1.

PLASMALEMA
Are o grosime de cca. 7,5 nm si reprezinta structura de baza a tuturor membranelor celulare fiind alcatuita din bistratul
lipidic asociat cu proteine.
Prezinta un aspect caracteristic trilaminar cu doua benzi dense separate de o banda clara
Compozitia chimica: lipide complexe, proteine si glucide
Lipidele sunt continute in bistratul lipidic fiind reprezentate de fosfolipide(70%), colesterol(25%) si glicolipide(5%);
fosfolipidele si glicolipidele sunt molecule complexe cu caracter amfofil(amfipatice) cu un cap hidrofil si o coada
hidrofoba, ce cuprinde fragmente de acizi grasi esterificati iar datorita asezarii lor se formeaza un bistrat
Proteinele tapeteaza bistratul lipidic sau il pot traversa. Si pot fi transmembranare (intrinseci) fiind dispozitive de
receptie-transductie si proteine periferice (extrinseci) si pot fi asezate ori pe fata interna care participa la realizarea
citoscheletului membranei ori pe cea externa care sunt glicoproteine prelungite mai mult sau mai putin in glicolema.
Glucidele sunt hexoze, hezoamine si acid sialic care face parte din oligozaharide, care la randul lor formeaza un invelis al
suprafetei celulare numit glicocalix/glicolema;
2. TRANSPORT TRASMEMBRANAR PASIV
Realizeaza trecerea moleculelor mici in sensul gradientului de concentratie, a ionilor in sensul gradientului electrochimic
Se face fara consum de energie
El poate fi prin: DIFUZIE SIMPLA sau prin DIFUZIE FACILITATA.
Cel prin difuzie simpla se face lent, este supus legilor difuziunii si osmozei, fiind dependent numai de forte fizice;
moleculele mici liposolubile difuzeaza prin bistratul lipidic iar cele hidrosolubile trec prin orificii mici canale delimitati de
proteinele transmembranare
Cel prin difuzie facilitata este mult mai rapid si permite trecerea prin membrane a unor substante greu solubile in lipide
si cu o masa moleculara relativ mare; se realizeaza cu ajutorul unor molecule proteice din compozitia membranei cu rol
de carausi iar acest tip de transport se efectueaza in sensul gradientului de concentratie
Exista transport uniport, sinport si antiport.
3. CELULA CA SISTEM BIOLOGIC
Celula e primul sistem biologic care manifesta cea mai importanta caracteristica a materiei vii-capacitatea de
autoreproducere. Ea prezinta urmatoarele caracteristici:
Este un sistem deschis pt ca in permanenta are schimburi de energie si substanta cu mediul
Are caracter istoric- a aparut la un anumit moment al evolutie dar poate sa dispara daca ceva mai bun o inlocuieste
Are caracter informational pt ca receptioneaza acumuleaza prelucreaza si transmite informatii cu ajutorul codului
genetic
Prezinte 3 categorii de programe: unul pt sine adica pt autoconservarea celulei, al doilea este pt sistemele
componente iar al treilea este superior si asigura existenta sitemelor superioare(tesut, organ, organism)
Are echilibru dinamic.
Are autoreglare (feedback) prin care isi controleaza procesele interne
Are heterogenitate interna adica insusirea de a fi alcatuita din componente mai mult sau mai putin diferite
Are integralitate prin care celula ca sistem nu se reduce la suma matematica a insusirilor elementelor componente ci
apar insusiri noi pe care nu le au aceste elemente considerate izolate iar aceasta insusire permite desfasurarea
metabolismului, reproducerii, adaptarii.
Deci celula este: UNITATEA ELEMENTARA A LUMII VII, PRODUS AL EVOLUTIEI, CU STRUCTURA COMPLEXA, IN RELATIE DE
AUTONOMIE SI ECHILIBRU DINAMIC CU MEDIUL INCONJURATOR, AVAND CA PROPRIETATI ESENTIALE METABOLISMUL,
AUTOREPRODUCEREA, CRESTEREA SI DEZVOLTAREA.
4. TRANSPORT TRANSMEMBRANAR ACTIV
Se realizeaza impotriva gradientelor de concentratie sau a gradientelor electrochimice producand o crestere a
concentratiei pe o fata a membranei
Solicita cheltuiala de energie care este furnizata de metabolismul celular, fiind metabolic dependent si sunt mai multe
feluri de transport activ:
1. TRANSPORT ACTIV PRIN POMPE IONICE-pompele ionice sunt protein-enzime din compozitia plasmalemei care
transporta ionii intr-o directie termodinamica nefavorabila impotriva gradientului de concentratie; cea mai cunoscuta
pompa este cea de Na+-K+ care a fost studiata pe membranele hematiilor unde s-a constatat o deplasare concomitenta
a Na+ extracelular(spre o concentratie mai mare) si a K+ intracelular(tot spre o concentratie mai mare) contrar

gradientelor de concentratie. energia necesara acestui transport se obtine prin hidroliza ATP-ului. iar o alta pompa
este cea de Ca?+ sau Ca?+-ATP-aza care asigura transportul ionilor de Ca?+ prin sistemul de membrane ale reticulului
endoplasmatic din fibrele musculare. Exista si pompe pt anioni, precum pompa de clor din celulele parietale ale
glandelor gastrice sau pompa de iod din tiroida.
2. TRANSPORTUL CUPLAT-sau cum mai este numit mecanismul de pompare moleculara, utilizeaza pt transportul unor
molecule (glucoza, aminoacizi) energia care rezulta din miscarea Na+ impotriva gradientului de concentratie si al
gradientului electric; aceasta energie poate fi folosita pt introducerea in celula a unor substante nutritive
3. TRANSLOCAREA DE GRUP-intalnita la unele bacterii care folosesc ca sursa de energie fosfoenolpiruvatul.
5. JONCTIUNILE DE COMUNICARE
Permit trecerea unor molecule mici dintr-o celula in alta si sunt de doua tipuri: PERMEABILE SI SINAPSELE
Jonctiunile permeabile, de tip GAP, NEXUS sau MACULA COMUNICANS sunt realizate prin structuri proteice, denumite
CONEXONI, ce strabat plasmalema
Sunt raspandite in diferite tipuri de tesuturi, reprezentand principala cale de comunicare intercelulara; permit schimburi
rapide de molecule facand posibila o cooperare metabolica eficienta
In cazul realizarii jonctiunii permeabile conexonii din cele doua plasmaleme se aseaza cap la cap, formand canale directe
de comunicare intre citoplasmele celor doua celule, fara deschideri in spatiul intercelular
Un conexon are o forma de prisma hexagonala si e alcatuit din 6 subunitati proteice(oligomeri), aceste subunitati
delimiteaza un canal hidrofil cu diametrul reglabil(reglat de ionii de Ca2+)
Canalul hidrofil al jonctiunii gap permite trecerea dintr-o celula in alta a ionilor si a unor molecule precum:glucide,
aminoacizi, hormoni dar nu pot trece macromolecule:proteine, acizi nucleici.
Jonctiunile gap se organizeaza foarte rapid din proteinele existente in plasmalema care se grupeaza in conexoni si sunt
necesare mai ales in situatiile in care celulele trebuie sa actioneze simultan, in grup.
6. CELULE PROCARIOTE SI EUCARIOTE
PROCARIOTELE sunt reprezentate de bacterii si de algele albastre verzi (cianobacterii). Sunt mai mici decat eucariotele si
lipsite de membrane intracelulare. Organitele celulare sunt putine (ribozomi) sau absente, nucleul nu apare distinct,
genomul nefiind separate de citoplasma. Prezinta un cromozom unic reprezentat de un ADN circular iar ARN-ul si
proteinele sunt sintetizate in acelasi compartiment: in citoplasma. Nu au aparat mitotic se inmultesc prin sciziparitate si
isi realizeaza locomotia prin flageli simpli. Au metabolism aerob sau anaerob, sunt delimitate de o membrana plasmatic
ce trimite prelungiri-mezozomi, nu prezinta citoschelet, nu au curenti citoplasmatici, iar endocitoza si exocitoza sunt
absente
EUCARIOTELE sunt reprezentate de protiste, fungi, plante si animale, au dimensiuni mai mari decat procariotele,
prezinta un sistem complicat de membrane intracelulare. Au nucleu distinct, in care e situat genomul ce cuprinde mai
multi cromozomi. Molecula de ADN este foarte lunga si conjugate cu proteine fata de cea de procariote care este
neconjugata, ARN-ul este sintetizat si procesat in nucleu iar proteinele sunt sintetizate in citoplasma. Au citoschelet
compus din proteine filamentoase, curenti citoplasmatici, e prezenta si endocitoza si exocitoza, au aparat mitotic se
divid prin mitoza si meioza.
7. MEMBRANELE CELULARE - modele teoretice
Membranele celulare sunt structuri moleculare complexe care marcheaza limita celulei sau a unui teritoriu intracelular
si sunt:1. membrana plasmatica sau plasmalema ce confera individualitate celulei ; 2. citomembranele sau
endomembranele care sunt membranele organitelor; 3. membranele speciale care sunt ale tecilor de mielina si ale
discurilor din segmental extern al celulelor vizuale din retina. Exista de asemenea diverse modele teoretice:
MODELUL INITIAL-elaborat de Overton in 1895, a sugerat prezenta lipidelor in membranele celulare, observand ca
solventii organici difuzeaza mai rapid prin membrane decat apa. Gorter si Grendel (1925) arata ca lipidele sunt dispuse
in strat dublu
MODELUL PAUCIMOLECULAR-elaborat de Danielli si Davson in 1930 care au dedus ca stratul lipidic dublu este tapetat
pe ambele fete de straturi de proteina care reduce tensiunea superficiala. In 1935 ei au elaborate acest model dupa care
membranele celulare au un centru lipoid format din fosfolipide care formeaza o lamina externa si alta interna
MODELUL UNIT-elaborat de Robertson intre 1958-1960 in care membranele celulare au o ultrastructura trilaminara cu
doua benzi dense ce delimiteaza o banda clara formata dintr-un ax lipidic hidrofob. Acest model confirma modelele
anterioare si le dezvolta, dar este incomplet pt ca ignora dinamismul moleculelor componente.
MODELUL MOZAICULUI FLUID-elaborat de Singer si nicolson in 1972 si sustine ca moleculele componente(lipide si
protide) difuzeaza in mod intamplator in bistratul lipidic si ca miscarile moleculelor sunt controlate de citoschelet

MODELUL ACTUAL-sustine ca bistratul lipidic este asimetric, fluid si reprezinta axul intregului edificiu molecular al
membranelor
8. JONCTIUNI IMPERMEABILE (sau jonctiunile stranse)
Sunt dispuse in panglica si se caracterizeaza prin obliterarea spatiului intercelular deoarece membranele adiacente se
aproprie complet sau se sudeaza pt a forma structuri pentalaminate sau heptalaminate
La realizarea acestor jonctiuni participa proteine transmembranare, care se dispun in siruri gemene pt a contrui
dispozitive ce se conecteaza in fermoar pe fetele externe ale membranelor adiacente iar pe fetele interne proteinele
sunt ancorate prin micorfilamente la citoscheletul matricei.
Aceste jonctiuni impiedica scurgerea fluidelor printer celule, inclusive a micromoleculelor, care sunt obligate sa treaca
prin celula
Au aspecte diferite, in functie de tesutul epitelial in care sunt prezente
Ele se caracterizeaza prin: flexibilitate si siguranta, formarea unor bariere chimice si fizice intercelulare, conferirea unei
polaritati a celulelor angajate in jonctiuni, aparitia de timpuriu intre celulele embrionare
JONCTIUNILE FOCALE reprezinta o varianta a acestor jonctiuni stranse, in care membrane celulei se apropie de
substratul de adezivitate pana la 10-15nm. Pe fata extracelulara a membranei sunt prezente filamente glicoproteice de
fibronectina, iar pe fata intracelulara se aglomereaza fascicule de microfilamente de actina si vinculina. Intre cele doua
tipuri de filamente se realizeaza legaturi numite fibronexuri.

9. RECEPTORII DIN MEMBRANE

Sunt dispozitive moleculare proteice intramembranare cu ajutorul carora se intercepteaza semnalele ce sosesc pe cale
nervoasa sau umorala
Toate substantele care se leaga de receptori si care modifica functia celulara se numesc LIGANZI-sunt substante produse
de celule specializate si sunt denumiti si mesageri extracelulari sau de ordinal I, cei mai cunoscuti sunt hormonii si
neutrotransmitatorii; ei actioneaza in cantitate mica.
Exista doua mari categorii de receptori in membrane: receptorii pt substante endogene si receptorii pt substante
exogene
RECEPTORII PT SUBSTANTE ENDOGENE:
Pot fi: mediatori chimici locali, hormone, neurotransmitatori sau substante imunogene
Mediatorii chimici locali sunt secretati de unele tipuri de celule si actioneaza numai asupra celulelor vecine;ei sunt rapid
captati si distrusi
Hormonii sunt produsi de glandele endocrine si pe cale sanguina ajung la celule tinta actionand la distante mari. Ei pot fi
substante steroide (sexuali) sau polipetide (pancreatice, tiroidieni). Receptorii pt hormoni au o localizare diferita in
celula in functie de tipul hormomului-hidrofob sau hidrofil. Dintre receptorii hidrofili cei mai bine studiati sunt receptorii
pt insulina iar cei hidrofobi(steroizi si tiroidieni) traverseaza membrane celulei tinta si se leaga de receptorii
membranelor intracelulare.
Neurotransmitatorii sunt produsi de neuroni si eliberati la nevelul sinapselor chimice; ei actioneaza numai asupra
neuronilor angajati in sinapsa. Receptorii pt neurotransmitori receptioneaza acetilcolina, noradrenalina, dopamina,
serotina, adrenalina, histamina, acidul aspartic, encefalina.
Substantele imunogene sunt de fapt antigenele endogene, anticorpii si componentele complementului. receptorii pt
substantele imunogene sunt cei pt antigene ( sunt codificati genetic, au capacitatea de a recunoaste structurile
moleculare self si sunt prezenti si in membrane unor celule neimunogene) , apoi sunt receptorii pt anticorpi ( sunt
receptori Fc pt fractiunea cristalizabila a imunoglobulinei G, iar in bazofile si mastocite sunt receptori pt imunoglobulina
E) si apoi receptorii pt complement care leaga cea de a treia componenta a complementului de celula si sunt
caracteristici celulelor din sistemul fagocitelor menonucleare. RECEPTORII PENTRU SUBSTANTE EXOGENE:
Sunt receptori pt: virusuri, antigene nonself (straine de corp), toxine microbiene si lectine (substante proteice sau
glicoproteice capabile sa formeze punti intre glicoproteinele membranare).
MECANISMUL DE ACTIUNE A RECEPTORILOR
Receptorii din membranele de suprafata sunt activati in majoritatea cazurilor de molecule semnal(liganzi) hidrofile.
Atasarea liganzilor de receptori se realizeaza prin legarturi hidrofobe si legaturi de hidrogen, iar efectele actiunii
complexului ligand-receptor constau in modificari structurale ale membranei celulare si modoficari functionale ale
membranelor.
Modificarile structurale ale membranei celulare se manifesta prin redistribuirea receptorilor, receptorii se grupeaza la
suprafata membranei delimitate sau plaje.

Modificarile functionale ale membranelor constau in: modificari de permeabilitate a membranei, inducerea de
endocitoza, patrunderea din mediul extracelular a unor ioni cu functie de mesageri ordinal II si activarea unor enzime
din membrane celulara produsa doar cand liganzii sunt hormoni hidrofili
Exista afectiuni ale receptorilor care constau in blocarea functiei autoimmune prin autoanticorpi antireceptori.
10. FAGOCITOZA
In conditii normale si patologice pot participa la fagocitoza un nr mare de tipuri celulare numite FAGOCITE, ele fiind
microfage care inglobeaza particule mici si macrofage pt particule mari; cele din urma pot fi mobile sau fixe.
Fagocitele prezinta pe suprafata membranei regiuni specializate purtatoare de receptori cu ajutorul carora recunosc
ceea ce este self, de ceea ce este non self adica macromoleculele straine de organism numite antigene
Receptorii pt fagocitoza recunosc ceea ce este sanatos de ceea ce este alterat; in unele situatii patologice pierd
capacitatea de a diferentia self-ul de non-self
Recunosterea antigenelor in organism e inlesnita de prezenta in mediul extracelular a unor proteine numite
OSPONINE(anticorpi)-ele faciliteaza legatura intre receptorii membranei fagocitelor si antigenelor ce vor fi fagocitate
In afara de receptorii pt complexe opsonizate mai sunt receptori nespecifici care recunosc si fixeaza selful alterat adica
resturi celulare sau celule maligne
Fagocitoza se desfasoara in 4 etape:chemotaxia, opsonizarea, ingestia si digestia.
CHEMOTAXIA e proprietatea unei celule mobile de a se deplasa prin tesuturi catre particule tinta ca raspuns la diversi
stimuli dupa ce tinta a fost recunoscuta. Semnalele chemotactice sunt reprezentate de substante bacteriene, proteine
serice, componente ale complementului, produse ale limfocitelor
OPSONIZAREA consta in acoperirea bacteriilor sensibilizate de anticorpi pt a fi fagocitate. Principalele opsonine sunt
anticorpii in special imunoglobuline si componente ale complementului
INGESTIA microorganismelor are loc dupa ce acestea au fost opsonizate si se determina activarea receptorilor, apoi
contractarea citoscheletului si emiterea pseudopodelor care vor inconjura strans particular si in acest fel se realizeaza
interactiuni receptor-particula pe toata suprafata ei; vezicula formata de pseudopode la inconjurarea particulei se
numeste FAGOZOM-acesta in citoplasma se uneste cu un lizozom formand fagolizozomul.
DIGESTIA intracelulara a particulelor fagocitate are loc in lizozomi si se produce prin sisteme dependente de oxigen
mediate de enzime si prin sisteme independente de oxigen ce presupun actiunea lizozomului, a lactoferinei

11. CITOSCHELETUL MEMBRANEI CELULARE

Este o retea (5-9 nm) de proteine extrinseci situate pe fata interna a membranei periferice. E ancorat de plasmalema
prin intermediul capatului intern al proteinelor transmembranare, iar spre interior se continua cu citoscheletul din
matricea citoplasmatica
Principalele tipuri de proteine citoscheletale sunt: spectrina anchirina actina glicoforina si o proteina(benzii 4-1). Prin
extragerea spectrinei si actinei citoscheletul se dezintegreaza si isi pierde forma si structura.
Spectrina este o proteina care preadomina in citoschelet. apare sub forma a doi dimeri, care se pot lega cap la cap
formand tetrameri, hexameri (moleculele libere de spectrina sunt foarte flexibile
Anchirina e un polipetid, e sferica sau piramidala si leaga capatul citoplasmatic al proteinei benzii 4-1
Actina se gaseste sub forma de mici fragmente de actina fibrilara, iar lungimea lor determina platiscitatea citoscheletul
in vivo si aspectul lax
Prteina benzii 4-1 are aspect globular (6nm)
Lanturile retelei citoscheletului membranar sunt alcatuite din dimeri de spectrina, iar nodurile retelei (complexe
jonctionale) sunt fromate din 2 tipuri de complexe moleculare-un complex ce contine spectrina, anchirina si o proteina
transmembranara ce realizeaza legatura cu membrane plasmatica si un alt complex format din spectrina, actina,
proteina benzii 4-1 si adducina, prezent in nodurile propriu zise
Tot in citoscheletul membranei se gasesc unele proteine cu 4 locusuri de legare a calciului numite CALMODULINE, ce
joaca un rol important in reglarea proceselor intracelulare
Citoscheletul msmbranei ofera elasticitate, prin dispunerea in retea a proteinelor si rezistenta prin complexele proteice
de la nivelul nodurilor
12. MICROSCOPIA ELECTRONICA

Microscopul electronic se bazeaza pe utilizarea fluxurilor de electroni pt realizarea imaginilor permitand obtinerea unor
grosismente teoretice mai puternice de 10000 de ori decat in microscopia optica. Se ajunge la o putere de rezolutie
egala cu 0, 1 nm. Exista 2 tipuri principale de microscoape electronice: de transmisie si de baleiaj (scaning).
Microscopul electronic de transmisie (TEM) poate fi conventional (CTEM) cand diferenta de potential ajunge pana la 100.
000volti sau de inalt voltaj (HTEM) cand se ajunge pana la 800. 000 volti. Componetele principale ale acestui tip de
microscop sunt: CATODUL-sau sursa de electroni(filament tungsten incalzit), ANODUL-realizeaza diferenta de
potential(o bobina electrica), UN SISTEM DE ELECTROMAGNETI, PORTOBIECT, ECRAN, DISPOZITIV DE FOTOGRAFIERE A
IMAGINII. Puterea de rezolutie=2 A (angstromi). Ca fixatori se folosesc GLUTARALALDEHIDA pt constiuentii proteici si
TETRAOXIDUL DE OSMIU pt lipide si fosfolipide. Se realizeaza sectiuni de ordinal nanomerilor cu ajutorul unor
ultramicrotoame, inzestrare cu cutite diamante. Cu ajutorul microscoapelor de inalt voltaj se poate ajunge pana la
vizualizarea pana si a elementelor citoscheletului
Microscopul electronic cu scanning (SEM) se caracterizeaza prin faptul ca electronii nu trec prin preparatul studiat ci
matura(sterg) suprafata acestuia incat se va obtine o imagine tridimensionala a accidentelor de suprafata. Puterea de
rezolutie e cca. 100 A.
Cand electronii folositi de TEM sau SEM bombardeaza preparatul, se produc radiatii X
13. JONCTIUNILE DE ADEZIVITATE SAU DESMOZOMII
Desmozomii sunt jonctiuni ce confera o mara rezistenta mecanica unor tesuturi si organe, solicitate in acest sens. Exista
desmozomi de pata, desmozomi in banda si hemidesmozomi.
DESMOZOMII IN PATA (in spot, in nit) sunt prezenti mai ales in tesuturile epiteliale de acoperire. Au
componente:plasmaleme adiacente, un material proteic bagat in glucide si calciu, densificari intracelulare atasate de
plasmalele jonctionate, dispozitive de legatura sau linkeri, elemente citoscheletele.
DESMOZOMII IN BANDA(in panglica) sunt prezenti la polul apical al celulelor epiteliale si la nivelul segementelor
transversale ale discurilor intercalare cardiace. Au o structura asemanatoare cu cei in pata doar ca spatial intercellular e
mai sarac in material electrodens, iar densificarile intracelulare nu au forma de disc ci de banda(panglica)
HEMIDESMOZOMII(semidesmozomii) reprezinta o varianata a desmozomilor in pata prin care se leaga celulele epiteliale
de membranele bazale si prezinta numai jumatate din structura desmozomului in pata.
14. GLICOLEMA sau GLICOCALIXUL
Glucidele plasmalemei sunt reprezentate de hexoze, hezozamine si acid sialic; fragmentele acestuia din urma ocupa
intotdeauna extremitatile periferice ale lanturilor de oligozaharide care la randul lor sunt ancorate pe versantul extern al
plasmalemei, formand un invelis al suprafetei celulare numit glicocalix(invelis dulce) sau GLICOLEMA
Glicolema prezinta o componenta externa de natura glicoproteica a membranei periferice, mai prezinta o zona interna
denumita si invelis de suprafata mai putin densa si o zona externa mai densa. Grosimea glicolemei e variata mai redusa
la culturile de cellule(20-30 nm) si mai crescuta la celulele libere (50 nm)
E alcatuita dintr-o tesatura delicate de lanturi proteice pe care sunt ancorate fragmente de glucide. Dintre
monozaharide cele mai importante sunt galactoza, galactozamina, fucoza, glucoza, glucozamina si acidul sialic
Raportul strans de continuitate dintre glicolema si plasmalema se datoreaza glicolipidelor si gliproteinelor componente.
Glicolema confera individulalitate biochimica celulei comportandu-se ca o carte de identitate a celulei datorita
numeroaselor variante moleculare pe care le realizeaza cu ajutorul monozaharidelor componente.
Functiile ei: paticipa la realizarea adezivitatii intercelulare
Asigura specificitatea si individualitatea biochimica tipului de celula
Contine gruparile glucidice ale proteinelor-receptori din membrane
Depoziteaza ionii de Ca?+ si intervine in schimburile ionice transmembranare
Participa la transmiterea informatiei despre celula
15. DIFERENTIERI DE SUPRAFATA ALE MEMBRANEI CELULARE PERIFERICE
Sunt neregularitati ale citoplasmei periferice, cu caracter tranzitoriu sau permanent, delimitate de membrane
DIFERENTIERILE TRANZITORII apar si dispar in raport cu anumite momente functionale ale celulei, avand aspectul unor
infundaturi ale plasmalemei sau al unor expansiuni cum ar fi pseudopodele sau valurile ondulante, prin care se
realizeaza deplasarea celulelor.
PSEUDOPODELE sunt expansiuni cu forma de conuri sau degete cu ajutorul carora leucocitele adera de suporturi. Ele
contin organite celulare precum mitocondrii ribozomi lizozomi.
VALURILE SI MEMBRANELE ONDULANTE sunt expansiuni lamelare foarte mobile ce se formeaza in mediul lichid. Nu
contin organite si nu adera la suporturi si se intalnesc la histocitele implicate in fagocitoza.

