L.P. nr.

1 BIOLOGIE CELULARĂ, FORME CELULARE

Exemple de forme celulare:

– Celule cubice (suprafaţa ovarului, celulele din jurul
ovocitului, epiteliul tiroidian, canalele excretorii ale
glandelor salivare, canalicule biliare, tubii contorţi
proximali renali)
– Celule cilindrice (enterocite, epiteliul canalului cervical
uterin, glandele endometriale)
– Celule pavimentoase (tegument, mucoase, mezenter)
– Celule poligonale (hepatocite, celulele superficiale ale
mucoasei cavităţii bucale)
– Celule stelate (neuronii multipolari stelaţi din coarnele
anterioare ale măduvei spinării)
– Celule alungite (fibra musculară striată)
– Celule fusiforme (fibra musculară netedă)
– Celule sferice (celulele sangvine – granulocite segmentate,
limfocite, monocite, bazofile)
– Celule cu prelungiri (fibroblastul, neuronul, nevroglia,
odontoblastul, spermatozoidul)
– Celule cu forme speciale (disc biconcav – hematia adultă,
piriforme – celula Purkinje din cerebel, umbreliforme şi în
rachetă de tenis de la nivelul uroteliilor, cupă de şampanie –
celula caliciformă, în inel cu pecete - adipocitul)

DESCRIEREA UNEI CELULE ÎN MICROSCOPIA OPTICĂ

Forma

Membrana Mărimea sau talia

Adaptări funcţionale

Volumul

1 celulă în MO Citoplasma Culoarea

Organite specifice

Număr

Nucleul Formă şi mărime

Poziţie

Culoare (nucleol)

1
 1. Sinciţiu. Fibra musculară striată (FMS). Muşchiul scheletic. Coloraţie
Hematoxilină - Ferică (HF), Hematoxilină Eozină (HE)
2. Celula poligonală. Celule epiteliale superficiale. Mucoasa cavităţii bucale.
Coloraţie Albastru Policrom Tanin (APT), metoda Drăgan
3. Celula cubică. Foliculii tiroidieni. Glanda tiroidă. Coloraţie Hematoxilină
- Eozină (HE)
4. Celula stelată. Neuronii multipolari stelaţi. Măduva spinării. Coloraţie
Hematoxilină - Eozină (HE)

1. Sinciţiu. Fibra musculară striată. Muşchiul scheletic. Coloraţie HF, HE

Sinciţiul reprezintă o masă citoplasmatică cu mai mulţi nuclei, formată prin

fuziunea unor celule învecinate, iniţial separate. Exemple: fibra musculară striată,
sinciţio-trofoblastul de la nivelul vilozităţilor placentare, etc.
Ţesuturile musculare sunt alcătuite din celule specializate pentru contracţie, celule
care datorită formei lor alungite sunt denumite uzual fibre musculare.
Există 3 tipuri de fibre musculare:
– Fibre musculare striate (la nivelul muşchilor scheletici)
– Fibre musculare cardiace (la nivelul miocardului)
– Fibre musculare netede (la nivelul pereţilor organelor
interne şi vaselor de sânge).
Fibra musculară striată (FMS) are forma unui cilindru cu lungimea de la câţiva
mm la câţiva cm şi diametrul între 20-100 μ.
FMS este o celulă înalt specializată, care din punct de vedere structural şi
ultrastructural este diferită de o celulă obişnuită. Într-o descriere microscopică clasică
prezintă o membrană – sarcolemă, o citoplasmă – sarcoplasmă, cu numeroase organite
comune şi specifice şi numeroşi nuclei.
Sarcolema corespunde modelului membranelor biologice de mozaic fluid proteic
în bistratul lipidic, cu menţiunea că diferă prin ultrastructură şi funcţii de o membrană
obişnuită. Din loc în loc prezintă invaginări spre sarcoplasmă, denumite tubi transversali
sau tubi T, care vin în contact cu reticulul endoplasmic neted (REN) şi care au rol
fundamental în cuplarea excitaţiei nervoase cu contracţia musculară. Totalitatea acestor
tubi formează sistemul tubular transvers.
Sarcoplasma sau citoplasma FMS este abundentă şi conţine numeroase incluziuni
şi organite comune şi specifice. Organitele comune sunt reprezentate de mitocondrii în
număr foarte mare (furnizează ATP-ul necesar contracţiei), complexul Golgi, lizozomi şi
cantităţi mici de reticul endoplasmic rugos (RER). Incluziunile sunt în general granule de
glicogen (rezervă energetică) şi lipide în cantitate mai mică.
Organitele specifice sunt reprezentate de miofibrile. Acestea sunt organite
contractile care ocupă aproximativ 80% din masa FMS şi se întind pe întreaga sa
lungime. Examinările microscopice au stabilit că miofibrilele sunt alcătuite dintr-o
alternanţă de striuri sau benzi clare (I) şi întunecate (A), de unde şi denumirea de FMS.
Banda clară (I) este împărţită în 2 jumătăţi de o linie Z. Se consideră că unitatea morfo-
funcţională a miofibrilei este sarcomerul, care se întinde pe lungimea a 2,5 μ, între 2
benzi Z, repetându-se de zeci de mii de ori într-o miofibrilă.

