CURSUL X

10. POLITICUL Şl SOCIETATEA CIVILA

10.1. Repere istorice si teoretico-epistemologice in fundamen-tarea societatii civile
10.2. Societatea civila — concept interdisciplinar
10.3. Societatea civila in etapa posttotalitara
10.4. Strategia reformei si perspectiva clasei de mijloc in Romania
posttotalitara
10.5. Societatea civila si progresul democratic

10.1. Repere istorice §1 teoretico-epistemologice in fundamentarea societatii

civile
In conturarea termenului de societate civila un prim reper istoric il
marcheaza anul 1400, cand acest concept a inceput sa fie intrebuintat, cu
semnificatii ce proveneau din scrierile lui Cicero. Originar, societatea civila este un
termen generic pentru societate si stat deopotriva si a patruns pe scara larga in
limbajul politic in perioada formarii societatii capitaliste. Aceasta acceptiune
traditionala a fost reformulate in cadrul teoriilor contractualiste indeosebi prin
contributia lui J. Loke, ca antipod al autoritatii paternaliste si al starii naturale
astfel ca in 1767 Adam Ferguson1 scria deja o istorie a societatii civile, de fapt o
istorie a civi-lizatiei.
Hegel si hegelienii de stanga (in primul rand K. Marx) au apreciat ca
societatea civila era intr-adevar stadiul de dezvoltare atins de po-poarele avansate
rezultand ca la acest moment sistemul economic si social are o dinamica autonoma
in raport cu exigentele etice ale legii si asocierii politice. Dupa Marx aceasta
inseamna ca numai burghezia pro-fita, ceea ce adanceste inegalitatile, exasperand
„proletariatul".
Ramasa mai ales in discursul marxist, categoria de ,,societate civila" a revenit in
uzul general mai cu seama incepand cu anii '70, pierzandu-si implicatiile etice si
desemnand aspectele non-politice ale ordinii sociale contemporane marcata de un
real progres democratic.
In aprofundarea conceptului de societate civila se inscrie, fara in-doiala.
distinctia dintre acest concept si eel politic de stat prin aportul lui Pierre Clastres
care a promovat formula ,,socictatea contra statului" elaborate pentru societati
^primitive" dar adesea extinsa la societati mo-derne. Est.e de mentionat ca in
aceasta viziune, societatea civila si statul se afla permanent in competitie, chiar in
conflict ireductibil. In aceasta confruntare societatea civila trebuie sa faca presiuni
sistematice prin toate componentele sale, in directia reconstructiei statului ca stat
minimal sau, oricum subsidiar. Societatea civila infloreste, progreseaza ascendent
numai in masura in care statul se retrage, creand cat mai multe spatii publice
autonome. Acest proces este deosebit pe cat de diversificat pe a tat de
contradictoriu daca tinem seama de noua imagine a Statului spectacol, de faptul ca
astazi spectacolul este la putere si nu se mai afla doar in societate. Astazi, nu ne
putem intreba care sunt raporturile dintre spectacol si societate in general, cum o
facea Guy Hebord in 1967. Este din pacate suprastructura politica a societatii,
Statul insusi care se transforms in intreprindere spectacol, in ,,Stat spectacol". Si
aceasta, intr-un mod sistematic si organizat. Pentru a amuza si insela mai bine
publicul format din cetateni. Pentru a se distra mai bine si a crefi diversiune. Pentru
a transforma sfera politica in scena ludica, in teatru al iluziei. 1 O asemenea
constatare reprezinta un adevarat avertisment adresat societatii civile si oricarui
cotatean de rand cu privire la „jocul secund" al puterii, atat de diferit de aparentele
care hotarasc de cele mai multe ori optiuni electoratului. Totodata, semnificatia
unui asemenea demers devine relevata in descifrarea actinilor clasei politice
actuale din Romania posttotalitara, care desi in plin proces de formare, pare a-si fi
apropiat stratagemele spectacolului politic inainte de a-si fi definit coerent
programele.
In Occident, deja „amenint;ata" de stat si de corporatiile private (prin ambitiile lor
ce depa§esc sfera economicului „par", incalcand teritorii traditionale ale statului
sau societatii civile), societatea civila prospera. Teoriile disparitiei societatii civile
in democratiile occidentale seamana mult cu teoriile complementare privind
disparitia statului, fiind, ca si acestea din urma, mai mult ideologie decat filozofie
politica.
Societatea civila ca manifestare a progresului democratic integreaza in structurile
sale functionale cultura civica demonstrand ca atitudinile sociale nu sunt simple
opinii, bazate pe conceptii, eronate, distorsionate ale realitatii ci. mai degraba, ele
exprima in mod fidel o experienta particular^ a socializarii, fiind o masura exacta a
modului in care ceta-tenii interiorizeaza dinamica regimului politic, a institutiilor
sale legislative, guvernamentale si administrative. Cercetari si analize sociologice
au dovedit faptul ca atasamentul fata de sistemul politic exprima abili-tatea
acestuia de a satisface nevoile pragmatice ale indivizilor si popu-latiei. Maxima
performanta democratica a unui sistem politic deriva din modul In care acesta
reuseste sa echilibreze puterea guvernamentala si responsabilitatea guvernamentala
care se refera la capacitatea celor aflati in posturile celor trei ramuri ale puterii
statului de drept de a raspunde in mod consecvent, regulat si prompt la solicitarile,
nemultumirile, re-vendicarile, starile de spirit ale cetatenilor — exprimand in
esenta prin cipiul sau regula reactiilor anticipate. Astfel, trebuie cunoscut opiniile
si judecatile individual! fata de sistemul politic, caracteristicile sale legale, asupra
rolului elitelor politice, asupra modului cum se iau deciziile, se adopta legile si sunt
ele transpuse in practica.
Democratia inseamna functionarea consecventa a separarii puterilor, posibilitatea
permanenta a influentarii activitatii guvernamentale de catre popor, la nivel
national, dar mai ales local, o participare intensa, un nivel ridicat de educatie si de
informare cu privire la politica, o cul-tura civica solida in corelatie cu valorile
culturii politice. Cercetari perti-nente1 releva ca in esenta se disting trei mari tipuri
de culture politica: parohiala, care desemneaza frecventa zero a orientarilor
politice; dependents, care desemneaza o frecventa inalta a orientarilor doar fata de
sistemul politic in general (sentimente cum ar fi patriotismul) si fata de obiectele
de output (adica, punerea in practica a politicilor, fluxul de „sus in jos"), insa
orientari zero in ceea ce priveste fluxul „de jos in sus" si perceperea sinelui ca
participant activ; participativa, in care orientarile sunt maxime fata de toate
obiectele politice, in special fata de sine ca participant activ la politica. Se
apreeiaza ca cetateanul are convingerea ca poate contribui la deciziile sistemului si
este afectat de ele fata de regimurile autoritare, dictatoriale unde cetatenii se percep
mai mult ca supusi decat ca participant! la guvernarea societatii.
Din momentul lansarii sale, termenul de societate civila era folosit pentru a
desemna conditiile ce caracterizeaza o comunitate politica suficient de dezvoltata,
in care un rol principal il aveau orasele, iar activitatea era reglementata de legi (ius
civile) si care avea atributele civilizatiei si urbanitatii.
In secolul al XVIII-lea termenul de societate civila dobandeste o larga raspandire
in special datorita teoriilor contractului social (J. J. Rousseau) potrivit carora
societatea omeneasca este produsul asocierii libere si constiente a indivizilor
umani, care accepts anumite forme de regle-mentare sociala a raporturilor dintre ei,
astfel ca. societatea civila ia na§tere prin acest contract. G. W. F. Hegel (1770—
1831) facea distinctia intre doua componente proprii oamenilor ce constituie
societatea si anume — definirea lor ca „burghezi" ce urmaresc interesele lor
private in cadrul „societatii civile" si manifestarea lor ca „cetateni" care isi asuma
finalitati sociale, generale, de stat, in calitate de membri ai „so-cietatii politice".
Pilologul german surprinde astfel o anumita inter-dependenta intre societatea civila
si ordinea politica, fiecare pastrand-du-si specificitatea sa proprie.
La Hegel si Marx, ,,societatea civila" desemneaza un nou tip de societate, opusa
celei barbare, in care raporturile dintre oameni sunt reglementate prin legi
acceptate prin consens, de catre cei ce o compun reprezentand o parte a societatii.
Pentru acesti ganditori, societatea civila este acea sfera a societatii omenesti care
cuprinde toate formele de asociere spontana, constienta a oamenilor care nu depind
de lege, de stat, de puterea politica. Societatea civila cuprinde toate elementcle
ordinii economice, sociale, independente de stat si opuse acestuia. Spre exemplu,
cand un grup de intelectuali, legati prin aceleasi idei si ati tudini, se asociaza si
hotarasc sa editeze o revista de cultura, aceasta devine un element, o components a
societatii civile.
Reprezentantii filosofiei sociale si politice de pana la Hegel desi n-au folosit un
concept riguros in cadrul abordarii societatii civile, totusi, au surprins multiple
elemente fara de care insasi intelegerea propriu-zisa a acestei problematici n-ar fi
fost cu putinta.
Pentru J. Locke, „societatea civila" este sinonima cu societatea poll-tica in cadrul
careia toleranta este inteleasa ca drept moral, utila, ratio-nala, reprezentand un
principiu fundamental al unei societati juste, in masura sa reflecte prin legislatia sa
legea naturii. Totodata, primatul individului in stat aparut pe baze contractuale
avea menirea, in viziunea lu J. Locke, de la garanta „persoana si bunurile
individului". Referindu'-se la garantiile ce trebuie acordate minoritatilor si dreptul
lor la egala demnitate considera ca acestea trebuie de indata anulate daca sunt
violate legile, daca se incita sau se opereaza pentru rasturnarea violenta a statului
democratic. In principiu, J. Locke intelege prin „soeietatea civila" o forma de
organizare sociala care se opune autorit^tii pater-nale a statului natural — rolul
legilor si al statului este de a asigura conditiile necesare convietuirii oamenilor,
desfasurarii normale a vietii sociale, prin asigurarea respectarii drepturilor si
libertatilor umane. Statul se subordoneaza societatii, slujind-o prin crearea
sistemului de drept necesar activitatii libere a indivizilor, a grupurilor sociale.
In lucrarea „Tratatul teologico-politic", B. Spinoza, desemnand prin drept civil
libertatea de a se mentine in starea sa civila iar drepturile si libertatile se pot
asigura numai concepand societatea ca o asociatie libera de indivizi, aparata de
edictele puterii supreme, de autoritatea sa.
„Prin drept civil privat nu putem intelege nimic altceva decat libertatea fiecaruia de
a se mentine in starea sa, libertate care se precizeaza numai prin edictele puterii
supreme si care este aparata numai (djet autoritatea ei. 1"
Si pentru Montesquieu, libertatea nu este decat ,,dreptul de a face tot ceea ce legea
permite. Daca un cetatean poate face ceea ce este in-terzis, el isi pierde aceasta
libertate. Suntem liberi sa traim sub autoritatea legilor civile."2 Este vorba deci
despre o libertate ,,in spiritul legilor" astfel ca orice concentrare a puterilor in
mainile unui singur om sau persoane conduce la uitarea intereselor colective si este
incom-patibila cu libertatea individului. Adevarata finalitate a statului este
asigurarea libertatii, „puterea de a face ceea ce noi vrem si de a nu fi constransi sa
facem ceea ce vrem" avand in vedere faptul ca orice om investit cu putere este
tentat de a abuza si de a se folosi de autoritatea sa astfel ca pentru a preveni aceste
abuzuri trebuie ca puterea sa fie limitata tot de putere. Astfel, se ajunge la
principiul separatiei puterilor in stat apreciindu-se ca in societatea civila
preponderenta nu o detine statul (societatea politica), puterea constituita, ci
cetateanul sau indi-vidul uman real.
La J. J. Rousseau, termenul de societate civila se identified pur si simplu cu statul
pe care el il denumeste stat civil exista decat o singura putere, cea legislative care
instaureaza statul civil, celelalte puteri nefiind altceva decat manifestarea
suveranitatii poporului. „Puterea legislative apartine poporului si nu poate apartine
decat lui. E lesne de vazut, dimpotriva, din principiile stabilite mai sus, ca puterea
executive nu poate apartine obstei ca legislative si suverana, pentru ca aceasta
putere nu consists decat in acte particulare care nu-s de resortul legii si nici, prin
urmare, de acel al suveranului, ale carui acte nu pot fi decat legi"1. In ,,statul civil",
cetatenii insisi isi exercita in mod direct (prin adunari) puterea si guvernarea in
stat. In viziunea lui Kant situatia unitara a poporului care intretine relatii reciproce
se numeste civile (status civis), iar in intregul sau, raportat la membrii pe care ii
are, se numeste stat (civitas) si reprezinta unirea unei multimi de oameni sub legi
juridice. Membrii uniti ai unei astfel de societati (societas civitas), adica ai unui
stat, in vederea legislatiei, se numesc cetateni (civis), iar atributele lor juridice,
inseparabile de natura lor sunt Hbertatea legala de a nu se supune niciunei alte legi,
decat aceleia la care a aderat. El identified statul de drept cu statul de ratiune in
care „vointa" universale data apriori (la un popor sau in raport cu alte popcare),
este singura care determine ceea ce este just intre oameni2. Pentru Kant, legea
trebuie sa exprime cerintele ratiunii independent de vointa si interesele individuiui,
iar reprezentarea politice nu serveste decat persoanelor capabile sa enunte legile
ratiunii. Kant, isi imagi-neaza societatea ca pe un fel de padure in care fiecare
arbore incearca sa ii ia aerul si soarele celuilalt pana cand toti sunt constransi in
mod reciproc sa se inalte tot mai sus si din aceaste cauze ei cresc frumosi si dreptti,
in timp ce lasati in libertate si indepartati unul de altul arborii cresc cu ramurile
diforme, sucite si strambe.
Procesul de constituire a societatii civile moderne se dezvolta in secolul al XVIII-
lea la scare europeana odate cu dizolvarea vechilor legaturi politice ce incorsetau
indivizi in cadrul unor grupuri privile-giate sau discriminate astfel ce, pe acest
temei a aparut si separarca celor doua sfere distincte: o societate depolitizata care
exprime societatea civile si statul ca manifestare a vointei politice a principalelor
categorii si grupuri ale societetii civile. Sub raport concesional insa, de abia o data
cu lucrarea lui Hegel, ^Filosofia dreptului" (1821), se folo-seste termenul de
societate civile. Sub influenta economistului englez Adam Ferguson, Hegel
inlocuieste termenul de „civilizat" prin ,,civil", cu sensul determinat al aoelei
societeti ce se opune societetii ,,primitive". Prin termenul de societate civila Hegel
are in vedere atat sfera rapor-turilor economice cat si ansamblul reglementarilor
juridice datorate statului liberal (burghez).
In esente, societatea civila integreaza trei momente esentiale:
impacarea trebuintelor si satisfacerea individuiui singular prin munca sa si a
tuturor celorlalti ceea ce reprezinta sistemul trebuintelor;
realitatea universului libertetii, continut in acest sistem, ocrotirca proprietatii
prin exercitiul justitiei;
c) asigurarea impotriva accidentalitatii persistand inca in acele sistemc,
si grija de interesul particular ca fiind un interes comun, prin mijlo-cirea politiei (a
administrate ei) si a corporatiei.
