Metabolismul materiei vii

Metabolismul reprezintă totalitatea transformărilor biochimice și energetice care au loc în

țesuturile organismului viu.
În functie de rolul pe care il are in biologia organismelor, metabolismul este clasificat în:
 Metabolism primar sau fundamental - este implicat direct, esenţial în menţinerea vieţii
organismelor şi plantelor.
 Metabolism secundar sau lăturalnic - care este implicat în producerea de substanţe
„neesenţiale” vieţii (de ex., pigmenţi, alcaloizi, antibiotici agenţi).
Metabolismul începe odată cu ingestia alimentelor și sfârșește cu excreția produșilor
neutilizabili. Pentru eliberarea energiei ce se găsește acumulată în substanțele alimentare, au loc
în organism reacții chimice (enzimatice), în urma cărora energia nu se pierde ci se transformă și
se introduce în mediu sub alte forme. Metabolismul se desfasoara in trei etape: digestivă,
celulară și excretorie. Legatura dintre aceste etape este asigurată de sânge și sistemul său
circulator.
Etapa digestiva se caracterizeaza prin fragmentarea hidrolitica a macromoleculelor
organice din alimente sub actiunea fermentatilor specifici și transformarea acestora în molecule
mai simple absorbabile (glucoza, acizi grasi, glicerina, aminoacizi).
În etapa celulara, principiile alimentare sufera diferite transformari. Totalitatea
transformarilor biochimice care au loc la nivel celular reprezintă metabolismul intermediar -
schimbul de substanțe și energie dintre celulă și mediul intern.
Reactiile metabolice la nivelul celulei sunt două procese simultane opuse:
 catabolism / dezasimilaţie - totalitatea proceselor chimice de degradare a substanţelor din
organism. Se produce în special ruperea legăturilor dintre atomii de carbon, din
moleculele diferitelor substanţe. Acest tip de reacţii este însoţit de eliberare de energie -
reacţie exotermă.
 anabolism / asimilaţie - procesele chimice de biosinteză a substanţelor ce intră în
alcătuirea materiei vii. Reacţiile anabolice se caracterizează prin consum de energie şi se
numesc reacţii endergonice - reacţii endoterme. Acestea reinnoiesc structurile celulare
uzate, sintetizeaza substante active (enzime, hormoni), asigura cresterea si inmultirea
celulelor si incarcarea lor cu material nutritiv de rezerva.
Reactiile catabolice genereaza energie si se desfasoara in doua faze succesive. In prima
faza are loc metabolizarea incompleta a substantelor nutritive rezultand produsi intermediari
comuni glucidelor, lipidelor si proteinelor. În aceasta faza se elibereaza o cantitate redusa de
energie.
În a doua faza are loc metabolizarea completa a produsilor intermediari. Aceasta faza este
comuna tuturor substantelor nutritive si consta in reactii de oxido-reducere prin care se
elibereaza peste 90% din energie chimica a moleculelor. Unele reactii se desfasoara ciclic, in
cadrul ciclului Krebbs, iar altele au loc la nivelul catenei respiratorii celulare. Aceste reactii
constau din arderea alimentelor in prezenta oxigenului, rezultand produsi finali si o anumita
cantitate de energie. Energia eliberata treptat, in etape succesive, in organism, nu se transforma
toata in caldura, ci o parte se depoziteaza.
Reacțiile anabolice necesită energie, iar cele catabolice eliberează energie. Din această
cauză ele se desfășoară cuplat. Energia chimică nu poate fi utilizată direct: mai întâi, ea
este înmagazinată sub formă de compuși macroergici, al căror reprezentant principal este acidul
adenozintrifosforic (ATP). Depozitarea energiei sub formă de legături fosfatmacroergice
reprezintă 40% din energia chimică eliberată în procesele de oxidare metabolică. Restul se pierde
sub formă de căldură.
Etapa excretorie reprezinta etapa în care se îndepărtează din organism produși inutili și
toxici, asigurându-se astfel menținerea constantă a compoziției mediului intern - homeostazia.

