2.

CELULA - UNITATEA STRUCTURALĂ ŞI FUNCŢIONALĂ A VIEŢII

2.1. STRUCTURA, ULTRASTRUCTURA ŞI ROLUL COMPONENTELOR CELULEI (enunţarea

funcţiei fără descrierea mecanismelor): - procariote: structură; - eucariote: - învelişul celulei: -
membrană celulară (model mozaic fluid); - perete celular; - citoplasmă: - fundamentală; - structurată -
organite celulare: reticul endoplasmatic, ribozomi, mitocondrii, aparat Golgi, lizozomi, centrozom,
plastide, vacuole; - nucleu - membrană nucleară, nucleoli, carioplasmă-cromatină (acizii nucleici -
tipuri şi rol)

Celula este unitatea de bază anatomică, morfologică și funcțională a tuturor ființelor vii.

Anatomia este știința care studiază localizarea (adică unde se află) organelor dintr-un corp.

Morfologia este știința care studiază forma diferitelor structuri biologice
Fiziologia este știința care studiază funcționarea componentelor unui organism. În afara virusurilor,
toate organismele sunt celulare adică sunt alcătuite din celule.

Contrar aparențelor, celulele nu sunt întotdeauna extrem de mici. Bineînțeles că majoritatea celulelor
sunt mult prea mici pentru a le vedea cu ochiul liber și avem nevoie de microscop pentru a le vedea,
dar există și celule gigantice, care se pot vedea cu ochiul liber (unele fibre musculare ating 3-7cm,
celulele din fructele citricelor sunt ca niște pungulițe cu suc, iar unele prelungiri ale celulei nervoase
pot atinge chiar 1 m). Dimensiunile medii ale celulelor variază între 10-30 μm (1μm - micrometru -
reprezintă o miime de milimetru adică o milionime de metru).

Clasificare celulelor se face, primar, după numărul de nuclei. Astfel, există celule fără nucleu, celule
cu un nucleu, celule cu doi sau mai mulți nuclei. Celulele care nu au nucleu se numesc procariote, iar
cele care au cel puțin un nucleu se numesc eucariote.

A. STRUCTURA CELULEI PROCARIOTE

Celulele procariote sunt primele tipuri de celule care au apărut în istorie. Sunt celule simple,
necompartimentate și apar numai la bacterii și algele albastre. Structura lor este simplă și eficace,
răspunzând la toate nevoile primare ale unui organism viu. Astfel, aceste celule sunt capabile de
hrănire, respirație, excreție, mișcare, apărare și reproducere. Au dimensiuni mici, rar depășesc 3-7 μm
și sunt răspândite pe toată suprafața planetei.
 Structura unei celule procariote este următoarea:
1. Peretele celular: este asemănător unei cutii rezistente care protejeaza celula din interior de
șocuri mecanice și termice. Are ca principal constituent mureina;
2. Membrana celulară (sau plasmalema): delimitează celula și are rol în schimburile dintre
celulă și mediu;
3. Citoplasma: este substanța fundamentală a celulei, unde au loc toate procesele metabolice.
4. Ribozomii: granule cu rol în formarea proteinelor;
5. Nucleoidul (sau cromozomul bacterian): este o moleculă foarte lungă, răsucită și super-răsucită
de ADN care constituie centrala informațională a celulei.
6. Mezozomul: este o invaginare a plasmalemei cu rol în respirație;
7. Capsula: un înveliș lipo-proteic cu rol deosebit de important în apărarea bacteriei împotriva
substanțelor antibiotice.

STRUCTURA CELULEI EUCARIOTE

Celula eucariotă este celula care are, în mod primar, unul sau mai mulți nuclei. Acesti nuclei sunt
observabili la microscop și se colorează cu coloranți bazici. Celulele eucariote sunt compartimentate și
fiecare compartiment îndeplinește o funcție specifică. Celulele eucariote sunt cele care formează 99%
dintre organismele cunoscute.

