Scoala postliceala “sanitara” Fundeni

Metabolismul materiei vii

Definitie: metabolismul reprezinta totalitatea transformarilor biochimice si

energetice care au loc in tesuturile organismului viu. Este un proces complex care
implica schimburi de materii si energii, si care include doua procese (simultane)
opuse:
o catabolism / dezasimilaţie - totalitatea proceselor chimice de degradare a
substanţelor din organism; se produce în special ruperea legăturilor dintre atomii
de carbon, din moleculele diferitelor substanţe; acest tip de reacţii este însoţit de
eliberare de energie (reacţie exotermă).
o anabolism / asimilaţie - procesele chimice de biosinteză a substanţelor ce intră
în alcătuirea materiei vii. Reacţiile anabolice se caracterizează prin consum de
energie şi se numesc reacţii endergonice (reacţii endoterme).

Metabolismul incepe odata cu ingestia alimentelor si sfarseste cu excretia

produsilor neutilizabili. Pentru eliberarea energiei ce se gaseste acumulata in
substantele alimentare, au loc in organism reactii chimice (enzimatice), in urma carora
energia nu se pierde ci se transforma si se introduce in mediu sub alte forme.
Metabolismul se desfasoara in trei etape: digestiva, celulara, excretorie.
Legatura dintre aceste etape este asigurata de sange si sistemul sau circulator.
Etapa digestiva se caracterizeaza prin fragmentarea hidrolitica a
macromoleculelor organice din alimente sub actiunea fermentatilor specifici si
transformarea acestora in molecule mai simple absorbabile (glucoza, acizi grasi,
glicerina, aminoacizi).
In etapa celulara,principiile alimentare sufera diferite transformari. Totalitatea
transformarilor biochimice care au loc la nivel celular reprezinta metabolismul
intermediar. Deci, metabolismul intermediar reprezinta schimbul de substante si
energie dintre celula si mediul intern.
Reactiile metabolice la nivelul celulei sunt:
-reactii anabolice: de sinteza a unor constitutienti celulari sau de rezerva;
-reactii catabolice: de scindare a substantelor pana la produsi finali neutralizabili (apa,
dioxid de carbon, substante azotate simple).
Reactiile anbolice reinnoiesc structurile celulare uzate, sintetizeaza substante
active (enzime, hormoni), asigura cresterea si inmultirea celulelor si incarcarea lor cu
material nutritiv de rezerva.
Reactiile catabolice genereaza energie si se desfasoara in doua faze succesive.
In prima faza are loc metabolizarea incompleta a substantelor nutritive rezultand
produsi intermediari comuni glucidelor, lipidelor si proteinelor. In aceasta faza se
elibereaza o cantitate redusa de energie.
In a doua faza are loc metabolizarea completa a produsilor intermediari. Aceasta
faza este comuna tuturor substantelor nutritive si consta in reactii de oxido-reducere
prin care se elibereaza peste 90% din energie chimica a moleculelor. Unele reactii se
desfasoara ciclic, in cadrul ciclului lui Krebbs, iar altele au loc la nivelul catenei
respiratorii celulare. Aceste reactii constau din arderea alimentelor in prezenta
oxigenului, rezultand produsi finali si o anumita cantitate de energie.
Energia eliberata treptat, in etape succesive, in organism, nu se transforma toata in
caldura, ci o parte se depoziteaza.
Astfel, totalitatea schimburilor energetice organism-mediu reprezinta
metabolismul energetic.

In functie de rolul pe care il are in biologia organismelor, metabolismul este

clasificat in:
o Metabolism primar sau fundamental, care este implicat direct, esenţial în
menţinerea vieţii organismelor şi plantelor.
o Metabolism secundar sau lăturalnic, care este implicat în producerea de
substanţe "neesenţiale" vieţii (de ex., pigmenţi, alcaloizi, antibiotici agenţi).

