UNIVERSITATEA OVIDIUS CONSTANȚA

FACULTATEA DE MEDICINĂ- SPECIALITATE BFKTR

Referat reumatologie

TITLUL REFERATULUI:
Spondilita Anchilozantă
 Student: Țipu Ruxandra-Maria
BFKTR 3
Grupa 3

Bolile reumatice, după cum se știe, reprezintă și în țara noastră grupul de boli cu cea
mai mare morbiditate; practic, peste al 5-lea deceniu de viață neexistând persoane care să nu
fi acuzat sau să acuze suferințe de vreun tip reumatic.
Pentru majoritatea acestor persoane, problemele de existență constau în asistență
terapeutică și de profilaxie secundară.
O entitate nosologică1 a reumatismului inflamator cronic care pune serioase probleme
disfuncționale, deci de asistență recuperatorie, este spondilita anchilozantă (SA).2

Actualizarea temei iși are motivația sub aspect socio-economic:

 prevalenţa (1%), debutul la vârste tinere (18-30 ani), în perioada cea mai
productivă a vieţii;

 evoluţie rapid progresivă spre anchiloză şi invaliditate ce determină pensionarea

în primul an după diagnostic a 5% dintre pacienţi, iar 80% dintre pacienţi devin
invalizi după 10 ani; speranţa de viaţă a pacienţilor este redusă cu 5-10 ani.

Cele două tipuri de terapii trebuie să fie complementare pentru a preveni progresia
bolii cu apariţia anchilozelor, pentru a ameliora durerea şi a imbunătăţi calitatea vieţii,
reducând morbiditatea şi mortalitatea.

Capitolul I
ANATOMIA COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală reprezintă scheletul axial,

fiind situată în partea mediană şi
posterioară a corpului. Îndeplineşte un triplu rol, fiind
axul de susţinere al corpului, protejând măduva
spinării şi participând la executarea diferitelor mişcări
ale trunchiului şi capului. (fig. I.1)

1
Nosologie =Disciplină medicală care se ocupă cu studiul, clasificarea și definirea bolilor.
2
spondilita anchilozantă (SA). Fig. I.1. Coloana vertebrală
 Vertebrele poartă diferite denumiri împrumutate de la regiunile respective:
1. Vertebrele cervicale răspund gâtului. Ele sunt în număr de 7 şi se notează de la
C1 la C7; împreună formează coloana cervicală.
2. Vertebrele toracice răspund toracelui; ele sunt în număr de 12 (se notează de la
T1 la T12) formând împreună coloana toracică.
3. Vertebrele lombare răspund regiunii lombare (peretele posterior al
abdomenului); ele sunt în număr de 5 (se notează de la L1 la L5) şi împreună
formează coloana lombară.

Vertebrele coloanei cervicale, toracice şi lombare sunt oase mobile şi

independente; ele se mai numesc din această cauză vertebre adevărate.

4. Vertebrele sacrate în număr de 5 (se notează de la S1 la S5) - şi vertebrele

coccigiene - în număr de 4-5 (se notează de la Co1 la C05) răspund pelvisului.
Ele se sudează dând naştere la două oase: sacrul, respective coccigele. Fiind
oase sudate între ele se mai numesc vertebre false.

Vertebrele adevărate sunt constituite după un tip comun; toate au, prin urmare,
anumite caractere generale. Vertebrele prezintă însă și modificări regionale, din cauza
raporturilor anatomice diferite, cât și a diferențelor funcționale. Aceste modificări
formează caracterele regionale ale vertebrelor. Unele vertebre prezintă particularități
anatomice care le deosebesc chiar și în cadrul regiunii din care fac parte, formând
caracterele speciale ale vertebrelor.

Caracterele generale ale vertebrelor adevărate

O vertebră adevărată are două părți: una anterioară, reprezentând un segment de
cilindru plin, numit „corpul vertebrei”; alta posterioară reprezentând arcul vertebrei.
(Fig. I.2) Arcul vertebrei este legat de corpul vertebrei prin două mici punți numite
„pediculii arcului”.

