Anatomia trunchiului

Anatomia coloanei vertebrale

Coloana vertebrală cunoscută și sub numele de șina spinării, aceasta adăpoșteste canalul
spinal,o cavitate care cuprinde si protejează măduva spinării. Din punct de vedere
anatomic,coloana vertebrală este alcătuită din 33 sau 34 de vertebre,24 de discuri
intervertebrale,formațiuni nervoase și vasculare și o bogată gamă de ligamente . (Victor,
2003)

Figură 1 Coloana vertebrala (Oana, 2012)

Există șapte vertebre cervicale,12 vertebre toracice si 5 vertebre lombare.

Coloana vetebrală prezintă 5 regiuni:

 -cervicală (din 7 vertebre)

-toracală sau dorsală (din 12 vertebre )

-lombară (din 5 vertebre)

-sacrală (din 6 vertebre sudate formând osul sacrum)

-coccigiană(din 5 vertebre sudate formând osul coccis).

Discurile intervetrebrale situate între vertebre permit mișcarea și au rolul de a diminua

presiunea exercitată asupra vertebrelor în timpul efortului și de a păstra curburile fiziologice
ale coloanei.

Sunt alcătuite din două componente :- Inelul fibros care este componenta exterioară
rezistentă și este destul de flexibilă cât să permită mișcarea coloanei vertebrale și nucleul
pulpos care este portiunea centrală, are o structură moale,ca un gel și are rol de amortizare a
șocurilor ale coloanei vertebrale.

Fiecare vertebră este alcătuită din următoarele părți :

-Corpul vertebral este cea mai parte a vertebrei.

-Lama vertebrală definește fiecare dintre cele două segmente laterale posterioare ale arcului
vertebral și aceasta delimitează posterior orificiul vertebral.

-Procesele spinoase sunt proeminente osoase care provin din spatele vertebrelor.

-Procesele transverse sunt perechi de proeminențe localizate de-o parte și de alta a vertebrei.

-Procesele articulare sunt 2 perechi de proeminențe prin care vertebrele se unesc intre ele :

-Fațetele articulare superioare,orientate superior.

-Fațetele articulare inferioare,orientate inferior.

Aceste fațete sunt punctele de legătură dintre 2 vertebre care țin coloana vertebrală dreaptă
în timpul mișcărilor.

Fațetele articulare sunt aliniate cu ajutorul unei membrane denumită synovium care
formează un lichid ce ajută la alunecarea uneia pe cealaltă.
 Figură 2 Vertebra C10 (Martin, 2016)

Vertebrele regiunii cervicale sunt în număr de 7 și sunt notate in termeni

medicali:C1.C2,C3,C4,C5.C6,C7.Suprafețele articulare sunt mai mobile pentru că în această
zonă există un grad mult mai mare de mișcare comparativ cu alte părți ale coloanei.

ATLAS

Este prima vertebră cervicală,iar aceasta nu are corp vertebral și are rol in articularea
craniului cu coloana vertebrală.Aceasta este formată din două mase laterale,unite printr-un arc
posterior și unul anterior,iar în interiorul acelor arcuri vertebrale se află gaura vertebrală.De
pe masele laterale ale atlasului pleacă procesele transverse. (Victor, 2003)

COMPONENTELE ATLASULUI:

Masele laterale(Massa lateralis atlantis) prezintă:cavitatea articulară superioară,pentru

articulatia cu condilul occipitalului. Fața articulară inferioară(facies articularis
superior),aceasta fiind pentru articulația cu procesul articular superior al axisului. Fața
medială pe care se fixează ligamentul transvers al atlasului,iar acest ligament împarte gaura
vertebrală a atlasului intr-un segment anterior în care străbate dintele axisului și într-un
segment posterior unde este situată măduva spinării cu învelișurile ei. (Victor, 2003)

Fața laterală de unde pleacă procesul transvers,acesta prezintă caracterele proceselor

transverse ale celorlalte vertebre cervicale.
 Atlasul este format din două mase laterale unite printr-un arc anterior și unul posterior iar
acestea prezintă:

ARCUL ANTERIOR(arcus anteror atlantis) prezintă pe fața anterioară tuberculul

anterior,iar pe fața posterioară o fețișoară articulară numită fovea dentis care este destinată
articulației cu dintele axisului.

