Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea din București

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Individul in cadrul
Bisericii ca institutie sociala

Nume:Maria

Prenume:Robert

Anul II Seria:2 Grupa:1

Materie:MTCS
Tema cercetării: rolul individului in cadrul Biserici ca institutie sociala din București dar și
din afară lui.

Întrebarea de cercetare :Ce rol are Biserica in societatea noastra si in viata individului

Obiectiv general : Observarea tipurilor de oameni ce frecventeaza biserica

Obiectiv secundar : Cum se desfășoară aceste instituții sociale în viață de zi cu zi și cum au


început să se dezvolte în timp.

Documentarea preferabilă: În cadrul documentării preferabile am ales să caut și să inglobez


în lucrarea mea cercetările efectuate pe această tema, precum și crearea a unui document
autentic bazată pe scrierile altor persoane ce nu dezvoltă această tema atât de mult precum
mi-aș fi dorit.

Pentru acest lucru am ales documentarea de pe o sursă cu un potențial de exploatare imens ,și
anume internetul.

Întrucât noi ne aflăm în presupusă epoca a vitezei și dorim să ne agităm cât mai mult pentru a
obține ce vrem într-un timp cât mai scurt posibil. Ceea ce nu pare un lucru atât de rău la
prima vedere dar fiecare lucru bun aduce cu el și consecințe, ceea ce nu sunt atât de vizibile
pe moment, ci mai degrabă sunt vizibile în timp.

În această lume există 5 mari instituții sociale și anume : Biserica , Școală ,Statul , Partidele
politice și organizatile non guvernamentale.

BISERICA

Pentru a începe cu începutul am ales să vorbesc în prim plan despre biserica că instituție
centrală. Această este presupusă a fi prima instituție creată vre-o dată dat fiind faptul că
omenirea mereu s-a desconsiderat în ceea ce privește puterea lor. Astef a fost creeată religia
ce are o istorie desutl de vastă dat fiind faptul că până și anii se numără de la nașterea lui Isus
fiul lui Dumnezeu și de aici noțiunea de anu X sau anul Y d.Hr . Biserica a fost o
componentă atât importantă cât și meschină și impunătoare în istoria noastră. La fel că și
comunismul, biserica în teoriie era un lucru bun dar în practică putem observă că

indealungul istoriei, biserica a avut o influență major asupra popoarelor iar biserica este
condunsa de către un simplu individ ce ar trebui să fie alesul lui Dumnezeu.

Că orice alt individ, odată ce își da seama de proprile sale puterii atât de influențare ,începe să
devină avar, și corupt de puterea pe care o deține.

Astfel au fost înregistrate pe indealungul timpului mai multe abuzuri ale bisericii printre ele și
Cruciadele (războaiele ce au fost purtate în numele lui Dumnezeu) ce au sacrificat lumea
pentru Dumnezeu .

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Cruciad%C4%83)

După părerea mea institutiea această pe nume Biserica a făcut mai mult rău decât bine în
societatea noastră chiar dacă a avut un rol important în istoria omenirii .

De asemenea că parte socială Biserica este clasată că un fenomen Social iar activitatea ce se
desfășoară în interiorul bisericii este clasată că activitate socială cu caracter spiritual

Un alt aspect este acela că : „Influențeazăcomportamenteșimentalitateanașterea,căsătoria,


moartea suntevenimenteasistatederitualurireligioaseputernice+limitează sexualitatealaspațiul
familial”

( http://www.consiliceu.ro/wp-content/uploads/2016/06/Cap-9.-Instituții-sociale.-Școală-
biserica-statul-partidele-politice-ong.pdf)
Biserica, că instituție are că obiectiv primar are un rol educațional față de populație. Individul
este influențat atât într-un mod negativ cât și pozitiv.

Influență pe care biserica o are față de individ este una uriașă mai ales față de cei
„credincosi”. Majoritatea indivizilor care întră în această instituție sunt vârstnicii , aceeia
peste 55 de ani.

Indivizii ce frecventează așa numitul lăcăș de cult sunt deobicei aceeia ce vor că păcatele lor
să fie iertate și aceeia care sunt destul de în vârstă sau sunt bolnavi de o anumită boală ,
aceștia căutând salvarea lor cu ajutorul divinului.

Biserica, acest lăcăș de cult , unde oamenii is găsesc alinarea poate să fie atât dăunătoare cât
și benefică pentru individ așa cum am menționat mai sus, întrucât unii indivizi preferă mai
mult ajutorul lui Dumnezeu decât ajutorul unui doctor ceea ce poate fii destul de grav având
în vedere că indivizii au încredere mai mult în biserica decât într-un doctor ce chiar le-ar
putea salva viețile.