Fig. I.2. Vertebraertebral

 Elementele unei vertebre sunt: corpul, arcul și pediculii arcului delimitează gaura
vertebrei.
1) Corpul vertebrei este porțiunea cea mai voluminoasa a vertebrei. El prezintă două
două fețe: una superioară și alta inferioară, precum și o circumferință. Circumferința are o
porțiune anterioară ce se întinde între cei doi pediculi ai arcului vertebral și o porțiune
posterioară care privește gaura vertebrei, formând astfel peretele anterior al acesteia.
2) Arcul vertebral formează perete posterior al găurii vertebrale și este alcătuit din
mai multe elemente:
 Două lame vertebrale, ce se întind de la pediculi la procesul spinos. Fiecare lamă
prezintă: fața anterioară ce privește spre gaura vertebrei; fața posterioară acoperită
de mușchi; două margini: una superioară, alta inferioară; o extremitate medială ce
se unește cu cea de partea opusă; o extremitate laterală ce se întinde pâna la
masivul osos format de pedicul, procesul transversar și procesele articulare;
 Procesul spinos ce se prelungește înapoi, pornind de la locul de unire a celor două
lame vertebrale. Procesul spinos are o bază, un vârf, două fețe laterale, o margine
superioară și alta inferioară
 Procesul transversar este reprezentat de doua proeminențe: una dreaptă și alta stângă,
ce pleacă de pe părțile laterale ale arcului vertebral. Prezintă o bază, un vârf, o față
anterioară și alta posterioară, o margine superioară și alta inferioară.
 Procesele articulare, în număr de patru, se grupează în două superioare și două
inferioare. Procesele superioare al unei vertebre se articulează cu procesele
articulare inferioare ale vertebrei superioare.
3) Pediculul vertebral este reprezentat de cele două punți care unesc extremitatea fiecărui
arc vertebral cu corpul vertebrei. Pediculii au câte o margine inferioară mai scobită și
alta superioara mai puțin scobită. Prin suprapunerea a două vertebre între aceste
margini scobite, se delimitează gaura intervertebrală.
4) Gaura vertebrală este formată înainte de corpul vertebrei, înapoi de arcul vertebral, iar
pe lateral de către pediculii vertebrali. Din suprapunerea tuturor găurilor vertebralem
ia naștere canalul vertebral.

Vertebrele false sunt în număr de nouă sau zece; ele se sudează formând două oase: sacrul şi
coccigele.
a) Sacrul este un os median şi nepereche situat în continuarea coloanei lombare,
deasupra coccigelui şi înfipt ca o pană între cele două oase iliace (Fig. I.3).

 Pe scheletul articulat este oblic îndreptat de sus în jos şi dinainte înapoi, astfel că baza
lui formează cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu (Promontorium)
de o mare importanţă obstetricală şi antropologică. Privit pe un os izolat se vede că
sacrul are extremitatea superioară mai voluminoasă decât cea inferioară, având forma
unei piramide; în plus el este recurbat înainte. Este format prin sudarea a cinci vertebre
 sacrate. Osul sacru al adultului prezintă, în general, diferenţe sexuale (evidente): la
bărbat este mai lung, mai îngust şi mai curbat anterior decât la femeie.

Fig. I.3. Sacrul

b) Coccigele este format prin sudarea a patru vertebre coccigiene {Vertebrae coccygeae I-
IV). Se află situat în continuarea sacrului şi este format din unirea celor patru sau cinci
vertebre coccigiene atrofiate. Este un os median şi nepereche, prezentând de studiat
două feţe, o bază, un vârf şi două margini.

Curburile fiziologice ale coloanei vertebrale.

