UNIVERSITATEA ,,DUNAREA DE JOS” GALAȚI

Departamentul de Formare Continuǎ şi Transfer

Tehnologic

Program de reconversie profesionalǎ: Sociologie

Curs: Autoritate şi putere: societate civilă, societate

democratică, pluralism, opinie publică, comportament
politic

MARINA (SUCI) ANUTA

ANUL II CONVERSIE
 SOCIETATEA CIVILǍ ŞI CONSTRUCŢIA DEMOCRATICǍ ȊN
ROMȂNIA

Aspecte istorico-conceptuale
Etimotologia conceptului de societate civilă provine din antichitate. Ȋn Roma Antică
exista societas civilis, civitas însemnând la romani atât cetatea ca grup politic organizat, cât şi
societatea cu indivizii pe care îi integra. Conceptul de societate civilă cu sens modern a apărut
pe la mijlocul secolului al XVII-lea.
În sens istoric, apariţia societăţii civile a fost una dintre consecinţele directe ale
modernizării din secolele XVII-XIX, în Europa de Vest şi America de Nord. Implicarea
treptată în viaţa politică a unui număr, din ce în ce mai mare, de indivizi a avut, în cele din
urmă, drept finalitate constituirea formelor moderne de organizare politică a societăţii, în
special, este vorba despre suveranitatea sistemelor politice şi constituţionalitatea organizării lor.
Societatea civila este formată din cetățeni, asociați sub diferite forme, care au aceleași
interese și care își dedică timpul, cunoștințele și experiența pentru a-și promova și apăra aceste
drepturi și interese. Rolul societăţii civile ar trebui să fie acelaşi în orice societate, însă
existenţa unei societăţi civile „civice” depinde de nivelul de dezvoltare democratică a fiecărei
societăţi. Exista diferenţe semnificative între rolurile asumate de organizaţii ale societăţii civile
într-o societate în tranziţie şi cele jucate într-o societate democratică constituită.
Oricum, societatea civilă joacă un rol important ca actor al procesului democratic şi al
consolidării democraţiei într-o societate. Ȋn sens larg societatea civilă include toate structurile
societăţii care nu sunt acoperite, în mod direct, de către instituţiile statale. Ea s-a format şi s-a
transformat evolutiv în procesul natural-istoric, autonomă de domeniul statal.
Societatea civilă, în sensul larg, este compatibilă nu numai cu democraţia, dar şi cu
autoritarismul, şi doar în totalitarism ea este înghiţită, total sau parţial, de către puterea politică.
Ȋntre democraţie şi societatea civilă există o legătură indispensabilă, dar şi o diferenţă
semnificativă. Spre deosebire de democraţie, societatea civilă nu poate fi instaurată. Ea se
constituie treptat, pe măsura dezvoltării economice şi politice, ajungere la prosperitate, afirmare
culturală şi de identitate a populaţiei, în condiţiile capacităţii societăţii de a se autoorganiza.
Cea mai importantă funcţie democratică pe care o poate îndeplini societatea civilă,este
implicarea ei în relaţia cu statul, ca forţă a schimbării.
O societate civilă puternică ajută la stabilirea unei „democraţii calitative”. Societatea
civilă reprezintă un mijloc de supraveghere şi control asupra statului, dar şi un instrument prin
care acesta este presat să adopte reforme mai profunde. O societate civilă slabă, implică o
„democraţie superficială”, cu o participare slabă a populaţiei, vocea societăţii fiind puţin auzită
de către stat.
Societatea civilă în România postcomunistă
Societatea civilă din România a renăscut după căderea comunismului în anul 1989,
fiind însă afectată de lipsa de susținere şi sprijin financiar din partea autorităților locale şi a
unui cadru legislativ propice dezvoltării ONG-urilor. Baza societăţii civile, după 1990, a fost
reprezentată de vocile intelectualilor, ea definindu-se mai ales prin încercări repetate de
impunere a ideii potrivit căreia nomenclatura comunistă trebuie exclusă din viaţa politică;
concretizarea ideii se regăseşte în „fenomenul Piaţa Universităţii” din 1990.
Ulterior, protestele mişcării intelectuale au scăzut în intensitate până la anulare
aproape completă, din cauza neîncrederii în clasa politică. În plus, convingerile pentru care au
