Sunteți pe pagina 1din 27

CAPITOLUL II.

BĂTRÂNEŢEA, VÂRSTĂ A SINGURĂTĂŢII

2.1. Noţiunea de singurătate în raport cu vârsta a treia

Prin singurătate se înţelege acea stare psihosocială în care cercul de relaţii al unei
persoane este mai mic sau mai puţin satisfăcător decât îşi doreşte. În funcţie de natura
sentimentelor care însoţesc starea de singurătate, se poate face distincţia între izolarea
emoţională şi izolarea socială.
În primul caz, insatisfacţia este generată de lipsa unei relaţii emoţionale profunde,
care să răspundă nevoilor de afecţiune şi comunicare ale persoanei; în al doilea caz,
insatisfacţia este rezultatul lipsei unui cerc de relaţii care să ofere cadrul valorizării sociale a
persoanei şi din partea căruia să poată obţine recunoaşterea şi sprijinul social necesar într-o
anumită perioadă a vieţii.
În zilele noastre se observă o creştere a persoanelor vârstnice care îşi trăiesc
ultimii ani de viaţă în singurătate, neavând pe nimeni alături sau pe cineva care să le treacă
pragul. Această stare apare datorită faptului că la această vârstă apare retragerea din activitate,
se restrânge cercul de prieteni, prin decesul acestora, copiii au părăsit deja casa părintească,
uneori şi partenerul de viaţă este decedat: „...a îmbătrâni înseamnă: a trăi fără putere, într-un
ritm încetinit, a trăi, nu cu frumuseţea, ci cu chipul şi corpul deformate, a trăi nu cu ai tăi ci în
singurătate”.
Petru Iluţ ne prezintă cum este percepută bătrâneţea de catre oameni: „...mama
e bolnavă şi singură, tata a murit. E bolnavă şi moare de urât. Mai merg la ea, am spus să vină
la noi dar zice că nu vrea să ne încurce. Şi uite-aşa stă singurică acolo acasă şi se descurcă
greu, îi mai dăm noi bani dar cât putem şi noi? E greu să fii singur la bătrâneţe.”(M. S., 39 de
ani, învăţătoare, Cluj)
În lumea modernă, îmbătrânirea se identifică din ce în ce mai mult cu
singurătatea, copiii, dacă există, se răspândesc în lume şi părinţii vârstnici rămân singuri, la
această singurătate adăugându-se şi relativa izolare de societate. Sentimentul de însingurare
este cu atât mai greu resimţit, cu cât şi starea de suferinţă biologică este mai marcată, întrucât
boala şi infirmitatea îl izolează şi mai mult pe vârstnic, pe care îmbătrânirea şi pensionarea l-
au depărtat deja de restul societăţii. În asemenea condiţii apare apăsător alături de complexul
de însingurare, şi complexul de inutilitate. Situaţia devine deosebit de dramatică atunci când
unul dintre soţi dispare; s-a demonstrat că în asemenea situaţii membrul supravieţuitor al
cuplului a suferit o rapidă şi gravă involuţie ca urmarea celui dispărut. Bătrânul singur adesea
nu mai poate să rezolve cele mai elementare probleme ale existenţei, confruntat singur cu
boala, sucombă adesea fără să fie măcar asistat cât de cât. În multe ţări se semnalează tragica
situaţie a unor bătrâni surprinşi de moarte în singurătate şi descoperiţi la multe zile de la
incidenţa acesteia în locuinţa unde în izolare şi-au petrecut ultimele triste episoade ale vieţii
lor.
La această vârstă, după cum am spus mai sus se restrânge cercul de prieteni şi
astfel, omul angajat pe ultima etapă a existenţei se desprinde de realitate, prietenii se sting
unul câte unul, iar cel îmbătrânit are senzaţia tristă că a rămas ultimul din generaţia sa. Este un
sentiment negativ care îl frământă pe bătrân la vârsta amintirilor: „Câţi vor fi de mult în
pământ, iar eu am rămas ca un sămânţar într-o pădure devastată şi ca o santinelă pribegind
prin lumea care nu e a mea, numărând zilele ce mai am ca apoi să trec şi eu la ei”.1 Aceasta
este atitudinea unui om singur la bătrâneţe.
Astfel, singurătatea devine simbol social al pierderii şi în acelaşi timp poate
deveni sursa unei bogăţii interioare. În acelaşi timp singurătatea poate duce la narcisism
întrucât bătrânii nu mai pot investi în alţii pentru că ei nu mai există, ei se raportează doar la
ei înşişi, ceea ce se poate observa în preocuparea vârstnicilor pentru propria boală, în nelinişte
faţă de propria persoană.
Referitor la acest narcisism Gal Denizia spune că în realitate noi ne naştem de
mai multe ori în cursul unei vieţi: prima dată când venim pe lume, apoi în societate şi a treia
oară, în sine, la vârsta a treia, iar „acestei a treia naşteri i se asociază singurătatea esenţială pe
care toată viaţa am ignorat-o, am refuzat-o şi am negat-o [...] şi are semnificaţia asumării
dependenţei doar de sine însuşi”.
Odată cu bătrâneţea omul intră într-un dialog cu sine însuşi, devine propriul obiect
de studiu, de analiză şi de descoperiri. Analiza singurătăţii arată că mulţi dintre cei care nu o
suportă se întorc la sentimentul de separare, care îl însoţeşte pe om încă de la naştere. Acest
sentiment nu este decât o pregătire pentru singurătate, fiecare pierdere reaminteşte de
caracterul efemer al tuturor relaţiilor. Pentru fiecare singurătatea înseamnă conştientizarea
unicităţii proprii şi a celorlalţi şi fiind unici suntem destinaţi singurătăţii.2
Pentru a arăta care sunt cauzele singurătăţii la vârsta a treia se va vorbi în cele ce
urmează despre relaţiile sociale la vârsta a treia şi despre ieşirea din activitate, pensionarea.

1
Rădulescu-Motru C., Despre bătrâneţe, în Brătescu G., Din tradiţiile medicinei şi ale educaţiei
sanitare, Editura Medicală, Bucureşti, 1978, p.546.
2
Gal Denizia, Dezvoltarea umană şi îmbătrânirea, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca, 2001, p.118.
2.2. Relaţiile sociale la vârsta a treia

Din punct de vedere social, bătrâneţii îi sunt asociate câteva evenimente cum ar fi:
pensionarea, pierderea partenerului de viaţă, separarea faţă de copii şi relaţiile cu cei mai
tineri. Toate acestea determină singurătatea, însoţită de sentimente de inutilitate, izolare
comunicaţională şi depresie.
În ceea ce priveşte relaţia de cuplu, persoanele vârstnice se confruntă cu o
mare problemă, şi anume văduvia, care este o sursă de izolare şi singurătate. Cercetările au
demonstrat că viaţa de cuplu mai este prezentă în proporţie de 40% la bătrânii cu vârste peste
60 de ani şi doar 12% la cei care au trecut de 80 de ani.3
Conform statisticilor, se constată că există persoane de vârsta a treia care nu
acceptă pierderea ireversibilă a unuia dintre rolurile sociale de soţ sau soţie. Relaţia de cuplu
se poate explica prin teama de însingurare, prin nevoia de viaţă familială, de implicare, dar şi
prin refuzul de a renunţa la roluri specifice perioadei adulte. La recensământul din 2002, din
totalul persoanelor văduve, 78,2% aveau vârsta de 60 de ani sau peste. Incidenţa acestui statut
creşte după 75 de ani, 32,7% dintre persoanele acestei grupe de vârstă fiind văduve. Ponderea
persoanelor văduve este mai mare în mediul rural, în timp ce numărul persoanelor divorţate
este mai mare în mediul urban.4 De asemenea numărul femeilor văduve este mai mare decât
numărul bărbaţilor în această situaţie, astfel la recensământul din 1992, bărbaţii văduvi cu
vârsta peste 60 de ani erau în proporţie de 14,3% în timp ce femeile văduve reprezentau 61%
din totalul văduvilor.5 La nivelul trăirii cotidiene văduvia se dovedeşte a fi o experienţă mai
dureroasă pentru bărbaţi decât pentru femei, având în vedere procentul de supramortalitate în
raport cu persoanele trăind în cuplu.
Rolul de bătrân văduv este ambiguu, el descrie statutul marital, dar nu ajută la
înţelegerea modului în care ar trebui să se comporte cineva cu un astfel de statut. Astfel,
cercetările asupra văduviei subliniază consecinţele individuale negative care însoţesc
schimbarea statutului din soţ/soţie în văduv/văduvă.
Dincolo de consecinţele negative în cadrul căsniciei, concretizate în pierderea
unuia dintre cele mai importante roluri familiale (de soţ sau soţie), văduvia semnifică, pentru