Energia necesară proceselor de biosinteză provine în cea mai mare parte din
desfacerea legăturilor macroergice ale diferiţilor compuşi. În funcţie de capacitatea de
producere a energiei, organismele se împart în:
 o autotrofe - organisme care îşi sintetizează substanţele organice necesare, prin
procesul de fotosinteză şi chemosinteză.
o heterotrofe - organisme care îşi asigură hrana folosind diferite substanţe în
descompunere (saprofite sau parazitând alte organisme vii (parazite)).

Catabolismul şi anabolismul se desfăşoară printr-o succesiune a numeroase

reacţii chimice: hidroliză, hidrogenare, deshidratare, decarboxilare, dezaminare,
transaminare, esterificare, condensare, polimerizare.

Metabolismul glucidic

Glucidele îndeplinesc în organism trei roluri esenţiale: energogenetic

(predominant), structural (în structura substanţelor complexe) şi funcţional (exemplu:
ribozele acizilor nucleici).
Monozaharidele absorbite din intestin sunt transportate prin vena portă la ficat.
Toate monozaharidele sunt transformate în glucoză. Glucoza constituie forma finală
de transport şi utilizare a glucidelor.
Din ficat, glucoza poate urma mai multe căi:
- răspândirea în organism prin intermediul sângelui;
- catabolizarea (oxidarea) anaerobă şi aerobă;
 - transformarea în glicogen, formă de depozitare a glucidelor în organism;
- transformarea în lipide sau aminoacizi.

Glucoza sangvină
Aceasta, împreună cu cea din alte lichide ale corpului, are concentraţia de 1 g/l şi se
menţine constantă. Această constantă poartă numele de glicemie. Cantitatea medie
totală de glucoză din organism este de aproximativ 55 g.

Catabolizarea glucozei
Se desfăşoară prin două mecanisme: anaerob (glicoliza) şi aerob .
a) Glicoliza este procesul catabolic care constă dintr-o succesiune de reacţii
catalizate enzimatic, ce realizează transformarea moleculei de glucoză în două
molecule de acid piruvic şi eliberarea a două molecule de ATP. În glicoliza musculară
rezultă acid lactic, care este transformat în faza de refacere în acid piruvic. Glicoliza
poate porni de la glucoză sau de la acid piruvic. În ultimul caz este necesară în
prealabil glicogenoliza, proces de eliberare a glucozei din depozitele de glicogen.
b) Degradarea aerobă continuă procesele oxidative anaerobe şi se desfăşoară în
mitocondrii. Degradarea aerobă determină, într-oprimă fază, transformarea acidului
piruvic în acetil coenzima A.
Acetil Co A pătrunde în ciclul Krebs unde, printr-un şir de procese oxidoreducătoare,
se realizează oxidarea completă. Rezultă: două molecule de CO 2, pentru fiecare
moleculă de acetil Co A, H+, care după ce parcurge lanţul respirator, împreună cu O2
formează H2O şi 38 de molecule de ATP.

Glicogenogeneza este procesul anabolic de polimerizare a glucozei în glicogen,

forma de depozitare a glucidelor în ficat şi muşchi. Procesele de glicogenogeneză şi
glicogenoliză sunt compensatorii şi asigură valoarea constantă a glicemiei. Cele două
procese prezintă o mare mobilitate datorită faptului că glicogenul nu face parte din
structura celulară.

Gluconeogeneza este sinteza glucozei din aminoacizi sau din lipide. 60 % dintre
aminoacizii conţinuţi şi proteinele tisulare pot fi convertiţi în acid piruvic şi, urmând
calea inversă glicolizei, pot da naştere glucozei. Aceaşi cale este urmată şi de
glicerolul rezultat în urma hidrolizei lipidelor. Iniţial, acizii graşi sunt convertiţi în
acetil coenzima Aşi apoi în glucide. Dacă sinteza are ca final producerea de glicogen,
se numeşte glicogenoneogeneză.
 Glucoza existenta in lichidele organismului uman

