Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

CAPITOLUL 2 FUNDAMENTAREA TEORETICĂ

2.1. Anatomia coloanei vertebrale

Coloana vertebrală sau rahis este alcătuită prin suprapunerea celor 33-34 de piese
osoase vertebrale. Privite de sus în jos, vertebrele corespund gâtului, toracelui, regiunii
lombare şi pelvisului.Vertebrele sunt denumite în funcție de zona pe care o reprezintă
respectiv vertebrele cervicale sunt în număr de 7 și corespund zonei gâtului, acestea
împreună formează coloana cervicală.
Vertebrele toracice corespund toracelui ele sunt în număr de 12 și formează coloana
toracică.Vertebrele lombare corespund regiunii lombare, acestea sunt în număr de 5 și
împreună formează coloana lombară.Vertebrele sacrate sunt în numar de 5 iar vertebrele
coccigine sunt in numar de 4-5 acestea corespun plevisului.Ele se sudeaza formând doua
oase sacrul, respectiv coccigele. Fiind oase sudate între ele se mai numesc vertebre false.
[Papilian V., 2003,pag.17]
Figura 1.1. Caractere generale ale vertebrei

Sursă: G.T. Dornescu, O. C. Necrasov. Anatomia comparată a vertebratelor. Vol. I. Editură Didactică și Pedagogică. București, 1968

Vertebra este alcătuită din corpul vertebrei, arcul vertebral, pediculul vertebral și
gaura Vertebrală.
Corpul vertebral esta localizat în partea anterioară şi se leagă de arcul vertebral
prin pediculii vertebrali;
Arcul vertebral se află posterior şi formează peretele posterior al găurii vertebrale.
Este alcătuit din următoarele elemente anatomice:

 Apofiza spinoasă: proeminenţă posterioară ce poate fi palpată;

 Apofizele transverse care sunt două proeminenţe laterale ce pleacă de pe părţile
laterale ale arcului vertebra;

6
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

 Apofize articulare care sunt în număr de patru, două superioare şi două

inferioare.

Pedicului vertebral este reprezentat de cele două punţi care unesc extremitatea
fiecărui arc vertebral cu corpul vertebrei.Suprapunerea a două vertebre delimitează gaura
intervertebrală prin care trece nervul spinal;
Gaura intervertebrală este delimitată înainte de corpul vertebrei, înapoi de arcul
vertebral iar pe laturi de către pediculii vertebrali. Din suprapunerea tuturor găurilor
vertebrale i-a naştere canalul vertebral ce adăposteşte măduva spinării.[Cioroiu.S.G.,2006,
pag 29]
Vertebrele lombare

Vertebrele lombare sunt în număr de 5 se notează L1 – L5 acestea au procesul

spinos patrulater și orizontal orientat în plan sagital, procesele transverse sunt înlocuite de
porcesele costiforme, acestea sunt reprezentate de mici tuberculi asezați pe fața posterioară
a rădacinii acestora.
Procesele articulare sunt dispuse în plan sagital, cele superioare au forma unor
segmente de cilindru gol care privesc cu fețele articulare medial iar cele inferioare au
forma de cilindru plin care privesc cu fețele articulare în direcția laterală.[Albu.I.,1998,pag
74]

Figura 1.2. Vertebra lombara - vedere laterală și superioară

Sursa: Cordun M. “Kinetologie Medicala”, Ed. Axa, Bucuresti, 1999

Unde:

A – aspect lateral:
1 – corpus vertebrae;

7
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

2 – fovea costalis superior;

3 – incisura vertebralis superior;
4 – processus articularis superior;
5 – processus transversus;
6 – processus spinosus;
7 – processus articularis inferior;
8 – incisura vertebralis inferior;
9 – fovea costalis inferior.
B – aspect superior:
1 – arcus vertebrae;
2 – processus transversus;
3 – for. vertebrale;
4 – processus articularis superior;
5 – fovea costalis transversalis;
6 – processus spinosus.
Importanța funcțională a coloanei vertebrale este caracteristică vertebratelor şi
îndeplineşte trei roluri majore:
 Rolul de protecție a măduvei
 Rolul static
 Rolul biomecanic

În canalul vertebral se află măduva spinării învelită în trei foiţe meningeale. Este
evident rolul protector al coloanei vertebrale care este formată, anterior, din suprapunerea
corpurilor vertebrale şi, posterior, din suprapunerea arcurilor vertebrale. Leziunile la
nivelul coloanei vertebrale pot afecta şi măduva spinării.
În ortostatism coloana vertebrală se comportă ca un ax solid ce susţine capul,
trunchiul şi membrele superioare. De la nivelul coloanei vertebrale se propagă greutatea la
pelvis şi membre inferioare. Dezvoltarea mai mare a vertebrelor lombare se explică prin
acea greutate mai mare pe care trebuie să o susţină.

Exagerarea curburilor sau inversarea lor duce la formarea unor curburi patologice;
existenţa lor poate determina dezvoltarea anormală a organelor din cutia toracică. Aceste
currburi patologice pot fi ereditare sau dobândite.

