copilului sau adultului cu dizabilităţi severe, care necesită sprijin

153
în procesul de integrare în societate, oferite în baza unui program individual de reabilitare şi incluziune
socială şi a evaluării iniţiale sau complexe;

adaptare rezonabilă – modificările şi ajustările necesare şi adecvate, care nu impun un efort

disproporţionat sau nejustificat atunci cînd este necesar, pentru a permite persoanelor cu dizabilităţi
să se bucure sau să-şi exercite, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, toate drepturile şi libertăţile
fundamentale ale omului;

design universal – proiectarea produselor, mediului, programelor şi serviciilor astfel încît să poată fi
utilizate de către toate persoanele, pe cît este posibil, fără să fie nevoie de o adaptare sau de o
proiectare specială. Designul universal nu va exclude dispozitivele de asistare pentru anumite grupuri
de persoane cu dizabilităţi atunci cînd este necesar;

standard adecvat de viaţă – protejarea şi promovarea dreptului persoanelor cu dizabilităţi la o

alimentaţie, îmbrăcăminte şi locuinţă adecvate în condiţii de egalitate cu ceilalţi cetăţeni, fără
discriminare pe criterii de dizabilitate;

accesibilitate – ansamblu de măsuri şi lucrări de adaptare a mediului fizic, transporturilor, precum şi a

mediului informaţional şi comunicaţional, incluzînd tehnologiile şi sistemele informaţionale şi
comunicaţiile, conform necesităţilor persoanelor cu dizabilităţi, factor esenţial de exercitare a
drepturilor şi de îndeplinire a obligaţiilor persoanelor cu dizabilităţi în societate;

program individual de reabilitare şi incluziune socială – document elaborat de Consiliul Naţional

pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă sau de structurile sale teritoriale, în care sînt
stabilite recomandările generale privind activităţile şi serviciile de care persoana cu dizabilităţi are
nevoie în procesul de incluziune socială;

reabilitare medicală – complex de măsuri din domeniul medical, acordate la toate etapele de asistenţă
medicală (primară, secundară şi terţiară) persoanelor cu disfuncţionalităţi şi dizabilităţi, orientate spre
menţinerea sănătăţii şi a calităţii vieţii persoanelor în cauză, spre prevenirea apariţiei sau reducerea
dizabilităţilor prin aplicarea coordonată şi combinată a diverselor metode de recuperare medicală,
funcţională şi psihică;

reabilitare profesională – complex de măsuri medicale, profesionale, sociale şi pedagogice orientate

spre recuperarea sau compensarea funcţiilor dereglate ale organismului şi capacităţii de muncă a
persoanei cu dizabilităţi care, din cauza stării de sănătate în interacţiune cu diverse obstacole, nu îşi
poate desfăşura activitatea de muncă conform calificării;

loc de muncă protejat – spaţiul aferent activităţii profesionale a persoanei cu dizabilităţi, care cuprinde
locul de lucru din clădirea instituţiei şi orice alt loc din interiorul instituţiei, precum şi din afara ei, la
care persoana cu dizabilităţi are acces în timpul exercitării sarcinilor sale de lucru, adaptat nevoilor
acesteia, inclusiv echipamentul şi căile de acces;

întreprinderi specializate – întreprinderile şi organizaţiile al căror capital statutar este deţinut în

proporţie de 100% de societăţile şi asociaţiile obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi, create pentru
realizarea scopurilor statutare proprii, în cadrul cărora 50% şi mai mult din numărul total al lucrătorilor
154
angajaţi sînt persoane cu dizabilităţi. La întreprinderi specializate se atribuie, de asemenea, atelierele
şi secţiile de ergoterapie, fără statut juridic, din cadrul instituţiilor sociale şi medicale, care au dreptul
să desfăşoare activităţi economice independente, respectînd legislaţia în vigoare.

Articolul 3. Scopul şi obiectivele legii

(1) Scopul prezentei legi este de a stabili garanţii, a proteja şi promova drepturile persoanelor cu
dizabilităţi şi ale familiilor acestora.

(2) Măsurile prevăzute de prezenta lege conduc la realizarea următoarelor obiective:

a) prevenirea apariţiei dizabilităţii;

b) reabilitarea persoanelor cu dizabilităţi;

c) participarea activă a persoanelor cu dizabilităţi la viaţa comunităţii;

d) creşterea gradului de ocupare a persoanelor cu dizabilităţi;

e) creşterea calităţii vieţii persoanelor cu dizabilităţi şi a familiilor acestora;

f) stimularea participării pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi;

g) dezvoltarea serviciilor sociale adecvate nevoilor persoanelor cu dizabilităţi;

h) crearea şi asigurarea condiţiilor adecvate de educaţie, instruire şi pregătire profesională a

persoanelor cu dizabilităţi;

i) evitarea sau eliminarea oricăror forme de discriminare a persoanelor cu dizabilităţi.

Articolul 4. Sfera de acţiune a prezentei legi

Acţiunea prezentei legi se extinde asupra persoanelor cu dizabilităţi cetăţeni ai Republicii Moldova sau
cetăţeni străini avînd domiciliul legal în Republica Moldova în condiţiile legii.

Articolul 5. Principiile de aplicare a prevederilor prezentei legi

Protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi au la bază următoarele principii:

a) respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului;

b) egalitatea de şanse;

c) egalitatea de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă;

d) solidaritatea socială;

e) nediscriminarea;

f) parteneriatul;

155
g) libertatea opţiunii şi controlul sau decizia asupra propriei vieţi, asupra serviciilor şi formelor de
suport de care beneficiază;

h) respectarea demnităţii inalienabile, a autonomiei individuale, a libertăţii de a face propriile alegeri şi

a independenţei persoanei;

i) acceptarea persoanelor cu dizabilităţi ca parte a diversităţii umane şi a umanităţii;

j) participarea şi integrarea deplină şi efectivă în societate;

k) accesibilitatea;

l) egalitatea în drepturi a femeilor şi bărbaţilor;

m) respectarea capacităţilor de dezvoltare ale copiilor cu dizabilităţi şi a dreptului acestora de a-şi

păstra propria identitate.

Articolul 6. Legislaţia privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi

(1) Legislaţia privind incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi se bazează pe Constituţia

Republicii Moldova şi se constituie din prezenta lege şi alte acte legislative şi normative cu privire la
măsurile de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi.

(2) Statul deţine responsabilitatea pentru elaborarea politicilor naţionale de prevenire şi tratament al
dizabilităţilor, de reabilitare, adaptare rezonabilă şi incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi,
respectînd drepturile şi obligaţiile părţilor (ale statului, pe de o parte, şi ale beneficiarilor, pe de altă
parte), asigură, în colaborare cu organele abilitate, cu organizaţiile responsabile şi nemijlocit cu
beneficiarii, implementarea obiectivelor legale, stipulează drepturile şi obligaţiile părţilor.

Articolul 7. Participarea persoanelor cu dizabilităţi la viaţa politică şi la viaţa publică

(1) Persoanele cu dizabilităţi pot participa efectiv şi deplin la viaţa politică şi cea publică în condiţii de
egalitate cu ceilalţi cetăţeni.

(2) Statul asigură persoanelor cu dizabilităţi:

a) drepturi politice şi posibilitatea de a beneficia de acestea în condiţii de egalitate cu ceilalţi;

b) dreptul şi oportunitatea de a alege şi de a fi alese;

c) dreptul la proceduri şi materiale de vot adecvate, accesibile şi uşor de înţeles şi de utilizat

(implementarea modalităţilor alternative de vot);

d) dreptul de a-şi exprima opţiunea prin vot secret la alegeri şi referendumuri, fără intimidare;

e) dreptul de a deţine efectiv un mandat de persoană aleasă şi de a îndeplini orice funcţie publică la
nivel executiv sau legislativ, facilitînd utilizarea tehnologiilor noi şi de asistare, acolo unde este cazul;

156
f) dreptul de exprimare liberă a voinţei ca alegători şi, în acest scop, dacă este cazul şi la solicitare,
permite asistarea acestora la vot de către o persoană la alegerea lor;

g) dreptul la libera formare a opiniei cu privire la partidele politice şi candidaţii electorali, inclusiv prin
organizarea de dezbateri electorale şi emisiuni radio-televizate în limbaj mimico-gestual, prin tipărirea
de materiale electorale cu utilizarea sistemelor de scriere folosite de persoanele cu deficienţe de
vedere, prin utilizarea altor instrumente de informare accesibile persoanelor cu dizabilităţi.

(3) Drepturile persoanelor cu dizabilităţi de a participa la viaţa politică şi cea publică sînt reglementate
prin acte normative speciale.

Articolul 8. Egalitatea şi nondiscriminarea persoanelor cu dizabilităţi

(1) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul să fie recunoscute, oriunde s-ar afla, ca persoane cu drepturi
egale în faţa legii.

(2) Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de capacitate juridică în egală măsură cu celelalte persoane în
toate aspectele vieţii, iar după caz, şi de măsuri de protecţie şi asistenţă juridică în exercitarea
capacităţii juridice, prevăzute de legislaţia în vigoare.

(3) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul inalienabil la respectarea demnităţii umane indiferent de

dizabilitate sau altă stare de sănătate, indiferent de rasă, naţionalitate, originea etnică, limbă, religie,
sex, orientarea sexuală, opinie, apartenenţa politică, avere, originea socială sau orice alt motiv.

(4) Persoanele cu dizabilităţi se bucură de toate drepturile civile, politice, sociale, economice şi
culturale, precum şi de libertăţile fundamentale consfinţite prin Constituţia Republicii Moldova, prin
Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (ratificată prin Legea nr. 166 din 9 iulie
2010), prin prezenta lege şi alte acte normative.

(5) Persoanele cu dizabilităţi, pe lîngă drepturi egale cu ale celorlalte persoane, au obligaţii şi
responsabilităţi egale, prevăzute de legislaţia Republicii Moldova.

(6) Discriminarea persoanelor cu dizabilităţi constînd în orice deosebire, excludere, marginalizare,

limitare sau preferinţă, precum şi în refuzul de creare a condiţiilor favorabile şi de adaptare rezonabilă,
care conduc la imposibilitatea sau complicarea recunoaşterii, îndeplinirii sau folosirii drepturilor civile,
politice, economice, sociale sau culturale, este interzisă şi se pedepseşte conform legislaţiei în vigoare.

(7) Statul, prin intermediul structurilor responsabile din cadrul autorităţilor publice centrale şi locale şi
al instituţiilor specializate în apărarea drepturilor omului (Avocatul Poporului), asigură dreptul
persoanelor cu dizabilităţi de a beneficia de capacitate juridică în egală măsură cu celelalte persoane,
în toate aspectele vieţii şi le garantează acestora protecţie juridică egală şi eficientă contra
discriminării pe orice temei.

(8) Pentru asigurarea egalităţii şi eliminarea discriminării persoanelor cu dizabilităţi, statul promovează
măsuri de adaptare rezonabilă.

157
(9) Măsurile specifice necesare pentru a accelera sau a obţine egalitatea de facto a persoanelor cu
dizabilităţi nu vor fi considerate o discriminare.