Explicații:
 Membrana: Este structura care protejează celula de exterior. Este alcătuită din trei straturi,
două straturi de fosfolipide (grăsimi care conțin fosfor) între care se află un strat de proteine.
Membrana are o structură dinamică, care se schimbă permanent. Lasă să treacă substanțele de care are
nevoie celula, dar le blochează pe cele de care nu are nevoie celula.
 Citoplasma: Este substanța fundamentală a celulei, cea care o umple la interior. Este alcătuită
din diverse soluții în care au loc numeroase reacții chimice în fiecare secundă de viață a celulei. Toate
componentele citoplasmei se numesc organite citoplasmatice. Aceste organite pot fi nespecifice (adică
sunt comune tuturor celulelor) și organite specifice, care există doar la anumite celule (cum sunt
neurofibrilele și corpusculii Nissl ce se găsesc doar în neuron sau miofibrilele, care se găsesc numai în
fibrele musculare).
 Reticulul endoplasmatic: Este o rețea de canale de diferite grosimi care împânzesc
citoplasma. Au rol deosebit de important în transportul substanțelor prin celulă. Poate
fi neted sau rugos. Cel rugos are pe pereții externi atașați numeroși ribozomi, iar cel neted nu are.
 Ribozomii: Sunt structuri celulare extrem de mici, de ordinul a 10 -10 metri. Au fost descoperiți
de savantul american de origine română George Emil Palade. Au rol în cuplarea aminoacizilor între ei
și formarea proteinelor.
 Aparatul Golgi: Se mai numește și dictiozomi și sunt o serie de săculeți aplatizați și suprapuși
cu un ax central. Are rol deosebit de important în formarea produșilor de secreție ai celulei (secretă fel
de fel de substanțe).
 Lizozomii: Sunt vezicule (saculeți) desprinse din aparatul Golgi care poartă în toată celula
substanțele pe care le secretă acesta.
 Mitocondriile: Sunt organite citoplasmatice extrem de importante cu rol în furnizarea de
energie pentru celulă. Sunt sferice sau ovale, cu membrana dublă (membrana externa este netedă, dar
cea internă este pliată formând cristele mitocondriale). Substanța fundamentală din mitocondrie se
numește matrix (sau matrice mitocondrială). Matrixul are o compoziție foarte asemănătoare cu cea a
citoplasmei și în interiorul acestuia se află numeroși ribozomi și una sau mai multe molecule circulare
de ADN care reprezintă copii ale aceluiași genom. În interiorul matrixului, dar și pe suprafața cristelor
mitocondriale, au loc procesele de oxido-reducere prin care glucoza este redusă la CO2 și H2O și se
eliberează energie. Energia este stocată sub formă de molecule de ATP (acid adenozintrifosoric).
Mitocondriile sunt organite care se divid independent de celula și totalitatea lor
formează condriozomul celulei.
 Vacuolele: Sunt componente ale celulei sub forma de saci care conțin, în interiorul lor, diverse
produse ale celulei. Unele depozitează substanțe, altele găzduiesc procesele de digestie (vacuolele
digestive), altele au rol în excreție etc. Membrana care înconjoară vacuolele este foarte rezistentă și se
numește tonoplast.
 Nucleul: Este cel mai mare organit citoplasmatic. O celulă poate avea un nucleu (celula
uninucleată), doi nuclei (celula binucleată) mai mulți nuclei (celula multinucleată) sau își poate pierde
nucleul, la maturitate (celula anucleată). Nucleul este, de obicei, sferic, așezat în centrul celulei și are
rol atât de depozit de informație cât și de inițiator al proceselor celulare (dacă facem o analogie între o
celulă și un computer, nucleul reprezintă atât hard-diskul cât și procesorul). Nucleul este acoperit de o
membrană dublă, perforată, numită cariolemă și conține o substanță fundamentală
numită carioplasmă. Componentul principal al carioplasmei este cromatina nucleară, o rețea de
firișoare împletite și răsucite. Firișoarele sunt molecule de ADN care conțin toată informația celulei și
care, înainte de diviziunea nucleului, se strâng și se înfășoară, formând cromozomii. În interiorul
nucleului se poate găsi (sau nu) 1-3 nucleoli. Nucleii sunt organite vizibile cu microscopul optic și
poate fi observat comportamentul acestora în diviziunea celulei. Numărul de firișoare de ADN din
interiorul cromatinei este o caracteristică de specie, adică fiecare specie are un număr fix de asemenea
 molecule (de exemplu, omul are 46, crevetele are 86, găina are 78, ursul 74, molia 62, bumbacul 52,
tutunul 48, musculița de otet 8 etc.)
 Centriolii: Sunt organite pereche din care se va forma, înainte de diviziune, un component
principal al acesteia și anume fusul de diviziune. Centriolii se găsesc mereu în apropierea nucleului
celulei.
 Incluziuni ergastice: Sunt componente ale citoplasmei care apar și dispar în cursul vieții
celulare. Majoritatea sunt produse de diversele activități metabolice celulare. Pot fi picături de grăsime,
proteine, structuri celulare distruse, pigmenți ș.a.

Celulele plantelor conțin, pe lângă toate aceste organite și o serie de organite specifice doar lor. Este
vorba despre plastide:
1. Plastide active în fotosinteză:
 CLOROPLASTELE (de culoare verde)
 RODOPLASTELE (de culoare roșie)
 FEOPLASTELE (de culoare brună)
2. Plastide inactive în fotosinteză:
 AMILOPLASTE (depozitează amidon)
 LEUCOPLASTELE (depozitează proteine)
 MINERALOPLASTELE (depozitează compuși anorganici)

Dintre toate acestea, cele mai importante și cele mai des întâlnite sunt, desigur, cloroplastele. Acestea
sunt principalele plastide în care are loc procesul de fotosinteză și au rol deosebit de important în
hrănirea celulelor vegetale. Cloroplastul are o structură asemănătoare mitocondriei, adică este acoperit
de o membrană dublă (dar ambele membrane sunt netede), în interior se află substanța fundamentală
numită stroma și conține structuri grunjoase numite grana. Grana este alcătuită din fișicuri de discuri
suprapuse care poartă numele de tilacoide în interiorul cărora are loc procesul de fotosinteză.
Tilacoidele conțin o substanță colorată (un pigment), de culoare verde, care se numește clorofilă.
Aceasta are rolul de a capta energia din lumină și de a bombarda cu electroni moleculele de apă pentru
a porni procesul de fotosinteză. Totalitatea cloroplastelor dintr-o celulă formează plastidomul celulei.

Ecuația generală a procesului de fotosinteză este:

CO2 + H2O + lumină ==> glucoză + O2