Digestia intracelulara

Digestia intracelulară cuprinde totalitatea fenomenelor care produc degradarea biochimică a

moleculelor pătrunse în citoplasmă prin endocitoză, a unor organite uzate, a unor fragmente de celulă
sau structuri celulare.

Lizozomii şi peroxizomii sunt organitele participante la acest proces.

1. LIZOZOMII

Lizozomii apar ca niste nişte sfere dense, mici, cu diametrul între 0,25-0,5μm, delimitate de o
membrană lipoproteică bogată în enzime hidrolitice,capabile să catalizeze proteine, acizi nucleici şi
anumite glucide.

Enzimele lizozomale sunt inactive atâta timp cât membrana este intactă, dar devin active odată cu
ruperea acesteia, fiind capabile să degradeze macromoleculele celulei (prin hetero- şi autofagie), din
care cauză au fost denumite „sistemul digestiv” al celulei. In interiorul acestor organite, enzimele se
gasesc in stare latenta, membrana lor fiind aceea care ii stabilizeaza .Formarea lizozomilor se
aseamana cu cea a veziculelor de secretie

Membrana lizozomilor este mai groasă decât a celorlalte organite şi este impermeabilă (se opune
trecerii enzimelor lizozomale în citosol). Ea conţine ATP-aze care pompează ioni de hidrogen în
lizozomi pentru a menţine pH-ul acid.

Matricea lizozomală are aspect diferit de la un lizozom la altul deoarece aceasta conţine materiale
supuse digestiei, materiale aflate in diferite stadii de degradare.

Tipuri de lizozomi

1. Primari: nu şi-au început incă activitatea de digestie, sunt mici şi au matricea omogenă cu
aspect fin granular. Sunt lizozomi tineri, cu o viaţă scurtă (de 24-48 ore) In timp ce lizozomii primari
ai microfagelor mobile contin o mare cantitate de neuroaminidaza, lizozomii primari ai macrofagelor
contin multe fosfataze acide.

2. Secundari: sunt activi (îşi desfăşoară activitatea digestivă), sunt mai mari decât lizozomii
primari iar matricea are un aspect heterogen. Au o viaţă mai lungă (de la câteva zile la câteva
săptămâni), talia mai mare şi un set enzimatic complet. Se formează din fuziunea lizozomilor primari,
cu veziculele de endocitoză ce conţin substanţe fagocitate, endocitate sau degradate din celule. în
funcţie de modul în care s-au format, există mai multe tipuri de fagozomi secundari:
heterofagolizozomi, autofagolizozomi, crinofagolizozomi, corpusculi reziduali şi corpi
multiveziculari.

3. Terţiari: sunt corpi reziduali şi conţin materiale nedigerabile, care au rămas în urma digestiei
ca urmare a epuizării echipamentului enzimatic. Sunt mari, prezintă o matrice foarte densă şi foarte
heterogenă în care sunt incluse structuri de diverse mărimi şi densităţi. Se acumulează în citoplasmă
odată cu înaintarea în vârstă. In celulele care trăiesc mai mult timp, cum sunt neuronii, corpii reziduali
sunt cunoscuţi şi ca lipofuscină (pigmentul îmbătrânirii).
 Functia

Mai mult de 50 enzime hidrolitice au fost identificate în lizozomi. Acestea includ proteaze, lipaze,
nucleaze, glicozidaze, fosfataze, fosfolipaze şi sulfataze. Astfel, aproape orice substanţă biologică ar
putea fi degradată de lizozomi. Totuşi, nici un lizozom individual nu conţine toate hidrolazele
identificate.

• Locaţii ale activităţii lizozomale. Funcţia lizozomală se desfăşoară adesea

intracelular. Totuşi, unele celule eliberează enzime lizozomale ce îşi îndeplinesc funcţia

în matrice extracelulară.

• Osteoclastele secretă activ enzime lizozomale în mediul extracelular în timpul

rezorbţiei osoase. Aceste enzime desfac hidroxiapatita şi eliberează în sânge Ca2+ şi

fosfat. La locul infecţiei şi inflamaţiei, neutrofilele adesea îşi eliberează lizozomii în matricea
extracelulară.

Din puct de vedere al localizarii enzimelor acestea se gasesc :

• În matricea lizozomală – cea mai mare parte

• In membrana lizozomală

• Atat in matrice cat si in membrana

Digestia lizozomala se prezinte sub 3 forme:

I. HETEROFAGIE

II. AUTOFAGIE

III. CRINOFAGIE

I. HETEROFAGIA

In heterofagie lizozomul actioneaza asupra compusilor inglobati prin endocitoza.

Se digeră intracelular, substanţele nutritive, bacteriile, virusurile introduse prin endocitoză

Endocitoza este procesul de internalizare de către celule a unor macromolecule, particule sau chiar a
altor celule.
Materialul extracelular este înconjurat progresiv de către membrana celulară care apoi formează o
invaginaţie înspre interiorul celulei şi apoi se desprinde, formând o veziculă endocitică ce conţine
substanţa ingerată.

