Sunteți pe pagina 1din 8

Delimitari conceptuale

Dezvoltarea reprezinta ansamblul de procese succesive care, intr-o ordine determinata, conduc un organism la maturitate. Procesul de dezvoltare poate fi definit prin: maturatie, crestere si psihogeneza. Dezvoltarea psihologica se refera la studierea comportamentelor care succed de-alungul timpului. Schimbarile care marcheaza procesele dezvoltarii pot fi considerate o progresie cantitativa sau un sir de progrese calitative (Marele dictionar al psihologiei, 2006, p.388). Dezvoltarea umana ca domeniu de studiu, presupune studierea stiintifica a tiparelor de schimbare si de adaptabilitate. Deezvoltarea este sistematica deoarece este coerenta si organizata si este adaptativa, scopul ei constand in confruntarea cu conditiile interne si externe de existeta. Specialistii in dezvoltare umana considera ca dezvoltrea are loc pe toata durata vietii care implica schimbari in plan fizic cognitiv si psihosocial. Dezvoltarea fizica presupune cresterea organismului, a creierului, a capacitatilor senzoriale si a abilitatilor motorii. Dezvoltarea cognitiva implica invatarea, atentia, memoria, limbajul, gandirea, ratiunea si creativitatea. Dezvoltarea psihosociala vizeaza starile emotionale, personalitatea si relatiile sociale. Aceste aspecte ale dezvoltarii se influenteaza intre ele, progresele si regresele cognitive aflanduse in stransa legatura cu cu factorii fizici, emotionali si sociali iar dezvoltarea psihosociala poate influenta functionarea cognitiva si afectiva. In lipsa legaturilor sociale semnificative, sanatatea fizica si cea psihica pot avea de suferit iar capacitatile fizice si cognitive pot influenta dezvoltarea psihosociala. Cercetatorii au identificat unele legaturi posibile intre personalitate si durata vietii, considerand ca toate aceste laturi ale dezvoltarii contribuie la stima de sine, pot sa influenteze dezvoltarea psihosociala si alegerea ocupatiei (Papalia, Olds, Feldman, 2010, pp. 4-6). Conceptul de dezvoltare umana a fost abordat de diferite scoli de gandire astfel incat reprezentantii curentului behaveiorist considera dezvoltarea ca un produs al invatarii, sub efectul mediului. Psihanalistii considera dezvoltarea ca fiind declansata de instincte, cel sexual ocupand locul primordial. Constructivistii considera dezvoltarea un rezultat al interactiunii dintre organism si mediu reglata de mecanisme functionale cu caracter innascut (asimilare, acomodare, echilibru) dar si al actiunii factorilo interni si al interiorizarii lor de catre individ (Bonchis, 2004, p. 21). Dezvoltarea umana implica niveluri diferite: biologic, psihologic si socio-cultural. Din punct de vedere biologic dezvoltarea implica schimbari morfo-funcionale cantitative si calitative care se produc in organism pe parcursul vietii individuale. Schimbarile constau in