Societatea civila constituie, in viziunea hegeliana momentul inter-mcdiar intre
familie si stat, desi desavarsirea ei este mai tarzie ca a statului, caci fiind diferenta,
ea presupune mai inainte statul, pe care, pentru ca sa subziste, ea trebuie sa-1 aiba
In fata ei drept ceva de sine stata-tor. „Creatia societatii civile apartine... lumii
moderne. Cand statul este reprezentat ca o unitate de persoane diferite, ca o unitate
ce se reduce la viata in comun, prin aceasta se are in vedere numai determi-natia
proprie societatii civile."1
In conceptia lui Marx, prin societatea civila se intelegea — in cadrul scrierilor sale
de tinerete — societatea burgheza odata cu care progresul istoric a marcat
transformarea realitatii medievale in care starile erau in acelasi timp si stari
politice, in care societatea civila era in acela§i timp si societate politica, in
realitatea moderna, in care starile societatii civile s-au separat de starea politica, de
stat si si-au pierdut semnifi-catia politica nemijlocita. A fost astfel desavarsit
procesul separarii statului de societatea civila. Acest proces a inceput odata cu
monarhia absoluta, cand birocratia a fost aceea care a afirmat ideea unitatii statului
impotriva regionalismului iar desavarsirea acestui proces a fost' realizata de
revolutia franceza care a facut din deosebirile de stare ale societatii civile,
deosebiri exclusiv sooiale, deosebiri ale vietii private, lipsite de importanta pentru
viata politica. Ulterior, conceptul de societate civila este folosit de Marx pentru a
desemna totalitatea relatiilor materiale ale indivizilor in cadrul unui anumit stadiu
de dezvdltafe al fortelor de productie.
In analizele sale asupra societatii civile A. Gramsci are in vedere atat reteaua
complexa de condi^ionari culturale, morale si ideologice cat si formele ,,private"
cum ar fi sindicatele, biserica, partidele, parla-mentul etc. — toate reprezentand
obstacole evidente in calea tendin-telor de „statalizare" si dictatura.
In gandirea gramsciana societatea civila desemneaza un nivel al supractructurii si
anume eel ce cuprinde institutiile politice private ale grupurilor sociale, inclusiv ale
claselor dominante, ce nu fac parte ne-mijlocit din reteauia puterii de stat. A.
Gramsci surprinde1 o componenta tipica a puterii politice, aceea a instrumentelor
indreptate spre realizarea primordiala a consensului social pentru actele guvernarii.
Ceea ce caracterizeaza traditia liberala este conceperea si valorifica-rea societatii
civile ca loc al initiativei fortelor private, fie ele economice sau politico-culturale:
In acest spirit A. Gramsci surprinde o mare di~ versitate de forme nestatale si
neguvernamentale, specifice, ce actioneaza in directia formarii consensului, a
protejarii drepturilor civice semnifi-cand ca libertatea este influentata intotdeauna
de buna functionare a formelor democratice. Astfel, imperativul categoric al
democratiei trebuie sa impiedice transformarea conducatorilor politiei intr-o
minoritate dictatoriala; frecventele alegeri libere ce se organizeaza servesc tocmai
la confruntarea si verificarea meritelor si calitatilor umane, profesionale a celor
desemnati sa exercite atributii ale conducerii sociale. Supunand institutive
democratice unui control systematic, se garanteaza, pe aceasta baza, ca persoanele
aflate la putere sa fie reconfirmate sau inlocuite.
In raport cu societatea civila democratia exercita o dubla functie:' electiva si
selectiva. Mecanismele elective ale democratic! garanteaza instituirea optiunilor
unor majoritati ca interese dominante la nivel regional si politic. Astfel se pot
elabora tendinte in definirea unor stra-tegii de gestiune colectiva la nivel regional
acceptabile pentru instarite socio-umane diversificate.
Oea de a doua functie este asigurata dc mecanismele selective ale dc-mocratiei,
menitc sa formuleze aceasta strategie si sa o transpuna in actiune politica.
Societatea civila are o multitudine de nivcle vizand structura gi manifestarea sa
inccpand cu subsistemul care priveste individul, modul in .care acesta isi urmareste
interesele proprii si se raporteaza la putere asigurandu-si drepturile sale civice si
sociale, continuand cu subsistemul grupurilor socio-umane autonome. La acest
nivcl interesele indivizilor se cristalizeaza evoluand in asa fel incat ofera
posibilitatea accstora de a se manifesta in afar a institutiilor politice.
Un al treilea subsistem integrat societatii civile cuprinde partidclc politice,
asociatiile profesionale, sindicale, cluburi, fundatii etc. prin in-termediul carora se
pot cxprima mai eficicnt aspir'atiile, doleantele indivizilor in raport cu societatea
politica (puterea instituita). Statutul aces-tor subsistence proprii societatii civile se
intemeiaza pe capacitatea lor de reprezentare si se dobandeste si in functie de
calitati specifice care le ingaduie incadrarea in jocul politic superior in care
optiunile diverse si nu o data divergente ale omului de pe strada sunt interpretate
core-late, urmarindu-se exprimarea intereselor fundamental ale unor gru-puri,
comunitati etc. Astfel, o colectivitate care se recunoaste prin valori, care isi asuma
responsabilitati de ordin general devine o components a societatii civile, iar odata
afirmata si institutionalizata identitatea grupului social, acesta devine un element
activ in sfera relatiilor sociale si politice.
Raporturile societatii civile cu institutiile de putere ale statului se constituie ca un
nivcl superior al functionalitatii acesteia. La acest nivel se exprima capacitatea
organismelor societatii civile de a percepe si in-terpreta realitatea sociala conform
unor critcrii de autentica aderenta la interesele grupurilor sociale in numele carora
vorbesc si actioneaza.
Societatea civila ca forma a progresului democratic presupune for-marea in
permanenta a unei clase politice astfel ca pluripartidismul ofera grupurilor si
claselor sociale §ansa reala de a actiona pentru afirmarea reala a libertatilor si
drepturilor civice, a autonomiei si identitatii lor, in spiritul demnitatii umane.
Democratiile cele mai stabile sunt acelea in care toate aceste meca-nisme
functioneaza bine sau aproape bine, reusind sa dezamorseze starile tensionale la
nivelul „politicii locale", de gestiune administrative pura, a permis reducerea
optiunilor conflictuale la nivelul macroscopic cat mai mult cu putinta.
Reteaua complexa a societatii civile functioneaza- ca un sistem discret de
conditional ale comportamentului individual si social, ca o matrice de integrare a
fiecarui individ in universul culturii, al obiceiurilor, al moralei, al ,,simtului
comun", al conformismului etc., care contribuie la edificarea si structurarea unei
coerente morale si intelectuale la scara nationala, bazata si pe o convergenta a unor
obiective politico-economice ale grupurilor sociale. In acest fel, democratia in
formele ei directe si reprezentative tinde prin actiunea diverselor elemente ale
societatii civile, printr-o integrare continua, la realizarea echilibrului social.
In consecinta, prin racordarea atenta la pulsul social, clasa politica in
societatile democratice nu se opune societatii civile, ci se coniormeaza exigentelor
ei. Coeziunea sociala minima ca produs al interactiunii civile cu statul evidentiaza
ca elementele acesteia exercita o functie de autorcglare, de autocontrol si
autocorectie a dinamicii sistemului social. Prin aceasta, so-sietatea civila reprezinta
o structura specializata- in rcducerea tensiunilor, a starilor conflictuale provenite
din adversitatea intereselor interindivi-duale sau intergrupale, prin integrarea lor
intr-o dinamica ,,normala", recunoscuta ca atare de stat. In acest mod, opozitiile si
deosebirile sociale se manifests ca procese de evolutie normala in limite admise si
(admisibile) de abatere intr-o logica a continuitatii care asigura conditia minima
necesara pentru ca interdependentele sociale sa actioneze ca stabilitate si
continuitate a sistemului social. Momentele de instabilitatc si de rupturi ies din
cadrul acestei analize, dar trebuie admis ca societatea civila so infatiseaza ca un
teren de multiple dispute si chiar con-flicte permanente. In societatile
postcomuniste est-europene se inregis-trcaza constituirca unor rniscari si. partide
politice de nuante diferite, in care se regasesc o multitudine de interese de ordin
civic, politic si economic. Au aparut cluburi de discutii, grupuri pentru dialog
social, sindi-cate libere, asocratii profesionale pe fondul unor tendinte dc
descentrali-zare sociala, economica, de descatusare a initiativei particulare si de sti-
mulare a creativitatii umane in ansamblu.
Opinia publica este din ce in ce mai activa, informata si constienti-zata de valoarea
mijloacelor de informare in masa libere, contribuind la demo eratizarea ampla a
societatii in care, in locul pozitiilor de antagonism si ostilitate, se intretese o
intreaga. retea de organisme apte sa con-cilicze statul si societatea civila renascuta,
aflata in plin proces de edifi-care, o data cu progresul reformei social-e'conomice si
al tranzitiei la economia de piata.
In societatile totalitare politica si ideologia oficiala respingeau ideea societatii
civile pentru ca ea dovedea ca exista o sfera a societatii inde-pendenta de stat ori
regimul totalitar nu tolera nici un fel de activitate pe care nu o putea controla si nu
putea sa si-o subordoneze, fie ca era vorba de o asociere de intelectuali ori de o
initiativa economica. incer-cand sa reduca toate formele de asociere la cele politice
pentru care avea mijloacele institutionale sa le stapancasca. Atunci cand se sustinea
ca societatea civila este un constituent esential al societatii, se blama in fond
totalitarismul care si-ar fi creat singur instrumentele prabusirii sale, o data ce ar fi
admis ca oamenii pot actiona independent de putere asa incat actiunea lor s-ar fi
transformat' cu necesitate intr-o actiune impotriva puterii.
In perspectiva derularii unor programe eficiente de edificare a societatii
civile insasi premisele de intcmeiere teoretica a acestora sunt im-portante daca vom
asocia unui asemenca demers multiplele semnificatii ale conceptului de „societate
deschisa" apartinand filosofului si logicia d-nului K. R. Popper1 pentru a marca o
societate ai carei membri pot in mod deschis critica institutiile si structurile puterii
fara teama de repre-salii. Asemenea caracteristicii ale societatii deschise precum:
situarea educatiei pe valorile fundamental ale cunoasterii deosebind-o de in-
doctrinare, afirmarea neingradita a libertatii de gandire, actiune §i cre-dinta a
indivizilor si grupurilor sociale, eliminarea disciplinei impovara-toare a guvernarii
totalitare si a structurilor politice rigide ale absolu-tismului s.a. vor permite ca
societatea sa fie atat de libera pe cat posibil fata de stat, dar care in acelasi timp
asigura, pe baza legii, mentinerea ordinii, coexistentei si convingerilor politice
constitutionals.
Crearea si consolidarea societatii civile s-a dovedit a fi la fel de im-portanta ca si
edificarea institutiilor statului de drept. Astfel, in orice comunitate inaintata din
punct de vedere spiritual, constructia societatii civile a inceput pe fondul
proceselor de nemultumire a unor cate-gorii de persoane care considerau ca
drepturile si libertatile lor nu sunt aparate si promovate in mod suficient de puterile
specifice statului de drept. De aceea, societatea civila apare ca dezideratul unei
parti res-ponsabile publice care nu se limiteaza la o critica de tip contemplativ —
utopica, ci se angajeaza prin forme institutionalizate ale societatii civile in
controlul si corectia anomaliilor, disfuctiilor existente in raporturile sociale si chiar
a abuzurilor puterii, a institutiilor acesteia. Se poate aprecia ca atata vreme cat
societatea civila nu dobandeste forta mate-riala a exprimarii §i sustinerii publice,
nu poate sa influenteze in mod fundamental structurile puterii. In acest sens, de o
importanta deosebita sunt organizatiile neguvernamentale a caror sfera de actiune
si preocu-pari este la fel de cuprinzatoare precum sunt preocuparile si interesele
umane specifice exprimate in organizatii de tineret, de femei, sportive, ale
profesiunilor liberale, ale oamenilor de afaceri, asociatii patronale, ale
consumatorilor, ale contribuabililor s.a. Sindicatele si camerele de comert
reprezinta. institutii tipice ale societatii civile. Indeobste sunt considerate a fi
componente de baza ale societatii civile biserica, parti-dele politice si sindicatele.
Structurile proprii societatii civile cuprind deci organizatiile care nu apartin statului
si nu raspund unei comenzi lansate de stat, iar calitatoa de membru al acestora nu
implica obtinerea unui profit material.
Pornind de la premisa general rccunoscuta ca orice putere incearca sa aiba
intotdeauna dreptate pentru a se mentine, societatea civila se deosebeste de putere
tocmai prin aceea ca nu urmareste dobandirea puterii, ci numai realizarea unui
echilibru real intre interesele legitime ale oamenilor si indeplinirea acestora prin
parghiile puterii. Principalele valori promovate de organismele societatii civile si
pe care se stra-' duieste sa le impuna sunt in esenta exprcsia unor cerinte generale
care se refera la drepturile si libertatile omului, principiile statului de drept,
rationalitatea democratica, umanista a vietii sociale si politice.
Organizatiile societatii civile formuleaza diferite nevoi sociale, urma-rind ca
partidele politice sa le transforme in repere politice, valabile pentru institutiile
statului. Uneori, aceasta relatie este excesiv politizata subestimandu-se valentele
reale proprii societatii civile ca o lume para-lela a puterii, ca si cum partidele n-ar
fi receptive decat la mesajele ei.

In spaţiile care marcheaza interactiunea dintre societatea politica si

societatea civila un paradox al vietii democratice rezida in faptul ca puterea este
gata sa foloseasea orice metoda pentru a anula spiritul societatii civile si acesta mai
ales in conditiile unei democratii formale care face posibila manipularea,
falsificarea participarii si descurajarea anteresului civic. Purtarea totalitara
foloseste in acest sens si metode mai subtile prin crearea unor institutii ale
societatii civile controlate si dirijate de putere punand stapanire si embargou asupra
informatiei din domeniile respective, deturnarea prin variate mijloace a scopurilor
decla-rate ale organismelor care apara — dincolo de institutive de stat abili-tate in
acest sens — drepturile si libertatile cetatenilor. Puterea isi asuma responsabilitatea
nemijlocita a actelor sale de guvernare in timp ce membrii societatii civile nu au o
responsabilitate supusa evaluarii unor foruri democratice, cum ar fi parlamentul,
ceea ce poate sa generezc multiple atitudini demagogice.
Promovand ca principiu al functionarii sale nevoia de a fi in opo-zitie cu
puterea unele componente ale societatii civile afirma o tenta de intoleranta, de
acuza, de negativism, promoveaza — mai ales in socie-tatile posttotalitare — un
cultivat spirit al autovictimizarii ceea ce poate sa reprezinte o grava deturnare a
scopului societatii civile.
Societatea civila trebuie sa fie critica fata de insuccesele si neajunsu-rile puterii,
dar sa recunoasca in mod obiectiv, cinstit si legitim succesele puterii, care sunt in
fapt, succesele intregii tari. Tentativa opozitiei de dragul opozitiei, trecerea sub o
vinovata tacere a actiunilor si realizarilor pozitive ale puterii sunt aproape la fel de
grave ca si tendinta puterii spre anarhism, dictatura si totalitarism.
In spa£iile care marcheaza interactiunea dintre societatea politica si
societatea civila un paradox al vietii democratice rezida in faptul ca puterea este
gata sa foloseasea orice metoda pentru a anula spiritul societatii civile si acesta mai
ales in conditiile unei democratii formale care face posibila manipularea,
falsificarea participarii si descurajarea anteresului civic. Purtarea totalitara
foloseste in acest sens si metode mai subtile prin crearea unor institutii ale
societatii civile controlate si dirijate de putere punand stapanire si embargou asupra
informatiei din domeniile respective, deturnarea prin variate mijloace a scopurilor
decla-rate ale organismelor care apara — dincolo de institutive de stat abili-tate in
acest sens — drepturile si libertatile cetatenilor. Puterea isi asuma responsabilitatea
nemijlocita a actelor sale de guvernare in timp ce membrii societatii civile nu au o
responsabilitate supusa evaluarii unor foruri democratice, cum ar fi parlamentul,
ceea ce poate sa generezc multiple atitudini demagogice.
