Definiţia anatomiei şi

ramurile ei
Anatomia (gr. anatomia- a separa, a tăia) este ramură a biologiei şi a
medicinei care se ocupă cu studiul structurii organismelor vii. Este
înrudită cu embriologia, anatomia şi embriologia comparată.
Anatomia este divizată, la rândul ei, în anatomia grosieră
(macroscopică) şi anatomia microscopică. Anatomia macroscopică
(denumită şi anatomie topografică, regională sau antropotomie) studiază
structurile anatomice care pot fi văzute cu ochiul liber. Anatomia
microscopică analizează acele structuri care pot fi observate doar cu
ajutorul microscopului, şi include histologia (studiul ţesuturilor) şi
citologia (studiul celulelor).
Ramuri specializate ale anatomiei:

anatomia patologică: studiază modificările diferitelor structuri, datorate bolilor

anatomia radiografică: studiază structurile interne vizualizate prin raze X
biologia moleculară: studiază structurile anatomice la nivel subcelular
fiziologia: studiază modul de funcţionare a diverselor organe, adesea studiile
vizează nivelul celular şi molecular. Pentru înţelegerea fiziologiei este nevoie de
cunoştinţe din domeniul fizicii, care explică curenţii electrici, presiunea
sanguină, implicarea oaselor de către muşchi în locomoţie (pârghiile).
 Caracteristicile speciei umane
Deşi avem trăsături comune animalelor, există o serie de particularităţi specifice:
1. Creierul este bine dezvoltat. Creierul unui om adult cântăreşte între 1350 şi 1400 g. Aceasta face ca raportul
creier - corp să fie foarte mare. Dar mai important este modul diferit de dezvoltare a regiunilor creierului. Există
regiuni pe scoarţa cerebrală extrem de specializate, spre exemplu pentru emoţii, gândire, învăţare, memorare şi
chiar pentru coordonarea mişcărilor.
2. Mersul biped. Deoarece oamenii se sprijină şi merg doar pe 2 membre, tipul nostru de locomoţie este biped.
Postura dreaptă a corpului impune şi alte modificări, cum ar fi: curbura în forma de S a coloanei vertebrale,
anatomia coapselor şi a bazinului şi scobitura tarsului. Unele dintre aceste trăsături pot cauza probleme clinice
persoanelor în vârstă.
3. Policele opozabil. Policele uman este adaptat pentru a prinde obiecte, articulaţia de la baza lui permiţînd
numeroase mişcări.
4. Limbajul verbal articulat. Oamenii, spre deosebire de animale, prezintă limbaj articulat. Structura anatomică a
organelor vorbirii (laringe, limbă şi buze) şi creierul bine dezvoltat fac acest lucru posibil. La articularea limbajului
contribuie şi pozitia bipedă, laringele fiind dispus altfel faţă de poziţia patrupedă.
5. Vederea stereoscopică. Deşi această caracteristică este prezentă şi la unele animale, este deasemenea puternică
şi la om. Ochii noştri sunt poziţionaţi în acelaşi plan în faţă, astfel că, atunci cand privim un obiect, îl vedem din două
unghiuri. Vederea stereoscopică ne permite să percepem lumea tridimensional.
 Planurile corpului uman
Pentru a putea studia şi înţelege aranjarea structurală a diferitelor organe, corpul poate fi împărţit,
în funcţie de 3 planuri fundamentale de referinţă (Fig. 1):
un plan sagital
un plan frontal
un plan transversal
Planurile sagitale trec prin corp vertical, împărţindu-l în regiuni dreaptă şi stângă. Planul sagital
median este acel plan sagital care trece prin mijlocul corpului, împărţindu-l în 2 jumătăţi egale.
Planurile frontale secţionează corpul pe lungime, împărţindu-l în regiuni anterioară (spre în faţă) şi
posterioară (spre în spate).
Planurile transversale împart corpul în regiuni superioară şi inferioară. Meritul tomografiei cu raze
X este acela că oferă imagini ale planurilor transversale, care nu pot fi obţinute decât prin secţiuni
prin corp. Anterior dezvoltării acestei tehnici, radiografia făcea dificilă, dacă nu imposibilă,
capacitatea de a distinge prin neregularităţile corpului.
Figura 1. Planurile de orientare ale corpului uman
Nomenclatura anatomică
◦ Poziţia anatomică
Toţi termenii care descriu relaţia dintre diferitele părţi ale corpului, au ca
punct de referinţă poziţia anatomică. În poziţie anatomică, corpul este drept,
picioarele sunt paralele între ele, lipite de podea, ochii privesc spre înainte,
iar braţele sunt situate pe langă corp, cu palmele orientate spre înainte,
perfect întinse (Fig. 2).

