Determinarea acidului uric.

Valori normale și patologice

Axente Bianca Elena

Rezident farmacie clinică
Anul I

0
 Cuprins

1. Acidul uric

2. Determinarea acidului uric din sânge

2.a. Dozarea acidului uric prin metoda enzimatică

2.b. Dozarea acidului uric din ser cu reactiv fosfo-Wolframic

2.c. Determinarea acidului uric prin metoda standardizată

2.d. Interferențe

2.e. Recomandări pentru determinarea acidului uric

3. Determinarea acidului uric din urină

3.a. Determinarea acidului uric din urină prin metoda Hopkins-Ronchese

modificată de Danmet

3.b. Interferențe

3.c. Recomandări pentru determinarea acidului uric urinar

4. Valori normale ale acidului uric

5. Valori patologice ale acidului uric

6. Concluzii

1
 1. Acidul uric
Acidul uric (2,6,8 trioxipurină-C5H4N4O3) este un compus organic care este
produs endogen sub formă de metabolit purinic. Este produs în ficat și excretat în
principal de rinichi (65-75%) și pe cale digestivă (25-35%). Este produsul final al
metabolismului purinic. Datorită legăturilor sale duble, acidul uric are o capacitate
antioxidantă excelentă și poate fi responsabil pentru 2/3 din capacitatea antioxidantă
plasmatică totală. Acidul uric este o substanță care rezultă parțial din degradarea
acizilor nucleici alimentari, dar mai ales, din sinteza și ulterior degradarea acizilor
nucleici din organism. În cadrul ansamblului de reacții catabolice care duc la obținerea
acidului uric, foarte importante sunt ultimele două etape, care implică prezența enzimei
xantin-oxidaza (1)(fig. I).

ACIZI NUCLEICI

BAZE PURINICE

NUCLEOPROTEINE

GUANINĂ ADENINĂ

HIPOXANTINĂ

xantin-oxidaza- - - - - - - - - - -

XANTINĂ

xantin-oxidaza- - - - - - - - - - -

ACID URIC

Fig. I. Formarea acidului uric

2
 Acidul uric estre transportat prin plasmă sub formă de urat de sodiu si eliminarea
acestuia din organism se realizează predominant pe cale renală prin filtrare
glomerulară, urmată de reabsorbție în tubul contort proximal și secreție în tubul contort
distal, și în proporție redusă pe cale digestivă. În cursul pasajului său renal, acidul uric
este filtrat glomerular și ulterior reabsorbit activ la diverse nivele tubulare(1)(2)(3).

2. Determinarea acidului uric din sânge

Sângele este un lichid vâscos, roșu opac, constituit dintr-o suspensie de celule
(elemente figurate) într-un mediu lichid numit plasmă, care circulă prin vene, artere și
capilare, asigurând nutriția și oxigenarea organismului. Sângele irigă toate țesuturile și
organele reflectând astfel starea mediului intern. Datorita acestui rol important, în
practica clinică, sângele este cel mai investigat lichid biologic.

Pentru analizele de laborator se poate folosi:

- Sânge total
- Plasmă
- Ser

Recoltarea de acid uric se face din sângele venos, dimineața pe nemâncate(4).

Există mai multe metode de determinare a acidului uric în ser:

a) Dozarea acidului uric prin metoda enzimatică

b) Dozarea acidului uric din ser cu reactiv fosfo-wolframic

c) Determinarea acidului uric prin metoda standardizată.

2.a) Dozarea acidului uric prin metoda enzimatică

Prima etapa este deproteinizarea serului care se realizează cu apa bidistilată și

acid tricloracetic (TCA). Amestecul obținut se agită puternic și după 10 minute se
filtrează. În continuare serul deproteinizat se tratează cu un amestec de uricază și
peroxidază. Uricaza, în prezență de oxigen și apă, descompune acidul uric în alantoină,
dioxid de carbon și peroxid de oxigen. Peroxidul de oxigen va oxida o-dianisidina (forma
redusă și incoloră) dând naștere la un compus colorat (o-dianisidina, forma oxidată).
Intensitatea culorii este proporțională cu concentrația acidului uric în proba de analizat.

3
2.b) Dozarea acidului uric din ser cu reactiv fosfo-wolframic

Acidul uric în mediu alcalin, reduce acidul fosfo-wolframic, cu formarea unui

complex (albastru de wolfram) de culoarea albastră, a cărei intensitate este
proporțională cu concentrația acidului uric în proba de analizat.