3
Zani B., Palmonari A. (coord.), Manual de psihologia comunităţii, traducere de Stănciulescu H.,
Editura Polirom, Iaşi,2003, p.350.
4
Gârleanu-Şoitu Daniela, op.cit., p.119.
5
Marina L., op.cit., p.54.
partenerul rămas în viaţă, dispariţia unei forme de interacţiune bazate pe afecţiune şi interese
reciproce, care are o importanţă vitală pentru susţinerea moralului ambilor soţi şi ajustarea lor
la schimbările produse de vârstă. O dată cu pierderea partenerului de viaţă, cel care rămâne
este dominat de sentimente de singurătate, teamă şi izolare, apărând tot felul de remarci: „la
ce bun să mai trăiesc sau să mai fac ceva?”, apoi stilul de viaţă tinde să se schimbe în mod
brusc, fără nici o perioadă de acomodare sau tranziţie, şi, de cele mai multe ori, situaţia sa
financiară se deteriorează. Un astfel de eveniment, pierderea partenerului, afectează cel mai
important suport moral al bătrânilor, definiţi, în marea lor majoritate, de un puternic sentiment
de ataşament, întărit în cursul anilor de convieţuire conjugală, faţă de viaţa de familie.
S-au făcut cercetări asupra cuplurilor conjugale de vârstnici şi s-a constatat că
aspectele psihologice ale climatului familial exercită o influenţă benefică chiar asupra duratei
vieţii, deseori decesul partenerului scurtând şi viaţa celuilalt, care, nu de puţine ori, încearcă
să se sinucidă nemaiputând face faţă singurătăţii. Se menţionează faptul că printre cele mai
favorabile determinante cu caracter psihic care influenţează, în mod pozitiv moralul bătrânilor
se numără sentimentul de mulţumire în cadrul cuplului, viaţa petrecută predominant în
interiorul familiei, în condiţii de calm şi intimitate, acomodare rapidă la existenţa în doi, viaţa
activă în slujba intereselor familiale etc.
Problemele ridicate de decesul partenerului, spune R. Duda, au nu numai un
caracter social, deoarece impun societăţii sarcini sporite faţă de soţul supravieţuitor. De
obicei, cel mai bine se adaptează la această schimbare femeile, unele suportând decesul
soţului cu stoicism, date fiind capacităţile adaptative şi compensatorii mai mari, decât ale
bărbaţilor, altele resimţind acest eveniment ca o eliberare de responsabilităţile şi îndatoririle
impuse de viaţa de cuplu. În peste 95% din cazuri, la moartea soţiei, bărbaţii au reacţii de
prăbuşire sau stoicism. La femei se înregistrează şi alte tipuri de reacţii cum ar fi: nepăsare
(9,6%) şi chiar sentimente de uşurare (5,3%), aceste reacţii neîntâlnindu-se la bărbaţi. De
asemenea se remarcă la femei nonconformismul şi curajul femeilor de a afirma păreri despre
valoarea în ansamblu, afectivă, relaţională şi finală a cuplului conjugal.6
Femeia văduvă caută relaţii noi cu persoane feminine care au acelaşi status, îşi
petrece timpul împreună cu acestea, participă la reuniuni, îşi împărtăşesc unele proiecte, de
aceea numărul de roluri, cu caracter compensator pentru soţia supravieţuitoare este mai mare
decît acela pentru soţul supravieţuitor.
Viaţa de cuplu este foarte importantă la vârsta a treia întrucât la această vârstă
oamenii au mai multă nevoie de sprijin, sunt mai dependenţi unul de altul. În acelaşi timp, la

6
Duda R., op. cit., 1992, pp.191-193.
această vârstă cuplurile ar putea să-şi găsească fericirea, deoarece au mai mult timp pentru ei.
Relaţia de cuplu le asigură bătrânilor compania, un suport emoţional, grijă atunci când unul
din ei este bolnav, un ajutor la activităţile zilnice etc.(Zastrow, 1990).
În ceea ce priveşte lipsa relaţiilor la vârsta a treia, de cuplu sau de alt gen, ceea
ce înseamnă singurătate, ea provoacă tristeţe şi durere persoanelor aflate în această situaţie:
„...nu o să înţelegeţi niciodată poate, ce-i singurătatea. Este mai rea dacât o boală, a nu avea
mâini, picioare, este cumplită”; „Tristă este singurătatea, că nu mai ai fericire, speranţă. Noroc
că am un serviciu, în afară de pensie, lucrez toată săptămâna. Mă apucă disperarea când vin
seara acasă şi văd luminile stinse, totul este în întuneric...Te apucă groaza când stai singur, te
gândeşti că nu mai ai ce face, nu ai la cine te duce, nu mai ai prieteni...Îmi vuieşte casa asta
mare, seara, în cap... Mă scol noaptea şi mă gândesc ce o să se întâmple când nu o să mai fiu...
Am aşa permanent o amărală... Unde să te duci, ceilalţi sunt familii, eu sunt singur...te duci şi
pentru toţi eşti parcă o persoană părăsită, cu care nu mai au nimic în comun...abia aşteaptă să
pleci.”7
De aici observăm că nimic nu poate înlocui prezenţa cuiva în casă iar
reangajarea socială nu diminuează problemele ce presupun confruntarea cu altele, cum ar fi
singurătatea. Prin urmare, decesul partenerului poate fi echivalat cu singurătatea, o singurătate
care întristează şi aduce suferinţă.
Societatea îşi îndreaptă atenţia mai mult asupra perioadei copilăriei, deoarece
copiii reprezintă viitorul societăţii, garanţia continuităţii vieţii sociale. Cu toate acestea,
bătrânii au şi ei un rol important în viaţa socială a oamenilor. Ei îşi ajută copiii în momentele
dificile ale vieţii, se îngrijesc de nepoţi, desfăşoară acitvităţi utile în gospodărie şi nu numai,
îşi valorifică experienţa în viaţa politică sau în administrarea comunităţii.8
Locul în care se petrec acestea este familia, care reprezintă „celula de bază a
societăţii, caracteristicile ei fiind în strânsă dependenţă de condiţiile social-politice,
economice şi culturale ale societăţii”9.
Oamenii îşi petrec viaţa şi îşi desfăşoară activitatea în anumite colectivităţi
sociale bine determinate, iar familia este pentru fiecare om o realitate socială primordială. De-
a lungul timpului structura şi funcţiile familiei s-au modificat, ceea ce a dus şi la modificarea
raporturilor dintre generaţii. Aceste transformări s-au accentuat în ultimele decenii, atât din

