CELULA

DIVIZIUNEA CELULARĂ
 Celula

 Definiție: celula reprezintă unitatea structurală, funcțională și genetică a tuturor

organismelor vii, fiind capabilă de autoreglare, autoconservare și autoreproducere.
-1665: Robert Hooke – a utilizat pentru prima dată termenul de
celulă (lat. cella – cămăruță) - în urma unor observații la microscop
pe o secțiune prin scoarța arborelui de plută - observă niște
cămăruțe (pori) separate prin pereți rigizi
 CITOLOGIE - știința care se ocupă cu studiul morfologic, anatomic și fiziologic
al celulelor
 Caracteristici ale celulelor

1. Dimensiunile celulelor:
- în general sunt microscopice (microni); foarte puţine pot fi văzute cu ochiul liber (ovul, celule din
fructe de citrice)
2. FORMA CELULELOR: initial toate celulele au formă ovoidală, sferică; apoi forma variază, fiind
adaptată funcţiei pe care o îndeplineşte celula, putând fi: cubice, cilindrice, prismatice, stelate etc.
- celulele vaselor conducătoare din plante au formă tubulară (cilindrică)
- celulele nervoase cu numeroase prelungiri fine
- globulele roşii au forma unor discuri biconcave
 STRUCTURA CELULELOR
Deși variate, aproape toate celulele au elemente comune:
 Membrană – o barieră care le înconjoară, le protejează, realizează schimburile cu mediul extern
 Citoplasmă (mediul intracelular):
 sediul procesele celulare
 conține organite celulare cu structuri și funcții specifice
 Material genetic sub forma acizilor nucleici, care controlează activitățile celulei:
 ADN (acid dezoxiribonucleic) – stochează informaţia pentru:
 propria sa replicaţie
 ordinea de înlănţuire a aminoacizilor în proteine
 ARN (acid ribonucleic) – intervine în procesul de sinteză a proteinelor

TIPURI FUNDAMENTALE DE CELULE

Cel mai important criteriu în clasificarea celulelor este modul de organizare a materialului
genetic: CELULE PROCARIOTE și EUCARIOTE.
 TIPURI DE CELULE: PROCARIOTE și EUCARIOTE

1. Celula EUCARIOTĂ – la majoritatea organismelor:

protiste, fungi, plante și animale
- are dimensiuni mai mari, unele chiar macroscopice
- are NUCLEU propriu-zis și este compartimentată
- Prezintă: perete celular, membrană celulară, citoplasma:
nestructurată (hialoplasma) și structurată , cu organite
citoplasmatice: ribozomi, mitocondrii, centrozom, citoschelet,
dictiozomi (aparat Golgi), lizozomi, REN și RER, vacuole,
plastide.

2. Celula PROCARIOTĂ - bacterii, cianobacterii:

- mai mică (de 10 ori) decât cea eucariotă;
- structură simplă – fără nucleu, material
genetic organizat în NUCLEOID
- componente obligatorii: perete celular, membrană
celulară, citoplasmă (vâscoasă, fără curenți
citoplasmatici), ribozomi, mezozom, incluziuni ergastice
- componente accesorii: capsulă, flageli, cili etc.
 STRUCTURA, ULTRASTRUCTURA ȘI ROLUL COMPONENTELOR CELULARE
I. ÎNVELIȘURI CELULARE:
a. Membrana celulară
 un strat subţire ce separă conţinutul celular de mediul înconjurător
 structura: de natură lipido-proteică, fiind formată dintr-un strat bimolecular
lipidic, în care sunt inclavate molecule de proteine.
MODELUL MOZAICULUI FLUID: explică structura membranei prin faptul că:
- membrana celulară este fluidă
- lipidele şi proteinele membranei sunt în permanentă mişcare: proteinele se deplasează de-a lungul lipidelor
schimbându-şi locul şi formând desene sau mozaicuri.
B. PERETELE CELULAR
- este o structură nevie
- conține polizaharide cu structură fibrilară: celuloză la plante, mureină la bacterii
și chitină la fungi;
- conferă rigiditate și menține forma celulei
- Rol: de apărare, asigură schimbul de apă și substanțe dintre celule și mediul înconjurător.
 CITOPLASMA: ORGANITE CITOPLASMATICE COMUNE