Figura 2. Poziţia anatomică a

corpului uman
 Termenul Definiţia Exemple
Superior (cranial, cefalic) Situat spre regiunea cefalică Toracele este superior abdo-
Menului

Inferior (caudal) Opus regiunii cefalice Gâtul este inferior capului

Anterior (ventral) Spre în faţă Sternul este anterior inimii
Posterior (dorsal) Spre spate Rinichii sunt situaţi posterior intestinelor

Medial Spre linia mediană a corpului Inima este situată medial faţă de plămâni

Lateral Opus liniei mediane a corpului Urechile sunt situate lateral faţă de nas

Intern (profund) Opus suprafeţei corpului Creierul este situat intern faţă de craniu

Extern (superficial) Spre suprafaţa corpului Pielea este situată extern faţă de muşchi

Proximal Spre trunchi Genunchiul este situat proximal faţă de tars

Distal Îndepărtat de trunchi Palma este situată distal faţă de cot

 Regiunile corpului
reg. cefalică
reg. cranială
Corpul uman este impărţit într-o
reg. nazală reg. frontală
reg. orbitală reg. occipitală
reg. orală
reg. cervicală (gât)
reg. zigomatică
reg. mentală
serie de regiuni ce pot fi identificate reg. posterioară
toracică reg. cervicală
posterioară
umăr reg. sternală
reg. pectorală
la suprafaţa corpului. Regiunile mari umăr
reg. axilară
reg. mamară reg. cubitală ant. ale corpului sunt: reg. vertebrală (coloana
vertebrală)
reg. brahială (fosa cubitală) reg. brahială
reg. abdominală
reg.
reg. inghinală -capul reg. cubitală posterioară
reg. abdominală
reg. coxală reg. lombară
reg. anterioară
brahială
-gâtul reg. sacrală
reg. gluteală
reg. carpiană
reg. palmară
reg. digitală
-trunchiul reg. dorsală palmei
reg. perineală
reg. femurală reg. pubiană
reg. patelară -membrele superioare reg. femurală
fosa poplitee

reg. crurală -membrele inferioare reg. crurală

anterioară
posterioară

reg. tarsală (glezna)

reg. dorsală a
piciorului
regiune plantară
Capul

este împărţit în două regiuni:

◦ regiunea facială: include ochii, nasul şi gura
◦ regiunea craniană: acoperă şi protejează creierul.

