Asist. univ. dr.

Roxana Avădănei
Asist. univ. dr. Ludmila Lozneanu
Nr. 3
Lucrarea practică
Ţesutul epitelial secretor
(glandular)
Epiteliul secretor este varietatea de ţesut epitelial în care celulele au ca principală
funcţie secreţia de substanţe.
În raport cu modalitatea de eliminare a produsului de secreţie, epiteliul glandular
este la rândul său împărţit în două mari grupe:
- epiteliul secretor exocrin, în care eliminarea secreţiei se face printr-un canal la
suprafaţa unui epiteliu de tapetare;
- epiteliul secretor endocrin în care produşii de secreţie se elimină în mediul intern, de
unde sunt preluaţi de circulaţia sanguină sau limfatică, fără să existe canale de
excreţie.
Epiteliul secretor este unul bine vascularizat el fiind însoţit de ţesut conjunctv lax
bogat în vase sanguine şi limfatice.

Ţesutul epitelial secretor exocrin (glandele exocrine)

În raport de numărul de celule secretoare glandele exocrine se împart în două mari
categorii:
- glande unicelulare (celula caliciformă sau celula mucigenă cu pol deschis) –
localizată la nivelul epiteliului respirator şi intestinal;
- glande multicelulare (majoritatea glandelor exocrine).
Glandele exocrine, din punct de vedere structural, sunt formate din două componente.
- componenta secretorie propriu-zisă - adenomer;
- componenta excretorie - canalul de excreţie a produsului de secreţie.
În raport cu forma adenomerelor se descriu glande exocrine:
- tubulare,
- acinoase,
- alveolare,
- sacciforme.
Histoarhitectonic, canalele glandelor exocrine pot fi simple (când unul sau mai mulţi
adenomeri îşi elimină secreţia într-un canal unic) sau compuse (când canalele sunt
ramificate şi se adună progresiv spre un canal principal de excreţie).
Mai recent, s-a introdus şi clasificarea glandelor exocrine multicelulare în raport
de alte criterii. Astfel, în funcţie de localizarea celulelor secretoare se descriu glande
intraepiteliale (când celulele secretoare se găsesc în grosimea unui epiteliu de tapetare)
sau, mai des, glande extraepiteliale (când acestea se găsesc în afara epiteliului de tapetare.
Alte criterii de clasificare a glandelor exocrine sunt: natura chimică a produsului
de secreţie (polipeptide/proteine, mucus) şi modalitatea de eliminare a acestuia (holocrin,
merocrin, apocrin).
Ca urmare, în prezent denumirea corectă a unei glande exocrine include toate
aceste criterii de clasificare, de exemplu:

1
- glanda extraepitelială, multicelulară, tubulo-acinoasă compusă seroasă pură,
merocrină (glanda parotidă);
- glandă extraepitelială, multicelulară, sacciformă, secretoare de lipide (sebum),
holocrină (glanda sebacee);
- glandă extraepitelială, multicelulară, tubulară simplă dreaptă (glanda Lieberkühn);
- glandă extraepitelială, multicelulară, tubulo-ramificată, mucoasă (glanda pilorică);
- glandă extraepitelială, multicelulară, tubulo-alveolară compusă, apocrină (glanda
mamară);
- glandă intraepitelială, unicelulară, mucoasă, merocrină (celula caliciformă).
a. Glande cu adenomer tubular
Adenomerul acestor glande exocrine are structura unui tub, care poate fi comparat
cu un „deget de mănuşă”. Celulele secretoare sunt dispuse într-un singur rând pe
membrana bazală, ele delimitând în mijloc un lumen care se va continua cu lumenul
canalului de excreţie.
Glanda tubulară simplă dreaptă
Glanda Lieberkühn este o glandă tubulară simplă dreaptă localizată la nivelul
intestinului subţire şi gros. Dezvoltarea maximă, ca număr şi lungime, a glandei
Lieberkühn o întâlnim în jejun .
Glanda Lieberkühn, din punct de verere morfologic, are un perete rectiliniu tapetat de
un epiteliu simplu prismatic înalt în care se pot diferenţia cinci tipuri celulare:
- enterocitele
- Paneth – aceste celule sunt localizate mai ales în zona profundă a glandei Lieberkühn,
unde frecvent apar în grupe de 3-5-8 celule; ele sunt celule cubico-piramidale, cu un
nucleu rotund-ovalar situat bazal şi care au citoplasma polului bazal bazofilă şi cu
aspect fin striat, iar cea a polului apical prezintă, în mod caracteristic, o serie de
granulaţii intens eozinofile care conţin lizozim (substanţă cu acţiune antibacteriană)
- celulele endocrine
- celulele de regenerare – sunt celulele care asigură refacerea epiteliului glandular, dar
şi a epiteliului de tapetare intestinal.
Glanda fundică şi glanda endometrială sunt glande tubulare sinuoase, deoarece
adenomerul nu prezintă un traiect rectiliniu, ci unul uşor ondulat.
Glanda tubulo-ramificată
- glanda pilorică. Adenomerul glandei este tubular drept sau ramificat şi se
deschide la nivelul criptelor gastrice (foveolelor gastrice), care au rolul unui canal
de excreţie . Epiteliul adenomerului este simplu prismatic înalt cu celule care
prezintă nuclei ovalari dispuşi paralel cu membrana bazală şi o citoplasmă slab
acidofilă în H.E., datorită existenţei la nivelul ei a produsului de secreţie de natură
mucoasă . Printre celulele secretoare exocrine există dispersate şi celule endocrine
care aparţin sistemului entero-endocrin difuz şi care pot fi diferenţiate doar cu
ajutorul M.E. sau prin tehnici de impregnare argentică.
- glandele Brunner din duoden,
- glandele esofagiene,
- glandele endocervicale ale colului uterin.
Glanda tubulo-glomerulată
Glanda sudoripară este singura glandă de acest tip din organismul uman.
Adenomerul glandei este situat în dermul profund al pielii la limita cu hipodermul (uneori

