Instrumentul optic 

sau aparatul optic este o combinație de oglinzi, lentile, prisme,

formând un ansamblu unitar, destinat observării și măsurării unor mărimi optice.
Aparatele optice se clasifică în:
 aparate cu obiective (reale): furnizează imagini reale și pot înregistra imaginea
obiectelor pe un receptor fizic (placă sau film fotografic).
 aparate cu imagini virtuale (oculare): dau imagini virtuale, funcționează odată
cu ochiul și imaginea se formează în ochiul observatorului, pe retină.

Aparatele optice sunt caracterizate prin anumite mărimi care permit să se facă
comparația între două aparate de același tip și să se poată alege care dintre ele îndeplinește
anumite cerințe.
 Mărirea liniară - se definește ca fiind raportul dintre o anumită dimensiune liniară a
imaginii (y2) și dimensiunea corespunzătoare a obiectului (y1). Deoarece numai
imaginile reale pot să aibă dimensiuni liniare măsurabile direct, rezultă că mărirea
liniară se definește doar pentru aparatele optice obiective:
M = y2/y1

 Puterea - este dată de:

P = tg alpha2/y1

unde α reprezintă unghiul sub care se vede prin instrument obiectul liniar de mărime
y1.

 Grosismentul - este dat de relația:

G = tg alpha2/tg alpha1

unde α2 reprezintă unghiul sub care se vede prin instrument obiectul, iar α1 unghiul sub
care se vede cu ochiul liber același obiect, situat la distanța optimă de vedere δ.
Pentru un ochi normal se consideră δ = 25 cm, deci între putere și grosisment se poate
stabili relația:
G = P δ  = P/4

 Puterea separatoare - reprezintă proprietatea pe care o are un aparat optic de a vedea

distinct prin el două puncte apropiate ale obiectului. În cazul microscopului, puterea
separatoare este cea mai mică distanță dintre două puncte ale obiectului pentru ca
acestea să se vadă distinct prin aparat - putere separatoare liniară. Dacă punctele sunt
prea apropiate, atunci acestea se suprapun. În cazul lunetei puterea separatoare este
determinată de unghiul minim dintre două raze care vin de la două puncte luminoase
(de exemplu de la două stele) pentru care ele să dea imagini separate - în acest caz
putem vorbi de putere separatoare unghiulară.
  Câmpul unui aparat optic este regiunea din spațiu pe care o poate explora
instrumentul. Se poate vorbi de:
o câmp de lărgime: cu dimensiunile perpendiculare pe axul optic al aparatului;
o câmp de adâncime: cu dimensiunile pe direcția axului optic.

 Claritatea - unui instrument optic reprezintă raportul fluxurilor luminoase trimise

ochiului de suprafețe egale din obiect și din imagine. La aparatele cu putere mică
pentru îmbunătățirea clarității se caută să se mărească fluxul luminos care pătrunde.

Instrumente care produc imagini reale

Imaginile reale pot perete, pânză de proiecție, placă sau film fotografic. Principalele
instrumente sunt aparatele fotografice și aparatele de prinse pe un ecran: proiecție.

Aparatul fotografic (sau aparat de fotografiat) este un aparat optic cu ajutorul

căruia pot fi obținute imagini reale ale obiectelor. La aparatele clasice, fixarea acestor imagini
se făcea pe plăci sau filme acoperite cu un strat de emulsie fotografică. În urma revoluției
digitale, majoritatea aparatelor de fotografiat transformă informația vizuală în informație
digitală, cu ajutorul unui senzor de imagine.
Părțile principale sunt:
 obiectivul fotografic (fix sau interschimbabil);
 obturatorul (controleaza timpul in care filmul a fost expus la lumina. Este un
mecanism complex care poate functiona in modul automat sau manual, putand
controla timpul in care acesta sta deschis.)
 camera obscură (rigida sau pliabilă)
 caseta materialului fotosensibil (fixă sau interschimbabilă);
 diafragma (este un dispozitiv care controlează și cantitatea de lumină care ajunge la
film sau senzor in cazul aparatelor digitale. Închiderea si deschiderea acesteia
adaptează luminozitatea la condițiile de expunere și extinde câmpul de claritate. Este
ca și irisul ocular, se deschide și se închide în funcție de cantitatea de lumină
procurată, doar că în fotografie noi avem control deplin).

Piesa optică principală a aparatului de fotografiat este obiectivul fotografic: un sistem