Coloana vertebrală nu este rectilinie.
Prezintă două feluri de curburi: în plan sagital şi în plan frontal:

 Curburile în plan sagital. Sunt orientate fie cu convexitatea înainte, când se numesc
lordoze, fie cu convexitatea înapoi, când se numesc cifoze (Fig. I.4). La coloana
vertebrală aceste curburi sunt în număr de patru:
a. curbura cervicală cu convexitatea înainte;
b. curbura toracică - cu convexitatea înapoi;
c. curbura lombară - cu convexitatea înainte;
d. curbura sacro-coccigiană - cu convexitatea înapoi.

În timpul vieţii intrauterine coloana vertebrală prezintă o singură curbură cu

convexitatea înapoi. La nou-născut, coloana vertebrală prezintă un unghi lombosacrat, ce
separă cifoza cervicotoracică de cea sacrococcigiană. Lordoza cervicală apare în lunile 3-5;
este rezultatul ridicării capului de către sugar. Lordoza lombară apare în jurul vârstei de 2 ani
şi se datorează staţiunii vertical şi locomoţiei.
 Fig. I.4. Curburile coloanei vertebrale în
plan sagital

 Curburile în plan frontal - Sunt mai puţin

pronunţate ca cele în plan sagital. În mod obişnuit
întâlnim:
a. curbura cervicală - cu convexitatea la stânga;
b. curbura toracică cu convexitatea la dreapta;
c. curbura lombară – cu convexitatea la stânga.
Curbura toracică este primară, fiind determinată de tracţiunea muşchilor mai
dezvoltaţi la membrul superior drept; celelalte două curburi sunt compensatorii, având
scopul de a restabili echilibrul corporal. La „stângaci", curburile în plan frontal sunt
îndreptate în sens invers.

Mușchii regiunii posterioare a trunchiului și ai cefei

Din punct de vedere al formei și a situației lor, mușchii acestei regiuni sunt
de două feluri:
o Mușchi superficiali, care leagă membrul superior de coloana
vertebrală(Fig. I.5)
o Mușchi profunzi, proprii ai coloanei vertebrale(Fig. I.5)

(Fig. I.5)
 Din prima categorie de muşchi distingem în primul rând pe cei ce leagă coloana
vertebrală de scapulă, cu localizare în regiunea spino-toracică; ei sunt următorii: muşchiul
trapez, muşchii romboizi mare şi mic şi muşchiul ridicător al scapulei. în al doilea rând
distingem muşchii vertebro-humerali cu localizare lombară, cum este muşchiul dorsalul
mare.

1.Mușchii planului I - mușchiul Trapez și mușchiul Latissim.

 Mușchiul Trapez are o forma triunghiulară, cu baza la coloana vertebrală și

vârful la humerus. Împreună cu cel de pe partea opusă ocupă regiunea cefei și
partea superioară a spatelui. Când ia punct fix pe coloană ridică umărul, când ia
punct fix pe centura scapulară fibrele superioare înclina capul pe partea
respective, iar cele inferioare contribuie la căţărare.
 Mușchiul Latissim sau Dorsal Mare, este cel mai lat mușchi al corpului, cu o
formă triunghiulară și este situat în partea posteroinferioară a trunchiului.

2.Mușchii planului II - este format din următorii 5 mușchi:

 Mușchiul Ridicător al scapulei sau Unghiular este situat pe părțile laterale ale
cefei, care răspunde înainte fosei supraclaviculare. Ridică scapula când ia punct
fix pe coloana, iar când ia punct fix pe scapulă înclină coloana de acceaşi parte .
 Mușchiul Romboid este așezat pe peretele posterior al toracelui. Apropie scapula
de coloană.
 Mușchiul Dințat posterior și superior - este un muşchi multi-articular, spinocostal,
plan, subţire, de formă romboidala, situat cranial, în planul intermediar al
muşchilor spatelui. Este interconectat cu m. Serratus posterior inferior prin fascia
interdentată. Ridică coastele, fiind inspirator
 Mușchiul Dințat posterior și inferior este un muşchi multi-articular, spinocostal,
plan, subţire, de formă romboidala, care aparţine planului intermediar al
muşchilor spatelui. Coboară coastele, fiind expirator
 Mușchiul Splenius este un muşchi multi-articular, spinotransversomastoidian,
multifascicular, cilindric, alungit, situate în planul intermediar superficial al m.
erector spinae. În contracţie bilateral sunt extensori ai capului. În contracţie
unilateral înclină capul de aceeaşi parte.

