CELULA este unitatea de bază structurală, funcțională și genetică a organismelor vii.

Forma celulelor :
Rotunde/ sferice - OVULELE
Ovalată – celula musculară netedă
Stelată – celula nervoasă
Cilindrică – celulele epiteliului digestiv
Cubică – celulele epiteliului respirator
Pavimentoasă/ turtită – celulele epidermului
Dimensiunile celulelor
În medie cuprinse între 20-30 microni
• Cele mai mici celule sunt HEMATIILE 7, 5 microni
• Cele mai mari celule OVULELE 200 microni
• Celula musculară striată/ fibra musculară striată 10 cm.
După numărul de nuclee
• Celule mononucleate majoritatea celulelor
• Celule dinucleate celulele hepatice(hepatocite)
• Multinucleate celula musculară striată
• Celule anucleate- hematia adultă, pe măsură ce se maturizează hematia pierde nucleul
pentru a se încărca cu mai mult pigment hemoglobină.
Structura celulei
Membrana celulară – plasmalema
Se formează prin diferențierea citoplasmei la periferia celulei unde devine mai densă și mai
rezistentă.
Este un complex lipoproteic la care se adaugă mucopolizaharide.
1. Funcțiile membranei
• Intervine în schimburile dintre mediul intracelular și cel extracelular.
• Are rol de limitare a creșterii organelor.
• Asigură distribuția asimetrică a ionilor de o parte și de alta a sa prin permeabilitate
selectivă și transport activ această asimetrie stă la baza tuturor proceselor din interiorul celulei
: transmiterea sinaptică, procese de secreție digestivă și renală.
• Intervine în recunoașterea intercelulară prin receptori membranari specifici.
• Are rol de apărare prin: fagocitoză, endocitoză, exocitoză.
• Endocitoza este procesul prin care celula captează și distruge microbii.
• Exocitoza este procesul prin care celula elimină microbii.
• Intervine în mecanismele etipatogenice ale diferitelor afecțiuni. ( etio- Cine a cauzat
boala, Patogenic- Cum s-a produs boala)

2. Compoziția biochimică a membranei

Este formată dintr-un strat mijlociu bilipidic așezat între două straturi proteice, în plus se
găsesc și mucopolizaharide. (MPZ)
Membrana este sediul unor fenomene de transport există două tipuri de transport:
a. PASIV – se face în sensul diferențelor de concentrație și fără consum energetic.
b. ACTIV – se face contra diferențelor de concentrație și necesită consum energetic.
Fenomenele de transport din membrană pot fi clasificate și după dimensiunea substanței de
transport :
a. Sisteme de microtransfer
b. Sisteme de macrotransfer
a. SISTEME DE MICROTRANSFER

1. TRANSPORT PASIV
• Osmoza- reprezintă transportul moleculelor de apă prin membrana celulară în funcție
de cantitatea de solvit. Apa va trece din compartimentul mai diluat în compartimentul mai
concentrat.
• Difuzunea simplă- trecerea moleculelor de apă prin membrana celulară indiferent de
cantitatea de solvit.
Viteza de difuziune a unei substanțe este direct proporțională cu coeficientul de difuziune al
acesteia și invers proporțională cu grozimea membranei.
• Difuziunea facilitară – intervine un transportor membranar care ușurează difuziunea
substanței respective.
• Echilibrul Donnan – intervine atunci când de o parte a embranei există o substanță
impermeabilă ce nu poate trece.
• Codifuziunea – reprezintă difuziunea a două substanțe în același sens.

2. TRANSPORT ACTIV
• Pompele de electroliți ( POMPA DE SODIU- POTASIU)
Cuplajul dintre cei doi ioni Sodiul iese din celulă iar Potasiul intră în celulă.
Asimetria la fiecare 3 ioni de sodiu expulzați din celulă intră doi ioni de potasiu.
Această pompă necesită energie ce provine din transformarea (ATP) (atenozit trifosfat) sub
acțiunea ATPazei este degajată energie.
• Cotransportul – transportul împreună a două substanțe în același sens.
• Contratransportul- transportul a două substanțe împreună, dar în sensuri diferite.

b. SISTEME DE MACROTRANSFER
a. ENDOCITOZA
• Pinocitoza – proces pentru lichide
• Fagocitoza – proces pentru solide, specifică celulelor de apărare – MACRO FAGE
(MF)

b. EXOCITOZA – ieșirea din celulă a unor substanțe:

• Toxine
• Substanțe de care este nevoie în alte celule – Hormoni

c. TRANSCITOZA – este o formă de transport regăsită la nivelul endoteliului capilar

prin formarea unor vezicule.
CITOPLASMA

CITOPLASMA ESTE UN SISTEM COLOIDAL ÎN CARE MEDIU DE DISPERSIE ESTE

APA IAR FAZA DISPERSATĂ ESTE REPREZENTATĂ DE ANSAMBLUL MICELELOR
CE SE GĂSESC ÎN STARE DE MIȘCARE CONTINUĂ. ( mișcare Brauniană)
Citoplasma are două componente:
a. Partea structurată - Organite celulare
b. Partea nestructurată - Hialoplasma

a. ORGANITELE CELULARE
1. Comune – se regăsesc la nivelul tuturor celulelor
• Reticulul Endoplasmatic
- ¬Rugos (RER)
- Neted (REN)
• Ribozomii ( Corpusculii lui Palade )
• Lizozomii
• Mitocondriile
• Aparatul Golgi
• Centrozom ( centru celular )
• Aparat locomotor

2. Specifice – sunt prezente doar în structura unor celule

• Miofibrile – în celula musculară
• Neurofibrile ( se găsesc la nivelul neuronului )
• Corpusculii Nissl ( se găsesc la nivelul neuronului )
Reticulul Endoplasmatic – este un sistem de microtubuli ce fac legătura între nucleu și
citoplasmă.
Are două componente
a. RER – implicat în sinteza proteinelor
b. REN – implicat în depozitarea de glicogen și lipide

Ribozomii – au rol în sinteza proteinelor.

Lizozomii – reprezintă aparatul digestiv al celulei, conțin enzime digestive: lipoze, propoze.
Mitocondriile- sunt organite filamentoase sau glanulare ce conțin enzime de oxidoreducere.
- Prezintă două membrane :
- una plană externă
- una pliată sub formă de creste mitocondriale interne
- reprezintă centrul energetic și respirator al celulei.
Aparatul Golgi ( Complexul Golgi ) – este un sistem de tubuli interpuși între Reticulul
Endoplasmatic și membrana celulară.
- are rol de a transporta proteinele din RE în exteriorul celulei.
Centrozomul – se găsește în vecinătatea nucleului doar în timpul diviziunii celulare.
- Lipsește la neuron, acesta fiind singura celulă ce nu se divide
Aparatul locomotor – este reprezentat de:
• Cili
• Flageli
• Microtubuli – aceștia prezintă în structura lor proteine contractie : ACTINĂ și
MIOZINĂ.

HIALOPLASMA
Este formată din apă și incluziuni celulare ( Lipide, proteine, glicogen).

NUCLEUL
• Conține materialul genetic al celulei
• Transmite informația genetică
• Controlează metabolismul celular
Poziția nucleului
a. Central la majoritatea celulelor
b. Excentric la celulele adipoase și la celulele mucoase
Forma nucelului
a. Rotundă ( Sferică )
b. Ovală ( În fibra musculară netedă)
Numărul nucleilor
a. Mononucleate un singur nucleu
b. Binucleate - celulele hepatice
c. Polinucleate - fibra musculară striată
d. Anucleate – hematia adultă
Dimensiunile nucleilor variază între 3 și 20 microni.
Structura nucleului
Membrană nucleră – Cariolemă
Citoplasmă nucleară – Carioplasmă
1 sau 2 nuclei
Carioplasma este locul principal de sinteză a acizilor nucleici ADN și ARN.
 ȚESUTURI
Sunt alcătuite din mai multe celule ce au aceeași structură și care îndeplinesc aceeași funcție
în organism.

Tipuri de țesuturi
1. EPITELIAL
2. CONJUNCTIV
3. MUSCULAR
4. NERVOS

1. EPITELIAL
Este format din celule strâns unite între ele și care conțin puțină substanță fundamentală.
Fiecare celulă epitelială prezintă un pol apica și un pol bazal.
Epiteliile sunt AVASCULARE, ele hrînindu-se prin difuziune din țesutul conjunctiv de sub
epiteliu.
Epiteliile sunt de patru tipuri
a. DE ACOPERIRE
b. GLANDULARE
c. SENZORIALE
d. DE ABSORBȚIE

a. Epiteliile de acoperire – acoperă suprafața corpului ( epidermul )/ căptușesc diferite

cavități ( mucoasa bucală, nazală, vaginală, rectală)
Epiteliile de acoperire pot fi simple cu un singur strat de celule
Epiteliile stratificate - denumirea epiteliului este în funcție de forma celulelor din stratul
superficial.