Promovand ca principiu al functionarii sale nevoia de a fi in opo-zitie cu puterea
unele componente ale societatii civile afirma o tenta de intoleranta, de acuza, de
negativism, promoveaza — mai ales in socie-tatile posttotalitare — un cultivat
spirit al autovictimizarii ceea ce poate sa reprezinte o grava deturnare a scopului
societatii civile.
Societatea civila trebuie sa fie critica fata de insuccesele si neajunsu-rile puterii,
dar sa recunoasca in mod obiectiv, cinstit si legitim succesele puterii, care sunt in
fapt, succesele intregii tari. Tentativa opozitiei de dragul opozitiei, trecerea sub o
vinovata tacere a actiunilor si realizarilor pozitive ale puterii sunt aproape la fel de
grave ca si tendinta puterii spre anarhism, dictatura si totalitarism.
10.2. Societatea civila — concept interdisciplinar
Intelegerea rationala, coerenta a mecanismelor si dinamicii vietii so-ciale s-a
concretizat si in efortul de a raporta societatea civila la dimen-siunile complexe ale
libertatii pe suportul filosofic al modului de con-cepere si interpretare a corelatiei
dintre libertatea umana si societatea civila. Se pot consemna in acest sens diverse
puncte de vedere predo-minante in arealul cercetarii politologice, indeosebi,
pornind de la susti-nerea ca societatea civila inseamna ,,libertatea totala,
neingradita si nemarginita". Consecinta unui atare mod de abordare s-a repercutat
in primul rand asupra cercetarii valorilor puterii statale, ajungandu-se la concluzia
,,inutilitatii" statului in societate. Un asemenea demers teoretic confunda relativa
autonomie a structurilor societatii civile fata de struc-turile societatii politice cu
ceea ce ei numesc ,,adevaratele libertati democratice", fara a le concretiza si a
delimita dimensiunile acestora intr-o societate democratica. Scopul unui asemenea
mod de abordare este foarte precis si clar vizand ideea diminuarii rolului statului, a
nevoii de ordine sociala ceea ce conduce la o intelegere denaturata a rolului si
functiilor opozitiei politice in statul de drept, in cadrul legitim al societatii civile
ceea ce angajeaza in mod real raportarea si intelegerea valorilor democratiei — ea
insasi un concept comun tuturor stiintelor sociale. Nu intamplator, Alexis de
Tocqueville, a simtit nevoia de a examina demo cratia rezultata din ,,miscari
sociale convulsive" si cea creata ,,ca un ansamblu armonios de obiceiuri si
institutii"1.
Exista in sfera de cercetare a stiintelor sociale si pozitii care sustin ilogic si
incoerent ca nu exista nici o contradictie intre definitia „so-ciala" a democratiei si
definitia sa ,,politica", motivandu-se ca ele spun acelasi lucru in doua moduri
diferite. §i in acest demers sunt implicate consecinte considerabile pentru
interpretarea societatilor modcrne. De pilda, este implicata ideea ca distinctia intre
societatea civila si societatea politica nu este fundamental^, caci, nici una, nici
cealalta nu sunt ce sunt si deci nu se disting una de cealalta decat pentru a infaptui
acelasi proiect sau aceeasi opinie. Acest proiect, in sine, nu este nici social, nici
politic; el cuprinde „majoritatea actiunilor umane" astfel ca spectacolul democratiei
in America il conduce pe Tocquoville sa puna in cauziit categoriile de baza ale
doctrinei liberale.2.
Intre societatea civila si ordinea publica exista raporturi de inter-dependenta §i de
relativa autonomie, fiecare dintre aceste realitati sociale raspunzand unor cerinte si
indatoriri specifice.
Constituirea si dezvoltarea societatii civile se datoreaza miscarilor spontane,
creatoare ale cetatenilor, care se asociaza in plan economic, politic, spiritual,
cultural etc., formand diverse asociatii, organizatii, clu-buri $.a. spre a promova §i
a-si apara anumite obiective si interese. Orga-nizatiile societatii civile exprima o
multitudine de „centre de putere", nonstatale, sau de ,,iniluentare", fiind autonome
in raport cu statul. Ele nu pot fi nici ,,asimilate" de statul de drept, nici contrapuse
acestuia.
Realitatea logicii sociale arata ca atat societatea civila ca expresie a viabilitatii
democratiei pluraliste cat si statul de drept, ca intruchipare a societatii politice
democratice, au fiecare ratiunea lor de a fiinta si actiona atat autonom, cat si intr-o
necesara si rationala interactiunie respectand valoarea de adevar a faptelor. In acest
sens, sociologul ame-rican C. Wright Mills, mentiona ca ,,insasi activitatea stiintei
sociale, Jn-trucat inseamna a stabili faptele, capata o semnificatie politica. Intr-o
lume in care se difuzeaza pe scara larga stupiditati, orice prezentare de fapte are o
semnificatie politica. si morala. Prin insusi faptul ca exista, toti cercetatorii din
?tiintele sociale sunt implicati in lupta dintre lumina si obscurantism. Intr-o lume
ca a noastra, a practica stiinta sociala inseamna, inainte de toate, a practica politica
adevarului."3
Din perspectiva unei cercetari sociologice deosebit de pertinente, pro-fesorul
universitar Aurelian Bondrea sublinia valoarea conceptelor in stiintele sociale
precizand: ,,Concepte precum democratia, societatea ciyila, drepturile §i
indatoririle omului, care sunt conditionate si oglindite, in acelasi timp, de progresul
social, dar si de progresul in om, pot fi can-tonate in definitii date o data pentru
totdeauna".4
Dimensiunea istorica a cercetarii conceptelor proprii stiintelor sociale se dovedeste
a fi benefica si atunci cand raportam societatea civila la libertatea umana. Faptul ca
oamenii au trait in anumite tipuri de socie ta-ti in trecut — atragea atentia C.
Wright Mills — nu stabileste limite precise si absolute pentru tipurile de societate
pe care oamenii le pot crea in viitor. ,,Studiem istoria pentru a distinge alternative^
in cadrul carora ratiunea umana si libertatea umana pot, in prezent, sa creeze istoria
... Libertatea nu este prilejul de a face ceea ce isi place si nici simpla posibilitate de
alegere intre mai multe alternative. Libertatea inseamna, in primul rand, prilejul de
a formula optiunile, de a le dez-bate, iar apoi posibilitatea de a opta. lata de ce
libertatea nu poate exista fara un rol sporit al ratiunii umane in rezolvarea
problemelor umane."1 Deci, revine ratiuni umane menirea de a solutiona
problemele umane ceea ce inseamna, in cele din urma, a intui, a descoperi si aplica
,,solutia la problema iresponsabilitatii politice din zilele noastre"2 — afirma C.
Wright Mills, pledand pentru ,,folosirea istoriei" in contcxtul realizarii echilibrului
dintre ratiune si libertate conceput ca incompatibil cu intoleranta si negativismul.
Din acest moment se pune problema relatiei dintre democratic si toleranta analizata
in raport cu gradul de cultura civica, nivelul de permisivitate a exercitarii
drepturilor si inda-toririlor cetateanului, de exprimare, in esenta, a drepturilor
omului.
In cadrul Seminarului international asupra tolerantei, organizat la Bucuresti (23—
26 mai 1995), Peter Leuprecht, secretar general adjunct al Consiliului Europei,
atragand atentia ca democratia este un echilibru extrem de fragil, care trebuie
protejat, intretinut, dezvoltat, daca vrem ca el sa nu devina slab, releva cerinta de a
se trece de la toleranta pasiva la o solidaritate activa, sa se permita fiecaruia sa
participe la viata so-ciala, democratica, libera.
Toleranta este un concept clasic al culturii politice democratice iar analizele
sociologice surprind trei tipuri ale manifestarii ei: a) toleranta ce ar consta dintr-o
indiferenta pasiva, pe care o gasim in atitudinea de dezinteres total; b) toleranta
paternalista, care recunoaste diferentele, dar de pe o pozitie de superior!tate; c)
toleranta care recunoaste principal egalitatii in diversitate, egalitatea diferitelor
sisteme de falori provenind din drepturile universale ale omului, recunoscute in
mod general.3 Se poate desprinde usor concluzia ca toleranta este sinonima cu
armonia in diferenta, cu cunoasterea si respectul, cu deschiderea si unitatea, cu
dorinta de a se intelege mai bine, de convergenta valorica in gandire si actiune,
angajand in acest sens cu egala intensitate, toate componentele societatii civile.
In instituirea unei autentice ordini morale, sociale si democratice se impune a
accepta si a proteja dreptul la diversitate, dupa cum lupta impotriva intolerantei
trebuie strans legata de invatarea drepturilor! omului. Astfel, in cadrul societatii
civile, educatia in general, institutiile de invatamant si cultura, diversele fundatii cu
scop cultural devin factor! ai schimbarii sociale, ai coeziunii morale si edificarii
unei societati libere, deschise valorilor. Se confirma faptul ca „una din cheile de
bolta ale democratiei pluraliste este libera discutare a alternativelor sociale,
competitia deschisa in jurul mizelor puterii, critica permanenta a politi cilor
publice in curs de executare":. aceasta presupune eonfruntare'a con-s&anta a
oamenilor si ideilor, a programelor si proiecteior intr-un limbaj logic, rational si
decent printr-un inalt comportamcnt civic al participant tilor, prin toleranta si
nonagresivitate implicand ceca ce am putea numi „pedagogizarea problemelor
sociale" (Aurelian Mondrea). Notiunea de civism pluralist si activ se afla in centrul
societatilor democratice, al programelor de educatie ceea ce favorizeaza coeziunea
sociala. si toleranta. Se poate constata ca democratize asa-zis avansatc, in pofida
principiilor pe care se intemeiaza si a metodelor de functionare ce si-au dovedit
eficienta sociala, ,,ofcra un larg evantai de optiuni: un mai mare sau mai mic grad
de separarc si colaborare a puterilor (fragmen-tare functionala), o mai mare sau
mai mica dispersare geograficaj ,a autoritatii (fragmentare teritoriala), o mai
evidenta sau mai redusa in-terferenta a statului In economic si social... Pe scurt,
istoria, cultura. economia, optiunile si constrangerile au permis societatilor
occidentale sa rezolve in moduri diferite problema fundamental^ a guvernarii po-
porului de catre si pentru popor"2.
Asemenea procese reclama permancntizarea exercitiului democratic indeosebi
pentru tarile aflate „in tranzitie", al caror sistem social-politic, inclusiv
mecanismele democratice, se afla in ^reeonstructie!" odata cu edificarea statului de
drcpt si a societatii civile.
Societatea civila presupune o viata democratica performanta, culti-varea
statornica a valorilor culturii dcmocratiei pentru constientizarca corecta a
diferitelor categorii de interese sociale sau individuale, com-plementare, sau
divergente, contradictorii si a responsabilitatii care le insoteste. Exprimarca
optiunilor este conditionata de intelegerea si accep-tarea acelor scopuri majore care
exprima interesele dominante ale societatii.
Pluralismul politic asociat valorilor democratiei deschide orizontul unei societati
civile active, generate de asocierca libera a cetatenilor si im-plicarea lor
responsabila, constienta in viata sociala. fn acest sens, merita tinut seama de acele
opinii preocupate de dilemcle si oscilatiile democratiei intre performanta si
egalitate. de infatisarile diverse, contradictorii sub care se prezinta uneori
pluralismul politic prin raportare la cultura sau maturitatea democratiei. In
conceptia sociologului american John W. Gardner, daca o societate cu putere si
initiativa dispersate este caracterizata prin pluralism, intelegand prin aceasta o
filosofie si un set de masuri sociale care permit existenta mai multor institutii
sociale, economice, culturale aflate in competitie, trebuie sa avem in vedere ca
pluralismul este una si divizarea este alta.
„Trebuie sa fim nelinistiti in fata unei societati in care fiecare parte
constitutiva le acuza pe celelalte ?i fiecare se bate cu lacomie pentru avantajul
propriu... Un pluralism care nu este sustinut de anumite valori comune, care nu
reflecta nici un fel de atasament fata de binele public, este un pluralism fanatic" 3.

Cultura democratiei presupune constiinta valorilor si asumarea res-

ponsabila, a intereselor majore ale colectivitatilor socio-umane implicand stiinta
dozarii rationale a prioritatilor, constiinta raspunderii sociale ca procese care
trebuie sa se afirme la nivelul oricarei institutii democratice cu rol benefic in
autoreglarea mecanismelor democratice. Aceasta exprima caracterul deschis,
mereu innoitor al democratiei, ca principiu, norma si sistem practic de actiune si
existenta sociala urmarind ca in esenta logica democratiei sa nu intre in conflict cu
logica dominatiei. Depasirea unor situatii neplacute in acest sens are in vedere
valoarea capacitatii si competentei factorilor socio-umani de a utiliza institutive
democratiei. Logica democratiei impune factorilor sociali anumite linii de conduita
in sensul de „a exploata resursele libertatii si creativitatii care pornesc dintr-o
experienta ce accepta efectele diviziunii, a rezista tentatiei de a da prezentul pe
viitor, a face, dimpotriva, efortul de a citi in prezent liniile sansei care se profileaza
in apararea drepturilor doban-dite §i in revendicarea unor drepturi noi, invatand sa
le deosebim de ceea ce nu este decat satisfacerea unui interes".1
Societatea civila nu se poate constitui trainic decat pe baza unor valori morale cu
determinari sociale si politice cum ar fi: solidaritatea, derivata din iubire, dreptatea
sociala, derivata din adevar, pluralismul care presupune recunoasterea drepturilor
celorlalti si a tolerantei. Este de remarcat faptul ca numai in masura in care valorile
culturii civice si democratice sunt constientizate si asumate individual, ele devin
efi-cient-actionale, astfel ca, numai practicarea lor poate permite depasirea
egoismului do orice fel, iar societatea se va transforma dintr-un sistem inchis in
egoismele sale, intr-un sistem deschis, ca societate a comuni-carii democratice,
transparente, marcand un real progres informational si democratic.
Transformarea Estului Europei care a inceput in 1985 si a atins punctul
culminant in 1989 exprima procesul de democratizare deseori echivalent valoric cu
termenul de societate civile. Se pare ca societatea civila este mult mai preferatii- in
sistemele sociologice de analiza si interpretare pentru ca uneori defectul
democratiei este naivitatea mode-lului care-1 sugereaza si care ii incurajeaza pe cei
care-1 folosesc sa-1 ia in serios. Modelul de subliniat este ca o socictate reprezinta
rodul vointei participantilor sau membrilor sai deoarece justificarea cea mai buna a
aranjamentelor sociale este consimtamantul acestora. In general modelul
democratic ignora faptul ca institutiile si culturile preced deciziile in loc sa le
urmareasca.
