Student anul I- Asistență socială

IMPACTUL VIOLENȚEI DIN MASS-MEDIA ASUPRA COPIILOR

Mass-media și media în general reprezintă fenomene valoroase și eficiente de

transmitere a informațiilor în rândurile maselor, care au luat o dezvoltare deosebită în
lumea contemporană, având, în acest context, receptivitate și influențe modelatoare
(educaționale) și mobilizatoare deosebite asupra publicului larg de toate vârstele, de toate
profesiile si de toate convingerile.
Mass-media si media în general se realizează prin variate componente:
a) radioul și televiziunea directe, inclusiv prin sateliți, reprezentând forme de penetrație în
mase cu cea mai mare forță și influență; televizorul, îndeosebi, este cel mai acreditat
mijloc de comunicare în mase, căci el solicită cei mai importanți analizatori - văzul și
auzul; el aduce, ca si radioul, informațiile de la cele mai mari distanțe, dar și imaginea pe
micul ecran, ca să le trăim zilnic, fiecare din noi, acasă; mass-media are astfel o eficiență
sporită pentru că folosește un limbaj mai direct, mai plastic, mai sugestiv și mai
convingator decât limbajul obișnuit;
b) calculatorul și CD-Rom-urile, conectate la Internet, care asigură comunicarea la nivel
mondial;
c) presa - ziarele si revistele de tot felul, care, de asemenea, reprezintă forme de
penetrație de mare forță și influență informațională și educativă;
d) cartea, colecțiile de carte cu tiraj de masă, broșurile etc;
e) muzeele, expozițiile știintifico-tehnice, cultural-artistice, bibliotecile, librăriile,
târgurile de carte etc.

1
 Receptarea mesajelor transmise prin mijloacele de mai sus se face pe trei căi
principale, separat sau combinat (interacționat): audio - ca ascultător, video - ca privitor
și scris - ca cititor.

Educaţia copiilor este, poate, cea mai mare responsabilitate pe care o are omul în
viață, activitatea care ne poate procura cele mai mari bucurii sau, dimpotrivă, dezamăgiri.
Formarea personalității copilului depinde de noi, adulții, cei care ne aflăm în
preajma lui zi și noapte. Mass-media exercită o influenţă deosebită asupra personalităţii
în formare a minorului. De aceea, se impune chiar interzicerea difuzării, unor
materiale (scene, cazuri) care elogiază furtul,violenţa, amoralul, nefirescul şi
excentricul în raport cu firescul, ceea ce degradează imaginea relaţiilor
interpersonale, contaminează deosebit de periculos viata şi comportamentul
minorului.Şcolarii şi adolescenţii sunt atraşi de mirajul televiziunii. Excesul vizionării
media ajungând la cote alarmante: peste 42% dintre copiii între 7-10 ani, 57% între elevii
între 11-14 ani, respectiv peste53% dintre adolescenţii între 15-18 ani urmăresc
emisiunile TV 4 ore pe zi. Ştim cu toţii că un copil care nu are discernământ nu se poate
opune. De aceea este foarte important să fie apărat de mijloacele care îi pun în pericol
sănătatea mentală şi viitorul. Un copil singur nu poate să se protejeze în fața unor
mijloace moderne care îi fascinează, ajungând chiar până la dependență. Ei nici măcar nu
bănuiesc pericolul şi nu-şi pot imagina consecinţele. Rolul părinților este tocmai acela de
a-i apăra şi călăuzi pe cei mici până când vor căpăta discernământul necesar ca să se
descurce singuri în viaţă. Desigur este mult mai simplu să-i abandonăm în faţa unui ecran
ca să ne vedem de treabă. Este necesar să găsim soluţiile cele mai potrivite pentru a ieşi
din criza în care ne-a adus modul de viaţă pe care îl impune societatea de consum. De
înţelegerea acestui lucru, de adoptarea unei atitudini responsabile în educarea copiilor
noştri şi în desfăşurarea vieţii de familie depinde viitorul acestor copii şi al nostru, al
tuturora. Altfel vom deveni spectatorii şi victimele unei revărsări de violenţă, al cărei
debut şi-a făcut deja apariţia. Violenţa ocupă unul dintre primele locuri, ca pondere, pe
canalele TV din întreaga lume.
Părinții nu reprezintă singura sursă de informații a copiiilor, dezvoltarea
tehnologică fulminantă din ultimii ani oferind o gamă tot mai diversificată de metode de
informare pentu copii si adolescenți. Astfel, copiii sunt expuși tot mai mult știrilor
televizate, din presa scrisă precum și imaginilor grafice de pe internet, fapt ce poate
transmite ideea unei lumi nesigure, amenințătoare și neprietenoase. Spre deosebire de
filme, desene animate sau benzi desenate, faptele de violență regăsite în massmedia sunt
reale, tangibile. Cu toate acestea copiii cu vârste mici nu dețin capacitatea de a face
distincția dintre fantezie și realitate și în consecință evenimentele violențe percepute de
aceștia pot fi interiorizate în așa fel încât la nivelul mentalului să se producă anumite
modificări, uneori iremediabile. Conform studiilor efectuate de specialiștii în acest
domeniu concentrarea atenției mass-media pe popularizarea evenimentelor violente poate
duce la apariția sindromului „lumii rele” la copiii cu vârste fragede, manifestat prin
perceperea greșită a lumii ca spațiu corupt și nesigur.