procesul e crestere si maturizare fizica, transformari biologice si schimbari ale actvitatilor nervoase superioare (Bonchis, 2004, p. 20 apud Cretu, 2001). Bazele dezvoltarii umane sunt de natura biologica, interactionala si de mediu, care se desfasoara intr-un context sociocultural si de mediu. Interactiunile sunt considerate fi o cauza a dezvoltarii si concretizeaza inreaga dezvoltare. Nu doar individul se schimba ci si mediul fizic si social in care traieste, schimbari ce tin de modificari culturale sau de ciclurile vietii (Muntean, 2006, p.20). Din punct de vedere psihologic, se poate vorbi in primul rand de dezvoltarea cognitiva ce implica perfectionarea proceselor psihice ale cunoasterii, a invatarii, a dispozitiei si a capacitatilor creatoare, a abilitatilor si tehnicilor necesare activitatii intelectuale (Bonchis, 2004, p. 20 apud Dictionar de Pedagogie, 1979). Dezvoltarea afectiva implica modificari ale capacitatii de a avea emotii si sentimente de care este strans legata latura socioculturala. Aceasta presupune amplificarea posibilitatii de relationare cu ceilalti si o racordare cat mai buna a propriei conduite la diversitatea cerintelor sociale (Bonchis, 2004, p. 20 apud Cretu, 2001). Din perspectiva piagetiana copilaria este asadar o perioada de relizare a unui echilibru intre doua mecanisme indisociabile: asimilarea si acomodarea. Perioada cuprinsa intre 0-10 ani este considerata perioada scolii materne, fiecare stadiu pe care il parcurge copilul de la 0 la 10 ani fiind incarcat de achizitii si progrese in ceea ce priveste constituirea unor componente cognitive, de comunicare, afective, motrice si volitive (Bonchis, 2004, pp. 9-11). Prin urmare dezvoltarea ar putea conduce o entitate de la o stare initiala considerata simpla sau primitiva, spre una finala considerata complexa, mai stabila si definitiva (Bonchis, 2004, p. 18, apud Doron si Parot, 1999). Concepul de dezvoltare umana a fost abordat din mai multe perspective. Conform modelului mecanicist, dezvoltarea umana este o serie de reactii predictibile la stimuli. Modelul organismic considera ca dezvoltarea umana este initiata din interior de un organism activ si se desfasoara intr-o succesiune de etape ce difera calitativ unele de altele. Schimbarea cantitativa presupune schimbarea la nivelul volumului (inaltime, greutate, marimea vocabularului). Schimbarea calitativa presupune schimbarea la nivelul tipului, al structurii, al oragnizarii (trecerea de la comunicarea nonverbala la cea verbala) (Papalia, Olds, Feldman, 2010, pp. 23-24). Notiune a de stadiu isi are originea in embriologie, impunandu-se in psihologie gratie lui Preyer si lui Baldwin, cei doi fiind primii psihologi care au luat in considerare dezvoltarea mentala a copilului ca trecand prin anumite stadii sau etape. Stadiile de dezvoltare indica o succesiune de faze distincte intr-o progresie sistemica a dezvoltarii, calitativ deosebit de faze adiacente si in general caracteristicii majoritatii membrilor unui grup de varsta definit in linii mari (Bonchis, 2004, p. 26 apud Ausubel si Robinson, 1981). In cadrul psihologiei dezvoltarii umane, stadiile se diferentiaza prin schimbari calitative, trecerea de la un stadiu la altul se face in sincron cu numeroase schimbari de natura comportamentala
2

(dezvoltarea gandirii, vorbirea, jocul simbolic) si trecerea este rapida (Muntean, 2006, p.22 apud Flavell, 1985). Cresterea este una dintre cele mai evidente caracteristici ale dezvoltarii copilului, ce provoaca modificari ale intaltimii, proportiei si ale greutatii. De asemenea se produc importante procese fiziologice si de metabolois a organismului. Exista un ritm personal de crestere ce tine de progamul genetic al fiecarui copil, in general fetele crescand mai usor, fiecare copil crescand mai intens in anumite perioade ale vietii (Muntean, 2006, pp.22-24).

Cresterea

In perioada 3-6 ani, din punct de vedere al cresterii, copilul atinge, in medie, la finalul stadiului 116 centimetri si o greutate medie de 22 de kilograme. In aceasta perioada osificarile cele mai importante se produc la nivelul oaselor lungi ale membrelor, in zona claviculei si a toracelui. Incepe schimbarea dentitiei profizorii iar curburile coloanei sunt formate dar inca instabile. Sistemul muscular este mai bine dezvoltat decat in stadiul precedent iar in sistemul neurohormonal se prduc schimbari legate de intensificarea activitatii tiroidei si scaderea activitatii timusului. Creierul creste in greutate ajungand la fialul stadiului sa cantareasca 1200 de grame si se continua diferentierea functionala a neuronilor si perfectionarea activitatii corticale, in spacial in zonele motorii generale si in cele ale limbajului (Cretu, 2009, p.91). In aceasta perioada capul copilului este relativ mare, oasele devin mai tari iar sistemul imunitar este foarte bine dezvoltat. Intre 3 si 6 ani are loc o crestere mai rapida in ariile frontale ale creierului care regleaza planificarea si organizarea actiunilor. Dezvoltarea creierului influenteaza si alte aspecate ale dezvoltarii, cum ar fi abilitatile motorii. Dezvoltarea ariilor senzoriale si motorii ale scoartei cerebrale permite coordonarea mai buna intre ccea ce vor copii sa faca si ceea ce pot face. Prescolarii progreseaza mult in privinta abilitatilor motorii grosiere (alergatul si saritul), care implica muschii mari, dar se contureaza si abilitatile motorii fine (incheierea nasturilor, elaborarea desenelor). Nivelul de performanta a copiilor variaza in functie de zestrea lor genetica si de masura in care exerseaza functiile motorii. Doar 20% dintre copii de 4 ani pot sa arunce bine mingea si 30% pot sa prinda mingea bine. In privinta abilitatii motorii fine (incheierea nastrurilor, elaborarea desenelor), ce presupun coordonarea ochi-mana si cea a muschilor mici, se dezvolta pe masura dezvoltarii capacitatii motorii.