Denumirea anumitor zone de la suprafaţa capului se poate baza pe denumirea organelor situate în
acele regiuni:
regiunea orbitală (îin dreptul ochilor)
regiunea nazală (în dreptul nasului)
regiunea orală (în dreptul gurii)
regiunea auriculară (în dreptul urechilor),
sau pe denumirea oaselor din acea zonă: ex. regiunea frontală (osul frontal), regiunea zigomatică
(osul zigomatic)
 Gâtul
face referire la regiunea cervicală, cea care susţine capul şi ii permite mobilitatea.
Trunchiul sau torsul, reprezintă porţiunea din corp la care se ataşează gâtul şi membrele. Include:
toracele
abdomenul
pelvisul
◦ Toracele sau regiunea toracală, face referire la piept. Regiunea mamară a toracelui este cea din
jurul areolelor mamare, care la femeile mature din punct de vedere sexual cuprinde sânii. Între
cele două regiuni mamare se găseşte regiunea sternală. Subsoara este denumită fosa axilară
sau simplu, axilă, iar regiunea înconjurătoare se numeşte regiune axilară. Regiunea vertebrală
se extinde de-a lungul spatelui şi urmăreşte coloana vertebrală. În cutia toracică sunt localizaţi
plămânii şi inima. Anumite urme de la suprafaţa corpului sunt importante în verificarea
integrităţii acestor organe. Un medic trebuie să ştie, spre exemplu, unde pot fi cel mai bine
detectate valvele inimii şi unde se aud cel mai bine sunetele respiratorii. Axila este importantă in
examinarea unor ganglioni limfatici infectaţi.
 Abdomenul este localizat sub torace. În centrul abdomenului se găseşte ombilicul (buricul).
Abdomenul a fost împărţit în 9 regiuni pentru a descrie localizarea organelor interne. Cele nouă
regiuni sunt prezentate in figura de mai jos, iar organele interne corespunzătoare sunt
prezentate în tabelul de mai jos.
Regiunea Localizarea Organele interne corespunzătoare

Hipocondrul drept Dreapta, în treimea superioară a abdomenului Vezica biliară, o parte din ficat şi din rinichiul drept

Epigastrul Central, în treimea superioară a abdomenului O parte din ficat, stomacul, pancreasul şi duodenul

Hipocondrul stang Stânga, în treimea superioară a abdomenului Splina, flexura splenică a colonului, o parte din rinichiul stâng şi din
intestinul subtire

Flancul lateral drept Dreapta, în treimea medie a abdomenului Cecum, colonul ascendent, flexura hepatică a colonului, o parte din
rinichiul drept şi din intestinul subtire

Regiunea ombilicală Central, în treimea medie a abdomenului Jejunul, ileonul, o parte din duoden, din colon şi din rinichi şi vasele
sanguine abdominale principale

Flancul lateral stâng Stânga, în treimea medie a abdomenului Colonul descendent, portiuni din rinichiul stâng şi din intestinul subtire

Regiunea inghinală dreaptă Dreapta, în treimea inferioară a abdomenului Apendicele cecal, porţiuni din cecum şi intestinul subţire

Hipogastrul Central, în treimea inferioară a abdomenului Vezica urinară, o parte din intestinul subţire şi colonul sigmoid