La modă astăzi în lumea jocurilor video este reprezentarea în joc a unor celebrități
reale și folosirea acestora pentru promovarea produsului prin spoturile publicitare.

2
 Studiile de psihologie arată că această practică are un impact deosebit asupra
copiilor și tinerilor adolescenți, care sunt foarte sensibili la celebrități, încercând să se
identifice cu ei și având încredere în eroii lor că le arată ce este bine. Tot ce le este arătat
este luat de bun, iar copilul asociază spontan, din entuziasm și din dorința de a visa,
imaginile pe care le vede cu produsul pe care are posibilitatea să îl cumpere sau să-l
primescă
Tendința aceasta copilarescă este atât de puternică încât ședințele de informare, în
cadrul cărora li s-a explicat copiilor că reclamele folosesc aceste tehnici într-un mod cinic
pentru a le crește dorința de a cumpăra și a-i îndemna să facă asta, nu au avut nici un
effect asupra părerii lor despre produs.

Copiii au nevoie de eroi si orice obiect care le permite să se identifice cu aceste

figuri simbolice sunt foarte atrăgătoare. A purta pantofii de sport ai lui Thierry Henry sau
tricoul lui Michael Jordan e ca și cum ar fi puțin Thierry Henry sau Michael Jordan.
După cum a constatat psihologul Patrick Boumard, după mai bine de zece ani de
cercetări în domeniul psihologiei infantile, copilul este capabil să se transfere în pielea
multor personaje prin intermediul cărora el vede lumea, ca și cum ar fi aceste personaje.
Fenomenul este numit disociere psihică, patologică la adult, dar normală la copil.

