L.P.nr.

5  BIOLOGIE CELULARĂ
SECREŢIA CELULARĂ

      Aspecte biologice ale secreţiei celulare

      Secreţia este definită ca un proces celular complex al activităţii celulare în care

macromoleculele sunt sintetizate, stocate şi eliminate într-un anumit mediu.
      Elaborarea produşilor specifici de secreţie ai celulelor glandulare (adenocite),
reprezintă o funcţie anabolică esenţială, care predomină în comparaţie cu celelalte activităţi
metabolice ale celulei, adenocitul fiind diferenţiat genetic în direcţia sintezelor de polipeptide,
glicoproteine, hormoni steroizi, amine biogene, etc.
      Celulele glandulare apar fie izolat, alcătuind glandele unicelulare (ex. celulele
caliciforme din epiteliul intestinal, traheei, etc) sau în grup constituind glandele multicelulare.
      În procesul de secreţie glandulară intervine ADN-ul cromozomal şi ARN-ul
mesager, care migrează în citoplasmă şi alături de ARN-ul de transfer şi ARN-ul ribozomal,
determină sinteza proteinelor la nivelul poliribozomilor, unităţile funcţionale ale sintezei
proteinelor.

      Clasificarea celulelor glandulare

      Criteriile morfofuncţionale clasifică glandele în două categorii: exocrine şi

endocrine, după prezenţa sau absenţa canalului excretor.

      A. La rândul lor glandele exocrine pot fi clasificate ţinând seama de forma unităţilor
secretorii, tipul de secreţie şi mecanismul de elaborare a produsului secretat, în trei categorii:
      1. Glande tubulo-acinoase seroase sau mucoase cu mecanism de secreţie
Merocin. Celula îşi menţine integritatea între cicluri secretorii succesive, ex: glandele salivare.
      2. Glande tubulo-acinoase cu mecanism de secreţie Apocrin (polul apical se
degreadează odată cu eliberarea podusului de secreţie), ex: celulele caliciforme şi glandele
mamare.
      3. Glandele tubulo-acinoase cu mecanism de secreţie Holocrin (holos - întreg,
integral). Celulele se distrug şi se elimină concomitent cu podusul de secreţie, ex: glandele
sebacee.

      B. Sistemul neuro-endocrin grupat în :

      a. celule neuronale ale SNC periferic
      b. celulele neuro-endocrine diseminate din tractul gastrointestinal
c. celulele neuro-endocrine ale glandelor clasice: lobul anterior hipofizar, celulele C
ale glandei tiroide, paratiroidei, medulosuprarenalei, paraganglioniilor şi insulelor Langerhans.

      C. Sistemul neuro-endocrin difuz (APUD)

            a. În raport de localizare cuprinde:
      celule endocrine localizate în creier
      celule endocrine cu localizare în afara ţesutului nervos
            b. În raport de produsul secretat:
      celulele secretoare de glicoproteine
      celule care sintetizează proteine din aminoacizi.
       La constituirea produsului final glicoproteic, participă alături de ribozomi şi
complexul Golgi. Din categoria acestor celule fac parte celulele caliciforme şi celulele
secretoare de mucus din acinii glandelor salivare.
      Celulele secretoare de hormoni steroizi au multiple caractere comune: citoplasma
acidofilă, vacuolizată, reticul endoplasmic neted bine dezvoltat, mitocondrii cu numeroase
creste de aspect tubular. Asemenea exemple pot constitui celulele endocrine Leydig, celulele
corpului galben, celulele tecale şi celulele glandelor suprarenale (zona fasciculată şi reticulată).
      Celulele secretoare de amine biogene apar în diferite organe fiind distribuite difuz şi
având capacitatea de a stoca amine biogene sau de a le sintetiza din aminoacizi.
      Celulele secretoare de imunoglobuline sunt plasmocitele. Toate clasele de
imunoglobuline (IgG, IgM, IgA, IgD şi IgE) apar atât în umori cât şi în plasmă. Imunoglobulinele
sunt molecule glicoproteice alcătuite din polipeptide într-o proporţie de 82-95% şi hidraţi de
carbon, în concentraţie de 6-14%.

