Coloana vertebrala

Coloana vertebrală este constituită din vertebre care diferă ca formă, mărime și număr, pe regiuni:

 regiunea cervicală - din 7 vertebre (primele două se numesc atlas și axis datorita funcției de
susținere pe care le îndeplinesc)
 regiunea toracică - din 12 vertebre
 regiunea lombară - din 5 vertebre
 regiunea sacrală - din 5 vertebre sudate (sacrum)
 regiunea coccigiană - din 4/5 vertebre reduse (coccis)
Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial al trunchiului şi se formează prin
suprapunerea celor 33-34 de piese osoase vertebrale. În medie lungimea coloanei
vertebrale ajunge la 73 cm. la bărbaţi şi la 63 cm. la femei, reprezentând cca. 40% din
lungimea totală a corpului. Vertebrele sunt dispuse metameric (una deasupra celeilalte) şi
sunt grupate pe regiuni corespunzătoare gâtului, toracelui, zonei lombare şi pelvisului în:
vertebre cervicale notate C1 - C7, vertebre toracice notate T1 - T12, vertebre lombare notate
L1 - L5, vertebre sacrale în număr de 5 sudate între ele formând osul sacrum şi vertebre
coccigiene în număr de 4-5, se sudează între ele dând naştere unui os numit coccis, situat
în partea terminală a coloanei vertebrale.
Vertebrele sunt constituite după un tip comun, având caractere comune descrise la vertebra
tip, dar fiecare regiune prezintă anumite caracteristici determinate de raporturile anatomice
precum şi de diferenţele regionale. De asemenea putem vorbi de vertebre adevărate, cele
care sunt independente functional şi cu mobilitate individuală şi false cele care se sudează
şi îşi pierd mobilitatea (vertebrele sacro-coccigiene).
La vertebrele adevărate se studiază: caractere generale, caractere regionale şi caractere special/

Caracterele generale
Vertebra tip este alcătuită din corp vertebral, arc vertebral şi gaura vertebrală.

Corpul vertebral, regiunea cea mai voluminoasă a vertebrei, situată în partea anterioară a
coloanei vertebrale, prezintă două feţe - superioară şi inferioară - care vin în contact cu
discurile de cartilaj (discurile intrevertebrale) şi prin care vertebrele se articulează cu
vertebrele vecine. Are forma unui segment de cilindru plin.
Arcul vertebral formează peretele posterior al găurii vertebrale şi este alcătuit din mai multe
elemente:

o apofiză spinoasă, 2 apofize transverse, 4 apofize articulare:, 2 lamele vertebrale, pedunculii

vertebrali.

Gaura vertebrală este delimitată anterior de corpul vertebrei, iar posterior de arcul vertebral; prin
suprapunerea vertebrelor, găurile vertebrale formează canalul vertebral, în care este adăpostită
măduva spinării.

Caractere regionale
Regiunea cervicală
Vertebrele cervicale (Figura 23) prezintă următoarele caractere regionale:
- corpul vertebral este alungit transversal şi mai mic decât la vertebrele altor regiuni;
- apofiza spinoasă este scurtă şi bifidă (despicată la vârf);
- apofizele transverse prezintă la bază o gaură transversală prin care trec artera şi vena
vertebrală, iar vârful lor este bifid prezentând doi tuberculi (anterior şi posterior);
- apofizele articulare au faţete orientate aproape în plan orizontal;
- gaura vertebrală este mare, de formă triunghiulară cu baza orientată anterior.

Caractere speciale
Atlas (Figura 25) - vertebra C1, este prima vertebră cervicală şi se caracterizează prin faptul
că nu are corp vertebral şi este formată din două mase laterale unite printr-un arc anterior şi
unul posterior.
Masele laterale prezintă:
- o cavitate articulară superioară pentru articularea cu condilii occipitalului;
- o faţetă articulară inferioară pentru articularea cu axisul;
Arcul anterior prezintă pe faţa posterioară o suprafaţă articulară pentru prinderea axisului;

Axis (Figura 25) - vertebra C2, se caracterizează prin prezenţa la partea superioară a corpului a unei
apofize odontoide (dinte) care se articulează cu arcul anterior al vertebrei C1

Vertebra C6 prezintă tuberculul anterior al apofizei transverse mai proeminent şi se numeşte

tuberculul lui Chassignac sau tuberculul carotidian.
Vertebra C7 (Figura 23) are apofiza spinoasă mai lungă şi poate fi uşor palpată şi se numeşte şi
"proeminenta".

