MOTIVAŢIE

Rolul esenţial al asistentei medicale, constă în a ajuta persoana bolnavă sau sănătoasă să-şi

menţină sau să-şi redobândească independenţa cât mai repede posibil.

Mi-am dorit dintotdeauna să-i pot ajuta pe cei aflaţi în suferinţă,să vin în sprijinul celor fără

sprijin,să aduc zâmbetul pe buzele celor trişti,pentru că omul cu adevărat fericit este acela care

poate face pe altul fericit.

M-am orientat asupra acestei lucrări din cauza faptului că am constatat o incidenţă crescută a

lombalgiilor în ultimii ani. Un alt factor determinant a fost suferinţa prin care trece un unchi de-

al meu internat de multiple ori cu diagnosticul de lombalgie acută.

Voi fi întotdeauna aproape de cei aflaţi în suferinţa cu sufletul şi cu toată priceperea pentru a

ajuta persoane bolnave şi sănătoase să-şi menţină sau să-şi recâştige sănătatea prin suplinirea

sarcinilor pe care le-ar fi îndeplinit singuri dacă ar fi avut forţa,voinţa sau cunoştinţele necesare.

Folosind o bogată bibliografie de specialitate şi insusindu-mi noţiunile de nursing din cadrul

orelor la care am participat la şcoală,voi încerca să subliniez importanţă acestei boli.

1
CAPITOLUL I

Prezentarea noţiunilor de anatomie şi fiziologie ale coloanei

vertebrale

Coloana vertebrală este alcătuită din 33 de vertebre ,are lungime de circa 73-75 cm,este

străbătută de canalul vertebral care adăposteşte măduva spinării şi prezintă cinci regiuni şi patru

curburi:

- cervicală cu concavitatea înapoi

- dorsala cu concavitatea înainte

- lombară cu cu concavitatea înapoi

- sacrococcigiana cu concavitatea înainte

O vertebră este alcătuită dintr-un corp vertebral şi dintr-un arc vertebral situat înapoia

corpului.

Între corpul şi arcul vertebral există o gaură vertebrală.Găurile vertebrale ale vertebrelor în

ansamblu alcătuiesc canalul vertebral.

Arcul vertebral prezintă de o parte şi de altă câte o apofiză articulara pentru vertebrele

vecine,iar posterior o apofiză spinoasă.Porţiunile arcului vertebral situate între corpul vertebral

şi emergenta apofizelor transverse se numesc pediculi vertebrali,iar porţiunile situate între

apofizele transverse şi emergenta apofizei spinoase poartă numele de lame vertebrale.

2
 Capitolul I,fig.1
Pediculii vertebrali poseda câte o incisura superioară şi una inferioară care
delimitează ,prin suprapunerea vertebrelor,găurile de conjugare prin care nervii rahidieni
părăsesc canalul medular.
Vertebrele cervicale,în număr de şapte,au corpul alungit transversal ,apofizele spinoase
scurte şi bituberculate ,apofizele transvese bituberculate şi străbătute de o gaură transversală,iar
gaura vertebrală este triunghiulară,cu lăutura mare situată anterior(către corpul vertebral).
Atlasul ,prima vertebră cervicală ,este format din două mase laterale ososase legate
printr0un arc anterior şi unul posterior.Masele laterale prezintă câte o apofiză transeversa,câte o
cavitate glenoidă pe fata superioară pentru condilii occipitali,iar pe partea inferioară câte o faţetă
articulara pentru axis.Arcul anterior poseda pe fata posterioară o faţetă articulara pentru apofiza
odontoida a axisului.
Axisul,cea de-a doua vertebră cervicală prezintă pe fata superioară a corpului o apofiză
odontoida care are pe fata anterioară o suprafaţă de articulare cu suprafaţa similară de pe fata
posterioară a arcului anterior şi al atlasului.
Vertebrele dorsale ,în număr de 12 poseda pe fiecare parte laterală a corpului vertebral
câte o suprafaţă superioară şi una inferioară de articulare cu capul coastelor ,au apofiza spinoasă
foarte lungă ,triunghiulară şi înclinată în jos,iar apofizele transverse poartă pe fata anterioară câte
o suprafaţă articulara pentru tuberozitatea coastei respective.

3
 Vertebrele lombare ,în număr de cinci,au corpul foarte voluminos şi alungit
transversal ,apofiza spinoasă cvadrilatera şi orientată orizontal,apofizele transverse slab
dezvoltate ,numite apendice costiforme ,iar gaura vertebrală de forma unui triunghi echilateral.

Capitolul I,fig.2

Vertebrele sacrate ,în număr de cinci,sunt sudate ,alcătuind osul sacrum ,de forma
piramidala cu baza în sus .Din sudura apofizelor spinoase rezultă o creastă vizibilă pe fata
posterioară,numită creasta sacrată.Pe părţile laterale ale corpurilor vertebrale există câte o serie
verticală de patru găuri sacrate prin care nervii rahidieni părăsesc canalul rahidian ăla acestei
regiuni.Baza sacrumului poseda o suprafaţă articulara pentru corpul ultimei vertebre lombare şi
două apofize articulare (suprafeţe articulare superioare)pentru apofizele articulare inferioare ale
acestei vertebre.
Fetele sale laterale prezintă câte o faţetă auriculară (în formă de urehe) pentru articulare cu osul
ileon.
Vertebrele coccigiene ,în număr de patru ,sunt sudate ,alcătuind coccisul ,os de formă
triunghiulară ,cu baza în sus,poseadand o faţetă articulara pentru sacrum. Punctele slabe ale
coloanei vertebrale sunt discurile intervertebrale, un fel de amortizoare elastice formate dintr-
un nucleu pulpos şi fluid. Discurile intervertebrale sunt înconjurate în întregime de un inel fibros
care are ca rol limitarea dilatării discurilor şi legarea vertebrelor între ele.

4
 Nucleul pulpos se diminuează, iar discurile îşi pierd poziţia normală.
Fetele superioare şi inferioare ale fiecărei vertebre sunt separate cu ajutorul discurilor
intervetebrale, care sunt alcătuite din cartilaj şi a căror funcţie este de a amortiza şocurile şi
presiunile. Grosimea acestor discuri este variabilă în funcţie de regiunea coloanei vertebrale,
atingând maximul la nivelul coloanei lombare.
Vertebrele sunt legate între ele prin ligamente (anterioare, posterioare, intervertebrale),
localizate pe toată lungimea coloanei vertebrale.
Vertebrele din fiecare regiune au caracteristice morfofuncţionale legate de îndeplinirea celor
două funcţii importante ale coloanei vertebrale umane : funcţia de a suporta greutatea capului,
trunchiului şi a membrelor superioare şi funcţia de a asigura o mobilitate suficientă.
Suprafeţele de sprijin ale corpurilor vertebrale cresc de la o vertebră la alta, forma lor fiind
determinată de solicitările dinamice. În regiunea cervicală şi în cea lombară, diametrul
transversal al corpurilor vertebrale este proporţional mai mare decât cel anteroposterior, ceea ce
explică posibilităţile mai mari ale acestor regiuni de a realiza mişcările de flexie şi extensie.
Vertebrele dorsale au corpul rotund, canalul vertebral îngust şi circular, apofizele spinoase
mult înclinate înapoi. Apofizele transverse prezintă la vârful lor, pe fata anterioară, o faţetă
articulara pentru tuberozitatea coastei corespunzătoare.

Vertebrele lombare sunt cele mai voluminoase, au corpul uşor lăţit transversal, apofizele
spinoase dispuse orizontal, iar apofizele transverse atrofiate. Văzut din profil, corpul
vertebrelor lombare este mai înalt la partea lui anterioară decât la cea posterioară.

În afara acestor caracteristici regionale, fiecare vertebră prezintă şi diferenţieri

morfofuncţionale individuale, rezultate din adaptarea specifică de-a lungul evoluţiei
filogenetice.

ARTICULAŢIILE

Între vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifica în: articulaţiile
corpurilor vertebrale (intersomatice), articulaţiile apofizelor articulare, articulaţiile lamelor
vertebrale, articulaţiile apofizelor transverse.
5
 Articulaţiile corpurilor vertebrale sunt amfiartroze perfecte.
Suprafeţele articulare sunt date de fetele superioare şi inferioare, uşor concave, ale corpurilor
vertebrale. Între aceste suprafeţe osoase se găsesc discurile intervertebrale.
Discurile intervertebrale sunt formaţiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o porţiune
periferică fibroasa – inelul fibros – şi una centrală – nucleul pulpos.
Inelul fibros periferic este alcătuit din lame de fibre conjunctive, care se însera profund pe
zona compactă osoasă, conţinându-se cu fibrele colagene ale osului. Ele sunt orientate oblic
faţă de vertebre şi se încrucişează între ele.

Capitolul I,fig.3
Nucleul pulpos central este alcătuit dintr-o masă cu aspect gelatinos, este oval că o lentilă
turtită şi este format dintr-un ţesut fibros foarte lax, infiltrat de lichid (75-90 %), din câteva
celule asemănătoare condrocitelor şi din resturi de notocord.
Nucleul pulpos se comportă fizic ca un gel care pierde apă şi îşi diminua fluiditatea în
raport direct cu presiunea care se exercita asupra lui. Când gelul pierde apă, se dezvoltă în
interiorul lui o forţă de inhibiţie care creşte proporţional cu cantitatea de apa pierdută, până
când cele două forţe (presiunea exercitată şi forţa de inhibiţie) se echilibrează.

6
 În regiunea dorsală şi lombară, nucleul pulpos este aşezat la unirea treimii mijlocii cu
treimea posterioară, iar în regiunea cervicală ceva mai înainte, chiar la unirea trimii anterioare
cu treimea medie.
Vascularizaţia variază cu vârsta. La embrion, în ţesutul discului intervertebral – superior şi
inferior – pătrund prin lamele cartilaginoase câte 3 vase, care se obturează odată cu vârsta,
asfel că la terminarea creşterii, discul nu mai este vascularizat. Prezenţa vaselor în discul adult
este posibilă numai în condiţii patologice.
Nutriţia cartilajului se face prin inhibiţie, prin lamele terminale ale suprafeţelor articulare
vertebrale.
Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:
a) contribuie, prin rezistenţa lor, la menţinerea curburilor coloanei;
b) favorizează, prin elsticitatea lor, revenirea la starea de echilibru după terminarea mişcării;
c) transmit greutatea corpului în toate direcţiile diferitelor segmente ale coloanei şi d)
amortizează şocurile sau presiunile la care este supus fiercare segment în mod special în
cursul mişcărilor sau eforturilor.
Menajarea discurilor intervertebrale faţă de solicitările inerente reprezintă o obligativitate
faţă de însuşi corpul nostru şi trebuie urmărită până şi în cursul luării celor mai banale poziţii,
cum ar fi de exemplu, statul pe scaun. Când speteaza este înclinată înapoi, lordoza lombară
normală dispare, articulaţia coxofemurală se extinde şi solicitarea discurilor intervertebrale
este mai importantă. În mod corect se şade astfel încât lordoza lombară să se menţină, ceea ce
atrage o mai bună echilibrare a coloanei vertebrale.
Desigur studiile se complică în timpul efectuării mişcărilor, dar menajarea discurilor
intervertebrale rămâne indispensabilă. Tehnica unui exerciţiu fizic este cu atât mai corectă, cu
cât respecta mai mult legile biomecanice de protecţie împotriva solicitărilor discurilor
intervertebrale. Un exemplu demonstrativ ni-l oferă tehnica corectă de ridicare a halterelor, în
cadrul căreia succesiunea poziţiilor se conformează necesitaţilor funcţionale de menajare a
discurilor intervertebrale.
Aparatul ligamentar este alcătuit din două ligamente (ligamentul vertebral comun
posterior şi ligamentul vertebral comun anterior), care formează două benzi ce se întind pe
toată lungimea coloanei vertebrale.