ARCUL POSTERIOR(Arcus posterior atlantis) prezintă pe fața sa posterioară tuberculul

posterior iar pe fața lui superioară șanțul artere vertebrale.

AXIS

Este a doua vertebră cervicală ,iar modificarea la această vertebră care privește numai
corpul ,iar pe fața superioară a corpului se găsește o proemineță verticală numită dinte (Dent
axis).Dintele prezintă o față articulară anterioară destinată fețișoarei de pe arcul anterior al
atlasului și o față articulară posterioară care vine în contact cu ligamentul transversal al
atlasului. (Victor, 2003)

Vârful dintelui (Apex dentis ) dă inserție ligamentului său apical și leagă dintele cu
marginea anterioară a găurii occipitale mari în articulația atlanto-axoidiană mediană. Primele
vertebre cervicale ,atlas si axis sunt diferite de celelalte vertebre și au rol in articularea
craniului cu coloana vertebrală.

VERTEBRELE CERVICALE (C1-C7)

Caracterul principal pentru vertebrele 3-7 este acela că sunt două proeminențe sau creste
situate pe marginile laterale ale fețelor articulare superioare și orientate în direcție antero-
posterioară ,iar acestea se numesc uncusurile corpurilor vertebrale sau procesele uncifome.
Uncusurilor vertebrelor subiacente le răspund două mici șanțuri cu direcție antero-posterioară
care se găsesc pe fețele articulare inferioare, iar aceste șanțuri vor forma articulațiile unco-
vertebrale. (Victor, 2003)

A ȘAȘEA VERTEBRĂ CERVICALĂ(C6)

Tuberculul anterior al procesului transvers este mai proeminent ,fiind cunoscut sub numele
de tuberculul Chassaignac sau tuberculul carotidian, acest tubercul se poate palpa și este un
reper important. Prin comprimare puternică a arterei carotide comune pe acest tubercul se
poate realiza hemostaza provizorie a arterei. (Victor, 2003)

A ȘAPTEA VERTEBRĂ CERVICALĂ(C7)

 Aceasta este caracterizată prin lungimea procesului spinos ,care poate fi palpat cu ușurință
sub piele reprezentănd un reper important în anatomia topografică.

Figură 3 Vertebrele C2 - T1 - vedere laterala dreapta (Florentina, 2015)

Acestea sunt in numar de 12 si sunt numerotate în termeni medicali de la T1-T12.

Caractere regionale

Corpul vertebrei este ușor alungit antero-posterior și prezintă două fosete superioare și două
inferioare câte una de fiecare parte a corpului vertebrei.Pe coloana vertebrală în
totalitate,foseta superioară a unei vertebre delimitează cu cea inferioară a vertebrei
supraiacente un unghi diedru în care pătrunde capul coastei.Procesul spinos al vertebrelor este
prismatic triunghiular,el deschide oblic inapoi și în jos ,iar procesele transverse prezintă pe
fața lor anterioară foseta costală a procesului transvers. (Victor, 2003)

Apofizele transverse au pe fața anterioară spre vârf o fațeta articulară pentru articularea cu
tuberculul costal respectiv. La vertebrele toracice, gaura vertebrală are formă cilindircă ,iar
porcesul spinos este lung și unic.
 Figură 4 Vertebra toracica C6 vedere superioara (Florentina, 2015)

Figură 5 Vertebra toracica C6 vedere laterala (Florentina, 2015)

PARTICULARITĂȚI

A 11-a vertebră caracterizată printr-o scobitură de pe corp , destinată capului costal.

A 12-a vertebră caracterizată printr-o scobitură de pe corp , destinată capului costal

corespunzător precum și prin absența fațetei costale de pe procesul transvers,deoarece coasta
douăsprezecea nu se articulează cu procesul transvers al acestei vertebre.
 Figură 6 Vertebra lombara (Florentina, 2015)

VERTEBRELE LOMBARE

Acestea sunt în număr de 5 și sunt numerotate în termeni medicali,L1-L5.