Deşi, în ultimii ani, fenomenul violenţei pe micul ecran a atras cele mai multe
dezbateri publice, critici şi sancţiuni, televiziunea continuă să transmită din ce în ce mai
multă violenţă, iar telespectatorii din toată lumea, mai ales tinerii, caută cu aviditate
aceste programe. Faptul că violenţa din media constituie una dintre cele mai importante
cauze ale violenţei în lumea reală este dovedit în peste 1000 de studii şi articole apărute
în diferite colţuri ale lumii. Din majoritatea cercetărilor efectuate, rezultă că violenţa de la
televizor are următoarele efecte: facilitează agresivitatea şi comportamentul antisocial,
dezvoltă insensibilitatea la violenţă sau la victimele violenţei, intensifică percepţia
telespectatorilor că trăiesc într-o lume periculoasă în care ei pot deveni victime. Fiecare
post de televiziune are cel puţin un film ,,de acţiune" în grila zilnică de programe, iar
buletinele de ştiri şi ziarele transformă orice eveniment violent într-o ştire de senzaţie.
Copiii devin foarte uşor victime ale violenţei în primul rând, pentru că mintea lor
nu le permite să analizeze critic informaţiile primite. Comportamentul violent poate avea
multiple cauze: biologice, psihologice, sociale, economice. De aceea, este dificil să separi
efectele violenţei media de influenţa celorlaţi factori. Cu toate acestea, cele peste 100 de
studii din ultimii 40 de ani au demonstrat următoarele: copiii care privesc mai mult la
televizor (peste patru ore pe zi) tind să-şi rezolve conflictele mai agresiv decât ceilalţi; de
asemenea, cu cât copiii încep să privească la televizor de la o vârstă mai fragedă, cu atât
sunt mai predispuşi să comită acte de violenţă mai târziu. Vizionarea îndelungată a
programelor de televiziune poate avea efecte deosebit de nocive asupra copiilor, asta cu
atât mai mult, cu cât unii părinţi își lasă copiii să stea cuminţi în faţa televizorului în timp
ce ei își fac treburile. Un fapt îngrijorător este şi acela că două treimi dintre copii nu
găsesc pe nimeni acasă când vin de la şcoală, întrucât părinţii sunt la serviciu. Astfel, ei
pot să urmărească orice program, indiferent de avertismentul din josul ecranului. S-ar
crede că cei mici învaţă din filmele pe care le privesc că forţele binelui vor învinge
întotdeauna răul şi deci, teoretic ar trebui să nu reprezinte nici un pericol în a le urmări.
Dimpotrivă, tocmai faptul că eroii din filme au puteri speciale îi face pe copii să le imite

3
comportamentul şi să înveţe că agresivitatea e o soluţie acceptată în rezolvarea oricărei
probleme. Micuții nu văd alte trăsături de caracter pozitive. Ei apreciază la eroi mai mult
duritatea, fiind preferaţi pentru statutul lor de războinici şi justiţiari. Imaginaţi-vă că, la
televizor, un copil vede un erou care primeşte o lovitură foarte puternică, dar acesta nu
păţeşte nimic. E posibil ca micuţul să creadă că, lovindu-l astfel pe prietenul său de joacă,
nici el nu va fi rănit. Iar cele ce urmează vor şoca şi mai mult! A lăsa un copil de trei-
patru ani să privească un film în care, în primele 90 de minute, se familiarizează cu un
personaj şi apoi, în ultimele 30, priveşte neputincios cum acesta este omorât cu
brutalitate, este ca şi cum i-ai prezenta un nou prieten, l-ai lăsa să se joace cu el şi apoi l-
ai ucide în faţa lui. Asta deoarece, când văd la televizor pe cineva împuşcat, înjunghiat,
violat, brutalizat, copiii cred că se întâmplă în realitate. Şi copiii noştri asta văd de câteva
ori pe zi.. Părintele are un rol important în diminuarea acestor influenţe negative, de
aceea trebuie limitat timpul petrecut în faţa televizorului. Cea mai afişată acuzaţie
împotriva televiziunii este următoarea: descrierea violenţei creşte violenţa stradală.
Aproape fiecare casă din România are un televizor în casă, unele familii chiar două sau
mai multe.
Într-un studiu american s-au enunţat următoarele două concluzii: prima, copilul
vede la televizor într-un an, în medie, cam 10.000 de scene violente; iar a doua, pe când
un copil absolvă liceul, el a văzut deja la televizor aproximativ 18.000 de morţi violente.
Acum, cum ne afectează pe noi, individual şi colectiv, toată această mass-media care
promovează violenţa? Urmărirea la televizor a scenelor de violenţă tinde să dezvolte şi să
activeze comportamentul agresiv. De asemenea, expunerea repetată la violenţă, sporeşte
acceptarea de către noi a violenţei ca pe un mod legitim de a rezolva problemele. Apoi,
această acceptare se implementează în psihicul social al copiilor şi al nostru.
Televiziunea ne fură timpul, având asupra noastră o putere hipnotică,
împiedicându-ne să ieşim sau să facem altceva. Televiziunea scurtează durata de atenţie
concentrată. De asemenea ne reduce inteligenţa, induce dependenţa şi nutreşte în noi
nelinişti rasiale – „noi suntem mai buni ca ei”. Ce s-ar putea argumenta împotriva unor
canale ca Discovery, Animal Plannet, Naţional Geographic? Folosit cum trebuie
televizorul poate fi o resursă educaţională pozitivă, anume, că părinţii nu ar trebui să
folosească televizorul ca înlocuitor al educaţiei pe care ei sunt datori să le-o dea copiilor
lor. Folosirea televizorului pentru copiii din clasele mici în procesul de predare-învăţare
este benefică, însă o astfel de metodă în educaţie este mai puţin eficientă când ne referim
la studenţi, decât de exemplu, interacţiunea personală cu clasa. Avem nevoie de
„alfabetizare” cu privire la media, de conştiinţa interactivităţii noastre comune, aşa încât
să luăm decizii personale şi comunitare cu privire la audio-vizual pentru a sluji cel mai
bine, binele. Televizorul este doar încă unul din vehiculele noastre pe care le putem duce
oriunde vrem; noi suntem pe locul şoferului. Cred că o atitudine mai pragmatică, mai
modestă se impune. Nu putem reduce efectele negative ale noilor medii, decât
dezvoltându-le efectele pozitive. În felul acesta vom putea înţelege cum ne putem
dezvolta odată cu ele fără să ne pierdem pe noi înşine. În opinia psihologului Mihail
Militaru, este foarte important ca părinţii să nu interzică accesul copilului la televizor,
pentru ca efectul obţinut ar fi exact opus. Apare, în acest caz, tentaţia ,,fructului oprit” şi
copilul va urmări cu şi mai mult interes emisiunea în discuţie. De asemenea, psihologul
consideră că părinţii trebuie să discute cu cel mic pentru a afla care este factorul care îl
motivează să urmărească programele respective. ,,De cele mai multe ori, copiii urmează

