CELULA

• Noțiuni introductive
• Teoria celulară
• Compoziția chimică a materiei vii
• Tipuri fundamentale de celule
 Celula
- unitatea structurală și funcțională a organismelor -

• Termen folosit prima dată de

Robert Hooke (1665)

• lat. cella = cămăruță

 Celula
- unitatea structurală și funcțională a organismelor -

• Antony von Leeuwenhoeck -

animalicule (1650-1700)

• Citologia, Biologia celulară

(studiază celula)
Postulatele de bază ale teoriei celulare
1. Celula este unitatea structurală, funcțională și de
dezvoltare a organismelor vii
2. Celulele tuturor organismelor vii se aseamănă din
punct de vedere al structurii şi al compoziţiei
chimice.
3. Celulele se înmulţesc numai prin diviziune.
4. Într-un organism pluricelular, celulele sunt
specializate după funcţii, formând ţesuturi.
Celula
• Face schimb permanent de materie și energie cu
mediul

• Menține HOMEOSTAZIA (echilibrul mediului intern)

Dimensiuni Raport Metabolism

microscopice eficient S/V eficient
Tipuri de celule
- Forme variate, adaptate funcției

• sferice
• anucleate
• cilindrice
• uninucleate
• cubice
• binucleate
• fusiforme
• plurinucleate 
• discoidale
• stelate

• microscopice • procariote
• macroscopice • eucariote
Tipuri de celule
 Celula procariotă Celula eucariotă
• Nucleu în contact cu citoplasma • Nucleu delimitat
• Organite fără membrană • Citomembrane
• Metabolism intens • Complexitate crescută
• Adaptabilitate crescută • 2-200 microni
• Durată scurtă între generații • Întâlnită la protiste, fungi,
• 0,1- 50 microni plante, animale
• Întâlnită la bacterii
Celula
• Poate fi un sistem biologic (când este independentă)
sau subsistem când se subordonează ţesutului.
Compoziția atomară a celulei
Macroelemente (O, C, H, N) - elemente biogene
sau organogene, 98 % din toate elementele din
celulă

Microelementele constituie 2-3% din toate elementele

chimice din compoziţia
celulei.
Din acest grup fac parte: Na, P, Mg, Ca, Fe, K, S, Cl.

Ultramicroelementele se conţin în celulă în

cantităţi extrem de mici - Cu, Zn, I, F, Mn, Si
Compoziția moleculară a celulei
GLUCIDE
APĂ
SUBSTANȚE MINERALE

