Celula este capabilă de a-și duce viața independent sau în complexe celulare.

Celula a
fost observată în anul 1865 de către Robert Hook cu un microscop rudimentar într-o secțiune
prin plută.
Doi cercetători au elaborat teoria celulară confrom căreia celula:
- este unitatea structurală și funcțională a materiei vii
- nu există viață înafara celulei
- fiecare celulă i-a naștere dintr-o altă celulă, care se divide și moare
- este alcătuită din componente diferite aflate în strânsă legătură
- este un sistem biologic.
Există două tipuri de celule procariotă și eucariotă.
Celula procariotă.
Celula procariotă:
- nu prezintă nucleu individualizat
- este prezentă la organismele din Regnul Monera.
Peretele celular:
-este rigid
- este de natură lipoproteică
- conține o substanță numită mureină
- are rol de protecție și de a da formă celulei.
Membrana celulară (se mai numește si plasmalemă):
-este dublă, stratul intern pătrunde în citoplasmă se pliază și formează mezozomii.(aceștia au
rol în respirația celulară.)
- este lipoproteică
- are permeabilitate selectivă
- asigură schimburile de substanțe și energie.
Celula eucariotă.
Celulele eucariote se găsesc la organismele din Regnurile protista, fungi, plante și
animale.
Organitele citoplasmatice se pot clasifica în funcție de prezența sau absența organelor:
- cu membrană dublă: nucleul, plastidele și mitocondria
- cu membrană simplă: reticulul endoplasmatic, dictiozomii, lizozomii și vacuolele
- fără membrană: ribozomii, centrozomii, cilii și flagelii.

În celulele eucariote, majoritatea organitelor sunt vii și se numesc protoplasmatice ,