Metabolismul energetic
Totalitatea schimburilor energetice organism și mediu reprezintă metabolismul energetic.
Metabolismul energetic studiază geneza și utilizarea energiei chimice a substanțelor
alimentare. Energia este eliberată la nivelul celulelor (în special în mitocondrii) prin reacții de
oxidare a lipidelor și glucidelor, uneori și a proteinelor. Această energie este înmagazinată mai
întâi sub forma unor noi legături chimice, bogate în energie (legături fosfat macroergice de ATP
si CP). Fiecare celulă folosește ATP ca sursă primară de energie, pentru îndeplinirea funcțiilor
sale caracteristice. Celulele acționează ca adevărați transformatori ai energiei chimice a
substanțelor în energie mecanică, electrică, calorică, osmotică.
Metabolismul energetic poate fi determinat prin metode calorimetrice. Metodele
calorimetrice pornesc de la premisa că toate formele de energie rezultate din oxidările
principiilor alimentare se pierd în final sub formă de căldură. Măsurarea pierderilor de căldură cu
ajutorul calorimetrelor, pe unitate de timp, asigură evaluarea schimburilor energetice.
Deoarece toate transformările energetice din orice sistem duc, în final, la apariția de
energie calorică, schimburile energetice organism - mediu pot fi evaluate prin calorimetrie și
exprimate în calorii. Metodele calorimetrice pot fi directe și indirecte.
 Calorimetria directă - constă în măsurarea căldurii degajate de un organism viu într-un
interval de timp. Se folosesc camere calorimetrice. Producția calorică a organismului este
evaluată cu ajutorul unor sisteme termoelectrice.
 Calorimetria indirectă- se bazează pe faptul că toată producția calorică a organismului
provine din reacții de oxidare. În organism, ca și în bomba calorimetrică, alimentele sunt
„arse” în prezența oxigenului care se consumă. În organism, arderile sunt mult mai lente,
au loc în etape succesive, iar enegia se eliberează treptat.

Metabolismul energetic de bază (Bazal)

Fiecare organism prezintă două feluri de cheltuieli energetice: cheltuieli fixe –
metabolismul bazal, minime, necesare menținerii funcțiilor vitale (respirație, circulație,
activitatea sistemului nervos) și cheltuielile variabile – metabolismul energetic variabil, în
funcție de activitatea musculară,digestivă sau termoreglatoare.
Metabolismul bazal se determină în anumite condiții speciale:
Repaus fizic și psihic.
Repaus digestiv de 12 ore și post proteic de 24 ore. Ingestia de proteine crește metabolismul
bazal cu 30%, fenomen denumit acțiunea dinamica specifică a proteinelor (ADS).
Repaus termoreglator - determinarea se face la o temperatură ambiantală de confort, astfel ca
organismal să nu facă efort nici împotriva căldurii și nici a frigului.
Stare de veghe - metoda de determinare este calorimetrică indirectă. Consumul caloric obținut se
exprima în kcal/24 ore (valoarea medie normală este de 1500kcal) sau în kcal/m2 de suprafață
corporală și pe oră (valoarea normală este de 40kcal). Valorile obținute se compară cu valorile
ideal standard pentru indivizii de același sex, vârstă, înălțime și greutate și se exprimă în
procente față de aceste valori. Normal, metabolismul bazal al unui individ nu trebuie să varieze
cu mai mult de +15% și mai puțin de -10% față de valoarea standard.
 Metabolismul bazal variază în funcție de numeroși factori fiziologici: vârsta -este mai
mare la tineri; sex - este mai mare la bărbați; stilul de viață - este mai marela sportivi și la cei ce
muncesc fizic; zona climatică - este mai mare în zonele reci față de cele tropicale.
Variază și în stări patologice, fiind crescut în hipertiroidism, în hiperfuncția hipofizei și a
medulosuprarenalei, și scăzut în hipofuncție tiroidiană,precum și la vegetarieni.

Metabolismul energetic variabil

Cheltuielile energetice ale organismului pot crește în cursul eforturilor fizice de10-20 de
ori față de cele bazale. Munca fizică necesită multă energie, care trebuie acoperită prin consum
sporit de alimente energetice.
În raport cu gradul efortului fizic prestat, cheltuielile energetice se clasifică în cinci
categorii:
1) Cheltuieli energetice de repaus - reprezintă consumul de calorii necesar termoreglării,
digestiei și activității intelectuale; este de 2500 Kcal/24 ore.
2) Cheltuieli energetice din efortul fizic ușor - munca de birou reprezintă 3000 kcal/24 ore.
3) Cheltuieli energetice din efortul fizic mediu - croitori, șoferi de autoturisme; este de 3500
kcal/24 ore.
4) Cheltuieli energetice în efortul fizic greu - șoferi pe basculante, dulgheri; reprezintă 4000
- 4500 kcal/24 ore.
5) Cheltuieli energetice în efortul lizic foarte greu - munca minerilor, cositul manual; este de
5000 kcal/24 ore.