4
anumite modele pe care le văd în familie", subliniază doctorul Militaru. Au existat
numeroase studii legate de influenţa violenţei de la televizor asupra comportamentului
copiilor.
Multe dintre cercetări au confirmat existenţa unei conexiuni între
comportamentul agresiv al copiilor şi viitorilor adulţi şi violenţa din programele TV. Nu
toate filmele, emisiunile, jocurile au efecte puternic negative. Este foarte probabil ca un
copil să devină mai agresiv, dacă se identifică cu personajul violent dintr-un film sau
spectacol. Dacă acel personaj devine modelul său şi dacă acesta foloseşte metode
neortodoxe pentru rezolvarea conflictelor, atunci este foarte posibil ca şi copilul să îi
copieze comportamentul. De exemplu, dacă un copil observă că personajul său favorit
devine agresiv atunci când este persiflat, atunci şi el când se va găsi într-o situaţie
similară va copia modelul comportamental.
Violenţa TV poate trezi sentimente de frică în sufletul copilului, iar efectele sunt
de lungă durată. În plus, s-a dovedit că persoanele care se uită mult la televizor cred că
lumea este mai periculoasă decât în realitate.
Anxietatea, depresia, stresul post-traumatic sunt câteva dintre efectele de lungă
durată ale expunerii la mesaje violente. Deci, care sunt prin urmare, efectele acestui
bombardament cu mesaje violente, ale acestei violenţe care, prin vizionare, devine
experienţa cotidiană a omului modern? Oamenii ajung să supraestimeze prezenţa
violenţei în lumea reală. Sporeşte sentimentul fricii, al insecurităţii în faţa pericolului
văzut ca iminent.
Trăind permanent sentimentul unei agresiuni potenţiale, oamenii nu numai că
devin mai stresaţi, mai irascibili, dar se şi pregătesc să răspundă cu violenţă, în legitimă
apărare, la un eventual atac. Prin aceasta, comportamentul violent se insinuează în
imaginaţia individului care se îndreptăţeşte să-l folosească pentru a preîntâmpina riscul.
Indivizii percep această violenţă ca pe o componentă legitimă şi implicită a instituţiilor
sociale. Lumea în care trăim este una violentă. Violenţa devine deci mijloc şi necesitate .
Apare o desensibilizare a oamenilor în faţa violenţei, durerii şi suferinţei; violenţa devine,
tot mai mult un mijloc dezirabil pentru rezolvarea problemelor şi impunerea intereselor,
pentru dobândirea plăcerii sau a confortului dorit.
În consecinţă, violenţa de la televizor devine periodic inamicul public
numărul unu. E mijlocul cel mai la îndemână pentru a nu mai căuta adevăratele
cauze