militat intelectualii nu au găsit ecou în rândurile populaţiei, a cărei libertate de gândire şi
exprimare fusese anihilată brutal de aparatul de cenzură comunist. Ȋntre anii 1991 şi 1992,
societatea civilă a fost absenţa din programele de guvernare, însă a avut un rol militant, în
stradă, pentru drepturile la asociere, libera exprimare şi libertăți democratice.
Ȋntre 1992 şi 1996, sectorul nonguvernamental a fost drept inamicul public al
structurilor de putere de la acea vreme, iar președintele Ion Iliescu a exprimat percepția pe care
partidele de la guvernare o aveau faţă de mișcările de protest din Piața Universității numind
manifestanții ,,niște golani” şi ,,niște elemente huliganice”. Ȋn anul 1994, odată cu Guvernul
Văcăroiu apar şi câteva idei cu privire la consolidarea dialogului cu societatea şi crearea unor
politici de stimulare a organizațiilor în domeniul social, educativ sau social. După ce Convenția
Democratică a câștigat alegerile în 1996, societatea civilă a fost susținută de Alianța Civică iar
numeroși lideri ai ONG-urilor s-au alăturat administrației prezidențiale.
Perioada 1996-2000 a fost una de consolidare a sectorului nonguvernamental, ajutat de
programe de finanțare internațională, multe organizații din acea perioadă s-au apropiat de
partidele de opozitei precum Convenția Democratică.
Ȋntre 2000 şi 2004, ONG-urile au devenit promotoare ale bunei guvernări şi aderării la
Uniunea Europeană, câștigând experiența implementării fondurilor cu finanțare externă. Ȋn anul
2003 a avut loc ,,Forumul Constituțional” – o formă de consultare începută ca un parteneriat
între Camera Deputaților şi societatea civilă în vederea schimbării Constituției.
Ȋntre 2004 şi 2008, societatea civilă a devenit mai vocală în domeniul anticorupție,
integrării europene şi în stabilirea unui dialog social. Elementele cheie ale acestei perioade se
numără modificările Codului Fiscal prin implementarea mecanismului 2%, utilizarea fondurilor
europene (PHARE, ISPA, SAPARD), implicarea în protecția mediului şi în organisme
consultative. Ȋn plus ONG-urile au participat ca membri cu drepturi depline în numeroase
consilii de conducere sau consultative precum: Agenția Națională de Integrare, Consiliul
Superior al Magistraturii, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Consiliul
Naţional al Persoanelor Vârstnice, aceste organisme având de multe ori roluri importante în
conturarea deciziilor de politică publică.
După anul 2008 nu au existat elemente semnificative care să indice un progres în relația
dintre societatea civilă şi autoritățile statului. Ȋntre 2012 şi 2015 din cauza unor evenimente
precum referendumul pentru demiterea președintelui din 2012, proiectul minier de la Roșia
Montana din 2013, alegerile prezidențiale din 2014 şi incendiul de la clubul Colectiv din 2015,
au avut loc mai multe proteste stradale.
Adoptarea Ordonanței 13, din ianuareie2017, a declanșat cele mai ample proteste de
stradă de după 1989, angrenând sute de mii de cetățeni în București și alte orașe ale României.
Valul masiv și anvergura fără precedent a protestelor, au condus la abrogarea respectivei
ordonanțe. Pe baza tensiunilor declanșate de mișcările de stradă, o serie de reprezentanți politici
au catalogat ONG-urile drept o amenințare la adresa securității naționale.
Concluzii
- Organizațiile societății civile au avut contribuții importante la serviciile sociale,
drepturile omului, protecția mediului şi buna guvernare.
- O societate civilă dezvoltată şi puternică aduce nenumărate beneficii societății, acesta
fiind şi scopul său final indiferent de domeniul în care se implică.

Bibliografie

1. Barbu, Daniel, Republica absentă. Politică şi societate în România postcomunistă, Ed.

Nemira, Bucureşti, 2004;
2. Colas, Dominique, Genealogia fanatismului şi a societăţii civile, Ed. Nemira,
Bucureşti, 1998;
3.Dahrendorf, Ralf, După 1989. Morală, revoluţie şi societate civilă, Ed. Humanitas,
Bucureşti, 2001;
4. Voiculescu, Marin, Tratat de politologie, Ed. Universitară, Bucureşti, 2002.