Pe de altă parte biserica îi poate fii de ajutor individului dacă el caută liniștea sufletească
pentru a îl calmă cu privire la problemele din viață să.

Ceea ce verau să precizez este că biserica a exitat încă de la începuturile dezvoltării noastre
că societatea, ea este prezentată sub diferite religii peste tot pe glob , putem spune că
individul dispune de nevoiia de a se închină la un obiect/ființă , așa cum strămoșii noștri se
închinau la diferite statui sau animale.

Ipoteze:-Cu cât un individ înaintează în vârstă cu atât este mai predispus să frecventeze
biserica.

-Dacă individul este expus unei boli ce i-ar putea pune viață în pericol, aceștia sunt
mai predispuși să își găsesc alinarea în biserica.
Variabila Variabila dependenta Dimensiuni Indicatori
independenta

-Expus unei boli ce ii -Cauta ajutorul divin Familiala -Colectivul din care
face parte individul
pune viata in pericol
-Membrii familiei din
care face parte
individul

Psihologica -Personalitatea
individului data de
principii si pareri
personale

-Tipul de perceptie ,
prin care individul
este constient de
actiunile lui.

Timp liber -Trairea si retrairea


momentelor alaturi de
cei dragi

-Cautarea unei
posibile salvari prin
care boala sa
recidiveze
ȘCOALĂ

Școală că instituție socială , este una din cele mai importante instituții întrucât în cadrul lui
este desfășurată în cadrul educației formală ce ajută și dezvoltă societatea noastră. Prima

școală românească a fost construită în Brașov unde s-au ținut Cursurile de limba Română
începând cu anul 1853.

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Prima_%C8%99coal%C4%83_rom%C3%A2neasc%C4%83)

„Educația este un asnamblu al acțiunilor și procese sociale prin care societatea transmite
noiilor generații cunoștințele , valorile ,atitudinile și comportamentele necesare societății”

(http://www.consiliceu.ro/wp-content/uploads/2016/06/Cap-9.-Instituții-sociale.-Școală-
biserica-statul-partidele-politice-ong.pdf)

În cadrul școlii se realizează atât socializarea secundară cât și socializarea continuă și ajută la
formarea elevului pregatindul pentru viață lui în societate.

STATUL

Statul este o instituție Socială ce ce deține monopolul asupra unor servicii de pe un teritoriu
delimitat de frontierele acestuia. Statele pot fi : democratice, totalitare cât și monarhic .

Statul Monarhic : Toată puterea este simbolizată de către o singură persoană ce este numit
monarh (sau Rege) , adeseori mornarhul era ales ereditar. Acesta este de trei
tipuri :constituțională ,absolută sau electivă .

Monarhia constituțională este acel tip de monarhie în care regele este ales ereditar și deseori
se aplică conceptul de separarea puterilor în stat în care regele deține doar puterea legislativă.

Monarhia absolută este acel tip de monarhie în care monarhul deține toate puterile în stat iar
tronul se moștenește ereditar.
Monarhia electivă în care Papa este ales de colegiul cardinalilor.

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Monarhie)

Statul totalirar este un regim politic în care puterea este controlată de un singur individ sau de
un grup de oameni iar distanță dintre Stat și popor este inexistentă , statul practic
controlandule până și viață oamenilor. Aceste staturi totalitare erau de două feluri , de
extremă stânga (Comunism) și extremă dreapta (Nazism și Fascism).

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Totalitarism)

Statul democratic sau puterea poporului , este un regim politic în care se bazează pe voință
poporului iar principiile adoptate de acesta sunt votul universal și pluripartidismul.

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Democra%C8%9Bie)

Relația dintre stat și popor diferă de la un regim la altul dar în principiu el este o instituție
socială ce ține legătură direct cu poporul

PARTIDELE POLITICE

„reprezintă o grupare de oameni constituită pe baza liberului consimțământ, ce acționează


programatic, conștient și organizat pentru a servi intereselor unor clase, grupuri sociale,
comunități umane, pentru dobândirea și menținerea puterii politice, în vederea organizării și
conducerii societății, conform cu idealurile proclamate în platforma program”

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Partid_politic )

Pardile politice fac parte din institutile sociale întrucât la nivelul lor se pot observă relațiile
interumane între indivizii , aceștia formează un grup de referință pentru atingerea unui scop
comun
ORGANIZAȚIILE NONGUVERNAMENTALE(ONG-urile)

Organizațiile nonguvernamentale sau ONG sunt instituții sociale ce nu percep niciun fel de
profit, și lucreazaindependent față de guvern chiar dacă unele dintre ele sunt parțial sau
integral finanțate de acesta.