II. Citoplasma – reprezintă mediul intracelular, situat între membrana celulară și nucleu, se prezintă sub formă de:
- Citoplasmă fundamentală – hialoplasma – constituie mediul intern al celulei în
care se desfășoară principalele procese metabolice;
- Citoplasmă structurată – reprezentată de organite celulare comune și specifice
1. RETICUL ENDOPLASMATIC (RE): un sistem de canalicule ce face legătura dintre
membrană și nucleu, asigurând transportul de substanțe în toată citoplasma;
există două forme:
a. REN (neted) – rol în sinteza lipidelor și în metabolismul glicogenului;
b. REG (granular-rugos) asociat cu ribozomii, cu rol în sinteza proteinelor.
2. RIBOZOMII (GRANULELE LUI PALADE):
- dimensiuni submicroscopice; sunt lipsiți de membrană; pot fi liberi în citoplasmă
sau sunt atașați de REN;
- sunt alcătuiți din ARN și proteine
- Rol: în biosinteza proteinelor: la nivelul lor se asamblează aminoacizii, pe baza
informației genetice din ARNm
3. Aparatul Golgi (totalitatea dictiozomilor):
- localizat în apropierea nucleului
- dictiozomii sunt formați din discuri sau cisterne suprapuse și micro-/ macrovezicule de
secreție
- Rol: în secreția celulară; mai dezvoltat în celulele secretoare.
 4. Mitocondriile – uzinele energetice ale celulei:
- Structură: membrană dublă, cea internă este cutată formând criste /
tubuli, pe care se găsesc enzime oxidoreducătoare; matrice - matrix
(conține ADN, ARN, mitocondriile fiind capabile de autodiviziune);
- Rol: în respirația celulară prin care se eliberează energie (stocată în ATP);
- sunt numeroase în celulele cu activitate intensă (celule hepatice, celule
musculare striate etc.)
5. LIZOZOMII:
- organite de formă sferică sau ovoidală, care au o membrană simplă și o
matrice lizozomală în care se găsesc peste 40 enzime hidrolitice (digestive)
- Se găsesc în număr mare în leucocite și celulele îmbătrânite
- Rol: - în digestia intracelulară (prin fagocitoză)
- în distrugerea corpurilor străine sau a structurilor îmbătrânite celulare.
6. CENTROZOMUL (CENTRUL CELULAR): evidențiat la animale,
alge, ciuperci;
- se află în apropierea nucleului
- format din doi corpusculi cilindrici (centrioli) înconjurați
de o zonă citoplasmatică densă
- rol în diviziunea celulară prin formarea fusului de diviziune
- lipsește în celulele care nu se divid (ex. neuron)
 Organite celulare specifice: celulei vegetale

1. 1. PLASTIDELE – organite specifice celulei vegetale; dpdv funcțional, pot

2. fi:
A. Fotosintetizatoare:
- Cloroplaste (conțin pigmenți verzi, clorofilieni):
- Feoplaste (conțin pigmenți bruni, la algele brune)
- Rodoplaste (conțin pigmenți roșii, la algele roșii).
- Structură: au membrană dublă, cea internă formează lamele stromatice (tilacoide ); în lungul lor se dispun discurile
grana ce conțin pigmenți asimilatori; stroma (substanța fundamentală ce conține ribozomi, granule de amidon, incluziuni
lipidice, ADN, ARN, deci sunt organite autodivizibile.
Rol: în fotosinteză: sinteza substanțelor organice din substanțe anorganice în prezența energiei luminoase captate cu ajutorul
pigmenților clorofilieni.

B. Nefotosintetizatoare:
 Leucoplaste (plastide incolore – nu au pigmenți): rol în depozitarea substanțelor de rezervă:
- amidon – amiloplaste (tuberculi de cartof)
- uleiuri – oleoplaste (floarea soarelui)
- proteine – proteoplaste (în semințele plantelor; la fasole).
 Cromoplaste – conțin pigmenți roșii-portocalii; dau culoare petalelor, unor frunze, fructe sau unor rădăcini (la morcov)
2. VACUOLE - structuri permanente în celula vegetală (mici și numeroase în celulele tinere, iar în
cele adulte rămâne o singură vacuolă mare)
- conțin suc vacuolar (ameste de apă cu săruri minerale, glucide și enzime)
- depozitează substanțe de rezervă;
- pot conține antociani (substanțe ce determină culoarea organelor plantelor)
- totalitatea lor formează vacuomul.
Organite celulare specifice unor celule animale:
a. Miofibrilele (specifice celulei musculare) conțin proteine contractile (actină și
miozină) cu rol în realizarea contracției musculare.
Corpusculii Nissl (corpi tigroizi) sunt specifici neuronului; au rol în sinteza
proteinelor neuronale.
Neurofibrilele – sunt specifice neuronului; au rol în susținerea neuronului și de
a facilita transmiterea impulsului nervos.