Epitelii simple
1. Pavimentos ( celule turtite ) este regăsit în endotelii, mezotelii, pleură, pericard,
peritoneu.
2. Cubice sunt regăsite în ovar
3. Cilindrice sunt regăsite în epiteliul intestinal
4. Pseudostratificat un singur rând de celule dar nucleii sunt situați la înălțimi diferite
unii față de ceilalți ceea ce formeză aspectul de strat fals.
Epitelii stratificate
Epiteliul pavimentos
• Keratinizat – epidermul
• Nekeratinizat – mucoasele
Epiteliul cilindric – se găsește în canalele excretorii ale glandelor exocrine și în conjunctiva
oculară.
Epiteliul tranzițional – se găsește la nivelul uroteliului ( vezica urinară, ureter, uretră)
Epitelii glandulare – sunt formate din celule specializate în sinteza unor substanțe ce urmează
a fi exportate din celulă.
Glandele sunt formate din celulele epiteliale glandulare împreună cu țesutul conjunctiv de sub
acestea. ( vase + nervi)
Există trei tipuri de glande în funcție de forma lor
1. Tubulare
2. Acinoase
3. Tubuloacinoase ( Mixte )
Clasificarea glandelor
a. Endocrine – secretă produși numiți hormoni care se varsă în sânge ( tiroida, hipofiza,
glande suprarenale)
b. Exocrine - își varsă produsul la exterior ( glande lacrimale, glande sudoripare, glande
sebacee)
Exocrine – își varsă produsul și în cavități ( glande salivare, glande gastrice )
c. Mixte – au secreție atât exocrină cât și endocrină
• Pancreasul secreția exocrină Sucul pancreatic
• Pancreasul- secreția endocrină Insulina și Glucagonul
• Ovarul secreția exocrină Ovule
• Ovarul secreția endocrină Estrogen și Progesteron
• Testiculul secreția exocrină Spermatozoizi
• Testiculul secreșia endocrină Testosteron
Epitelii senzoriale – intră în alcătuirea organelor de simț
a. Epiteliu olfactiv
b. Epiteliu gustativ
c. Epiteliu oftalmic
d. Epiteliul auditiv
e. Pielea
Epiteliile senzoriale sunt specializate în recepția diverșilor stimuli .
Epitelii de absorbție – se găsesc la nivelul organelor cavitare digestive ( stomac, intestin )

ȚESUT CONJUNCTIV
Este alcătuit din trei elemente și este cel mai bine reprezentat în organism.
Este format din :
a. Celule conjunctive
b. Fibre conjunctive
c. Substanță fundamentală

a. Celulele conjunctive proprii ( fibroblaste, fibrocite, mastocite, adipocite )

Celulele conjunctive migrade ( acestea sunt produse în sânge de unde migrează) – au rolul de
a sintetiza anticorpi – macrofage, limfocite, leucocite.

b. Fibrele conjunctive – asigură rezistența și elasticitatea țesutului conjunctiv :

• Reticulare
• Elastice
• Colagen
Substanța fundamentală- are rolul de a lega elementele țesutului conjunctiv și este formată din
: Apă , Mucopolizaharide , Vase de sânge , Glicoporoteine , Nervi

Funcțiile țesutului conjunctiv :

• Legă diferite părți ale organelor ( ȚESUT CONJUNCTIV LAX )
• Asigură rezistență ( ȚESUT CARTILAGINOS + OSOS )
• Are rol trofic ( hrănire ) ( ȚESUT ADIPOS )
• Rol de apărare – prin fagocitoză

În funcție de consistența substanței fundamentale există trei tipuri de țesut conjunctiv :

1. Moale
2. Semidur ( Cartilaginos)
3. Dur ( Osos )

1. Țesut conjunctiv MOALE

a. Lax – leagă diferite organe
b. Reticulat – măduvă, splină, ganglioni limfatici
c. Fibros – capsule, tendoane
d. Adipos – se găsește sub piele, în jurul unor organe cum ar fi ochii, rinichii
e. Elastic - se găsește în corzile vocale și în pereții arterelor.
2. ȚESUT CONJUNCTIV SEMIDUR (CARTILAGINOS)
a. Celule conjunctive
• Condroblaste
• Condrocite
Sunt regăsite în CAVITĂȚI numite CONDROPLASTE.
b. Fibre conjunctive
• Colagene
• Reticulare
• Elastice

c. Substanța fundamentală (se numește CONDRINĂ, conține apă și puține săruri de

calciu și fosfor)

Există 3 TIPURI DE CARTILAJ:

- HIALIN (laringe, trahee, septul nazal, cartilaje costale, cartilajul de creștere diafizo-
epifizar)
- ELASTIC (pavilionul urechii și epiglota)
- FIBROS (discurile intervertebrale)

3. ȚESUT CONJUNCTIV DUR (OSOS)

a. Celule conjunctive
• Osteoblaste
• Osteocite
• Osteoclaste (celule gigant care au rol în remanierea și remodelarea osoasă)
Aceste celule sunt regăsite în CAVITĂȚI numite OSTEOPLASTE.

