Glandele anexe

Sunt organe localizate in afara tubului digestiv ce comunica cu acesta

prin canale, iar produsul lor de sinteza e secretat in lumenul TD.

Sunt glandele salivare mari, pancreasul exocrin si ficatul.

1. Glandele salivare mari

Sunt responsabile de producerea a 90% din volumul salivei, restul de 10%
apartine glandelor salivare mici, diseminate in mucoasa bucala si linguala.

Glandele salivare mari: sublingualele, submandibularele si parotida

(cea mai mare) - sunt responsabile de un formarea unui fluid apos si
diluat, ce are un complex proteic cu actiune antimicrobiana (lizozim,
lactoferina, IgA secretoare) si rol digestiv (amilaza salivara).

Din punct de vedere morforfologic sunt glande compuse.

Canal de excretie: ramificat, acinos sau tubulo-acinos.

Submandibulara si sublinguala sunt tubulo-acinoase.

Parotida este compusa acinoasa.

Mecanismul de secretie este merocrin, produsul e eliminat prin

exocitoza.

Sunt organe incapsulate cu capsula conjunctiva moderat densa. La nivelul

sublingualei capsula este mai putin diferentiata si mai subtire. Din capsula
se desprind septuri ce vor asigura compartimentarea in lobi si in lobuli .

Organizare: parenchim + stroma

A. Parenchimul contine unitatii secretorii : adenomeri - acini, continuati

cu un sistem de ducte ce formeaza sistemul canalicular prin care se
elimina produsul de sinteza in cavitatea bucala.

B. Stroma este un tesut conjunctiv care asigura sustinerea

parenchimului si are vasele sange, limfatice, nervi. Exista stroma
perilobara (compartimenteaza fiecare lob) , perilobulara (in jurul
fiecarui lobul) si stroma periacinara (un tesut conjunctiv bogat in
limfocite, plasmocite ce vor produce IgA).

Element de diagnostic diferential: in glanda parotida, stroma are

multe adipocite atat la nivelul lobulului, cat si interlobular.

1
1. Acinii glandulari ce pot fi intalniti: serosi (structuri sferice alcatuite
din celule implicate in sinteza si secretia de proteine), mucosi (forma
tubulara, cu celule implicate in secretia de glicoproteine, predominant
mucine) sau micsti (acin mucos+semiluna serioasa, care este de fapt un
artefact de fixare)

In peretele acinilor avem si celule mioepiteliale aflate in dedublarea

laminei bazale.

Particularitati structurale:

- parotida este o glanda de

tip seros;

- sublinguala este o glanda de tip muco-seros (predomina acinii mucosi,

rar putem intalni acini micsti sau
serosi);

2
- submandibulara este o gl. de tip sero-mucos (90%serosi, restul micsti);

- unitatile secretorii indruma produsul de secretie in sistemul canalicular

ce poate fi intra- sau extralobular.

2. Sistem canalicular: intralobular, extralobular

La sistemul intralobular: avem 3 categorii de canale

Ducte intercalate
Boll

Ducte striate
Pfluger

Canale de excretie
intralobulare

Peretele acestor canale este constituit dintr-un epiteliu ce vine in raport

cu o lamina bazala si nu sunt inconjurate de stroma conjunctiva.

Ductele intercalate Boll si cele striate Pfluger continua sa aiba la nivelul

lor prezente celule mioepiteliale.

Glandele seroase - atat ductele intercalate cat si cele striate sunt lungi,
cu mai multe celule. Produsul de secretie din acinii serosi este modificat la
nivelul acestor ducte, ele avand celule ce au capacitate de reabsorbtie si
secretie.

Glandele mucoase - au ducte striate si intercalate scurte, saliva nu

sufera modificari de-a lungul canalelor.

- In parotida avem mai lungi canalele intercalatele

In sublinguala avem mai lungi canalele striatele

Ductul intercalat Boll este cel care continua acinul, iar epiteliul de la
nivelul lui este fie simplu pavimentos, fie simplu cubic (mai frecvent). Prin
unirea ductelor intercalate rezulta
ductele striate.

