ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA OMULUI

Oasele și unirile coloanei vertebrale

Colegiul de Medicină
Cahul
 Coloana vertebrală (columna vertebralis) este
compusă din 33-34 vertebre, dispuse metameric (una
deasupra alteea) şi împărţită în cinci regiuni
topografice şi funcţionale:
1.Cervicală (7 vertebre)
2.Toracală (12 vertebre)
3.Lombară (5 vertebre)
4.Sacrală (5 vertebre)
5.Coccigiană (4-5 vertebre)
 Vertebra (vertebra) constă din corp orientat anterior
si o parte posterioara numita arc. Aceste doua parti
delimetează orificiul vertebral.Totalitatea orificiilor
vertebrale constituie canalul vertebral, în care se află
măduva osoasă.
 Arcul fiecărei vertebre, în locul de unire cu
corpul, formează incizuri superioare și inferioare
(din dreapta și din stînga). La suprapunerea
vertebrelor, incizurele se unesc și formează
orificiile intervertebrale, prin care din canal trec
nervii spinali.
 De la arcul fiecărei vertebre pornesc cîte 7 apofize:
- Apofizele transversale sunt pereche și pornesc
din părți. Apofizele transversale ale vertebrelor
cervicale au orificii, care formează în ansamblu un
canal osos pentru artera vertebrală.
 De la mijlocul arcului posterior se îndreaptă apofiza spinoasă
impară. În regiunea cervicală ale sunt scurte și bifurcate, iar apofiza
spinoasă a vertebrei cervicale VII nu este bifurcată și este mai lungă
decît celelalte, de aceia poate fi ușor palpată.
Apofizele spinoase ale vertebrelor toracice sunt cele mai lungi,
fiind orientate în jos.
Apofizele spinoase ale vertebrelor lombare sunt plate și au poziție
orizontală.
 Fiecare vertebră se unește cu vertebrele vecine
(superioară și inferioară) prin intermediul
apofizelor articulare, două superioare și două
inferioare
  Primele două vertebre cervicale servesc pentru articularea
coloanei vertebrale cu craniu și de aceea au o structură deosebită.
Prima vertebră cervicală – atlasul. Ea nu posedă corp și apofiză
spinoasă. Este formată din două arcuri anterior și posterior. Lateral,
arcurile trec în masele laterale. De pe masele laterale ale atlasului
pleaca procesele transverse.
Suprafețele articulare superioare adîncite servesc pentru
articulatia cu craniul. Fețele articulare inferioare plate servesc pentru
articulatia cu vertebra cervicală II.
 A doua vertebră cervicală- vertebra axială.
Axisul are corp. Pe fata superioara a corpului se
gasește o proeminenta verticala, numita apofiza odontoidă
(dintele). Dintele articulează cu arcul anterior al atlasului, si
o fata articulara posterioara care vine in contact cu
ligamentul transversal al atlasului.
 Sacrul (Os sacrum) - este format prin sudarea a cinci
vertebre sacrale, are forma unei piramide. Baza este
orientată în sus, iar vărful în jos.
Fața anterioară (pelviană) este orientată în cavitatea
bazinului și este concavă, priveşte înainte şi în jos. Faţa
posterioară (dorsală)  este convexă, priveşte înapoi şi în sus.
În interiorul sacrului se află canalul sacral, care constituie
continuarea canalului vertebral. Din canalul sacral pe fața
pelviană se deschid patru perechi de orificii sacrale
anterioare  prin care trec ramurile anterioare ale nervilor
spinali sacraţi.Tot atîtea orificii sacrale posterioare sunt și
pe partea dorsală a sacrului.
Fețele laterale în număr de două, prezintă faţa
auriculară care serveşte la articularea cu oasele iliacee.
În locul unirii sacrului cu vertebra lombară V se formează
o proeminență – promontoriul.
 Osul coccigian, numit și coccis, este un os aflat la
baza coloanei vertebrale, lângă osul sacral. Acesta
este compus din 4 -5 vertebre unite. La unele animale
el formează coada.
 Vertebrele sunt unite între ele prin cartilaje intervertebrale,
ligamente și articulații.
Corpurile vertebrelor sunt legate între ele neîntrerupt prin
cartilaje intervertebrale sau discuri cartilaginoase. Fiecare disc are
la periferie un inel fibros, iar la mijloc un nucleu pulpos.
Corpurile vertebrelor și discurile intervertebrale sunt legate
între ele prin două ligamente longitudinale lungi – anterior și
posterior.
Cu ligamente scurte sunt unite arcurile vertebrelor, apofizele
transversale și apofizele spinoase.
Între vertebra cervicală I și craniu se formează articulații
combinate elipsoidale – articulația atlantooccipitală stângă și
dreaptă.
 Datorită poziţiei verticale a corpului coloana vertebrală
formează curburi în plan sagital şi frontal. Ele conferă
coloanei o mare elasticitate, favorizează menţinerea
echilibrului şi atenuează şocurile pe verticală.
Curburile convexitatea сăreia este îndreptată anterior
(înainte) se numesc lordoze.
Curburile convexitatea сăreia este îndreptată posterior
(înapoi) se numesc se numesc cifoze.
Aceste curburi sunt în număr de patru: lordozele
cervicală şi lombară, cifozele toracală şi sacrală. Curburile
în plan frontal orientate cu convexitatea fie la stânga sau
dreapta, se numesc scolioze şi sunt mai puţin pronunţate ca
cele în plan sagital.
Curburile coloanei vertebrale în
plan sagital şi în plan frontal
 Particularităţi de vârstă. În timpul vieţii intrauterine şi la nou-
născut CV prezintă o singură curbură cu convexitatea înapoi.
Curburile sagitale sunt dobândite în cursul vieţii postnatale.
Lordoza cervicală apare în luna a 2-a şi este rezultatul ridicării capului
de către sugar.
Lordoza lombară apare în jurul vârstei de 9-12 luni şi se
datorează staţiunii verticale şi locomoţiei. Apariţia celor două lordoze
determină dezvoltarea a două cifoze, rolul cărora este de a restabili
echilibrul corporal.
La bătrâneţe CV se scurtează din cauza accentuării curburilor și
micşorării înălțimii discurilor intervertebrale. Deseori, poate aparea o
mare curbură a regiunii toracale – cocoaşa bătrâneţei (sau gibozitate).