2.c) Determinarea acidului uric prin metoda standardizată

Acidu uric reduce reactivul fosfo-wolframic, în mediul alcalin, formând un

complex colorat în albastru, a cărui intensitate este proporțională cu concentrația
acidului uric din proba de analizat. Deoarece acidul ascorbic interferă, acesta este
neutralizat de valoarea pH-ului (10-11) a soluției tampon(6)(7).

2.d) Interferențe

Variații ale acidului uric se pot înregistra de la o zi la alta sau de la un anotimp la

altul, la aceeași persoană, sau chiar în aceeași zi (dimineața valorile sunt mai crescute
decât seara)(5).

Creșterea acidului uric poate fi cauzată de stresul emoțional, exercițiul fizic

intens, postul negru, obezitate, în insuficiență renală, hipotiroidie, rinichi polichistic,
distrucții importante de nucleoproteine: leucemii, mielom multiplu, neoplazii diseminate,
anemii hemolitice, pneumonii în rezoluție. S-au mai înregistrat creșteri ale acidului uric
la aproximativ 80% din pacienții cu nivel seric ridicat al trigliceridelor.
4
 Scăderi ale valorilor acidului uric s-au constatat la pacienții spitalizați, cauza fiind
statusul postoperator (chirurgia gastrointestinală), în unele cazuri, în diabetul zaharat,
utilizarea substanțelor de contrast radiologice care favorizează creșterea eliminării
urinare a acidului uric. Scăderea acidului uric seric poate indica o condiție patologică
neobservată.

De asemenea, unele medicamente pot să crească sau să scadă valorile acidului

uric:

• Medicamente care cresc valorile acidului uric

- acid nicotinic (doze mari), blocanti betaadrenergici (atenolol, propanolol, nadolol,
timolol), corticosteroizi (în leucemii acute), ciclosporina, diazoxid, diuretice
(acetazolamida, clortalidon, acid etacrinic, furosemid, tiazide, triamteren),
epinefrina, etanol, etambutol, fenotiazine, norepinefrina, pirazinamida, salicilati
(doze mici), unele antineoplazice (asparaginaza, cisplatin, clorambucil,
fludarabina, hidroxiuree, idarubicin, mecloretamina, vincristin), teofilina, sildenafil,
tacrolimus, levodopa, teriparatide, filgrastim,rivabirin, interferon.(5)
• Medicamente care scad valorile acidului uric
- acid ascorbic, alfametildopa, alopurinol, salicilați în doze mari, trimethoprim-
sulfametoxazol, losartan, nifedipin, amlodipin, atorvastatim desferoxamin,
corticosteroizi, dietilstilbestrol, enalapril, ibuprofen, indometacin, manitol,
probenecid, spironolactona, verapamil(5)(8).

2.e) Recomandări pentru determinarea acidului uric seric

Se recomandă determinarea acidului uric din ser în următoarele cazuri:

- insuficiența renală și litiaza renală

- antecedente heredocolaterale de gută (25% din rudele pacienților cu gută au
acid uric crescut)
- diagnosticul și urmărirea tratamentului în gută
- monitorizarea tratamentelor cunoscute a modifica nivelurile acidului uric
(citostatice) pentru evitarea depunerilor renale de urați cu posibila inducere a
insuficienței renale
- evaluarea distrucțiilor tisulare
- toxemia de sarcină(5)(9).

3. Determinarea acidului uric din urină

Urina reprezintă un alt lichid biologic aproape tot atât de frecvent analizat în
practica medicală ca și sângele. Prin intermediul urinii se reglează tranzitul hidric, se
elimină produsele finale ale metabolismului, substanțele în exces și cele străine. Prin
5
urmare, modificarea componenței normale a urinei, cu variația unor parametrii și/sau cu
apariția unor componenți patologici semnalează prezența unei stări patologice.

Procesele renale ce participă la formarea urinei:

- filtrarea glomerulară (proces pasiv)

- reabsorbția tubulară (proces pasiv și activ)
- secreția tubulară (proces activ)(4)(2).

Urina ”de dimineață” servește la determinări calitative (albumină, glucoză, pH și

sediment urinar), iar urina colectată pe un interval de 24h se folosește pentru
determinări cantitative.

Ritmul de formare a urinei este de 0,6-1,2 ml/min sau în medie de 20 ml/kg greutate
corporală/24h. Volumul de urină eliminat pe parcursul a 24h variază în functie de vârstă
și de sex(10)(11).

