DEFIBRILAREA AUTOMATĂ EXTERNĂ (DEA)

Defibrilarea se poate efectua de către orice persoană instruită în folosirea

defibrilatorului automat extern înainte de sosirea echipei de resuscitare avansată,
dacă beneficiază de un defibrilator automat extern sau semiautomat (aşa cum este
deja consacrat termenul în limba română spre a-l deosebi de defibrilatorul cu
adevărat automat care este cel implantabil). Defibrilarea cu ajutorul
defibrilatorului extern automat (DEA) este parte integrantă a suportului vital de
bază.

Fig. 2.12. Protocolul defibrilării automate externe (dupa 3).

De îndată ce defibrilatorul automat extern este disponibil acesta se va ataşa

pacientului cu ajutorul electrozilor autoadezivi, plasaţi unul la apexul cordului şi
celălalt subclavicular drept şi urmând indicaţiile aparatului se va defibrila sau nu
în funcţie de ritmul de pe monitor (fibrilaţie ventriculară/tahicardie ventriculară
fără puls - FV/TV). Decizia defibrilării va fi luată de către aparat, care analizează
ritmul, selectează energia şi descarcă şocul. Energia şocului electric extern va fi de
360 J în cazul utilizării defibrilatorului monofazic şi de 150-200 J în cazul
defibrilatorului bifazic. Imediat după aplicarea şocului se continuă cu alte două
minute de RCP 30:2 fără a întârzia cu căutarea pulsului după defibrilare. La
fiecare 2 minute se va utiliza din nou defibrilatorul care identifică necesitatea
şocului şi descarcă un şoc electric cu aceeaşi energie atât timp cât identifică ca
ritm FV/TV fără puls. Arborele decizional utilizat în cazul utilizării
defibrilatorului automat extern este prezentat în fig. 2.12. Nu se mai impune
efectuarea a două minute de resuscitare de bază în secvenţa de 30:2 înainte de
defibrilare, manevra realizandu-se imediat ce defibrilatorul este pregătit.
Vom reveni asupra defibrilării în capitolul dedicat terapiei electrice în
cursul resuscitării, dar am dorit să prezentăm aici protocolul defibrilării externe
automate datorită legăturii strânse dintre veriga defibrilării şi cea a suportului vital
de bază, ambele fiind esenţiale în lanţul supravieţuirii unui pacient aflat în stop
cardiac şi posibilităţii efectuării lor de către orice persoană instruită.