CARACTERE REGIONALE

Greutatea principală a corpului este suportată de corpurile vertebrale lombare și discurile

intervertebrale. Corpul vertebrei are dimensiuni mari, diametrul transversal depășind pe cel
antero-posterior. Procesul spinos este dreptunghiular și bine dezvoltat, are o direcție
orizontală, fiind orientat dinainte-inapoi. (Victor, 2003)

Procesele costale sunt resturi de coastă, iar adevăratele procese transverse sunt de fapt mici
proeminențe situate pe fața posterioară a proceselor costale și poartă denumirea de procese
accesorii.

Fețisoarele articulare ale proceselor superioare privesc medial și se prezintă ca segment de

cilindru gol,în timp ce fețisoarele articulare ale proceselor inferioare privesc lateral și se arată
ca segmete de cilindru plin. (Victor, 2003)
 Figură 7 Vertebre lombare (Florentina, 2015)

VERTEBRELE FALSE

Acestea sunt în număr de nouă sau zece, ele se sudează formănd două oase: sacrul si
coccigele.

SACRUL (Os sacrum)

Este un os care rezultă din sudarea celor 5 vertebre sacrale,un os median și nepereche,situat
în continuarea coloanei lombare,deasupra coocigelui și înfipt ca o pană între cele două oase
iliace. Pe scheletul articulat este oblic îndreptat de sus în jos și dinainte inapoi,astfel ca baza
lui formează cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu. Privit pe un os izolat se
vede că sacrul are extremitatea superioară mai voluminoasă decât cea inferioară,având foma
unei piramide. (Victor, 2003)

Vârful sacrumului prezintă două proeminențe osoase numite coarnele sacrale,iar între
coarnele sacrale se află hiatul sacral. Putem descrie osul sacru:o față pelviană sau anterioară,o
față dorsală,două fețe laterale,o bază și un vârf.

Fața anterioară sau fața pelvină a sacrumului prezintă patru creste orizontale ,denumite
liniile transverse,la extremitățile cărora se găsesc găurile sacrate anterioare,prin care trec
ramurile anterioare ale nervilor sacrali.Pe coloanele osoase dintre găurile sacrate anterioare se
inseră mușchiul piriform. Fața posterioară sau dorsală a sacrumului prezintă pe linia mediană
o creastă osoasă numită creasta sacrală mediană.
 Între crestele sacrale mediane și crestele sacrale intermediare se găsesc găurile sacrale
posterioare,prin care ies ramurile posterioare ale nervilor sacrali.

Osul sacrum este străbătut de la bază spre vârf de canalul sacral,corespunzător canalului
vertebral,în canalul sacral se află filum terminale care împreună cu nervii lombari și sacrați
alcătuiesc coada de cal.

Fețele laterale sunt în număr de două și prezintă: fața auriculară care servește la articularea
cu osul coxal și o suprafață rugoasă situată înapoia precedentei,numită tuberozitatea sacrată pe
care se inseră ligamentele sacro-iliace.

Baza sacrului prezintă o suprafață ovalară mediană ,aceasta fiind fața superioară a corpului
primei vertebre sacrate,iar înapoia acestei suprafețe se găseste orificiul superior al canalului
sacrat.

Vârful ( Apex ossis sacri) prezintă o fețișoară eliptică,ce se articulează cu coccigele.

Canalul sacrat străbate osul sacru,continuând canalul vertebral,iar lateral de fiecare parte a
canalului sacrat,pleacă patru conducte transversale și ele poartă numele de găuri
intervertebrale.Conductele sacrate se bifurcă dănd o ramură anterioară care se deschide la
nivelul găurilor sacrate anterioare și o ramură posterioară care se deschide prin gaura sacrată
posterioară. (Victor, 2003)

Figură 8 Coccigele (vertebrele coccigine)

 Coccisul rezultă prin sudarea celor 4-5 vertebre coccigiene, iar acesta se află situat in
continuarea sacrului și este format din unirea celor patru sau cinci vertebre coccigiene
atrofiate. Ca și sacrul, el are două fețe una anterioară și alta posterioară, două margini laterale,
o bază si un vârf.

Fața anterioară sau pelviană este concavă iar fața posterioară sau dorsală este convexă, iar
cele două fețe prezintă trei sau patru linii transversale, rezultate din sudarea vertebrelor
cocigiene.

