Coloana vertebrala cervicală si articulatiile acesteia.
Caracteristicile generale ale vertebrelor, vertebrele
regionale, vertebre speciale. Anatomia clinica si radiologică.
ASIST. DRD. DR. DIMOFTE FLORENTIN
LP 1 Coloana vertebrală (columna vertebralis) Coloana vertebrală face parte din scheletul axial al trunchiului fiind aşezată posterior şi median. Se formează prin suprapunerea a 33-34 de piese osoase numite vertebre care se găsesc la nivelul gâtului, toracelui, regiunii lombare şi a Scheletul trunchiului - normă pelvisului. anterioară 1. Vertebre cervicale; 2. Sternul; 3. Vertebre lombare; 4. Sacrul; 5. Coccigele; 6. Porţiunile osase ale coastelor. Măsoară în lungime în medie 74 cm la bărbat şi 64 cm la femeie. Lăţimea sa variază, find maximă (în medie 11 cm) la baza sacrului. Prezintă curburi în plan sagital (anteroposterioare) orientate alternativ fie cu convexitatea înainte când se numesc lordoze, curbura cervicală şi lombară, fie cu convexitatea înapoi când se numesc cifoze, curbura toracală şi sacrată respectiv curburi în plan frontal (curburi laterale, curbura toracală, curbura sacrococcigiană) mai puţin pronunţate cu convexitatea situată alternativ dreapta stânga. Curburile coloanei măresc rezistenţa acesteia la compresiunile axiale. Rezistenţa unei coloane este egală cu pătratul numărului curburilor +1. De exemplu o coloană rectilinie are o rezistenţă egală cu 1, o coloană cu o curbură are o rezistenţă egală cu 2, o coloa nă cu 2 curburi o rezistenţă egală cu 5, în fine o coloană cu 3 curburi o rezistenţă de 10. Coloana vertebrală are 2 proprietăţi opuse din punct de vedere mecanic: rigiditatea şi elasticitatea. Coloana vertebrală se întinde până la nivelul capului având un suport important situat în plan transversal reprezentat de centura scapulară. După TESTUT ea este scut de protecţie şi punct de sprijin pentru un număr mare de viscere, în timp ce JUNGHANS o consideră punctul central al staticii corpului. Echilibrulintrinsec = rezistenţa elastică la tensiune a ligamentelor/rezistenţa elastică la presiune a discurilor. Echilibrulextrinsec este dat de un număr mare de grupe musculare ce alcătuiesc corsetul muscular. Un alt suport transversal se găseşte la nivel lombar. În poziţie verticală simetrică forţele sunt echilibrate, iar coloana este rectilinie. În poziţie de balans când corpul se sprijină pe un singur membru inferior bazinul balansează în partea opusă, iar coloana este obligată să urmeze un traiect sinuos: convexă în porţiunea lombară cu convexitatea către membrul în balans, concavă în porţiunea sa dorsală şi din nou convexă. Pârghiile musculare îşi ajustează automat tensiunea pentru a restabili echilibrul, datorită tonusului muscular determinat de muşchii de postură, coordonaţi de sistemul extrapiramidal. Coloana vertebrală formează pilonul central (pilierul central) al trunchiului. Dacă în porţiunea sa toracală ea se apropie de planul posterior (1/ 4 din grosime), în regiunea cervicală este la 1/3 din grosimea gâtului pentru ca în porţiunea lombară să fie situată central (1/2 din grosimea corpului). În regiunea cervicală coloana suportă greutatea craniului trebuind să fie situată cât mai aproape de centrul de gravitaţie al corpului. În regiunea toracală coloana este împinsă posterior de organele mediastinului şi în particular de inimă. În regiunea lombară unde suportă întreaga greutate a porţiunii superioare a trunchiului are o poziţie centrală având o proeminenţă în cavitatea abdominală. În afară de funcţia de suport a trunchiului are rol de protecţie a nevraxului. În situaţii patologice măduva spinării şi nervii spinali intră în conflict