2
 Miofibrilele sunt alcătuite din miofilamente subţiri - actină şi groase - miozină,
dispuse într-un mod caracteristic (a se vedea capitolul din materia de curs
CITOSCHELETUL – MICROFILAMENTE DE ACTINĂ).
Reticulul endoplasmic neted care la nivelul FMS se numeşte reticul sarcoplasmic
(RS) cuprinde în mod caracteristic 2 porţiuni: RS liber şi joncţional (sau cisternele
terminale). RS joncţional vine în contact cu tubii T de la nivelul sarcoplasmei, 2 cisterne
de-o parte şi de alta a unui tub T, formând în acest fel o triadă. Cisternele terminale au
capacitatea de a stoca ionii de Ca2+ prin legare de o proteină numită calsechestrină.
Mecanismul molecular este reprezentat de o ATP-ază Ca 2+-dependentă, care pompează
Ca2+-ul contra unui gradient de concentraţie foarte mare din sarcoplasmă în RS. Reticulul
nejoncţional sau liber este format din tubi alungiţi care formează o reţea între cisternele
terminale.
FMS este multinucleată, constituind din punct de vedere structural şi funcţional
un sinciţiu. Se admite că o singură fibră poate avea sute de nuclei, în medie 20-40
nuclei /cm lungime, care ocupă sub 1% din volumul ei. Nucleii sunt dispuşi la periferia
sarcoplasmei, imediat sub sarcolemă, având o poziţie alternă. Localizarea periferică
reprezintă un criteriu de diagnostic diferenţial cu fibra miocardică, care este de asemenea
striată, dar care are nucleu unic, situat central. Nucleii au formă ovoidală, paraleli cu axul
longitudinal al FMS, de 8-10 μ lungime, cu heterocromatină periferică şi 1-2 nucleoli
vizibili.
În coloraţia Hematoxilină Ferică (HF) se studiază la microscopul optic FMS în
secţiuni longitudinale sau transversale. În secţiune longitudinală FMS are o formă
alungită, iar în cea transversală rotundă sau ovalară. Sarcolema, miofibrilele din
sarcoplasmă şi nucleii se colorează în negru. Miofibrilele apar sub forma unor striaţii
longitudinale şi transversale dispuse în mod uniform în întreaga sarcoplasmă.
În coloraţia Hematoxilină-Eozină sarcoplasma este eozinofilă (roşie), nucleii se
colorează în albastru-violet, miofibrilele se prezintă sub formă de striaţii longitudinale şi
transversale de culoare roşie, fiind mai slab evidenţiate decât cu HF.
În microscopia electronică se studiază ultrastructura FMS cu evidenţierea unui
număr foarte mare de mitocondrii şi aspectul caracteristic al miofibrilelor cu sarcomere.
FMS poate fi afectată de diverse boli de la inflamaţii (miozite infecţioase şi neinfecţioase)
şi distrofii (exemplu distrofia musculară Duchenne), până la tumori benigne
(rabdomioame) sau maligne (rabdomiosacoame).
Coloraţia HF este deosebit de importantă pentru diferenţierea unui
rabdomiosarcom (tumora malignă din fibrele striate) de un leiomiosarcom (tumora
malignă din fibrele netede) prin evidenţierea striaţiilor (miofibrile - sarcomere)
caracteristice muşchilor scheletici.

3
 Diagnostic diferenţial al celulelor musculare în microscopia optică

Fibra musculară striată Fibra musculară Fibra musculară

cardiacă netedă
Formă alungită, neramificată alungită, cu capete fusiformă
bifurcate, anastomozate,
discuri intercalate
Mărime lungime – mm-cm lungime - 50-100 μ lungime –50-100 μ
grosime 20-100 μ grosime 4-6 μ grosime 6-8 μ
Organite miofibrile dispuse în miofibrile dispuse în fără miofibrile, fără
sarcomere – fibră striată sarcomere – fibră striată sarcomere - fibră netedă
RS joncţional şi liber - tubi T– RS joncţional şi liber -
triade tubi T- diade
numeroase mitocondrii numeroase mitocondrii