Baza prezintă o fețisoară eliptică pentru articularea cu vârful sacrului, iar înapoia fețișoarei
pleacă în sus două procese numite coarnele coccigelui care sunt resturi ale proceselor
articulare superioare iar ele se articulează cu coarnele sacrate, astfel ajută la delimitarea
hiatului sacrat. (Victor, 2003)

VÂRFUL- se termină printr-un mic tubercul.

MARGINILE-sunt oblice, convergând catre vârf.

(Florentina, 2015)

COLOANA VERTEBRALĂ

Aceasta este denumită în termeni populari șira spinării și este o structură foarte complexă și
cuprinde vertebre, discuri, ligamente, mușchi ce asigură funcția statică si dinamică a coloanei.
 DIMENSIUNI: În medie lungimea coloanei vertebrale ,este de 73 de cm la bărbat și 63 cm
la femeie,reprezentând aproximativ 40% din lungimea totală a corpului.De coloana vertebrală
este legat direct toracele și bazinul,de care sunt articulate membrele superioare și
inferioare.Coloana vertebrală se imparte în 4 regiuni:regiunea cervicală-primele 7
vertebre,regiunea dorsală-12 vertebre,regiunea lombară-5 vertebre,regiunea sacro-coccigiană-
9-10 vertebre.

Coloana vertebrală nu este rectilinie,aceasta prezintă curburi,iar acestea sunt curburi în plan
sagital și curburi în plan frontal.Curburile în plan sagital sunt orientate fie cu convexitate
înainte atunci când se numesc lordoze,fie cu convexitate înapoi atunci când se numesc
cifoze.Curburile sunt în număr de patru:curbură cervicală cu convexitate înainte,curbură
toracică cu convexitate înapoi,curbură lombară cu convexitate înainte,curbură sacro-
coccigiană cu convexitatea înapoi.La nou-născut coloana vertebrală prezintă un unghi
lombosacrat,ce separă cifoza cervicotoracică de cea sacrococcigiană. Curburile sagitale sunt
dobândite în cursul vieții postnatale. (Victor, 2003)

Curburile în plan frontal sunt mai puțin pronunțate ca cele în plan sagital și intâlnim:curbura
cervicală cu convexitate la stânga, curbura toracică cu convexitate la dreapta,curbura lombară
cu convexitate la stânga.La „stângaci”curburile în plan frontal sunt indreptate în sens
invers.Conformația exterioară a coloanei vertebrale:aceasta prezintă o față anterioară,una
posterioară și 2 fețe laterale.
Fața anterioară este alcatuită de o coloană cilindrică,rezultată din suprapunerea corpurilor
vertebrale.Fața posterioară prezintă pe linia mediană procesele spinoase,care formează
împreună creasta spinală.La limita dintre coloana cervicală și cea troacică se observă foarte
net procesul spinos al vertebrei C7,aceasta fiind o vertebră proeminentă,iar pornind de la acest
proces spinos se poate numerota fiecare vertebră.În continuarea proceselor spinoase se
explorează creasta sacrată mediană.iar în plica interfesieră se pot palpa coarnele sacrate,
coarnele coccigelui și hiatul sacrat. Pe creasta spinal ,de fiecare parte se găsesc șanțuri
profunde ce se numesc șanțuri vertebreale și adăpostesc mușchi ce acționează asupra coloanei
vertebrală.
Fețele laterale prezintă : vârful proceselor transverse,pediculii vertebrali,găurile
intervertebrale și porțiunile laterale ale corpilor vertebrali. Vârful procesului transvers al
atlasului poate fi palpat imediat sub procesul mastoidian. Coloana vertebrală îndeplineste trei
funcții majore: protecția măduvei spinării,rol static și biomecanic. Protectia măduvei spinării
este o funcție majoră a coloanei.În canalul vertebral se găseste măduva spinării învelită în
meninge. Este evident rolul protector al colanei vertebrale,formată anterior de către
puternicele corpuri vertebrale,iar posterior de arcurile verterbale suprapuse. (Victor, 2003)
Rolul static este a doua functie a coloanei și se referă la faptul că în statiunea vertical
(ortostatism) coloana vertebrală reprezintă un ax solid ce susține capul,trunchiul și membrele
superioare,ea transmite apoi greutatea la pelvis și la membrelor inferioare.Marea dezvoltare a
vertebrelor lombare se explică astfel prin greutatea pe care trebuie să o susțină coloana.
Coloana vertebrală poate prezenta și curburi patologice,ca urmare a exagerării curburilor
normale. Un exemplu de cubură patologică ar fi scolioza,care prezintă exagerarea curburilor
în plan frontal.Curburile patologice ale coloanei vertebrale pot fi ereditare sau
dobândite.Dezvoltarea și funcționarea unor viscere pot fi influențate în sens negativ de către
curburile patologice ale coloanei vertebrale. Coloana vertebrală este antrenată în mișcări
numeroase și ample,datorită acestora,corpul are o mare mobilitate. (Victor, 2003)