8
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

Coloana vertbrală efectuează mișcări numeroase și variate,mișcarea coloanei

rezultă din însumarea mișcărilor vertbrelor între ele.Zonele cele mai solicitate sunt zona
lombară și zona cervicală. [Raveica.G.,2004,pag 51-53]
Articulațiile coloanei vertebrale se articulează între ele prin intermediul
articulațiilor adevarate și articulațiilor false. Două vertebre adevărate se pot articula direct
prin intermediul apofizelor (proceselor) articulare și corpurilor vertebrale, numite și
articulații adevărate sau la distanță prin intermediul ligamentelor la nivelul apofizelor
(proceselor) spinoase, transverse sau lamelor vertebrale, numite și articulații false.
Vertebrele se articulează atât între ele printr-o serie întreagă de articulaţii(Figura 1.1.3.),
precum şi cu oasele învecinate.
Articulaţiile corpurilor vertebrale sunt simfize; discurile intervertebrale cu partea
lor periferică sunt dispuse între feţele alăturate ale vertebrelor, în porţiunea centrală se află
inelul fibros iar nucleul pulpos uneşte vertebrele între ele. Ligamentul longitudinal
anterior, se poziţionează pe faţa anterioară a coloanei, acesta sudează toate vertebrele iar
ligamentul longitudinal posterior este situat pe faţa posterioară a corpilor vertebrali, în
interiorul canalului vertebral.

Figura 1..3. Articulaţiile coloanei vertebrale - vedere laterală

Sursa: Georgescu, M.,Semiologie medicala,  Editura Didactica si Pedagogica, RA. Bucuresti. 1998
.

Procesele articulare ale vertebrelor vecine sunt unite prin articulaţii sinoviale: cele
din regiunile cervicală şi toracică sunt articulaţii plane, iar cele din regiunea lombară,
trohoide.

9
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

Lamele arcurilor vertebrale sunt unite cu cele învecinate prin ligamentele galbene,
care contribuie la completarea peretelui posterior al canalului vertebral.
Procesele spinoase sunt şi ele legate între ele prin două categorii de sindes- moze:
ligamentele interspinoase şi ligamentul supraspinos; acesta din urmă este întins pe toată
lungimea coloanei ver- tebrale, cu o dezvoltare puternică în regiunea cervicală, unde
formează ligamentul nuchal.
Procesele transversare ale vertebrelor adiacente sunt unite prin ligamentele inter-
transversare, mai bine dezvoltate în regiunea lombară.
Articulaţia sacrococcigiană este de tip simfiză. Ea prezintă un ligament interosos
cu valoare de disc intervertebral; apoi ligamentele sacrococcigiene: ventral, dorsale
(superficial şi profund) şi două laterale.
Articulaţiile costo-vertebrale se clasifică asfel:
 Articulaţiile capetelor coastelor sunt articulaţii plane. La realizarea lor participă
capul unei coaste şi unghiul diedru deschis lateral, format de două corpuri ertebrale
alăturate. Au câte o capsulă articulară, câte un ligament radiat al capului coastei şi un
ligament intraarticular ,al capului coastei.
 Articulaţiile costotransversare la care participă procesul transvers al vertebrelor
toracice şi tuberculul coastei;prezintă cate o capsulă şi trei ligamente.În plus intre colul
coastei a-XII-a şi primele 2 vertebre lombare se localizează ligamentul lombocostal.
[Albu.I.,1994,pag 73-74]

Discul intervertebral are o structura fibrocartilaginoasă care este prezentă de 23 de

ori între vertebrele coloanei și pe care le unește sincondrotic. Discul este format din două
elemente, primul este reprezentat de Inelul fibros fromat din format din lame concentrice
de fibre, așezat în forma de spirala.Inelul prezintă mai multe lamele concentrice în partea
anterioară. Posterior numărul lamelor este mai redus, inelul fiind mai subțire fapt care
determină o predispoziție a acestei zone la hernia de disc.
Nucleul pulpos, este constituit dintr-o masă de ţesut gelatinos situată într-o cavitate.
Celulele nucleului sunt de tip condrocitar, cuprinse într-o reţea de proteoglicani care
înglobează o mare cantitate de apă având rolul unei perne pneumatice între corpii
vertebrali. [G.Raveica.,2004,pag 113]

Mușchii coloanei vertebrale ocupă planul cel mai profund al gâtului, fiind aplicaţi
direct pe coloana vertebrală.

10
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

Muşchii Gâtului

Muşchiul sternocleidomastoidian se localizează pe faţa laterală a gâtului, şi este

îndreptat diagonal de sus în jos dinapoi înainte şi din afară înăuntru.Proximal se inseră pe
apofiza mastoidă a osului temporal, iar distal se inseră prin două capete: unul pe manubriul
sternal şi unul pe partea internă a claviculei Acest muşchi realizează mişcarea de flexie a
capului pe coloană, îl apleacă lateral de partea lui şi îl rotează îndreptând bărbia în partea
opusă.
Muşchii scalenii (anterior, mijlociu şi posterior) se întind de la apofizele transverse
ale ultimelor şase vertebre cervicale la primele două coaste. Când iau punct fix pe capetele
distale, înclină de partea lor coloana vertebrală cervicală. Când iau punct fix pe capetele
proximale, devin muşchi inspiratori.

Figura 1.4. Muşchii anteriori ai gâtului

Sursa: Georgescu, M.,Semiologie medicala,  Editura Didactica si Pedagogica, RA. Bucuresti. 1998
.
Muşchii prevertebrali

Muşchiul dreptul anterior al capului se inseră proximal pe osul occipital, înaintea

găurii occipitale; se divide în patru fascicule şi se inseră distal pe tuberculii anteriori ai
vertebrelor cervicale 3, 4, 5, 6. Acesta realizează flexia capului pe coloana cervicală.
Muşchiul micul drept anterior al capului se localizează imediat înapoia
precedentului, se inseră proximal pe osul occipital, iar distal, pe masele laterale şi pe
apofizele transverse ale atlasului. Flexează capul pe coloană.

