FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINTE SOCIAL POLITICE

SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE
DEPARTAMENTUL- SOCIOLOGIE ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ

TEMATICĂ- ,, IMPORTANȚA RELIGIEI ȘI ARTEI IN RANDUL

DEȚINUȚILOR DIN PENITENCIARUL DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ-
IAȘI,,
MATERIA- PARADIGME ALE SOCIOLOGIEI
PROF. COORDONATOR- Asist.Univ. Dr. ALEXANDRU APOSTOL
STUDENT- LEBĂDĂ RAMONA GABRIELA
SPECIALIZAREA -SOCIOLOGIE , ANUL III , SEMESTRUL I
DATA- 01-02-2023
CUPRINS

1. DESCRIEREA SI INCADRAREA FENOMENULUI PENITENCIAR INTR-O

PARADIGMA SOCIOLOGICA

2. DESCRIEREA SI RELATAREA PRACTICILOR RELGIOASE SI ARTISTICE

INTALNITE IN RANDUL DETINUTILOR

3. DESCRIEREA RITUALURILOR DE INCADRARE IN GRUPUL PENITENCIAR

AL ,,NOILOR VENITI,, SI DESCRIEREA FENOMENULUI PRINTR-O
PARADIGMA

4. REFERINTE BIBLIOGRAFICE
 1. DESCRIEREA SI INCADRAREA FENOMENULUI PENITENCIAR INTR-O
PARADIGMA SOCIOLOGICA

Lucrarea de faţă îşi propune să prezinte principalele aspecte teoretice şi practice în

legătură cu acțiunile religioase si artistice întreprinse de către detinutii aflati in Unitatea
Penitenciara din Iasi. Conţinutul lucrării prezintă o analiză generală a activităților întreprinse
în mediul penitenciar, respectiv a impactului pe care îl au persoanele condamnate fata de
religie si arta. Astfel, am încercat să realizez o teoretizare a conceptelor specifice instituției în
care își ispășesc pedeapsa persoanele condamnate pentru comiterea unor fapte de ordin penal.
De asemenea, am încercat să evidențiez tipologiile acestora și metodele prin care se încearcă
implementarea unor strategii specifice cu scopul de a ajuta deținuții să se adapteze mai ușor
la particularitățile vieții carcerale. Am ales această temă deoarece o consider una de
actualitate, domeniul penitenciar fiind privit cu reticență când vine vorba de o înțelegere
exactă a fenomenologiei penitenciare.

Problema redresarii detinutilor si repozitionarea acestora in societate prin diverse

cursuri si ore de bune practici sociale, este privita ca fiind irelativa in randul celor incarcerati
O caracteristică specifică acestui gen de acțiuni o reprezintă faptul că persoanele încarcerate
în aceste unități sunt extrem de receptive in ceea ce privesc activitatile religioase si culturale ,
dar si de reintegrare sociala, astfel Sindicatul EUROPOL vrea sa majoreze numarul minim de
ore acordate acestor activitati.

Având în vedere că îmi desfășor activitatea într-un penitenciar, consider acest lucru ,
ca fiind un factor favorabil în demersul meu științific prin prisma faptului că îmi facilitează
aplicarea diferitelor metode și tehnici de cercetare asupra populației care urmează a fi
investigate, adică populația penitenciară. Prin urmare, printre metodele pe care le-am utilizat
se regăsesc studiul de caz, observația și analiza documentelor sociale, întrebuințând în același
timp și tehnici de cercetare: ancheta sociologică - interviul și chestionarul.

Avand ca prim plan de idei faptul ca in incinta penitenciara sunt gazduiti 671 de
suflete, depasind capacitatea maxima , tind sa precizez faptul ca legislatia incalca drepturile si
indatoririle de mentinere a sigurantei si starii de sanatate a unui detinut pe timpul incarcerarii
si gazduirii sale in incinta penitenciara.
 Ca prima obiectie de ordin sociologic pe care oresc sa o mentionez este aceea cu
privire la paradigma functionalista ce sta la baza vietii carcerale , astfel printr-o simpla
explicatie pot preciza faptul ca , ideile paradigmei funcționaliste văd societatea ca stabilă din
punct de vedere social și descriu mecanismele folosite pentru a menține stabilitatea socială,
unde aceasta explică diferitele moduri în care instituțiile societății, cum ar fi familia și
religia, lucrează împreună pentru a forma solidaritate socială.