(10) Minorii cu dizabilităţi se bucură pe deplin de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului în condiţii de egalitate cu ceilalţi copii.

(11) În toate acţiunile care privesc copiii cu dizabilităţi va fi luat în considerare cu prioritate interesul
superior al copilului.

(12) Statul întreprinde măsuri pentru a se asigura că toate categoriile de persoane cu dizabilităţi,
inclusiv femeile şi fetele cu dizabilităţi, nu sînt supuse discriminărilor multiple şi beneficiază de toate
drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

(13) Statul garantează excluderea oricărei forme de discriminare pe criteriu de dizabilitate.

Articolul 9. Dreptul la proprietate, la gestionarea veniturilor şi a altor bunuri personale

(1) Autorităţile publice centrale şi locale întreprind măsuri adecvate şi eficiente pentru a asigura
dreptul egal al persoanelor cu dizabilităţi de a deţine sau moşteni proprietăţi, de a-şi gestiona propriile
venituri şi de a avea acces egal la împrumuturi bancare, ipoteci şi alte forme de credit financiar,
beneficiind, după caz, de protecţie şi asistenţă juridică în exercitarea acestor drepturi, şi se asigură că
persoanele cu dizabilităţi nu sînt deposedate în mod arbitrar de bunurile lor.

(2) În cazul în care persoana cu dizabilităţi, indiferent de vîrstă, este în imposibilitate de a-şi administra
bunurile personale, aceasta are dreptul la protecţie şi asistenţa juridică conform legislaţiei în vigoare.

Articolul 10. Apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi şi răspunderea pentru

încălcarea acestora

(1) Apărarea drepturilor, intereselor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi se face
în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(2) Respectarea prevederilor Convenţiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi de către
autorităţile publice centrale şi locale, de către instituţii şi întreprinderi indiferent de tipul de
proprietate, de către asociaţiile obşteşti şi persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelele este
asigurată de societatea civilă şi de Avocatul Poporului conform legislaţiei în vigoare.

(3) Persoanele cu dizabilităţi se bucură de asistenţă juridică în toate domeniile vieţii în condiţii de
egalitate cu ceilalţi cetăţeni.

(4) Persoanele cu funcţii de răspundere şi toate persoanele vinovate de încălcarea drepturilor,

intereselor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilităţi poartă răspundere conform
legislaţiei în vigoare.

Articolul 11. Sensibilizarea societăţii

158
(1) În scopul cultivării respectului pentru drepturile şi demnitatea persoanelor cu dizabilităţi, statul,
persoanele juridice de drept public şi de drept privat şi organizaţiile neguvernamentale întreprind
măsuri de sensibilizare a societăţii.

(2) Statul, persoanele juridice de drept public sau de drept privat şi organizaţiile neguvernamentale:

a) promovează o percepţie pozitivă şi un rol social activ al persoanelor cu dizabilităţi;

b) cultivă, la toate nivelele sistemului de învăţămînt, inclusiv la copiii de vîrstă fragedă, o atitudine
respectuoasă faţă de drepturile persoanelor cu dizabilităţi;

c) promovează recunoaşterea deprinderilor, meritelor şi abilităţilor persoanelor cu dizabilităţi, cît şi a

contribuţiei aduse de acestea la locurile lor de muncă;

d) încurajează instituţiile mass-media să relateze despre persoanele cu dizabilităţi de o manieră care ar

contribui la incluziunea lor socială;

e) promovează programe de sensibilizare a opiniei publice cu privire la persoanele cu dizabilităţi şi

drepturile acestora.

Capitolul II

DETERMINAREA DIZABILITĂŢII

Articolul 12. Instituţia responsabilă de determinarea dizabilităţii

(1) Dizabilitatea la copiii în vîrstă de pînă la 18 ani şi la persoanele adulte este determinată de Consiliul
Naţional pentru Determinarea Dizabilităţii şi Capacităţii de Muncă (în continuare – Consiliul) sau
structurile sale teritoriale, instituţie subordonată Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

(2) Competenţele de bază ale Consiliului sînt:

a) determinarea dizabilităţii şi a capacităţii de muncă a persoanei;

b) întocmirea programului individual de reabilitare şi incluziune socială;

c) stabilirea circumstanţelor/cauzei care au condus la dizabilitate şi a duratei dizabilităţii;

d) stabilirea caracterului muncii şi a condiţiilor de muncă ale persoanei cu dizabilităţi;

e) asigurarea evidenţei electronice şi pe suport de hîrtie a persoanelor expertizate;

f) întocmirea şi eliberarea certificatului privind gradul de dizabilitate.

(3) Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Consiliului se aprobă de Guvern.

(4) Persoanele care nu sînt de acord cu decizia de încadrare în grad de dizabilitate au dreptul de a o
contesta la Comisia de litigii, un organ colegial consultativ înfiinţat pe lîngă Ministerul Sănătății, Muncii
și Protecției Sociale. Deciziile Comisiei de litigii pot fi contestate în modul stabilit de lege.

159
(5) Componenţa nominală şi regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de litigii se aprobă
de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

Articolul 13. Procedura de determinare a dizabilităţii

(1) Dizabilitatea se determină de către Consiliu sau structurile sale teritoriale în baza următoarelor
acte:

a) formularul de trimitere al instituţiei medico-sanitare la care persoana este înregistrată, eliberat

numai după aplicarea măsurilor adecvate de diagnosticare, tratament şi reabilitare, în cazul în care
există indicii evidente ale dereglărilor funcţionale ale organismului, cauzate de boli, de consecinţele
unor traume sau patologii;

b) actele de studii, documentele ce atestă instruiri, calificări, recalificări;

c) în cazul persoanelor angajate în cîmpul muncii, formularul completat şi eliberat de instituţia în care
persoana este angajată, care să conţină caracteristica persoanei şi a funcţiei deţinute, condiţiile de la
locul de muncă, toate funcţiile vacante din cadrul instituţiei şi cerinţele faţă de acestea;

d) în cazul nou-născuţilor, al preşcolarilor, al elevilor şi al studenţilor, formularul completat şi eliberat,

după caz, de serviciul de intervenţie timpurie, de serviciul asistenţă psihopedagogică, de instituţia
preşcolară sau de instituţia de învăţămînt, care să conţină date privind starea sănătăţii persoanei,
caracteristica persoanei şi a condiţiilor ei de studii, alte circumstanţe ale procesului instructiv-educativ;

e) în cazul persoanelor aflate la evidenţa structurilor teritoriale de asistenţă socială, de asigurări

sociale sau de ocupare a forţei de muncă şi care se prezintă la expertiză pentru prima dată sau în mod
repetat (reexpertizare), formularul completat şi eliberat de structurile menţionate privind prestaţiile şi
serviciile sociale de care persoana beneficiază. În cazul existenţei accesului la sistemele informaţionale
ale structurilor menţionate, Consiliul şi structurile sale teritoriale vor accesa datele necesare în mod
electronic.

(2) Instrucţiunea privind modul de determinare a dizabilităţii se aprobă de Guvern.

Articolul 14. Factori şi criterii de bază pentru determinarea dizabilităţii

(1) La determinarea dizabilităţii se va ţine cont de factorii medicali, psihopedagogici, habituali,

profesionali, precum şi de alţi factori sociali.

(2) Drept criterii de bază pentru determinarea dizabilităţii servesc:

a) capacitatea de a studia şi de a se instrui;

b) capacităţile intelectuale şi comportamentul;

c) capacitatea de autoservire şi de autoîngrijire;

d) capacităţile de comunicare (vederea, auzul, vorbirea) şi de adaptare situaţională;

e) capacităţile locomotorii şi dexteritatea;

160
f) capacitatea de muncă păstrată şi capacitatea vitală a organismului;

g) capacitatea de participare la viaţa socială şi profesională – determinată de deficienţe fizice, mintale,

intelectuale sau senzoriale de lungă durată.

Articolul 15. Determinarea dizabilităţii la copiii în vîrstă de pînă la 18 ani

(1) Dizabilitatea la copiii în vîrstă de pînă la 18 ani se determină pornind de la gravitatea deficienţelor
funcţionale individuale provocate de afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi
restricţii de participare exprimate în raport cu funcţionarea psihosocială corespunzătoare vîrstei şi este
de trei grade: severă, accentuată şi medie.

(2) Dizabilitatea severă se acordă copiilor care au, în raport cu vîrsta, capacitatea de autoîngrijire încă
neformată sau pierdută, respectiv, au un grad ridicat de dependenţă fizică sau psihică. Autonomia
persoanei este foarte scăzută din cauza limitării severe în activitate. Copilul necesită îngrijire şi
supraveghere permanentă din partea unei alte persoane.

(3) Dizabilitatea accentuată se acordă copiilor la care incapacitatea de a desfăşura activităţi potrivit
rolului social corespunzător dezvoltării şi vîrstei se datorează unor limitări funcţionale importante
motorii, senzoriale, neuropsihice sau metabolice rezultate din afecţiuni severe, în stadii înaintate, cu
complicaţii ale unor aparate şi sisteme.

(4) Dizabilitatea medie se acordă copiilor care au capacitatea de prestaţie fizică (motorie, metabolică)
sau intelectuală redusă, corespunzînd unei deficienţe funcţionale scăzute, ceea ce conduce la limitări
în activitate, în raport cu aşteptările corespunzătoare vîrstei.

(5) Criteriile de determinare a dizabilităţii la copiii în vîrstă de pînă la 18 ani se aprobă printr-un ordin
comun al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale şi Ministerului Educației, Culturii și
Cercetării.

(6) Pînă la expirarea termenului pentru care a fost stabilită reexpertizarea copilului cu dizabilităţi,
gradele de severitate I, II şi III se echivalează, în mod corespunzător, cu dizabilitatea severă,
dizabilitatea accentuată şi dizabilitatea medie.

Articolul 16. Determinarea dizabilităţii la persoanele adulte

(1) Dizabilitatea la persoanele adulte se determină pornind de la gravitatea deficienţelor funcţionale

individuale provocate de afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de
participare exprimate în raport cu solicitarea socioprofesională (păstrarea capacităţii de muncă) şi este
de trei grade: severă, accentuată şi medie. Păstrarea capacităţii de muncă se evaluează în procente, cu
un interval procentual de 5%:

a) dizabilitatea severă se caracterizează prin deficienţe funcţionale severe provocate de afecţiuni,

defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar capacitatea de
muncă este păstrată într-un interval procentual de 0–20%;

161
b) dizabilitatea accentuată se caracterizează prin deficienţe funcţionale accentuate provocate de
afecţiuni, defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar capacitatea
de muncă este păstrată într-un interval procentual de 25–40%;

c) dizabilitatea medie se caracterizează prin deficienţe funcţionale medii provocate de afecţiuni,

defecte, traume care conduc la limitări de activitate şi restricţii de participare, iar capacitatea de
muncă este păstrată într-un interval procentual de 45–60%.

(2) Persoanele cu deficienţe funcţionale uşoare provocate de afecţiuni, defecte, traume şi avînd
capacitatea de muncă păstrată într-un interval procentual de 65–100% sînt considerate apte de
muncă, respectiv nu sînt încadrate în grad de dizabilitate.