3
 Ductul striat Pfluger este captusit de epiteliu
simplu cubic sau cilindric, la acest nivel citoplasma
este intens acidofila, cu aspect striat subnuclear
(celule implicate in transport, sunt cele mai active
in transportul de ioni si modificarea compozitiei
produsului de secretie).

Ductul de excretie intralobular este alcatuit din epiteliul simplu cubic sau
cilindric, fara aspect striat subnuclear, catre partea lor terrminala
putandu-se modifica in epiteliu de tip
pseudostratificat.

• Sistemul canalicular extralobular: ducte interlobulare ce se

deschid in ducte lobare, ce prin unire formeaza canalul
excretor principal, care comunica cu cavitatea bucala.

Caracteristici: avand lumen, vor avea epiteliu in raport cu lamina

bazala, iar in jurul laminei vom avea stroma conjunctiva. La nivelul lor nu
vor mai aparea celule mioepiteliale.

Ductele interlobularele au epiteliu pseudostratificat cilindric.

Duct lobular are epiteliu stratifificat cilindric, mentinand acest epiteliu si

in canalul excretor principal pana aproape de locul de varsare, unde
devine epiteliu stratificat pavimentos nekeratinizat.

Glanda parotida -> canal Stensen

(se deschide in dreptul celui de-al
doilea molar superior)

Glanda submandibulara -> canal

Wharton, care se deschide la baza

4
 fraului lingual (captusit de un
epiteliu stratificat cilindric
inconjurat de un strat de tesut
conjunctiv, iar in perete pot sa

apara si cateva firbe musc netede).

Glanda sublinguala -> mai multe

canale excretorii principale, fiecare
lob se deschide printr-un canal
propriu, de o parte si de alta a
limbii.

La nivelul canalelor principale pot aparea si fibre musculare netede.

Canal Wharton

5
 Diagnostic diferential in functie de unitatea secretorie si ductele
intralobulare:

Glanda parotida: celule exclusiv de tip seros cu ducte intercalate mai

lungi.

Glanda submandibulare cu celule predominant seroase, ducte striate mai

lungi.

Glanda sublinguala cu secretie predominant mucoasa si ducte mai scurte.

2. Pancreasul exocrin
La realizarea digestie participa si produsii de secretie ai pancreasului,
sucul pancreatic, care contine apa, ioni si in jur de 20 de enzime digestive,
cu o secretie alcalina ce contribuie la neutralizarea chimului gastric
asigurata de o concentratie mare de bicarbonat HCO3- din celulele din
ductul intercalat.

Glanda mixta cu o componenta endocrina si una exocrina care nu are o

capsula propriu-zisa, desi parenchimul este compartimentat in lobuli.

Este un organ retroperitoneal, anterior vine in raport cu peritoneul, in

rest este inconjurat de tesut conjunctiv lax (corpuscul lamelar =
mecanoteceptor - amprenta aia de pe prima lama la pancreas).

95% din volumul pancreasului este cel exocrin, care morfologic si

structural este o glanda compusa acinoasa de tip seros.

Nu se observa celule mioepiteliale, ductul intercalar Boll nu prezinta

celule mioepiteliale.

Absenta la nivelul pancreasului exocrin a celulelor mioepiteliale si lipsa

ductelor striate diferentiaza pancreasul de glanda parotida, iar un aspect
particular doar la pancreasul exocrin este reprezentat de prezenta
celulelor intra-acinare, care in sectiune prin acin apar in zona centrala
fiind denumite centroacinoase.

Acinii serosi sunt alcatuiti de celule seroase cu polaritate tinctoriala,

delimiteaza un lumen punctiform.

Sistemul canalicular din pacreasul exocrin: in structura lobulilor vom

intalni ducte intercalate (mai scurte; lipsesc ductele stiate) si nu asigura o
modificare foarte importanta a compozitiei secretiei, ductele interlobare

6
ce se vor uni pentru a forma canalele mari: Wirsung si Santorini
(accesor).