Exemplificand cele mentionate anterior, in mare parte viata carcerala se bazeaza pe

pedepsirea individului social dupa comiterea unei fapte de ordin penal, astfel, de aici incep
erorile sociale, unde omul ca individ este categorisit ca fiind inadaptat social dupa ispasirea
pedepsei, dar aici intervine reintegrarea sociala prin cursuri de formare , care de cele mai
multe ori dau gres si astfle se formeaza diferente intre indivizi.

Tot aici , societatea ofera siguranta individului de a se reintegra si de a activa pe piata

muncii dupa ispasirea pedepsei, unde un imbold spirital il au institutiile societatii, ca de
exemplu , in cazul minorilor DGASPC, sau in cazul adultilor AJOFM , dar si fmilia
apartinatoare. Un alt imbold semnificativ in viata individului cu antecedente penale , il are
Biserica, fiind cea mai veche Institutie ce activeaza pe plan spiritual inca din Evul Mediu.

Asadar, Biserica se implica destul de mult si destul de frecvet in viata detinutilor din
cadrul Penitenciarului de Maxima Siguranta Iasi, astfel o indica un articol recent postat in
revista Trinitas ce relateaza faptul ca un impact distinct in formarea conceptului „drepturile
omului“ l-a avut creştinismul, iar datorită influenţei creştinismului asupra puterii de stat la
inceputul secolului al IV a existat o schimbare de atitudine faţă de deţinuţi. In timpul domniei
impăratului Adrian (135), a fost anulată inchisoarea pe viaţă.
Impăratul Constantin cel Mare in anul 320 a ordonat reducerea perioadei de arestare
preventivă, accelerarea anchetei, slăbirea sistemului de incătuşare in lanţuri, a permis
scoaterea condamnaţilor la aer liber, interzicind comportamentul inuman faţă de deţinuţi. „I
Sinod Ecumenic (de la Niceea) ce a avut loc in anul 325, a stabilit Institutul „Procuratores
Pauperum“ (grija pentru săraci, hapless), ai cărui membri urmau să viziteze inchisorile,
pentru a mijloci eliberarea celor nevinovaţi, iar in unele cazuri chiar şi celor vinovaţi, oferind
deţinuţilor hrană, imbrăcăminte şi totalitatea măsurilor de protecţie juridică, dar principalul
scop era adoptarea măsurilor pentru remedierea lor morală şi religioasă“.
Pe timpul impăratului Constanţiu al II-lea in 340 a fost prescrisă diferenţierea
deţinuţilor după gen; gardienii fiind obligaţi să raporteze anual despre starea deţinuţilor.
Guvernul in persoana regilor greci creştini — Honoriu şi Teodosie al II-lea a decis ca
judecătorii, in zilele de sărbători religioase, să viziteze inchisorile şi să ia cunoştinţă cu
necesităţile deţinuţilor. Pentru neindeplinirea acestei indatoriri, urma o pedeapsă aspră.
Impăraţii creştini au făcut tot posibilul pentru a atenua condiţiile dure ale vieţii de inchisoare,
acţionand deseori prin legislaţie şi controlul personal.
Primaţii Bisericii la rindul său ori vizitau personal deţinuţii, ori se interesau despre
necesităţile acestora prin diaconii Bisericii, susţinindu-i cu indemnuri pastorale şi ajutoare
materiale. Creştinismul a adus lumii o nouă atitudine faţă de demnitatea umană. (Dolea Igor,
Drepturile persoanei in probatoriul penal, Cartea Juridică, 2009, pag. 33)