EXPANSIUNILE PERMANENTE sunt reprezentate de microvilozitati, cili si flagel. MICROVILOZITATILE sunt expansiuni
cilindrice ce intervin in procesele de absorbitie; cele solitare formeaza marginea in perie. PLATOUL STRIAT cuprinde
numeroase micrivilozitati imbricate in glicolax. Citoplasma microvilozitatilor cuprinde in zona centrala 10-14
microfilamente de actina. Manunchiul de microfilamente de microvil este legat de plasmalema din loc in loc printr-o
proteina numita fimbrina. CILII pot fi mobile(vibratili) si rigizi(stereo cili);cei mobile sunt formati din trei portiuni:tija,
corpusculul bazal si radacina. TIJA contine o matrice electrono-densa si un complex filamentos axial format din o
pereche centrala de tubuli longitudinali si noua perechi periferice. CORPUSCULUL BAZAL coordoneaza miscarea cililor.
RADACINA are rolul de a ancora cilul in citoplasma, prezinta proprietati contractile si participa la conducerea stimulilor
receptionati de portiunea libera. STEREOCILII sunt cilii rigizi in structura carora lipseste perechea de microtubule centrali
avand numai cele noua dublete periferice. FLAGELUL este prezent in alcatuirea spermatozoidului.
16. TEHNICI MODERNE DE STUDIU A CELULEI
Sunt reprezentate de tehnici de microscopie si tehnici de cercetare
Microscopia optica foloseste fotonii pt realizarea imaginilor asigurand marimi de 1500-3000 ori cu putere de rezoltuie
de 0, 2 micrometri
Microscopia in contrast de faza permite examinarea celulelor vii prin utilizarea microscoapelor cu interferenta,
microscoapelor cu interferenta diferentiata
Microscopia de fluorescenta evidentiaza moleculele cu fluorescenta naturala sau indusa in imunohistochimie
Microscopia cu ultraviolete foloseste lumina ultravioleta pt detectarea unor aminoacizi sau a acizilor nucleici
Microscopia cu lumina polarizata pt studierea formatiunilor cristaline
Microscopul confocal permite obtinerea de imagini tridimensionale al structurilor din preparatele histologice:sursa de
lumina e reprezentata de o raza laser care actioneaza asupra preparatului emitand un fascicul de lumina colectat de
lumina obiectiv si dirijat spre diafragma punctiforma a detectorului situate confocal rezultand o imagine finala care e
captata de un detector. Imaginile obtinute in plan vertical sunt suprapuse in calculator rezultand astfel o imagine
tridimensionala. Microscopul confocal permite examinatorului sa obtina astfel tomografia unui preparat histologic
Microscopul electronic se bazeaza pe utilizarea fluxului de electroni pt realizarea imaginilor, permitand obtinerea unor
grosismente teoretice mai puternice de 10 mii de ori decat in microscopia optica;puterea de rezolutie e 0, 1 nm. Exista 2
tipuri: de transmisie si de baleiaj(scanning). Cel de transmisie poate fi conventional cand diferenta de potential ajunge la
100 de mii de volti sau de inalt voltaj cand ajunge la 800 de mii de volti. Cel de scanning se caracterizeaza prin faptul ca
electronii sterg suprafata preparatului studiat obtinandu-se o imagine tridimensionala a accidentelor de
suprafata;puterea de rezolutie e de cca. 100 de A(angostroni). Radiatiile X produse de microscopul electric permit
obtinerea de estimari calitative si cantitative foarte exacte asupra elementelor cu nr atomic >12.
17. PINOCITOZA
Pinocitoza reprezinta procesul de transport in masa a unei cantitati variabile de fluid tisular prin intermediul unor
vezicule deniumite pinozomi
Se intalneste la toate tipurile de celule ele captand substantele necesare metabolismului lor; Exista 2 tupuri de
pinocitoza: fara receptori si mediate de receptori
Pinocitoza fara receptori este endocitoza cea mai fregvent intalnita la acele cellule din organism care folosesc pt
transport suprafete mari nespecializate din membrane plasmatica; preluarea substantelor se face fara legarea prealabila
de membrane prin receptori; Se desfasoara in mai multe etape: 1 se activeaza situsurile anionice, creste flexibilitatea
membranei; 2 membrana celulara se invagineaza formand canale in care intra lichidul extracelular impreuna cu
particulele; 3 membranele din vecinatatea extremitatii profunde a canalului se alipesc, fuzioneaza si apar pinozomi,
vezicule ce se desprind de canal si sunt antrenate de curentii citoplasmatici; 4 pinozomii fuzioneaza cu lizozomii formand
pinolizozomii in care enzimele lizozomale produc digestia materialelor preluate; in functie de marimea particulelor avem
micropinocitoza si macropinocitoza; macropinocitoza este modalitatea de transport a unor particule mari vizibile la
microscopul optic; micropinocitoza reprezinta modalitatea de transport a moleculelor mici cu ajutorul veziculelor vizibile
numai la microscopul electronic;enzimele pinocitatea pot fuziona cu lizozomii in citoplasma sau o pot traversa
Pinocitoza mediate de receptori se mai numeste si pinocitoza absortiva, selective sau concentrative; este metoda de
preluare din mediul extracelular a unor materiale diferite prin folosirea unor zone specializate ale membranei prevazute
cu receptori; receptorii sunt mobile si membrane se invagineaza formand caveolele acoperite, formate dintr-o proteina
denumita clatrina, reteaua de clatrina stabilizeaza pozitia receptorilor si mentin caveolele in comunicare cu mediul
extracelular
Caveolele acoperite care fixeaza complexul paticula-receptor pot fi inglobate impreuna cu flui extracelular sau
microfilamentele de clatrina de pot desprinde la nivelul membranei formandu-se veziculele netede sau receptozomii.
Particulele inglobate pot fi degradate in lizozomi sau traverseaza citoplasma si sunt eliminate pe cealalta fata a celulei

Daca in pinocitoza fara receptori concentratia substantelor in veziculele endocitae e aceeasi ca in lichidul extracelular ,
in pinocitoza mediate de receptori concentratia substantelor este , mult mai mare decat in lichidul extracelular
deoarece receptorii leaga selective un numar mare de particule
Pinocitoza mediate de receptori e modalitatea de preluare din lichidul extracelular si din sange a colesterolului
18. NUCLEOPLASMA
Nucleoplasma , matrcea nucleara sau sucul nuclear este acea parte a nucleului aparent lipsita de structuri
In nucleoplasma se gasesc nucleoli si cromatina intr-un mediu proteic care au rol in organizarea nucleului determinand
forma sinteza de ADN ARN mediera semnaleloer hormonale. Se mai pot gasi si diverse enzyme
Matricea nucleara cuprinde 2 componente:matricea nucleara propriu zisa si fractiunea labila a matrice
Matricea propriu-zisa sau scheletul nuclear e un citoschelet la nivel nuclear realizat dintr-o retea de proteine stabile;se
poate izola dupa extragerea cromatinei si nucleolului;cele 3 componente ale scheletului nuclear sunt:matricea fibrilara,
componentele fibrilare ale invelisului nuclear si componenta fibrilara a nucleolului
Matricea fibrilara apare ca o retea de fibrile intranucleare, formata din granule matriceale electronodense si fibrile
matriceale. Matricea fibrilara contine proteine AND, ARN si fosfolipide, lipesc proteinele histonice predominand cele
acide
Componentele fibrilare sau nemembranoase ale invelisului nuclear sunt o forma a citoscheletului nuclear fiind
reprezentate de lamina densa interna si complexul por
Lamina densa interna se gaseste pe fata nucleara a membranei interna a invelisului nuclear aspectul e de retea de fibrile
legat de reteau matricei nucleare si de componentele fibrilare ale complexului por;complexul por e format din structuri
inelare granule centrale si filamente radiare
Lamina densa interna impreuna cu complexul por formeaza o componenta a scheletului nuclear numita complex:
lamina-por, acesta contine 2-3% din totalul proteinelor din nucleu. Pe fata interna a complexului a fost identificata o
nucleozida trifosfata
Componenta fibrilara nucleolara sau matricea nucleolilor reprezinta o retea de filamente ce ocupa aria ce corespunde
partii fibroase si granuloase din nucleol;e formata din polypeptide asemanatoare celor din scheletul nuclear si are rol in
depozitarea granulelor ribozomale
Functiile matricei nucleare sunt:1. mentine forma nucleului si stabilitatea a cestuia in interfaza 2. asigura flexibilitatea
nucleului 3. contractilitate independenta de ATP, dar influentata de ionii bivalenti 4. suport pt depozitarea granulelor
ribozomale
19. CROMOZOMII
Cromozomii sunt structuri celulare cu nr , forme si marimi caracteristice pt fiecare specie; devin vizibili la microscopul
optic in celulele care se pregatesc pt diviziune;
Pot fi: cromozomi interfazici, neobservabili la microscop sau mitotici observabili(metafazici)- ei cuprind: cromatide,
centromerul, kinetocorii, si constrictiile secundare si satelitii;
Cromatidele sunt cele 2 jumatati lomgitudinale, genetic identice ce formeaza fiecare cromozom metafazic, fiecare
cromatida corespunde unei molecule de ADN, extremitatile terminale ale lor se numesc telomere si sunt absolute
necesare pt structura si functionarea normala a cromozomilor
Centromerul sau constrictia primara este regiunea cea mai ingusta unde cele 2 cromatide se unesc, are continut scazut
in ADN, in vecinatatea lui se gaseste heterocromatina constitutive. Cei mai multi cromozomi sunt
monocentrici(anomalii: dicentrici sau policentrici);
Kinetocorii in nr de 2 pt un cromozom si reprezinta locul prin care fiecare cromatida se atasa za de microtubulii fusului
de diviziune;
Constrictiile secundare servesc drept criteriu morfologic de individualizare a cromozomilor, unele din ele sunt legate de
formarea nucleolilor si se numesc organizatori ncleolari ( cromozomii care participa la formarea
cromozomilor=cromozomi nucleolari)
Satelitul= corpuscul sferic atasat de restul cromozomului printr-un filament subtire de cromatina ( cromozom cu
satelit=sat-cromozom)
In functie de pozitia centromerului cromozomii sunt: telocentrici (extremitatea cromozomilor), acrocentrici ( apropierea
extremitatii), submetacentrici ( apropierea mijlocului lungimii), metacentrici ( mijlocul lungimii)
Dimensiuni cromozomi: 1, 5-10 milimicroni lungime si 0, 2-2 milimicroni diametru (gigantic si pitici)
Numarul lor: apare constant pt fiecare specie: 38 suine , 78 canide
Celulele sexuale sau gametii sunt haploide continanad 1 sg set de cromozomi(n) fata de cele somatice cu 2 seturi (2n).
Fiecare cromozom dintr-un set are in setul opus un cromozom complementar alcatuind o pereche de cromozomi
omologi

Compozitia chimica include ADN, proteine( histonice si nonhistonice) cantitate mica de ARN. Histonele sunt proteine
cu greutate moleculara redusa, cu continut mare (10-20%) de AA bazizi (lizina si arginina), purtatori de sarcini electrice
+ , ce le permite sa se lege de sarcinile ale gruparilor fosfat din ADN. Proteinele nonhistonice sunt de foarte multe
tipuri de la proteine ce intra in structura cromozomilor sau cere se leaga de ADN , pana la preoteine enzyme ce intervin
in sinteza de ADN si ARN sau scindarea lor
20. CARIOTIPUL
Este reprezentat de totalitatea caracterelor morfologice (nr , marime, forma, pozitia centromerului, constrictii) ale
cromozomilor dintr-o celula diploida
Grafic poate fi prezentat printr-o harta numita cario sau idiograma, in care perechile de cromozomi omologi sunt
asezati in ordinea descrescanda a lungimii
Cariotipul unei spp se obtine prin fotografierea cromozomilor metafazici, din aceste fotografii se decupeaza cromozomii
si se aranjeaza in cariotip , putandu-se identifica grupele de cromozomi fara a se putea preciza cu certidunine perechile
Identificarea fiecarei perechi se face prin folosirea tehnicilor de bandare prin care se evidentiaza benzi transversale de-a
lungul cromozomilor, caracteristice pt fiecare: tehnici cu fluorescenta princare se obtin benzile Q fluorescente si tehnici
bazate pe tratarea cromozomilor cu diferiti agenti fizici si chimici: benzile G (Giemsa), benzile R (Reverse band) si benzile
C
Determinarea cariotipului are o mare importanta in practica medicala pt diagnosticul unor boli congenitale precum
boala Down, sfatul genetic si dirijarea imperecherilor la animale, diagnosticul diferential al unor anomalii sexuale, unor
boli ale sangelui, de paternitate
21. NUCLEUL
Este o componenta esentiala caracteristica celulelor eucariote
Functii principale: stocarea informatieie genetice in ADN nuclear, reglarea si controlul tuturor activitatilor celulare
Exista si celule anucleate(hematii , trombocite) care sunt incapabile sa sintetizeze proteine
In alcatuirea nucleului intra nucleolema (membrana nucleara, nucleoplasma, nucleolii, cromatina sau cromozomii)
Nucleul reprezinta centrul de comanda , functioneaza ca un computer chimic prevazut cu un program (ADN) si o
memorie (ARN); el coordoneaza toate reactiile chimice legate de desfasurarea proceselor vitale
Nucleul contine : genomul celulei, format dintr-un nr precis de gene ( o gena este o secventa de nucleotide care
determina o secventa de AA , impreuna cu elementele de control)
Nucleul contine echipamentul enzimatic necesar pt : repararea genomului, replicarea sa , transcrierea mesajului in ARN
si prelucrarea ARNului (mesager transfer ribozomal)
Caractere morfologice: RASPANDIRE- majoritatea celulelor organismului prezinta nucleu, exceptiile nu pot creste si nu
se mai divid; FORMA NUCLEILOR- foarte variata (sferic, alungit, turtit, lobat); forma este influentata de activitatea
celulei (devine neregulata in celulele foarte active cand se produce o crestere a suprafetei prin care se realizeaza
schimburile intre nucleu si citoplasma); nucleul prezinta o oarecare plasticitate putand sa-si modofice forma; POZITIE- in
ce le mai multe cazuri este centrala, exceptii: excentrica (in adipocite), mediobazala (celulele secretoare), bazala
(celulele caliciforme); NUMAR- regula generala : o celula=un nucleu, exceptii: osteoclastele 30-40 de nuclei, in conditii
patologice apar mai multi nuclei(celule tumorale); multinuclearitatea se produce ori prin multiplicare nucleara repetata
(cariokineza) sau prin fuzionarea mai multor celule mononucleate. DIMENSIUNI- intre 5-15 microni, masurarea
dimensiunii= cariometrie, dimensiunea nucleilor variaza functional si patologic; in variatiile functionale se tine cont de :
varsta (in celula tanara este nucleu mare), bioritm, grad de poliploidie ( cu cat e mai mare cu atat nc e mai mare), iar in
patologie variatii ale dimensiunilor se intalnesc in toxicoze, boli de iradiere si cancer.
Intre volumul nucleului si vol citoplasmei se stabileste un raport nucleocitoplasmatic (1/3 1/20 )( atunci cand vol
citplasmei creste mai mult decat vol nucleului raportul va fi refacut prin diviziune celulara sau prin cresterea vol celular)
Vascozitatea nucleoplasmei este mai mica a citoplasmei ( exceptie ovocitul)
Greutatea specifica a nucleului este influentata de continutul in apa si de starea fiziologica a celulai
pH ul nuclear este usor alcalin
22. EUCROMATINA
Reprezinta cromatina functionala, activa, purtatoare de gene structurale pe care se face transcriptia mesajului genetic;
poate fi activa (transcriptie continua pt desfasurarea normala a vietii celulei) si permisiva (devine activa doar in
momentul in care actioneaza semnale specific modulatoare- hormonii)
Reglarea conformatiei gentice se realizeaza pe eucromatina , prin interventia unor agenti biochimici (proteine
nonhistonice ) ce pot actiona ca represori sau de represori

Raportul dintre eucromatina si heterocromatina se exprima functional prin raportul dintre transcriptibil si
netranscriptibil, permitand in fapt realizarea relatiei dintre genotip si fenotip ( genotip= totalitatea material genetic
adica eucromatina + heterocromatina si fenotip= expresia unei parti dein genotip)
23. HETEROCROMATINA
Este cromatina condensata, netranscriptibila, inactiva metabolic; de 2 tipuri
Heterocromatina constitutiva: genetic inactiva , lipsita de gene structurale, pe ea nu se face transcriptie, contine ADN
repetitiv sau satelit ( inalt sau mediu). Pe cromozomii omologi se localizeaza identic fiind detectata prin tehnica de
bandare. Rolul ei este incomplet elucidat , are semnificatie de protectie sau suport
Heterocromatina facultativa este cromatina condensata , contine gene inactive pe care nu se face transcriptia ( pe
aceste gene transcriptia s-a efectuat sau nu intr-o perioada anterioara sau se va efectua daca se transforma in
eucromatina.
In functie de cromozomii in care se gaseste heterocromatina poate fi autozomala ( in autozomi) sau gonozomala (in
heterozomi)

24. CROMATINA
Nu este o substanta chimica ci o notiune biologica fiind reprezentata de materialul intranuclear care se evidentiaza cu
coloranti bazici. Este forma de existenta a cromozomilor in interfaza
Ea si cromozomii sunt 2 forme de organizare ale unuia si aceluiasi material genetic(ADN)
Compozitia chimica:ADN proteine histonice mici cantitati de ARN si proteine nonhistonice. Cantitatea de ADN din nucleu
e constanta pt o anumita specie si reprezinta genomul speciei, e data de nr si dimensiunile moleculelor de ADN
Histonele sunt proteine bazice gasite numai in genomul eucariotelor;in functie de continutul in arginina si lizina exista 5
tipuri de histone: H1, H2A, H2B, H3, H4-fiecare prezentand mai multe subtipuri
Particularitati histone:1. masa moleculara mica 2. puternic bazici datorita AA bazici 3. purtatoare de sarcini pozitive care
le permit legarea de sarcinile negative ale gruparii fosfat din ADN 4. sunt proteine cu evolutie filogenetica moleculara
definitiva
Histonele indeplinesc un rol major in impachetarea ADN-ului in nucleu, in formarea nucleozomilor. In cursul ciclului
celular ele sufera o serie de modificari chimice
Pt impachetarea ADN-ului intr-un volum foarte mic(capul spermatozoidului) histonele sunt inlocuite de protamine
Aspectele histologice ale cromatinei:-datorita continutului bogat in ADN complexat cu histone cromatina se coloreaza
intens cu coloranti bazici, prezentand aspecte variate:granule, gramezi neregultate, retele de filamente, corpusculi
cromocentrici(cariozomi). Aspectul morfologic al cromatinei variaza in functie de tipul celular si stadiul functional
Cromatina reprezinta materialul biologic intranuclear din care sunt formati cromozomii, este alcatuita din filamente
rasucite de ADN numite cromoneme. Rasucirea determina la nivelul cromonemei aparitia unor zone mai dense
(heterocromatina) si unor zone putin dense(eucromatina)
Compozitia chimica a heterocromatinei si eucromatinei e identica, acestea diferind prin gradul de condensarea, de
spiralare si impachetare
25. NUCLEOZOMUL
Este un octamer histonic de forma unui cilindru scurt pe care duplexul de ADN il inconjoara de 2 ori
Octamerul histonic e format din 8 molecule de histone cate 2 molecule de H2A, H2B, H3 si H4. Infasurarea duplexului de
ADN se datoreaza histonelor H3 si H4 iar miezului nucleozomului ii sunt atasate histonele H2A si H2B. Nucleozomul nu
contine proteine nonhistonice
Histona H1 nu intra in structura nucleozomului fiind situata lateral de acesta ea se leaga de AND-ul linker prin forte
ionice prezentand o portiune carboxil terminala, legata direct de ADN si una amino ce nu se ataseaza ADN-ului dar ofera
locusuri de legare pt proteinele nonhistonice HMG1 si HMG2. Histona H1 e implicata in spiralizarea fibrei de cromatina
Legatura dintre 2 nucleozomi succesivi se face printr-o molecula din histona H1 rezultand insiruirea nucleozomilor unul
dupa altul ca un sirag de margele observabil la microscopul electromic numai in cazul in care cromatina e intinsa in
mod artificial. In celula vie fibra de cromatina are un diametru de 30 nm, rasucita intr-o structura helicoidala cu pasul
elicei de 11 nm. Eucromatina corespunde filamentului de cromatina de 10 nm iar heterocromatina corespunde
solenoidului sau bobinei de 30 nm
Datorita impachetarii duplexului de ADN pe nucleozom si a nucleozomilor in fibra de cromatina si plierii in forma de
bucle variabile ca dimensiune permite reducerea lungimii firului de ADN de la 1 mm la 100 micrometri

Pt micsorarea lungimii cromozomului metafazic e necesara superspiralizarea solenoidului aceasta realizandu-se cu

ajutorul unor proteine nonhistonice. alaturi de histone in procesele de impachetare a nucleozomilor in fibra de
cromatina intervine si ionul de magneziu
In timpul diviziunii celulare condensarea cromatinei corespunde impachetarii compacte in spatiu a fibrei de cromatina
odata cu realizarea structurii cromozomului metafazic
S-a calculat ca ADN-ul infasurat pe un nucleozom e prea scurt pt a corespunde unei gene structurale incat nu exista o
concordanta intre o gena ca unitate informatiola genetica si un nucleozom-unitate de impachetare a ADN-ului
Gena e formata din cca. 1000 perechi nucleotide in timp ce ADN-ul infasurat pe un nucleozom are 200 de perechi de
nucleotide. In ADN sunt prezente gene informationale (exoni) si portini neinformationale(introni)
Cea mai larg acceptata ipoteza asupra mecanismului prin care genele structurale din ADN sunt activate pt transcriptie
sustine ca activarea genelor se face ca urmare a interventiei proteinelor nonhistonice HMG 14 si HMG 17 care sa fie
inlocuite de HMG 1 si HMG 2 de pe locurile lor de legare pe histona H1. In acest fel regiunile din filamentul nucleozomic
in care intervin proteinele HMG 14 si 17 isi vor modifica conformatia biochimica devening regiuni active transcriptionale.
26. NUCLEOLII
Este o componenta intranucleara cu aspect corpuscular prezenta in interfaza cu rol in biogeneza ribozomilor. Ocupa o
pozitie cheie in circuitul intracelular al informatiei. In el se desfasoara principalele procese care au loc in nucleu
(replicare , transcriptie , transport) , jucand rolul unui intermediar intre cromozomi si citoplasma. Nucleolul se gaseste
in toate celulele cu nucleu si celulele care nu prezinta nucleu sunt neviabile
In timpul diviziunii celulare acesta se dezintegreaza si reapare dupa terminarea diviziunii
Prin impregnari argentice la microscop s-au observat 2 componente ale nucleolului: nucleolonema-formatiune
filamentoasa rasucita ca un ghem si a doua componenta e structurata sau amorfa
In celulele vii nucleolul apare ca un corpuscul puternic refringent heterogen si cu contur neregulat
Nr nucleolilor: in nucleii celulelor somatice exista de obicei 2 nucleoli. Nr nucleolilor creste odata cu gradul de poliploidie
Dimensiunile:1-2 micrometri, ocupa cca. 30% din volumul nucleului;ele variaza in functie de implicarea celulelor in
sinteza de proteine
Raport nucleolonuclear: nr si volumul nucleolilor depind de stare functionala a celulei cu cat celula e mai activa in
sinteza proteica cu atat raportul creste. Raportul e un criteriu pt aprecierea varstei celulei(celula tanara=nucleu mare cu
nucleol mare)
Forma nucleolilor: prezinta de obicei o forma sferic ovoidala care pe masura imbatranirii devine neregulata
Densitatea nucleolilor: e mare nucleolul fiind cea mai densa structura din celula datorita concentratiei mari in substanta
uscata si cantitatii mici de apa
Dispunerea nucleolilor in nucleu e de obicei centrala sau paracentrala, putand varia odata cu momentul functional
27. FUNCTIILE NUCLEOLULUI
Nucleolul indeplineste functii legate de: sinteza ARN ribozomal si biogeneza ribozomilor, reglarea sintezei de ARN
ribozomal, transferul ARN mesager si ARNs in citoplasma, pregatirea mitozei
In sinteza da ARN ribozomal, ADN-ul e organizatorul nucleolar si contine cistroni numiti ADN ribozomal. ADN-ul
ribozomal e transcris prin interventia ARN polimerazei 1 rezultand un precursor al ARN-ului ribozomal ( ARN de 45 Ssvedberg). O parte din molecula de ARN 45 S se indeparteaza de o endonucleaza si => ARN 41 S care prin interventia
unei convertaze e scindat in ARN de 20 S si 32 S
ARN de 20 S sufera interventia unei metilaze => forma matura de 18 S. ARN-ul de 18 S paraseste nucleolul si se combina
cu proteine venite din citoplasma si e trecut prin porii membranei nucleare sub forma de particule ribonucleoproteice
care reprezinta subunitatea ribozomala mica de 40 S
ARN de 32 S e metilat si => forma matura de 28 S. ARN-ul de 28 S impreuna cu cel de 5 S si cu proteine formeaza o
particula ribonucleoproteica care reprezinta subunitatea ribozomala mare ( 60 S). 60 S trece prin porii invelisului nuclear
aparand in citoplasma. Cele 2 subunitati ribozomale se ataseaza de ARN mesager in momentul sintezei proteice
rezultand cromozomii. Fibrele din componenta filamentoasa sunt filamente de ARN 45 iar granulele din componenta
granulara= subunitati ribozomale mari
Reglarea sintezei de ARN ribozomal in nucleol se realizeaza printr-un mecanism de feed-back. Un exces de ribozomi
produce inhibarea genelor ADN ribozomal care determina sinteza de ARN ribozomal. Invers distrugerea ribozomilor
producere cresterea sintezei de ARN ribozomal si astfel formarea de ribozomi
Transferul de ARN mesager si de ARN de transport din nucleu in citoplasma nu poate avea loc decat in prezenta unui
nucleol functional. Se crede ca nucleolul are rolul de statie intermediara intre ARN mesager si ARN de transport spre
citoplasma
Pregatirea si desfasurarea mitozei nu poate avea loc fara prezenta nucleolului in interfaza

