SCOLIOZA

► Coloana vertebrală este alcătuită din 33 sau 34 de piese osoase

suprapuse, numite vertebre. Vertebrele au o parte anterioară, denumită corp şi o
parte posterioară, denumită arc. Aceste două părţi închid între ele canalul
vertebral.

► Corpul vertebrei este partea cea mai voluminoasă şi are forma unui
cilindru scurt

► Arcul vertebral are o formă neregulată. Posterior şi median prezintă

o apofiză spinoasă, lateral două apofize transverse şi deasupra şi dedesubt câte
două apofize articulare (în total, patru apofize articulare dispuse vertical). Între
apofiza spinoasă şi apofizele articulare se găsesc lamele vertebrale. Porţiunile
care leagă arcul vertebral de corpul vertebral se numesc pediculi.

Articulaţiile
Între vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifică în:
articulaţiile corpurilor vertebrale (intersomatice), articulaţiile apofizelor arti-
culare, articulaţiile lamelor vertebrale, articulaţiile apofizelor spinoase şi
articulaţiile apofizelor transverse.
Articulaţiile corpurilor vertebrale sunt amfiartroze perfecte.
► Între suprafeţe osoase ale corpurilor vertebrale se găsesc discurile
intervertebrale.
Discurile intervertebrale sunt formaţiuni fibrocartilaginoase, constituite
dintr-o porţiune periferică fibroasă — inelul fibros, şi una centrală — nucleul
pulpos.
► Inelul fibros periferic este alcătuit din lame de fibre conjunctive,
care se inseră profund pe zona compactă osoasă
rezistenţa la tracţiune a inelului fibros se aseamănă cu aceea a tendoanelor şi că
ea creşte de la centru spre periferia inelului.
 ► Nucleul pulpos central este alcătuit dintr-o masă cu aspect
gelatinos. Nucleul pulpos se comportă fizic ca un gel care pierde apă şi îşi
diminuă fluiditatea în raport direct cu presiunea care se exercită asupra lui. Când
gelul pierde apa, se dezvoltă în interiorul lui o forţă de imbibiţie care creşte
proporţional cu cantitatea de apă pierdută, până când cele două forţe (presiunea
exercitată şi forţa de imbibiţie) se echilibrează.
► Rolul discurilor intervertebrale este multiplu:
contribuie, prin rezistenţa lor, la menţinerea curburilor coloanei;
b) favorizează, prin elasticitatea lor, revenirea la starea de echilibru după
terminarea mişcării;
c) transmit greutatea corpului în toate direcţiile diferitelor segmente ale coloanei
şi
d) amortizează şocurile şi presiunile la care este supus fiecare segment, în mod
special în cursul mişcărilor sau eforturilor.

SCOLIOZA
Scolioza este o boală evolutivă, care afectează coloana vertebrală şi se ca-
racterizează prin una sau mai multe curburi laterale, vizibile în plan frontal.
Curburile sunt însoțite de rotația corpilor vertebrali, cu tendinţă la
compensare superioară şi inferioară, dar fără tendinţă de reducere completă prin
suspendare, înclinare laterală sau decubit.
Creşterea este un fenomen complex, influenţat de factori ereditari, hormonal şi
de mediu (sănătate şi nutriţie). Se cunoaşte destul de puţin despre interacţiunea
regulatorie a acestor factori. Se ştie însă că există o legătură între creştere şi
scolioza idiopatică:
1. creşterea este necesară pentru dezvoltarea unei scolioze structurale;
2. agravarea diformităţii spinale este mai mare în perioadele de creştere rapidă.
Sistemul hormonal, care are un rol important în reglarea creşterii, a fost
făcut responsabil de apariţia scoliozei idiopatice. Secreţia crescută de hormon de
creştere hipofizar a fost semnalată între 7 şi 12 ani, la copiii cu scolioză
idiopatică
Clasificarea scoliozelor
 
Scoliozele se împart în două grupe mari:
I. -Nestructurate (Funcţionale)
II. -Structurate
A. Scolioza nestructurată
În acest caz, coloana vertebrală este suplă, flexibilă, nu prezintă modificări
anatomice vertebrale şi modificări de structură iar încurbarea coloanei nu
depășește limitele amplitudinii mișcărilor normale ale segmentului respectiv.
Deformarea (gibusul) dispare prin suspensie, înclinare înainte sau lateral şi în
decubit dorsal.
Pe radiografii se constată că deformarea este produsă intersegmentar,
vertebrele nefiind modificate. Este deci vorba de o atitudine scoliotică, o
tulburare funcţională a poziţiei coloanei vertebrale.
Scolioza nestructurală poate fi posturală, compensatorie, tranzitorie (antalgică).
1. Scolioza posturală apare la sfârşitul primei decade de creştere, datorită
atitudinii vicioase adoptate în timpul scrisului.
Curbura este minimă şi dispare la înclinare înainte sau laterală.
2. Scolioza compensatorie se datorează inegalității de lungime a membrelor
inferioare sau poziţiilor vicioase din artroza şoldului.
În această situaţie, pelvisul se înclină de partea afectată (întotdeauna se face
măsurarea membrelor inferioare)
3. Scolioza tranzitorie (antalgică) însoțește lombalgiile, sciatalgiile, inflamațiile
vertebrale (tbc, osteomielite, miozite etc.). Corectarea cauzei duce la corectarea
scoliozei.
B. Scoliozele structurate.
Se caracterizează prin existenţa unor modificări anatomice vertebrale ce se
agravează mai ales în perioada de creştere.
Modificările anatomice sunt mai accentuate la nivelul curburilor primare.
Încurbarea poate depăși limitele fiziologice Încurbarea laterală se asociază cu o
rotaţie a corpilor vertebrali în jurul unui ax vertical ce trece prin canalul rahidian
(determină apariţia gibusului lateral).
CLASIFICARE
1.Scolioza idiopatică
Interesează cu precădere sexul feminin (4F:1B) şi este observată în jurul vârstei
de 15 ani.
2. Scolioza osteopatică
Se datorează unor afecţiuni osoase vertebrale sau costale care pot fi congenitale
sau dobândite.
3. Scolioze neuropatice. Se datorează unor leziuni nervoase care duc la tulburări
în echilibrul grupelor musculare de care depinde statica vertebrală. Pot fi
congenitale sau câştigate, cu afectarea neuronului motor central (IMC,
siringomielie) sau a neuronului motor periferic (poliomielita).
4. Scolioze miopatice - sunt rare.
Se întâlnesc în artrogripoză, miopatie congenitală, torticolis, displazie
musculară progresivă.
Studiu clinic
După localizarea curburii principale avem următoarele tipuri:
a. Dorsală - este cea mai gravă (22%); curbura primară cuprinde 6-7 vertebre
(T5-L1) cu vârful pe T8 .
Prezintă gibusul cel mai accentuat. Evoluează sever, iar dacă apare pre-
coce, se stabilizează la 17 ani. Nu este echilibrată şi de aceea apar inferior şi
superior 2 curburi secundare de compensaţie.
Este inestetică şi duce la o scurtare importantă a trunchiului.
b. Dorso-lombară (16%) - prezintă o singură curbură ce cuprinde două regiuni,
cu vârful curburii la nivelul T11-T12 și două curburi compensatorii adiacente.
c. scolioza cu două curburi principale - una dorsală și una lombară, angulate în
sensuri opuse (37%) cu vârfurile în dreptul vertebrelor T7 și L2 și rotație
vertebrală mare.
c. scolioza cu două curburi principale - una dorsală și una lombară, angulate în
sensuri opuse (37%) cu vârfurile în dreptul vertebrelor T7 și L2 și rotație
vertebrală mare.
d. lombară (24%) - cu vârful curburii primare pe L1 sau L2.
Se stabilizează la 14 ani și este de regulă cu convexitatea spre stânga și prezintă
rotație vertebrală precoce.
e. cervico-dorsală (1%) - inestetică, mai frecventă în osteomielită, este benignă.
Pentru corectarea scoliozei in „S” se recomanda exercitii de tonifiere in regim de
scurtare a grupelor musculare din partea concavitatii si de relaxare si alungire a
grupelor musculare din partea concavitatilor. Se lucreaza pe rand fiecare
curbura, dupa ce s-a fixat in pozitie corecta sau hipercorecta una din ele, lasand
posibilitatea de mobilizare celeilate.
Ca si scolioza in „C” exercitiile au structura asimentrica si se pot executa din
mers, din pozitie stand, pe genunchi, culcat si sezand.