7
Mândrilă Carmen Gabriela, Procesul de îmbătrânire din perspectiva asistenţei sociale, Editura
Tehnopres, Iaşi, 2005, pp.137-138.
8
Ladislau T., Reţeaua de asistenţă socială în mediul rural. Reţeaua instituţiilor de protecţie a
copilului şi vârstnicului, Editura Mirton, Timişoara, 2001, p.110.
9
Duda R.,op. cit., p.18.
considerente demografice, cât şi ca urmare a revoluţiei tehnico-ştiinţifice, a procesului de
industrializare şi urbanizare.
Odată cu schimbarea societăţii, de la cea predominant rurală la cea urbană,
familia extinsă, formată din mai multe generaţii care locuiesc împreună a devenit mai puţin
răspândită. Modelul predominant a devenit familia nucleară, care include doar soţul, soţia şi
copiii.
Societăţile preindustriale şi premoderne au considerat că aceste forme de
organizare ale familiei extinse oferă un statut favorit persoanelor în vârstă din familie. S-a
considerat că în familiile extinse membrii familiei trăiesc şi muncesc împreună în mod
armonios, dar nu s-a menţionat faptul că în societăţile preindustriale, longevitatea indivizilor
nu era atât de mare încât indivizii să supravieţuiască până la bătrâneţe, existând puţine familii
cu trei sau mai multe generaţii.
Tradiţional, familia constituia unitatea stabilă a societăţii şi relaţiile dintre
generaţii se reglau după convenţii familiale şi cutume; modificările induse de evoluţia
societăţii contemporane au influenţat stabilitatea socială, au restructurat scările de valori, au
determinat restrângerea componenţei numerice a familiei, a funcţiilor acesteia, funcţiile
economice fiind redistribuite şi, deseori, familia divizată, prin separarea de membrii ei
vârstnici. Când se produce separarea de cele mai multe ori bătrânul ajunge într-un cămin de
bătrâni sau cămin-spital fiind uitat şi abandonat. Are loc din ce în ce mai mult o dezangajare a
familiei privind susţinerea membrilor ei vârstnici, inclusiv în plan afectiv, moral, în planul
respectului şi al recunoştinţei, o desolidarizare şi, în acelaşi timp, un proces de decoabitare.10
În prezent, bătrânii ocupă o poziţie diferită în familie faţă de trecut. Atât din cauză
că ei reprezintă o proporţie mult mai mare, cât şi din cauza modificărilor survenite în structura
şi funcţiile familiei. Astfel, situaţia familiei în societatea contemporană este condiţionată de
două elemenete primordiale: cel economic şi cel cultural. Actuala organizare a dus la
modificări esenţiale în structura familiei, o adaptare a vechilor roluri tradiţionale la noile
exigenţe. Familia, este astfel, eliberată de multe sarcini de care era grevată în trecut, ea fiind
păstrătoarea tradiţiilor şi valorilor culturale şi sociale.
Revoluţiile sociale şi politice din secolele al XVIII-lea şi al XIX- lea au susţinut
ideea egalităţii sociale a tuturor vârstelor, combătând concepţia conform căreia puterea şi
prestigiul trebuie să aparţină exclusiv vârstnicilor, iar tinerii trebuie să fie dependenţi de
aceştia. Aceste idei au făcut posibilă creşterea independenţei şi autonomiei tinerilor, separarea
căminelor lor de cele ale vârstnicilor, separarea patrimoniului economic, iar în condiţiile
10
Bogdan C-tin, Abuzul şi violenţa contra persoanelor vârstnice, în Zamfir Elena, Bădescu I.,
Zamfir C-tin, Starea societăţii româneşti după 10 ani de tranziţie, Editura Expert, Bucureşti, 2000, p.778.
schimbării funcţiei economice a familiei, de la unitate de producţie la unitate de consum,
bătrânii şi-a pierdut vechiul rol de conducători ai familiei, devenind ei înşişi dependenţi de
copiii lor.11
Prin urmare, astăzi, bătrânul nu mai este deţinătorul puterii economice a familiei,
iar deseori experienţa lui de muncă şi de viaţă este depăşită, datorită progresului societăţii. El
este depăşit şi din punct de vedere cultural, iar în această situaţie, singurul element care
rămâne în favoarea vârstnicului este cel afectiv. Bătrânul este iubit şi respectat de către
membrii familiei, este înconjurat cu recunoştinţă pentru sacrificiile făcute. Bătrânul trebuie să
se facă util şi să fie folosit cu înţelepciune în familie, care îi creează astăzi o poziţie de
oarecare egalitate faţă de membrii ei mai tineri. Nu este vorba despre supunerea oarbă în faţa
unui părinte sau bunic autoritar, ci despre afecţiunea şi respectul faţă de un părinte-prieten.
Această nouă situaţie implică un efort de adaptare din partea tuturor membrilor familiei, dar
mai ale din partea bătrânilor. În lipsa acestei adaptări pot să apară conflicte sau situaţii de
criză în relaţiile familiale. 12
Menţinerea legăturii cu familia este foarte importantă pentru vârstnici, indiferent
de frecvenţa lor, deoarece amintirile şi trăirile lor sunt legate constant de familie.
O primă problemă a persoanelor vârstnice este căsătoria copiilor, ceea ce
determină părăsirea casei părinteşti în cele mai multe cazuri. Deşi căsătoria copiilor poate
avea loc înainte ca părinţii să ajungă la vârsta bătrâneţii, o serie de sociologi apreciază acest
eveniment un început al procesului de îmbătrânire, care are multiple efecte negative. Acest
eveniment afectează, în special, mamele, care resimt mai puternic despărţirea de copii, după
ce zile, ani şi decenii întregi şi-au petrecut timpul cu îngrijirea sau satisfacerea trebuinţalor
lor. Copiii îşi construiesc noi legături familiale cu caracter personal, în timp ce se slăbesc
legăturile cu părinţii. Acest lucru determină, mai ales la mamele vârstnice sentimente de
depresie, singurătate şi lipsă de sens în ceea ce priveşte existenţa. Aceste sentimente pot fi
accentuate de perioadele de izolare datorate implicării mai reduse a soţului în cămin, care
pentru a-şi compensa propriile frustrări legate de separarea de copii, îşi petrece timpul liber
mai mult cu prietenii, decât cu soţia.
Sentimentele negative sau pozitive faţă de acest eveniment diferă în funcţie de
sex. Astfel, sentimentele negative ale mamelor tind să fie bazate pe conştientizarea pierderii
unui rol important şi a nesiguranţei determinate de îndoiala manifestată faţă de pregătirea
adecvată a copilului pentru viaţa adultă iar sentimentele lor pozitive se bazează pe
convingerea că au realizat ceea ce şi-au propus.
11
Rădulescu S. M., op. cit., p.69.
12
Mândrilă Carmen Gabriela, op. cit., p.122.
În ceea ce-i priveşte pe taţi, sentimentele lor negative sunt determinate de regretul
de a nu fi profitat mai mult de timpul când puteau dezvolta relaţii mai bune cu copiii. În plus,
spre deseobire de mame, taţii s-au arătat mult mai surprinşi de intensitatea trăirilor şi
sentimentelor lor generate de separarea de copii.13
Problema relaţiilor dintre diferitele generaţii în societatea actuală constă în
deosebirile existente între acestea şi necesităţile continuităţii şi progresului social. Chiar dacă
nu putem vorbi de un conflict propriu-zis între generaţii, trebuie luate în considerare
deosebirile şi contradicţiile existente care duc uneori la situaţii conflictuale în familie.
Astfel de conflicte au loc din diverse motive, mulţi vârstnici ajungând să se simtă
înstrăinaţi în propriile lor familii.
Motivele dezbinărilor, ale conflictualităţii ca şi ale abuzării şi neglijării
vârstnicilor în familie sunt extrem de diferite de la o familie la alta. În unele cazuri, astfel de
situaţii sunt cauzate de disputarea averii, vârstnicii fiind sau considerându-se înşelaţi în
aranjamentele financiare efectuate de copiii sau nepoţii lor. În alte cazuri, conflictele pot
rezulta din dezaprobarea mariajului copiilor, divorţurilor, creşterii copiilor, alegerii carierei,
fumatului, abuzului de alcool sau alte substanţe, opţiunii religioase ş.a. Pentru multe familii,
mama, tatăl şi bunicii sunt o sursă omniprezentă de furie şi disconfort. Indiferent de motive şi
de modul în care acestea dau naştere conflictelor interpersonale, înstrăinarea dintre generaţii
pare a fi o situaţie comună pentru tot mai multe familii, indiferent de statutul economic sau
zona de rezidenţă. Sunt cazuri când distanţa afectivă este mai mare decât cea spaţială între
părinţii vârstnici şi copiiii lor. De asemenea, nici financiar nu vine din partea copiilor chiar
dacă aceştia au posibilităţi. Şi de aici pot să apară conflicte între fraţi, în momentul în care
unul din copii vrea să-i ajute pe părinţii săi iar acest lucru stârneşte furia fraţilor lui. Acest
conflict între fraţi poate să mai apară atunci când părinţii arată preferinţă faţă de unul dintre
copii.14
Atitudinea faţă de bătrâneţe diferă de la o societate la alta, astfel, în societăţile
stabile şi înfloritoare bătrâneţea este privită de generaţiile mai tinere cu o oarecare neplăcere,
iar bătrânii se bucură de un statut înalt. Bătrânii veghează asupra generaţiilor mai tinere cu o
anumită îngăduinţă şi mândrie, le consideră demne continuatoare ale vieţii lor. În societăţile
instabile sau sărace statutul bătrânilor este inferior. Bătrâneţea este privită cu o anumită
indiferenţă, iar măsurile de protecţie socială nu au coerenţă şi nu răspund necesităţilor reale
ale acestui segment de populaţie. Ideile, sentimentele şi atitudinile privitoare la bătrâni sunt
nefireşti iar uneori se exercită asupra lor abuzuri din partea societăţii şi din partea unor
13
Rădulescu S. M., op. cit., p.134-135.
14
Iacob Luminiţa-Mihaela, op. cit., pp.108-109.
indivizi. Acest lucru îi dezorientează pe bătrâni, le afectează sentimentele faţă de cei din jur şi
faţă de ei înşişi. 15
Făcând abstracţie de conflictele şi diferenţele de opinii dintre generaţii, viaţa în
familie alături de copii este recomandată şi benefică pentru majoritatea vârstnicilor, deoarece
realizându-se independenţa economică între generaţii, atât în mediul urban cât şi în cel rural,
se stabilesc relaţii de ordin psihologic care au rolul de a compensa lipsa relaţiilor de muncă şi
de a răspunde totodată nevoilor umane de comunicare şi afectivitate. Relaţiile familiale şi
participarea activă la viaţa şi activitatea grupului familial descendent se corelează direct cu
sentimentul de satisfacţie al vârstnicilor, menţinându-se astfel importanţa şi interesul lor
pentru viaţă, utilitatea lor din punct de vedere social. Chiar şi în mediul rural, în condiţiile
migrării tineretului către oraşe, relaţiile dintre generaţii îşi modifică natura, întemeindu-se pe
aspecte ca: schimburi reciproce de natură social-economică, însoţite de deplasări din ambele
sensuri. Acestea fac ca relaţiile intergeneraţionale, chiar în condiţiile distanţei spaţiale, să
rămână strânse şi să îndeplinească un rol pozitiv în viaţa vârstnicilor.16
Sprijinul familiei la bătrâneţe este foarte important mai ales atunci când există şi
probleme de sănătate. Ei au nevoie în primul rând să aibă pe cineva care să-i asculte şi să-i
facă să se simtă utili, chiar dacă nu stau împreună cu copiii lor este bine ca aceştia să-i
viziteze cât mai des, simpla lor prezenţă îi face fericiţi.
Decizia de a trăi împreună cu părinţii este greu de luat, deoarece acest lucru le-ar
schimba întreaga viaţă, şi de aceea cei mai mulţi angajează pe cineva pentru a le îngriji
părinţii.
În familiile africano-americane copiii au grijă de părinţii şi bunicii lor. Aceasta
este o trediţie la negri, iar studiile arată că fac tot posibilul pentru a le asigura părinţilor cele
necesare. Astfel ei apelează la ajutorul vecinilor pentru a-i ajuta pe părinţii lor la igienă şi la
cumpărături.
Cercetările arată că 34% din populaţia neagră în vârstă de peste 65 de ani, trăiesc
în familii multigeneraţionale, în timp ce populaţia albă de aceeaşi vârstă doar în proporţie de
18%.17
Bătrânii trebuie preţuiţi şi păstraţi în familie, deoarece ei ne pot ajuta să înţelegem
viaţa şi ceea ce se întâmplă în ea. Unii bătrâni sunt „enciclopedii” de fapte, experienţe, bagaje