28. ULTRASTRUCTURA NUCLEOLULUI

Are 4 componente: filamentara, granulara, cromozomiala si astructurata
FILAMENTARA-cuprinde filamente de 5 nm grosime, 30-40 nm lungime dispuse in pachete intretaiate formand o retea.
Contine ADN-ul pe care se sintetizeaza ARN-ul ribozomal si produsul primar al sintezei
GRANULARA-e dominanta alcatuita din granule asemanatoare dar nu identice cu ribozomonii citoplasmatici; granulele
sunt precursorii ribozomilor
CROMOZOMIALA-e dispusa la periferia nucleolului sau poate avansa sub forma de benzi alcatuite din filamente catre
interiorul nucleolului
ASTRUCTURATA-apare omogena, umple spatiul dintre granule si fibre fiind considerata de unii autori cariolimfa iar de
altii un gen de matrice pt celelalte componente nucleolare
Cele 4 componente nucleolare pot fi rareori distinse
Raporturile cantitative si topografice dintre ele variaza in functie de tipul celulei si momentul functional. In celulele
active componentele pot segrega rezultand un corpuscul nucleolar
Nucleolul nu contine membrane si nu este delimitat de membrane. Componenta filamentoasa si granulara se pot asocia
formand benzi vazute la microscop ca si nucleolema, iar portiunea periferica a componentei cromozomiale corespunde
cromatinei asociate nucleolului
Clasificare in functie de criteriile ultrastructurale: nucleolii reticulari cei mai comuni cu cele 4 componente distincte,
nucleoli compacti- nu se disting componentele si sunt intalniti la putine tipuri celulare(limfocite), nucleoli inelaricomponentele filamentoase si granulare formeaza un inel periferic care inconjoara o lacuna centrala
Compozitia chimica-variaza in functie de tipul celular si momentul functional; principalele componente sunt: ADN-3%,
ARN-7%, proteine-90% din greutatea uscata, cantitati mici de lipide si minerale. ADN-ul din nucleol e reprezentat de
organizatorii nucleolari. ARN-ul din nucleol e in principal ARN ribozomal aflat in diverse faze de maturare. In nucleol
exista diferite tipuri de ARN ce difera dupa coeficientul de sedimentare
Proteinele nucleolare provin din citoplasma si sunt reprezentate in cea mai mare parte de enzime implicate in sinteza si
maturarea ADN-ului ribozomal( convertaza)
Bazofilia nucleolului e principala sa caracteristica vizibila la microscopul optic si se datoreste continutului relativ mare de
ARN si ADN
29. MEMBRANA NUCLEARA
Se mai numeste nucleolema sau cariotip si este o structura lipoproteica cu o grosime de cativa zeci de nm caracteristica
eucariotelor care imparte celula in 2 compartimente: nucleul ce contine genomjul, structurile implicate in transcriptie si
prelucrarea produsului transcriptic si apoi citoplasma ce cuprinde organitele celulare
In ce lulele vii apare ca o pelicula fina si densitate mai mare decat restul nucleului, iar in celulelel fixe se coloreaza
bazofil
La microscopul electronic nucleolema apare formata din 2 foite (interna, externa, fiecare trilaminata, lipoproteica ,
groase de 60-100A, separate printr-un spatiu perinuclear plin cu o substanta amorfa
Membrana nucleara externa prezinta o fata citoplasmatica, ornata cu ribozomi, contur mai flexibil, zone active de
formare a veziculelor
Membrana nucleara ineterna e lipsita de ribozomi si adera fie la nucleoplasma , fie la cromatina
Spatiul perinuclear (cisterna perinucleara) apare ca un spatiu 3D aflat in continuitate cu spatiul reticulului endoplasmatic
Nucleolema este intrerupta de orificii circulare (pori circulari) , unde cele 2 membrane se afla in raporturi de
continuitate. Nr de pori pe o unitate de suprafata este legat de intensitatea schimburilor nucleocitoplasmatice (la celule
in crestere pot exista 10 pori/micrometru2). Porii sunt defapt portile folosite de macromolecule si de ansamblurile
macromoleculare ( proteine, ARNm )pt a intra sau iesi din nucleu
Porul impreuna cu structurile adiacente formeaza complexul porului
Complexul por cuprinde : 1 doua inele sau anuli asezate pe ambele fete ale porului(nucleare si citoplasmatica) , 2 opt
conuri orientate dinspre peretele porului catre lumenul sau ; 3 o particula centrala in forma de granula sau bastonas
inconstant prezent; 4 pachete de filamente nucleoplasmatice inserate pe inelul intern si pe formatiuni intranucleare
Functiile ei sunt: 1 delimiteaza continutul nucleului de cel al citoplasmei ; 2 regleaza schimbul dintre nucleu si
citoplasma ; 3 formeaza membranele reticulului endoplasmatic ; 4 mentine si stabilizeaza cromatina ; 5 rol mecanic in
sustinerea organitelor
30. COMPLEXUL LAMINA-POR

Componentele fibrilare ale invelisului nuclear sunt o forma specializata a scitoscheletului nuclear fiind reprezentate de
lamina densa interna ( fibroasa) si de complexul por
Lamina densa interna este situata pe fata nucleara a membranei interne , a invelisului nuclear. Are aspectul unei retele
de fibrile legate pe de o parte de reteaua matricei nucleare si pe de alta parte la componentele fibrilare ale complexului
por
Complexul por este format din structuri inelare (matricea anulara), din granule centrale si din filamentele radiare
Lamina densa interna impreuna cu complexul por formeaza o cpmponenta a scheletului nuclear , denumita complex
lamina-por. Acest complex contine 2-3 % din totalul proteinelor din nucleu ( 95% sunt nonhistonice, predominant
acide). Pe fata interna a complexului lamina-por a fost identificata o nucleozid-trifosfataza implicata in transportul ARN
catre citoplasma
31. COMPLEXUL GOLGI:
Este un organit celular comun tutturor celulelor cu exceptia hematiilor adulte.
La microscop apare sub forma unei retele de canalicule anastomozate cu vacuole sau bastonase
Pozitia complexului Golgi variaza in functie de tipul celulei: perinuclear (neuron), supranuclear (celule secretorii
exocrine), sau mobil, deplasandu-se intre polii nucleari (celula tiroidiana).
Ultrastructura complexului este alcatuita din: 1. pachete de saci turtiti sau cisterne; 2. microvezicule; 3. macrovezicule.
Componentele sunt separate de endomembrane.
SACII sau CISTERNELE GOLGIENE: prezinta: a) o fata cis sau proximala mai subtire, imatura, formatoare, se leaga de
reticulul endoplasmatic; b) o fata trans sau distala, mai groasa, matura, aici se formeaza veziculele secretoare. Cisternele
sunt componenta majoritara, au forma de farfuri asezate unele peste altele, mai subtire in centru , pot prezenta pori sau
prelungiri care sa anastomozeze sacii intre ei sau sa-i lege de reticulul endoplasmatic.
MICROVEZICULELE: formeaza sacii golgieni care vor forma la randul lor macroveziculele. Ele sunt cavitati sferoidale,
dispuse pe fata cis sau intre reticulul endoplasmatic rugos si saci. Se formeaza prin gatuirea capetelor de reticul
endoplasmatic rugos lipsiti de ribozomi. Microveziculele cu membrana mai groasa sunt considerate lizozomi primari
formati in complexul GERL, Cele cu membrana normala fuzioneaza formand saci noi.
MACROVEZICULELE: se formeaza din dilatatiile laterale ale sacilor golgieni. Sunt cavitati sferoidale, delimitate de o
citomembrana, au un continut amorf sau granular-heterogen, sunt situate pe fata trans, sunt considerate vacuole de
secretie sau corpi de condensare a produsului secretat de celula.
Compozitie chimica: proteine (60%), protein-enzime, fosfolipide (40%), colesterol.
Enzime marker ale complexului: a) tiaminofosfataza (TPP), b) nucleoziddifosfataza (NDP), c) unele glicoziltransferaze;
vitamina A si K
Origine: structurile complexului din membrana preexistenta a sacilor golgieni; nucleul influenteaza indirect formarea
complexului prin sinteza proteinca.
Functii: 1. legate de procesul de secretie intracelulare: a)+b)concentrarea si prelucrarea produsiilor sintetizati in reticulul
endoplasmatic; c)sinteza de noi componente; d)stocarea si segregarea produsilor de secretie; e)+f) ambalarea si
transportarea produsilor spre plasmalema 2. rol de pricipala statie de reinore a endomembranelorsi plasmalemei; 3.
sinteza complexelor glucide 4. formarea proteoglicanilor sulfurati; 5. maturarea lipoproteinelor si albuminelor; 6.
formarea lizozomilor primari; 7. formarea
acrozomului.
32. RIBOZOMII:
Sau granulele Palade; sunt organite celulare intracitoplasmatice gasite in toate celulele cu exceptia eritrocitelor.
Pot fi liberi in citoplasma, izolati, grupati in poliribozomi, atasati de reticulul endoplasmatic sau de membrana nucleara
externa
Numarul: variaza cu tipul celular si starea functional: in cel secretorii in nr mic si in cele sintetizatoare de proteine in nr
foarte mare.
Diametru: 15-30nm, aspect de granule sferice
Ultrastructura: a) subunitate mare, de forma sferoidala; b) subunitate mica, forma alungita. Subunitatea mare prezinta 3
tipuri de ARNr (5,8S, 28S, 5S); subunitatea mica prezinta un singur tip de ARNr (18S), cu asimetrie in privinta bazelor
purinice si pirimidinice
Subunitatile ribozomale sunt separate cand: nu participa la sinteza proteica; concentratia ionilor de Mg este sub 10 la -3;
in prezenta unor inhibitori ai sintezei proteice. In cazul cresterii concentratie ionilor de Mg rezulta poliribozomi. In cursul
biosintezei proteice se formeaza poliribozomi in jurul ARNm introducand mesajul genetic in secventa de aminoacizi a
proteinelor ce se sintetizeaza. Dupa revenirea concentratiei ionilor si a terminarii sintezei proteice poliribozomii devin
ribozomi individuali.

Compozitie chimica: ARN ribozomal, proteine, apa, diferiti ioni. Prin continutul de ARN ribozomal, ribozomii dau
bazofilia celulara
Proteinele ribozomale: 45 in subunitatea mare si 33 in subunitatea mica, indeplinesc rolurile specifice ribozomilr si
intervin in asamblarea unitatii ribozomale.
Biosinteza ribozomilor: incepe la nivelul ADN-ului nucleolar cu producerea precursorului de ARNr 45S din care rezulta
ARNr 28S si ARNr 18S; ARNr 41S da nastere la ARNr 28S si ARNr 20S (-> ARNr 18S). ARNr 28S si ARNr 18S trec din nucleu
in citoplasma. ARNr 58S este sintetizat in citoplasma. ARNr 5S si ARNr 5,8S trec atasati de ARNr 28S in citoplasma. In
citoplasma cele doua subunitati se maturizeaza rapid, se asambleaza si asociaza cu proteinele citoplasmatice
caracteristice si formeaza ribozomii
Functia ribozomilor este sinteza proteica. Ribozomii atasati membranei reticulului endoplasmatic sintetizeaza proteine
de export (enzime, hormoni, anticorpi); poliribozomii liberi neatasati sintetizeaza proteine de structura si unele speciale
(hemoglobina).
33. MICROTUBULII:
Sunt formatiuni rectilinii cu lungimi variabile, situate in citoplasma, care intra in structura stabila a centriolului, fusului
de diviziune, cililor si flagelilor.
Pot apare grupati sau singulari.
Peretele microtubulului este format din 13 siruri lineare, drepte sau spiralate, formate din molecule proteice globulare,
denumite tubuline.
Tubulinele polimerizeaza din alfa-tubuline si beta-tubuline, dispuse alternativ in peretele microtubulului. In peretele
microtubulului dimerii formeaza protofibrile: alfa-tubulina se leaga de beta-tubulina dimerului din randul vecin,
formand un cilindru, adica un microtubul. Energia necesara formarii este furnizata de G.T.P. nu de A.T.P.
Exista un echilibru dinamic intre microtubuli si dimerii de tubulina din citosol. Polimerizarea are loc spontan la 37 grade
C si depolimerizarea la 0 grade C. Polimerizarea se face cu influenta cationilor de Ca si Mg, accelerata de proteine
asociate: proteine cu greutate moleculara mare (HMW) si proteine tau (t). Polimerizarea este blocata de alcaloidul
colchicina, iar calmodulina regleaza procesul de asamblare - dezasamblare.
Rol structural: 1. mentinerea formei celulare si a prelungirilor; 2. determinarea si pastrarea dispunerii spatiale a
organitelor; 3. organizarea cotischeletului; 4. dispunerea filamentelor de actina; 5. formarea de schelete temporale
Rol dinamic: 1. participa la mobilitatea celulei (prin cili , flageli); 2. asigura o serie de miscari intracitoplasmatice; 3.
asigura transportul unor molecule si substante; 4. realizeaza transportul axonal; 5. participa la eliberarea proteinelor si
lipoproteinelor sintetizate in hepatocite
34. CILII SI FLAGELUL:
Sunt expansiuni celulare pemanente, formate din membrana si citoplasma celulara, dispuse la polul apical al celulei.
In structura lor microtubulii sunt asezati in axul citoplasmatic ciliar, numit axonema, dispusi paraleli si odonat. La baza
axonemei se afla un corpuscul bazal cu structura unui centriol
Cilii pot fi vibratili (kinetocili) sau nevibratili (stereocili)
La cilii vibratili, axonema este din formata din 2 microtubuli axiali, la periferie cu cate 9 dublete de microtubuli. Fiecare
microtubul cuprinde o subfibrila A alcatuita din 13 protofilamente, si o subfibrila B, formata din 10-11 protofilamente.
Subfibra A este formata din tubulinele alfa si beta diferite de cele din subfibraB. De la subfibra A pleaca la subfibra B
doua brate simetrice in forma de cleste (molecule de dineina) bogate in ATP-aza, bratele mai pot fi inlocuite pe distante
mari si de legaturi elastice. De la subfibra A pleaca spre centrul axonemei cate un brat ce se termina printr-o portiune
globulara.
Stereocilii au cei 2 microtubuli centrali din axonema lipsa
Flagelul, de obicei in numar de 1, are structura asemanatoare cilului, avand axonema de tipul 9+2. ATP-ul necesar este
asigurat de mitocondriile din jurul axonemei.
Miscarile celulare au la baza sistemul microtubul-dineina (miscarile cililor, flagelilor) si miscarile datorate miscarii
cromozomilor din cursul diviziunii celulare.
Miscarea cililor si falgelilor se realizeaza prin alunecarea dubletelor periferice, aceasta depinzand de legatura ciclica a
dieninei subfibrei A pe dubletul subfibrei B. Prin glisarea dubletelor rezulta miscarea cililor si flagelilor.
Cilii isi primesc energia necesara miscarii de la ATP-aza, iar flagelul de la ATP furnizat de mitocondrii.
Cilii ai miscari ciclice in 2 timpi (bataie-revenire), in timp ce flagelul are o miscare ondulatorie sau elicoidala.
In conditii patologice apar tulburari functionale ale cililor datorate anomaliilor corpuscului bazal, axonemei, sau ambelor.
Daca lipseste dineineise produce sindromul cililor imobili
35. ULTRASTRUCTURA MITOCONDRIILOR:

Mitocondriile sunt organite specializate in producerea de energie necesara activitatii celulare.

In ultrastructura intra 2 membrane, cu grosimi egale ce delimiteaza 2 compartimente.
Membrana esterna este neteda, iar cea interna prezinta pliuri sau invaginari, denumite criste mitocondriale, de forme
variate.
Numarul cristelor variaza cu activitatea celulara. Forma poate fi: lamelara, veziculara, tubulara, cilindrica sau veziculara,
rectilinii ramificate sau incrucisate. Orientarea poate fi perpendiculara sau paralela pe axul longitudinal mitocondrial
Cele 2 membrane delimiteaza un compartiment extern.
Membrana interna delimiteaza compartimentul intern sau matricea mitocondriala. Pe membrana interna s-au
evidentiat subunitati de membrana sau particule elementare, acestea aparand ca niste proeminente alcatuite din: piesa
bazala, intermediara si superioara. Particulele contin o enzima ce participa la inteza ATP-ului, F1-ATP-aza.
Membrana mitocondriala interna este mai putin permeabila decat cea externa. Ea permite trecerea: ionilor de Ca si Mg,
moleculele de ADP si ATP, acizi grasi si unii aminoacizi. Transportul prin membrana se face pe baza unor proteine
transportoare sau carause.
36. PROCESE METABOLICE MITOCONDRIALE:
Procesele se refera la cele metabolice energetice si biosintetice
Mitocondria este sediul metabolismului anaerobce include: 1. ciclul acidului citric; 2. oxidarea acizilor grasi; 3.
fosforilarea oxidativa. Astfel mitocondriile se comporta ca niste centrale energetice celulare
ATP-ul produs de mitocondrii este de 18 ori mai mare decat cel rezultat glicoliza anaeroba, eliberand o cantitare
importanta de energie necesara proceselor metabolice.
Atat acizii grasi cat si moleculele de piruvat sunt reduse in citosol la forma de acetil-coenzima A. Acetil coenzima A
intrata in ciclul acidului citric (ciclul KREBS)da nastere sub actiunea oxigenului molecular sintezei de ATP, prin
intermediul complexului ATP-sintetazei aflata in membrana mitocondriala interna.
Sursa continua de piruvat este asigurata de depozitele de lipide si glucide din tesut (adipos, ficat, muschi).
Mitocondriile pot participa la procese metabolice datorita complexului de enzime din structurile mitocondriale
(membrana externa si interna, criste, particule elementare. Enzimele pt acidul citric si beta-oxidarea acizilor grasi se
gasesc in membrana externa si matricea mitocondrial, cele pt fosfolizarea oxidativa in membrana interna si criste, si pt
ultima faza de formare a ATP-ului (factorul de cuplare F1) se afla in elementele elementare.
Datorita continutului in ADN, ARN, ribozomi, mitocondrile pot participa la procesele metabolice biosintetice
Structura chimica: proteine (din care 70% enzime), lipide, ARN,ADN, glucide, ioni, apa, uneori vitamina C. Proteinele si
lipidele din mitocondrie sunt inlocuite la 20 de zile, mitocondria reinoinduse continuu prin autofagie cu lizozomi.
37.CELULELE NEDIFERENTIATE:
Caracteristici: 1. nu au functii specifice, singurul rol este de generare de diverse tipuri de celule specializate; 2. nu au
structura specifica, prezinta:nucleu mare, eucromatina, citoplasma putin, ribozomi putini; 3. nu au compozitie chimica
specifica; 4. au adezivitate pe substrat; 5. tipul junctiunilor cu alte celule este gap, desfacandu-se si refandu-se rapid; 6.
au o mare capacitate de diviziune; 7. prezinta inhibitie de contact, cand intra in contact cu alte celule formeaza tesuturi
si organe.
Celulele mature pot suferii fenomene de modulatie si metaplazie. Modulatia se refera la fenomenul cauzat fiologic sau
patologic de aparitie a unor modificari ce le fac asemanatoare celulelor tinere din care au provenit. Metaplazia apare
exclusiv la tesutul epitelial si conjunctiv, fiind fenomenul de transformare dintr-un tip de celula diferentiata in alt tip.
38. MICROFILAMENTELE INTERMEDIARE SI MICROTRABECULE:
Microfilamentele intermediare sunt denumite astfel doarece sunt situate intre microfilamentele de actina si cele de
miozina
La microscop apar ca niste filamente rectilinii sau usor curbate in endoplasma. Sunt mai stabile decat actina si nu se
depoliomerizeaza
Microfilamentele intermediare sunt formate din molecule filiforme de proteine, proteinele variaza cu tipul celular si
specia, polipeptide diferite. Polimerizarea se face prin alaturarea si impletirea monomerilor
Dupa proteinele componente exista: filamente de cheratina sau tonofilamentele (tesut epitelial); neurofilamente
(neuron); filamente de vimentina (celulele endoteliate, asterocite)
Identificarea tipului de microfilament intermediar permite diagnosticarea tumorilor maligne.
Microtrabeculele sunt structuri mai mici decat microfilamentele