Democratia ca si piata poate fi o modalitate excelenta de a face ale-geri cu
structuri deja fixate dar nu se poate garanta capacitatea de a alcge intre structurile
total sociale sau sistemul de valori. Altfel spus, anumite structuri preexistente
exprima. si ele o cale de stabilire a celor mai mici probleme. Neaplicarea
modelului democratic la marile probleme nu este atat tehnologica cat mai ales
logica. De aceea, marile probleme sociale sunt mai putin controlate prin aceasta
metoda fapt pentru care nu are sens sa le gandim asa de rezolvate. Dimpotriva,
cultura ne da identitatea de sine a exact ce trebuie sa alegi cand nu exista nici o
identitate, nici o viziune sau nici o valoare care sa scoata la iveala ale gerea.
Modelul democratic aplicabil situatiei in care un grup serios de intelectuali,
constiinciosi si ideologic lucizi discuta si redacteaza contrac-tul social al
comunitatii in care sunt gata sa sc stabileasca, este neobls-nuit, totusi, functioneaza
indeosebi datorita consensului moral ai mcm-brilor comunitatii care deja exista.
Previziunea sociala poate fi in acest caz preponderenta creatiei ca un act
colectiv de vointa este posibila tocmai pentru ca o cultura are deja formata in efect
ansamblul constituent al unei generatii, si a dat mem-brilor sai vointa si conceptele
pentru a face asa. Este, de fapt, nenidoiel-nic ca democratia este inrudita cu natura
umana caci omul este intr-a-devar un animal social si are nevoie de comunitate
pentru supravietuire si de un sistem de roluri si pozitii sociale — desi acestea nu
confera tuturor membrilor comunitatii drepturi in a lua decizii. Societatea si
comunitatile umane sunt dotate cu un rol structural care de cele mai multe ori este,
la bine si la greu, nedemocratic pentru ca deciziile se adopta la anumite nivele
ierarhice relativ restranse. Societatea civila are nevoie de pluralism economic
pentru eficienta productiei, si ,are nevoie de pluralism social si politic pentru a
contracarea tendintele excesive catre centralism. Dar mai presus de toate, foloseste
pluralis-mul social si politic dar pentru un model special ,,ad hoc" care nu nive-
leaza individualitatea. Regula majoritatii sau institutiilor reprezentative care
simbolizeaza egalitatea cetatenilor din punct de vedere juridic si al drepturilor
electorale sunt important© contributii in sfera vietii demo-cratice. Ceea ce poate fi
considerat ca esential in functionalitatea de-mocratica a societatii civile este
absenta monopolurilor ideologice si institutionale.
Societatea civila este o no^iune mai mult realista, care specifica si include
propriile-i conditii, deceit sa le ia drept bune si apoi sa se declare nedisponibila
pentru cei mai multi prin absenta conditiilor potrivite. Deci, chiar daca democratia
este intr-adevar implicata, institutiile si contextul social permit in conexiunea lor sa
apreciem societatea civila probabil mai bune decat democratia, sau cu alte cuvinte,
societatea] civila completeaza cercul — eliminand monopolul organizatiei politice
si sociale, monopolul adevarului unic si al informatiilor s.a.
Notiunea operationala curenta a societatii civile este, fara indoiala, folosibila
si nu chiar atat de intortocheata pe eat ar parea la prima vedere. Dar dandu-i un
sens sociologic pluralismul institutional si social — spiritual semniiica cerinta de a
inzestra societatea civila cu multiple dimensiuni ce ii sunt specifice, conferindu-i
un context istoric realist, dcpasind opozitia binara a pluralismului pentru ca
optiunile lumii noastre nu sunt epuizate de acest contrast. Este nevoie de un pol
civic in zona fortelor cu adevarat democratice care accepta. dialogul ca forma
superioara a vietii civice.
Constituirea Forumului Demorcat din Romania arata ca o asemenea organizatie
este strict civica §i ea raspunde sentimentelor civice si politice.

10.3. Societatea civila in etapa posttotalitara

Pentru societatea romaneasca de dupa 22 decembrie 1989, constructia
societatii civile devine cu atat mai actuala, cu cat am depasit etapa totalitara care a
anihilat programatic si apoi a interzis, ca orice dictatura, pluralismul de idei si
initiativele societatii civile. In asememea imprejurari geopolitice interne, poate
doar disidentii politic au fost purtatorii unui embrion de societate civila, desigur ca
initiative care au pornit de jos in sus, dar destul de firave. Se confirma si in acest
caz ca. societatea civila incepe de la individ, fie ca ne referim la formulele so-
cietatii civile din Occident, unde omul cauta sa se defineasca prin asoeie-rea cu
indivizi apartinand aceleiasi profesii, religii, club, fundatii etc. fie ca ne referim la
incercarile de structurare ale disidentilor din regi-murile totalitare.
In aceste formule ale vietii asociative libere, un rol deosebit exercita
voluntariatul sustinut de un nivel al traiului cat mai decent — fara do care nu este
posibila relansarea autentica a programului edificarii societatii civile in societatile
posttotalitare aflate an tranzitie la economia sociala de piata. O confirmare a
acestor aprecieri este situatia actuala din Romania, unde scriptic se inregistreaza 5
500 organizatii neguverna-mentale, dovedindu-se ca cele mai active sunt
asociatiile cumparatorilor de autoturisme, asociatiile chiriasilor, cea a fostilor
proprietari ai imobi-.lelor nationalizate, respectiv cele care au ca obiect al actiunii
si fina-litajii lor mobiluri concrete. In atari conditii, asociatiile axate pe promo-
varea civismului si a drepturilor omului nu reusesc intotdeauna sa se ridice peste
nivelul bunelor intentii.
Pe de alta parte, in surprinderea unor particularitati ale societatii civile
prezente in Romania, unii observatori strain! aprecpau cu deplin temei ca la noi
societatea civila este extrem de poiitizata intrucat la multiplele manifestatii proprii
acesteia (ca de exemplu, demonstratii si mitinguri sociale) nu au lipsit, iar uneori
au fost preponderente sloga-nuri politice. Deasemeni, unii lideri ai organismelor
societatii civile (in-deosebi din sfera miscarii sindicale, Alianta Civica — spre
exemplu), considerand depasita etapa grevista, a mitingurilor si manifestatiilor dc
strada, apreciind ca trebuie sa treaca de la o politica de reactie la o politica proprie
au trecut la asumarea luptei politice propriu-zise si a celei electorale devenind
lideri in miscarea politica, ocupand pozitii im-portante inclusiv in partidele de
guvernamant sau care aspira la guver-nare — conturand deci pendularea unor
asociatii intre politic si apolitic.
Astfel, prefigurata si prevestita de formele organizatorice ca Solida-ritatea
Universitara, Societatea Timisoara, Grupul pentru Dialog Social, Alianta Civica a
aparut ca un liant al fortelor de opozitie, un factor de dialog, dar si din intentia de a
proteja ,,copiii revolutiei" de la devorare. Sa nu uitam ca personalitatile Aliantei
Civice au figurat pe acea faimoasa lista a Consiliului Frontului Salvarii Nationale.
Chiar daca declarau ca se vor preocupa de informarea si educarea democratica a
cetatenilor, ca se vor stradui sa influenteze pozitiv decizia politica, de la inceput o
parte din membrii Aliantei Civice si-au aratat disponibilitatea de a prelua parghiile
guvernarii. In acest context socio-politic aparitia Parti-dului Aliantei Civice nu a
determinat pieirea Aliantei Civice, care con-tinua sa existe proclamandu-si rolul de
arbitru moral.
Desi nu a candidal la alegerile din 1992, Alianta Civica a contribuit la
modelarea scorului electoral, participand la campania electorala si, mai ales,
impunandu-si un vicepresedinte candidal al Conventiei Demo-cratice din Romania
la presedintie. Alianta Civica, veghind atat la derapajele puterii, cat si la greselile
partidelor din opozitie a constien-tizat intr-o masura. mai mare necesitatea
respectarii civismului, a promovarii spiritului tolerant in locul unor manifestari
zgomotoase, a unor comunicate.belicoase si astfel vehementa a fost inlocuita de o
mai mare toleranta si intelegere in evaluarea faptelor puterii si ale opozitiei.
Aceasta semnifica in mod evident ca soeietatea civila nu este dcspartita etans de
puterea politica.
Pendularea organismelor societatii civile intre politic si apolitic in Romania
posttotalitara genereaza multiple consecinte pe planul gandirii si comportamentului
uman: a) atunci cand aceasta relatie este inea excesiv politizata conduce la un
fixism politic care la noi ar trebui inteles ca o acumulare a frustrarilor anterioare,
cand nu existau opinii politice, ci directive; b) tentatia pentru politic are si efecte
benefice, stimulatoare in actiunoa umana, cum ar fi prezenta masiva la urne, care
confera legitimitate puterii. Desigur, spiritul civic nu se manifesto doar electoral, ci
si prin actiuni care ne par derizorii sau neplacutc, precum curatarea zapczii sau
relatia de comunicarc pentru buna veci-natate sau cooperare la nivelul grupului in
care individul este integrat.
Soeietatea civila are imperfectiuni, deficiente inercnte oricarui inceput, precum
politizarea prca accentuata, ea incercand frecvent sa se substi-tuie ilicit institutiilor
puterii. In acest stadiu de inceput al societatii civile in Romania, in interiorul unor
componente ale acesteia se simte o tenta de intolcranta, de acuza si negativism, se
cultiva un spirit al auto-victimizarii din nevoia de a fi din principiu, in opozitie cu
puterea — ceea ce reprezinta- o denaturare a csentei si scopului societatii civile.
Totodata, dificultatile de tot felul sunt de natura sa afecteze nu numai fiinta umana,
dar si capacitatea ei de a se asocia si solidariza in orga-nizatii in situatia crizei unor
sedii si a mijloacelor materiale elementare.
Soeietatea civila — cu toate neajunsurile inceptului de drum — este o relatie
de sine statatoare intr-o societate romaneasca in care mcca-nismele institutionale
— cu siguranta imperfecte — evolueaza totusi in sensul democratiei.
Functionalitatea societatii civile se integreaza intr-un inedit progres democratic a
carui cerinta principals necesita schimbarea mentalitatii unei populatii care in
perioada sistemului totalitar, ani de zile a votat niste stapani, afirmarea unui
electorat constient, care trebuic sa isi voteze niste slujitori, pe care poate sa ii
revoce nu isi indeplincsc si nu respecta contractul cu soeietatea civila.
Soeietatea civila a obtinut un loc important in societatile pluraliste moderne
promovand forme eficiente de aparare a individului, a gru-purilor sociale de
tendintelc birocratice expansioniste ale statului. Jn acest sens, grupurile de presiune
au un rol important daca avem in vedere inclusiv si pe cele care integreaza
minoritatile etnice, confesio-nale astfel ca in epoca moderna se afirma. o larga
gama de organizatii sociale concomitent cu presa care patrund in soeietatea civila
si in afara sferei politicii oficiale actioneaza pentru a se respecta propria existenta
autonoma a acestora cu statul, cu institutiile de influentare politica.
Soeietatea civila s-a dovedit capabila sa asigure un spatiu autonom fata de
puterea oficiala si aceasta cu atat mai mult cu cat guvernele nu au fost interesate de
ceea ce se intampla in arealul societatii civile, im-plicand deci o roai mare libertate
de asociere ca recul la faptul ca dicta-turile totalitare au lasat un spatiu minim
pentru aceasta, iar rogimul Stalinist practic a distrus-o.
Ca momente ce revigoreaza increderea in societatea civila ca rezis-tenta si
contestatie fata de totalitarism sunt de mentionat „Charta 77" din Cehoslovacia,
sindicatul polonez „Solidaritatea" (1970), famioasele acorduri de la Gdansk care au
fixat anumite limite pentru activitatea statala, iar in Romania primele miscari
timide studentesti din 1956, activitatea lui Paul Goma incepand din anii 1970—
1980, Sindicatul Liber al Muncitorilor din Romania, actiuni individuale deosebite
ale unor reprezentanti ai culturii ca Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Doina Cornea,
miscarile de protest muncitoresc din Valea Jiului (1977) si Bra-sov (1987) etc.
Societatea civila a inceput sa reprezinte interesele particular creandu-se societati
apolitice care promoveaza obiective specifice pentru anumite segmente ale
societatii astfel ca aceasta se asociaza cu o economie libera sustinand reguli de
drept in favoarea individului si a colectivitatilor umane. Totodata este promovata
regula dupa care tot ce nu este explicit permis este interzis si tot ce nu este explicit
interzis este permis asa meat reconstruirea societatii civile este animata de spi-ritul
democratiei astfel ca, aceasta sa reprezinte ceva mai mult decat statul si cetateanul,
ceea ce face necesara implicarea indivizilor in diverse organizatii, asociatii
neguvernamentale s.a. ca elemente ale societatii civile.
Democratia ofera un cadru institutional care permite reforma sociala si
progresul societatii civile fara violenta ceea ce inseamna folosirea ratiunii in
chestiuni politice. Apreciind ca viitorul depinde de noi, iar noi nu depindem de nici
o necesitate istorica K. R. Popper, remarca faptul ca exista filosofii sociale care
predica neputinta ratiunii in viata sociala si care, prin acest antirationalism,
propaga atitudinea exprimata in deviza „sau urmeaza-1 pe conducator sau devino
tu conducator" ■— atitudine ce nu poate insemna decat supunerea pasiva fata de
fortcle personale sau anonime care carmuiesc societatea. Aceasta inseamna de fapt
respingerea aplicabilitatii stiintei si a ratiunii la problemele vietii sociale si in cele
din urma la doctrina puterii, a dominatiei si a supu-nerii. La nivelul societatii civile
o asemenea atitudine se reflecta in nemultumirea populatiei fata de o lume ce nu se
afla la nivelul idealu-rilor noastre morale §i al visurilor noastre de perfectiune.
In acest spirit K. P. Popper considera ca o atitudine cu adevarat stiintifica sau
filosofica fata de politica si o intelegere mai adanca a vietii sociale in general
trebuie sa se bazeze pe studierea si interpreta-rea istoriei omenirii astfel ca
sociologul sa descifreze legile istoriei si sa aseze politica pe o temelie solida —
ceea ce presupune o viziune inte-gratoare asupra omului si a actiunilor sale
multiple. Omul este o parte a naturii si un produs al evolutiei acesteia, calitate in
care este sup_us legiior generate de dezvoltare a naturii. Dar el este totodata o
parte a societatii si ca produs al evolutiei acesteia este supus legilor de dezvoltare
ale societatii. Concomitent, omul este produsul unei continue auto-cratii, ceea ce
inseamna ca fiind creator al istoriei, transformand si creand conditii noi ale
existentei sale, se creeaza si se transforma pe sine insusi ca om social, conditionat
de dezvoltarea naturii si a societatii.
In aceasta privinta dobandeste recunoastere actuala lucrarea lui Aristotel,
Politica prin incercarea de a explica legitatile care guverneaza. ratiunile actiunilor
politice, juridice, morale si educative ale societatii. In viziunea lui Aristotel, polisul
isi va avea trainicie si viata daca lucrul de capetenie al oamenilor va fi activitatea
deoarece actiunea si nu inac-tiunea da putere si f ericire societatii, cetatenilor ei.
Cunoasterea si actiunea, ratiunea si activitatea sunt temeiurile prin care omul
participa la viata societatii in ansamblu si a celei civile ca practice democratica.
Experientele de cunoastere si actiune umana asigura indrumarea adevarata si
managementul societatii civile. G. W. F. Hegel considera ca tainele universului nu
pot fi smulse decat prin forta activa a omului, prin actiunea lui intim legate de
trebuintele si aspiratiile sale. In acest mod conceptul de actiune dobandeste o
semmiicatie mai larga, de schimbare, de transformare a naturalului in social, in
virtutea unui anume scop — exprimand modul insusi de constituirea a
personalitatii in plan ontologic.