15
Apahideanu O., op. cit., p.145.
16
Duda R., op. cit., 1983, pp.193-194.
17
Smith J. Olivia, Aging in America, The H. W. Wilson Company, New York, Dublin, 2000,
pp.87-89.
culturale. Tinerii, caracterizaţi prin spontaneitate pot fi influenţaţi de ponderarea bătrânilor,
care prin tăcere schimbă izbucnirile emoţionale ale tinerilor.
Bătrânii de cele mai multe ori se plâng că nu sunt înţeleşi şi respectaţi, ei vorbesc
cu nostalgie despre viaţa lor trecută şi cu tristeţe despre viaţa lor actuală: „ În dansul fulgior
de nea regăsesc şi astăzi bucuria primei zăpezi, a zăpezilor de altă dată ce acopereau pământul
cu mantia imaculatului alb. Dar cu trecerea vremii, albul imaculat al iernilor mi-a încărunţit
tâmplele, aşezându-mi pe umeri o grea povară...bătrâneţea...viaţa mea este un calvar, noi
pensionarii suntem nişte cadavre vii, care, uneori, abia ne târâm picioarele, cu sau fără baston,
numărând zilele în aşteptarea pensiei pentru a ne plăti facturile.
Avem o singură viaţă, pe care o trăim o singură dată şi o iubim, căci numai iubirea
ne-a mai rămas. Noi, cei bătrâni, bolnavi, singuri şi neajutoraţi, neascultaţi şi neînţeleşi,
naufragiaţi în apele oceanului uman ne agăţăm speranţa de paiul ce pluteşte pe apă. Păcat că
trăim într-o ţară în care nu există respectul generaţiilor.”18
Prin urmare, bătrânii au nevoie de iubirea generaţiilor tinere, copii, nepoţi, de
aprecierea lor, de prezenţa acestora în viaţa lor. Unii bătrâni au o percepţie greşită în legătură
cu bătrâneţea şi aceasta deoarece se confruntă cu singurătatea şi cu probleme de sănătate.
Această percepţie poate fi schimbată prin prezenţa tinerilor, care le-ar face viaţa mai frumoasă
bătrânilor şi ei s-ar simţi valorizaţi.

2.2.3. Relaţia cu Dumnezeu şi Biserica la vârsta a treia

Atunci când vorbim despre relaţia omului cu Dumnezeu şi implicit cu Biserica ne


referim la religie, care este o valoare filozofică centrală a vieţii cu rol important în formarea
comportamentului uman. La bătrâneţe se amplifică simţirea şi trăirea religioasă, credinţa în
Dumnezeu şi viaţa de apoi este mai mare şi influenţează atitudinea vârstnicilor faţă de muncă,
petrecerea timpului liber, boală şi moarte. Credinţa religioasă puternică poate avea o valoare
particulară pentru individul a cărui viaţă este limitată de vârstă, boli şi pierderi personale.
După cum s-a mai spus, singurătatea apare ca urmare a unor pierderi (pierderea
locului de muncă, pierderea copiilor care au propriile familii, pierderea partenerului de viaţă şi
a prietenilor), relaţiile devenind tot mai puţine. În relaţia cu Dumnezeu şi Biserica nu putem
vorbi de vreo pierdere şi deci nici de singurătate, deoarece Dumnezeu nu ne părăseşte
niciodată, El este veşnic şi Biserica la fel. Astfel, pentru mulţi bătrâni Dumnezeu şi Biserica

18
O clipă de sinceritate, în Glasul pensionarilor, An. 2, nr. 5-7 /ianuarie 2003.
reprezintă un punct de sprijin, reușind să treacă peste toate celelalte greutăţi şi înfruntând
singurătatea, care devine sursa unei bogăţii interioare.
De-a lungul timpului singurătatea era căutată şi folosită ca tehnică de meditaţie
şi contemplare, deci sursă a bogăţiei spirituale.19
Prin urmare, singurătatea are două „feţe”, una tristă şi cu urmări grave, pentru
cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi una plină de iubirea divină, pentru cei care au un dialog
permanent cu Dumnezeu, prin rugăciune. Chiar şi atunci când există suferinţă fizică, prin
rugăciune şi credinţă ea se ameliorează pentru a nu ajunge la o durere psihică. În acest sens
Siegfried Sasoon spune „...când am fost tânăr...m-am gândit la bătrâneţe şi singurătate şi
schimbare, m-am gândit cât de ciudat creştem când suntem singuri şi cât de deosebiţi de cei
care se întâlnesc şi vorbesc şi sting lumânările şi spun noapte bună. Singur...Cuvântul e viaţă
îndurată şi cunoscută. Este tăcerea în care ni se plimbă duhul şi detronate-s toate, doar
credinţa lăuntrică, nu”.20
Practica ritualurilor religioase este foarte importantă pentru bătrâni şi intervine
o tristeţe atunci când nu o mai pot face din cauza înaintării în vârstă.
Biserica este singura care permite activarea altor roluri şi creează un alt
microsistem cu alte valori. Biserica este locul în care bătrânii se regăsesc iar dacă sănătatea nu
le permite să o mai frecventeze atunci îi ia locul rugăciunea, prin care Dumnezeu alungă
singurătatea şi tristeţea.
Frecventarea Bisericii la vârsta a treia nu este o regulă, sunt mulţi bătrâni care
nu o fac şi se pare că duc o viaţă mai grea, lipsindu-le prezenţa lui Dumnezeu. Cei mai mulţi,
însă sunt prezenţi în Biserică la toate slujbele şi chiar au funcţii de îndeplinit, ceea ce îi ajută
să se simtă utili.
Sunt bătrâni care mai pot trăi doar datorită faptului că se roagă şi au o relaţie
puternică cu Dumnezeu. Când o bătrână a fost întrebată dacă a mai fost cineva pe la, ea a
răspuns „Maica Domnului, este tot timpul cu mine”. Unii bătrâni ar fi pierduţi dacă nu ar avea
pe Dumnezeu şi dacă nu s-ar ruga.
Cu toate că unii bătrâni înving singurătatea prin rugăciune, ei tot au nevoie de
cineva care să-i asculte şi să le spună un cuvânt bun. Faptul că trăiesc în lume şi nu în pustie
impune nevoia de comunicare şi de împărtăşire a sentimentelor.

2.3. Pensionarea

19
Gal Denizia, op. cit., 2001, p.117.
20
Elliot Elisabeth,Cărarea singurătăţii, Editura Scriptum, Oradea, 2006, pp.121-122.
Un prim aspect al relaţiilor sociale la vârsta a treia este retragerea din activitate,
aceasta fiind un semn al bătrâneţii. Din acest moment apare, de fapt, etichetarea persoanelor
ca fiind bătrâne. În această situaţie, faptul că situaţia materială a vârstnicului nu creează o
stare de mulţumire, faptul că în general pensionarea este asemănată cu o boală, cu
singurătatea, stigmatizarea, izolarea poate duce la fenomenul de frustrare şi de revoltă.21
Foarte puţine persoane continuă să lucreze după împlinirea vârstei de pensionare, care
presupune încheierea unor relaţii.
Odată cu pensionarea, individul, părăsind cadrul organizaţional, trăieşte dureros
senzaţia că nemaiaparţinând organizaţiei, grupului de muncă din care a făcut parte, nu mai
aparţine, în realitate, nimănui iar acest fapt îi generează teama de singurătate, care în cazul
existenţei unui partener de viaţă, nu este o teamă reală, fiind vorba de nevoia de obişnuinţă cu
un alt mod de existenţă.22
Pensionarea este percepută diferit de vârstnici, atitudinile putând fi grupate în
dorinţa de a se odihni;
dorinţa de a rămâne activ;
insatisfacţia faţă de activitatea trecută, asociată cu o poziţie de resemnat;
atitudinea de frustrat, vinovat, plin de regrete faţă de o viaţă lipsită de sens23:

Astfel, pentru persoanele care nu au avut succes profesional evident, care


nu s-au realizat sau au avut parte de insatisfacţii profesionale, pensionarea este acceptată mai
uşor uneori chiar aşteptată, aici încadrându-se şi persoanele care au probleme de sănătate.
Reacţie optimistă au şi persoanele cu o situaţie materială bună, ceea ce îi permite să-şi
îndeplinească visele, călătorii, lectură, hobby-uri.
Reacţia pesimistă la pensionare o au persoanele cu succese profesionale şi cu
apreciere socială pentru prestaţia lor. În special atunci când aceste persoane se prezintă cu o
bună stare de sănătate şi au convingerea că încă sunt apte pentru muncă, reacţia faţă de
pensionare este critică.24Aceste reacţii nu sunt însă valabile pentru toţi oamenii, iar
singurătatea poate să fie întâlnită şi la cei pesimişti şi la cei optimişti faţă de pesionare,
deoarece rup legătura cu cei care le-au fost colegi, nu mai au un rol bine definit în societate,

Neamţu G., Tratat de asistenta sociala, Editura Polirom, Iaşi, 2003, p. 922.
21

Bănuş M., Tinereţe fără bătrâneţe. Actualii şi viitorii pensionari. Batjocoriţii naţiunii, Editura
22

Tinerama, Bucureşti, 2004, pp.83-84.


23
Zapodeanu Monica, Terapii familiale şi asistenţa socială a familiei, Editura Lumen, Iaşi, 2005,
p.145.
24
Apahideanu O., op. cit., p.91.
apare un gol în viaţa lor pe care trebuie să-l umple cu ceva. În acest sens, vârstnicii trebuie să-
şi restructureze timpul şi organizarea cotidiană a vieţii, prin definirea unor noi priorităţi:
activităţi care să le pună în valoare competenţele profesionale dobândite, hobby-uri, reluarea
unor proiecte abandonate.25
Bogdan Constantin spunea că este nevoie de o pregătire a pensionării pentru a
preîntâmpina dezinserţia socială şi familială, însingurarea, depresia şi involuţia.
R. Atchley prezintă câteva etape ale pregătirii psihice pentru acceptarea şi
adaptarea la pensionare:
sprijinirea emoţională, înainte de pensionare, a celor activi, pentru a accepta ideea
retragerii, făcându-se apel şi la persoanele apropiate acestuia în vederea familiarizării cu ideea
pensionării;
petrecerea timpului, imediat după pensionare, călătorind, practicând sporturi, cu
diverse hobby-uri, ieşind cu nepoţii etc.;
apare o fază de dezamăgire urmată de o reorientare, căutând o variantă prin care
să-i fie satisfăcută necesitatea de a fi activ din punt de vedere social.
Există două teorii cu privire la discriminarea vârstei a treia, în ceea ce priveşte
pensionarea. Prima se referă la activismul social care susţine că persoanele în situaţia
retragerii din activitate încearcă să găsească satisfacţie fie menţinând preocupările din
perioada tinereţii, fie identificând un substitut de genul activitate voluntară sau sportivă. Cea
de-a doua teorie se referă la lipsa de angajament şi dezinteres care susţine că însăşi societatea
încurajează retragerea din activitate, iar nevoile bătrânilor trebuie interpretate diferenţiat de
nevoile persoanelor din alte categorii de vârstă. Conform acestei teorii, vârstnicii nu mai
prezintă atracţie pentru nici o activitate indiferent de forma pe care o îmbracă.26
Efectele pensionării nu trebuie generalizate, ele diferă de la o persoană la alta în
funcţie de caracterul, temperamentul şi personalitatea fiecăruia, fiecare aparţinând unor
subgrupuri cu probleme şi trebuinţe specifice.

Vulnerabilitatea la vârsta a treia

In general, o persoana se considera varstnica daca are peste 65 de ani. Aceasta


varsta, este aleasa aleator, fiind practic varsta de pensionare a persoanelor din statele
dezvoltate. In fapt, putem vorbi de patru tipuri de varste: varsta cronologica, varsta biologica,
varsta psihologica si varsta sociala. Varsta cronologica este un prag artificial si nu reflecta
25
Marina L., op. cit., pp.53-54.
26
Zapodeanu M., op. cit., p.146.
complexitatea fenomenului. Nici un individ nu seamana, nu se simte si nu sufera la fel cu un
altul la aceeasi etate. Varsta biologica ar fi cel mai aproape de adevar in a defini persoanele
varstnice. Si varsta de pensionare este o conventie: ea vine de la reformele cancelarului prusac
Biskmark, care a instituit, dupa Revolutia de la ‘48, la femei la 50 de ani, iar la barbati la 60
de ani. Dar e de remarcat un lucru: pe vremea aceea speranta medie de viata era sub 50 de ani.
Au urmat progresele in medicina: igiena, care a redus incidenta bolilor infectioase,
tratamentul antibiotic, hipotensor etc. Acestea au crescut speranta medie de viata la nastere,
astfel incat s-a ajuns in ultimii ani la varsta de 80 de ani, chiar 82 de ani in tarile dezvoltate.
De aceea, s-a pus problema, in unele tari dezvoltate, de crestere a varstei de pensionare. Deci,
varsta cronologica nu reflecta procesul de imbatranire.
Pe de alta parte, varsta biologica ar fi cea mai apropiata de realitatea individuala.
Dar este o problema: ea este foarte greu de definit si de cuantificat, de masurat. Profesorul
britanic Michael Horan sustinea ca varsta biologica ar putea fi evaluata dupa rezerva
functionala a fiecarui individ. Astfel, imbatranirea ar putea fi definita ca scaderea acestei
rezerve functionale a organismului. Este de altfel ceea ce vedem in viata de zi cu zi. O
persoana in varsta, daca nu este supusa unui stres, unei presiuni, face fata foarte bine vietii de
zi cu zi. Insa, daca apare un factor stresor, pentru ca ar trebui supus organismul la un stres
maximal, este riscant la varstnic.[S4]
Imbatranirea biologica, spre deosebire de imbatranirea patologica, se realizeaza
fara seisme prea evidente, dat fiind faptul ca organismul antreneaza rezervele compensatorii si
parcurge forme de echilibrare proprii, extrem de complexe. Se produc o serie de modificari
biochimice(hormonale), trofice de consistenta si functionale ale structurilor biologice.
Din acest punct de vedere, un fenomen mai semnificativ este si cel al scaderii
energiei instinctelor (scaderea libidoului, mai ales la barbati si pierderea capacitatii de
procreare la femei, prin aparitia menopauzei). Despre „persoana varstnica si imbolnavirile”
putem spune ca s-a observat ca pe masura inaintarii in varsta creste vulnerabilitatea la
imbolnaviri; bolile sunt contactate mai usor, evolutia este mai indelungata, vindecarea se
obtine mai greu.
Aspectul cel mai caracteristic al imbolnavirilor in cazul persoanelor varstnice este:
polipatologia, (polidiagnosticul sau polimorbiditatea), adica faptul de a avea concomitent
doua sau mai multe boli, cele mai multe studii au constatat o medie de 4-5 boli. In timp ce la
celelalte varste exista in general o singura boala, la varstnic, ca urmare a scaderii rezistentei
puterii de aparare, uzurii organelor si aparatelor organismului, se instaleaza ca o regula mai
multe boli care evolueaza concomitent (de exemplu, la o persoana in varsta putem intalni:
cardiopatie, hipertensiune arteriala, cataracta, diabet, reumatism cronic sau alte formule de
asocieri: emfizem pulmonar, insuficienta cardiaca, osteoporoza, adenom de prostata etc.)
Aspectul descris al polipatologiei varstnicului creeaza probleme deosebite privind
calitatea vietii, necesarul de tratamente(si costurile ridicate ale acestora), nevoile de ingrijire,
riscurile de complicatii si agravari, starea de dependenta etc.
Cronicizarea este o alta caracteristica importanta a imbolnavirilor persoanelor
varstnice. Exista boli cronice care se instaleaza in continuarea unei boli acute care nu se
vindeca; exista boli cronice care sunt caracterizate de evolutii cronice de la inceput (ex.:
arteroscleroza, osteoporoza, diabetul) pe fondul evolutiilor cronice putandu-se dezvolta
episoade acute, crize sau accidente, ca de exemplu: infarctul de miocard, accidentul vascular
cerebral, fracturile (in osteoporoza) s.a.
Morbiditatea prin boli cronice este in crestere in toate tarile lumii in legatura in
mod special cu imbatranirea populatiei, fiind un important factor de influenta al politicilor
sociale si de sanatate prin costurile in crestere pe care le impune in domeniul tratamentelor,
ingrijirilor, serviciilor sociale.
In Romania, unul din organismele stiintifice pentru studierea batranetii, cu
reputatie internationala, este Institutul National de Geriatrie si Gerontologie, fondat de
preofesor doctor Ana Aslan in anul 1952, la care se adauga, astazi, Fundatia de Gerontologie
cu acelasi nume. Fundatia “Ana Aslan” a elaborat, in anul, 1993 un program national pe
termen mediu de 6-10 ani. Prevederile acestui program stipuleaza:
o varstnicii trebuie sa beneficieze de toate drepturile omului asa cum sunt
stabilite de O.N.U.;
o statul si organizatiile neguvernamentale trebuie sa participe in mod eficient
la realizarea programelor elaborate pentru varstnici;
o serviciile medico-sociale trebuie sa fie adaptate cerintelor varstnicilor si in
acelasi timp trebuie sa fie de buna calitate;
o programele socio-culturale intreprinse pentru batrani trebuie sa
indeplineasca cerintele acestei grupe de varsta ;
o varstnicului trebuie sa i se acorde, de catre stat, posibilitatea de a lucra in
continuare dupa pensionare, atata timp cat poate. Acest lucru il ajuta sa-si mentina
independenta materiala si in acelasi timp sa amane cat mai mult ocrotirea sa de catre societate
;
o sa fie sprijinite familiile care doresc sa-si pastreze caracterul traditional cu
trei generatii;
o sa fie stimulate prin popularizare radio, TV, presa scrisa, toate actiunile
voluntare intreprinse in favoarea varstnicilor ;
o imbunatatirea starii de sanatate si de integrare sociala a varstnicilor, cu
prelungirea perioadei active de viata;
o imbunatatirea si diferentierea nivelelor de pensii, asa cum se practica in
tarile dezvoltate ;
o stimularea judetelor spre a crea conditii cat mai bune si specifice fiecarui
judet pentru imbunatatirea vietii personale de varsta a treia (R. Demetrescu, 1994).

