Subiectul 1: STRUCTURA ŞI ULTRASTRUCTURA CELULEI PROCARIOTE ŞI

EUCARIOTE; DIVIZIUNEA CELULARĂ

Celula este unitatea biologică structurală şi funcţională și ereditară a materiei vii.

→ Ea intră în alcătuirea tuturor organismelor, fiind cea mai mică unitate capabilă să se multiplice.
→ Nu există viaţă în afara celulei.
→ Fiecare celulă se naşte dintr-o altă celulă, se divide şi moare.
→ Celula apare ca un ansamblu de părţi diferite, care se găsesc într-o strânsă corelaţie şi
interacţiune, formând un tot unitar.
→ Celula este un sistem biologic aflat într-un permanent schimb de materie, informaţie şi energie
cu mediul.

Funcţiile celulei:
- Homeostazia: îşi poate conserva mediul intern pe baza acumulării şi transformării materiei şi a
energiei într-o stare de echilibru
- sintetizează compuşi proprii după reguli precise (un anumit cod)
- au capacitatea de refacere şi autoreproducere
- adaptarea: manifestă reacţii adaptative faţă de condiţiile de mediu

Forma celulei:
- celulele pot fi: sferice, ovale, cubice, cilindrice, prismatice, poliedrice, stelate, fusiforme, etc.

Dimensiuni :
- majoritatea celulelor sunt microscopice; dimensiunea medie este de 10- 100mμ
- ex: spermatozoidul= 5 mμ, hematiile =7-7.5 mμ, cea mai mică bacterie = 0.0005 mμ, ovulul
uman= 150 mμ
- celule vizibile cu ochiul liber: celule din fructul de pepene, cele din portocală

Durata de viaţă:
- este diferită, ex: cel hepatice=10-12 zile, gl. roşii=120zile, gl. albe=1-3zile

Compoziţia chimică a celulei

În celule se găsesc peste 60 de elemente chimice, dintre care 16 sunt esenţiale pentru viaţă, iar 6
dintre ele, C, H, N, O, P şi S sunt elementele de bază. Primele 4 reprezintă 99% din masa şi numărul
atomilor din toate organismele. Oxigenul deţine cea mai mare proporţie, fiind necesar în respiraţia
majorităţii organismelor. Carbonul formează legături stabile cu alţi atomi de carbon sau de altă
natură, ceea ce face posibilă varietatea compuşilor organici din structura materiei vii, iar legăturile
C-H constituie rezervă de energie utilizată în procesele de oxido-reducere.
Componentele chimice ale celulelor vii sunt: apa, substanţele organice şi săruri minerale, care se
găsesc în proporţii diferite în funcţie de tipul celulei, vârsta, rolul îndeplinit ş.a.

Apa – substanţă indispensabilă vieţii – ocupă în jur de 60% din masa celulară. Ea reprezintă
principalul solvent şi mediul de dispersie al diferitelor substanţe. Ia parte la transportul substanţelor
şi la anumite reacţii chimice.
Sărurile minerale – sunt prezente în soluţie sub formă de ioni sau intră în alcătuirea diferitelor
substanţe, cum ar fi: clorurile, carbonaţii, fosfaţii (de Ca, Na, Mg ş.a.). Ele impregnează unele
membrane (Ca, Si), polarizează membranele celulare (Na+, K+, Cl-), schimbă proprietăţile chimice
ale protoplasmei, etc.
Substanţele organice – sunt: glucidele, lipidele, proteinele şi acizii nucleici.

1
  Glucidele se mai numesc şi carbohidraţi. Conţin C, H, O. Ele sunt produşii de asimilaţie ai
celulelor fotosintetizante şi substanţele de rezervă ale tuturor celulelor vii. Constituie
principala sursă de energie a celulelor, pot avea şi rol structural.
Glucidele se găsesc în cantităţi mai mari în celulele plantelor decât în celulele animalelor. Glucide
complexe sunt:
→ glucoza – rol structural şi energetic la toate organismele vii
→ amidonul – substanţă de rezervă în celulele vegetale
→ glicerolul – substanţă de rezervă în celulele animale, bacterii şi ciuperci
→ celuloza – substanţă din structura peretelui celular la plante
→ chitina – rol structural (formează scheletul chitinos la insecte şi peretele celular la fungi).