7
 Ligamentele vertebrale, şi în special cel anterior, dispun de o inervaţie alcătuită din
trunchiuri nervoase amielinice şi terminaţii nervoase. De aceea, atitudinea de flexie este cea
mai comună în majoritatea afecţiunilor coloanei, pentru că în această poziţie, ligamentele se
destind.
Articulaţiile apofizelor articulare sunt plane şi permit numai simpla alunecare a
suprafeţelor articulare una pe cealaltă.
a) Suprafeţele articulare sunt date de apofizele articulare. Suprafeţele articulare ale
corpului vertebral subiacent privesc oblic în sus şi în înapoi, iar cele ale corpului vertebral
supraiacent privesc oblic în jos şi înainte.
b) Aparatul capsuloligamentar este alcătuit dintr-o capsula fibroasă subţire, întărită în
regiunea dorsală şi lombară printr-un ligament posterior.
c) Sinoviala este foarte laxa şi prezintă şi unele prelungiri.
Dacă nucleul pulpos joacă rolul unei bile pe care corpii vertebrali se pot mişca,
articulaţiile apofizelor articulare joacă rolul unor veritabili ghizi ai mişcărilor, limitând
deplasarea excesivă a vertebrelor. În poziţia stând, aceste articulaţii preiau 20% din
încărcătură vertebrală. Dar, în poziţia stând cu trunchiul înclinat înainte, ele nu mai preiau
nimic din încărcătură vertebrală, lăsând întreaga sarcina exclusiv discurilor intervertebrale
Articulaţiile apofizelor spinoase. Ca şi lamele vertebrale, apofizele spinoase sunt unite
între ele prin două feluri de ligamente: ligamentele interspinoase şi ligamentul supraspinos.
Primele se găsesc între două apofize spinoase, iar ultimul este un cordon ce se întinde pe tot
lungul coloanei vertebrale. În regiunea cervicală, ligamentul supraspinos este deosebit de bine
dezvoltat şi prin extremitatea lui proximala se însera pe protuberanţa occipitală externă; el
este denumit ligamentul cervical posterior şi are rolul să menţină pasiv capul şi gâtul, pentru a
nu se flecta înainte.
Articulaţiile apofizelor transverse. Apofizele transverse sunt unite prin ligamentele
intertransverse.
Segmentul motor. La baza mobilităţii coloanei vertebrale se află ceea ce Schmorl a
denumit “segmentul motor”, alcătuit din discul intervertebral şi ligamentele acestuia, găurile de
conjugare, articulaţiile interapofizare şi apofizele spinoase cu ligamentele lor.
Segmentul motor poate fi împărţit într-un stâlp anterior şi unul posterior. Stâlpul anterior
este mai puţin mobil, mai solid, prezintă relativ rare inserţii musculare şi constituie elementul

8
principal de susţinere mecanică pasivă a coloanei. Stâlpul posterior prezintă numeroase
inserţii musculare şi reprezintă elementul principal motor al coloanei vertebrale.

VASCULARIZAŢIA MĂDUVEI SPINĂRII

Irigaţia măduvei spinării se realizează de o manieră cu totul aparte şi cunoaşterea ei este

indispensabilă înţelegerii sindroamelor ischemice cu deficitele lor de neurologice grave, care
pot să survină în urma diverselor afecţiuni.
Măduva cervicală este irigata de mai multe artere importante, care provin din arterele spinale
anterioare şi posterioare (ramuri ale arterei vertebrale şi ale arterei cerebeloase posterioare).
Măduva lombară este irigata de artere care provin din arterele sacrate laterale, iar măduva
dorsală este irigata de arterele cervicale şi lombare.

Capitolul I,Fig.5

9
MUŞCHII

Mişcările coloanei vertebrale sunt produse de un număr mare de muşchi, care se însera fie
pe coloana, fie la distanţă de ea, cum sunt unii muşchi ai gâtului şi muşchii abdominali.
Muşchii gâtului. Dintre muşchii gâtului amintim:
a) Sternocleidomastoidianul se însera proximal pe apofiza mastoidă a osului temporal,
iar distal se însera prin două capete: unul manubriul sternal, şi celălalt pe pătrimea internă a
claviculei. Sternocleidomastoidianul flectează capul pe coloana, îl înclină pe partea lui şi îl
rotează, îndreptând bărbia de partea opusă.
b) Muşchii scaleni se întind de la apofizele transverse ale ultimelor apofize transverse
ale ultimelor şase vertebre cervicale la primele două coaste. Sunt trei muşchi scaleni: anterior,
mijlociu şi posterior. Muşchii scaleni înclină de partea lor coloana vertebrală cervicală şi sunt
şi muşchi inspiratori.

Capitolul I,fig.4
10
 Muşchii prevertebrali sunt în număr de trei şi se găsesc pe fata anterioară a coloanei
vertebrale.
a) Dreptul anterior al capului se însera proximal pe osul occipital, înaintea găurii
occipitale; iar distal, pe tuberculii anteriori ai vertebrelor cervicale 3, 4, 5 şi 6. Muşchiul este
un flexor al capului pe coloana cervicală şi al primelor vertebre cervicale pe celelalte.
b) Micul drept anterior al capului se însera proximal pe osul occipital, înaintea găurii
occipitale, iar distal, pe masele laterale şi pe apofizele transverse ale atlasului; flectează capul
pe coloana vertebrală.
c) Lungul gâtului se întinde de la tuberculul anterior al atlasului până la corpurile
vertebrale ale primelor trei vertebre dorsale; este flexor şi rotator al coloanei cervicale.
Muşchii abdominali anterolaterali au un rol deosebit de important în statică şi dinamica
coloanei cervicale. Se descriu: un muşchi lung- marele drept al abdomenului şi trei muşchi
lăţi: marele oblic, micul oblic şi transversul.
a) Marele drept al abdomenului prezintă proximal trei langhete: externă, mijlocie şi
internă. Aceste trei langhete se unesc şi formează corpul muşchiului. Distal, muşchiul se
însera pe marginea superioară a corpului pubisului. Marele drept al abdomenului coboară
coastele, flectează toracele pe bazin şi bazinul pe torace şi este solicitat în mişcările
abdomenului
b) Marele oblic al abdomenului (oblicul extern) este cel mai superficial muşchi lat
abdominal. Se însera proximal pe ultimele 7-8 coaste iar de aici se răspândeşte ca un mare
evantai, îndreptându-se în jos, înainte şi înăuntru. Marele oblic abdominal coboară coastele
(muşchi expirator), flectează toracele pe bazin şi este şi rotator al coloanei vertebrale.
c) Micul oblic al abdomenului (oblicul intern) este situat sub marele oblic, dar
fasciculele lui sunt orientate invers faţă de ale acestuia. Se însera distal pe treimea externă a
arcadei crurale, pe spina iliacă anterosuperioara, pe cele două treimi anterioare ale crestei
iliace, iar prin aponevroza posterioară a micului oblic ajunge să se insere pe apofizele
transverse ale primei vertebre sacrate şi ale ultimelor vertebre lombare. Acţiunea micului
oblic este asemănătoare celei a marelui oblic; când se contractă de o singură parte, rotează
coloana vertebrală de partea muşchiului care se contractă.

11
 d) Transversul abdomenului este alcătuit din fascicule dispuse orizontal. Rolul
principal al transvesului este de a comprima viscerele abdominale pe coloana vertebrală.
Secundar, acţionează ca muşchi expirator.
Muşchii lomboiliaci sunt consideraţi tot muşchi abdominali, deoarece închid posterior
cavitatea abdominală. Aceşti muşchi se întind între coloana lombară la osul iliac şi sunt în
număr de doi: pătratul lombelor şi psoasul iliac.
a) Pătratul lombelor este un muşchi plat, de formă pătrată, situat pe laturile coloanei
lombare. Este alcătuit din trei grupe de fascicule: iliocostale, iliotransversale şi
costotransvesale. Pătratul lombelor este un coborâtor al ultimei coaste, înclină coloana lateral,
de partea muşchiului care se contractă, şi înclină bazinul lateral pe torace.
b) Psoasul iliac, situat în partea posterioară a abdomenului, în fosa iliacă internă şi în
partea anterioară a coloanei, este alcătuit din două porţiuni: psoasul şi iliacul.
Psoasul este fuziform şi se însera proximal pe suprafeţele osoase ale unghiului alcătuit din
fata laterală a corpilor vertebrali lombari cu apofizele lor transverse. Corpul lui se îndreaptă în
jos şi în afară şi se uneşte cu tendonul comun format atât din psoas, cât şi din iliac.
Iliacul este dispus ca un evantai desfăşurat în fosa iliacă internă, pe care se însera proximal.
Corpul lui se îngustează din ce în ce şi se însera distal pe tendonul comun, format din psoas şi
iliac.
Psoasul iliac are acţiuni complexe: flectează coapsă pe bazin, coloana şi bazinul pe coapsă,
imprima o uşoară mişcare de adducţie şi rotaţie externă şi o rotaţie de partea opusă muşchiului
care se contractă, este flexor al trunchiului pe bazin.
Muşchii posteriori sunt reprezentaţi de numeroşi muşchi, de forme foarte variate. Ne vom
limita să descriem pe cei mai importanţi.
a) Trapezul, cel mai superficial dintre muşchii spatelui, este lat şi are o formă
triunghiulară. Prin baza lui se însera pe linia mediană, de la protuberanta occipitală externă, pe
ligamentul cervical posterior şi pe apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale inferioare şi ale
vertebrelor dorsale. Prin vârful lui trapezul se însera pe cele două oase ale centurii scapulare.
Trapezul mobilizează centura scapulară şi umărul, ridicându-le şi apropiind
omoplatul de coloană.

12
 b) Marele dorsal este tot un muşchi plat şi triunghiular, dar prin baza lui se însera pe
fata externă a ultimelor patru coaste, pe apofizele spinoase ale ultimelor vertebre dorsale şi ale
vertebrelor lombare şi pe buza externă a crestei iliace.
Marele dorsal este adductor, proiector înapoi şi rotator înăuntru al braţului şi trage
trunchiul spre braţ.

Capitolul I,fig.3
c) Romboidul este un muşchi lat şi subţire, se însera median pe partea inferioară a
ligamentului cervical, pe proeminentă şi pe apofizele spinoase ale primelor cinci vertebre
dorsale. Se îndreaptă oblic în jos şi în afară şi se însera pe marginea vertebrală a omoplatului.
Romboidul trage omoplatul înăuntru şi îl basculează, apropiind vârful omoplatului de coloană,
şi trage coloana spre omoplat.
d) Unghiularul se însera proximal pe apofizele transverse ale primelor cinci vertebre
cervicale, iar distal pe unghiul superointern al omoplatului. Unghiularul trage omoplatul
înăuntru şi în sus, şi înclină coloana cervicală de partea lui.
e) Micul dinţat posterosuperior este situat sub romboid, el se însera proximal pe
apofizele spinoase C5-D3, se îndreaptă în jos şi în afară şi se însera distal pe coastele 2-5.
Este un muşchi inspirator.
f) Micul dinţat posteroinferior se însera distal pe spinoasele D11-L3, se îndreaptă în
sus şi în afară şi se însera proximal pe ultimele patru coaste. Este tot un muşchi inspirator.

