3.

Centrozomul

Centrozomul este un organit celular, specific majorităţii celulelor eucariote

animale, situat lângă nucleu. Se afla în centrul celulelor . Este format din două
formaţiuni numite centrioli, înconjuraţi de citoplasmă densă care poartă denumirea
de centrosferă.

Participă în diviziunile celulare, la formarea fusului de diviziune.

4. Aparatul Golgi

Fig 5. Imagine a aparatului Golgi, vizibil ca o stivă de inele negre semicirculare în

partea inferioară. Numeroase vezicule circulare pot fi observate în vecinătatea
organitului
Fig 6. Diagramă a procesului secretor din reticulul endoplasmatic (portocaliu) în
aparatul Golgi (roz).

Aparatul Golgi (sau dictiozom) este un organit celular celular găsit la majoritatea
eucariotelor, situat în centrul celulei. A fost identificat în 1898 de către doctorul
italian Camillo Golgi şi a fost numit după el. Funcţia principală a aparatului Golgi
este procesarea şi împachetarea macromoleculelor precum proteinele şi lipidele
care sunt sintetizate de celulă. Este deosebit de important în procesarea proteinelor
pentru secreţie. Aparatul Golgi este o parte a sistemului endomembranal al celulei.

Rolurile aparatului Golgi

• Stocarea polizaharidelor;
• Modificarea proteinelor nou-sintetizate în reticulul endoplasmic.
• Sortarea proteinelor cu diverse destinaţii celulare.
• Prelucreză si stochează proteinele şi lipidele care "curg" dinspre R.E.
• Sintetizeaza polizaharidele si le "împachetează" în vezicule care vor migra
spre membrana plasmatică; la celulele vegetale si fungi
• aparatul Golgi este implicat si in formarea peretelui celular

Structură
Este format din nişte săculeţi aplatizaţi suprapuşi(cisterne), dilataţi la capete şi
înconjuraţi de micro şi macrovezicule, generate de aceste cisterne.Forma
dictiozomilor variază de la o celulă la alta (în stările patologice au un aspect
granulos).Sunt delimitaţi de o membrană simplă.

5. Vacuola

Vacuola este organitul celular, specific mai mult celulelor vegetale, (însă sunt şi
prezente la unele celule animale).

Rol

• Depozitează substanţe de rezervă;

• Participă la menţinerea echilibrului osmotic;
• Pot păstra în cadrul structurii lor deşeuri metabolice, pe care ulterior le
elimină din cadrul lor;
• Pot conţine diferite enzime, coenzime, substanţe organice şi anorganice.
pigmenţi neasimilatori şi fermenţi, necesari unei bune funcţionări a celulei.
• Mentinerea compozitiei constante (homeostazie)

Structura

Ele sunt alcătuite dintr-o membrană subţire, numită tonoplast, ce înconjoară sacul
vacuolar

6. Lizozomul este un organit celular, cu rol în: -digestie.

-Depozitarea enzimelor;

-Distrugerea corpurilor străine sau bătrâne ale celulei.

Structura

• aspect de vezicule
• diametru de 0,2 - 0,8 microni

Componente: membrană delimitantă; matrice lizozomală.

Membrana lizozomilor este mai groasă decât a celorlalte organite şi este

impermeabilă (se opune trecerii enzimelor lizozomale în citosol). Ea conţine ATP-
aze care pompează ioni de hidrogen în lizozomi pentru a menţine pH-ul acid.
Matricea lizozomală are aspect diferit de la un lizozom la altul deoarece aceasta
conţine materiale supuse digestie, materiale aflate în diferite stadii de degradare.
Conţine peste 40 de hidrolaze acide (enzime hidrolitice): proteaze, lipaze,
glicozidaze, fosfataze, etc.

Tipuri de lizozomi

1. Primari: nu şi-au început încă activitatea de digestie, sunt mici şi au

matricea omogenă cu aspect fin granular.
2. Secundari: sunt activi (îşi desfăşoară activitatea digestivă), sunt mai mari
decât lizozomii primari iar matricea are un aspect heterogen. Se împart în
heterofagozomi si autofagozomi. Heterofagozomii conţin material provenit
din mediul extracelular, înglobat de celulă prin fagocitoză (de ex. resturi
celulare, bacterii). Autofagozomii conţin materiale provenite din interiorul
celulei (de ex. organite celulare îmbătrânite) - se produce un fenomen de
reciclare.
3. Terţiari: sunt corpi reziduali şi conţin materiale nedigerabile, care au rămas
în urma digestiei ca urmare a epuizării echipamentului enzimatic. Sunt mari,
prezintă o matrice foarte densă şi foarte heterogenă în care sunt incluse
structuri de diverse mărimi şi densităţi.

