NIVELURILE DE

ORGANIZARE ANATOMICĂ ŞI
FIZIOLOGICĂ
• Organismul uman este un sistem biologic complex ce cuprinde următoarele nivele de
organizare: atomic, molecular, celular, al ţesuturilor, al organelor, al sistemelor de organe.
• Toate aceste structuri interacţionează şi realizează funcţiile vitale ale organismului:
• de relaţie: sistemul nervos, analizatorii, sistemul endocrin, sistemul osos, sistemul
muscular;
• de nutriţie: sistemul digestiv, sistemul respirator, sistemul circulator, sistemul excretor;
• de reproducere: sistemul reproducator masculin şi feminin;
• Celula - unitatea morfofunctională şi genetică a organismelor vii. Provine din celula-ou (zigot).
• Ţesutul – reprezintă o grupare de celule care au aceeaşi structură, formă şi îndeplinesc aceeaşi funcţie.
• Organele - sunt grupări de celule şi ţesuturi care s-au diferenţiat în vederea îndeplinirii anumitor funcţii în organism (ex:
inima, plămânii, creier).
• Aparatele şi sistemele:
• Aparatele - sunt grupări de organe cu funcţie principală comună, deşi structura lor morfologica este diferită. De exemplu:
• aparatul locomotor este alcătuit din oase, muşchi, articulaţii cu funcţiile principale de susţinere a corpului şi
locomoţie;
• aparatul digestiv cu funcţia principală de digestie;
• aparatul cardiovascular cu funcţia principală de transport a sângelui şi limfei.
• Sistemele - sunt unităţi morfologice şi funcţionale alcătuite din organe care au aceeaşi structură. Sunt formate din acelaşi
ţesut. De exemplu:
• sistemul osos,
• sistemul muscular,
• sistemul nervos.
 CELULA
• Definiţie: celula este unitatea structurală, funcţională şi genetică a organismelor vii. Din argumentele experimentale aduse
de Schwan şi Virchow a rezultat teoria celulară bazată pe trei principii fundamentale:
• toate organismele vii sunt alcătuite din una sau mai multe celule;
• celulele reprezintă unitatea structurală şi funcţională a lumii vii;
• celulele provin din alte celule vii prin procesul de diviziune;
• Ştiinţa care studiază structura şi ultrastructura celulelor se numeşte citologie.

• 2. Forma celulelor: forma celulelor variază, fiind adaptată funcţiei pe care o îndeplineşte celula. Forma iniţială a celulelor
este cea sferică, specifică celulei-ou (zigotului). Celulele musculare netede sunt fusiforme; cele striate devin cilindrice;
neuronul capătă forma stelată de cele mai multe ori; celulele vaselor conducatoare din plante au formă tubulară cu
platouri ciuruite; unele, cum sunt celulele sanguine, ovulul sau celulele cartilaginoase işi păstrează forma globuloasă.
• 3. Dimensiunea celulelor: majoritatea celulelor sunt microscopice, cu dimensiuni medii de 20-30µ. Aceste
dimensiuni microscopice conferă celulelor două avantaje: un raport crescut între suprafaţa şi volum, care
favorizează schimburi eficiente între celulă şi mediu şi un volum restrâns pe care nucleul îl poate controla. Există
celule cu dimensiuni mai mari: de ex.: celula musculară striată poate avea lungime de 1 mm-12 cm, axonul
neuronului poate depăşi 1m, ovulul = 100-200 µ (0,1-0,2 mm).