SECREŢIE EXOCRINĂ

19. Secreţie exocrină de tip apocrin. Glanda unicelulară. Celula caliciformă. Mucoasa
duodenală. Coloraţie PAS+H
20. Secreţie exocrină de tip merocrin. Glanda salivară mixtă. Coloraţie HE.
21. Secreţie exocrină de tip holocrin. Glanda sebacee. Piele. Coloraţie HE
22. Aparat Golgi. Neuroni secretori din hipotalamus. Coloraţie impregnare argentică.

SECREŢIE ENDOCRINĂ

23. Foliculi tiroidieni. Tiroida. Coloraţie HE

24. Insulele Langerhans. Pancreas endocrin. Coloraţie HE.

19. Secreţie exocrină de tip apocrin. Glanda unicelulară. Celula caliciformă. Mucoasa
duodenală. Coloraţie PAS+H (Vezi descrierea preparatului în Lp-ul Adaptări ale suprafeţei
celulare - platoul striat).
Glande exocrine cu mecanism de secreţie de tip apocrin - polul apical al celulei se
degradează odată cu eliberarea podusului de secreţie.
Celulele caliciforme secretă MPZ neutre, care ocupă întreaga citoplasmă a celulelor şi
vor apărea (colorate cu PAS) în roşu. Aceste celule caliciforme se găsesc dispuse între
enterocite.

20. Secreţie exocrină de tip merocrin. Glanda salivară mixtă. Coloraţie HE.(Vezi descrierea
preparatului în Lp-ul Compuşii chimici ai celulei).
Glande exocrine cu mecanism de secreţie de tip merocin - celula îşi menţine
integritatea între cicluri secretorii succesive.
În coloraţia HE, citoplasma acinilor mucosi NU este colorată,datorită prezenţei
produşilor de secreţie (MPZ acide şi neutre).
21. Secreţie exocrină de tip holocrin. Glanda sebacee. Piele. Coloraţie HE

Preparatul prezintă un fragment tisular recoltat de la nivelul tegumentului în coloraţie

HE. Pielea (tegumentul) este formată din 3 straturi suprapuse: epidermul, dermul şi hipodermul.
Epidermul sau stratul extern este format dintr-un epiteliu pavimentos stratificat
keratinizat, care la rândul său cuprinde 5 straturi: 1.stratul bazal sau de rezervă, format dintr-un
rând de celule cubice sau cilindrice aşezate pe o membrană bazală,2. stratul spinos format din
mai multe rânduri (6-12) de celule poligonale mari, cu citoplasmă care trimite prelungiri fine ce
conferă celulelor aspectul „spinos”, cu nuclei rotunzi, veziculoşi, bine nucleolaţi,3. stratul
granulos format din mai multe rânduri de celule turtite, cu nucleu mic, celulele conţin kerato-
hialin, un compus intermediar datorită căruia citoplasma este intens bazofilă, 4.stratul lucid
format din câteva rânduri de celule turtite în care încep să dispară organitele şi nucleii şi
5.stratul cornos format din celule încărcate în întregime cu keratină şi lipsite de organite sau
nuclei.
Dermul sau stratul mijlociu al pielii conţine celule şi fibre conjunctive, vase de sânge şi
limfatice, fibre nervoase şi câteva celule aparţinând sistemului imunitar: limfocite, plasmocite,
macrofage, etc. Este subîmpărţit la rândul său în dermul papilar, în partea superficială, constituit
dintr-un ţesut conjunctiv lax şi aşezat imediat sub epiderm, în papilele dermice şi dermul
reticular sau profund constituit din ţesut conjunctiv fibros.
Hipodermul sau stratul profund este reprezentat de ţesutul adipos subcutanat, cu
câteva fibre conjunctive sau musculare, vase şi nervi.
Pielea conţine o serie de anexe, derivate din epiderm: foliculii piloşi, glandele sebacee,
glandele sudoripare, unghiile şi glandele mamare.
Glanda sebacee este o glandă alveolară (lobulară sau sacciformă) simplă, situată la
nivelul dermului. Se găşeşte fie ataşată firului de păr (aparatul pilo-sebaceu), fie izolată la
nivelul zonelor sebacee ale corpului (faţă). Este formată dintr-o porţiune secretorie şi un canal
de excreţie care se deschide la nivelul firului de păr sau direct la suprafaţa pielii. Porţiunea
secretorie are formă de săculeţ şi conţine 2 tipuri de celule aşezate caracteristic în 3 zone:
celule cubice, de rezervă sau nediferenţiate se găsesc în 1/3 inferioară, pe membrana bazală,
ele reprezentând fondul de reînnoire al glandei. Celulele din 1/3 mijlocie reprezintă celulele
secretoare propriu-zise, sunt de dimensiuni mari, acumulează lipide, nucleii aşezaţi central, se
micşorează, devenind picnotici. Pe măsură ce se încarcă cu lipide, celulele migrează în 1/3
superioară, spre canalul de excreţie, nucleii dispar, iar celulele se vor dezintegra, eliminându-se
odată cu produsul de secreţie (glande exocrine cu mecanism de secreţie de tip holocrin -
celulele se distrug şi se elimină în totalitate concomitent cu podusul de secreţie).
      