I.5. Varstele de regresie

Perioada de regresie este cunoscuta si ca varsta a III-a sau ca varsta batranetii in


care domina fragilitatea si involutia.
Etapele de dupa 65 ani pun mult mai multe probleme decat celelalte varste.
Varstele terminale ale vietii se afla sub semnul iesirii din munca activa
(pensionarea).
Exista o serie de aspecte sociale ale batranetii – cresterea longevitatii reale si
potentiale si protejarea sociala a acesteia; folosirea sociala a experientei profesionale si
sociale a varstelor batranetii, data fiind valoarea sa; profilaxia batranetii si lupta impotriva
bolilor de degenerescenta.
Se poate vorbi de 3 stadii:
 stadiul de trecere spre batranete 65 – 75 ani;
 stadiul batranetii medii 75 – 85 ani;
 stadiul marii batraneti – peste 85 ani.
Subidentitatile intra intr-o serie de noi pozitii.
Tipul fundamental de activitate = adaptarea la un nou orar de activitati.
Tipul de relatii = se modifica restrangandu-se din aria profesionala, dar si din aria
altor activitati.
Perioada de trecere – subidentitatea profesionala se dezoficializeaza si se
integreaza in subidentitatea social – obsteasca. Subidentitatea maritala ramane esentiala.
Subidentitatea parentala – relativ expansiva. Perioada de o oarecare fragilitate biologica.
Perioada batranetii propriu – zise. Subidentitatea parentala se contracta usor,
subidentitatea sociala se exercita in teritoriul social accesibil. Bolile degenerescente reduc
mobilitatea. Mortalitatea este mai mare.
Perioada marii bataneti – subidentitatile suprapuse se contracta; uneori poate avea
loc o disolutie de sine.
Durata medie a vietii – 70 ani la barbati si 75 ani la femei.
Scaderea energiei instinctelor si a eficientei adaptarii. Imbatranirea fizica se
realizeaza fara seisme prea evidente, jucand un rol important imbatranirea celulelor, a
tesuturilor si a organelor.
Procesul de imbatranire este amplificat de modificarile hormonale ce survin mai
ales dupa 65 ani.
Degradarea si imbatranirea sistemului nervos este legata de reducerea capacitatii
organismului de a satisface exigentele alimentare foarte mari ale creierului (irigarea,
oxigenarea, alimentarea).
Caracteristici psihice
Activitatea psihica poarta amprenta experientei de viata si a proceselor de
reechilibrare a organismului.
Impactul planului senzorial se manifesta in prima etapa ca dominant periferic apoi
impactul central(scade functionalitatea ANS), proces lent 65-70 ani, accelerat 70-75, stabilizat
la valori reduse 75-85 ani. Ex: degradarea vazului, degradarea auzului, sensibilitatea tactila se
degradeaza(dupa 50-55), e.t.c.
Dezvoltarea proceselor psihice complexe
Sunt influentate de experienta cultural-intelectuala si de capacitatile functionale.
Degradarea memoriei de scurta durata (MSD) e mai pregnanta iar memoria de lunga durata
(MLD) e mai rezistenta.
Concomitent are loc o exacerbare a emotionalitatii, nervozitatii, irascibilitatii,
tulburarea functiilor psihice-slaba cooperare, anxietate, capricii, e.t.c.
Inteligenta poate sa se mentina relativ activa.
La batranete scade fluenta ideilor, se manifesta o inflexibilitate a opiniilor,
rationamentelor, confuzionism spatial, emotiile devin ceva mai primitive, hipertrofiere a
sinelui, amnezie infantila de origine afectiva, tulburari de memorie.
Se manifesta o tendinta de crestere a fondurilor sociale de pensionare si de
asistenta sociala, de constituire a cadrului socio-ocupational al persoanelor in varsta. Dupa 70-
75 ani apar pregnant cazuri de dementa senila si psihoze, trairea in trecut, vidul de idealuri si
aspiratii.
Se diferentiaza moartea biologica (degradarea proceselor psihologice), moartea
psihologica (disolutia comportamentului, a constiintei) si moartea sociala (inregistrarea
mortii, inmormantarea, rezolvarea mostenirii, rezolvarea schimbarilor sociale).

Depresia persoanelor vârstnice

Depresia persoanelor vârstnice este mai greu de recunoscut, dar, în principal,


putem puncta comorbiditatilor somatice prezente la această vârstă precum și idei greșite că în
această perioadă a vieții persoanele trebuie să fie triste.
Depresia la persoanele vârstnice are o prevalență de 15%, depresia severă de 2-
3%, iar sindroamele depresiv-anxioase de 4%. Știm că 40% dintre depresiile prezente la
persoanele vârstnice nu sunt diagnosticate și doar o persoană vârstnică din șapte (1 din 7), cu
simptomatologie depresivă, primește tratament adecvat – ședințe cu un psihoterapeut și, după
caz, tratament medicamentos.
S-a observat că persoanele vârstnice cu depresie primesc mai degrabă
tranchilizante, iar tratamentul terapeutic este lăsat la urmă, sau complet ignorat din cauze
financiare sau lipsă de interes – persoana în vârstă, și chiar familia ei, nu consideră necesar
acest tip de tratament.
Este important să recunoaștem depresia la vârstnici

Depresia poate avea o influență importantă asupra vieții persoanei vârstnice și


conduce la reducerea activităților și pierderea autonomiei, până la o stare de dependență față
de persoanele apropiate. În astfel de cazuri impactul depresiei persoanei afectate asupra celor
din jur este considerabil.
Depresia la vârstnici apare dintr-o varietate de factori, vârsta în sine nefiind un
factor de risc pentru această tulburare. Există, în schimb, o serie de factori care apar o dată cu
înaintarea în vârstă și care reprezintă factori de risc.
Doliul

Pierderea persoanelor apropiate, în special pierderea partenerului de viață, aduce o


suferință majoră. Singurătatea și gândurile că nici tu nu mai ai mult, alături de doliu, pot duce
la complicații severe, cum ar fi depresia:
• episodul depresiv apare în 30-60% din cazuri la o lună după pierderea
partenerului
• pentru 15% poate să apară până la doi ani de la pierderea suferită
• apar reacții depresive și la datele de aniversare a doliului
Impactul acestor pierderi depinde de resursele psihice ale persoanei, de
personalitatea sa și de susținerea pe care o are din partea celor din jur.
Patologia somatică a vârstnicului

Există o corelație strânsă între depresie și patologia somatică a vârstnicului.


