Sunteți pe pagina 1din 8

Lupta Antiotamana A

Tarilor Romina

Realizat de Buta Diana


cl a X-a ,,U’’
Mihai Viteazu(1593-1601)
 „Domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei“, considerat „om al
trecutului medieval şi un om modern”, Mihai Viteazul este înscăunat domn al Ţării
Româneşti (susţinut de boierii Craioveşti în ţară şi de Cantacuzini la Istanbul), într-
o epocă în care conjunctura internaţională era favorabilă luptei antiotomane.
Imperiul Otoman suferise înfrângerea de la Lepanto (1571), iar habsburgii devin
principala forţă din zonă, care vor relua ofensiva spre Serbia şi Tările Române. La
iniţiativa Papei Clement al VIII-lea şi a împăratului Rudolf al II-lea al Imperiului
Romano-German, se constituie o alianţă antiotomană, Liga creştină, la care au
aderat Spania, ducatele italiene Toscana, Mantua şi Ferrara iar, în final, şi Ţările
Române. Popoarele din Balcani îşi legau speranţele de eliberare şi independenţă de
acţiunea marilor puteri creştine. Lupta antiotomană este declanşată de Mihai prin
uciderea creditorilor turco-levantini şi masacrarea garnizoanei turceşti din
Bucureşti (1594). Urmează apoi atacarea şi incendierea cetăţilor de la Dunăre
ocupate de garnizoane otomane şi înfrângerea armatelor turco-tătare (venite să-l
mazilească pe domn) la Putineiu, Stăneşti şi Serpăteşti (ianuarie 1595). Sunt
eliberate Rusciuc, Silistra şi Brăila; oştile lui Mihai Viteazul ajung până la Dunăre.
Reactia Porţii se produce în vara anului 1595. Încă din luna mai sultanul declarase
Moldova şi Ţara Românească provincii turceşti, numind la conducerea lor paşale. O
puternică armată otomană condusă de Sinan-paşa trece Dunărea pe la Giurgiu,
înaintând spre Târgovişte. La Călugăreni (23 august 1595), Mihai zdrobeşte
avangarda turcă, dar apropierea marii armate otomane îl obligă să se retragă spre
munţi, la Stoeneşti, în aşteptarea ajutorului transilvan. Între timp Sinan ocupă
Bucureştiul, asediază Târgoviştea şi începe organizarea ţării în paşalâc, prin
Raporturile Ţărilor Române cu Poarta în
secolele al XIV-lea - al XVI-lea
 Din secolul al XIV-lea, Ţările Române s-au confruntat cu pericolul expansiunii otomane.
 În anul 1395, domnul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân, l-a înfrânt pe sultanul Baiazid
 I, la Rovine. Mircea a participat cu oastea sa la Nicopole (1396), unde forţele creştine au fost
 înfrânte de cele otomane.
 Voievodul transilvănean Iancu de Hunedoara a obţinut numeroase victoria antiotomane
 (în 1443-1444, în Campania cea lungă, organizată la sud de Dunăre, asupra sultanului Mehmed
 al II-lea, la Belgrad, în 1456), şi a participat cu oastea, alături de creştini, la cruciada de la
 Varna (1444), unde otomanii au fost învingători.
 Vlad Ţepeş a luptat cu dârzenie împotriva otomanilor (atacuri pe malul drept al Dunării,
 în iarna 1461/1662, organizarea atacului de noapte, lângă Târgovişte, asupra taberei otomane,
 în 16/17 iunie 1462).
 Domnul Moldovei, Ştefan cel Mare, a obţinut victoria antiotomane importante, precum
 cea de la Vaslui (Podul Înalt, 1475).
 Mihai Viteazul a declanşat răscoala antiotomană, a hotărât să adere la alianţa creştină
 împotriva otomanilor numită Liga Sfântă, nu a mai plătit tribut şi a obţinut victoria importante în
 bătăliile de la Călugăreni şi Giurgiu (1595).
 Deoarece Imperiul Otoman era o mare putere, voievozii români au încheiat alianţe cu
 alte state creştine, pentru obţinerea de sprijin (Mircea cel Bătrân a încheiat primul tratat de
 alinaţă antiotomană din sud-estul Europei în 1395, cu regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg,
 iar Ştefan cel Mare a încheiat un tratat antiotoman, în 1475, cu regele Ungariei, Matei Corvin).
 Principalele consecinţe ale luptei antiotomane a voievozilor români au fost:
  păstrarea organizării statale a Ţărilor Române;
  recunoaşterea de către otomani a autonomiei Ţării Româneşti şi Moldovei, în schimbul
 plăţii tributului.
 Cu toate acestea, Ţările Române nu au fost transformate în paşalâcuri, dar au devenit
 vasale otomanilor.
Europa de est în secolul al XIV-lea
Situația economică și socială a Țărilor Române în secolele XIV-XVI

S-ar putea să vă placă și