2. DESCRIEREA SI RELATAREA PRACTICILOR RELGIOASE SI

ARTISTICE INTALNITE IN RANDUL DETINUTILOR

Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice6, ratificat de către

Parlament prin adoptarea legii organice Nr. 260 din 06.12.2007,publicat la 21. 12.2007 in
Monitorul Oficial Nr. 198-202, art. Nr. 761: „Orice persoanăare drept la libertatea gandirii,
conştiinţei şi religiei; acest drept implică libertatea dea avea sau de a adopta o religie sau o
convingere la alegerea sa, precum şi libertateae a-şi manifesta religia sau convingerea,
individual sau in comun, atat in public catşi in particular prin cult şi indeplinirea riturilor, prin
practici şi prin invăţămant (art.18.1).
După cum vedem, documentele internaţionale conţin o gamă largă de standarde pentru
protecţia drepturilor deţinuţilor cu privire la libertatea de conştiinţă şi de religie.
Deşi trebuie remarcat faptul că puterea juridică a instrumentelor internaţionale variază. In
cazul in care Declaraţia Universală a Drepturilor Omului conţine recomandări,
Pactele, Tratatele internaţionale conţin norme obligatorii de conduită. După
proclamarea independenţei Republicii Moldova şi aderarea la Comunitatea Statelor
Independente, in oraşul Minsk la 26 mai 1995, a fost semnată „Convenţia Comunităţii
Statelor Independente privind drepturile omului şi libertăţile fundamentale“, unde sunt
prescrise următoarele: „Orice persoană are dreptul la libertatea de gandire, de conştiinţă şi de
religie. Acest drept include libertatea de a alege religia sau convingerea şi libertatea de a-şi
manifesta religia sau convingerea, singur sau impreună cu alţii, atit in mod public, cit şi
privat, prin invăţătură, practici religioase, şi să acţioneze in conformitate cu acestea (art.
10.1).
Libertatea de a profesa religia sau convingerile sunt supuse numai limitărilor
prevăzute de lege şi care sunt necesare intr-o societate democratică, in interesul securităţii
naţionale şi siguranţei publice, in protecţia sănătăţii publice şi bunelor moravuri ori pentru
protejarea drepturilor şi libertăţilor altora (art. 10.2)“
In articolele anterior mentionate putem deduce faptul ca in Unitatea Penitenciara Iasi,
intalnim aplicari ale paradigmei interacționist simbolică , unde societatea este privită ca niște
grupuri mici de oameni care interacționează în funcție de modul în care diferitele simboluri
culturale, cum ar fi limba scrisă și vorbită, sunt interpretate de către oamenii din societate, iar
cu toate acestea, interesul major al acestei paradigme este interpretarea simbolurilor culturale.
Consilierea moral-religioasă este un principiu pastoral al Bisericii Ortodoxe, iar în
mediul penitenciar aceasta se adaptează la condițiile date, ajungând obligație sacerdotală
pentru preotul capelan. Aceasta este una dintre activitățile incluse în normele metodologice
obligatorii pentru preotul capelan,iar în cadrul acestora, preotul poate cunoaște mai bine atât
populația carcerală cât și problemele de natură spirituală cu care aceasta se confruntă.
Demersul consilierii moralreligioase este perceput diferit de persoanele private de libertate de
Taina Spovedaniei, considerând că preotul este „ mai uman ” în acest tip de intervenție.
Obiectivul general al cercetării de față îl reprezintă realizarea unei practici unitare de
consiliere moral-religioasă a persoanele private de libertate aflate în detenţie în unităţile din
subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor, precum și îmbunătățirea calității vieții
în detenție a persoanelor private de libertate.
Obiectivele specifice ale cercetării de față sunt identificate din două perspective:
1) Din perspectiva persoanelor private de libertate:
a) din punct de vedere educațional:
- educarea pentru folosirea inteligentă, utilă și plăcută a timpului;
- acumularea de noi cunoștințe de cultură generală, dezbateri pe o temă
prestabilită; - stabilirea unor relații interumane adecvate;
- perfecționarea unor abilități și deprinderi deja formate.
b) din punct de vedere psihologic:
- stimularea capacității empatice;
- stimularea dialogului, în scopul dezvoltării capacităților sociale;
- reducerea anxietății.
c) din punct de vedere social:
 - formarea, dezvoltarea și consolidarea de abilități sociale.
d) din punct de vedere moral-religios:
- necesitatea restaurării integrității morale;
- cultivarea virtuților creștine: credința, nădejdea și dragostea;