b. Fibre conjunctive
• Colagene
• Reticulate
• Elastice

c. Substanța fundamentală (se numește OSEINĂ, conține numeroase săruri de calciu,

sodiu, fosfor care îi conferă o rezistență crescută)
Există 2 TIPURI DE CARTILAJ:
A. COMPACT
Se găsește în diafiza oaselor scurte și late.
Este format din multiple canale Havers ce conțin vase de sânge și nervi.
În jurul fiecărui canal se găsesc celulele osoase dispuse sub formă de lamele osoase
concentrice.
Un canal Havers cu lamelele osoase din jur formează osteonul (= sistem haversian complet),
care reprezintă unitatea morfofuncțională a țesutului osos compact.
Mai există canale Wolkman cu vase de sânge care hrănesc osul.
B. SPONGIOS
Se găsește în epifizele oaselor lungi și în interiorul oaselor scurte și late.
Este format din lamele osoase numite trabecule, care se întretaie delimitând cavități care se
numesc areole.
O areolă cu lamelele din jurul său formează sistemul haversian incomplet. Aceste areole
conțin măduvă roșie (hematogenă).
ȚESUTUL NERVOS
Este format din două tipuri de celule:
I. Neuroni (celule nervoase propriu-zise)
II. Celule gliale

I. NEURONUL
- are forma stelată
- se divide doar până în luna a șaptea a vieții intrauterine
- este format din membrană (neurilemă)
citoplasmă (neuroplasmă)
nucleu

În citoplasmă (NEUROPLASMĂ) se găsesc:

1. organite celulare comune (mai puțin centrul celular)
2. organite celulare specifice (neurofibrilele și corpusculii Nissl)
- NEUROFIBRILELE sunt structuri filamentoase ce au rol în conducerea
influxului/impulsului nervos, se găsesc în citoplasmă și în prelungirile neuronului
- CORPUSCULII NISSL (corpii tigroizi) sunt structuri granulare cu rol în metabolismul
neuronului; NU SE GĂSESC ÎN AXONI
Prelungirile neuronului
– dendrite
– axon
1. DENDRITELE
Sunt prelungiri multiple, subțiri, ramificate.
Conduc imfluxul nervos celulipet.
2. AXONUL
Este o prelungire unică, lungă, groasă.
Conduce impulsul nervos celulifug.
Este indispensabil neuronului (dendritele pot lipsi).
La capătul axonului se găsește butonul terminal – aici există depozitate substanțe
numite mediatori (adrenalina, noradrenalina, acetilcolina, cu prescurtările A, NA, Ach)
Transmiterea impulsului nervos de la un neuron la următorul se numește sinapsă
Transmiterea sinaptică se realizează cu ajutorul mediatorilor chimici.
Axonul este învelit de 3 teci:
A. MIELINĂ;
B. SCHWANN;
C. HENLE.

A. MIELINĂ
Este discontinuă, fiind întreruptă din loc în loc de nodurile Ranvier.
Este o substanță de culoare albă, lipoproteică cu proprietatea de izolator electric, deci influxul
nervos va străbate axonul „sărind” de la un nod Ranvier la următorul.
Această conducere se numește saltatorie. Majoritaeta axonilor sunt mielinizați.
Există și un procent foarte mic (10%) de axoni fără mielină (amielinici), în aceștia,
conducerea impulsului nervos se face punct cu punct și se numește conducere punctiformă .
Viteza impulsului nervos este mult mai mare în axonii cu mielină decât în cei fără.
B. SCHWANN
Este formată din celule gliale. Are rol în susținere și troficitate (de hrănire).
C. HENLE
Este formată din țesut conjunctiv fibros. Are rol de protecție.

DIN PUNCT DE VEDERE FUNCȚIONAL EXISTĂ URMĂTOARELE TIPURI DE

NEURONI:
SENZITIVI – conduc influxul nervos de la periferie la centru (scoarța cerebrală)
MOTORI – conduc comanda de la centru la periferie (la organele efectoare)
EXISTĂ MAI MULTE TIPURI DE SINAPSE:
- AXODENDRIDICE
- AXOSOMATICE
- AXO-AXONICE

II. CELULE GLIALE

- sunt în număr mult mai mare decât neuronul
- sunt singurele celule ale țesutului nervos care se divid, deci sunt singurele celule ale
țesutului nervos care pot da naștere la tumori
- cele mai răspândite celule gliale: astrocitele și microgliile
- tumorile se nmesc gliom sau astrocitom (-om = tumoră)
- au rolul de a susține elementele țesutului nervos, de nutriție și de înlocuire a neuronilor
distruși (în traumatism cerebral => cicatrice glială)
- celulele gliale au niște „piciorușe” numite tentaculele lui Cajal
Acestea se prind pe capilarele cerebrale și formează o rețea densă numită bariera hemato-
encefalică,
Împiedică pătrunderea eventualelor toxine sau a microbilor din sânge în encefal.