(3) La determinarea dizabilității persoanelor încadrate în cîmpul muncii, inclusiv a copiilor cu vîrsta
cuprinsă între 15 și 18 ani, Consiliul și structurile sale teritoriale iau în considerare studiile, funcția
deținută, condițiile de muncă și elaborează recomandări pentru exercitarea în continuare a activităților
de muncă.

(4) În cazul persoanelor care din cauza stării de sănătate nu îşi pot exercita în continuare activitatea
conform calificării profesionale şi al persoanelor care nu deţin o calificare profesională sau nu sînt
încadrate în cîmpul muncii, Consiliul sau structurile sale teritoriale elaborează recomandări pentru
exercitarea altor activităţi apropiate calificării pe care o deţin ori care nu necesită calificare
profesională sau eliberează recomandări organelor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi
instituţiilor de reabilitare solicitînd servicii de orientare, formare profesională, de reabilitare medicală,
profesională, alte servicii prestate de instituţiile respective.

(5) Persoanele cu dizabilităţi care în procesul expertizării şi determinării dizabilităţii au primit

recomandări privind serviciile de orientare şi formare profesională, de reabilitare medicală şi
profesională sînt expertizate în mod repetat după perioada în care au beneficiat de serviciile
respective.

(6) În cazul persoanelor care au atins vîrsta standard de pensionare şi, după caz, al persoanelor care
din cauza unor dereglări funcţionale grave ale organismului nu sînt capabile să-şi exercite activitatea
conform calificării pe care o deţin, nici să exercite o altă activitate care nu necesită calificare
profesională, nici să-şi însuşească o nouă calificare prin orientare şi formare profesională, prin
reabilitare medicală şi profesională, gradul de dizabilitate se determină pe baza criteriilor medico-
sociale şi psihologice fără stabilirea capacităţii de muncă în valoare procentuală.

(7) La persoanele adulte, dizabilitatea poate apărea ca urmare a:

a) unei afecţiuni generale;

b) unei afecţiuni congenitale sau din copilărie;

c) unei boli profesionale;

d) unui accident de muncă;

162
e) participării la lichidarea avariei de la CAE de la Cernobîl;

f) serviciului militar sau a celui special.

(8) Criteriile de determinare a dizabilităţii la persoanele adulte se aprobă printr-un ordin al

Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

(9) Pînă la expirarea termenului pentru care s-a stabilit reexpertizarea persoanei cu dizabilităţi sau în
cazul gradelor de invaliditate fără termen, invaliditatea de gradele I, II şi III se echivalează, în mod
corespunzător, cu dizabilitatea severă, dizabilitatea accentuată şi dizabilitatea medie.

(10) Persoanele care deţin un grad de invaliditate fără termen au dreptul să se adreseze Consiliului
pentru reexaminare şi determinarea dizabilităţii în conformitate cu noile criterii.

Capitolul III

ACCESIBILITATEA

Articolul 17. Politica de stat în domeniul accesibilităţii

(1) În scopul asigurării unei vieţi independente persoanelor cu dizabilităţi, autorităţile publice centrale
şi locale, organizaţiile nonguvernamentale, agenţii economici, indiferent de forma de organizare
juridică, în funcţie de competenţele lor funcţionale, evaluează situaţia în domeniu şi întreprind măsuri
concrete pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilităţi, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la
mediul fizic, la transport, la informaţie şi la mijloacele de comunicare, inclusiv la tehnologia informaţiei
şi la comunicaţiile electronice, la alte utilităţi şi servicii deschise sau furnizate publicului, atît în
localităţile urbane, cît şi în localităţile rurale, în conformitate cu normativele în vigoare.

(2) Identificarea şi eliminarea obstacolelor/barierelor faţă de accesul deplin al persoanelor cu

dizabilităţi trebuie aplicate în special la clădiri, drumuri, mijloace de transport şi alte utilităţi interioare
şi exterioare, inclusiv şcoli, case, instituţii publice şi locuri de muncă, la serviciile de informare şi
comunicare, inclusiv serviciile electronice şi de urgenţă, de asemenea la alte utilităţi şi servicii publice.

(3) Proiectarea şi dezvoltarea bunurilor, serviciilor, echipamentelor şi utilităţilor se fac în baza

designului universal, care presupune o adaptare minimă şi la cel mai scăzut cost al acestora, astfel încît
ele să răspundă nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilităţi.

Articolul 18. Proiectarea şi construcţia obiectelor infrastructurii sociale adaptate necesităţilor

persoanelor cu dizabilităţi

(1) Nu se admite proiectarea şi construirea centrelor populate, formarea cartierelor de locuit,

elaborarea soluţiilor de proiect, construcţia şi reconstrucţia clădirilor, instalaţiilor, complexelor şi
comunicaţiilor, de asemenea producerea sau achiziţia mijloacelor de transport public urban, a
mijloacelor de informare şi de telecomunicaţii fără amenajarea acestor obiective şi mijloace în aşa
mod încît persoanele cu dizabilităţi să aibă acces la ele şi să le poată utiliza.

163
(2) Autorităţile responsabile au obligaţia să autorizeze funcţionarea obiectelor de utilitate publică
specificate la alin. (1) numai în condiţiile respectării normativelor în domeniu, astfel încît persoanele cu
dizabilităţi să aibă la ele un acces neîngrădit.

Articolul 19. Amenajarea obiectelor infrastructurii sociale pentru a putea fi folosite

de către persoanele cu dizabilităţi

(1) Obiectele de menire socială trebuie să fie amenajate într-un mod care să le facă accesibile pentru
persoanele cu dizabilităţi: dotate cu căi de acces şi instalate cu respectarea actelor normative în
vigoare vizînd domeniul respectiv.

(2) În cazul în care obiectele de menire socială, din motive tehnice, nu pot fi amenajate astfel încît să
fie accesibile persoanelor cu dizabilităţi cu respectarea normativelor în vigoare, autorităţile
administraţiei publice locale, asociaţiile obşteşti şi persoanele juridice de drept public sau de drept
privat trebuie să întreprindă măsuri corespunzătoare pentru adaptarea rezonabilă a obiectelor în
cauză la necesităţile persoanelor cu dizabilităţi.

(3) Normativele de adaptare a obiectivelor infrastructurii sociale la necesităţile persoanelor cu

dizabilităţi se aprobă de organul naţional de dirijare în construcţii.

(4) Realizarea prevederilor prezentului articol este pusă în sarcina organului naţional de dirijare în
construcţii, a autorităţilor administraţiei publice locale, a agenţilor economici indiferent de forma de
proprietate şi cu participarea asociaţiilor obşteşti.

Articolul 20. Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la mijloacele de transport

în comun

(1) Pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu dizabilităţi la transport şi călătorii, Ministerul
Economiei și Infrastructurii, alte autorităţi publice centrale şi locale, agenţii economici indiferent de
forma de proprietate, cu participarea asociaţiilor obşteşti, au obligaţia de a:

a) adapta mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie;

b) reutila autovehiculele conform necesităţilor persoanelor cu dizabilităţi locomotorii (ghidarea

manuală);

c) adapta staţiile mijloacelor de transport în comun, inclusiv marcarea prin pavaj tactil a spaţiilor de
acces spre uşa de intrare în mijlocul de transport;

d) monta panouri de afişaj corespunzătoare nevoilor persoanelor cu dizabilităţi vizuale şi auditive în

mijloacele de transport public;

e) imprima cu caractere mari şi în culori contrastante rutele şi indicativele mijloacelor de transport

public urban;

164
f) adapta trecerile de pietoni şi intersecţiile străzilor şi drumurilor publice corespunzător cu nevoile
persoanelor cu dizabilităţi vizuale şi auditive;

g) monta sistemele de semnalizare sonoră şi vizuală la intersecţiile cu trafic intens.

(2) Toţi operatorii de taxi au obligaţia să asigure cel puţin o maşină adaptată transportului persoanelor
cu dizabilităţi care utilizează fotoliul rulant. Constituie discriminare refuzul conducătorului de taxi de a
asigura transportul persoanei cu dizabilităţi şi al dispozitivului de mers. Dispozitivul este transportat
gratuit, fară aplicarea unor taxe suplimentare.

(3) Administratorii infrastructurii feroviare au obligaţia să adapteze cel puţin un vagon şi staţiile
principale de tren pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilităţi care utilizează fotoliul rulant şi
să marcheze prin pavaj tactil contrastant căile spre peroanele de îmbarcare, ghişee sau alte utilităţi.

(4) Administratorii infrastructurii de transport avia au obligaţia să asigure însoţirea persoanelor cu

dizabilităţi astfel încît acestea să aibă acces şi să se poată folosi de transportul aerian, iar
administratorii infrastructurii aeroportuare au obligaţia să adapteze spaţiile principale de utilitate
publică pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilităţi care utilizează fotoliul rulant şi să
marcheze prin pavaj tactil contrastant căile spre ghişeele de îmbarcare sau alte utilităţi.

(5) Cîinele ghid care însoţeşte persoana cu dizabilităţi are acces liber şi gratuit în toate locurile publice
şi în mijloacele de transport.

(6) Autorităţile administraţiei publice locale şi persoanele juridice de drept public sau de drept privat
trebuie să adapteze, să rezerve şi să semnalizeze prin semnul internaţional cel puţin 4% din numărul
total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de 2 locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de
transport pentru persoane cu dizabilităţi locomotorii în spaţiile de parcare de pe lîngă clădirile de
utilitate publică, precum şi în cele organizate.

(7) Persoanele cu dizabilităţi locomotorii beneficiază, la cerere, de permis pentru locurile gratuite de
parcare gestionate de autorităţile administraţiei publice locale. Autovehiculul care transportă o
persoană cu dizabilităţi locomotorii posesoare de permis beneficiază de parcare gratuită.

(8) Permisele prevăzute la alin. (7) se eliberează de către autorităţile administraţiei publice locale.

(9) Normativele de adaptare a mijloacelor de transport şi a infrastructurii drumurilor la necesităţile

persoanelor cu dizabilităţi se aprobă de către Guvern.

Articolul 21. Amenajarea încăperilor de locuit pentru a putea fi folosite de către persoanele

cu dizabilităţi

(1) Încăperile de locuit ocupate de persoane cu dizabilităţi sau de familiile care au în componenţa lor o
persoană cu dizabilităţi sînt utilate cu mijloace şi dispozitive speciale în conformitate cu recomandările
din programul individual de reabilitare şi incluziune socială a persoanei cu dizabilităţi şi cu procedurile,
criteriile stabilite de autorităţile responsabile.

165
(2) Utilarea încăperilor de locuit este pusă în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale, a
întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor în administrarea cărora se află fondul locativ. Utilarea
caselor de locuit individuale este pusă în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale şi se face în
modul stabilit, cu participarea reprezentanţilor asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi.
Autorităţile responsabile elaborează şi aprobă proceduri şi programe proprii, inclusiv stabilesc criterii
de selectare a beneficiarilor de servicii de utilare a încăperilor/locuinţelor pe baza evaluării
necesităţilor, a condiţiilor materiale şi de trai ale acestora.