Sistemul canalicular: epiteliu de acoperire, stroma conjunctiva si in

ductele mari cateva fibre musculare netede;

Simplu cubic (duct intercalat);

Simplu cilindric (ducte interlobulare, canale mari).

Celulele centroacinoase sunt specifice pancreasului fiind localizate

catre centrul unitatii secretorii, fiind componeta intraacinara a ductului
intercalat; celulele sunt fie turtite, fie cubice, fiind mai palid colorate decat
cele ce intra in alcatuirea acinului (apare ca un nucleu eucromatic in
mijlocul acinului seros), au nucleu eucromatic, continut mic in organite
celulare.

Pancreasul endocrin este reprezentat de insule celulare Langerhans sau

de celule izolate sau in grupuri mici situate la nivelul acinilor pancreatici
sau ductelor pancreatice mari. Exista in total 1-3 milioane de insule, au un
diametru de 100- 200 microni, ocupa 1-
2% din volumul pancreasului.

La nivelul insulelor, celulele sunt organizate in cordoane anastomozate,

prezinta capilare sangvine fenestrate, sunt inconjurate de o retea fina de

7
fibre reticulare. Aici intalnim sistemul port insulo-acinar (Fujita T), format
din arteriole aferente care patrund prin periferia insulelor, se capilarizeaza
(capilare fenestrate) pentru a iriga centrul insular (celulele A si D sunt
primele vascularizate, ele fiind la periferie, ulterior si cele B, situate
central), acestea la randul lor unindu-se, formand arteriolele eferente,
care parasesc insulele si se ramifica in retele de capilare ce inconjoara
acinii pancreasului exocrin. Secretia endocrina are astfel un efect reglator
asupra celulelor acinare - insulina, VIP (peptid vasoactiv intestinal) si CCK
(colecistokinina) stimuleaza secretia, in timp ce glucagonul, PP (polipeptid
pancreatic) si SS (somatostatina) o inhiba.

MO: celulele endocrine sunt mai mici, mai palide (citoplasma slab
bazofila), cu nucleu eucromatic (nucleol vizibil), citoplasma omogena sau
fin granulara.

ME: caractere specifice celulelor sintetizatoare si secretoare de peptide

mici (RER si complex Golgi slab dezvoltate, granule de secretie cu forme
variate, dimensiuni variate, endomembrane, miez dens, halou clar,
aglomerate spre polul bazal, exocitoza discontinua).

Tipuri celulare:

- celule β (60-70%), aflate in centrul insulei, au diametrul granulelor de

300 nm, secreta insulina, un polipeptid cu 51 de aminoacizi. Granulele
prezinta un miez poledric si o marice palida, miezul se cerde a fi insulina
cristalizata.

- celule α (15-20%), la periferia insulei, cu diametrul granulelor de 250

nm, secreta glucagon, polipeptid cu 29 de aminoacizi. Granulele sunt
uniforme ca marime si sunt mai dense in citoplasma decat cele ale
celulelor β.

- celule δ (5-10%), la periferia insulei, secreta somatostatina, formata din

14 aminoacizi. Granulele au un diametru de 300-350 nm, contin un
material putin electronodens.

- celule PP/F (1- 2%), la periferia

insulei, secreta PP cu 36 de aminoacizi.

- celule ε, la periferia insulei si

extrapancreatic, secreta grelina, cu
28 de aminoacizi.

8
3. Ficatul
Ficatul este localizat abdominal, sub diafragma. Este cel de-al doilea
organ ca marime din organismul nostru (dupa piele), ocupa insa primul loc
in cadrul organelor interne, are activitate secretorie, cu o greutate medie
de 1,5 kg.

Este un organ vital, are peste 5000 de functii distincte.

Este un organ ce actioneaza ca o interfata intre tubul digestiv si sange,

toate substantele absorbite la nivelul TD vor trece prin ficat.