III. NUCLEUL (grec. karion – nucleu) – coordonează toate activitățile celulei

- conține informația genetică și are rol în transmiterea acesteia
- după numărul de nuclei, celulele pot fi: anucleate: hematiile adulte;
mononucleate: majoritatea; binucleate: celulele hepatice; polinucleate
(fibrele musculare striate)
Structură:
- membrană nucleară dublă, cu pori;
- carioplasmă formată din cariolimfă (partea lichidă) și cromatină
(conține ADN, ARN, proteine, ioni de Ca2+ și Mg2+ ; la începutul diviziunii
celulare diferențiază cromozomii);
- 1-3 nucleoli (alcătuiți din ARN și proteine; rol în diviziunea celulară).
DE REȚINUT!
Componente specifice celulei vegetale:
Peretele celular, plastidele și vacuolele.
Organite specifice celulei animale:
Lizozomii; miofibrile, neurofibrile, corpulsculi Nissl
Organitele celulare delimitate de:
- membrană dublă sunt: nucleul, mitocondria, cloroplastul
- membrană simplă: reticulul endoplasmatic, aparatul Golgi, lizozomii
- nu au membrană: ribozomii, centrozomul, flagelii, cilii, microtubulii.
Organite celulare autodivizibile - nucleul, mitocondria, cloroplastul; conțin ADN, deci au capacitate de
autoreproducere.
Componente protoplasmatice (partea vie a celulei): membrana celulară, citoplasma, nucleul, reticulul
endoplasmatic, ribozomii, dictiozomii, mitocondriile, plastidele, centrul celular, cilii, flagelii, corpusculii
Nissl, neurofibrile, miofibrile.
Componente neprotoplasmatice (partea nevie): formaţiuni celulare nevii, caracteristice, mai ales, celulelor
vegetale: peretele celular, vacuomul celular (totalitatea vacuolelor dintr-o celulă vegetală matură) şi
incluziunile ergastice (produse anorganice sau organice, rezultate în urma procesului de metabolism).
Diviziunea celulară
Procesul care asigură producerea de noi celule care le înlocuiesc pe cele distruse / ajută la creșterea și dezvoltarea
organismului, refacerea țesuturilor uzate, precum și menținerea țesuturilor, organelor în bună stare de
funcționare.
DIVIZIUNEA CELULARĂ poate fi:
A. DIRECTĂ – AMITOZA (la procariote, protiste, la celulele pe cale de regenerare, în ţesuturile canceroase, în
gale, leucocite etc.):
- celulele se înmulțesc rapid;
- nu prezintă fus de diviziune;
- nu se individualizează cromozomi omologi;
- învelișul nuclear nu dispare.
se realizează prin:
1. strangulare = gâtuire: celula se subțiază la mijloc până ce se obțin două celule-fiice
2. fragmentare – apariția unui perete despărțitor care împarte conținutul în două celule-fiice
 Diviziune celulară indirectă – cariokinetică

B. DIVIZIUNEA INDIRECTĂ cariokinetică (la eucariote: majoritatea organismelor vii):

CICLUL CELULAR – totalitatea evenimentelor prin care o celulă a organismului crește, își dublează cromozomii și se
divide, rezultând astfel 2 celule identice. Ciclul celular are 2 perioade:
1. INTERFAZA: precede diviziunea; cuprinde 3 faze: G1 presintetică: biosintetică și de creștere / dublarea
conținutului celular; G2 postsintetică: de creștere; sinteză de componente necesare realizării diviziunii; S (sintetică) –
sinteza și dublarea cantității de ADN.
2. DIVIZIUNEA CELULARĂ PROPRIU-ZISĂ:
MITOZA și MEIOZA: se desfășoară în mai multe faze succesive (modificări ale
nucleului și restructurări ale materialului genetic – individualizarea cromozomilor);
- prezintă fus de diviziune – prin autoduplicarea centrozomului; asigură
distribuirea echilibrată a cromozomilor în celulele-fiice;
- cromatina nucleară se condensează și se spiralizează formând cromozomi
(structuri permanente ale nucleului, dar vizibili la microscop numai în timpul diviziunii
celulare).
Eucariotele prezintă un număr variabil de cromozomi, constant pentru diferite specii. Totalitatea cromozomilor existenți în
celulă reprezintă setul de cromozomi (n).
După numărul de seturi de cromozomi, celulele sunt: - diploide (2n) – celulele somatice (ale corpului)
- haploide (n) – celule reproducătoare (gameți)
 MITOZA