(3) Proprietarii de spaţii hoteliere au obligaţia să adapteze cel puţin o cameră pentru găzduirea
persoanei cu dizabilităţi care utilizează fotoliul rulant, de asemenea să monteze panouri de afişaj
corespunzătoare nevoilor persoanelor cu dizabilităţi vizuale şi auditive.

(4) La achiziţia şi instalarea ascensoarelor în blocurile locative şi în instituţiile publice, autorităţile

responsabile şi agenţii economici vor ţine cont de dotarea acestora cu afişaj scris în sistem Braille sau
alte moduri alternative de comunicare.

(5) Normativele de adaptare a locuinţelor la necesităţile persoanelor cu dizabilităţi se aprobă de către

Guvern.

Articolul 22. Satisfacerea nevoilor locative ale persoanelor cu dizabilităţi

(1) Asigurarea cu spaţiu locativ şi îmbunătăţirea condiţiilor locative ale persoanelor cu dizabilităţi se
face conform legislaţiei în vigoare, iar evidenţa acestor persoane se asigură de către autorităţile
publice locale de la locul de trai al persoanei cu dizabilităţi.

(2) La întocmirea listelor de evidenţă a persoanelor cu nevoi locative de către autorităţile publice
locale, persoanele cu dizabilităţi vor fi incluse pe o listă separată.

(3) La repartizarea locuinţelor, autorităţile publice locale, întreprinderile, instituţiile sau organizaţiile,
după caz, vor ţine cont de necesităţile persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv apropierea de locul de
muncă, de locul de trai al rudelor lor şi/sau de sediul instituţiei de reabilitare, cu respectarea
principiului accesibilităţii sau al adaptării rezonabile.

(4) Persoanelor cu dizabilităţi, conform indicaţiilor medicale şi ţinînd cont de doleanţele acestora, în
măsura posibilităţilor, li se oferă încăperi de locuit la etajele de jos, iar cei care au apartamente la
etajele de sus au dreptul să ceară un schimb cu apartamente la etajele inferioare.

(5) Locuinţele repartizate persoanelor cu dizabilităţi trebuie să corespundă cerinţelor tehnico-sanitare

determinate de starea sănătăţii lor.

(6) În schimbul spaţiului locativ constînd dintr-un apartament, persoana cu dizabilităţi poate solicita
autorităţilor publice locale de la locul de trai atribuirea unui lot de teren pentru construcţia unei
locuinţe individuale.

(7) Realizarea prevederilor prezentului articol este pusă în sarcina autorităţilor publice locale care
elaborează şi aprobă proceduri şi programe proprii, ce ţin inclusiv de construcţia locuinţelor sociale.

166
Articolul 23. Asigurarea accesului persoanelor cu dizabilităţi la obiectivele culturale, turistice

şi la complexele (sălile) sportive

(1) Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Agenţia Turismului, alte structuri competente ale
autorităţilor publice centrale şi locale au obligaţia să faciliteze accesul persoanelor cu dizabilităţi la
valorile culturale, la obiectivele de patrimoniu, turistice, sportive şi la locurile de petrecere a timpului
liber.

(2) În vederea asigurării accesului persoanelor cu dizabilităţi la cultură, sport şi turism, autorităţile
publice centrale şi locale, asociaţiile obşteşti şi persoanele juridice de drept public sau de drept privat
au obligaţia să ia următoarele masuri specifice:

a) să sprijine participarea persoanelor cu dizabilităţi şi a familiilor acestora la manifestările culturale,

sportive şi turistice;

b) să organizeze, în colaborare sau în parteneriat cu persoane juridice, publice ori private, manifestări
şi activităţi culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber;

c) să asigure condiţii pentru practicarea sportului de către persoanele cu dizabilităţi;

d) să sprijine activitatea organizaţiilor sportive ale persoanelor cu dizabilităţi.

(3) Autorităţile publice locale asigură persoanelor cu dizabilităţi accesul gratuit sau cu reducere de preţ
la obiectivele culturale, turistice şi la complexele (sălile) sportive.

(4) Asociaţiile obşteşti, instituţiile, organizaţiile şi persoanele juridice de drept public sau de drept
privat care prestează servicii culturale, turistice sau sportive au obligaţia să asigure accesul gratuit al
persoanelor cu dizabilităţi la aceste servicii în proporţie de cel puţin 2% din numărul total de locuri.

Articolul 24. Participarea întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor la realizarea politicii

de stat de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi

Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile şi persoanele juridice de drept public sau de drept privat alocă
mijloace pentru finanţarea construcţiilor, pentru procurarea utilajului necesar obiectivelor social-
culturale şi complexelor (sălilor) sportive, pentru întreţinerea acestora, pentru producerea de mărfuri
şi prestarea de servicii, pentru procurarea mijloacelor de transport în vederea satisfacerii nevoilor
persoanelor cu dizabilităţi.

Articolul 25. Accesul la informare

(1) Statul recunoaşte şi promovează limbajul mimico-gestual şi alte moduri alternative de comunicare
în calitate de mijloace de comunicare între persoane.

(2) Statul, prin intermediul Ministerului Economiei și Infrastructurii şi al altor autorităţi publice
competente, promovează accesul persoanelor cu dizabilităţi la informaţie şi la mijloacele de informare
în masă, precum şi la tehnologia informaţiei şi la comunicaţiile electronice.

167
(3) Statul, prin intermediul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, al altor autorităţi publice
centrale şi locale competente şi al agenţilor economici, asigură, în conformitate cu legislaţia în vigoare,
editarea, prin sisteme alternative de comunicare (în sistem Braille, în variantă sonoră, în limbaj simplu
şi uşor de înţeles etc.) a literaturii artistice, a manualelor şcolare, a altor materiale didactice şi mijloace
de instruire.

(4) Autorităţile publice şi instituţiile publice au obligaţia să-şi facă accesibile paginile web pentru
persoanele cu dizabilităţi în conformitate cu liniile directoare internaţionale în materie de
accesibilitate.

(5) La achiziţia de echipamente şi softuri, instituţiile publice vor avea în vedere respectarea criteriului
de accesibilitate.

(6) Agenţii economici care prestează servicii de comunicare şi informare oferă persoanelor cu
dizabilităţi reduceri la achitarea serviciilor respective.

(7) Autorităţile publice coordonează cu Asociaţia Surzilor din Republica Moldova şi angajează cu
contract, în caz de necesitate, un interpret mimico-gestual care va asigura comunicarea între autorităţi
şi persoanele cu deficienţe de auz.

(8) Normativele de adaptare a sistemelor informaţionale şi de comunicaţii la necesităţile persoanelor

cu dizabilităţi, precum şi cele de utilizare a modurilor alternative de comunicare (sistemul Braille,
varianta sonoră, limbajul mimico-gestual etc.) în cadrul acestor sisteme, se aprobă de către Guvern.

Articolul 26. Răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind asigurarea

accesibilităţii

Persoanele cu funcţii de răspundere, întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile indiferent de forma de

proprietate, care nu îndeplinesc prevederile prezentei legi în ceea ce priveşte eliminarea barierelor
existente şi amenajarea adecvată, conform normativelor în vigoare, a clădirilor, instalaţiilor şi
încăperilor, inclusiv a celor de locuit, a mijloacelor de transport în comun, a mijloacelor de informare şi
de telecomunicaţii, a obiectivelor culturale, turistice, a complexelor (sălilor) sportive şi a altor obiecte
ale infrastructurii sociale pentru a asigura accesul la ele şi utilizarea lor de către persoanele cu
dizabilităţi poartă răspundere în conformitate cu Codul contravenţional.

Capitolul IV

EDUCAREA, INSTRUIREA ŞI PREGĂTIREA PROFESIONALĂ

A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI

Articolul 27. Asigurarea condiţiilor necesare pentru educarea, instruirea şi pregătirea

profesională a persoanelor cu dizabilităţi

(1) Persoanele cu dizabilităţi au acces liber la sistemul educaţional de toate nivelele în condiţii de
egalitate cu ceilalţi cetăţeni.
168
(2) Dreptul la educaţie nu poate fi îngrădit pe motivul dificultăţilor de învăţare sau al altor dificultăţi
cauzate de anumite dizabilităţi.

(3) Statul, prin intermediul autorităţilor şi instituţiilor responsabile, garantează persoanelor cu

dizabilităţi condiţiile necesare pentru educaţie, instruire, pregătirea profesională, formarea
vocaţională şi formarea continuă, pe tot parcursul vieţii, fără discriminare şi în condiţii de egalitate cu
ceilalţi cetăţeni.

(4) Statul, prin intermediul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării şi altor autorităţi publice
centrale şi locale competente, asigură accesul persoanelor cu dizabilităţi la educaţia preşcolară, şcolară
şi extraşcolară pentru a obţine studii medii generale, studii medii de specialitate şi studii superioare
adaptate necesităţilor individuale, în conformitate cu programul individual de reabilitare şi incluziune
socială.

(5) Statul, prin intermediul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării şi altor autorităţi publice
centrale şi locale competente, întreprinde măsuri adecvate pentru angajarea de profesori, inclusiv
profesori cu dizabilităţi, calificaţi în limbajul mimico-gestual şi/sau în sistemul Braille, în alte moduri
alternative de comunicare, şi pentru formarea profesioniştilor în domeniul instruirii persoanelor cu
dizabilităţi şi a personalului care lucrează cu aceste persoane la toate nivelele educaţionale.

(6) Autorităţile publice responsabile şi instituţiile de învăţămînt asigură:

a) adaptarea rezonabilă a condiţiilor de învăţare la nevoile individuale ale persoanelor cu dizabilităţi;

b) facilitarea învăţării modurilor alternative de comunicare, a caracterelor Braille, a sistemelor

alternative de scriere, de orientare, a aptitudinilor motrice, precum şi facilitarea sprijinului reciproc şi
îndrumării reciproce între persoanele cu aceleaşi probleme;

c) facilitarea învăţării limbajului mimico-gestual şi promovarea identităţii lingvistice a persoanelor cu

deficienţe de auz;

d) educaţia persoanelor, şi mai ales a copiilor, cu deficienţe de vedere, de auz sau cu surdocecitate
prin cele mai adecvate şi individualizate programe şi limbaje, căi şi modalităţi, precum şi în medii care
să le favorizeze o maximă dezvoltare şcolară şi socială;

e) condiţii pentru dezvoltarea şi promovarea unui sistem de învăţămînt incluziv;

f) crearea în instituţiile de învăţămînt de toate nivelele a serviciilor de suport pentru persoanele cu

dizabilităţi şi/sau dotarea acestor instituţii cu echipamentul necesar pentru susţinerea şi favorizarea
educaţiei incluzive a persoanelor cu dizabilităţi.

(7) Ministerul Educației, Culturii și Cercetării şi instituţiile de învăţămînt, împreună cu reprezentanţii

asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi, stabilesc, anual, facilităţi pentru instruirea
persoanelor cu dizabilităţi.