Nucleul celulă plurinucleată (sinciţiu) celulă uninucleată celulă uninucleată

alungiţi, dispuşi caracteristic la alungit, dispus alungit, dispus în centrul
periferia sarcoplasmei, imediat caracteristic în centrul celulei
sub sarcolemă sarcoplasmei

2. Celula poligonală. Frotiu cu celule epiteliale superficiale. Mucoasa

cavităţii bucale. Coloraţie Albastru Policrom Tanin (APT), metoda
Drăgan

Mucoasa cavităţii bucale este tapetată de un epiteliu stratificat pavimentos

nekeratinizat, format din 3 straturi – bazal sau de rezervă, intermediar, pavimentos sau
spinos şi un strat superficial. Celule de suprafaţă aşezate în mai multe straturi se turtesc,
degenerează, îşi pierd complet nucleul şi se descuamează în cavitatea bucală.
Metoda Drăgan foloseşte albastrul policrom tanin pentru colorarea unui frotiu cu
celule epiteliale superficiale din mucoasa cavităţii bucale. Celulele sunt poligonale, de
talie mijlocie sau mare, citoplasma abundentă, clară şi prezintă afinitate tinctorială
diferenţiată în raport cu vârsta celulei. Astfel, celulele tinere au citoplasmă slab bazofilă,
celulele îmbătrânite au citoplasmă eozinofilă (acidofilă). Celulele intermediare prezintă
variaţii de talie şi colorabilitate între cele 2 tipuri. Celulele prezintă nucleu unic, rotund,
de dimensiuni mici, situat central, de culoare roşie, dar se întâlnesc şi numeroase celule
fără nucleu.

4
 3. Celula cubică. Foliculii tiroidieni. Glanda tiroidă. Coloraţie Hematoxilină-
Eozină (HE)

Celula cubică, aşa cum îi spune şi numele, are formă de cub, însă la nivelul
preparatelor histologice apare sub forma unui pătrat. Prezintă citoplasmă eozinofilă (în
HE), nucleu unic, caracteristic rotund şi aşezat central, colorat în albastru-violet (în HE).
Celulele cubice pot forma epitelii simple (exemplu – suprafaţa ovarului, plexul coroidal,
tubii contorţi proximali renali, canaliculele biliare, canalele Boll ale parotidei, epiteliul
tiroidian) sau epitelii bistratificate (canalul glandelor sudoripare) sau fac parte din alte
epitelii stratificate (exemplu - stratul bazal sau germinal al epiteliilor stratificate
pavimentoase).
Pentru exemplificare se studiază foliculii tiroidieni. Glanda tiroidă este o glandă
endocrină (produsul de secreţie reprezentat de hormoni, în lipsa unui canal excretor este
eliberat direct în sânge). La exterior are o capsulă conjunctivă care trimite septuri fibroase
ce împart glanda în lobuli. Lobulul este format dintr-o stromă conjunctivo-vasculo-
nervoasă şi ţesutul glandular (parenchimul glandular). În cazul tiroidei parenchimul este
reprezentat de celulele epiteliale foliculare din foliculii tiroidieni şi celulele
parafoliculare.
Un folicul tiroidian are formă rotundă sau ovalară, mărime variabilă şi este
delimitat de un epiteliu simplu cubic (un singur strat de celule cubice). În interior se
găseşte coloidul tiroidian, un depozit de hormoni (T3 - triiodotironina şi T4 - tiroxină).
Microscopia electronică demonstrează că celulele foliculare sunt polarizate. Membrana
plasmatică prezintă microvilozităţi spre lumenul folicului şi labirint bazal la polul opus.
Citoplasma conţine un reticul endoplasmic rugos bine dezvoltat (sinteze proteice intense)
şi numeroşi poliribozomi liberi. Mitocondriile sunt numeroase, alungite, dispuse
neregulat în citoplasmă, complexul Golgi bine reprezentat sub formă de saci aplatizaţi,
vacuole şi microvezicule (excreţie celulară). Foliculul împreună cu stroma din jur
constituie unitatea morfo-funcţională a glandei.
Între foliculi se găsesc celulele parafoliculare, care nu au contact cu lumenul
foliculilor şi care formează mici grupuri. Sunt mai mari decât precedentele, au citoplasmă
clară, nucleu mare, palid. Sintetizează calcitonina, numindu-se şi celule C.
Aspectul epiteliului folicular variază în funcţie activitatea secretorie a glandei:
- secreţie normală (normo-funcţie): celule cubice, foliculi cu coloid
bogat
- secreţie crescută (hiper-funcţie): celule cilindrice, înalte, foliculi cu
coloid puţin şi vacuole
- secreţie scăzută (hipo-funcţie): celule turtite sau aplatizate, foliculi
mari, cu coloid dens.
În coloraţia hematoxilină-eozină se evidenţiază glanda tiroidă sub forma
foliculilor tiroidieni: structuri rotunde sau ovalare delimitate de un strat de celule cubice,
citoplasmă eozinofilă, nucleu unic, rotund, situat central, colorat în albastru-violet. În
interiorul foliculilor se observă coloidul sub forma unei mase amorfe eozinofile (a se
consulta şi capitolul din materia de curs COMPLEXUL GOLGI - SECREŢIA
CELULARĂ).