Regiunea inghinală stângă Stânga, în treimea inferioară a abdomenului Porţiuni din intestinul subţire, colonul descendent şi sigmoid
Pelvisul
Regiunea pelviană reprezintă partea inferioară a abdomenului. În această regiune se găsesc alte
subregiuni:
pubiană (acoperită de păr la indivizii maturi din punct de vedere sexual)
perineană (perineu, regiunea ce conţine organele sexuale externe şi orificiul anal)
lombară (cunoscută şi sub denumirea de sale)
sacrală (localizată mai jos, în această zonă se termină coloana vertebrală)
muşchii laţi ai bazinului formează fesele sau regiunea gluteală. Această regiune este utilizată pentru
injecţiile subcutanate.
 Membrul superior
Este anatomic împărţit în:
umăr
braţ
antebraţ
Mâna are 3 zone principale:
mână (palmă). - carpul, ce contine oasele carpiene
Umărul este regiunea cuprinsă între centura scapulară şi brat şi - metacarpul, ce conţine oasele
cuprinde articulaţia braţului la centură. Umărul se mai numeşte şi metacarpiene
regiunea deltoidă. - degetele, ce conţin falangele
Partea anterioară a mâinii se numeşte
Regiunea cubitală este aria cuprinsă între braţ şi antebrat, care regiune palamară (palmă), iar partea
cuprinde articulaţia cotului. Fosa cubitală este depresiunea
posterioară a mâinii se numeşte dosul
porţiunii anterioare a regiunii cubitale. Este importantă pentru
injecţiile intravenoase si pentru prelevarea de sange. mâinii.
 Membrul inferior
Este anatomic impartit in:
sold
coapsă
genunchi Piciorul are 3 regiuni principale:
- tarsul, alcătuit din oasele tarsiene
gambă - metatarsul, alcătuit din metatarsiene
picior - degetele, alcătuite din falange
Coapsa se mai numeşte şi regiune femurală.
Glezna reprezintă articulaţia dintre picior şi
gambă. Călcâiul este situat posterior
Genunchiul are 2 feţe: faţa anterioară (regiune patelară) şi faţa dorsală piciorului, iar talpa piciorului este suprafaţa
(fosa poplitee). plantară. Dosul piciorului este orientat
Gamba prezintă regiunea crurală anterioară şi posterioară. Anterior se superior.
găseşte fluierul piciorului, o creastă proeminentă osoasă, care se întinde
de-a lungul gambei.
Cavităţile corpului
Cavităţile corpului sunt spaţii bine delimitate din interiorul corpului. Acestea conţin organe care sunt protejate, delimitate şi susţinute de
membrane asociate. Există 2 cavităţi principale ale corpului:
cavitatea anterioară
cavitatea posterioară
Cavitatea posterioară a corpului conţine creierul şi măduva spinării. Cavitatea anterioară a corpului se formează, în timpul dezvoltării
intrauterine, dintr-o cavitate a trunchiului numită celom. Celomul este delimitat de o membrană care secretă un lichid lubrefiant. Pe
parcursul dezvoltării, celomul este impărţit de către diafragm, într-o cavitate superioară (cavitatea toracică) şi una inferioara (cavitatea
abdomeno-pelviană). Organele din celom sunt denumite generic viscere sau organe viscerale. În cavitatea toracică sunt două cavităţi
pleurale ce înconjoară plămânul drept şi stâng. Deasemenea există cavitatea pericardică, care înconjoară inima. Spaţiul dintre cele două
cavităţi pleurale se numeşte mediastin.
Cavitatea abdomeno-pelviană este formată din cavitatea abdominală, situată superior, şi cavitatea pelviană, situată inferior. Cavitatea
abdominală conţine stomacul, intestinul subţire, intestinul gros, ficatul, vezica biliara, pancreasul, splina şi rinichii. Cavitatea pelviană este
ocupată de porţiunea terminală a intestinului gros, vezica urinară şi organele de reproducere (uter, trompe uterine şi ovare la femeie,
veziculele seminale şi prostata la barbat) (Fig. 9).
Cavităţile corpului au rolul de a delimita organe şi sisteme cu funcţii înrudite. Majoritatea sistemului nervos ocupă cavitatea posterioară a
corpului; principalele organe ale sistemului respirator şi circulator se găsesc în cavitatea toracică; principalele organe ale sistemului
digestiv se găsesc în cavitatea abdominală; organele de reproducere se găsesc în cavitatea pelviana. Aceste cavităţi nu doar adapostesc şi
susţin diferitele organe, ci şi compartimentează organele, astfel ca infecţiile şi bolile nu se pot răspândi dintr-un compartiment în altul.
Spre exemplu, pleurezia unuia din cei doi plămâni nu se transmite, de obicei, şi celuilalt, iar afecţiunile apărute în cavitatea toracică sunt
localizate de obicei la un singur plămân.
În plus faţă de cavitatea anterioară şi posterioară a corpului, există o serie de alte cavităţi
mai mici, la nivelul capului. Cavitatea orală are rol principal în digestie şi rol secundar în
respiraţie. Conţine limba şi dinţii. Cavitatea nazală, care aparţine sistemului respirator, este
compartimentată în două spaţii de către septul nazal. Există deasemenea, două orbite care
adăpostesc, fiecare, câte un glob ocular şi muşchii extrinseci lui. Deasemenea, există 2
cavităţi ale urechii mijlocii, ce conţin 3 oscioare cu rol în transmiterea sunetelor.