22. Aparat Golgi. Neuroni secretori din hipotalamus. Coloraţie impregnare argentică.

Hipotalamusul, partea inferioară a diencefalului, este cel care realizează controlul secreţiei
glandelor endocrine prin eferenţe nervoase (nervi vegetativi) şi eferenţe hormonale (sistemul
hipotalamo-hipofizar). Eferenţele hormonale sunt reprezentate de neurohormoni (substanţe
produse în interiorul neuronilor secretori şi transportate pe cale sangvină la organele efectoare.)
Neuronii secretori sunt formaţiuni rotund-ovalare, cu citoplasmă bogată şi un nucleu
rotund situat central. În impregnare argentică nucleul este optic nul iar citoplasma apare
colorată în nuanţe de maro.
Aparatul Golgi este un organit celular întâlnit la majoritatea celulelor eucariote (excepţie
hematia adultă). Cu ajutorul microscopiei electronice s-a demonstrat existenţa a trei elemente
componente şi anume - microvezicule
- macrovezicule
- saci aplatizaţi
 Aparatul Golgi este bine reprezentat la nivelul neuronilor secretori, fiind situat perinuclear
sau supranuclear. Apare sub forma unor granulaţii de culoare neagră.

23. Foliculi tiroidieni. Tiroida. Coloraţie HE (vezi descrierea preparatului în LP-ul Forme
celulare)

24. Insulele Langerhans. Pancreas endocrin. Coloraţie HE.

Preparatul prezintă un fragment tisular recoltat de la nivelul pancreasului în coloraţie

HE.
Pancreasul aparţine glandelor anexe ale tubului digestiv, alături de glandele salivare şi
ficat. Anatomic prezintă un cap, un corp şi o coadă. Histologic este un organ parenchimatos
alcătuit din celule şi stromă, iar din punct de vedere funcţional este considerat o glandă mixtă –
prin componenta exocrină, acinii seroşi şi componenta endocrină, insulele Langerhans. La
exterior se găseşte o capsula conjunctivo-vasculară care trimite septuri ce împart parenchimul
în lobuli.
Componenta exocrină este reprezentată de acinii secretori de tip seros care alcătuiesc
lobulii pancreatici. Vezi Lp.-ul cu organitele – RER.
Componenta endocrină reprezentată de insulele Langerhans, este redusă cantitativ (1-
2%), fiind diseminată printre acinii seroşi. În coloraţia HE o insulă Langerhans apare ca o
structură mai puţin colorată printre acini, care sunt intens coloraţi. Este formată din câteva zeci,
până la câteva mii de celule endocrine, de dimensiuni mici, rotunde sau poligonale, cu
citoplasmă eozinofilă, palidă, cu nuclei rotunzi, albastru-violet. Celulele sunt aşezate în
cordoane care se anastomozează şi printre care se găsesc numeroase capilare sangvine.
Celulele din centrul insulei (mai numeroase – 70%) denumite celule B sau β, secretă insulina,
iar celulele din exteriorul insulei (mai puţine 20%) denumite celule A sau α, secretă glucagonul.
Cei 2 hormoni (insulina şi glucagonul) intervin în mod decisiv în metabolismul glucidic.