Afecțiunile somatice și depresia se potențează reciproc și ridică probleme legate de
modalitățile de tratament.
Cei care își revin cel mai greu după un episod depresiv major sunt cei care au și
afecțiuni somatice sau care au o stare somatică precară. Pe de altă parte depresia se însoțește
de o pierdere a motivației de se vindeca de bolile somatice, precum și o slabă aderență la
tratament.
Există medicamente care pot determina o depresie secundară sau pot interfera cu
metabolismul antidepresivelor cum ar fi: betablocante, antihipertensive sau corticoizi.
Depresia secundară se datorează unor afecțiuni somatice, iar dintre acestea
trebuie reținute în mod special 3 cauze:
• boala Parkinson
• dereglările tiroidiene
• alimentația dezechilibrată, care conduce la carențe de vitamine
Dintre bolile somatice care pot duce la apariția unei depresii secundar, putem
numi anemiile, alimentația dezechilibrată (aceasta conducând la carențele de vitamine) și
bolile cardiovasculare: infarctul de miocard și insuficiența cardiacă. Dar, pot apărea și așa
numitele boli ale vârstei cum ar fi boala Parkinson, accidentele vasculare cerebrale, demențele
sau tumorile cerebrale. Bolile neoplazice și cele endocrine, precum și bolilele infecțioase
cronice, au și ele o șansă de apariție la vârstnici.
Doctorii prescriu substanțe și medicamente pentru a trata sau a face viața la
bătrânețe mai ușoară. Dar, unele au ca reacții adverse declanșarea depresiei:
• tranchilizantele și sedativele – mai frecvent folosite benzodiazepinele
• antiinflamatoare nesteroidiene
• corticoizii
• medicație cardio-vasculară
• antiparkinsoniene
• cimetidina
O mențiune importantă, și deseori ignorată, este efectul acoolului asupra stării de
bine a unei persoane. Alcoolul accentuează starea de tristețe, iar, la o vârstă destul de
înaintată, cu toții avem regrete și evenimente tragice.
Factorii sociali joacă un rol important

Pierderea poziție sociale, lipsa suportului social și singurătatea sunt printre cei mai
frecvent întâlniți factori. Pensionarea tinde să facă mai puțin activi pe cei mai mulți dintre
vârstnici – o cauză o are și mentalitatea că în momentul în care te pensionezi, trebuie să te
odihnești, iar prin odihnă se înțelege greșit că nu trebuie să mai faci nimic.
Iar cum este construită societatea în momentul de față, la pensionare, multor
persoane li se micșorează veniturile și le apar problemele financiare. Alții, sunt forțați să-și
schimbe domiciliul, fine din considerente economice, fie motivația familială este la mijloc.
Unii bătrâni nu se mai pot îngriji de la o vârstă și este treabă familiei să vină în ajutor – cea
mai comună soluție este ca vârstnicul să se mute în casa copilului.
Deficitele senzoriale pot favoriza apariția unei depresii. Auzul sau văzul pot fi
afectate, acestea ducând la izolarea socială și pierderea capacității de a desfășura anumite
activități care îi fac plăcere.

Altttll

O buna nutritie este foarte importanta pentru sanatatea varstei a treia, dar multi
batrani nu mananca corect. Persoanele in varsta au un risc mai mare de a avea o nutritie
inadecvata decat adultii tineri – si sunt mai susceptibili la probleme de sanatate legate de o
dieta inadecvata.

Multi adulti in varsta in azile au o stare de nutritie precara. In timp ce persoanele


ingrijite la domiciliu sau cele care se ingrijesc singure merg mai bine, paternurile dietei
neadecvate – numita si malnutritie – deseori incep acasa. Cunoasterea cauzele si pericolelor
problemelor de nutritie este un aspect important in sanatatea persoanei varstnice

Sus
In timp, malnurtitia la persoanele varstnice poate duce la oboseala si la un risc
crecut pentru afectiuni digestive, pulmonare si cardiace. Batranii malnutriti au un risc crescut
pentru deces. Malnutritia slabeste sistemul imunitar, crescand riscul pentru pneumonie si ale
infectii serioase. Poate inrautatii problemele de sanatate prezente si confuzia mentala.

In timp, o nutritie proasta poate duce la anemie si slabiciune musculara care poate
duce la caderi si fracturi. O nutritie precara poate determina si coagularea sangelui, escare de
decubit, depresie si alte probleme de sanatate ale varstnicului.

O nutritie buna este in mod special importanta pentru varsnicul foarte bolnav sau
la cel cu dementa. Acesti pacienti au un risc mai mare de a fi internati in spital sau in azile de
ingrijire pentru varstnici – si sunt vulnerabili la complicatii post-chirurgicale si alte probleme
legate de o nutritie saraca.
Si adultii varstnici sanatosi si independenti au nevoie de o buna nutritie de
asemeni – deseori, problemele de nurtitie se dezvolta gradual. Identifiarea problemelor de
dieta cat mai devreme posibil si urmarea pasilor necesari pentru a manca corect poate face o
diferenta foarte mare pe termen lung.
Malnutritia la vastnici: o impletire de factori
Sus
La prima vedere, cauza malnutritiei pare directa: prea putin hrana, o dieta saraca
in nutrienti sau absorbtie precara, probleme de alimentare sau de digestie legate de varsta
inaintata. Dar deseori cauzele malnutritiei sunt mai complexe.

Spre exemplu, adultii varstnici singuri, chiar si cei care sunt energici si care se
descurca bine singuri, deseori nu isi gatesc. Cina lor tipica poate fi doar o mana de popcorn
sau o ceasca de ceai. O dieta saraca in nutrienti acelereaza pierderea masei musculare si a
fortei care apare odata cu imbatranirea.

Cumparaturile si gatitul devin mai dificile, ceea ce duce la tendinta de a se hrani


mai simplu, dar si mai sarac – cum ar fi paine prajita, cereale reci sau biscuiti sarati. Pana la
urma, lipsa cronica de nutrienti determina o fragilitate crescuta, dependenta si boala, care pot
declansa depresia – care este o cauza de scadere a apetitului.
Cauzele malnutritiei
Sus
Deseori, cauza malnutritiei nu este un singur eveniment ci o cascada de dificultati
care poate include factori fizici, sociali si psihologici.

Cauzele fizice ale malnutritiei

Pacientii varstnici au deseori probleme medicale care pot duce la scaderea


apetitului sau la probleme de alimentare. Acestea sunt:
1. Afectiuni cronice
Adultii in varsta pot avea afectiuni cronice, debilitante, care le afecteaza
capacitatea de a face cumparaturi si a gati. Mai mult, atat afectiunile acute cat si cele cornice
determina o scadere a apetitului – chiar si atunci cand aceste afectiuni duc la cresterea
nevoilor nutritionale ale organismului. Dementa, accidentul vascular cerebral si alte boli care
afecteaza functionarea mentala au de asemeni o influenta profunda asupra apetitului si a
capacitatii de a prepara si consuma hrana sanatoasa. Deseori si cei care ii ingrijesc au un risc,
deoarece au tendinta de a-si neglija propria persoana pentru a se dedica celor pe care ii iubesc.

2. Probleme de masticatie si inghitire


Problemele dentare, inclusive afectiunile gingivale, cariile si dantura defectuos
potrivita, pot afecta gustul alimentelor si pot face ca mestecarea sa fie aproape imposibila.
Cand persoanele cu probleme de masticatie consuma alimente cu valoare nutritionala mare,
pot avea probleme de digestie. O mucoasa bucala uscata – un efect secundar al multor
medicamente – si boli precum Parkinson care afecteaza sistemul nervos, pot interfera cu
deglutitia.

3. Spitalizarea recenta
Bolile sau interventiile chirurgicale pot afecta foarte grav sanatatea varstnicilor,
ducand deseori la pierderi ale apetitului, slabiciune, scadere ponderala.

4. Probleme de absorbtie a nutrientilor (malabsorbtie)


Unele dintre modificarile fiziologice care apar odata cu inaintarea in varsta
afecteaza modul in care organismul absoarbe si folosesste nutrientii. In cazul multor varstnici,
producerea anumitor enzime digestive si acizi diminueaza, interferand cu metabolizarea
proteinelor, absorbtia vitaminelor B 12, acid folic, si posibil calciu si fier.
Absenta vitaminei B 12 poate avea un efect devastator asupra sistemului nervos,
determinand mers nesigur, slabiciune musculara, vorbire neclara si psihoza – semne si
simptome similare cu cele ale bolilor legate de varsta cum ar fi boala Parkinson si Alzheimer.
Alte afectiuni – cancere ale tractului gastro-intestinal, afectiuni infalamatorii ale colonului si
chiar diareea – pot interfera absorbtia nutrientilor.
5. Medicamentele
Multe medicamente prescrise in mod obisnuit persoanelor varstnice pot contribui
la malnutritie prin suprimarea apetitului, alterarea gustului alimentelor, determinarea de
greturi si varsaturi sau interferand absorbtia. Aceste medicamente includ unele antidepresive,
medicamente pentru scaderea hipertensiunii arteriale si pentru osteoporoza, dar si
medicamente banale care se elibereaza fara reteta cum ar fi aspirina. Problema este deseori
complicata de faptul ca multi varstnici iau mai multe medicamente care afecteaza abilitatea de
a manca si digera alimentele hranitoare.
6. Diminuarea mirosului si a gustului
Pentru multi oameni, harana este atat pentru supravietuire cat si pentru confort si
placere, iar acest lucru poate fi in mod special adevarat pentru persoanele in varsta. Totusi,
mirosul si gustul diminueaza odata cu inaintarea in varsta, furand alimentelor mult din
savoarea lor. Desi un anumit grad de pierderea a sensibilitatii pare sa fie o parte normala a
imbatranirii, anumite medicamente, cum ar fi antibioticele scad sensibilitatea gustativa si
olfactiva. Asa cum pot face si unele afectiuni cum ar fi maladia Alzheimer.