Aplicatiile unui asemenea demers epistemologic privind corelatia dintre actiunea
umana si proiectul edificarii societatii civile in Romania vizeaza faptul ca dupa
1990 constituirea organismelor neguvernamen-tale se identified propriu-zis cu
primele forme ale societatii civile care au necesitat masuri de ordin organizatoric,
reglementari si acte normative, juridice pentru functionarea lor. Organismele
neguvernamentale sunt concepute in asa fel ca prin actiunea lor sa. imbogateasca
activitatea administratis centrale, sa constituie o sursa de inspiratie pentru noi
decizii, noi proiecte legislative sau cai de accelerare a reformei demon-strand ca
functionalitatea societatii civile semnifica. ceea ce se intampla in realitate — temei
de actiune, cunoastere si modelare a acesteia.
Proiectul eonstruirii societatii civile in Romania posttotalitara coro-borand actiunea
democratica cu responsabilitatea sociala pentru a fi eficient trebuie sa evite
tendinta de a transpune mecanic structurile si institutiile democratiei si ale
economiei de piata existente in tarile occidental cu traditie democratica avansata.
Actiunea in acest plan exclude panaceurile, remediile universale iar
recunoasterea realitatilor, nu inseamna practicarea cinismului, ci dim-potriva,
presupune a actiona in functie de noile date existente pentru a evita esecul.
Dinamica societatii civile a scos la iveala un adevar fundamental pentru actiunea
politics si chiar pentru strategia globala si anume ca in esenta lor conflictele
interetnice reprezinta un pericol la fel de mare pentru securitatea globala ca si
razboiul rece — idee exprimata si de fostul secretar O.N.U. Boutros Ghali in
alocutiunea rostita la Universi-tatea pentru Securitate Nationals din Washington,
constatand ca pana in prezent marile puteri ale lumii nu au inteles acest lucru. In
perioada razboiului rece, cand era in pericol viitorul intregii omeniri, superpu-terile
reactionau la orice eveniment semnificativ, din orice parte a pla-netei. In prezent,
preocuparca persoanelor si a liderilor marilor puteri fata de aceasta problematica a
slabit brusc. Realitatile gcopolitice ale lumii arata ca nici o tara si cu atat mai mult
cele in care traiesc mai multe etnii nu isi permite sa ignore conflictele interetnice.
Afirmatiile dupa care nationalismul ia locul comunismului s-au dove-dit
concomitent o mare eroare evolutiva si o mare exagerare.
In Alsacia, practic, intreaga populatie este mai mult sau mai putin germana
dar nu se pune in nici un fel problema de a revendica realipi-rca acestei regiuni la
Germania.
In general, in Franca si in intreaga lume occidentala au disparut complet —
datorita progresului democratic al societatii civile — feno menele nationaliste
bazate pe pretentii teritoriale. Referitor la drepturile alsacienilor, poate ca singura
deosebire fata, de restul Frantei, tara cu scoli laice, este invatamantul religios din
Alsacia. Desigur, exista anu-mite pretentii de autonomie ale unor minoritati din
Franta prin exem-plele mai re'levante pe care le ofera CORSICA sau BRETANIA,
dar nu se poate vorbi de excese, cum sunt cele din Belgia, unde un copil flamand
este obligat sa mearga neaparat la o scoala flamanda.
Potrivit normelor democratice si principiilor societatii civile, in vir-tutea
dialogului privind integrarea europeana a noilor democratii din Est, rezulta cu
claritate principiul ca tarile posttotalitare nu trebuie supuse altor reguli in ce
priveste minoritatile nationale decat tarile din Vest.
Se dovedesc inconsistente si neintemeiate teoriile vchiculate in pe-rioada
contemporana in unele cercuri din Ungaria in legatura cu ,,dubla loialitate" a
minoritatii maghiare din alte tari si drepturile ce ar reveni acesteia, in calitate de
,,cofondatoare" a statelor respective ca si preten-tiile de autonomie teritoriala pe
criterii etnice, toate acestea eoncentrand pasiuni simpliste, manifestari paranoice,
ale crizei de identitate dar si un reflex al stadiului incipient al afirmarii societatii
civile, a faptului ca-institutule democratiei functioneaza contradictoriu, integreaza
blocaje si efecte negative.
Societatea civila implica legitim statul de drept ca o garantie privind respectarea
drepturilor omului si a minoritatilor.
Transformarea societatii romanesti posttotalitare intr-o societate civila este un
proces lent asupra caruia isi pun amprenta o serie de factor! perturbatori ca; apatia,
lipsa de initiativa, tema de responsabilitate, ca mostenire a trecutului, precum si
faptul ca nu exista exemple in astorie care sa ghideze tranzitia de la totalitarism la
economia de piata s.a. ceea ce face necesara democratizarea institutiilor de stat si
retragerea graduala a statului din economie — sunt procese importante dar nu
suficiente pentru formarea societatii civile. Dupa caderea comunismului ca regim
politic, Estul a redescoperit libertatea de a actiona eficient astfel incat pentru a nu
se aluneca spre o democratura este necesar ca politieienii sa nu poata fi nicicand
acuzati de coruptie, asumarea constienta a riscu-iui si responsabilitatii sociale,
evitarea demagogiei politice, a promisiu-nilor nerealiste, eradicarea coruptiei,
promovarea tolerantei ca deschidere spre colaborare si acceptare a ideilor
valoroase, constructive ale celor-lalti, dezvoltarea unei structuri sociale moderne cu
accent pe clasa de mijloc.
10.4. Strategia reformei si perspectivele clasei de mijloc in romania
posttotalitara
Economia sociala de piata poate dobandi, in mod real, un suport social
legitim de sustinere, numai in masura, in care, permite afirmarea si predominanta
clasei de mijloc. Aceasta presupune asigurarea garan-tiilor pentru cetatean in eel
putin trei directii:
venit minim indiferent de fluctuatiile cererii si ofertei;
dimiriuarea severa a nesigurantei vietii, a locului de munca;
standarde de viata bune pentru toti cetatenii, fara discriminare sociala in raport cu o
gama predeterminata de servicii sociale.
Societatea clasei de mijloc permite membrilor sai sa-si satisfaca prin-cipalele
trebuinte de ordin material si spiritual, pana la proximitatea dezirabilitatii medii —
caracterizandu-se printr-un coeficient inalt de satisfactie sociala — ceea ce face
imposibile convulsiile sociale, conflic-tele violente.
Clasa de mijloc devine o realitate sociala, exprima specific coeziunea
economica si sociala, in masura garantarii securitatii sociale, ca beneficiu comun,
pentru fiecare cetatean, asigurand pe temei juridic §i economic ocupatia fortei de
munca active, conditii de munca si viata acceptable. Un asemenea proces, pe
multiple planuri a societatii, interesele sociale si ecologice sa fie corelate, cu efecte
pozitive complement-are, pe fondul unui dialog social statornic, eficient intre toti
partenerii soeiali, urma-rindu-se obiective ca:
a) recunoasterea drepturilor fundamentale ale cetatenilor;
vcnituri minime garantate;
locuinta;
educatie si sanse egale;
calificarea de baza si permanenta;
sanatate;
g) accesul la activitati culturale si de agrement;
h) politici apte sa evalueze problemele sociale si cai de abordare — rezolvare;
i) solidaritatea intre generatii; s.a.
Doctrina umanista se dovedeste a fi extensiv-permisiva ca integra-toare a
valorilor fundamentalee ce caracterizeaza clasa de mijloc.
De aceea, vidul creat prin disparitia comunismului poate fi cucorit legitim,
democratic prin constientizarca valorilor umanismului. Aceasta, cu atat mai mult
cu cat, refuzul comunismului, este atat de mare, incat, in mod frecvent, cetatenii nu
reusesc sa faca distinctia — de fiecare data clara — intre comunism si valorile
umanismului.
Umanismul — coordonata definitorie a societatii clasei de mijloc se opune
nedreptatilor pictei, orjearor nedreptati sociale, se afirma ca forma activa de protest
fata de politica de exploatare si de represiune sociala. Toate acestea permit
deschiderea unui spatlu larg pentru doctrina umanista si configurarea sperantei —
ca optim istoric — ce exprima un principiu axiomatic de teorie si practica sociala
si anume ca. nu exista un viitor al democratiei, al clasei de mijloc, fara insusirea si
promovarea valorilor fundamentale ale umanismului — exprimate in mesaje
simple si clare prin sentimentul respectului si dragostci fata de semenii nostri.
In virtutea doctrinei umaniste, cresterea economica impune sfarsitul mitului unei
piete mondialo care poate functiona fara reguli, ca joe la fortele obscure,
incontrolabile, ca economie pradalnica {A. Einstein), ca lupta cea mai dura dintre
oameni (K. Popper).
Cu toate dificultatile tranzitiei in cadrul careia premisele formarii clasei de
mijloc sunt abia la inceput, creste cu atat mai mult increderea in sansele doctrinei
umaniste devenita ea insasi suport si speranta trai-nica a societatii civile.
Cresterea economica creeaza locuri de munca, fiind necesara con-comitent
sustinerea investitiilor locale, dezvoltarea regionala si urbana, cresterea rolului si
atributiilor unitatilor admini strativ-teritoriale — factor! esentiali ai dezvoltarii in
sensul stimularii competitivitatii, garantarii locurilor de munca, protectiei sociale.
Societatea clasei de mijloc se asociaza organic valorilor umanismului care
sintetizeaza asemenea deziderate majore precum:pace si buna vecinatate;
democratic si drepturi pentru fiecare; justitie sociala si renastere ecologica;
solidaritate si responsabilitate sociala; loc de munca si contort social.
Societatea clasei de mijloc are posibilitati multiple de a corecta reali-tati socio-
politice in care se constata: prea multa birocratie si nu destula democratie; prea
multa nedreptate si nu destula solidaritate; prea multe interese economice pe
termen scurt si nu destule anga-jamente pentru mediu; prea multe interese
nationale si prea putina unitate in materie de politica externa.
Societatea clasei de mijloc poate realiza crearea de locuri de munca, fund pe
deplin compatibila cu obiectivul profund umanist: o societate in care fiecare are un
loc de munca, obiectiv coroborat cu politica ampo-zitelor scazute, cu masuri pentru
construirea de locuimje, pentru moder-nizarea localitatilor, un sistem educational
care pregateste mai bine pentru o societate moderna, sprijinirea grupurilor deosebit
de defavori-zate sa-si gaseasca locul pe piata muncii, prin reconversie, prin masuri
de reorganizare a muncii, prin in^elegerea cu partenerii sociali, dar respectand
competitivitatea.
Societatea clasei de mijloc prefera institutive parlamentare, guver-narea
reprezentativa, drepturile civile, fiind increzatoare in binefacerile puterii, atata
vreme cat aceasta se afla in mainile unui guvern controlat de electorat, de
societatea civila. Cerinta de baza rezida in men^inerea Legii si Ordini, pentru a
preveni constrangerea fizica din partea unui individ asupra altuia si pentru a face sa
fie executate contracte incheiate prin propria vointa a partilor, dandu~se astfel
substanta termenului de ,,privat".
Societatea clasei de mijloc promoveaza discutia libera, si cooperarea voluntara,
astfel ca, se dovedeste a fi inadecvata constrangerea. Ea este compatibila cu
folosirea pe scara larga a pietei ce reduce tensiunea din structurile sociale.
Procesele ce inso^esc reforma economica in tranzitia Romaniei spre economia de
piata semnifica faptul ca formarea unei clase mijlocii a devenit o necesitate legica.
Spre deosebire de Occident, uride aceasta geneza sociala a cunoscut un ritm lent si
o coagulare trcptata psiho-culturala care a durat decenii, in Romania posttotalitara,
clasa mijlocie se formeaza printr-un proces abrupt, fortat, accelerat in care,
frecvent, scopul scuza mijloacele.
Incepand cu alegerile din 1996, pentru prima data isi face simtita prezenta in
campania electorala atat clasa in faza embrionara, cat si cei foarte bogati
(capitalistii) deveniti miliardari intr-un timp scurt (circa cinci ani), Se estimeaza ca
numarul celor ce se califica pentru clasa mijlocie este de ordinul sutelor de mil:
inalti demnitari de stat, senatorii si deputatii, directorii regiilor autonome, ai
marilor intreprinderi si banci. cu salarii intre 1—3 milioane lei lunar, managerii
firmelor straine cu salarii fixate in dolari, membrii in consilii de administrate, AGA,
FPS. FPP, iar in sectorul privat patronii de magazine, ateliere si diferite
intreprinderl, mici actionari, manageri, liber profesionisti, cei ce actioneaza in
economia subterana etc.
Se afla in curs de formare o clasa mijlocie menita sa ocupe un loc central in
societatea romaneasca, reprezentand principala forta de con-sum in materie de
bunuri durabile, achizitii de automobile, apartamente, terenuri si constructii de vile.
Societatea romaneasca inregistreaza tendinta polarizarii ei in_ doua clase;
una majoritara, a saracilor (conform statisticilor 4 milioane de cetatcni traiesc sub
standardul decentei) si cealalta, minoritara, a imbo-gatitilor. Intre ele se afla vidul
social care trebuie sa-1 ,,umple virtuala clasa de mijloc".1
Absenta clasei de mijloc artificializeaza sistemul partidist iar prezenta ei
semnifica o noua arhitectura sociala capabila sa pondereze, sa medieze si
armonizeze polaritatile sociale. In nici o societate democratica, puterea politica si
in ansamblu societatea civila nu se intemeiaza pe extremele sociale, iar stabilitatea
si functionalitatea ei este si expresia politica a pluripartidismului, a pluralismului
configurat ^de existenta clasei de mijloc.
Sub impactul revolutiei stiintifice si tehnice muncitorii manuiesc acum mai multe
simboluri decat obiecte ceea ce marcheaza tranzitia de la munca musculara la cea
intelectuala sau la activitatile care presupun facultati psihologice si umane.
Transferul dinspre munca manuala intre servicii si activitatea supra-simbolica
denota faptul ca in S.U.A., de pilda, aceste activitati raspund la eel putin trei
sferturi din forta de munca iar marea tranzitie se reflects pe plan global in
surprinzatorul fapt ca exporturile mondiale de servicii si „proprietate intelectuala"
sunt acum egale cu acelea de pro-duse electronice si automatizate laolalta, sau cu
totalul exporturilor de alimente si combustibil.2.
Cresterea ponderii fortei de munca active in sectorul quaternar semnifica
cerinta pregatirii oamenilor si pentru activitatea in domenii ca serviciile umane
privind asistenta sociala si ingrijirea populatiei varst-nice, dezvoltarea serviciilor
de sanatate, de securitate personala, instruc-taj, agrement si recreere, turism —
activitati al caror prestigiu si respect va cunoaste o crestere exponentiala. Acest
proces se va asocia cu' cresterea productivitatii serviciilor si inventarea unor noi
forme de organi-zare a fortei de munca si contractelor colective. Insasi societatea
civila va dobandi noi caracteristici o data cu transformarea calitativa a majo-ritatii
componcntelor ei — intre care si sindicatele — care vor inceta cu tratarea
salariatilor in masa incepand sa-i priveasca in sistem individual, sustinand
programele de munca la domiciliu. Realizarea unei clase de mijloc puternica in
Romania presupune schimbarea mentalitatii asu-pra resurselor umane astfel incat
fiecare loc de munca sa fie ocupat de omul cu profilul de competenta eel mai
adecvat activitatii respective.
In prezent, intrebarea cheie despre ocupatia unei persoane — subli-nia A.