Microtrabeculele formeaza o retea in citoplasma interconectand aproape toate componentele subcelulare. Sunt
considerate expresia fenomenului e gelificare, dar uneori este contestata realitatea lor biologica fiind considarate
artefacte.
Microtrabeculele sunt considerate suportul matricei biostructurale. Ele protejeaza celula de fluctuatii ale continutului de
apa (au apa in ochii retelei). Ele mai au rol in miscarea intracelulara a granulelelor de pigment
39. CICLUL CELULAR:
Este perioada de timp cuprinsa intre momentul aparitiei si terminarii propriei diviziuni. Prezinta 2 faze: a)diviziunea
celulara, b)interfaza sau intercineza (perioada ce precede diviziunea).In interfaza celula este in maxima activitate
metabolica, producand: sinteza de ADN, ARN si sinteza proteica. Sinteza ADN-ului se face numai intr-o anumita perioada
denumita perioada sintetica
Un ciclu celular cuprinde 4 perioade: 1. presintetica (sfarsitul mitozei-inceput sinteza ADN); 2. sintetica (sinteza ADN); 3.
postsintetica (sfarsit sinteza ADN-inceput diviziune; 4. diviziunea celulara
Durata de viata difera in functie de specie, tip celular si chiar de la o celula la alta. Perioada presintetica variaza cel mai
mult, cea de sinteza si postsintetica fiind aproape constante indiferent de tip celular, specie.
Exista doua momente numite puncte de restrictie: unul intre perioada presintetica si sintetica si alta intre cea
postsintetica si diviziune celulara. Aceste momente difera datorita parcurgerii diferite de catre celule a etapelor ciclului
celular, rezultand astfel asincromatia intre celule, chiar ale aceluias tesut.
Nu se stie ce realizarea trecerii fazei primului punct de restrictie; se considera vinovata o proteina U care trebuie sa
atinga concentratia prag pentru a se ajunge la replicarea de ADN si implicit trecerea in perioada presinteitca.
Primul moment de restrictie este considerat si punct de odihna, pt ca aceta ii permite in conditii vitrege sa-si amane
diviziunea producand proteine de intretinere, care nu se pot produce in timpul diviziunii, supravietuind astfel pana
atinge conditii propice terminarii diviziunii.
Al doilea punct de restricite este cel dinaintea perioadei postsintetice, care impiedica intrarea celulei in diviziune.
Dupa modul de parcurgere a ciclului celular , acestea se clasifica in: 1. celule care si-au pierdut capacitatea de a se divide
dupa parturitie (neuronii, celulele musculare); 2. celule cu capacitate scazuta de dividere, dar care in conditii speciale se
pot divide rapid (hepatocitele); 3. celule care se divid rapid (celulele din epiderm si hematogeneze din maduva). Aceste
celule se pot gasi in tesuturi in doua compartimente: a) un compartiment proliferativ, ce cuprinde celule ce se divid
rapid; b) compartiment neprolific, celule care nu se divid decat in anumite conditii.
Pierderea celulelor mature este compensata de trecerea permanenta a unor celule de rezerva din stratul prolific in cel
neprolific, celule ce poarta denumierea de celule sursa sau stem. Trecerea de perioada de repaus este stimulata de:
hormoni, eritropoietina, poliamina.
40. IMBATRANIREA SI MOARTEA CELULELOR:
In timpul vietii celula parcurge stadiile:stadiul de functionare normala, imbatranire, agonie si moarte celulara
Modificari ale celuleor imbatranite: a) scadere in volum; b) scaderea ritmului mitotic si cresterea mortalitatii intr-o
populatie de celule; c) modificari ale nucleului si citoplasmei
Modificarile nucleului: a) picnoza nucleara (condensare nucleoli, hipercromie, disparitia detaliilor de structura); b)
cariorexie sau fragmentarea nucleului; c) carioliza sau disparitia nucleului
Modificari citoplasma: scade bazofilia, se vacuolizeaza, scaderea moleculelor lipoproteice
Celulele in agonie: a) modificari nucleare asemanatoare celulelor imbatranite; b) modificari ale organitelor
citoplasmatice; c) modificari ale starii coloidale si a curentilor citoplasmatici.
Moartea este instantanee. Observatii post mortem: a) retractare pseudopode, forma sferica; b) colorare difuza a
nucleului si citoplasmei; c) balonarea si diaparitia mitocondriilor; d) picnoza, cariorexie, carioliza nucleara. Modificarile
sunt rezultatul eliberarii enzimelor din lizozomi, semn clar al mortii organismului animal.
Teoriile imbatraniri celulare: a) teoria erorilor; b) teoria mortii programate a celulelor
Teoria erorilor: senescenta celulara are drept cauza sinteza eronata a anumitor proteine in functionalitatea lor ca
urmare a actiunii factorilor: mutageni, radiatii, radicali liberi, ce actioneaza asupra ADN-ului. O varianta a teoriei sustine
ca senescenta celulara este cauzata de invazia ADN-ului viral asupra celulei. Teoria nu explica diferentele de varsta
Teoria mortii programate: sustine ca durata vietii este incorporata in codul gentic. Experimente ce sustin teoria
(Hayflick): celule prelevate de la organiste cu diferite varste au prezinta diferite durate de viata (cu cat organismul de la
care s-a prelevat celula este mai invarsta cu ata celula moare mai repede). Aceasi generatie de celule , o parte a fost
inghetata si s-a constat ca durata de viata dupa dezghetare este identica cu cea a celulor neinghetate.
Imbatranirea se produce diferit la celulele capabile de diviziune fata de cele nedivizibile: celulele divizibile isi incheie
numarul de diviziuni predefinte de codul genetic, pe cand cele nedivizibile imbatranesc acumulnad macromolecule cu
proprietati diferite de cele initiale sau acumuland substante nedegradabile.

Se face diferenta intre senescenta celulara si imbatranirea intregului organism intrucat acesta prezinta diferite tipuri de
celule, tesuturi, organe , cu diferite moduri de imbatranire
41. PEROXIZOMII:
Sunt organite celulare permanente si comune, caracterizate printr-un bogat continut in peroxidaze ce descompun
peroxidul de hidrogen si apa oxigenata
Au fost descoperite in diferite tesuturi si considerate diferite, constandu-se apoi ca sunt identice.In tesutul vegetal au
fost denumite glioxzimi continand glioxlat
Forma: sferica, ovala sau cu prelungiri in functie de tipul celular; Dimensiuni: sunt macroperoxizomi si microperoxizomi.
Numar: difera in functie de stadiul de activitate, se ajunge astfel ca peroxizomii sa depaseasca numaric lizozomii
Ultrastructura: a) endomembrana; b) matrice fin granulata. La unii peroxizomi de observa o zona centrala mai denta,
denumita cristaloid sau miez (apare numai la unele specii si contine uratoxidaza), ce contine: tubuli paraleli, unii mai
prezinta in matrice si o placa marginala (regiune densa , ingrosata periferic) cu functie neelucidata
Endomembrana peroxizomala difera de membrana reticulului endoplasmatic prin unele polipeptide si enzime. S-au
putut observa continuitati intre membrana peroxizomilor si a reticulului endoplasmatic , dar si membrane ce unesc 2
sau mai multi peroxizomi formand un reticul peroxizomal, diferit de reticulul endoplasmatic.
Biogeneza peroxizomilor: se pot realiza direct din reticulul endoplasmatic prin dilatarea si desprinderea acestuia, sau din
reticul endoplasmatic-complex Golgi
Compozitie chimica: proteine, lipide, enzime speciale: catalaza, uricaza, enzime ale ciclului glioxlat
Functii: 1. intervin inmetabolismul peroxidului de hidrogen; 2. metabolismul acizilor nucleici (uricaza uricaza degradeaza
purinele); 3. reglarea metabolismului glucozei (face trasferul ireversibil al unor grupari amino la aminoacizi ajutand la
gluconeogeneza); 4. beta-oxidarea acizilor grasi (usureaza oxidarea acizilor grasi in mitocondri reducand lantul de
carboni facilitand actiunea mitocondrilor); 5. produc acetil coenzima A si reduc NAD si NADH, substante utilizate
dmitocondrii in producerea AT-ului; 6. detoxificarea unor molecule; 7. sinteza plasmalogenii (care intra in componenta
membranelor); 8. intervin in termogeneza (numar crescut in tesutul adipos brun).
Implicatii medicale: peroxizomii lipsesc in cazul tumorilor; absenta unor enzime, reducerea numerica, alterarea
continutului enzimatic poate duce la boli genetice letale; numarul peroxizomilor creste in cazul infectiilor si in cazul
administrarii medicamentelor ce scad lipemia.
42. MEIOZA:
Meioza se caracterizeaz prin faptul c reduce la jumtate numrul de cromozomi ( deci materialul genetic), nct
plecndu-se de la celule diploide, se ajunge la celule haploide, care conin numai cte un cromozom din fiecare pereche
de omologi i numai un cromozom de sex. Este prezent n procesul de maturare al gameilor. Permite ca, prin procesul
fecundrii, din dou celule haploide s rezulte o celul diploid, din care se poate dezvolta n mod normal ntregul
organism
Meioza este alctuit din dou diviziuni indirecte care se succed fr ca ntre ele s se mai produc sinteza de ADN.
Prima diviziune se numete meioza I i este reducional, n timp ce a doua diviziune se numete meioza II i este
nereducional, aprnd ca o mitoz homoplastic.
Meioza I apare mai complicat, cu o profaz specific n care se petrec fenomene caracteristice. Poate dura zile, luni i
ani de zile (n funcie de specie), iar profaza este foarte lung, ocupnd 90% din aceast durat. Astfel, ovocitele primare
rmn n profaza I pn la pubertate, iar spermatogoniile intr n meioz numai la pubertate.
Profaza I cuprinde 5 faze (etape, stadii) succesive: leptonema, zigonema, pachinema, diplonema i diachinezis.
1) n leptonem , se produce condensarea cromatinei, nct cromozomii devin vizibili cu aspect de filamente lungi, cu
diametrul neuniform.
2) n zigonem , caracteristic este fenomenul de sinaps sau conjugarea (conjugatio) cromozomilor, care const n
faptul c, cromozomii omologi (chromosoma homologum)( din aceeai pereche), unul din setul matern i altul din setul
patern se apropie i se alipesc, dar nu funzioneaz.
3) n pachinem , cromozomii sunt mai condensai
4) n diplonem , cromozomii rezultai dup crossing over ncep s se despart (s realizeze desinapsa ).
5) n diachinesis , nceteaz sinteza ARN-ului, cromozomii se condenseaz, se ngroa i se detaeaz de nveliul
nuclear
n concluzie, n profaza I au loc trei importante fenomene caracteristice:
1) condensarea cromozomilor;
2) conjugarea sau sinapsa ( n zigonem)
3) schimbul de gene ntre cromatidele nesurori (sau crossing-overul ).
n prometafaza I se produce dispariia nveliului nuclear i formarea fusului de diviziune.

n metafaza I cromozomii se ataeaz de fibrele fusului de diviziune i formeaz placa metafazic .

n anafaza I se produce deplasarea cte unui cromozom ntreg (bicromatidic,cu dou cromatide) din fiecare cromozom
bivalent ctre un pol al celulei, pe cnd cellalt cromozom, tot bicromatidic, se deplaseaz spre polul opus.
Meioza II se realizeaz ca o mitoz obinuit, avnd cele patru faze: profaza II cu prometafaza II, metafaza II, anafaza II ,
telofaza II . n metafaza II se despart cromatidele fiecrui cromozom, dup care are loc deplasarea lor spre polii celulei,
n timpul anafazei II.
43. HETEROFAGIA:
In heterofagie se digera intracelular,cu ajutorul lizozomilor substantele nutritive,bacteriile,virusurile introduse prin
endocitoza (fagocitoza,pinocitoza); in urma proceselor de endocitoza se formeaza FAGOZOMII in cadrul fagocitozei,
PINOZOMII in procesul de pinocitoza fara receptori si RECEPTOZOMII in pinocitoza mediata de receptori
Fagozomii, pinozomii si receptozomii sunt antrenati prin miscarile din citoplasma, catre interiorul celulei,spre ei se
indreapta chimiotactil lizozomii primari si prin fuzionare,rezulta o vacuola,denumita lizozom-secundar.
In interiorul lizozomilor secundari, enzimele hidrolitice lizozomale produc digestia in functie de complexitatea
materialului endocitat; ca urmare a actiunii enzimelor lizozomale se obtin produsi de digestie micromoleculari
(aminoacizi, glucide, lipide) ce vor traversa membrana lizozomala,ajungand in citoplasma, unde sunt folosite ca materie
prima pt procesele biosintetice sau ca sursa de energie. Pe masura ce produsii de digestie parasesc lizozomul
secundar,acesta isi micsoreaza volumul, producandu-se simultan o invaginare a membranei lizozomale cu formarea
unor vezicule (ca la pinocitoza) care vor fi si ele digerate. Prezenta acestor vezicule mici in interiorul unui lizozom
secundar da aspectul de corp multivezicular, observabil la microscopul electronic.
44. AUTOFAGIA SI CRINOFAGIA:
AUTOFAGIA este procesul de digestie intracelulara cu ajutorul enzimelor lizozomale,a organitelor celulare epuizate sau
uzate. In acest mod, mitocondriile uzate, peroxizomii, portiuni uzate de reticul endoplasmatic sunt initial inconjurate cu
o membrana, denumita invelis de izolare si se formeaza astfel vezicule (AUTOFAGOZOMII) sau vacuole autofagice ce
contin materialul intracelular ce trebuie indepartat. Autofagozomii fuzioneaza cu lizozomii primari, rezultand lizozomi
secundari in care se produce digestia materialelor incluse. O parte din produsele rezultate din digestie sunt eliberate in
citoplasma pt a fi reutilizate, iar ceea ce ramane formeaza corpii reziduali. Prin autofagie, lizozomii asigura reinoirea
(turn-over-ul) componentelor citoplasmei, deoarece mitocondriile au o viata de cca. 12 zile, peroxizomii de 2-3 zile, iar
ribozomii de 10 zile (in ficat se distrug mai mult de un milliard de mitocondrii pe un gram de tesut intr-o ora). Procesele
de autofagie sunt accelerate in caz de inanitie - creste numarul de vacuole autofagice si in caz de inactivitate
CRINOFAGIA reprezinta un aspect particular de autofagie observat in celulele secretorii exocrine si endocrine, prin care
lizozomii intervin in reglarea cantitatii de produsi de secretie ai celulei. In cazul in care in celula se acumuleaza un
surplus de vezicule secretorii, care nu ajung sa fie exocitate, acest surplus va fi digerat cu ajutorul lizozomilor primari
care vor fuziona cu veziculele secretorii, formand CRINOFAGOLIZOZOMII; molecule mici rezulate in urma digestiei sunt
trecute in citosoli unde sunt reutilizate. Digestia in heterolizozomi si in autolizozomi e incompleta unele materiale
nefiind digerabile. Deci lizozomii care, desi si-au terminat functia digestiva, contin inca resturi nedigerabile se numesc
corpi reziduali.
45. CONTRACTIA MUSCHILOR NETEZI:
Muschiul neted este lipsit de striatii,iar filamentele de actina si miozina nu formeaza miofibrile, nefiind dispuse strict
ordonat ca in muschii striati, desi in general, sunt orientate parallel cu axul lung al celulei. Miozina din celulele
musculare netede (LEIOCITE) se deosebeste de cea din fibrele musculare striate (RABDOCITE) prin doua caractere: 1.
activitatea ATP-azica este de 10 ori mai mica, fiind direct legata de ionii de calciu; 2. in leiocite, miozina poate
interactiona cu actina numai daca lanturile usoare sunt fosforilate
Fosforilarea si desfosforilarea lanturilor usoare ale miozinei din leiocit sunt efectuate de enzime specifice. Astfel, enzima
de fosforilare se numeste KINAZA LANTURILOR USOARE si este activata de Ca2+-calmodulina. Kinaza activata
fosforileaza lanturile usoare din molecula de miozina, permitand interactiunea cu actina. Kinaza mai poate fi activata si
de AMP-ul ciclic al carui nivel in celula e controlat hormonal; in acest fel contractia muschiului neted poate fi produsa
prin actiune nervoasa sau hormonala.
Contractia muchiului neted este mai lenta deoarece si activare miozinei prin sistemul calmodulinei este lenta. In
muschiul striat, unde se realizeaza o contractie rapida este prezenta o forma specializata a calmodulinei, troponina C
In toate celulele nemusculare, miozina se aseamana cu cea din muschiul neted prin faptul ca activarea ei depinde de
fosforilarea lanturilor usoare, care la randul ei este stimulata de complexul Ca2+-calmodulina

Contractia complexului acto-miozinic produce trecerea citoplasmei in starea de gel iar relaxarea determina trecerea in
strare fluida.
46. CICLUL SECRETOR AL CELULEI:
Ciclul secretor sau procesul secretor reprezinta o succesiune de etape pe care le parcurg proteinele de export din
momentul sintezei si pana la aliberarea lor in mediul extracelular.Se descriu 5 etape obligatorii:
I.SINTEZA SI SEGREGAREA PROTEINELOR DE EXPORT LA NIVELUL RER initial, proteinele sunt sintetizate pe polizomii
neatasati membranelor RE, formati din ribozomi dispusi de-a lungul unei molecule de ARNm. Intr-un polizom, fiecare
ribozom sintetizeaza independent cate un lant polipeptidic. Atunci cand lantul polipeptidic a atins un anumit stadiu de
formare, ribozomii se ataseaza de membrana reticulului endoplasmatic intr-o anumita pozitie, care recunoste o
secventa specifica fiecarei proteine, numita secventa-semnal. Acest semnal e interceptat de proteine specifice din
membrana reticulului (denumite RIBOFORINE).
II.TRANSPORTUL INTRACELULAR al proteinelor prin formatiunile reticulului endoplasmatic rugos la complexul Golgi se
realizeaza cu ajutorul microveziculelor, care sunt incarcate cu proteine sintetizate de polizomi si se indreapta spre sacii
golgieni, actionand ca niste agenti transportatori
III.CONDENSAREA SI MATURAREA PROTEINELOR IN STRUCTURILE GOLGIENE reprezinta procesul de maturare sau
condensare ce desavarseste conformatia cuaternara a proteinelor, realizandu-se prin interactiunea proteinelor cu un
peptidoglican sulfatat sintetizat in complexul Golgi
IV.DEPOZITAREA INTRACELULARA se face sub forma veziculelor secretorii, care raman un timp in citoplasma ca sa fie
apoi trecute in ectoplasma
V.EXOCITOZA este procesul prin care veziculele secretorii sunt trecute in mediul extracelular. Prin exocitoza sunt
eliberati din celula: hormonii, enzime, imunoglobuline, lipoproteine, neurotrasmitatori, constituenti ai laptelui si ai
serului, componente ale membranei celulare, glicocalixului
47. INCLUZIUNILE CELULARE:
Incluziunile (pseudoincluziile) celulare sau citoplasmice sunt formatiuni prezente in matricea citoplasmatica in care pot
fi depozitati temporar sau definitiv diferiti produsi ai metabolismului. Aceste depuneri, denumite incluziuni, pot contine:
substante de rezerva (proteine, glucide, lipide, vitamine, minerale, cristale) , produsi de elaborare (granule de zimogen,
granule de mucus, de pigment, hormoni) si produsi de dezasimilatie (pigmentul lipofuscinic)
a)PROTEINELE depoziteaza ca substante de rezerva in fibrele musculare, hepatocite si in vitellusul oului, putandu-se
evidentia sub forma unor granule fine prin reactia Millon sau prin reactia xantoproteica
b)LIPIDELE se prezinta sub forma unor picaturi sferice de diferite marimi ce pot fi colorate cu Sudan III sau negru si sunt
frecvente in hepatocite, in celulele producatoare de hormoni steroizi din ovar, testicul sau in lipocitele din tesutul adipos
c)GLUCIDELE se depoziteaza sub forma de glicogen, in special in hepatocite si fibrele musculare, se evidentiaza prin
metoda PAS; la microscopul electronic glicogenul poate aparea sub forma de particule mari (particule alfa) sau ca
particule mici (beta)
d)VITAMINELE se pot evidential in epitelii prin fluorescenta naturala (vit A) sau prin impregnatie argentica (metoda
Carter) in gonade, hepatocite si fibre musculare
e)INCLUZIUNILE MINERALE de fier, cupru, potasiu, calciu se prezinta cu aspect de granule ce pot fi evidentiate prin
metode citochimice specifice
f)INCLUZIUNILE CRISTALOIDE sunt prezente in citoplasma celulelor interstitiale din testicul
g)PRODUSII DE ELABORARE apar sub forma unor incluzii diferite precum granulele de zimogen, granulele de mucigen,
pigmenti.
Pigmentii pot fi de origine endogena sau exogena. Pigmentii de origine endogena sunt CAROTENOIZI (sunt de obicei
asociati cu lipidele - lipocrom, luteina, carotenproteidele), CROMOLIPOIZI (sunt de culoare bruna sau neagra
(lipofuscina), MELANICI (care sunt negri, bruni, galbeni melanina), CU NUCLEU TETRAZOLIC (hemoglobina, mioglobina,
hemosiderina). Pigmentii de origine exogena provin din mediul extern si sunt incorporati prin aer sau prin furaje,
producand impregnarea tesuturilor,carora le imprima devieri de la coloratia specifica.
48. LIZOZOMII:
Sunt organite celulare de forma sferica sau ovoidala prezente in citoplasma tuturor celulelor animale cu exceptia
hematiilor adulte. Au fost descoperiti in 1950 de catre DE DUVE, ca particule ce sedimenteaza intre mitocondrii si
microzomi si contin enzime hidrolitice cu pH optim de actiune acid. Au mai fost denumiti CORPI LITICI, saci de sinucidere
sau stomacul celulei.
Organizare ultrastructurala a lizozomilor cuprinde o membrana lizozomala si matricea lizozomala.

a)Membrana lizozomala delimiteaza lizozomii, poate fi unica sau dubla, prevazuta la exterior cu mici prelungiri numite
spiculi; ea actioneaza ca o bariera intre enzimele digestive si citosol. Hormonii glucorticoizi si colchina activeaza ca
stabilitori ai membranei lizozomale in timp de vitaminele A, E, radiatille X, socul osmotic, hipoxia actioneaza ca
destabilitori ai membranei.
b)Matricea lizozomala poate aparea omogena, fin granulata sau heterogena incat se recunosc 2 tipuri majore de
lizozomi: primari si secundari
i.Lizozomii primari sunt de talie mica si au matricea omogena sau fin granulata, sunt lizozomi tineri, cu o viata scurta (2428 ore), neangajati inca in activitatile de digestie intracelulara.
ii.Lizozomii secundari sunt heterogeni, continand in matrice structuri granulare si membranoase si desfasurand activitati
enzimatice digestive, au o viata mai lunga (de la cateva zile la cateva saptamani), talia mai mare si un set enzimatic
complet. Se formeaza din fuziunea lizozomilor primari. In functie de veziculele ce contin substante fagocitate se disting
in: heterofagolizozomi, autofagolizozomi si corpi multiveziculari.
Organizarea chimica a lizozomilor cuprinde un nr mare de hidrolaze acide (peste 50 de enzime) care pot degrada orice
componenta a celulei: acizi nucleici, proteine glicogen, mucopolizaharide. Enzimele lizozomale sunt active doar la pH
acid. Enzimele marker pt identificarea lizozomilor sunt fosfataza acida si arilsulfataza. In afara de hidrolazele acide,
lizozomii mai contin componente de origine extra sau intracelulara supuse digestiei si aflate in diferite stadii de
degradare
Lizozomii pot fi comparati cu niste saci de sinucidere ce contin enzime care, eliberate in mediul intracelular
(citoplasma) produc liza celulei.
PH-ul optim (acid) pentru activarea enzimelor lizozomale este asigurat de membrana lizozomilor care contine o proteina
ce grupeaza ionii de hidrogen in lumenul lizozomilor folosind energia rezultata din hidroliza ATP-ului.
In functie de natura materialului asupra caruia actioneaza lizozomii, exista trei tipuri de digestie lizozomala:
a)HETEROFAGIA lizozomii actioneaza asupra materialelor exogene inglobate prin endocitoza;
b)AUTOFAGIA lizozomii actioneaza asupra propriilor constituenti citoplasmatici;
c)CRINOFAGIA lizozomii digera unele materiale de secretie celulara
Biogeneza lizozomilor incepe in reticulul endoplasmatic rugos, unde sunt sintetizate proteinele componente (structurale
si enzimatice) ale lizozomilor.
Lizozomii sunt implicati intr-o serie de fenomene patologice determinate de substante (medicamentoase, toxine,
microbiene) introduse in celula prin endocitoza. Totodata, lizozomii sunt implicati in unele boli congenitale precum:
alterari morfologice si functionale, alterari ale activitatii, alterari ale stabilitatii membranei ce duce la distrugerea
matricei tesuturilor. Astfel, vitamina K si expunerea prelungita la soare produc ruperea membranelor lizozomale cu
distrugerea celulelor epidermice. Uneori fuziunea lizozomilor primari cu veziculele endocitate are loc prematur si
continutul enzimatic este eliminat in spatial extracelular provocand inflamatii (ex: reumatism). Lipsa unei enzime din
setul de hidrolaze acide se datoreaza unui defect genetic si determina bolile de deposit sau tezaurismoze lizozomice.In
ultimii ani se foloseste terapia lizozomotropica ce consta in administrarea unor medicamente legate de un vehicul
transportor, lizozomii desfac legatura dintre medicament si vehicul si medicamentul va trece in citoplasma celulei in
timp ce vehiculul e digerat.
49. MATRICEA CITOPLASMATICA:
Este mediul intern al celulei unde sunt gazduite organitele celulare, cu care are relatii metabolice complexe. O lunga
perioada de timp s-a considerat ca matricea citoplasmatica este omogena, nestructurata, fapt pentru care a fost
denumita hialoplasma. La microscopul optic apare astructurata, cu grade diferite de acidofilie sau bazofilie iar la
microscopul electronic s-a observat in hialoplasma CITOSCHELETUL MATRICEAL, format din microfilamente, microtubuli
si o retea de microtrabecule. In acest fel matricea citoplasmatica prezinta doua faze sau componente: una fluida numita
CITOSOL, ce contine apa, aminoacizi, enzime, electroliti, ioni, gaze si o componenta solida, polimerizata sub forma unei
retele bogata in proteine structurale si enzime.
Roluri: mentine forma celulei si o adapteaza la necesitatile functionale prin componentele citoscheletului,este sediul de
desfasurare a unor procese metabolice precum glicoliza, glucageneza, biosinteza acizilor grasi; contine sau depoziteaza
glicogen (ficat, muschi), lipide (corticosuprarenala), ioni, pigmenti ribozomi liberi, 15% din ARN-ul celular si adaposteste
organitele celulare si incluziunile citoplasmatice.
Organitele celulare au diferite marimi; unele se pot observa la microscopul optic (complex Golgi, mitocondrii) iar altele
doar la cel electronic (ribozomi, lizozomi, RE); unele sunt delimitate de membrane in timp ce altele nu.
Organitele celulare contin in structura membranelor unele enzime marker, cum ar fi monoaminooxidaza prezenta la
mitocondrii. Organitele celulare indeplinesc functii ca: miscarea intracelulara (microfilamente, microtubuli, entrioli),
deplasarea celulei in mediul extracelular (cili, flagel), producerea de energie (mitocondrii), digestie intracelulara
(lizozomi, peroxizomi), unele functii speciale in celulele musculare (miofilamentele), in celulele epiteliale
(tonofilamentele), in celulele nervoase (neurofilamentele).