După cum s-a menționat și anterior, acidul uric este excretat prin urină după ce la
nivelul nefronului a fost filtrat și apoi reabsorbit și secretat. Calculii renali sunt formați de
săruri de calciu depuse pe o matrice organică de oxalat sau urat. Formarea lor are loc
în filtratul glomerular în pH acid (oxalat sau urat) sau alcalin (carbonați și fosfați), în
prezența calciuriei ridicate (hiperparatiroidism sau demineralizare osoasă). Ei sunt de
obicei formați și apoi dizolvați, dar în condiții anormale de variație a pH-ului sau în
condiții de concentrare a filtratului, pot rămâne până la excreție [30].Este puțin solubil în
apă. Cristalele de urați precipită la concentrații crescute în jurul unui nucleu de hematii,
fibrină, bacterii, celule epiteliale distruse, producând litiază renală urică, care poate să
apară și la persoane cu valori normale ale uricemiei dar cu excreție urinară crescută.

Dozarea acidului uric din urină se poate realiza prin:

a) Reacție cu reactiv fosfo-wolframic

b) Metoda spectofotometrică (enzimatică colorimetrică)

c) Metoda Hopkins-Ronchese modificată de Danmet.

Primele două metode sunt identice cu cele menționate la dozarea acidului uric în
ser(6).

6
3.a) Metoda Hopkins-Ronchese modificată de Danmet

Acidul uric din urină precipită cantitativ în prezența amoniacului sub formă de
urat de amoniu. Precipitatul de urat de amoniu, se titrează cu o soluție de iod 0,1N în
prezența soluției de amidon ca indicator(6).

3.b) Interferențe

Efortul fizic și o alimentație bogată în purine cresc concentrația de acid uric

urinar.

De asemenea, utilizarea unor medicamente a dus la înregistrarea de creșteri sau

scăderi ale valorilor acidului uric din urina.

 Medicamente care cresc acidul uric urinar

- acid ascorbic, asparaginaza, aspirina, cortizon, dietilstilbestrol, fenitoin, litiu,
manitol, mercaptopurina, metrotexat, probenecid, sulfametoxazol, triamteren,
verapamil.
 Medicamente care scad acidul uric urinar
- acetazolamida, acid etacrinic, alopurinol, azatioprina, etambutol, furosemid,
fenofibrat, fenoprofen, furosemid, guaifenesin, halofenat, fenilbutazona (efect
slab), probenecid, tiazide.

3.c) Recomandări pentru determinarea acidului uric urinar

Se recomandă determinarea acidului uric din urină în următoarele cazuri:

- diagnosticarea calculilor renali

7
 - monitorizarea persoanelor cu gută
- determinarea litiazei renale recurente(12)(5).

4. Valori normale ale acidului uric

 Valori normale ale aidului uric în ser

Valorile normale ale acidului uric în ser sunt 3 – 7 mg/100 ml ser la adulti;

1 – 3 mg/100 ml ser la copii;

Valorile normale variază însă în funcție de numeroși factori:

 Sex – bărbați: 3,5-7,5 mg/100ml
femei: 2,5-6,5 mg/100ml
 Vârsta – nou născuții prezintă valori mai mari decât adulții
copiii prezintă valori mai mici decât adulții
 Alimentația bogată în purine (viscere, carne, cacao, ciocolată,cafea, spanac,
conopidă, mazăre, fasole, linte), duce la creșterea uricemiei
 Efortul fizic crește valorile uricemia
 La menopauză valorile uricemiei sunt mai mici, apoi odată cu înaintarea în vârstă
devin egale cu cele ale bărbaților
 Există o variație în cursul unei zile, valorile fiind mai scăzute noaptea.

 Valori normale ale acidului uric din urină

Valorile normale ale acidului uric din urină pentru adulți sunt 0,25-
0,80 g acid uric/urina din 24 ore în funcție de vârstă și de alimentație

copii sub 1 an:

0,20-0,30 g acid uric/urina din 24 ore.

Eliminarea de acid uric variază considerabil cu vârsta și cu regimul alimentar:

- alimente bogate în baze azotate purinice (carne, ficat), determină creșterea
uricemiei și excreției urinare de acid uric (1g acid uric/urina din 24 ore)
- alimentația săracă în baze azotate purinice determină o excreție redusă de acid
uric (0,5 g acid uric/urina din 24 ore).