există și organite nevii numite neprotoplasmatice(incluziuni ergastrice, perete celular și
vacuole)
Celulele eucariote vegetale și animale au o structură similară, însă prezintă anumite
particularității.
Celula vegetală conține plastide și una sau mai multe vacuole. Celula animală conține
lizozomi și centrozomi.
Membrana celulară:
- conține fosfolipide și proteine
- este trilaminată
- este semipermeabilă, permite trecerea anumitor substanțe, prin ea nu pot trece
macromoleculele
- poartă numele de modelul mozaicului fluid, deoarece proteinele și fosfolipidele își schimbă
poziția
- îndeplinește funcția de control asupra schimburilor de substanțe dintre celulă și mediul
extracelular.
Proteinele îndeplinesc mai multe funcții. Există:
- proteine canale, care permit transportul unor molecule din celulă
- receptoni, care culeg informații din mediu și transmit semnalele spre interiorul celulei
- proteine enzime, care catalizează diferite reacții chimice
- proteine marker, care recunosc celulele de acelați tip
- proteine de susținere, care conformează un fel de rețea de susținere a membranei.
Funcțiile membranei:
1. Funcția informațională: cu ajutorul moleculelor receptoare sunt preluate informații din
mediu și sunt transmise în celulă , astfel celula se adaptează permanent la condițiile de mediu.
2. Funcțiile de schimb de substanțe: membrana prezintă permeabilitate selectivă pentru
molecule și majoritatea ionilor și asigură schimbul bidirecțional de substanțe nutritive.
3. Difuziunea: Mișcarea dezordonată a moleculelor ca rezultat al energiei lor poartă numele
de difuzie și determină răspândirea uniformă a moelculelor si ioniilor.
4. Osmoza: Pentru a se produce osmoza este nevoie de o membrană semipermeabilă. Forța
care trebuie aplicată pentru a preveni osmoza se numește presiune osmotică. În pasul în care
apa pătrunde în vacuole acestea își măresc volumul și apasă asupra citoplasmei și a pereților
celulari care se extind. Vacuolele exercită o presiune de purgescență. Stare de purgescență
este vitală pentru realizarea funcțiilor vitale.
5. Disfuzia facilitată: foloșeste proteine transportatoare pentru trecerea moleculelor mari.
Moleculele se deplasează conform gradientului de concentrație.
6. Transportul activ: se realizează cu consum de energie:
a) cu proteine cărăuș, cu ajutorul cărora substanțele sunt transportate împotriva gradientului
de concentrație
b) transportul cu ajutorul veziculelor: - endocitoză (pătrundere în interior)
- exocitoză (pătrundere în exterior)
Peretele celular:
- este rigid
- dă formă celulei
- este prezent la celula vegetală și la fungi
- conține un polizaharid numit celuloză la plante și chitină la fungi
- prezintă o cale de transport a apei și a substanțelor.
Citoplasma reprezintă mediul intracelular situat între membrana celulară și nucleu. În
citoplasma se găsesc organite endoplasmatice.
Organitele comune sunt: ribozomii, mitocondria, aparatul Golgi, vacuolele, lizozomii,
reticulul endoplasmatic.
Organitele specifice sunt: cilii, flagelii, compuscul Nissl, neurofibrilele, miofibrilele.
1.Reticulul endoplasmatic:
- leagă membrana celulară de membrana nucleară
- prezintă două forme neted și rugos.
Reticulul endoplasmatic neted nu prezintă ribozomi atașați și nu are rol în sinteza
lipidelor.
Reticulul endoplasmatic rugos prezintă ribozomi atașați și are rol în sinteza
proteinelor.
2. Aparatul Golgi:
- este format din totalitatea dictiozomilor dintr-o celulă
- este situat în aproprierea nucleului
- are rol secretor
- este format din niște cisterne suprapuse prin care se desprind vezicule.
 3. Ribozomii:
- sunt organite lipsite de membrană
- sunt alcatuiți din două subunități una mare , una mică și din ADN și proteine
- au rol în sinteza proteinelor
- pot exista liberi în citoplamă sau sunt atașați de membrana reticulului endoplasmatic și de
membrana externa a nucleului.
4. Lizozomii:
- sunt compusculi sferici delimitați de o membrnă simplă
- conțin enzimehidrolitice
- se găsesc în număr mare în leucocite
- au rol în digestia intracelulară.
5. Vacuolele:
- sunt organite delimitate de o membrnă simplă numită tonoplast
- au caracter permanent în celulele vegetale
- în celulele animale se găsesc doar la organismele inferioare (au rol de digestie)
- în celulele vegetale tinere sunt numeroase , iar în cele bătrâne sunt puține
- au rol în depozitarea apei.
6. Mitocondriile:
- totalitatea acestora dintr-o celulă formează condriozomi
- au rol în respirația celulară.
7. Plastidele:
- sunt componente specifice celulei vegetale
- se pot clasifica în funcție de importanța lor în fotosinteză: - nefotosintetizante (cromoplaste,
leuroplaste)
- fotosintetizante (cloroplaste)
Cromoplastele sunt plastide colorate care dau culoare petalelor, frunzelor și fructelor.
Leuroplastele sunt plastide incolore cu rol în depozitarea substanțelor.
Cloroplastele conțin clorofilă (pigment de culoare verde cu rol în sinteză).
8. Centrozomul:
- este specific celulei animale, dar îl întâlmin și în celulele unor alge, ciuperci și chiar la
plante
- au rol în formarea fusului de diviziune
- lipsește din neuroni.
Cilii sunt firișoare subțiri numeroase și scurte. Flagelii sunt mai groși și mai lungi, dar
și mai puțini decât cilii.
9. Compusculii Nissl: îndeplinesc funcția de sinteză de proteine neuronale.
10. Neurofibrilele:
- sunt specifici neuronilor
- au rol de susținere și de transport de substanțe.
11. Miofibrilele:
- sunt specifice fibrelor musculare
- sunt elemente contractile ale fibrelor musculare.
12. Incluziunile ergastrice:
- sunt substanțe rezultate din activitatea metabolică a celulei
- au caracter permanent sau temporar
- se pot găsi in vacuole, citoplasmă, etc.
-sunt reprezentate de picături de lipide, grăuncioare de amidon, etc.
13. Nucleul:
- are rol de centru coordonator al activității celulare.
Majoritatea celulelor sunt uninucleate, unele sunt binucleate (celulele hepatice), altele
sunt polinucleatice ( fribra musculară striată) și anucleate (chematiile).