 Lipidele sunt o sursă importantă de energie. Ele se găsesc sub formă de emulsii, iar uneori
sunt depozitate în cantităţi mari în diferite celule (celulele adipoase, celulele din unele
seminţe, de ex.: rapiţă, floarea-soarelui).
Cele mai importante lipide sunt trigliceridele, care reprezintă sursa principală de energie utilizată de
animale şi fosfolipidele, care intră în alcătuirea membranelor celulare.

 Proteinele sunt macromolecule care se coagulează la temp. ridicate (+50˚C). Ele se găsesc
în celulă într-o proporţie mai mare decât celelalte substanţe organice şi sunt cele mai imp.
Proteinele constituie elementul de construcţie al materiei vii. Ele participă şi la alcătuirea
membranelor celulare împreună cu lipidele; de asemenea, au rol energetic, reglează diferite
activităţi, transportă unele substanţe, etc.
Proteinele sunt formate din aminoacizi. Se cunosc 20 de aminoacizi, aceiaşi la plante şi animale.
Exemple de proteine sunt: clorofila (din cloroplaste), cheratina (din păr, unghii şi coarne), miozina
şi actina (din muşchi), albumina (din ou), colagenul (din oase), hemoglobina şi anticorpii (din
sânge), etc.
O categorie specială de proteine o constituie enzimele. Ele sunt substanţe proteice care determină
viteza şi succesiunea proceselor metabolice din celule. Fiecare enzimă acţionează numai asupra
unei anumite substanţe numită substrat. Enzima şi substratul trebuie să se potrivească precum cheia
în lacăt.

 Acizii nucleici sunt macromolecule complexe prezente, mai ales, în nucleu. Ei au rol în
sinteza moleculelor proteice şi în transmiterea caracterelor ereditare. Acizii nucleici: ADN şi ARN.

2
 TIPURI FUNDAMENTALE DE CELULE

CELULE PROCARIOTE

Celulele procariote se întâlnesc la

bacterii şi algele albastre-verzi.
STRUCTURA
- sunt alcătuite din: perete celular,
membrană citoplasmatică
(plasmalemă), citoplasmă, nucleoid.

 PERETELE CELULAR – se
deosebeşte de peretele
celular de la plante prin
conţinutul unor substanţe
specifice (ex: mureina)

 PLASMALEMA (membr. citoplasmatică) – de natură lipo-proteică

- permite intrarea şi ieşirea în/din citoplasmă a diferitelor substanţe
- nu poate încorpora din ext. subst. nutritive sau particule solide; la unele bacterii, membrana
se invaginează şi se pliază sub formă de mezozomi, care au rol în respiraţie şi ancorarea
macromoleculei de ADN
- prezintă flageli sau cili

 CITOPLASMA – ocupă aproape tot spaţiul celular

- este vâscoasă, lipsită de curenţi citoplasmatici, citoschelet şi organite celulare
- conţine: numeroşi ribozomi f. mici (140-230 nm) alcătuiţi din ARN şi proteine; au rol în
sinteza proteinelor (în citoplasmă se găsesc ~3000 proteine faţă de 30000 cât au celulele
eucariote) glucide, lipide şi pigmenţi clorofilieni (bacteriile fotosintetizante)

 NUCLEOID – format dintr-o singură moleculă circulară de ADN

CELULE EUCARIOTE
- caracteristice organismelor din cele 4 regnuri: PROTISTE, FUNGI, PLANTE, ANIMALE

STRUCTURA
- sunt alcătuite din: membrană plasmatică,
citoplasmă, organite celulare (reticul
endoplasmatic RE, mitocondrii, plastide,
dictiozomi, lizozomi, vacuole), nucleu.
Organite – cu membrană dublă: nucleu,
plastide, mitocondrii
– cu membrană simplă: reticul
endoplasmatic RE, dictiozomi, lizozomi,
vacuole
– fără membrană: ribozomi,
centrozomi, cili, flageli.
- protoplasmatice (vii)
- neprotoplasmatice (nevii): incluziuni ergastice, peretele celular, vacuole.