Muşchiul lung al gâtului se întinde de la tuberculul anterior al atlasului până la

corpii vertebrali ai primelor trei vertebre dorsale. Este flexor şi rotator al coloanei

11
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

vertebrale cervicale. [G.Neciu.,2005,pag 71-75]

Muşchii abdominali antero-laterali

Muşchiul marele drept al abdomenului este format din trei fascicule care se inseră
proximal pe cartilajele costale ale coastelor 5, 6, 7. Distal, se inseră pe marginea superioară
a pubisului. Când ia punct fix pe pubis, coboară coastele (muşchi expirator) şi flectează
toracele pe bazin. Când ia punct fix pe coaste, flectează bazinul pe torace.
Muşchiul marele oblic al abdomenului (oblicul extern) este muşchi superficial. Se
inseră proximal pe ultimele 7-8 coaste, iar distal, pe marginea crestei iliace, pe spina iliacă
antero-superioară, pe marginea anterioară a osului coxal, pe pubis şi pe linia albă care este
o bandă conjunctivă rezistentă care se întinde pe linia mediană de la pubis la apendicele
xifoid şi rezultă din încrucişarea aponevrozelor muşchilor largi ai abdomenului.
Când ia punct fix pe bazin coboară coastele (muşchi expirator), flectează toracele
pe bazin şi comprimă viscerele abdominale. Când ia punct fix pe torace, este un flexor al
bazinului pe torace. Când se contractă de o singură parte, este un rotator al coloanei
vertebrale.
Figura 1.5. Mușchii anteriori ai trunchiului

Sursa: Georgescu, M.,Semiologie medicala,  Editura Didactica si Pedagogica, RA. Bucuresti. 1998
.

Muşchiul micul oblic al abdomenului (oblicul intern) este localizat sub marele
oblic. Se inseră distal, pe spina iliacă antero-superioară, pe creasta iliacă, pe apofizele

12
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

transverse ale primei vertebre sacrate şi ale ultimelor vertebre lombare. Are acţiune
asemănătoare cu cea a marelui oblic.
Muşchiul transvers al abdomenului fasciculele lui pornesc de la ultimele coaste,
apofizele transverse ale coloanei lombare, marginea internă a crestei iliace. Anterior ele
formează o aponevroză largă ce se inseră pe linia albă, la care participă. Comprimă
viscerele abdominale, iar secundar este muşchi expirator. [Papilian.V.,2003,pag 197]
Muşchii lombo-iliaci

Muşchiul psoas se descrise împreuna cu muschii membrului inferior ce iau ca punct

fix femurul;. In contractie bilaterala psoasul a fost mult timp descris ca un lordozant
lombar din cauza orientarii fibrelor sale cu oblicitate in jos si anterior.
În convexitatea acestei coloane, el participa la restabilirea pozitiei acesteia
actionand sinergic cu muschii lombari paravertebrali. În contracţie unilaterală psoasul
antrenează coloana lombara în inclinare laterala, flexie şi rotatie de partea opusa a
contractiei.
Muşchiul patratul lombelor, se atasează pe ultima coastă, procesele costiforme ale
celor 5 coaste iliace si creasta iliaca. Este format din fibre verticale si oblice care se
întrepatrund.
Acţiune: daca la punct fix pe bazin coboara coboara coasta 12 (si pe celelalte in
acelasi timp) (expirator). Realizeaza inclinarea laterala a coloanei vertebrale de partea
contractiei. Daca ia punct fix pe coaste ridica bazinul de partea contractiei. [Avramescu.T.,
Rinderu E.T.,Rusu L., Rosulescu.E.,2003, pag.43]

Muşchii posteriori ai coloanei vertebrale

Muşchiul marele dorsal, muşchi lat care îmbracă partea inferioară a spatelui. ia
naştere pe procesele spinoase ale ultimelor vertebre toracice şi lombare şi pe coastele 8-12
până la nivelul crestei osului coxal şi sacral şi se pe şanţul intertubercular al
humerusului.Rolul lui: mobilizează centura scapulară şi umărul ridicându-le şi apropiind
omoplatul de coloană, înclină capul lateral, înclină coloana cervicală lateral şi înclină
coloana dorsală spre omoplatul de aceeaşi parte.

Muşchiul trapez este un muşchi mare, triunghiular şi aplatizat care face legătura
dintre coloana vertebrala şi umăr. Are ca origine osul occipital, ligamentul nucal şi părţile

13
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

posterioare ale vertebrelor (cervicale şi dorsale) şi se inseră pe acromionul clavicular şi

spina scapulară. Rolul lui: este adductor, proiector înapoi şi rotator înăuntru al braţului;
tracţionează asupra coastelor (muşchi expirator), tracţionează asupra trunchiului spre braţ
(ca în mişcarea de atârnare sau căţărare).
Muşchiul romboid, este format din fascicule de fibre mari şi mici, a căror slăbire
musculară facilitează depărtarea scapulei de cutia toracică .Originea muşchiului sunt
procesele spinoase ale vertebrelor toracale T1-T6.Se inseră pe marginea mediala a scapulei
de la unghiul inferior al acesteia. Rolul lui: trage omoplatul înăuntru şi îl basculează,
apropiind vârful omoplatului de coloană; trage coloana spre omoplat. [Enoiu S.R.,Enoiu
R,Turcanu F.,2009, pag 53-56]
Figura 1.6. Muschii posteriori ai trunchiului

Sursa: Georgescu, M.,Semiologie medicala,  Editura Didactica si Pedagogica, RA. Bucuresti. 1998
.

Muşchiul unghiular, este situat pe partea laterală a cefei. Proximal, se inseră pe

apofizele transverse ale primelor 5 vertebre cervicale, iar distal, pe unghiul supero-intern al
omoplatului. Rolul lui: trage omoplatul în sus, înclină lateral coloana cervicală pe partea
lui.
Muşchiul micul dinţat postero-superior, este situat sub romboid. De la apofizele
C5-D3 până pe coastele 2-5. Este muşchi inspirator.