Il consideram o glanda mixta cu rol exocrin in sinteza si secretia de bila

(ce va ajunge in duoden printr-un sistem canalicular biliar) si rol endocrin
prin secretia unor mesageri chimici precum somatomedinele si un peptid
care este identic cu cel secretat in hipotalamusul mijlociu, GhRh.

Este un organ asimetric cu forma neregulata, incapsulat (tesut conjunctiv

dens gros - capsula Glisson), iar capsula e invelita de peritoneul visceral.
Din capsula sunt emise trabecule ce determina compartimentarea
ficatului in lobuli hepatici

Este alcatuit din parenchim si stroma:

- parenchim, alcatuit din hepatocite si sistem canalicular biliar.

- stroma, alcatuita din capsula conjunctiva, trabecule si retea reticulara

(fibre colagen III). In mod normal, cantitatea de tesut conjunctiv este
redusa.

Exista 3 modalitati de interpretare

structurala si functionala a ficatului, 3
unitati morfofunctionale, ca nu se
exclud, ci se completeaza:

9
1. Lobulul hepatic clasic: reprezinta aria din parenchimul hepatic al
carei sange este drenat intr-o vena centrolobulara, exista pe 1 milion
de astfel de lobuli cu forma de prisma, de obicei hexagonala (2 mm/0.7
mm). Fiecare prisma va contine in centrul sau un lumen venos (vena
hepatica terminala/ vena centrolobulara), dar si hepatocite dispuse in
lame sau placi de hepatocite, aceste lame avand o dispozitie radiara,
pornind dinspre vena centrolobulara. Placile fiind perforate, se ramifica
si se anastomozeaza, astfel formand o structura labirintica, in cavitatile
existente fiind prezente capilare sangvine (sinusoide) si ducte biliare.

Pe sectiune, lobulul hepatic clasic va avea forma poligonala (hexagon), in

centru este vecan centrolobulara si in fiecare unghi cate un spatiu
interlobular = spatiu portal. Hepatocitele apar sub forma unor cordoane
celulare - cordoane Remack -urmaresc dispozitia placii, deci radiara
pornind dinspre vena
centrolobulara, la adult
cordonul Remack are latimea
unui hepatocit (un singur rand
de celule) si grosimea de cel
putin 2 randuri de hepatocite,
iar intre randurile de hepatocite
avem spatii intercelulare ce vor
forma canaliculii biliari. La
periferia lobulului hepatic se
descrie placa limitanta, formata
din hepatocitele periferice, are
o grosime de un singur
hepatocit, este structura care
separa interiorul lobulului de
spatiile portale, formand un perete aproape continuu, perforat de
componentele vasculare sau de ductele biliare.

In structura lobulului clasic nu avem capilare limfatice, originea limfei

este plasma din spatiile din vecinatatea sinusoidelor (spatiile
perisinusoidale) si primul loc in care este drenata plasma care va forma
limfa este spatiul periportal Mall - de aici incolo limfa va patrunde in
capilare si vase limfatice. Acest spatiu periportal Mall se afla la periferia
lobulului hepatic clasic intre placa limitanta si tesutul conjunctiv periportal
cu elementele din spatiul portal.

La periferia lobulului hepatic clasic in unghiurile poligonului avem spatiile

portale Kiernan ce pot fi mai mari sau mai mici, dar mereu contin aceleasi

10
elemente: avem un lumen venos ce apartine venei interlobulare (ultima
ramificatie a venei porte), o artera interlobulara (ultima ramificatie a
arterei hepatice) si un canal biliar interlobular, precum si unul sau mai
multe capilare sau vase limfatice, dar si tesut conjunctiv. Artera, vena si
canalul formeaza triada portala.

In ficatul uman norma, tesutul cojunctv este slab reprezentat, stroma

perilobulara nu este capabila sa delimiteze net acesti lobuli, motiv pentru
care pentru a delimita lobulul hepatic clasic luam ca punct de reper vena
centrolobulara si periferia o vom recunoaste cautand spatiile portale
(interlobulare).