 Mușchii planului III – Planul al III-lea al muşchilor spatelui este format, de o parte şi
de alta, de un complex muscular numit muşchiul erector al coloanei vertebrale. Lui i
se adaugă muşchiul spinal. În partea inferioară erectorul coloanei este nedivizat şi
poartă numele de masa comună. În regiunea lombară aceasta se împarte în două
coloane diferite, pe care le putem considera muşchi aparte. Aceştia sunt iliocostalul şi
 lungul şanţurilor vertebrale (longissimul). Muşchii componenţi ai acestui plan leagă
bazinul de torace şi de coloana vertebrală, apoi segmentele coloanei vertebrale între
ele şi coloana cu craniul.

 Masa comună este cuprinsă într-o lojă osteofibroasă, formată de scheletul regiunii
sacrolombare şi de fascia toracolombară
 Mușchiul Iliocostal pleacă din masa comună și merge în sus încrucișând
succesiv toate coastele, până ce ajunge în regiunea cervicală.
 Mușchiul Longissimus sau Lungul dorsal este situat de-a lungul
șanțurilorvertebrale, medial de mușchiul iliocostal.

 Mușchiul Spinal cu localizarea cea mai medială este greu de izolat și identificat,
fasciculele lui fiind amestecate cu cele ale mușchiului Longissim toracal.

4. Mușchii planului IV – Planul IV este format din fascicule musculare care se întind de la
procesul transvers al unei vertebre la un proces spinos suprajacent, fiind din această
cauză considerate ca făcând parte dintr-un singur complex muscular, numit Mușchiul
Transverospinal. Acest proces muscular îl împărțim în trei grupări, cunoscute sub
numele de mușchii: semispinal, multifizi și rotatori.

 Mușchiul Semispinal ocupă planul cel mai superficial, are fascicule ce sar peste 4
vertebre între punctul de origine și cel de inserție.
 Mușchii Multifizi formează o coloană musculară cu aceeași direcție ca și a
precedentului, care umple șanțurile vertebrale de la sacru până la axis
 Mușchii Rotatori ocupa planul cel mai profund al mușchiului transversospinal
acoperit de multifizi.
 Mușchii Sacrococcigieni sunt în număr de doi: unul ventral și altul dorsal. Ei se întind
de la sacru la coccige, fiind niște mușchi atrofiați.

Mușchii motori ai coloanei vertebrale sunt: dreptul abdominal, oblicul extern, oblicul intern,
iliopsoasul, sternocleidomastoidianul, scalenii şi lungul gâtului

ARTICULAȚIILE COLOANEI VERTEBRALE

 Piesele componente ale coloanei vertebrale sunt unite între ele cu ajutorul diferitelor
ligamente. În același timp, coloana vertebrală este unită în sus cu capul, înainte cu
coastele, iar în jos, pe ambele laturi cu oasele coxale.

 Vertebrele adevărate se articulează între ele prin corpurile lor și prin procesele
articulare. În același timp, ele se unesc la distanță prin procesele spinoase, lamele
vertebrale și procesele transverse.
  Suprafeţele articulare sunt reprezentate prin feţele superioare şi inferioare ale
corpurilor vertebrale. Deoarece aceste feţe sunt uşor excavate, cele două suprafeţe
adiacente delimitează între ele un spaţiu eliptic.

Fig.1.6 Ligamente vertebrale,

vedere laterală

Mijloacele de unire sunt: discurile intervertebrale şi ligamentele vertebrale

longitudinale, anterior şi posterior. Articulaţiile unco-vertebrale sunt formate prin unirea
proceselor unciforme ale vertebrelor cervicale III-VII cu şanţurile corespunzătoare de pe
corpul vertebrelor imediat superioare. Ele sunt articulaţii plane. Ca mijloace de legătură au
câte o membrană fibroasă tapetată de o membrană sinovială. Permit uşoare mişcări de
alunecare.