Muşchiul micul dinţat postero-inferior, este situat în apofizele spinoase Dn-L3 până
pe ultimele 4 coaste. Este muşchi inspirator.

14
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

Muşchii cefei, sunt situaţi sub trapez, romboid şi micul dinţat, deasupra
unghiularului, sunt în număr de 8. Cel mai important este muşchiul splenius. Sunt muşchi
de extensie, înclinaţie laterală şi de rotaţie a capului.
Muşchii spinali se găsesc în şanţurile vertebrale formate din apofizele spinoase şi
coaste (ilio-costalul, lungul dorsal, spino-transversalul). La nivelul regiunii lombare
inferioare alcătuiesc sacro- spinalul.
Rolul lor sunt muşchi extensori ai coloanei şi menţin echilibrul extrinsec al
acesteia. [G.Neciu.,2005,pag 76]
 muşchii intertransversali înclină coloana lateral de partea lor
 muşchii interspinoşi sunt extensori ai coloanei.

Așa cum se poate observa în subcapitolul de față, mușchii coloanei vertebrale

împreuna cu vertebrele au scopul protejării măduvei spinării, care asigură comunicarea
către creier, mobilitatea și senzațiile din organism prin interacțiunea complexă a oaselor,
ligamentelor și structurilor musculare ale spatelui împreună cu nervii care o înconjoară.

2.2. Biomecanica coloanei vertebrale

Coloana vertebrală este cel mai important segment al aparatului locomotor. De ea

sunt legate toate celelalte segmente, care alcatuiesc trunchiul (toracele si bazinul) si tot de
ea se articuleaza membrele superioare si membrele inferioare. Ea ne conferă simetria
corpului şi direcţia de mişcare. Tot ea face posibilă atât mobilitatea cât şi stabilitatea
corpului.
Studiul biomecanicii coloanei vertebrale lombare continuă să fascineze generaţii de
cercetători, din prisma complexităţii funcţionale a sistemului osteo-articular, lăsând în
urmă multe aspecte nedesluşite sau identificate/rezolvate parţial.
Evaluarea precisă a mobilităţii sau a sarcinilor preluate de coloana lombară în
diverse situaţii reprezintă adevărate provocări, datorită necesităţii de a aplica o procedură
invazivă sau de a aprecia efectul dinamic al unor elemente anatomice interioare (muşchi,
ligamente).

Primele noţiuni de biomecanică ale coloanei vertebrale umane îşi au originea în

antichitate, atunci când, prin intermediul celebrului papirus egiptean “Edwin Smith”,

15
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

documentat din secolul al XVII-lea î.e.n., sunt descrise diferenţe între luxaţia cervicală,
fractură şi dislocaţie. Mai târziu, în perioada lui Hipocrate, s-au utilizat mijloace de
corectare a diformităţilor coloanei vertebrale, însă metodele întrebuinţate au avut la bază
cunoştiinţe rudimentare de biomecanică.
Epoca Renaşterii a reprezentat perioada când a avut loc prima încercare serioasă de
a înţelege aspectele de biomecanică. Leonardo da Vinci a descris cu minuţiozitate elemente
de anatomie funcţională a coloanei vertebrale, fiind, prima persoană ce a investigat
stabilitatea spinală.
Tratarea afecţiunilor degenerative ale coloanei se axează pe identificarea şi
combaterea simptomelor, utilizând atât metode conservative, cât şi metode chirurgicale.
Acestea din urmă presupun decompresie, fuziune, conservarea mobilităţii sau orice
combinaţie posibilă între ele. În ceea ce priveşte reabilitarea unei unităţi funcţionale
lombare, conservarea mişcării se obţine utilizând procedura de artroplastie, opusă fuziunii,
ceea ce înseamnă crearea sau formarea unei articulaţii.
Mişcările coloanei vertebrale sunt mişcări complexe. Ele se realizează prin
cumularea uşoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale (la nivelul discurilor intervertebrale
şi la nivelul articulaţiilor). Aceste mişcări sunt limitate de rezistenţa ligamentelor şi a
articulaţiilor intervertebrale şi de gradul de compresibilitate a ţesutului fibrocartilaginos din
care este compus discul.
Mişcarea de flexie, reprezintă porţiunea anterioară a discurilor intervertebrale este
comprimată, în timp ce ligamentul vertebral comun posterior, ligamentele galbene,
ligamentele interspinoase, ligamentul supraspinos şi muşchii spatelui sunt puşi sub
tensiune.
Muşchii care iniţiază mişcarea sunt cei ai peretelui abdominal în special dreptul
abdominal şi cei doi oblici, psoasul iliac şi muşchii subhioidieni şi
sternocleidomastoidienii. Odată iniţiată mişcarea, grupul antagonist al flexorilor (extensorii
coloanei) intră în acţiune şi gradează flectarea trunchiului, învingând forţele gravitaţionale.
Mişcarea de extensie, reprezintă porţiunile posterioare ale discurilor intervertebrale
sunt comprimate, în timp ce ligamentul vertebral comun anterior este pus sub tensiune.
Extensia este blocată în ultima fază de intrarea în contact a apofizelor articulare şi apoi a
apofizelor spinoase.

16
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

Muşchii şanţurilor vertebrale, deci muşchii extensori, sunt cei care iniţiază
mişcarea, care apoi este controlată de grupul anterior. Mai intervin în extensie şi:
spleniusul capului, muşchii posteriori ai gâtului, interspinoşii şi muşchii sacrospinali.
Mişcarea de înclinare laterală (îndoire), are maximum de amplitudine în segmentul
dorsal. Muşchii în înclinare sunt: pătratul lombelor, psoasul, intertransversalii şi dreptul
lateral al capului. Mai pot interveni şi muşchii şanţurilor vertebrale şi în special sistemul
transverso-spinos, sternocleidomastoidianul (STM), scalenii, muşchii cefei, trapezul,
marele şi micul oblic abdominal.
Mişcarea de rotaţie (răsucire), este maximă în regiunea cervicală. Coloana dorsală
se rotează puţin şi numai dacă se înclină şi lateral. Coloana lombară se răsuceşte când este
în extensie.
Muşchii care execută mişcarea sunt: oblicii abdominali, intercostalii, sistemul
spino-transvers al muşchilor şanţurilor vertebrale. Răsucirea de aceeaşi parte se face prin:
marele dorsal, spleniusul, lungul gâtului şi micul oblic abdominal. Răsucirea de partea
opusă se face prin: spino-transvers şi marele oblic abdominal. [G.Neciu., 2005,pag 81]

2.3. Fiziopatologia și morfologia

Scolioza este o diformitate complexă cu alterări osteoarticulare,

musculoligamentare și ale organelor de vecinătate. Deformația de bază este deviația în plan
frontal, însoțită de rotație vertebrală. Modificările structurale sunt caracteristice pentru
curburile primare, în care vertebrele devin cuneiforme cu suprafețe înclinate spre
concavitate si anterior. Vertebrele de la extremitatea curburii devin romboidale și se
apropie, morfologic, de cele normale (vertebrele neutre); modificările respective sunt
explicate prin presiunile gravitaționale și urmările lor. Rotația vertebrală, al doilea element
patogenic important, este mai exagerată spre apexul curburii și determină gibusul lateral
caracteristic, prin împingerea coastelor de partea convexității.
De partea concavă, coastele se înfundă și se apropie. În regiunea lombară,
torsiunea vertebrală determină un gibus moderat produs de proeminența apofizelor
transverse. Consecutiv toracele devine asimetric (toracele oblic ovalar): de partea
convexă, arcurile costale posterioare predomină, în timp ce arcurile anterioare se
aplatizează.

17
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

În hemitoracele opus, deformarea se inversează: arcurile costale posterioare se

înfundă cu micșorarea și verticalizarea spațiilor intercostale, în timp ce anterior, arcurile
costale bombează. Denivelarea consecutivă a sânilor este un semn revelator al rotației
vertebrale. În urma rotației progressive, corpul vertebral se îndreaptă spre convexitate, iar
apofiza spinoasă spre concavitate. Pediculii și lamele vertebrale se scurtează și se subțiază,
iar gaura vertebrală se strâmtează e partea concavă. Discurile intervertebrale se micșorează
de partea concavă și se lărgesc de partea convexă, suferind modificări artrozice care vor
complica evoluția.
Musculatura jgheaburilor vertebrale se hipertrofiază și are un tonus crescut de
partea convexă fapt demonstrate electromigrafic, ceea ce denotă efortul spontan de
reechilibrare a coloanei. Asimetria tonusului muscular ca și hipertonia musculatorii scurte
și rotatorii favorizează rotația. Consecutive unei cifoscolioză evoluată, apare și o lordoză
compensatoare cu prognostic funcțional mediocru.
În formle dorsolombare avansate, idiopatice sau poliomielitice, prin tendința de
prăbușire a coloanei insuficiente echilibrate, cât și modificarile toracale, starea general ca
și viscerele toracoabdominale se resimt.
Frecvența scoliozelor structural variază între 0,5-3%, cea mai întâlnită fiind forma
idiopatică. Predomină la sexul feminin, în raport de 6/1 după autori. Factori favorizanți.
factorul ereditar genetic cu transmitere autosomală dimonantă intervine, după opiunia lui
Keim (1978), în 90%din cazuri. În acest sens, se prevede că o mamă scoliotică poate să
nască, din trei copii, unul scoliotic; factorul endocrine:disfuncția hormonului hipofizar
gonadotrop, intensificat la pubertate, pot saa explice frecvența la fete, iar mai târziu,
sarcina, alăptarea și osteoporoza verebrală agravează evoluția scoliozei;nu explică de ce
scolioza este mult mai rar întâlnită după rahitism sau în regiunile slab dezvoltate economic;
factorul condrodistrofic după părerea lui Cotrel ar fi reținut.
Cauza patogenică a scoliozelor idiopatice demonstrează convingător, rămane
încă obscură, deși o serie de ipoteze au căutat, pe rând, să elucideze această problemă.
Astfel, ipoteza neuromusculară incriminează un dezechilibru al musculaturii vertebrale a
cărei cauză este diferit interpretată: inervație asimetrică congenitală sau căpătată (paralizie
spastic-Gruca); hipertonia musculaturii scurte (sistemul transversospinos), prin rotația
vertebrală, declanșează deviația scoliotică (Forbes); un dezechilibru muscular produs de o
poliomielită anterioară inaparentă (Risser), decelabilă prin E.M.G.

18
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

Cert este că, pe langă aceste considerențe, intervine și o hiperlaxitate capsulo-

ligamentară intervertebrală caracteristică pubertății fetițelor. Ipoteza osteopatică, în care
deviația ar avea la bază o osteocondroză de creștere (Cotrel, Monticelii s.a.) ca și ipoteza
dismetabolică similară (Ponseti s.a.), care invocă o perturbare a colagenului plăcii
cartilaginoase vertebrale, rămân la fel de nesatisfăcătoare.
În ultima instanță, probabil ca mecanismul de producere este multiplu, diferiți
factori acționând concomitent sau influentându-se reciproc. Oricare ar fi patogenia,
creșterea somatică contribuie la agravarea dezechilibrului (legea Wolf-Delpech): oprirea
creșterii epifizare de partea concavă în timp ce creșterea de partea convexă continuă să fie
normală. Așa se explică de ce marea majoritate a scoliozelor structurale evoluează în
perioada de creștere și se agravează la pubertate.
Spre deosebire de atitudinea scoliotică care nu antrenează modificări structurale ale
rahisului (acestea apar când cauza deviației persistă mult timp), scoliozele structurale
afectează o serie de componente vertebrate (osteoarticulare și musculoligamentare) și ale
organelor din vecinătate.
Deformarea rahisului constă în deviația în toate cele trei planuri, rezultând o
curbură sau mai multe, una fiind primară. Vertebrele din vârful curburii își modifică forma
în mod caracteristic: cuneiformizare către concavitatea scoliozei, cu aspect trapezoidal pe
radiografia 5 rahisului de față, datorită dezvoltării asimetrice a corpului vertebral. De
asemenea are loc și o rotație în jurul axului lung rahidian, cu un maxim la nivelul vârfului
curburii care poate atinge chiar 90° (vertebra din vârful curburii văzută pe radiografia de
față are aspectul de pe profil), determinând gibusul costal de partea convexității sau gibusul
lombar către apofizele transverse lombare.
Un alt tip de deformație este inflexiunea în plan orizontal, în care rotația corpurilor
vertebrale este mai accentuată decât cea a arcurilor vertebrale posterioare, astfel încât pe
radiografia de față apofizele spinoase sunt mai aproape de linia mediană decât corpurile
vertebrale. În aceasta, cu timpul se dezvoltă leziuni artrozice la nivelul concavității, uneori
chiar cu simfiza articulațiilor mici interapofizare la vârsta adultă. Are loc o deformare
progresivă a canalului vertebral, a găurilor de conjugare și a apofizelor articulare cu
deplasarea apofizelor spinoase spre concavitate.

19
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

Compresia la nivelul concavității antrenează deplasarea nucleului pulpos spre

convexitate cu blocarea lui în această poziție, contribuind la ireductibilitatea scoliozei.
Modificările artrozice intersomatice sunt mult mai evidente la nivelul curburilor lombare.
Rotația corpurilor vertebrale este urmată și de modificări ale toracelui care devine
asimetric (torace oblic ovalar): proeminența arcurilor costale posterioare de partea convexă
cu verticalizarea lor și cu aplatizarea hemitoracelui anterior corespunzator, iar de partea
concavă înfundarea arcurilor costale posterioare care sunt împinse de apofizele transverse
lateral și înainte cu tendința la orizontalizare; spațiile intercostale se micșorează iar
coastele bombează la nivelul hemitoracelui anterior. Hemitoracele de partea convexă se
turtește lateral, mărind diametrul anteroposterior și accentuând gibusul.
Scolioza odată constituită duce cu timpul la hipertrofia musculaturii
jgheaburilor vertebrale de partea convexă, cu creșterea tonusului prin efortul de
reechilibrare. Hipertonia musculaturii jgheaburilor vertebrale de partea convexă și a
musculaturii rotatorii de partea concavă contribuie la rotația rahisului la acest nivel, uneori
asociată și cu o lordoză compensatorie ceea ce compromite și mai mult funcționalitatea
coloanei. Odată cu instalarea deformărilor cutiei toracice se instalează progresiv
insuflciența respiratorie și cordul pulmonar cronic.
În poziția în picioare sunt observate două ,,blocuri", unul toracic și unul pelvin,
între ele situându-se coloana lombară mobilă și lordoza. Sarniera toracolombară alunecă
înapoi în timp ce sarniera lombosacrală alunecă înainte.

Figura 2.3. Scolioză idiopatică dorsal dreaptă si lombară stângă.

20
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

Ca factori favorizanți in apariția scoliozelor idiopatice sunt incriminați: sexul

feminin, ereditatea, factorul endocrin (pubertatea, disfuncția suprarenaliană si tiroidiana),
factorul constituțional (longilinii prezintă mai frecvent tulburari de statică vertebrală),
factori carențiali (alimentația artificială și carențială a copilului, rahitismul, osteomalacia),
factor distrofic de creștere (osteonecoze aseptice vertebrale fruste), factori toxiinfecțiosi
(forme fruste de poliomielită, miozită virala intrauterină, care ar putea conduce la asimetria
tonusului muscular), factori structurali (inervația asimetrică congenitală). Sarcina,
alaptarea si osteoporoza varstnicului pot agrava scoliozele deja constitute. Este posibil ca
acești factori sa acționeze concomitent, influențându-se unul pe altul.

2.4. Mijloace de tratament

Scopul tratamentului tulburările combinate de statică vertebrală este ameliorarea

durerii si oprirea evolutiei afectiunii. În primul rând, tulburările combinate de statică
vertebrală ar trebui tratate prin fizioterapie şi kinetoterapie. Intervenţia chirurgicală ar
trebui să fie ultima soluţie.
Operaţia constă în înlăturarea chirurgicală a fragmentelor din disc sau chiar a
întregului disc herniat care apasă pe rădăcinile nervoase. Cea mai mare problemă a
operaţiei este faptul că discul herniat poate părea îndepărtat complet, fără ca acest lucru să
se întâmple cu adevărat, rămânând astfel mici particule pe vertebre. Mai mult, recidiva este
o problemă recurentă.
În timp, lipsa discului intervertebral poate cauza noi dureri, pentru că spaţiul dintre
vertebre rămâne liber, iar celelalte discuri se pot deplasa. În majoritatea cazurilor, această
evoluţie a problemei vine cu recomandarea realizării unei noi operaţii. După operaţie este
absolut necesară recuperarea medicală prin fizioterapie şi kinetoterapie.
Obiectivele kinetoterapiei sunt diferite în funcție de stadiul suferinței: acut, subacut,
cronic sau de remisiune completă.În stadiul acut se aplică metode de relaxare generală și
de relaxare a musculaturii lombare.
În subacut începe adevăratul program de kinetoterapie, cel mai cunoscut fiind
programul Williams. Pe lângă tehnicile de relaxare, acum se vor aplica și tehnici de
asuplizare a trunchiului inferior. În stadiul cronic se poate începe si tonifierea musculaturii
slabe.[ T.Bender, 2004, pag.35]

21
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

Masajul, prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulaţii manuale variate

aplicate sistematic pe suprafaţa organismului în scop terapeutic sau profilactic (de
prevenire).
Masajul regiunii lombo-sacro-fesiere se începe cu netezirea cu palmele întinse,
pornind de la partea inferioară a feselor pe muşchii paravertebrali, lombari şi sacrali până
la regiunea dorsală. A doua direcţie a acestei neteziri este: pe muşchii fesieri, muşchii
dinţaţi făcând terminaţia pe T12. Prin efectul ei sedativ netezirea pregăteşte organismul
pentru manevrele următoare ea fiind de asemenea o manevră de intercalare.
Cea de a doua manevră este frământarea. Frământarea cu o mână, se execută pe 2 -
3 straturi, mai întâi pe partea opusă, începând de la partea inferioară a muşchilor fesieri -
pe paravertebrali până la regiunea dorsală. Frământarea cu 2 mâini şi contratimpul se
execută pe aceleaşi direcţii.
Fricţiunea este cea mai importantă manevră a regiunii şi se face pe coloană cu 2
degete depărtate pe direcţia coccis - T12, având grijă să insistăm la găurile sacrale unde-şi
are originea nervul sciatic.
Altă formă a fricţiunii se execută cu 2 degete apropiate pornind de la coccis pe
şanţul superior al muşchilor fesieri până la creasta iliacă. Deoarece muşchii fesieri sunt
foarte dezvoltati în această regiune se execută fricţiuni cu pumnul. Tapotamentul nu se
execută în tulburările combinate de statică vertebrală.
Vibraţia se execută pe toată suprafaţa musculară pornind de la partea inferioară a
muşchilor fesieri, pe paravertebrali până la regiunea dorsală.Masajul se termină cu
netezirea finală.[Cioroiu.S.G.,2010,pp.155]
Electroterapia, are doar efect ajutător, fara a putea înlocui celelalte forme de
tratament. Principalele efecte ale diferitelor forme de curenti electrici în tulburările
combinate de statică vertebrală sunt:
 antialgic
 antiinflamator
 hiperemiant
 decontracturant
Curentii diadinamici (CDD) au efecte remarcabile în lumbago nediscogen, dar
efectul lor în formele discogene este moderat. Se poate prescrie CDD în aplicatii
transversale lombare cu schimbare de polaritate, în formula difazat fix sau perioada lungă.

22
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

În durerile miofasciale vom prescrie CDD cu polul negativ pe punctul dureros si

polul pozitiv proximal, difazat fix.
Curentul galvanic este foarte mult folosit în sciatalgii sub forma galvanizarilor
simple longitudinale sau a ionogalvanizarilor cu CaC2 cu polul pozitiv paralombar si polul
negativ pe laba piciorului.
În formele cu tulburari de sensibilitate exista risc de arsura locala. Sub forma bailor
galvanice bi-celulare sau 4-celulare, curentul galvanic este eficient în suferintele radiculare
reziduale. Curentul Trabert, se aplică cu polul negativ pe punctul dureros, are un efect
antialgic comparabil cu al curentilor diadinamici.
Media frecventa sub forma curentilor interferentiali este mai putin eficienta în faza
acută. Are un bun efect decontracturant. Se aplica sub forma a doua seturi de electrozi în
cruce pe regiunea lombara. Ultrasunetul se foloseste în formele subacute sau cronice
recidivante, cu suferinte musculo- tendinoase, miofasciale sau cu manifestari vasculo-
vegetative. [Kiss.I,2002, pag 117]
Hidrokinetoterapia, reprezintă terapia prin schimbul de căldură între corp sau
segmente ale acestuia şi apă. Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului
recuperator, prin factorii mecanici, chimici şi termici. [Cordun.M.,1999,pag287-288]
Conform Federației Franceze de Sănătate Hidrokinetoterapia este “utilizarea
combinată, sub supraveghere medicală, precum și cu un scop curativ și preventiv, a
beneficiilor mediului marin, care includ clima marină, apa de mare, noroi, nisip, alge
marine și alte substanțe derivate din mare”. [Craig W.Martin;Kukuh Noertjojo-2004;p.1].
Flotabilitatea, imersia, rezistența și temperatura apei joacă de asemenea un rol
foarte important.Conform umei anumite teorii, ameliorarea durerii poate fi datorată
presiunii și temperaturii apei pe piele. Imersia apei a indus o creștere a concentrațiilor
plasmatice, a metioninei precum și a nivelurilor de prolactină. Relaxarea musculară și
contracția redusă, pot juca, de asemenea, un rol important în hidroterapie.
[T.Bender;Z.Karagulle;GezaP.Balint;C.Gutenbrunner;PeterV.Balint;S.Suzenik-2004;p.5].
Căldura superficială în apă poate reduce încordarea musculară sau spasmul, care
funcționează bine pentru pacienții cu dureri cronice care nu pot sta drepţi în picioare.Apa
caldă oferă de asemenea suport pentru membrele vătămate, care permite poziționarea
confortabilă pentru durere, fără a creşte gradul acesteia.[Sbenghe T. 2014, pag.105]

23
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

Tratamentul medicamentos, în formele simple, nediscale, sunt suficiente

analgezicele obisnuite administrate oral de tipul algocalminului.Tratamentul medicamentos
de baza se face cu antiinflamatorii nesteroidiene (AINS). Antiinflamatoriile steroidiene
(AIS) se recomanda în formele hiperalgice, tinînd cont de contraindicatii si de efectele
adverse cunoscute la aceasta clasa de medicamente.
Dietă şi fitness, dacă pacientul este supraponderal sau obez şi suferă de tulburările
combinate de statică vertebrală, trebuie să urmeze o dietă pentru a slăbi. Excesul ponderal
suprasolicită coloana, întreţinând astfel durerea. Poţi apela la un kinetoterapeut care prin
intermediul unor programe speciale de exerciţii îţi stabilizează coloana vertebrala, iar
pentru dietă apelează la un nutriţionist.
Poziţia corectă, a coloanei când stai în picioare, în mers, când stai pe scaun sau
când conduci. O postură corectă a coloanei va diminua durerea.
Suprasolicitarea coloanei, nu trebuie să ridice greutăţi mari, nu face mişcări şi
răsuciri bruşte ale coloanei vertebrale.
Somnul, menținerea coloanei dreaptă şi o pernă mică. Când apar dureri este indicat
repausul la pat. Este de evitat dormitul pe burtă, mai ales dacă se foloseşte o pernă mare.
Evoluția tulburărilor combinate de statică vertebrală este imprevizibilă. Se poate
manifesta în pusee (crize) dureroase lombare sau cu dureri în membrul inferior afectat, de
intensitate suportabilă sau foarte mare, apărute doar la efort intens, mers sau ortostatism
prelungit. Inițial simptomele se ameliorează odată cu încetarea activității fizice, repausul în
pat, cu o pernă sub genunchi, dar de cele mai multe ori, ele devin din ce în ce mai
frecvente, fără a se mai remite la repaus sau nici măcar la tratamentul conservator
medicamentos sau prin fizioterapie, astfel tratamentul neurochirurgical fiind unica soluție.
Mai mult, recidiva este o problema recurenta. In timp, lipsa discului intervertebral
poate cauza noi dureri, pentru ca spatiul dintre vertebre ramane liber, iar celelalte discuri se
pot deplasa. In majoritatea cazurilor, aceasta evolutie a problemei vine cu recomandarea
realizarii unei noi operatii.
Metoda chirurgicală preia ,,ştafeta" terapeutică la ineficienţa tratamentului
ortopedic în curburile grave peste 50°, cu predilecție în cele dorsale şi dorsolombare. Se
execută de la vârsta de 12 ani după încetarea puseului de creştere pubertar, precedată
întotdeauna de o pregătire kineto-ortopedică. Reprezintă singurul remediu cert în
recuperarea morfo-funcţională favorabilă scoliozelor importante.

24
Nume,prenume_________________________________________________Capitolul 2

Procedeul preferat actualmente este artrodeza vertebrală posterioară cu adaos de

grefe spongioase la curburile structurale, după introducerea instrumentaţiei de corecţie şi
stabilizare Harrington (1960). Corecţia se obţine printr-o tijă de elongaţie în concavitatea
curburii, singură sau uneori asociată cu o tija de compresie, de partea convexa a curburii.
Inovaţii tehnice remarcabile au adus Cotrel (D. T.T.) în 1978 şi Luque (instrumentaţia
segmentară spinală), în 1982 prin dispozitive de tracţiune transversală, montate la tija
verticală din concavitatea curburii, care micşorează ―săgeata‖ şi scade gradul deviaţiei
scoliotice. Post operator se imobilizează în corsete până la obţinerea fuziunii osoase.
Operaţia poate să fie urmată de complicaţii (care nu-i scad însa meritele) ca: sepsis,
tulburări neurologice (paraplegie prin elongaţie), ileus paraliti (cast syndrome),
pseudartroze, degradarea montajului, pierderea unghiului câştigat cu aproximativ 10° etc.,
care se pot preveni printr-o tehnică corectă şi prin supraveghere atentă postoperatoare.
În unele centre se foloseşte, după situaţie procedeul Dwyer (1969) sau varianta
Zielke care, prin abord anterior, redresează curbura, folosind un cablu sub tensiune fixat la
corpii vertebrali, mai cu seamă în curburile lombare suple însă cu rezultate degradabile în
timp. În formele avansate se pot combina procedeul Dwyer cu instrumentaţia Harrington.
Un alt procedeu promiţător pentru corecţia scoliozei este utilizarea instrumentaţiei
electrospinale de stimulare, introdusă ca un pace maker la musculatura parţii convexe a
curburii, tehnica imaginată de către Bobechko, Herbert şi Friedman (1973), în curs de
experimentare clinică.
Durata medie a operației este de aproximativ 2 ore, în funcție de severitatea
leziunilor, a antecedentelor precum și a unor boli asociate ale pacientului. Postoperator, în
sala de operație se va efectua un examen neurologic pacientului pentru evaluarea
intervenției chirurgicale. Mobilizarea se va face în ziua următoare sub atenta supraveghere
și îndrumare a medicului kinetorerapeut.

25