50. CENTRIOLII:
Centriolul este o structura microtubulara stabila ce intra in componenta centrului celular
In majoritatea celulelor, centrul celular e situat ???? juxta nuclear in apropierea complexului Golgi si contine unul sau
doi centrioli ce sunt inconjurati de o zona citoplasmatica clara numita material pericentriolar.
Centrul celular lipseste in celulele inalt specializate (eritrocit, rabdocit, ???? neuron) iar cand este prezent coordoneaza
mobilitatea celulara in timpul diviziunii
La microscopul electronic fiecare centriol apare ca o structura cilindrica dispusa perpendicular pe congenerul sau.
Fiecare centriol e format din 9 triplete de microtubuli notati cu A,B,C si imbracati intr-o masa de substanta densa.
Centrul cilindrului e lipsit de microtubuli realizandu-se o structura de tipul 9+0, diferita de axonema cililor care e 9+2.
Centrul celular (centrozomul) joaca rolul de organizator al microtubulilor, datorita faptului ca materialul pericentriolar
format din proteine si ARN determina polimerizarea tubulinelor si asamblarea microtubulilor care au capatul negativ (-)
in materialul pericentriolar din centrozom, in timp ce capatul pozitiv (+) dispus distal prezinta o crestere intensa ????
Datorita functie sale de organizator temporar al microtubulilor, centrul celular e implicat in toate procesele in care
acestia apar ca organizatori ai citoscheletului
Centrul celular intervine si in directionarea miscarilor de locomotie ameboidala (fibroblaste, leucocite) situandu-se
inaintea nucleului pe directia miscarii celulelor ; totodata centrul celular participala definirea polaritatii celulei
dispunandu-se ca si complexul Golgi apical fata de nucleu in celulele epiteliale
51.CELULE DIFERENTIATE:
Ele sunt reprezentate de:
1.specializarea functionala care reprezinta principalul obiectiv al diferentierii celulare fara a se contrapune cooperarii cu
alte tipuri celulare
2.morfologia celulelor diferentiate este specifica in sensul dezvoltarii mai accentuate a organitelor celulare necesare
indeplinirii functiilor specifice, astfel RE rugos si complexul Golgi sunt foarte dezvoltate in celulele implicate in sinteza
proteinelor, iar aparatul de contractie respective filamentele de actina si miozina apare foarte dezvoltat in celulele
musculare
3.compozitia chimica apare specifica datorita acumularii unor proteine specifice sau datorita desfasurarii unor activitati
enzimatice specifice
4.adezivitatea pe substrat care permite formarea tesuturilor si organelor
5.interrelatia cu alte celule sau jonctiunea prin care se realizeaza solidizarea intre ele in cadrul unui tesut
6.inhibitia capacitatii de diviziune. Celulele diferentiate sunt greu divizibile sau indivizibile, cele divizibile isi pot regla
ritmul de diviziune in functie de necesitati; aceasta capacitate e mai intarziata sau inhibata in cazul celulelor cu grad de
specializare avansat. Se intalnesc celule tinere incomplet diferentiate capabile sa se divida pt refacerea populatiei de
celule adulte specializate, epuizate
7.inhibitia de contact care apare atunci cand densitatea celulelor atinge un anumit grad intr-un tesut sau in culturile de
celule, prin aceasta proprietate celulele sunt oprite din migrare
52. MICROFILAMENTELE DE ACTINA:
Sunt formate din molecule de actina si au diametrul de 6 nm.In citoplasma, moleculele de actina se pot gasi fie sub
forma monomerica (actinaG) fie sub forma polimerizata (actinaF)
Microfilamentele de actina se formeaza prin polimerizarea actinei globulare.Un filament cuprinde doua lanturi de actina
infasurate unul in jurul celuilalt,formand dublu helix.Fiecare molecula de actina din microfilament e capabila sa lege cate
un cap al moleculei de miozina
In celulele eucariote,exceptie celulele musculare,microfilamentele se pot gasi isolate sau in manunchiuri formand fibrele
de stress in cazul culturilor de celule sau intra in structura inelelor de contractile care pot fi-tranzitorii cand apar in
telofaza sau permanente.Manunchiuri de filamente de actina exista si in microvili,in stereocili,in prelungirile filiforme ale
celulelor din culturi
In celulele nemusculare,microfilamentele de actina indeplinesc atat un rol structural sau de sustinere cat si un rol
dinamic intre filamentele de actina si monomerii de actina din citoplasma,intre polimerizarea si depolimerizarea
actinei,echilibru ce joaza un rol essential in miscarile celulare.Polimerizarea actinei este insotita de o crestere a
vascozitatii citoplasmei iar depolimerizarea se asociaza cu scaderea vascozitatii.Ambele procese joaca un rol principal in
trecerea de la starea de gel la cea de sol a citoplasmei.
In celulele musculare,moleculele de actina impreuna cu proteinele reglatoare formeaza miofilamentele subtiri din
sarcomere.Astfel pe toata lungimea miofilamentului de actina se gaseste o proteina,TROPOMIOZINA,pe care se insira 7

monomeri de actina.Tropomiozina are atat un rol structural,intarind filamentul subtire,cat si un rol functional in
realizarea contractiei.Din loc in loc se gaseste o alta proteina: TROPONINA,care este un complex de trei
polipeptide:troponinele T ,I si C.
Filamentele subtiri se gasesc numai in miofibrilele din muschii scheletici si muschiul cardiac unde sunt dispuse
ordonat,paralel cu filamente graose de miozina
Alte proteine pe langa cele amintite sunt:filamina,spectrina
53. MISCARI CELULARE BAZATE PE SISTEMUL: ACTINA-MIOZINA:
Pe baza sistemului molecular actina-miozina se realizeaza mai multe categorii de miscari celulare:miscarile din tipul
contractiei musculare,miscarile de locomotie ameboidala,miscarile din microvili si curentii citoplasmatici
Interactiunile actina-miozina se desfasoara dupa acelasi mecanism molecular atat in celulele musculare cat si in cele
nemusculare.Ele se stabilesc intre filamente subtiri de actina si capetele globulare ale moleculelor de miozina din puntile
transversale.Miscarea se produce prin alunecarea filamentelor de actina si miozina unul peste altul.Pentru aceasta se
desface puntea dintre miozina si actina si se restabileste puntea cu monomerul urmator din filamentul de actina,
antrenand deplasarea filamentului.Energia necesara este furnizata de hidroliza ATP-ului,iar deplasarea se face dupa
mecanismul rotii cu clicheti de la ceasornicele mecanice.Relaxarea se produce prin desfacerea simultana a tuturor
puntilor de filamente de actina si miozina ceea ce permite glisarea filamentelor.
54. RETICULUL ENDOPLASMATIC:
Este un organit intracelular implicat in activitatile de sinteza si secretie celulara format dintr-un complex de membrane
intracelulare ce delimiteaza un sistem de canalicule (tuburi, cisterne) care strabat intreaga citoplasma a celulei eucariote.
Este prezent in toate tipurile de celule cu exceptia eritrocitului adult. Este mai bine reprezentat in celulele active in
sinteze (de proteine, de glucide, de lipide) si foarte dezvoltat in celulele secretrorii exo- si endocrine. In interiorul celulei
este situat cu precadere in zona interna si mijlocie a citoplasmei ce formeaza endoplasma si mai putin zona externa.
Este separat de plasmaleme printr-un strat subtire de ectoplasma. Contactul cu plasmalema sau continuitatea
membranei reticulului endoplasmatic cu plasmalema e extrem de rara si poate fi considerata accidentala. Ultrstructura
lui cuprinde saci, cisterne, tubi si vezicule anastomozate intre ele si delimitate de o endomembrana groasa de 6nm cu
organizare moleculara comuna tuturor membranelor interne. Unele portiuni ale RE prezinta ribozomi atasati de
endomembrane si poarta numele de RER sau granulos in timp ce alte portiuni sunt lipsite de ribozomi si formeaza REN
Membrana REN se continua cu membrana RER; in RER predomina cisternele, pe cand in REN sunt mai frecvente tuburile
si canalele interconectate in retea. Membrana RER se continua cu foita externa a invelisului nuclear iar lumenul RER
comunica cu spatial perinuclear. Cele doua portiuni ale RE, rugos si neted, prezinta interconexiuni morfologice si
functionale
RER prezinta pe fata externa a endomembranelor sale ribozomi individualizati sau grupati in poliribozomi. Legarea
ribozomilor se face cu ajutorul unor glicoproteine transmembranare numite RIBOFORINE. Ribozomii atasati confera o
puternica bazofilie celulei respective. RER prezinta o mare plasticitate si o mare putere de adaptare in raport cu varsta
sau starea functionala a celulei. In situatii patologice ale celulei se observa mari variatii morfologice ale organitului
precum: fragmentari, dilatari, acumulari de materiale in cisterne. RER e specializat in sinteza proteinelor. REN nu
prezinta ribozomi pe membrana sa limitanta, e alcatuit mai mult din formatiuni tubulare ce comunica prin canale de
legatura cu RER si e present in citoplasma tuturor celulelor dar mai putin reprezentat cantitativ decat cel rugos. Apare
mai dezvoltat in celulele care sintetizeza hormoni steroizi, produc glucide in cantitate mare, formeaza pigment. In celula
musculara REN se numeste reticul sarcoplasmic prezentand un aspect morfologic si functional particular si indeplinind
un rol essential in cuplarea excitatiei cu contractia
Compozitia chimica a RE a fost studiata dupa centrifugarea diferentiat a omogenatului celular cand s-au obtinut
microzomii nu sunt organite celulare ci fractiuni subcelulare ce cuprind portiuni de RE,membrane golgiene si
membrane celulare.In compozitia chimica a RE intra 60% proteine si 40% lipide;o parte din proteine sunt incluse in
structurile organitului (proteine structurate) si alta parte sunt proteine de export (hormoni,enzime),iar dintre lipide
predomina forfolipedele,leticinele si cefalinele si putin colesterolEnzima marker pt RE este glucozo-6-fosfataza
Originea RE e inca discutabila el parand sa formeze fie membranele nucleare,fie de novo prin sinteza
macromoleculelor caracteristice in membrane si ansamblarea lor
RE realizeaza un vast sistem microcirculator intracitoplasmatic,formeaza un support intracitoplasmatic atat pt celelate
organite cat si pt mentinerea formei celulei,participa prin citomembranele sale,dotate cu permeabilitate selective la
realizarea unor schimburi active intre continutul formatiunilor componente si citosol
RER apare foarte bine dezvoltat in:celulele seroase ale pancreasului exocrine ce secreta enzime digestive,in plasmocitele
ce sintetizeaza imunoglobuline,in hepatocite care produc albumine,in neuroni unde indeplineste rolul unei fabrici de
membrane.

REN participa la sinteza hormonilor steroizi,la metabolismul glucidelor,intervine si in cel al lipidelor,intervine in

procesele de detoxifiere,participa la realizarea contractiei musculare, intervine in biosinteza acidului clorhidric si
participa la fotoreceptie.
55. CONTRACTIA MUSCULARA STRIATA:
Contractia musculara reprezinta forma cea mai perfectionata de miscare bazata pe sistemul actina-miozina.Se produce
prin glisarea (alunecarea) filamentelor de actina printer cele de miozina fara a se modifica lungimile lor.Ca rezultat al
glisarii se scurteaza lungimea sarcomerului iar prin insumarea scurtarii tuturor sarcomerelor se ajunge la scurtarea fibrei
musculare in intregul ei
Glisarea se datoreaza faptului ca fiecare cap al moleculelor de miozina paseste in lungul filamentului de actina de pe
un monomer pe urmatorul tragand filamentul de actina pas cu pas
Contractia muschiului scheletic se declanseaza in momentul in care excitarea nervului motor al muschiului determina
aparitia unui potential de actiune in sarcolema (plasmalema fibrei musculare striate) la nivelul jonctiunii
neuromusculare.Semnalul electric se transmite rapid in jurul fiecarei miofibrile prin tubii transversi.In acest fel,semnalul
electric ajunge la reticulul sarcoplasmatic producand eliberarea din cisternele din cisternele reticulului in citosol,a unei
cantati mari de ioni Ca 2+.Cresterea brusca a concentratiei de ioni de Ca declanseaza contractia miofibrilei datorita
efectului pe care Ca 2+ il produce asupra troponinei si tropomiozinei
Troponina C leaga ionul de Ca si prin aceasta modifica pozitia tropomiozinei,facand posibila interactiunea actinei cu
miozina
In momentul in care capul miozinei atinge actina este eliberat ADP si gruparea fosfat ceea ce determina o flexare a
capului miozinei care trage filamentul de actina rezultand glisarea filamentului si contractia musculara.Dupa acest
moment de capul miozinei se leaga o molecula de ATP,producandu-se desprinderea miozinei de actina.Miozina
hidrolizeaza ATP-ul in ADP si gruparea fosfat,iar capul miozinei isi recapata conformatia initiala,dupa care procesul se
repeta
Miscarile de pasire a capetelor de miozina in lungul filamentelor subtiri de actina sunt efectuate de catre fiecare
molecula si de catre fiecare lob al capului
Intr-o contractie rapida,fiecare din cele 500 de capete de miozina ale unui filament gros parcurge ciclul de 5 ori intr-o
secunda
Dupa terminarea contractiei ionii de Ca sunt recapatati in cisternele reticulului sarcoplasmic printr-o enzima (Ca2+-ATPaza) ceea ce produce relaxarea muschiului
In muschiul cardiac filamentele de actina si miozina prezinta o dispunere asemanatoare cu cea din muschiul scheletic,
fiind evidente striatiile
56.ARN-transfer:
Transporta aminoacizii activati la ribozomi,unde se realizeaza formarea legaturilor polipetidice in secventa dictata de
matrita de ARNm.
Sinteza proteinelor,prin ansamblarea aminoacizilor se face la nivelul ribozomilor unde se citeste mesajul genetic de pe
ARNm,participand si o serie de proteine solubile,precum si aminoacizi activati legati de ARNt ce prezinta un punct de
legare a aminoacidului si un loc de recunoastere a matritei de ARNm reprezentat de o secventa de 3 baze numit
anticodon
Anticodonul de pe ARNt recunoste secventa complementara de 3 baze din codonul de pe ARNm permitand legarea
specifica a aminoacidului de matrita.Pt un aminoacid (din 20) pot exista mai multe molecule de ARNt,legata de faptul ca
mai multi codoni pot specifica (lega) mai multi aminoacizi
Moleculele de ARNt prezinta patru regiuni cu baze complementare dispuse in dublu helix,numite tulpini (tulpina
acceptor,tulpina D,T si anticodon) si 4 regiuni fara baze complementare numite bucle (o bucla anticodon,una T si una
variabila)
Datorita aparitiei structurii de dublu helix la nivelul tulpinilor molecula de ARNt are o dispunere spatiala in forma literei L
cu doua brate-un brat lung ce cuprinde tulpinile T si acceptor.Regiunile dublu helicoidale sunt perpendiculare una pe
alta si contin fiecare cate 10 perechi de baze,ce corespund la o tura de dublu helix.Formarea regiunilor de dublu helix
asigura moleculei mare stabilitate,iar buclele ce proemina pot interactiona specific cu alte grupari de atomi.Astfel
anticodonul e situat la capatul bratului lung din L iar aminoacidul e legat la capatul bratului scrut din L
Rolul ARNt e de a lega specific aminoacizii liberi din citoplasma si de a-i transporta in ribozomi,permitand legarea lor in
secventa dictata de ARNm
Legarea aminoacidului de ARNt e catalizata de o enzima numita aminoacil-ARN-sintetaza existand cate o enzima
specifica pt fiecare din cei 20 de aminoacizi care poate lega aminoacidul de ARNt diferiti

Aminoacidul ARNt-sintetaza catalizeaza 2 reactii successive:-1.activeaza aminoacidul legandu-l de AMP formand un

compus intermediar numit aminoacildenilat (aminoacil~AMP) care ramane legat de enzima pana intalneste o molecula
de ARNt specifica pt aminoacidul respectiv si 2.transfera aminoacidul de ARNt formand complexul ARNt incarcat
(aminoacil-ARNt)
Molecula de ARNt prezinta la toate vietuitoarele o structura asemanatoare perfect adaptata functiei sale fiind o
molecula universala ca si codul genetic.
57. SINTEZA PROTEINELOR IN CELULA:
Legaturile peptidice intre aminoacizii ce alcatuiesc proteina se realizeaza in robozom, are loc in directia aminocarboxil.
Rbozomul este funtional numai cand se asociaza cele doua subunitati din componenta.
Mecanismul sintezei proteice este acelasi la toate celulale si are 3 faze: 1. de initiere; 2. de elongare; 3. faza de
terminare (ca la sinteza de ADN si ARN)
1.Faza de initiere: La inceput se formeaza formil-metionil-ARNt (legarea metioninei de ARNt specific; blocarea gruparii
amino prin formilare); Prin participarea: formil-metionil-ARNt, subunitatea mica 30S, ARNm, factorii de initiere (IF1,
IF2,IF3), GTP, care conduc la formarea complexului de initiere30S; Subunitatea mica se leaga prin intermediul factorului
IF3, de ARNm, intr-un loc specific al acestuia. De complexul 30S se leaga subunitatea mare 50S a ribozomului, energia
folosita fiind din hidroliza GTP, rezultand astfel complexul de initiere 70Scu locurile de legare: Pe care este ocupat de
formil-metionil-ARNt, si A, neocupat de complexul de initiere.
2.Faza de elongare: realizata in 3 timpi: a) insertia unui aminoacid; b) formarea legaturii peptidice; c) translocarea.
a)Insertia: codonul din ARNm este recunoscut de anticodonul ce trasporta aminoacidul specificat de cele 3 nucleotide
ale codonului din ARNm. Necesare pt insertie sunt: o molecule de GTP si primul factor al elongarii. Ca urmare a insertiei
rezulta un complex ce are in locusul P situata formil-metionil-ARN-ul, iar in locul A un aminoacil-ARNt.
b)Prin intermediul enzimei peptidil transferazei din subunitatea 50S, se realizeaza legaturile peptidice, prin transferul
formilmetioninei pe gruparea amino din aminoacli-ARNt. In urma formarii legaturii peptidice ramane: un ARNt descarcat
pe locul P si un dipeptid-ARNt pe locul A.
c)Translocare:
i.ARNt descarcat paraseste locul P;
ii.dipeptid-ARNt se muta din A in P;
iii.ARNm se deplaseaza cu 3 nucleotide spre capatul 3, astfel se face trecerea la citirea urmatorului codon de ARNm de
catre anticodonul aminoacidului-ARNt. Translocarea necesita hidroliza unei alte molecule de GTP si interventia
factorului 3 de elongare, numit translocaza.Incheiata translocarea, ciclul elongarii se repeta, un alt aminoacid fiind legat
in locul P.
3.Faza de terminare: se declanseaza cand in locul A apare unul din codonii nonsens (UAA, UGA sau UAG), in citoplasma
negasindu-se anticodoni complementari acestor codoni. Codonii nonsens sunt recunoscuti de factorul de eliberare (RF1
sau RF2), factorii de eliberare se leaga de locul A, determina hidroliza legaturii dintre polipeptid si ARNt de pe lucl P
saoldandu-se cu eliberarea si parasirea de catre lantul polipeptidic a ribozomului.
Ribozomii pot sintetiza lanturi diferite in functie de matrita de ARN-mesager pe care sunt legati.
58. ADN-ul si CODUL GENETIC:
Constituie materialul genetic al tuturor vietuitoarelor ce il prezinta in compozitia lor.Replicarea lui e baza mecanismului
molecular de transmitere a informatiei genetice si presupune realizarea unei copii fidele a moleculei de ADN in timpul
duplicarii cromozomiale ce are loc in cursul biosintezei de ADN in faza sintetica a ciclului celular
Structura ADN-ului-e o macromolecula bicatenara rasucita intr-o structura dublu elicoidala,fiecare catena are:1. o parte
constanta (dezoxiriboza),2.o parte variabila (secventa bazelor:purinice A si G,pirimidinice T si C).Fiecare catena este
polarizata prezentand un capat hidroxil 5liber si unul opus 3;catenele sunt antiparalele (una 5-3 si alta 3-5).
Catenele sunt tinute impreuna de legaturile de hidrogen dintre baze (A=T si G=C).Diametrul dublului helix e constant
datorita legaturilor de hidrogen.Pasul helixului e intervalul la care se repeta structura helicoidala,un pas contine 10
nucleotide.Lanturile sunt complementare intre ele,astfel se sugereaza mecanismul replicarii si transmiterii informatiei
genetice intrucat molecula de ADN e ca o matrita pt propria sa formare (autoreplicare)
Replicarea ADN-ului:-1.este semiconservativa (o molecula de ADN nou formata are un lant provenit de la molecula
mama), 2.incepe din acelasi punct numit origine din care pleaca furculita de replicare,adica locul in care se produce
dezrasucirea si formarea a 4 lanturi polinucleotidice.Ruperea celor 2 lanturi se face cu ajutorul unei enzime iar
dezrasucirea cu ajutorul unor proteine specifice de dezrasucire, care se leaga una dupa alta de ADN monocatenar
impiedicand rasucirea lui si in acelsi tuimp pe fiecare dintre catene e sintetizata una complementara
Enzime ce intervin in sinteza ADN-ului: 1.ARN-polimeraza=sintetizeaza un fragment de ARN pe fiecare catena parentala
servind ca matrita si => un primer de ARN necesar inceperii propriu zise de sinteza a ADN-ului; 2.ADN-polimerazele

(I,II,III)=catalizeaza polimerizarea dezoxiribonucleotidelor, 3.ADN-ligaza=leaga cate 2 capete ale unor fragmente de ADN
ce fac parte dintr-un duplex (legaturi fosfodiesterice),se inchid discontinuitatile din ADN, 4.ADNtopoizomerazele=scindeaza reversibil duplexul de ADN permitand rotatia acestuia
Etapele replicarii de ADN: 1.desprinderea lanturilor de ADN din molecula parentala, 2.sintetizarea a cate unui primer
de ARN- (ARN-polimeraza), 3.sintetizarea lanturilor de ADN complementare matritei- (ADN-polimeraza), 4.fragmentele
OKAZAKI se formaeza in directia 5-3 pe amb ele lanturi, 5.excizia fragmentului de ARN sub actiunea ARN-polimerazei-1
(inlocuirea ribonucleotidelor cu dezoxiribonucleotidelor corespunzatoare), 6.legarea fragmentelor de ADN nou formate
(ADN-ligaza)
Transmiterea mesajului genetic:exprimarea mesajului genetic presupune 2 etape- 1.transcrierea informatiei din ADN in
ARN, 2.traducerea mesajului din ARN in sinteza de proteine.
Genele din ADN determina sinteza proteica dar matricea pt sinteza o constiuie molecula de ARN.ARNm e ARN-ul
sintetizat si degradat foarte rapid ce transfera informatia de la nucleu la ribozomi aflati in citoplasma, e o molecula
sintetizata pe matrita de ADN
Intrucat in acizii nucleici exista numai 4 azotate diferita iar in proteine exista 20 de aminoacizi diferiti,apare necesitatea
existentei unui cod genetic care sa permita legarea in proteine a acestor aminoacizi.Codul genetic reprezinta relatia
existenta intre secventa bazelor (ADN,ARNm) si secventa aminoacizilor in proteine.Codul genetic are 64 de secvente a
cate 3 nucleotide (codoni) ce determina legarea unui aminoacid intr-o proteina.Codul genetic este DEGENERAT (un
aminoacid determinat de mai multi codoni), prezinta 3 codoni nonsens (determina terminarea lantului polipeptidic),
este UNIVERSAL.Structura unei nucleotide este:dezoxiriboza,o baza azotata (puirinica/pirimidinica) si un radical fosfat.
59. AMITOZA/MITOZA:
Diviziunea direct sau amitoza reprezint forma inferioar de reproducere celular, caracteristic organismelor
unicelulare.
La metazoare apare fie n procesele de regenerare, fie n condiii patologice n unele procese tumorale. Se
caracterizeaz prin
lipsa aparatului mitotic, iar materialul genetic este inegal distribuit, putndu-se produce erori n distribuie. Cele mai
frecvente
modaliti de diviziune direct sunt: nmugurirea, sciziparitatea, clivajul.
Mitoza are o durat total de circa 60 minute la om i se desfoar n patru faze:
a) profaza, mpreun cu o faz intermediar - prometafaza (30 minute sau 50% din durata total);
b) metafaza (8 minute sau 13,4%);
c) anafaza (4 minute sau 6,6%);
d) telofaza (18 minute sau 30%).
Profaza
Se remarc printr-o serie de fenomene caracteristice, ce se desfoar att n citoplasm, ct i n nucleu.
n citoplasm:
1) Devine vizibil cel de-al II-lea centru celular
2) Separarea i ndeprtarea centriolilor centrosomului spre polul celulei
n nucleu:
1) dispare nucleolul;
2) se condenseaz cromatina nuclear
n prometafaz:
1) dispare nucleolema (membrana nuclear)
2) cromozomii ncep s interacioneze cu fibrele fusului de diviziune
n metafaz:
1) Cromozomii sunt dispui la nivelul ecuatorului fusului de diviziune
2) n placa metafazic, cromozomii se despic longitudinal
Anafaza se caracterizeaz prin deplasarea cromatidelor devenite cromozomii fii spre cei doi poli ai celulei.
Telofaza incepe n momentul n care cele dou grupe cromozomiale au ajuns la cei doi poli celulari i fuzioneaz aparen
formnd cte un spirem.
60. MIOFIBRILA STRIATA:
La microscopul optic, miofibrilele apar striate,prezentnd o succesiune alternant
de benzi sau discuri. O band A, denumit i disc ntunecat, de 1,5 nm,
anizotrop n lumin polarizat, ntunecat n contrast de faz, mai intens
colorabil, alterneaz cu o band clar de 0.8 nm, izotrop n lumin polarizat,

clar n contrast de faz, mai slab colorabil.

