Dezvoltarea ţesuturilor

 În perioada embrionară, după formarea foiţelor

embrionare, din care, în procesul de diferenţiere se
dezvoltă ţesuturile.
 Determinare – stabilirea căilor de dezvoltare a
celulelor de mai departe pe baze genetice în rezultatul
blocării unor componente ale genomului.
 Fiecare ţesut are sau a avut în embriogeneză celule
stem – slab diferenţiate, formează populaţii
autoreproductive, pot diferenţia în mai multe direcţii
ca semistem –celule diferenţiate cu funcţii specifice-
diferon sau şir (rând) histogenetic.
Ţesuturile
epiteliale
 Ţesuturile epiteliale

Prezintă ţesuturi limitrofe,situate la limita

între mediul intern şi extern; acoperă
suprafeţele organismului, căptuşesc organele
cavitare şi cavităţile secundare, formează
parenchimul glandular, prezintă elemente sen-
zoriale în unele organe de simţ.
6. Epiteliile nu conţin vase sangvine: alimentarea
şi eliminarea deşeurilor are loc din şi în vasele
ţesutului conjunctiv subiacent.
(excepţie – stria vasculară a epiteliului canalului
cohlear)

7. Epiteliile sunt abundent inervate

8. Posedă înaltă capacitate de regenerare

9. Se dezvoltă din toate 3 foiţe embrionare: ectoderm

entoderm, mezoderm cît şi din mezenchim
 Forma celulelor epiteliale variază de la înalte,
columnare, cuboide, scvamoase, pavimentoase.
 Forma nucleelor corespunde formei celulei.
 Polaritatea tisulară – faţa internă, orientată
spre membrana bazală, faţa externă, orientată
spre suprafaţă (partea bazală şi apicală).
 Legăturile intercelulare – dispozitive
joncţionale de adezivitate, asigură aderare
mecanică
Organite de tip special ale celulelor epiteliale
 Microvilii – funcţie de transport, absorbţie.
 Margine striată – numeroase prelungiri
microviloase, funcţie de absorbţie.
 Margine în perie – scop – mărirea suprafeţei
de contact al polului apical.
 Stereocilii – microvili foarte lungi, uneori
ramificaţi, imobili, lipseşte aparatul
microtubular.
 Cilii – două perechi centrale şi nouă periferice
de microtubuli, alcătuiţi din tubuline.
 Epitelii simple (unistratificate)

Isomorfe Anizomorfe

•Pavimentos
•Cubic • Prismatic
•Prizmatic ciliat
 Endoteliul tapetează vasele sangvine şi
limfatice, camerele inimii. Este reprezentat
printr-un plast de celule plate – endoteliocite
– dispuse într-un strat pe membrana bazală.
Conţin o cantitate redusă de organite şi
vezicule de pinocitoză în citoplasmă.
Endoteliul participă la schimbul de gaze şi
substanţe între sânge şi alte organe. La
aezare se poate deregla curentul sanguin şi
formarea tromburilor în lumenul vasului.
 mezoteliul – acoperă suprafaţa epiplonului,
peritoneului visceral şi parietal, suprafaţa
pleurei şi a pericardului. Derivă din
mezodermul cavităţii secundare a corpului –
celom şi se deosebeşte prin proprietăţile sale
biologice de alte categorii de epitelii. El
împiedică formarea aderenţelor între
organele cavităţii abdominale şi toracice,
care se formează numai în cazul lezării lui.
Celulele – mezoteliocite – au formă
poligonală şi margine neregulată, conţin
unu, două şi rareori trei nuclee.
 Stratul bazal conţine epiteliocite de formă
prismatică, dispuse pe membrana bazală, printre
ele celule stem, capabile la dividere mitotică, pe
baza cărora are loc schimbul depitelicitelor
straturiklor superficiale.
 Stratul spinos constă din celule poligonale
neregulate. În epiteliocitele stratului bazal şi
spinos sunt bine dezvoltate iar între epiteliocite
sunt desmosomi şi alte tipuri de contacte.
 Stratul superficial este format din celule platisate.
Epiteliul pluristratificat necheratinizat
Cubic Prismatic

Tapetează ducturile unor glande

exocrine
 Epiteliul pluristratificat de tranziţie -
uroteliu

Localizarea: bazinete
renale,uretere,vezica urinară
Epiteliul pluristratificat de tranziţie -uroteliu

3 straturi de celule: bazal, intermediar,superficial.

