Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Rinichiul
Este principalul organ de excretie al organismului, indispensabil functionarii organismului si vietii.
Rinichiul prezinta pe sectiune trei zone: capsula fibro-conjunctiva, zona corticala si zona medulara. Unitatea
morfologica si functionala a rinichiului este nefronul. Un nefron este compus din doua parti principale: un
glomerul si un tub urinifer. Glomerulul, la randul sau, este format din capsula Bowman (extremitatea sferica
inchisa a tubului) si dintr-un ghem de capilare.
Rolul rinichiului:
- eliminarea deseurilor metabolismului;
- homeostazia hidrica, ionica, acido-bazica;
- echilibrul hidro-electrolitic intre cele trei spatii hidrice: intravascular, intercelular, intracelular.
Formarea urinei
Procesele renale ce participa la formarea urinei:
- filtrarea glomerulara (proces pasiv);
- reabsorbtia tubulara (proces pasiv si activ);
- secretia tubulara (proces activ).
CLASIFICAREA DIURETICELOR
1.Dupa locul, mecanismul de acţiune si structura chimica:
DIURETICE DE TP TIAZIDE (DE ANSA TERMINALA)
Inhiba reabsorbtia de Na+, la nivelul segmentului terminal, cortical, al ansei Henlé: Tiazide (benzotiadiazine:
hidroclorotiazida, ciclopentiazida, meticlotiazida, ciclotiazida, politiazida);
Substante inrudite (sulfamide heterociclice: clopamida, clortalidona, indapamida);
ANTIALDOSTERONICE
Inhiba reabsorbtia de Na+ prin schimb cu H+ si K+, stimulata fiziologic de aldosteron, la nivelul tubului
contort distal, prin doua mecanisme: — Antagonisti competitivi ai aldosteronului (Spironolactona, Canrenona);
— Antagonisti de efect ai aldosteronului (Triamteren, Amilorid);
DIURETICE OSMOTICE
Sunt filtrate glomerular, fara reabsorbtie tubulara si cresc presiunea osmotica a urinei tubulare, antrenand un
coeficient osmotic de apa si re-alizand o diureza apoasa, cu o concentratie de Na+ redusa.
Manitol,urea,izosorbitul
1
4.Dupa durata actiunii:
DURATA SCURTA (< 6h) — Diuretice de ansa (2-6 h)
DURATA MEDIE (6-24 h) — Tiazide: Hidroclorotiazida, ciclopentiazida (6-12 h); meticlotiazida (12-24 h);
Antagoniştii de efect ai aldosteronului: triamteren (6-10 h), amilorid (24 h);
DURATA LUNGA (> 24 h) — Tiazide: ciclotiazida, politiazida;
— Sulfonamide heterociclice: clortalidona, clopamida, indapamida;
— Antagonistii competitivi ai aldosteronului: spironolactona.
PROPRIETATI FARMACOLOGICE
1.Diureticele tiazidice
Diureticele tiazidice cuprind un grup de medicamente cu strucura de sulfonamide benzotiadiazinice,
care inhiba reabsorbtia sarii fara apa la nivelul segmentului de dilutie al ansei Henle ascendente, inhiband
mecanismul simport de transport al grupelor de 2 ioni, Na+/Cl-. Sunt diuretice cu actiune de intensitate
moderata, care se instaleaza cu o latenta relativ mare si persista pe o perioada relativ lunga de timp. Urina
eliminata sub efectul acestor medicamente este hiperosmolara sau cu osmolaritate normala, bogata in sodiu,
potasiu, clor, dar saraca in calciu, iar pH-ul urinar este acid pentru dozele mici si alcalin pentru dozele mari.
La doze mici urina are pH acid prin stimularea schimburilor Na+/H+ in tubul contort distal ca urmare a
cresterii concentratiei ionilor de sodiu in lumenul tubular, dar la doze mari tiazidele inhiba anhidraza
carbonica, ceea ce explica alcalinizarea urinei produsa de aceste doze.
O doza obisnuita de tiazide administrata pe cale orala, la un bolnav hidratat normal, poate creste de 3
ori volumul urinar si cantitatea ionilor de sodiu si clor eliminati prin urina. Efectul medicamentului incepe la
1-2 ore de la administrare si se mentine 8-12 ore in functie de preparat, uneori chiar 24 de ore. Efectul
diuretic al tiazidelor scade foarte mult in conditii de insuficienta renala apreciindu-se ca dispare la un
clearance al creatininei endogene mai mic de 30ml/min., posibil prin scaderea filtrarii glomerulare, iar
insuficienta renala se poate chiar agrava.