Articulaţiile proceselor articulare (Articulationes zygapophysiales). Cele din regiunea

cervicală şi toracică sunt articulaţii plane, pe când cele din regiunea lombară, trohoide.
Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat subţire de cartilaj hialin. Ca mijloace de
unire se descriu: o membrană fibroasă ce se insera pe periferia suprafeţelor articulare.
Membranele articulaţiilor din regiunea cervicală sunt mai laxe şi mai subţiri, spre deosebire
de cele din regiunea toracică şi lombară, mai îngroşate. Fiecare membrană este tapetată pe
partea interioară de un strat sinovial.

Unirea lamelor vertebrale se realizează cu ajutorul ligamentelor galbene. Rolul

ligamentelor galbene este multiplu: prin elasticitatea lor contribuie la readucerea coloanei în
poziţia ei normală, după ce a fost flectată; împiedică flexiunea exagerată sau bruscă a
coloanei vertebrale. Prin aceasta discurile intervertebrale sunt protejate contra leziunilor;
contribuie la menţinerea în poziţie verticală a coloanei vertebrale.
Definţie şi generalităţi
Spondilita anchilozantă (SA) (spondylos=vertebra, ankylos=curbat) este o boală
inflamatorie cu afectarea predominantă a scheletului axial şi obligatoriu a articulaţiilor
sacroiliace, capabilă să intereseze, cu frecvenţă şi gravitate diferite, articulaţiile
periferice (apendiculare) şi să realizeze potenţial o gamă largă de determinări
extraarticulare. Teritoriile afectate de inflamaţie suferă un proces de osificare encondrală
ce are ca rezultat anatomic şi clinic anchiloza şi rigiditatea, aspecte generatoare de
dizabilitate şi handicap. (Fig. III.1)

Fig. III.1. Inflamaţia coloanei

vertebrale

Etiopatogenie
Etiologia spondilitei anchilozante este necunoscută. Se presupune că boala este
rezultatul unei predispoziţii genetice care se exprimă, în urma intervenţiei unor factori de
mediu, într-o serie de perturbări imunologice cu potenţial inflamator.

Tabel III. 1. Frecvenţa HLA-b27 în diferite spondiloartropatii seronegative şi/sau artrite

reactive
TRATAMENTUL SPONDILITEI
ANCHILOZANTE
1. Tratamentul medicamentos:
a) Antiinflamatoarele non-steroidiene
b) Analgezicele
c) Corticoterapia
d) Sulfasalazina
e) Metotrexatul
f) Alte DMARDs

2. Tratamentul kinetic

A. Particularităţile terapiei posturale axiale şi

periferice în SA
Kinetoterapia deţine un rol esenţial, obiectivele ei
fiind:
 Evitarea/limitarea deformărilor, a
deposturărilor coloanei şi a şoldurilor;
 Evitarea/limitarea extinderii redorilor şi
anchilozelor;
 Menţinerea unei ventilaţii toracice bune, fapt
ce asigură volumele pumonare mobilizabile
în condiţii optime
Pentru menţinerea curburilor fiziologice şi corectarea atitudinilor şi aliniamentului
vicios, se indică:
a) Poziţii corecte, adoptate pe parcursul actvităţilor zilnice
b) Posturi corective
c) Exerciţii corective şi de conştientizare postural

B. Kinetoterapia de asuplizare , de tonifiere musculară şi de menţinere a

volumelor

Terapia prin mişcare este elementul esenţial în spondilartrite deoarece:

 Combate rigidizarea prin osificare a segmentului axial, a articulaţiilor costovertebrale,
condro-sternale şi coxofemurale
 Menţine şi creşte tonusul muscular la nivelul musculaturii paravertebrale şi a
centurilor
 Menţine volumele respiratoria
 Exercitii kinetice pentru
spondilita