În funcţie de mărimea veziculelor se disting două tipuri de endocitoză:

• fagocitoza (ingestia unor particule mari, cum ar fi microorganismele);

• pinocitoza (ingestia de fluide).

În urma proceselor de endocitoză se formează: fagozomi, în cazul fagocitozei,pinozomi în procesul de

In urma digestiei lizozomale se obtin produsi de digestie micromoleculari : aminoacizi, nucleotide,

hidrati de carbon, lipide; ce traverseaza membrana lizozomala pentru a a junge in citoplasma unde vor
fi folosite pentru procese biosintetice sau sursa de energie.

II. AUTOFAGIA

Este procesul de digestie intracelulară, cu ajutorul enzimelor lizozomale, a organitelor celulare

epuizate sau uzate. Mitocondriile uzate, peroxizomii, porţiuni uzate de reticul endoplasmic sunt
înconjurate cu o membrană, denumită înveliş de izolare Se formează vacuole autofagice, ce conţin
materialul intracelular ce trebuie îndepărtat. Autofagozomii fuzionează cu lizozomii primari,
rezultând lizozomi secundari în care se produce digestia materialelor incluse. O parte din produsele
rezultate din digestie sunt eliberate în citoplasmă pentru a fi reutilizate, iar ceea ce rămâne formează
corpii reziduali. Prin autofagie, lizozomii asigură reînnoirea componentelor citoplasmei, deoarece
mitocondriile au o viaţă de circa 12 zile, peroxizomii de 2-3 zile, iar ribozomii de 10 zile. În ficat se
distrug mai mult de un miliard de mitocondrii pe un gram de ţesut într-o oră.

Accelerarea procesului de autofagie se remarca:

• In inanitie – ficat

• In inactivitate – muschi

• Fenomenele de involutie a unor tesuturi

III. CRINOFAGIA

Este o particularitate a autofagiei intalnit in celulele endocrine si exocrine unde lizozomii intervin in
reglarea cantitatii de produsi de secretie ai celulei.

Atunci cand celula acumuleaza un surplus de vezicule secretorii ce nu sunt eliminate ,acest surplus va
fi digerat de lizozomii primari care fuzioneaza cu veziculele secretorii formand
CRINOFAGOLIZOZOMII.
Produsii de digestie vor trece in citosol unde vor fi reutilizate.

2. Peroxizomii

Peroxizomii sunt organite celulare comune şi permanente, care se caracterizează printr-un bogat
conţinut în peroxidaze, enzime care catalizează reacţia de formare şi de descompunere a peroxidului
de hidrogen (sau a apei oxigenate H2O2).

Peroxizomii sunt prezenţi în aproape toate celulele eucariote ca şi vezicule înconjurate de o singură
membrană

Peroxizomii sunt structuri sferice sau uşor ovoide cu dimensiuni între 0,3-1,0 um în diametru variabile
de la o celulă la alta, în funcţie de talia lor se deosebesc două categorii de peroxizomi:
macroperoxizomi, cu diametrul de 0,5 - 1,5 nm şi microperoxizomi, cu diametrul de 0,1 - 0,4 nm.

Structura unui Peroxizom

• Endomembrana de 6,5 - 8 nm grosime

• Matricea fin granulară, mai densă decât matricea lizozomală.

Funcţii

1. P-oxidarea acizilor graşi. Principala funcţie a peroxizomilor este descompunerea

acizilor graşi cu lanţ lung. Peroxizomii conţin o varietate de enzime oxidative şi pot fi responsabili de
50% din oxidarea acizilor graşi, restul fiind oxidaţi în mitocondrii.

2. Degradarea peroxidului de hidrogen. Oxidarea produce peroxid de hidrogen (H2O2), o

substanţă potenţial toxică pentru celule, ce trebuie eliminată.

a. Peroxizomii conţin enzima catalază ce distruge H2O2 produs.

b.H2O2 în exces ce se acumulează într-o celulă din alte surse poate fi, de asemenea, eliminat de către
peroxizomi.

3. Intervin în metabolismul acizilor nucleici deoarece prin uratoxidaza, participă la

degradarea purinelor (adenina şi guanina).

4. Participă la reglarea metabolismului glucozei, prin enzima denumită alfa hidroxiacidoxidaza.

5. Produc căldură, intervenind în termogeneză. Astfel numărul lor e crescut în ţesutul adipos brun.

6. Sintetizează plasmalogenii (substanţe asemănătoare cu fosfolipidele), care intră în

proporţie de 10% în componenţa unor membrane.

7. Participă la detoxificarea unor molecule deoarece membrana peroxizomilor este foarte

permeabilă pentru ioni şi moleculele cu greutate moleculară mică.