13
 g) Muşchii cefei sunt în număr de opt: splenius, marele complex, micul complex,
transversul gâtului, marele drept şi micul drept posterior al gâtului, marele oblic şi micul oblic
posterior al gâtului. Prin acţiunea lor combinată contribuie la efectuarea mişcărilor de
extensie, de înclinaţie laterală şi rotaţie a capului.
h) Muşchii spinali sunt în număr de trei: iliocostalul, lungul dorsal, şi
spinotransversalul şi alcătuiesc la nivelul regiunii lombare inferioare, un corp comun
sacrospinalul. Sunt muşchi extensori ai coloanei şi au rolul important de a menţine echilibrul
intrinsec al coloanei vertebrale.
i) Muşchii intertransversali şi muşchii interspinosi sunt muşchi mici , subţiri,
patrulateri, care unesc apofizele transverse între ele şi apofizele spinoase între ele. Primii
înclină coloana lateral de partea lor, ceilalţi sunt extensori ai coloanei.
Mişcările coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt mişcări complexe, în care intervin mai
multe segmente vertebrale. Ele se realizează prin cumularea uşoarelor deplasări ale corpurilor
vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum şi la nivelul celorlalte
articulaţii. Aceste mişcări sunt limitate de rezistenţă ligamentelor, forma articulaţiilor
intervertebrale şi de gradul de compresibilitate a ţesutului fibrocartilaginos din care este compus
discul.

Coloana vertebrală prezintă mişcări compexe rezultate din micromiscarile cumulate ale tuturor
articulaţiilor intervertebrale: flexie-extensie, înclinarea laterală, rotaţia, şi că o rezultantă a
acestora – circumducţia.

Mişcarea de flexie ventrala. În mişcarea de flexie, porţiunea anterioară a discurilor

intervertebrale este comprimată, în timp ce ligamentul vertebral comun posterior, ligamentele
galbene, ligamentele interspinoase, ligamentul supraspinos şi muşchii spatelui sunt puşi sub
tensiune.

În poziţia ortostatică, muşchii care iniţiază mişcarea de flexie sunt cei ai peretelui
abdominal, mai ales dreptul abdominal şi cei doi oblici, psoasul iliac, precum şi muşchii
subhioidieni şi sternocleidomastoidianul. Odată mişcarea iniţiată, grupul antagonist al
extensorilor coloanei intra în acţiune şi gradează flectarea trunchiului, învingând forţele
gravitaţionale.

14
 Mişcarea de extensie.În mişcarea de extensie porţiunile posterioare ale discurilor
intervertebrale sunt comprimate în timp ce ligamentul vertebral comun anterior este pus sub
tensiune.
Mişcarea de înclinare laterală .Muşchii care fac înclinarea laterală sunt:pătratul
lombar,psoasul, intertransversalii şi dreptul lateral al capului.Împreună produc o mişcare de
înclinare laterală pură.

Coloana vertebrală nu este dreaptă, aceasta prezentând curburi, ca urmare a staţiunii bipede:
1. În plan sagital:
- lordoza cervicală
- cifoza toracică
- lordoza lombară
- curbura sacrococcigiana
2. În plan frontal:
- scolioza toracică
- curburi de compensaţie cervicale şi lombare cu direcţie opusă faţă de primele.

Vascularizaţia arterială:
- artera vertebrală
- artere intercostale posterioare
- artere lombare

Vascularizaţia venoasă
- două sisteme venoase (anterior şi posterior). Sistemul venos anterior se varsă în vene
corespunzătoare arterelor iar cel posterior în plexul venos intervertebral.

15
 Fiziologie - rol, funcţii, mecanisme
Coloana vertebrală are rol în susţinerea capului, trunchiului şi a membrelor superioare
- protecţia măduvei spinării - situată în canalul vertebral, format prin unirea găurilor
vertebrale
- transmiterea greutăţii trunchiului la pelvis şi membrele inferioare (de aceea dimensiunea
vertebrelor creşte spre inferior)

Patologii asociate coloanei vertebrale

- scolioza
- hiperlordoza
- cifoza
- hernia de disc

16
CAPITOLUL II

Prezentarea teoretică a lombalgiei acute

2.1 Definiţie:
Definită ca durere cu durată mai mică de 3 luni

Lombalgia este o durere situată la nivelul vertebrelor lombare, mai precis dedesubtul ultimei
vertebre la care se ataşează coastele.
Lombalgia acută este denumită şi lumbago. Este o durere deosebit de intensă, accentuându-
se cu fiecare mişcare, cu fiecare efort.

2.2 Epidemiologie:

Lombalgia este un simptom foarte frecvent. Astfel între 66 şi 75% dintre pacienţi  suferă cel
puţin odată în viaţa o durere de tip lombalgie.Una din zece lombalgii evoluează către o
decompensare pshihologică şi fizică.
Însănătoşirea este în aceste cazuri dificilă şi poate necesita aportul mai multor medici:
reumatolog, kinetoterapeut, chirurg, şi poate dura luni sau chiar ani.

2.3 Etiologie:

· probleme ligamentare (entorse)

· probleme musculare (contracturi)

· procese cronice fibromusculare

· procese de tip artrozic (spondiloza lombară)

· spondilita anchilozantă lombară

· inactivitatea fizică

· suprasolicitarea coloanei lombare

17
 · traumatisme (lovituri, căzături)

· anomalii osoase congenitale

· boli degenerative, deformări osoase

· hernia de disc

· anomalii scheletice (spondilolistezis)

· ruptură musculară

· fibromialgia poate provoca şi ea dureri lombare

Factori agravanţi ai lombalgiei:

· calitatea proastă a somnului

· oboseala, insomnie

· conflicte psihosociale

2.4 Patogenie:

Cauze - tulburări statice ale coloanei vertebrale sau procese diverse ce afectează coloana lombară
(degenerative, inflamatorii, traumatice, metabolice, neoplazice).

Tulburări statice: determina modificări compensatorii de tipul contracturilor musculare şi

întinderilor ligamentare, apoi prin solicitare şi deteriorări ale articulaţiilor interapofizare.

Dintre afecţiunile ce determina tulburări statice, cele mai importante sunt: spondiloza,
spondilolisteza, sindromul trofostatic.

 a) Spondiloza consta în dehiscenta congenitală a arcului neural la nivelul istmului, mai frecvent
la nivelul L5 - alunecarea corpului vertebral L5 pe sacru=spondilolisteza.

b) Sindromul trofostatic determina lombosacralgie în special la femei în jurul vârstei de 45

de ani. Cauză: accentuarea lordozei lombare prin relaxarea musculaturii abdominale (de obicei în
timpul acumulării excesive de ţesut adipos pe abdomen).  Hiperlordoza lombara solicita

18
articulaţiile interapofizare.
Leziunile degenerative, în special ale discurilor intervertebrale, au o incidenţă mai mare cu cât
vârstă este mai înaintată. Se remarca: degenerescenta discala (discartroza) fără ruptura inelului
fibros şi fără hernierea nucleului pulpos - lombosacralgie de tip mecanic (accentuată după efort);
leziuni discale cu ruptura inelului şi migrarea nucleului.
Când ruptura inelului este incompletă, nucleul poate exercita o presiune pe ligamentul
longitudinal posterior - lombalgie acută (lumbago acut), dar fără iradierea durerii.
Când ruptura este completă - hernierea nucleului pulpos (hernia de disc). Rareori procesul se
produce pe linia mediană determinând sindromul “cozii de cal”. Mai frecvent hernierea este
laterală şi apare la nivelul L4-L5, lezând rădăcinile nervoase L5 şi respectiv S1, determinând
iradierea sciatică a durerii (lombosciatica).

Procese inflamatorii: inflamaţia poate proveni dintr-o infecţie(febră tifoidă,

stafilococituberculoza), poate exista în cadrul unei boli cu etiologie necunoscută (SĂ, PR sau
sindromul Reiter. Durerea este de tip inflamtor cu intensificare nocturnă. Leziunile traumatice
ale regiunii lombare pot determina fracturi ale corpilor vertebrali sau ale apofizelor transverse.

Procesele metabolice afectează structurile osoase ale coloanei, rezultând lombalgii intense, care
apar în următoarele boli metabolice: osteomalacie, osteoporoza, hiperparatiroidie şi boala Paget.

a) Osteomalacia consta în aport calcic insuficient la structurile osoase, datorat lipsei de Ca şi

vitamina D din alimentaţie şi unor boli digestive ce determina o absorbţie deficitară a Ca
(sindromul de malacie).
Durerea este precoce în osteomalacie (afecţiuni renale cu pierdere exagerată de Că).
Durerea este exacerbată de mişcările coloanei şi de ortostatismul prelungit. Se asociază semne
clinice de hipocalcemie (tetanie, excitabilitate crescute neuromuscular).
b) Osteoporoza se manifestă pe fondul unui dezechilibru endocrin (în special la femei în
preajma climaxului). Durerea este de tip mecanic, iar examenul radiologic evidenţiază
hipertransparenta a corpilor.
 c) Hiperparatiroidismul asociază simptomele clasice (inapetenta, astenie, constipaţie, greţuri,
vărsături, poliurie) cu dureri în extremităţi şi lombalgii cu intensificare la tuse şi strănut. Aceste

19
simptome sunt legate de leziuni osoase apărute concomitent cu litiaza renală şi nefrocalcinoza, în
condiţiile unei alimentaţii sărace în Ca şi fosfor.
 d) Boala Paget prezintă o localizare vertebrală cu dureri lombosacrate discrete, dar a căror
intensificare poate sugera o transformare sarcomatoasă. Examenul radiologic ilustrează o
densificare a vertebrelor şi o anarhie a travetelor osoase îngroşate.

Procesele neoplazice pot afecta coloana prin metastaza canceroase, mielom multiplu, boala
Hodgkin, leucoze.

 a) Metastazele canceroase se localizează frecvent la nivelul coloanei lombosacrate determinând

lombalgii tenace necalmate de repaus sau analgetice. Pot apare la cancer primitiv de san, prostata
,rinichi, suprarenala, plămân, tub digestiv.

 b) Mielomul multiplu poate avea ca semn de debut durerile lombare difuze, cu caracter

de malignitate (intensitatea creşte progresiv, nu se calmează la repaus sau analgetice).

Radiologic: grade fără reacţie de osteoscleroza.

c) Boala Hodgkin poate asocia la semnele caracteristice (poliadenopatie, splenomegalie , stare

febrilă, eozinofilie) dureri vertebrale ce se intensifica progresiv, datorate unor leziuni vertebrale.

2.5 Diagnostic clinic

Aspecte clinice: lombalgia acută are de obicei un debut brutal cauzat de un efort de intensitate variabilă
mai frecvent la mişcarea de rotaţie sau în condiţiile expunerii la frig şi umezeala.

· durerea lombară acută apare în caz de exerciţii forţate, stres, suprasolicitări, traumatisme

· limitarea mobilităţii lombare datorită durerii

· se poate agrava în perioadele de inactivitate şi se ameliorează la mişcare şi întindere (e de

origine fibromusculara)

· durerea care nu e agravata de mişcare şi ameliorate de repaus (e de origine viscerală –

tinde să fie mai severă noaptea)

20
2.6 Diagnostic paraclinic

Examenul radiologic
Radiografia coloanei vertebrale lombare trebuie efectuată în minim două incidente, de
preferat în ortostatism. La nevoie, medicul poate să ceară incidente speciale, ca şi radiografii
dinamice ( în flexie şi extensie).

Mielografia reprezintă injectarea unei substanţe de contrast radiologice în interiorul spaţiului

dural pentru a vizualiza conţinutul nervos al canalului medular. Actual examenul RMN a înlocuit
în mare parte mielografia.

Examenul CT, mielo CT

Acest examen presupune iradierea de intensitate mare a regiunii examinate.
De aceea dacă pacientă care trebuie examinată este însărcinată se contraindică în principiu
examenul CT. Se pot obţine diferite secţiuni ale coloanei vertebrale şi la nevoie se poate obţine o
imagine tridimensională a coloanei prin reconstrucţia imaginilor obţinute cu ajutorul unui
program informatic special.