5. Valori patologice ale acidului uric

 Valori crescute ale acidului uric în ser

1. Producție în exces de acid uric
8
 - Mecanisme idiopatice asociate cu guta primară, dietă excesivă de purine
(viscere, mușchi), defect congenital de metabolizare a purinelor, tratamente
citolitice pentru leucemii, limfoame, policitemia vera, metaplazie mieloidă,
psoriazis, anemii hemolitice,
2. Excreție redusă
- Insuficiență renală, cetoacidoză, acidoză lactică, administrarea diureticelor
tiazidice și aspirinei (sub 2g/zi).
3. Obezitate, diabet zaharat, boli cardiovasculare, rabdomioliză (efort fizic intens,
arsuri, sindorm de strivire, convulsii, infarct miocardic), boală renală polichistică,
hipotiroidie, hiper- și hipoparatiroidism, toxemia de sarcină, hiperlipoproteinemie,
alcoolism, șoc, metastaze, chimioterapie, poliartrită reumatoidă, boala Paget,
intoxicații cu metale.

 Valori scăzute ale acidului uric în ser

1. Excreția accentuată
- Medicamente uricozurice, care scad reabsorbția tubulară a acidului uric:
probenecid, sulfinpirazona, aspirina (peste 4 g/zi), corticosteroizi, ACTH,
estrogeni, anticoagulante.
2. Scăderea producției de acid uric
- Alopurinol ce inhibă xantinoxidaza, insuficiență hepatică
3. Afecțiuni hepatice severe, boala Wilson, sindrom Fanconi, intoxicație cu plumb,
adulti sanatosi cu defect izolat de transport tubular al acidului uric (mutația
„cainelui dalmatian”).

Semnificație diagnostică
Patologia acidului uric este dominată de gută, boală specifică omului. Excesul
unei uricemii provine fie dintr-un defect de uricogeneză, fie dintr-o tulburare în procesul
de eliminare a acidului uric.
Hiperuricemiile se datorează unei uricogeneze crescute, unei reduceri a
uricoeliminării renale sau acestor două patogenii care acționează concomitent.
Hiperuricemia corespunde tabloului clinic al gutei care se manifestă prin precipitarea
cristalelor de acid uric în țesuturi moi și periarticulare producând inflamarea acestora
(”tofi” gutoși).
Dozarea acidului uric este folosită ca test pentru evaluarea funcției renale. Mult
mai utile în acest scop sunt determinarea creatininei și a ureei. Deoarece valorile ureei
sunt influențate de dietă, catabolism proteic sau status hormonal, cel mai fidel indicator
al statusului renal este creatinina serică. Modificările acidului uric sunt paralele cu ale
celorlalți doi compuși azotați neproteici, fiind crescute când sunt afectate formarea sau
excreția urinei, indiferent de cauza determinantă.

9
 Dozarea acidului uric are valoare în diagnosticul și urmărirea efectului
tratamentului în gută și ca indicator al catabolismului masiv al acizilor nucleici în
toxemia gravidică, după radioterapia tumorilor, după tratamentul cu agenți citotoxici.

 Valori crescute ale acidului uric în urină

Valori crescute se întâlnesc în:
1. Gută, afecțiuni însoțite de citoliză masivă (leucemie, limfomatoză, policitemie,
anemie hemolitică), arsuri grave, tratamente radioterapice, boli care produc
hipercarabolismul nucleoproteinelor celulare, administrarea de medicamente
uricozurice

 Valori scăzute ale acidului uric în urină

1. Insuficiență renală , intoxicații cu plumb, cetoacidoză, acidoză lactică,înaintea
crizelor de gută, deficienta de acid folic.

Semnificație diagnostică
Cantitatea de acid uric ca și pH-ul urinei sunt factori ce pot determina formarea
calculilor urinari urici, prin precipitarea uratului acid de sodiu la pH acid. Calculogeneza
este determinată de alimentație (cu produse de origine animală), de infecția
tuberculoasă sau diverse medicamente(8)(11)(6).