2.1.Date anatomice şi biomecanice

Coloana vertebrală este formată din 33-34 de vertebre (7
cervicale, 12 toracale, 5 lombare, 5 sacrale, 4-5 coccigiene).
Primele 3 regiuni sunt constituite din vertebre adevărate
(formate din corp, arc şi pediculi), iar ultimele două regiuni
din vertebre false.
Vertebrele se articulează între ele prin intermediul a două
tipuri de articulaţii:
1. Articulaţii adevărate: discovertebrale, articulaţiile
proceselor articulare.
2. Articulaţii false: articulaţiile lamelor vertebrale, a
proceselor spinoase, a proceselor transverse.
Articulaţiile discovertebrale (fig. 1) sunt simfize şi unesc
corpii vertebrali prin intermediul discurilor intervertebrale.
Acestea sunt formaţiuni fibrocartilaginoase ce aderă la
platourile corpilor vertebrali, fiind formate din: inelul fibros,
format din fibre de colagen, concentrice doar în zona
lombară (Kouters, 2005) şi din nucleul pulpos, o masă de
ţesut gelatinos situat în interiorul inelulului fibros, format
din celule condrocitare, hidrofile, cu rol de pernă
pneumatică între corpii vertebrali.

Stabilitatea acestor articulaţii este dată de ligamente (fig 1):

Ligamentul longitudinal anterior – limitează
extensia coloanei.
Ligamentul longitudinal posterior – limitează flexia
coloanei.
Articulaţiile proceselor spinoase (fig. 1) sunt sindesmoze,
mijloacele de unire fiind reprezentate de ligamente:
Ligamentele interspinale – limitează flexia şi
rotaţia coloanei;
Ligamentele supraspinale – limitează flexia şi
rotaţia coloanei;
Ligamentul nucal – se găseşte doar în regiunea
cervicală, fiind omologul celor două enumerate
anterior, constituind un suport pentru inserţia
musculaturii extensoare paravertebrale cervicale.
Limitează flexia şi rotaţia coloanei cervicale.
23
Articulaţiile unciforme (fig. 2) (între procesele articulare)
sunt de tip zigapofizar, unind apofizele articulare inferioare
ale vertebrei de deasupra cu cele superioare ale vertebrei de
dedesubt.
Dintre mijloacele de unire cunoscute, la acest nivel este
prezentă doar capsula articulară, laxitatea sa depinzând de
regiune (în zona cervicală mobilitatea este maximă, deci şi
capsulele vor fi mai laxe).
Figura 2 – Articulaţiile coloanei vertebrale – vedere laterală
(Theodorescu D., 1982)
Articulaţiile lamelor vertebale (fig. 2) sunt sindesmoze,
mijloacele de unire fiind reprezentate de ligamentul galben
care contribuie la:
Readucerea coloanei în poziţie anatomică, după ce
în prealabil a fost flectată;
Limitarea flexiei coloanei;
Menţinerea coloanei în poziţie verticală.
Articulaţiile proceselor transverse sunt sindesmoze,
mijloacele de unire fiind formate din ligamentele
intertransverse.
Mişcările la nivelul:
 a) Coloanei cervical : FLEXIE, EXTENSIE, ROTATIE, INCLINARE
LATERALA.
Musculatura coloanei vertebrale :

Muşchi flexori : Lungul gâtului

Scaleni
Sternocleidomastoidian

Muşchi extensori : Semispinalul

gâtului
Trapez
Lungul capului
Lungul gâtului

Muşchi rotator : Sternocleidomastoidian

Oblic inferior al
capului
Multifizi
Scaleni

Muşchi înclinatori: Ridicătorul

scapulei
Scaleni
Sternocleidomastoindian