SCOLIOZA

Figură 9 Radiografie evidentiind scolioza (Anon., 2016)

Scolioza este o deformare tridimensională a coloanei vertebrale.Aceasta reprezintă

încurbarea în S a coloanei vertebrale,fiind însoțită de rotația vertebrală.Scolioza trebuie
diferențiată de atitudinea scoliotică,care reprezintă o înclinare laterală a coloanei
vertebrale,fără rotația vertebrelor ,perfect reductibilă în decubit dorsal. (Anon., 2016)

Scolioza este o afecțiune care determină curbarea coloanei vertebrale laterale. Afectează
zona toracică (scolioza toracică) și partea inferioară a spatelui(scolioza lombară).Paralizia
cerebrală, distrofia musculară și spina bifidă sunt factori în dezvoltarea scoliozelor. (Tache,
2018)

TIPURI DE SCOLIOZĂ ÎN FUNCȚIE DE CAUZĂ

În practica medicală se vorbește despre scolioza structurată și nestructurată.Ambele tipuri se

manifestă prin anumite simptome și necesită un tratament de specialitate.

SCOLIOZA NESTRUCTURATĂ
Această formă a scoliozei se manifestă prin curburi ale coloanei,fără rotire,fiind o afecțiune
reversibilă.Scolioza nestructurată este cauzată de:dureri ,spasmul muscular ,apendicita acută.
(Tache, 2018)

SCOLIOZA STRUCTURATĂ
Acest tip de scolioză implică curburi ale coloanei vertebrale fiind ireversibilă.Aceasta este
cauzată,de obicei, de un factor necunoscut(idiopatic) sau de o boală sau afecțiune, cum ar fi:
tulburările care au fost prezente la naștere(congenitale),precum spina bifidă,caz în care
canalul spinal nu se inchide corect sau o tulburare care afectează formarea oaselor.Situația se
înrăutațeste pe măsură ce copilul crește,mai ales in anii adolescenței.O altă afecțiune ar fi
tulburările nervoase sau musculare,cum ar fi paralizia cerebrală,sindromul Marfan sau
distrofia musculară. (Tache, 2018)

SCOLIOZA CONGENITALĂ
Aceasta este o malformație prezentă la naștere,cauzată de un defect de segmentare și de un
defect de formare. Aceasta prezintă caracteristic o vertebră anormală,iar acest tip de scolioză
se poate diagnostica chiar de la naștere.75% din pacienții cu scolioză congenitală trebuie
operați ,iar 25% sunt supravegheați.Majoritatea scoliozelor congenitale prezintă in evoluție
deformări marcate cu tulburări cardiace și respiratorii. (Tache, 2018)

SCOLIOZA IDIOPATICĂ
Aceasta este o deformare sinuoasă a coloanei vertebrale sau a coloanei vertebrale în cele trei
planuri ale spațiului.Apare și evolueaza in copilărie,până la sfârșitul pubertății.Aceasta se
numește idiopatică,deoarece apare în absența oricărui alt porces patologic. Scolioza severă
poate induce dureri de spate la nivelul coloanei și poate provoca probleme în respirație și se
poate înrăutăți în timpul creșterii copilului.Fetele sunt mai afectate decât băieții și dezvoltă
scolioză mai severă. Aceasta nu provoacă durere. (Tache, 2018)

SCOLIOZA NEUROMUSCULARĂ
Aceasta presupune o curbură a coloanei vertebrale neregulate,cauzată de anomalii ale
sistemului neuromuscular (nerv-mușchi) din organism .Aceasta este un tip de scolioză cauzată
de afecțiuni precum paralizia cerebrală sau spina bifidă.Aceasta este mai severă la pacienții
care nu merg mult.În funcție de etiologie,pacienții pot sau nu pot merge.Unele tulburări
permit copilului să meargă când este încă mic ,dar îl fac dependent de scaunul cu rotile în
timpul adolescenței.Această formă de scolioză este asociată de boli precum:atrofia musculară
spinală,malformația Arnold-Chiari,paralizia cerebrală,sindromul Angelman. (Tache, 2018)