Analizatorii

1. Segment periferic (receptor/organ de simț propriu zis)

2. Segment intermediar (calea de conducere a informației de la receptori la centru)
3. Segment central (locul de proiecție pe scoarța cerebrală a simțului receptiv)

ANALIZATORUL CUTANAT
Tegumetul (Pielea) - Pielea este un înveliș neîntrerupt ce se continuă la nivelul orificiilor
mari (gură, nas, etc.) cu mucoasele.
Pielea prezintă:
1. Orificii
2. Cute
ORIFICIILE POT FI:
1. Orificii mari duc direct la o cavitate (nazal, bucal, anal, vaginal)
2. Orificii mici foliculii piloși, porii glandelor sudoripare
3. Populate cu microbi de aici frecența mare a foliculitelor.
CUTELE POT FI:
1. Structurale congenitale:
a. Mari – plica cotului
b. Plica inghinală
c. Plica poplitee
d. Mici – se găsesc pe toată suprafața pielii iar la nivelul palmelor și plantelor ( tălpilor)
determină amprente.
2. Funcționale.
Cutele funcționale apar în cursul vieții și se datorează reducerii nr. De fibre elastice (riduri)

PIELEA:
1. Pe față, frunte și organe genitale cea mai subțire
2. Plante cea mai groasă
CULOAREA PIELII:
1. Este dată de pigmentul numit melanină
2. Grosimea pielii
Elasticitatea este dată de fibrele elastice din derm scade odată cu vârsta , dispare în stările
edematoase și în sclerodermie.

Epidermul este un epiteliu pavimentos stratificat cu keratinizare, format din 5 substraturi.

Celulele sale se află în permanentă regenerare este avascularizat, hranirea sa realizându-se
prin difuziune de la nivelul țesutului conjunctiv de dedesubt.
Membrana bazală are 3 roluri importante:
1. Permite difuziunea sângelui in derm către epiderm
2. Rol de protecție împiedicând pătrunderea substanțelor nocive din epiderm în derm
3. Împiedică pânî la un punct extinderea unei tumori din derm în epiderm

La nivelul epidermului există două tipuri de celule:

1. Keratinocite sunt produse în stratul bazal și apoi urcă spre suprafața pielii încărcându-
se cu keratină și vor înlocui celulele moarte și exfoliate
2. Melanocite celule ce produc melanină, ele pot da naștere la tumori maligne
MELANOM.
Timp de reînnoire epidermică 25-30 de zile, în psoriazis este de 3-5 zile
DERMUL este un țesut conjunctiv format din:
1. Celule
2. Fibre
3. Substanță fundamentală
4. Vase de sânge, care vor hrăni și epidermul.
CELULELE:
a. Celule fibroblaste
b. Celule fibrocite
c. Celule mastocite – sunt dispuse în jurul vaselor și conțin heparină și histamină (au rol
în coagulare)
d. Celule plasmocite și limfocite – intervin în procesele de apărare imunologice
e. Celule histiocite – macrofage, intervin în procesele de apărare anti-infecțioasă prin
fagocitoză;
FIBRELE:
a. Fibre colagene – se înmulțesc foarte mult în procesele de fibroză și scleroză
b. Fibre reticulare – sunt primele care apar intra-uterin și în procesele de regenerare după
plăgi
c. Fibre elastice – suferă un proces de degenerescență sub acțiunea razelor solare și în
procesele de îmbătrânire ducând la ridarea pielii.
SUBSTANȚA FUNDAMENTALĂ – formată din apa, săruri de calciu, sodiu, proteine,
lipide, glicoproteine.

HIPODERMUL – stratul profund al pielii, format din celule adipoase (adipocite)

Grosimea sa este influențată de:
a. Factori genetici
b. Factori alimentari
c. Factori endocrini (glande endocrine)
Hipertrofia hipodermului duce la obezitate, in grosimea sa se pot dezvolta tumori
benigne, numite lipoame.
Printre celulele adipoase se găsesc vase de sânge și nervi.
VASCULARIZAȚIA PIELII:
Vasele sanguine și cele limfatice formează la nivelul pielii două plexuri paralel cu
suprafața pielii, acestea există doar în derm și hipoderm
NERVII CUTANAȚI:
a. Senzitivi
b. Motori
c. Secretori

NERVII CUTANAȚI SENZITIVI:

La nivelul pielii există receptori pentru sensibilitatea tactilă – fină și grosieră,
sensibilitatea termică și cea dureroasă (corpusculi Ruffinii, Pacini, Krausse și discuri Merkel)
Numărul receptorilor cutanați:
- Număr maxim – față (buze)
- Număr maxim – genital
- Număr maxim – pulpa degetului
- Număr minim – scalp, respectiv talpă