2. Lobulul portal Sabourin: aria din parenchimul hepatic a carei bila

este drenata intr-un canal biliar din spatiul portal. Are forma
triunghiulara, in centrul acestui lobul portal intalnim canalul biliar

11
 interlobular (spatiul portal) si in fiecare unghi o vena centrolobulara de
la 3 lobuli clasici adiacenti.

3. Acinul hepatic Rappaport: aria din parenchimul hepatic tributara

aceleiasi vascularizatii si drenata de acelasi duct biliar. Este importanta
in AP, fiind observat faptul ca procesele de necroza a hepatocitelor ce
apare in hipoxemie debuteaza cu hepatocitele care sunt localizate in
centrul lobulului clasic.

Are forma romboidala, pe axul lung la capete

vor fi vene centrolobulare, pe cel scurt spatii
portale.

Se constata ca in acin celulele difera intre ele

prin: dimensiuni, structura si roluri avand
anumite sisteme enzimatice active.

Avem 3 zone functionale dispuse concentric,

zona I se afla la periferia lobulului clasic, zona III
in centrul sau, zona II este intermediara.

Hepatocitele din zona I - primesc sangele cu cel mai mare continut in

oxigen si substante nutritive absorbite la nivelul tubului digestiv, fiind deci
cele mai active hepatocite; sunt primele care depun glucoza sub forma de
glicogen (glicogenogeneza) si vor avea cel mai mare continut in incluziuni
de glicogen, sunt primele care reactioneaza la hipoglicemie prin
glicogenoliza, primele care realizeaza gluconeogeneza, primele ce
prezinta semne de regenerare in cazul unor leziuni. Dezavantajul esta ca,
fiind primele care vin in contact cu sangele, toxinele vehiculate le ataca
prima data, iar in conditii de staza biliara sunt primele care sufera
modificari structurale.

12
 Hepatocitele din zona III - aceste celule vor fi primele ce vor prezenta
semne distructive de necroza in conditii de ischemie (hipoxemie), mai
putin rezistente la agresiuni, avand in vedere departarea de sangele
arterial, prezinta procese de glicoliza cu intensitatea cea mai mare mare si
sunt primele care realizeaza sinteza de acizi grasi (esteri de TG, depozite
de lipide). Ca avantaj, sunt mai indepartate de potentialele toxine
existente in sange.

Hepatocitele din zona II au caractere intermediare.

Hepatocitele, indiferent de localizare, au acelasi potential, chiar daca

difera intensitatea proceselor in functie de zona, acestea sunt doar
urmari ale diferentei in continutul de oxigen al sangelui cu care vine
celula in raport.

Hepatocitele reprezinta 80% din populatia celulara a ficatului, ce are

activitate endo- si exocrina in acelasi timp si face parte din categoria
celulelor cu durata de viata de 5 luni (150 de zile) si dimensiuni medii.

Este o celula poliedrica, deci prezinta mai multe fete, care in functie de
orientare realizeaza doua tipuri de suprafete celulare:

- unele sunt orientate catre capilarele sinusoide din lobulul hepatic -

suprafetele sinusoidale sau polii vasculari ai hepatocitului.

13
- catre hepatocitele invecinate, delimitand pe o distanta mica un spatiu
intercelular, canaliculul biliar intralobular, se numesc polii biliari ai
hepatocitului.

Examinat la MO apare ca o celula uni- sau binucleata (25%, dar cresc in

numar cu cresterea in varsta a individului si cu odata cu procesele de
regenerare). Forma predominanta este uninucleata, nucleul este central
cu nucleol vizibil (celula activa), frecvent poliploid (cel mai des 4n); cu cat
gradul de poliploidie e mai mare, cu atat nucleul este mai mare.
Citoplasma este acidofila si se observa granulatii fine bazofile ce formeaza
corpii bazofili Berg (mase de RER), hepatocitul este bogat in incluziuni de
glicogen si lipidice (cele mai multe incluziuni de glicogen sunt la nivelul
hepatocitelor din zona I, cele mai multe incluziuni lipidice sunt la
hepatocitele din zona III).

