IULIA VAISĂRHOFER

ISTORIE, ANUL III

CULTURĂ ȘI RELIGIE

Antropologia culturală – definire concept. Dimensiunea culturii

Dacă pornim de la semnificația de bază al termenului de ,,antropologie”, acesta
este înțeles într-un sens mai larg ca studiul omul, provenind din cuvintele grecești ,,antropos” –
om și ,,logos” – știință, relatare. Antropologia poate fi privită din trei mari perspective:
antropologia ca știință socială, de unde rezultă și antropologia culturală, antropologia filozofică
și antropologia biologică. Referitor la antropologia culturală, trebuie menționat faptul că
poate fi explicată și înțeleasă prin intermediul a două puncte de vedere: ontologic și
epistomologic. Prima perspectivă, cea ontologică oferă o imagine asupra ființei umane și a
elementelor ce stau la baza umanității. Totuși, din punct de vedere ontologic, natura umană este
privită dincolo de sensul filozofic, ca un mod apropiat de a pune în lumină problemele
disciplinelor științifice1. Cea de-a doua viziune, epistomologică reprezintă o sinteză, un rezumat
al problemelor esențiale ce țin de disciplinele particulare antropologice2.
Antropologia culturală este
alcătuită din câteva ramuri pe care specialiștii le-au clasificat în trei mari căi de cercetare,
formată fiecare din mai multe nivele. Prima cale se bazează pe trei nivele: primul – antropologia
culturală privită în sens general, al doilea – antropologia fizică (biologică) și cea socio-culturală,
iar al treilea nivel – arheologia, lingvistica și etnologia. Cea de-a doua cale, de asemenea,
urmărește trei nivele: cel dintâi – antropologia generală, al doilea – discipline particulare precum
antropologia fizică, al treilea – etnografia și etnologia. Ultima cale are doar două nivele: primul
ce din nou are în atenție antropologia generală și cel de-al doilea unde apar toate elementele
antropologiei, la care se adaugă și antropologia aplicată. Cu alte
cuvinte, antropologia culturală se ocupă cu studiul caracteristicilor pe care umanitatea și ființa
umană le-au creat, plecând de la semne ale limbajului, expresii de comportament, reguli,
organizare, cultură și religie3.

1
Achim Micu, Antropologie culturală, Editura Napoca-Star, Cluj-Napoca, 2000, p. 14.
2
Ibidem, p. 15.
3
Maria Elena Camarena Adame, Gerardo Tunal Santiago, „La religión como una dimensión de la cultura”, în
Revista Critica de Ciencias Sociales y Juridicas, Madrid, nr. 22/2009, p. 2.
 Orice model antropologic de cultură trebuie să abordeze cel puțin trei probleme:
în primul rând, de ce toate culturile manifestă atribute universale? În al doilea rând, existența
unor diferențe incontestabile între o cultură și alta, în al treilea rând, stabilitatea relativă care
pătrunde în orice cultură4.
Potrivit cercetătorilor, cultura înglobează două dimensiuni majore. Prima sferă
conturează un proces interior al omului ca o cunoaștere de sine și ca desăvârșire spirituală5. Acest
concept face referire la esența umană și la destinul fiecărui individ. Cea de-a doua dimenisune
surprinde creșterea puterii umane asupra lucrurilor6, altfel spus, curprinde mijloacele de acțiune
ale omului.