5
 5. Celula stelată. Neuronii multipolari stelaţi. Măduva spinării. Coloraţie
Impregnare Argentică

Neuronul multipolar stelat de la nivelul coarnelor anterioare ale măduvei spinării

reprezintă prototipul de celulă stelată.
Neuronul sau celula nervoasă este compus din 3 părţi distincte: corpul celular,
dendritele şi axonul (Ramon Y Cajal). Este o celule înalt specializată şi prezintă o
polaritate funcţională, consecinţă a asimetriei sinaptice. Funcţional există 3 categorii de
neuroni: senzitivi, motori şi intermediari (interneuroni). Structural neuronii se clasifică în
multipolari, cu un axon şi 2 sau mai multe dendrite, bipolari, cu un axon şi o dendrită,
unipolari (pseudounipolari), cu un axon care se divide în vecinătatea corpului în 2 ramuri
lungi.
Corpul celular sau pericarionul reprezintă centrul trofic al celulei şi conţine
nucleul şi citoplasma cu numeroase organite comune şi specifice. Membrana are structură
specifică membranelor biologice şi caracteristic este bogată în ATP-ază Na +/K+-
dependentă. Citoplasma cuprinde citosolul, organitele citoplasmatice comune şi specifice.
Dintre organitele comune menţionăm reticulul endoplasmic rugos bine dezvoltat datorită
sintezelor proteice intense (a se vedea L.p.-ul despre RER – corpii Nissl, coloraţie
albastru de toluidină) şi poliribozomi liberi. Complexul Golgi se dispune caracteristic la
neuronii secretori perinuclear sub formă de tubi aplatizaţi ca foile de carte, dar şi vezicule
sferice, mici. Mitocondriile sunt mici, alungite dispuse în întreaga citoplasmă, fiind în
număr mai mare la nivelul terminaţiilor axonale. Organitele specifice sunt reprezentate de
neurofilamente (filamente intermediare specifice) şi microtubuli, care intră în
componenţa citoscheletului neuronal (a se vedea materia de curs, capitolul
CITOSCHELETUL - FILAMENTELE INTERMEDIARE). Locul de emergenţă al
axonului este mai palid, fiind lipsit de organite si se numeşte conul Doyen.
Nucleul este sferic, de obicei unic, voluminos, situat central, cu eucromatină
abundentă (palid) şi cu nucleol evident.
Măduva spinării aparţine nevraxului, alături de trunchiul cerebral, cerebel şi
encefal. Este un organ de formă cilindrică, turtit antero-posterior, adăpostit în canalul
rahidian. Măduva este protejată de meninge, cu cele 3 foiţe: piamater, arahnoida şi
duramater. Este împărţită în 2 jumătăţi simetrice prin şanţul median anterior şi fisura
mediană posterioară. În secţiune transversală are formă ovalară şi este formată din 2
tipuri de substanţă: albă, la exterior şi cenuşie, la mijloc.
Substanţa cenuşie este bogată în celule nervoase şi fibre amielinice, iar cea albă
este lipsită de celule nervoase, fiind constituită în special din fibre mielinice.
Cele 2 jumătăţi sunt unite transversal în partea anterioară printr-un strat de fibre
mielinice – comisura albă şi în partea posterioară de un strat amielinic, comisura cenuşie.
În mijlocul comisurii cenuşii se găseşte canalul ependimar. Pe secţiune substanţa cenuşie
are formă de fluture sau de H şi prezintă 2 coarne anterioare (motorii), 2 posterioare
(senzitive) şi 2 laterale (vegetative).
Neuronii multipolari stelaţi se găsesc la nivelul coarnelor anterioare, sunt celule
mari, bine vizibile în microscopia optică. În coloraţia Impregnare argentică se evidenţiază
forma „stelată” a celulelor, citoplasmă redusă. Nucleul unic, rotund, voluminos, palid,
situat central nu se colorează, e, fiind optic nul în această coloraţie. Dendritele şi axonul
sunt vizibile în această coloraţie.

6
 Neuroni stelaţi se mai întâlnesc la nivelul stratului molecular sau plexiform (I),
respectiv celulele stelate Cajal (neuroni cu axonul orizontal, numiţi şi neuroni de
asociaţie) şi la nivelul stratului piramidal intern sau profund (V) al scoarţei cerebrale,
respectiv celulele gigante Betz.