Elemente de sociologia religiilor

Curs de Introducere în Sociologie

Prof.univ.dr. Radu Baltasiu
Universitatea din Bucureşti
Facultatea de sociologie şi asistenţă socială
Ian. 2011
 Sacrul
• Sacrul este realitatea transpersonală, transcendentală
(divină), exemplară (arhetipală) şi universală. În
raport cu divinitatea, lumea este creată. Avem acces
la sacru prin mituri şi prin religie. (cf. Eliade, 1991,
passim şi Eliade, 1992, passim).
• Sacrul este „ceea ce este prin excelenţă, ceea ce nu este
iluzoriu, nici evanescent…. [Este] prin excelenţă celălalt,
transpersonalul, «transcen-dentul», pe de altă parte
sacrul este exemplar în sensul că el instituie modele de
urmat …” (Eliade, 1991, p.125)
• Exemplu: miturile
 Profanul
• Profanul este realitatea ale cărei semnificaţii nu
depăşesc particularul şi contingentul. Realitatea
profană este relativă, agentul şi modelul ei
principal fiind omul, nu divinitatea. (cf. Eliade,
1991, passim şi Eliade, 1992, passim).
• Profane sunt toate „activităţile care nu au
semnificaţie mitică, adică cele lipsite de modele
exemplare”. (Eliade, 1991, p.30)
• Exemplu: activităţile de rutină.
 Legătura dintre sacru şi profan
• Sacrul este din totdeauna prezent în cotidian,
arată Mircea Eliade.
– Simbolistica cotidiană este adeseori derivată dintr-
o sacralitate de care nu mai suntem conştienţi.
• Secularizarea este procesul prin care sacrul se
retrage din cotidian. Desacralizarea vieţii
cotidiene. Procesul este adeseori asociat cu
avansul ştiinţei, şi al consumului de masă.
 Biserica. Diferenţa faţă de secte
• Biserica este instituţia transcendentului în societate.
Biserica, în calitate de organizaţie ideal-tipică, este
caracterizată prin:
• existenţa unui corp al preoţilor;
• are autoritate universală, care poate depăşi graniţele unei
societăţi sau ale unei naţiuni;
• posedă un corpus sistematizat de dogme şi de ritualuri
privind mântuirea;
• ca organizaţie are instrumente de control social asupra
membrilor şi aderenţilor săi. (cf. Weber, vol. II, p.1164)
• Spre deosebire de secte, Biserica nu este o organizaţie
voluntară
 Religia
• Religia, în definiţia clasică a lui Emile
Durkheim, reprezintă un sistem unificat de
practici şi credinţe privind lucrurile sacre,
care are ca funcţie socială coeziunea
indivizilor „într-o aceeaşi comunitate morală,
numită Biserică”. (Durkheim, 1995, p.54).
 Actul religios (credinţa)
• Ca act religios, credinţa este o chestiune de
experienţă, de relaţie între individ şi
Divinitate, arată Nae Ionescu.
• „Experienţa religioasă este constituită de
totalitatea actelor în care un om este în
legătură cu altceva propriu-zis decât el însuşi
… Actul religios este un proces psihic cu o
raportare înspre absolut.” (Nae Ionescu, 1993,
pp.33, 34, 35 s.n.)
 Religiozitatea
• Este un act de trăire interioară care nu se
manifestă neapărat prin gesturi evidente,
identificabile din exterior.
• Este parte a experienţei numită act religios.
 Magia şi practicile magice
• Magia, în esenţă, reprezintă invocarea imperativă
a unor puteri “binefăcătoare” sau “răzbunătoare”
în sprijinul unor proiecte-dorinţe individuale.
• Spre deosebire de religie, unde, prin rugăciune,
divinitatea se poate revela oricui, “puterile
magice” se arată doar magicianului.
• În virtutea acestor puteri special, magicienii,
vracii aveau o poziţie harismatică în societăţile
tradiţionale.
 Bibliografie
• Durkheim, E, Formele elementare ale vieţii religioase,
Polirom, Iaşi, 1995
• Eliade, Mircea, Eseuri. Mitul eternei reîntoarceri. Mituri,
vise şi mistere, Editura Ştiinţifică, 1991
• Eliade, Mircea, Sacrul şi profanul, Ed. Humanitas, Bucureşti,
1992
• Eliade, Mircea, Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol.
II, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1992
• Ionescu, Nae, Prelegeri de filosofia religiei, Apostrof, Cluj,
1993
• Weber, Max, Economy and Society. An Outline of
Interpretative Sociology, University of California Press, vol.
I şi II, 1978