2
chiar şi în hipoderm). Acesta apare sub forma unui tub foarte întortocheat, de unde a şi
derivat denumirea glandei. Canalul de excreţie al glandei este lung, străbate întreg dermul
pentru a se deschide la suprafaţa pielii printr-un orificiu propriu numit por sudoripar.
Canalul de excreţie al glandei sudoripare este tapetat de un epiteliu cubic
bistratificat. El străbate tot dermul, iar la nivelul epidermului se continuă cu traiectul
sudoripar, fără perete propriu (acesta fiind delimitat de celulele epidermului), care se
deschide la suprafaţa pielii prin porul sudoripar. Celulele canalelor de excreţie participă
în mod activ prin resorbţie de sodiu la schimbarea compoziţiei sudorii, ele nefiind doar
simple conducte de evacuare.
- Glandele sudoripare se găsesc la nivelul pielii cu epiderm subţire şi gros fiind una
dintre anexele pielii.
b. Glande cu adenomer acinos
Adenomerii acestor glande au forma unei boabe de strugure, iar pe secţiunile
histologice apar rotunzi sau ovalari. Ei se continuă cu o reţea de canale de excreţie
ramificate formând astfel glande tubolo-acinoase ramificate ce pot fi seroase, mucoase şi
mixte, în raport cu natura produsului de secreţie. Acinul seros în microscopie optică şi
coloraţie cu H.E. este mic, rotund, format dintr-un rând de celule cubico-piramidale situat
pe MB care delimitează un lumen mic şi stelat. Celulele secretoare sunt unite prin
joncţiuni numai la polul bazal, astfel încât se permite deschiderea largă a lumenului
atunci când se evacuează produsul de secreţie.
Celula acinoasă seroasă are un nucleu rotund situat în treimea bazală a celulei şi o
citoplasmă bazofilă, fin granulată la polul apical deoarece conţine granulele de secreţie
numite şi granule de zimogen (vacuole golgiene ce conţin produsul de secreţie) .
Pancreasul exocrin şi glanda parotidă conţin în structura lor ca şi componentă
secretorie numai acini seroşi, ele fiind cunoscute drept glande seroase pure.
Acinul mucos este mai mare decât acinul seros, are o formă rotund-ovalară, cu un
lumen evident (bine delimitat). Epiteliul secretor este simplu prismatic înalt cu celule
care prezintă o citoplasmă slab acidofilă (sunt celule producătoare de mucus) şi un nucleu
turtit localizat la polul bazal formată numai din acini mucoşi (ca şi adenomeri), fiind deci
o glandă mucoasă pură.
Acinul mixt este mare, rotund sau ovalar în secţiunile histologice, el fiind alcătuit
dintr-o componentă mucoasă şi una seroasă. Numeric (4/5) predomină celulele acinoase
mucoase (sau componenta mucoasă), care delimitează şi lumenul, celulele acinoase
seroase fiind mai puţine (1/5) şi grupate (2-4 celule) frecvent la un pol al acinului mixt,
ele fiind cunoscute şi sub denumirea de semiluna lui Gianuzzi . Secreţia celulelor seroase
ajunge în lumen trecând printre celulele mucoase.
Glandele salivare mixte (glanda submaxilară şi glanda sublinguală) conţin în
structura lor acini micşti, dar şi acini seroşi şi mucoşi.
Toate tipurile de acini prezintă celule mioepiteliale cu rol de a facilita eliminarea
produsului de secreţie prin contracţia lor (vezi glanda sudoripară).
Acinii se continuă cu o reţea de canale tapetate de epitelii simple cubice, simple
prismatice şi epitelii stratificate. Pancreasul exocrin, ca şi glandele salivare, este o glandă
tubulo-acinoasă ramificată (vezi cap. Anexele tubului digestiv)
c. Glande cu adenomer alveolar