3
Membrana celulară
- are ca principal rol delimitarea spaţiului
celular în mai multe compartimente
- îndeplineşte şi funcţii privind transportul
activ şi pasiv, asigurând homeostazia celulei
- protejează mediul intern
- conferă forma celulelor
- este alcătuită dintr-un dublu strat fosfo-
lipidic, în care sunt înglobate proteine.

Lipidele, mai ales, fosfolipidele, sunt grupate în 2

straturi. Acest dublu strat acţionează ca o barieră între 2 medii apoase. Părţile hidrofile sunt în
contact cu proteinele, iar cele hidrofobe vin în contact între ele, ceea ce creşte atracţia hidrofobă şi
respinge apa.
Compoziţia lipidică influenţează fluiditatea membranei plasmatice (ex.: colesterolul reduce
fluiditatea prin membrană)

Proteinele sunt de diferite tipuri. Se pot găsi pe faţa internă (hidrofobe), pe faţa externă a
membranei (hidrofile) dar şi transmembranar. Proteinele reprezintă partea funcţională a membranei
plasmatice.
Proteinele nu sunt distribuite uniform, iar împreună cu fosfolipidele, se pot deplasa liber. Deci,
membrana are aspect de mozaic lichid.

Există mai multe tipuri fct. de proteine:

- proteine canal – permit transportul prin membrană a unor molecule specifice; pot fi considerate
″pori″, dar nu sunt structuri fixe; unele sunt permanent deschise, iar altele acţionează ca nişte
adevărate ″porţi″, care se închid şi se deschid numai la acţiunea unor stimuli;
- receptori – culeg informaţii din mediu şi transmit semnale în interiorul celulei;
- enzime – catalizează diferite reacţii chimice (ex.: celulaz-sintetaza are rol în sinteza celulozei);
- markeri – recunosc celule de acelaşi fel (astfel, este posibilă formarea ţesuturilor);
- de susţinere – formează un fel de reţea care susţine membrana.

Peretele celular
- există la bacterii, ciuperci şi celulele plantelor, dar are compoziţie chimică diferită
- se formează cu ajutorul membranei plasmatice
 la plante – este alc. din molecule lungi de celuloză (grupate în mănunchiuri, înglobate
într-o matrice de pectină şi hemiceluloză). Celuloza conferă elasticitate, iar pectina şi
hemiceluloza conferă plasticitate peretelui cel.

Schimburile de substanţe
Prin membrana celulară transportul diferitelor substanţe se realizează pasiv sau activ.
Membrana plasmatică are permeabilitate selectivă, pt. că selecţionează substanţele care o
traversează. Ea este semipermeabilă, lăsând să treacă gazele, apa şi anumite substanţe dizolvate, şi
este impermeabilă pt. substanţe cu moleculă mare.

FORŢELE PASIVE: difuzia şi osmoza

Difuzia este fen. prin care molec. a două substanţe (gazoase sau lichide) se deplasează de la o conc.
mai mică la o conc. mai mare, până la egalizarea conc. celor 2 subst. Molec. mici fără sarcină
electrică cum sunt O2, H2O, CO2 traversează rapid prin difuzie dublul strat lipidic al membranei.

4
Osmoza este fen. prin care molec. unei subst. aflată în sol. traversează membrana semipermeabilă şi
se deplasează într-un singur sens (C→c).

FORŢELE ACTIVE: difuziune facilitată şi transportul activ

Transportul activ, chiar împotriva gradientului de conc. se realizează cu ajut. unor proteine
transportor existente în membrană.
Difuziunea facilitată – moleculele se deplasează în sensul gradientului de conc. fără consum de
energie.
Transportul activ – transportul se realizează împotriva gradientului de conc. şi are loc cu consum
de E. De ob., se modif. conformaţia proteinei transportoare, pentru a permite deplasarea împreună
cu molec. transportată prin membrana plasmatică.
Proteina transportoare fct. ca o pompă.

Citoplasma

Citoplasma este masa fundamentală a celulei care ocupă spaţiul dintre membrana plasmatică şi
membrana nucleară. Este formată din hialoplasmă şi citoschelet.
Hialoplasma este un lichid vâscos, incolor şi semitransparent. Este un sistem coloidal. Este un
amestec de particule coloidale şi molecule prinse în ochiurile unei reţele, care se află în stare
coloidală şi nu difuzează prin membrană.
Mediul de dispersie este apa, iar faza dispersată o constituie particulele coloidale, f. mici numite
micele, formate din substanţe organice, particule care se află într-o mişcare browniană.

