Sunteți pe pagina 1din 3

Recenzie la cartea Sociologia Religiei, de Max Weber

Aparitia religiilor este strans legata de trairile, reprezentarile si scopurile


subiective ale indivizilor.O actiune motivata magic sau religios este orientata in
constitutia sa primitiva spre aceasta lume.Actiunile motivate magic sau religios
trebuie indeplinite”ca sa-ti mearga bine si sa traiesti mult pe pamant”Dar nu
oricine are capacitatea magica numita harisma, de a atrage ” forte
extracotidiene”.Cei care posedau aceasta capacitate erau vrajitorii.S-a produs o
abstractizare a reprezentarii cu privire la anumite entitati aflate in spatele
manifestarii obiectelor naturale socotite a fi harismatice,a animalelor si a
oamenilor si care le determina comportamentul:credinta in spirite.Forte
supranaturale care pot interveni in destinul oamenilor,asa cum un om poate
interveni in cursul lumii sale exterioare.
S-a impamantenit credinta in existenta sufletului care se desprinde de trup
dupa moarte, in existenta zeilor si a demonilor.
Cand apare un imperiu al sufletelor,al demonilor si al zeilor,ce are o
existenta transcendenta de neintegrat sensului cotidian, ci accesibila in mod
constant doar prin mijlocirea simbolurilor si a semnificatiilor,o existenta care se
prezinta ca o umbra ireala, aceasta va avea consecinte asupra semnificatiei
magice.Daca mai exista ceva in spatele lucrurilor si fenomenelor reale,de felul
unui suflet,atunci trebuie sa se caute a se influenta nu simptomele sau
simbolurile,ci forta care se exprima prin ele,si anume prin mijloace care pot
vorbi unui spirit sau unui suflet.Mai apoi ramane doar chestiunea fortei pe care
cunoscatorii profesionisti ai acestei simbolistici sunt in stare sa o confere
credintei lor si modelarii acesteia prin gandire.Astfel un val de activitate
simbolica ingroapa naturalismul originar.
Apare distinctia intre vrajitori si preoti,cei din urma fiind definiti
calificati printr-o cunoastere specifica,printr-o invatatura clar
structurata,deosebindu-se de cei care actioneaza in virtutea unor calitati
personale(harisme) care se vadesc prin minuni si revelatii personale, pe de o
parte vrajitorul,pe de alta profetul sau preotul.
Arta “divinatiei”se dezvolta la inceput din magia credintei in spirite.
Cunoasterea sacra ii revine preotimii,aceasta are sarcina sa le fixeze
sistematic, sa delimiteze ceea ce are valoare sacra de ceea ce nu are,si s-o
impuna credintei laicilor in scopul asigurarii propriei dominatii.Oriunde se
manifesta aceasta ea produce doua fenomene:scrierile canonice si
dogmele.Scrierile canonice contin revelatiile si traditiile sacre, dogmele
reprezinta conceptiile preotilor despre sensul celor doua.
Munca preotilor de sistematizare a invataturii sacre isi pastreaza
permanent vie sursa de alimentare din noile componente ale practicii
profesionale a preotilor fata de cea a vrajitorilor magici.In religia etica a