LICHIDELE Sânge Lichid Limfă Lichid Total

CORPULUI interstiţial intracelular
CANTITATEA 5l 11, 5 l 3, 5 l 35 l 55 l
MEDIE DE LICHID
CONCENTRAŢIA 1 g/l 1 g/l 1 g/ l 1 g/l
GLUCOZEI
CANTITATEA DE 5g 11, 5 g 11, 5 g 35 g 55 g
GLUCOZĂ

Metabolismul lipidic

Lipidele îndeplinesc următoarele roluri:

- structural, intrînd în structura biomembranelor, unde asigură permeabilitatea
selectivă;
- energetic, prin eliberarea unei mari cantităţi de energie;
- funcţional, prin hormonii steroizi de natură lipidică;
- metabolic, prin procesele permanente de lipogeneză şi lipoliză. În urma digestiei
rezultă glicerol şi acizi graşi. Glicerolul şi acizii graşi cu lanţ scurt de atomi de carbon
(C) ajung la ficat prin vena portă. Acizii graşi cu lanţ lung de carbon sunt absorbiţi în
vasele limfatice, după resinteza trigliceridelor sub formă de chilomicroni.
În circuitul sangvin, chilomicronii sunt descompuşi, iar trigliceridele sunt hidrolizate
în decurs de 1- 2 ore de la formare. În ficat ajung, sub formă de glicerol, şi acizi graşi
care pot urma mai multe căi.
1. Lipidele de circulaţie. Acestea sunt constituite din trigliceridele de absorţie,din
acizii graşi rezultaţi în urma hidrolizei trigliceridelor de rezervă şi din alte substanţe
de natură lipidică.
2. Formarea depozitelor adipoase. Se realizează din lipide circulante sub acţiunea
lipazelor. Adipocitele pot depozita trigliceride în cantităţi de 80 –95 % din volumul
lor. Ţesutul adipos este răspândit subcutant, retroperitoneal, în pericard, în ficat etc. El
reprezintă 20% din greutatea corporală (aproximativ 15kg la 75kg greutate corporală).
3. Catabolizarea lipidelor. Trigliceridele din depozitele adipoase, utilizate ca
substrat energetic, sunt hidrolizate în glicerol şi acizi graşi.
Glicerolul se cuplează cu căile metabolice ale glucidelor (gluconeogeneză sau
catalizare oxidativă), prin intermediul acidului piruvic. Acizii graşi sunt degradaţi prin
oxidare până la acetil CoA numai în micondrii. Acetil CoA poate pătrunde în ciclul
Krebs, generând CO 2, H2O şi ATP; poate genera acizi graşi sau poate participa la
procesul de gluconeogeneză.
Randamentul energetic al degradării acizilor graşi este mai ridicat de cel glucidic.

Lipide de circulatie

Total lipide 500- 700 mg /dl

Trigliceride (de absorţie ) 125 –150 mg /dl
Acizi graşi din depozitele adipoase 15 mg /dl
Colesterol ( colesterolemia ) 180 –200 mg/dl
Fosfolipide 280 mg /dl

Metabolismul protidic

Din cei 20 de aminoacizi care intră în structura substanţelor proteice, o parte pot
fi sintetizaţi de organismul uman. Aceştia se numesc aminoacizi neesenţiali. Ceilalţi
nu pot fi sintetizaţi în organism, deci provin numai din alimente. Aceştia poartă
numele de aminoacizi esenţiali.
 Aminoacizii rezultaţi în urma digestiei substanţelor proteice sunt preluaţi în mare
parte de către sângele venei porte şi în mică măsură de limfă. În sânge, ei se alătură
aminoacizilor neesenţiali. De aici pot urma două căi: să rămână ca aminoacizi
circulanţi în plasma sangvină, sau să pătrundă prin difuziune ori prin transport activ în
celule.
Aminoacizi circulanţi
Ei reprezintă puntea de legătură între căile metabolice ale substanţelor protidice.
Concentraţia lor plasmatică este 35- 65 g /dl. Fiecare aminoacid prezintă limite
constante. Aminoacizii plasmatici sunt utilizaţi pentru sinteza unor proteine
structurale şi funcţionale sau ca material energetic. Între aminoacizii plasmatici şi
proteinele tisulare există un echilibru dinamic.