Tot in aceasta perioada apare preferinata pentru utilizarea unei maini, care se poate observa in jurul varstei de 3 ani. Mana dominanta nu este stabilita intotdeauna definitiv, baietii avand o probabilitate mai mare de a fi stangaci decat fetele (Papalia, Olds, Feldman, 2010, pp. 216-221).

Dezvoltarea

Etapa 3-6 ani este considerata ca fiind etapa descoperirii realitatii externe, au o curiozitate mare iar perceptiile lor sunt foarte vii. Formele primare ale gandirii ating apogeul pe la 3 ani si jumatate si se mentin in acest stadiu. In acest stadiu copilul descopera relitatea externa, care nu depinde de el si ca trebuie sa se conformeze unor reguli pentru a obtine ceea ce doreste. In aceasta etapa se perfectioneaza simtul tactil iar copilul este mai ineresat de a explora lumea, mai ales prin intermediul acestui simt. Perceptia tacila permite acumulari importante de experiente personale cu lucrurile. Cuvintele care exprima caracteristici tactile sunt mai stabile ca semnificatie, sunt mai operative in folosire si capata un dublu rol: de a anticipa explorarea tactila si de a dirija, de a fixa mai bine si de a evoca experienta de natura tactila. Tot in aceasta perioada sunt dezvoltate sensibilitatile pentru formele geometrice, iar formele obiectelor sunt distinse din ce in ce mai bine. Se concretizeaza raportarile spatiale (aproape, departe, aici, deasupra, sus, jos, dreapta, stanga, etc.). Pana la 5 ani se recunosc si se denumesc culorile de baza: rosu, galben, verde, albastru, maro, mai tarziu violet si indigo si incep sa fie utilizate in desen. Creste sensibilitatea auditiva, auzul fonetic pentru limba materna e mai bun, dar nu se disting cu usurinta sunetele din structura cuvintelor. E un stadiu precoce pentru fomarea auzului fonetic pentru limbile straine. Auzul fizic este bine dezvoltat, copilul putand identifica usor sunete din spatiul lui de viata si le poate raporta corect la sursa. Tot in aceasta perioada invata sa cante si e capabil sa reproduca linii melodice simple, etapa favorizanta pentru dezvoltarea auzului muzical. Copilul, in aceasta perioada are dificultati in aprecierea duratei evenimentelor dar si in a pune unele verbe, ca de exemplu a ploua la timpul trecut si viitor. Prescolarii mici gresesc utilizarea adverbelor: ieri, azi, maine, iar prescolarii mari isi insusesc adverbe ca: tarziu, devreme, incet, repede. La acest stadiu, gandirea copilului se afla la nivel preoperational dar inregistreaza progrese pe masura ce creste. Treptat reuseste sa se descentreze de la actiune si devine capabil sa cunoasca lumea si sa se orienteze nu doar in masura ii care ii satisface nevoile dar si pentru ca e o realitate exterioara lui, de care trebuie sa tina cont (Cretu, 2009, pp.135-138).