Religia în viziunea antropologilor

Diverse științe umane precum antropologia, sociologia, psihologia s-au interesat de
,,fenomenul” religios.
Într-un mod curios, aspectul religios a reprezentat una dintre problemele cele mai importante ce
au atras atenția antropologilor, chiar dacă cei din urmă menționați nu au reușit să ajungă la un
punct comun în ceea ce privește definirea termenului de ,,religie”. În acest sens, mai multe
decenii la rând, au fost organizate numeroase întruniri în cadrul cărora s-au analizat și comparat
multiple definiții ale religiei pentru a ajunge la o concluzie finală. Cei mai mulți dintre
antropologi disting în două categorii aspectele religioase: obiective și subiective. Dintr-un punct
de vedere obiectiv, religia corespunde unui grup de credințe și comportamente ce fac referire la o
realitate concepută ca supremă, transcendentă și față de care individul depinde. Dintr-o
perspectivă subiectivă, religia depinde de atitudinea persoanelor față de anumite realități care se
percep ca fiind transcendente7. Un element al dezbaterii poate fi urmărit prin observarea faptului
că termenul de „religie” este uneori folosit ca și sinonim cu „organizație religioasă” sau
„ierarhie religioasă”, adică grupuri de oameni care săvârșesc exerciții sau practici a anumitor
credințe și ceremonii. Potrivit lui Bronislaw, religia are câteva puncte comune cu magia:
ambele apar și funcționează în momente cu caracter emoțional precum anumite episoade de
criză, probleme de sănătate, moarte, eșecuri în plan profesional, etc 8. Un alt punct comun între
4
Carlos Blanco, Más allá de la cultura y de la religión, Editura Dykinson, Madrid, 2016, p.52.
5
Alexandru Tănase, Cultură și religie, Editura Politică, București, 1973, p. 150.
6
Ibidem.
7
Hervé Carrier, Diccionario de la Cultura para el análisis cultural y la interculturación, Editura Verbo Divino,
Estella (Navarra), 2004, p. 389.
8
Bronislaw Malinowski, Magie. Știință și religie, Editura Polirom, Iași, 1993, p. 32.
magie și religie este dat de credința indivizilor în fantome, spririte și premuniții primitive.
Desigur, același autor subliniază că este limpede dovedit că aspectele referitoare la religie și
magie, se disting într-un mod vizibil și sunt plauzibile.
Trebuie amintit faptul că antropologia actuală s-a eliberat
de problemele false cu care s-a confruntat în ultimele două secole: pretenția de a ,,explica”
originea religiei de la ,,ateismul pozitiv” și ipoteza unei evoluții naturale a religiilor pe baza unor
etape progresive începând cu animismul primitiv9. În prezent, cercetătorii în bună măsură, au
abandonat metoda de a ,,explica” religia într-o manieră agnostică și are loc o încercare de a
înțelege în esență omul religios, ideile și principiile acestuia. Reducționismul ca explicație pentru
originile religiei sau ca premuniție a declinului său total a fost recunoscut drept o greșeală, din
punct de vedere empiric, drept dovadă religia, în loc să își diminueze influența sau să decadă cu
trecerea timpul, a înflorit sub formele cele mai tenace în inima unor societăți dezvoltate 10. Astfel
că neîndoielnic, între cultură și religie există multiple aspecte strâns legate între ele.
Așadar, existența
,,fenomenului” religios a fost întotdeauna un punct crucial și centru de discuții aprinse în cadrul
teoriei și filozofiei social-culturale, dat fiind faptul că răspunsul posibil la acest ,,fenomen”
relevă caracteristici cuprinzătoare atât cu privire la comportamentul societății în sine, cât și la cel
al indivizilor.

Raportul dintre cultură și religie

Relația dintre religie și societate (înțelegerea primei menționate ca întreg a
credințelor care leagă omul de sacru, divin și de un conglomerat socio-cultural în care viața
umană se desfășoară) face parte din cultura umană 11. Între religie și cultură există o influență
reciprocă. De exemplu, din vocabularul religios pătrund cuvinte, sensuri, înțelesuri, interpretări
în sfera laică, astfel încât viața profană a unui popor este marcată de atitudini, comportamente și
poziții de acțiune induse de sentimentul religios. Cu alte cuvinte, cultura reprezintă ,,suportul” pe
care o religie se poate dezvolta sau nu 12. Diferențele între religii produc discrepanțe între culturi