Articolul 28. Asigurarea educaţiei preşcolare a copiilor cu dizabilităţi

169
(1) În scopul oferirii unor posibilităţi reale de educaţie a copiilor cu dizabilităţi de vîrstă preşcolară şi
acordării ajutorului necesar vizînd reabilitarea lor, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării şi
autorităţile administraţiei publice locale creează în instituţiile preşcolare condiţii favorabile pentru
aflarea în ele a acestor copii.

(2) În cazul copiilor cu dizabilităţi severe a căror stare de sănătate exclude aflarea în instituţiile
preşcolare, procesul educaţional este asigurat, la cererea părinţilor, de către autorităţile administraţiei
publice locale prin forme alternative de educaţie sau prin diverse servicii sociale comunitare şi
specializate sau, după caz, aceştia sînt referiţi către serviciile cu specializare înaltă.

Articolul 29. Accesul la studiile generale (gimnaziale, liceale), studiile medii de

specialitate şi studiile superioare

(1) Persoanele cu dizabilităţi urmează studiile generale, studiile medii de specialitate şi studiile
superioare în instituţii de învăţămînt în modul stabilit de Guvern.

(2) În vederea asigurării accesului copiilor cu dizabilităţi la serviciile educaţionale, aceştia sînt asiguraţi,
în caz de necesitate, cu cadre didactice de sprijin/asistenţi personali/alte servicii de suport şi/sau cu
adaptare rezonabilă.

(3) Pentru copiii cu dizabilităţi aflaţi la tratament sau recuperare în instituţii medico-sanitare sau
balneosanatoriale o perioadă mai lungă sînt create condiţii pentru continuarea studiilor în cadrul
acestor instituţii.

(4) În cazul în care persoanele cu dizabilităţi susţin examenele de admitere şi se află pe aceleaşi poziţii
cu ceilalţi pretendenţi (note, numărul de puncte etc.), acestea sînt admise în instituţiile de învăţămînt
cu prioritate.

(5) Din numărul total de locuri prevăzute de instituţiile de învăţămînt în planul de înmatriculare cu
finanţare bugetară (la fiecare specialitate/domeniu de formare profesională, formă de învăţămînt şi
nivel educaţional), 15 la sută vor fi atribuite abiturienţilor cu dizabilităţi, iar în cazul în care nu există
cereri din partea acestora sau numărul lor este sub cota indicată, locurile rămase vor fi completate pe
baza principiului general.

(6) Persoanele cu dizabilităţi, inclusiv copiii, beneficiază de burse sociale în condiţiile legislaţiei în
vigoare.

(7) Statul garantează plasarea în cîmpul muncii a tinerilor specialişti cu dizabilităţi care au absolvit
instituţii de învăţămînt superior şi mediu de specialitate cu finanţare bugetară.

Articolul 30. Educarea şi instruirea copiilor cu dizabilităţi la domiciliu

În cazul în care nu este posibilă educarea şi instruirea copiilor cu dizabilităţi în instituţii de învăţămînt,
la recomandarea medicilor de profil/serviciilor medicale şi cu acordul părinţilor, educaţia şi instruirea
se desfăşoară la domiciliu, conform unui plan de învăţămînt pentru instruirea individuală la domiciliu.

170
Articolul 31. Educarea extraşcolară a copiilor cu dizabilităţi

Pentru dezvoltarea multilaterală a copiilor cu dizabilităţi, pentru educarea la ei a spiritului civic activ, a
interesului faţă de muncă, pentru familiarizarea lor cu realizările ştiinţei, tehnicii, artei şi sportului,
autorităţile administraţiei publice locale şi asociaţiile obşteşti organizează pentru aceşti copii activităţi
extraşcolare şi extracurriculare.

Articolul 32. Pregătirea profesională, ridicarea nivelului profesional şi instruirea

persoanelor cu dizabilităţi

(1) Pregătirea profesională şi ridicarea nivelului profesional al persoanelor cu dizabilităţi se face în

instituţii de învăţămînt, în întreprinderi specializate, în întreprinderi sociale de inserţie şi la locurile de
muncă protejate, conform programului individual de reabilitare şi incluziune socială.

(2) Pregătirea profesională, ridicarea nivelului profesional şi instruirea persoanelor cu dizabilităţi se

realizează sub diferite forme, inclusiv învăţămînt de zi, învăţămînt seral, învăţămînt cu frecvenţă
redusă, învăţămînt la distanţă, învăţare individuală, învăţare în cadrul grupurilor, în clase speciale şi
conform planurilor de învăţămînt individuale, inclusiv instruirea la domiciliu sau în cadrul programelor
de educaţie nonformală.

(3) Statul, prin intermediul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, altor autorităţi publice centrale
şi locale competente, garantează asigurarea persoanelor cu dizabilităţi cu material didactic şi
instructiv, inclusiv cu material pentru nevăzători (în sistem Braille), pentru slabvăzători (cu litere
pronunţate), literatură în variantă sonoră, inclusiv cu sisteme auditive pentru învăţarea în grup,
asigurarea transpunerii în limbaj mimico-gestual pentru persoanele cu deficienţe de auz, în perioada
pregătirii profesionale (inclusiv în perioada orientării, formării şi reabilitării profesionale), a educaţiei,
instruirii şi perfecţionării, conform legislaţiei.

(4) Ministerul Educației, Culturii și Cercetării elaborează şi aprobă programe-cadru individuale de

educare şi instruire a persoanelor cu dizabilităţi.

(5) Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, împreună cu şcolile de conducători auto, elaborează
curricula şi programul de instruire adaptat şi organizează instruirea teoretico-practică a candidaţilor la
obţinerea permisului de conducere a unui autovehicul din rîndul persoanelor cu dizabilităţi de diferite
categorii, inclusiv a celor cu dizabilităţi locomotorii (ghidare manuală).

Capitolul V

INTEGRAREA ÎN CÎMPUL MUNCII A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI

Articolul 33. Dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilităţi

(1) Dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilităţi este garantat.

171
(2) Persoanele cu dizabilităţi se bucură de toate drepturile stabilite în Codul muncii şi în celelalte acte
normative din domeniu. Nimeni nu poate limita dreptul la muncă al persoanelor cu dizabilităţi decît în
baza prevederilor legislaţiei în vigoare.

(3) Se interzice discriminarea pe criterii de dizabilitate referitor la toate aspectele şi formele de

încadrare în muncă, inclusiv la condiţiile de recrutare, plasare, angajare şi desfăşurare a activităţii de
muncă, la avansarea în carieră, la condiţiile de sănătate şi securitate la locul de muncă.

(4) În vederea realizării dreptului la muncă, persoanelor cu dizabilităţi li se oferă posibilitatea de a

activa în cadrul oricărei întreprinderi, instituţii, organizaţii, inclusiv în cadrul întreprinderilor
specializate, secţiilor şi sectoarelor specializate, dacă sînt întrunite condiţiile stabilite de lege.

(5) Nu se admite concedierea persoanei care urmează cursuri de reabilitare medicală, profesională ori
socială în instituţiile corespunzătoare, indiferent de perioada de aflare în aceste instituţii.

(6) Persoanele cu dizabilităţi au acces liber la informaţiile privind ofertele de pe piaţa muncii şi au
şanse egale în ocuparea locurilor de muncă.

(7) Pentru a asigura integrarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi, angajatorii întreprind
următoarele măsuri specifice:

a) adaptarea rezonabilă la locul de muncă;

b) proiectarea şi adaptarea locurilor de muncă astfel încît acestea să devină accesibile persoanelor cu
dizabilităţi;

c) furnizarea de noi tehnologii şi dispozitive de asistenţă, de instrumente şi echipamente care să

permită persoanelor cu dizabilităţi obţinerea şi menţinerea locului de muncă;

d) furnizarea de instruiri şi a sprijinului adecvat pentru aceste persoane.

(8) Autorităţile publice centrale şi locale responsabile vor acorda angajatorilor suportul necesar pentru
realizarea măsurilor prevăzute la alin. (7) în limitele competenţelor lor funcţionale.

Articolul 34. Plasarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi

(1) Plasarea în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi se realizează fără discriminare, respectînd
prevederile legislaţiei în vigoare.

(2) Persoanele cu dizabilităţi se încadrează în muncă conform pregătirii lor profesionale şi a capacităţii
lor de muncă, atestate prin certificatul de încadrare în grad de dizabilitate şi conform recomandărilor
conţinute în programul individual de reabilitare şi incluziune socială, emis de Consiliu sau structurile
sale teritoriale.

(3) Angajarea persoanei cu dizabilităţi în muncă se realizează în următoarele forme:

a) la întreprinderi, instituţii şi organizaţii în condiţii obişnuite;

b) la domiciliu;
172
c) la întreprinderi specializate;

d) la întreprinderile sociale de inserţie.

(4) Angajatorii, indiferent de forma de organizare juridică, care conform schemei de încadrare a
personalului au 20 de angajaţi şi mai mult, creează sau rezervează locuri de muncă şi angajează în
muncă persoane cu dizabilităţi într-un procent de cel puţin 5 la sută din numărul total de salariaţi.
Totodată, angajatorii asigură evidenţa cererilor (a documentelor anexate la acestea) ale persoanelor
cu dizabilităţi care s-au adresat pentru a fi angajate în muncă într-un registru separat de strictă
evidenţă, care va conţine înscrisuri privind deciziile de angajare sau refuz, cauzele refuzului,
contestaţiile etc.

(5) Angajatorii informează obligatoriu agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă despre:

a) locurile de muncă create şi/sau rezervate pentru angajarea persoanelor cu dizabilităţi, în termen de
5 zile de la data la care au fost create/rezervate;

b) ocuparea de către persoanele cu dizabilităţi a locurilor de muncă care au fost create/rezervate, în

termen de 3 zile de la data la care au fost ocupate.

(6) Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, împreună cu autorităţile publice centrale şi
locale responsabile şi cu participarea asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi, a sindicatelor
şi patronatelor, va elabora anual programe de plasare în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi.

(7) Angajatorii care încalcă prevederile alin. (4) şi (5) pe parcursul unui an financiar sînt sancţionaţi în
conformitate cu Codul contravenţional.

Articolul 35. Munca la domiciliu

(1) Persoanele cu dizabilităţi pot practica munca la domiciliu.

(2) Persoanele cu dizabilităţi angajate la domiciliu beneficiază din partea angajatorului de transportul
la şi de la domiciliu al materiilor prime şi materialelor necesare în activitate şi al produselor finite,
precum şi de adaptare rezonabilă, după caz.

(3) Autorităţile administraţiei publice locale acordă facilităţi persoanelor cu dizabilităţi în practicarea
muncii la domiciliu, precum şi în deschiderea unor întreprinderi individuale.

Articolul 36. Întreprinderile specializate

(1) Societăţile şi asociaţiile obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi creează întreprinderi specializate
şi/sau întreprinderi sociale de inserţie care angajează în muncă persoane cu dizabilităţi.