3.Masoterapia
Prin masaj
terapeutic se defineşte un grupaj de manevre care mobilizează ţesuturile moi(tegumente,
muşchi, fascii), care se aplică la suprafaţa organismului şi are scopul de a diminua durerea şi
contractura, de a favoiza circulaţia, de a crea o stare de relaxare, de detentă fizică şi psihică

Masoterapia in spondilita

4.Electroterapia

Diferite proceduri care utilizează

curentul electric se pot dovedi utile în
abordarea fizioterapeutică a bolii.
Curentul galvanic are propietăţi
antalgice(anod),
decontracturante(catod) şi antiexsudative(ambii poli). Pentru a asocia un efect termic,
sunt preferate băile galvanice celulare sau generale(Stanger) la temperaturi de 35-37,5
grade C. Durata şedinţei este de 20- 30 minute, de 2-3 ori pe săptămână.

5) Terapia ocupaţională
În cadrul terapiei ocupaţionale, intră
atât activităţile profesionale, cât şi sportul. În
ceea ce priveşte activităţile lucrative, SA
 poate beneficia mult de munca fizică cea mai diversă, cu excepţia acelor munci care
încarcă coloana sau se desfăşoară în condiţii de mediu reumatogene(frig umed, curenţi
de aer rece)

Exemplu de fisa:
 Nume şi prenume: L.Z.
 Sex: Feminin
 Vârsta: 53 de ani
 Data internării:14.01.2023 Data externării: 24.01.2023
 Diagnostic la internare: spondilită anchilozantă cu sacroiliită bilaterală stadiul II
 Istoricul bolii: Pacienta descrie debutul insidious al bolii în urmă cu aproximativ 13
ani prin sindrom algofuncţional periferic de tip inflamator, interesând
genunchi(durere, tumefacţii) degete member inferioare, lombosacralgii cu caracter
inflamator şi redoare matinală. Pacienta a fost diagnosticată cu spondilită anchilozantă

în anul 2019 în Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila"
(spondilită anchilozantă cu debut periferic) pe baza criteriilor clinice şi
radiologice(sacroiliită gradul II), pentru care a urmat tratament de AINS3, cu
remiterea parţială a simptomelor şi evoluţiei clinice şi radiologice nefavorabile, motiv
pentru care s-a instituit tratament anti TNF α, terapie pe care o urmează şi în present
 Aparatul respirator: scolioză dorsală dextroconvexă, excursii costale simetrice,
amplitudine redusă(indice inspir-expir = 1 cm) auscultaţie pulmonar normală,
frecvenţa respiratorie=12 r/min.
 Aparatul locomotor:
 Subiectiv: poliartralgii cu caracter inflamator la nivelul articulaţiilor mici ale
mâinilor, genunchi drept şi coloană vertebrală dorsală însoţite de redoare
matinală de aproximativ 30 minute, durere cu caracter mecanic plante.
 Obiectiv: staţiune bipodală, mers dificil, antalgic pe vârfuri şi pe călcâie
 Coloana vertebrală:
 Coloana cervicală: discretă proiecţie anterioară a capului, durere la palparea şi
percuţia apofizelor spinoase, mobilitate limitată.
 Coloana dorsală: scolioză dextroconvexă, sensibilitate la palparea şi percuţia
apofizelor spinoase, mobilitate limitată algic.
 Coloana lombară: redresare, contractură musculatură paravertebrală
stânga>dreapta, mobilitate limitată: indicele Schober=0,8 cm, lateroflexie
important limitată.
 Membre superioare: în ax bilateral Umeri: durere la palparea punctelor
topografice bilateral(culisa bicipitală, mobilitate păstrată, discretă limitare
pentru rotaţii. Coate: durere la palpare antero-posterioară pe dreapta, mobilitate
3
AINS- Antiinflamatoare nesteroidiene
 păstrată. Articulaţiile radiocarpiană, metacarpofalangiana, interfalangiană:
durere la palparea MCF I bilateral, MCF III bilateral, IFP III drept, mobilitate
păstrată-pensă de forţă, fineţe-complete bilateral.