(https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bie_neguvernamental%C4%83 )

În cadrul acestor instituții sociale se desfășoară mai multe activități pentru dezvoltarea
indivizilor sau pentru cauze umanitare, și se realizează atât socializare secundară cât și
continuă. Cu ajutorul voluntarilor și investitorilor aceste Instituții se dezvoltă și încep în a
acapara o zona mult mai mare.

Ipoteza:Acestea Fiind spuse putem spune că aceste instituții Sociale au avut o majoră
implicare în dezvoltarea societății noastre mintal ,spiritual și fizic. Toate dintre aceste
Instituții : (Biserica, Școală,Statul, Partidele Politice și Organizațiile nonguvernamentale )
au avut un rol și vor mai avea un rol în dezvoltarea noastră. Pe de altă parte , cea socială nu
este mai prejos întrucât toate dintre aceste instituții sociale îmbunătățesc viață individuli că
ființă socială .

Instrumentul de cercetare:

Am ales să folosesc anchetă sociologică pe baza de chestionar , ceea ce m-a ajutat să


obtinculegerea mai multor date cantitative că să mă ajute să indentific și să analizez cauza
creșterii credinței în rândul vârstnicilor.

1. La ce va gândiți prima dată când auziți cuvântul Biserica?


…………………………….

2. De ce religie sunteți dumneavoastră?

……………………………

3. Ce vârstă aveți dumneavoastă?

a) Sub 18 ani

b) Între 18 și 25 de ani

c) Între 25 și 40 de ani

d) Între 40 și 60 de ani

e) Peste 60 de ani

4. Credeți în Dumnezeu?

a) Nu

b) Da

5. Ce părere aveți despre răspândirea acestei instituție în întreagă lume?

………………………….

6. A-ți simțit implicarea a ceva neobișnuit/supranatural după ce v-ați rugat ?

…………………………………

7. Ce părere aveți despre necredincioși? Dar despre cei credincioși?

…………………………………….

8. La al cui ajutor ați apela prima dată, cel al doctorului? sau al lui Dumnezeu?

a) Al doctorului

b) Al lui Dumnezeu

9. Ce părere aveți despre persoanele ce discriminează Biserica că instituție?

………………………………….

10. Ce părere aveți despre preoții din România?

…………………………………
11. De câte ori va duceți la biserica pe săptămâna?

a) O singură dată pe săptămâna

b) De Două ori pe săptămâna

c) De cinci ori pe săptămâna

d) Zilnic

e) Nu știu /Nu răspund

12. Respectați posturile impuse de biserica ?

a)Da

b)nu

13. De câte ori va spovediți pe luna?

a) O singură dată

b) De 2-4 ori pe luna

c) Între 4-6 ori pe luna

d) Săptămânal

e) În fiecare luna

f) Nu mă spovedesc

g) Nu știu/Nu răspund

14. De ce va duceți la Biserica?

…………………………………………..

15. Credeți că tinerii ar trebuii să se ducă mai regulat la biserica ?

a) Da

b) Nu

16. Credeți că este normal să se construiască mai multe biserici decât spitale?

a) Da

b) Nu
17. Credeți că frică de deces te apropie mai mult atât de biserica cât și de dumnezeu?

a) Da

b) Nu
Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_cre%C8%99tinismului

https://ro.wikipedia.org/wiki/Schisma_apusean%C4%83

https://ro.wikipedia.org/wiki/Prima_%C8%99coal%C4%83_rom%C3%A2neasc%C4%83

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cruciad%C4%83

https://ro.wikipedia.org/wiki/Democra%C8%9Bie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Monarhie

https://ro.wikipedia.org/wiki/Monarhie_constitu%C8%9Bional%C4%83

http://www.consiliceu.ro/wp-content/uploads/2016/06/Cap-9.-Institutii-sociale.-Scoala-
biserica-statul-partidele-politice-ong.pdf

https://ro.wikipedia.org/wiki/Absolutism

https://ro.wikipedia.org/wiki/Totalitarism

https://ro.wikipedia.org/wiki/Partid_politic
https://ro.wikipedia.org/wiki/Organiza%C8%9Bie_neguvernamental%C4%83

S-ar putea să vă placă și