9
Hervé Carrier, Diccionario de la Cultura para el análisis cultural y la interculturación, Editura Verbo Divino,
Estella (Navarra), 2004,.p. 389.
10
Ibidem, p. 390.
11
José Maria García Gómez, „La religión en el mundo actual”, în Albolafia: Revista de Humanidades y Cultura,
Madrid, nr. 3/2015, p. 9.
12
Angelica-Nicoleta Onea, „Religie și specificitate culturală. Chei de diferențiere culturală”, în Revista Management
Intercultural, vol. IX, nr. 16/2007, p. 30.
și subculturi. Comportamentele, atitudinile celor care împărtășesc credințe diferite variază, astfel
că religia pătrunde în substraturi profunde și influențează într-o bună măsură individul. În acest
sens, încă din vechime au existat religii care s-au adaptat culturii locale și economicului pentru a
rezista și pentru a atrage noi adepți13.
Luând în calcul diversitatea din cadrul unei comunități, trebuie conturat faptul că este
important să se facă distincția între „religie” și „postură religioasă”. Fiind că religia este văzută
ca un sistem de credințe, practici și ritualuri, o poziție religioasă se referă la modul în care un
individ se identifică cu una sau mai multe religii. Peste acest fundal se adaugă și poziția celor
care neagă valoarea sau utilitatea religiei.
Pe de altă parte, trebuie să înțelegem originea și semnificațiile religioase într-o societate, ca parte
integrantă a culturii. De asemenea, trebuie diferențiată credința în Dumnezeu, în supranatural și
religiile care au fost create de către om.
Există o clasificare în trei etape a modului în care gândirea față de sfera
religioasă este configurată din secolul al XIX-lea până la sfârșitul secolului al XX-lea. Prima
fază e reprezentată evoluționismul lui Darwin (care a fost foarte influent în cadrul întregii teorii
sociale și nu numai în aspectul religios). Cea de-a doua etapă care poate fi curpinsă între ultimii
ani ai secolului al XIX-lea și până în anii 1950, surprinde studiile care caută să găsească funcțiile
sociale și aspecte psiho-sociale ale religiei, analizând-o ca un element central al gândirii, culturii
și societății. În cele din urmă, ultima etapă, situată din perioada postbelică până la sfârșitul
secolului trecut, în care fenomenele religioase sunt concepute ca o parte centrală a expresiei
culturale care trebuie acceptată și înțeleasă. În prezent, marile religii cuprind cinci miliarde de
adepți. O treime din populație este creștină, 20% islamică și 13% hindusă. Aceste religii
contribuie la definirea, în cadrul societăților sau comunităților în care operează, a termenilor
care separă sacrul de profan. În general, religiile sunt ,,sisteme” sociale importante, cu complexe
ierarhii, ale căror scopuri sunt orientate spre celebrarea demnității și capacității individuale și
pentru a stimula un sentiment de unitate și comunitate.
Din punct de vedere antropologic trebuie
luat în calcul importanța religiei în evoluția speciei umane. Religia în sine este o creație umană
care se află în strânsă legătură cu experiențele antropologice fundamentale.
Religia apare în toate punctele

13
Ibidem, p. 31.
cruciale ale vieții sociale: naștere, pubertate, cununie, legături de rudenie, paternitate/maternitate,
moarte, etc. Spre exemplu, în comunitățile tradiționale, religia este situată în centrul lucrurilor, ca
fiind esențială și reprezentând o legătură cu transcendentul. În accepțiunea celor mai mulți
cercetători, credințele religioase atribuie grupurilor umane, un sentiment de coerență și realitate.
Prin textele sau vorbirea sacră se poate forma o parte importantă a caracteristicilor definitorii ale
identității unei societăți, adică ale culturii acesteia. Mai mult decât atât, necesitatea individului de
se legitima, a se integra, a socializa, este completată de anumite ,,limite supranaturale”, de câteva
aspecte sfinte, de anumite rituri care celebrează uniunea dintre oameni.