ME:
hepatocitul este o celula inalt
specializata, polarizata, aspectul celulei
este corelat cu activitatea celulara,
aceasta la randul sau este functie de
localizare - organitele sunt mai bine
reprezentate la nivelul celulelor de la
periferia lobulului clasic (zona I, ca in
poza). RER este localizat spre polul
vascular sub forma de corpi bazofili Berg
(sinteza proteine de export, ce vor ajunge
la complexul Golgi, fiind descarcate apoi
la nivelul polului vascular catre capilarele
sinusoide), hepatocitul nu are granule de secretie (secretie continua),
mitocondrii numeroase dispersate in citoplasma, cu atat mai numeroase
cu cat se afla spre periferia lobulului clasic (procese oxidative intense), are
numerosi lizozomi si peroxizomi (ultrastructural cu sisteme enzimatice ce
asigura eficienta hepatocitului in detoxifiere, gluconeogeneza, β-oxidarea

14
AG sau in metabolismul alcoolului, aici fiind metabolizata jumatate din
cantitatea de alcool ingerata, rezultand acetaldehida), incluziuni de
glicogen (bine reprezentate in zona I), REN dispersat in citoplasma, apare
sub forma unei retele canaliculare ramificate, anastomozate, continuata
cu RER, complexul Golgi se afla inspre zona polului biliar, supranuclear,
dar se extinde spre polul biliar. Mitocondriile si REN sunt responsabile de
acidofilia citoplasmei.

La nivelul membranei exista domenii specializate spre polul vascular si

spre polul biliar.

Domeniul spre polul vascular constituie mai mult de 75% din suprafata
membranara a hepatocitului, avand microvili ce maresc suprafata
membranara de 6 ori, aceasta suprafata ce vine in raport cu peretele
capilarului sinusoid si este separata de el printr-un spatiu perisinusoidal
(Disse). In acest spatiu patrunde plasma ce constituie originea limfei ce se
va forma la nivelul spatiului periportal Mall, si poate fi vazut in MO, apare
intre suprafata sinusoidala si capilarul sinusoid, cu o dimensiune de 150-
200 Å si in care intalnim microvilii hepatocitelor, alaturi de ei putandu-se
identifica benzi de fibre reticulare orientate in diferite directii, precum si
celule perisinusoidale - celule Ito. Langa aceste elemente pot sa apara si
insule cu celule hematopoietice, fiind frecvente in timpul vietii fetale, rare
la adult - de obicei in
anemiile cronice.

ME - se evidentiaza mai
usor, celulele
perisinusoidale Ito sunt
cunoscute ca lipocite sau
hepatocite stelate, sunt
fibroblaste modificate,
reprezinta 5-8% din celulele
hepatice, fiind localizate
preferential in zona centrala
a lobuluilui hepatic clasic.
Citoplasma este clara, sunt uninucleate, cu organite celulare putine,
numeroase picaturi lipidice ce contin esteri de retinol cu rol de depozitare
a vitaminei A exogene sub forma de esteri ce prin hidroliza se vor forma
retinen care va fi transportat in circulatie legat de o proteina specifica
pana la nivelul retinei, unde se combina cu opsina si formeaza pigmenti
vizuali. Asigura si sinteza de colagen de tip III, ce se organizeaza in fibre
reticulare din spatiul sinusoidal. In procesele inflamatorii cronice, cum ar fi

15
in hepatitele cronice sau in ciroza hepatica aceste celule sufera modificari
fenotipice, pierd depozitele de vitamina A si devin miofibroblaste (celule
sintetizatoare de colagen cu activitate contractila) si inseamna ca
patologic vor sintetiza mai mult colagen, atat III, cat si I si sunt
responsabile de cresterea cantitatii de tesutu conjunctiv din spatiul Disse,
deci de colagenizarile din spatiul Disse. Avand si proprietati contractile,
comprima capilarele sinusoidale adiacente, crescand rezistenta vasculara
in circulatia hepatica.