• 4. Structura celulei:
• a. Membrana celulară:
• - delimitează la exterior celula, separând exteriorul de mediul său intern;
• - asigură schimburile dintre celulă şi mediul său extern;
• - are permeabilitate selectivă;
• - este polarizată electric;
• - este excitabilă.
• - este organizată după modelul mozaicului fluid, fiind fosfolipide şi proteine.
• b. Citoplasma: în celule, între nucleu şi membrană se află citoplasma. Este alcătuită
• dintr-o parte nestructurată - hialoplasma. Ea constituie mediul intern al celulei în care se desfaşoară
principalele procese metabolice celulare. Este o mixtură de solutie şi sisteme coloidale, în care faza de dispersie
este apa, iar faza dispersată este reprezentată de micele organice, macromoleculele proteice fibrilare, aflate în
mişcare browniană. Acest amestec conţine predominant apa, care prin structura sa, cu un pol pozitiv (H +) şi
unul negativ (H0ˉ) se comportă ca un dipol, care determină atracţia sau respingerea altor molecule, ceea ce îi
conferă proprietatea de cel mai răspândit solvent din lumea vie.şi
• o parte structurată - organite (structuri permanente) şi incluziuni (structuri temporare).
• Organitele celulare sunt structuri care funcţionează ca nişte organe miniaturale, fiind răspunzătoare de îndeplinirea unor
funcţii specifice. Sunt de două categorii: organite celulare generale, comune tuturor celulelor (reticulul endoplasmatic,
ribozomii sau corpusculii lui Palade, aparatul Golgi sau dictiozomii, mitocondriile, lizozomii, centrozomul) şi organite
celulare specifice, la anumite celule (miofibrilele, neurofibrilele, corpusculii Nissl, cilli, flagelii).
• Organite celulare generale:
• * Reticulul endoplasmatic este un sistem de canale, canalicule, cisterne şi vezicule aplatizate răspândite în întreaga celulă,
care fac legătura între membrana nucleului şi membrana celulară, având ca rol principal transportul substanţelor. Poate fi
neted sau rugos (cu ribozomi pe suprafaţa canaliculelor). Reticulul endoplasmatic rugos este implicat în sinteza proteinelor,
iar reticulul endoplasmatic neted este implicat în sinteza lipidelor şi detoxifierea celulei. În anumite celule, reticulul
endoplasmatic are funcţii specifice: reglarea nivelului ionilor de calciu în celula musculară, participa la sinteza hormonilor
steroizi în celule glandulare.
• * Ribozomii se mai numesc şi granulele lui Palade, sunt particule sferice foarte mici, lipsite de membrană proprie. Sunt
alcătuiţi din ARN şi proteine, pot exista liberi în citoplasmă, ataşaţi de membrana reticulului endoplasmatic sau de
membrana externă a nucleului şi au rol în sinteza proteinelor specifice unui anumit tip de celulă. Această sinteză se face pe
baza informaţiei genetice din AND-ul nuclear, care este copiată prin transcripţie de către ARN mesager, acesta migreaza
prin porii nucleului în citoplasma până la nivelul ribozomilor, unde are loc procesul de ansamblare a aminoacizilor conform
programului genetic, proces numit translaţie.
• * Mitocondriile sunt organite celulare în formă de vezicule alungite sau de bastonaş cu lungimi cuprinse între
1,5-10 µm şi diametrul sub un 1µm, al căror numar în celulă variază direct proporţional cu intensitatea
activităţii acesteia (în celulele hepatice sunt peste 1000 de mitocondrii). O mitocondrie este formată din înveliş
şi matrix. Învelisul este format din două membrane: cea externă este netedă, iar cea internă este cutată. Cutele
numite criste, au diverse forme şi maresc suprafaţa de reacţie a mitocondriei. Matrixul conţine enzime, ADN,
ARN, ribozomi. Mitocondriile sunt sediul respiraţiei celulare, unde compuşii organici sunt oxidaţi, iar energia
rezultată este convertită în legăturile moleculare de ATP.
• * Complexul Golgi sau dictiozomi, reprezintă un ansamblu de saci aplatizaţi numiţi cisterne, aflaţi în