6.Concluzii

Există deci numeroase efecte nocive ale creșterii valorilor acidului uric,
hiperuricemia fiind un factor primar de risc pentru dezvoltarea gutei, deși este probabil
ca două treimi sau mai multe dintre persoanele hiperuricemice să rămână
asimptomatice. Riscul de a dezvolta urolitiază este deasemenea mai mare pacienții cu
niveluri ridicate de acid uric urinar.
Acidul uric poate provoca nefropatie acută și cronică din cauza afectării renale
directe ca rezultat al precipitării acestuia în tubii renali. A fost descris în principal în
sindromul de liză tumorală sau în condiții cu o producție mare și / sau o secreție
excesivă de acid uric, ca în sindroamele Lesch – Nyhan sau Fanconi. Nefropatia
cronică datorată uratului este o formă de boală renală cronică indusă de depunerile de
cristale de urat de sodiu în interstițiul medular renal, care produce un răspuns inflamator
cronic cu fibroză interstițială și leziuni renale cronice.
Hiperuricemia este asociată cu un risc crescut de a dezvolta hipertensiune în
următorii 5 ani, indiferent de alți factori de risc.

10
 Hiperuricemia este o parte integrantă a sindromului metabolic, alături de
hipertensiune, obezitate, dislipemie și rezistență la insulină, iar diferite studii
epidemiologice au demonstrat că prevalența sindromului metabolic crește substanțial
odată cu creșterea nivelului de UA și viceversa.
S-a observat că nivelurile crescute ale UA reprezintă un risc CV independent în
grupurile cu risc crescut, cum ar fi pacienții cu hipertensiune, insuficiență cardiacă
congestivă și / sau diabet, precum și în populația generală.
Există totuși posibile efecte benefice ale acidului uric, fiind unul dintre cei mai
importanți antioxidanți din fluidele biologice umane și responsabil pentru neutralizarea>
50% din radicalii liberi din sângele uman.
Există deasemenea dovezi epidemiologice care sugerează că nivelurile scăzute
ale acidului uric sunt asociate cu un risc crescut și progresia unor boli neurologice și
este recunoscut ca având un rol important în răspunsurile imune înnăscute(13).

11
Bibliografie

1. Alvarez-Lario B, Macarron-Vicente J: Uric acid and evolution. Rheumatology

(Oxford) 2010, 49:2010-2015.
2. Cristea AN. Tratat de farmacologie ediția 1. 2011.
3. Uric Acid [Internet]. Available from:
https://en.wikipedia.org/wiki/Uric_acid?fbclid=IwAR0WpJwt3iJdmEWBFWCxUkcH
_vQ8BydXBl7G5cKV1hx_oUqZGLGywAq9Km0#Genetic_and_physiological_dive
rsity
4. Ionescu C, Stan R. Analiza unor parametrii biochimici în laboratorul clinic. Editura
Risoprint; 2012.
5. Moriwaki Y (2014) Effects on Uric Acid Metabolism of the Drugs except the
Antihyperuricemics. J Bioequiv Availab 6: 010-017.doi:10.4172/jbb.1000173
6. Roșoiu N. Metode și tehnici de laborator în biochimie. Biochimie clinică (valoare
diagnostică) vol 2. 2010. 344–628 p.
7. Academic [Internet]. Available from:
https://www.academia.edu/21273500/Caiet_de_laborator?fbclid=IwAR2umkNqXe
zQURMyc1F_n5Nq0_u1HTQ9EC_JLU9ye8YhcDbVZnA0XyRB2gQ
8. L L. Biochimie Medicală. 2007.
9. No Title [Internet]. Available from: https://www.reginamaria.ro/dictionar/acid-uric-
urinar?fbclid=IwAR2umkNqXezQURMyc1F_n5Nq0_u1HTQ9EC_JLU9ye8YhcDb
VZnA0XyRB2gQ
10. No Title [Internet]. Available from: https://www.donna-medicalcenter.ro/servicii-
medicale/analize-medicale/acidul-
uric.html?fbclid=IwAR0Vxchiff4KbwY62fNc8b59gqOSHaXjY_LM9oqJDGm9LTbs
1sEkl6YrN0A
11. Gîlcă M, Vîrgolici B. Elemente de biochimie clinică. Editura Universitară ”Carol
Davila” București; 2015.
12. No Title [Internet]. Available from: https://www.analimed.ro/analize-
medicale/urina/acid-uric-
urinar/?fbclid=IwAR2_sIQv0LM_lTA0028lcUAhRr7T5JTtl632RDB0Fm4BpP1BoO
gZNnSYXa0
13. B. Álvarez-Lario, J. MacArrón-Vicente, Is there anything good in uric acid?, QJM: An
International Journal of Medicine, Volume 104, Issue 12, December 2011, Pages
1015–1024, https://doi.org/10.1093/qjmed/hcr159

12