Toffler — trebuie sa se refere la cat de multa procesare de in-formatii implica acea
munca, cat de rutiniera sau programabila este, ce nivel de abstractiuni e implicat,
ce acces are persoana la banca centrala de date si sistemul de informatii al
administratiei si de cata autonomie si responsabilitate se bucura individual. 1
Progresul democratic §i constructia societatii civile are in vedere pen-tru perioada
de tranzitie la economia sociala de piata armonizarea re-surselor iimane existcnte
concomitent cu strategiile intreprinderii si cu asa-numita „cultura" a unitatii
respective, cu modul sau de a proceda confirmandu-se o specificitate a culturii
pentru ficcare unitate in parte, intr-un recent interviu publicat in ziarul „Adevarul"
din 3 aprilie 1996, prof. dr. Yvan Tellier, de la Universitatea din Montreal
referindu-se la perspectivele clasei de mijloc in Romania mentiona ca
,,Deocamdata<, ea are de infruntat greutatile tranzitiei — ceea ce presupune
restructurari masive si concedieri", iar privitor la calitatea fortei de munca apar ca
prioritati ale eficientizarii acesteia cresterea punctualitatii, descopcrirea de catre
fiecare, la locul sau de munca a cailor pentru a spori cu 15—20% pe zi a propriei
productivity. De aceea, eel mai eficient mijloc de iesire a clasei de mijloc din
actuala stare de neputinta se dove-deste si se recomanda a fi autoresponsabilizarea
fiecarui angajat, ia nivelul sau maxim de competenta.
In asemenea imprejurari inedite ale tranzitiei, societatea civila tre-buie sa.
proiecteze noi mecanisme sociale pentru protectia si imbuna-tatirca situatiei
cetateanului vizavi de stat, revigorarea libertatii sale de organizare si a dreptului de
a forma asociatii consacrate unor probleme comune pentru a exericta influenta
necesara asupra deciziilor puterii si modeland corespunzator forta statului. Prin
aceasta se confera noi va-lente democratice activitatii statale, sporirii gradului sau
de sensibilitate in raport cu dorintele cetatenesti, cu sfera revendicarilor sociale cu
mani-festarea opozitiei parlamentare care in esenta optimizeaza mecanismele
sociale, care sunt inerente functionarii societatii civile.
Dezvoltarea sociala si in esenta progresul economic sunt de necon-ceput fara o
puternica clasa de mijloc astfel ca, in prezent se afirma o filosofie comuna tuturor
statelor postcomuniste potrivit careia evalua-rea progresului se face pe baza
rezultatelor obtinute in economie si politica. Rareori intra in calcul schimbarile
produse in sfera sociala, desi acestea afecteaza societatea mult mai profund si sunt
mai edificatoare a tat in ceea ce priveste stabilitatea si functionalitatea sistemului
nostru social in prezent, cat si pcrspectiva de viitor.
In analiza proceselor istorice privind rolul clasei mijlocii in dezvoltarea
economico-sociala sunt de mentionat observatiile unor cunoscuti politologi, istorici
si analisti politic! care remarca. faptul ca, in octombrie 1917, cand la ordinea zilei
era revolutia socialista, lipsea la apel agentul social al schimbarii — proletariate;
acum cand problema este construi-rea cconomiei de piata capitalists lipseste clasa
mijlocie ■— constata politologul Silviu Brucan.
Cunoscutul kreminolog american Richar Pipes observa la raijdul sa.u ca
,,Inabilitatea Rusiei de a produce o burghezie larga si viguroasa este o cauza
majora a devierli ei de la fagasul politic al Europei Occi-dentale si a faptului ca
ideile liberale nu influenteaza in mod semnifi-cativ institutiile si practicile sale
politice". In acelasi sens, ca ordine de idei se pronunta si istoricul rus Yuri
Afanasiev considerand ca in Rusia de azi ia nastere un sistem oligarhic, lipsind
baza sociala a orientarii doctrinare reformist-democratice.
Tarile central-europene foste socialiste, au prezentat particularitati majore
ale structurii sociale ceea ce le-a diferentiat in ce priveste pon~ derea clasei
mijlocii inainte de 1989, de la 30% in Cehia, 25% in Slo-vacia, 20—25% in
Ungaria, 15% in Polonia, 5% in Romania si Bulgaria, pana la 1% in Albania si
Rusia — astfel ca au lost avantajate in procesul de tranzitie si economia de piata
toate acele tari care au avut inainte de 1989 un procentaj mai ir*alt de oameni
instariti, o clasa mijlocie potentiate. Asa putem intelege ca „Primavara de ia
Praga*', ca si valul reformist care a cuprins Ungaria si Polonia reflectau aspi-ratii
mic-burgheze de liberalizare si piata mai curand decat revendicari tipic
muncitoresti.
In Romania eram ramasi in urma si pe acest plan fapt consemnat in
Breviarul Statistic vol. II, 1939, unde se releva ca in perioada inter-belica mica
burghezie urbana cuprindea 128 100 proprietari, 327 200 mici patroni, 25 100 liber
profesionisti si 19 500 membrii de familie, in total 4—5% din populatia activa se
situa la mijlocul societatii.
Pentru perioada comunista, Studiul „Structura Sociala" elaborat in 1988 de Centrul
de Cercetari Sociologice consemna ca detinea „un statut superior" in societate
(dupa venit, confort locuinta, consum cultural etc.), in afara nomenclaturii de partid
bine-nteles necercetata, tot cam 5Vo din populatia activa. Acest procentaj redus se
datora si politicii de omogenizare sociala, de etatizare a intregii vieti economice si
sociale, mergand pana la controlarea micilor producatori agricoli si obstructio-
narea lor, ceea ce impiedica afirmarea spiritului de initiativa si a virtu-tilor
comerciale ale romanilor.
Diferenta in privinta existentei unui strat social de mijloc in societate a jucat un rol
important in determinarea ritmului si amploarei constructiei economice de piata in
tarile postcomuniste, inclusiv a rezul-tatelor generale exprimate in Produsul Intern
Brut — asa cum rczulta
din urmatorul tabel:

Tabel comparafiv al Iranzijlei in far! postcomuniste

Xumele taxii Inainte 3995
de 1989
Cehia Clasa P.I.B. Salariu luvesti^i Creste
mijlocie Per Mediu i Straine re P.
in capita Lunar $ Ter LB.
30 4.338 303,1 533,9 4%
Slovacia procente
25 $
2,926 253,0 capita
132,0 6.4
Ungaria 20-25 3.882 328,0 970,9
s 4.0
Polonia 15 3.167 307,0 155,4 6.5
Romania 5 1.380 no,o 79,3 3.8
Bulgaria 5 1.176 118,0 94,1 2.8
Albania 1 3.32 50,0 6.0
Rusia 1 2.393 126,3 -2,0
Su rsa : Times ■?! Europ
Financia Itiisiness Central e ,
l
In actualul proces de restructurare a economiei, intreprinderile mici si mijlocii
trebuie sa dobandeasca o pondere tot mai puternica pe fondul unor conditii —
cadru stimulator, pornind de la o fiscalitate judicioasa care sa tina seama ca acestea
intampina mari greutati, incepand cu insasi infiintarea lor. Este necesara. o
legislatie fiscala care sa asigure avantaje la impozitare concomitent cu facilitarea
obtinerii de Smpru-muturi pe termen lung cu dobanzi reduse si de fonduri de
garaiitie deseori greu de procurat. Noile locuri de munca vor fi create mai ales in
sectorul intreprinderilor mici si mijlocii semnificand ca insasi dez-voltarea
economica este de neconceput fara o puternica clasa de mijloc. In acest sens prof,
dr. Ottokar Harm coordonatorul, in cadrul Comisiei Europene a asistentei destinate
tarilor din Europa Centrala si de Est pentru dezvoltarea infrastructurilor remarca
faptul ca ,,in Germania. atat guvernul, cat si opozitia considera ca succesul
economic va putea fi asigurat pe viitor tot prin eforturile clasei de mijloc careia ii
datoram miracolul economic german". 1 Insasi motivatia prin schimbarea de men-
talitate pentru tranzitia la economia de piata presupune formarea unui important
segment social detinator de capital, solid din punct de vedere economic. Nu
intamplator, se apreciaza ca in tara noastra, in jurul clasei de mijloc s-a creat un
veritabil mit ideologic. In fapt, la noi, apreciaza 2 prof. dr. Catalin Zamfir, directorul
Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii, printr-o puternica polarizare, s-a ajuns sa
avem un mic segment social bogat, unul de mijloc, nu foarte important, si o mare
masa saraca. In tarile dezvoltate exista o mare masa de oameni cu nivel inalt de
bunastare, unul redus, de oameni foarte bogati, si altul, tot redus, de oameni saraci.
Perspectivele clasei de mijloc nu pot ignora faptul ca in tara noastra veniturile
prezente a peste 32 la suta din populatie nu ajung nici macar pentru strictul necesar
al vietii, ceea ce inseamna — potrivit estimarilor Institutului de cercetare a Calitatii
Vietii — saracie absolute. Totodata, veniturile a 38,7% din populatie ajung doar
pentru strictul necesar vietii, ceea ce inseamna nivelul minim de subzistenta sau cu
pufin peste. Acest fapt poate duce la aparitia unei puternice frane in calea
dezvoltarii economice, iar cresterea in continuare a „pungilor" de saracie cronica,
adevarata cangrena a societatii noastre antreneaza instabilitate social-politica,
violenta, criminalitate. In asemenea impre-jurari este necesara activizarea unor
institutii proprii societatii civile, elaborarea unui complex de principii pentru o
reorientare, in functie de prioritatile reale, a politicii de protectee sociala in
perioada de tranzitie. Se impune chiar necesitatea abandonarii sistemului de ajutor
social fara munca si legarea oricarei forme de sprijin social de o contributie activa
mai ales ca exista o imensa nevoie de munca. Pe de alta parte, societatea, statul
platesc ajutor de somaj si social unor oameni care ar putea si chiar ar dori sa
munceasca, dar care sunt tinuti in casa. In prezent, ne-ar trebui o societate in care
toti membrii sa aiba un minim decent de viata.
10.5. Societatea civila şi progresul democratic
Unul dintre evenimentele cele mai spectaculoase care marcheaza sfarsitul
secolului XX si trecerea la secolul XXI il reprezinta prabusirea sistemelor totalitare
din Europa de Est concomitent cu dramatica destra-mare a Uniunii Sovietice —
semnificand esecul totalitarismului si faptul ca democratia se impune ca model
politic si social in intreaga iume. Astfel, se inaugureaza practic o noua epoca
istorica inedita. prin afir-marea unci noi forme a actinii si constiintei sociale vizand
infaptuirea eu prioritate a progresului democratic. In acest sens se poate aprccia cu
deplin temei ca pe fondul constiintei progresului democratic se afirma miscarile de
eliberare democratice lupta pentru alegeri libere in Chile 1, Brazilia, Nicaragua,
Kenia, Thailanda, Filipine si din alte tari in care au existat regimuri politice
totalitare, dictatoriale demons'trand dorinta fireasca, universale de libertate si
independent politica.
Constiinta progresului democratic in noile conditii istorice semnifica legitimitatea
eforturilor noilor state democratice pentru consolidarea lor politica, economics si
sociala, garantarea drepturilor si libertatilor civice si politice astfel ca. mentinerea
si dinamizarea progresului democratic depinde in mare masura de gradul in care
cetatenii isi insusesc normele, principiile, valorile si institutive democratice.
Devine tot mai clar faptul ca progresul democratic presupune si necesita ca
oamenii sa inteleaga si sa aprecieze principiile si valorile democratiei, ce inseamna
a trai intr-o societate libera si ce structuri in-stitutionale si comportamente
individual sunt necesare pentru ca socie-tatea civila — expresie a progresului
democratic sa dainuie si sa pros-pere. Constiinta progresului democratic surprinde
noi exigente ale actiunii sociale in sensul ca oamenii trebuie sa-si formeze
deprinderile, atitudi-nile si valorile care fac democratia posibila odata cu
permanentizarea interesului legitim pentru a o sustine.
Democratia are sanse de succes numai daca fiecare generatie pas-treaza, cultiva si
imbogateste constiinta progresului democratic, astfel ca_ devine un imperativ
educatia democratica. Functionalitatea sistemu-lui politic prin integrarea si
exprimarea valorilor democratice presupune garantia sigura ca cetatenii cunosc
bine teoria si practica democratiei intr-o societate libera. Responsabilitatea
educatiei democratice dintre regimurile autentic democratice si cele dictatoriale,
totalitare. Aceasta se impune cu atat mai mult cu cat regimurile totalitare si dicta-
turile militare se autointituleaza adesea „republici democratice" si se inzestreaza cu
constitutii care prevad drepturi si libertati care sunt in realitate inexistente. Mai
mult, se constata ca societatile posttotalitare, exista tendinta de a intelege simplist
democratia, anume ca pe o garan-tie a libertatii individuale sau chiar a
libertinismului si nu ca un sistem complex de idei, institutii, obligatii, drepturi si
actiuni aflate intr-o conexiune organica, dialectica.
Democratia este un sistem de autoguvernare in care cetatenii sunt egali, iar
deciziile politice corespund vointei majoritatii, respectandu-se insa intotdeauna
drepturile minoritatii. In forma sa cea mai pura, democratia garanteaza cetatenilor
posibilitatea de a participa direct la procesul de luare a deciziilor — constituind
ceea ce numim cu termenul de democrats directa. Ca urmare a complexitatii
societatilor moderne si a progresului de fundamentare si adoptare a deciziilor, se
dovedeste ca. este mult mai practic ca cetatenii sa aleaga reprezentanti care sa
guverneze si sa ia decizii in numele lor. Democratia reprezentativa se bazeaza pe
alegeri corecte, libere, echitabile si competitive ce au loc la intervide de timp
regulate, pentru ca guvernantii sa fie raspunzatori in fata poporului.
Ca structuri si sisteme cu functii complementare democratia directa si cea
reprezentativa denota ca guvernul este la dispozitia poporului, si nu invers iar
autoritatea sa rezulta din consimtamantul celor guvernati, motiv pentru care
poporul are puterea de a schimba in mod pasnic guvernul atunci cand isi pierde
increderea in el — dimensiune si functie practic transformatoare a democratiei.
Guvernarea dupa vointa majoritatii reprezinta. principiul fundamental al
democratiei, insa simplul majoritarism are dezavantaje multiple fapt pentru care
acest principiu opereaza intr-un cadru constitutional care limiteaza puterea
guvernului si apara drepturile individuale si pe cele ale minoritatilor. Astfel, in
democratiile constitutionale toti cetatenii se bucura de anumite drepturi
fundamentale, iar exercitarea acestor drepturi de catre minoritati nu depinde de
bunul plac al majoritatii. Un alt element fundamental al democratiei il reprezinta
mecanis-mele de control si contrapondere care impiedica acumularea unei puteri
prea mari de catre orice institute, grup sau persoana. Jn acest sens, este deosebit de
importanta existenta unui sistem juridic independent, care sa> impiedice ramura
legislative si executiva sa-si depaseasca atri-butiile. In felul acesta nici o persoana
si nici o ramura a sistemului de guvernamant nu poate acumula destula putere
pentru a putea ame-ninta sau viola drepturile cetatenilor.
Dar asa cum democratia nu poate functiona daca guvernul are prea multa
putere, la fel ea nu poate functiona daca acesta are preaputina putere. Sistemul
democratic este. o formula care necesita echitate, nu pasivitate sau anarhic. Puterea
este deci necesara pentru eficienta func-tionarii democratiei, iar cetatenii trebuie sa
respecte deciziile liderilor alesi de ei si sa se supuna legilor societatii respective,
dar cu conditia ca acestea sa nu violeze drepturile fundamentale.