apropierea nucleului, din care se desprind permanent vezicule. Aparatul Golgi are rolul de a transporta şi a
transforma substanţele chimice pe care le conţine. Este foarte bine dezvoltat în celule glandulare, fiind
responsabil de producerea secreţiilor acestora. Au rol şi în sinteza de membrane.
• * Lizozomii sunt corpusculi sferici ( 0,2-1µ ), răspândiţi în întreaga hialoplasmă. Au formă de vezicule cu
membrane simple. Conţin enzime hidrolitice, cu rol important în digestia intracelulară, în cadrul celulelor care
fagocitează (leucocite, macrofage). Segăsesc în nr. mare şi în osteoclaste (cel. osoase) şi în unele celule gliale.
Îndeplinesc funcţia de a digera substanţele şi particulele care pătrund în celulă, precum şi a fragmentelor de
celulă sau ţesut.
• * Centrozomul este situat în apropierea nucleului, fiind format din doi centrioli cilindrici orientaţi
perpendicular unul pe celălalt şi înconjuraţi de o zonă de citoplasmă vâscoasă, numită centrosferă. Are rol în
formarea fusului de diviziune şi lipseşte din celulele care nu au nucleu, care nu se mai divid: hematia adultă,
neuronul, ovulul, spermatozidul.
• Organite celulare specifice:
• * Miofibrilele sunt elemente contractile din sarcoplasma fibrelor musculare. La miscroscopul electronic,
miofribrilele sunt alcătuite din unităţi mai mici numite miofilamente de actină în discurile clare şi miofilamente de
miozina în discurile întunecate. În timpul contracţiei, miofilamentele de actină glisează printre cele de miozină şi
miofibrila se scurtează. Deoarece miofibrilele sunt legate între ele şi ancorate la membrana celulară, scurtarea
miofibrilelor este urmată de scurtarea celulei.
• * Neurofibrilele sunt formaţiuni diferenţiate ale neuroplasmei celulei nervoase. Se găseşte şi în prelungirile
neuronale (axon şi dendrite). Apar ca o reţea densă de fibre. Rol: de susţinere şi transport de substanţe.
• * Corpusculii Nissl sunt organite neuronale, mase compacte de ARN şi proteine care se colorează puternic cu
coloranţi bazici. Numărul lor variază în funcţie de starea fiziologică a neuronului. La microscopul electronic apar
sub formă de canale şi vezicule pe care se găsesc ataşaţi numeroşi ribozomi, fiind echivalenţi ai REG pt. celula
*nervoasă. Rol:sunt
Cilii, flagelii în sinteza
prezenţiproteinelor neuronale.
numai în celulele mobile.
• c. Nucleul: este componentul celular fundamental. Are de obicei forma celulei. Ocupă centrul celulei, sau o parte din
periferie (cel. adipoase). Rol: de a coordona procesele biologice celulare fundamentale. Conţine materialul genetic,
controlează metabolismul celular, transmite informaţia genetică. Majoritatea celulelor sunt uninucleate, dar pot fi binucleate
(celulele hepatice), polinucleate (fibra musculara striată) sau anucleate (hematia adulta).

• Structura nucleului cuprinde membrana nucleara, carioplasma si unul sau mai multi nucleoli.

• Membrana nucleara este dubla, constituita din doua foite: una externa, ce prezinta ribozomi si se continua cu canalul RE,
spre matricea citoplasmatica si una internă, aderentă miezului nuclear. Sub membrană se află carioplasma, formată dintr-o
parte semilichidă - cariolimfa şi din cromatina. Cromatina (lb. greaca “ chroma” - culoare) se colorează uşor pentru a putea
fi observată la microscop. Chimic, cromatina este alcatuita din ADN si proteine numite histone. Observată la microscopul
electronic, cromatina are aspectul unui şirag de perle, unde fiecare perlă este o unitate repetitivă numită nucleosom. Acesta
prezintă un miez format din proteine histonice, inconjurat de un fragment de ADN. In timpul diviziunii celulare, cromatina
se coloreaza mult mai intens, este mai evidenta deoarece se condenseaza, Nucleolul are de obicei forma sferica sau ovala,
este implicat in procesele de sinteza ale acizilor ribonucleici.