Metabolismul glucidelor
Glucidele îndeplinesc în organism trei roluri esenţiale:
 energogenetic (predominant),
 structural (în structura substanţelor complexe)
 funcţional (exemplu: ribozele acizilor nucleici).

Glucidele se absorb sub forma de monozaharide. Monozaharidele absorbite din intestin

sunt transportate prin vena portă la ficat. Toate monozaharidele sunt transformate în glucoză.
Glucoza constituie forma finală de transport şi utilizare a glucidelor. Din ficat, glucoza poate
urma mai multe căi:
 răspândirea în organism prin intermediul sângelui;
 catabolizarea (oxidarea) anaerobă şi aerobă;
 transformarea în glicogen, formă de depozitare a glucidelor în organism;
 transformarea în lipide sau aminoacizi.

Glucoza sangvină
Aceasta, împreună cu cea din alte lichide ale corpului, are concentraţia de 1 g/l şi se
menţine constantă. Această constantă poartă numele de glicemie. Cantitatea medie totală de
glucoză din organism este de aproximativ 55g.
Catabolizarea glucozei
Se desfăşoară prin două mecanisme: anaerob (glicoliza) şi aerob.
a) Glicoliza (degradare anaeroba) - este procesul catabolic care constă dintr-o succesiune
de reacţii catalizate enzimatic, ce realizează transformarea moleculei de glucoză în două
 molecule de acid piruvic şi eliberarea a două molecule de ATP. În glicoliza musculară
rezultă acid lactic, care este transformat în faza de refacere în acid piruvic.
Glicoliza poate porni de la glucoză sau de la acid piruvic. În ultimul caz este necesară în
prealabil glicogenoliza, proces de eliberare a glucozei din depozitele de glicogen.
b) Degradarea aerobă continuă procesele oxidative anaerobe şi se desfăşoară în
mitocondrii. Degradarea aerobă determină, într-o primă fază, transformarea acidului
piruvic în acetil coenzima A.
Glicogenogeneza este procesul anabolic de polimerizare a glucozei în glicogen, forma de
depozitare a glucidelor în ficat şi muşchi. Procesele de glicogenogeneză şi glicogenoliză sunt
compensatorii şi asigură valoarea constantă a glicemiei. Cele două procese prezintă o mare
mobilitate datorită faptului că glicogenul nu face parte din structura celulară.
Gluconeogeneza este sinteza glucozei din aminoacizi sau din lipide. 60 % dintre
aminoacizii conţinuţi şi proteinele tisulare pot fi convertiţi în acid piruvic şi, urmând calea
inversă glicolizei, pot da naştere glucozei. Aceeaşi cale este urmată şi de glicerolul rezultat în
urma hidrolizei lipidelor. Iniţial, acizii graşi sunt convertiţi în acetil coenzima A şi apoi în
glucide. Dacă sinteza are ca final producerea de glicogen, se numeşte glicogenoneogeneză.