(2) Statul subvenţionează parţial procurarea utilajului şi a materiei prime, crearea locurilor de muncă,
de asemenea compensează parţial contribuţiile de asigurări sociale de stat achitate de către
întreprinderile specializate ale Societăţii Invalizilor din Republica Moldova, Societăţii Orbilor din
Republica Moldova şi Asociaţiei Surzilor din Republica Moldova, precum şi de către întreprinderile
sociale de inserţie al căror capital social este deţinut în proporţie de 100% de societăţile şi asociaţiile
173
obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi, create pentru realizarea scopurilor statutare proprii, în cadrul
cărora 50% şi mai mult din numărul total al lucrătorilor angajaţi sînt persoane cu dizabilităţi. Mijloacele
financiare respective sînt aprobate anual prin legea bugetului de stat.

(3) Întreprinderile specializate şi întreprinderile sociale de inserţie prevăzute la alin. (2) se scutesc de
impozite şi taxe conform legislaţiei în vigoare.

(4) Întreprinderile specializate ale asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi şi întreprinderile
sociale de inserţie prevăzute la alin. (2), în colaborare cu agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de
muncă, întreprind, după caz, măsuri pentru identificarea şi plasarea angajaţilor acestor întreprinderi în
condiţii de muncă obişnuite, conform legislaţiei.

Articolul 37. Obligaţiile angajatorilor privind plasarea în cîmpul muncii a persoanelor

care şi-au pierdut capacitatea de muncă

(1) Conform recomandărilor Consiliului sau structurilor sale teritoriale, persoana cu dizabilităţi este
plasată în cîmpul muncii la angajatorul în a cărui întreprindere/instituţie aceasta şi-a pierdut parţial
capacitatea de muncă.

(2) Angajatorul este obligat să repartizeze locurile de muncă disponibile ori să creeze locuri de muncă
noi pentru a plasa în cîmpul muncii persoanele care şi-au pierdut parţial capacitatea de muncă în
urma unui accident de muncă la angajatorul respectiv sau care au contractat o boală profesională în
urma căreia au fost recunoscute drept persoane cu dizabilităţi.

(3) În cazul în care lipsesc condiţiile pentru continuarea activităţii de muncă a persoanelor care şi-au
pierdut parţial capacitatea de muncă la acelaşi angajator, plasarea lor în cîmpul muncii se realizează
prin intermediul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi asociaţiilor obşteşti ale
persoanelor cu dizabilităţi.

(4) Angajatorii care încalcă prevederile alin. (1) şi (2) sînt sancţionaţi în conformitate cu Codul
contravenţional.

(5) Salariaţilor cărora li s-a evaluat procentul capacităţii de muncă păstrată ca urmare a unui accident
de muncă sau a unei boli profesionale li se plăteşte, din contul întreprinderii/instituţiei care poartă
vina, despăgubiri şi indemnizaţii unice în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Articolul 38. Durata timpului de muncă şi normele de producţie pentru persoanele

cu dizabilităţi

(1) Pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate, în cazul în care ele nu beneficiază de facilităţi
mai mari, se stabileşte o durată redusă a timpului de muncă, de 30 de ore pe săptămînă, cuantumul
retribuirii muncii fiind egal cu cel stabilit pentru salariaţii cu durata normală a timpului de muncă.

174
(2) Munca suplimentară, munca în zilele de repaus săptămînal şi munca pe timp de noapte prestate de
către persoanele cu dizabilităţi severe şi accentuate se permit doar cu consimţămîntul persoanelor în
cauză, dacă aceste munci nu le sînt contraindicate de medici.

(3) Angajatorii, de comun acord cu comitetele sindicale, au dreptul de a reduce normele de muncă
pentru persoanele cu dizabilităţi.

Articolul 39. Concediile persoanelor cu dizabilităţi

(1) Pentru persoanele cu dizabilităţi severe angajate în muncă, în cazul în care acestea nu beneficiază
de facilităţi mai mari, se stabileşte un concediu anual cu o durată de 40 de zile calendaristice, iar
pentru persoanele cu dizabilităţi accentuate – un concediu anual cu o durată de 32 de zile
calendaristice.

(2) La solicitarea persoanei cu dizabilităţi, angajatorul îi poate acorda un concediu suplimentar fără
plată cu o durată de pînă la 60 de zile calendaristice.

Articolul 40. Orientarea, formarea şi reabilitarea profesională a persoanelor

cu dizabilităţi

(1) Persoanele cu dizabilităţi în vîrstă aptă de muncă, care doresc să se integreze sau să se reintegreze
în cîmpul muncii au acces la orientarea, formarea şi reabilitarea profesională, indiferent de tipul şi
gradul de dizabilitate.

(2) Persoanele cu dizabilităţi participă activ la procesul de evaluare a procentului capacităţii de muncă
şi la procesul de orientare, formare şi reabilitare profesională, au acces la informare şi la alegerea
activităţii potrivit dorinţelor şi aptitudinilor proprii.

(3) Serviciile de orientare şi formare profesională sînt oferite de organul teritorial pentru ocuparea
forţei de muncă conform programului individual de reabilitare şi incluziune socială a persoanei cu
dizabilităţi.

(4) Beneficiază de orientare şi formare profesională persoana cu dizabilităţi care este şcolarizată şi are
vîrsta corespunzătoare pentru integrarea profesională, persoana care nu are un loc de muncă, cea
care nu are experienţă profesională sau cea care, deşi încadrată în muncă, i se recomandă recalificarea
profesională în conformitate cu programul individual de reabilitare şi incluziune socială, după caz.

(5) Serviciile de reabilitare profesională sînt oferite de Centrul Republican Experimental de Protezare,
Ortopedie şi Reabilitare şi de instituţiile şi centrele de reabilitare specializate, în conformitate cu
recomandările conţinute în programul individual de reabilitare şi incluziune socială.

(6) Beneficiază de reabilitare profesională persoana angajată în muncă sau, după caz, persoana căreia i
s-a propus un loc de muncă însă, din cauza stării de sănătate în interacţiune cu diverse obstacole, nu-şi
poate desfăşura activitatea de muncă conform calificării şi necesită restabilirea, recuperarea sau
compensarea funcţiilor dereglate ale organismului şi a capacităţii de muncă.

175
(7) Persoana cu dizabilităţi sau, după caz, familia acesteia este principalul factor de decizie privind
orientarea, formarea şi reabilitarea profesională.

(8) Mijloacele financiare necesare pentru orientarea, formarea şi reabilitarea profesională a

persoanelor cu dizabilităţi se alocă din bugetul de stat, prin intermediul instituţiilor responsabile, în
modul stabilit de legislaţia în vigoare.

(9) În vederea asigurării procesului de evaluare a procentului capacităţii de muncă, cît şi a procesului
de orientare, formare şi reabilitare profesională a persoanelor cu dizabilităţi, autorităţile publice
responsabile au obligaţia să ia următoarele masuri specifice:

a) să realizeze şi/sau să diversifice programele privind orientarea, formarea şi reabilitarea profesională

a persoanelor cu dizabilităţi;

b) să coreleze orientarea, formarea şi reabilitarea profesională a persoanelor cu dizabilităţi cu cerinţele

pieţei muncii;

c) să creeze condiţii pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi la evaluarea procentului capacităţii lor
de muncă, cît şi la orientarea, formarea şi reabilitarea lor profesională în orice meserie, în funcţie de
abilităţile personale.

Capitolul VI

SĂNĂTATEA, RECUPERAREA MEDICALĂ ŞI SOCIALĂ A PERSOANELOR

CU DIZABILITĂŢI

Articolul 41. Prevenirea dizabilităţii

(1) În scopul prevenirii apariţiei dizabilităţii în rîndul populaţiei, instituţiile medico-sanitare, autorităţile
publice centrale şi locale, persoanele juridice de drept public sau de drept privat, antreprenorii
individuali care folosesc munca salariată, alte structuri implicate sînt obligate să ia măsuri medicale şi
sociale orientate spre:

a) diagnosticarea, tratamentul, reabilitarea şi profilaxia primară a maladiilor;

b) menţinerea şi ocrotirea sănătăţii populaţiei;

c) crearea şi menţinerea unor condiţii igienice favorabile pentru viaţă şi muncă;

d) salubritatea mediului înconjurător;

e) propagarea odihnei active şi a culturii fizice în masă;

f) alimentaţia raţională şi educaţia sanitară a populaţiei.

(2) Statul, prin autorităţile competente ale administraţiei publice centrale şi locale, este obligat să
asigure informarea accesibilă şi gratuită a publicului despre serviciile medico-sociale oferite în vederea

176
reducerii la minimum şi a prevenirii apariţiei dizabilităţii în rîndul copiilor, adulţilor şi al persoanelor în
etate.

Articolul 42. Dreptul la ocrotirea sănătăţii

(1) Statul garantează dreptul persoanelor cu dizabilităţi la o atitudine respectuoasă şi umană din
partea prestatorilor de servicii din domeniul sănătăţii, fără nicio discriminare pe criterii de dizabilitate.

(2) Persoanele cu dizabilităţi se bucură de toate drepturile şi îşi asumă toate responsabilităţile
prevăzute prin actele normative din domeniul ocrotirii sănătăţii.

(3) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la:

a) asistenţă medicală oportună şi calitativă în cadrul sistemului asigurărilor obligatorii de asistenţă

medicală;

b) alegerea prestatorului de servicii medicale primare şi a medicului de familie;

c) tratament şi îngrijire medicală individuală;

d) asistenţă medicală pe întreg teritoriul republicii, în comunitate (la locul de trai) şi în instituţiile
medico-sanitare specializate în cazul în care, conform indicaţiilor medicale, asistenţa medicală
ambulatorie este ineficientă sau indisponibilă;

e) servicii medicale în volumul şi calitatea prevăzute de Programul unic al asigurării obligatorii de

asistenţă medicală;

f) asistenţă medicală, în cazul în care sînt cetăţeni ai Republicii Moldova aflaţi peste hotarele ţării, în
conformitate cu tratatele şi acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte.

(4) Se interzice discriminarea persoanelor cu dizabilităţi în ce priveşte asistenţa medicală, asigurarea

medicală (obligatorie şi facultativă), asigurarea de viaţă, examenul medical complex anual, măsurile de
profilaxie, educaţia sanitară şi obţinerea informaţiilor cu caracter personal despre starea sănătăţii.

(5) În cadrul asistenţei medicale, persoanele cu dizabilităţi beneficiază, de asemenea, de vizite la

domiciliu, avînd drept scop satisfacerea deplină a tuturor necesităţilor socio-medicale ale acestora,
necesităţi determinate de tipul şi gradul de dizabilitate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(6) În cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, Guvernul are calitatea de asigurat pentru
persoanele încadrate în grad de dizabilitate, precum şi pentru unele categorii de îngrijitori, în
conformitate cu legislaţia în vigoare.

(7) Persoanele cu dizabilităţi sînt implicate în procesul de luare a deciziilor cu privire la starea sănătăţii
personale în toate cazurile, cu excepţia cazurilor în care există o ameninţare gravă pentru sănătatea
sau viaţa lor.

(8) Persoanele cu dizabilităţi îşi oferă consimţămîntul privind intervenţia medicală în mod personal,
perfectînd acordul informat sau refuzul benevol în conformitate cu legislaţia în vigoare.