optic centrat care formează pe emulsia fotosensibilă (depusă pe film sau placă) imaginea reală
a subiectului fotografiat.
Cel mai simplu obiectiv este format dintr-o lentila subțire convergentä. Ea formează, în
apropierea părții posterioare a camerei obscure, o imagine reală, răsturnată şi mai mică decât
obiectul, deoarece, de obicei, obiectul se găseşte la o distanță mai mare decât dublul distanței
focale a lentilei. Subiectul de fotografiat se găseşte la diferite distanțe față de aparatul
fotografic. urmare, distanța dintre obiectiv şi film este variabilă. Energia undei luminoase care
cade pe emulsia fotografică are un efect chimic. Acțiunea acestui efect este limitată în timp -
timpul de expunere. Filmul va fi cu atât mai iluminat cu cât dimensiunile lentilei sunt mai
mari şi obiectivul va fi mai apropiat de el. Diametrul părți active a obiectivului poate fi reglat
cu ajutorul unei diafragme.
Diafragma reglează iluminarea emulsiei fotografice si puterea de rezoluție. Micşorând
deschiderea diafragmei se măreşte puterea de rezoluție. Obiectivele fotografice moderne sunt
formate prin asocierea mai multor lentile cu scopul de elimina aberațiile de sfericitate,
aberațiile cromatice, distorsiunile ş.a. Distanța focală normală a obiectivului, corespunzătoare
unui câmp vizual cu deschiderea de 50° (corespunde mobilități ochiului în orbită) este
aproximativ de 50 mm. Pentru o deschidere mai mare a câmpului vizual de 70°, 80° distanța
focală este mult mai mică f = 28 mm. Distanța focală a unui teleobiectiv este mult mai mare
decât cea normală f= 300 mm. Cu el se fotografiază și se măresc obiectele foarte îndepărtate.

Aparatul de proiecție servește la pro- iectarea pe un ecran a imaginilor reale și mărite ale
desenelor, fotografiilor sau filmelor. În principal, aparatul de proiecție constă dintr-un
dispozitiv de iluminat şi un obiectiv. Pentru ca imaginea proiectată pe ecran să fie clară,
obiectul trebuie să fie puternic iluminat. In acest scop se folosesc două lentile plan-convexe
adiacente, care concentrează lumina asupra obiectului de proiectat. Acest sistem se numeşte
condensor.

Retroproiectorul este un aparat de proiecție foarte răspândit. El proiectează pe un ecran

ceea ce este reprezentat pe o foaie transparentă orizontală F. Pentru proiectarea obiectului
orizontal pe un ecran, se foloseşte o prismă cu reflexie totală (P). Condensorul este
confecționat din lentile de plastic subțiri care sunt mult mai uşoare prezintă o aberație de
sfericitate mult mai redusă decât a lentilelor groase din sticlă.

Instrumente care produc imagini virtuale

Imaginea virtuală dată de instrument este observată cu ochiul, care formează pe retină
imaginea reală a obiectului. Din accastă cauză, se poate spune că ochiul face parte din
structura instrumentului. Cu exceptia lupei, care este o simplă lentila convergenta, celelalte
instrumente optice, care produc imagini virtuale, sunt alcătuite din obiectiv - îndreptat spre
obiect şi ocular aflat - în apropierea ochiului observatorului. Obiectivul este un sistem optic
convergent și produce o imagine reală a obiectului, care privită prin ocular dă o imagine
virtuală şi mărită.

O lupă este un instrument optic format dintr-o lentilă convergentă sau dintr-un ansamblu

convergent de lentile, fixate într-o montură, care, așezat în fața unui obiect, dă o imagine
mărită a acestuia, permițând examinarea unor obiecte de foarte mici dimensiuni. O lupă
uzuală are o distanță focală de circa 25 cm, corespunzând unei puteri optice de 4 dioptrii.
Grosismentul (mărirea aparentă a dimensiunilor unui obiect cu ajutorul unor instrumente
optice) unei astfel de lupe este de "2×". Grosismentul unei lupe de ceasornicar sau de bijutier
ajunge până la valoarea de "10×".

Tipuri de lupe:
 Cea mai cunoscută și utilizată este lupa de mână, disponibilă în numeroase mărimi,
forme și lentile. Există chiar și lupe în forma de creion.
 Lupa cu iluminare este de obicei o lupă mică, ce poate fi folosită și pe timp de noapte.
Cel mai des este alimentată de baterii.
 Lupa textilă pentru controlul rasterului țesăturii, conține o singură lentilă din sticlă cu
factorul de mărire uzual între 6x și 10x, montată deasupra unui suport în care este
decupat un orificiu pătrat, gradat pe laturi.
 Lupa de buzunar, cunoscută și sub denumirea de lupă filatelică, este o lupă de mici
dimensiuni, însă este și precisă, datorită faptului că de obicei conține trei lentile.
 Lupa cu mărire (zoom), funcționează pe același principiu ca și o lupă normală, doar că
utilizatorul nu mai este nevoit să depărteze sau să apropie lupa de obiect. De asemenea
abaterea este minimă.
 Lupa cu tehnologie LED este foarte precisă și redă orice imagine în cel mai mic
detaliu. Poate avea numeroase LED-uri încorporate, care pot fi folosite pentru a obține
o imagine cu o luminozitate puternică, foarte aproape de cea naturală, sau chiar se
poate mări contrastul. Fiecare lentilă are o reglare individuală a clarității și se poate
corecta și cea mai mică imperfecțiune.