PROTEINE

LIPIDE

ACIZI NUCLEICI

ATP
Apa
• Apa este cel mai răspândit compus anorganic din celulele majorităţii
organismelor.
• Ea este conţinută în celule în stare liberă şi legată. Formei libere îi revin
95% din cantitatea totală de apă din celulă, iar celei legate doar 4-5%.
• Funcția biologică a apei
• – transportator al substanţelor;
• – reglator al bilanţului termic. Datorită faptului că este un bun conducător
de căldură, apa asigură repartizarea uniformă a acesteia între celulele
corpului.
• – solvent - pentru substanţele ce pătrund sau sunt evacuate din celulă;
• – mecanică - determină volumul şi rigiditatea celulelor;
• – sintetică - participă ca substrat la sinteza biopolimerilor;
• – energetică - serveşte ca donor de electroni în procesul de fotosinteză.
Substanțele minerale
• Sărurile minerale se conţin în materia vie sub formă de cationi (K+, Na+,
Ca2+, Mg2+, NH3+ etc.) şi anioni (Cl–, HPO42–, HCO3–, NO3– etc.).
• Funcţiile biologice ale ionilor anorganici:
• – bioelectrică, ce ţine de apariţia diferenţei de potenţial la nivelul membranei
• celulare: în celulă prevalează ionii de K+, iar în afara ei – ionii de Cl– şi de
• Na+;
• – structurală. Ionii metalelor intră în compoziţia macromoleculelor de proteine,
• acizilor nucleici, clorofilei, hemoglobinei ş.a.;
• – reglatoare. Ionii metalelor se leagă de fermenţi, influenţând activitatea
• acestora;
• – de transport. Ionii unor metale participă la transportul electronilor sau al
• unor molecule simple. De exemplu, cationii de Fe2+ din hemoglobină fixează
• oxigenul asigurând transportarea lui în corpul animalelor;
• – mecanică. De exemplu, cationul de Ca2+ şi anionul PO43– intră în
compoziţia
• fosfatului de calciu din oase, care determină rezistenţa lor mecanică.
Glucidele (zaharide, hidrați de carbon,
carbohidrați)
• În celulele animale se conţin 1-5% de glucide, iar în cele vegetale până la 70%.
• Monozaharidele – unități structurale monomere,
• În funcţie de numărul atomilor de carbon, deosebim trioze,tetroze, pentoze, hexoze şi
heptoze.
• Hexoze (glucoza, fructoza, galactoza etc.)
• Pentoze (riboza, dezoxiriboza).
• Oligozaharidele, numite şi dizaharidele, rezultă din unirea a două monozaharide.
• Cele mai răspândite oligozaharide sunt: zaharoza, care constă din glucoză şi fructoză,
maltoza – din două molecule de glucoză ş.a.
• Polizaharidele sunt formate din mai multe molecule de monozaharide. Cele mai răspândite
polizaharide sunt
• amidonul, glicogenul, celuloza, chitina etc.
• Funcţiile biologice ale glucidelor:
• – energetică. Glucoza este sursa principală de energie în celule. La scindarea
• unui gram de glucide se eliberează 17,6 kJ;
• – structurală. Celuloza este componentul peretelui celular al celulei vegetate,
• chitina – al cuticulei artropodelor şi peretelui celular al ciupercilor;
• – sintetică. Pentozele participă la sinteza acizilor nucleici, la fotosinteză.
Proteinele
• Proteinele sunt polimeri ai căror monomeri sunt aminoacizii –
compuşi organici ce conţin două grupe
• funcţionale: aminică (–NH2) şi carboxil (–COOH). Aminoacizii
se unesc prin legături peptidice formate între aceste grupe.
• Cei 20 de aminoacizi din compoziţia proteinelor sunt numiţi
proteinogeni.
• După compoziţie deosebim:
• - proteine simple (albumine, globuline, histone, prolamine
ş.a.) alcătuite doar din aminoacizi,
• - proteine complexe (numite şi proteide), care pe lângă
aminoacizi conţin şi aşa-numitele grupe prostetice de natură
chimică diferită: lipide – lipoproteine, ioni de metale –
metaloproteine, glucide – glicoproteine ş.a.
• Se disting patru niveluri de organizare spaţială a proteinelor:
• – structura primară (1) redă succesiunea aminoacizilor în lanţul
• peptidic şi se prezintă sub formă de catenă liniară.
• – structura secundară reflectă forma spaţială a lanţului polipeptidic, care
• la unele proteine poate avea forma de spirală (2), la altele – plisată
• (5). Este asigurată de legăturile de hidrogen dinte grupele aminică şi
• carboxil. La nivelul structurii secundare există proteinele fibroina (pânza de
păianjen), cheratina (unghiile, părul), colagenul (tendoanele);
• – structura terţiară (3) redă forma spaţială a structurii secundare. De
• exemplu, structura secundară în formă de spirală se poate împacheta în spaţiu,
la rândul său, sub formă de globul, iar cea plisată – de fibră. Astfel deosebim
proteine globulare (fermenţii) şi fibrilare (colagenul, miozina, actina);
• – structura cuaternară (4) este caracteristică pentru proteinele cu
• structură complexă, formate din două sau mai multe globule. Cea mai studiată
proteină cu structură cuaternară este hemoglobina.