177
(9) Instituţiile medico-sanitare publice efectuează anual examenul medical complex al persoanelor cu
dizabilităţi conform prevederilor Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

(10) În cazul persoanelor imobilizate la pat, examenul medical al medicului de familie, examenele
medicilor specialişti şi investigaţiile posibile se efectuează la domiciliul persoanei.

(11) În timpul examenului medical şi al tratamentului, persoana cu dizabilităţi are dreptul să solicite
informaţii despre procedurile medicale ce i se aplică, despre riscul potenţial pe care îl comportă şi
eficacitatea lor terapeutică, despre metodele de alternativă, de asemenea despre diagnosticul,
pronosticul şi evoluţia tratamentului şi despre recomandările profilactice în format accesibil.

(12) La acordarea asistenţei medicale femeilor cu dizabilităţi sînt luate în considerare necesităţile
speciale ale acestora, inclusiv tratamentul ginecologic şi consilierea privind planificarea familială şi
sănătatea reproductivă.

(13) Suplimentar faţă de serviciile prevăzute în cadrul Programului unic al asigurării obligatorii de
asistenţă medicală, autorităţile administraţiei publice locale vor oferi persoanelor cu dizabilităţi şi alte
servicii de sănătate, inclusiv de protezare dentară gratuită sau cu reducere de preţ, în limita
mijloacelor financiare disponibile.

Articolul 43. Reabilitarea medicală şi socială a persoanelor cu dizabilităţi

(1) Autorităţile publice centrale şi locale organizează şi contribuie la formarea şi dezvoltarea sistemului
de reabilitare medicală şi socială a persoanelor cu dizabilităţi pentru a le ajuta să atingă şi să menţină
un nivel optim de activitate fizică, intelectuală, psihică şi/sau socială, oferindu-le concomitent mijloace
pentru schimbarea modului de viaţă şi obţinerea unei independenţe mai mari.

(2) Instituţiile medico-sanitare specializate asigură persoanele cu dizabilităţi cu articole şi echipamente

specializate de reabilitare (proteze oculare, proteze auditive, mijloace tiflotehnice, mijloace optice
etc.) în conformitate cu legislaţia în vigoare.

(3) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la reabilitare balneosanatorială gratuită sau cu plată parţială,
dacă aceasta este prevăzut în programul individual de reabilitare şi incluziune socială, şi se face
conform regulamentului aprobat de Guvern.

(4) Persoanele cu maladii incurabile în stadii avansate sau terminale au dreptul la servicii de îngrijire
paliativă, care prevăd satisfacerea nevoilor fizice, psihice, emoţionale şi spirituale ale bolnavilor şi
familiilor acestora.

(5) Orice persoană cu dizabilităţi are dreptul la reducerea suferinţei şi atenuarea durerii prin toate
metodele şi mijloacele legale disponibile, determinate de nivelul actual al ştiinţei medicale şi de
posibilităţile reale ale prestatorului de servicii medicale.

(6) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul să beneficieze, în caz de necesitate, de servicii de îngrijire

medicală la domiciliu, prestate în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

178
(7) Mijloacele financiare necesare pentru realizarea prevederilor prezentului articol se alocă din contul
şi în limita mijloacelor prevăzute în bugetele autorităţilor publice centrale şi locale.

Articolul 44. Intervenţia timpurie

(1) Serviciile de intervenţie timpurie sînt servicii medico-sociale oferite copiilor în vederea dezvoltării
fizice, inclusiv a vederii şi auzului, dezvoltării cognitive, dezvoltării comunicării, dezvoltării sociale,
dezvoltării psiho-emoţionale şi a celei adaptive.

(2) Serviciile de intervenţie timpurie sînt oferite de instituţiile medico-sanitare şi de organizaţiile

specializate în domeniul prestării serviciilor medico-sociale, indiferent de tipul de proprietate şi forma
juridică de organizare, care activează în conformitate cu legislaţia.

(3) Serviciile de intervenţie timpurie se realizează de către un personal calificat, în volum maximal
adaptat nevoilor copilului, într-un mediu familial şi comunitar firesc.

(4) Finanţarea serviciilor de intervenţie timpurie se asigură din mijloacele fondurilor asigurării
obligatorii de asistenţă medicală sau, după caz, din granturi, donaţii şi alte surse conform legislaţiei în
vigoare.

(5) Regulamentul-cadru de activitate şi standardele minime de calitate ale serviciilor de intervenţie

timpurie se aprobă de către Guvern.

Articolul 45. Programul individual de reabilitare şi incluziune socială a persoanei

cu dizabilităţi

(1) Reabilitarea şi incluziunea socială a persoanei cu dizabilităţi se realizează în corespundere cu

recomandările generale din programul individual de reabilitare şi incluziune socială întocmit de
Consiliu sau structurile sale teritoriale, precum şi în baza activităţilor şi serviciilor specifice elaborate şi
oferite de autorităţile responsabile din domeniile medical, social, educaţional şi profesional de la locul
de trai al persoanei.

(2) În programul individual de reabilitare şi incluziune socială elaborat pentru persoana cu dizabilităţi
sînt stabilite recomandări generale privind activităţile şi serviciile din domeniile medical, social,
educaţional şi profesional de care persoana are nevoie în procesul de incluziune socială.

(3) Autorităţile responsabile din domeniile medical, social, educaţional şi profesional de la locul de trai
al persoanei cu dizabilităţi, în baza recomandărilor generale din programul individual de reabilitare şi
incluziune socială, elaborează şi execută activităţile şi serviciile specifice pentru persoana în cauză.

(4) Programul individual de reabilitare şi incluziune socială, precum şi activităţile şi serviciile

menţionate la alin. (3) sînt executorii pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru organele de stat
corespunzătoare, de asemenea pentru întreprinderi, instituţii, organizaţii şi agenţii economici
indiferent de forma de proprietate.

Capitolul VII

179
PROTECŢIA SOCIALĂ A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI

Articolul 46. Asigurarea socială a persoanelor cu dizabilităţi

(1) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la prestaţii de asigurări sociale în conformitate cu prevederile

legislaţiei în vigoare.

(2) Dacă nu întrunesc condiţiile pentru acordarea prestaţiilor de asigurări sociale, persoanele cu
dizabilităţi beneficiază de prestaţii de asistenţă socială în conformitate cu prevederile legislaţiei în
vigoare.

(3) Evidenţa persoanelor cu dizabilităţi beneficiari de prestaţii de asigurări sociale se efectuează de

către Casa Naţională de Asigurări Sociale şi structurile sale teritoriale.

Articolul 47. Asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi

(1) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la asistenţă socială în conformitate cu prevederile legislaţiei în

vigoare.

(2) Asistenţa socială se asigură sub formă de prestaţii sociale şi servicii sociale.

Articolul 48. Prestaţii de asistenţă socială oferite persoanelor cu dizabilităţi

(1) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul la indemnizaţii, alocaţii, compensaţii, ajutoare sociale şi la alte
tipuri de prestaţii de asistenţă socială, în scopul minimalizării efectelor sau înlăturării consecinţelor
riscurilor sociale.

(2) Finanţarea prestaţiilor de asistenţă socială se realizează din bugetul de stat și din bugetele locale
conform legislaţiei în vigoare.

(3) Evidenţa persoanelor cu dizabilităţi beneficiari de prestaţii de asistenţă socială se efectuează de

către autorităţile administraţiei publice locale, în cazul prestaţiilor achitate din bugetele locale, sau de
către Casa Naţională de Asigurări Sociale şi structurile sale teritoriale, în cazul prestaţiilor achitate din
bugetul de stat.

(4) Modul de acordare a prestaţiilor de asistenţă socială se stabileşte prin acte normative speciale.

Articolul 49. Compensaţia pentru serviciile de transport

(1) Compensaţia pentru călătoriile în transportul în comun urban, suburban şi interurban (cu excepţia
taximetrelor) și compensaţia anuală pentru cheltuielile legate de serviciile de transport formează
compensația pentru serviciile de transport.

(2) Compensaţia pentru serviciile de transport se acordă persoanelor cu dizabilităţi locomotorii,

persoanelor cu dizabilități severe şi accentuate, copiilor cu dizabilităţi, precum şi persoanelor care
însoţesc persoane cu dizabilități severe sau copii cu dizabilităţi, cel puțin o dată în trimestru, la locul de
reşedinţă, din bugetul de stat, prin transferuri cu destinaţie specială către bugetele unităţilor
administrativ-teritoriale de nivelul al doilea.

180
(3) Persoanele cu dizabilități ale aparatului locomotor pot alege, la cerere, în schimbul compensației
prevăzute la alin. (2), dreptul de a importa, o dată la 5 ani, cu scutire de drepturi de import, un mijloc
de transport destinat transportării lor, clasificat la poziția tarifară 8703 (cu capacitatea cilindrică a
motorului de pînă la 2500 cm3 inclusiv), indiferent de termenul de exploatare, conform prevederilor
Codului vamal, ale Codului fiscal și ale Legii nr. 1380/1997 cu privire la tariful vamal.

Se permite conducerea mijloacelor de transport introduse în condițiile menționate la art. 124 alin. (14)
lit. a) din Codul fiscal, art. 28 lit. z) prima liniuță din Legea nr. 1380/1997 cu privire la tariful vamal și
art. 20 alin. (41) lit. a) din Codul vamal doar de către persoanele cu dizabilități ale aparatului locomotor
sau de către persoanele abilitate cu atribuții de însoțire/îngrijire a acestora, în condițiile stabilite de
Guvern. Conducerea mijloacelor de transport destinate transportării persoanelor cu dizabilități de
către alte persoane decît cele menționate mai sus și fără respectarea condițiilor stabilite de Guvern, pe
perioada aflării acestora în posesia și folosința persoanelor cu dizabilități ale aparatului locomotor, se
sancționează conform legislației în vigoare.

[Art.49 al.(3) în redacția LP304 din 30.11.18, MO480-485/14.12.18 art.802; în vigoare 01.01.19]

(4) Modul de acordare și mărimile compensației, care diferă în funcție de categoria beneficiarilor și de
locul de trai (raioane/municipii), se stabilesc de către Guvern.

Articolul 50. Facilităţi oferite persoanelor cu dizabilităţi

(1) Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de diverse facilităţi sub formă de scutiri şi reduceri în
conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

(2) Facilităţile vizează în special domeniile: prestări de servicii, procurare de bunuri, perfectare de acte
şi achitarea diverselor contribuţii (taxe, impozite).

(3) Modul de oferire a facilităţilor este stabilit prin acte normative speciale.

Articolul 51. Asigurarea persoanelor cu dizabilităţi cu mijloace ajutătoare tehnice

Persoanele cu dizabilităţi au dreptul de a fi asiguraţi gratuit sau cu plată parţială cu mijloace ajutătoare
tehnice, în baza prescripţiilor medicale, acestea fiind furnizate de către Centrul Republican
Experimental Protezare, Ortopedie şi Reabilitare şi de alte instituţii specializate în modul stabilit de
Guvern.