cu învelişul protector. Vertebrele poartă numele regiunilor din care fac parte. Vertebrele cervicale răspund gâtului, sunt în număr de 7 şi formează împreună coloana cervicală. Se notează de la C1 la C7. Vertebrele toracale răspund toracelui şi formează împreună coloana toracală. Se notează de la T1 la T12. Alcătuiesc cea mai lungă porţiune a coloanei. Vertebrele lombare răspund regiunii lombare, sunt în număr de 5 şi formează împreună coloana lombară. Se notează de la L1 la L5. Vertebrele cervicale, toracale şi lombare sunt mobile şi independente. Din acest motiv mai sunt denumite şi vertebre adevărate. Vertebrele sacrate sunt în număr de 5. Prin unirea lor ia naştere sa‑ crul. Vertebrele coccigiene sunt în număr de 4-5. Prin unirea lor se formează coccigele, un vestigiu al cozii. Vertebrele sacrate şi coccigiene răspund pelvisului. Deoarece ele sunt sudate între ele, deci imobile se mai numesc şi vertebre false. Prin suprapunerea corpurilor vertebrale se formează faţa anterioară a coloanei, prin cea a proceselor spinoase creasta spinală de pe faţa posterioară a coloanei, iar prin cea a găurilor vertebrale canalul vertebral. De o parte şi de cealaltă a crestei spinale se găsesc şanţurile vertebrale ce adăpostesc muşchii ce acţionează asupra coloanei vertebrale. Feţele laterale ale coloanei sunt formate de vârful proceselor transverse, pediculii vertebrali, găurile intervertebrale şi porţiunile laterale ale corpilor vertebrali. VERTEBRELE ADEVARATE
Cuprind vertebrele C1-L5. Prezintă
caractere generale, regionale, iar unele din ele prezintă şi caractere speciale (vezi atlasul şi axisul) Vertebra tip - reprezentată schematic 1. procesul spinos 2. arcul vertebral 3. proces transvers 4. pediculul vertebral 5. corpul vertebrei 6. gaura vertebrală 7. proces articular CARACTERELE GENERALE
Vertebra adevărată prezintă două
porţiuni, corpul vertebrei şi arcul vertebral unite între ele prin două mici punţi denumite pediculii arcului vertebral Corpul, arcul şi pediculii vertebrali delimitează ga ura vertebrală. Corpul vertebrei este porţiunea cea mai voluminoasă a sa şi are o formă aproximativ cilindrică. Formează peretele anterior al găurii vertebrale. I se descriu două feţe, una superioară (cranială) şi una inferioară (caudală) şi o circumferinţă. Corpul vertebral are o structură de os scurt ca o coajă de nucă, cu o corticală de os dens ce înconjoară ţesutul spongios. Corticala de la nivelul feţei superioare şi inferioare a corpului vertebral se numeşte platou vertebral. El este mai gros în centru unde se găseşte o porţiune cartilaginoasă. Periferia formează un burelet sau fâşie marginală. Acesta derivă din punctele de osificare epifizară având forma unui inel şi se sudează cu restul corpului vertebral în jurul vârstei de 14- 15 ani. Pe o secţiune sagitală se regăsesc traveele verticale, dar mai există 2 sisteme de fibre oblice denumite şi fibre în evantai. Pe de o parte fibre în evantai ce pleacă de la platoul superior pentru a se deschide în timp ce traversează cei 2 pediculi către procesul articular superior de fiecare parte şi procesul spinos. Pe de altă parte un evantai ce pleacă din platoul inferior pentru a se deschide traversând cei 2 pediculi către procesele articulare inferioare şi procesul spinos. Arcul vertebral (arcus vertebralis) formează peretele posterior al găurii vertebrale. Este alcătuit din următoarele elemente: Lamele vertebrale (lamina arcus vertebrae), una dreaptă şi alta stângă, de formă patrulateră, situate între pediculul vertebral şi baza apofizei spinoase. Prezintă o faţă anterioară ce participă la formarea suprafeţei interne a canalului