Dincolo de semnificațiile realității, ființele umane recurg la expresii simbolice, purtătoare

de credință și practici, pe care le situează într-o dimensiune imaterială și suprabiologică. Într-o
mare măsură, antropologii utilizează aceste simboluri și proiecții pentru a studia relațiile dintre
religie și cultură, ajungându-se de cele mai multe ori la concluzia conform căreia aspectul
religios influențează aproape toate sectoarele vieții: politică, artă, economie, etc.
Un element de mare importanță în înțelegerea activității religioase se referă la
regulile pe care aceasta le trasează în cadrul vieții sociale 14. Acest lucru face referire la
implicarea structurilor religioase în viață de zi cu zi a oamenilor prin setul de valori legate de
ceea ce este permis și ceea ce este interzis, în cadrul căruia o comunitate va determina din punct
de vedere moral ce este bine și ce este rău.
Cultura și religia nu sunt două sfere diferite ale vieții sociale, ci
mai degrabă fac parte dintr-un bloc general care definește construcția societății. Din acest motiv,
studiul relațiilor acestora ne ajută să înțelegem mai precis dimensiunile culturii în suprapondere
cu aspectul religios15.

Cultura monoteistă vs cultura politeistă

1.Cultura monoteistă – reunește creștinismul, iudaismul, islamul. În pofida diferențelor
majore existente între acestea, putem identifica o serie de elemente comune precum: fondarea
religiilor pe credința într-un singur Dumnezeu, creator al tuturor lucrurilor, etern, drept și
milostiv care se descoperă omului prin creația Sa, relevarea religiei prin cărți (Biblia pentru
creștini și Coranul pentru islamiști), credința în Judecata de Apoi, responsabilitatea personală a

14
Maria Elena Camarena Adame, Gerardo Tunal Santiago, „La religión como una dimensión de la cultura”, în
Revista Critica de Ciencias Sociales y Juridicas, Madrid, nr. 22/2009, p. 7.
15
Ibidem, p. 13.
omului în conduita vieții sale, săvârșirea binelui și evitarea păcatului, cea de-a șaptea zi dedicată
Creației, zi de rugăciune (în moschee - islam, biserică- creștinism sau sinagogă-iudaism), printre
altele. În ,,familia” monoteistă, omul are o relație directă și îl recunoaște
pe Dumnezeu, căruia i se roagă într-un mod regulat. Totodată, omul este responsabil de faptele
sale pentru care va răspunde la Judecata de Apoi, moment în care el este chemat la viața veșnică.
Pentru religiile monoteiste, timpul este finit: Creație, Înviere, Judecată
de Apoi (dacă ne referim la creștinism). Există un început și un sfârșit, un progres și o istorie, iar
viața individului este delimitată între naștere și moarte. În cultura creștină și islamică se fac
numeroase trimiteri la faptul că Dumnezeu este singurul stăpân, situat deasupra naturii. În
gândirea monoteistă, oamenii au datoria de a se respecta, de a fi toleranți cu cei din jur, de a avea
grijă de semenii lor, a nu-L uita pe Dumnezeu în căutarea lucrurilor materiale, pământești,
bănești. 2.Cultura politeistă –,,familia” religiilor sansara are
origini și dogme comune, fiind vorba despre hinduism și budism. Fondul dogmatic al celor două
religii are în vedere trei concepte: karma – principiul conform căruia orice lucru realizat în
această viață are o consecință pozitivă/negativă, samsãra – perioada ,,trasmigrării”, al
renașterilor în corpuri și stări diferite, în funcție de meritele dobândite în viețile anterioare și
nirvãna este eliberarea de samsara, de lumea și existența umană iluzorie, prin fuziunea cu
Absolutul16. Hinduismul și budismul împart aceeași morală: eliberarea prin renunțare și
compasiune, dar se disting unul față de celălalt din multiple aspecte. Spre exemplu, budismul nu
recunoaște divinitățile sau organizarea în caste a hinduismului. În ceea ce privește condiția
umană în cultura religioasă politeistă, putem afirma că noțiunea de individ e aproape inexistentă,
fapt pentru care este posibilă și unirea trecătoare dintre spirit și corp. Pentru budiști și hinduiști,
mântuirea e reprezentată de fuziunea sufletului uman în Absolut. Pentru adepții religiei
politeiste, practic noțiunile de viață eternă, înviere, culpabilitate sunt inexistente, ei făcând apel
doar la karma și samsãra. În morala și etica religiei politeiste, familia ocupă un loc important și
accentul este pus pe datoria față de aceasta. Referitor la hinduism, un aspect cu o deosebită
importanță este apartenența la o anumită castă, în cadrul cărora un factor esențial este reprezentat
de raporturile guru-discipol. De aici provine și puternica ierharhizare a societății indiene. În
budism, straturile sociale sunt date de legea karmei, prin urmare fiecare individ are un statut în
funcție de calitatea existenței sale anterioare, astfel în viziunea lor este exclusă orice fel de
16
Angelica-Nicoleta Onea, „Religie și specificitate culturală. Chei de diferențiere culturală” în Revista Management
Intercultural, vol. IX, nr. 16/2007, p. 32.
nedreptate sau inegalitate socială. În opoziție cu religia monoteistă, pentru familia samsara, nu
există termenii de Creație, Judecata de Apoi sau Început, dat fiind faptul că în viziunea sa, lumea
este o prelungire a divinității, ea există dintotddeauna și pentru veșnicie. Pentru politeiști, viața
fiecăruia este un etern reînceput, drept consecință, timpul este nedefinit17.