5
 VÂRSTNICI AFLAȚI ÎN DIFICULTATE

„Îmbătrânirea este preţul inevitabil pe care organismul îl plăteşte pentru complexitate„

Situată pe locul al doilea în statisticile europene privind ritmul accelerat al

îmbătrânirii populației, România înregistrează în momentul de față o pondere de 17% a
persoanelor vârstnice în structura populației totale. Mai exact, în România, o persoană din
șase are peste 65 de ani. În acest context, dezvoltarea unui sistem integrat de asistență
socială a persoanelor vârstnice și susținerea lui reprezintă o prioritate. Cunoașterea
nevoilor persoanelor vârstnice și colaborarea societății civile pot fi instrumente de lucru
valoroase pentru creșterea calității vieții vârstnicilor.

Procesul îmbătrânirii afectează în principal sistemul nervos central (creierul în

special), dar şi pe cel imunitar, endocrin, cardiovascular, etc. Creierul este cel care dă
abilitatea de a exista, un control asupra îmbătrânirii. Pierderea memoriei de scurtă durată,
schimbările cognitive şi de personalitate apărute odată cu înaintarea în vârstă, demenţa,
declinul senzorial şi al sistemului nervos, ca şi alte schimbări apar în îmbătrânire. Dacă o
persoană adultă prezintă în general o singură boală, la persoana vârstnică întâlnim deseori
polipatologia (două sau mai multe boli concomitent). Cu cât are loc înaintarea în vârstă,
creşte vulnerabilitatea la îmbolnăviri, bolile sunt contactate mai usor, evoluţia este mai
accentuată şi de durată, o boala poate crea blocaje funcţionale şi determină o alta.
Îmbătrânirii biologice şi celei psihologice li se adaugă îmbătrânirea socială,
pentru că, din păcate, bătrâneţea a ajuns să fie asociată, de către cei din jur, cu boala, cu
neputinţa, conservatorismul, lipsa de discernământ, iritabilitatea şi dependenţa de alţii.
De aceea, în dezvoltarea cercetării şi practicii asistenţiale a persoanelor vârstnice se
ţine prioritar cont de următoarele aspecte:
- populaţia persoanelor în vârstă este în creştere, atât numeric, cât şi proporţional;
- există o strânsă legătură între vârsta a III-a şi situaţia de risc prezentată de
dizabilităţile bio-psiho-sociale specifice vârstnicului;
- sistemul de protecţie socială şi medicală, aşa cum este în prezent organizat, nu
este încă pe deplin capabil să răspundă satisfacerii nevoilor specifice acestei categorii de
vârstă.
Se cunoaşte faptul că vulnerabilitatea vârstnicilor este determinată de:
- diminuarea potenţialului de apărare socială prin părăsirea circuitului activ social;
- din punct de vedere economic prin scăderea veniturilor;
- biologic, prin receptivitate crescută la îmbolnăviri, handicapuri, dependenţă;
- din punct de vedere psihologic, prin modificări psihologice şi psihopatologice
de involuţie;
- pierderea de roluri îl marginalizează atât în cadrul familiei, cât şi în cadrul
societăţii;
Evaluarea stării de dependenţă se face ţinând cont de faptul că dependenţa este un
proces de mare complexitate, ce include componente medicale, culturale şi economice.
Sănătatea este unul dintre cele mai importante aspecte privind vârstnicii. O
sănătate bună înseamnă şi o viaţă mai bună. Din păcate, la ora actuală în România,