- acumularea de noi cunoștințe religioase, care să conducă la un spirit de
toleranță.
e) din punct de vedere afectiv – emoțional:
- diminuarea efectelor încarcerării și a stării psihice negative, în vederea
adaptării eficiente la mediul de detenție, prin cultivarea sentimentului religios;
- crearea unui fundament axiologic de acceptare a celuilalt prin practicarea
rugăciunii în comun;
- înlăturarea blocajelor psihologice și pozitivarea resurselor existente prin
stimularea interesului implicării în activități diverse, precum studiul scripturistic și
participarea la slujbele Bisericii .
2) Din perspectiva preotului capelan:
- rezolvarea problemelor moral-religioase ale persoanelor private de libertate;
- oferirea de soluții la problemele moral-religioase ale persoanelor private de
libertate;
- sintetizarea unor strategii pastorale eficiente atât în reintegrarea socială cât și
îmbunătățirea calității vieții în detenție a persoanelor private de libertate.
În primul capitol intitulat „Preot și penitenciar” este prezentată o scurtă istorie
a penitenciarelor din țara noastră, regimurile de executare ale pedepselor privative de
libertate, precum și Protocolul semnat în anul 2013 între Patriarhia Română și
Administrația Națională a Penitenciarelor, protocol care reglementează modul în care
se asigură asistența religioasă ortodoxă în tot sistemul penitenciar din România.
Acesta reglementează și atribuțiile pe care le are preotul încadrat în
penitenciar. Capitolul al doilea „Rolul slujbelor religioase și a Tainelor în penitenciar”
este rezervat celor mai importante slujbe religioase ce se oficiază în bisericile sau
capelele penitenciarelor (Sfânta Liturghie, Taina Spovedaniei și Taina Împărtășaniei)
precum și slujbelor considerate „speciale” de către persoanele private de libertate,
slujbe cu impact asupra lor:
Taina Sfântului Maslu, rânduielile speciale ale slujbelor din Postul Mare,
molitfa, dezlegarea, acatistul, paraclisul și parastasul.
 Întreaga slujire sacerdotală a preotului într-un astfel de mediu vizează:
împăcarea celor închiși cu propria persoană, acceptarea mediului în care se află,
împăcarea cu celelalte persoane private de libertate, refacerea legăturii cu Dumnezeu,
relaționarea corectă între cadrele angajate și cei din detenție precum și mântuirea
întregii turme încredințate (persoane private de libertate și cadre angajate) și implicit
propria mântuire.
„Asistența moral-religioasă acordată de preotul capelan persoanelor private de
libertate” este al treilea capitol. Necesitatea evanghelizării sau reevanghelizării
persoanelor private de libertate este o datorie sfântă pentru preotul de penitenciar, prin
urmare catehizarea în penitenciar își îndreaptă atenția către două tipuri de persoane
private de libertate: celor care trebuie reconvertite sau convertite din nou, sau celor
cărora le trebuie transmise învățăturile de credință de bază, cele care sunt lipsite de
orice cunoștințe religioase. Existența în mediul penitenciar a persoanelor care și-au
pierdut credința, sau nu au cunoscut-o niciodată îndeamnă la o astfel de abordare
diferențiată a catehizării. Alături de obiectivele și justificarea activităților de
catehizare sunt prezentate câteva proiecte de activități moral-religioase, așa cum se
desfășoară ele în Penitenciarul : Cenaclu duhovnicesc „Filocalia”, concursurile
tematice moral-religios, activitatea moral-religioasă „Corul Bisericii”, model de
Proiect Liturgic, dezbatere religioasă, activitatea „Funcția socială a Bisericii azi”,
„Obiceiuri laice de Anul Nou” și ,,Biserica Ortodoxă - tradiție şi continuitate”.
Pe lângă aceste activități mai sunt prezentate și cele trei programe moral-
religioase ce se desfășoară în acest moment în sistemul penitenciar : „Cuvântul care
zidește” – modulul I și modulul II (în primul modul accentul cade pe învățătura Sfintei
Scripturi, iar în al doilea pe învățătura ce se desprinde din slujbele Bisericii) , precum
și programul „Lăudați pe Domnul” (axat exclusiv pe muzica religioasă și formarea
unui grup care să poată susține activitatea liturgică la capela sau biserica
penitenciarului).
Ultima parte a capitolului este rezervată activităților ocupaționale desfășurate
de către persoanele private de libertate sub îndrumarea preotului capelan: cateheză
prin icoane, activități de desen, pictură, sculptură, muzică și dans.