In stadiul preoperational copiii nu pot sa rationeze logic cu privire la cuza si efect, ei rationand prin transductie. Transductia presupune corelarea mentala a doua evenimente, in special apropiate in timp, indiferent daca exista sau nu o relatie cauzala. In aceasta etapa copii incep sa inteleaga mai bine ideea ca oamenii si obiectele sunt in esenta aceleasi chiar daca isi schimba forma, marimea sau infatisarea. Aceasta intelegere se afla la baza aparitiei conceptiei despre sine. La varsta de 4 ani majoritatea copiilor pot sa identifice asemanarile si deosebirile, sa clasifice obiectele pe baza a doua criterii (culoare, forma, etc.). Un tip de clasificare este diferentierea lucrurilor vii de cele nevii, tendinta pe care copii o au de a atribui obiectelor viata, numita animism (Papalia, Olds, Feldman, 2010, pp. 230-231). La 3 ani copii pot sa faca diferenta dintre real si imaginar, insa nu este total definita. Tot la aceasta varsta este prezenta gandirea magica, o modalitate de a explica evenimentele ce nu par sa aiba explicatii realiste, evidente deoarece copiilor le lipsesc cunostintele necesare cu privire la ele, sau de a se bucura de jocul prefacerii. Copii sunt in general constienti de caracterul magic al personajelor imaginare dar sunt mai dispusi sa ia in considerare posibilitatea ca acestea sunt reale. Familiile care incurajeaza jocul imaginar si discuta frecvent despre sentimente si cauzalitate, stimuleaza intelegerea sociala, perspectiva altor oameni si empatia (Papalia, Olds, Feldman, 2010, p. 236). Jocul asociativ apare la 5 ani, grupul de joaca marindu-se de la 2-3 copii la 4-5, interactiunea devine mai frecventa sau mai lunga, apar intelegerile, conventiile, regulile dar si conflictele si certurile frecvente dar scurte . (Osterrieth, 1976, pp. 97-102 ). Pe la 3 ani copilul povesteste participantilor de joaca ce vrea sa faca dar cooperarea incepe sa se instaleze pe la 5 ani iar dorintele participantilor de joaca incep sa fie luate in considerare (Osterrieth, 1976, p.103, apud Noelting, 1956). Frecventa certurilor scade cu varsta dar se prelungeste durata lor si se intensifica tipetele, plansetele, apelul la ajutorul adultului. In aceasta perioada baietii se cearta mai des decat fetele iar partenerii obisnuiti mai mult decat cei ocazionali (Osterrieth, 1976, p.102 apud Thompson, 1952). Pentru structura reprezentarilor prescolarilor explorarea perceptiva reprezinta o sursa de baza, ce determina o anumita particularitate, fiind foarte asemanatoare perceptiilor. Principala caracteristica a gandirii prescolare este intuitivitatea. Ea este degajata de planul actiunii concrete si de planul direct afectiv. In acelasi timp, perceptiile au contribuit la aparitia reprezentarilor iar actiunile cu obiecte reale, prin interiorizare, au devenit actiuni reprezentate (Cretu, 2009, p. 138 apud Piaget, 1975). Freud considera ca in perioada 3-5 ani copilul se afla in stadiul falic, in care energia libidiana trece de la nivelul regiunii anale la cea genitala. In aceasta perioada apare interesul sexul, pentru masturbare dar si pentru joc (Muntean, 2006, p.39).

In aceasta perioada apare complexul lui Oedip, la baieti, copilul dandu-si seama ca mama cu care se confunda pana la inceputul acestei perioade nu apartine doar lui ci trebuie sa o imparta si cu restul familiei. Aceasta realizare este hotaratoare pentru evolutia personalitatii lui. La largirea universului sau si a unei noi relitati contribuie si dezvoltarea limbajului dar si interactiunea verbala dintre el si adulti. In aceasta perioada se accentueaza preferinta pentru parintele de sex opus si apar mai frecvent intrebarile despre diferentele anatomice dintre sexe si despre domeniul sexual, in general. Cu cat raspunsurile la intrebarile de acest gen sunt mai evitate sau complicate si false, cu atat curiozitatea copilului va creste si il va preocupa din ce in ce mai mult sa afle adevarul. In perioada 3-5 ani copilul va trai un prim conflict de dragoste care il va determina sa-si iubeasca mama fara a se confunda cu ea. Treptat, tatal devine un intrus, o amenintare pentru siguranta sa iar copilul isi da mai bine seama de relatia de intensitate dintre parintii sai. De carte ori parintii sai se vor imbratisa el va interveni intre ei sa impartaseasca si el din dragostea lor dar si sa ii desparta (Osterrieth, 1976, pp.86-91). Baietii vor vrea ca mama sa fie doar a lor, coplesind-o cu dovezi de dragoste iar tatal devine rivalul sau. In acest stadiu apare complexul Electra la fete care se simt atasate la inceput de mama da pe la varsta de 4 ani se orienteaza mai mult spre tata si treptat mama devine rivala (Osterrieth, 1976, pp.91-92 apud Baudouin, 1950). Treptat apare si constiinta morala, copilul avand din ce in ce mai putina nevoie de prezenta afectiva a parintilor pentru a se comporta acceptabil si pentru sa-si salvgarda astfel siguranta. Constiinta morala permite copilului sa se configureze exigentelor cadrului social. In aceasta faza parintii sunt intelesi doar prin prisma adualismului si egocentrismului. Ei sunt interiorizati ca niste fiinte atotputernice, perfecte, generatoare de tihna si incredere, ca izvor a tot ce este bun si al oricarei valorizari, dar in acelasi timp si ca niste fiinte frustrante si agreive, posedand toatae trasaturile generatoare de teama pe care copilul considera ca le sunt proprii (Osterrieth, 1976, pp.95-96). Supra eul apare ca un organ de represiune si orienteza copilul spre comportamente care trezesc bunavointa si spre comportamente autopedepsitoare. Copilul se autopedepseste sau se comporta pentru a atrage pedeapsa parintilor pentru a se elibera de sentimentul inconstient de vinovatie. In aceasta perioada copilul are nevoie de o autoritate exterioara ferma dar linistita pentru a-l feri de culpabilizarea interioara prin violenta. In aceasta perioada apare gelozia intre frati (infantila), in special pentru fratele mai mic, fata de care fratele mai mare se manifesta cu agresivitate. Dar poate sa apara si dificultati de comportament la fratele mai mare, elindentificandu-se cu fratiorul sau mai mic, regresand. Intre 3-5 ani vocabularul copilului se imbogateste la 2.000 de cuvinte, dar apare si nevoia de socializare cu alti copii de varsat lui, trepat grupul de copii cu care obisnuia sa se joace incepe sa se mareasca. (Osterrieth, 1976, pp. 97-102 ). La 3 ani un copil normal poate sa foloseasca intre 900 si 1000 de cuvinte iar la 6 ani un copil normal are un vocabular expresiv format din 2600 de cuvinte.si intelege peste 20.000.