Organitele celulare

Organite celulare sunt reticulul endoplasmatic RE, mitocondrii, plastide, dictiozomi, lizozomi,
ribozomii, centrozomul, vacuole, cili, flageli.

Reticulul endoplasmatic (RE) este un sistem 3D de canalicule, vezicule şi cisterne ramificate şi

anastomozate (unite înapoi). El face legătura între membrana plasmatică şi membrana nucleară.
Are aspect→neted (REN)
rugos (REG) → când se asociază cu ribozomii
→ lipseşte din hematiile mature

→ în interiorul RE se găseşte o substanţă în continuă mişcare

→ este bine dezv. în cel cu activ metabolică intensă (ex.: cel. hepatice)
→ este un sistem circulator intraplasmatic care transportă subst. în toată citoplasma şi în jurul
nucleului
→ rol în compartimentarea celulei
→ rol mecanic, participă la diferenţierea vacuomului
→ REN este locul de sinteză al lipidelor
→ REG este locul de sinteză al proteinelor pe ribozomii legaţi, transportă proteinele de la ribozomi
la cisternele ap. Golgi
1- nucleu
2- por nuclear
3- REG
4- REN
5- ribozomii
6- proteine transp.
8- ap. Golgi
11- cisterne ap. Golgi

5
Dictiozomii (ap. Golgi) sunt aşezaţi în apropierea nucleului. Au forma unor cisterne aplatizate,
dilatate terminal, înconjurate de micro- şi macrovezicule generate de cisterne.
- li se atribuie rol secretor, fiind mai numeroşi în celulele secretoare
- prelucrează şi stochează proteine+lipide venite de la RE
- sintetizează polizaharidele

Lizozomii sunt vezicule sferice care stochează enzime cu rol digestiv. Se găsesc în nr. mare în
leucocite şi cel. îmbătrânite.
Rol în distrugerea unor substanţe şi particule străine celulelor.

Ribozomii (corpusculii lui Palade) sunt structuri f mici, ovale sau sferice care se găsesc atât
libere în hialoplasmă sau ataşate de R.E. → R.E. granular (REG), sau sub formă de şiraguri
ataşaţi de moleculele ARN
Rol sediul sintezei proteinelor

Vacuolele sunt delimitate de o membrană simplă; au vezicule cu suc vacuolar. În celulele

îmbătrânite vacuolele scad ca număr dar îşi măresc volumul, iar nucleul este împins periferic.
Rol – depozitează substanţe de rezervă
– realizează digestia (protozoare şi spongieri)
– elimină deşeuri celulare
– rol în circulaţia apei (menţin turgescenţa celulelor la plante).

Organitele specifice sunt: cilii şi flagelii, corpii Nissl şi neurofibrilele şi miofibrilele.

Cilii şi flagelii sunt organite prezente la unele organisme unicelulare şi la celulele

reproducătoare asexuate (zoospori) şi sexuate (spermatozoizi). Au rol în deplasare.
Structură: Cilii şi flagelii au structură asemănătoare. Sunt acoperiţi cu o teacă sau o membrană,
în interior se găsesc 9 perechi de microtubuli aşezaţi periferic şi 2 perechi aşezate central.
Microtubulii sunt legaţi prin proteine contractile→determină mişcarea locomotorie.

Corpii Nissl şi neurofibrilele sunt specifice celulelor nervoase. Corpii Nissl se găsesc în corpul
celular şi la baza dendritelor. Neurofibrilele formează o reţea în citoplasmă, axonul şi dendritele
neuronului, având rol mecanic, de susţinere şi de conducere a influxului nervos.

Miofibrilele sunt specifice celulelor musculare. Sunt alcătuite din miofilamente groase (de
miozină) şi subţiri (de actină aşezate hexagonal).

Incluziuni ergastice sunt formaţiuni celulare care conţin compuşi rezultaţi din activitatea
celulelor. Ex.: colesterolul şi trigliceridele, amidonul...