Ca şi examenul radiografic standard, CT poate fi combinat cu mielografia pentru a creşte

acurateţea vizualizării structurilor nervoase. Actual se consideră că examenul CT obţine date
foarte utile în privinţa structurilor osoase. De  asemeni, dacă la nivelul coloanei este prezent un
implant metalic, examenul CT poate încă vizualiza detalii osoase, spre deosebire de examenul
RMN. CT poate fi efectuat destul de rapid, fiind folosit pentru diagnosticul în urgentă  al
patologiei vertebrale, unde obţinerea unui diagnostic şi momentul începerii tratamentului sunt
esenţiale în privinţa prognosticului leziunilor nervoase.  Nu în ultimul rând preţul acestui examen
fată de cel RMN este mult mai mic.
Scintigrafia osoasă
Reprezintă vizualizarea scheletului după administrarea unei substanţe radioactive care se fixează
la nivelul unde există o leziune osoasă. Astfel scintigrafia poate fi pozitivă când radiotrasorul
hiperfixează la nivelul coloanei vertebrale în  spondilodiscită, tumori, artroză etc. Actual
scintigrafia este prescrisă de către medic mai ales în cazul existenţei leziunlor osoase multiple
(frecvent metastaze)  pentru a evalua invazia la nivelul întregului schelet a maladiei.

21
Examenul RMN

Oferă detalii ale ale structurilor nervoase, şi discale pe care nici o altă tehnică imagistică nu le
egalează. Preţul unui examen RMN este destul de mare, iar interpretarea rezultatului nu este
întotdeauna uşoară.
Observarea unor anomalii anatomice la examenul RMN nu este responsabilă totdeauna de
simptomatologia curentă adică RMN este un examen foarte sensibil dar nu şi specific.
Existenţa unui implant metalic, ca şi a unui pacemaker (stimulator) cardiac  contraindică
examenul RMN.
În principiu majoritatea pacienţilor care urmează să beneficieze de o intervenţie chirurgicală la
nivelul coloanei vertebrale au nevoie de un examen RMN.
Actual se consideră că cea mai mare acurateţe în interpretarea durerii de tip discal o reprezintă
corelarea vizualizării  leziunii RMN cu rezultate pozitive ale  discografiei.

 Discografia
Reprezintă injectarea unei substanţe de contrast radiologic în discul intervertebral. Se
urmăreşte modul în care această substanţă se distribuie  în interiorul discului intervertebral şi de
asemeni este evaluată şi reacţia dureroasă în momentul injectării. Discografia este un examen
considerat destul de specific pentru durerea cauzată de degenerarea discală, iar această
investigaţie se efectuează de preferinţă înaintea practicării unei  intervenţii chirurgicale
vertebrale.

2.7 Diagnosticul pozitiv

Se bazează pe anamneza,pe tabloul clinic şi pe explorări imagistice.

2.8 Diagnostic diferenţial

Suferinţele coloanei vertebrale trebuie diferenţiate de durerile apărute ca urmare a suferinţei

altor organe ca:pancreas,rinichi,tub digestiv,care de regulă au caracter colicativ.
Carcacteristicile durerii lombare sunt de importanţă majoră şi permit diferenţierea diferitelor
tipuri de suferinţe organice care se exprimă prin durere lombară joasă şi sciatalgie.

22
Astfel durerea de cauza mecanica este agravata de effort,activitate,statul prelungit pe scaun si
este ameliorate de repaus la pat,in pozitie culcata cu genunchii flectati.
Durerea din bolile inflamatoare ale coloanei este agravată de repausul prelungit şi apare de
regulă în timpul nopţii ,efortul fizic ameliorând-o.
Durerea din tumori este progresivă ,agravata de poziţia culcat,nu se amelioeaza în repaus,şi este
rezistentă la analgezicele uzuale.
Odată stabilite caracterele durerii ,acestea vor permite orientarea diagnosticului spre o suferinţă
degenerativă,o boală inflamatorie sau o neoplazie .
Confirmarea diagnosticului se va face prin investigaţii paraclinice specifice fiecărei suferinţe
care se poate prezenta cu dureri lombare.

2.9 Evoluţie şi prognostic

Prevenirea recidivelor după un episod de lombalgie este de o foarte mare importanţă pentru
evoluţia şi prognosticul bolii şi depinde în mare măsură de pacient.
9 din 10 pacienţi cu lombalgie acută se vindecă după o lună, iar majoritatea se recuperează rapid.
Acest deziderat presupune un anumit mod de viaţă, anumite obiceiuri care, odată deprinse, vor
feri pacientul de necazuri pe viitor.

2.10 Tratament

a.igieno-dietetic

În cele mai frecvente cazuri,care sunt generate de conflicte mecanice locale,primă măsură
terapeutica igieno-dietetica ce se recomanda este repaosul la pat.

Este foarte important ca repaosul să fie instituit imediat ce apare durerea lombară,chiar înaintea
iradierii pe traiectul sciaticului.

Poziţia culcat în pat cu genunchii puţin flectaţi scade presiunea la nivelul coloanei vertebrale
lombare,fiind posibil ca protuzia discala să fie oprită în acest stadiu ,fără a se produce hernia de
disc propriu-zisă.

23
 Sunt interzise anumite mişcări şi poziţii ca :flexia forţată,ridicatul greutăţilor,statul prelungit în
şezut.

Patul trebuie să fie moderat de tare,pentru a nu permite adoptarea unor poziţii vicioase

Măsuri dietetice

Regimul alimentar trebuie să fie hiposodat,când bonavului i se prescrie o medicaţie

antiinflamatorie.
Evitarea abuzului de alcool este benefică pentru evoluţia bolii.
Bolnavului trebuie să i se explice că boala lui nu este gravă şi să accepte un tratament
complex care poate fi de mare ajutor.
De asemenea cooperarea cu asistenţii este de bun augur în refacerea să.
b.medicamentos

– Antiinflamatoare nesteroidiene
– acetaminofen
– miorelaxante, pe termen scurt(4-7 zile)
- analgezice opioide, la pacienţii care nu răspund sau care nu pot folosi antiinflamatoare
nesteroidiene sau acetaminofen
Exemple de medicamente:
Diclofenac(supozitoare,unguent)
Indometacin
Fenilbutazona
Algocalmin
Ibuprofen
Aspirină

Tratamentul recuperator

Se susţine reluarea activităţii precoce după apariţia lombalgiei acute

Durere localizată în partea de jos a spatelui, în dreptul şalelor, lombalgia ne împiedică să ne

desfăşurăm munca în condiţii normale, mai ales în cazul în care petrecem ore în şir aşezaţi la
birou sau avem meserii solicitante, care ne obliga la menţinerea unei poziţii fixe, timp
îndelungat.

24
CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENŢEI MEDICALE GENERALISTE ÎN INGRIJREA

PACIENTULUI CU LOMBALGIE ACUTĂ

3.1 Internarea pacientului în spital

Internarea în spital constituie pentru bolnav o etapă deosebită în viaţa să deoarece se

realizează în scopul vindecării sale. În cadrul serviciului de primire, bolnavul are primul contact
cu spitalul la biroul de internări.

Spitalul este o instituţie sanitară destinată îngrijirii bolnavilor şi organizată pentru servicii
permanente. În spital se internează bolnavii în stare gravă care necesită o îngrijire şi
supraveghere permanentă şi o atenţie deosebită din partea asistenţei medicale.

Spitalul cuprinde următoarele părţi componente funcţionale :

- serviciul de primire unde începe pregătirea psihică a pacientului. El este primit cu

zâmbetul pe buze şi cu cuvinte de încurajare, esenţială fiind cucerirea încrederii bolnavului în
profesionalismul cadrelor sanitare. Pacienţii vor fi dezbrăcaţi şi examinaţi. La nevoie pacientul
este ajutat de asistenta şi aşezat în poziţia necesară examinării

- prelucrări sanitare - aici se face deparazitarea şi îmbăierea bolnavului, după care acesta
va fi îmbrăcat în lenjerie curată şi condusă pe secţia cu pături

- secţia cu pături este partea componentă a spitalului înzestrată cu pături şi sala de

tratamente, unde se asigura asistenta corespunzătoare a bolnavilor spitalizaţi.

După ce medicul hotărăşte internarea bolnavului, asistentul completează biletul de internare,

foaia de observaţie şi trece datele pacientului în registrul de internări.

3.2 Asigurarea condiţiilor de spitalizare

Bolnavul este condus de asistent în salonul prealabil hotărât de către medic. Salonul se alege
în funcţie de starea pacientului (diagnostic, gravitatea şi stadiul bolii) şi sex. Asistentul conduce

25
bolnavul în salon, îl ajută să-şi aranjeze obiectele personale în noptiera şi să se instaleze comod
şi în poziţia indicată de medic în pat.

Bolnavului se aduce la cunoştinţă regulamentul de ordine interioară a secţiei precum şi

indicaţiile medicului referitoare la alimentaţie, poziţie indicată dacă este cazul şi scopul acestuia.
Asemenea i se explică necesitatea şi modul recoltări de produse biologice şi patologice în
vederea efectuării analizelor de laborator indicate de medic.

Se vor asigura condiţiile de mediu necesare ameliorării şi vindecării bolii. Pentru a crea un
mediu de securitate şi confort şi pentru a diminua factorii de stres este indicat că saloanele să
aibă o capacitate de 4 , max. 6 paturi cu o temperatură de 18-20°C să fie curate, liniştite şi bine
aerisite cu aer umidificat.

Asistentul va completa o anexă la foaia de alimentaţie pe care o va trimite la blocul alimentar,

astfel noul pacient va primi alimentaţia necesară încă în prima zi de internare.

Asistentul observă şi este obligat să consemneze aspectul general, înălţimea, greutatea, vârstă,
aspectul tegumentelor şi mucoaselor, faciesul şi starea psihică a bolnavului. Ea vă urmării
necesităţile pacientului, manifestările de dependenţa în vederea satisfacerii acestora.

Se vor nota datele privind antecedentele familiale, chirurgicale şi patologice ale pacientului
precum şi bolile care au influenţă asupra anesteziei şi intervenţiei (afecţiuni pulmonare, cardiace,
diabet zaharat, epilepsie etc.)

3.3 Asigurarea condiţiilor igienice pacienţilor internaţi

a) Pregătirea patului şi accesoriului

Patul trebuie să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerinţele de
confort a pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire. Trebuie să-i permită pacientului să
414g65e se poată mişca în voie, să nu-i limiteze mişcările, să poată la nevoie să coboare din pat,
să poate sta în poziţie şezând, sprijinindu-şi picioarele comod de podea. Patul trebuie să permită
ca asistenta să poată efectua tehnicile de îngrijire, investigaţie şi tratament cât mai comod. Patul
trebuie să fie uşor de manipulat şi curăţat, prevăzut cu rotiţe, dispozitiv de ridicare şi la nevoie
apărătoare.

26
 Patul va fi acoperit cu un cearşaf, muşama şi aleza. Pacientului i se oferă două perne şi o pătură
din lana moale, uşor de întreţinut. Lenjeria trebuie să fie din bumbac cu cât mai puţine cusături.
Cearşaful trebuie să fie destul de mare pentru a intra sub saltea.

b) Schimbarea lenjeriei de pat

Pregătirea patului fără pacient : pentru schimbarea lenjeriei de pat avem nevoie de cearşaf
simplu, cearşaf plic, două feţe de pernă, una-două paturi, două perne. După ce se îndepărtează
noptiera de pe lângă pat se aşează un scaun cu spătar la capătul patului. Pe scaun se aşează, în
ordinea întrebuinţării, lenjeria curată, pernele, pătură, împăturite corect. Cearşaful se aşează la
mijlocul saltelei; se desface şi se întinde o parte a cearşafului spre căpătâiul patului, cealaltă spre
capătul opus. Cearşaful se introduce adânc sub saltea la ambele capete. Se execută colţul apoi se
introduce sub saltea toată partea laterală a cearşafului. Se întinde bine cearşaful să nu prezinte
cute.