Democratia nu trebuie conceputa doar ca o arena in care cetatenii isi
urmaresc nestingherit interesele proprii, asa incat atractia exercitata de democratie
este data de promis'iunea libertatii si a egalitatii sanse lor, totusi responsabilitatea
individuals si sociala, comportamentul democratic si modul de gandire care trebuie
sa caracterizeze viata in socie-tatea democratica sunt la fel de importante si
frecvent subestimato. O dimensiune majora a responsabilitatii civice o reprezinta
participarea cetatenilor la viata politica, exercitarea influentei lor in diverscle
dczbateri publice instituindu-se o divcrsitate de forme in acest sens precum:
alegerea reprezentantilor in guvern, alaturarea lor unor partide politice, unor
sindicate sau altor organizatii ale societatii civile, participarea ca jurati la procese
civile sau penale sau candidand chiar la functii oficiale.
Participarea cficienta la viata politica necesita o informare completa, reala asupra
problemelor care afecteaza societatea pentru a discerne optim si a cumpani
intcresele individuale sau de grup fata de binele societatii. Totodata este neccsara
manifestarea tolerantei fata de con-ceptiile ce difera de ale lor impunandu-se
legitim spiritul de coopcrare si chiar compromisuri.
Participarea democratic-civila la viata publica presupune respectarea legilor, a
puterii legitime, a tuturor prevederilor constitutional consa-crate. In acest mod de
explicare si intelcgere, democratia este mai mult decat un sistem de guvernamant,
infatisandu-se concomitent ca un mod de a. trai si de conlucra in cuprinsul
societatii. Drepturile si avantajelc democratiei dobandesc continut doar daca
numeroasele raspunderi ale vietii democratice sunt luate in serios de catre toti
cetatenii care trebuie familiarizati cu ideile si practicile democratice pentru
formarea unor cetateni cu principii ferme, independenti, animati de curiozitate si
capa-bili de analiza. O buna educatie democratica face parte integranta din-tr-o
buna instruire gencrala care sa asocieze multitudinea de cunos-tinte din domeniul
istorici, eticii, stiintelor juridice, economice s.a.
Educatia democratica semnifica nccesitatea studierii istoriei ideii democratice, cu
originea si variantele acesteia, conditiile aparitiei prin-cipiilor democratice precum
si materializarea lor in institutii si practici de-a lungul timpului in intreaga lume.
Aceasta presupun studierea istoriei democratiei din propria tara pentru a cunoaste
ce forme de guvernamant au existat si s-au succedat si treptele reale de progres
democratic. Concomitent se impune cunoa§terea situatiei actuale, a democratiei in
lume sesizandu-se ca democratia a dobandit si inregistreazai forme dife-rite in tari
diferite — ceea ce ofera temeiul aprecierii valorice a siste-mului politic din propia
tara printr-o analiza comparativa — spre exem-plu, descentralizarea la diferite
nivele de decizie si conducere sociala nu aduce in mod automat mai multa
democratie, dar ofera posibilitatca de a imparti autoritatea si responsabilitatile, de a
promova un stil de conducere mai democratic, si catalizata participarea activa in
respectivele domenii. Intelegerea democratiei inseamna deci mai mult decat
invatarca principiilor ei.
Democratia implica actiune astfel ca oamenii de toate varstele trebuie sa se
informeze continuu despre nolle fenomene si evenimente, sa par-ticipe in
cunostinta de cauza la viata politica si sa se ocupe de problo-mele comunitatii in
care traiesc.
Esentiala pentru buna functionare a societatii democratice s-a dove-dit a fi
existenta organizatiilor particulare care ofera oamenilor posibi-litatea de angajare
politica in domenii care .afecteaza direct vointa ior,'J a comunitatii in care traiesc si
a intregii natiunii. Alaturandu-se unor partide politico, syndicate, asociatii de
cartier sau grupuri religioase, cetatenii isi exercita dreptul lor fundamental la libera
intrunire. Indi-ferent de specificul sau obiectivele lor, asemenea organizatii servesc
drept structuri de mediere intre indivizi si stat si confera- oamenilor mai multa
putere de actiune in eforturile lor de imbunatatire a vietii in comuni-tatea lor.
Gruparile cetatenesti si alti factori implicati in procesul instruirii si educatiei
democratice pot contribui la crearea unor asemenea organizatii ca sindicate si
asociatii ale patronilor pentru a apara interesele anumi-tor grupuri profesionale,
organizatii care se ocupa de probleme precum protectia mediului Inconjurator, sau
grupuri care apara interesele consu-matorilor impotriva unor practici incorecte sau
a unor produse pcricu-loase. De asemenea, pot fi infiintate organizatii care se
ocupa de sigu-ranta publica, ofera servicii pentru oamenii in varsta sau au in grija
intretinerea gradinilor si parcurilor, se dedica imbogatirii bibliotecilor locale,
pastrarii monumentelor istorice dintr-o comunitate sau promo-veaza cercetarile in
domeniul combaterii cancerului, bolii SIDA sau altor boli. Asemenea organizatii,
indiferent de specificul lor, incurajeaza oamenii sa-si asume raspunderi privind
societatea in care traiesc si le ofera posibilitatea de participare constructiva la viata
societatii.
Ca membrii ai unor grupari de interese si unor organizatii civice,, cetatenii
participa implicit la un proces activ de educatie democratica. Ei se familiarizeaza
in mod direct cu rolul asociatiilor particulare intr-o societate democratica,
observand in acelasi timp cum functioneaza prin-cipiile democratice in interiorul
fiecarei organizatii.
Credinta in primatul politicii este definitorie contributiei lui R. Aron la sociologia
si filosofia politica precizand ca nu este vorba de o determi-nare univoca, de un
primat cauzal sinonim cu determinismul economic marxist, ci de o supozitie mult
mai subtila, prezenta deja la antfici: ,,Filosofii trecutului, atunci cand cercetau
politica, erau efectiv convinsi ca organizarea autoritatii se confunda cu esenta
colectivitatii. Aceasta convingere era ea insasi intemeiata pe doua propozitii: nu
exista viata politica fara o autoritate organizata si stilul autoritatii e semnificativ
pentru caracterul uman al relatiilor sociale. Oamenii nu sunt umani, decat daca se
supun si comanda omeneste",i Totodata, intelegerea politicii este conceputa ca
fiind esentialmente diferita de morala, R. Aron remarcand; ,,am inteles si am
acceptat politica in ea insasi, adica ireduc-tibila la morala. Nu am mai cautat, de
aceea, prin ideile si anaHzele pe care le-am propus sa fac proba bunelor mele
sentimente. A gSndi politica inseamna a-i gandi actorii, deci a le analiza deciziile,
telurile, mijloacele si universalul mental".2 In acest context este de mentionat si
optiunea liberala a lui R. Aron exprimand un liberalism moderat, intemeiat, ca
alegere politica, pe considerente morale. „Alegerea politica nu ignora valorile sau
moralitatea. Nu alegem democratia liberala si capitalista impotriva proiectului
comunist doar in virtutea consideren-tului ca mecanismul economiei de piata e mai
eficace decât planificarea centrala... ci in functie de multe alte criterii: eficacitatea
institutiilor, libertatea persoanelor, echitatea reparatiei si, poate mai presus de
orice,tipul de om pe care il creeaza regimul"1.
In textul consacrat lui Tocqueville si Marx, R. Aron remarca fiaptul ca: „societatea
occidentals de astazi are un triplu ideal: cetatenia bur-gheza, eficacitatea tehnica si
dreptul fiecaruia de a-si alege calea man-tuirii". Nici unul din aceste trei idealuri nu
trebuie sacrificat. Sa nu fim insa atat de naivi incat sa credem ca e usor ca toate trei
sa fie implinite"2.
Omenirea a intrat intr-o perioada de transformare, de trecere de la o societate
industrials la ,,societatea inform atica" marcata de o accentuate creatie si inovatie
umana, de o noua tehnologie sociala, bazata pe imbinarea computerelor cu
telecomunicatiile. Practic societatea ome-neasca a devenit si tinde sa devina o
societate informatizata, desigur in grade si intensitati diferite de la o tara la alta, dar
avand in comun faptul ca noua tehnologie sociala are ca suport fundamental
informatia, productia de informatii, de cunostinte, ceea ce antreneaza schim-buri
profunde in dinamica valorilor umane, in orientarea gandirii, in structurile politice
si economice ale societatii, care mai este numita si „societatea informatica".
In prezent, mai mult ca oricand, regasim acest concept in majoritatea rapoartelor
publice si private, in studii de filosofie si sociologie politica, in lucrari de economie
si politologie, in rapoarte ale marilor grupuri industriale si ale sindicatelor etc. Fara
a starni nici obiectii, nici reti-cente, aceasta demonstreaza ca revolutia tehnologica
a fost inteleasa si in sensul ca acumularea industrials n-ar mai fi un progres, ci o
risipa energetica afectand grav mediul ambiant subestimand dimensiunea ecologies
a dezvoltarii economico-sociale gonerand efecte antieconomice prin tnsasi modul
gestionarii si politicii de investitii.
Societatea informatica are ca obiectiv strategic realizarea unei inalte creativitati
intelectuale implicand realizarea unor modele de infrastruc-turi informatice,
constituirea unei banci de date pentru administratia centrala, concentrarea si
prelucrarea informatiilor pentru nevoile administratis guvernamentale,
experimentarea unor prototipuri ale viitoarei infrastructuri informatice (,,orasul
computerizat"), edificarea sistemelor de teleinformatii, prin euplarea de gospodarii
individuale la servicii informatice, cu integrare in dublu sens pentru obtinerea de
noutati locale, consultatii pentru cumparaturi si organizarea timpului liber, comuni-
catii de urgenta, consultatii, lectii si indrumari in probleme socio-profe-sionale, de
educatie si instructie scolara.
La nivel local-administrativ o components a societatii informationale vizeaza si
proiectarea sistemelor computerizate de transporturi, experimentarea unor retele de
transporturi integral controlate automat, pu-nerea in valoare a supermagazinelor
universale cu autoservire (automa-tizate), cu sisteme automate de livrare a
marfurilor si cumpartere pe baza de rise magnetice. Totodata, sunt necesare si
sisteme locale de asistenta si protectie sociala pe baza computerizata, inclusiv
sisteme de incalzire si aer conditionat asistat de calculator precum si diverse alte
servicii informatice privind inregistrari si copieri, transmisii radio si T.V., comenzi
speciale de emisiuni TV, intrebari si raspunsuri pe retea radio, informatii locale,
servicii de informatii video, servicii de comanda pentru teletransmisia de filme,
servicii de interconectare T.V.
Tehnologiile proprii societatii informatizate permit o noua abordare si rezolvare a
gestiunii economice prin banca centrala de date — guver-namentale, publice si
private — dotata cu computere puternice de diferite modele, cu o gama larga de
programe, biblioteci, camere de discutii. facilitati pentru diferite experimentari,
centru de recalificare a fortei de munca, sisteme videotex, cu terminale la multiplii
utilizatori cas-nici si comerciali.
Societatea informatica determinand optimizarea productiei materiale, promovand
tehnologii noi, nepoluante, pe baza automatizarii, robotizarii si telecomenzii
asistate de calculator, va dezvolta serviciile legate de ■folosirea timpului liber, de
autoperfectionarea si dezvoltarea intclectuala a membriloF societatii.
Pe plan politic societatea informatica creeaza conditii pentru reali-zarea unei
veritabile democratii participative prin participarea directa a cetatenilor la
dezbaterea si adoptarea deciziilor majore de interes comun.
Criteriile valorice dominante in societatea informatizata sunt legate de implinirea
aspiratiilor superioare de dezvoltare intclectuala de imbi-nare optima a tuturor
intereselor la nivel micro si macro-social, de consens in rezolvarea problemelor
fundamentale ale societatii, promo-varea spiritului de toleranta, cooperare si
intrajutorare.
Transformarea societatii in societate informatica este procesuala, com-plexa avand
un impact mult mai profund asupra societatii umane com-parativ cu revolutia
industrials dat fiindca functia fundamentals a calcu-latorului este de a substitui si
amplifica munca intelectuala in domeniul memoriei, calculului si controlului, ceea
ce a marit substantial posibili-tatile omului de a genera si manipula informatii.
Epoca informatica nu inseamna simplu impact social-economic al noil tehnologii
asupra actualei societati industriale, ci un tip complet nou de societate umana.
Inovatiile tehnologice intervin in modificarea sistemelor economice si sociale
parcurgandu-se trei stadii: primul, in care noua tehnologie per-mite exccutarea
unor operatii prevazute de om; al doilea, in care noua tehnologie permite
executarea unor operatii pe care omul nu era in stare sa le faca si uneori nici sa le
prevada; stadiul al treilea, in care structurile economice si sociale sunt modificate,
transformate in sisteme noi.
Stratcgia fauririi societatii civile se fundamenteaza pe credinta ca numai
reinstaurarea vietii independente a societatii poate garanta legi-timitatea ordinii
democratice marcand un autentic progres democratic. O astfel de strategie trcce
dincolo de pragmatismul simplist al adeptilor suprematiei politicii traditionale. La
intrebarea ,,ce este aceasta viata independenta a societatii", raspunsurile surprind o
diversitate a mani-festarilor acesteia, un spectru foarte larg, care include totul, de la
autoeducatie si reflectie asupra lumii, prin libera activitate creatoare si
comunicarea acesteia spre altii, pana la cele mai variate initiative libere, civice,
incluzand forme de autoorganizare sociala independente. Noua politica, bazata pe
initiativele informale ale cetatenilor ca antidot la prcsiunea paralizanta a
Leviatanului birocratic, care mcurajeaza aparitia experimentelor multilaterale in
activismul local si sustine ca schimbarea porneste mai degraba de la miscarile
spontane de jos in sus decat de la concesiunile generoase de sus in jos ceea ce a
conditionat pozitiv dezvoltarea societatii civile in societatile post-totalitare de
dupa 1989.
Societatile si-au gasit purtatorii de cuvant tocmai in acei disidenti indelung hartuiti
care au refuzat oferta regimului politic totalitar de a coopera.
In ,,miscarile de disidenta" din fostul bloc sovietic, apararea dreptu-rilor omului
imbraca de obicei forma unci aparari a drepturilor umane si civile asa cum sunt
acestea consfintite in diferite documente oficiale ca Declaratia Universala a
Drepturilor Omului, Convcntiile Internationale ale Drepturilor Omului si Actul
Final al Conferintei de la Helsinki si in constitutiile statelor individuale. Aceste
miscari sunt initiate pentru apararea oricui este acuzat ca a actionat in spiritul
acestor drepturi,' functionand la randul lor in acelasi spirit, insistand fara incetare
ca regimul sa recunoasca si sa respecte drepturile umane si civile si atra-gand
atentia asupra domeniilor vietii unde lucrurile stau altminteri.; 1
Reconstructia vietii independente a societatii nu poate avea loc in numele
resentimentului si al razbunarii, ci tocmai prin acceptarea valo-rilor solidarita.tii
umane subestimate si dispretuite de regimurile totali-tare. Etosul miscarii de
disidenta respinge cultul violentei, pe care il considera contraproductiv s,i
incompatibil moral cu telurile idealiste ale initiativelor pornite de jos a caror
superioritate morala reiese tocmai din refuzul de a impartasi cu conducatorii
aceeasi logica exclusiva, birocratica si represiva.