Mitocondriile sunt prezente în celulele

eucariote, situate în apropierea nucleului. Au
formă elipsoidală, sferică sau de bastonaş. Sunt
numeroase în celule cu activitate intensă.
Prezintă membrană dublă, cea internă formează
prin invaginare numeroase criste. În interior
(matrix) se găsesc diferite substanţe, inclusiv
ARN şi ADN.
Rol: în respiraţia celulară.

6
 Plastidele sunt sferice sau elipsoidale, se cunosc 3
tipuri funcţionale: leucoplaste, cromoplaste şi
cloroplaste.
Leucoplastele sunt lipsite de pigmenţi, se găsesc în
porţiunile albicioase ale tulpinilor şi frunzelor,
precum şi în tulpinile şi rădăcinile tuberizate . Rol:
depozitează subst. de rezervă (amidon-amiloplaste,
lipide-oleoplaste, proteine-proteoplaste ).
Cromoplastele conţin pigmenţi galbeni, portocalii sau roşii; ele dau culoare petalelor, fructelor
şi unor frunze sau chiar rădăcini (morcovi).
Cloroplastele sunt cele mai răspândite plastide. Conţin pigmenţi clorofilieni → au capacitatea
de a absorbi energia luminoasă şi dea o transforma în energie chimică. Numărul şi forma lor
variază. (La protistele fotosintetizante poartă numele de cromatofori.) Se pot multiplica singure.
Structura:
- prezintă membrană dublă permeabilă pentru O2, CO2, ioni de Fe3+, Mg2+, glucoză
- stroma (substanţa fundamentală) conţine enzime, incluziuni lipidice, granule de amidon,
ADN şi ARN, ribozomi
- membrana internă formează plieri lamelare numite tilacoide, care sunt grupate în fişicuri
numite grana.
Funcţia – realizează procesul de FOTOSINTEZĂ
FOTOSINTEZA
1 – faza de lumină – pigmenţii clorofilieni absorb energia luminoasă
- parte din energie este utilizată în reacţia:

2 H2O E luminoasă 2H++ 2 HO-

- ionii H +
desfac CO2 şi eliberează C, iar radicalii HO- eliberează O2↑
clorofilă

2– faza de întuneric – reacţiile au loc la nivelul stromei, astfel: din CO 2, prin reducere cu ATP
se obţine glucoza.

Nucleul
- coordonează procesele biologice fundamentale
- prezent în toate celulele eucariote (excepţie hematiile adulte şi vasele conducătoare
liberiene)
- situat central
- major celulelor au 1 nucleu, dar există şi celule care au 2 nuclei (hepatocitele) sau numeroşi
nuclei (celule musculare striate)
- este în raport ct. cu citoplasma (1/3-1/4)

Structură:
- prezintă membrană nucleară dublă străbătută de pori cu ajutorul cărora se realizează
schimburile dintre nucleu şi citoplasmă; membrana externă prezintă ribozomi, ea se continuă
cu membrana RE
- carioplasma sau nucleoplasma formată dintr-o parte lichidă = cariolimfă (sol. coloidală cu
aspect omogen) şi o parte dispersată formată din filamente lungi, încolăcite = cromatina
- fiecare fibră de cromatină reprezintă un cromozom despiralizat

Nucleolul

7
- celulele pot avea 1 sau 2 nucleoli
- conţin ARD, ADN şi proteine
- se dezorg. la începutul diviziunii cel. şi se reorg. la sf. acesteia
- rol în diviziunea celulară şi în biogeneza ribozomilor

Acizii nucleici
- sunt de 2 tipuri: ADN şi ARN
- sunt formaţi din nucleotide (nucleotid = pentoză + bz. azotată + radical fosforic)

ADN-ul
- se găseşte în nucleu, mitocondrii şi cloroplaste
- poartă informaţia genetică
- este format din: ADN= dezoxiriboză + adenină + timină + citozină + guanină
- este format din 2 catene polinucleotidice complementare (A-T, C-G)
- A+C = T+G