Discul ntunecat (banda A) este transversat prin mijlocul lui de zon clar care
este strbtut de o linie ntunecat, numit linia M sau mesofragm.
Discul clar (banda I) este i el traversat de o linie intunecat, denumit linia Z,telofragm sau stria AMICI, ce se
prelungete transversal, de o parte i de alta,.
ntre dou telofragme sucesive se delimiteaz un sarcomer sau un miomer , care reprezint unitatea fundamental de
structur i funcie a miofibrilei. Un sarcomer are o lungime de 2,5 m i cuprinde un disc ntunecat ( o band A) i cele
dou jumti de benzi clare adiacente. ntr-o mifobril se gsesc cteva zeci de mii de sarcomere aezate cap la cap.
61. AMNIOSUL:
Amniosul se formeaz din ndoiturile ectodermului i ala somatopleurei care l cptuete, cute ce apar n urma
coborrii embrionului n cavitatea lecitocelic. n acest mod se formeaz patru cute: anterioar, posterioar i dou
laterale, care se vor suda n planul median,
delimitnd o cavitate amniotic ntre ectodermul embrionar i foia amniotic realizat. n lichidul amniotic plutete
embrionul i apoi fetusul cruia-i confer att mobilitate ct i protecie.
62. NEURULATIA LA AMFIOXUS:
Presupune formare din ectoblast a: placii neurale, canalului si tubului neural;
In faza de neurula se realizeaza: formarea tubului nervos, inceputul histogenezei, diferentierea primordiilor de organe;
are 2 faze: formarea tubului neural si cordomezoblastului.
FORMAREA TUBULUI NEURAL:
micromerele ectoblastice devin mai inalte decat ectoblastul ingrosandu-se formand placa neural (neuroectoblastul)
orientat pe axul longitudinal embrionar;
prin diviziunea intensa a celulelor placii motorii, aceasta se indoaie formand jgheabul si canalul neural delimitat de
crestele neurale; jghabul se inchide formand tubul nural
ectoblastul intrerupt de placa neurala de reface deasupra placii motorii;
celulele de origine ectodermica din tubul neural vor genera neuroblatele din care rezulta neuronii si nevrogliile, din care
se vor diferentia nevrogliile;
FORMAREA CORDOMEZOBLASTULUI:
se formeaza concomitent cu tubul neural si consta in formarea coardei dorsale si mezoblastului primar;
coarda dorsala se formeaza prin diviziunea rapida si prolifica a celulelor endoblastului, celulele rezultate se desprind de
endoblast si se dispun ventral de tubul neural;
mezoblastul primar se formeaza prin cele 2 margini laterale ale endoblastului, rezultand 2 creste paramediane
triunghiulare care se vor detasa de endoblast;
dezvoltarea si patrunderea mezoblastului primar printre ecto- si endo- blast continua a treia foita embrionara, rezultand
stadiul triblastic(tridermic), aici se incheie embriogeneza si se trece la histogeneza si organogeneza
din mezoblast se formeaza: somitele, nefrotomul, hipoblastul(initial unite) si mezenchimul
SOMITELE: apar ca 2 mase celulare trinunghiulare situate lateral de tubul neural si coarda dorsala; segmentarea lor
transversala se numeste metamerizare; din somite rezulta: miotoamele (formate din mioblasti, ce se vor transforma in
fibre musculare), sclerotoamele (rezulta oasele);
NEFROTOMUL: se metamerizeaza generand mugurii embrionari (primordiile) aparatului urinar;
HIPOBLASTUL: se cliveaza generand splanhnopleura(foita viscerala) si somatopleura(foita parietala), acestea delimiteaza
cavitatea celomica primitiva, din care rezulta: pleura, peritoneul si pericardul; splanhnopleura acopera intestinul primitiv
si organele rezultate din acesta; somatopleura captuseste ectoblastul;
MEZENCHIMUL: un derivat mezoblastic, rezultat din migratia somitelor si splanhnopleurei; din el rezulta: sangele,
tesutul conjunctiv, sistemul macrofagic monocitar, muschii netezi.
63. CORIONUL LA PASARI:
Este anexa cea mai puin important la psri. Se formeaz de timpuriu, o dat cu amniosul, din partea extern a cutelor
amniotice. Are
origine ectodermic i parial mezodermic (din somatopleur). Este mpins de alantoid i ajunge n contact (dup 7-8
zile de incubaie) cu
membranele cochiliere i cu alantoida, cnd somatopleura corionului se sudeaz cu splanchnopleura alantoidei,
realiznd membrana
corioalantoidian (alantocorionul). Membrana corioalantoidian asigur, ncepnd cu zillele 9-10 de incubaie, respiraia
embrionului prin

circulaia alantocorial i schimburile de ap ntre embrion i mediul exterior.

n timpul incubaiei: - nutriia se face pe seama vitelusului coninut n vezicula ombilical i prin intermediul alantoidei
(din sacul de
albu); -respiraia se face prin intermediul vascularizaiei alantoidine direct din camera de aer; - excreia se face prin
alantoid. Pe msur ce
rezerva de vitelus este consumat, sacul vitelin se retracteaz i dispare, nchizndu-se ombilicul. n momentul ecloziunii
puiul sparge cu
ciocul resturile de alantoid, corionul, membranele cochiliere i coaja calcaroas.
64. CORIONUL LA MAMIFERE:
Prezinta vilozitati coriale primare (filiforme, digitiforme), se vascularizeaza si patrund in criptele mucoasei formand
vilozitatile corionale secundare participand la constituirea placentei
Vilozitatile secundare pot fi raspandite: 1. difuz cu raspandire completa (iapa) sau incompleta (scroafa); 2. zonal, forma
de brau (carnivore); 3. grupate in cotiledoane (rumegatoare); 4. discoidal (rozatoare, primate); vilozitatile lipsesc la
marsupiale avand corion avilos (aplacentare)
Iapa: corion captusit in totalitate de alantoida; complexul corio-alantoidian are cute ce se desprind si cad in lichidul
alantoidian formand hipomamelele; vilozitatile sunt fine (microcotiledoane) dispuse uniform; la contactul corioalantoidian apar depuneri de fosfat de calciu(placi opace);
Scroafa: sacul corial , initial alungit, se scurteaza si se dilata;
Vaca: sac corial fusiform; vilozitati grupate pe 4 randuri in cotiledoane; corionul este captusit si de alantoida si de
amnios
Catea si pisica: corionul acoperit initial in totalitate de vilozitati va avea in final doar in zona circulara centrala; corion
captusit in totalitate de alantoida.
65. FIBRE ELASTICE SI OXITALAMICE:
Sau fibrele galbene sunt mai subtiri decat cele de colagen, formeaza prin anastomozare retele neregulate
Sunt rezistente si extensibile(100-200%)
Se gasesc in : peretii vaselor sangvine, pulmon, piele, tesut conjunctiv lax; cu inaintarea in varsta provoaca disfunctia
acestor organe;
Au o compozitie de aminoacizi asemanatoare fibrelor de colagen, fiind de trei feluri: oxitralanice, de aleunina, elastice
propriu-zise
Componenta principala este elastina(proteina foarte hidofila), dar mai are si: prolina, glicina, hidroxiprolina si
hidroxilizina putina.
Fibrele prezinta in centru o masa amorfa, astructurata(elastina), inconjurata de microtubuli dispusi in benzi alcatuiti din
glicoproteine; microtubulii au rolul de a orienta depunerea elastinei in regiunea amorfa centrala.
Elastina este sintetizata ca precursor(proelastina) de catre fibroblaste; proelastina este eliminata in matricea
extracelulara unde prin intermediul polimerizarii rezulta fibra de elastina
Elastina contine 2 compusi aminati(desmozina, isodesmozina); are 2 tipuri de lanturi scurte ce alterneaza de-a lungul
lanturilor polipeptidice: segmente hidrofobe(pt elsticitate), segment -helicoidal bogat in alanina si lizina(formeaza
legaturi transversale intre moleculele adiacente); rezista la fierbere, extractia cu acizi si baze, tripsina, dar hidrolizata de
elastaza; poate produce calcefieri in organism, explicandu-se formarea placilor ateromatoase si calcifierea unor tesuturi;
Elasticitatea moleculelor de elastina este data de puntile necovalente slabe si covalente distantate;
Miezul elastinei este acoperita de microfibrile compuse din diverse tipuri de glicoproteine, una este fibrilina, esentiala pt
integrare; microfibrilele au rolul de a alcatui un schelet pe care se va depune molecula de elastina
Fibre oxitalamice: sunt o variatie a fibrelor de elastina, mai groase, rigide si mai rezistente la acizi.; rezista la digestia cu
elastaza; se gasesc in numar mare in ligamentele dentare; numarul lor creste in cazul parontiului si chisturilor radiculare
dentare
Forma aparte a fibrelor elastice sunt fibrele de elaunina, gasite in jurul glandelor sudoripare si in derm.
66. FIBRE DE COLAGEN:
Sunt alcatuite din scleroproteine (25-30% total proteine organism), alcatuite din molecule de colagen; molecula de
colagen este alcatuita din 3 lanturi polipeptidice (2 lanturi alfa1 si unu alfa2) rasucit intr-un triplu helix spre dreapta,
realizat cu ajutorul legaturilor bisulfidice si puntilor de hidrogen; un lant contine o mie de AA, cu o tripleta de AA pe
fiecare tura (glicina-prolina-hidroxiprolina); prolina are rolul de a stabiliza conformatia helicoidala, iar glicina se a impate

strans cele 3 lanturi; exista 25 de tipuri de lanturi alfa, principalele tipuri de colagen din tesuturile conjunctive fiind cele
de tipul: I, II, III, IV, V si XI
Colagenul I are o molecula tipica in triplul helix (piele, tendoane, oase, capsule); colagenii IV si VII formeaza retele, IV
formeaza o tesatura ce ocupa membrana bazala, iar VII formeaza dimeri ce ajuta la ancorarea membranei bazale a
epidermei de tesutul subiacent; colagenii IX si XII (colageni asociati fibrelor) acopera suprafete si participa la legarea
intre ele; colagenii I, II, III polimerizeaza ca fibrile rezultand colagenul fibrilar ce intra in fibrele de colagen si reticulina;
colagenii IV si V formeaza colagen afibrilar intrand in structura membranelor bazale si invelitorilor fetale;
Microfibrilele din moleculele de colagen polimerizate(extracelular) au o alternanta regulata de benzi clare si intunecate,
moleculele fiind dispune ordonat; microfibrilele sunt dispuse paralel si in scara aparand astfel zone lacunare(gap) si zone
de suprapunere; gap-ul se repeta dupa 5 molecule de colagen
Inhibarea legaturilor covalente transversale ce leaga microfibrilele de colagen dau rezistenta fibrei; dispunerea fibrelor:
in piele retea, tendoane benzi paralele, os matur si cornee lamele paralele intre ele si perpendiculare pe vecine;
Diferente intre colageni asociati fibrelor (IX, XII) si colageni fibrilari:
au structura triplu helicoidala intrerupta ce le confera mai multa flexibilitate;
retin propeptide dupa secretie;
nu se grupeaza in fibrile;
se leaga periodic de suprafata fibrelor din colageni fibrilari;
IX se leaga de II (cartilagii, cornee, corp vitros), iar XII de I(tendoane, alte tesuturi);
Fibrele de colagen sunt: cilindrice, lungi, sinuoase, se numesc si fibre albe, nu anastomozeaza, sunt foarte rezistente; se
degradeaza sub actiunea colagenazei, ce elibereaza tropocolagenul si imparte triplul delix in 2 fragmente inegale(2la1);
GENEZA: colagenul este produs de: fibroblaste(tesut conjunctiv), condroblaste(cartilaj), osteoblaste(tesut osos); se
realizeaza in 2 etape: intracelulara si extracelulara;
Etapa intracelulara:1.transcriptia genelor ce codifica sinteza colagenului;2. traducerea mesajului genetic;3. hidroxilarea
prolinei si lizinei, glicozilarea hidroxilizinei;4. elaborarea lanturilor polipepetidice, formarea legaturilor bisulfurice,
formarea triplului helix;5. impachetarea procolagenului in complexul Golgi si eliminarea in spatiul extracelular.
Lanturile polipeptidice de colagen sunt sintetizate de ribozomi rezultand precursori(lanturi pro-; precursorii prezinta la
capete propeptide, acestea previn formarea unor fibrile mari nocive pt celula; lanturile pro- se leaga de altele 2 prin
punti de hidrogen rezultand triplul helix(procolagenul;
Etapa extracelulara: procolagenul este transformat in tropocolagen, urmand polimerizarea, fibre de colagen; gruparile
hidroxil din molecula au rolul de a stabiliza triplul helix si previn hidroxilarea prolinei(scorbut); inlocuirea(turnover)
moleculelor de colagen are loc periodic.
Fibrele se aduna pe suprafata celulara, iar citoscheletul citoplasmatic imfluenteaza pozitia, numarul, orientarea fibrelor.

67. GLICOPROTEINELE STRUCTURATE (GS):

Sunt alcatuite din miez proteic si glucide cu structura ramificata, nu contin poliglucide lineare; rol in relatii intercelulare,
adezivitatea celulelor;
Reprezentanti: fibronectine (matricea tesutului conjunctiv), condronectine (cartilaj) si laminine (membrane bazale);
Fibronectina: este o glicoproteina formata din 2 subunitati legate prin punti bisulfidice, fiecare avand mai multe domenii
functionale distincte, constiutuite din mici module repetabile, codificate pe codoni separati, deoarece in gena
fibronectinei apar duplicatii ale exonilor; un domeniu leaga colagenul, altul heparina, altul diversi receptori specifici.
Dupa identificarea legarii unui domeniu de receptori, se determina sinteza unor peptide care sunt folosite pt gasirea
regiunii principale pt legarea celulei, fiind identificata o secventa specifica (RDG) continuta de fiecare peptida. Daca
aceste peptide sunt pe o suprafata solida, ele determina aderenta celulelor la aceasta. Revenind la modulele care
constituie domeniile, trebuie amintit tipul principal al acestor module, numit repetitia fibronectinei de tip III si se
gaseste de cel putin 15 ori in fiecare subunitate. Exista de asemenea mai multe forme de fibronectina: plasmatica care
intervine in coagularea sangelui, in vindecarea ranilor (fara ea pot aparea anomalii la formarea cord7ului, vaselor etc.),
in fagocitoza si o alta forma filamentoasa asamblata pe suprafata celulelor. Toate formele de fibronectina sunt
codificate de o singura gena mare si sunt produse in timpul dezvoltarii embrionare. Este produsa de fapt de fibroblaste,
de celule endoteliale si in cantitate mai mica de celule epiteliale. Printre rolurile ei se numara arderea celulelor de
colagen, organizarea spatiala a citoscheletului, interventia in migrarea celulelor, inlocuirea unor factori de competenta si
chiar ghidarea deplasarii celulelor in timpul dezvoltarii embrionare (precum tenascina);
Laminina e o glicoproteina a membranelor bazale, localizata in lamina rara si medieaza legarea celulelor epiteliale de
colagenul IV.Insa poate atasa si fibroblaste la un substrat de sticla (deci nu are specificitate absoluta). E compusa din 3
lanturi (tip A) si un lant (tip B);
Condronectina e o gliproteina serica ce medieaza specific atasarea condrocitelor de colagenul II din cartilaj; e sintetizata
de condrocite.

alta glicoproteina este glicoproteina 115 din tesuturile conjunctive, cu rol asemanator cu cel al fibronectinei sau
lamininei.Uvomorulina e o alta glicoproteina gasita in faza de morula a embrionului, cu rol in adezivitatea celulelor
embrionare.Cu rol in adezivitatea celulelor mai sunt glicoproteine (din serul sanguin) : factorul de etalare a fibroblastilor
si a celulelor epiteliale, epibolina.
Refacerea (turnoverul) moleculelor matricei extracelulare e continua si prezinta o mare importanta pt multe procese
biologice.Se realizeaza un echilibru intre degradare si resinteza.Componentele matricei sunt degradate prin enzime ce
depind de ionii de Ca 2+ si de Zn 2+, iar altele sunt proteaze serice (de exemplu colagenaza ,U-PA); colaboreaza pt
degradarea colagenului, fibronectinei sau lamininei. Degradarea componentelor matriceale e controlata strans prin mai
multe mecanisme ca: secretia unor proteaze cu precurrsori inactivi, actrivitatea proteazelor care e limitata prin inhibitori,
si de inhibitori.
68. PROTEOGLICANII (PG ):
Sunt compusi din lanturile de glicozaminoglicani legate covalent de un miez proteic, lanturile polipeptidice si miezul
proteic fiind sintetizate de RER.Se deosebesc de glicoproteine prin fel, cantitate si aranjamentul lanturilor de glucide;
Miezul proteic al acestora sunt de obicei glicoproteine(compusi glucidici 95%);
Proteoglicanii sunt mai mari decat glicoproteinele; agrecanul(componenta majora a cartilajului) are peste 100 lanturi
GAG(glicozaminoglicani), decorinul, un proteoglican mic, are 1 lant de GAG;
Identificarea si clasificarea este ingreunata de variata mare de grupari SH si modul de repetare a diglucidelor din
fiecare GAG(foarte variat) de care se ataseaza PG; se considera ca PG sunt un grup aparte de glicoproteine glicozilate,
ale caror functii sunt mediate atat de miezul proteic cat si de lanturile GAG;
FUNCTII: Prin intermediul lanturilor de GAG servesc ca site selectiv ce regleaza regleaza traficul de molecule; in
glomerulul renal acest rol este jucat de perlecan;
Rol in comunicarea chimica intercelulara: leaga diferite molecule semnal produse de celule, modificandu-le activitatea;
pt unele celule aceasta legare este necesara pt activarea receptorilor de suprafata; de obicei moleculele semnal se leaga
de lanturile GAG ale PG existand diferente intre molecule; prin legarea PG-ului, acesta regleaza activitatea proteazelor
si inhibitorilor de proteaze
Mecanismul de control al activitatii proteice al PG-ului: - limiteaza sfera de actiune; - ii blocheaza activitatea; - creeaza
un rezervor proteic, in vederea unei eliminari ulterioare; - protejaza de degradare proteolitica; - modifica sau
controleaza proteina pt o mai eficienta prezentare la receptorii de suprafata;
GAG si PG se pot asocia pt a foema complexe polimerice imense(agregan + ac. hialuronic da un complex mai mare decat
o bacterie); GAG si PG se pot asocia si cu proteine fibroase(colagen)
Rol in impachetarea si stocarea moleculele secretare (sergina-PG intracelular, constituent al veziculelor secretorii
intracelulare);
Integrare si receptor al colagenului, fibronectinei:prin intermediul syndecaniilor; receptor pt factorul de transformare a
cresterii(betaglicanul);
Prin intermediul GAG-ului faciliteaza migrarea si formarea prelungirilor celulare
Subunitatile PG se pot lega necovalent de : ac. hiluronic, dermatan-sulfat, condroitin-sulfat, heparan-sulfat, colesterol,
elastina, fibronectina;
Roluri impotante: 1. realizarea adezivitatii celulare fata de matrice; 2. confera vosco-elaticitate, rezistenta la populatiile
celulare; 3. regleaza deplasarea moleculelor; 4. modeleaza homeostazia tisulara; 5. interactioneaza cu lipoproteinele
sangvine;
SINTEZA: se face printr-un mecanism similar glicoproteinelor in fibroblaste; Componenta proteica este sintetizata de
ribozomii RER, umeaza glicozilarea completata de structurile golgiene si eliminati extracelular; Dupa o viata de 2-4 zile
sunt degratati de macrofage cu ajutorul acidului lizozomal
69.NEURULATIA LA PASARI
Se desfasoara in mod asemanator cu cea de la amfiox.us
Ectoblastul situat la nivelul prelungirii cefalice (median si oral de nodul anterior), va genera prin ingrosari proliferative,
placa neurala, santul neural, canalul (tubul) neural si crestele neurale
In partea anterioara a extremitatii cefalice a discului embrionar, in aria extraembrionara vasculara apare o formatiune
cu aspect semilunar- semiluna gonocitara sau conul germinativ, ce constituie locul de diferentiere a celulelor gonocitare
la pasari.
70. ANEXELE EMBRIONARE SI FETALE GENERALITATI:

Sunt formatiuni morfologice cu rolul in protectie, nutritie, eruptia embrionului si fetusului; sunt o continuare a
componentelor embrionare (ectoderm, endoderm, mezoderm) alcatuind astfel aria extraembrionara; anexele sunr:
vezica vitelina, alantoida, amnios, corion;
VEZICA VITELINA (ombilicala): sau sac vitelin sau lecitocel deriva din endoderm; ocupa cavitatea lecitocelica si se imparte
in 2 compartimente: 1. un compartiment aflat in corpul embrionar, reprezentand: intestinul primitiv, 2. un
compartiment extraembrionar ce formeaza vezica ombilicala, comunica cu intestinul embrionar; are rolul unui rezervor
de substante nutritive, ulterior regreseaza;
AMNIOSUL: se formeaza din cutele ectodermului si somatopleurei; cutele rezultate din coborarea embrionului sunt 4:
anterioara, posterioara, 2 laterale; cutele se unesc formand cavitatea amniotica , delimitata de ectodermul embrionar si
foita amniotica; protectia si mobilitatea este data embrionului de lichidul amniotic in care pluteste; formeaza impreuna
cu celelalte anexe embrionare aria extraembrionara;
ALANTOIDA: este formata din endoderm si splanhnopleura; se dezvolta din endodermul intestinal generand inital un
mugure alantoidian digidiform; prin cresterea mugurelui acesta reduce cavitatea celomica si antreneaza si
splanhnopleura; este legata de locul de origine prin canalul urac; bogata retea vasculara a splanhnopleurei va inlocui
vasele viteline, alcatuind a doua circulatie fetala(circulatia alantoidiana: 2 artere, 2 vene); cavitatea alantoidiana este
delimitata de 2 foite: una interna si una externa;
CORIONUL: anexa din aria extraembrionara, ce provine din micromerele morulei; dupa disparitia membranei pelucide se
formeaza corionul primar (procorion, trofoblast); vilozitatile de pe suprafata externa sunt repartizate diferit in functie de
specie; trofoblastul este alcatuit din 2 randuri de celule: citotrofoblastul si sincitiotrofoblastul;
SINCITIOTROFOBLASTUL(strat exteren) culoare inchisa, numerosi nuclei, nu are limite celulare; citoplasma are aspect
spumos, contine lipide, colesterol, mucopolizaharide si citoschelet filamentos; are aspect de epiteliu cubic simplu,
microvilozitatile nu sunt structuri rigide; nucleii sunt grupati, polimorfi, cu un nucleu excentric cu cromatina granulara,
raspandita neuniform;
CITOTROFOBLASTUL(strat inter, strat celular Langhans): celule mari, limite celulare distincte, nuclei veziculosi, nucleoli
evidenti, numeroase mitocondrii, RER, complex Golgi perinuclear, numeroase microvezicule, granule de fier, multi
desmozomi la limita cu scintiotrofoblastul;
MEMBRANA BAZALA: aspect discontinuu, neregulat, despartita la baza de celulele citotrofoblastului printr-o masa
amorfa; corionul cuprinde o arteriola ce se capilarizeaza si este urmata de venele membranei coriale
71. ALANTOIDA LA MAMIFERE:
Gradul de dezvoltare difera in funtie de specie, astfel rezulta: 1. redusa la un diverticul; 2. alantocorion, ca o punga
aplatizata ce acopera in totalitate amniosul; 3. amniocorionul, alantoida acopera partial amniosul, venind in contact cu
corionul; foita externa captuseste corionul variat;
Reteaua vasculara alantoidiana(a doua circulatie embrionara) participa la circulatia placentara
Prezinta 3 zone: 1. z. intraembrionara(formeaza vezica urinara); 2. z. mijlocie (canalul urac, cuprinsa in cordonul
ombilical); 3. z. extraembrionara sau sacul alantoidian propriu-zis(intre amnios si corion);
Iapa - mugurele alantoidian intra in contact cu corionul si inlocuieste circulatia vitelina(omfalao-mezenterica ); lichidul
alantoidian ste clar, constituit initial din transsudat sangvin, in apropierea parturitie devine galben datorita urinei fetale;
Scroafa - alantoida lipseste in zona centrala, fiind inlocuit de amniocorion; cantitatea lichidului alantoidian creste pana la
jumatatea gestatie dupa care se reabsoarbe, ramanand la parturitie doar cativa ml de culoare brun-murdar;
Rumegatoare - situatie similara celei de la scroafa;
Catea si pisica - alantoida separa complet amniosul de corion;
72. FIBRE DE RETICULINA:
Au diametru mai redus, fiind foarte subtiri;
Nu se grupraza in fibre, dar formeaza retele cu ajutorul ramificatiilor
Sunt argirofile (se evidentiaza bine cu saruri de argint);
Au un continut ridicat de glicoproteine, hexozele sunr 6-12% (1% in cele de colagen); contin in principal molecule de
colagen III asociate cu glicoproteine, proteoglicani si alte tipuri de colagen
Apar ca niste fibre groase, strans impachetate, legate intre ele prin punti de proteoglicani si glicoproteine;
Sunt sintetizate de fibroblaste, unde se formeaza colagen III ce va fi exocitat si polimerizeaza extracelular;
Raspandire: muschi netezi, tesuturi hematopoietice si limfopoietice, in jurul capilarelor, membrane bazale, glande
endocrine, ficat, rinichi; apar in tesuturi dupa leziuni(caz patologic)
Diametrul redus, dispunerea in retea laxa, flexibilitatea fibrelor permite modificari de forma si volum a unor
organe(splina, ficat, artere...)
In embriogeneza, in procesele inflamatorii si de cicatrizare, ele se pot transforma in fibre de colagen.

73. NEURULATIA LA MAMIFERE

De pe partile laterale ale liniei primitive se desprind numeroase celule stelate ce vor forma mezoblastul, intre ectoblast
si endoblast. Acesta prezinta 3 portiuni: una cefalica, una mijlocie si una caudala.Cea mijlocie numita si mezoblastul
trunchiului cuprinde la randul ei trei zone: o zona dorsala care prin fragmentare va genera somitele (fiecare cu 3
portiuni: miotomul- din care se nasc muschii, sclerotomul- care structureaza mezenchimul si dermatomul-care va
genera dermul si hipodermul), o zona intermediara care se segmenteaza in veziculele nefrogene ale pronefrosului,
mezonefrosului si metanefrosului si o zona laterala care prin clivarea mezoblastului formeaza splahnopleura si
somatopleura intre care apare celomul intermediar.
Embrionul va lua o forma tubulara, ca apoi sa apara in forma literei C de unde se vor delimita o caviatate toracoabdominala si o vezicula embrioanara
Urmeaza o noua etapa si anume histogeneza sau organogeneza, embrionul continuandu-si dezvoltarea devenind fetus
iar cele trei foite numindu-se de acum ectoderm, endoderm si mezoderm.
74. ANEXE EMBRIONARE SI FETALE LA MAMIFERE:
Vezicula ombilicala: dezvoltare redusa, rol nutritiv doar la inceputul embriogenezei(deoarece ovulele sunt oligolecite),
dupa atrofiere rezulta diverticulul Meckel; functii: vasculoformatoare si hematopoietica prin insulele Wolff si Pander;
circulatia vitelina(omfalo-mezenterica) va fi inlocuita de circulatia placentara;
Amniosul: se poate forma prin clivatie(schisamnios, hominide si alte specii de mamifere) sau plicaturare(plectamnios, la
carnivore, leporide, suine, rumegatoare).Lichidul amniotic: trece in intestin > circulatia fetala alantoidiana > traversul
placentei > circulatia materna; la inceput este : mucilaginos, limpede, apoi: tulbure, cu par si celule descuamate,
aproape de parturitie este galben datorita meconiului din luna a 7-a. In radul speciilor: 1.rumegatoare: apar formatiuni
cu rol glicogenogenetic; 2.iapa: formeaza a doua punga a apelor; 3. scroafa si carnivore: scade treptat dintr-un anumit
punct al gestatiei; Gradul de dezvoltare, suprafata, volum lichid amniotic creste astfel: marsupiale, carnivore,
rumegatoare, om.
Alantoida: Gradul de dezvoltare difera in funtie de specie, astfel rezulta: 1. redusa la un diverticul; 2. alantocorion, ca o
punga aplatizata ce acopera in totalitate amniosul; 3. amniocorionul, alantoida acopera partial amniosul, venind in
contact cu corionul; foita externa captuseste corionul variat; Reteaua vasculara alantoidian(a doua circulatie
embrionara) participa la circulatia placentara. Prezinta 3 zone: 1. z. intraembrionara(formeaza vezica urinara); 2. z.
mijlocie (canalul urac, cuprinsa in cordonul ombilical); 3. z. extraembrionara sau sacul alantoidian propriu-zis(intre
amnios si corion); Iapa; mugurele alantoidian intra in contact cu corionul si inlocuieste circulatia vitelina(omfalaomezenterica ); lichidul alantoidian ste clar, constituit initial din transsudat sangvin, in apropierea parturitie devine
galben datorita urinei fetale; Scroafa: alantoida lipseste in zona centrala, fiind inlocuit de amniocorion; cantitatea
lichidului alantoidian creste pana la jumatatea gestatie dupa care se reabsoarbe, ramanand la parturitie doar cativa ml
de culoare brun-murdar; Rumegatoare: situatie similara celei de la scroafa; Catea si pisica: alantoida separa complet
amniosul de corion;
Corionul: prezinta vilozitati coriale primare(filiforme, digidiforme), se vascularizeaza si patrund in criptele mucoasei
formandvilozitatile corionale secundare participand la constituirea placentei. Vilozitatile secundare pot fi raspandite: 1.
difuz cu raspandire completa(iapa) sau incompleta(scroafa); 2. zonal, forma de brau(carnivore); 3. grupate in
cotiledooane(rumegatoare); 4. discoidal(rozatoare, primate);vilozitatile lipsesc la marsupiale avand corion avilos
(aplacentare). Iapa: corion captusit in totalitate de alantoida; complexul corio-alantoidian are cute ce se desprind si cad
in lichidul alntoidian formand hipomamelele; vilozitatile sunt fine(microcotiledoane) dispuse uniform; la contactul corioalantoidian apar depuneri de fosfat de calciu(placi opace);Scroafa: sacul corial , initial alungit, se scurteaza si se dilata;
Vaca: sac corial fusiform; vilozitati grupate pe 4 randuri in cotiledoane; corionul este captusit si de alantoida si de
amnios. Catea si pisica: corionul acoperit initial in totalitate de vilozitati va avea in final doar in zona circulara centrala;
corion captusit in totalitate de alantoida .

75. OVULA:
Sau ovocitul matur este celula sexuala femela matura, haploida, forma sferica; contine: material genetic si material
nutritiv pt prima faza a dezvoltarii embrionare.

Nucleul: sferic, central sau excentric, delimitat de o membrana dubla cu pori ce intervin selectiv in reglarea tranzitului
nucleocitoplasmatic;
Citoplasma ovulei(ovoplasma): organite comune aglomerate perinuclear, mult ARN liber, nucleu vitelian(Balbiani),
formatiune ovoida formata din mitocondrii, dictiozomi, lamele inelare; mitocondriile alcatuiesc o coroana perinucleara
incompleta, cristele mitocondriale lipsesc in prelungiri;
Complexul Golgi: se afla in zona corticala a citoplasmei fiind alcatuit din granule corticale inconjurate de
endomembrane; granulele corticale formeaza lichidul perivitelin(rol in fecundatie); participa la concentrarea vitelusului,
sinteza lipidica alaturi de mitocondrii;
Reticulul endoplasmatic: neted cu elemente dispuse lax; ribozomii sunt atasati sau in stare libera; prezenti in citoplasma
sunt: lizozomii primari, corpi multiveziculari, placute de vitelus;
Membrana vitelina a ovocitului(ovolema): de natura lipoproteica trilaminata cu numeroase prelungiri
fine(microvilozitati) ce se angreneaza cu prelungirile celulelor foliculare; microvilozitatile nu sunt permanente fiind
dependente de stadiul functional celular; membrana vitelina are numeroase vezicule pinocitice, demonstrandu-se
schimbul intens de substante intre celulele foliculare si ovul;
Zona pelucida: microvilozitatile membranei viteline si ale celulelor foliculare imprima un aspect striat; aici se realizeaza
jonctiuni celulare de tipul zonulei adherens;
Capacitatea vitala a gametului femel: 10 ore iapa, 20 vaca, 5 oaie, 12 scroafa, 6 iepuroaica;
Clasificarea ovocitelor in functie de cantitatea de vitelus: oligolecite, lecite, telolecite, centrolecite;
Oligolecitele: cantitate mica de vitelus, au segmentatie totala si inegala; la cefalocordate(amfioxus) si mamifere;
Lecite sau mezolecite: mai mult vitelus, aglomerat la polul vitelin; segmentatie totala si inegala; la batracieni;
Telolecitele: cantitate mare de vitelus; ocupa aproape toata masa celulei, nucleul si citoplasma formeaza discul
germinativ; segmentatie partiala si discoidala interesata de discul germinativ; la pesti, reptile, pasari;
Centrolitele: vitelusul nutritiv este situat central, iar vitelusul formativ(hialoplasma) formeaza un strat periferic subtire;
segmentatie numai a vitelusului formativ, fiind de tip superficial; la artropode
76. AMNIOSUL LA MAMIFERE SI PASARI
LA MAMIFERE: Amniosul: se poate forma prin clivatie(schisamnios, hominide si alte specii de mamifere) sau
plicaturare(plectamnios, la carnivore, leporide, suine, rumegatoare); Lichidul amniotic: trece in intestin > circulatia fetala
alantiodiana > traversul placentei > circulatia materna; la inceput este : mucilaginos, limpede, apoi: tulbure, cu par si
celule descuamate, aproape de parturitie este galben datorita meconiului din luna a 7-a; In randul speciilor:
1.rumegatoare: apar formatiuni cu rol glicogenogenetic; 2.iapa: formeaza a doua punga a apelor; 3. scroafa si carnivore:
scade treptat dintr-un anumit punct al gestatiei; Gradul de dezvoltare, suprafata, volum lichid amniotic creste astfel:
marsupiale, carnivore, rumegatoare, om.
LA PASARI:amniosul de formeaza de timpuriu, din a doua zi de incubatie, fiind complex inchis in ziua a treia la gaina sau
din ziua a patra la curca/gasca.Este despartit de corion printr-un spatiu numit celom extraembrionar.Asigura protectia
mecanica si nutritia embrionului cu albus, care e transferat din sacul cu albus (albumen) intr-un canal sero-amniotic si
inghitit de embrion. Dupa 11 zile de incubatie, amniosul incepe sa se regreseze, se atrofiaza si dispare.
77. SEGMENTATIA LA AMFIOXUS:
Amfioxusul are un ovul de tip oligolecit, ce realizeaza o segmentatie totala(holoblastica) si inegala, cu fazele: morula,
blastula, gastrula, neurula;
Faza de morula: incepe o data cu diviziunea celulara, prima diviziune este longitudinala si verticala, iar a doua lafel
numai paralel pe prima, rezultand astfel 4 blastomere; dupa cea de-a 3-a diviziune sunt 8 blastomere: 4
micromere(polul animal), 4 macromere(polul vegetativ); in urma diviziunilor ulterioare,numarul blastomerelor creste in
proportie geometrica, se realizeaza o formatiune sferiforma cu aspect muriform(morula); morula depaseste volumul
celulei-ou initiale(micromere-pol animal, macromere-pol vegetal); pana in cea de-a 3-a diviziune nucleii sunt
echipotenti; celulele sunt nedeterminate;
Faza de blastrula: lichidul blastocelic impinge blastomerele la periferie realizand cavitatea blastocelica, rezultand
blastrula(stadiul monoblastic); blastrula contine cca.128 de blastomere, micromerele(putin vitelus) formeaza peretele
emisterei animale, iar macromerele(mult vitelus) peretele emisferei vegetale; dupa intrarea celulelor in faza de
determinare, conform pozitiei si relatiilor intercelulare noi, celulele incep sinteze specifice, astfel sunt activate anumite
proteine-enzime, care vor initia sinteza unei proteine specifice sau a unui anumit teritoriu monogenetic din care fac
parte celulele respective;
Faza de gastrula: proliferare intensa, formarea foitelor embrionare; prin diviziunea si migrarea (epibolie) micromerelor
la suprafata blastrulei rezulta ectoblastul (foita externa); macromerele se invagineaza (prin embolie) rezultand
endoblastul (foita interna); cavitatea de migrare (arhenteron) comunica cu exteriorul prin blastopor (extremitatea

caudala a corpului viitorului animal (delimitat de 2 buze: inferioara, superioara); spre sfarsitul fazei gastrula se alungeste
in sensul axului antero-posterior. Diferentierea si dezvolatarea embrionului depind de anumiti factori precum: controlul
genetic permanent, influentele din mediul extracelular, interactiunea celulelor invecinate, miscarile celulare
morfogenetice si adezivitatea celulara.
Faza de neurula: presupune formare din ectoblast a: placii neurale, canalului si tubului neural, inceputul histogenezei,
diferentierea primordiilor de organe; are 2 faze: formarea tubului neural si cordomezoblastului.
Formarea tubului neural: micromerele ectoblastice devin mai inalte decat ectoblastul ingrosandu-se formand placa
neural(neuroectoblastul); prin diviziunea intensa a celulelor placii motorii, aceasta se indoaie formand jgheabul si
canalul neural delimitat de crestele neurale; jghabul se inchid formand tubul neural;
Formarea cordomezoblastului: se formeaza concomitent cu tubul neural si consta in formarea coardei dorsale si
mezoblastului primar; coarda dorsala se formeaza prin diviziunea rapida si prolifica a celulelor endoblastului, celulele
rezultate se desprind de endoblast si se dispun ventral de tubul neural; mezoblastul primar se formeaza prin cele 2
margini laterale ale endoblastului, rezultand 2 creste paramediane triunghiulare care se vor detasa de endoblast;
dezvoltarea si patrunderea mezoblastului primar printre ecto- si endo- blast continua a treia foita embrionara, rezultand
stadiul triblastic (tridermic), aici se incheie embriogeneza si se trece la histogeneza si organogeneza; din mezoblast se
formeaza: somitele, nefrotomul, hipoblastul (initial unite) si mezenchimul.
Somitele: apar ca 2 mase celulare triunghiulare situate lateral de tubul neural si coarda dorsala; segmentarea lor
transversala se numeste metamerizare; din somite rezulta: miotoamele (formate din mioblasti, ce se vor transforma in
fibre musculare), sclerotoamele (rezulta oasele).
Nefrotomul: se metamerizeaza generand mugurii embrionari(primordiile) aparatului urinar.
Hipoblastul: se cliveaza generand splanhnopleura(foita viscerala) si somatopleura (parietala), acestea delimiteaza
cavitatea celomica primitiva, din care rezulta: pleura, peritoneul si pericardul; splanhnopleura acopera intestinul primitiv
si organele rezultate din acesta; somatopleura captuseste ectoblastul.
Mezenchimul: rezultat din migratia somitelor si splahnopleurei; din el rezulta: sangele, tesutul conjunctiv, sistemul
macrofagic monocitar, muschii netezi.
78. INTEGRINELE
Sunt receptori celulari pt matricea extracelulara:
Sunt o familie de proteine transmembranare care leaga colagenul,fibronectina si laminina si spre deosebire de alti
receptori de membrana ele prezinta o constanta de afinitate joasa permitand celulelor sa exploreze ambianta fara sa se
ataseze de matrice
Sunt heterodimeri (20 la numar) compusi din 2 subunitati (,) necovalente (9 tipuri si 14 tipuri ), asociate cu
glicoproteine ransmembranare; au o importanta pt adeziunea si cooperarea celulelor cu matricea extracelulara
subfamilie de integrine recunoaste si leaga secventa diferitor molecule; de asemenea se pare ca unii factori celulari
specifici interactioneaza cu integrinele si le moduleaza activitatea
Pe catena exista 3,4 domenii de legare si astfel legarea integrinelor depinde unii cationic extracelulari bivalenti (Ca 2+,
Mg 2+)
Integrinele functioneaza ca linkeri integratori care mediaza interactiunea dintre citoschelet si matricea
extracelulara.Cele mai multe integrine se leaga de filamentele de actina (exceptie 64 care se leaga de filamentele
intermediare), iar in timpul atasarii integrinei de un ligand extracelular. Capatul intracelular al catenei se leaga de
filamentele de actina din citoschelet-aceasta atasare fiind necesara pt adeziunea celulelor la matrice dar si pt ancorarile
intracelulare
Un alt rol important al integrinelor este acela in orientarea celulelor si matricei in tesuturi; de asemenea matricea
extracelulara influenteaza organizarea citoschletului, astfel incat din fibrablaste (cancer linker) sa se transforme fibre de
stress, iar citoscheletul influenteaza organizarea moleculelor matricei
Celulele regleaza activitatea integrinelor pe care le formeaza, de exemplu trombocitele au integrina 3 care in cazul
unui perete lezat al vasului sanguin va receptiona si va leaga proteinele coagularii
Moleculele matricei extracelulare influenteaza puternic comportarea celulelor in culturi, modificandu-le forma,
miscarea, metabolismul iar INTEGRINELE MEDIAZA MULTE DIN ACESTE EVENIMENTE (ele activeaza mai multe cai de
semnalizare intracelulara care determina activitarea unor receptori intracelulari).
79. GLICOZAMINOGLICANII:
Sau mucopolizaharidele sunt complexe poliglucidice neramificate compuse din unitati repetitive de diglucide, in care un
rest diglucidic este N-acetil glucozamina sau N-acetil galactozamina si al doilea este acidul uronic (gluronic).
Sunt intens incarcati negativ din cauza gruparilor sulfat sau carboxil,iar datorita radicalilor glucidici se disting mai multe
tipuri: acidul hialuronic, condroitin sulfatul si dermatan sulfatul, heparan sulfatul si heparina, keratan sulfatul.

Lanturile de poliglucide sunt hidrofile si inflexibile, incat nu se pot plia in structuri globulare ceea ce ofera
glicozaminoglicanilor o conformatie foarte extinsa ocupand un volum imens fata de masa lor
Sarcinile negative vor atrage foarte multi cationic de Na +, care retin foarte multa apa in matricea extracelulara, facando turgescenta rezistenta la compresiuni, in comparatie cu fibrele de colagen care rezista la tractiuni (doar asa un cartilaj
articular poate rezista la presiuni de sute de atmosfere)
In tesutul conjunctiv glicozaminoglicanii ocupa mai putin de 10% din cantitatea de proteine fibroase ei formand geluri
hidratate poroase ,care ofera support mecanic pt tesuturi,permit o difuziune rapida a moleculelor solubile in apa
(nutrienti,hormoni) si deplasarea celulelor.
In fibrele de colagen si elastice sunt reprezentati de acidul hialuronic,condroitin sulfatii,heparan sulfatii, keratan sulfatii
si heparina, care inafara de acidul hialuronic se vor lega de o proteina formand proteoglicanii (doar 5% proteine).
ACIDUL HIALURONIC format din o repetare de peste 25.000 de diglucide nesulfatate, se gaseste in cantitati variabile in
tesuturi(mai mult in embrioni) si e cea mai simpla foama de glicozaminoglicani; se produce cu ajutorul unor enzime
direct pe suprafata celulei. El asigura rezistenta mecanica in tesuturi si articulatii, ocupa spatiile libere in timpul
dezvoltarii embrionare permitand modificarea formelor si structurilor.
80.SPERMATOZOIDUL:
Evidentiat la om in 1667 de Ham si 1679 la animale de Leeuwenhoek
CAPUL prezinta forme si dimensiuni diferite in functie de specie, de obicei ovalar dau fusiform, lunigme 5-7 mm si
grosime 2-5 mm. Nucleul celular e inconjurat de o citoplasma subtire si o membrana delicata. Capul e format din nucleu,
acrozom, capisonul cephalic, protuberante bazale si membrana celulara. NUCLEUL contine cromatina deshidratata si
condensate in care AND-ul (43%) e combinat cu proteine bazice (57%) si ocupa cea mai mare parte a capului
spermatozoidului. ACROZOMUL e situat supranuclear, cuprinde membrana acrozomica si substanta acrozomica, e
considerat un lizozom specializat si o proteina inrudita cu tipsina si joaca un rol hotarator in fecundatie. CAPISONUL
CEFALIC e o pelicula foarte fina dispusa intre acromozom pe care il acopera si membrana periferica. PROTUBERANTELE
BAZALE apar ca niste formatiuni osmiofile dispuse in partea bazala a capului, delimitand intre ele fosa de implantatie pt
coada. MEMBRANA PERIFERICA foarte delicata si transparenta delimiteaza capul spermatozoidului.
COADA (flagelul) contine gatul, piesa intermediara, piesa principala si piesa terminala. GATUL apare scurt (1mm) si
contine placa bazala (delimitarea capului de gat), capitelul (zona de unire ca coloanelor segmentate), coloanele
segmentate (omoloage cu radacinile striate ale cililor, astfel incat dupa formarea lor centriolul proximal devine centriol
cinetic al cozii), centriol proximal, mitocondrii si un dispozitiv fibrilar (10 perechi de tubuli). PIESA INTERMDIARA
cuprinde o membrana celulara, o pelicula de citoplasma, mitocondrii, fibre externe (care sunt in contact cu fibrele
satelite ale axolemei) si filamentul axial; ea joaca rolul de centru enzimatic. PIESA PRINCIPALA cuprinde filamentul axial,
fibre externe, o teaca fibroasa si membrana plasmatica. PIESA TERMINALA cuprinde numai membrana plasmatica si
filamentele axiale.
Ciclul spermatogenetic are o durata variabila (13,5 zile la taur sau 8 zile la vier) iar dintr-o spermatogonie rezulta un nr
variabil de spermatide (64 taur sau 112 la soarece).Spermatogeneza e influentata de numerosi factori de exemplu lipsa
vit A sau E, proteinelor, temperatura ridicata, lipsa unor hormoni (FSH, LH), razele X.
Spermatozoizii trebuie sa prezinte MOBILITATE care se datoreaza prezentei tubulilor din coada (viteza difera in functie
de specie 6-7mm/minut taur, 3-6 mm/minut la vier), sa aiba PUTERE FECUNDANTA sau CAPACITATE VITALA, insusire pe
care o dobandesc cand ajung in caile genitale femele si permite ca spermatozoidul sa patrunda in ovul, si sa aiba
VITALITATE adica sa isi pastreze mobilitatea si puterea fecundanta in conditii de conservare.
81. OVOGENEZA:
Complexul de transformari prin care trece ovogonia (celula germinativa initiala) pana devine ovul (ovocit) apt pt
fecundare; se petrece in zona corticala a ovarului in foliculii ovarieni. Sunt parcurse 3 perioade:
PERIOADA GERMINATIVA (de inmultire) desfasurata in timpul vietii embrionare plecandu-se de la ovogoniile din ovarul
embionar. In perioada embrio-fetala, in ovar se formeaza intreaga rezerva de celule sexuale femele pt toata viata
(60.000-100.000 ovocite de ordinul I care vor ramane in stare latenta pana la pubertate)
PERIOADA DE CRESTERE variaza foarte mult ca durata, incepand imediat dupa nastere ajungand sa se intinda ani de zile,
in aceasta perioada se acumuleaza vitelus (format din substante nutritive precum glicogen,lipide,fosfolipide produse in
ficat)-vitelogeneza consta in formarea de placute de vitelus in citoplasma ovocitilor primari.(La pasari vitelogeneza
cuprinde 2 intervale unul de cca 180 de zile in care se realizeaza 5-10% vitelus si a doua de 5-12 zile in care se
sintetizeaza 90-95 % din vitelus).
PERIOADA DE MATURARE a ovocitelor incepe la pubertatea animalului si cuprinde cele 2 diviziuni de maturare, prima
fiind cea meiotica in care din ovocitul de ordinul I rezulta 2 celule inegale: cea haploida sau de ordinul II de talie mare si
a doua de talie mica care e primul globul (care se poate divide) si a doua diviziune care e cea mitotica din ovocitul