7. Fermenţii

• Consideraţi agenţi ai fenomenului de digestie intracelulară;

• Intervin în fagocitoză îndeplinind funcţia lor heterofagică;
• Autoliza îndeplinind funcţia lor autofagică;

• Funcţia heterofagică - particulele solide pătrund în citoplasmă prin

endocitoză şi dau naştere în interiorul celulei la un fagozom în care particula
este înconjurată de plasmalemă; acest fagozom fuzionează apoi cu un
lizozom primar şi va da naştere unui lizozom secundar; astfel substanţele
exogene sunt supuse acţiunii enzimelor hidrolizante din lizozomi şi
degradate la molecule mai mici, asimilabile, reziduurile fiind eliminate în
exterior prin exocitoză; funcţia este comparată cu aceea a unui tub digestiv
discontinuu
• Funcţia autofagică - digestia de către lizozomi a unor teritorii din propria
citoplasmă; acest fenomen are loc în caz de stres metabolic (prin infometare)
sau în celule pe cale de diferenţiere când apar spaţii intercelulare; aceste
zone supuse degradării de către lizozomi sunt înconjurate la început de către
traiecte ale REN, numite vezicule de autofagie sau citolizomi; acestea
 fuzionează cu lizozomii primari după care începe procesul de digestie
intracelulară.
• Dupa moartea celulelor, membranele lizozomilor se distrug şi enzimele
hidrolizante se eliberează declanşând autolize “post-mortem”, de aceea
lizozomii au mai fost numiţi şi saci de sinucidere.
• Dereglarea funcţionarii lizozomilor sau distrugerea membranei acestora la
celulele animale declanşeazaă maladii celulare grave, numite boli
lizozomale.

8. Reticul endoplasmatic

Reticulul endoplasmatic (RE) este un organit care se găseşte la celulele eucariote.

"Endoplasmatic" înseamna "în interiorul citoplasmei", iar "reticul" înseamna
"pânză/reţea mică". RE modifică proteine, produce macromolecule şi distribuie
substanţele în celulă. În esenţă, reticulul endoplasmatic este sistemul elaborat de
transport al celulei eucariote.

Structura RE
 Fig 7.Nucleu celular, reticul endoplasmatic şi aparat Golgi. 1. nucleu 2. por
nuclear 3. reticul endoplasmatic rugos 4. reticul endoplasmatic neted 5. ribozom
aflat pe RE rugos 6. proteine transportate 7. vezicule de transport 8. aparat Golgi 9.
faţa Cis a aparatului Golgi 10. faţa Trans al aparatului Golgi 11. cisternele
aparatului Golgi

Compoziţia RE este similară cu cea a membranei plasmatice, deşi acest organit

este de fapt o extensie a membranei nucleare. RE este locul translaţiei genei, şi
mijlocul de transport al proteinelor ce urmează să devină parte din membrana
celulară (de exemplu receptori transmembranari) sau care urmează să fie secretate
prin exocitoză (de exemplu neurotransmiţători, enzime digestive, etc.).

RE este format dintr-o reţea de tuburi şi cisterne. RE este acoperit în parte de

ribozomi(care produc proteine din aminoacizi, bazat pe codul genetic). Deoarece
aceste locuri par a fi "rugoase" văzute sub microscopul electronic, această parte a
fost numită reticul endoplasmatic rugos. Părţile fără ribozomi se numesc reticul
endoplasmatic neted. Ribozomii transferă proteinele gata produse în RE, care le
transportă la aparatul Golgi.

8.1. Reticul endoplasmatic rugos

RE rugos produce şi transportă proteinele. Acesta este acoperit de ribozomi care îl

fac să arate "rugos". RE rugos se întâlneste în mai multe celule, de exemplu în
celulele din pancreas, care sunt implicate în secreţia de insulină în circuitul
sanguin.

În plus, RE rugos este şi un producător de membrane, deoarece înglobează

proteinele membranare în structura sa, iar când este nevoie de ele în alte locuri le
transferî. Acest organit modifică proteinele şi le modifică calitatea.

8.2. Reticul endoplasmatic neted

RE neted este implicat în procese metabolice, ca de exemplu sinteza de lipide,

metabolismul carbohidraţilor şi detoxificarea drogurilor şi otrăvurilor. RE neted
produce şi steroizii, de exemplu steroizii sexuali la vertebrate şi steroizii secretaţi
de glandele adrenale. Celule care secretă aceste substanţe sunt bogate în RE neted.

Celulele din ficat sunt şi ele bogate în RE neted. Aceste celule depozitează
carbohidraţii sub forma glicogenului. Hidroliza glicogenului produce fosfatul
glucozei, o formă ionica de zahăr care nu poate ieşi din celulă. O enzimă din RE
neted al acestor celule indepărtează fosfatul, astfel încât glucoza poate ieşi din
celulă. Astfel, ea pătrunde în circuitul sanguin prin care poate ajunge oriunde este
nevoie.

Enzimele din RE neted ajută la detoxifierea drogurilor şi otrăvurilor prin adăugarea

unei grupări de hidroxil la substanţe, astfel încât ele devin mai solubile şi mai uşor
de eliminat din corp.