• Funcţiile biologice ale proteinelor:
• – structurală. Intră în compoziţia membranelor biologice, predomină în
• compoziţia tendoanelor, ligamentelor, muşchilor, părului şi unghiilor;
• – catalitică. Fermenţii, catalizatorii biologici, sunt proteine;
• – de transport. Leagă şi transportă diferite substanţe: albuminele din
sânge transportă acizii graşi, globulinele, ionii metalelor şi hormonii;
• – de protecţie. Imunoglobulinele (anticorpii) sângelui asigură protecţia
imună a organismului. Proteinele fibrinogenul şi trombina participă la
coagularea sângelui, prevenind hemoragiile;
• – contractilă. Actina şi miozina sunt microfilamentele proteice din muşchi;
• – reglatoare. Proteinele-hormoni participă la reglarea activităţii celulare;
• – energetică. La scindarea 1g de proteine se eliberează 17,6 kJ.
LIPIDELE
• - rezultă din unirea acizilor graşi cu glicerina
• Cele mai răspândite lipide în organismele vii sunt: lipidele neutre sau
gliceridele, cerurile, steridele, fosfolipidele.
• Lipidele neutre sunt cele mai simple şi mai răspândite lipide în
organismele vii. Ele sunt solide (la animale), dacă conţin acizi graşi
saturaţi, şi lichide (la plante), dacă sunt formate din acizi graşi
nesaturaţi.
• Cerurile formează stratul protector de pe suprafaţa frunzelor, fructelor,
lânei animalelor, penelor păsărilor, cuticulei insectelor, făcându-le
impermeabile pentru apă. Intră şi în compoziţia cerii de albine.
• Steridele (acizii biliari, colesterolul, vitamina D, hormonii sexuali) se
întâlnesc în produsele de origine animală.
• Fosfolipidele conţin radicali de acid fosforic şi constituie scheletul
tuturor membranelor biologice.
• Funcţiile biologice ale lipidelor:
• – structurală. Fosfolipidele cu proteinele formează membranele biologice;
• – energetică. La oxidarea 1g de lipide se degajă 38,9 kJ, de aceea
organismele
• îşi fac rezerve de energie şi sub formă de lipide;
• – de protecţie şi termoizolare. Acumulându-se în ţesutul adipos subcutanat
• şi în jurul unor organe, stratul de grăsime le protejează de leziuni mecanice.
• Datorită conductibilităţii termice joase, stratul de grăsime previne pierderile
• de căldură;
• – reglatoare. Mulţi hormoni sunt derivaţi ai lipidelor;
• – metabolică. Acizii biliari participă la emulgarea grăsimilor, vitamina D –
• la metabolismul calciului. Lipidele sunt şi o sursă de apă metabolică: la
oxidarea
• a 100 g de lipide se formează aproximativ 105 g de apă.
ACIZII NUCLEICI
• ADN (acidul dezoxiribonucleic)
• ARN (acidul ribonucleic)
• Reprezintă polimeri ai căror monomeri sunt nucleotidele
• Nucleotida:- baza azotată ( A,T, G, C, poate fi U), glucid
(riboza sau dezoxiriboza), rest de acid fosforic
ADN
• se conţine în nucleu şi, în cantităţi mici, în mitocondrii şi în
plastide.
• este alcătuit din două catene spiralate complementare
• Funcţii:
• deţine informaţia codificată pentru realizarea caracterelor
specifice unui organism
• exprimă informaţia ereditară prin sinteza unor proteine
• specifice, care vor forma caracterele morfologice şi
funcţionale ale organismului
• conservă informaţia ereditară în succesiunea generaţiilor
de celule şi organisme
ARN
• se conţine în nucleu, citoplasmă, ribozomi, mitocondrii, plastide
• Constă dintr-o catenă formată din nucleotide (A, U, G, C)
• Se cunosc trei tipuri de ARN: ribozomal, de transport şi mesager.
• Rolul biologic al ARN-ului:
• – ARN ribozomal intră în componenţa ribozomilor, participând la biosinteza
• proteinelor;
• – ARN de transport asigură deplasarea aminoacizilor spre locul de sinteză
• al proteinelor;
• – ARN mesager se sintetizează pe un sector al ADN-ului şi transmite informaţia
• despre structura proteinelor din nucleu spre ribozomi.

ARN de ARN
ARN
transport ribozomal
mesager
• Rolul biologic al ARN-ului:
• – ARN ribozomal intră în componenţa ribozomilor,
participând la biosinteza
• proteinelor;
• – ARN de transport asigură deplasarea aminoacizilor spre
locul de sinteză
• al proteinelor;
• – ARN mesager se sintetizează pe un sector al ADN-ului
şi transmite informaţia
• despre structura proteinelor din nucleu spre ribozomi.
 ATP

• ATP-ul (adenozintrifosfat) este un nucleotid alcătuit din

baza azotată adenina, glucidul riboza şi trei radicali de
acid fosforic.
• Se conţine în citoplasmă, mitocondrii, plastide, nucleu
• Legăturile dintre radicalii de acid fosforic (două la număr)
sunt numite macroergice, deoarece la ruperea unei astfel
• de legături se degajă 40 kJ, de 10 ori mai mult decât în
alte legături chimice.
• ATP este o sursă universală de energie în organismele vii.
Tema pentru acasă
• Tema 2.1, pag. 30
• Ex. 5, pag. 37