6
sistemul sanitar nu este suficient de dezvoltat pentru a acoperi nevoile pe care le are
populaţia şi mai ales persoanele vârstnice.
Evaluarea geriatrică se bazează pe utilizarea unor diverse scale pentru stabilirea
autonomiei şi a dependenţei cu diversele ei grade, dependenţa obligând persoana în cauză
să recurgă la o altă 7 persoană pentru a-şi putea realiza activităţile necesare vieţii zilnice
(spălat, îmbrăcat, alimentat, eliminări, deplasare, menţinerea relaţiilor sociale).
Asistentul social ajută beneficiarul - persoana vârstnică dependentă - să atingă
potenţialul maxim de autoîmplinire în limitele respectării drepturilor celorlalţi,
identificând situaţiile şi cauzele care afectează echilibrul psihic, economic sau moral al
individului aflat la vârsta a treia, precum şi al familiei acestuia şi întreprinde toate
acţiunile necesare pentru remedierea situaţiei de dificultate identificate. El participă la
proiecte socio-educative, consiliere, orientare, ajutor pentru realizarea demersurilor
necesare obţinerii drepturilor beneficiarilor, activităţi de informare şi prevenire,
recunoscând şi respectând scopurile individuale, responsabilităţile şi diferenţele
beneficiarilor, fiind angrenat în relaţii profesionale bazate pe încredere, intimitate şi
confidenţialitate. Etica asistentului social este evidenţiată şi în consilierea socială, aceasta
fiind o relaţie de ajutorare, o încercare şi un efort din partea consilierului la care este
cooptat şi beneficiarul pentru a îmbunătăţi confortul existenţial al celui din urmă, pentru
a-i ameliora stilul de viaţă. O caracteristică esenţială este cea de facilitare a înţelegerii, a
schimbării, a acceptării noilor situaţii, a depăşirii unor momente dramatice, a integrării şi
a dezvoltării. Consilierea familiilor vârstnicilor cu risc de abandon, implică asistentul
social în observarea, ascultarea, înţelegerea, răspunsul, evaluarea şi acţiunea în
parteneriat cu consiliatul şi familia acestuia..

Nevoile fiziologice

În această categorie sunt incluse toate trebuințele orientate spre menținerea

funcționării normale a organismului (hrana, apa, aerul, somnul, nevoia de a se proteja de
frig și căldură). Acestea sunt necesare pentru a supraviețui și reprezintă cele mai
puternice nevoi ale omului. Dat fiind faptul că persoana vârstnică este posibil să nu mai
poată să-și satisfacă toate aceste nevoi, sarcina cade în grija îngrijitoarei. Aceasta trebuie
să îi ofere seniorului hrană ușor digerabilă, conformă dietei recomandate de către medic,
să se asigure că mediul în care locuiește este curat și aerisit, să aibă grijă să-i creeze o
atmosferă plăcută și să se asigure că somnul lui este odihnitor.
Nevoia de siguranță
Odată satisfăcute nevoile fiziologice, următoarele care cer atenție sunt cele de
securitate. Orice persoană dorește să se simtă sigură și să trăiască departe de orice
amenințare a vieții, iar vârstnicii tind să simtă această necesitate mult mai accentuat.
Pentru a elimina disconfortul, este nevoie ca îngrijitoarea să îl asigure pe senior, ori de
câte ori este nevoie, că este în siguranță și să nu întreprindă anumite activități precum
aducerea persoanelor străine în locuință, lăsarea în casă a unor oameni care nu au fost
anunțați etc. Vârstnicul va primi doar vizitele care au fost anunțate și aprobate în
prealabil tocmai pentru a se evita crearea unor situații deranjante.

7
 Nevoia de dragoste și apartenență

Se știe că nimeni nu poate trăi singur, departe de semenii săi. Nevoia de prietenie,
familie, apartenență la un grup sau chiar cea de implicare într-o relație intimă non-sexuală
sunt cele care au un impact major asupra sănătății unei persoane. Pentru majoritatea
vârstnicilor, trecerea timpului a adus cu sine și anumite dureri precum pierderea
soțului/soției, pierderea unor rude sau pierderea unor prieteni, astfel că ei simt nevoia de
dragoste mai mult ca oricând. Îngrijitoarea trebuie să comunice cu persoana îngrijită, să
se intereseze de problemele ei, să organizeze activități care să-i înlăture gândul de la
singurătate și să faciliteze, dacă se poate, contactul cu alte persoane. O metodă pentru a
satisface nevoia de apartenență este participarea la evenimente socio-culturale unde
vârstnicul poate interacționa cu persoane cu aceleași hobby-uri și preferințe.
Nevoia de a avea încredere în sine