Domeniul membranar spre polul biliar: 15% din suprafata membranara,

membranele adiacente delimiteaza canaliculii biliari in care avem
microvili. Deasupra si dedesubtul spatiilor intercelulare membranele
adiacente formeaza jonctiuni stranse, impiedicand difuzia produsului de
secretie (bilei) in spatiile intercelulare. La acest pol, la nivelul membranei
microvililor, exista o activitate intensa enzimatica de transport, pozitiva
pentru ATP-aza si fosfataza alcalina (procesul de secretie a bilei este
activ). Sunt vizibile aceste suprafete membranare in zonele unde
hepatocitele, fiind unele langa altele, se observa intre ele mici orificii care
reprezinta canaliculul biliar intralobular.

In conditii fiziologice, rata de diviziune a

hepatocitelor este mica, in ciua acestui
lucru, in urma unor leziuni celulare, ficatul
demonstreaza o mare capacitate de
regenerare, bazata pe procesele de
hiperplazie (imnultire) si hipertrofie (marire
in volum) a hepatocitelor restante.

La repetarea leziunilor, alaturi de

regenerare are loc si o proliferare a
tesutului conjunctiv, drept consecinta apare procesul de
fibroza hepatica, care debuteaza in spatiile portale si se
formeaza septuri conjunctive noi orientate dezordonat, ce
vor modifica structura organului, pierzand arhitectura
normala a ficatului. Modificarile sunt observabile si
macroscopic, disparand suprafata neteda a organului.

Ficatul face parte din categoria organelor foarte bine vascularizate, el

primind 1/4 din debitul cardiac. Alaturi de plaman este cel de-al doilea
organ cu dubla vascularizatie: nutritiva si functionala.

a) Functionala este asigurata de vena porta, ce aduce la acest nivel

moleculele absorbite la nivelul tubului digestiv (dar si toxinele

16
 absorbite aici), produsii de degradare ai hemoglobinei de la nivelul
splinei si toata secretia endocrina a tubului digestiv si pancreasului.

b) Nutritiva: aportul de sange oxigenat asigurat de artera hepatica.

Odata intrate prin hil, vena porta si artera hepatica sufera un proces de
ramificare, dand ramuri lobare, segmentare, ultimele ramificatii fiind la
nivelul spatiilor portale. Aceste vase din spatiul portal se vor deschide in
capilarele sinusoide localizate in lobulul hepatic, deci acestea vor contine
un amestec de sange arterial si venos, deci niciodata hepatocitele nu sunt
expuse unui sange complet oxigenat. Aceste capilare sinusoide se intind
de la periferia lobulului clasic pana la vena centrolobulara in raport cu
cordoanele de hepatocite, sangele circuland la nivelul lor de la periferie
spre centrul lobulului, formand la nivelul lobulului hepatic o retea
vasculara intralobulara. Au un traseu sinuos cu un perete format dintr-un
endoteliu si o lamina bazala discontinua, alcatuita dintr-o retea laxa de
fibre reticulare; ceea ce deosebeste capilarele sinusoide din ficat de restul
e peretele format nu doar din celule endoteliale, ci si din celule Kupffer.

Celulele endoteliale predomina ca numar in lumen, la MO sunt celule

alungite cu putina citoplasma, nucleu alungit care proemina spre lumen,
la ME se observa ca sunt celule sarace in organite celulare, implicate in
procesul de transcitoza, prezinta numeroase vezicule de pinocitoza, sunt
celule implicate in transport celular, au numeroase fenestre care sunt de
obicei grupate si fara diafragm si aceste celule stabilesc intre ele jonctiuni
de tip gap. La acest nivel vor fi prezente enzime de transport - ATP-aze si
fosfataza alcalina.

Celulele Kupffer (macrofage sinusoidale stelate) sunt al doilea tip celular

din ficat (15%). Sunt celule cu forma stelata ce este greu observabila la
MO, cu nucleu ce bombeaza usor spre lumen si se regula se examineaza
cu coloranti vitali ce arata capacitatea lor de incorporare al unui material
strain.