Grosimea epiteliului se modifică în funcţie de starea funcţională a organului.
 Stratul bazal format din celule mici, ovale,
întunecate. Stratul intermediar cu celule de
diferite forme. Stratul superficial constă din
celule mari în formă de cupă, pară,
paraşută sau platisate, în dependenţă de
starea funcţională a organului. Între
celulele superficiale joncţiunile sunt dense,
ce previn pătrunderea lichidului prin
peretele organului.
 Regenerarea ţesuturilor epiteliale. Ţesuturile epiteliale sunt
structuri labile, ale căror celule sunt reânnoite continuu
prin activitate mitotică. Celulele stem ale epiteliului îşi
păstrează activitatea mitotică pe tot parcursul vieţii
organismului. Capacitatea înaltă de regenerare fiziologică
a epiteliului serveşte ca bază pentru repararea rapidă a lui
în diferite situaţii patologice (regenerare reparativă).
 Nutriţia şi inervaţia. În mod normal vasele sanguine nu
pătrund în epitelui, iar nutriţia lor depinde de difuziunea
substanţelor trofice prin membrana bazală din ţesuturile
conjunctive subiacente. Inervaţia ţesuturilor epiteliale se
asigură prin numeroase terminaţii nervoase din sistemul
nervos periferic.
 Metaplasia. În anumite condiţii fiziologice şi patologice un
anumit tip de ţesut epitelial poate să se transforme în alt
tip de epiteliu. Acest proces este reversibil.
 Epiteliul glandular
 Se compune din celule secretorii -
glandulocite (exocrinocite şi
endocrinocite)
 Formează glandele exocrine şi
endocrine
 Glandele cu secreţie externă (exocrine) se dezvoltă
iniţial ca un mugure, ce porneşte din lama
epitelială, apoi îşi crează un lumen, în care se
adună produsul de secreţie. El rămâne legat de
epiteliu prin intermediul unui canal, prin care îşi
varsă produsul de secreţie la suprafaţa acestuia.
Glandele endocrine se dezvoltă în general în acelaşi
mod, însă le lipsesc canalele de excreţie, pierzând
orice legătură cu suprafaţa epiteliului, din care s-
au dezvoltat. Se caracterizează prin faptul, că
substanţele produse, numite hormoni, pătrund din
celulele secretoare direct în sânge şi limfă.
 Glandele
Endocrine Exocrine
(cu secreţie internă) ( cu secreţie externă)
-Elaborează substanţe -Elaborează saliva,sucul
biologic active- hormoni- gastric,pancreatic,
direct în sânge şi limfă laptele,lacrima ş.a.m.d.
-Nu conţin ducturi -Se compun din:
-Sunt abundent a) unităţi secretorii
vascularizate
b)ducturi- prin intermediul
-Epiteliocitele sunt cărora secretul este
organizate în trabecule revărsat la suprafaţa pielii
ori structuri sferice- ori în cavităţi.
foliculi.
 Glandele exocrine
Unicelulare Pluricelulare

(celule caliciforme)
 Unicellular Exocrine Glands
(The Goblet Cell)
 Goblet cells
produce mucin
 Mucin + water 
mucus
 Protects and
lubricates many
internal body
surfaces
Figure 4.10b
 Glanda care are un singur canal neramificat este
denumită glandă simplă, în timp ce o glandă cu un
sistem de canale ramificate în formă de arbore,
care drenează mai multe unităţi secretorii este o
glandă compusă. Forma terminaţiunii secretoare
poate fi de săculeţ – alveolă sau tub, sau o formă
intermediară între aceste două.
 Glandele cu unităţi secretorii tubulare sunt
denumite glande tubulare, cele cu unităţi sferice
sau în formă de bidon – acinoase (lat. acinus –
boabă de strugure) sau alveolare (alveolis – mic
sac gol). Unele glande conţin un amestec de unităţi
secretorii tubulare şi alveolare şi sunt denumite
tubulo-alveolare.
 În funcţie de forma unităţilor
secretorii glandele pot fi:

•Tubulare
•Alveolare
•Tubulo-alveolare
 Glandele exocrine pluricelulare
Simple
Ductul excretor nu este ramificat

Compuse
Ductul excretor se ramifica
 În funcţie de compoziţia chimica a
secretului elaborat glandele pot fi:

 Seroase – secretă componenţi proteici –

glanda parotidă, pancreasul
 Mucoase - secretă mucus- gl.uterine
 Mixte (sero-mucoase) -
submandibulară,glandele proprii ale
esofagului,traheei,bronhiilor
 Hidro saline –sudoripare,lacrimale.
 În funcţie de mecanismul de secreţie
glandele sunt:
 Merocrine– sudoripare, glandele salivare
esofagului, stomacului, uterului ş.a.

 Apocrine– glandele mamare

-microapocrină
-macroapocrină

 Holocrine –sebacee
 Glandele merocrine la mamifere (glandele
salivare). Elaboratea secreţiei se produce fără
distrugerea citoplasmei celulelor secretoare.
Secreţia, sintetizată în celule în formă de granule
şi picături se elimină pe suprafaţa epiteliului sau
în lumenul porţiunii terminale.
 Glandele apocrine (grec.apo- de sus) se
caracterizează prin distrugerea parţială a
citoplasmei celulelor secretoare din regiunea
polului apical, care se desprinde şi întră în
componenţa secreţiei, după care se restabileşte.
Acest tip de secreţie este caracteristic pentru
glandele mamare şi unele glande sudoripare.
 La glandele holocrine eliminarea secretului este
urmată de distrugerea celulei secretoare.
 Ciclul secretor
 un proces compus, ce include 4 faze:
acumularea (fagocitarea) de către celulă a
produselor iniţiale; sinteza şi acumularea
secretului; eliminarea secretului;
restabilirtea celulei, revenirea structur ii ei
la starea iniţială.
Фолликул
Pa !