Articolul 52. Serviciile sociale

(1) În vederea reabilitării şi incluziunii sociale, persoanele cu dizabilităţi beneficiază de servicii sociale
primare, specializate şi cu specializare înaltă, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

(2) Tipul serviciului social de care urmează să beneficieze persoana cu dizabilităţi este determinat de
recomandările ce se conţin în programul individual de reabilitare şi incluziune socială al acesteia şi se
bazează pe evaluarea iniţială şi/sau complexă a persoanei/familiei, realizată de către asistentul social
angajat de structura teritorială de asistenţă socială pentru a activa în cadrul primăriei şi de către
echipa multidisciplinară, şi adaptat la necesităţile persoanei în cauză.

181
(3) La prestarea serviciilor sociale adresate persoanelor cu dizabilităţi, prestatorii vor asigura
implicarea personalului calificat, precum şi a voluntarilor, reieşind din necesităţile individuale ale
persoanelor cu dizabilităţi.

(4) Evidenţa persoanelor cu dizabilităţi beneficiari ai serviciilor sociale se efectuează de către

autorităţile administraţiei publice locale, structurile teritoriale de asistenţă socială şi de prestatori.

(5) Modul de acordare a serviciilor sociale este stabilit prin acte normative speciale.

Articolul 53. Serviciul de îngrijire socială la domiciliu şi serviciul de asistenţă personală

(1) Structura teritorială de asistenţă socială prestează următoarele servicii sociale:

a) serviciul de îngrijire socială la domiciliu – pentru persoanele cu dizabilităţi lipsite de suport din
partea copiilor, din partea familiei extinse, cît şi din partea altor persoane (prietenilor, rudelor,
vecinilor), care au nevoie de ajutorul unei alte persoane conform recomandărilor din programul
individual de reabilitare şi incluziune socială şi conform evaluării complexe a persoanei/familiei,
realizată de asistentul social angajat de structura teritorială de asistenţă socială pentru primărie şi de
echipa multidisciplinară;

b) serviciul de asistenţă personală – pentru persoanele cu dizabilităţi severe care necesită îngrijire,
însoţire şi supraveghere permanentă din partea unei alte persoane în procesul integrării lor în
societate (în domeniile protecţiei sociale, muncii, asistenţei medicale, instructiv-educativ,
informaţional, al accesului la infrastructură etc.), conform recomandărilor din programul individual de
reabilitare şi incluziune socială şi conform evaluării complexe a persoanei/familiei, realizată de
asistentul social angajat de structura teritorială de asistenţă socială pentru primărie şi de echipa
multidisciplinară.

(2) Serviciul de îngrijire socială la domiciliu este prestat de către lucrătorul social.

(3) Serviciul de asistenţă personală este prestat de către asistentul personal.

(4) Autorităţile administraţiei publice locale sînt responsabile de angajarea în muncă a lucrătorilor
sociali şi a asistenţilor personali, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

(5) Instruirea lucrătorilor sociali şi a asistenţilor personali se va efectua de către instituţiile

responsabile în baza unei curricule elaborate şi aprobate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției
Sociale.

(6) Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor de îngrijire socială la domiciliu şi de

asistenţă personală, precum şi norma de muncă a lucrătorilor sociali şi a asistenţilor personali sînt
aprobate de Guvern.

(7) Beneficiarii serviciilor sociale specificate la alin. (1) lit. a) şi b) pot alege, la cerere, în schimbul
serviciilor menţionate, dreptul de a beneficia de o alocaţie pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere în
conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.

182
Capitolul VIII

AUTORITĂŢILE RESPONSABILE DE INCLUZIUNEA SOCIALĂ

A PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI

Articolul 54. Consiliul naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi

(1) Monitorizarea implementării şi promovării politicii naţionale privind incluziunea socială a

persoanelor cu dizabilităţi este realizată de Consiliul naţional pentru drepturile persoanelor cu
dizabilităţi.

(2) Consiliul naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi este un organ colegial consultativ,
instituit cu scopul de a monitoriza implementarea şi promovarea politicii de stat în domeniu (acte
normative, strategii, programe, planuri de acţiuni etc.) şi a Convenţiei ONU privind drepturile
persoanelor cu dizabilităţi, de a asigura pentru această categorie de populaţie posibilităţi egale de
realizare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale la un nivel identic cu ceilalţi membri ai societăţii.

(3) În componenţa Consiliului naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi intră reprezentanţi
ai autorităţilor publice centrale şi locale, ai organizaţiilor neguvernamentale, precum şi reprezentanţi
ai organizaţiilor obşteşti a căror sferă de activitate include problemele persoanelor cu dizabilităţi.

(4) Preşedinte al Consiliului naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi este un viceprim-
ministru responsabil de domeniul social, iar vicepreşedinte este ministrul sănătății, muncii și protecției
sociale.

(5) Secretariatul Consiliului naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi este numit de către
Guvern în scopul realizării obiectivelor specificate la alin. (2) în diferite sectoare şi la diferite nivele
administrative.

(6) Componenţa nominală şi regulamentul de activitate al Consiliului naţional pentru drepturile

persoanelor cu dizabilităţi se aprobă de către Guvern.

Articolul 55. Autorităţile administraţiei publice centrale

(1) Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale este organul central de specialitate al
administraţiei publice abilitat să elaboreze, promoveze şi realizeze politica statului în domeniul
protecţiei sociale a persoanelor cu dizabilităţi, de asemenea să asigure coordonarea şi evaluarea
funcţionalităţii sistemului de incluziune socială a acestor persoane.

(2) Celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale sînt responsabile de incluziunea socială a
persoanelor cu dizabilităţi în limita competenţelor lor funcţionale, în conformitate cu prevederile
legislaţiei în vigoare.

(3) La elaborarea politicii de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi, Ministerul Sănătății, Muncii
și Protecției Sociale şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale se consultă cu Consiliul
naţional pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi cu reprezentanţii societăţii civile.

183
(4) La elaborarea şi aprobarea politicilor sectoriale, celelalte autorităţi ale administraţiei publice
centrale se consultă cu Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, cu Consiliul naţional pentru
drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi cu reprezentanţii societăţii civile în scopul evaluării impactului
acestor politici asupra sistemului de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi.

(5) În procesul evaluării funcţionării sistemului de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi,

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale solicită suport, informaţii, rapoarte din partea
autorităţilor publice centrale şi locale, a Consiliului naţional pentru drepturile persoanelor cu
dizabilităţi, din partea societăţii civile şi a altor actori implicaţi în proces.

Articolul 56. Autorităţile administraţiei publice locale

(1) Autorităţile administraţiei publice locale, în colaborare cu reprezentanţii societăţii civile, realizează
politica de asistenţă socială a persoanelor cu dizabilităţi şi asigură aplicarea legislaţiei la nivel teritorial.

(2) Asistenţa socială a persoanelor cu dizabilităţi este asigurată de către autorităţile administraţiei
publice locale prin intermediul structurilor sale (secţiile/direcţiile de asistenţă socială şi protecţie a
familiei, de învăţămînt, cultură, sport) şi de către alte organe ale statului, în conformitate cu
prevederile legislaţiei în vigoare.

(3) Autorităţile administraţiei publice locale:

a) analizează şi evaluează problemele sociale ale persoanelor cu dizabilităţi pe teritoriul arondat şi, în
baza rezultatelor obţinute, aprobă şi dezvoltă programe locale de asistenţă socială pentru această
categorie de persoane, exercită controlul asupra realizării acestora;

b) înfiinţează, independent sau în parteneriat cu reprezentanţii societăţii civile, servicii sociale primare
şi servicii sociale specializate pentru persoanele cu dizabilităţi, asigurînd resursele umane, materiale şi
financiare necesare pentru buna lor funcţionare;

c) pot stabili facilităţi suplimentare pentru persoanele cu dizabilităţi privind accesul la serviciile
medicale, sociale, comerciale, de transport, de telecomunicaţii şi la alte tipuri de servicii sociale.

(4) La elaborarea şi aprobarea programelor locale de incluziune socială, autorităţile administraţiei

publice locale se consultă cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Consiliul naţional pentru
drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi cu reprezentanţii societăţii civile în scopul evaluării impactului
acestor programe asupra sistemului de incluziune socială a persoanelor cu dizabilităţi.

Capitolul IX

ASOCIAŢIILE OBŞTEŞTI ALE PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI

Articolul 57. Dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a crea asociaţii obşteşti

(1) În scopul ocrotirii drepturilor şi intereselor lor, în vederea acordării de sprijin reciproc şi prestării
unor servicii, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele care le reprezintă au dreptul de a crea asociaţii
obşteşti în modul stabilit de legislaţia în vigoare.

184
(2) Persoanele cu dizabilităţi au dreptul să adere la asociaţii obşteşti pentru a fi reprezentate la nivel
internaţional, naţional, regional şi local.

(3) Autorităţile administraţiei publice locale acordă sprijin asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu
dizabilităţi şi organizaţiilor ce le reprezintă interesele, inclusiv punîndu-le la dispoziţie sedii şi
echipament necesar pentru desfăşurarea activităţii.

Articolul 58. Repartizarea locuinţelor construite din mijloacele asociaţiilor obşteşti ale

persoanelor cu dizabilităţi

Locuinţele construite sau procurate de către asociaţiile obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi din
mijloace proprii nu se înstrăinează, iar repartizarea lor rămîne la latitudinea asociaţiilor în cauză, în
conformitate cu legislaţia în vigoare.

Articolul 59. Relaţiile externe ale asociaţiilor obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi

(1) În funcţie de prevederile statutului propriu, asociaţiile obşteşti ale persoanelor cu dizabilităţi pot
să adere la asociaţii naţionale şi internaţionale, pot să întreţină relaţii directe cu aceste asociaţii, de
asemenea pot să încheie cu ele acorduri de colaborare în conformitate cu legislaţia naţională şi
internaţională în vigoare.

(2) Statul recunoaşte dreptul asociaţiilor persoanelor cu dizabilităţi de a reprezenta persoanele cu

dizabilităţi la nivel naţional, regional şi local, rolul consultativ al acestor asociaţii în luarea deciziilor
referitoare la problemele persoanelor pe care le reprezintă, de asemenea participarea acestor asociaţii
la promovarea politicii în domeniul incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi.

Capitolul X

DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII

Articolul 60

(1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării, cu excepţia:

a) articolelor 12–16, care se pun în aplicare de la 1 ianuarie 2013;

b) articolului 44 şi articolului 53 alineatul (1) litera b), care se pun în aplicare de la 1 ianuarie 2013;

(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă Legea nr. 821-XII din 24 decembrie 1991
privind protecţia socială a invalizilor şi Hotărîrea Parlamentului nr. 822-XII din 24 decembrie 1991
pentru punerea în aplicare a Legii privind protecţia socială a invalizilor.

Articolul 61

În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul:

a) va elabora şi va prezenta Parlamentului propuneri pentru aducerea legislaţiei în vigoare în

concordanţă cu prezenta lege;

185
b) va aduce actele sale normative în concordanţă cu prezenta lege.

PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI Marian LUPU

Nr. 60. Chişinău, 30 martie 2012.

Cuprins
Nu s-au găsit intrări cuprins.

186