Apartin sistemului mononuclear fagocitar, deriva din monocitele

circulante, la MO se observa numerosi lizozomi, fagolizozomi, corpi
reziduali, dar si organite de sinteza - RER si numeroase mitocondrii; nu vor
realiza jonctiuni cu celulele endoteliale adiacente.

Rolul lor este de a participa alaturi de hepatocite la sinteza de proteine

de export, aportul lor in comparatie cu cel al hepatocitelor este mic (5%).

Rol major al acestor celule este in imunitate, fiind implicate in aparare

specifica, au receptori de suprafata pentru Ig si fractiuni ale

17
complementului, secreta
interleukine si TNF si desfasoara si
o activitate fagocitara -
fagociteaza eritrocitele care
“scapa” splinei. La pacientii cu
splenectomie aceasta activitate
este esentiala pentru indeparterea
hematiilor imbatranite.

Celule “pit”: celule descrise

tarziu (1980, Wisse), ce au niste
componente citoplasmatice ce seamana cu semintele dintr-un bob de
strugure, pot fi identificate doar la ME si sunt rare - 1 celula pit la 10 celule
Kupffer.

Sunt localizate in capilarele sinusoide, in mod obisnuit atasate de

celulele endoteliale (mai des), dar si de cele Kupffer.

Celula PIT este capabila sa trimita pseudopode,

poate patrunde in spatiul Disse, prezenta in spatiul
perisinusoidal este insa neobisnuit. Prezinta
granulatii la nivelul citoplasmei, asemanatoare in
dimensiuni si localizare cu cele de la nivelul
celulelor neuroendocrine. S-a demonstrat ca aceste
granule contin de fapt enzime lizozomale, deci nu
sunt celule endocrine, si sunt considerate o varianta
de limfocite circulante care desfasoara activitate de
Natural Killer Cells (NK). Este o celula uninucleata in
care observam ca si organitele celulare, si
granulatiile sunt localizate catre un anumit pol al
celulei.

Sistemul canalicular biliar- la acest nivel se formeaza bila, care este

produsul de secretie exocrina a ficatului. Sensul de circulatie a bilei este
dinspre centrul lobulului spre periferia lui.

A. Cai biliare intrahepatice:

- intralobulare: canalicule biliare, canale Hering.

- extralobulare: canale biliare perilobulare, interlobulare, canale hepatice

lobare.

18
B. Cai biliare extrahepatice:

- canal hepatic comun.

- canal cistic.

- canal biliar comun/coledoc.

Canaliculele biliare sunt
segmentul initial al sistemului
canalicular, nu au perete propriu,
ci sunt spatiile delimitate de
membranele a doua hepatocite
invecinate. La MO sunt mici
cavitati intre 2 hepatocite
adiacente, formeaza o retea intre
hepatocite.

Canalele Hering prezinta un epiteliu cu hepatocite (partial) si

colagenocite (partial) asezat pe o LB continua, la nivelul lor se gasesc

celule stem, numite celule ovale.

19
 Canalele biliare extralobulare sunt localizate in spatiile portale, in
septurile conjunctive, au in structura un epiteliu simplu cubic sau cilindric
cu microvili asezat pe o LB. Pe masura ce creste diametrul tesutul
conjunctiv este mai bogat in fibre elastice si creste numarul de fibre
musculare netede.

Canalele biliare extrahepatice au o structura comuna reprezentata de 3

tunici:

1. Mucoasa

- epiteliu simplu cilindric cu celule mucoase

- corion bogat in fibre elastice, infiltrate limfoide, glande tubuloacinoase

de tip mucos

Particularitati:

*In canalul cistic exista pliuri spiralate cu ax muscular numite valve

spirale Heister.

*In canalul coledoc intalnim si celule endocrine secretoare de SS.

4. Musculara

- initial prezinta strat discontinuu

- ulterior devine continuu

* Prin ingrosare rezulta sfincterul Oddi.

20
5. Adventice

21