Dacă este nevoie se aşează muşamaua şi se acoperă cu aleza.

Pernele se introduc în feţele de pernă curate şi se aşează pe pat.

Schimbarea lenjeriei cu pacientul în pat se efectuează atunci când starea pacientului nu permite
ridicarea acestuia din pat. Această manevră se execută de obicei dimineaţa, înainte de curăţenie,
după măsurarea temperaturii, luarea pulsului şi toaletă pacientului, dar la nevoie se execută de
mai multe ori pe zi. În funcţie de starea pacientului lenjeria se poate schimba în lungime sau în
lăţimea patului.

Lenjeria de pat se aşează pe un scaun în ordinea priorităţii, împăturite în felul următor :

- pătură şi cearşaful de sub pătura se împăturesc fiecare în trei sub formă de armonica

- aleza se rulează împreună cu muşamaua fie în lăţime, fie în lungime în funcţie de

metoda aleasă pentru schimbarea patului

- cearşaful se rulează în lungime / lăţime

Pacientul se informează asupra procedeului. Se linişteşte şi se asigura că manopera va fi făcută

cu blândeţe, că nu va fi mişcat inutil, că manevrele nu-i vor cauza dureri şi i se cere cooperarea.

Se asigura intimitatea pacientului, un mediu securizat, evitându-se curenţii de aer.

27
 Atunci când schimbarea lenjeriei se face în lungimea patului pacientul va fi întors în decubit
lateral. Cele două asistente se aşează de o parte şi de alta a patului. Asistenta din partea dreaptă
prinde pacientul cu mâna dreaptă în axila dreaptă, îl ridică uşor, iar mâna stângă o introduce sub
umerii lui, sprijinindu-i capul pe antebraţ. Apoi cu mâna dreaptă , retrasă de sub axila, trage uşor
perna spre marginea patului, pacientul fiind de asemenea deplasat uşor în aceeaşi direcţie.

Se aşează apoi în dreptul genunchilor pacientului, introduce mâna stângă sub genunchii acestuia
flectandu-I puţin, iar cu mâna dreaptă îi flectează uşor gambele pe coapse. Din această poziţie se
întoarce pacientul în decubit lateral drept, sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor şi a genunchilor.
Pacientul se menţine acoperit. Asistenta din partea stângă rulează cearşaful împreună cu
muşamaua şi aleza murdară până la spatele pacientului, sulul de lenjerie murdară se afla în acel
moment alături de sulul lenjeriei curate. Pe jumătatea liberă a patului se derulează cearşaful
curat, muşamaua şi aleza pregătită mai înainte. Se întinde bine cearşaful curat pe jumătatea liberă
a patului şi se aşează o pernă îmbrăcată în faţă de pernă curată, apoi se aduce pacientul în decubit
dorsal cu multă blândeţe, sprijinindu-l în regiunea omoplaţilor şi sub genunchi. Pentru a
introduce pacientul în decubit lateral stânga, asistenta din partea stângă procedează la fel ca şi în
cazul întoarcerii în decubit lateral drept : prinde pacientul de axila stânga, îl ridică uşor,
introduce mâna dreaptă sub umerii lui, sprijină capul pe antebraţ şi după aceeaşi procedură
întoarce pacientul în decubit lateral stâng aducându-l dincolo de cele două suluri de lenjerie.
Asistenta rulează mai departe, din partea dreaptă, lenjeria murdară, o îndepărtează, introducând-o
în sacul de rufe murdare, apoi derulează lenjeria curata şi o întinde bine, iar pacientul este readus
în decubit dorsal, sprijinit de cele două asistente.

După acesta se efectuează colţurile. Pătura de deasupra pacientului se împătureşte în trei şi se

aşează pe un scaun, pacientul rămâne acoperit cu cearşaful folosit până atunci. Peste această
asistentă aşează cearşaful curat împăturit anterior în trei, în formă de armonica astfel că una din
marginile libere să ajungă sub bărbia pacientului. Colţurile de sus ale cearşafului curat se ţin cu
mâna fie de către pacient, fie de o altă persoană. Cele două asistente, care sunt de o parte şi de
alta a patului, prind cu o mână colţurile inferioare ale cearşafului curat, iar cu cealaltă mână
colţurile superioare ale cearşafului murdar şi, printr-o mişcare în direcţia picioarelor pacientului,
îndepărtează cearşaful murdar şi acoperă, în aceeaşi timp pacientul cu cearşaful curat. Se aşează
pătura peste cearşaf, răsfrângând marginea dinspre cap peste pătură. Se continua aranjarea
patului , se pliază pătură cu cearşaful deasupra degetelor de la picioarele pacientului.

28
 Atunci când pacientul poate fi aşezat în poziţie şezând, schimbarea lenjeriei se face în lăţimea
patului. Procedura se efectuează de asemenea, de către două persoane : una sprijină pacientul,
cealaltă rulează lenjeria murdară, aşează şi derulează cearşaful curat.

După efectuarea fiecărei proceduri, asistenta trebuie să se asigure că pacientul este aşezat cât mai
confortabil. În unele cazuri, aleza trebuie schimbată de mai multe ori pe zi, fără să fie nevoie de
schimbarea cearşafului

c) Asigurarea igienei generale şi corporale

Înaintea intervenţiei chirurgicale, bolnavul este capabil să îşi efectueze singur igiena corporală.
În seara zilei precedente intervenţiei se face o baie generală a bolnavului şi se va pregăti tubul
digestiv pentru intervenţie prin efectuarea unei clisme evacuatoare urmată de un duş. La
pregătirea bolnavului pentru actul operator se va acorda atenţie deosebită cavităţii bucale mai
ales la cei care urmează să fie intubaţi. Se pregăteşte tegumentul regiunii pe care se va opera prin
spălare cu apă şi săpun, degresare şi dezinfectare cu alcool. Dacă regiunea prezintă pilozităţi
acestea vor fi râse cu aparat de râs individual.

Regiunea astfel pregătită va fi protejată cu un pansament steril. Se îndepărtează bijuteriile

bolnavului, proteza dentară dacă există. Bolnavul va fi îmbrăcat cu lenjerie curată, se verifică
starea de curăţenie în regiunile : - inghinala

- ombilic

- axile

- spaţii interdigitale

- unghiile

d) Efectuarea toaletei generale şi pe regiuni a bolnavului imobilizat

Asistenta va colecta date referitoare la starea pacientului, dacă se poate spăla singur sau nu. Cu
această ocazie se observă şi starea tegumentelor şi apariţia unor eventuale modificări. Se verifică
temperatura ambiantă (20-21°C) şi se evita curenţii de aer. Bolnavul va fi izolat cu un paravan de
anturajul său. Se pregătesc în apropiere materialele necesare toaletei, schimbarea lenjeriei
patului, lenjeriei bolnavului şi materialele necesare pentru prevenirea escarelor.

29
Temperatura apei trebuie să fie le 37-38°C.

Bolnavul va fi dezbrăcat complet şi se vă acoperii cu un cearşaf şi pătura. Se descoperă

progresiv numai partea care se va spăla. Se stoarce bine buretele sau mănuşa de baie pentru a nu
se scurge apa în pat sau pe bolnav. Ordinea în care se face toaleta este : spălat, clătit, uscat. Se
săpuneşte regiunea după care se clăteşte ferm, dar fără brutalitate. Apă caldă trebuie să fie din
abundenţă, să fie schimbată ori de câte ori este nevoie. Se insistă la pliuri sub sâni, la mâini, la
spaţii interdigitale, la coate şi axile. Se mobilizează articulaţiile în toată amplitudinea lor şi se
masează zonele predispuse escarelor.

La toaletă pe regiuni la patul bolnavului, patul va fi protejat cu muşamaua şi aleza în funcţie de

regiunea pe care o spălăm. La toaletă pe regiuni cu bolnavul în pat se va respecta următoarea
succesiune : - fata

- gât

- urechi

- braţe şi mâini

- parte anterioară torace

- abdomen

- fata anterioară coapse

- bolnavul va fi întors în decubit lateral şi se vor spăla :

- spatele

- fesele

- fata posterioară a coapselor

- bolnavul se aduce din nou în decubit dorsal

- gambele şi picioarele

- organele genitale externe

- îngrijirea părului

- toaleta cavităţii bucale

30
Toaleta pe regiuni

Îngrijirea ochilor are ca scop îndepărtarea secreţiilor şi prevenirea infecţiilor oculare . Materiale
necesare : - apă sau ser fiziologic

- tampon de tifon

- comprese

- mănuşi de baie

- prosop

- tăviţa renală

Bolnavul va fi informat de necesitatea tehnicii. Se spala ochii cu ser fiziologic, cu mână

acoperită cu mănuşa. Secreţiile se îndepărtează de la comisura externă spre cea internă.

La pacienţii inconştienţi secreţiile oculare se îndepărtează în mod regulat, se aplică comprese

îmbibate în ser fiziologic şi se picura lacrimi artificiale în mod repetat.

Îngrijirea mucoasei nazale

Scop : menţinerea permeabilităţii cailor respiratorii superioare, prevenirea infecţiilor nazale şi a

leziunilor mucoasei nazale în cazul în care pacientul prezintă sonda endo-nazala.

Materiale necesare - tampoane sterile montate pe bastonaşe

- ser fiziologic

- apă oxigenată diluata

- tăviţa renală

- mănuşi de protecţie

Tehnica - se întoarce capul bolnavului uşor într-o parte. Se dezlipeşte adezivul cu care este lipită
sonda. Sonda se retrage cu 5-6 cm. Fosele nazale se curăţa fiecare cu câte un tampon umezit cu
ser fiziologic, iar crustele se curăţa cu apă oxigenată diluata. Se curăţa şi sonda, apoi se
reintroduce şi se fixează.

Se supraveghează funcţionalitatea sondei şi pacientul.

31
Îngrijirea urechilor

Scop: - menţinerea stării de curăţenie a pavilionului urechii şi a conductului auditiv extern

- îndepărtarea depozitelor patologice din conductul auditiv extern şi a dopurilor de

cerumen

Materiale necesare - tampoane sterile montate pe beţişoare

- apă

- săpun

- mănuşa de baie

- prosop

- tăviţa renală

Tehnica - se întoarce capul bolnavului uşor într-o parte, se introduce tamponul în conductul
auditiv extern şi se curăţa cu tamponul uscat. La introducerea tamponului trebuie avut grijă de
limita vizibilităţii. Pavilionul urechii se spala cu mâna cu mănuşa, cu apă şi săpun curăţând cu
atenţie şanţurile pavilionului şi regiunea retroauriculara. Se limpezeşte şi se usucă cu prosopul.
Fiecare ureche se curăţa cu un tampon separat şi dacă din conductul auditiv extern se scurge
lichid cefalorahidian său sânge se va chema medicul.

Îngrijirea cavităţii bucale

Scop: - obţinerea unei stări de bine a bolnavului

- profilaxia infecţiilor cavităţii bucale

- profilaxia cariilor dentare

Materiale necesare - la pacienţi conştienţi - periuţa

- pasta de dinţi

- prosop

- tăviţa renală sau lighian

- pahar cu apă

- la pacienţi inconştienţi - comprese

32
 - tampoane sterile din tifon

- deschizător de gură

- spatula linguală

- pensă port-tampon

- glicerina boraxată 20%

- tăviţa renală

- mănuşi sterile

Tehnica : - poziţia pacientului este în decubit dorsal cu capul deoparte, cu prosopul protejând
lenjeria. Se introduce deschizătorul de gură între arcadele dentare, se şterge limba, bolta palatină,
suprafaţa internă şi externă a arcadei dentare că tampoane îmbinate în glicerina boraxată cu
mişcări dinăuntru în afară. Cu un alt tampon se şterg dintii, apoi se ung buzele. Toaleta se poate
face şi cu indexul acoperit cu un tampon de tifon, mana fiind acoperită cu mănuşa. La pacienţii
care prezintă proteza dentară, acesta se va scoate, spala şi păstra într-un pahar cu apă.