cavitatea
cranială
posterioară
cavitatea

mediastin
cavitatea
vertebrală
cavităţile
cavitate pleurale

cavitatea
toracică

toracică
diafragm cavitatea
pericardică

anterioară
cavitatea

cavitatea
cavitate abdomeno-
cavitate
abdominală

abdomeno -pelviană
abdominală

pelviană
cavitate cavitate
pelviană pelviană

cavitatea
Membranele corpului
Membranele corpului sunt alcatuite din straturi subţiri de ţesut epitelial şi conjunctiv care acoperă, separă şi susţin organele interne.
Există două tipuri principale de membrane:
membrane mucoase
membrane seroase
Membranele mucoase secretă un fluid dens şi lipicios numit mucus. Mucusul lubrefiază şi protejează organele în care este secretat. Membranele
mucoase se găsesc în organele cavitare, în cavitătile sau tuburile care intră şi ies din organism, cum ar fi cavităţile orală şi nazală, tuburile respiratorii,
digestive, genitale şi excretoare.
Membranele seroase se găsesc în cavitatea toracală şi abdomeno-pelviană şi acoperă viscerele, secretând un lichid lubrefiant, numit lichid seros.
◦ pleura este o membrană seroasă asociată fiecărui plămân. Fiecare pleură (pleura plamanului drept şi pleura plămânului stâng) este formată din două componente:
◦ foiţa viscerală: aderă la suprafaţa externă a plămânilor
◦ foiţa parietală: căptuşeşte cutia toracică şi diafragmul.

Spaţiul dintre cele două foiţe se numeşte cavitate pleurală. Astfel, fiecare plămân este înconjurat de câte o cavitate pleurală proprie.
◦ Pericardul seros este membrana care acoperă inima:
◦ Pericardul visceral vine în contact direct cu inima
◦ Pericardul parietal vine în contact cu pericardul fibros

Spaţiul dintre cele două membrane se numeşte cavitate pericardică.

◦ Peritoneul sau membranele peritoneale reprezintă seroasele cavităţii abdominale:
◦ Peritoneul visceral acoperă viscerele abdominale
◦ Peritoneul parietal vine în contact cu peretele abdominal

Spaţiul dintre cele două foiţe se numeşte cavitate peritoneală. Micul şi marele epiploon sunt pliuri ale peritoneului care pleacă de la stomac. Acestea
depozitează grăsimi şi ţesut conjunctiv lax, protejând viscerele. Unele organe, precum rinichii, suprarenalele şi porţiunea mediană a pancresului nu sunt
acoperite de peritoneu, şi se numesc retroperitoneale. Mezenterele sunt pliuri duble ale peritoneului ce leagă peritoneul visceral de cel parietal
 Rădăcina termenului Semnificaţia Prefixul Semnificaţia termenului
a/an fără, absent
Abdomeno Privind abdomenul
acro Extremitate
Angi/o Cu privire la vasele sanguine bradi Încet
dia prin
Artros Cu privire la articulaţii
dis Dificil
Cianos Albastru endo Interior
epi deasupra, peste
Cit/o Cu privire la celulă hiper peste normal
Derm/o Cu privire la piele hipo sub normal
macro Mare
Eritros Roşu micro Mic
Gastr/o Cu privire la stomac peri în jurul
tahi Rapid
Glicos Glucide, zaharuri Sufixul Semnificaţia termenului
Hepat/o Cu privire la ficat -algie Durere
-cite Celule
Hist/o Cu privire la ţesuturi -ectomie (tomos – a tăia) Îndepărtarea chirurgicală a ...
-gramă Înregistrarea unor parametri
Leuc/o Alb -grafie Procesul înregistrării
Mamo Cu privire la sâni, glande mamare -logie (logos – cuvânt, ştiinţă) Studiul ...
-otomie Tăiere în ...
Nefro Cu privire la rinichi -ostomie Formarea unei deschizături, în mod
chirurgical
Neuro Cu privire la sistemul nervos -megalie Mărire
Osteo Cu privire la oase -patie Boală
-fobie Teamă
fago Cu privire la hrănire -plastie Repararea chirurgicală a ...
-penie Scăderea sau reducerea ...
Pato Cu privire la boală
-scop Instrument de examinare
Rino Cu privire la nas -ită Inflamaţia ...