Tiazidele sunt folosite pentru tratamentul retentiei hidrosaline moderate din insuficienta cardiaca
cronica, ciroza, boli renale cronice. Tiazidele sunt de asemenea folosite ca antihipertensive, actionand prin
cresterea diurezei si probabil prin vasodilatatie. Ele sunt considerate ca diuretice de prima alegere in
hipertensiunea arteriala datorita efectului durabil si bland. In diabetul insipid nefrogen, care nu raspund la
vasopresina, tiazidele pot atenua poliuria si polidipsia, ca urmare a micsorarii volumului plasmatic, cu
scaderea consecutiva a filtrarii glomerulare si cresterea reabsorbtiei sarii. Datorita micsorarii eliminarii
calciului, aceste diuretice diminueaza tendinta crescuta de formare a calculilor renali la bolnavii cu
hipercalciurie idiopatica.
2.Diureticele de ansa
In aceasta grupa sunt cuprinse medicamente apartinand celor 2 categorii chimice:
- compusi cu nucleu sulfonamidbenzoic (furosemid, bumetanida si piretanida);
- compusi cu nucleu ariloxiacetic (acidul etacrinic si indacrinona).
Au efect diuretic de intensitate mare -; de unde denumirea de diuretice cu prag inalt. Actioneaza
predominant la nivelul portiunii ascendente largi a ansei Henlé, de aceea sunt numite diuretice de ansa. Ele
provoaca salureza si inhiba atat procesul de concentrare cat si pe cel de diluare a urinei. Efectul diuretic este
dependent de doza si are o durata relativ scurta. Diureticele de ansa cresc in mod caracteristic fluxul sanguin
renal. Riscul dezechilibrelor electrolitice este comparativ mare, considerand intensitatea mare a actiunii
diuretice.
3.Diureticele xantice
Xantinele sunt substante diuretice cu efect redus, utilizabile din ce in ce mai putin, datorita
medicamentelor moderne foarte active. Utile in special pentru cazurile care necesita o diureza modesta. Au o
toxicitate redusa, potenteaza efectele mercuriale. Principalul mecanism de actiune este impiedicarea
2
reabsorbtiei tubulare prin modificarea mecanismelor de transport responsabile de absorbtia sodiului si a
clorului, la care se asociaza, ca mecanism secundar, o crestere a filtratului glomerular.
Actiunea diuretica a xantinelor se caracterizeaza prin diureza predominant apoasa, sinergism cu
mercuriale si saluretice (ceea ce sugereaza mecanisme diferite de actiune), prezenta efectului atat in acidoza
cat si in alcaloza, absenta tulburarilor hidroelectrolitice, chiar dupa administrare prelungita.
4.Diureticele mercuriale
Sunt compusi organo-mercuriali caracterizati chimic prin gruparea mercuri-propil.
R -; CH 2 - CH - CH2 -; Hg - R2
O -; R1
Radicalul R conditioneaza actiunea diuretica; R1 de obicei o grupare metil, influenteaza in mica
masura efectul diuretic; R2 poate fi teofilina, care potenteaza efectul diuretic, sau OH ori Cl care
imbunatatesc toleranta locala si toxicitatea.
Diureticele mercuriale influenteaza enzimele mitocondriale din celulele tubilor proximali, legandu-se
de gruparile sulfhidril care intra in compozitia enzimelor, cu formare de mercaptide. Se produce astfel o
blocare a sistemului de transport a ionilor. Principalul sistem enzimatic afectat este cel al
succindehidrogenazei. Conditia activitatii compusului mercurial este reactivitatea atomului de Hg fata de
gruparile sulfhidrilice. Ca o dovada a acestui mecanism este oprirea efectului diuretic prin
dimercaptopropanol, substanta care blocheaza atomul de Hg al diureticului.
5.Diureticele antialdosteronice
Diureticele antialdosteronice, denumite si diuretice care economisesc potasiul isi datoresc efectul
antagonismului competitiv fata de aldosteron -; pentru spironolactona -; sau unei actiuni contrare
aldosteronului la nivelul tubului contort distal si canalului colector -; pentru amilorid si triamteren.