Îngrijirea unghiilor

Scop: - asigurarea igienei pacientului

- îndepărtarea depozitului subunghial care conţine germeni patogeni

Materiale necesare : - apă şi săpun

- forfecuţa, periuţa de unghii

- pila

- prosop

Tehnica : - unghiile se spala cu apă, săpun şi periuţa. Pentru spălarea piciorului acesta va fi
introdus într-un lighian. După spălare se face tăierea unghiilor cu mare atenţie pentru a nu leza
ţesuturile din jur. Instrumentele după utilizare se dezinfectează.

Îngrijirea părului

Scop: - pregătirea pentru operaţii în zona fetei

33
 - pregătirea pentru EEG

- spălare igienică la pacientul cu spitalizare îndelungată

- pentru starea de bine a pacientului

Contraindicaţii - fracturi ale craniului

- politraumatizaţii

- bolnavii cu febra

- boli ale pielii capului

Materiale necesare - muşama, aleza

- lighian

- apă caldă

- şampon, săpun

- prosop

- piaptăn

- uscător de păr

Tehnica : - temperatura camerei trebuie să fie între 22-24°C. Poziţia bolnavului este în funcţie de
starea sa : - şezând pe un scaun cu capul în faţă

- şezând în pat

- decubit dorsal oblic

Se protejează patul cu muşama şi aleza. Se aşează lighianul în funcţie de poziţia bolnavului astfel
încât părul să ajungă în lighian . se umezeşte părul, se şamponează, se masează uşor pielea
capului, se limpezeşte, se usucă, se piaptănă. Se protejează pielea capului cu un prosop şi
pacientul va sta confortabil în pat.

Toaleta intimă

Scop: - igienic

- menţinerea unei stări de confort fizic

- în vederea efectuării unor tehnici la acest nivel

34
 - sondajul vezical la femei şi bărbaţi

- recoltarea de urină pentru urocultura

Se face de mai multe ori pe zi la pacienţii inconştienţi, la cei cu sonde vezicale, înaintea
intervenţiilor chirurgicale în regiunea anală sau a organelor genitale, a căilor urinare şi în
perioadele menstruale la femei.

Materiale neecesar - paravan

- două bazinete

- tampoane sterile din vată sau comprese

- pensă port-tampon

- cană cu apă caldă

- săpun lichid

- prosop

- mănuşa de cauciuc, mănuşa de baie

- muşama, aleza

Se controlează temperatura apei, se pregăteşte patul cu muşama şi aleza. Se asigura intimitatea

bolnavului cu paravanul. Bolnavul se aşează în poziţie ginecologică, se serveşte cu un bazinet
pentru a urină. Se pune al doilea bazinet, se îmbraca mănuşa de cauciuc peste care se ia mănuşa
de baie. Se spala regiunea dinspre simfiza pubiană spre anus turnând apă şi săpun. Se limpezeşte
abundent, se îndepărtează bazinetul. Se usucă prin tamponare cu prosopul. Pliurile se pudrează
cu tâlc.

Observarea poziţiei bolnavului în pat

Asistenta îi va pune pernă, îl va servi cu ceai sau apă dacă nu este contraindicat. În caz de
indicaţii îi va umezi limba, buzele cu comprese ude.

Captarea eliminărilor

Scop : observarea caracterelor fiziologice şi patologice ale dejecţiilor precum şi descoperirea

modificărilor lor patologice în vederea stabilirii diagnosticului

35
Captarea materiei fecale

Se separă patul de restul salonului cu paravan, se îndepărtează pătură şi cearşaful care acoperă
pacientul. Patul se protejează cu muşamaua şi aleza. Pacientul se dezbrăca şi se introduce
bazinetul cald sub zona sacrală apoi se acoperă cu învelitoarea. Se efectuează toaleta regiunii
perianale şi se îndepărtează bazinetul cu atenţie. După ce se acoperă cu capacul se îndepărtează
din salon. Se îmbraca pacientul, se reface patul. Salonul se aeriseşte şi se spală mâinile
pacientului. Scaunul acoperit se păstrează pentru vizită medicală în locuri special amenajate.

Captarea urinei

Servirea urinarelor se face în mod asemănător cu a bazinetelor. După utilizare se golesc

imediat, se spala la jet de apă caldă şi se dezinfectează.

Nu trebuie ignorat cantitatea, culoarea, mirosul urinei; poate indica unele diagnostice.

Captarea sputei

Se face în recipiente spălate, sterilizate, uscate şi în care se pune soluţie lizol 3% sau fenol
2,5%, amestecată cu soda caustică. Atunci când se recoltează în vederea unor analize de
laborator nu se foloseşte dezinfectant. Se instruieşte pacientul să nu înghită sputa, să nu o
împrăştie, să folosească recipientul dat. I se asigura scuipători de rulaj pentru a se putea schimba
la nevoie. După golire, se spala cu apă rece, apoi cu apă caldă, cu perii special ţinute în soluţie
dezinfectantă. Se sterilizează zilnic prin fierbere sau autoclavare.

Captarea vărsăturilor

Pacientul se aşează în funcţie de starea generală în poziţie şezând, decubit dorsal cu capul
întors într-o parte, decubit lateral (poziţie de siguranţă). Lenjeria de pat se protejează cu muşama
şi aleza, iar pacientul cu un prosop în jurul gâtului. Proteză dentară mobila se îndepărtează unde
este cazul şi se oferă pacientului o tăviţă renală.

Se încurajează pacientul, i se oferă pahar cu apă să-şi clătească gura. I se oferă cuburi de
gheaţă, lichide reci în cantităţi mici.

Vărsătura se păstrează pentru vizită medicală. Caracterul vărsăturii şi frecvenţa se notează în

foaia de temperatură. Se spală şi se dezinfectează recipientele, se pregătesc pentru sterilizare prin
fierbere sau autoclavare.

36
3.4 Supravegherea funcţiilor vitale

a. Respiraţia se măsoară în scopul evaluării funcţiei respiratorii a pacientului, fiind indiciu al

evoluţiei bolii, al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.

Asistenta supraveghează bolnavul, va înregistra dacă respiraţia este modificată, cu salturi sau
dacă se face cu dificultate.

Elemente de apreciat sunt : - tipul respiraţiei

- amplitudinea mişcărilor respiratorii

- ritmul

- frecvenţa

Materiale necesare : ceas secundar, creion de culoare verde, foaie de temperatură.

Asistenta aşează pacientul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează a fi executat.
Plasează mâna cu faţa palmara pe suprafaţa toracelui şi numără inspiraţiile timp de un minut.

Respiraţia se notează cu culoare verde. Fiecare linie orizontală corespunde la două respiraţii.
Valorile normale a respiraţiei sunt :

- la adulţi 16-18 respiraţii / minut

- la vârstnici 15-25 respiraţii / minut

b. Temperatura este rezultatul proceselor oxidative din organele generatoare de căldură prin
dezintegrarea alimentelor energetice.

Măsurarea temperaturii în axila : se aşează pacientul în decubit dorsal sau şezând. Se ridică
braţul bolnavului, se şterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului. Se aşează termometrul
cu rezervorul de mercur în centrul axilei paralel cu toracele. Se apropie braţul pe trunchi cu
braţul flectat pe suprafaţa anterioară a toracelui. Termometrul se menţine timp de zece minute.

Măsurarea temperaturii în cavitatea bucală : se introduce termometrul în cavitatea bucală sub

limba sau pa latura externă a arcadei dentare. Pacientul este rugat să închidă gura şi să respire pe
nas.

Termometrul se menţine cinci minute.

37
În cazul măsurării temperaturii pe cale rectală se lubrifiază termometrul. Se aşează pacientul în
decubit lateral cu membrele inferioare în semiflexie asigurându-i intimitatea. Se introduce bulbul
termometrului în rect prin mişcări de rotaţie şi înaintare. Se menţine trei minute.

După terminarea timpului de menţinere a termometrului acesta se scoate, se şterge cu o compresă

şi se citeşte gradaţia la care a ajuns mercurul. Se spala termometrul, se scutură şi se introduce în
recipientul cu soluţie dezinfectantă (cloramina 1%).

În foaia de temperatură, temperatura se notează cu pix de culoare albastră. Pentru fiecare linie
orizontală a foii de temperatură corespund două diviziuni de grad.

Valorile normale a temperaturii : - copil 36-37,8°C

- adult 36-37°C

- vârstnic 35-36°C

c. Pulsul trebuie să urmeze curba temperaturii. Cu cât temperatura este mai mare cu atât pulsul
este mai accelerat, până la valoarea de 100 bătăi / minut dar dacă acest ritm se menţine şi în
zilele următoare, bolnavul trebuie ţinut sub supraveghere permanentă.

Factori care influenţează pulsul sunt : factori biologici (vârsta, înălţimea, greutatea, somnul,
alimentaţia, efortul fizic), factori psihologici (emoţiile, plânsul, mânia), factori sociali (mediul
ambiant). Pulsul poate fi luat la orice arteră accesibilă palpaţiei care poate fi comprimat pe un
plan osos : radială, temporală superficială, carotida, humerala, brahiala, femurală . În practică
curentă pulsul se ia la nivelul arterei radiale.

Materiale necesare : ceas cu secundar, creion sau pix roşu. La luarea pulsului, bolnavul trebuie să
fie în repaus fizic şi psihic cel puţin 5-10 minute înainte de numărătoare, intru-cat un efort sau o
emoţie oarecare în timpul sau înaintea luării pulsului ar putea modifica valorile reale. Braţul
bolnavului trebuie să fie sprijinit, pentru că musculatura antebraţului să se relaxeze. Se reperează
şanţul radial pe extremitatea distala a antebraţului, dăm de un sunt mărginit de tendoanele
muşchilor flexor radial al carpului şi brahioradial în profunzimea căruia se găseşte artera radială.
Palparea pulsului se face cu vârful degetelor index, mediu şi inelar de la mâna dreaptă. După ce
s-a reperat şanţul lui, se va exercita o uşoară presiune asupra peretelui arterial cu cele trei degete
palpatoare, până la perceperea zvacuiturilor pline ale pulsului.

38
Fixarea degetelor se realizează cu ajutorul policelui, cu care se îmbrăţişează antebraţul la nivelul
respectiv.

Notarea pulsului se face cu pix sau creion roşu, fiecare linie orizontală a foii de temperatură
corespunde la patru pulsaţii. Valorile normale a pulsului sunt :

- la nou-născut 130-140 pulsaţii / minut

- la copil mic 100-120 pulsaţii / minut

- la adult 90-100 pulsaţii / minut

- la vârstnic 80-90 pulsaţii / minut

d. Tensiunea arterială trebuie controlată la toţi bolnavii şi în special la cei hipertensivi.

Scopul măsurării tensiunii arteriale este evaluarea funcţiei cardiovasculare (forţa de contracţie a
inimii, rezistenta determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).

Materialele necesare sunt : aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (cu mercur Riva Rocci sau
cu manometru), stetoscop biauricular, tampoane de vată şi alcool pentru dezinfectarea olivelor
stetoscopului şi creion sau pix roşu pentru însemnarea valorilor în foaia de temperatură.

Există două metode de măsurare a tensiunii arteriale : auscultatoric şi palpatoric.