Modul în care ne privim pe noi înșine ne influențează foarte mult. În cazul

vârstnicilor, stima de sine scade la cote alarmante. Acest lucru accentuează depresia cu
care orice persoană în etate se luptă. Pentru a-i ajuta să se simtă bine în pielea lor,
îngrijitoarele trebuie să le îngrijească aspectul exterior (ex. să le coafeze/machieze pe
doamne, să-i îmbrace prezentabil pe domni) și să îi implice în activități care să le arate de
ce sunt capabili (ex. jocuri în care să-și demonstreze abilitățile, evenimente în care pot
discuta despre subiecte specifice).
Nevoia de autorealizare

Nevoia de autorealizare este tradusă prin dorința omului de a se evidenția ca o

persoana unică, de a-și descoperi potențialul maxim și talentele. Dacă vârstnicul îngrijit
manifestă dorința de a face ceva deosebit în viață, îngrijitoarea trebuie să îl susțină și să-l
ajute în îndeplinirea acelui țel deoarece niciodată nu este prea târziu pentru a-ți urma
aspirațiile.
În concluzie, atunci când este vorba de nevoile vârstnicilor, acestea tind să fie mai
solicitante odată cu trecerea timpului. Atâta timp cât bătrânețea înseamnă neputință,
sarcina de a crește încrederea în sine a seniorului este cea care necesită cea mai mare
atenție din partea îngrijitoarei. Aceasta este responsabilă de persoana îngrijită nu doar în
ceea ce privește hrana și curățenia, ci și din punct de vedere al fericirii. Astfel, trebuie să
o ajute să își recapete încrederea în propriile puteri, să se respecte și să aprecieze viața așa
cum este.

Nevoia de îngrijire și sprijin practic

Vârsta a III-a este de regulă asociată cu o stare de sănătate deficitară, care poate
duce la un anumit grad de dependență. Odată cu trecerea timpului, cei mai mulți vârstnici
dobândesc afecțiuni care le diminuează mobilitatea și posibilitatea de autoîngrijire. În
ceea ce privește apelanții Telefonului Vârstnicului, raportat la gradul în care depind de
îngrijitori sau de persoane apropiate, aceștia au adresat solicitări punctuale cu privire la

8
nevoile lor: informații medicale, asistență medicală specializată, îngrijire personală,
suport în activități de menaj, supraveghere specializată, sprijin la cumpărături și
procurarea de rețete medicale, informații despre cămine și proceduri de instituționalizare.

Nevoia de sprijin emoțional

În contextul unui lung șir de transformări fiziologice, psihologice și sociale,

persoanele vârstnice înregistrează o nevoie semnificativă de sprijin emoțional. Prin
sprijinul potrivit, criza adaptativă la noile condiții bio-psiho-sociale, pe care le impune
îmbătrânirea, este depășită mai ușor. Sentimentul de singurătate pe care îl mărturisesc
vârstnicii, cauzat de absența unui partener de viață sau a unui interlocutor, se traduce
adesea în dificultatea de a împărtăși lucrurile care îi preocupă, imposibilitatea de a cere
un sfat sau doar de a povesti despre problemele cu care se confruntă.

Nevoia de sprijin financiar și material

Majoritatea vârstnicilor susțin că nevoile personale depășesc adesea veniturile.

Ajustându-și cu greutate stilul de viață în conformitate cu veniturile post-pensionare, cei
mai mulți vârstnici trăiesc dramatic declinul financiar. Situația este cu atât mai dramatică
pentru cei care obișnuiau să se întrețină din muncă zilieră. Aflându-se în imposibilitatea
de a mai munci, aceștia ajung în pragul sărăciei. În categoria nevoi financiare și materiale
sunt incluse locuințe sociale, pachete de alimente, hrană caldă, tichete sociale sau bani.