vertebral, o faţă posterioară ce priveşte în sus şi în afară, o margine superioară şi una inferioară, o extremitate medială şi una laterală. Procesul spinos ( apofiza spinoasă) continuă înapoi arcul vertebral. Este situat în plan median şi posterior pornind de la locul de unire al celor două lame vertebrale. Prezintă 2 feţe (dreaptă şi stângă), 2 margini, o bază şi un vârf. Vârful se poate explora pe viu prin palpare fiind evidenţiabil sub piele. Procesele transversare (apofizele transverse) sunt în număr de 2 (drept şi stâng), pleacă de pe părţile laterale ale arcului vertebral şi se dirijează în afară şi puţin posterior. Intervin în stabilizarea laterală a coloanei vertebrale. Procesele articulare (apofizele articulare) sunt în număr de 4 (două superioare şi două inferioare). Procesele superioare (ale unei vertebre se articulează cu procesele articulare inferioare ale vertebrei supraiacente (de deasupra) în timp ce procesele sale inferioare se articulează cu procesele articulare superioare ale vertebrei subiacente (de dedesubt). Pediculul vertebral leagă arcul vertebral de corp. Prezintă cranial şi caudal (pe marginea superioară şi marginea inferioară) incizurile vertebrale, superioară şi inferioară (incisura vertebralis superior, incisura vertebralis inferior). Prin suprapunerea vertebrelor inci zurile a două vertebre vecine delimitează găurile intervertebrale (sau de conjugare, foramen intervertebrale) prin care trec nervii spinali corespunzători. Gaura vertebrală (orificiul vertebral) este spaţiul delimitat anterior de faţa posterioară a corpului vertebral, posterior de arcul vertebral, iar lateral de pediculii vertebrali. Dimensiunile orificiului vertebral diferă de la o vertebră la alta. Din suprapunerea tuturor găurilor vertebrale ia naştere canalul vertebral . Canalul are dimensiuni mari şi formă triunghiulară pe secţiune în regiunile cervicală şi lombară şi diametru mai mic şi formă rotundă în regiunea toracală. Vertebrele cervicale
Corpul vertebrei este mic şi alungit transversal. Are
dimensiuni mai mici decât corpul vertebrei toracale sau lombare. Procesul spinos este scurt şi are vârful bifid. Este înclinat în jos şi înapoi. Procesele transversare prezintă la baza lor gaura transversară prin care trec vasele şi nervul vertebral. Procesele articulare sunt orientate pe un plan aproape orizontal. Gaura vertebrală este largă şi triunghiulară. Vertebra cervicală: normă superioară 1. proces spinos; 2. arcul vertebrei; 3. faţă articulară superioară; 4. tubercul posterior; 5. gaura transversară; 6. tuberculul anterior; 7. corpul vertebrei; 8. şanţul nervului spinal; 9. gaura vertebrală Vertebrele toracale Corpul vertebrei este uşor alungit anteroposterior. Este mai voluminos decât cel al vertebrelor cervicale. Volumul corpului vertebral creşte de sus în jos de-a lungul coloanei toracale. Prezintă 2 scobituri superioare şi 2 scobituri inferioare câte una de fiecare parte a corpului vertebral. Scobitura superioară a unei vertebre delimitează cu cea inferioară a vertebrei supraiacente un unghi diedru în care pătrunde capul coastei corespunzătoare. Vertebră toracică: normală superioară) 1. proces spinos 2. faţa articulară superioară; 3. proces transvers; 4. incizura superioară a perdiculului 5. corpul vertebrei 6. fața costală 7. proces articular inferior Procesul spinos este prismatic triunghiular fiind orientat oblic înapoi şi în jos. Procesele transversare prezintă o suprafaţă de articulare cu tuberculul coastei corespunzătoare. Procesele articulare sunt verticale şi dispuse în plan frontal. Gaura vertebrală este rotundă. Vertebrele lombare