8.3. Reticulul sarcoplasmic

Acesta se întâlneşte în celulele muşchilor, şi este adaptat pentru depozitarea şi

eliberarea ionilor de calciu. Acest proces este realizat de pompele de calciu şi
necesită energie furnizată de ATP (adenozintrifosfat). Pompele de calciu sunt
proteine membranare adaptate pentru transportul activ al ionilor de calciu în
mediul extraceleular (interiorul reticulului sarcoplasmic este de asemenea mediu
extracelular). În fibra musculară striată scheletică pompele de calciu sunt reglate de
calmodulină, iar în cele miocardice de fosfolamban. Calciul este necesar pentru
contracţia fibrei, fiind eliberat din reticulul sarcoplasmic în momentul în care fibra
respectivă este excitată, prin deschiderea canalelor de calciu dependente de voltaj.
În perioadele dintre contracţii, pompele îl concentrează în lumenul reticulului
sarcoplasmic.

9. Nucleul celulei

Nucleul celulei este un organit celular, ce conţine materialul genetic şi care

coordonează toate procesele intracelulare.

Rol nucleului

• Păstrarea materialului genetic;

• Coordonarea reacţiilor chimice din citoplasmă;
• Coordonarea diviziunii celulare.

9.1. Membrana nucleară

• are rol de protecţie a nucleoplasmei şi a informaţiei genetice din nucleu.

Aceasta este prevazută cu numeroşi pori, cu rol în transportul substanţelor
necesare în nucleu, şi a ARNului.
• Membrana nucleară este una dublă, prevazută cu pori, care la rândul lor sunt
conectaţi cu reticulul endoplasmatic.
9.2. Nucleoplasma
Nucleoplasma este substanţa fundamentală care conţine săruri minerale, substanţe
organice, enzime şi o reţea de filamente care îi dau nucleoplasmei aspectul
reticulat. Nucleoplasma constă din 60% - 70% apă, 15% - 25% substanţe organice.
În nucleoplasmă este prezent ADN şi ARN. Aceasta este înconjurată de membrană
nucleară, prevazută cu numeroşi pori, cu rol în transportul substanţelor necesare în
cadrul nucleului
9.3. Nucleolii

Nucleolii sunt componente subnucleare, de formă sferică.

Rolul nucleolilor

• Păstrarea unei părţi a materialului genetic;

• Geneza ribozomilor;
• Diviziunea celulară.

COMPOZIŢIA CHIMICĂ A CELULEI

Celula este formată din diferite molecule cu rol diferit. În componenţa acestor
molecule intră atomi reprezentând 63 elemente chimice. În funcţie de proporţia în
care iau parte la formarea celulelor, elementele chimice se pot clasifica în:

• MACROELEMENTE, (elemente prezente în proporţie de 98%):

o oxigen, (66%)
o hidrogen (10%)
o carbon, (18%)
o azot, (3,5%)
• MICROELEMENTE, (elemente prezente în proporţie de 2%):
o calciu, (1,2%)
o sulf (0,9%)
o potasiu, (0,15%)
o sodiu, (0,15%)
o clor, (0,1%)
o magneziu, (0,1%)
• ULTRAMICROELEMENTE, (elemente prezente în proporţie redusă -
0,01%):
o iod
 o fier
o mangan
o zinc
o cobalt, etc.

Substanţe anorganice

Substanţele anorganice, sau minerale, sunt prezente în celulă atât sub formă de
molecule, cât şi sub formă de ioni.

Substanţe organice

Aceste substanţe sunt cele mai importante, ele luând parte activ la toate procesele
intracelulare.

• Acizi nucleici;
• Glucide;
• Lipide;
• Proteine.

PROPRIETĂŢI FIZIOLOGICE GENERALE ALE CELULEI

Printre proprietăţile care diferenţiază materia vie de corpurile lipsite de viaţă se pot
aminti:

• metabolismul
• excitabilitatea
• adaptabilitatea
• multiplicarea

DIVIZIUNEA CELULARĂ

Diviziunea (în latină divisio, divisionis = diviziune, împartire) se realizează pe

două căi - directă (amitoză) si indirectă (cariochineză).

Amitoza

Diviziunea amitotică este caracteristică procariotelor.

Cariochineza

Diviziunea cariochinetica (in limba greacă karyon = nucleu respectiv kinesis =

mişcare) caracteristică tututor eucariotelor poate fi tipica (sau equatională) si
alotipica (sau reductională), adică mitotică (in limba greacă mitos = fir) si meiotică
(in limba greacă meio = a injumătăţi). Diviziunea celulară este precedată de o
creştere a celulei in volum, si se caracterizează printr-o succesiune de evenimente
membranare, citoplasmatice si nucleare.

ACIZII NUCLEICI

Acidul nucleic este o macromoleculă complexă, ce conţine informaţia genetică din

celula dată. Acesta este alcătuit din mii de nucleotide. Termenul de acid nucleic a
fost propus pentru prima dată de Richard Altmann, pentru a desemna substanţele
complexe pe care acesta le observase în nucleu.