PROIECT DE LECŢIE

Unitatea scolara : Liceul Teoretic “Emil Racovita” Galati

Clasa: a-XI-a A

Profesor: Tataru Lacramioara

Obiectul: Biologie

Subiectul: Excreţia şi sistemul excretor

Tipul lecției: mixtă

Scopul lecţiei:

Competenţe specifice:

1. Identificarea şi observarea alcătuirii şi funcţiilor organelor şi sistemelor de organe ale corpului

uman
2. Utilizarea metodelor şi a mijloacelor adecvate studierii organismului uman
3. Reprezentarea structurii şi funcţiilor sistemelor biologice pe baza modelelor
4. Utilizarea corectă a terminologiei specifice biologiei în diferite situaţii de comunicare
5. Prezentarea informaţiilor folosind diverse metode de comunicare

Obiective operaționale:

La sfârşitul lecţiei elevii vor fi capabili să:

O1 definească excreţia
O2 enumere organele excreţiei
O3 descrie structura internă rinichiului
O4 enumere funcţiile sistemului excretor
O5 definească nefronul şi să descrie alcătuirea internă
O6 explice procesul de formare şi eliminare al urinei

Demersul didactic:

a. Resurse procedurale: conversaţia, observația, explicația

b. Resurse materiale: imagini pe suport digital, videoproiector, manual, fişe de lucru

c. Forma de activitate: frontal, grupe

Metode de evaluare: formativă, orală

Locul desfăşurării: sala de clasă

Bibliografie

1. Dan Cristescu, Carmen Sălăvăstru, Bogdan Voiculescu, Cezar Niculescu, Radu Cârmaciu, Manual
Biologie clasa a XI- a, editura Corint Educational, 2008

2.Viorel Lazar, Mariana Nicolae-Lecția, formă de bază a organizarii procesului de predare-învățare-

evaluare la disciplina biologie, Editura Arves, 2007;

3.Viorel Lazăr –Metode utilizate în predarea biologiei, Editura Arvens, 2009

 DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII

Ob. Momentele Activitatea Activitatea Metode Evaluare Timp Observaţii

op. lecţiei profesorului elevului utilizate/material alocat
didactic utilizat
1. Organizarea Pregătește Îşi Conversaţia 1 min.
clasei materialul didactic. pregătesc
Notează în catalog cărţile şi
elevii absenţi. caietele.
2. Verificarea Prin câteva Elevii Conversaţia Orală 2 min.
cunoștințelor întrebări, răspund
anterioare profesorul întrebărilor
reactualizează profesorulu
cunoştinţele i
elevilor referitoare
la funcţia de
nutriţie şi organele
O1 3. Captarea Prezintă elevilor un Urmăresc și Observaţia 4 min.
O2 atenției material video cu își exprimă
O3 sistemul excretor. punctul de
O4 vedere în
O5 legătură cu
O6 materialul
prezentat.
4. Anunțarea Anunţă şi scrie pe Notează în Explicaţia şi 2 min.
temei și a tablă tema lecţiei şi caiete titlul conversaţia
obiectivelor prezintă obiectivele lecţiei şi
lecţiei. urmăresc
obiectivele.
5. Dirijarea Sunt atenţi Explicaţia 30 minute
învățării Profesorul şi notează Conversaţia
O1 defineşte excreţia Demonstraţia
O2 Profesorul scrie pe
tablă componentele
sistemului
excretor, respectiv
rinichii şi căi
urinare pe care
O3 apoi le prezintă cu
ajutorul unei
O4 planşe/ppt.
Descrie structura
O5 internă a
rinichiului
Enumeră funcţiile
rinichilor.
O6 Defineşte nefronul
(tipuri de nefroni)
şi prezintă
dinamica filtrării
glomerulare.
Realizează o
schemă a
parcursului
filtratului
glomerular (prin
transport pasiv şi
activ). Descrie
vezica urinară şi
procesul de
micţiune.

6. Fixarea Organizează clasa Explicaţia Orală 10 min.

cunoștințelor în 4 grupe, fiecare Conversaţia
grupă are mai Fişe de lucru
multe bileţele cu
noţuni pe care
trebuie să le
asocieze (ex.
Mmicţiune= proces
de golire al vezicii
urinare.
Fiecare grupă va
prezenta modul
acum a asociat
noţiunile
7. Evaluarea Se realizează pe tot Răspund Explicaţia Orală
parcursul orei. întrebărilor Conversaţia
8. Tema pentru 1 min.
acasă
 Schema lecţiei
Sistemul excretor este format din :

Rinichi – sunt aşezaţi în cavitatea abdominală, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale, în regiunea
lombară.

tubi colectori
calice mari
calice mici
Căile urinare bazinet
uretere
vezică
uretră

Structura rinichiului:

Funcţii:

Rinichii au două funcţii majore:

1. Excretorie (excretă cea mai mare parte a produşilor finali de metabolism ai organismului)
2. Menţinerea homeostaziei (de a controla concentraţiile majorităţii constituenţilor organismului,
contribuind la menţinerea homeostaziei şi a echilibrului acido-bazic al organismului)

Alte roluri:

1. formarea şi eliberarea reninei (enzimă) şi eritropoetinei (hormon)

2. activarea vitaminei D3
3. gluconeogeneză

Cei 2 rinichi au împreună aprox. 2 milioane de nefroni.