Urina eliminata sub efectul acestor medicamente este bogata in sodiu si clor, dar saraca in potasiu, iar
pH-ul urinar este alcalin. Intensitatea efectului diuretic al acestor medicamente creste semnificativ in cazul
cresterii cantitatii de aldosteron din organism. Alte diuretice din acest grup, cum sunt triamterenul si
amiloridul au efect invers aldosteronului. Triamterenul si amiloridul blocheaza canalele de sodiu ceea ce
scade atat reabsorbtia tubulara a sodiului, cat si eliminarea potential-dependenta a ionilor de potasiu si
hidrogen.
Efectul lor este slab in mod obisnuit, este prezent si in lipsa aldosteronului, dar creste mult cu
cresterea cantitatii de aldosteron din organism.
Diureticele antialdosteronice se utilizeaza in cazul starilor de hiperaldosteronism. In
hiperaldosteronismul primar (boala Conn) se utilizeaza in monoterapie si se prefera spironolactona. In
aceasta situatie de obicei diureticele antialdosteronice se asociaza diureticelor tiazidice, dar mai ales
diureticelor de ansa, in special furosemidului.
7.Diureticele osmotice
Diureticele osmotice sunt substante coloid-osmotice care nu traverseaza peretii capilarelor sanguine
in general (sunt retinute in patul vascular) dar filtreaza glomerular, nu se reabsorb tubular si se elimina ca
atare prin urina impreuna cu echivalentul osmotic de apa. Probabil efectul maxim se exercita la nivelul
tubului colector unde micsoreaza diferenta de presiune coloid-osmotica intre lumenul tubului colector si
medulara renala.
3
INDICATII
Diureticele saluretice sunt indicate pentru tratamentul edemelor in insuficienta cardiaca, sindromul
nefrotic, insuficienta renala cronica, ciroza. De asemenea pot fi utile in faza precoce a insuficientei renale
acute si in unele intoxicatii medicamentoase. Unele diuretice sunt larg folosite ca antihipertensive.
In insuficienta cardiaca diureticele se asociaza, de regula, medicatiei tonicardiace. Ele normalizeaza
volemia, scad presarcina, inlatura staza si congestia, respectiv edemul pulmonar si periferic. Dozele de
diuretic sunt stabilite in functie de importanta retentiei lichidiene si de raspunsul la stimularea diurezei. Ele
pot fi crescute sau scazute, tinand seama de influentarea greutatii corporale (ca indicator al retentiei
hidrosaline) si a simptomelor de congestie. Oboseala, hipotensiunea, valorile inalte ale creatininei, in
conditiile unei presiuni venoase normale, obliga la reducerea dozei sau la intreruperea temporara a
administrarii. In timpul tratamentului diuretic este necesara masurarea periodica a potasiemiei si corectarea
eventualelor indepartari de la valoarea fiziologica. Controlul starilor de congestie usoara se realizeaza
obisnuit printr-un diuretic tiazidic, administrat oral de 2 ori pe saptamana. Cand congestia este marcata se
recurge la furosemid, 1-2 doze/zi. In edemul pulmonar acut, in afara de tonicardiac, se injecteaza intravenos
furosemid, care actioneaza intens si rapid, ca vasodilatator si diuretic. Alte indicatii ale diureticelor sunt la
bolnavii cu sindrom nefrotic,la ciroza cu ascita si edeme. La bonavii cu sindrom nefrotic si diureza redusa
sau cu edeme mari, diureticele pot fi deosebit de utile, desi efectul lor este in general slab. La ciroticii cu
ascita si edeme folosirea diureticelor (in deosebi un diuretic tiazidic in asociatie cu spironolactona sau
triamteren) este oportuna, cu conditia ca diureza sa nu fie fortata excesiv.
REACTII ADVERSE
Majoritatea reactiilor adverse produse de diuretice se datoresc eliminarii excesive de electroliti si apa.
Urina abudenta eliminata, cu o compozitie diferita de aceea a lichidului extracelular, poate determina aparitia
de dezechilibre ale homestaziei ionice, acido-bazice si lichidiene. Pierderea acuta de sodiu poate aparea in
urma unei saluraze abundente provocata de diuretice cu actiune intensa, la bolnavii cu regim hiposodat strict.
Ea se caracterizeaza prin somnolenta, chiar letargie, hipotensiune, turgor scazut, natriemie normala, uneori
valori crescute ale ureei si creatininei serice. Pentru corectare este necesara liberalizarea dietei, eventual
suplimentarea cu clorura de sodiu (la nevoie intravenos).