1.Procese metabolice la nivel celular.

a) Biosinteza proteinelor specifice se realizează la nivelul ribozomilor prin cuplarea
aminoacizilor (prin legături peptidice ) în ordinea stabilită de gena structurală
existentă în AND, corespunzătoare proteinei respective. Codul conţinut de genă este
transcris de ARN mesager, care migrează în citoplasmă, la ribozomi, unde are loc
cuplarea aminoacizilor. Proteinele sintetizate pot fi: structurale (structuri celulare de
rezistenţă, elastice) şi funcţionale (enzime, hormoni, albumine, globuline, fibrinogen).
Proteinele structurale, fibrilare, rămân în celulele care le sintetizeaza. Proteinele
funcţionale, globulare, pot fi eliminate în mediul extracelular.
b) Dezaminarea oxidativă este procesul de degradare a aminoacizilor prin
îndepărtarea unei grupări aminice . În urma acestui proces rezultă cetoacizi şi
amoniac. Cetoacizii pot intra în ciclul Krebs, unde sunt oxidaţi complet până la CO 2
şi H2O, sau pot participa la sinteza de glucoză (gluconeogeneză), la sinteza de
acizigraşi (cetogeneză) sau la refacerea unor aminoacizi prin transaminare. Amoniacul
rezultat în urma dezaminării, toxic chiar în concentraţii mici, este neutralizat prin
transformarea lui în uree (ureogeneză).
Proteinele degradate şi aminoacizii utilizaţi în scopuri energetice sunt, de regulă,
substanţe excendentare. Rolul esenţial al proteinelor este cel plastic.
c) Transaminarea este calea de sinteză a unor aminoacizi neesenţiali prin transferul
grupării aminice de la un aminoacid donor la un cetoacid. Cetoacizii aminaţi pot fi
rezultaţi prin dezaminare sau pot fi produşi de degradare ai glucidelor, lipidelor şi
proteinelor, corelându-se asfel căile metabolice ale celor trei tipuri de substanţe
organice.

Metabolismul energetic
 Totalitatea schimburilor de energie dintre materia vie şi mediu constitue
metabolismul energetic. Metabolismul energetic este o latură a procesului metabolic.
El poate fi determinat prin metode calorimetrice.
Metodele calorimetrice pornesc de la premisa că toate formele de energie
rezultate din oxidăril prinipiilor alimentare se pierd în final sub formă de căldură.
Măsurarea pierderilor de căldură cu ajutorul calorimetrelor, pe unitate de timp, asigură
evaluarea schimburilor energetice.

Valori medii ale metabolismului bazal

Nou –născut 55 hcal /m 2

1 an 30 hcal /m 2/h

Femei 1300 hcal /24h – 0, 95 hcal/hg/h

Bărbaţi 1600 hcal /24h – 1hcal/hg /h

Necesarul mediu zilnic de substante organice si raportul lor in ratia alimentara

Substanţă Glucide Lipide Proteine

% din raţia alimentară 60-65 % 15- 35 % 12,5 %

Necesar /hg. Corp 6g/kg 1 g/kg 1,4 g/kg

Necesar total 380- 400 g /24h 30- 110 g /24 h 100 g /24h

Calorii /gram 4,1 kcal /g 9,1 kcal /g

Reglarea metabolismului

Mecanismele de reglare a metabolismului pot fi împărţite, după nivelul la care

acţionează, în: mecanisme celulare, umorale şi nervoase.
Reglarea celulară realizează integrarea reacţiilor metabolice într-un tot unitar.
Reglarea nervoasă şi umorală integrează procesele metabolice celulare în funcţie
de necesităţile întregului organism şi le adaptează la condiţiile de mediu.
 Reglarea activităţii metabolice celulare se realizează prin controlul activităţii
enzimatice, prin două mecanisme principale:
a) modificarea cantităţii de enzime prin controlul sintezei acestora, proces ce
asigură adaptarea de lungă durată şi lentă a proceselor metabolice;
b) modificarea eficienţei catalitice a enzimelor prin mecanisme inhibitorii de tip
feed- back, ce asigură adaptarea rapidă, de scurtă durată a proceselor.