1
comunitatii predica apare ceva absolute nou,iar asistenta spirituala rationala ca
un element essential diferit in formula sa de ajutorul magic dat la nevoie.
Predica, respectiv instruirea colectiva cu privire la chestiuni religioase si
etice, in sensul propriu-zis al cuvantului, este de regula un specific al profetiei si
al religiei profetice.
Asistenta spirituala,grija religioasa fata de indivizi este, in forma sa
rational-sistematizata, deopotriva un produs al religiei profetice revelate.Ea
poate fi si o instruire individuala cu privire la datoriile religioase concrete in
situatii de indoala sau ca daruire a mangaierii religioase individuale in cazul
unor dificultati interioare sau exterioare.
In capitolul 7 este prezentata evolutia religiozitatii si spiritualitatii in
diversele paturi sociale ale societatii medievale si moderne de-alungul istoriei
omenirii. Pornind de la religiozitatea taraneasca pana la constituiri ale
comunitatii in Europa occidentala “luminata” religios.
Problema teodiceei este riguros dezbatuta in capitolul 8 si anume ideea
monoteista cu privire la divinitate si imperfectiunea lumii.Aceasta a fost
solutionata in mod diferit, iar aceste conceptii sunt corelate cu formarea
conceptiei despre divinitate si de asemenea cu modelarea ideilor privind pacatul
si mantuirea.Solutia cea mai buna din punct de vedere formal a problemei este
realizarea specifica a conceptiei indiene cu privire la Karman, a asa-numitei
credinte in migratia sufletelor.Lumea este in intregime un cosmos al rasplatii
etice.Vina si merit sunt infailibil rasplatite inlauntrul lumii prin destinele intr-o
viata viitoare.
Diferitele nuante etice ale ideii de Dumnezeu si pacat se afla in cea mai
stransa corelatie cu nazuinta omului spre mantuire, ale carei continut poate avea
accente extreme de diferite, in functie de ce si pentru ce vrei sa fii mantuit. Nu
orice etica religioasa rationala este si o etica a mantuirii.Problema setei de
mantuire, orice forma ar avea ea, se pune in masura in care are consecinte
pentru comportamentul practic al vietii. O asemenea orientare pozitiva spre
aceasta lume dobandeste cel mai pregnant prin crearea unui mod de viata
determinat in mod specific religios, a carui coerenta este asigurata pe baza unui
sens central sau a unui scop pozitiv,respectiv pe baza faptului ca din motive
religioase apare o sistematizare a activitatii practice sub forma orientarii sale
conform unor valori unitare.Consecintele cele mai profunde pentru modul de
viata le are speranta mantuirii atunci cand mantuirea insasi are loc ca un
eveniment ce-si proiecteaza umbra deja in aceasta lume, sau daca se petrece, sub
forma unui process interior,in intregime in aceasta lume.Deci fie cand mantuirea
este socotita o santificare sau aduce sau aduce cu sine sanctificarea, fie cand o
are drept conditie prealabila.Procesul sanctificarii poate sa se prezinte fie ca un
proces treptat de purificare, fie ca o transformare subita a caracterului.
Sunt prezentate doua cai pentru mantuirea sufletului credinciosului.
Prima cale considera ca mantuirea poate fi opera proprie a celui mantuit
fara nici un ajutor din partea unei puteri supraterestre.Instrumentele prin care se

2
cucereste mantuirea sunt actele de cult pur rituale si ceremonii,atat in cadrul
unei slujbe religioase, cat si in cadrul vietii cotidiene si realizarile
sociale.Ritualismul pur nu se deosebeste in ceea ce priveste efectul sau asupra
modului de viata de vrajitorie.Consecintele unei religiozitati ritualiste bazate pe
rugaciune pot fi foarte diferite.Mantuirea rituala, in special atunci cand il
limiteaza pe laic la rolul de spectator sau la o participare doar prin simple
manipulari sau care au un caracter receptiv pune accentul pe dispozitia interioara
a mmentului evlavios care pare sa garanteze mantuirea.Se urmareste astfel
atingerea unei adecvari interioare la situatie,care potrivit naturii ei este
trecatoare si care in virtutea acelei “lipse de responsabilitate “ specifice, inerenta
ascultarii unei liturghii sau a unui mim mistic, influenteaza natura
activitatii,odata ceremonia incheiata, adesea aproape tot atat de putin pe cat
obisnuieste sa influenteze etica cotidiana o emotie oricat de traita de publicul
teatral cu ocazia audierii unei piese frumoase si inaltatoare. Orice mantuire
legata de misterii are acest caracter instabil.Ea asteapta efectul ex opere operato,
de la rugaciune cucernica de ocazie.Lipsesc motivele interioare ale unei obligatii
de confirmare,care sa garanteze o renastere.
A doua cale de mantuire considera ca mantuirea nu poate fi desavarsita
prin realizari proprii,care sunt private ca fiind insuficiente pentru acest scop, ci
prin fapte pe care le-a indeplinit fie un erou inzestrat cu har sau chiar un zeu
intrupat si care ii ajuta pe adeptii sai ca o gratie ex opera operato.Fie ca efecte
direct magice ale gratiei sau prin aceea ca prisosul gratiei castigate prin faptele
mantuitorului uman sau divin gratia este daruita.In slujba acestui gen de
mantuire sta dezvoltarea miturilor soteriologice, mai ales a miturilor despre
divinitatea care in variatele ei forme lupta sau sufera,devine om sau coboara pe
pamant ori in taramul mortilor.In locul unei divinitati a naturii apare pe terenul
miturilor despre mantuire un salvator care elibereaza oamenii de sub puterea
demonilor sau din sclavia predeterminarii astrologice a destinului.
Religiozitatea mantuirii cu cat este mai sistematica si mai interiorizata ca
etica a constiintei,reprezinta o tensiune cu atat mai mare fata de realitatile
lumii.Atata timp cat ea este o simpla religizitate rituala sau una a legii,aceasta
tensiune nu capata inca o forma principala.