SE POATE VORBI DESPRE FIINȚA UMANĂ ÎN AFARA DIMENSIUNII

SOCIALE?
DE CE ESTE IMPORTANT PROCESUL DE SOCIALIZARE?

OMUL - Ființă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligență și

limbaj articulate;
-Ființă care posedă facultatea de a gândi, de a vorbi și capacitatea de a crea
unelte spre a se folosi de ele în procesul muncii;

Biologia abordează fiinţa umană ca pe un alt animal cu calităţi superioare faţă de cele
ale restului animalelor, dar având în comun multe aspecte, inclusiv inteligenţa şi conştiinţa.
Astfel de atribute obişnuiau să fie ataşate în trecut, exclusiv fiinţelor umane. Dar, pentru
oamenii de ştiinţă din zilele noastre, fiinţa umană este, într-un anume sens, un animal.
Filosofia încearcă să ofere o viziune diferită asupra fiinţei umane. Deşi ea admite că
omul este un animal, îl distinge de acesta într-un mod fundamental. În trecut, filosofii făceau
această distincţie prin afirmarea faptului că oamenii erau caracterizaţi în special prin inteligenţă
şi raţiune. Totuşi, de când Darwin a arătat faptul că inteligenţa poate fi descoperită şi la alte
animale, filosofia nu mai insistă asupra raţiunii ca fiind caracteristica specială a omului.
Pentru teologie, fiinţa umană nu se raportează numai la restul creaţiei ci şi la un alt
factor pe care ştiinţa nu vrea să-l introducă. Pentru teologie, Dumnezeu este crucial spre a afla
ce este fiinţa umană. Fiinţa umană trebuie să apară ca ceva diferit, ca o identitate diferită de
animale, de restul creaţiei şi de Dumnezeu. Astfel, omul este o legătură între Dumnezeu şi
lume. Aceasta se exprimă în termeni teologici prin ideea de „chip şi asemănare a lui
Dumnezeu”.

Omul – ființă socială

În privința atributului sociabilității, în gândirea filosofică s-au conturat două tipuri de

explicatii:

-teoria naturalistă, prin care Aristotel susținea că instinctul pentru comunitate este înscris în
însăși natura omului;

-teoria contractualistă, care susține că sociabilitatea este dobandită ca urmare a acceptării tacite
între oameni a unui scop social;

Omul, ca să supraviețuiască trebuie să-și satisfacă anumite nevoi de bază: apă, hrană,
adapost, să-și păstreze sănătatea în condiții optime, să procreeze.
Aristotel în ‘Politics’ spunea ca omul prin natura lui e un animal social, născut nu
numai pentru o existență biologică ci și pentru starea de bine si fericire, că suntem diferiți de toate
celelalte creaturi. Dumnezeu a dat oamenilor putere spirituală și conștiință asta făcându-ne ființe
evoluate.
Omul nu poate să traiască singur, trebuie să relaționeze cu semenii lui, pentru a
evolua, pentru a-și păstra sănătatea fizică și mentală, el are nevoie de o altă pesoană pentru a
intra în comuniune cu aceasta si cu restul semenilor. Din acest apect pot spune că reiese si
caracterul de ființă socială a omului, adică posibilitatea acestuia de a avea diferite relații cu o
altă ființă umană.
Oamenii sunt capabili să își afirme rațiunea: cunoștințele, ideile, părerile, punctele de
vedere, inclusiv cele estetice si morale. „Vocea (nearticulată) este doar semnul plăcerii si al
durerii si există și la celelalte vietăți, căci natura lor se ridică numai până la a avea simțirea
plăcerii si a durerii si a o semnifica unele altora, pe cand limba serveste la a exprima ce este
folositor si ce este vatamator, precum si ce este drept si nedrept” (Aristotel). Deoarece oamenii
sunt inzestrati cu limbaj articulat iar functia naturala a limbajului articulat constă în comunicare
rațională, inclusiv sau mai ales în plan moral, deoarece pentru comunicare nu este suficient un
singur om, rezultă ca oamenii sunt ființe sociale în mod natural. Starea naturală este chiar
starea socială. 
Multe necesităţi individuale sunt satisfăcute în relaţiile dintre persoane: suport
psihologic, dragoste, stimă, reducerea incertitudinii şi anxietăţii, afiliere, securitate, statut, sunt
relaţii constituite în primul rând pentru satisfacerea necesităţilor de sociabilitate. Fericirea
noastră în viață depinde de multe ori de interacțiunile cu ceilalți și abilitățile de a coopera, pe
care ni le dezvoltăm încă din copilărie, cu ajutorul părinților și profesorilor.
Oamenii care au succes sunt aceia care au învățat arta cooperării și care înfruntă viața
cu o atitudine optimistă, născută din curaj și încredere în sine. Omul este o ființă socială, diferit
de celelalte făpturi prin limbaj și moralitate. Este adevărat, însă, acest fapt este doar o
caracterizare parțială a omului, deoarece acesta este totodată o persoană. Pe de altă parte, omul
ca persoană face parte din poporul lui Dumnezeu și se conduce după legea iubirii, având ca
scop primordial fericirea veșnică.
Însuși Dumnezeu nu a putut fi o singură Persoană, deoarece aceasta constituia o dovadă
de egoism, ceea ce în cadrul Sfintei Treimi este de neconceput, aici existând iubire, acea iubire
pe care omul a primit-o prin intermediul jertfei Mântuitorului Iisus Hristos.
Năzuința omului de a se afla în comuniune cu o altă persoană a fost sadită de
Dumnezeu la momentul creației, deoarece această deschidere către o altă ființă implică
împărtașirea reciprocă a iubirii dintre credincioși, ceea ce este în definitiv respirația Bisericii
Creștine. 
Biserica poartă în timpuri și istorie, prezent, trecut și viitor rolul unui mediu desăvârșit
în care omul poate să-și astâmpere această sete de a intra în comuniune cu cineva, fie cu un alt
om, sau chiar cu Dumnezeu.
Importanța procesului de socializare –Omul este o fiinţă socială. Chiar din primele
zile ale existenţei sale el este înconjurat de semenii săi, este inclus în diverse relaţii sociale,
prin intermediul cărora însuşeşte şi interiorizează valori fundamentale comune, simboluri,
reprezentări colective, aşteptări etc. Formarea personalităţii umane este rezultatul unui proces
complex de socializare, în care interacţionează factorii personali, de mediu şi culturali.
Socializarea este un proces psihosocial de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor,
cunoştinţelor, modelelor de comportare specifice unui grup sau comunităţi în vederea formării,
adaptării şi integrării sociale a unei persoane. În acest sens, socializarea este un proces
interactiv de comunicare, care presupune dubla considerare a dezvoltării personale şi a
influenţelor sociale. Din punct de vedere psihologic, ea reflectă modul personal de receptare şi
de interpretare a mesajelor sociale.
 Omul ca persoană nu poate trai singur; omul ca ființă socială face parte dintr-un stat, se
conduce și se ghidează după anumite reguli si legi impuse de stat, după documente care stau la
baza acestuia și care îi dovedesc existența de la o anumită perioadă istorică și care îi asigură
existența, iar dacă acesta nu relaționează cu timpul tinde să devină o ființă antisociala, un
răzvrătit împotriva lipsurilor și a nedreptăților acesteia. 
Concluzionând cele prezentate mai sus putem să afirmăm că omul este o ființă
socială, el traiește în și prin societate. Se spune chiar ca cea mai veche nevoie a omului
este nevoia de celălalt.
În afara societății, în condiții de sălbăticie, omul riscă să piară sau să se
dezumanizeze.

Student: