COLOANA VERTEBRALĂ

Coloana vertebrală reprezintă segmentul axial al scheletului. Coloana

vertebrală face parte, alături de stern şi coaste, din scheletul trunchiului.
Segmentul toracal al coloanei vertebrale împreună cu coastele şi cu sternul
formează scheletul toracelui sau cutia toracică, în care sunt adăpostite inima,
vasele mari, plămânii, traheea, esofagul, etc. Segmentul sacral al coloanei
vertebrale împreună cu cele două oase coxale formează bazinul, în care sunt
adăpostite vezica urinară, uterul, o parte din intestinul gros şi intestinul
subtire, precum şi ramurile principale ale aortei şi venei cave inferioare.
Coloana vertebrală este alcătuită, pe de o parte, din piese osoase numite
vertebre, iar pe de altă parte, din piese fibro-cartilaginoase numite discuri
intervertebrale. Aceste piese, articulate între ele, conferă coloanei vertebrale
rezistenţă şi în acelaşi timp flexibilitate. În alcătuirea coloanei vertebrale intră
33 - 34 vertebre, grupate în 5 regiuni: cervicală (7 vertebre), toracală (12
vertebre), lombară (5 vertebre), sacrală (5 vertebre), coccigiană (4 - 5
vertebre). Cele 5 vertebre care alcătuiesc regiunea sacrală sunt sudate între ele
formând osul sacrum. De asemenea, cele 4 - 5 vertebre care alcătuiesc
regiunea coccigiană formează împreună osul coccis.
 posterior CARACTERE COMUNE ALE VERTEBRELOR
apofiza spinoasa
VERTEBRA TIP

Vertebra este alcătuită dintr-un corp aproape cilindric, situat

apofiza anterior şi un arc vertebral, situat posterior. Arcul este
transversa fixat de corp prin doi pediculi vertebrali, care prin
suprapunerea vertebrelor formează găurile intervertebrale,
prin care ies nervii spinali. Arcul prezintă mai multe feluri
de apofize si anume: - 2 apofize transverse, îndreptate spre
arc lateral. - apofiza spinoasă, îndreptată posterior şi caudal;
gaura ea e situata median. ea este legată de baza apofizelor
apofiza vertebrala transverse prin lamele vertebrale. - 4 apofize articulare: 2
articulara sunt superioare şi au faţa articulară orientată posterior,
corp celelalte două sunt inferioare şi au faţa articulară orientată
anterior. Între corp şi arc este cuprinsă gaura vertebrală
care prin suprapunerea vertebrelor realizează canalul
anterior vertebral. Articulaţia dintre corpurile vertebrale se face cu
ajutorul discurilor intervertebrale, de natură fibro-
cartilaginoasă, iar cea dintre arcuri prin intermediul
apofizelor.
CARACTERE REGIONALE ALE VERTEBRELOR

VERTEBRELE REGIUNII CERVICALE Aceste vertebre au corpul mic şi alungit transversal. Faţa superioară a
corpului apare concavă în sens transversal datorită apofizelor semilunare care sunt nişte proeminenţe sagitale situate în
părţile ei laterale. Pediculii sunt divergenţi. Apofizele transverse se termină cu doi tuberculi, iar la bază au un orificiu
numit gaura transversală, prin care trec vasele vertebrale, ceea ce este caracteristic pentru vertebrele regiunii cervicale.
Apofiza spinoasă este scurtă, puţin înclinată şi bituberculată, iar lamele vertebrale au lăţimea mai mare ca înălţimea. Gaura
vertebrală este mai mare şi de forma triunghiulară.

VERTEBRELE REGIUNII TORACALE Aceste vertebre au corpul aproape cilindric şi ceva mai mare faţă de vertebrele
cervicale. Pe feţele lor laterale se găsesc faţete articulare costale ce sunt caracteristice pentru acest tip de vertebre. Se
descriu 2 superioare şi 2 inferioare. Ele se articulează cu capul coastei, care pătrunde între două vertebre. Pediculii sunt
paraleli. Apofizele transverse sunt puternice şi prezintă o faţă articulară pentru tuberculul costal. Apofiza spinoasă este
lunga şi mult înclinată în jos, iar lamele vertebrale sunt aproape pătrate. Apofizele articulare au feţe plane, verticale şi în plan
frontal (aproximativ). Gaura vertebrală este rotundă.

VERTEBRELE REGIUNII LOMBARE Aceste vertebre au corpul foarte voluminos şi reniform, cu marginea concavă
situată posterior. Pediculii arcului vertebral sunt foarte groşi. Prelungirile laterale sunt lungi şi se numesc apofize
costiforme. La baza lor se găseşte procesul accesor, un tubercul care are semnificaţia adevăratei apofize transverse.
Apofiza spinoasă este voluminoasă, patrulateră, cu direcţie orizontală. Lamele vertebrale sunt înalte şi înguste. Apofizele
articulare au feţe cilindrice; cele superioare sunt concave iar cele inferioare sunt convexe. Gaura vertebrală este mai mică şi
de formă aproximativ triunghiulară. Vertebra lombară 5 are corpul mai înalt în partea anterioară decât în partea posterioară a
şa încât faţa inferioară apare oblică. Din această cauză între faţa anterioară a sacrului şi faţa anterioară a corpului vertebrei
VERTEBRELE DE TRANZIŢIE Sunt reprezentate de C1 (atlas) , C2 (axis), C7,
T1, T12, L1, L5. Dintre ele, C1, C2 şi C7 au caractere evidente.
Prima vertebră cervicală (C1), numită atlas, este formată din două mase
laterale unite printr-un arc anterior mai mic şi un arc posterior mai mare. Atlasul
nu are corp, acesta fiind reprezentat de dintele axisului. Pe faţa superioară a
maselor laterale se găseşte o faţă articulară concavă pentru articulaţia cu condilii
occipitali, iar pe cea inferioară, o faţă articulară pentru axis. Orificiul inelar al
atlasului este împărţit printr-un ligament transvers într-o parte anterioară (articulară
pentru dintele axisului) şi una posterioară (care reprezintă gaura vertebrală).
A doua vertebră cervicală (C2), numită axis, are pe suprafaţa corpului (pe
faţa superioară) o apofiză numită dinte (sau apofiză odontoidă), care se articulează
cu arcul anterior şi ligamentul transvers al atlasului.
Vertebra a 7 - a cervicală, numită şi “proeminenta”, se deosebeşte de
celelalte vertebre cervicale prin faptul că apofiza spinoasă a acesteia nu se bifurcă,
este lunga şi proemină sub piele.
COLOANA VERTEBRALĂ CA ÎNTREG Coloana vertebrală fiind supusă
greutăţii capului, trunchiului şi membrelor superioare, datorită trecerii la staţiunea
bipedă, îşi măreşte rezistenţa prin formarea unor curburi în plan sagital şi frontal,
care acţionează ca nişte resorturi, asigurându-i elasticitatea.

Curburile în plan sagital se numesc lordoze , dacă au concavitatea orientată

posterior ( ex: lordoza cervicală şi lordoza lombară) şi cifoze , dacă au
convexitatea orientată posterior ( ex: cifoza toracală).
Curburile în plan sagital apar în următoarea succesiune: la 3 luni, când copilul îşi
ridică capul singur, apare lordoza cervicală; la 6 luni, când poate sta în şezut, se
formează cifoza toracală, iar la 9 luni, când se poate ţine în picioare, apare lordoza
lombară. Desigur ca promontoriul este prezent de la naştere, el fiind determinat de
forma vertebrei L5.

Curburile în plan frontal se numesc scolioze şi pot fi drepte sau stângi după
locul unde este îndreptată convexitatea. În mod normal, coloana prezintaă o
scolioză toracală dreaptă, cu scolioze de compensaţie în sens invers în regiunile
cervicală şi lombară. Acesta este tipul obişnuit (90%) şi este determinat de tonusul
mai crescut al muşchilor membrului superior la dreptaci. La stângaci (cca.10%)
curburile se inversează. Aceste curburi poartă denumirea corectă de “ atitudini
scoliotice “ deoarece sunt redresabile, deosebindu-se în acest fel de “ scolioza
vertebrală “, boală în care curburile coloanei vertebrale sunt fixe, nefiind
modificate de mişcări.