Metabolismul lipidelor
Lipidele îndeplinesc următoarele roluri:
 structural, intrînd în structura biomembranelor, unde asigură permeabilitatea selectivă;
 energetic, prin eliberarea unei mari cantităţi de energie;
 funcţional, prin hormonii steroizi de natură lipidică;
 metabolic, prin procesele permanente de lipogeneză şi lipoliză. În urma digestiei rezultă
glicerol şi acizi graşi. Glicerolul şi acizii graşi cu lanţ scurt de atomi de carbon ajung la
ficat prin vena portă. Acizii graşi cu lanţ lung de carbon sunt absorbiţi în vasele limfatice,
după resinteza trigliceridelor sub formă de chilomicroni.
În circuitul sangvin, chilomicronii sunt descompuşi, iar trigliceridele sunt hidrolizate în
decurs de 1-2 ore de la formare. În ficat ajung, sub formă de glicerol, şi acizi graşi care pot urma
mai multe căi.
1) Lipidele de circulaţie. Acestea sunt constituite din trigliceridele de absorţie,din acizii
graşi rezultaţi în urma hidrolizei trigliceridelor de rezervă şi din alte substanţe de natură
lipidică.
2) Formarea depozitelor adipoase. Se realizează din lipide circulante sub acţiunea lipazelor.
Adipocitele pot depozita trigliceride în cantităţi de 80–95 % din volumul lor. Ţesutul
adipos este răspândit subcutant, retroperitoneal, în pericard, în ficat etc. El reprezintă
20% din greutatea corporală (aproximativ 15kg la 75kg greutate corporală).
3) Catabolizarea lipidelor. Trigliceridele din depozitele adipoase, utilizate ca substrat
energetic, sunt hidrolizate în glicerol şi acizi graşi.
Acizii graşi sunt degradaţi prin oxidare până la acetil CoA numai în micondrii. Acetil
CoA poate pătrunde în ciclul Krebs, generând CO2, H2O şi ATP; poate genera acizi graşi sau
poate participa la procesul de gluconeogeneză. Randamentul energetic al degradării acizilor graşi
este mai ridicat decât cel glucidic

Metabolismul proteinelor
 Din cei 20 de aminoacizi care intră în structura substanţelor proteice, o parte pot fi
sintetizaţi de organismul uman. Aceştia se numesc aminoacizi neesenţiali. Ceilalţi nu pot fi
sintetizaţi în organism, deci provin numai din alimente. Aceştia poartă numele de aminoacizi
esenţiali.
Aminoacizii rezultaţi în urma digestiei substanţelor proteice sunt preluaţi în mare parte de
către sângele venei porte şi în mică măsură de limfă. În sânge, ei se alătură aminoacizilor
neesenţiali. De aici pot urma două căi: să rămână ca aminoacizi circulanţi în plasma sangvină,
sau să pătrundă prin difuziune ori prin transport activ în celule.

Aminoacizi circulanţi
Ei reprezintă puntea de legătură între căile metabolice ale substanţelor protidice.
Concentraţia lor plasmatică este 35- 65 g /dl. Fiecare aminoacid prezintă limite constante.
Aminoacizii plasmatici sunt utilizaţi pentru sinteza unor proteine structurale şi funcţionale sau ca
material energetic. Între aminoacizii plasmatici şi proteinele tisulare există un echilibru dinamic.
Procese metabolice la nivel celular
1) Biosinteza proteinelor specific se realizează la nivelul ribozomilor prin cuplarea
aminoacizilor (prin legături peptidice) în ordinea stabilită de gena structurală existentă în
AND, corespunzătoare proteinei respective. Codul conţinut de genă este transcris de
ARN mesager, care migrează în citoplasmă, la ribozomi, unde are loc cuplarea
aminoacizilor. Proteinele sintetizate pot fi: structurale (structuri celulare de rezistenţă,
elastice) şi funcţionale (enzime, hormoni, albumine, globuline, fibrinogen). Proteinele
structurale, fibrilare, rămân în celulele care le sintetizeaza. Proteinele funcţionale,
globulare, pot fi eliminate în mediul extracelular.
2) Dezaminarea oxidative este procesul de degradare a aminoacizilor prin îndepărtarea unei
grupări aminice. În urma acestui proces rezultă cetoacizi şi amoniac. Cetoacizii pot intra
în ciclul Krebs, unde sunt oxidaţi complet până la CO2 şi H2O, sau pot participa la
sinteza de glucoză (gluconeogeneză), la sinteza de acizigraşi (cetogeneză) sau la
refacerea unor aminoacizi prin transaminare. Amoniacul rezultat în urma dezaminării,
toxic chiar în concentraţii mici, este neutralizat prin transformarea lui în uree
(ureogeneză). Proteinele degradate şi aminoacizii utilizaţi în scopuri energetice sunt, de
regulă, substanţe excendentare. Rolul esenţial al proteinelor este cel plastic.
3) Transaminarea este calea de sinteză a unor aminoacizi neesenţiali prin transferul grupării
aminice de la un aminoacid donor la un cetoacid. Cetoacizii aminaţi pot fi rezultaţi prin
dezaminare sau pot fi produşi de degradare ai glucidelor, lipidelor şi proteinelor,
corelându-se asfel căile metabolice ale celor trei tipuri de substanţe organice.