Majoritatea copiilor cu varste cuprinse intre 3 si 4 ani sunt capabili sa-si de-a seama cand doua cuvinte se refera la acelasi obiect sau la aceeasi actiune. La 3 ani copii incep sa foloseasca formele plurale, pronumele posesive. Timpul trecut si cunosc diferenta intre eu, tu si noi. Intre 4 si 5 ani, propozitiile contin in medie 4-5 cuvinte iar intre 5 si 7 ani vorbirea devine similara cu cea a adultilor. Intre 5 si 7 ani copiii vorbesc in propozitii mai lungi si mai complicate, folosesc mai multe conjunctii, prepozitii, articole, fraze compuse si complexe (Papalia, Olds, Feldman, 2010, pp. 241-243). Prescolarii manifesta placere pentru insusirea cuvintelor noi si sunt atenti la vocabularul celor mari, preluand de la ei anumite modalitati de exprimare ce tind sa se stabilizeze in comunicarea lor verbala. In mare masura prescolarii stapanesc continutul de baza al cuvintelor insa sensurile figurate nu sunt intotdeauna intelese. Gradinita are un rol important in dezvoltarea limbajului deoarece, la gradinita se cultiva limbajul elevat, incep sa foloseasca tot mai des timpurile verbale si acordurile dupa numar si gen. In acest stadiul isi face aparitia limbajul contextual care presupune o utilizare adecvata si suficienta a mijloacelor verbale pentru a comunica si pentru a fi inteles. Dupa implinirea varstei de 5 ani se remarca o crestere a capacitatii de verbalizare si flexibilitate verbala atunci cand povesteste sau se joaca. La 6 ani debitul verbal este foarte apropiat de cel al anturajului. (Cretu, 2009, pp.152-154). In aceasta perioada apar doua forme de limbaj: monologul propriu-zis, utilizat atunci cand se joaca singur si monologul colectiv, forma ce a mai sociala a limbajului egocentric utilizat in prezenta cuiva (Cretu, 2009, p.155 apud Piaget, 1923, p. 28). Pe langa imbunatatirea vocabularului, in aceasta perioada vorbirea copilului capata expresivitate si corectitudine in folosirea frazelor. La 6 ani copilul realizeaza de dublul inteles al cuvintelor, marimea proopozitiilor sunt reduse, evita cuvintele dificile, foloseste gestica si limbajul mimic (Cretu, 2009, pp.155-156).

Concluzii

In perioada 3-6 ani este foarte importanta adaptarea emotionala si sociala a copilului pentru a face fata urmatoarei perioade in care intervine pregatirea si succesul scolar. Abilitatile fizice si cognitive dezvoltate in aceasta perioada influenteaza imaginea de sine a copilului si capacitatea de a se adapta in societate si de a relationa cu ceilati copii de varsta lui dar si cu familia sa.

Studiu de caz
Alexa are 5 ani, este la gradinita in grupa mare si cel mai mult isi iubeste tatal si cainele, Toto. Ea crede ca jucariile din camera ei au viata, noaptea vorbesc intre ele si se plimba prin casa. De multe ori le-a urmarit de sub plapuma dar nu a reusit niciodata sa vada nimic. Prietenul ei cel mai bun este imaginar si-l cheama Sergiu. Maria are imaginatia, creativitatea si curiozitatea foarte bine dezvoltate. Vocabular ei este bogat in cuvinte, are multe cunostinte acumulate, mai ales de biologie iar cand va fi mare vrea sa se faca criminalista sau afacerista.