Metoda auscultatorie : se explică pacientului tehnica şi i se asigură un repaus fizic aproximativ

15 minute.

Asistenta se spala pe mâini, aplica manşeta pneumatică pe braţul pacientului sprijinit şi în

extensie. Membrana stetoscopului se fixează pe artera humerală, sub marginea inferioară a
manşetei. Se introduc olivele stetoscopului în urechi. Se pompează aer în manşeta pneumatică cu
ajutorul perei de cauciuc până la dispariţia zgomotelor pulsatile. Aerul din manşeta se
decomprima uşor prin deschiderea supapei, până când se percepe primul zgomot arterial, care
prezintă valoarea tensiunii arteriale maxime (sistolice). Se reţine valoarea indicată de coloană de
mercur sau acul manometrului pentru a fi consemnată. Se continua decomprimarea, zgomotele
arteriale devenind tot mai puternice. Se reţine valoarea indicată de coloană de mercur sau acul
manometrului în momentul în care zgomotele dispar acesta reprezentând tensiunea arterială
minimă (diastolică). Se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute.

39
La metoda palpatorie determinarea se face prin palparea arterei radiale. Nu se foloseşte
stetoscopul biauricular. Etapele sunt identice metodei auscultatorii. Are dezavantajul obţinerii
unor valori mai mici decât realitatea, palparea pulsului periferic fiind posibilă numai după
reducerea accentuată a compresiunii exterioare.
Se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie orizontală de culoare roşie,
socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate de coloană de mercur. Se unesc liniile orizontale
cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul rezultat. Valorile normale ale tensiunii arteriale sunt :
- la copil între 1-3 ani 75/90-50/60 mmHg
- la copil între 4-11 ani 90/100-60/65 mmHg
- la copil şi la adolescenţi 12-15 ani 100/120-60/75
-- la adult 115/140-75/90 mmHg
-la vârstnici >150/>90 mmHg

e. Urmărirea diurezei este importantă în vederea stabilirii bilanţului hidric.

Pentru măsurarea diurezei urina se colectează pe 24 de ore în recipiente cilindrice, gradate, cu
gât larg, spălate şi clătite cu apă distilată. Colectarea se începe dimineaţa la o anumită oră şi se
termină a doua zi la aceeaşi oră.
Pentru prevenirea fermentaţiei se vor adăuga la urina cristale de timol. Diureza se notează în
foaia de temperatură prin haşurarea pătrăţelelor corespunzătoare cantităţii de urină şi zilei
respective. Spaţiul dintre două linii orizontale a foii de temperatură corespunde la 100 ml de
urină. Cantitatea de urină eliminată în 24 de ore în mod normal este de aproximativ 1500 ml.

3.5 Alimentaţia bolnavului

Regimul alimentar trebuie să fie hiposodat,când bonavului i se prescrie o medicaţie
antiinflamatorie.
Evitarea abuzului de alcool este benefică pentru evoluţia bolii.

Asistenta calculează necesarul de calorii pe 24 ore infunctie de activitate şi vârsta.

Asigură echilibrul între elementele energetice şi cele neenergetice(apă,vitamine,săruri minerale).

40
Cercetează gusrturile şi deprinderile alimentare ale individului.
Alege alimentele ţinând seama de preferinţele ,deprinderile şi nevoile pacientului.
Înlocuieşte ,la nevoie,un aliment cu altul,conform echivalentelor cantitative şi calitative ale
diferitelor principii alimentare.

3.6 Administrarea medicamentelor şi hidratarea organismului

Asistenta :

-respecta medicamentele prescrise de medic .

-identifica medicamentele prescrise după etichetă,formă de prezentare culoare,miros,consistentă.

-verifica calitatea medicamentelor ,observând integritatea ,culoarea medicamentelor.

-respecta căile de administrare prescrise de medic

-respecta orarul şi ritmul de administrare a medicamentelor pentru a se menţine concentraţia

constantă în sânge ,având în vedere timpul şi căile de eliminare

-respecta doză de medicament –doza unică şi doza/24 de ore

-informeaza pacientul asupra medicamentelor prescrise în ceea ce priveşte efectul urmărit şi

efectele secundare

3.7 Recoltarea produselor biologice şi patologice

Examinările de laborator efectuate produselor biologice şi patologice completează
simptomatologia bolii, reflectă evoluţia acesteia şi eficacitatea tratamentului aplicat, semnalează
apariţia unor complicaţii. Recoltarea produselor este efectuată de asistentă în majoritatea
cazurilor. Acesta trebuie să respecte orarul recoltărilor, să cunoască tehnicile corecte de recoltare
a diferitelor produse, să completeze buletinul de analize, să eticheteze produsul rezultat pentru a
evita înlocuirea rezultatelor între ele, fapt ce poate duce la erori grave.

Asistenta va instrui bolnavul privind comportamentul său în timpul recoltării şi

comportamentul său pentru reuşita acestuia. Fizic bolnavul va fi pregătit printr-o dietă adecvată,
repaus la pat şi aşezarea lui în poziţia necesară recoltării.

41
 Se va avea grijă la sterilitatea recoltării pentru a evita suprainfectarea produsului recoltat.
Transportul produselor recoltate se efectuează astfel încât acestea să ajungă la laborator cât mai
repede şi în starea în care au fost eliberate din organism. Există o serie de examene de laborator
efectuate înaintea tuturor intervenţiilor chirurgicale indiferent de timpul avut la dispoziţie pentru
pregătirea pacientului şi indiferent de starea sa generală cum ar fi : - timpul de sângerare
(T.S.)

- timpul de coagulare (T.C.)

- determinarea grupului sanguin

- hematocritul (Htc)

- hemograma

- glicemie

- uree sanguină

Se recoltează scaunul pentru a-l trimite la laborator în vederea punerii în evidenţă a sângelui
din materiile fecale (reacţia Adler sau Gregersen).

În cazurile grave : stări de şoc se determina azotemia, ionograma, rezervă alcalina, testele de
coagulare.

3.8 Pregătirea pacienţilor pentru explorări radiologice

Măsurile generale de pregătire pentru explorări radiologice vizează:

-pregatirea psihică a pacientului(se va explica pacientului necesitatea examenului şi condiţiile în

care se realizează)

-pregatirea fizică a pacientului,corespunzător aparatului ,sistemului său organului care urmează

să fie explorat

-indepartarea obiectelor de îmbrăcăminte radioopace ,care pot cauza greşeli de interpretare a

imaginii radiologice(nasturi,mărgele,medalioane)

42
3.9 Educaţie pentru sănătate
Educaţia sanitară are o importanţă deosebită în prevenirea lombalgiei acute

Prevenirea recidivelor după un episod de lombalgie este de o foarte mare importanţă pentru
evoluţia şi prognosticul bolii şi depinde în mare măsură de noi. Acest deziderat presupune un
anumit mod de viaţă, anumite obiceiuri care, odată deprinse, ne vor feri de necazuri pe viitor.

Astfel ,este necesar sa ne adresam unui cabinet de recuperare medicala unde vom invata sa facem
gimnastica medicala ,sa efectuam corect miscarile de rotatie ,flexie si extensie ,precum sis a
pastram pozitiile corecte la nivelul coloanei vertebrale .

      Trebuiesc evitate poziţiile monotone prelungite: de exemplu lucrul la birou sau la calculator
prelungit, şofatul sau mersul cu maşina pe distanţe lungi,etc.

În situaţiile inerente este necesar să ne oprim din timp în timp, să ne modificăm poziţia,să facem
câteva mişcări.

     Sunt de asemenea importante conştientizarea şi corectarea permanentă a poziţiilor incorecte

ale coloanei.

3.10 Externarea bolnavului

Medicul este cel care va hotărî momentul externării bolnavului când acesta nu mai necesită o
supraveghere permanentă şi poate continua tratamentul prescris la domiciliu. Asistenta va pune
la dispoziţia medicului documentele bolnavului necesare formulării epicrizei şi completării
biletului de ieşire şi va asigura alimentaţia bolnavului până la externare.

Asistenta va anunţa familia bolnavului cu privire la externarea acesteia, va avea grijă că

bolnavul să-şi primească lucrurile personale de la magazia spitalului şi să aibă o îmbrăcăminte
corespunzătoare anotimpului.

Va aprofundă cu bolnavul indicaţiile primite de la medic şi cuprinse în biletul de ieşire.

Asistenta va conduce bolnavul la ieşire unde îl lasă în grijă aparţinătorilor

43
CAPITOLUL IV

ÎNGRIJIRI SPECIFICE

1.Plan de îngrijire al pacientei T.I, cu lombalgie acută

Culegerea datelor
Nume şi prenume:T.I.

Vârsta:57 ani

Sex:F

Stare civilă:căsătorită

Domiciliu:Bacău

Ocupaţie:îngrijitoare

Naţionalitate:romană

Religie:ortodoxă

Condiţii de viaţă:locuieşte împreună cu soţul într-un apartament cu 2 camere frumos amenajat

Obiceiuri:nefumătoare,nu consuma alcool

Elemente fizice:

Rh pozitiv

Grupa sanguina-01

Date antropometrice:

Greutate-75 Kg

Înălţime 160 cm

Motivele internării:

44
Pacienta s-a internat cu dureri lombare intense ce persistă şi în decubit.

Istoricul bolii:

Pacientă,în vârstă de 57 ani s-a prezentat la camera de gardă prezentând durere lombară acută.

Relatează că a mai prezentat episoade dureroase lombare,însă astăzi durerea a devenit

insuportabilă.

Este internată cu simptomatologia descrisă pentru evaluare.

Diagnostic:lombalgie acută

Problemele pacientei:
1. Dificultate în a se mişca
2. Incapacitate de a dormi şi a se odihni

3. Dificultate în a se îmbrăca şi dezbraca

4. Dificultate de a face singură îngrijiri de igienă

Diagnostic de Obiectivele Intervenţii Intervenţii Evaluare

nursing asistentei autonome delegate
1.Dificultate în a Pacienta să se -stabilesc -am administrat Obiectiv în curs de
se mişca poată deplasa cu împreună cu pacientei evaluare
uşurinţă pacienta nevoile tratamentul
de exerciţiu fizic prescris de medic:
-planific un Algocalmin 1-2
program de cpr/24h
exerciţii Diclofenac gel-3
moderate ,adaptat aplicări locale/24h
capacităţii fizice -T.A-120/70
ale pacientei mmHg
-invat pacienta să A.V-70 b/m
folosească tehnici
de destindere şi
relaxare
-educ pacienta să
evite tabagismulsi
mesele
copioase,surplusul
de greutate

45
2. Incapacitate de Pacienta să invat pacienta să administrez Obiectiv în curs de
a dormi şi a se doarmă 8 ore în practice tehnici de pacientei evaluare
odihni fiecare noapte relaxare,exerciţii tratamentul
respiratorii câteva prescris de medic:
minute înainte de Diazepam 1 cpr
culcare seara
-ofer pacientei o -T.A-120/70
cană cu lapte cald mmHg
înainte de A.V-75 b/m
culcare,o baie
caldă

3. Dificultate în a Pacienta să se -identific -am administrat Obiectiv parţial

se îmbrăca şi poată îmbrăca şi capacitatea şi pacientei atins
dezbraca dezbraca singură limitele fizice ale tratamnetul
pacientei prescris de medic:
-ii acord timp Algocalmin 1-2
suficient pentru a cpr/24h
se îmbrăca şi Diclofenac gel-3
dezbraca aplicări locale
4. Dificultate de a Pacienta să-şi facă -ajut pacienta să-şi administrez -obiectiv atins
face singură singura îngrijirile facă toaleta tratamentul
îngrijiri de igienă de igienă în cavităţii bucale,să- prescris de medic:
termen de 3 zile şi taie unghiile Algocalmin 1-2
-ii efectuez toaleta cpr/24h
pe regiuni Diclofenac gel-3
-constientizez aplicări locale/24h
pacienta în Diazepam 1 cpr
legătură cu seara
importanţa -T.A-120/70
menţinerii curate mmHg
a A.V-70 b/m
tegumentelor ,pen
tru prevenrea
îmbolnăvirilor

Epicriza:

Pacienta T.I. în vârstă de 57 ani se prezintă la camera de gardă prezentând durere lombară ce
se accentuează la efort.
În urma investigaţiilor se stabileşte diagnosticul de lombalgie acută.
În timpul internării s-a instituit tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene .miorelaxante şi
analgezice.