7. Fragilitatea
Pierderi majore ale masei musculare si a grasimii pot determina pierderi ale
apetitului datorita modificarilor in chimia organismului, in special la varsnici care au afectiuni
severe. Fragilitatea este o problema comuna printre persoanele de varsta a treia. Expertii
incearca sa determine cum intervine nutritia in aparitia fragilitatii si modul cel mai bun de a
trata malnutritia legata de fragilitate. Fragilitatea nu inseamna intotdeauna pierdere ponderala
– exista si varstnici supraponderali care sunt malnutriti.

Cauze sociale si psihologice

Uneori factorii sociali sunt legati de malnutritie. Acestia sunt:


1. Venitul limitat
Unii varstnici cu venituri mici flamanzesc, mai ales daca iau medicamente
scumpe. Unii dintre ei trebuie chiar sa aleaga intre medicamente si alimente.
2. Depresia
Desi deseori nerecunoscuta si netratata la adultii in varsta, depresia afecteaza un
procent mare din persoanele peste 65 de ani. Ca si in cazul altor aspecte ale imbatrinirii,
motivele pentru care depresia este complicata sunt: doliul, singuratatea, izolarea, problemele
de sanatate, lipsa mobilitatii, alte afectiuni cum ar fi boala Parkinson, cancerul sau diabetul,
medicamentele, si insasi malnutritia care inrautateste depresia.
3. Reducerea contactelor sociale
Una dintre cele mai importante contributii la malnutritie o are viata solitara – si
singuratatea si depresia care o pot insoti. Contactele sociale au un efect pozitiv asupra unei
alimentatii echilibrate, asupra cresterii moralului si a starii de bine general, factori care
contribuie la un apetit bun.
4. Dietele restrictive
Varstnici au un risc mai mare decat orice alt grup de a avea restrictii de dieta, cum
ar fi limitarea consumului de sare, proteine si zaharuri. Desi aceste diete au un rol important
in tratarea unor afectiuni, ele pot face ca hrana sa fie fara savoare, fada, ceea ce va duce la o
scadere si mai accentuala a apetitului. Pentru acest motiv, unii nutritionisti recomanda
regandirea dietei restrictive daca aceasta poate interfera cu o nutritie adecvata.
Simptome
Sus
Semnele malnutritiei la adultii varstnici sunt deseori ascunse, mai ales la
persoanele care nu par sa aiba factori de risc.

Pentru descoperirea problemelor inainte ca acestea sa devina mai serioase, trebuie


ca:

- Varstnicul sa fie intrebat despre obiceiurile sale alimentare de catre rude, dar nu
sunt suficiente doar aceste informatii. Rudele ar trebuie sa incerce sa petreaca timp cu
varstinicul in timpul meselor de acasa, nu doar la restaurant sau cand acesta este invitat. Daca
varstnicul este internat in spital sau intr-un azil, e important sa fie vizitat in timpul meselor.
Daca rudele sau prietenii sunt ingrijorati din cauza pierderii in greutate, pot fi solicitate detalii
despre continutul caloric al meselor de la dieteticianul spitalului sau al azilului. Daca
varstnicul locuieste singur, trebuie identificata persoana care procura alimentele.

- Identificarea problemelor fizice cum ar fi cicatrizarea tardiva a ranilor, aparitia


de echimoze dupa traumatisme minore sau dificultatile de masticatie datorate dentitiei
incomplete sau defectuoase. De retinut, ca nu toti varstnicii cu probleme de nutritie sunt slabi
– in unele cazuri, malnutritia apare la adultii in varsta care sunt supraponderali.

- Informatii despre medicamentele pe care le ia varstnicul, si cum afecteaza


acestea apetitul si digestia. Multe dintre medicamentele prescrise in mod obisnuit pot reduce
senzatia de foame si impiedica absorbtia nutrientilor. De asemeni, e bine ca varstincul sa ia
medicamentele conform indicatiilor.

- Solicitarea catre medicul de familiei pentru unele investigatii de sange care sa


evidentieize starea de nutritie a rudei in varsta, cum ar fi nivelul de proteine (albumina serica,
prealbumina), care pot ajuta la identificarea malnutritiei cronice.
Ce se poate face?
Malnutritia este o problema complexa, dar chiar si micile modificari pot face
diferente semnificative pentru sanatatea si bunastarea unei persoane in varsta.
1. Imbunatatirea dietei
Pentru a creste valoarea nutritiva, varstnicii e bine sa fie incurajati sa adauge unt
de arahide sau alt unt de oleaginoase pe paine sau biscuiti, pe fructele proaspete cum ar fi
merele si bananele si pe legumele crude pe care le consuma. Alte sugestii includ adaugarea de
nuci sau germeni de grau in iaurt, fructe si cereale; adaugarea unui albus de ou suplimentar in
omleta, de branza topita in sandviciuri, legume, supe, orez sau taietei.
2. Transformarea dietelor in mese atragatoare
Acest lucru se poate face prin folosirea de suc de lamaie, ierburi aromatice si
condimente, prin folosirea de legume in diferite culori, texturi si temperaturi. Daca pierderea
gustului si a mirosului reprezinta o problema, pot fi incercate arome mai puternice. Mestecatul
cu grija poate duce la cresterea satisfactiei deoarece in acest fel mai multe molecule de
savoare vin in contat cu receptorii. Poate fi cerut si sfatul unui dietetician care poate ajuta ca
alimentele sa devina mai apetisante.
3. Planificarea unor gustari intre mese
Acest lucru poate fi in mod special de ajutor pentru persoanele care se satura
repede. O portie de fructe sau branza, o lingura de unt de arahide, sau chiar un milkshake
pentru persoanele care nu au intoleranta la lactoza pot fi suplimente de nutrienti si calorii.
4. Folosirea unor suplimente nutritionale
Varstnicii malnutriti au un risc mai mare de a a vea un deficit de proteine,
vitaminele B6, B12, acid folic, niacina, vitamina D, calciu si zinc. Suplimentele sunt
importante deoarece pot ajuta la suplimentarea nutrientilor care lipsesc, dar nu ofera
proteinele sau caloriile necesare si nu ar trebui sa devina un substitut pentru mese. Persoanele
in varsta ar trebui sa vorbeasca cu medical de familie inainte de a lua orice supliment
alimentar.
5. Ajutorul din afara
Daca varstnicul este foarte fragil ar trebui angajat un ajutor la domiciliul acestuia
care sa-l ajute sa-si prepare hrana. In unele locuri exista voluntari ai organizatiilor religioase
care ofera ajutor persoanelor care nu se mai pot descurca singure.
6. Implicarea medicului
Apartinatorii ar trebui sa discute cu medicul despre schimbarea medicamentelor
care inhiba apetitul si afecteaza statutului nutritional si sa faca un screening pentru problemele
de nutritie in timpul vizitelor de rutina. De asemeni, medicul trebuie informat daca rudele sau
prietenii unei persoane in varsta observa ca aceasta a pierdut in greutate. Daca se suspecteaza
prezenta unei depresii, aceasta trebuie comunicata medicului. Pentru problemele de masticatie
e bine sa fie consultat un stomatolog.
7. Mesele sa devina ocazii sociale
Acesta poate fi cel mai important pas in combaterea malnutritiei; persoanele in
varsta se simt mai bine cand au companie. E bine ca varstnicii sa fie invitati la masa cat mai
des posibil. Sau pot fi incurajati sa sa-si invite prietenii la masa.

8. Exercitiul fizic regulat


Multi varstnici, chiar si cei cu probleme serioase de sanatate, pot beneficia de pe
urma unor exercitii fizice zilnice – stimuleaza apetitul, ajuta la ameliorarea depresiei si
intareste musculatura si oasele. Exercitiile de rezistenta – cum ar fi ridicarea de greutati – pot
fi in mod special benefice pentru cresterea fortei si a masei musculare si pentru imbunatatirea
apetitului. Exercitiile efectuate in compania altora ofera de asemeni motivatie si interactiune
sociala.
Tratarea problemelor de nutritie: importanta pentru sanatatea adultilor

Modificarile legate de varsta, problemele medicale si tratamentele acestora pot


afecta apetitul, masticatia, deglutitia si digestia – si pot determina alte probleme care fac ca
hranirea sa fie foarte dificila pentru persoanele in varsta. Depasirea acestor probleme poate fi
dificila. Dar identificarea si tratarea problemelor de nutritie cat mai curand posibil este
importanta pentru sanatatea, longevitatea, independenta si bunastarea varsnicului.