Din punct de vedere strategic, societatea civila se pronunta impotriva
oricaror tentative dictatoriale, actioneaza statornic pentru afirmarea integrals a
normelor, principiilor si valorilor democratiei reale, se distinge printr-o abordare
noua bazata. pe considerarea drepturilor omului ca fundamentul eel mai important
al unei societati libere. In acest spirit, responsabilitatea pentru pastrarea drepturilor
civile apartine in egala masura guvernelor si fiecarui individ in parte. Astfel,
societatea civila renaste folosind carentele din structura sistemului pentru a obliga
conducatorii de la toate nivelele ierarhiei sociale sa-si respecte propriile promisiuni
si asigurari.
Societatea civila propune un nou sens al identitatii umane fondat pe dimensiunile
multiple ale responsabilitatii sociale. Daca sistemul inten-tioncaza sa convinga
individul ca singura realitate existenta este cea posibila, miscarile noi pentru
societatea civila demonstreaza sa nu exista nimic absolut prestabilit in destinul
uman, si ca nici un fel de determinism mecanic nu poate constrange individul la a
accepta orbeste status quo-ul2. Privind retrospectiv, rezulta cu destula claritate1 ca
in timp ce elitele comuniste erau exclusiviste, intolerante — produs al unei puteri
discretionare, represive, societatea civila se pronunta pentru comunicare prin
repri-marea si cfepa"sirea aversiunilor interioare siiuand in prim pTanu/ actiunii
sociale speranta binelui individual si comun pentru ca secretul omului este secretul
responsabilitatii sale. Spenanta nu este in nici un caz similara
optimismului. Nu este convingerea despre ceva ca va merge bine, ci siguranta
ca acel ceva are sens, asa incat forma de speranta cea mat profunda este aceea care
stimuleaza actiunea uraana spre adevarul autentic §i comunicat transparent, unica
modalitate de Inaltare a spiri-tului uman si a eforturilor sale — dandu-ne puterea sa
traim. Totodata, aceasta catalizeaza actiunea umana in tranzitia de la totalitarism la
economia de piata — ce impune ca societatea insasi sa se implice in initierea si
infaptuirea unui asemenea proces de anvergura. De aceea, inchegarea unei societati
capabile de actiuni extrasistemice si creatoare de opinie, independent de dorinta
statului, marcheaza, fara cale de m-toarcere, inceputul unei epoci — dupa cum
consemna istoricul Moshe Lewin1.
Societatea civila se poate afirma ca o components a progresului democratic prin
ansamblul de initiative zonale, spontane, nonguvernamen-tale (desi nu neaparat
antiguvernamentale, pornite de jos, care apar in ordinea post-totalitara ca un efect
al diminuarii controlului de stat si al declinului constrangerilor ideologice impuse
de partidele de la condu-cere. „KOR sau, mai recent, grupul semi-anarhist al
„Alternativei Por-tocalii din Polonia, Charta 77 din Cheoslovacia, diferitele forme
de acti-vitati disidente din Uniunea Sovietica, „Initiativa pentru Pace si Drep-turile
Omului" din R.D.G. si toate actiunile independente pentru pace si drepturile
omului, inclusiv presa clandestina. si universitatile „zbura~ toare" care existau in
special in Ungaria si Cehoslovacia anilor '80, pot fi considerate componente ale
progresului societaty."2. Prin canali-zarea si catalizarea aspiratiilor sociale indelung
reprimate, societatea civila submineaza monopolul partidului-stat asupra puterii
astfel ca ea nu trcbuie considerate opusul puterii de stat, ci, mai degraba, un efort
de a-1 controla si cle a~i limita tendinta expansionista. Cu deplin temei, societatea
civila este conceputa ca un agregat de retele si institutii, care fie ca exista si
actioneaza independent de stat, fie ca sunt organizatii oficiale capabile sa-si
dczvolte propriile perspective spontane privind problemele nationale si locale si
apoi sa impuna aceste perspective mem-brilor lor, unor grupuri restranse si, pana la
urma autoritatilor"3. Izvoa-rele revolutiei antitotalitare, dupa Hannah Arcndt,
coincideau tocmai cu premisele care au facut posibila ascensiunea totalitarismului
in societatea moderna: frica, singuratatea si disperarea. Manipularea ideologica nu
poate triumfa la nesfarsit asupra nevoii umane de demnitate individuals:
,,Dominatia totalitara, asemeni tiraniei, poarta germenii propriei distrugeri. Exact
cum frica si neputinta din care apare frica sunt prin-cipii antipolitice si arunca
oamenii intr-o situatie opusa actiunii politice, la fel singuratatea si logicul —■
ideologicul ce extrage tot ce e mai rau din aceasta reprezinta o situatie antisociala
si contine un principiu dis-tructiv pentru toata comunitatea umana"4. Practica
politica vine sa confirme ca nici un stat politienesc si nici un universalism
ideologic nu pot anihila pentru totdeauna nevoia omeneasca de autonomie si expri-
mare de sine.
Scriitorul maghiar Miklos Haraszti, unul din liderii Aliantei Liberilor Democrat! si
membru al parlamentului maghiar, ne ofera o interesanta clasificare a stadiilor in
evolutia societatii civile — la care se refera pe larg Vladimir Tismaneanu1.
Prima faza coincide cu liberalizarea partidului-stat si inceputul unor faze izolate de
activitate disidenta. In acest stadiu, opozitia ramane .nein-chegata, fara o platforma
alternative care sa exprime cerintele societatii — faza numita de Miklos Haraszti
poststalinista avand ica principalis calitate lupta impotriva fricii si aparitia
initiativelor independente, a opiniei independente si a unei activitati sociale
independence de parti-dul-stat.
Numai odata cu al doilea stadiu, numit de acelasi autor post-totali-tar, apare
societatea civila in adevaratul sens al cuvantului exprimand un autentic efort
colectiv de a reduce preten^iile si prerogativele statului autoritarist. Aceasta faza a
fost analizata de Havel si Michnik in textele lor despre crearea de structure paralele
si despre „noul evolutionism", remarcand ca sistemul isi pierde increderea in sine,
elitele sunt demora-lizate, incapabile de-a face fata crescandei nemultumiri
populare, iar eco-nomia este un dezastru. In plan spiritual, ideologia, suportul
principal al autoritarismului comunist, nu este decat un ritual golit de continut, iar
simboluriie predominante nu mai sunt credibile nici pentru conducatori, nici pentru
cei condusi. Democratizarea inlocuie§te liberalizarea ca obiec-tiv principal al
politicului; in timp ce ultima fusese dictata de vointa partidului-stat,
democratizarea are loc sub presiunea noii opinii publice.
Regimul este in defensiva. Exista o tentativa de a pune economia pe fundamente
pragmatice, deci o lupta impotriva vcchii structuri, chiar in randul autoritatilor...
Viata societatii este caracterizata de lupte pri-vind legalitatea si alte confruntari —
conflicte in ariile democratizarii vietii cotidiene, individualismul, pluralismul,
principiile reprezentarii populare si drepturile minoritatilor.
Frica de propriile noastre actiuni dispare, masele largi ajungand sa accepte in mod
deschis conflictul si chiar sa-si jmpuna auto-retinerea in aceste conflicte2.
Al treilea stadiu, pe care Haraszti il definestc post-comunist, este marcat de
prabusirea completa a partidului-stat si crearea unui sistem niultipartid, relevandu-
se ca fara evolutia societatii civile in cele doua faze precedente, tranzitia de la
totalitarism la democratie nu poate reusi.
Strategia societatii civile se bazeaza pe gradualism, nonviolenta si cducare sociala
prin participarea la activitati nesubordonate statului.
Simultan cu afirmarea societatii civile se proiecteaza. un nou model de putere ce
poate fi definit ca delegarea unei considerable responsa-bilitati nivelelor locale,
colectivitatilor de munca si teritoriale; extin-derea pluralismului in viata publica si
democratizarea institutiilor... Scopul este crearea unor garantii mai eficiente
impotriva monopolului de putere al paturii de manageri si politicieni profesionisti
— impotriva aparatului birocratic3.
Intre premisele schimbarii pentru progres democratic real sunt de mentionat
cele teoretice vizand constientizarea faptului ca vechiul concept de socialism, bazat
pe coercitie si conducere monopolists de catre un mic grup de birocrati, si-a pierdut
orice justificare politica sau morale.
Tranzitia spre post-comunism a fost legata si de scaderea increderii
in sine a elitelor comuniste, ea insasi o reflectare a crizei moralo si
ideologice a regimurilor. La aceasta se adauga si existenta grupurilor si
miscarilor politice care puteau exprima aspiratiile populare si propune
alternative politice si economice la fosta politica falimentara. Aceste
noi forte pentru progres democratic au inteles ca nici un fel de reforme
in cadrul siste'mului nit vor putea rezolva tensiunile in crestere, ca
socialismul de tip sovietic isi epuizase toate resursele interne de a auto-
regenerare si se uzase complet. Orice efort de a mentine in functionarc
nu era decat o reteta pentru prelungirea agoniei sale finale. _
Presiunile occidentului asupra regimurilor totalitare, pentru ca ele sa se alinieze
angajamentelor Internationale, in special in domeniul drep-turilor omului, au
indeplinit un rol deosebit de important ca factor de conditionare a noului progres
democratic si afirmarea societatii civile.
Impactul Occidentului asupra anvergurii si repeziciunii schimbarilor din Europa de
Rasarit n-a fost mai putin important decat influcnta lui Gorbaciov — astfel ca
ambele au concurat la crearea unui mediu international favorabil inaugurarii noului
progres democratic. M. Gorbaciov a inteles ca numai un ansamblu de reforme
structurale, care sa afecteze insusi fundamentele sistemului existent, ar fi putut
duce la iesirea din declinul permanent si eliberarea energiilor sociale indelung
franate. EI a atacat ,,sistemul administrativ de comanda" si a chemat la reforme
indraznete atat in domeniul social, cat si in eel economic recunoscand nevoia de
reorganizare a intregului sistem politic promovand pluriparti-dismul, un regim
politic de drept (legitim) si crearea unui sistem de reglari — si echilibre in
dinamica sistemului social.
A accepta aparitia centrelor paralele de initiativa si a angaja un dialog cu oponentii
sistemului existent era deja ceva ce depasea limitele modelului leninist de gandire.
Pentru a intelege adevarata semnificatie a transformarilor sovietice initiate de
Gorbaciov, trebuie sa luam in consi-derare toate constrangerile economice, sociale,
culturale si strategice care facusera o rasturnare atat de dramatica pentru insasi
supraviesuirea sistemului: ,,Politica lui Mihail Gorbaciov este rezultatui
conflictului intre generatiile din nomenclatura sovietica; este rezultatui inapoierii
tehno-logice si al catorva ani de razboi in Afganistan; este, in fine, rezultatui fricii
de confruntare militara si al atitudinii fara compromisuri a pre-sedintelui Reagan.
Gorbaciov nu este un prcfacut — el este un contra-reformatorftl. Gorbaciov a
promovat tczia dezideologizarii relatiilor Internationale conform careia relatiile
dintre state nu trebuie subordonate consideratiilor de ordin ideologic: „Astazi nici o
societate nu mai poate fi mentinuta ,,inchis". Trebuie sa ne revizuim radical modul
de abor-dare a tuturor problemelor de cooperare internationala, ca un element
major al securitatii Internationale... Noua faza mai cere si dezideologi-zarea
relatiilor dintre state. Noi nu ne vom abandona convingerile, filo-sofia sau
traditiile, nici nu cerem altora sa le abandoneze pe ale lor"2.
Aceasta declaratie era lipsita de echivoc in hotararea ei de a aban-dona logica
Razboiului rece si concomitent Gorbaciov sublinia ca/: ,,trebuie asigurate toate
masurile posibile pentru ca nici o forta externa sa nu se poata amesteca in afacerile
interne ale tarilor socialiste".1 Doc-trina Brejnev a suveranitatii limitate a fost
inlocuita cu o perspective noua, care respecta dreptul fiecarei tari de a avea propria
cale.
Constientizarea premiselor noului progres democratic s-a reflectat in iminenta unor
serii de revolte antitotalitare stimulate de noua atitudine sovietica fata de Europa de
Rasarit garantandu-se neinterventia armata fata de noile schimbari, optiuni si
alternative ale popoarelor din aceasta zona. „Majoritatea populatiei din cele opt tari
comuniste ale Europei de Rasarit nu vrea sa fie condusa de guverne comuniste §i
refuza sa i se spuna de catre rusi ce trebuie sa faca. Timp de patruzeci de ani,
aceasta dubla aroganta din partea Moscovei — Marx stie mai bine si Rusia stie ce
vrea Marx sa spuna de fapt — crease premisa unei revolte est-europene".1* In
aceste noi imprejurari, era in interesul Moscovei sa apara ca aliata a schimbarilor si
progresului si nu ca stereotipul (bazat pe istorie) unui Big Brother, gata intotdeauna
sa faca uz de trupe pentru a restaura privilegiile despotilor locali.
Exprimand deziderate proprii progresului democratic, personalitati ale vietii
publice romanes.ti considera ca este ncvoie in Romania de un pol civic in zona
fortelor cu adevarat democratice, respectiv acele forte care accepta dialogul ca
forma superioara a vietii civice.
In acest spirit s-a constituit Forumul Democrat din Romania la care au aderat
pana la finele lunii mai 1998 peste 30 de asocia^ii, avand 'un caracter strict civic si
care vine in intampinarea sentimentelor civice si politice, in scnsul eel mai larg al
cuvantului, ale miilor de oameni care sunt orientati spre social-democratie.
Profesorul Razvan Teodorescu re-marca faptul ca in societatea civila trebuie sa
jucam cinstit si cu cartile pe fata si aceasta cu atat mai mult cu cat Forumul
Democrat din Romania este alcatuit din multi oameni de cultura, din reprezentanti
ai tuturor fortelor cu adevarat democratice si foarte multi sa apartina unor partide
politice.
Conform unui sondaj realizat de CURS-S.A., rezulta ca pentru a rezolva o
problema de interes comun, cam 73% cred ca e bine sa actio-neze impreuna. cu
altii, in timp ce 10% nu ar ^ace nimic sau nu stiu cum sa procedeze. Pe cont propriu,
petitia la primarie ramane calea cea mai sigura (45%), desi increderea in
functionarii publici alesi este destul de scazuta (doar 13% au multa incredere).
O solutie ar fi apelul la mass-media (circa 35%), iar la 1000 de oameni, cam 3
prefera actiunile disperate.
O actiune impreuna cu altii este, in fond, si o problema de incredere in cei
din jur. Potrivit sondajului ideologic realizat de CURS-S.A. (a caror cifre sunt
pentru anul 1997) au multa incredere in vecini 36% („deloc" 9%), in prieteni —
42%, iar in rude — 52o/0.
Activitatile civico-politice sunt preferate si prezinta grad inalt de atractie pentru
4,4V0; 15,8% sunt implicati in sprijinirea nevoiasilor. Activitatile economice sunt
preferate de 8%, cele religioase — de circa 25%, cele sportive de 13%, lectura si
spectacolele de 25%, calatroriile de 19,3%, petrecerea cu prietenii este preferata de
circa 18o/0. Semnificativ pentru premisele de inceput ale afirmarii societatii civile
in Romania sunt interesele si preocuparile legate de activitatea organizatiilor negu-
vernamentale, rezultand din datele sondajului ca eel putin 53% au auzit despre
ONG-uri, insa in ceea ce priveste atributiile acestora, 37o/ 0 cred ca realizeaza
activitati de folos obstesc, 40% nu stiu, iar aproximativ 24% cred ca indeplinesc
activitati in folos propriu.
Cele mai cunoscute ONG-uri sunt, in ordine crescatoare, Fundatia SOROS (40%),
LADO (11%), Asociatia crescatorilor de animale etc.