CICLUL INTERFAZA – cromozomul monocromatidic își sintetizează

CELULAR cromatida pereche și devine bicromatidic
MITOTIC
DIVIZIUNEA MITOTICĂ = MITOZA – cuprinde:

I. CARIOKINEZA (diviziunea nucleului) – se realizează în patru faze:

PROFAZA - condensarea și spiralizarea cromatinei – cromozomi bicromatidici
- dezorganizarea membranei nucleare și a nucleolilor
- diviziunea centromerului – formarea fusului de diviziune

METAFAZA - dispoziția cromozomilor bicromatidici în plan ecuatorial – placa metafazică –

diadă cromozomială
- clivarea cromozomilor bicromatidici; rezultă cromoz. monocromatidici

ANAFAZA - migrarea cromozomilor monocromatidici spre capetele fusului de diviziune; la

jumătatea distanței dintre ecuator și polii celulei
TELOFAZA - cromozomii au ajuns la polii fusului de diviziune
- dezorganizarea fusului de diviziune
- reorganizarea membranei nucleare și a nucleolilor
II. CITOKINEZA – după formarea nucleelor celulelor-fiice și diviziunea organitelor celulare
apare o membrană plasmatică care separă celulele-fiice.
Prin MITOZĂ rezultă două celule-fiice (diploide: 2n) care au același număr de cromozomi ca și
celula-mamă din care s-au format.
 MEIOZA
INTERFAZA I - formarea cromozomilor bicromatidici
DIVIZIUNEA MEIOTICĂ - proces complex care constă în 2 diviziuni succesive: diviziunea I (reducțională) și diviziunea II (ecvațională).
Între cele două diviziuni poate exista o perioadă de trecere (interchineza) – fără sinteză de ADN.
I. ETAPA REDUCȚIONALĂ – MEIOZA I: dintr-o celulă mamă diploidă (2n) se obțin două celule haploide (n) cu cromozomi bicromatidici;
se desfășoară în patru faze:
PROFAZA I Este cea mai lungă fază caracterizată prin:
- dezorganizarea membranei nucleare și a nucleolilor; formarea fusului de diviziune;
- individualizarea cromozomilor bicromatidici; dispunerea cromozomilor în perechi de omologi (unul matern și unul patern)
formând bivalenți – tetrade cromozomiale;
- realizarea de schimb reciproc de segmente cromatidice între cromozomii omologi (crossing-over), cu formarea
cromozomilor recombinați – recombinare intracromozomială
METAFAZA - dispunerea tetradelor cromozomiale în placa ecuatorială (metafazică)
I - separarea perechilor de cromozomi recombinați genetic prin crossing-over și migrarea aleatorie a cromozomilor întregi,
bicromatidici, spre polii fusului de diviziune – recombinare intercromozomială
ANAFAZA I - migrarea cromozomilor bicromatidici recombinați spre capetele fusului de diviziune (la ½ distanței)
TELOFAZA - cromozomii au ajuns la polii celulei; dezorganizarea fusului de diviziune; reorganizarea membranei nucleare și a nucleolilor;
I formarea peretelui despărțitor și a 2 celule-fiice haploide (½ din nr.cromozomi ai celulei-mamă)

INTERFAZA Celulele-fiice se despart, trec printr-o scurtă interfază nonsintetică, urmate de a doua etapă (ca o mitoză)
II
II. ETAPA ECVAȚIONALĂ – DE MATURAȚIE – MEIOZA II: se desfășoară în 4 faze: PROFAZA II, METAFAZA II, ANAFAZA II,
TELOFAZA II. Rezultă, în final, 4 celule-fiice haploide, care vor forma gameții. Cromozomii celulelor-fiice sunt monocromatidici, recombinați
genetic.
-asigură constanța -asigură constanța numărului de
numărului de cromozomi cromozomi la speciile cu
în diviziunea celulelor reproducere sexuată: gameții au
somatice ½ din numărul de cromozomi al
-asigură creșterea și celulelor somatice; fecundație –
dezvoltarea organismului refacerea nr. de cromozomi ai
-asigură regenerarea speciei
țesuturilor și organelor -crește variabilitatea genetică a
organismelor (crossing-over,
recomb.intercromozomială