ANEXELE PIELII:
Sunt reprezentate de fanere (păr, unghii), respectiv de glande (sudoripare și sebacee)
Regiuni seboreice:
- T-ul feței – frunte, nas, menton (bărbie)
- Mediastinal și scalp
Activitatea acestor glande este hormono – dependentă, aceste glande intră în activitate la
pubertate. Hiperactivitatea acestor glande duce la apariția de boli seboreice. (Acnee juvenilă)
GLANDELE SUDORIPARE:
1. Ecrine – sunt mici, se găsesc pe toată suprafața corpului și se deschid direct la
suprafața pielii prin pori. Uneori porii pot fi astupați de către prticule de praf, nu se poate
elibera și se acumulează sub piele ducând la o erupție de vezicule numită sudamina
2. Apocrine – glande mari, se găsesc în axilă și intră în activitate la pubertate.
MUCOASELE – sunt o continuare a pielii la nivelul marilor orificii, nazal, bucal, vaginal,
anal, dar mucoasele sunt mai subțiri decât pielea, nu prezintă keratinizare, nu au culoare, sunt
transparente, dar se văd vasele de dedesubt ce le conferă culoarea roz. Acestea nu au culoare
deoarece nu au pigmentul melaninic, mucoasele au melanocite, dar sunt inactive.
În boala Addison melanocitele din mucoase se activează ducând la o colorație maronie.
CALEA DE CONDUCERE A ANALIZATORULUI CUTANAT:
1. Receptori – în piele (terminații nervoase libere)
2. Corpusculi Ruffini, Pacini, Krausse, Merkle
3. Primul neuron – se găsește în gaglionul spinal.
4. Al 2-lea neuron – se găsește în conul posterior al măduvei spinării.
5. Al 3-lea neuron se găsește în talamus.
SEGMENTUL CENTRAL (Locul de pe scoarță unde se trimite informația), în lobul parietal,
zona somestezică I, câmpuri III, I, II.
FUNCȚIILE PIELII
 Organ de simț
 Protecție
 Excreție (prin transpirație)
 Termoreglare (glandele sudoripare, hipoderm, vasoconstricție, vasodilatație)

ANALIZATORUL VIZUAL

Globul ocular – are formă aproximativ sferică, se găsește fixat în orbită prin mușchii
extrinseci ai globului ocular
Este format din 3 tunici concentrice:
 cornee și sclerotică – la exterior
 coroidă la mijloc
 retină internă
Tunica externă, este formată din:
 cornee, situată anterior, 1/6 din sclerotică
 sclerotica, situată posterior, 5/6 între cornee și sclerotică se găsește șanțul
sclerocorneean ce are canalul Schlemm, aici există venele sclerei unde va fi absorbită o parte
din umoarea apoasă produsă de procesele ciliare.

 CORNEEA – Este avasculara, transparentă și prezintă nervi

 SCLEROTICA – prezintă vase de sânge, nervi, pe ea se inserează cei șase muschi
extrinseci care prind globul ocular de orbită.
TUNICA MEDIE (COROIDA) – Tunica vasculară a globului ocular, spre partea anterioară
coroida se îngroașă și formează corpul ciliar.
 CORPUL CILIAR, format din mușchi ciliar și procese ciliare
 MUȘCHIUL CILIAR – mușchi neted care prin contracție trage de iris, mărind sau
micșorând pupila.
 PROCESELE CILIARE – Ghemuri vasculare cu rol în producerea umorii apoase,
aceasta fiind reabsorbită de către venele din canalul Schlemm, astfel încât presiunea
intraoculară va fi de 21 mm/HG.
În anumite boli venele nu pot reabsorbi o cantitate normala de umoare apoasă și atunci
presiunea intraoculară crește ducând la GLAUCOM
 IRISUL – diafragm, cu un orificiu central numit pupilă. Prin pupilă este reglată
cantitatea de lumină ce pătrunde în globul ocular.
TUNICA INTERNĂ (RETINA)
 Retina oarbă – poziționata anterior, nefuncțională
 Retina vizuală – se găsesc receptorii analizatorului vizual = celule cu conuri și
bastonaș, se găsesc doua zone importante.
I. Pata galbenă sau macula luteea, cu o scobitura în centrul ei numita foveea centralis.
În pata galbenă se gasesc mai multe celule cu conuri decât cu bastonașe, iar în foveea centralis
se găsesc numai celule cu conuri. Pata galbenă se găsește în dreptul axului vizual.
II. Pata oarbă – aici nu există nici celule cu conuri, nici celule cu bastonaș, pe aici ies din
globul ocular fibrele nervului optic.