Pierderea cronica de sodiu prin tratament diuretic prelungit la bolnavii cu dieta restrictiva, duce la
hiponatriemie, cu somnolenta si hipotensiune. In acest caz este necesara suplimentarea clorurii de sodiu, in
functie de valoarea deficitului de sodiu. Hiponatriemia cronica de dilutie poate aparea la cardiacii cu edeme
cronice, care beau apa multa, au diureza apoasa deficitara si sunt tratati cu saluretice (mai ales tiazide).
Tratamentul consta in reducerea aportului de apa (500 ml/zi), intreruperea medicatiei diuretice,
eventual administrarea de manitol si glucocorticoizi.
Semnele clinice - slăbiciune musculara, parestezii, hiporeflexie, somnolenta, anorexie, greata,
constipatie, aritmii ectopice, modificari electrocardiografice caracteristice. Hipokaliemia este periculoasa la
cirotici, unde poate contribui la declansarea comei hepatice. Diureticele antialdosteronice pot cauza
hiperkaliemie. Riscul este mare cand asemenea diuretice se asociaza intre ele, cand se administreaza
concomitent clorura de potasiu si la bolnavii cu insuficienta renala. Simptomele de hiperkaliemie sunt
slabiciune, parestezii, hiporeflexie si, in cazurile severe, bradicardie, hipotensiune, chiar fibrilatie
ventriculara si oprirea inimii.
Tratamentul se face cu bicarbonat de sodiu, glucoza si insulina, gluconat de calciu; in situatiile
extreme se recurge la hemodializa.
Hipocloremia cu alcaloza, care apare uneori sub tratament diuretic, repr. un factor de autolimitare a efectului
diuretic. Pentru corectare se administreaza clorura de amoniu (NH4Cl) sau clorura de calciu (CaCl2).
Homeostazia calcica poate fi tulburata prin unele diuretice. Astfel tiazidele dimunueaza uneori calciuria,
agravand manifestarile de hiperparatiroidie. Invers, furosemidul, acidul etacrinic si triamterenul cresc
eliminarea de calciu, putand provoca - mai ales la batrani - negativarea balantei calciului.
Deoarece miscarea lichidiana produsa de diuretice nu este de tip fiziologic, folosirea abuziva a
acestora creeaza un dezechilibru manifestat in cantitatea de apa mobilizata din tesuturi si cea eliminata
urinar. Se produce deshidratare, cu contractia excesiva a volumului plasmatic, scaderea presiunii arteriale si
4
venoase, tahicardie; filtrarea glomerulara diminueaza, azotemia si creatininemia tind sa creasca. Aceasta
insuficienta renala functionala impiedica efectul diuretic si poate agrava starea bolnavilor renali. In cazul
diureticelor osmotice supradozarea provoaca marirea excesiva a volemiei, cu supraincarcarea circulatiei si
tulburari hemodinamice consecutive.
INTERACTIUNI
- Asocierea diureticelor hipokaliemiante cu cele hiperkaliemiante, corecteaza kaliemia si fenomenul de
autolimitare a efectului;
- Efectele diureticelor (diuretic, natriuretic si antihipertensiv) sunt antagonizate de: antiinflamatoare
steroidiene si nesteroidiene (prin scaderea biosintezei de PG vasodilatatoare);
- Diureticele tiazide potenteaza:
- cardiotonicele (prin hipokaliemie)
- litiul (prin hipokaliemie)
- clorura de amoniu (prin hiperamoniemie)
- Diureticele tiazide antagonizeaza:
- hipoglicemiantele (prin hiperglicemie)
- uricozuricele (prin hiperuricemie)
- antiaritmicele (prin hipokaliemie).
1.3.Diuretice xantice
Teofilina (Afonilum, Teotard) are efect diuretic maxim dupa 2-3 ore. Efectul este neglijabil in afara
retentiilor. Mai prezinta actiune vasodilatatoare, antispastica, stimuleaza direct cordul, excita sistemul nervos
central. Ca efecte secundare: fenomene iritative gastrice si de excitatie centrala. Se administreaza in formule
magistrale, oral 100-300mg/zi, sau injectabil i.v., de obicei in asociere cu glucoza (Teoglucin).
Teofilinetilendiamina (Miofilin) asemanatoare ca actiune cu teofilina se administreaza oral 400-
600mg/zi sau i.v. 100-600mg/zi.
Aminofilina, care actioneaza in principal prin cresterea circulatiei renale, este putin activa si limitat
folosita.