3
 Adenomerul alveolar este de fapt un acin de dimensiuni mai mari, în această
grupă de glande exocrine fiind incluse glanda mamară în lactaţie şi glandele de la nivelul
prostatei .
d. Glande cu adenomer sacciform
Glanda sebacee este singura glandă inclusă în această categorie. Adenomerul
glandei sebacee este piriform sau sacular şi se continuă cu un canal de excreţie îngust,
care se deschide la baza firului de păr , glanda sebacee intrând în structura aparatului
pilo-sebaceu alături de foliculul pilos şi muşchiul erector al firului de păr.
Ea este formată din trei tipuri de celule:
- la periferia glandei, pe membrana bazală, există un rând de celule cubice, cu o
citoplasmă bazofilă şi nuclei rotunzi cu frecvente figuri mitotice; aceste celule au rol
de regenerare;
- celulele principale care încarcă sebum
- celule de susţinere au o formă stelată şi alcătuiesc o reţea de susţinere a celulelor care
încarcă sebum
- Canalul de excreţie (gâtul glandei) este scurt, îngust şi este tapetat de 1-2 rânduri de
celule cubice.

Ţesutul epitelial secretor endocrin (glandele endocrine)

Epiteliul secretor endocrin este varietatea de epiteliu alcătuită din celule
secretoare care îşi varsă produsul de secreţie în mediul intern, de unde este preluat de
sânge sau limfă, neexistând un canal de excreţie propriu-zis.
Ca şi distribuţie celulele endocrine pot fi:
- dispuse în grupuri mici de celule dispersate printre celulele epiteliilor de tapetare sau
celulele epiteliilor glandulare exocrine (ex. sistemul endocrin difuz al tubului digestiv
şi căilor respiratorii); la acest nivel celulele endocrine pot fi identificate prin coloraţii
speciale în MO (cu săruri de argint) sau ME;
- grupuri de celule endocrine prezente în structura altor organe (ex. pancreasul endocrin
sau celulele Leydig din testicul dintre tubii seminiferi). grupate în organe mari
(glande endocrine propriu-zise) ca de exemplu glanda tiroidă, glanda suprarenală etc.
Celulele epiteliale endocrine sunt mereu însoţite de un ţesut conjunctiv lax foarte
bine vascularizat.
În glandele endocrine, ca şi histoarhitectonie, celulele secretorii pot fi dispuse
într-o manieră de tip cordonal, folicular sau difuz.

Bibliografie
Adriana Grigoraş, Alina Floarea-Strat ,,HISTOLOGIE ILUSTRATĂ” ed. Junimea 2009,
pg. 15-21, 25-27
Gartner LP, Hiatt JL. Color Textbook of Histology, 3rd. ed., W. B. Saunders Company,
Philadelphia, 2007.
Stevens A, Lowe J. Human Histology, 3rd. ed., Elsevier Mosby, Philadelphia, 2005
Junqueira LC, Carneiro J. Basic Histology. Text and Atlas, 11th. ed., McGraw-Hill
Companies, New-York, 2005.
Weiss L. Cell and tissue biology. A textbook of histology, 6th. ed. Urban &
Schwarzenberg, Baltimore, Munich, 1963.

4
Ross MH, Pawlina W. Histology. A Text and Atlas, 6th ed., Wolters, Kluwer
Philadelphia: Lippincott Williams & Wilkins, 2011.