Reglarea metabolismului
Mecanismele de reglare a metabolismului pot fi împărţite, după nivelul la care
acţionează, în: mecanisme celulare, umorale şi nervoase.
 Reglarea celulară realizează integrarea reacţiilor metabolice într-un tot unitar.
 Reglarea nervoasă şi umorală integrează procesele metabolice celulare în funcţie de
necesităţile întregului organism şi le adaptează la condiţiile de mediu.
Reglarea activităţii metabolice celulare se realizează prin controlul activităţii enzimatice,
prin două mecanisme principale:
a) modificarea cantităţii de enzime prin controlul sintezei acestora, proces ce asigură
adaptarea de lungă durată şi lentă a proceselor metabolice;
 b) modificarea eficienţei catalitice a enzimelor prin mecanisme inhibitorii de tip feed-back,
ce asigură adaptarea rapidă, de scurtă durată a proceselor.
Reglarea umorală se realizează prin hormonii glandelor endocrine şi prin hormonii locali.
Sistemul nervos influenţează metabolismul în primul rând prin intermediul sistemului endocrin,
sistemul hipotalamohipofizar asigurând controlul principalelor glande endocrine, fiind greu de
disociat reglarea nervoasă de cea umorala.
Reglarea nervoasă directă a proceselor metabolice o realizează sistemul nervos
vegetativ simpatico prin intermediul adrenalinei.

Homeostazia
Homeostazia este proprietatea generală a sistemelor biologice de a-şi menţine parametrii
în limitele echilibrului funcţional. Homeostazia organismului uman se realizează prin
acţiuniunile coordonate ale sistemului nervos, endocrin şi cardiovascular. Acţiunile homeostatice
se desfăşoară în sensul reglării funcţiilor interne ale organismului şi în sensul echilibrării acestora
cu mediul ambiant.
Procesele homeostatice asigură integralitatea organismului prin autoreglare, menţinând
parametrii acestuia în echilibrul dinamic.
Starea de sănătate a organismului exprimă funcţionarea normală a mecanismelor
homeostatice. Dereglarea acestor organisme determină apariţia unor dezechilibre
morfofuncţionale, care reprezintă starea de boală.
a) Homeostazia genetică. Se realizează la nivel individual prin biosinteza proteinelor
specifice, pe baza informaţiei genetice din AND şi, de-a lungul generaţiilor, prin
transmiterea ereditară a caracterelor speciei umane.
b) Bioritmul reprezinta variaţia cronobiologică regulată a unor funcţii ale organismului,
rezultată din sincronizarea ritmurilor endogene cu ritmurile exogene (exemplu: alternanţa
somn – veghe).
c) Stresul. Satisfacerea trebuinţelor şi realizarea idealurilor determină uneori alterarea
echilibrului biologic uman. Pe fondul unor suprasolicitări fizice şi nervoase, agresiuni
asupra organismului, apar reacţii de adaptare şi de apărare, care caracterizează starea de
stres.
Mecanismele adaptative pot ceda în lupta cu agenţii stresanţi, sensibilizând organismul şi
favorizând starea de boală.

Termoreglarea
Homeotermia cuprinde totalitatea proceselor biologice care au ca rezultat păstrarea
aproximativ constantă a temperaturii mediului intern.
Totalitatea mecanismelor ce menţin constantă temperatura corpului reprezintă
termoreglarea.
Producerea de energie calorică (termogeneza) are loc permanent şi este rezultatul unor
procese energogene, de intensificare a metabolismului celular.În repaus , termogeneza este
realizată în ficat şi musculatura striată ( intensificarea tonusului muscular şi apariţia frisonului
termic ). Păstrarea căldurii se realizează prin vasoconstricţie periferică.
Eliminarea excesului de căldură (termoliza) se realizează prin procese fizice de
conducţie, convecţie radiaţie şi evaporare a transpiraţiei, la care participă sistemul
cardiovascular, prin vasodilataţie periferică, sistemul respirator şi tegumentul. Raportul constant
între termogeneză şi termoliză determină echilibrul termic al organismului.
 Reglarea temperaturi corpului sete asigurată de un mecanism neuromoral, care implică
sistemul nervos (hipotalamusul cu centrii termogenezei şi termolizei) şi glandele endocrine
(tiroida).