SCOLIOZA SINDROMICĂ
Acest tip de scolioză este atunci când curbura coloanei vertebrale face parte dintr-un set
recunoscut de simptome ale unei boli recunoscute.Aceasta este cea mai rară formă de scolioză
și sugerează o legatură genetică.Scolioza sindromică este legată de:tulburări
miopatice(distrofie musculară,spina bifidă),boli ale țestului conjuctiv (sindromul Marfan) și
factori genetici( nanism,sindromul Valter). (Tache, 2018)

SCOLIOZA DEGENERATIVĂ
Aceasta apare de regulă la persoanele de peste 50 de ani și frecvent la femei.Cauza
principală fiind insuficiența discului intervertebral asociat cu pierderea mușchilor,osteoporoza
și slăbirea ligamentului. Deformarea este adesea cauza unui dezechilibru general care duce la
instabilitate mecanică și semne neurologice.Tratamenul depinde de gradul de deformare al
coloanei. (Tache, 2018)

TIPURI DE SCOLIOZA ÎN FUNCȚIE DE ZONA AFECTATĂ

În funcție de zona afectată de scolioză,se poate vorbi despre acele tipuri de scolioză care
descriu locația curburii,iar din acest punct de vedere scolioza suportă patru tipuri:scolioza
cervico-toracală ,scolioza toracică,scolioza toraco-lombară și scolioza lombară.

SCOLIOZA CERVICO-TORACALĂ
 Aceasta intră în categoria scoliozelor cu curbură principală unică,iar în cazul acestui tip de
scolioză deformările produse de anomaliile vertebrelor cervico-toracice sunt mai vizibile cu
cele similare ce apar în alte zone.Deformările produse de anomaliile vertebrelor cervico-
toracice sunt cu mult mai vizibile în comparație cu cele similare ce apar în alte zone. (Tache,
2018)

SCOLIOZA TORACICĂ
La acest tip de scolioză curbura includ vertebrele situate în partea de mijloc a
spatelui.Termenul de scolioză toracică descrie locația curburii.Tratamentul care previne
accentuarea curburii este destul de complex și implică gimnastica medicală(Kinetoterapie).
(Tache, 2018)

SCOLIOZA TORACO-LOMBARĂ
Aceasata se caracterizează prin faptul ca există o curbură care include vertebrele situate in
porțiunea toracică inferioară,dar și vertebrele din porțiunea lombară superioară.Acest tip de
scolioză includ intervențiile chirurgicale. (Tache, 2018)

SCOLIOZA LOMBARA
În acest tip de scolioza,cubura include vertebrele situate în partea inferioară a coloanei
vertebrale.

TIPURI DE SCOLIOZĂ ÎN FUNCȚIE DE MODUL DE DEFORMARE AL COLOANEI

Această afecțiune apare la mijlocul spatelui sau în partea de jos a spatelui,iar coloana
vertebrală se curbează în forma literei S sau în forma literei C. Scolioza determină osoasele
coloanei vertebrale să se răsucească sau să se rotească astfel încât în loc de o linie dreaptă în
josul spatelui coloana vertebrală ia formele literelor C sau S. Curbele de scolioză apar cel mai
frecvent în partea superioară și mijlocie(coloana vertebrală toracică). Acestea se mai pot
dezvolta în partea inferioară a spatelui și pot apărea atât în partea superioară cât și în cea
inferioară a coloanei vertebrale. Sunt două tipuri de scolioze,acestea fiind:scolioză toracală
sinistrconvexă,în C și scolioză dextroconvexă-lombar sinistroconvexă,în S.