46
 În urma repausului la pat şi a îngrijirilor aplicate precum şi a tratamentului medicamentos
evoluţia este favorabilă

2.Plan de îngrijire al pacientei V.C. cu lombalgie acută

Culegerea datelor
Nume şi prenume:V.C.

Vârsta:60 ani

Sex:F

Stare civilă:căsătorită

Domiciliu:Bacău

Ocupaţie:pensionara

Naţionalitate:romană

Religie:ortodoxă

Condiţii de viaţă:locuieşte împreună cu soţul într-un apartament cu 3 camere frumos amenajat

Obiceiuri:nefumătoare,nu consuma alcool

Elemente fizice:

Rh pozitiv

Grupa sanguina-A1

Date antropometrice:

Greutate-90 Kg

Înălţime 165 cm

Motivele internării:

Pacienta s-a internat cu dureri lombare intense ce persista

47
Istoricul bolii:

Pacientă,în vârstă de 60 ani s-a prezentat la camera de gardă prezentând durere lombară acută,în
urma unei mişcări bruşte.

Relatează că a mai prezentat episoade dureroase lombare,însă nu atât de puternice ca astăzi.

Este internată cu simptomatologia descrisă pentru evaluare.

Diagnostic:lombalgie acută

Problemele pacientei:
1.Dificultate în a se mişca

2.Dificultate de a dormi şi a se odihni

3.Dificultate în a se îmbrăca şi dezbraca

4.Alimentaţie inadcevata prin surplus

5.Dificultate în a se recrea

6.Comunicare ineficace la nivel afectiv

Diagnostic de Obiectivele Intervenţii autonome Intervenţii Evoluţie

nursing asistentei delegate
1.Dificultate Pacienta să se administrarea Obiectiv în
în a se mişca poată deplasa redau încrederea pacientei că tratamentului curs de
cu uşurinţă. imobilitatea sa este o stare prescris de evaluare
trecătoare şi că îşi va putea relua medic:
mersul. Indometacin
-suplinesc pacienta în 2-3
satisfacerea nevoilor sale,o capsule/24h
servesc la pat cu cele necesare.
Fenilbutazona
unguent-3
aplicări
locale/24 h
T.A-120/70
Hg mm
A.V.70b/m
2.Dificultate de
Pacienta să -comunic cu bolnava despre administrarea Obiectiv
a se odihni
doarmă cel rolul pozitv pe care îl au somnul tratamentului
parţial atins

48
 puţin 8 ore pe şi odihnă asupra stării fizice şi prescris de
noapte psihice. medic:
-ii recomand bolnavei repaus la
pat, citirea unei cărţi preferate, Indometacin
ascultarea muzicii. 2-3
capsule/24h
Fenilbutazona
unguent-3
aplicări
locale/24 h
Diazepam 1
cpr./seara
-identific capacitatea şi limitele
3.Dificultate Pacienta să se administrarea Obiectiv în
poată îmbrăca fizice ale pacientei tratamentului curs de
în a se şi dezbraca
prescris de evaluare
-ii acord timp suficient pentru a se
îmbrăca şi singură medic:
îmbrăca şi dezbraca
dezbraca Indometacin
2-3
capsule/24h
Fenilbutazona
unguent-3
aplicări
locale/24 h
Diazepam 1
cpr./seara
T.A.130/70
Hg mm
A.V.70b/m

4. Alimentaţie Pacienta să -calculez necesarul de calorii pe administrarea Obiectiv

inadecvată prin cosume o 24 ore,în funcţie de:activitate şi tratamentului
parţial atins
surplus cantitate de vârsta prescris de
alimente în -asisgur echilibrul între medic:
concordanţă cu elementele energetice şi cele
nevoile sale neenergetice(apă,vitamine,săruri Indometacin
energetice minerale) 2-3
-cercetez gusturile şi capsule/24h
deprinderile alimentare ale
Fenilbutazona
pacientei
unguent-3
-aleg alimentele ţinând seama
aplicări
de prefereintele,deprinderile şi
locale/24 h
nevoile pacientei

49
 -inlocuiesc,la nevoie,un aliment Diazepam 1
cu altul,conform echivalentelor cpr./seara
cantitative şi calitative ale
diferitelor principii alimentare T.A.130/70
Hg mm
A.V.70b/m
5.Incapacitate Pacienta să -explorez ce activităţi recreative administrarea
de a se recrea îndeplinească îi produc plăcere pacientei tratamentului Obiectiv în
cel puţin o -analizez şi stabilesc dacă prescris de curs de
activitate acestea sunt în concordanţă cu medic: avaluare
care-i face starea sa psihică şi fizică Indometacin
plăcere o dată
pe săptămână -planific activităţi recreative 2-3
împreună cu pacientă capsule/24h
Fenilbutazona
unguent-3
aplicări
locale/24 h
Diazepam 1
cpr./seara
T.A.120/60
Hg mm
A.V.75b/m

6.Comunicare Pacienta să -o învăţ să ia singura decizii administrarea Obiectiv

ineficace la comunice cu
tratamentului în curs de
-invat pacienta tehnici de
cei din jurul prescris de avaluare
nivel afectiv afirmare de sine,tehnici de medic:
său comunicare,tehnici de relaxare
Indometacin
-dau posibilitatea pacientei să-şi 2-3
exprime capsule/24h
nevoile,sentimentele,ideile şi Fenilbutazona
dorinţele sale unguent-3
aplicări
-ajut pacienta să identifice locale/24 h
posibilităţile sale de a Diazepam 1
asculta ,de a schimba idei cu cpr./seara
alţii,de a
T.A.130/70
crea legături semnificative Hg mm
A.V.75b/m

50
Epicriza:

Pacienta V.C. în vârstă de 60 ani se prezintă la camera de gardă în ziua de 11.05.2014

prezentând durere lombară puternică.
Examinările radiologice efectuate susutin diagnosticul de lombalgie acută.
În timpul internării s-a instituit tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene şi analgezice.
În urma repaosului la pat şi a tratamnetului medicamnetos ,evoluţia pacientei este una favorabilă.

3.Plan de îngrijire a pacientei C.R. cu lombalgie acută

Culegerea datelor
Nume şi prenume:C.R.

Vârsta:65 ani

Sex:F

Stare civilă:căsătorită

Domiciliu:Bacău

Ocupaţie:pensionara

Naţionalitate:romană

Religie:ortodoxă

Condiţii de viaţă:locuieşte împreună cu soţul şi fiica într-o casă la curte cu 4 camere

Obiceiuri:nefumătoare,nu consuma alcool

Elemente fizice:

Rh pozitiv

Grupa sanguina-B2

Date antropometrice:

51
Greutate-55 Kg

Înălţime 160 cm

Motivele internării:

Pacienta s-a internat cu dureri lombare foarte puternice.

Istoricul bolii:

Pacientă,în vârstă de 65 ani se prezintă la camera de gardă acuzând durere lombară acută.

Relatează că durerea a devenit foarte puternică în momentul unei mişcări bruşte.Este internată
cu simptomatologia descrisă pentru evaluare.

Diagnostic:lombalgie acută

Problemele pacientei:

1.Alimentaţie inadecvată prin deficit

2.Dificultate de a se mişca

3.Dificultate de a se odihni

4.Dificultate de a se îmbrăca şi dezbraca

5.Comunicare ineficace la nivel afectiv

6.Cunoştinţe insuficiente despre boala

Diagnostic de Obiectivele Intervenţii autonome Intervenţii Evoluţie

nursing asistentei delegate
1.Alimentaţie Pacienta să ia 3 -explorez preferintele administrarea Obiectiv în
mese în fiecare pacientei asupra tratamentului curs de
inadecvată prin zi alimentelor premise si prescris de evaluare
deficit interzise medic:
-servesc pacienta cu
alimente la o temperature Indometacin
moderata si mprezentate 2-3
atragator capsule/24h
Fenilbutazona
unguent-3
aplicări
locale/24 h
T.A-120/70 Hg

52
 mm
A.V.70b/m
2. Dificultate Pacienta să se -redau încrederea administrarea Obiectiv parţial
de a se mişca poată deplasa pacientei că imobilitatea tratamentului
atins
cu uşurinţă sa este o stare trecătoare şi prescris de
că îşi va putea relua medic:
mersul. Indometacin
-suplinesc pacienta în 2-3
satisfacerea nevoilor capsule/24h
sale,o servesc la pat cu
cele necesare. Fenilbutazona
unguent-3
aplicări
locale/24 h
Diazepam 1
cpr./seara
3.Dificultate de -invat pacienta sa practice administrarea Obiectiv în
Pacienta sa exercitii respiratorii tratamentului curs de
a se odihni
doarma 8 ore inainte de culcare prescris de evaluare
in fiecare -0fer pacientei o cana cu medic:
noapte lapte cald inainte de Indometacin
culcare 2-3
capsule/24h
Fenilbutazona
unguent-3
aplicări
locale/24 h
Diazepam 1
cpr./seara
T.A.130/70 Hg
mm
A.V.70b/m

4.Dificultate de Pacienta să se
Obiectiv parţial
administrarea
îmbrace şi să identific capacitatea şi tratamentului
atins
a se îmbrăca şi se debrace limitele fizice ale prescris de
dezbraca singură pacientei medic:
-ii accord timp sufficient
pentru a se imbraca si Indometacin
dezbraca 2-3
-o ajut la nevoie capsule/24h

53
 Fenilbutazona
unguent-3
aplicări
locale/24 h
Diazepam 1
cpr./seara
T.A.130/70 Hg
mm
A.V.70b/m
5.Comunicare Pacienta să -pun in valoare administrarea
ineficace la comunice cu capacitatile.talentele si tratamentului Obiectiv în
nivel afectiv cei din jurul realizarile anterioare ale prescris de curs de
său pacientei medic: avaluare
-dau posibilitate pacientei Indometacin
sa-si exprime 2-3
nevoile,sentimentele,ideile capsule/24h
si dorintele sale
Fenilbutazona
unguent-3
aplicări
locale/24 h
Diazepam 1
cpr./seara
T.A.120/60 Hg
mm
A.V.75b/m

6.Cunoştinţe Pacienta să -explorez nivelul de administrarea Obiectiv în

acumuleze noi cunoştinţe al bolnavei tratamentului curs de
insuficiente
cunoştinţe privind boala prescris de avaluare
despre boala despre boala -stimulez dorinţa de medic:
cunoaştere Indometacin
-motivez importanta 2-3
acumularii de noi capsule/24h
cunostinte Fenilbutazona
unguent-3
aplicări
locale/24 h
Diazepam 1
cpr./seara

54
 T.A.130/70 Hg
mm
A.V.75b/m

Epicriza:

Pacienta C.R. în vârstă de 65 ani se prezintă la camera de gardă prezentând durere lombară
acută.Precizează că durerea a devenit insuportabilă în urma unei mişcări bruşte.

Examinările imagistice anunţa diagnostcul de lombalgie acută.

În timpul internării s-a instituir tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene şi analgezic.

În urma repausului la pat şi a tratamentului starea pacientei s-a îmbunătăţit şi evoluţia pacientei
a fost una favorabilă.

55