RETINA – este formată din:

 10 straturi celulare ce cuprind celule receptoare, neuroni bipolari și neuroni
multipolari.
 Celulele receptoare sunt defapt tot neuroni, dar modificați
 Celulele cu bastonașe sunt în număr de 120.000.000 și sunt specializate în vederea
nocturnă, celulele cu conuri sunt în număr de 6-7 milioane, fiind specializate atât în vederea
diurna cât și în cea colorată.
Mediile de refracție ale globului ocular :
 cornee
 umoare apoasă
 cristalin
 corp vitros (umoare vitroasă)
Umoarea apoasă este un lichid incolor, secretat de procesele ciliare din corpul ciliar, are o
componență chimică similară cu cea a lichidului cefalorahidian, conține substanțe nutritive și
energetice necesare corneei și cristalinului, ocupă camera anterioară a globului ocular, camera
anterioară fiind situată între cornee și cristalin.
CRISTALINUL – este o lentilă biconvexă a ochiului, este transparent, situat între iris și corpul
vitros, la periferie prezentând o capsulă fibroasă numită cristaloidă. Este menținut în poziție
prin niște fibre ce formează zonula zinn. Nu are vase de sânge și nici nervi, nutriția sa fiind
făcută prin vasele de sânge de la nivelul proceselor ciliare. Opacifierea cristalinului duce la
bola numită cataractă.
CORPUL VITROS – este transparent, învelit de o membrană numită hialoidă, ocupă camera
posterioară a globului ocular, situată între cristalin și retină.

CALEA DE CONDUCERE A ANALIZATORULUI VIZUAL:

 Receptorii – celulele cu conuri și bastonașe de pe retină din startul IV al său.
 Primul neuron – celule bipolare din stratul VI al retinei
 Al 2-lea neuron – celulele multipolare din starul VIII al retinei
*axonii celulelor multipolare se unesc și formează nervul optic*
 Al 3-lea neuron se află în metatalamus
Proiecția corticală în lobul occipital, campuri XVII, XVIII, XIX, in jurul scizurii (șanțului)
clacarine.
- Un ochi ce vede normal se numește emetrop.
- Ochiul miop, imaginea se formează în spatele retinei.
- Ochiul hipermetrop, imaginea se formează înaintea retinei.

Astigmatism – tulburare de refracție din cauza existenței mai multor raze de curbură ale
corneei.
Prezbitism – tulburare de acomodare a ochilui.

ANEXELE OCHIULUI:
1. De mișcare – mușchii extrinseci:
- drept superior
- drept inferior
- drept intern
- drept extern
- oblic superior
- oblic inferior
Acești mușchi sunt inervați de perechile de nervi cranieni III, IV, VI.
2. Anexele de protecție:
- sprâncene
- gene
- aparat lacrimal

ANALIZATORUL ACUSTICOVESTIBULAR:
 Simțul auzului
 Simțul exhilibrului

ORGANUL DE SIMȚ
Urechea are 3 segmente:
 Urechea externă (regiunea auriculară)
 Urechea medie (cavitatea timpanică)
 Urechea internă (cavitatea labirintică)

În urechea internă se gasesc atat receptori pentru auz cat și pentru echilibru.
Urechea externă formată din:
 pavilionu urechii (auriculă)
 conduct auditiv extern
 timpan

Pavilionul urechii – formă de palnie format din piele și cartilaj, are rol de a capta
undele sonore
Conductul auditiv extern – are o lungime de 2-2.5 cm, este sinuos, prezintă glande
sebacee și glande ceruminoase și fire de păr
 Membrana timpanului – este elastică, are o grosime de 0.1 mm, este rezistentă, dar la
vibrații mai mari se poate sparge.
Urechea medie( casa timpanului) este formată din: cavități masotidiene pline cu aer,
lanț articulat de oscioare (ciocan, nicovala, scăriță)

- Trompa lui Eustachio -Fereastră ovală, Fereastă rotundă - timpanul secundar

- Face legatura intre urechea medie su faringe, deci o faringita se poate complica cu o
otita medie.
Urechea interna – aici exista un labirint osos, in interiorul caruia se gaseste labirintul
membranos.
In L.O si L.M se gaseste PERILIMFA, iar in interiorul LM se gaseste ENDOLIMFA.
In interiorul endolimfei exista:
- organul CORTI – celule receptoare pentru auz
- organul SCARPA - celule receptoare penru echilibru
Labirintul osos este format din:
- vestibul osos
- canale semicirculare osoase
- melc osos
Labirintul membranos: are 2 vezicule suprapuse numite: uricula si sacula
Melcul membranos -> canalul cohlear -> receptori pentru auz
Contine in interios endolimfa cu organul CORTI format din 2 straturi de celule epiteliale
asezate pe o membrana bazala iar la polul apical au cili.
CILII
- strabat o membrana subtire numita membrana reticulara si apoi una mai groasa numita
membrana tectoria.
La baza celulelor receptoare se gasesc fibre nervoase ale ramurii acustice a nervului cranian 8
(perechea VIII)
MECANISMUL RECEPTIEI AUDITIVE
- undele sonore sunt captate de catre pavilionul urechii, trec prin conducul auditive si ajung la
membrana timpanului
- aceasta vibreaza, vibratiile se stransmit mai departe lantului de oscioare si ajung in urechea
interna.
- aici va incepe sa vibreze intai perilimfa si apoi endolimfa
- vibratiile endolimfei pun in misca membrana tectoria, cilii, si informatia ajunge la celulele
receptoare auditive - acestea transforma undele sonore ( mecanice) in impuls nervos.
- impulsurile nervoase vor fi preluate de catre ramura Acustica a nervului VIII, apoi pe calea
de conducere a analizatorului auditive, informatiile auditive vor ajunge la nivelul SNC.