 Membre inferioare: în ax bilateral Articulaţia coxofemurală: durere la palparea

punctelor topografice bilateral(inghinal, mobilitate discret limitată: flexie-70°
bilateral, manevra Patrick-poyitivă bilateral Genunchi: sensibilitate la palparea
punctelor topografice pe dreapta(bursa suprapatelarpă, laba de gâscă, LLE),
mobilitate păstrată, cracmente la mobilizarea genunchiului, semnul rindelei este
pozitiv bilateral, dar mai accentuat pe dreapta, cursa rotulei discret limitată pe
dreapta

PLAN DE RECUPERARE

A. Masaj pentru relaxarea musculaturii paravertebrale, 20 de minute

B. Electroterapie:
o Galvanoterapie: patrucelular, scop analgezic (efect la anod), sedativ (polul superior
pozivi, polul inferior negativ), intensitate mică (mai puţin de 50 mA) şi tensiune
mică(30-80 V), 20 minute,
o TENS: 4 poli, paravertebral dorso-lombar (polul pozitiv pe partea stângă, polul
negativ, activ, pe partea dreaptă), frecv 50-100 Hz, I=10-40 mA, 15 minute.
o Curent diadinamic: 2 poli, umeri, antero-posterior, difazat fix 3 minute+ perioadă
lungă 3 minute.
o Curent interferenţial: 4 poli, articulaţia coxofemurală, efect antalgic, frecvenţă 80-100
Hz, 10-15 minute.
C. Kinetoterapie pentru:
o Evitarea/limitarea deformărilor, a deposturărilor coloanei şi a şoldurilor;
o Evitarea/limitarea extinderii redorilor şi anchilozelor
o Menţinerea unei ventilaţii toracice bune, fapt ce asigură volumele pumonare
mobilizabile în condiţii optime.
Program de exerciţii:
1.P.I.: Decubit dorsal
T1: Ducerea braţelor, prin faţă, până deasupra capului, cu inspir(Fig. V.1)
T2: Revenire cu expir

2. P.I.: Decubit dorsal, genunchii flectati, mâinile pe abdomen

T1: inspir profund
T2: expir, cu apăsarea palmelor pe abdomen, dinspre lateral spre linia mediană a
corpului(Fig. V.2)
 3. P.i.: Decubit dorsal
T1: Flexia trunchiului, cu ducerea braţelor în faţă, inspire
T2: Revenire cu expir

4. P.I.: Decubit dorsal, genunchii flectaţi

T1: Ridicarea coloanei dorsale, lombare şi a bazinului, cu inspir(Fig. V.3)
T2: Revenire cu expir

5. P.I.: Decubit dorsal T1. Flexia şoldului cu genunchiul întins şi flexia piciorului pe
gambă, inspir(Fig. V.4) T2. Revenire cu expir Se execută alternativ, pentru ambele
membre

6. P.i.: Decubit lateral, partea dreaptă, bratul drept întins la nivelul umerilor, membrul
inferior drept flectat (genunchiul pe coapsă şi coapsa pe abdomen)
T1: Abducţia membrului inferior stâng, cu inspir(Fig. V.5)
T2: Revenire cu expir

În urma programului de recuperare, timp de 10 zile, au fost observate modificări ale

mobilităţii coloanei vertebrale, membrelor superioare şi inferioare. Aceste schimbări se

regăsesc în graficele de mai jos(Graficele V.1, V.2, V.3)

Grafic V.1: Comparație între
mobilitatea iniţială a coloanei
verterbrale şi după tratament

Grafic V.2: Comparație între

mobilitatea iniţială a membrelor
superioare şi de după tratament

Grafic V.3: Comparație între

mobilitatea iniţială a membrelor
inferioare şi după tratament