1.4.Diuretice mercuriale
Mercurofilin (novurit) este un diuretic activ mai putin toxic decat alte diuretice mercuriale. Se
foloseste in edemele cardiace, hepatice sau renale sub forma de injectii sau drajee. Obisnuit se asociaza cu
teofilina (2:1) care determina o crestere a proprietasilor diuretice ale substantei de baza.
Se administreaza sub forma de injectii, fiole a 2ml (0,20g sare de sodiu si 0,10g teofilina); sub forma
de tablete a 0,10g. Doza unica i.v. sau profund i.m. 1-2ml de 1-2 ori/saptamana. Efectul diureticului incepe la
1-2 ore dupa administrare si inceteaza dupa 12-24 ore. Diureticele mercuriale, desi foarte active, nu mai sunt
practic folosite din cauza toxicitatii mari si a ineficacitatii in administrare orala.
7
2.1.Diuretice inhibitoare ale schimbului de ioni de hidrogen
2.1.1.Sulfamide diuretice
Acetazolamida (Ederen, Diamox) face parte, ca structura chimica, din grupul sulfamidelor, iar ca
mecanism de actiune, din grupul inhibitorilor de anhidraza carbonica. Inhiband anhidraza carbonica scade
formarea de acid carbonic din bioxid de carbon si apa, ceea ce are drept consecinta scaderea disponibilului
de ioni de hidrogen (produsi prin disocierea acidului carbonic) pentru schimburile Na +/H+ de la nivelul
tubului contort distal si, in mai mica masura, la nivelul tubului contort proximal. Efectul diuretic este slab,
deoarece importanta acestor schimburi este redusa din punct de vedere cantitativ (raportat la totalitatea
ionilor de sodiu reabsorbiti tubular), dar prin scaderea eliminarii ionilor de H+ creste pH-ul urinar, urina
devenind alcalina. Acetazolamida se utilizeaza putin ca diuretic. Este utila in situatii selectionate in care este
nevoie de alcalinizarea urinei, poate fi utila in criza acuta de glaucom si uneori in tratamentul micului rau
epileptic.
3.1.2.Diuretice acidifiante
Diuretice cu efect redus, producand repede autolimitarea efectului, potenteaza actiunea mercurialelor.
Sunt contraindicate in acidoza, insuficienta hepatica si renala.
Clorura de amoniu (Diurocard). In organism ionul de amoniu este metabolizat iar excesul de clor
rezultat produce acidoza, si se elimina impreuna cu un echivalent de sodiu si de apa. Pierderea de sodiu duce,
dupa cateva zile, la acidoza si la autolimitarea efectului prin interventia mecanismelor compensatoare care
elimina clorul cu amoniul format de rinichi. Se utilizeaza in asociere cu diureticele mercuriale sau cu
acidifiant (pentru schimbarea pH-ului urinar in infectii). Se administreaza oral 1-2g de 4-5 ori/zi.
Clorura de calciu are actiune similara, mai redusa, rezultand din absorbtia inegala a celor 2 ioni in
intestin. Clorul se absoarbe in cantitate mare si calciul in cantitate mica.
8
3.1.3.Diuretice fiziologice
Apa este diureticul fiziologic. Mecanismul consta in scaderea secretiei de hormon antidiuretic
hipofizar. Se foloseste in special pentru a mentine o diureza crescuta in calculoze renale. Ceaiurile diuretice
au efect prin apa ingerata la care se adauga si o slaba actiune diuretica a unor uleiuri volatile pe care le
contine ca si prin sarurile de potasiu. Albumina umana mobilizeaza apa extravasculara in vase si in
consecinta, prin hipervolemie, reduce secretia de aldosteron. Efectul apare la bolnavii cu hipoproteinemie.
Actiunea este redusa, de scurta durata. Este indicata in edeme hepatice sau nefrotice. Substituentii de
plasma au o actiune similara cu cea a albuminei, insa de intensitate mai mica.
3.1.4.Diuretice vegetale
Ceaiuri din produse vegetale diuretice: cozi de cirese (Stipites cerasorum), matasea de porumb
(Stigmata maydis), coada calului (Equisetum arvense) etc.
Actiunea diuretica - slaba;
Mecanism: apa in cantitate mare inhiba secretia de ADH (feed-back negativ); principii active ce actioneaza
in sens diuretic: saruri de K+, flavone, saponozide.