3. DESCRIEREA RITUALURILOR DE INCADRARE IN GRUPUL

PENITENCIAR AL ,,NOILOR VENITI,, SI DESCRIEREA FENOMENULUI
PRINTR-O PARADIGMA
 Antropologii definesc ritualul ca pe o activitate repetitivă, standardizată din punct de
vedere cultural, cu un caracter primordial simbolic, efectuată în scopul influenţării acţiunilor
umane (sau, cel puţin, permiţându-le să înţeleagă mai bine locul lor în lume) şi fiind de
domeniul supranaturalului1.
Pentru Durkheim riturile sunt „reguli de conduită care îl învaţă pe om cum să se
comporte în prezenţa obiectelor sacre”. Importanţa ritualurilor nu constă în crearea unei
modalităţi de apropiere de fiinţe supranaturale, ci în crearea unor modalităţi de exprimare a
dependenţei sociale a oamenilor.
Ritualul poate fi definit ca un comportament simbolic repetitiv şi standardizat din
punct de vedere social.
Ritualul e o componentă evidentă a vieţii carcerale. Autorităţile şi deţinuţii încearcă
să-şi sporească prestigiul cu ajutorul ritualurilor. Ei se folosesc de ritualuri pentru a-şi
promova politica sau interesele în interiorul penitenciarelor. Prin participarea la rituri, ei se
identifică mai uşor cu o anumită viziune despre lume şi despre pedeapsă, ce poate fi
percepută prin reprezentări simbolice. Prin intermediul ritualurilor putem înţelege ce se
întâmplă în penitenciare, fiindcă acestea reprezintă o lume ce trebuie simplificată în mod
drastic, dacă vrem să o înţelegem.
Cadrele folosesc ritualurile pentru a-şi legitima autoritatea, iar deţinuţii ripostează cu
rituri de delegitimare. Cei mai mulţi văd ritualul ca pe un soi de înfrumuseţare a
„adevăratelor” activităţi din penitenciar. După David I. Kertzer ritualurile se caracterizează
prin câteva elemente importante: Formalismul este una din primele caracteristici ale
ritualului. El respectă secvenţe standardizate şi extrem de rafinate şi nu întâmplător e pus în
scenă în locuri speciale şi la date care au un înţeles simbolic aparte (David I. Kertzer, Ritual,
politică şi putere, Bucureşti, Editura Univers, 2002, p. 22.si David I. Kertzer, op.cit., p. 22–
25)
„Impunând modele subtile dar statornice, ritualul conectează trecut, viitor şi prezent,
abrogând timp şi istorie”. Ritualul are o matrice socială. Ritualurile se impun graţie
condiţiilor sociale în care oamenii trăiesc. Ritualul se adresează emoţiilor şi nu raţiunii. El ne
afectează simţurile pentru a ne oferi o logică a realităţii.
Dramatismul este o altă caracteristică. Fiecare om inventează mici drame, al căror
personaj principal este. Ritualul oferă oamenilor şansa de a participa în astfel de drame şi de a
se observa interpretând anumite roluri. Simbolismul constituie substanţa ritualului.
Condensarea se referă la calitatea simbolurilor individuale de a unifica şi reprezenta o
diversitate de conotaţii. Plurivocitatea reprezintă varietatea conotaţiilor conferite fiecărui
simbol. Acelaşi simbol poate fi înţeles de oameni diferiţi în feluri diferite. Ambiguitatea arată
că simbolul nu are o conotaţie exclusivă.
Conservatorismul arată că formele de ritual tind să se schimbe mult mai lent decât alte forme
de cultură. Cu toate că suntem înrădăcinaţi în lumea materială şi influenţaţi de forţe fizice,
le percepem şi le evaluăm printr-un mecanism de simboluri. Comunicăm prin simboluri şi
una din modalităţile de comunicare simbolică e ritualul. Ritualurile sociale creează o realitate
care nu ar avea nici un sens fără ele. Pentru că este foarte posibil să ştii ceva şi pe urmă să
descoperi cuvintele care să exprime acel ceva. Dar este imposibil să avem relaţii sociale fără
evenimente de ordin simbolic.
Unul din cele mai importante aspecte ale ritualurilor carcerale este acela de a-i
familiariza pe noii membri cu valorile şi tradiţiile ce constituie cultura penitenciară.
Durkheim spunea că prin ritual oamenii proiectează într-un plan cosmologic ordinea seculară
şi social-politică în care trăiesc. Prin intermediul ritualului oamenii dau valoare de simbol
sistemului de relaţii sociale astfel aici regasim paradigma conflictului care este intalnita in
explicatiile unor factori precum inegalitatea socio-economică, inclusiv sărăcia și bogatul,
ageismul și sexismul.