Nefronul – este unitatea anatomică şi funcţională a rinichiului. În alcătuirea acestuia intră două părţi:
corpusculul renal şi un sistem tubular.

Tipuri de nefroni:

a. Corticali - aprox. 85 % din numărul total de nefroni

- au glomerulul situat în corticala renală
- ansa Henle scurtă, ajunge doar în stratul extern al medularei renale

b. Juxtamedulari - glomerulul situat la joncţiunea dintre corticală şi medulară

- anse Henle lungi, care coboară adânc în medulară
- sunt importanţi în formarea urinei concentrate

Vascularizaţia: În jurul sistemului tubular al rinichiului există o reţea bogată de capilare, numită reţea
de capilare peritubulară. Această reţea primeşte din arteriolele eferente sângele care a trecut deja prin
glomerul. Cea mai mare parte a reţelei capilare peritubulare se găseşte în cortexul renal, de-a lungul
tubilor proximali, al tubilor distali şi al tubilor colectori corticali. Debitul sangvin este de aprox. 1200
mL/min. (420mL/100g ţesut/min.).
- presiunii din capilarele glomerulare
(aprox. 60 mm Hg) – det. filtrarea
Filtrarea glomerulară în capsula Bowman are loc datorită: - presiunii din capsula Bowman, din
exteriorul capilarelor – se opune filtrării
(aprox. 18 mm Hg)
- presiunea coloid-osmotică a proteinelor
plasmatice din capilare.
Se opune filtrării
- presiunea coloid osmotică a proteinelor
din capsula Bowman (0)

Reabsorbţia

Lichidul care filtrează din capilarele glomerulare în capsula Bowman este numit filtrat glomerular sau
urină primară.
Filtratul glomerular traversează diferitele porţiuni ale tubilor uriniferi, şi pe tot acest parcurs substanţele
sunt absorbite sau secretate selectiv de către epiteliul tubular. Lichidul care rezultă în urma acestor
procese intră în pelvisul renal sub formă de urină finală.

Majoritatea compuşilor urinei sunt substanţe utile şi sunt recuperate prin reabsorbţie.

- pasiv - se face în virtutea unor legi fizice (difuziunea şi osmoza) şi

diferenţei de presiune hidrostatică
- acest tip de transport nu necesită energie

- nu este limitat de o capacitate maximă de transport

- se reabsoarbe apa (gradient osmotic), ureea (gradient chimic),
şi o parte din Na şi Cl (gradient electric şi electrochimic)

Transportul

- activ - este selectiv, se face cu consum de energie şi O2 (consum ATP)

- se face împotriva gradientului de concentraţie
- prin transport activ se reabsorb glucoza, aminoacizii, unele vitamine
şi majoritatea sărurilor minerale (Na+, K+, Cl-, HCO3, fosfaţi, uraţi..)

- completează funcţia de eliminare a unor substanţe acide, toxice sau în exces

- rinichii intervin şi în reglarea concentraşiei unor constituenţi plasmatici obişnuiţi
Secreţia tubulară - sensul transportului : din interstiţiul peritubular înspre interiorul tubului
- are loc pe toată lungimea nefronului
- mecanismele de secreţie sunt pasive şi active). Secreţia de H+ (activ), secreţia de
- K+ (activ şi pasiv) şi secreţia de NH3

Transportul urinei în uretere

- Urina se colectează în pelvisul fiecărui rinichi şi coboară până la vezica urinară. Pe măsură ce se
colectează în pelvis, presiunea creşte şi iniţiază o contracţie peristaltică, care se propagă până la nivelul
vezicii urinare.
Stimularea
- simpatică – scade frecvenţa undelor peristaltice
- parasimpatică – creşte frecvenţa undelor peristaltice

Vezica urinară – este o cavitate cu pereţi alcătuiţi din musculatură netedă, formată din două părţi:

1. corpul (cea mai mare parte a vezicii. Se acumulează urina

2. Colul (trigonul). Este o prelungire în formă de pâlnie a corpului, continuându-se în joc cu uretra

- Are :

a. sfincter intern (muşchiul colului vezical), care opreşte pătrunderea urinei la nivelul colului şi al
uretrei, împiedicând golirea vezicii, înainte ca presiunea să atingă pragul critic
b. sfincter extern – controlat de către sistemul nervos, poate preveni micţiunea

Micţiunea = procesul de golire a vezicii urinare atunci când este plină

Tonusul intrinsec al peretelui vezical menţine nivelul aproape constant al presiunii =>Când în
vezică s-au adunat 30-50 mL de urină, presiunea creşte la 5-10 cm apă. Acumularea în vezica urinară a
200-300 mL de urină determină o creştere de numai câţiva cm

Reflexul de micţiune

– este un relex controlat aproape în întregime de măduva spinării, dar poate fi stimulat sau inhibat de
centrii nervoşi superiori din trunchiul cerebral şi din cortexul cerebral

- odată declanşat se autoamplifică

Compoziţia chimică a urinei

Urina conţine 95% apă şi 5% diverşi componenţi:

- substanţe minerale (săruri de Na, K, Ca, Mg)

- substanţe organice (creatinină, uree, acid uric, enzime, hormoni, vitamine, hematii, leucocite)