secundar cel de ordinul II rezultand ovulul matur si al doilea globul polar. Astfel in aceasta perioada dintr-un ovocit
primar rezulta un ovocit cu set haploid de cromozomi si 3 globuli polari.
DEHISCENTA sau ruperea foliculara si eliberarea ovocitelor au loc in momentul in care ovocitul primar (de ordinul I) isi
formeaza fusul de diviziune si astfel ovocitul secundar de ordinul II) e captat in oviduct unde va fi inconjurat de ovolema
(o membrana cu numerosi microvili), zona pelucida ( traversata de microvili lungi ce ajung la microvilii ovolemei, este
numita zona anhistomucopoliglucidica ) si coroana radiata (formata din 1-2 randuri de celule foliculare).
82. SPERMATOGENEZA:
Cuprinde totalitatea proceselor pe care le parcurg spermatogoniile (gonocite primordiale mascule) pana devin celule
sexuale mature (spermatozoizi) apte pt fecundatie, procese ce se desfasoara in tubii seminiferi din testicule.
PERIOADA GERMINATIVA (de inmultire) e parcursa in timpul prepubertatii cand ganocitele se divid mitotic si dau
nastere la spermatogonii mici sau mari (prafoase) de tip A (doar ele pot da nastere spermatogoniilor crustoase de tip B ).
PERIOADA DE CRESTERE, declansata odata cu pubertatea, cand spermatogoniile isi dubleaza volumul, transformandu-se
in spermatocite de ordinul I
PERIOADA DE MATURARE cand spermatocitul de ordinul I se divide meiotic rezultand 2 spermatide de ordinul II care se
divid imediat rezultand in final 4 spermatide. Ele vor parcurge o metamorfoza celulara, SPERMIOGENEZA, care are loc in
caile intratesticulare, cand fiecare va deveni un spermatozoid; are 4 etape succesive:
in perioada GOLGI: nucleul spermatidei se va deplasa catre un pol al celulei unde se alungeste si se aplatizeaza, complxul
Golgi se va deplasa catre celalalt pol iar centriolii se despart (de cel care va fi in apropierea nucleului se va prinde
viitoare coada)
in perioada CAP: proacromozomul se detaseaza de complexul Golgi, se aplatizeaza si ia forma unui capison, iar
complexul Golgi va migra catre periferia citoplasmei
in perioada ACROMOZOMICA: nucleul spermatidei devine ovoidal, citoplasma se deplaseaza si ea catre polul posterior al
nucleului iar centriolul distal se desparte intr-o portiune cu aspect discoidal si o portiune cu aspect inelar.
in perioada de MATURARE: portiunea inelara a centriolului (inelul Jensen) va delimita lungimea piesei intermediare,
citoplasma se reduce, mitocondriile se dispun in helix, se contureaza aspectul spermatozoidului matur, iar pe masura ce
are loc maturizarea spermatozoizii vor secreta hialuronidaza devenind liberi.
In urma acestor perioade nucleul spermatidei va suferi modificari precum condensarea cromatinei, membrana nucleara
isi mareste suprafata iar cromatina nucleara adera la membrana nucleului. Citoplasma spermatidei se acumuleaza la
polul posterior al nucleului fiind numit corp rezidual, va fi mai hialina si va contine ribozomi, lipide, glicogen si putine
mitocondrii; la maturare completa aceasta citoplasma va fi fagocitata de celulele Sertoli, in viitorul spermatozoid
ramanand decat o pelicula fina.
83. FECUNDATIA
Un proces biologic complex prin care cei doi gameti se sex opus (spermatozoidul si ovula) se contopesc si se asimileaza
reciproc rezultand zigotul (oul), prima celula a unui viitor organism.Are 3 faze:
FAZA DE APROPIERE care are loc datorita atractiei dintre cei doi gameti, ovocitul avand o glicoproteina fertilizina
(ginogamon)- care va reactiona cu o proteina de pe acida de pe suprafata spermatozoidului- antifertilizina
(androgamon)-exact ca reactia dintre antigen si anticorp.
FAZA DE PENETRATIE consta in patrunderea catorva spermatozoizi numai din aceeasi specie sau din specii apropiate(calmagar) care vor trece prin membrana pelucida ajungand in spatial perivitelin.Ovula reactioneaza la patrunderea unui
numar redus de spermatozoizi in zona pelucida si prin a doua diviziune de maturare elibereaza al doilea globul polar,
celula care va fi eliminata si ovula apta pt fecundare.Eviatare fecundatiei polispermice se face prin rezistenta zonei
pelucide la acrozina altor spermatozoizi, posibila printr-o reactie cand granulele corticale din ovocit isi varsa continutul
in spatial perivitelin si astfel decat spermatozoidul privilegiat va patrunde in ovula.La taurine, ovine, canide si
leporide in ovula patrunde decat capul spermatozoidului, gatul si coada ramanand in zona pelucida, pe cand la hominide
si unele rozatoare penetratia e totala.Supravietuirea spermatozoizilor depinde de specie: la armasar 44 de ore, la iepure
8-12 ore.
FAZA DE AMFIMIXIE are loc dupa patrunderea spermatozoidului in ovula, cand: capul spermatozoidului migreaza spre
centrul ovulului suferind o rotatie de 180, gatul se orienteaza spre nucleul ovulului, se va naste asterul spermatic
(condensarea citoplasmei in jurul spermocentrului care e format din centriolul proximal), se formeaza apoi pronucleul
mascul prin absorbtia citoplasmei ovule de catre capul spermatozoidului, la randul lui si nucleul ovulei devine pronucleu
femel si cei doi se vor apropia si vor fi acoperiti de aceasi membrana-amfimixia propiu-zisa.Acum se realizeaza setul
caracteristic speciei si se furnizeaza bazele ereditatii noul organism, se determina sexul si se declanseaza segmentatia
Durata totala a fecundatie depinde de specie fiind in medie de 10-12 ore la animalele domestice.

Patologia fecundatiei cuprinde aspecte precum: himerismul-cand un spermatozoid face amfimixie cu nucleul ovulei si un
altul face cu globului polar; aberatiile cromozomale care duc la malformatii cromozomiale.
84. MEMBRANA BAZALA
Sau lamina bazala e o structura speciala situata sub celulele epiteliale sau in jurul unor celule individuale
(musculare,adipoase).Termenul de membrana bazala a fost asociat cu structurile alcatuite dintr-o lama fina
polizaharidica ce indeplinirea rolul de a acoperi baza epiteliilor; aceasta lama a fost evidentiata cu impregnari cu saruri
de argint sau prin reactia PAS.
Membrane bazale mai groase decat la majoritatea epiteliilor, prezinta cornea si cristalinul.In glomerulul renal sau in
epiteliul alveolar doar membrana bazala reprezinta un filtru foarte selective.
La microscopul electronic, membrana bazala apare ca o structura matriceala care se interpune intre tesuturile epiteliale
si tesul conjunctiv si contine 3 structuri lamelare: lamina lucida omogena si traversata de filamente fine, o lamina densa
formata din filamente fine abundente si o lamina reticulata care face trecerea la matricea tesutului conjunctiv.
Membrana bazala e produsa prin secretie de catre celulele ce se sprijina pe ea si se leaga prin jonctiuni speciale de
adezivitate numite-hemidesmozomi.
Compozitia chimica variaza de la un tesut la altul, de la o regiune la alta: colagen (IV), proteoglicani (perlecan),
fibronectina, entactina (e o molecula proteica ca o haltera care leaga fiecare molecula de laminina si colagenul IV
formand punti de legatura) si laminina (care e una din primele proteine ale matricei extracelulare si are tot rolul de a
lega colagenul IV, heparan sulfatul, entactina).
Functiile: actioneaza ca un filtru selective regland trecerea macromoleculelor (in aceasta functie un rol important il are
heparan sulfatul), actioneaza ca o bariera celulara in epitelii oprind trecerea fibroblastelor, participa la regenerarea
tesuturilor lezionate (epitelii, muschi, nervi) functionand ca un suport pentru deplasarea celulelor, paricipa la
recunosterea intercelulara si la ghidarea celulelor in timpul dezvoltarii embrionului, poate induce diferentiera celulara,
sa determine polaritate celulara sau sa influenteze metabolismul celular.
85. FACTORII CE INTERVIN IN DIFERENTIEREA SI DEZVOLTAREA EMBRIONULUI
Un rol important in afara controlului genetic permanent, il au influentelele din mediul extracelular, interactiunea
celulelor invecinate, miscarile celulare morfogenetice si adezivitatea celulara; atfel accesibilitatea diferita la factorii din
mediul extracelular determina o evolutie diferita.Se tine cont si de faptul ca lichidul extracelular e mai bogat la in
substante nutritive la periferia masei celulare in timp ce centrul e mai bogat in produsi de secretie
Interactiunile celulare apar de timpuriu in embriogeneza, inca din faza de 8 blastomere.Se refera la permeabilitatea
ionica foarte mare in stadiul de morula care in stadiu mai avansat va scade.
Miscarile celulare sunt foarte intense in embriogeneza, fiind determinate de factori greu de definit asemanatori cu
factorii chimio-tactici pt leucocite.Ele incep in faza de gastrula si permit celulelor sa vina in contact cu un alt tip de celule.
Adezivitatea celulara joaca un rol deosebit in evenimentele complexe ale diferentierii si dezvoltarii embrionare, fiind
mediata de molecule de proteine, numite molecule de adezivitate (CAM) care apartin membranei celulare si matricei
extracelulare.Moleculele adezivitatii celulare activeaza selective in cursul desfasurarii proceselor dinamice care au loc,
modificand comportamentul celelor angajate in miscari morfogenetice si sunt de mai multe feluri: de adezivitate
interneuronale (N-CAM), de adezivitate a celulelor hepatice (L-CAM) si de adezivitate neuron-nevroglie (NG-CAM)-nu au
specificitate incrucisata deoarece nu se leaga intre ele pt a media adezivitatea dintre celule.Regiunile care exprima NCAM vor da nastere placii neurale, notocordului si somitelor iar cele care exprima L-CAM vor genera ectodermul si
endodermul.
86. ANEXELE EMBRIONARE LA PASARI
VEZICULA VITELINA comunica cu intestinal embrionului prin canalul vitelin pe unde se face absorbtia substantelor
nutritive continute in vitelus.In splanhnopleura care acopera vezicula vitelina se dezvolta o puternica retea de vase
(insulele Wolff si Pander) care constituie primordiile aparatului circulator-reprezinta anexa cea mai importanta la pasari
deoarece prin circulatia vitelina se asigura nutritia embrionului in timpul perioadei de incubatie.
AMNIOSUL: se poate forma prin clivatie(schisamnios, hominide si alte specii de mamifere) sau plicaturare(plectamnios,
la carnivore, leporide, suine, rumegatoare); Lichidul amniotic: trece in intestin > circulatia fetala alantiodiana > traversul
placentei > circulatia materna; la inceput este : mucilaginos, limpede, apoi: tulbure, cu par si celule descuamate,
aproape de parturitie este galben datorita meconiului din luna a 7-a; In radul speciilor: 1.rumegatoare: apar formatiuni
cu rol glicogenogenetic; 2.iapa: formeaza a doua punga a apelor; 3. scroafa si carnivore: scade treptat dintr-un anumit
punct al gestatiei; Gradul de dezvoltare, suprafata, volum lichid amniotic creste astfel: marsupiale, carnivore,
rumegatoare, om.

ALANTOIDA:se formeaza incepand cu a 5-a zi de incubatie, cand mugurele endoblastic alantoidian detasat din intestin
devine o vizica plina cu lichid ce comunica cu intestinul primitiv prin canalul urac.Prin dezvoltare se interpune intre
amnios si corion, antrenand si splanhnopleura.Reteaua vasculara din alantocorin, realizat in urma suturii dintre
mezodermul splanchnic si somatopleura corionului, se leaga de reteaua vitelina pe care o va inlocui realizand circulatia
alantoidiana, racordata apoi la circulatia embrionara.Rolurile alantoidei devin importante in a doua perioada a
incubatiei: asigura protectia embrionului prinlichidul alantoidian, rol in nutritie (consumarea albusului); excretia
metabolitilor (prin canalul urac); respiratie (prin circulatia alantocoriale, din ziua a 6-a).
CORIONUL:cea mai putin importanta anexa la pasari.Se formeaza timpuriu alaturi de amnios, din cutele amniotice.Este
de origine ectodermica si mezodermica.Ajunge in contact cu membranele cochiliere si alantoida.Prin sudarea
somatopleurei corionului si splanhnopleura alantoidei rezulta alantocorionul. Are un rol partial in respiatia embrionara
prin circulatia alantocoriala.
87. SEGMENTATIA LA PASARI
Datorita oului care este de tip telolecit, segmentatia este meroblastica sau partiala, iar dupa aspectul sau este polara
sau discoidala.
La pasari celula sexuala femela matura e reprezentat numai de galbenus; nucleul ovulei este inconjurat de o cantitate
redusa de citoplasma activa impreuna cu care alcatuieste un disc sau pata germinativa-numai acesta va intra in
segmentatie.Restul ovoplasmei e format din vitelus alb (compozitie proteica de 43%) si din vitelus galben cu mai mutle
lipide si doar 28% proteine..Depunerea vitesului incepe pe acest disc, cu un vitelus alb care se va prelungi spre centul
oului cu o formatiune de limba de clopot numita latebra Purkinge, apoi se dispune si vitelusul galben aparand 2 straturi
concentrice alternative.La periferia oului va aparea o membrana vitelina.
Fecundarea oualelor are loc la nivelul ovarului sau in portiunea initiala a oviductului inainte de a fi acoperit cu albus,
membrane cochiliere si cochilie.
Inceputul segmentatie e marcat de aparitia unui sant linear ca marcheaza planul de separare dintre cele celule fiice; in
urma mai multor mitoze rezulta un strat de celule prismatice care constituie ectoblastul.
Ectoblastul e despartit de vitelus printr-o cavitate plina de lichid numita caviatate subgerminala-acest aspect reprezinta
stadiul embrionar manablastic cu forma de disc (discoblastula).Acest disc prezinta o zona mai transparenta-aria pelucida
si o zona mai intunecata-aria opaca care o inconjoara pe anterioara.
In stadiul diblastic se formeaza endoblastul format dintr-un singur strat de celule pavimentoase.
Dupa 24 de ore de incubatie, discul embrionar isi modifica forma, devina oval (din rotund) apoi are aspect piriform
avand o extremitate cefalica si una caudala, de asemenea si un nodul posterior de unde pleaca o linie primitiva care la
randul ei se termina in nodulul anterior (Hensen).De la acest nod anterior ia nastere o prelungire cefalica intre ectoblast
si endoblast care vor genera cordomezoblastul.(la amfioxus mezoblastul se formeaza din endoblast pe cand la pasari el
apare din ectoblast ori la nivelul liniei primitive ori la nivelul prelungirii cefalice).
Neurulatia e asemanatoare cu cea de la amfioxus ectoblastul fiind situat la nivelul prelungirii cefalice unde va genera
placa neurala, santul neural, canalul neural si crestele neurale.In partea anterioara a extremitatii cefalice apare semiluna
ganocitara sau conul germinativ, care contine locul de diferentiere a celulelor gonocitare la pasari.

88. SEGMENTATIA LA MAMIFERE

Particularitatea este ca oul este oligolecit.Segmentatia este totala (intreaga masa a oului intra in diviziune), subegala
(blastomerele sunt aproape egale ca marime) si de tip asincron (mitozele se succed fara o anumita ordine in
timp).Prezinta trei perioade : una initiala asemanatoare cu cea de la amfioxus, una specifica mamiferelor si una
asemanatoare cu cea a pasarilor.
Prima diviziune a oului duce la formarea unei celule voluminoase, macromera (clara) si a unei celule mici, micromera
(intunecata).Macromera se divide inaintea micromerei, rezultand un stadiu cu 3 blastomere, doar unul dintre ele se va
divide aparand astfel 4, din care 3 sunt clare ca primele iar ultimul format va fi intunecat.Ritmul diviziunii blastomerelor
de acum va deveni neregulat.In final se edifica morula, alcatuita dintr-un bloc compact de celule poligonale.Diferenta
fata de amfioxus este ca macromerele si micromerele nu se polarizeaza la antipozi, nici in morula, nici in blastula; asfel
micromerele vor inconjura macromerele generand trofoblastul, care va servi la hranirea embrionului pana la formarea
placentei ; iar macromerele ramase central vor alcatui butonul embrionar.Toate aceste transformari au loc in spatial
delimitat de membrana pelucida care la un moment dat va disparea astfel incat trofoblastul ca intra in contact cu
membrana uterine, hranind embrionul.
Celulele embrioblastului vor secreta un lichid albuminos care va duce la formarea unei cavitati lecitocel-impingand
macromerele ce vor forma un mugure embrionar; trofoblastul cu lecitocelul si cu mugurele embrionar formeaza

blastocistul, analog cu blastula la amfioxus.Prin nidatie (on,rozatoare) sau prin implantatie (restul) acest blastocist se
fixeaza in mucoasa uterine.Din trofoblast se diferentiaza 2 straturi si anume sincitiotrofoblastul si citotrofoblastul, iar
din butonul embrionar apar cele trei foite: ectoblastul,endoblastul si mezoblastul.
Gastrulatia la mamiferele placentare are 2 etape: formare ectoblastului si endoblastului si cea de-a doua reprezinta
formarea mezoblastului.Se formeaza astfel stadiul diblastic ca la pasari numit gastrodisc sau pata embrionara.La
extremitatea caudala apare nodul posterior continuat cranial cu linia primitiva, care prezinta o dilatatie si anume nodul
anterior (Hensen) care la randul lui se continua cu prelungirea cefalica. De pe partile laterale ale liniei primitive se
desprind numeroase celule stelate ce vor forma mezoblastul, intre ectoblast si endoblast.Acesta prezinta 3 portiuni: una
cefalica, una mijlocie si una caudala.Cea mijlocie numita si mezoblastul trunchiului cuprinde la randul ei trei zone: o zona
dorsala care prin fragmentare va genera somitele (fiecare cu 3 portiuni: miotomul- din care se nasc muschii,
sclerotomul- care structureaza mezenchimul si dermatomul-care va genera dermul si hipodermul), o zona intermediara
care se segmenteaza in veziculele nefrogene ale pronefrosului, mezonefrosului si metanefrosului si o zona laterala care
prin clivarea mezoblastului formeaza splanhnopleura si somatopleura intre care apare celomul intermediar.
Embrionul va lua o forma tubulara, ca apoi sa apara in forma literei C de unde se vor delimita o caviatate toracoabdominala si o vezicula embrioanara.Urmeaza o noua etapa si anume histogeneza sau organogeneza, embrionul
continuandu-si dezvoltarea devenind fetus iar cele trei foite numindu-se de acum ectoderm, endoderm si mezoderm.
89. CORIONUL:
Cea mai extern anex (nvelitoare) din aria extraembrionar, corionul, provine din micromerele morulei. Dup dispariia
membranei pelucide, acestea vor forma corionul primar (chorion primarium) sau procorionul sau trofoblastul. Pe
suprafaa sa extern prezint viloziti (villi chorii primarii) ce sunt repartizate n diferite moduri, n funcie de specie.
O vilozitate corial este constituit din: axul conjunctiv de esut lax i din trofoblastul care acoper axul conjunctiv.
Trofoblastul este format din dou rnduri de celule, morfologic distincte: citotrofoblastul i sinciiotrofoblastul.
Sinciiotrofoblastul (syncytiotrophoblastus), stratul extern, are o culoare mai nchis i numeroi nuclei dispersai ntr-o
mas de citoplasm, fr limite celulare. Citoplasma are un aspect spumos, conine lipide, colesterol i mucopoliglucide
i prezint un citoschelet filamentos.
Are aspectul unui epiteliu cubic simplu, cu margine n perie. Examinat la microscopul electronic, marginea n perie
prezint microviloziti dispuse la intervale de 8-20 nm. Microvilozitile nu sunt structuri rigide, prezentnd lungimi ce
variaz ntre 1-2 m i un diametru de 150-250 nm.
Nucleii sinciiotrofoblastului apar deseori grupai, polimorfi, prezentnd un nucleol excentric, cu citoplasma clar i
cromatina granular, rspndit neuniform.
Citotrofoblastul (cytotrophoblastus) (stratul intern sau stratul celular Langhans) cuprinde celule mari cu limite celulare
distincte, cu nuclei veziculoi, cu nucleoli evideni, cu citoplasm clar, cu numeroase mitocondrii, reticul endoplasmic
rugos, complex Golgi perinuclear, numeroase microvezicule i granule cu fier. La limita cu sinciiotrofoblastul prezint
numeroi desmozomi.
Membrana bazal a trofoblastului are un aspect neregulat, discontinuu i o grosime de 150 nm. Este desprit de polul
bazal al celulelor citotrofoblastice printr-un spaiu de 25 nm, plin de o mas amorf cu o densitate electronic sczut.
Axul conjunctiv al vilozitii coriale este format din esut conjunctiv embrionar, cu celule mezenchimatoase stelate.
Cuprinde o arteriol care se capilarizeaz sub membrana bazal a epiteliului vilozitii. Din estura de capilare se
desprinde o venul care va fi colectat de venele membranei coriale. Endoteliul acestora, extrem de fin, este nconjurat
de fibre delicate, ce aparin esutului conjunctiv embrionar al axului vilozitii.
90.ALANDOITA LA PASARI:
Alantoida se formeaz ncepnd cu a 46 ore de incubaie, cnd mugurele endodermic alantoidian, detaat din zona
caudo-ventral a
intestinului prsete aria embrionar, devenind o vezicul (dup 72 ore de incubaie) plin cu lichid, ce comunic cu
intestinul primitiv
printr-un pedicul strbtut de canalul urac. Pe msur ce se dezvolt, vezicula alantoidian se insinueaz ntre sacul
vitelin, amnios i
corion, antrennd splanchnopleura i ocupnd ntreg celomul extraembrionar. nconjoar albuul pe care l cuprinde
ntr-un sac. Din
corion se formeaz un diverticul tubular care trece printre alantoid i sacul vitelin,devenind canal seroamniotic, prin
care albuul este
transferat n amnios i nghiit de pui.
Mezodermul splanchnic al foiei externe, se sudeaz cu somatopleura corionului, realiznd membrana
corioalantoidian , n care se

dezvolt o reea vascular (dup 5-6 zile de incubaie), care se va lega de reeaua vitelin pe care o va nlocui treptat,
realiznd circulaia
alantoidian care se va racorda la circulaia embrionar
Rolul alantoidei este foarte important n a doua jumtate a incubaiei cnd asigur: protecia embrionului prin lichidul
alantoidian;
consumarea albuului (rol nutritiv); excreia metaboliilor (prin canalul urac); respiraia (prin intermediul circulaiei
alantocoriale,
ncepnd cu ziua a 6-a).