Nevoia de a fi activ și de participare socială

Odată cu pensionarea, o mare parte dintre vârstnici își pierd rolul social, devin
inactivi ori experimentează sentimentul inutilității. Cei care locuiesc cu familia își
canalizează, de obicei, energia spre activități în gospodărie, îngrijirea nepoților sau alte
activități în care sunt solicitați de familie, daca relațiile sunt armonioase. Nevoia de a fi
util găsește astfel un răspuns, menținând în continuare vârstnicul activ și implicat în viața
socială
Serviciile de asistenţă socială din România oferite persoanelor de vârsta a treia nu
sunt suficient de dezvoltate în raport cu nevoile societăţii. Este vorba atât despre
îngrijirea la domiciliu cât şi despre instituţionalizare. În condiţii normale, îngrijirea la
domiciliu este cea mai de dorit soluţie, din punct de vedere social, afectiv, financiar,
educativ. Din multe puncte de vedere este mai benefic să aduci serviciile la client dacât
clientul la servicii, dar acest lucru nu este întotdeauna posibil sau nu este în interesul
vârstnicului. Există şi situaţii în care disponibilitatea şi dorinţa trebuie înlocuite de
profesionalism şi posibilităti. Aceasta înseamnă instituţionalizare, care trebuie facută cu
respectarea legii, a eticii şi moralei. De fapt, fiecare caz în parte trebuie bine cântărit, cât
de obiectiv posibil şi luată decizia optimă pentru persoana în cauză, în funcţie de
posibilităţile familiei şi de cele oferite de societate

9
 Nevoia de dragoste și apartenență

Se știe că nimeni nu poate trăi singur, departe de semenii săi. Nevoia de prietenie,
familie, apartenență la un grup sau chiar cea de implicare într-o relație intimă non-sexuală
sunt cele care au un impact major asupra sănătății unei persoane. Pentru majoritatea
vârstnicilor, trecerea timpului a adus cu sine și anumite dureri precum pierderea
soțului/soției, pierderea unor rude sau pierderea unor prieteni, astfel că ei simt nevoia de
dragoste mai mult ca oricând. Îngrijitoarea trebuie să comunice cu persoana îngrijită, să
se intereseze de problemele ei, să organizeze activități care să-i înlăture gândul de la
singurătate și să faciliteze, dacă se poate, contactul cu alte persoane. O metodă pentru a
satisface nevoia de apartenență este participarea la evenimente socio-culturale unde
vârstnicul poate interacționa cu persoane cu aceleași hobby-uri și preferințe.
Nevoia de a avea încredere în sine

Modul în care ne privim pe noi înșine ne influențează foarte mult. În cazul

vârstnicilor, stima de sine scade la cote alarmante. Acest lucru accentuează depresia cu
care orice persoană în etate se luptă. Pentru a-i ajuta să se simtă bine în pielea lor,
îngrijitoarele trebuie să le îngrijească aspectul exterior (ex. să le coafeze/machieze pe
doamne, să-i îmbrace prezentabil pe domni) și să îi implice în activități care să le arate de
ce sunt capabili (ex. jocuri în care să-și demonstreze abilitățile, evenimente în care pot
discuta despre subiecte specifice).
Nevoia de autorealizare

Nevoia de autorealizare este tradusă prin dorința omului de a se evidenția ca o

persoana unică, de a-și descoperi potențialul maxim și talentele. Dacă vârstnicul îngrijit
manifestă dorința de a face ceva deosebit în viață, îngrijitoarea trebuie să îl susțină și să-l
ajute în îndeplinirea acelui țel deoarece niciodată nu este prea târziu pentru a-ți urma
aspirațiile.
În concluzie, atunci când este vorba de nevoile vârstnicilor, acestea tind să fie mai
solicitante odată cu trecerea timpului. Atâta timp cât bătrânețea înseamnă neputință,
sarcina de a crește încrederea în sine a seniorului este cea care necesită cea mai mare
atenție din partea îngrijitoarei. Aceasta este responsabilă de persoana îngrijită nu doar în
ceea ce privește hrana și curățenia, ci și din punct de vedere al fericirii. Astfel, trebuie să
o ajute să își recapete încrederea în propriile puteri, să se respecte și să aprecieze viața așa
cum este.

10