ARN-ul
- se găseşte în citoplasmă şi nucleu
- poartă informaţia genetică la ribovirusuri şi bacterii
- există 3 tipuri de ARN: - ARN-mesager (ARN-m 2-5%) → copiază inf. genetică de pe o
catenă ADN, o transferă ribozomilor citoplasmatici care o traduc
într-o nouă catenă
- ARN-transfer (ARN-t) → se găseşte în citoplasmă şi transportă aa
liberi din citoplasmă în ribozomi
- ARN-ribozomal (ARN-r 80-90%) → se găseşte în ribozomi şi
participă la sinteza proteinelor

Cromozomii – de tip procariot – caract. bacteriilor şi algelor albastre-verzi – 1 molec. ADN

8
 – de tip eucariot – caract. org eucariote
– format din ADN, proteine, cant. mici de lipide, ioni Mg2+, Ca2+

DIVIZIUNEA CELULARĂ

Diviziunea celulară reprezintă procesul prin care dintr-o celulă mamă, rezultă două celule fiice
identice.
- diviziunea directă
- diviziunea indirectă (cariochineză) – mitoză
– meioză

Diviziunea directă – fragmentare (clivare) ex.: alge verzi, celule epidermale din bulbi usturoi
– strangulare (gâtuire) ex.: bacterii

Diviziunea indirectă (cariochineză)

- este de 2 tipuri – MITOZĂ
– MEIOZĂ

MITOZA
- cuprinde 4 faze succesive: profaza, metafaza, anafaza, telofaza
- două mitoze succesive sunt separate prin interfază
- în interfază are loc dublarea cantităţii de ADN

Profaza – faza cea mai lungă

– dezorganizarea membranei nucleare
– individualizarea cromozomilor bicromatidici
– are loc diviziunea centrozomului
– organizarea fusului de diviziune şi fixarea cromozomilor

Metafaza – se def. formarea fusului de diviziune şi poziţionarea centriolilor

– cromozomii bicromatidici se poziţionează ecuatorial→ placa metafazică
– se despart cele 2 cromatide ale fiecărui cromozom

Anafaza – cromozomii monocromatidici se deplasează spre cei 2 poli

Telofaza – se dezorganizează fusul de diviziune
– se formează membrana nucleară

Citochineza – diviziunea citoplasmei

MEIOZA

9
 - specifică organismelor cu înmulţire sexuată
- duce la formarea celulelor reproducătoare asexuate (spori) şi sexuate (gameţi)

Etapa reducţională
Din celula mamă 2n rezultă două celule haploide cu cromozomi bicromatidici din care rezultă patru
celule haploide cu cromozomi monocromatidici. Numărul cromozomilor devine impar. Etapa
reducţională constă din 4 faze: profaza, metafaza, anafaza şi telofaza.

PROFAZA. În profază are loc dezorganizarea membranei nucleare şi a nucleolilor. La sfîrşitul

profazei cromozomii sunt recombinaţi genetic datorită schimbului de material genetic dintre
cromozomi, fenomen cunoscut sub numele de "crossing-over". În tot acest timp cromozomii pot fi
observati la microscop.

METAFAZA. Cromozomii bicromatidici indispuşi în tetrade sau bivalenţi formează placa

metafazică. La sfârşitul metafazei cromozomii bicromatidici se desprind din tetradă pentru a migra
către poli.

ANAFAZA. Jumătate din cromozomii bicromatidici migrează spre un pol, iar cealaltă jumătate spre
alt pol. Orientarea cromozomilor este aleatorie, urmându-se în acest timp un proces denumit
recombinare intercromozonală, unde are loc combinarea cromozomilor de origine maternă cu cei de
origine paternă, fenomen de împerechere, răsucire şi apoi separare ce poartă numele de "dansul
cromozomilor".

TELOFAZA. În telofază cromozomii au migrat spre poli, se despiralizează şi se pregătesc de

interfază, iar nucleul se reface.

II. Etapa ecvaţională

După o scurtă interfază (în care nu se dublează cantitatea de ADN), cele două celule se vor divide
după procesul mitozei. În interfază cromozomii nu se replică.

Importanţa meiozei
Importanţa meiozei constă in menţinerea unui număr constant de cromozomi caracteristici fiecărei
specii, tocmai prin reducerea numărului de cromozomi la jumătate care are loc în timpul meiozei.