Compoziţia chimică a materiei vii

Compuşii chimici care se găsesc în organismele vii sunt foarte complecşi şi diferiţi.
Moleculele compuşilor care alcătuiesc materia vie poartă denumirea de biomolecule. Ele condiţionează
organizarea biochimică structurală şi funcţională specifică tuturor organismelor vii.
Biomoleculele pot fi:
- anorganice: apa şi sărurile minerale;
- organice: proteine, lipide, glucide, enzime, hormoni etc.
La rândul lor, biomoleculele reprezintă combinaţii ale elementelor chimice prezente în materia vie şi care
poartă denumirea de bioelemente.
1.1.1. Bioelemente
Materia vie este formată din aceleaşi elemente chimice care există şi în natura anorganică, iar organismele
vii preiau în mod selectiv din mediul înconjurător substanţele chimice necesare desfăşurării activităţilor
lor vitale. Fiecare substanţă care intră în alcătuirea materiei vii are o anumită constituţie care este
caracterizată în primul rând prin natura şi proporţia diferitelor elemente chimice care o compun şi în al
doilea rând, de modul de aranjare sau de legare al atomilor în moleculă.
În compoziţia materiei vii intră următoarele elemente :
a) C, H, O, N, S, P, Cl, Ca, Mg, K, Na, care se găsesc în proporţie mare şi formează 99% din masa
organismelor, din care cauză se numesc şi elemente plastice. Ele reprezintă macroelementele ;
b) Fe, I, F, B, Cu, Zn, Co, Mn, Si, Mo, Va, Ba, Li etc., care se găsesc în cantitate mică însă, sub 1%
din total. Unele din aceste elemente apar în cantităţi extrem de mici, în limitele unei sutimi sau
miimi de miligram pentru fiecare ; ele sunt numite microelemente şi îndeplinesc, în general, un rol
biocatalitic. Microelementele intră în alcătuirea unor enzime, hormoni şi participă astfel la
reglarea proceselor biochimice care au loc în organism.
Pe plan general, numai 21 de elemente sunt totdeauna prezente în materia vie, denumite şi
bioelemente sau elemente esenţiale, care au fost împărţite în trei grupe în funcţie de concentraţia lor în
organisme :
Grupa I : elemente abundente (prezente în proporţie de 60% din totalul atomilor) : C, H, O şi N.
Grupa II : elemente puţin abundente (prezente în proporţie de 0,02-0,1 atomi%) : Na, Mg, P, S, Cl, Ca, K.
Grupa III : elemente rare (prezente în proporţie mai mică de 0,02 atomi%) : Si, B, Fe, Cu, Mn, Zn, Va, I,
Ni, Co.
1.1.2. Biomolecule anorganice
Acestea sunt reprezentate de apă şi sărurile minerale.
Apa este cel mai important lichid pentru viaţă. Este importantă nu numai pentru faptul că este principalul
constituent din punct de vedere cantitativ al organismelor vii, ea depăşind, de cele mai multe ori, totalul
celorlalţi constituenţi, dar prezintă importanţă şi pentru faptul că ia parte la organizarea structurală a
sistemelor biologice şi la activitatea metabolică a acestora.
Datorită structurii sale moleculare simetrice, în care fiecare atom de oxigen este centrul unui tetraedru,
apa are o serie de proprietăţi fizico-chimice propice vieţii:
- capacitate calorică mare, ce face să-şi păstreze timp îndelungat temperatura constantă, utilă
proceselor metabolice ;
- căldură specifică aproape constantă, între +270C şi +400C ;
- formează cu uşurinţă legături de hidrogen;
- disociază uşor în (H3O)+ şi (HO)- .
Sărurile minerale care intră în compoziţia materiei vii pot exista sub două forme:
1) pe de o parte există sărurile minerale din stare de soluţie disociate în ioni,
1
 2) iar pe de altă parte sărurile minerale imobilizate sub formă de structuri puţin solubile sau
insolubile.
Sărurile minerale solubile se găsesc în mediul apos al celulei şi în lichidele circulante, iar cele ce sunt
combinate intră în constituţia citoplasmei sau sub formă nedizolvată în ţesuturi (oase, dinţi).
Dezvoltarea organismelor reclamă prezenţa unor ioni, cum ar fi K+, Ca2+, Mg2+, Fe3+, (PO4) 3-, Cl- care se
menţin într-un echilibru dinamic în funcţie de activitatea fiziologică şi constituie „balanţa ionică” a
celulei. Ponderea sărurilor minerale în organismele vii este de aproximativ 3-5%. Se găsesc sub formă de
cloruri, fosfaţi, sulfaţi, azotaţi de sodiu, de potasiu, de calciu, de magneziu etc..
Sărurile care se găsesc în stare solubilă în mediul apos al celulei sau în lichidele biologice determină şi
influenţează presiunea osmotică şi echilibrul acido-bazic al acestora. De asemenea, se găsesc sub forma
unor combinaţii cu unele molecule organice, ca ioni absorbiţi la nivelul coloizilor celulari, sau participă
direct la structura unor biomolecule determinând încărcarea lor electrică şi activitatea lor biologică.
1.1.3. Biomolecule organice. Ierarhia organizării moleculare a organismelor vii.
Constiuenţii principali şi caracteristici ai tuturor organismelor vii sunt compuşi organici ai carbonului,
înzestraţi cu structură şi funcţionalitate specifică care asigură însăşi existenţa vieţii. Din aceste
considerente se numesc biomolecule organice.
La nivel celular, macromoleculele urmăresc o specializare funcţională destul de clară:
 acizii nucleici sunt purtători şi transmiţători ai informaţiei genetice asigurând autoreproducerea
organismelor;
 proteinele sunt simple elemente structurale (unele), sau componente ale enzimelor care intervin în
metabolismul substanţelor şi metabolismul energetic;
 poliglucidele servesc fie ca surse de energie, fie ca material de construcţie şi în sfârşit,
 lipidele constituie unul din elementele structurale ale membranelor şi în al doilea rând, o formă
de păstrare a energiei.
Plastice 99% (C, H, O, N, P, S, Ca, Mg, Cl, K, Na)
Bioelemente
Catalitice 1% (oligoelemente) Fe, Co, Mn,C u, Mo,
I, B, F, Br, Zn, Ni etc.
Compozitia apã (60%)
chimicã a Anorganice
organismelor sãruri minerale (5%)
proteine
Rol plastic lipide
Biomolecule si energetic glucide

Rol catalitic: enzime

Organice
Rol infor- ARN
mational ADN

Rol de enzime
reglare vitamine
hormoni

Fig. 1.2. Compoziţia chimică generală a organismelor vii

Se observă că, proteinele, lipidele şi glucidele formează principalele trei categorii de constituenţi celulari
macromoleculari. Formarea structurii complexe se realizează pe baza metabolismelor substanţelor şi
energetic, adică a capacităţii organismelor vii de a folosi din mediul exterior energia şi substanţele
existente sub formă propice pentru a fi utilizate şi apoi de a se reîntoarce în mediu cantităţi echivalente de
energie şi sub o altă formă mai puţin utilă lor.