Corpul vertebral este cel mai voluminos. Diametrul său transversal
depăşeşte net pe cel anteroposterior. Vertebră lombară: normă superioară 1. proces spinos 2. proces articular inferior 3. faţă articulară superioară 4. proces costiform 5. proces articular superior 6. perdicul vertebral 7. corpul vertebrei 8. gaură vertebrală Procesul spinos este o lamă osoasă groasă, dreptunghiulară cu direcţie orizontală. Procesele transversare sunt mici proeminenţe. Se mai numesc şi procese accesorii (processus accessorius). Procesele articulare au formă specifică de segment de cilindru plin sau gol. Sunt dispuse în plan sagital şi au o direcţie verticală. Gaura vertebrală este triunghiulară şi evident mai mică în raport cu dimensiunile corpului vertebral. Caracterele speciale ATLASUL Reprezintă prima vertebră cervicală (C1). Prezintă o structură profund modificată atât faţă de vertebra tip cât şi faţă de celelalte vertebre cervicale. Are forma unui inel osos. Este format din 2 mase osoase numite mase laterale unite între ele prin 2 arcuri osoase, din care unul este anterior , iar celălalt posterior. Masele laterale circumscriu împreună cu arcul anterior şi arcul posterior gaura vertebrală. Prezintă o cavitate articulară superioară pentru articularea cu condilul occipitalului, o faţă articulară inferioară pentru articulaţia cu procesul articular superior al axisului şi o faţă medială pe care se inseră ligamentul transversal. Arcul anterior prezintă pe faţa sa anterioară un tubercul anterior pe care se inseră ligamentul longitudinal anterior şi muşchiul lungul gâtului , iar pe faţa sa posterioară o feţişoară articulară pentru dintele axisului. Arcul posterior prezintă pe faţa sa posterioară tuberculul posterior al atlasului. Vertebra atlas - normă superioară 1. tubercul posterior 2. şanţul arterei vertebrale 3. proces transvers 4. gaura transversară 5. arc anterior 6. tubercul anterior 7. feţişoara articulară pentru dintele axisului 8. mase laterale 9. cavitate articulară superioară 10. arcul posterior Atlasul nu are corp vertebral. Orificiul vertebral este larg la acest nivel. Extremitatea posterioară a feţei articulare superioare delimitează împreună cu porţiunea iniţială a arcului posterior un şanţ, şanţul arterei vertebrale prin care trec artera vertebrală şi primul nerv cervical. Ligamentul transvers al atlasului împarte inelul osos al atlasului într-o porţiune anterioară ocupată de dintele axisului şi o porţiune posterioară care corespunde orificiului vertebral al celorlalte vertebre şi conţine măduva spinării şi meningele spinal. AXISUL
Este cea de-a doua vertebră cervicală (C2).
Prezintă un corp vertebral cu 6 feţe, un proces spinos, procese articulare şi transverse, lame vertebrale, pediculi precum şi un orificiu vertebral. Caracteristica sa principală este dată de prezenţa pe faţa superioară a corpului a unei proeminenţe verticale numită apofiza odontoidă . Pe faţa anterioară a dintelui se găseşte o faţă articulară care vine în contact cu ligamentul transvers al atlasului. Vertebra axis - normă superioară 1. proces spinos; 2. 2. arc vertebral; 3. proces articular inferior; 4. gaura transversară; 5. faţă articulară anterioară; 6. faţă articulară superioară; 7. proces transvers; 8. dinte; 9. gaura vertebrală. VERTEBRA CERVICALĂ 6 Tuberculul anterior al procesului transvers (tuberculul lui CHASSAIG NAC) este mai proeminent şi se poate palpa fiind un reper important pen tru explorarea arterei carotide comune. VERTEBRA CERVICALĂ 7 Este cunoscută şi sub numele de vertebră proeminentă deoarece pre zintă un proces spinos lung ce se evidenţiază sub piele (reper în numărarea vertebrelor) VĂ MULȚUMESC !