CALEA DE CONDUCERE
- Receptorii: celulele auditive din organul CORTI
- I neuron - ganglion spiral CORTI
- al II-lea neuron – in nuclei auditive din bulv ( trunchiul cerebral)
- al III-lea neuron – in metatalamus, corpii genicularosi interni
- proiectia corticala – lobul temporal, campul 41
 ANALIZATORUL VESTIBULAR

Are rolul de a informa creierul despre pozitia capului in spatiu si despre miscarile liniare
sau circulare ale acestuia.
Simtul vestibular nu este un simt propriu-zis, ci o componenta importanta a
mecanismelor ce realizeaza echilibrul alaturi de analizatorul visual, auditiv si cerebral.

RECEPTORII VESTIBULARI
- se gasesc in organul Scarpa din urechea interna.
In labirintul membranos exista:
 Vestibul membranos cu utricula si sacula
 Canale semicirculare membranoase
In utricula si sacula exista receptori maculari, care receptioneaza miscarile liniare al;e capului
( orizontale sau vertical).
In canalele semicirculare care sunt orientate in cele 3 directii ale spatiului se gasesc receptori
numiti CRESTE AMPULARE care receptioneaza miscarile circulare ale capului.

ORGANUL SCARPA
Este format din celule receptoare asezate pe un singur strat, prevazute cu cili si care au la
suprafata o membrana otolitica.
La baza celulelor receptoare se gasesc fibre nervoase ale nervului VIII, ramura
vestibulara.

 Cand capul sta nemiscat, otolitele apasa prin greutatea lor, asupracililor celulelor
receptoare si apoi se va transmite informatia la centru privind pozitia capului.
 Cand capul face miscari liniare, vor fi stimulate receptorii din utricula si sacula.
 Cand capul face miscari circulare, sunt stimulatI receptorii din canalele semicirculare -
CRESTELE AMPULARE.

CALEA DE CONDUCERE
RECEPTORII: maculari si crestele ampulare
I Neuron: ganglionul Scarpa de pe ramura vestibulara a nervului VIII
II Neuron: in nuclei vestibulari din bulb
III Neuron – in talamus, dar exista si fibre care duc spre cerebel
Proiectia corticala se gaseste pe lobul parietal
 ANALIZATORUL GUSTATIV
Celulele receptoare gustative se gasesc in mugurii gustative de pe limba, faringe, epiglota,
val palatin.
“V” – ul LINGUAL
Este zona de pe limba care contine celule caliciforme – celule gustative mari -
proeminente.
Valecule = 2 scobituri situate intre baza limbii si epiglota
Nervul VII = nervul facial
Nervul IX = nervul gloso-faringian
Nervul X = nervul vag – coboara in torace si abdomen
Omul are 4 gusturi fundamentale:
 ACRU – pe marginile limbii
 SARAT - pe partea anterioara
 AMAR - spre baza limbii
 DULCE – varful limbii
CALEA DE CONDUCERE
Receptorii: celulele gustative
I Neuron: - ganglion geniculat pentru nervul VII
- ganglion Andersh pentru nervul IX
- ganglion plexiform pentru nervul X
II Neuron – in bulb, in nucleul gustative NAGEOTTE
III Neuron – in talamus
Proiectia corticala – lobul parietal, camp 43
ANALIZATORUL OLFACTIV
Receptorii olfactive se gasesc la nivelul mucoaselor olfactive.
Mucoasa olfactiva se gaseste in partea posterioara si superioara a mucoasei nazale.
Restul mucoasei nazale este de tip respirator.
Receptorii olfactivi sunt de fapt neuroni bipolari.
Acestia prezinta:
-O dendrita care se termina cu o umflatura numita zona olfactive, prevazuta cu cili olfactive.
- 1 axon; axonii celulelor olfactive se unesc si formeaza nervul olfactive (perechea I de nervi
cranieni).
CALEA DE CONDUCERE
Receptorii: celule bipolare
I Neuron – celule bipolare
II Neuron – cellule mitrale din ETMOID
III Neuron – nu exista, este singura cale senzoriala care are doar 2 neuroni, neavand
legatura cu talamusul.
Proiectia corticala: pe fata interna a emisferelor cerebrale, camp 28. Sensibilitatea
olfactive a omului este mii de ori mai slaba decat a animalelor.
Pentru a produce miros o substanta trebuiie sa fie volatile si sa se dizolve in lichidul de
acopera mucoasa olfactiva. O sensibilitate foarte mare o avem pentru substanta numita
MERCAPTAN - se pune in gazul metan.