SCOLIOZA TORACALĂ SINISTROCONVEXĂ,ÎN C

 Aceasta se descrie ca fiind o curbură in formă de C,iar acest tip de curbura este descris ca
fiind o dextroscolioză toracolombară.Aceasta începe de la toracele inferior și ajunge la
vertebrele lombare superioare. (Tache, 2018)

SCOLIOZA DEXTROCONVEXĂ –LOMBAR SINISTROCONVEXĂ ÎN S

Aceasta este descrisă ca fiind o dextroscolioză toracică și levoscolioză lombară,iar la nivelul
coloanei vertebrale sunt două curburi:curbura superioară,prezentă la nivelul coloanei
vertebrale toracice,înclinându-se spre dreapta și o curbură inferioară,prezentă la nivelul
coloanei verterbale lombare,aceasta înclinându- se spre stânga. (Tache, 2018)
Biomecanica coloanei vertebrale

Biomecanica este o știință a naturii care studiază legile obiective ale mișcării corpurilor,
materialelor vii și ale structurilor care contribuie la aceste miscări. Etimologic, termenul de
biomecanică are la origine cuvintele „bios”-viață și „mekhanikos”-inventiv. Biomecanica
prezintă cunoștinte din trei domenii de studiu: anatomia umană, mecanica și fiziologia. Astfel
sistemul osos, sistemul articular și sistemul muscular sunt evidențiate anatomic și
biomecanic ,iar întregul sistem osteo-musculo-articular cu ajutorul biomecanicii și fiziologiei
pentru a determina controlul motor uman. (Budescu, 2013)

Coloana poate face mișcări complexe,iar datorită acestui lucru intervin mai multe segmente
vertebrale. Mișcarea este posibilă datorită rolului de „rulment” al nucleului pulpos,iar acesta
în timpul mișcării se deplasează în sens opus.Din punct de vedere biomecanic,coloana este o
articulație triaxială,fiind permise miscări de:flexie,extensie,înclinare laterală,torsiune sau
rotație,iar mișcarea este limitată de ligamente,forma intervertebrală și gradul de
compresibilitate intervertebrală. (Onu, 2018)

COLOANA CERVICALĂ
Anteflexia este mișcarea de apropiere a unuia dintre cele două segmente ale unei articulații
față de celălalt. Flexia este apreciată prin măsurarea menton-stern care trebuie sa fie în mod
normal de 0 cm.(indice menton-stern).Aceasta măsoară 30-45 de grade,din care 20 în
articulația atlantoocipitală. Extensia reprezintă mișcarea de îndepartare a unuia dintre cele
două segmente ale unei articulații față de celălalt. Aceasta măsoară 35-45 de grade,din care 30
de grade în articulația atlantooccipitală.Extensia este apreciată prin masurarea distanței
occiput-perete,fiind de 0 cm (indice occiput-perete).
Flexia laterală este mișcarea unei părți a corpului în lateral.Aceasta măsoară 40-45 de
grade,din care 15-20 de grade în atlantooccipitală.Se apreciază distanța tragus-acromion,fiind
în mod normal de 0 cm (indice tragus-acromion). Rotația cervicală măsoară 45-70 de grade
fără participarea articulației atlantoocipitală.Se apreciază prin distanța menton-acromion ,fiind
în mod normal de 0 cm (distanța menton acromion). Circumducția este o mișcare combinată
din cele patru miscări.

COLOANA DORSOLOMBARĂ
Flexia măsoară 80-90 de grade,din care 50 de grade din coloana dorsală și 40 din cea
lombară.
Extensia este mult mai limitată (20-30) și aproape imposibil de măsurat clinic.Pentru
coloana cervico-dorsală se măsoară distanța menton-stern înainte și după excutarea miscărilor
de flexie-extensie.
Rotația măsoară 30-45 de grade pe fiecare parte și se apreciază prin unghiul format între
linia umerilor(care se mișcă) și linia bicretă a pelvisului.
Poziția de funcțiune a coloanei corespunde poziției zero,cu coloana făcând curburile
fiziologice:cervicală(36 de grade),dorsală(35 de grade),lombară(50 de grade),acestea sunt
calculate radiologic pe baza înclinării platourilor vertebrale. (Onu, 2018)
Coloana vetebrală reprezintă axul central de susținere a scheletului,care,pe lângă protejarea
măduvei spinării,îndeplinește alte două roluri majore:echilibrul,ce ne susține verticalitatea
fizică, și mobilitatea corporală ce ajută la funcționarea aparatului locomotor,astfel ne putem
apleca ,îndoi pentru a ne putea desfășura activitățile fizice.