Cel mai important, această paradigmă este folosită pentru a descrie inegalitățile care
se găsesc în toate societățile din întreaga lume. Paradigma conflictului se bazează pe ideea că
fiecare societate se confruntă cu inegalitate bazată pe diferențele sociale dintre grupul
dominant și celelalte grupuri din societate, astfel in randul indivizilor sociali incarcerati
aceasta paradigma predomina , punandu se accent pe statutul financiar, material, culoare,
orientari religioase si chiar orientare sexuala.

CONCLUZII

Experiențele trăite în mijlocul deținuților, precum și modul de gândire al acestora, de

socializare, de raportare la diferite valori morale solicită intens și intrigă în același timp
psihicul uman. Cu toate că te străduiești să tratezi fiecare situație cu obiectivitate, încercând
să te detașezi de tot ce înseamnă subiectivism, ajungi la un moment dat să judeci sau să
justifici maniera în care persoanele condamnate își gestionează problemele și raporturile
sociale.

Trăim într-o lume care se află în continuă schimbare și modernizarea, iar odată cu ea
și infracțiunile au devenit complexe și inovative, fapt ceea ce determină și starea de recidivă
în rândul foștilor deținuți, care preferă să mintă, să fure și să înșele prin diferite metode decât
să muncească zilnic pentru o masă binemeritată.

Ajunși în închisori condamnații se confruntă pe lângă limitarea / îngrădirea anumitor

drepturi și libertăți și cu aspecte ce sunt conexate la starea lor psihică. Mai exact, monotonia,
rutina și plictiseala sunt dominante în toate penitenciarele. În fiecare zi deținuții au parte de
același program: dimineața micul dejun, plimbarea la curțile special amenajate în interiorul
penitenciarului, discuții interminabile cu colegii de cameră sau cu ceilalți deținuți, masa de
prânz, masa de seară și privitul la televizor. Acest tratament zilnic, după câțiva ani, reprezintă
una dintre cele mai importante probleme de adaptare privind reinserția socială. Măsurile
impuse în penitenciar, opiniile dezvoltate, tratamentul de care beneficiază deținuții atât din
partea colegilor cât și din partea cadrelor devin obstacole pentru modul în care concep viața
lor viitoare.

Din această cauză sistemele penitenciare din majoritatea țărilor dezvoltate urmăresc să
amelioreze condiția umană a persoanelor condamnate, oferindu-le cunoștințe și competențe
utile pentru o viață cinstită după liberare. Programele oferite de administrația unei închisori
sunt clasificate în programe educaționale, de formare profesională și de terapie. Scopul
acestora este comun, să-i determine pe deținuți să se comporte, să acționeze și să gândească
într-un mod acceptat social astfel încât să fie evitat fenomenul de recidivă.
BIBLIOGRAFIE

1. Dolea Igor, Drepturile persoanei in probatoriul penal, Cartea Juridică, 2009, pag. 33)
2. Lucian Rotariu-Studii şi aspecte teoretice în universul penitenciar-

3. Raymond Firth, Elements of Social Organisation, London, Editura Watts, 1951.

4. Emile Durkheim, Formele elementare ale vieţii religioase, Iaşi, Editura Polirom,
1995.
5. David I. Kertzer, Ritual, politică şi putere, Bucureşti, Editura Univers, 2002, p. 22.
6. David I. Kertzer, op.cit., p. 22–25.
7. „Revista Română de Sociologie”, serie nouă, anul XVI, nr. 5–6, p. 535–564,
Bucureşti, 2005
8. Gheorghe Florian, Dinamica penitenciară, Ed Oscar Print, 2006