Reglarea umorală se realizează prin hormonii glandelor endocrine şi prin

hormonii locali. Sistemul nervos influenţează metabolismul în primul rând prin
intermediul sistemului endocrin, sistemul hipotalamohipofizar asigurând controlul
principalelor glande endocrine, fiind greu de disociat reglarea nervoasă de cea
umorală.
Reglarea nervoasă directă a proceselor metabolice o realizează sistemul nervos
vegetativ simpatic prin intermediul adrenalinei.

Homeostazia
Homeostazia este proprietatea generală a sistemelor biologice de a-şi menţine
parametrii în limitele echilibrului funcţional. Homeostazia organismului uman se
realizează prin acţiuniunile coordonate ale sistemului nervos, endocrin şi
cardiovascular. Acţiunile homeostatice se desfăşoară în sensul reglării funcţiilor
interne ale organismului şi în sensul echilibrării acestora cu mediul ambiant.
Procesele homeostatice asigură integralitatea organismului prin autoreglare ,
menţinând parametrii acestuia în echilibrul dinamic.
Starea de sănătate a organismului exprimă funcţionarea normală a mecanismelor
homeostatice. Dereglarea acestor organisme determină apariţia unor dezechilibre
morfofuncţionale, care reprezintă starea de boală.
a)Homeostazia genetică .Se realizează la nivel individual prin biosinteza
proteinelor specifice, pe baza informaţiei genetice din AND şi, de-a lungul
generaţiilor, prin transmiterea ereditară a caracterelor speciei umane.
b)Bioritmul reprezinta variaţia cronobiologică regulată a unor funcţii ale
organismului, rezultată din sincronizarea ritmurilor endogene cu ritmurile exogene
(exemplu: alternanţa somn –veghe ).
c)Stresul. Satisfacerea trebuinţelor şi realizarea idealurilor determină uneori
alterarea echilibrului biologic uman. Pe fondul unor suprasolicitări fizice şi nervoase,
agresiuni asupra organismului, apar reacţii de adaptare şi de apărare, care
caracterizează starea de stres.
Mecanismele adaptative pot ceda în lupta cu agenţii stresanţi, sensibilizând
organismul şi favorizând starea de boală.

Termoreglarea
Homeotermia cuprinde totalitatea proceselor biologice care au ca rezultat
păstrarea aproximativ constantă a temperaturii mediului intern.
Totalitatea mecanismelor ce menţin constantă temperatura corpului reprezintă
termoreglarea.
Producerea de energie calorică (termogeneza )are loc permanent şi este rezultatul
unor procese energogene, de intensificare a metabolismului celular.În repaus ,
termogeneza este realizată în ficat şi musculatura striată ( intensificarea tonusului
muscular şi apariţia frisonului termic ). Păstrarea căldurii se realizează prin
vasoconstricţie periferică.
Eliminarea excesului de căldură (termoliza ) se realizează prin procese fizice de
conducţie, convecţie radiaţie şi evaporare a transpiraţiei , la care participă sistemul
cardiovascular, prin vasodilataţie periferică, sistemul respirator şi tegumentul.
Raportul constant între termogeneză şi termoliză determină echilibrul termic al
organismului.
Reglarea temperaturi corpului sete asigurată de un mecanism neuromoral , care
implică sistemul nervos (hipotalamusul cu centrii termogenezei şi termolizei ) şi
glandele endocrine (tiroida).
 Bibliografie

1. forum.portal.edu.ro/index.php?
act=Attach&type=post&id=1820555
2. Biochimie medicala – mic tratat –
Aurora Poepscu