Luneta sau ocheanul este un instrument optic alcătuit din mai multe lentile folosit la

observarea obiectelor îndepărtate.
Ca orice instrument optic în care se privește direct, luneta deviază razele
de lumină paralele care sosesc de la obiect, acestea fiind focalizate pe
retina ochiului observatorului. Cu cât această schimbare de direcție (unghi) a razelor paralele
prin sistemul lenticular al lunetei este mai mare, în același raport crește imaginea obiectului
vizat în lunetă, și cu cât densitatea razelor de lumină ajunse pe retină e mai mare, cu
atât imaginea va fi mai luminoasă.
Ea cuprinde un obiectiv optic și un ocular, în general montat pe un tub culisant.
Principiul său este analog celui al unei lunete astronomice. Diferența dintre cele două
instrumente provine în primul rând din folosire: o lunetă se ține, de obicei, în mână, ca
și binoclul, în timp ce luneta astronomică, prin faptul că obiectele observate sunt îndepărtate
și necesită un grosisment important, necesită un trepied și o montură azimutală sau o montură
ecuatorială; apoi, performanțele optice (câmp, grosisment, luminozitate) ale unei lunete sunt,
în general, inferioare performanțelor optice ale lunetei astronomice, iar prețul unei lunete este
mai modic.
Contrar lunetei astronomice și telescopului, ocheanul sau luneta terestră trebuie să ofere o
imagine dreaptă. Pentru redresarea imaginii date de obiectiv, este plasat între obiectiv și
ocular un dispozitiv optic. Acest dispozitiv optic poate fi format dintr-o pereche de prisme, ca
și în binoclu, sau dintr-un sistem optic format din două lentile convergente identice.
 Apărută între secolele al XVI-lea și al XVII-lea (invenția sa este
atribuită neerlandezului Hans Lippershey), luneta este folosită îndeosebi, în primul rând,
de marinari și naturaliști. Servește la observațiile ornitologice și, într-o anumită măsură, la
observațiile astronomice.
Luneta / ocheanul se caracterizează prin:
 factorul de apropiere (sau grosismentul), desemnat printr-un multiplicator (20x, 30x,
etc.). Cu cât acest factor este mai mare, cu atât vederea obiectului aflat la distanță va fi
mai apropiată, adesea în detrimentul câmpului vizual și al luminozității.
 diametrul obiectivului său: cu cât diametrul lentilei obiectivului este mai mare, cu atât
luneta va capta mai multă lumină și va oferi, prin urmare, o imagine mai luminoasă. În
general modelele cu diametru mare sunt mai grele, mai incomode și, de obicei, mai
scumpe.
Unele modele pot primi un adaptor special pentru aparatul de fotografiat.
Există versiuni publice de lunete / ocheane: instalate pe situri turistice, și în general cu
plată, ele permit observarea peisajelor și monumentelor.

Microscopul este un instrument optic care transmite o imagine mărită a unui obiect

observat printr-un sistem de lentile. Cel mai răspândit tip de microscop este microscopul cu
lumină artificială, inventat prin anii 1600.În anul 1679, unul din pionerii microscopului,
Antoni Van Leeuwenhoek, a comunicat Societății Regale din Londra că numărul de "animale
mici" (spermatozoare) pe care le-a detectat în lapții unui cod —150 de miliarde — era cu mult
mai mare decât numărul total de oameni pe care planeta l-ar putea suporta. La două secole
distanță, în secolul al XIX-lea, puterile de mărire și de rezoluție a microscoapelor au crescut,
lentilele nemaiavând distorsiuni cromatice și sferice.
Principalele părți componente ale unui microscop optic sunt:
1. Ocularul
2. Turelă rotativă
3. Lentile obiectiv
4. Butoane de reglaj (reglaj grosier)
5. Reglaj fin
6. Platformă
7. Iluminator sau oglindă
8. Diafragma și condensorul
9. Cleme de poziționare

Lentila (convexă sau concavă) reprezintă elementul de bază al tuturor instrumentelor

optice. Această bucată de sticlă sau de mase plastice cu suprafețele curbate modifică
traiectoria razelor de lumină care o traversează. Lentila redirecționează razele de lumină,
venind de la obiect și formând o imagine.
Cel mai simplu microscop este format din două lentile convexe suprapuse, ocular și
obiectiv. Obiectul care trebuie observat este puternic iluminat și privit din transparență.
Lentila convexă a obiectivului produce o imagine a obiectului, care este la rândul ei mărită de
lentila convexă a ocularului. Cele două lentile își însumează puterile de mărire, ceea ce
produce în final o imagine foarte mărită a obiectului respectiv.
Pentru ca imaginea rezultată să fie corectă trebuie efectuate câteva reglaje:
 Luminozitatea  este ajutată de condensor (înclinarea oglinzii în multe cazuri) și de
deschiderea lentilei obiectiv.
 Focalizarea  este controlată prin butonul specific și depinde totodată de grosimea
preparatului și a lamelelor sale.
 Rezoluția  reprezintă distanța minimă la care s-ar putea afla două puncte ale imaginii
pentru a mai putea fi percepute separat.
 Contrastul  definește diferența dintre iluminarea preparatului propriu-zis și cea a
zonelor adiacente acestuia. Se poate regla prin modificarea intensității luminii și a
dimensiunilor diafragmelor, precum și prin utilizarea unor substanțe de contrast.