Concluzii
Așadar, viața socială nu poate fi concepută fără o dimensiune religioasă, întrucât
prin intermediul acesteia este posibil să se analizeze statutul moral care guvernează o societate,
precum și viziunea asupra lumii, care oferă o identitate unică pentru indivizii unei comunități.
Religia, și mai ales creștinismul, a fost întotdeauna în raport cu mediul socio-cultural. În prezent,
aceasta apare caracterizată printr-o imagine tehnologică a lumii și prin postmodernitatea
culturală. La fel ca și cultura, religia este mai ușor de înțeles decât de definit logic,
deoarece aceste două noțiuni sunt ample: afectează practic toate aspectele existenței umane. Atât
de importantă este referința religiei pentru societate încât de aceasta depinde o mare parte a
acțiunii morale care își face simțită prezența. Într-o bună măsură, religia influențează și modul
de gândire al societăților, ceea ce se vede reflectat în mentalitatea fiecărui individ.

17
Ibidem, p. 33.
BIBLIOGRAFIE

Blanco, Carlos, Más allá de la cultura y de la religión, Editura Dykinson, Madrid, 2016

Carrier, Hervé, Diccionario de la Cultura para el análisis cultural y la interculturación, Editura

Verbo Divino, Estella (Navarra), 2004

Malinowski, Bronislaw, Magie. Știință și Religie, Editura Polirom, Iași, 1993

Mauss, Marcel, Eseu despre dar, Editura Polirom, Iași, 1997

Micu, Achim, Antropologie culturală, Editura Napoca-Star, Cluj-Napoca, 2000

Pribac, Sorin, Orientări și curente în antropologia culturală, Editura Universității de Vest,

Timișoara, 2004

Tănase, Alexandru, Cultură și religie, Editura Politică, București, 1973

Camarena Adame, Maria Elena, Tunal Santiago, Gerardo, ,,La religión como una dimensión de
la cultura”, în Revista Critica de Ciencias Sociales y Juridicas, Madrid, nr. 22/2009

Cortés Daza, Johanna Emilce, ,,Sistema cultural de creencias religiósas. Un estado de la

cuestión” în Cuadernos de Lingüistica Hispánca, Madrid, nr. 34/2019

García Gómez, José Maria, ,,La religión en el mundo actual” în Albolafia: Revista de
Humanidades y Cultura, Madrid, nr. 3/2015

Onea, Angelica-Nicoleta, ,,Religie și specificitate culturală. Chei de diferențiere culturală” în

Revista Management Intercultural, vol. IX, nr. 16/2007