9
Efectul diuretic al Spironolactonei este micsorat de catre Acidul Acetilsalicilic si diferite
antiinflamatorii nesteroidiene, care impiedica sinteza prostaglandinelor. Spironolactona creste efectul
medicamentelor antihipertensive.
Triamterenul (Dyrenium), un compus pteridinic, are actiune diuretica asemanatoare Spironolactonei.
Efectul se instaleaza in circa 2 ore si se mentine 7-10 ore; eficacitatea este maxima dupa 2-3 zile de
tratament. Actiunea are acelasi mecanism ca si Spironolactona. Unii metaboliti isi pastreaza efectul diuretic.
Epurarea este incetinita la bolnavii cu ciroza si la uremici (dozele necesare sunt mai mici).
Triamterenul se administreaza oral, la inceput 100mg de 3 ori/zi, crescand eventual pana la 600mg/zi;
intretinerea efectului necesita obisnuit 100mg de 2 ori/zi, o data la 2 zile. Este indicat indeosebi in edemele si
ascita ciroticilor si in edemele nefrotice, asociindu-se Tiazidelor sau Furosemidului, atunci cand acestea nu
mai sunt eficace din cauza hiperaldosteronismului secundar. Exista preparate care cuprind, in aceeasi forma
farmaceutica, un diuretic tiazidic si Triamteren.
Ca reactii adverse poate provoca hiperkaliemie (se controleaza potasiul in sange) si rareori - cresterea
azotemiei, greata, voma, ameteli, crampe musculare, anemie megaloblastica (mai ales la cirotici). Este
contraindicat in prezenta hiperkaliemiei si in timpul sarcinii. Trebuie folosit cu prudenta la bolnavii cu
insuficienta renala. Nu se asociaza cu alte diuretice care retin potasiul; in timpul tratamentului cu triamteren
nu se administreaza clorura de potasiu. Asocierea cu inhibitorii enzimei de conversie (care poate fi utila in
insuficienta cardiaca) impune prudenta din cauza riscului hiperkaliemiei. Au fost semnalate cateva cazuri de
insuficienta renala acuta pentru asociatia triamteren-indometacina.
Amiloridul (Arumil, Midamor, Modamide) are proprietati diuretice asemanatoare triamterenului.
Efectul se instaleaza in 2 ore de la administrarea orala si se mentine 24 ore. In cazul administrarii repetate
efectul este maxim dupa cateva zile de tratament.
Amiloridul se absoarbe partial din intestin. Este epurat prin metabolizare si prin eliminare renala.
Timpul de injumatatire mediu este de 21 ore. Se administreaza oral, doza utila fiind de 15-20mg/zi. Este
indicat, in asociatie cu o tiazida sau cu Furosemid, pentru cresterea efectului acestora, in conditii de
hiperaldosteronism secundar si pentru combaterea hipokaliemiei.
Ca reactii adverse au fost semnalate: tulburari gastrointestinale (anorexie, uscaciunea gurii si senzatie
de sete, greata, voma, dureri abdominale, constipatie sau diaree), slabiciune, oboseala, hipotensiune
ortostatica, parestezii, crampe musculare. Datorita riscului de hiperkaliemie trebuie folosit cu prudenta la
bolnavii cu insuficienta renala, la diabetici, la cirotici, in starile de acidoza.
Nu se asociaza Spironolactona, Triamterenul si sarurile de potasiu, iar asocierea cu inhibitorii
enzimei de conversie impune prudenta si este contraindicata in prezenta insuficientei renale.
Insuficienta renala grava si hiperkaliemia contraindica medicamentul. De asemenea nu se
administreaza la bolnavi cu alergie la Amilorid si la Acid Acetilsalicilic. Folosirea la copii trebuie evitata.
Canrenona (Phanurane) un metabolit activ al spironolactonei, are acelasi efect diuretic si o potenta similara.
Se administreaza oral. Are aceleasi indicatii si contraindicatii.
Canrenoatul de potasiu (Aldadiene Potassium, Aldactone Pro Injectione, Soludactone) are proprietati
similare Spironolactonei, dar poate fi injectat. Se introduce intravenos, in injectii lente sau in perfuzii, 200-
800mg/zi, fiind util in edemele rezistente cu hiperaldosteronism secundar, in edemul cerebral posttraumatic
sau postoperator, in parezele sau ileusul paralitic. Are aceleasi indicatii si contraindicatii ca Spironolactona.
10